Archive for the ‘Bucuria daruirii’ Category

Cum ne tratăm de pandepidemia de… frică


Veștile din ultimele două săptămâni, de pe întreg mapamondul, sunt extrem de alarmante. Ne uităm la televizor și programele de știri nu mai contenesc cu veștile rele.  Știri îngrozitoare. În jurul nostru totul a devenit morbid. CONVIV 19 face ravagii, iar mai-marii lumii, întreaga lume științifică dă acum din umeri, neputincioasă. Ne uităm cu toții, neputincioși, disperați, căci vedem cum cad lângă noi semeni, loviți de această pandemie. Ne este, poate pentru prima oară în viață, cu-adevărat, frică. Cum ne tratăm de epidemia de frică, agravată de pandemia COVID 19? Să ”stăm acasă”, ni se spune. Ei, bine, ”stăm acasă”, dar… cum stăm?

Să încercăm, zic, să ”stăm acasă”, dar să nu stăm nepăsători, ci să stăm cu noi înșine în noi înșine. Să stăm cu Dumnezeu! Să stăm cu Sfinții Lui, cu Îngerii Lui și cu Maica Domnului!

Poate e timpul să ne facem o ANALIZĂ de VALOARE. Poate e timpul să stăm mai mult în rugăciune. Căci dacă nu vom sta acasă cu smerenie, dacă nu vom sta în rugăciune, dacă nu vom sta în smerenia cea bine-plăcută lui Dumnezeu, dacă nu vom sta în duhul de pocăință, dacă nu vom  căuta îndreptarea, dacă nu vom cere iertare celor cărora le-am greșit și nu îi vom ierta pe cei care ne-au greșit, cerând cu pocăință iertare lui Dumnezeu și cerând îndurarea Sa, nimic vom face, nimic vom obține stând izolați la domiciliu, stând, pur și simplu!!

S-avem grijă, așadar, să nu ne izolăm de semenii noștri, vremelnic, și să rămânem în uitarea de sine, de alții și de Dumnezeu! Să evităm contactul cu ceilalți, așa cum ne cer autoritățile și cum ne cere situația, nou creată de Conviv 19, ca să ne apărăm fizicul, dar să ni le apărăm și pe cele dinlăuntru ale noastre, să ne apărăm fărâma de Divin din noi, să ne apărăm Spiritul. Să-L hrănim. Să-L hrănim cu rugăciunea, să-L hrănim cu pocăința, să-L hrănim cu fiecare vibrație pozitivă. Să-l hrănim cu gânduri bune pentru cei aflați în sufeință!

Cineva spunea foarte frumos: ”Să-L invităm pe Domnul Hristos la noi, Lui să-I deschidem ușa”, ușa casei și pe cea a inimii. Ei, bine, ne izolăm de semeni, dar să-i păstrăm în gândurile nostre, în rugăciunile noastre, punându-i înaintea lui Dumnezeu! Să folosim răgazul acesta, penitența aceasta, dacă vreți, ca timp de cunoaștere a noastră, să-l folosim ca timp de pocăință și de iertare!

Trăim vremuri tulburi, și știut este că românul, când a dat de greu a pus-o de-o glumiță, a mai băut un păhărel, a mai cântat o doină. Oricât am fi noi un popor vesel și viteaz, bag, samă că acum nu mai e vreme de glumit! Fiindcă am fost introduși în ARENĂ. Ni s-a declarat RĂZBOI!! (După cum vedem cu toții, un război..nevăzut. Nu-l vedem pe inamic. Îii simțim doar boldul! Șimțim doar mirosul morții…). Acum suntem gladiatorii din vremea lui Spartacus, invitați în Arenă. Lupta este pe viață și pe moarte. Sau…, poate e LUPTA pentru CREDINȚĂ, ori e LUPTA cea MARE pentru cucerirea lui Hristos!! De care parte a baricadei ne dăm. Abandonăm din start războiul, lăsându-ne uciși de…invizibilul CONVIV 19. Abandonăm fără luptă acest război, ancorându-ne în deznădejde și lașitate? Ne lăsăm pradă disperării?? Îi deschidem brațele larg fricii?? Fugim?? Ne ascundem?? Ei bine, o putem face, dar…unde vom fugi de la mânia lui Dumnezeu?? Unde ne vom ascunde, așa fel încât El să nu știe locul??…

Oameni buni, să ne-aducem aminte de înaintașii noștri, dacii, care porneau la luptă, dar nu porneau oricum! Ci, mai întâi îți pregăteau armele?? Și, oameni buni, ce arme aveau ei atunci?? Niște biete unelte rudimentare, în timp ce dușmanii aveau cel mai măiastru armament. Dar dacii au ieșit biruitori de atâtea și atâtea ori în bătălii, încât l-au înspăimântat, în urmă cu multe veacuri, pe Împăratul Romei, cuceritorul multor popoare. Ne-o spun poeții acelei vremi. O spune Ovidiu, un roman. Și nu ne-o spune nouă, ci i-o spune imperatorului Augustus. Ce aveau străbunii noștri în comparatie cu ceea ce avem noi astăzi? Aveau multe, dar mai presus de orice, aveau…CREDINȚA! ÎL aveau pe Dumnezeu! Ei nu plecau la luptă înainte de a ține post. Nu plecau la luptă înainte de a se ruga. Și n-am  să mai dezvolt mai mult. Cu toții știm câte ceva, fiecare dintre noi știm din ce neam sănătos (la minte, la trup și la spirit), ne tragem! De aceea vă invit astăzi la o porție de spiritualitate! Să înlocuim teama de virus cu iubirea de frați, cu iubirea de Dumnezeu. Să ne-aducem aminte, măcar acum, în ceasul al 12-lea, că suntem…FII ai LUMINII! N-avem arme?? Ei bine, poate că e doar o părere. Eu spun că avem. Avem arma rugăciunii! Și e cea mai puternică armă! Să ne folosim de ea! Haideți, dar, să ne rugăm! Haideți să-L chemăm pe Hristos, căci El nea- spus: ”Cheamă-Mă în ajutorul tău și EU voi veni, și-ți voi ajuta ție, și tu mă vei proslăvi!” Vino, Doamne, Iisuse! Ajută-ne!

Sunt ape tulburi?? Am căzut în deznădejde, ba chiar în disperare? Ne-a cuprins frica?? Ei bine, poate că e vremea să ne-aducem aminte de Petru, când se afla în ape tulburi. Căci el, deznădăjduit fiind, văzând că se îneacă, și-a încercat totuși, măcar și un pic, puțina lui credință și a strigat: ”Iisuse, ajută-mă” Și Iisus l-a ajutat! Chiar dacă, mai întâi l-a certat, zicându-i: ”Puțin credinciosule…, de ce te îndoiești…” (am citat din memorie). Să-L chemăm și noi pe Hristos. S-avem credință. Să insităm să-L strigăm. Chiar dacă ne va certa, chiar dacă nu ne va întinde mâna Sa de la prima strigare, dacă vom insista, EL va veni și ne va salva! CREDE NUMAI, omule! Și Roagă-te! Amin.

Sfat: Să alergăm mai puțin la Marketuri după mâncare, fiindcă ”Nu doar cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot CUVÂNTUL lui Dumnezeu!” (Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos!!; Să ne hrănim cu EL, agățându-ne, măcar acum, în ceasul al 12-lea, de poala hainei LUI! Să strigăm precum a strigat Apostolul Petru, când era să se înece în valurile înspăimântătoare: DOAMNE, PIER, SCAPĂ-MĂ!!).

Viu este DOMNUL și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!

Vă propun să rostiți mai întâi rugăciunea Tatăl nostru, apoi, de câteva ori, la rând, Psalmul 50. (Vi-l atașez în facsimil; e un Psalm, un pic ”prelucrat” de mine; A. R.).

Mulțimim lui Dumnezeu pentru că ne cheamă, pentru că ne primește, pentru că răspunde rugăciunilor noastre, așa cum numai un TATĂ știe să răspundă fiilor LUI!! Amin.

 

 

 

Să ne fie de folos! Amin.

Bucuria dăruirii


Găsesc o postare, aparţinând unei fiinţe dragi (Liliana Rotaru):

“Important e să fii fericit, nu să pari fericit….!
Ştiu cum a fost să mimezi….groaznic….!!
Aşa că indiferent de vremi şi de vremuri….  de situaţii….şi de Cruce…..fiţi fericiţi….!!!
Din nimic şi în nimic poţi găsi ..Fericirea
Mai puţin în LUCRURI MARI…..
Seară frumoasă!!!”

Şi răspunzând zic: Lucrurile „mici” devin „mari„, „crucea” pare mai uşoară când vremea e bună, cu soare nu prea torid, şi când vremurile-s promiţătoare şi rodnice!!! Atunci dispare şi mimarea fericirii şi vine…împlinirea! Numai ea, împlinirea, te poate face să vibrezi, cu sufletul, şi să zâmbeşti cu inima larg deschisă!

 

Unul dintre lucrurile „mici” devenit „mare” s-a-ntâmplat aseară, 30 aug 2107, dar are ca început, niţică vreme în urmă, când eu am ajuns la Aeroport, la Otopeni, prin iulie, cu scopul de a  o întîlni pe Liliana R, care mi-a dăruit ceva, un lucru..”neînsemnat” -ar zice unii. Un pachet de ROSTA.

Cafea ROSTA

Grozavă cafea! Mă delectez de atunci, în fiecare zi, cu acest produs de calitate (Produs despre care am să scriu un alt articol, fiindcă beam, dar nu ştiam ce beau, şi nu ştiam de ce ceea ce beau e atât de bun!! Instinctiv, la câteva zile după ce primisem pachetul, pe care-l pusesem într-un dulăpior din bucătărie, printre alte acareturi, fără să mă uit ce anume e în pachet, l-am luat, tot instinctiv, şi l-am desfăcut, fără să ştiu că desfăcusem acel pachet primit de la Liliana pe Aeroport!!…).

Aseară mă vizitează BĂTRÂNICA aceea care mi-a dăruit muulte cărţi (https://ivanacristescu.wordpress.com/2017/03/20/carti-carti-daruri-de-mare-pret/

) şi cu care m-am împrietenit, şi-mi mai face, când şi când, cîte-o vizită; are pasiunea scrisului şi nah’…. Delicată, subţiratică precum un fir de păpădie, calcă pe gresie cu sfială (ca să nu alunece; e cu papucii de casă!!, iar gresia mea e alunecoasă RĂU şi nepotrivită tălpilor papuceilor ei..), de un bun simţ ce-i rar întîlnit, se sfieşte parcă să spună ce-o doare! Dar eu o-ntreb:

-Nu doriţi să vă fac o cafeluţă?? Am o cafea super-mega-fainăăă!! Am primit-o de la cineva! Parol că n-aţi băut aşa bunătate!!…

Vede calculatorul deschis şi zice:

-Scumpa mea, nu vreau să te deranjez! Aveai treabă şi te-am intrerupt!…

–Ei na’! haideţi, dacă tot m-aţi “deranjat”, măcar să fie “întreruptul” cu folos! Că tot îmi crăpau ochii în orbite de la “statul” pe calculator!!…Ş-apoi, o cafeluţă ne-ar prinde bine la amândouă! Şi mai sporovăim şi noi niţel, la aburul cafelei!!

Femeia desigur că-şi dorea cafeaua, dar nu îndrăznise să-mi spună. (Ea n-are aragaz, n-are frigider, n-are…multe!!, dar are ceva ce multor bogaţi le lipseşte, are cultură şi are…bun simţ!) Dar eu am intuit că nu trecuse ea “întâmplător” pe la mine, la o oră de..”maximă audienţă!!”. Şi-am dat fuga la bucătărie! Singurul scop în care este vizitată bucătăria mea şi utilizat aragazul meu (un ditai OBECTU’ de la unamienouăsutetoamna, din acela cu ceas pt cuptor, ceas ce ticăie şi acum, dar nu în aragaz, ci într-un sertar unde-i aruncat, spre păstrare, de fro’ treij’de  ani!! –deh’, noi nu facem cozonaci, să trebuiască cronometru!!), este acela al preparatului…cafelei!! (Şi, uneori, dar destul de rar, câte un ceai, spre echilibrarea, oarecum, a balanţei toxinelor din organismul unui mare consumator de..cafea!! ) Deci eram în…elementul meu acum. Preparam o cafea!! Când  am ajuns cu ceaşca (acum nu vă închipuiţi cum că ceaşa ar arăta ca un degetar!! Nuuu! Ci e o ditai stacana, o cană  mare, făcută din lut de un olar destoinic! Şi, SÂC!!, are şi boabe de cafea pe ea!! Dar asta abia acum, când scriu, am observat!!  cana cafea ), şi am pus-o în faţa femeii, a fost mai ceva ca în reclama aia TiVi, care-l trezeşte subit pe un tânăr din vecini şi, somnambul, o ia, desculţ şi-n pijama, în zbor peste acoperişurile caselor, mergând pe aburi de cafea, şi aterizează-n balconul domniţei care-şi savura cafeluţa preferată, iar el, tânărul, tot somnambul,  ghidat de mirosul..cafelei, se strecoară-n balcon şi s-azează tihnit lângă domniţă! Ei bine, în reclama TiVi apare   bărbatu’ domniţei şi dă de individ stând, în picioarele  goale şi-n pajima, alături de soaţa lui, şi-atunci el, soţul, mimează bucuria…prezenţei intrusului în habitatul său şi s-apucă să soarbă şi el dintr-o ceşcuţă aburindă, deşi era…a 5-a roată la căruţă!!, dar noi n-o să stricăm povestea cu..intruşi! Fiindcă pe noi două nu ne-a deranajat nimeni! Ci ne-am savurat liniştite RoSTA! Apoi am  ROSTUIT  musafirei mele, pentru acasă, jumate din jumătatea de pachet pe care-l aveam! L-a luat bucuroasă şi a plecat, iar eu am rămas, la fel de bucuroasă şi m-am gândit la  dubla bucurie pe care a făcut-o Liliana R când a făcut darul!

Se spune că “dăruind vei dobândi”, şi iată că dar din dar se face rai!! Uneori, DA, lucurile “mici”, pot aduce bucurii “mari”, mai ales dacă-s făcute la vremea…potrivită (celui nevoiaş!)!

 

Notă: Aceste rânduri sunt dedicate, cu dragoste, Lilianei Rotaru! Dar şi “femeii cu cărţile”, cum îi spun eu  -pentru că nu-i ştiu numele!

Antoaneta