LUCRAREA cea REA a Vrăjmaşului VS LUCRAREA cea BUNĂ a ÎNGERULUI

3 iulie 2016. Azi m-am trezit oarecum mai dimineaţă şi oarecum bine comparativ cu alte duminici, drept pentru care am decis să mă duc la Sf Liturghie. Eram un pic adormită, dar urma să mă dezmeticesc eu pe drum. Aveam Pomelnicele, cu cei VII şi cu cei ADORMIŢI din neam şi cu alţii din afara neamului meu, pe care m-am obişnuit să-i pun spre pomenirea înaintea Domnului, scrise încă de la Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel -Liturghie la care nu am mai ajuns atunci-, aşa că am pus în geantă biletele cu nume şi cutiuţa cu tămîie pentru Altar, mi-am aruncat ceva ţoale pe mine şi am plecat la o Biserică, mai departe mult de casa mea, unde mai merg de obicei. Autobuzul nu s-a lăsat aşteptat. Am ajuns ff aproape de începutul Liturghiei! Încă nu mă trezisem de-a binelea…De cum m-am prezentat cu Pomelnicele la Altar, părintele paroh, care nu mă mai văzuze pe la Biserica lui de vreo lună, dîndu-mi o binevenită binecuvîntare mă-ntreabă:

-Ce mai faci, Antoaneta.

• Bine! La superlativ!!!…zic şi plec lăsîndu-l pe preot, oarecum nedumerit, în uşa Altarului. Spusesem un BINE atît de apăsat şi de convingător  încît, atunci cînd după cîteva secunde bune am adăugat „la superlativ”, a căscat ochii a mirare şi aşa a rămas, mirat, că eu somnambulă, mi-am luat tălpăşiţa de la Altar şi m-am dus să-mi găsesc un locşor, mai în spate spre ieşire, locul meu preferat, mai lîngă uşă.

• Cînd a sosit vremea ÎMPĂRTĂŞANIEI nu m-am dus să mă împărtăşesc, deşi îmi doream, căci nu mă mai Împărtăşisem de pe la Înălţare. Dar cum nu mai trecusem vreo 3 săptămîni sau, poate, o lună pe la Biserica aceasta, m-am gîndit că nu se cade să mă duc să mă Împărtăşesc atîta timp cît nici nu mai apucasem să mai schimb o vorbă cu preotul.  După ce a fost miruită toată lumea, l-am rugat pe preot şi m-a Împărtăşit. I-am explicat motivul pentru care nu mă dusesem să mă Împărtăşesc atunci cînd zisese: „Cu CREDINŢĂ, cu FRICĂ şi cu DRAGOSTE să vă apropiaţi!!” El ştie că mie atunci îmi place să mă duc la Împărtăşit şi fusese surprins că nu mersesem la timpul acela, ci acum îl rugasem să mă Împărtăşească…

• La sfîrşitul Sf Liturghii cînd tocmai mă îndreptam spre uşă să plec, mă aud strigată. Părintele avea ceva treabă de făcut şi rugase cîteva persoane să-l ajute! Voia să rămîn şi eu. M-am întors şi am rămas două ceasuri, am făcut LUCRUL acela cerut, după care am plecat împreună cu o femeie. Am rămas cu femeia în staţie pînă i-a venit  ei autobusul potrivit, 312, deşi autobusul 381 cu care trebuia să plec eu venise în staţie inaintea  aceluia, după care, la vreo 10 minute distanţă îmi soseşte şi mie un alt 381. Urc pe ultima uşă din spate, înaintez pe culoar şi taxez de pe cartelă, undeva aproape de uşa de la mijloc, cu gînd să şi rămîn acolo, ca să cobor la prima. De regulă, cînd mă duc şi cînd mă întorc de la Biserica aceasta, NICIODATĂ NU TAXEZ!!! Acum însă, nu ştiu ce mi-a venit, căci decum am urcat, am scos cartela şi am taxat. În secunda doi, pînă să-mi bag cartela îm buzunar, un individ cu un maieu-vestă albastru pus peste hainele de stradă, maieu ce avea inscriptionat pe el ITB, mă apucă zdravăn de mînă, îmi înşfacă cartela, o duce la aparat, aparatul o retaxează…şi ăla începe gălăgia:

•   Unde te-ai urcat?, mă întreabă, ţinînd cartela mea în labele lui.

• La prima! îi răspund relaxat, ştiind că abia urcasem în autobuz, împreună cu alte 2-3 persoane şi că taxasem.

• Ba n-ai urcat la prima, că nu te-am văzut! Ai urcat la Şincai, altfel te vedeam, că eu am fost în staţie…

• Şi ce vină am eu că nu m-ai văzut? Ştii ceva, nici eu nu te-am văzut pe tine! aşa că sîntem chit.

• Scoate buletinu’ îmi zice.

• Nu scot niciun buletin. Am urcat la prima, prin uşa din spate, am venit aici la mijloc, am taxat, aşa că, te rog dă-mi cartela şi dă-te din faţa mea…

• Scoate buletinu’ să văd cu cine am de-a face!, îmi zice tipul.

• Păi uită-mă-s, în faţa ta, în carne şi oase, ce altceva crezi că ţi-ar spune buletinul, în afar’ de ceea ce vezi limpede în faţa ochilor tăi acum?, îi zic relaxat. Şi-apoi, dacă nu eşti convins că m-am urcat la prima staţie, uite, poate să-ţi comfirme doamna aceea în verde, cu care am aşteptam în staţie cam 10 minute… Doamna comfirmă, dar controlorul nu era interesat să asculte mărturia femeii şi-şi pune labele împrejurul meu pe o bară care se află acolo în mijlocul autobusului. Scoate un telefon şi sună, chipurile un Echipaj de Poliţie. Solicită ceva, nu am auzit ce, nu mă interesa. Nu mă temeam. De POLIŢIE nu mă tem! De vreo 38 de ani vieţuiesc în bună-vecinătate cu Oamenii cu Ochii Albaştri de la 2 şi-un sfert!! Albastru văd dimineaţă, la prînz şi seara în faţa ochilor mei, ori de cîte ori plec sau mă reîntorc acasă!!! N-am nicio treabă!! Eu cu ale lor, eu cu ale mele… Acum eram TOTAL telaxată. Cel mult riscam să mă ducă pînă acasă cu Reno-ul Poliţiei!! Ce rău îmi făcea să merg pe căldura asta în maşină cu aer condiţionat, dusă la..SCARĂ??!! La staţia Sf Gheorghe îi zic tipului:

• Dacă vrei să mă verifice un Echipaj de Poliţie, coboară cu mine, că eu aici cobor!

• Ba nu cobori!, îmi zice ferm. Îl rog să se dea din faţa mea şi nu vrea. Ba dimpotrivă micşorează spaţiul ce ne delimita. Atunci îl împing să-mi fac loc, căci maşina se apropiase de staţie şi urma să deschidă uşile. Cînd şoferul a deschis uşa, barbatul-controlor m-a apucat de mîini să mă ţină pe loc. Eu îi spun:

• Ia-ţi mîinile de pe mine, dă-te la parte sau coboară cu mine, că eu AICI vreau să cobor! Şi în secunda doi, în timp ce el vorbea, chipurile cu un echipaj la telefon, micşorînd totodată spaţiul ce ne despărţea, aproape sufocîndu-mă, o tînără, subţiraţică, m-a apucat de o mînă şi m-a smuls din loc, trecîndu-mă peste matahală şi spunîndu-i răspicat că e ILEGAL ce face şi că N-ARE VOIE sa mă obstrucţioneze… Aşa am ajuns afară din autobusul în care controlorul cretinoid voia să mă sechestreze, fara temei, să mă ducă cine ştie cîte staţii, sau ce naiba de STRATEGII or mai avea şi ăştia în nebunia lor. Nici nu-l interesase faptul că o dnă care urcase cu mine din aceeaşi staţie îi spusese de vreo două ori că urcasem exact de acolo de unde îi spusesem eu că am urcat, adică de al Budapesta, plus că taxasem cartela. Aparatul o comfirmase…

• Ce-a fost asta??? Desigur LUCRAREA VRĂJMAŞULUI contra LUCRĂRII lui DUMNEZEU sau..INVERS!!

• 1) Mersesem la Biserică. 2) Mă Împărtăşisem. 3) Mă-ntorsesem din drum să-l ajut pe Părintele paroh două ceasuri, la o treabă pe care nu o putea face singur.

• Cînd faci binele, cînd vrei să fii copilul lui Dumneuzeu, VRĂJMAŞUL rău se mai înfurie!!!

• De aprox 4 ani circul, cu intermitente, evident, de acasă la Biserica aceasta şi înapoi, fără să taxez cartela. Parol!! În 4 ani NICIODATĂ nu am avut nici măcar un gînd să apropii cartela de aparat!! Azi însă era prima oară cînd am scos cartela şi am taxat-o, chiar în prezenţa a două dintre colegele controlorului. El a venit de undeva dinspre uşa din faţă, la 10 secunde după ce tocmai taxasem, acuzîndu-mă, fără temei, că urcasem, nu aici la Budapesta, ci la Şincai, că el nu mă văzuse în staţie, unde el aşteptase şi că bla..bla…Eu însă urcasem la Budapesta, unde stătusem aprox 10-15 minute pe o bancă, alături de o dna în verde, cu care nu făcusem conversaţie, dar care îi comfirmase controlorului că urcasem de-acolo, de la Budapesta.. Cotrolorul o ţinea pe-a lui! Se vede treaba că VRĂJMAŞUL îl trimisese din faţă, dinspre şofer, trecînd peste colegele lui, care ele fuseseră mai aproape de mine, deci ele ar fi trebuit, eventual, să mă controleze de bilet…Dar ele stăteau nepăsătoare acolo. M-am dumirit că mă aflu lîngă ele, abia după ce am văzut acele VESTE-maieu albastre, pe care era inscriptionat sigla ITB. Era prima oara cînd vedeam aşa ceva!!, şi chiar m-am mirat în gîndul meu că le-a făcut şi lor, controlorilor, nişte SEMNE distinctive, ca să ştie şi cetăţeanu’ cu cine are de-a face, măcar la prima aruncare de privire. Că ăştia n-aveau UNIFORMĂ, pentru a putea fi recunoscuţi…Ei doar îţi băgau sub nas o legitimaţie şi cam atît!! Acum însă aveau ca semne distinctive, de restul calatorilor din autobus, acele veste-maieu albastre… Ăsta, individul, nici măcar nu se legitimase, ci venise dinspre şofer şi-mi smulsese din palmă catela, după ce eu taxasem. Eu nu-l văzusem mai înainte! Eram absentă, mă gîndeam la ale mele şi, sincer, habar n-am ce mi-a venit să taxez!!! Acum cînd scriu realizez faptul acesta!! Că taxasem..instinctiv, intuitiv…

• Mai urcaseră încă 2-3 persoane cu mine din aceeaşi staţie, dar eu o reţinusem pe dna în verde pentru că stătusem pe aceeaşi bancă cu dumneaei în staţie, după ce plecase cu 312 femeia cu care venisem de la Biserică. Dar deşi şi alţi 2 sau 3 cetăţeni mă văzuseră, cu siguranţă, cînd s-au înghesuit spre urcare pe aceeaşi uşă cu mine, nu au scos niciun chiţăit. În schimb femeia aceea subţiratică, lîngă care ajunsesem după ce am taxat, care nici nu ştiu dacă mă văzuse taxînd (una dintre controloare, colegele controlorului pus aiurea pe harţă, sigur m-a văzut, pentru că se afla chiar lîngă aparat!!, dar nu ştiu de ce nu a intervenit, ci, pur şi simplu s-a scurs, alături de colega sa şi au dispărut în neant…), a luat SOLEMNĂ atitudine şi a mers pînă la capăt, coborînd în staţie la Sf Gheorghe cu mine de mînă…M-a smuls cu o PUTERE cu mult mai mare decît o arăta TRUPUL ei firav!!!…

• Dna IRINA (aşa se numeşte dna), vă mulţumesc!, i-am zis cînd am ajuns jos, în staţie (am reţinut-o un minut ca să-i înmînez două  dintre cărţile mele, pe care ÎNTÎMPLĂTOR le aveam în geantă)!

• Nu aveţi de ce! Am făcut ce trebuia să facă oricine! Ce trebuiau să facă toţi cei prezenţi în autobus!! Acuma, vă rog să mă scuzaţi, dar mă cam grăbesc!!, mi-a spus şi a luat-o la mers grăbit spre Universitate!!…

• Unde s-o grăbi acest ÎNGER care mi-a fost trimis să mă smulgă din strîmtorarea …VRĂJMAŞULUI? Ce semen o mai avea nevoie de ARIPA lui ocrotitoare??? Pe unde i-o mai tubura VRĂJMAŞUL pe copiii nevinovaţi ai lui Dumnezeu???

• Slavă ŢIe, Doamne!!!

• Mulţumescu-ŢI ÎNGERE!!!

• Binecuvîntată fii…FEMEIE-ÎNGER!!!, IRINA!!!

• Antoaneta Rădoi -de la Vrancea