Archive for ianuarie 2015

4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!


4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!

                                  Luminătorii cei mari ai Bisericii:
Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur
3 ierarhi faini

  Pe apărătorii și luminătorii cei mari și stîlpii cei neclintiți ai Bisericii Apostolice, podoabele cele mai alese ale ierarhilor, ai lumii învățători, pe Vasilie cel Mare (cel cu dumnezeiască minte), pe Grigorie (cel cu dulce glas) si pe Ioan (luminătorul a toată lumea), noi cei care ne bucurăm de învățăturile lor și ne luptăm cu noi înține și cu alții să le păstrăm și să le împlinim, cu dragoste și cu evlavie să-i cinstim!
  Nu-s destoinică eu, netrebnica, a deschide buzele mele și a-i lăuda cum se cuvine pe acești Trei Mari ierarhi și Preoți ai lui Dumnezeu, însă nu pot tăcea și întru slava lui Dumnezeu, Cel care ni i-a daruit, îndrăznesc astăzi sa le spun: Bucurati-va, voi aleșii Sfintei Treimi, voi cele TREI FLORI bine-mirositoare ale Gradinii celei nestricăcioase, voi îngeri pămîntești și oameni ceresti! Care ați covîrșit mintea omenească cu darurile cele multe și cu înmulțirea talanților pe care i-ați primit în dar de la Dumnezeu!

  Asemenea vouă, Sfinților TREI IERARHI ai lui Dumnezeu si ai Bisericii Apostolice, îl număr, eu netrebnica, pe dragul, scumpul si sfintul meu Părinte, Nicodim Bujor, cel ce a fost chemat la Domnul în urmă cu 4 ani, în chiar ziua sărbătoririi voastre de către creștinătatea ortodoxă! Și acesta este pentru mine un semn, în plus, că părintele Nicodim Bujor este un bineplăcut al lui Dumnezeu, care s-a arătat în toată viața lui ca un Înger în trup de om, un vrednic soldat al lui Hristos, o prealuminată stea a Bisericii Ortodoxe! Asemenea vouă IERAHILOR Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost Părintele Nicodim Bujor, cel care a slăvit prin viața sa pe Domnul, a cinstit-o cu mare evlavie pe Maica Domnului si l-a cinstit cu credincioșie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, căruia i-a dedicat si Acatistul, spre slava lui Dumnezeu și bucuria celor care-l citesc! De aceea în acesată Sfîntă Zi, îmi înalț gîndul la Dumnezeul Luminilor și îngenunchind, aduc mulțumire SFINTEI TREIMI pentru darul pe care eu l-am primit de la Dumnezeu: bunul, blîndul si sfîntul părinte Nicodim Bujor, Avraamul meu!

  Binecuvînat ești Doamne Dumnezeul meu întru SFINȚII în care ai binevoit!
În această Sfîntă Zi a Ortodoxiei noastre, spre cinstirea Sfinților TREI IERARHI, zi în care dragul, scumpul și sfîntul meu părinte Nicodim Bujor a fost chemat la Domnul (în urmă cu 4 ani, 30 ian 2011, duminică seara la orele 21,00), vreau să împart cu voi creștinii o scumpă si sfîntă binecuvîntare pe care părintele mi-a încredințat-o mie, spre a o împărtăși celor ce vor să o primească! Iat-o:papirus 5
 Pios omagiu îți aduc astăzi, la 4 ani de la plecarea sfinției tale la Domnul, drag, scump si sfînt Părinte, Nicodim Bujor, AVRAAMUL meu!pr nic bujor lungit in pat0001Pr Nic Buj, Leon si Anto006pr nicodim in rama cu luminare alba0001poya bn bn bn cu Md si alte si pr Nic Buj
Reclame

Ylenia Koste, psihologul, fashion-designerul, poetul


                          Ylenia Koste, psihologul, fashion-designerul, poetul

                                                                   zuza pe bijuteriiylenia avatar 006 004

 Despre Ylenia, ca om, aş putea să vorbesc oricît, fiindcă o cunosc ca pe propriul meu buzunar gol, însă îmi este dificil să vorbesc despre poeta Ylenia Koste! Am s-o fac, totuşi!

 Pe Ylenia, învidioşii ar putea-o încadra în categoria: „tot românul s-a născut poet!”, lucru de la care nici eu nu m-aş fi dat înapoi -măcar aşa ca s-o persiflez niţel!!-, doar că, acum, după am citit ceea ce a scris ea prin pauzele dintre psihologizări şi bijuterit, pot veni cu amendamentul că ea, deşi este psiholog de profesie şi artist plastic cu vocaţie, dacă ar fi scris toată viaţa poeme, ar fi făcut-o cu mult mai bine decît mulţi poeţi post-modernişti…

 Poezia este una dintre puţinele ei taine, nedescifrate de mine pînă acum!

De profesie psiholog, fashion-designer cu vocaţie, un real talent înnăscut în arta bijuteritului, mamă a doi băieţi, om de mare caracter şi de mare angajament şi prieten devotat, altruista Ylenia, o femeie dintr-o bucată, m-a surprins plăcut, m-a emoţionat cu sunetul mîngîietor al stihurilor…Citindu-i poeziile, i-am descoperit latura sensibilă,  pe care, recunosc, nici n-o bănuiam. Poate şi din pricina faptului că eu o vedeam pe Yle, ca pe un om aşa mai…”butuc!!!” Dar iată că…m-am înşelat! Frumos îmi şade!!!

  O cunosc pe Ylenia şi am privit-o, nu ca pe un om, ci mai degrabă ca pe un mecanism, ca pe un…robot multifuncţional! Fiindcă ea ştie să facă de toate! E pricepută la orice, şi-şi „bagă nasul” şi „pe unde nu-i fierbe oala!!!”, în sensul că nu se dă înapoi de la munca fizică, chiar acolo unde mulţi bărbaţi ar da bir cu fugiţii. Am văzut-o reparînd intrerupătoare electrice ( asta în timp ce barbat-su nu ştia nici să ţină o şurubelniţă în mînă -sau, poate nu voia!!!), montînd maşini de spălat, şifoniere, opritoare de parcare. Am văzut-o schimbînd cureaua de la ventilatorul automobilului sau depanînd aspiratorul, maşina de cusut şi imprimanta calculatorului. Dar cîte nu am văzut-o făcînd?? Cu aceleaşi mîini cu care depăna maşina de spălat şi cu care căra murăturile de la piaţă sau cu care te ajuta, fără preget, la căratul mobilei, am văzut-o meşterind la bijuterit hand made-uri şi, vă garantez că, din mîinile ei ieşeau nişte minunăţii, adevărate opere de artă! Şi-a umplut casa de creaţii, iar colegii, vecinii, prietenii, amicii şi cunoscuţii sînt beneficiarii a cel puţin o bijuterie, fiecare! Toate dăruite cu largheţe! Şi, să nu credeţi că erau niscai tinichele! Nu! Ci bijuterii lucrate manual, cu trudă şi costuri, cu investiţii serioase în pietre semipreţioase şi sîrme argintate şi/sau de argint, perluţe, cristale etc. De bijuterit am tot văzut-o bijuterind, la ţoale, am „ţolărit” împreună ( cîţiva ani buni, pînă ne-a luat capu’ pe-amîndouă, c-au venit zorzonatele, multicolorele şi lucitoarele turcisme care-au invadat şi acaparat Piaţa din România, de-a „luat ochii romîncelor” şi „ne-a scos, şi nouă, moda din cap!!!” şi-am abandonat branşa care, oricum, nu mai dădea roadele dorite ). La „munca de jos” am văzut-o punînd umărul fără reţineri. Psihologia a absolvit-o, cred eu, ca să ne arate tuturor că „poate şi are cu ce!!”, dar că Yle e în stare să creioneze versuri care să sensibilizeze pînă şi o inimă ca a mea [ Care nu rezonează nici cu poezia, nici cu poeţii!!! Pentru mine -am mai spsu-o, de mi-am pus multă poeţime-n cap!!, dar am s-o repet, cu orice risc-  poeţii sînt (erau!!) doar nişte…poeţi!!, iar poezia o…pierdere de vreme!!!, a…poeţilor!, a „visătorilor fără…vise!!!”], asta nu credeam!!! Citindu-i poemele, mi-am dat seamă că, în fapt, nu o cunoşteam, că nu o cunosc! Am sentimentul că un altcineva a scris şi nu omul cu care petrec de un sfert de veac…

 Versurile ei au o sensibilitate rezonantă, care-ţi pune-n faţă, instant, omul din spatele cuvîntului. Aşa că, nu-i greu s-o descoperi!

 Vă învit să-i citiţi poeziile! Vă invit la mediaţie cu…Ylenia Koste!

 

AR

Dec 2014, Bucureşti

 

Părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…”ilustru necunoscut!”


                  Ultima…binecuvîntare; noiembrie 2010

pr nic bujor lungit in pat0001

…Cînd am revenit la Cernica, prin noiembrie 2010, cam după 3 săptămîni, să-l văd, părintele nu m-a mai recunoscut. Era total schimbat! Îl plimba un tănăr, Dragoş îl cheamă, într-un cărucior cu rotile. L-am lăsat să treacă prin faţa mea de mai multe ori, încercînd să-mi dau seama  dacă mă observă, dacă ştie de existenţa mea. Mi-am dat seama că nu. Atunci am realizat că…nu mai e mult pînă ce părintele …va pleca! M-am aşezat înaintea căruciorului, în genunchi şi luîndu-i mîinile într-ale mele şi sărutîndu-i-le, încercam să-i zic “formula magică”:

– Părinte Nicodim, sînt Antoaneta!

Dar el, n-a răspuns! S-a uitat prin mine…peste mine…undeva spre orizont…peste turlele Cernicăi.

– Părinte Nicodim, sînt Antoaneta! Ştiţi că vă iubesc nespus de mult! Vă iubesc mult, părinte!, m-aţi auzit?, îi repetam, strîngînd în mîinile mele, mîinile lui firave şi sărutîndu-i-le. Dar părintele, zîmbind larg, cum nu-l mai văzusem niciodată, s-a adunat şi coborîndu-şi ochii asupra mea, a zis doar atît:

Şmechericăăă! Şmechericăăă!! Apoi, punăndu-şi mîinile sale căuş, ca de obicei, în jurul capului meu, m-a strîns la piept, m-a sărutat pe frunte şi m-a mîngîiat…pierdut. N-a mai scos niciun cuvînt! Doar m-a strîns în braţele-i plăpînde, mîngîindu-mă! Am rămas cîteva minute bune, în îmbăţişarea aceea, asistaţi de buna mea Baby şi de tînărul care-i ţinea căruciorul cu rotile! Îi simţeam pîlpîierea sufletului lui curat! Nu-mi venea să mă mai desprind din braţele părintelui! Îi simţeam revărsarea de HAR! A fost ultima noastră-mbrăţişare şi ultima lui Sfîntă Binecuvîntare pentru mine! Binecuvîntare pe care, o rostise, de astă dată, fără glas! O rostise prin acea sfintă, dumnezeiască îmbrăţişare!

M-am desprins cu greu din braţele părintelui şi am plecat de-acolo cu sufletul încărcat de lacrimi! Ştiam va pleca! Şi voi rămînecopil orfan!!! Mi-am zis în gînd, cu ciudă: “Şi tu, Brutus?”…

Era…prea mult pentru mine! Plecaseră pe rînd, fraţii mei, mama, tata, tatăl lui Erm, lăsînd fiecare în inima mea hăuri de neacopeit. Şi cîte multe, alte, nenorociri se abătuseră, nemilos, asupra mea în ultimii ani!! Îl “pierdusem” pe Erm şi odată cu el tot ceea ce avusesem mai de preţ în ultimii ani. BĂTRÎNUL Nicodim îmi mai era singurul alean. Pe el îl simţeam cel mai aproape de sufletul meu! Cel mai curat! La el îmi căutam şi îmi găseam mîngîierea. Mă simţeam răsfăţată în braţele lui şi, cît timp eram în prezenţa lui, uitam cu totul de toate necazurile! Părintele Nicodim Bujor era Avraamul meu! Şi, ori de cîte ori necazurile mă năpădeau -şi mă cam năpădeau!!!-, mă urcam în maşină şi mă duceam la BĂTRÎNUL. Era suficient doar să-l văd. Şi tot necazul meu dispărea ca prin farmec. Niciodată nu mă duceam să mă jelesc! Sau să-i cer să facă ceva anume pentru mine! Mă duceam doar să-l văd! Iar la întoarcerea de la Ploieşti, simţeam că zbor!!! Atunci, la Cernica, în faţa chiliei lui, după îmbrăţişarea aceea, am simţit că el mă va părăsi. Simţeam că de data asta nu mai pot îndura! Nu-mi mai rămăsese nimeni care să ţină la mine şi pe care să mă pot bizui! Eram răvăşită…Mi s-a pus un nod în gît şi pînă acasă nu am putut să scot niciun cuvînt! Am plecat de la Cernica tăcut şi am lăsat-o, fără o vorbă, pe Baby acasă la ea…M-am dus apoi, acasă, m-am încuiat într-o cameră şi am plîns mult, înnăbuşit, suspinat! Ştiam! De data aceasta, ştiam că…nu va mai fi mult!! Şi nu voiam să fie aşa! Dar, din păcate, aşa a fost…

La mai puţin de două luni Bătrînul Nicodim Bujor, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, tată bun şi iubitor, Avraamul meu, pleca dintre noi!…

A rămas însă…cu noi…cu mine!

Îl port VIU în gîndul meu şi în inima mea, mereu! Şi el îmi este şi acum…mîngîiere în nevoi! Căci nu-l slăbesc nicio clipă! Îl strig, îi vorbesc, mă consult cu el în diferite chestiuni, îl boscorodesc, ţinem “consilii defamilie”. Este vie relaţia noastră! Îi simt căldura sufletească şi dragostea ce ne-o purta tuturor şi pe care ne-o poartă şi azi! Şi cu care ne ocroteşte de-acolo de Sus! Căci îl ştiu sălăşluit în rînd cu Sfinţii lui Dumnezeu!

De unde ne trimite şi azi: “…Toată Darea Cea Bună şi Tot Darul Cel Desăvîrşit de la…Părintele Luminilor!…”

Să fie binecuvîntarea aceasta peste voi toţi!, dragii mei cititori. Să vă bucure Domnul, cu binecuvîntarea de-a avea parte de duhovnici iscusiţi şi, prin mijlocirea lor, de iubirea lui Hristos!

 

                        Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Fragment din cartea: Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…”ilustru necunoscut”, carte care se afla în tipografie şi urmează să apară pe 30 ianuarie 2015. Scrisă spre cinstirea părintelui Nicodim Bujor, Avraamul meu, şi lansată cu ocazia comemorării a 4 ani de la plecarea lui la Domnul.)

Maica Domnului la… Letca Nouă. Icoana: făcătoare de minuni sau nu?


                                    Maica Domnului la…

                                                     … Letca-Nouă

Bucură-te Marie, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine,

                                        binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat eşte Rodul pîn-

                                        tecelui tău! Că ai născut nouă, pe Mîntuitorul Hristos!

                                        Pe Acesta, roagă-L pentru mîntuirea noastră!”, a zis Aglaida şi

s-a izbăvit de vrăjmaşul care-i făcea supărare.

 

Icoana de la Letca-Nouă, făcătoare de minuni sau nu?

 

  Cel mai simplu şi cel mai potrivit răspuns care a fost dat la această întrebare mi s-a părut a fi acesta: „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei care cred!”, deşi poate fi doar un răspuns aşa…generic. Fiindcă eu am descoperit în decursul timpului -experimentînd,  fără să planific lucrul acesta-, că lucrurile nu stau întocmai aşa. Şi acum ştiu că Icoana este făcătoare de minuni şi pentru cei care nu cred sau, mă rog, NU CREDEAU!…Şi acest lucru se-ntîmplă din raţiuni numai de Dumnezeu ştiute!!… EL fiind Stăpînul şi Domnul, ştie „neputinţele” noastre, ale fiecăruia în parte, şi „lucrează” cu noi, cu fiecare, după cum EL Însuşi ştie, ca să ni Se facă EL cunoscut nouă, după nivelul nostru de înţelegere şi percepţie! Aşa că EL Singur îşi alege modalitatea prin care „ne vorbeşte” sau ni se arată! Şi noi ştim şi avem dovada -mulţi dintre noi!- că de multe ori ne-a vorbit prin…Icoane! Şi aceasta, pentru că Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi şi Care „L-a dat pe ÎNSUŞI FIUL SĂU CEL IUBIT, UNUL NĂSCUT, ca ACESTA moară pentru noi”, Fiul Lui, Care S-a răstignit pe cruce pentru ÎNVIEREA nostră, nu are pe nimeni de pierdut! Şi ni se arată, ne cheamă şi ne primeşte la EL, aşa după cu consideră de cuviinţă, uneori în modul cel mai simplu cu putinţă, aşa cum este şi acest mod: „semnele din/prin Icoane!”

 Prin CEVA-ul acela pe care îl reprezintă ea, Icoana lucrează! Numai că, unii dintre noi, „orbi” fiind, nu vedem. Şi chiar dacă vedemlucrarea”, o refuzăm. Iată, eu voi veni  cu  cîteva argumente, concrete, în  susţinerea mea!

  Prin 2004-2006 mă îndeletniceamcu căratul” unor bolnavi, cu maşina mea, pe ici-pe colo…în speranţa găsirii leacului pentru ei şi chiar pentru mine, care sufeream cumplit desuferinţă, în urma unor traume emoţional-afective care mi-au marcat existenţa pentru destulă vreme…

   Unul dintre „cei apăsaţi”, din grup, îmi zisese într-o zi, cum că a auzit el că la Letca Nouă în jud Ghiurgiu -la vreo 60 km de Bucureşti-, ar fi plîns Icoana Maicii Domnului şi că acolo s-ar fi întîmplat nişte…minuni. Şi mi-a propus să-i duc, pe cîţiva, într-o noapte la Slujba de Acatist. Am acceptat imediat, mai ales că aveam pe cineva, în acel grup, la care ţineam mult şi care avea nişte probleme grave de sănătate, datorate unor frămîntări existenţiale care-i răvăşiseră mintea, rău de tot, transformîndu-l dintr-un falnic stejar, într-o legumă uscată…

 Aşa se face că într-o zi, cam prin luna aprilie 2004, am  dat fuga la Fundeni pe la orele 22.30 şi am luat-o de acolo pe o tînără femeie -care făcuse în acea zi dializă-, l-am luat pe fiul ei de acasă, am mai luat încă vreo două-trei persoane care-şi exprimaseră disponibilitatea de a pleca la drum la ora aceea tîrzie din noapte, şi înghesuindu-i în maşină ca pe sacii cu cartofi, am tăiat-o spre Letca Nouă, cu viteză maximă, ca să ajungem la timp, să prindem începutul Slujbei de noapte.

  Acatistul Maicii Domnului începea fix la ora 24,00.

  Eu, habar nu aveam unde-i Letca Nouă. Avusesem cîndva, pe vremea cînd jucasem fotbal ( da, am jucat vreo 9 ani fotbal -feminin- la echipa Viitorul; aparţineam de Stofe de Mobilă-Ghencea şi făceam antrenamente pe un teren mai mic de la Stadionul Steaua, eram adversarele lui Juventus – care aparţineau de Tricodava-, ale Rapidului şi ale altor Echipe, dar nu dezvoltăm aici, acum…), o colegă din această localitate. Tot ceea ce-mi aminteam despre Letca-Nouă, era aceea că acolo locuiau familii cu venituri sub-modeste şi cu mulţi copii. Aşa ştiam eu de la colega mea, care, şi ea, făcea parte dintr-o familie cu vreo 7-8 copii.  Şi mai ştiam că oamenii din satul acela nu erau prea „duşi la Biserică”. Acest lucru mi s-a confirmat mai apoi, cînd eu am tot mers la Biserica din Letca-Nouă… Dar faptul că se zvonise că o Icoană a Maicii Domnului plînsese taman la Letca-Nouă, satul fostei mele colege, sat despre care ştiam cum că ar fi compus din localnici puţin credincioşi Domnului şi Măicuţei Sale, neduşi la Biserică, m-a determinat să mă străduiesc să ajung acolo. Ştiam că Dumnezeu lucrează după cum voieşte şi-Şi arată Măreţia întru cele mici… Aşa că n-am stat pe gînduri cînd mi s-a făcut propunerea. Trebuia să ajungem musai într-o vineri noaptea, cînd se săvîrşea Slujba de Acatist. Drumul l-om găsi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu!…

  Am găsit drumul fără probleme. Cînd am ajuns la Letca-Nouă era plin de autocare şi autoturisme fel de fel, inclusiv cu numere străine, şi era acolo lumea de pe lume, puhoi. Nu aveai unde să arunci un ac.

 Biserica era arhiplină. Nici gînd să poţi intra, să ajungi cumva la Icoană.

   Am parcat maşina pe unde-am putut şi am intrat în curtea Bisericii. Curte, e doar o formă de exprimare, căci la acea vreme Biserica nu avea, propriu-zis, o curte. Ci erau acolo, în jurul Bisericii nişte porţiuni de gard, în fapt nişte stinghii răzleţe, care se mai ţineau din loc în loc în picioare, susţinute de nişte stîlpi de gard putregăiţi, stînd aplecat, iar pe alocuri erau tufişuri, bălării…Imaginea din „curtea” Bisericii era sinistră. Bălării peste tot! Mai era şi întuneric beznă în curtea aia!! Biserica era, şi ea, părăginită. Peisajul era lugubru…

  Nu am avut însă timp prea mult să admir „peisajul”, că s-a auzit în mulţime rumoare:

  – Vine părintelee!… Şi toţi, ca la un semnal, s-au adunat, cu mic-cu mare, ciorchine.

Şi nu ştiu cum „s-a făcut”, că eu, împinsă fiind de mulţimea care s-a bulucit să ia binecuvîntare de la părintele, am ajuns, strînsă ca-ntr-un cleşte, chiar în spatele părintelui, căruia, evident, i s-a creat culoar de trecere prin mulţimea care era înţesată, care stătea umăr la umăr. Aşa, mică, protejată de spatele unui preot suficient de masiv -comparabil cu mine-, mergînd strîns în urma lui, împinsă practic, fără să mai pot opune rezistenţă mulţimii, am ajuns pînă în faţă, la uşa Altarului. Părintele s-a închinat după obişnuinţă şi a dispărut în Altar, iar eu am rămas, nolens-volens, lipită de…Icoana Maicii Domnului. Icoana era în spatele meu. Eram lipită cu spatele de spatele Icoanei Maicii Domnului, despre care lumea spunea că plînsese. Nu mă puteam mişca. Nu mă puteam întoarce cu faţa la Icoană. Eram prinsă-n „chingi”. Lumea mă împresura din toate părţile. Abia de-mi puteam trage respiraţia. Aveam împresia că respir prin trupurile celor lipiţi de mine! Nu-mi place DELOC înghesuiala şi, de regulă, fug cît pot de spaţii înguste şi de înghesuială, dar…nu mai avusesem încotro fiindcă mă surprinsese valul de lume şi mă dusese pe sus, fără voia mea, iar acum, lumea mă împresura fără drept de apel. Nici nu mai puteam gîndi! Simţeam că mă sufoc din pricina strîmtorii!

– „Binecuvîntată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh!”, se aude din

Altar glasul baritonal al părintelui Nicolae Edmond Popa ( acum ştiu cum îl cheamă, atunci habar nu aveam şi nici nu-l mai văzusem, nici nu auzisem pînă atunci de el şi / sau despre Biserica pe care o păstorea ). Murmurul a încetat şi, instant, s-a făcut linişte! A început Acatistul. Fără niciun fel de altă pregătire, fără hîrtiuţe duse la Altar, fără fasoane. Simplu, scurt şi la obiect. Cîntăreţul de la strană cînta fals…fals!! Dureros de fals!!! Dar…asta e! Probabil că abia îl procurase şi pe acela, părintele, în sătucul acela unde, auzisem că, oamenii nu se prea duc la Biserică. Aşadar, cîntăreţul nu era deloc în graţiile mele! Dacă nu-mi place cum cîntă strana, într-o Biserică, nici că mai calcă piciorul meu pe-acolo! Iar aici nu-mi plăcea nicicum STRANA, ci chiar mă zgîrîia -rău de tot, în urechi-, săgetîndu-mi fără menajamente auzul şi …inima! Aş fi vrut să ies, numai că, din cauza aglomeraţiei, nu puteam. Eram prinsă ca-ntr-o menghină, aşa că n-aveam decît prefac mi place!!! Părintele Edmond Nicolae, mi-a mai uşurat suferinţa că zicea, şi dumnealui, deodată cu acel „cîntăreţ”, ceea ce era de zis la refren şi mai acoperea vocea cîntăreţului, îndulcind situaţia. Apoi, mai cînta şi lumea din Biserică, care ducea psaltica mai bine decît bietul stranist…Ăla se chinuia rău de tot!!! Muzica şi cu el erau două lucruri infinit...paralele!!!… Dar, avea dragoste să cînte!!!… Ceea ce nu era însă în acord cu dragostea mea de a-l asculta!!! Pe mine, modulaţiile lui vocale mă tăiau la rinichi!!!… Aş fi dat orice să pot ieşi de-acolo, ca să nu-l mai aud!!! Doamneee, ce ispită!!!…

  Personal, „am alergie” la cîntăreţii de strană fără vocaţie şi arar frecventez o Biserică unde „prestează” un aşa exemplar. Eu sînt pentru ca omul, fiecare, să facă după talantul care i-a fost dat, şi anume: cine are darul desenatului, să deseneze; cine ştie cînta, să cînte..etc… Cu greu am făcut faţă „solfegiilor” emanate de cîntăreţul acela. Dar, cum nu mersesem la Operă, nici la vreun Concert al vreunui mare solist, cum nu plătisem bilet de intrare, cum, oricum nu mai puteam să mă „scurg” afară, pentru că eram încătuşată de mulţime, şi cum, printr-o TAINICĂ MINUNE, iată!, mă aflam taman lîngă Icoană ( ?! ), am rămas în Biserică, înălţîndu-mi gîndul la Dumnezeu şi la Maica Domnului, care mă primiseră ca pe o regină…

  Eram LIPITĂ cu spatele meu de spatele Icoanei Maicii Domnului ( cîţi dintre cei de-acolo nu şi-ar fi dorit aceasta!!! )! Cu spatele meu care mă durea – aveam probleme cu coloana vertebrală, probleme de care nu ştiam atunci, dar care îşi făceau simţită prezenţa; un început al unei viitoare, foarte apropiate… paralizii ( pe care n-o bănuisem atunci!! ) care, mai apoi, la scurt timp, cam într-o lună, s-a instalat pentru un an întreg, o… eternitate!!!-, lipit de ..spatele Maicii Domului, şi…lipită am rămas, aproape nemişcată, pînă la finalul Slujbei, vreme de vreo două ceasuri şi jumătate…

  Fata care făcea dializa la Fundeni, rămăsese blocată, de către mulţime, de partea cealaltă, în faţa Icoanei, dar la scurt timp, pentru că fiului ei i se făcuse rău de la fumul de lumînări, a trebuit să iasă afară din Biserică. I-am dat, din om în om, cheile de la maşină şi s-au dus afară, numai Dumnezeu ştie cum au reuşit să iasă…. Ceilalţi care fuseseră aduşi de min ecu maşina, nu ştiu pe unde rămăseseră. Eu avusesem bafta să mă aflu, împinsă de către mulţime, în spatele preotului, cînd acesta venise la Biserică şi tot împinsă fiind, de mulţime, ajunsesem nesperat, pe negîndite, lîngă Icoană. Ce altceva mi-aş mai fi putut dori? Nu mă mai preocupa restul. Erau majori…vaccinaţi…Nici nu mai conta că-s strînsă-n chingi şi că la strană cîntăreţul scotea nişte solfegii ce-ţi făceau găuri în creier…

 M-am abandonat rugăciunii şi m-am lăsat mîngîiată de Maica Domnului şi nu am simţit cum s-a scurs timpul…

  La sfîrşitul Slujbei, părintele ne-a dat nişte cornete făcute din hîrtie trase în mirul care cursese din Icoană. Mie îmi pusese în palmă un pumn întreg de cornete. Rămăsesem aproape ultima. Le-am luat, am mulţumit şi m-am dus apoi, după ce cam toată lumea plecase, să mă închin la Icoană, în partea din faţă.

  M-am închinat fără să mă uit la chip. Nu am avut curiozotatea „ cercetez”. Nu de asta mă dusesem acolo. Ci m-am dus cu credinţa că Icoana aceea poate şi va face minuni, dacă nu pentru toţi, măcar pentru unul dintre cei pe care-i luasem în maşină! Aşa că, m-am închinat, am mulţumit Maicii Domnului pentru dragostea cu care mă primise la „sînul” său, pentru locul „de onoare” pe care mi-l oferise ( oamenii ajungeau acolo de ziua, de pe la prînz, participau mulţi şi la slujba de la 6 seara; era lumea de pe lume, bătrîni, copii, tineri, adunaţi din toată ţara, fel de fel de bolnavi, necăjiţi, obidiţi care alergau după o speranţă… ). Eu ajunsesem tîrziu, foarte tîrziu, în noapte, dar..ajunsesem taman la timp…ca să ocup un loc în …faţă!!!; care, se pare, îmi fusese „rezervat”, de către Însăşi Maica Domnului…Aşa am perceput starea aceea. M-am închinat, aşadar, la sfîrşitul Slujbei, pentru că, dată fiind conjunctura, la început nu putusem să mă închin, după care am ieşit din Biserică.

  Ajunsă la maşină, îi zic fetei cu dializa să meargă şi ea să se închine, dacă vrea, că aproape toată lumea plecase, iar Biserica rămăsese goală. Fata era supărată pentru că datorită fiului ei -căruia i se făcuse rău, probabil dela fumul lumînărilor-, a fost nevoită să plece de la Slujba la care-şi dorise să participe, şi plecase din locul de cinste chiar din faţa Icoanei, unde, şi ea, printr-o întîmplare fericită reuşise să ajungă, împinsă de lume. Se certase chiar cu fiul său pe tema asta iar acum nu mai voia să reintre în Biserică. Dar am convins-o şi s-a dus. A revenit la maşină bucuroasă maxim, radiind, spunîndu-ne, exuberant, că a văzut lacrimile Maicii Domnului..curgînd. Ne-a zis concis:

     – Am văzut Lacrimile! Tu ai văzut Antoaneta? Astă-noapte cînd am ajuns, Maica Domnului nu plîngea! M-am uitat foarte atent la Ea! Acum însă plînge! Veniţi şi vedeţi!, ne îndeamnă ea cu exuberanţă în glas.

    – Eu nu mă-ntorc în Biserică, Mirela!, i-am zis. Asta era pentru tine şi fiul tău, care aţi fost văduviţi, oarecum, de Slujba de noapte! Eu nu am venit aici ca s-o văd plîngînd pe Maica Domnului. În principiu, nu-mi surîde ideea că Maica Domnului plînge din pricina noastră. Şi nu vreau „ cercetez” dacă plînge sau nu! Ai văzut, tu, acest semn? Bucură-te! Şi acum hai să mergem la casele noastre, să ducem bucuria dăruită nouă de către Maica Domnului prin Icoana aceasta de la Letca-Nouă! Şi să ne rugăm Maicii Domnului să ne mai dăruiască şi alte bucurii!, i-am mai zis Mirelei. După care i-am îmbarcat pe toţi în maşină şi am plecat, ducîndu-i pe fiecare pe la casele lor, bucuroasă că am putut face aceasta.

  Apoi, la scurt timp, pe 4 mai 2004 eu am căzut la pat. Paralizie. Mi-am revenit, oarecum, prin 2005, după ce am trecut prin toate furcile caudine ale insuportabilelor sfîşietoare dureri ale trupului, sufletului şi cugetului şi a toate simţirile mele, prin diverse faze de tratament şi stări, şi după ce am trecut de la faza de paralizie totală, la faza de mers pe brînci -în 4 labe-, mai apoi în baston -ajutîndu-mă şi de pereţi sau garduri-, iar după aceea, în sfîrşit..biped!

  În 2006, tot prin aprilie (??!!), cînd mă restabilisem binişor şi începusem să şi muncesc, mi-am amintit, ca prin vis de Letca-Nouă. Şi i-am zis partenerului meu că vreau să dăm o fugă. Am plecat. Ne-am dus pe ziuă, într-o miercuri, la prînz.

   De la şoseaua naţională ce duce spre Alexandria, de la Benzinăria Petrom, cum faci în dreapta, pînă la Letca-Nouă sînt cîţiva km. Drumul presărat cu hîrtoape din belşug mi-a hurducăit nu numai maşina ci şi firava mea coloană, care de-abia fusese, oarecum, restabilită. Nimerisem şi după o ploaie ce umpluse gropile cu apă şi nu le vedeam ca să le ocolesc, ceea ce a făcut ca porţiunea aceea de drum să fie un calvar. Şi dacă erai perspicace şi dibuiai o groapă mică, în secunda doi, automst nimereai cu roata în una ceva mai mare şi tot aşa!!! Dar..am ajuns!

   Satul cu case mici, pipernicite, a căror ţigle de-abia se mai ţineau pe acoperiş şi curţi sărăcăcioase, cu garduri, din nişte foste -cîndva- scînduri, ce abia se mai ţineau drept. Peisaj anost. Doar unde şi unde, arar cîte o casă mai acătării şi arar vreun autoturism la poartă. Semn că lucrurile nu stăteau prea fericit pe-acolo…

  Am ajuns la Biserică. Era deschis. Am intrat şi m-am închinat în voie, nestingherită de nimeni, deoarece era într-o zi din săptămînă. Miercuri. Inainte de prinz. După care am dat pe-acasă pe la părintele. Voiam, nu-ştiu-de-ce, să schimbăm o vorbă cu dumnealui.

  L-am găsit prin grădina casei. Trebăluia, ca orice om gospodar de la ţară, cu-n hîrleţ în mînă. Iar preoteasa lui, cu nişte cizme de cauciuc, înglodată, plivea zarzavaturile prin altă parte a grădinii. Ne-a invitat în curte şi am schimbat cîteva opinii. Am rămas de atunci într-o amiciţie, şi mai trec din cînd în cînd, de cîteva ori pe an, cînd „ taie capul”, sau ..chemarea Maicii Domnului  pe la Letca-Nouă. Aşa am văzut crescînd Biserica, satul ( casele ), oamenii, localnicii ( mulţi deveniţi CREŞTINI -botezaţi întru Iisus Hristos, cununaţi -)…Aşezămîntul SocialAm văzutlucruri marifăcute de oameni de bine, graţie lucrării lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului! AM VĂZUT mîna lui Dumnezeu întinsă peste LETCANouă!

Dar..mă întreb retoric: cîţi, oare, dintre cei care beneficiază delucrări”, auochica vadă?…

   Este ICOANA făcătoare de minuni sau nu este? Păi, dacă ne-am lua şi numai după cele ce s-au făcut sub ochii noştri, la LetcaNouă, am putea spune, fără teama de a greşi, că: DA! Este! Şi încă ce minuni! Mari!!! Atît de mari, încît niciun orb nu ar mai rămîne orb…afar’ de faptul de a fi orbit de..duhul Întunericului!!…

  Păi, una la mînă: majoritatea dintre locuitori şi, mai ales, pruncii care în massă erau nebotezaţi, s-au bucurat de binecuvîntarea BOTEZULUI! Pentru că au fost cazuri în care, oamenii veniţi din alte părţi ale tării şi care, auzind cum că acolo, la Letca, sînt prunci, cu duiumul, nebotezaţi, şi-au dorit să Boteze, iar lucrul acesta s-a făcut, pentru că părintele a propovăduit creştinarea lor. Şi a botezat părintele şi cîte 8 într-o duminică…

  Apoi, la doar cîţiva ani distanţă de la prima mea vizită la Letca-Nouă, am găsit acolo,  şi am văzut crescînd, alte case, alţi oameni, altă Biserică ( o „bijuterie!”, restaurată total, pictată, populată!!! ), alt peisaj!  Să nu mai zic de drum, care este o adevărată şosea naţională, asfaltată la dungă! O plăcere să şofezi pe ea! Şi să ajungi fără peripeţii la Letca-Nouă, la..Icoană!

  Văd acum case falnice, împrejmuite cu garduri din fier forjat -lucrat cu măiestrie, cu bun gust-, chiar şi case cu etaj şi cîţiva privatizaţi, cîteva Magazinaşe, un Service-Auto…Asta doar la prima strigare. Ce văd din mersul maşinii. Alt peisaj, decît cel din 2004…

  Aşezămîntul Social, din curtea Bisericii, care găzduieşte cîţiva copii şi mame maltratate nemilos de către soţi şi / sau soacre fără inimă. Aşezămînt în care îşi găsesc oarecare alinare, o supă caldă şi un pat unde să-şi pună capul aceşti defavorizaţ ai nemiloasei Soarte…Sau..ai unor SORŢI ce se tot trag pe undeva, pe unde noi muritorii nu ştim ( ci, doar ne străduim -zadarnic- să aflăm şi să-nţelegem…sau…să acceptăm!)!…

  Drept este că au rămas şi mai sînt la Letca-Nouă şi cîteva familii care vieţuiesc în nişte condiţii extrem de precare. Şi nu ştiu cărui fapt se datorează lucrul acesta! Tot ce ştiu este că undeva prin apropierea Bisericii, este o familie extrem-extrem de neajutorată, care vieţuieşte în nişte condiţii indescriptibile. Familie cu vreo 5-7 prunci. Nu ştiu exact, că nu am stat să cercetez. Am oprit la poarta lor doar de vreo 2-3 ori, ducîndu-le nişte „nimicuri” trebuincioase lor. Prea puţin însă pentru multele lor nevoi!!! O, Doamne!!!…

   Copiii acestei familii îşi fac veacul prin poarta Bisericii şi pe la poarta Casei Parohiale, cerşind. Cum apare vreo maşină în zonă, ei aleargă strigîndu-se unii pe alţii -printr-un fir de telefonie al cărei taină doar ei o deţin-, adunîndu-se ciorchine precum un stol de vrăbiuţe în jurul a prea puţine firimituri…

  Îmi cunosc maşina de la mare distanţă, aşa că, doar ce-mi fac apariţia la capătul străzii şi pînă ajung în poarta Bisericii, pănă să parchez, ei deja sînt strînşi, ciorchine, în jurul portierelor, „vînînd”, prin geamuri cam tot ce-i uitat de mine la vedere, prin maşină, asaltîndu-mă:

 – Ne daţi, doamna, şi nouă, o brăţară? Ne daţi, doamna, şi nouă, bomboane? Ne daţi, doamna ( întotdeauna cu a, nu cu ă ), şi nouă, un leu? Şi…în general, enumeră ei cam tot ce văd prin geam, în maşină, uitat de mine pe canapele…Ne mai aduceţi şi nouă, doamna, ceva de îmbrăcat? Dar un saculeţ cu cartofi? Cartofi, doamna, că nu ne-aţi mai adus demult!!!…O, Doamne!!! ( Milă mi-e de ei, dar..vorba proverbului: „de mine mi se rupe inima!” Între ei şi mine este doar acea diferenţă că pe mine mă duce mintea, şi că Dumnezeu mi-a creat şi mi-a oferit nişte oportunităţi de care am luat seamă şi le-am fructificat cu mintea data de EL! De mai multe ori! Însă VRĂJMAŞUL, tot de atîtea ori, de cîte ori a creat DUMNEZEU oportunităţile, el, năstruşnicul şi nelipsitul VRĂJMAŞ, a venit şi mi-a luat, rînd pe rînd, cam tot ceea ce-mi dăduse Dumnezeu!!! De parcă s-ar fi aflat într-o permanentă concurenţă cu Dumnezeul meu, de-a…”hai să vedem cine poate mai mult!!!..”. Şi mai e diferenţa că, printr-o minune de la Dumnezeu, eu nu am căzut, eu nu am fost trîntită  atît de jos, încît să nu mă mai pot ridica!!! În rest, toţi avem în noi suflete care tînjesc după: A AVEA şi… A FI IUBIT! Unora dintre noi -multora-, le lipsesc ambele atribute! Iar eu cred, cu tărie, că uneori, unii dintre noi, orice-ar face, nu le pot obţine!!! E şi cazul acestor NEFERICIŢI! Cu diferenţa că ei..chiar nu pot face nimic! Ei nu au nicio oportunitate!!! Singura lor „oportunitate” este..CERŞETORIA şi..mila oamenilor! O, Doamne! De-aş putea, i-aş răscumpăra pe oamenii aceştia! Pe părinţii lor! Care sînt într-un aşa hal de CĂDERE, încît, numai TU, Doamne, îi mai poţi răscumpăra! Mie nu-mi stă în putinţă! Eu doar mă tînguiesc a jale pentru ei! Căci mă doare sufletul pentru NEPUTINŢELE  lor şi pentru…NEPUTINŢA mea!!! Miluieşte-i, Doamne! )

   Sînt singurii cerşetori pe care eu i-am întîlnit în viaţa mea, care mănîncă pîinea dacă le-o dai! Dar o mănîncă cu atîta poftă de crezi c-ar mînca cine ştie ce niscai prăjituri delicioase, nemaivăzute! Sînt cu-adevărat atît de sărmani şi de înfometaţi, încît primesc şi acceptă orice le dai, şi orice, este pentru ei bine-venit! Iar eu cînd mă grăbesc prea tare şi nu apuc să le cumpăr din mers, în drum, ceva, îmi fac procese de conştiinţă multă vreme şi mă rog la Dumnezeu să le scoată lor în cale, un alt om mai bun! Mai darnic! Mai chivernist la inima decît mine! Ei, copilaşii aceia, sînt extrem de amărîţi şi „bătuţi de soartă”. Neduşi la Şcoală, goi, murdari şi flămînzi tot timpul!!!  Părintele îi ajută, cu siguranţă, după putinţă! ( L-am văzut cu ochii mei, în mai multe rînduri, cum făcea milostenie cu ei. ) Mulţi dintre cei care ajung la Biserica de la Letca-Nouă, îi ajută, fiecare, cu ce poate, dar cred că rezolvarea problemelor acestor copii, ţine, exclusiv, de Stat. De Primărie! De Asistenţa Socială! Aceste suflete au acută şi urgentă nevoie de un sprijin autorizat! Au nevoie să fie asistaţi, inclusiv psihologic! Au nevoie de mîncare, de haine, de-o casă acătării, de Educaţie prin Şcoală, de-o mîngîiere… Dar, mîngîierea cine să le-o dea? Cine să le aline foamea, atunci cînd lor le este FOAME, şi nu cînd pică la Biserică vreun om cu largheţe de inimă şi cu dare de mînă? Cine să-i ducă pe ei la Şcoală? Cînd administratorii Statului – via Protecţia Copilului- nu se preocupă, nici nu le pasă! Oare chiar să nu ştie Primăria, Protecţia Copilului din localitate sau din judeţ, că 5-7 copilaşi ai unei familii lipsite de oportunităţi ( sau poate de discernămînt sau mai ştiu eu ce altceva! Nu judec! Nu analizez! Ferească Dumnezeu!, de bătaia Soartei! ) sînt sortiţi mizeriei fiindcă lor  -Autorităţilor locale/ judeţene-  nu le pasă?!! Unde este Protecţia Copilului? Ce face Protecţia Copilului?…mă-ntreb..retoric. Mă rog, pentru aceste suflete şi sper, totodată!…

  Am descoperit într-o zi, că încă mai sînt la Letca-Nouă oameni care, deşi ştiu, au văzut şi văd cu ochii lor, că Dumnezeu, prin Icoana Maicii Domnului din Biserica lor, „ a lucrat” şilucrează”, au rămas totuşi împietriţi în inimile lor…

  O dată, mergînd eu la Letca-Nouă, decum am cotit dreapta din şoseaua naţională, văd o femeie care aştepta, probabil, o maşină de ocazie sau, poate, vreun maxi-taxi. Nu ştiu! De regulă nu opresc să iau pe nimeni. Am în maşină, mai mereu, totul aruncat alan-dala şi nu opresc pe drum, decît arar, în cazuri cu totul excepţionale. Nu ştiu ce „m-a găsit” că am oprit în dreptul femeii, fară ca ea să-mi fi cerut, şi o invit să urce.

  De cum urcă femeia a început să-şi verse năduful. Aflu, aşadar, fără să vreau şi fără să mă intereseze, că femeia îşi avea bărbatul într-un Spital din Bucureşti şi că i-au „mîncat” doctorii mulţi bani, degeaba, că omul ei nu se mai face bine…

  – Păi de ce, dnă, nu apelaţi la Dumnezeu, la DOCTORUL SUPREM? Uite aveţi aici, la Letca, Icoana Maicii Domnului. Aţi mers şi dvs la Biserică să rugaţi pe părintele să facă un Maslu, o rugăciune ceva? Să daţi o Liturghie, să scoateţi o Miridă, ceva, acolo?Aţi încercat să puneţi POST pentru soţul bolnav?

   – Ei…”la naiba!” Nu mă duc io, mamă, la Biserică! Nu ţin eu post, mamă, că nu pot!  Nu mai e nimic de făcut cu „omu’ mieu!” E pe ducă! Are cancer, mamă!, îmi zice femeia, cu obidă, drăcuind la greu, de-mi venea să deschid portiera maşinii şi s-o arunc din mers. Dar..m-am stăpînit, zicîndu-mi, în gînd, un: Doamne miluieşte! şi promiţindu-I lui Dumnezeu, totodată, că nu mai opresc în veci de veci ca să mai iau neaveniţi care să-l pomenească, cu repeţiţie, pe VRĂJMAŞ în maşina mea… Apoi, încerc din nou:

   – Şi ce dacă are cancer, dnă! Ce, n-aţi auzit, nu ştiţi că Dumnezeu face minuni? Nu ştiţi că Dumnezeu are puterea de a învia morţii? Nu vă lăsaţi! Mergeţi, că uite, aveţi aici, la Letca, pe Maica Domnului -care a făcut nenumărate miracole- şi rugaţi-vă! Sau, mă rog!, rugaţi-vă acasă! Închideţi-vă în cămăruţa dumneavoastră şi strigaţi la Dumnezeu, cu stăruinţă! Aveţi credinţă-n Dumnezeu, dnă, şi rugaţi-L, iar Dumnezeu va auzi şi..va lucra! Şi-i mai zic eu cîte şi mai cîte, printre replicile ei tăioase, încercînd să stăvilesc măcar şi un pic drăcuirea cea cu repetiţie a femeii şi, oarecum, să nu-mi fi fost în zadar „întîlnirea” cu femeia aceea. Nici femeii, întîlnirea cu mine! Şi cînd am ajuns la străduţa unde trebuia să părăsesc soseaua principală a satului îi zic femeii:

  – Haideţi cu mine, dnă, la Biserică! Eu acolo merg. Haideţi de vă închinaţi!

 – Nu merg eu, mamă, la Biserică! Nu merg! Mă duc acasă că am treabă! Că bărbatul meu moare de-acum…că are cancer! N-ai auzit că ţi-am zis că are cancer?

 – Ba am auzit! Dar eu vă spun că: încercarea moarte n-are! Încercaţi, dnă! Vă rog!! Nu aveţi ce pierde! Dacă-l iubiţi pe omul acesta, vă spun că merită să încercaţi să obţineţi mila Domnului! Haideţi! Vă duc gratis!, încerc eu o glumă ( nereuşită, evident ).

Nu merg eu la Biserică!, mi-a răspuns femeia sec…împietrit…şi..tare pe poziţie.

Am oprit maşina şi i-am deschis, dezamăgit, portiera, ca să coboare. Fusesem învinsă! Dar …eu nu puteam trece peste voinţa femeii! Nici Dumnezeu nu trece!…

 M-am dus la Biserică şi m-am închinat, rugîndu-mă şi pentru despietrirea inimii acelei femei, implorînd mila Domnului  pentru ea şi bărbatul ei.

Am omenit, apoi după putinţă copilaşii despre care vorbeam mai sus, care-s nelipsiţi din poarta Bisericii, indiferent de ora şi ziua la care soseşti ( Cred că au un fel de telefon fără fir, prin care se anunţă; sau, poate un instict foarte dezvoltat, care-i anunţă că e loc de mai-bine pentru ei în poarta Bisericii! Nu ştiu! Cert este că nu am fost vreodată acolo, să nu-i găsesc, sau dacă nu erau prezenţi şi nu vedeai ţipenie de picior de copil, pînă parcai, îşi şi făceau, stol, apariţia! ), după care am plecat spre Bucureşti, uşor abătută, cu gîndul la femeia cu inima împietrită. Mi-aş fi dorit s-o pot convinge! Şi, mi-aş fi dorit, ca, mai apoi, după un timp, s-o reîntîlnsc bucuroasă şi fericită, şi să aflu că barbatul ei este..sănătos! Dar, din păcate, eu n-am putut convinge femeia. Nu să creadă, profund, ci, măcar să încerce! Regret! Sînt convinsă că Dumnezeu i-a dat o şansă, atunci cînd „mia poruncit” să-mi îcalc principiile, să opresc maşina şi s-o invit pe femeie să urce, ca mai apoi să-i vorbesc despre „lucrarea” Maicii Dmnului ce se face prin Icoana din satul lor, Letca-Nouă! Numai că împietrirea inimii femeii, îndărătnicia ei, i-a închis uşa pe care Dumnezeu i-o deschisese prin întîlnirea ei cu mine din acea zi. Dumnezeu i-a întins o mînă şi, cu siguranţă că, o aştepta şi aştepta ca femeia să se smerească şi… CREADĂ! Să-L cheme în ajutor! Că El, Domnul, ne-a lăsat moştenire prin Evanghelişti şi ne spune: „Cheamă-MĂ întru necazul tău, şi-ţi voi ajuta ţie!”

Dumnezeu i-a dat femeii şansa ca ea să afle că EL face minuni prin Icoana Aceea! Dar femeia, ancorată în necredinţa ei, pomenindu-şi repetat stăpînul şi „domnul” –pe VRĂJMŞUL lui HRISTOS-  a fost deturnată –mişeleşte– de la Planul lui Dumnezeu: vindecarea în mod miraculos a bărbatului ei! Dumnezeu S-a smerit pe Sine, şi a chemat-o pe femeie, în ziua aceea, prin mine şi.. a aşteptat-o! Numai că ea, femeia, necredincioasă, a respins oferta! Ea a crezut mai mult ceea ce-i sufla în ureche şi în cuget, vrajmaşul Domnului, decît ceea ce-i punea în inimă, Îngerul Domnului, prin şoferul maşinii care oprise s-o ia din drum, fără ca ea, femeia, să fi făcut semn ca ŞOFERUL să oprească!… Şi ca ea, ca femeia aceasta, sînt mulţi!!! Nu doar la Letca-Nouă, ci pretutindeni în lume! Am întîlnit destui…Dar, de’, niciun om nu poate fi conştiinţă pentru semenul său!…

  Nu ştiu cîţi dintre locuitorii de la Letca-Nouă realizează „lucrarea”  săvîrşită în satul lor, în casele şi în viaţa lor, de către Dumnezeu, prin Icoana Maicii Domnului! Nu ştiu cîţi dintre locuitori au stat să cugete la schimbările în bine care au avut loc în decursul cîtorva ani ( foarte puţini)! Nu ştiu cîţi dintre ei dau slavă lui Dumnezeu, nici cîţi dintre ei mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru realizările lor! Ştiu doar că eu, mergînd de cîteva ori pe an, la Letca-Nouă, am observat, din mersul maşinii, schimbări importante, în bine şi în..foarte bine în acest sat. Schimbări care se văd cu ochiul liber. Altfel arăta satul în 2004, altfel arată acum, în 2014!…

  Mă întreb, cîţi dintre cei care beneficiază de şedere în Aşezămîntul „Grădina Maicii Domnului” construit în curtea Bisericii de la Letca-Nouă ( ca dealtfel în oricare dintre Aşezămintele de pe lîngă Biserici şi nu numai! ), realizează că acest lucru se datorează binecuvîntării pe care Dumnezeu o revarsă asupra lor, prin mijlocirea Maicii Domnului? Şi cîţi dintre noi realizăm că Dumnezeu lucrează după cum ştie şi după cum doreşte El? Cîţi dintre noi realizăm că Dumnezeu are un PLAN cu şi pentru fiecare?  Dumnezeu lucrează prin Maica Domnului, prin Sfinţii bineplăcuţi Lui, prin Îngerii nostri Păzitori şi prin Puterile Cereşti!  Lucrează prin oamenii de lîngă noi! Şi ne dă fiecăruia, după puterea noastră de înţelegere!…

 Nouă nu ne rămîne decît să ne bucurăm şi să  mulţumim Domnului pentru toate binefacerile primite! Iar cîmd avem nevoi, „ cerem cu stăruinţă şi cu CREDINŢA cele pe care le cerem, leam şi primit, şi..le vom avea!!”, căci aşa zice Scriptura! Cu o condiţie însă: Să ne pară rău pentru păcatele noastre, să ne îndreptăm ( cerînd ajutorul de la Domnul! -căci fără El, nimic nu putem face!!!- ), că cerem iertare celor cărora le-am geşit şi să iertăm celor care ne-au greşit! Să fim buni şi milostivi! Şi să fim cu înţelegere faţă de „neputinţele” semenilor noştri -în zisa părintelui Teofil Pîrîianu, de la Sîmbăta de Sus-, ierîndu-i cu uşurinţa! nu ţinem minte RĂUL, ci, doar PORUNCA IUBIRII, lăsată ca TESTAMENT de Însuşi Mîntuitorul Hristos! nu uităm în oricare dintre semenii noştri sălăşluieşte Hristos! Asadar, toate cîte le facem unui semen, le facem ca pentruHristos!

 

                                                               *

      

Icoana

ESTE sau NU ESTE, Icoana, Făcătoare de Minuni?

 

   Scepticii ar spune că nu!…

Am mai spus şi repet ceea ce am citit undeva, şi anume: „Icoana este făcătoare de minuni penntru cei care cred”, dar eu cred că Icoana este făcătoare de minuni şi pentru cei care nu cred. Ca în acest fel să-şi arate Dumnezeu măreţia Sa, unora mai puţin credincioşi…

Va continua…

PS. Fragment din Cartea: „Maica Domnnului la…Letca Nouă. Icoana: făcătoare de minuni sau nu?” de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea, carte care se află în Tipografie şi care va apărea la începutul lunii februarie 2015, la Editura Ermant Art, manager: Antoaneta Rădoi.

Paraclisul Cuviosului Părinte Arsenie Boca


                                                 Paraclis

                             ( Spre cinstirea părintelui Arsenie Boca )

055colier  color cu cruce f b

                                            Tropare ( glasul al 4-lea ):

Slavă Tatălui Şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Tatăl nostru

Psalmul 50

( Recitată )

Pe Sfîntul Părinte Arsenie Boca, slujitorul cel plin de rîvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie toţi cei cedincioşi să-l lăudăm, caci sfînt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a rînduit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mîntuirea şi sfinţirea sufletelor noastre! (de 2 ori )

( Cîntată )

  Întru tine Părinte, cu osîrdie s-a mîntuit cel după chip, căci luînd Crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrînd ai învăţat să nu se uite la trup, caci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu Îngerii dimpreună se bucură, Preacuvioase Părinte Arsenie Boca, duhul tău!

Slavă…Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, pururi a spue puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stat tu inaintea Fiului tău, Hristos Dumnezeul nostru, rugîndu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atîtea nevoi, sau cine ne-ar fi păzit pe noi, pînă acum, slobozi?

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpînă, că tu izbăveşti pe robii tăi, pururi, din toate nevoile!

Sfine Dumnezeule…( de 3 ori)

                                                  Canonul

Apa trecînd-o ca pe uscat, şi din răutatea egiptenilor scăpînd, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cîntăm:

                          Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

( Recitată )

Preacuviosului Părintelui Arsenie Boca -al multora luminător şi îndreptător de suflete- veniţi creştinilor, să-i aducem cu mulţumire cîntare şi să-l cinstim, zicîndu-i din inimă: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 

 

  Vlăstar ales din pămînt românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastră mîntuire.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire, prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Făclie luminoasă te-ai arătat celor ce rătăcesc în neguri de păcat. Luminează-ne şi pe noi, Părinte Sfinte, cu darul şi rugăciunea ta fierbinte.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

                   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

 

    Fecioară Preacurată ai milă şi te roagă pentru noi, cei cufundaţi în patimi şi nevoi, să alegem calea de sfinţenie, asemenea Sfîtului Părintelui Arsenie, care urmîndu-ţi ţie, este sălaş strălucitor de curăţie!

 

  Slava Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.                       Amin.

 

  Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule iubitorule de oameni!

                   Slavă Tatălui şi…

 

  Făcîndu-te asemenea serafimilor, prin slujire neprihănită, prin post, rugăciune, şi aspră nevoinţă, te-ai împodobit cu rodul ostenelilor, din care ne dăruieşte şi nouă, grabnicul tău ajutor!

  Stih: Sfinte Păinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşiii!

 

  Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă, te-ai făcut, Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire, ajungînd la limanul cel lin, de unde ne ajuă ca şi noi să ne sfinţim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dumnezeiescule Părinte, izbîndă în viaţă şi mîngîiere în nevoi, uşurare în ispite, şi vindecare de păcate ne dăruieşte, celor ce am dobîndit mijlocirea ta fiebinte şi-al tău ajutor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

        Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

  Preasfîntă Măicuţă, pădoabă de lumină cerească şi har dumnezeiesc, luminează şi sufletele noastre, ca să cunoască pacea şi bucuria Mirelui Ceresc!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Izbăveşte-ne pre noi, Sfinte Părinte, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi, şi cere pentru noi îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Apărător puternic şi turn nebiruit, te-ai arătat preaînţelepte, celor ce cu credinţă şi cucernicie aleargă la tine, iar cu umilinţă şi nădejde îţi strigă:

Stih: Sfinte Părinte Arsenie, Roagă-te lui Hristos  Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule, vino degrabă şi din primejdii ne slobozeşte, ca cel ce stai pururi înaintea Sfintei Treimi!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca,  roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sf Duh,  acum şi pururea şi în vecii vcilor. Amin.

  Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi…

   Am auzit, Doamne, taina rînduielii Tale, am înţeles lucrul mîinilor Tale şi-am preaslăvit Dumnezeirea Ta!

  Slavă….

  Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea sfîntă şi dumnezeiască, prin mijlocire, dragoste şi mîngîiere părintească, nu înceta sfinţita-ţi rugăciune, pentru pacea între oaameni şi bună-voire în lume!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Scînteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi ceresc dar, eşti pentru noi, Părinte, făclie spre luminare şi cale spre cer, prin smerită ascultare!

 Stih; Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii! …

 

  Cu rîvnă şi trudă neobosită ai adunat, Părinte, vistierii nemuritoare, podoabe şi daruri alese, din care ne îmbogăţeşti pe noi cei sărăciţi, ce sîntem de patimi şi păcate istoviţi!

  Stih: Sfinte Părintre Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

  De dor ceresc şi rîvnă sfintă, Preasfîntă Preacurată Maică, ne umple inimile noastre, iar prin a ta povăţuire, ridică-ne din multa lenevire!

    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Luminează-ne pre noi, Doamne, cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, Pacea Ta dă-ne-o nouă, iubitorule de oameni!

   Slavă Tatălui….

  Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să primim iertare şi mîngîiere de har, prin tine bun şi sfînt Părinte!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dăruit de Cecerul Preaînat pentru a noastră mîntuire, dreptar te-ai făcut prin povăţuire, inimă curată arzînd de foc ceresc şi iubire; arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire, prin iertare de păcate şi dumnezeiască întărire!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte, a pămîntului românesc odraslă sfîntă, sfeşnic luminat şi podoabă binecuvîntată, alinare şi vindecare a durerilor, te rugăm, scapă-ne din viforul primejdiilor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

    Preabinecuvîntată Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, de-a purururi a noastră mijlocitoare, caută spre fiii duhovniceşti ai Părintelui Arsenie, povăţuindu-ne pe calea de smerenie şi te roagă Fiului Tău, să ne păzească de ispita celui rău!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, căci s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de IAD s-a apropiat, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh, şi acum…

Rugămu-te pe tine, Sfinte Părinte, ca prin rugăciunile tale şi cu a ta apărare, degrab’  să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne cu îndurare, a ta Binecuvîntare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te  lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!..

 

  Cuvînt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere inimilor noastre, ca să ne izbăvim din patimi şi năpaste, prin multă străduinţă şi cu adîcă pocăinţă!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Ocrotitor şi pavăză nebiruită eşti celor ce te cheamă la vreme de ispită, căci cu grăbire ridici amara suferinţă, unde găseşti un bob de rodnică credinţă stropit cu lacrimă de umilinţă!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

 

  Preasfîntă Maică, a noastră bună rugătoare, ne fii de-a pururi lumină călăuzitoare pe marea vieţii învolburată de răutate şi păcate, să ajungem la viaţa de sfinţenie, asemenea Sfîntului Părinte Arsenie!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh,  acum şi…

  Izbăveşte-ne pre noi păcătoşii, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pre cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabic-ajutător în nevoi, şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Părinte, de trei ori fericite, jerfelnic slujitor al Tainelor Sfinte, fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stîlp de răbdare şi cale de îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte, să ne scape de patimi şi năpaste!

  Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Mare apărător şi rugător te are pe tine neamul nostru românesc, Sfinte Părinte Arsenie Boca.  Acoperămînt şi scăpare te-au dobîndit cei ce cu credinţă te cheamă în rugăciune. Pentru aceasta, nu ne lipsi pe noi de a ta sfîntă ocrotire, ca să lăudăm din adîncul sufletelor noastre ale tale învăţături şi lucruri bine-plăcute lui Dumnezeu!

  Stil: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, învredniceşte-mă, pre mine, păcătosul servul Tău, să rostesc cu buzele mele cele întinate, cuvînt din Sfînta Evanghelie:

( Evanghelia de la Ioan 15, 7-16

  Dacă rămîneţi întru Mine, şi cuvintele mele rămîn în voi! Cereţi ceea ce voiţi, şi vi se va da vouă! Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenicii Mei! Precum M-a iubit Tatăl pe Mine, aşa v-am iubit şi EU pe voi; rămîneţi întru iubirea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn întru iubirea Lui!

  Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi, şi ca bucuria Mea să fie deplină! Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi! Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc! De acum, nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute.

  Nu voi M-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi, şi v-am rînduit să mergeţi şi roadă să duceţi, şi roada voastră să rămînă, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu!

      Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

   Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

Doamne miluieşte ( de 3 ori )

Sfinte Părinte Arsenie cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată pline de fericire sufletele celor ce te caută şi te cinstesc, învăţîndu-le să cînte totdeauna: Dumnezeul părinţilor nostri, bine eşti cuvîntat!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincişii!

 

  Prin patimă de ucenic ai devenit strălucitor, aprinzîndu-şi sufetul de cerescul dor. Ne umple şi-ale noastre inimi, robite de păcat, cu foc ceresc şi-adevărat, ca să cîntăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noipăcătoţii şi neputincioşii!

 

  Cinstitul tău mormînt, Părinte bun şi sfînt, e pentru ai tăi fii chemaţi şi binecuvîntaţi, tărîm de pace, linişte şi har, în care noi cîntăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

 

   Viaţă curată şi minte luminată, duh de smerenie şi viaţă de sfinţenie, dăruieşte-ne Fecioară Preasfîntă Preacurată, în care noi cîntăm cu-adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

   Să nu ne laşi, Părinte, lipsiţi de ajutorul tău, că mult ne-am depărtat de Bunul Dumnezeu! De aceea te rugăm: întinde a ta mînă, să ne aşezi, din nou, întru lumină. Ca să-L cinstim şi să-L înălţăm, pe Hristos, întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Bobul de credinţă al sufletului meu, fă-l să rodească apa cerească a darului tău, ca împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii. Ca să-L slăvim şi să-L lăudăm pe  Dumnezeu întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Hristoase, Preadulce Mîntuitor, să nu ne pierzi pe noi, cei robiţi de patimi şi nevoi, ci ne iartă pentru al nostru solitor, părintele Arsenie, scump şi Sfînt odor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu petru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Primeşte sufletele noastre, o, Maică Sfîntă Preacurată, şi ruga noastră cea săracă, o-nalţă-n cerurile sfinte, de unde şi al nostru bun  şi Sfînt Părinte, ne ajută cu mult mai mult ca înainte!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi binecuvîntată te-ai arătat spre bucuria celor pămînteşti şi preaslăvirea celor Sfinte şi Cereşti!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, nu ne uita pe noi cei renăscuţi spre sfinţenie, căci alergăm la tine purtaţi de dragostea fiiască şi-nvredniciţi de mîngîierea cea dumnezeiască!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Pe cel minunat între slujitorii şi Sfinţii lui Hristos, care prin viaţă îngerească şi trudă pămîntească, mărgăritar ceresc ş-a arătat, pe Părintele Arsenie, cel binecuvîntat, cu cîntări să-l cinstim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe  dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi credincioşii, cu mare dragoste l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagăte lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Se bucură pămîntul romînesc, tresaltă inimile noastre de darul cel dumnezeiesc, cu care Domnul şi Măicuţa Sfîntă l-au încununat, căci sufletele noastre în adînc le-a cercetat. Şi pentru aceasta, mulţimea credincioşilor, cu cîntări să îl cinstim!

 Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfînt, comoară cerească plămădită din al nostru strămoşesc pămînt, pe Părinetle Arsenie, cu aleasă dragoste să-l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

               

         Cuvine-se cu adevărat…

  Măicuţă Sfăntă Preacurată, acoperămîntul celor ce te iubesc pe tine, roagă-te împreună cu dumnezeiescul Părinte Arsenie Boca, să dobîndim cu toţii Cereasca-Împărăţie!

  Cu Înainte-Mergătorul, cu Apostolii, cu Mucenicii, cu toţi Cuvioşii, Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Dumnezeu, ca să miluiască sufletele noastre! Iar noi, primind vindecare şi alinare în nevoi şi în necazuri, cu bucurie şi cu dragoste să-ţi cîntăm:

  • Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic-ajutător;
  • Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
  • Bucură-te, al întristaţilor mîngîietor;
  • Bucură-te, al Sfîntului Altar ales liturghisitor;
  • Bucură-te, cinsit Părinte cu sufletul aprins de cerescul dor;
  • Bucură-te, de-a pururi al nostru bun şi sfînt povăţuitor!

 

 

  • Bucură-te, cel ce ne primeşti şi ne îîmplineşti rgăcinile;
  • Bucură-te, cel ce ….

        Rugăciune către Sfîntul Părinte Arsenie Boca ( 1 )

  Preacuviose Părinte Arsenie Boca, îndreptar al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adînc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm, în vreme de durere şi mîhnire, caută cu milostivire spre noi cei care alergăm la tine, şi mijloceşte pentru noi, neputincioşii, către Preabunul nostru Mîntuitor, şi cere pentru noi iertare de păcate, ajutor pentru îndreptare şi vindecare de toată neputinţa!    Sfinte Părinte Arsenie Boac, pe tine, cel ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului Ceresc, te chemăm cu lacrimi de suflet şi cu nădejde şi cerem mijlocirea ta, ca să primim, prin tine, răspuns la cererile cele spre sfinţire!

 Căci ne-ai încredinţat, Părinte Sfînt, cînd erai cu noi, prin aceste cuvinte: ”Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult decît pînă acum!”

  După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe, îi tămăduiai îndată, aşa şi nouă, scump şi Sfînt Părinte, ne dăruieşte mîngîierea ta! Şi ne ajută, ca prin binecuvîntarea ta, să purtăm cu uşurinţă şi răbdare, spre Înviere, Crucea Vieţii

Si precum pe cei ce vin la Sfinţitul tău mormînt îi mîngîi şi le dai  uşurare, mîngîie-ne şi pe noi, cei asupriţi de patimi şi nevoi! Căci cu nădejde te rugăm:

  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 O, preaminunate Părinte Arsenie Boca, grabnicul nostru ajutător, cu bucurie îţi mulţumim pentru toate binefacerile primite şi cu dragoste duhovnicească, spre cintire, îţi  aducem din inimă  aceste cîntări:

Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie cu bcurie să-i cîntăm!………

…………………………..

 

 

 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Tuturor Sfinţilor celor ce din veac au bineplăcut Ţie, pentru ale Puterilor Cereşti şi Îngereşti şi pentru ale Sfîntului Părinte Arsenie Boca, miluieşte-ne pe noi păcătoşii şi neputincioşii!

( Paraclis prelucrat şi adăugit de A R, după Paraclisul original )

 

 

 

   

 

  

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                     Dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte,

                                         Nicodim Bujor

             Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica

un “ilustru ..necunoscut!”-

                              PR Nicodim Bujor

                                               Cap l

                                         Privegherea

Pe 31 ianuarie 2011, luni seara mă aflam la căpătîiul părintelui Nicodim Bujor, la “catafalc”. I-am citit din Psaltire. Şi eu! Doamne, Slavă Ţie!…

Părintelui îi plăcea să-i citesc. Ştiam asta! Din repetatele vizite pe care i le făcusem, vreme de 6 ani, la Ploieşti. Aşa că, am făcut tot posibilul să mă “infiltrez” printre ştiutorii de carte şi printre “purtătorii de veşminte”, printre preoţii şi monahii prezenţi, printre rubedeniile şi apropiaţii lui, şi i-am dedicat, pe ultima sută de metri, o catismăntreagă! Slavă Tie, Doamne! I-aş fi citit pînă-n zori!!!…

Stăteam printre “nuntaşi” şi nu-ndrăzneam să ies în faţă, pentru că: nu aveam “haine de nuntă!” Nu-ndrăzneam să mă duc să-l îmbrăţişez. Să-i sărut mîinile cu care mă binecuvî-ntase de atîtea ori! Mîinile lui, cu care făcea adevărate tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, doar la o atingere! Mîinile, minunatele lui mîini, pe care, doar ce le atinsese de trupul meu -încovrigat şi înţepenit de paralizie-, ridicîndu-le mai apoi spre CER, dimpreună cu glasul său firav, spre binecuvîntare, că mă şi ridicase din patul bolii, în Ziua întîi a Paştelui 2005!…

Mîinile cu care mi-a dat -şi îmi dă!!!- mie, părintele Nicodim Bujor, atîtea Sfinte Binecuvîntări!

Nu-ndrăzneam să înaintez, din cel puţin două motive. Nu eram îmbrăcată conform cu starea momentului ( plecasem în fugă de le serviciu, după terminarea programului de 12 ore ) şi, mai apoi, mă temeam de stareţul nou instalat precum “cineva”de tămîie. Nu voiam să deranjez! Nu acum!..

Era acolo o “nouă orînduială” …care-mi “ucidea” orice speranţă. Călugării intrau în faţă. Apoi neamurile şi cei mai apropiaţi dintre apropiaţi. Cum să deranjez aşadar? Nici prinoasele pe care le dusesem, spre cinstirea părintelui, nu îndrăzneam să le scot la vede-re. Pentru că acolo nu erau mese. Era doar sicriul -pus pe o masă, pe post de catafalc- şi puţinii apropiaţi care reuşiseră să afle de “eveniment” şi-şi făcuseră apariţia la căpătîiul părintelui. Fiindcă eu cunoşteam, oarecum, “locurile” pe-acolo, prin Mănăstire, am încercat “ fac rost” de-o masă, dar un călugăr, străin mie, “m-a pus la colţ”. Şi-acolo am rămas multă vreme, suspinînd în sîn şi suferind în tăcere, precum un cîine pribegit. Eram, oarecum, stingherită. În alte împrejurări i-aş fi pus eu la index! Dar acum, în împrejurarea dată, am preferat să mă fac mică-mică şi să devin asemenea părintelui meu drag şi scump: silenţioasă!

Aş fi vrut să ies în faţă şi să strig: plecaţi de-aici! Plecaţi cu toţii! Voi nu vedeţi că eu sint aici? E al meu ! Al meu, nu al vostru!…Dar..n-aveam niciun drept!…

Cine eram eu?

Un oarecarr! Unul din mulţime!

Şi-mi venea să mai strig unora: Plecaţi de-aici! Ce vă tot fanfaroniţi atîta? Ce-i aicea? Circ?…

Dar, nu puteam! Nu puteam să-i fac părintelui meu drag şi scump –şi sfînt–  una ca aceasta!!! El niciodată nu ne dădea pe faţă “năzdrăvăniile”, aşa că nu era să fac eu acum una ca asta! Să-i dau pe faţă pe farisei???…Pentru nimic în lume n-aş fi putut să-i fac asemenea supărare părintelui…Drept aceea, m-am făcut mică şi-am tăcut, suferind în inima mea pentru “nedreptăţile” ce i se făceau celui care n-a supărat, niciodată, pe nimeni!…Cît şi pentru “nedreptăţile” ce mi se făceau, fără ca cei din jur să ştie măcar că mă nedreptăţesc…

O, scumpule şi drag părinte, Nicodim Bujor! Nu este zi dată mie de la Dumnezeu să nu-ţi sfinţesc pomenirea! Nu este zi în care să nu-mi răsune-n urechi toate binecuvîntările sfinţiei tale, cu care Dumnezeu a bucurat inima mea cea săracă şi îndurerată de atîtea necazuri, de ZDROABE şi neputinţe! Nu este zi în care să nu-mi amintesc şi să simt că: exişti pentru mine! Şi nu este zi, nici ceas, în care eu să nu dau Slavă lui Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de-a primi acele minunate, UNICE, Sfinte Binecuvîntări de care-am avut parte!

Scump şi drag părinte, Nicodim Bujor, îţi mulţumesc acum pentru tot!

Îti mulţumesc acum, pentru că n-am mai ajuns să vin şi să-ţi mulţumesc! Şi n-am venit, pentru că nu credeam că pleci!…

Ştiam că “vei pleca”, dar îmi refuzam mie însămi aceasta. Credeam că dacă nu vin, şi dacă nu vin o zi, două, nouă, nouăzecişinouă…mă vei aştepta aşa…pînă la sfîrşitul veacurilor!! Şi aşa, amăgindu-mă eu însămi, zi de zi…într-o zi…team pierdut! Team pierdut tocmai pentru că: nu voiam să te pierd!!! Şi am pierdut clipa în care ţi-aş mai fi putut spune, încă şi încă o dată: cît TE IUBESC!

Mă consolez cu ideea că ai reţinut măcar ceea ce ţi-am zis în acea zi de sfîrşit de octombrie 2010, în pridvorul chiliei de la Mănăstirea Cernica, cu două luni înainte de …”plecare”. Şi mă consolez la gîndul că ştiai, şi ştii, că te am în inima mea şi eşti aici, cu mine, mereu prezent!…

Ştiai de ce voiam să vin cît mai des la Ploieşti. Ştiai de ce o boscorodeam, în sîn, pe dna Mia ( Domnul să mă ierte!; Dumnezeu s-o odihnească în Pace! ), pentru că-mi era oprelişte uneori, cînd venean şi-mi spulbera toate sentimentele, toate trăirile…făcîndu-mă să aştept în..antecameră, chiar şi cîteva minuţele, care mie-mi păreau lungi cît veacul…

Mă consolez, drag, scump şi sfînt părinte Nicodim Bujor, la gîndul că ştii că eşti SPECIAL pentru mine!

Mă consolez la gîndul că, sfinţia ta, a îngăduit şi mîinilor mele să te hrănească! Îţi mulţumesc! Fiindcă-mi umpleai sufletul de mîngîiere şi de bucurie cînd făceai aceasta! Mai ales că te simţeam “complotînd” -cînd îţi strecuram, direct în gură, fructe proaspete ( din primul rod al anului )-, acoperindu-mă ca să nu mă prindă dna Mia. Şi păpuşoiul!! Era rod nou, părinte, şi-ai poftit! Iar eu te-am hrănit în ascuns, cu boabe de porumb fiert…

Şi mă consolez la gîndul că, da, am putut să-ţi aduc, în acea ultimă seară, la Cernica, un ultim PSALM! Un omagiu adus prieteniei noastre tainice şi…trainice!!

Nu uit cum s-au întors capetele celor prezenţi acolo, la catafalc, cînd eu, în blugi şi cu capul descoperit -cum plecasem de la serviciu- m-am postat în dreptul maicii care citea din Psaltire!  M-am postat foarte-foarte aproape de ea!! Şi-am stat acolo, stîlp, preţ de peste jumătate de ceas! Iar ea, “femeia în negru, maica, “nu înţelegea” ce caut eu –una în blugi şi fără basma pe cap!!!– acolo! La căpătîiul unui Avva! Citea, maica, nestingherită, ba chiar “înfruntîndu” în subsidiar, făcîndu-se că nu mă observă, deşi-i stăteam înfiptă-n  “coastă”, precum o ţepuşă!!!…

Te chemam în ajutor, în gînd, şi încercam să-mi fac curaj. Şi pentru că “femeia în negru” sorbea, cu lăcomie, catismă după catismă şi nu dădea semne că s-ar opri, nici că m-ar observa, m-am decis să-mi fac mai simţită  prezenţa, cît şi intenţia. Şi, într-un răstimp, m-am aplecat şi i-am zis franc, femeii, în ureche, ceea ce vreau! Aşa că..într-un tîrziu, pricepînd, ea s-a dat la o parte cu obidă!!! Iar eu, în cea mai grotescă ţinută, m-am prezentat Înaintea Domnului meu Hristos, cu inima ajunsă-n gît, bătînd să-mi spargă pieptul şi ţi-am adus, drag şi scump părinte Nicodim Bujor,..un ultim omagiu! Dar nu cel mai de pe urmă…

TE IUBESC!, părinte drag şi scump, Nicodim Bujor. Sfinte al lui Dumnezeu! Silenţios ai trăit, silenţios ai plecat!!!…

Ai plecat, dar…ne-ai lăsat un dar de MARE PREŢ! Ne-ai lăsat o valoroasă operă: Acatistul Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica! Ni l-ai lăsat nouă, tuturor românilor! Şi celor care n-au avut bucuria de a te fi cunoscut! Dar, ei, te vor cunoaşte de-acum prin mijlocirea Acatistului. Şi îl vor cunoaşte pe Sfîntul Calinic! Îl vor cunoaşte pe CEL Care v-a sfinţit pe amîndoi -pe sfinţia voastră şi pe Sfîntul Calinic-, ÎL vor cunoaşte pe Dumnezeu!

Ai plecat, dar…mi-ai lăsat un milliard de trăiri, de gînduri şi de amintiri frumoase! UNICE!

  Ai plecat, dar…nu m-ai părăsit! Eşti cu mine în fiecare zi! În fiecare ceas! Te port, drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor, în inima mea mereu-mereu!

Binecuvîntat să fie Dumnezeul meu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de a mă bucura de binecuvîntările sfinţiei tale, sfinţite al lui Dumnezeu, părinte Nicodim Bujor!

 

                                    Înmormîntarea

Înmormîntarea părintelui Nicodim Bujor a fost scurtă, fără fast, făcută în pripă, rapid…pe o vreme cîinească.

Era un ger de crăpau pietrele….iar pe jos o gheţăraie de nu-ţi stăteau piciorele unul lîngă altul în mers, decît dacă erai foarte dibaci în patinaj artistic…Un participant din cortegiul funerar, un preot, a căzut şi şi-a rupt  piciorul, fiind luat cu Salvarea de acolo…

Totul pe jos, era..STICLĂ!!! Fusesem în seara precedentă înmormîntării la Priveghere şi căzusem prin curtea Mănăstirii de cîteva ori -de la poarta Mănăstirii pînă la uşa Bisericii fiind distanţă destul de mare- aşa încît adresasem, în seara aceea, suficiente “cuvinte de laudă” stareţului şi călugărilor care nu se îngrijiseră să presare nişte nisip sau un pic de sare pe alei…semn că puţin le păsa lor de BĂTRÎNUL NICODIM BUJOR şi de cei care urmau să ajungă la Cernica să-l petreacă pe ultimul..drum cît şi de credincioşii care veneau mereu, în număr mare la  Slujbă acolo!!!

N-am participat la înmormîntare. N-am putut! Pur si simplu n-am putut să mă duc să mă uit cum Avva al meu va intra în groapa aceea şi acoperit cu pămînt…

Nu era prima oară cînd aveam “neputinţa” aceasta. Mai avusesem trăirea aceasta şi la altcineva, un apropiat, care plecase la Domnul timpuriu..Prea timpuriu…

Înmormîntările şi mersul la Spital, în vizită la bolnavi, sînt două dintre lucrurile pe care, cu anevoie le fac. Şi dac-ar sta exclusiv în alegerea mea, nu aş face-o niciodată!

Dac-ar fi fost după mine, nici la înmormîntarea părinţilor mei sau la cea a celor doi fraţi ai mei, plecaţi prea de timpuriu, nu m-aş fi dus! Dar, na! Viaţa te obligă uneori, în mod paradoxal, să faci lucruri pe care nu îţi e la îndemînă să le faci!…

Nu mă dusesem la înmormîntare, aşa că am fost scutită să văd, pe viu, nişte “chestiuţe”, pe care le-am auzit, mai apoi, de la persoane de încredere…”chestiuţe” care m-au rănit profound cînd le-am aflat…Ierte-i Domnul! ( Pe principiul că: “poate nu ştiau ce fac!” Deşi..mă-ndoiesc de “neştiinţa” unora!!! )

Cert este că BĂTRÎNUL plecase, cum-necum, să-şi ocupe locul său din Cimitirul Cernica şi locul său de-a dreapta Domnului, unde era aşteptat cu dragoste de Maica Domnului ( pe care părintele Nicodim Bujor a adorat-o şi a cinstit-o cu mare evlavie ) şi  de Sfinţii lui Dumnezeu! Dar, cred că era aşteptat, mai ales, de către Sfîntul Calinic, cel pe care îl cinstise în chip deosebit şi căruia, cu credincioşie, părintele Nicodim Bujor îi alcătuise un dumnezeiesc Acatist! Acatist ce va rămîne peste veacuri, mărturie de credincioşie a părintelui faţă de Biserica lui Hristos şi mărturie de sfinţenie a bunului, smeritului meu drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor!

I-am făcut colivă şi l-am pomenit, după aceea, cîteva zile consecutiv. Am umblat un timp mîhnită, cum nu mai fusesem la niciuna dintre multele despărţiri anterioare de unii dintre cei foarte dragi ai mei…printre care doi fraţi, mama şi tata, plus tatăl lui Erm ( care-mi lăsase un sentiment foarte ciudat, despărţire din aceea cu rupere de suflet, deşi nu-l cunoscusem decît cu vreo două săptămîni mai înainte de plecarea sa la Domnul. Acum mă gîndesc că, poate tocmai asta fusese tragedia, care mai apoi, s-a transformat pentru mine şi pentru Erm, într-o…dramă! Că nu-l cunoscusem şi nu ajunsesem la tatăl lui, la Spital, mai din vreme, la timp, ca să-l putem salva!!!, salvîndu-ne, oarecum, şi pe noi!…).

Am suferit şi sufăr după plecarea Părintelui Nicodim Bujor, precum un cîine căruia i-a murit stăpînul şi nu mai are cine să-l mîngîie…

Ajung la el, la locul din cimitir, arar, după cum rînduieşte Domnul… iar din pomelnicele mele este nelipsit, alături de cei dragi ai mei, care, şi ei, au fost chemaţi -unii prea de timpuriu!!- şi au plecat la Domnul! Candela  aprinsă pentru părintele, încă din 2005, din ziua în care l-am cunoscut, cînd era în viaţă, nu se stinge niciodată. Arde lîngă fotografia făcută atunci, fotografie în care BĂTRÎNUL nostru ne binecuvîntează pe toţi ce prezenţi atunci, acolo. Fotografia aceasta este cea prin care…comunic cu părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor! Prin intermediul ei ştiu dacă sînt în regulă sau nu! Ştiu dacă se va întîmpla ceva rău sau ceva bun în viaţa mea! Dacă voi avea bucurii sau tristeţi! Privindu-l, în fotografie, atunci cînd merg să verific flacăra candelei şi să-i adaug ulei, părintele îmi transmite stări diferite. Nu întotdeauna le percep atunci pe loc. Dar, nu trece multă vreme şi…înţeleg!!!

Cele mai importante trăiri legate de părintele Nicodim Bujor mi le exprim public pe  Blogurile mele sau le mai dezbat cu cîte cineva care l-a cunoscut. Dar sînt şi lucruri pe care doar părintelui Nicodim Bujor şi lui Dumnezeu le pot împărtăşi!…

Binecuvîntat fie Domnul Dumnezeul meu, Care m-a binecuvîntat cu bucuria de a-l fi întîlnit pe bunul, blîndul, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor!

Binecuvîntat fie părintele Nicodim Bujor între Sfinţii lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Volumul este înTipografie şi va apărea pe 30 ianuarie 2015, cu ocazia comemorarii a 4 ani de la plecarea la Domnul a părintelui meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor. Volum ce i-l dedic cu nepreţuită dragoste! )

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


          Părintele, fructele şi..porumbul  fiert

poya bn bn bn cu Md si alte si pr Nic Buj

Plecăm la Ploieşti! La părintele. Cineva vine de-acasă cu porumb fiert. Nici nu ştiu de

unde-l luase, că nu era încă vremea lui. Era devreme pentru porumb. În fine!..

Mîncăm fiecare pe săturate. Şi mai rămîne o bucată de  porumb. Fata care adusese po-rumbul, îi tot îmbia, rugîndu-i  pe rind, să ia careva, să mănînce şi acel porumb, ca să nu mai rămînă şi din cauza căldurii să se strice, că “era păcat!”, zisese ea. Dar niciunul nu-l mai voia. Şi-atunci îi zic solemn:

– Flori ( aşa o cheamă pe fată ), dragă! Nu  te mai ruga de “filfizonii” ăştia să mănînce porumbu’! Nu vezi că ai de-a face cu nişte “nobili”? Pune-l bine!, că-l manînc eu, cînd a-jung la Ploieşti. Ştii că-mi place de mor, porumbul fiert, dar..nu pot să mănînc acum! Tre’ să fiu atentă la drum ( ca să vă duc în siguranţă la Bătrînul )!..

Şi pune Flori, “bine” porumbul. Atît de bine încît, la Ploieşti, nimeni nu şi-a mai adus aminte de existenţa vreunui porumb…

Ajungem la Ploieşti. Intram la părintele! Era afară, în curte, sub nişte pomi, într-un scaun din acela de lemn, tip balansoar. Ne-am “năpustit” asupra lui, toţi, cu mic, cu mare, să “prindem” binecuvîntări, să-l îmbrăţişăm, care mai de care mai abitir, şi să prindem locuri “mai în faţă”. Ne-am aşezat, apoi, cuminţei pe scăunele ( ca la Grădiniţă! ), în jurul părintelui, şi ne-am pus pe “dialog”. Ne-a pus să-i citim Acatistul Sfîntului Calinic, pe rînd, fiecare cîte un Condac şi un Icos. De fiecare dată, mie îmi revenea mai mult. Nu dădeam cartea mai departe pînă nu zicea părintele. Citeam fiecare, pînă ne oprea părintele şi dădeam cartea celui pe care-l indica sfinţia sa. Indica un altul, ca mai apoi, să revină la mine. După care, la final, îmi dădea nota 10, mă îmbrăţişa, îmi aducea laude pentru intonaţie şi pentru cursivitatea lecturii şi mă binecuvînta. Asta îmi umplea sufletul de bucurie! Mă simţeam ca la şcoală, în clasa 5-a, la Serbarea de Sfîrşit de An, unde recitam solemn “Moartea Căprioarei”, “Noi vrem Pămînt” sau “El Zorab”, poezii care-mi plăceau mult şi pe care le recitam cu patos, din toţi rărunchii, de răsuna întreaga încăpere ( fără microfoane ), spre mulţumirea dirigintelui meu ( un vajnic perfecţionist, profesor de Limba Română -pe care o stăpînea la cote maxime- şi-un mare gramatician ), spre bucuria părintilor mei şi spre mîndria mea!!!…( Eram la concurenţă cu fata primarului, cu-a felcerului, cu băiatul unui învăţător, cu verişoara mea, a cărei mamă era educatoarea de la Grădiniţă…iar eu eram fata…Inspectorului bancar!! La altele “ mai luau” colegii, dar la recitare şi la bătut mingea cu băieţii, niciodată!!!… )

Îi luam mîna părintelui şi i-o sărutam ( ceea ce nu fac, de regulă ), după care o păstram, strînsă în mîna mea…Nu-mi venea să mă dezlipesc de el…La un moment dat îi căzuse papucul din picior. Se căznea să-l recupereze, în timp ce ne vorbea. Eram în dreapta lui, aproape lipită de el. M-am aplecat şi am recuperat papucelul. Avea nişte picioare mici-mici, albe-albe. N-avea nici urmă de vinişoare. Părea imaterial! M-am aplecat şi încălţîndu-l, i-am sărutat picioarele…Aşa am simţit! …

Personal, n-am aşa o evlavie excesivă, faţă de preoţi. Îi cinstesc aşa după cum am fost   educată de către părinţii mei. Cu precădere de către mama mea, care a şi cîntat în Strană,

la Biserica din sat ( fără să pretindă sau să aştepte, vreodată, vreo plată -aşa cum “se poartă” în ziua de azi! Se duc ăştia, acum, să cînte, unde-s mai bine plătiţi!, că de’, viaţa “e scumpă!”; iartă-mă, Doamne, că uite, iar “am judeca!”-), toată viaţa ei. Am pentru preoţi respect, ca pentru un învătător, dacă-l simt că e învăţător. Dar nu “ omor” cu sărutatul mîinii! Nicidecum! Arar fac acest gest. Şi dacă-l fac, apoi… preotul acela tre’ să fie unul de mare cinste!!! ( în opinia mea )…Îi “analizez” profund! Le fac ANALIZĂ de VALOARE instantaneu! Îi trec prin sita cugetului meu şi nu-i “cruţ”, orice-ar fi! Aşa că, gestul meu, acela de a-i săruta părintelui Nicodim Bujor, pînă şi picioarele, spune mult…

Părintele ia la rîndul lui mîinile mele, şi le duce într-un gest ce m-a lăsat cu gura căscată.

Voia să-mi sărute mîinile! Luată prin surprindere, abia de-am avut timp să-mi retrag mîi-nile, spunînd un NUuuu răspicat, solemn.

Ne-am continuat “taifasul”, în curte sub pomi…

Vară!..Cald!..Senin! Pomi! Flori!…Alături de părintele Nicodim Bujor!!! Ce altceva ne-am mai fi putut dori?

La un moment dat, după ce m-am asigurat că “bodyguardul” ( dna Mia!!! ), a dispărut din zonă, am scos “discret” caisele. Le cumpărasem în drum, special pentru părintele ( Totdeauna îi aduceam fructe. Şi flori! Negreşit flori! Odată i-am adus şi…alune!!! Era să “ omoare” dna Mia!!!…). Scoteam sîmburele de la caisă, disparam părţile şi, bucată cu bucată, una cîte una, i le băgam direct în gură părintelui. Părintele le mînca, cu bucurie, minunîndu-se de dulceaţa şi de prospeţimea fructului. Iar eu mă bucuram, ca un copil, căruia i s-a cumpărat “jucăria preferată!”

– Vă plac, părinte?, îl mai şi întrebam, de parcă nu se vedea limpede.

  – Daaa. Sînt grozave!, copii. S-au făcut fructe bune anul acesta! Spre Slava lui Dumnezeu şi-a Maicii Domnului!”, zicea părintele. Şi nu rata “ocazia” să sublinieze, încă o dată că: “Toată guvernarea lumii a lăsat-o Mîntuitorul Hristos, Maicii Sale, Fecioara Maria!” Şi continua:

Copii, să nu încetaţi să vă rugaţi Maicii Domnului! În orice necaz v-aţi afla! Chemaţi-o în rugăciunile voastre, şi Ea vă va acoperi cu Sfîntul Ei Acoperămînt! Şi nu uitaţi, să-l cinstiţi pe Sfîntul Calinic de la Cernica, pentru că este mare Sfînt şi mare Făcător de Minuni! Că mult lucrează Dumnezeu prin Sfîntul Calinic! Chemaţi-l în rugăciunile voastre, şi el vă va ajuta! Iar eu -completa Bătrînul nostru– mă voi ruga pentru voi, împreună cu Sfîntul Calinic!!“  Şi înca multe altele, ne mai povăţuia părintele, dar..nu le mai ţin minte acum pe toate…

– Mai vreţi, părinte, un pic de caisă? Sau, poate vreţi puţină banană?, îl mai întreb.

 Ce frumos! Ce frumos s-a făcut porumbul anul acesta!, zicea părintele ca pentru sine, omiţînd să-mi dea răspuns la ceea ce-l întrebasem. Eu nu ştiam cît să-i dau. Părintele nu mînca mult de obicei. Ciugulea precum o vrăbiuţă. Dac-ar fi fost după mine, eu l-aş fi îndopat, în neştire, ca pe curcanii puşi la îngrăşat!! Dar nu-ndrăzneam! De teamă să nu-i fac rău.

– Da, părinte. Foarte frumos! Am văzut lanurile verzi, frumoase, din şosea, venind în-coace!…Vă mai dau un pic de caisă?, părinte. Sau doriţi banană? V-am adus şi banane. Şi căpşuni, părinte!, îl sucăleam eu.

Tare frumos s-a făcut porumbu’ anul acesta!, repeta “bătrînul”, absent parcă, la întrebările mele…

Mai să fie! Ce-i tot trage-ntruna cu porumbu’?, mă întrebam nedumerită. Io-i aduc bana-ne. Îi aduc căpşuni şi caise, producţie  “number one”…şi “Moşului meu” îi arde de..porumb!!, îmi ziceam nedumerită şi chiar înciudată. Şi tot frămîntîndu-mă eu să pricep, dintr-o dată m-a “străfulgerat” un gînd: aaa, porumbu’ din maşină!!…Măi să fie! Care va să zică, “ne-a depistat!!” Noi mîncaserăm porumb pe drum şi lui nu-i aduseserăm! Mari “mocofani” mai  sîntem!!! Dar…cui i-ar fi trecut prin cap să-i aducă porumb fiert???…

– Măi, aţi mîncat porumbul ăla careva? Porumbu’ de i-am zis lui Flori să-l păstreze pentru mine?, îi întreb, pe “netrebnici”, mai mult prin semne.

– Nuuu fată!, îmi răspunde Johan ( “liderul”), fiind mereu “pe fază” şi gata să fie ser-viabil.

– Atunci, du-te ”netrebnicule”, şi adu-l aici, la Curtea cu Juraţi!, îi zic aruncîndu-i cheile maşinii. Nu “vezi” că e..”cerinţă??”…

Se duce Johan şi aduce porumbu’. Mi-l aruncă şi-mi face cu ochiul, şugubăt, să fiu cu luare-aminte la “bodyguard”…Fi-ţi şi voi atenţi!, îi răspund prin gesturi surdo-mute. Iar eu voi face “treaba murdară!!!…le zic “neisprăviţilor”, arătîndu-le, prin semne, să “păzească”, cu străşnicie, uşa dinspre unde ar putea veni…”pericolul”( Dna Mia!!!; iarta-mă, dna Mia! )…

Strîng în pumn 2-3 rînduri de boabe de pe bucata de porumb şi i le “plasez”, direct în gură, părintelui. Surprins, n-are-ncotro, mestecă şi apoi se minunează:

Mmm! Mmm!…Da’ bun mai e!!!…V-am zis eu copii că s-a făcut bun porumbu’ anul acesta!!!Măi copii, măi!! Măi copii, măi!!!…şi continua: “Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale! Niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre slava Măreţiei Minunilor Tale!

– Mai vreţi, părinte?, îl mai întreb, după ce i-am tot îndesat, în gură, boabele de porumb, cu nemiluita…Dar, n-apuc să sfîrşesc întrebarea că apare dna Mia, în uşa bucătariei de vară!!! Gata cu “cimilitura!”, mi-am zis. Dacă m-a văzut ”Agentu’ Vip”, mi-am cam dat foc la valiză!!!..Pot să-mi fac bagajele, singură! Pot să-mi dau singură “cartonaşul roşu!!!”, îmi umbla-n minte “scorpionul”. Şi, nu ştiam cum să mă fac, mai repede, mică-mică şi să dispar sub “parimantilili” părintelui…

– Ce faceţi măăăiii?..Ce faceţi măăăiii?, ne apostrofează, baritonal dna Mia. Apoi zice, îi zice, asurzitor, părintelui:

– Păăărinte, ce faci? Ştii că n-ai voie porumb! N-ai voie fructe…n-ai voie…aia şi n-ai voie  aia!, sublinia dna Mia, înşiruind o listă lungăăă…lungăă…de “n-ai voie, părinte!!!”…Dar, uite că eu tocmai îţi fierbeam porumb!, părinte, zice ea, la finalul “prelegerii”…

Offf!!!, de n-ar mai fi şi dna Mia asta!!!” Ne-a stricat “chermeza!”, îmi ziceam în barbă. Şi unde mai pui că m-a şi văzut! Acum ştie că eu sînt “inculpata” şi ..adio vizite la părintele, Antoaneto!!! Na! Vezi acum, cum mai faci s-o dregi! Dacă mai poţi!!! Şi cum adică: “n-ai voie, părinte”, dar..”eu tocmai îţi fierbeam  porunb”, că nu-nţeleg??! Hmm!!! Ba-nţeleg eu, prea …bine!! Hai, acum să taci şi să te faci micăăă-mică, Antoaneto! Restul e ..”poezie”, mi-am zis, şi..am tăcut mîlc!

Cu dna Mia nu ne prea mergea. Femeia era cam dintr-o bucată! Nu ne menaja ( dar nici noi pe ea!!! )! Plus că mai era şi pe “teritoriul” ei! Cum să-i zici una de să se audă “cîinii în Giurgiu?” Uneori tare aveam poftă să-i cam zic!! Dar, mă gîndeam că, nu mă puteam lipsi de prezenţa părintelui meu, scump şi drag, Nicodim Bujor, prea multă vreme. Aşa că …mă înfrînam (  cu greu!! ) şi…tăceam. Ba, uneori, îmi mai ceream şi scuze stăruitor!! …O, Doamne, numai Tu ştii de cîte ori şi cît am ”sudălmito!” Biata de ea! Nu-i eram DELOC recunoscătoare pentru efortul pe care femeia îl făcea, pentru a-l îngriji, cu atîta devotament, pe părintele. Nu-mi păsa mie ( biata de mine! ), nici măcar de faptul că, desigur, nu-i este nici dumneaei prea comod, mereu-mereu, cu-atîta lume care se perinda zilnic, inoportun, prin casa ei. Şi nici că noi, neisprăviţii, ne duceam în turmă, la ore la care ar fi trebuit să stăm cuminţei pe la casele noastre şi să-i lăsam să-şi tihnească odihna.

Nu! Nimic din toate astea nu mă “pasionau” atunci! Eu ştiam, doar că: TRE’ L VĂD PE PĂRINTELE! Atît şi nimc mai mult!…Nici mai puţin…

Doamne, nădăjduim că, în marea TA milostivire, ne vei ierta pentru “neputinţele” noastre! Şi nu ne vei înscrie la păcate!!…Şi doamna Mia, dacă vei citi cumva şi vei “descoperi” cele ce noi neisprăviţii le gîndeam atunci, ca nişte dobitoace necuvîntătoare, ce sîntem să ne ierţi! Pentru că ştim că de nenumărate ori te-am supărat! În nevoia noastră de prezenţa părintelui, noi nu mai vedeam altceva în jur! Iartă-ne, Doamna Mia!

În fapt, dna Mia, era ( am auzit că ar fi plecat la Domnul; Dumnezeu să-I primeasă drept Jertfă, toate! Şi să ne ierte şi pe noi pentru isprăvile noastre! ) un om bun. Grija ei, nemăsurată, faţă de sănătatea precară a părintelui, o făcea însă, cel ami adesea să se poarte cu noi ca o zbiroaică ( drept pentru care uneori o “dezmierdam”: “Cruella”, “Bodyguardul”, “Agentu’ M” sau “patriarhul” părintelui. Bineînţeles, că ea n-a ştiut niciodată asta..). Dar, întotdeauna, lăsa de la ea, după ce ne bruftuluia bine mai întîi şi pînă la urmă plecam de acolo bucuroşi, cu îmbrăţişări şi strîngeri de mînă şi cu pace!

..Abia la finalul vizitei “vedeam” noi partea ei cea bună!…

              Antoaneta Rădoi -de la Vrancea