Archive for the ‘cronici’ Category

Strâmtori între lacrimi și…Egofantezii, de Aura Dan


Sensibila și deosebit de talentata scriitoare, Aura Dan, vine, iată, în 2018, nu cu una, ci cu două surprize. Două cărți, una mai frumoasă și mai bună decât alta, una de poezie, și una de proză.  Cartea  de poezie, Egofantezii, la care mi-am adus un foarte ff mic, insignifiant, aport, a apărut deja, la Editura Mircea cel Bătrân, Băile Olănești, Vâlcea, al cărei editor este distinsul domn, Puiu Răducan, pe care am avut bucuria să-l cunosc abia acum, prin intermediul acestor….minunate Egofantezii ale Aurei Dan, colega mea de redcație.

Deosebit de bine lucrată cartea Aurei Dan.  Foarte bineplăcută ochiului!! Felicitări distinsului domn Puiu Răducan! Cât despre interior, o să postez, în fugă, ceva ce-am cules la-ntîmplare și-o să vă supun atenției poezia Aurei Dan, pe care eu o apreciez -deși nu sunt poetă și n-aș avea niciun drept să mă pronunț, dar o fac și o fac cu responsabilitate-, a fi creație pură! Finețe și…rafinament, sunt cuvintele de ordine din întreaga creație a Aurei Dan. Bravo Aura! Nu te laud pentru că ești colega mae de redacție, te laud pentru că meriți!, și mi-aș dori să te aprecieze cine trebuie!!, nu eu, o oarecare din mulțime.

La capitolul proză, autoarea, după ce ne-a delectat anul trecut cu un fel de…Fapt divers, în cartea Jurnal despre ceilalți, ne pune în atenție, de data aceasta,  un roman: Strâmtori între lacrimi, care-și va face apariția la Editura Amanda Edit, al cărei editor este, totodată, editorul revistei noastre, Convorbiri literar-artistice, dl Nicolae Nicolae, o scumpete de om! Coperta 1 a acestui roman este realizată de portretista Mihaela Gherghel.

N-am citit romanul în întregime, fiindca acum ne luptăm, în stil greco/roman, ((închipuiți-vă două muieri luptându-se în  acest STIL!!), să-i dam BUN de TIPAR, dar vă spun că Aura Dan, aici, s-a întrecut pe sine, iar eu…eu m-am întrecut în a da din gură….mărunt, des și apăsat!!!

Parcurgând scriptul, asud oarecum, de două ori, o dată pentru că nah`, munca-i grea -unii spun că ar fi doar pentru…tractoare!!, dar uite că tre să muncească și oamenii…-, și a doua oară pentru duritatea tragediei vieții personajului principal, dar și pentru incredibila tenacitate și devotamentul unor personaje secundare ale romanului. Mă îngrozesc de parca m-aș afla într-o cursă în raliul tenebrelor și tocmai mi s-a dezumflat o roată la mașină, și, mai c-aș vrea să azvârl cartea cât colo, dar curiozitatea mă împinge să continui și să ajung la capătul drumului personajului principal, căci…Aura Dan, mă incită prin stilul scriiturii ei, și, totodată, tare mi-aș dori ca finalul să fie cu…happy-end!! Vom vedea cu toții…curând. Săpămâna viitoare, cel târziu!!

Eu n-am nicio atribuțiune, doar sunt….omul care NU TACE!!, și de care e nevoie, uneori, ca să spună lucrurilor pe nume! Iaca am spus! Și abia aștept să vă invităm la lansare!! (Anto R)

 

La steaua…


Cert este că Eminescu ar fi compus La steaua pornind de la motivul „vieţii fără noroc”, aşa cum reiese şi din unele versuri din varianta transcrisă de el în Albumul Ririei: „Astfel şi tu peste trecut / Răsai duioasă foarte / Ca steaua dulce de văzut / La dânsa de departe // Oricâte par să se fi şters / Oricâte se mai curmă / Nimic din ce-i în Univers / Nu piere fără urmă // Şi dacă nu mai e la loc / Şi nu ne mai răsfaţă / O raz-a stinsului noroc / Mă urmăreşte-n viaţă”. (s.n.).
Paralel, regăsim însă, dominantă, tema stelei stinse, a cărei lumină călătoreşte prin univers, idee prezentă şi într-un editorial, publicat de Eminescu în gazeta Timpul, din 9 decembrie 1882: „Precum lumina mor stele ce s-au stins demult, călătoreşte încă în Univers, încă raza ajunge ochiului nostru într-un timp în care steaua ce a revărsat-o nu mai există, astfel din zarea trecutului mai ajunge o rază de glorie la noi, pe când cauza acelei străluciri, tăria sufletească, credinţa, abnegaţiunea sunt degeaba . . . (Opere, XII, p. 237). Şi parcă pentru a accentua că această temă nu este întâmplătoare, poetul revine şi anul următor, cu un editorial cu conţinut similar, referindu-se, de data aceasta, concret, la epoca lui Ştefan cel Mare: „Tu, ale cărui raze ajung până la noi, ca şi acelea ale unui soare care s-a stins demult, dar a cărui lumină călătoreşte încă mii de ani prin univers, tu care, însuţi nemuritor, ai crezut în nemurire . . . s-asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr . . . ” (Opere, XIII, p. 317).
Semnificativ, observă în mod judicios Dan Toma Dulciu, poetul asociază tema luminii călătoare prin univers, cu o altfel de lumină, venită de data aceasta dintr-o zonă ezoterică şi discretă. Tema lirică a luminii stelei ce-a murit se regăseşte, aşadar, alegoric în variantele poeziei, fiind filtrată şi concentrată definitiv de Titu Maiorescu în volumul Poesii. În aceste condiţii, ipoteza că Eminescu ar fi un precursor al fizicii şi astrofizicii moderne, merită reformulată. Cercetătorul D.T. Dulciu indică şi sursa informaţiei eminesciene: Index librorum prohibitorum, citată de Larousse în Dictionaire universel du XIX-eme siecle, unde se spune: „Une etoile peut donc s’etiendre et disparaitre totalment ajourd’hui, et pendant 2700 ans les hommes continuerount à la voir . . . ”
Văzută din această perspectivă, poema La steaua ar putea fi şi un document compus din semne, termeni şi cuvinte ezoterice, presărate cu meşteşug de poet de-a lungul textului. „Ea demonstrează, susţine D.T. Dulciu, că Eminescu era un erudit cunoscător al mesajelor secrete (O interpretare hermeneutică, op.cit., p. 124). Cum limbajul poetic este suficient de ambiguu şi de generos în a îngloba idei externe temei principale, ipoteza cercetătorului vienez nu este lipsită de temei. Cert este că, iluminată sau nu, varianta din volumul îngrijit de T. Maiorescu rămâne, cu siguranţă, cea mai concentrată şi mai încărcată de semnificaţii.
Cine vrea să citească, printre rânduri, „semne şi minuni” poate s-o facă. Cine vrea să înveţe fizica „pe versuri”, la fel. Cu totul, La steaua îşi păstrează, în armonia aliteraţiilor, misterul intact: „Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie / Era pe când nu s-a zărit / Azi o vedem, şi nu e . . .

Alexandru Nagy –născut pentru a fi pe scenă, deopotrivă ACTOR şi REGIZOR!


Alex sNagy single

Teatru: Godot Cafe, str Blănari 14, Bucureşti; Joi, 14 sept 2017; Ora 20,00; Piesă: Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec; Actori: Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel; Regia: Alex Bogdan.

Un pic în întârziere, atât cât să-şi fi savurat în linişte lumea delicioasele cockteiluri comandate la micuţul bar şi aduse la masă de tineri ospătari amabili peste poate, Alexandru Nagy, actorul (de data asta) îşi face intrarea în scenă, ca în mai toate piesele în care joacă în calitate de actor, (cât şi în cele regizate de el), într-o beznă care incomodează ochiul…magic al camerei mele de filmat!! Oricât ar fi de performantă o cameră de filmat, totuşi, cu greu face faţă să-şi dibuie SUBIECTUL pe-ntuneric, mai ales dacă nu-i dinainte programată să filmeze în atari condiţii!! Dar…după secunde, care mi s-au părut lungi cât veacul, timp în care actorul vorbea, interpretându-şi rolul, pe-ntuneric, evident, licăreşte, în sfârşit, o lumină, şi reuşesc să dibui personajul! Vocea i-o auzem şi cunoscându-l ştiam că e el, dar ..nah’!…

Am auzit de Alex Nagy, şi l-am şi întâlnit, în 2015. O colegă de la Media Fem, Antonella –tiza mea-, mă rugase s-o însoţesc la un Spectacol, unde avea ceva de filmat. Sigur ea nu avea nevoie de mine, ci de..camera mea de filmat! Ca mai toţi cunoscuţii mei! Dar..nu m-am supărat! Am însoţit-o! Fără prea mare tragere de inimă! Numele, NAGY, mi se părea foarte cunoscut, dar nu ştiam de unde să-l iau, cu ce sau cu cine să-l asociez. Colega îmi spusese:

-Vino, n-ai să regreţi că m-ai ajutat! Tipul e un COLOS! La 25 de ani e un MARE REGIZOR (în sensul că nu regizează doar la noi în România, ci şi pe..MAPAMOND!!)

– Ia mai lasă-mă, Colega, cu ifose d-astea! Auzi la ea, „un COLOS!!”, la nici 25 de ani!! Păi ăsta ori e fiu’ lu’ tac-su’, ori cine ştie ce..coajă de banană o fi!! Cum să fii regizor internaţional la nici 25 de ani!! Mă laşi, că mă ia capu’!!…

-Nu mă’, e bun Tipu’! E foarte bun!!

-Îhî, „e bun!, e Foarte bun!!…”!! Hai că văd eu câte parale-ţi face marfa ce vrei să-mi vinzi!!, i-am zis, şi m-am dus s-o ajut să-şi facă treaba.

Când am ajuns la Locaţie, Colţei 23, etaju’ nuş-cât, undeva în nori…, mi-am pus mâinile-n cap!! Nu mai văzusem aşa o..Sală de Teatru! Am crezut c-am ajuns la Ospiciu!! (Scuze, Alex!! Asta a fost la primul impact!! Şi dacă nu spun, mă-nec!!) Ceva ..ULTRA-NONCONFORMIST!! Pereţii măzgăliţi cu tot felul de CHESTII, texte şi desene, unele indescifrabile, altele prea…DESCIFRABILE şi prea..îndrăzneţe. Actorii, la prima vedere insignifianţi (deh’, nu Arşinel şi Popeasca, care ne intră-n casă cu anasâna să ne aducă pastila din Farmacia Inimii…). Nişte fete subţiratice, parcă fără vlagă-şi făcură apariţia! Actriţele. După ele au apărut „băieţii”, actorii. Nu-i cunoşteam pe niciunul. Nu auzisem de ei, nu-i văzusem jucând pe undeva! (Ei bine, nu-mi prea rup eu ciubotele pe la Teatru, recunosc!! Şi-aşa nu ştiu ce să fac mai întâi!!) Nu le-am reţinut numele şi regret că n-am o memorie măcar 10% cât a lui Vadim Tudor!! Mi-ar fi plăcut să le fi putut trece numele aici!… Au început repetiţiile şi aveam să-mi dau seama de valoarea lor şi, totodată, de valoarea regizorală a lui Alex Nagy. Mi-a plăcut  încă de la primele indicaţii regizorale! Mi-am zis: O, da, tipul are stofă!! Deci..nu e „fiul lu’ tac-su!!” Nici „vreo coajă de banană” nu e! Ci..talent pur! Ce bine că n-am dat peste vreun ifosit!! Am rămas, oarecum, într-o relaţie de amiciţie! Atât cât este posibil într-un secol care te obligă la..singularism!!

…………………………………………………………………………………………………………

După ce l-am cunoscut, Alex m-a mai invitat, când şi când, la câte o Piesă! Astfel am avut ocazia să-l văd interpretând roluri în mai multe piese. L-am văzut interpretând roluri în piese regizate de el, dar şi de alţi regizori. L-am văzut, aşadar, în ipostaze diferite, iar ca actor l-am văzut JUCÂND roluri de personaje diferite. Concluzia la care am ajuns este aceea că omul acesta, Alexandru Nagy este destinat de SOARTĂ să fie, cu prioritate, ACTOR şi REGIZOR! În amândouă ARTELE, deopotrivă excelează. Şi DA, este unul căruia la vârsta aceasta, ce pare a fi adolescentină, (că nu-i dai lui Alex Nagy nici cei 26 de ani ai lui!!), i te poţi înclina înainte-i, şi i te poţi adresa cu…MAESTRE! Nu cred că alcineva, care l-ar vedea jucând teatru, sau regizând, ar putea avea o altă opinie, chiar de i-ar fi duşman MICULUI PRINŢ al Scenei! Joacă magistral! Trăieşte, vibrează la fiecare replică rostită! Simte Scena! Simte publicul! Simte..rolul! Din orice rol, cât de insignifiant ar fi, Alex Nagy face..ARTĂ!

Orice aş mai adăuga entuziasmului meu, la descoperirea acestui FENOMEN, ALEXANDRU NAGY, ar fi derizoriu, deşi sunt o multitudine de lucruri mari de spus despre el! Omul e născut să fie, deopotrivă, aşa cum am mai spus,  ACTOR şi REGIZOR! Scena este VIAŢA lui, este respiraţia lui! Este un om care şi-am găsit vocaţia, vocaţia care îi va aduce, dacă nu cumva chiar i-a adus, împlinirea! Şi, ce poate fi mai fain în viaţă decât aceea să-ţi împlineşti visul? Să faci ceea ce-ţi este SCRIS prin DESTIN, să faci ceea ce sufletul tău simte să facă, să fii, deopotrivă, actor şi regizor în PIESELE de TEATRU şi, totodată, regizorul propriei tale vieţi!! Ce DESTIN UNIC!!! Să zbori cu avionul ca să joci şi/sau să regizezi, teatru,  marţi la Londra sau mai ştiu eu unde, „aiurea” şi joi să te-ntorci să joci şi/sau să regizezi, teatru, la tine acasă, în România, acesată Românie cărora multor talentaţi de valoarea lui Alex Nagy, nu le deschide nicio..uşă!! Ce bucurie mai mare decât aceasta poate exista? Să-ţi împlineşti menirea! Să-ţi împlineşti visul!! Câţi dintre noi, talentaţi fiind, avem asemenea şansă??

Minunându-mă de minunea acestui destin, mă-ntreb: Unde, oare, au fost Zânele celorlaţi talentaţi când aceştia s-au născut?? Cu ce-o fi momit mama şi/sau bunica lui Alex Nagy pe Crăiasa Cerului, când acesta, prunc fiind, a apărut pe Terra?? Ce TAINE, necunoscute nouă, celolalţi muritori, o fi ştiut ea, mama, şi&sau bunica acestui binecuvântat copil! Ce descântec o fi aplicat! În ce fel de lapte şi-o fi scăldat femeia pruncul?? Cât HAR ai putut să reverşi, Doamne, peste un singur om!! PREAMINUNATE sunt, Doamne, UNELE dintre LUCRURILE mâinilor TALE! Minunat LUCREZI Tu, Doamne, când vrei să ne uimeşti…

Am auzit aseară, La Godot, un glas de femeie care râdea cristalin în public. Se simţeau bine mulţi, dar femeia aceea vibra la fiecare replică rostită de Alex Nagy, şi-şi lăsa simţămintele să zburde, liber, desupra altora. Ce lucru mai frumos pe lumea asta este altul, decât acela de-a şti că i-ai făcut pe alţii fericiţi? Că ai bucurat, poate, un suflet întristat şi impovărat, care şi-a rupt din sărăcia lui şi şi-a cumpărat un bilet la..TEATRU! Alt TEATRU decât teatrul vieţii lui de zi cu zi! Ce bucurie mai mare, decât aceea că l-ai scos pe omul acela din tragedia vieţii lui de zi cu zi, şi l-ai urcat în braţele mângâietoare ale bucuriei! Fie ea şi pentru un ceas!!

Ce bucurie să te naşti şi să fii..ALEXANDRU NAGY!!! Regizor şi actor! Şi..OM!

Alături de Alex, a jucat cu mare dăruire actorul Ştefan Pavel, căruia doresc să-i dedic un gând amplu într-un alt articol! Cât despre regie, e greu să mă exprim! Fiindcă nu ştiu în ce punct anume, Alex, ca regizor, şi-a intrat în rol, adăugând sau scoţând din Piesă, în timpul interpretării, CHESTII..regizorale cu..de la sine..regie!! Tuturor Felicitări!

   Antoaneta Rădoi -fotoreporter la Cafeneaua Interviurilor; scriitoare; 15 sept 2017.