Archive for the ‘Criticul literar Aureliu Goci despre Antoaneta Radoi’ Category

Prezentare de autor…


 

     11 mai 2016; Bucuresti; Biblioteca Metropolitană; Cenaclul Literatorul; amfitrion şi coordonator: dramaturgul Emil Lungeanu. Eu trebuia să..lecturez! Şi eu!! Din scriitura mea!…

Eram aici pentru prima oara în postura de lecturant, de prozatoare! Fusesem însă de Njde ori la Bibliotecă şi chiar la Cenaclul Literatorul, dar pe post de…OCHI MAGIC! În spatele camerei de filmat! Cameramanu lu’ Peşte!! (Ei, bine! Chiar dacă am şi un pic de Şcolică în domeniu şi o DIPLOMĂ care mă acreditează ca şi cameraman/fotoreporter, mulţi „pretini”, pe prinţipiu că  mi-s…femeie, nu dau nici măcar o PERECHE de MUCI (scuzaţi expresia!!dar ea reflectă exact opinia unora despre capacitatea mea de cameraman/ artist plastic si etc…) pe priceperea mea în a mînui INSTRUMENTUL de filmat!! Şi culmea, cei care NU CRED în mine, sînt taman cei care..mănîncă din blid cu mine!! Dar, nah’! Cine l-a vîndut pe Hristos? Casnicii Lui!! -Rog, dacă citiţi, nu vă simţiţi LEZAŢI decît cei care vă ştiţi în culpă!! Spusu’ nu e chiar pt toată lumea!!…Dar, să lăsăm! Să trecem la..”oile noastre!”

Aşadar, Cenaclul…LITERATORUL! Cu participarea criticului literar, greul, am putea spune,  Aurelu Goci! În fapt, domnia sa,  are ceva greutate  (fizică), un condei bine ascuţit, creier brici, ani de recenzare, la greu!! („Vechi de zile”-aş îndrăzni să zic!!; greu de spus cîte mii de cronici literare a întocmit în peste N  ani de cariera de..critic literar!!), dar ca om, e blînd ca un mieluşel! Şi un haios!!…Îmi place că-i un tip foarte…relaxant!! Nu te simţi stînjenit în prezenţa lui! Decît doar dacă eşti cumva vreun „dobitoc necuvîntător”, dar..nu e cazul meu!! Eu, dimpotrivă, prea cuvîntez!!! Adesea şi fără rost, dar nah’, asta e!, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!!…

Pe ORDINEA de ZI  figura, după poetul Petru Solonaru (căruia îi voi dedica un capitol aparte),  scriitoarea Vasilica Ilie, cu care sînt, oarecum, amică, deci nu mă temeam să mă duelez cu ea, şi  Nicolae Ţăranu, poet sau prozator, pe care îl ştiam,  oarecum, căci mă mai intersectasem cu el pe la nişte lansări de carte, dar nu îi cunoşteam EXACT valoarea scriitoricească! Nu că pe Vasilica Ilie aş fi citit-o! Nu! Dar îmi mai aruncasem privirea, din cînd în cînd, pe pagina ei de pe Facebook, aşa că ştiam ce poate ca scriitoare!! Ne lăikuiam!!! Acum, aici, la LITERATORUL nu eram la CONCURS, dar nah’, fiecare vrea să iasă pe locul…ÎNTÎI!! Eu fiind un fel de „necunoscută”, un „Y”, aveam şi eu ambiţia mea, ca şi ei, de altfel! Doar că ei aveau state vechi în lecturat şi/sau ţinut discursuri, pe cînd eu, nu! În orice caz, nu voiam să cad pe locul 4!! Şi, întru aceasta, nici că-mi păsa cine va ocupa locul acela!! Treaba e ca nu voiam să-l ocup eu!!!

În sală, auditoriul, format din poeţi, prozatori, epigramişti, scriitori într-un cuvînt, dar şi actori, pictori, doctori, fotografi, cameramani (care, şi ei scriu şi au publicat cărţi). Oameni care aveau carieră în spate. Erau foarte mulţi scriitori cu ştaif! Forfotă mare!! Mare parte din cei  prezenţi, în proporţie destul de mare, nu mă ştiau ca şi prozatoare! Pentru ei eram…”fata din spatele camerei de filmat!”, cum mă etichetase pe mine odată…cineva, şi-mi plăcuse! Acum însă urma să-mi exercitez veleităţile, nu de cameraman/fotoreporter, ci de prozatoare!! Upsss!!! Fii atentă, Antoanetooo!!! Vezi ce spui! Uşor de zis, dar mai greu de aplicat! Practica asta ne omoară!! Oricum, vă spun sincer, că e de 1000 de ori mai fain, mai relaxant în spatele camerei de filmat decît în faţa ei!!!…

 La intrarea în Biblioteca Metropolitană trona un AFIŞ:Afis Biblioteca cu anto 11 mai 2016

Citesc!  „TETRADELE lirice ale lui Petre Solonaru în dispută cu TRIADELE prozatorilor X, Y, Zet!”…Y-gecul fiind eu: Antoaneta Rădoi!!!

Hmm!!!… TEXTUL afişului ăsta, ori e conceput „la intimidare”, ori e pus să mă ambiţioneze maxim!!, mi-am zis. Nu-mi era prea clar ce-ar putea însemna „TETRADELE lirice” ale domnului Petru Solonaru (Nu citisem NIMIC din ceea ce  scrisese, deşi mă intersectasem cu domnia sa de mai multe ori pe la diverse evenimente cultural-literare, chiar îi dădusem un autograf -uau!! Îi dădusem un autograf!! Îţi dai seama??? Eu dumnealui!!!- pe una dintre Cărţile mele, în 19 dec 2014, la Calderon!!; m-am şi mirat că vrea să mă citească!! Eu auzisem despre dumnealui cum că ar fi unul…greu, în domeniul scrisului şi că scrie ceva mai…aparte!!, în fine, ceva ce mai puţini pămînteni înţeleg -iar eu, prea…pămînteana, sigur, NU mă aflam printre cei…înţelepţi!!) Ca să nu mă îngrijorez prea tare şi să-mi pierd calmul, ca să nu intru în trepidaţii, mi-am făcut de lucru meşterind la camera de filmat, căutînd unghiuri bune de filmare, luminozitate, etc…

Încet-încet, sala s-a umplut la refuz şi şi-au făcut apariţia şi GREII prezidiului (Ei, bine, nu era chiar un prezidiu, căci era un CENACLU Literar, un loc unde se lecturează, se discuta, se poartă dialoguri, deci nu CURTEA cu JURAŢI): dramaturgul Emil Lungeanu, amfitrionul, Aureliu Goci, criticul, Petru Solonaru, scriitorul şi…”adversarul” meu şi, poate şi al celorlalţi doi prozatori care urmau să lectureze!! Şi ca să pună cireaşa pe tort, dl Emil Lungeanu începe prezentarea Evenimentului cu un mic discurs:

Cîţiva autori de PROZĂ au vrut să se dueleze cu POETUL Petru Solonaru! Se vor duela cu săbii din acelea de…cum le zice… de samurai. PROZATORII vor să-şi încrucişeze spadele, să se dueleze cu marele (poetul; n-am reţinut exact termenul pe care-l pronunţase dl Lungeanu) Petru Solonaru! Să vedem însă, dacă mai rezistă PROZA după TETRADELE solonariene (care erau programate primele)!! Dl Solonaru a venit astăzi cu ANDROGINUL, ne adroginizăm!!! TETRADELE rămîn ale lui Solonaru…şi etc, etc…a înşirat dl Emil Lungeanu cuvinte „ne-nţelese” mie, de parcă nu eram eu şi aşa năucă!!! „TETRADE”, ANDROGIN!!!”…Doamneee, m-am lovit la cap şi-am ajuns…unde???

Şi ca să fie tortul (mai bine-aş zice: tortura!!, asupra creierului meu, mărginit la…metafizică) şi mai vîrvonat, începe dl Solonaru să-şi expună creaţia! Aş, mare lucru nu am înţeles! Că nah’, nu fusesem pregătită să aud vorbindu-se „chinezeşte!!” Am înţeles însă aceea că, am văzut-o şi auzit-o, pentru prima oară de cînd o cunosc, pînă şi pe INEGALABILA actriţă Doina Ghiţescu, o stîncă de neclinit a interpretării oricărui gen literar, teatral, aproape….bîlbîindu-se cînd dl Solonaru a invitat-o să lectureze!!  Ei, bine! Exagerez un pic, dar..parol că nu prea mult!!! Şi-a găsit, scumpa de ea!, cu greu linia interpretativă, deşi tipa are o..VEŞNICIE de experienţă! Dar, nah! „androginizarea”, nu-i o treabă aşa simplă, cuma rcrede unii! Şi nu-i una simplă, deloc, atunci cînd îţi primeşti „rolul” de-abia cu 3 minute înainte de  deschiderea Cortinei!!! Dar, s-a descurcat! În fine, nu ştiu ce-au înţeles şi, mai ales, ce-au reţinut din expunere cei din sală, dar eu n-am înţeles decît aceea că TETRADELE astea sînt, în fapt, nişte POEME, că-s o formă de poezie inventată de dl Solonaru! Aşadar, solonariene!! Bine măcar că m-am luminat un pic!… Ceva-ceva LUMINĂ a mai adus ÎNTUNERICULUI meu şi criticul Aureliu Goci, care a luat cuvîntul şi a cuvîntat!!! Slavă Domnului! Altfel, chiar că rămîneam năucită de nu mi-aş mai fi putut ţine „frumuseţe” de discurs pregătit!!! Uah!!..

Cînd s-a trecut la „candidatul” următor, la Vasilica Ilie, am răsuflat uşurată! Cu SOLONARIENELE, cu TETRADELE, cu ANDROGINUL în spate, m-am simţit precum  Sisif!! Parcă urcam, urcam un munte înalt-inalt cu bolovanu-n spate şi îl scăpam, şi  mă-ntorceam la baza muntelui, înşfăcam bolovanul şi urcam un pic şi iar îl scăpam!!!… O, Doamne! Rău îi să fii „neputincios!!” SOLONARIENELE? Un bolovan prea mare şi prea..greu pentru UN STÎNJENITOR MONUMENT de SUPERFICIALITATE, care sînt eu, Antoaneta Rădoi!!! Am scăpat teafără şi am răsuflat uşurată cînd „androginizarea”, împlinită sau nu, s-a disipat!….

La Vasilica Ilie, am intrat în lumea prozei feminine. O lume care nu-i DELOC pe placul meu! Dar Vasilica Ilie, lectura calm, aşezat, liniştitor, ca un clinchet de clopoţel, iar eu, după „solonarienele” care-mi căzuseră greu la digestie, eram acum precum o pisică pe sobă! Puteam să şi visez! Mai ales că Vasilica derula, liniştitor, o..poveste de dragoste! (personal, nu-mi  plac, DELOC, dar lecturarea Vasilicai îmi permitea să-mi reaşez mintea-n cap!! Căci ea lectura şoptit şi vorbea, în creaţia ei, despre lucruri, oarecum, mai pămîntene decît auzisem la Solonaru!!, deşi nici povestea ei nu era tocmai pămînteană! Genul fantasy! Doar că în final personajul moare şi asta nu prea mi-a plăcut! Prea..lacrimogen! Mai ales după ce TOTUL începuse şi se derulase ca-n basme!! O poveste de dragoste, Ileana-Cosînzeana şi Făt-Frumos, în variantă fesbuciană!!)

Cînd mi-a venit rîndul, mi-am dat seama că nu o să am timp să-mi ţin discursul. Gîndisem ca mai întîi să mă prezint celor prezenţi, să-mi fac un scurt CV (deşi urăsc CV-urile, urăsc BIOGRAFIILE -simt de parcă ar trebui să-mi fac NECROLOGU’, eu un MORT, în faţa unor oameni VII!!, cărora oricum nu le pasă!-, ca să ştie lumea cu cine are de-a face, şi, mai apoi, să lecturez ceva din una dintre cărţile publicate de mine! Mi-ar fi fost necesare 35-40 de minute, dar NU AVEAM ACEST TIMP la dispoziţie pentru discurs, drept pentru care l-am ciopîrţit! (Mă frămîntam în gînd, în timp ce deja vorbeam mulţimii, şi aruncîndu-mi ochii, din cînd în cînd pe notiţe, nu-mi găseam reperul: de un’ să tai şi cît! Oh, măcar de na-ş păţi ca doctor’ Ciomu, să tai organul cel mai…”de seamă”, al organismului!!) Cum a ieşit? Habar n-am! Nu mă întrebaţi ce am spus, nici ce a ieşit, căci NU ŞTIU! Dar…cred că a ieşit bine! De ce zic asta? Pentru că m-am trezit în aplauze!!!…

(puteti vizualiza: https://youtu.be/zJH6vkLUVv0 )

Va urma!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Anunțuri

Aventurile unei credincioase în lupta cu sistemul


Aventurile unei credincioase în lupta cu sistemul…

                      de Aureliu Goci ( critic literar)

autograf goci pt antogoci bn bn anto

Antoaneta Rădoi dovedeşte un real talent literar, rafinament estetic şi o adevărată rigoare epică. „Povestind” ( aparent ) nişte banale încurcături personale sau nişte disproporţionate confruntări cu diverse ( şi puternice ) instituţii ale statului, autoarea construieşte remarcabile arhitecturi narative, pline de haz ( dar şi de semnificaţie ) şi care se urmăresc în relatarea surprinzător de dinamică şi revoluţionară, cu sufletul la gură. De fapt, personalitatea autoarei -care nu este o natură conflictuală, nu are nicio statură impunătoare, ba dimpotrivă!- este îmbibată de un spirit de dreptate şi de un elan al echităţii care determină să intre în contradicţie cu anumite forţe decizionale, de la înalţii BOR, pînă la miliţienii tablagii care îşi răsucesc mîinile pe şosea şi doinesc a jale cu fluiericiul.

  Autoarea e un adevărat personaj de epopee care atrage toate necazurile şi suportă nedreptatea, impostura şi toată cohorta de agresiune din partea forţelor represive şi discreţionare. Ea nu admite nici cel mai mic afront şi, chiar dacă pare -numai apare- o victimă sigură şi, oarecum, inocentă- ei bine, nu este!

  Fiinţa minionă şi blîndă, se transformă într-un redutabil adversar, capabil să se înfrunte cu giganţii puterii şi ordinii publice şi, pînă la urmă, chiar să cîştige!

 Textele ei, care nu au cum să fie încă romane ( fără nicio idee de construcţie ), înregistrează aventurile unei luptătoare care se simte neîndreptăţită în lupta cu oamenii şi instituţiile. Talentul ei narativ rămîne fermecător. Autoarea ştie să convertească în „poveşti nemuritoare”, mici întîmplări sau incidente generate însă de un om pragmatic care deţine nu numai spiritul justiţiar, ci şi talentul evocativ de a face din orice relatare anostă o poveste credibilă. De exemplu, eu ca cititor, nu pot să-mi dau seama cîte din întîmplările relatate sînt reale şi cîte înventate, adică texte ficţionale. Concluzia mea nu face decît să evidenţieze capacitatea de invenţie, de a spune poveşti cu totul credibile. Cred că cele mai multe sînt şi verificabile, adică demonstrabile cu documente şi martori, dar toate intră sub cupola ficţiunii. De fapt, calitatea primordială a autoarei rămîne instinctul prieteniei, voinţa şi talentul de a trăi şi socializa în mici comunităţi de prieteni -şi în această zonă acţionează talentul portretistic, chiar genial tipologic al Antoanetei Rădoi, care surprinde exact şi cu acurateţe diversitatea caracterelor umane. Apar oameni cu mare credinţă, binefăcători dar şi excesivi, grandomani în tot ce fac, spirite avide de putere, lăudăroşi, vicleni, împăciuitori, rataţi, din toate sferele profesionale şi/sau artistice. Ochiul neîndurător al autoarei înregistrează totul, cu o înaltă rezoluţie a adevărului, avînd încredere că poate face dreptate cu ajutorul lui Dumnezeu.

  Povestitor universal şi, în acelaşi timp, personaj principal, narator înzestrat şi fidel, şi, în acelaşi timp, protagonist al acţiunii, autoarea Antoaneta Rădoi deţine, instinctiv, măsura echilibrului în aprecierea situaţiilor umane conflictuale şi talentul narativ, modalitatea de a relata cu fidelitate şi semnificativ. Ea potenţează oralitatea familială, spiritul popular, la fel cum făcea, în urmă cu un secol şi jumătate, într-o altă zonă socială, Ion Creangă. Autoarea identifică sigur centrul de greutate al evenimentelor relatate şi marchează firesc substanţa socială a întîmplărilor care provin dintr-o zonă puţin cunoscută -lumea bisericii. Nu se fereşte de pitoresc, ba, chiar, aş zice că, uneori, îl caută, nu evită caricaturalul şi tuşa groasă în portretizarea acelor caractere care îi incită interesul. Povesteşte uşor şi atractiv şi nu-i lipseşte nici spiritul de construcţie, de a contura o arhitectură epică, oricît de fragilă. În plus, există şi o solidaritate discretă cu această lume ficţională, elaborată şi selecţionată din elemente preluate din universul real al Bisericii Ortodoxe.

Expunerea e vie, dinamică, şi reflectă foarte sugestiv, „fotosinteza” vieţii, din care nu lipsesc cruzimea, violenţa, nedreptatea. Spiritul colocvial, de „gaşcă”, nu opresează şi nu elimină sentimentele nobile şi judecăţile subtile, într-un discurs unitar şi convingător expresiv. Distincţiile narative şi opţiunile specifice personalităţii autoarei nu o opresc să aibă atitudini şi poziţii contrastive. Faptul că este credincioasă, un spirit cu adevărat religios, nu o reţin să emită judecăţi criticiste asupra înaltului BOR, iar spiritul său de dreptate se activează cînd sesizează inechităţile şi tranzacţiile pe care le operează pe şosea agenţii de circulaţie care fac ordine şi dreptate după raţiuni financiare personale.

  Ar mai fi de adăugat că texte scrise de Antoaneta Rădoi nu ţin deloc de registrul „prozei feminine”. Fără lirism şi subiectivitate, căutînd, dimpotrivă, o exprimare exactă, obiectivă, mulată pe dimensiunile şi distorsiunile realităţii.

Şi nu lipseşte o anume gravitate, să-i spunem chiar, solemnitate a atitudinii narative.

Sînt convins că autoarea Antoaneta Rădoi îşi va lărgi universul creativităţii sale narative, că va elabora romane adevărate cu largă perspectivă socială şi profundă complexitate epică.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

  Recomfortantă în vremurile noastre,  în care tinerii se constituie în grupuri „tematice”: „pasionaţi de rock”, „băutori de bere al halbă”, „fanii net-ului (sau internetului)” sau mai ştiu eu ce, este ideea că există şi grupuri de iubitori ( şi practicanţi ) ai credinţei, comunităţi constituite în spiritul credinţei creştine. Pentru Antoaneta Rădoi însă, totul este firesc, normal, în firea lucrurilor. E miraculos, dar mai există tineri care-şi structurează existenţa pe spiritul unităţii religioase ortodoxe.

  Credinţa are două deschideri, spre moralitate şi spre estetică, împlinind deci binele şi frumosul. Genul acesta de naraţiune eu îl definesc ca boccaccesc ( de la Boccaccio ), pentru că o poveste nu se termină niciodată şi fiecare poveste atrage altă poveste, pînă rămînem definitiv în ţara poveştilor. Iată cum spune acest lucru, Antoaneta Rădoi: „ca să spun în ce împrejurări l-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor, ca să arăt frumuseţea sufletească a părintelui, să vorbesc despre căldura inimii lui, despre blîndeţea, răbdarea şi dragostea sfinţiei sale, trebuie, înainte de toate, să vorbesc despre alte întîmplări pretrecute cu mult înainte, cît şi despre anumite persoane şi „personaje”…între care îmi duceam existenşa sau care-şi duceau existenţa pe lîngă mine”…

                                                 Aureliu Goci -scriitor; critic literar

                                                            27 dec 2014

                          

           ( Cuvînt Înainte, scris/spus de scriitorul şi criticul literar Aureliu Goci, pentru cartea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, un…ilustru necunoscut”, carte care, cu binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Cuviosului meu drag, pr Gavriil,  va apărea în inauarie 2015 -carte care ar fi trebuit să apară încă din 2012, în semn de mare preţuire pentru BĂTRÎNUL Nicodim Bujor   -Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica! )