Archive for Septembrie 2014

„Garajul” Sfîntului Efrem cel Nou…


    Am auzit şi eu despre o Icoană a Sfîntului Efrem cel Nou, care ar vărsa mir. Îl ştiu şi pe monahul Onufrie ( îi spun aşa pentru faptul că el, la data la care scriu acest articol, nu este preot, nu este hirotonit preot de către Bor. Despre alte „aspecte” ale preoţiei lui nu am căderea, nici nu simt nevoia să vorbesc ). Îl ştiu de cîţiva ani.. Am vorbit cu dumnealui, în mai multe rînduri, încă pe vremea în care nu devenise „proprietarul şi beneficiarul” Icoanei. Cînd Icoana i-a fost trimisă în dar de la Dumnezeu, el nu s-a lăudat mie cu aceasta, desi ne-am întîlnit de mai multe ori, şi nici eu nu am simţit nevoia să-l chestionez legat de Icoana…

Desi multa lume mergea la Icoană eu nu am simţit aceasta nevoie! In fapt, eu nu sint deloc, o colectionara de „trofee”, aşa ca nu dau năvală dacă aud vreun zvon. Nici nu mă pasionează să mă duc să cercetez sau să mă conving dacă e adevarat zvonul. Daca am un imbold pentru ceva, fac lucrul acela, daca nu, nu! Aşa a fost şi cu Icoana aceasta a Sfîntului Efrem. Mulţi alţii, în locul meu, ar fi profitat de faptul că îl cunosc pe monah şi s-ar fi dus la Icoană, cu timp şi fără timp…dar eu nu am făcut asta. Sînt convinsă că Dumnezeu are căile Sale de comunicare cu noi. Cu fiecare dintre noi, şi o face inclusiv prin anumite „semne” puse în Icoane sau locuri, pe unde nu te aştepţi…Dar, repet, Icoana aceasta a Sfintului Efrem, nu a  fost o preocupare a mea!, deşi în fiecare zi, îl chemam pe Sfîntul Efrem în rugăciunile mele …Drept este că în ultimul timp, am preferat să nu mai „socializez” cu monahii, cu preoţii şi, mai ales, cu sinodalii Bor şi am rămas acasă, rugîndu-mă în..cămăruţa mea…Eu cu Dumnezeu!!!, cum se zice. Iar pe Sfinţii Lui, îi am, în număr mare, atît în inima mea cît şi în casa mea, sub forma…Icoanelor, aşa că…aveam..companie plăcută şi bună! Şi eu una, CRED, şi CRED cu tărie că „orice Icoană este făcătoare de minuni, pentru cei care CRED!” Drept pentru care nu consider că trebuie să alerg sute de km pentru a mă întîlni cu..minunea! Ci pot rămîne acasă la mine, rugîndu-mă…

 Ieri, duminică 28 sept 2014, m-a sunat o amică şi m-a rugat să o însoţesc la Icoana Sfîntului Efrem cel Nou. Am acceptat instant ( pe criteriul că nu o puteam refuza pe scumpa mea Baby, la care ţin şi căreia arar îi refuz cîte ceva!!!), şi am ajuns la Icoană.

Sfîntul Efrem cel Nou, Icoana lui, se află, pentru moment într-un „Garaj” undeva în zona Ozana. Foarte simplu de ajuns, cu tramvaiul 27 şi 40, spre capăt ( cred că statia se numeste IOR2, dar nu stiu precis). 

Monahul Onufrie nu era acolo -tocmai plecase-, dar Sfîntul Efrem cel Nou, sta cuminte în ramă şi-şi aştepta cu bucurie oaspeţii.

Sfintul Efrem cel Nou, Icoana lui Onufrie

Sfintul Efrem cel Nou, Icoana lui Onufrie

 A venit si monahul Onufrie pe la  ora 20,oo şi am schimbat cîteva cuvinte cu el.

Vă doresc tuturor: să aveţi parte de lucruri minunate în viaţa voastră! Credeţi în Dumnezeu, închinaţi-vă Lui, binecuvîntaţi-L şi încercaţi, străduiţi-vă să fiţi..oameni (buni)!

Va continua…

Anunțuri