Archive for noiembrie 2014

Un gînd la comemorarea bunului Părinte Cristian Baroianu


Luna noiembrie a anului 2013, ne-a adus dureroasa despărţirea de un prieten, de un om de omenie, de Părintele Cristian Baroianu. Zilele acestea se împlineşte un an de la plecarea lui la Domnul. Se înteţesc lacrimile pe obrajii şi pe sufletele familiei lui. Se înteţesc lacrimile băieţilor lui -pe care-i iubea şi pe care, desigur că-şi dorea, ca orice tată bun, să-i vadă mari şi să-i vadă la casele lor, dar..Domnul avea alt plan, de la care nimeni nu poate abdica! Se înteţesc lacrimile soţiei, pe capul căreia au rămas dureri şi doruri, parastase, precum şi treburile casei, grija băieţilor şi lipsa celui drag, a omului bun care era părintele, a partenerului ei de viaţă! Se înteţesc lacrimile mamei părintelui şi al tatălui lui, venerabilul Baroianu -preot şi el, om trecut de 80 de ani, în sufletul căruia, mult-prea-grăbita „plecare”  a fiului îi rana deschisă şi sîngerează cumplit! Se înteţesc lacrimile de suflet ai celor care am ţinut la el şi care-i păstrăm vie amintirea!

Am mai spus cîte ceva despre părintele Cristian Baroianu, aşa că nu o să mai fac alte referiri. Cuvintele sînt prea puţine pentru a putea reda fondul, structura omului Baroianu. Fiecare dintre noi, cei care l-am întîlnit şi l-am cunoscut avem doar gînduri bune, amintiri bune şi încercăm să ducem cu demnitate durerea despărţirii de el, rugîndu-ne pentru el şi, totodată, pentru noi, căci..nimeni nu este veşnic aici pe pămînt!..Tot ce mai pot spune acum, la un an de la plecarea  lui la Domnul, este aceea că, îl purtăm viu în inimile şi în gîndurile noastre, regretăm despărţirea de el şi nu vom înceta să ne rugăm pentru el cu..candelele aprinse!

Odihnească-te, Domnul, în Pacea Sa, bunule samaritean! Condoleanţe familiei! 

Fotografie1528flori pt pr crFotografie2789

Reclame

Prigonitorilor mei, cu dragoste!!!…(fragment)


Prigonitorii - 19 noiembriept prigonitori  bn0001scan0004

„Naşterea” unei Cărţi…


Vin de la Tipografie. S-au făcut ultimele retuşuri la cartea mea: „Prigonitorilor mei din sinod, cu dragoste!!!…”, care are un subtitlu celebru, şi anume: „Spovedania unui învins”, şi care, a plecat, în sfîrşit, la Biblioteca Naţională pentru ISBN!!

Am scris Textul cărţii relativ repede, cuvintele venind năvală. Doar că deştele, năstruşnice, se duceau care încotro pe tastaura calculatorului şi în loc de „care”, îmi apărea „acre”, în loc de „la” îmi apărea „al” şi cîte alte „scheme”, care mai de care mai năstruşnică, încîlcindu-se parcă dinadins ca să nu fac o treabă bună. CINEVA voia, parcă, să mă determine să renunţ, s-arunc la coş Manuscrisul….

Astă noapte am corectat pînă la  ora 2. Mai aveam 10 pagini de revizuit, însă ochii mei refuzau să mai vadă citeţ. Tot ce mai vedeam era o ploaie măruntă de vară de..litere, ce mi se tot cerneau prin faţa ochilor! M-am dat bătută şi m-am întins în pat, cu gîndul că o să şi pot dormi şi că, poate, dimineaţă, mai odihnită o să pot relua de acolo de unde am rămas. Aş!!! M-am trezit fix la ora 9,00. La 10,30 trebuia să fiu la Tipografie, ca să facem acolo ultimele retuşuri, pe viu. Doar că eu abia mă tîram. O durere de coloană mă înţepenise şi nu reuşeam să mă dau jos din pat! Plus că mă cuprinsese şi o mîhnire de nedescris! Ce să fie oare? Nu că aş fi avut motive să fiu prea veselă în ultimii 20 de ani, dar…totuşi! Azi urma să „se nască” unul dintre copilaşii mei! Aşadar, ar trebui să fie o zi cu bucurie!…

Cu un oarecare efort, am reuşit să mă dau jos din pat! Ufff, toate alea mă dor! Mi-am adus aminte de tatăl meu care vreme de mulţi ani s-a tot văitat de picioare, de coloană, de ceva acolo, habar n-am de ce anume, dar el, se văita tot timpul dimineaţa cînd era vorba să se dea jos din pat! Noi, copiii lui, şi mama, ne distram copios, îl luam în zeflemea, şi nu-l credeam neam! El nu prea gusta glumiţele noastre, şi adesea era morocănos. M-or fi ajus „blagoslovelile” lui, îmi suflă gîndul. Dar, stai cuminte gîndule! Pe tata, nu-l pot acuza de „blagosloveli” pentru simplul fapt că el nu „blagoslovea” niciodată! Însă…mai este un TATĂ  în Cer care ne-a văzut hlizeala şi zeflemeaua şi..na, că acu’ mi-o cam iau!!! Iartă-mă tată! Acum ştiu că, bietul de tine, chiar aveai acele dureri de picioare, de şale, şi de cîte altele, fiindcă tu, tatăl meu drag, munceai, erai rupt de muncă, fiindcă tu alergai kilometri zilnic pentru ca să ne poţi asigura nouă piinea cea de toate zilele, iară mie, cele mai frumoase rochiţele şi cei mai frumoşi patofiori de lac, care făceau din răsfăţata ta fetiţă, cel mai de invidiat copil din sat! Mulţumescu-ţi, tatăl meu! Şi ţie, iubita mea mamă, care mă îmbrăcai ca pe o prinţesă…Scumpii mei părinţi! Niciodată nu v-am spus cît de mult v-am iubit! Mereu m-am luat cu altceva! Acum, nu vă mai pot spune! Dar Îl rog pe Domnul Dumnezeul nostru să vă aşeze de-a dreapta SA, în RAIUL cel veşnic! Bunii mei!… Şi Domnul o va face, căci voi, L-aţi slujit cu credincioşie, iar pe noi, copiii voştri, ne-aţi crescut şi educat cum aţi ştiut şi putut voi mai bine!

Ce să faci mai întîi cînd te-ai trezit tîrziu, cînd ai o oră anume stabilită pentru o întîlnire undeva şi cînd vertebrala îţi joacă feste? Apoi nu mai ai vreme să te speli pe ochi, să te închini, să mai înghiţi vreo gură de cafea, ce mai…cînd nici măcar gălbenuşul nu ţi l-ai înghiţit calumea, cum se spune….

Nu-ţi rămîne decît să-ţi arunci ceva pe tine, ce-o fi acolo -că tot nu te-alege nimeni; numa’ să-ţi ascuzi cumva sub ceva, claia de păr nepieptănat, că arăţi ca zăluda!!!…şi sperii trecătorii-, să-ţi iei gentuţa cu Manuscrisul şi trăgînd uşa după tine, să te scurgi pe scări, închinîndu-te şi strigînd la Dumnezeu să-ţi ajute să nu calci strîmb pe trepte, apoi să-ţi aducă rapid un tramvai, un troleibus, ceva acolo, ce-o fi, ca să ajungi cît de cît, mai aproape de ora stabilită, ca să nu-ţi treacă rîndul şi să nu faci impresie proastă…

Cum-necum am ajuns!

Ăştia de la Tipografie nişte oameni super! Eu sînt agitată, ei nu! Calmi, relaxaţi…Fiecare ştie ce are de făcut în dreptul lui şi atmosfera foarte relaxantă! Neavînd încotro, mă relaxez şi eu!!…

Începem corectura! Fătucuţa asta, Violeta parcă o cheamă, o femeie şi jumătate! O dulceaţă de nuci verzi, aş putea zice! Pită, dom’le! Pita lui Dumnezeu! Calmă, caută fiecare rînd, fiecare cuvînt scris greşit (de mine!!!) şi îl corectează, după dictarea mea! Mie îmi vine să mă dau cu capul de monitor! Cum, puii mei!, s-au strecurat atîtea greşeli, cînd eu am re-recitit de Njde ori textul ăsta??? În fine…

Terminăm treaba! Oare?? Eu nu am curajul să mai recitesc …încă o dată textul! Rămînă, aşadar, aşa cum a căzut!!!

Desigur că mi-aş fi dorit să fie perfect, dar…cum nu mai vreau să-i prelungesc agonia, nou-născutului, să-l lăsăm, dară, să vină pe lume…

Iată-l: faţă/spate

Prigonitorii - 19 noiembrie

CURVA de Ponta


15,15. 17 nov 2014. Conferinţă de Presă.

Pontacul vrea să ne spună ceva sau, poate, vrea să-şi spună ceva lui însuşi, daor că…nu-şi găseşte cuvintele…El, cel atît de vorbăreţ şi de iscusit în cuvinte la CONFRUNTAREA dintre el şi Iohănnică, înainte de Turul 2!

Începe lamentabil, discursul, anunţîndu-ne, aproape cu lacrimi în ochi, aproape înghiţindu-şi cuvintele şi nodurile din gît, că…l-a felicitat el pe Iohannis pentru izbînda acestuia! Aş!!! Îndoi-m-aş şi n-am cui!!!

Auzi, ce „tărie de caracter” la Pontacu’  ăsta: „să avem decenţa să ne ţinem gura, să tăcem..cel puţin pentru o vreme!!!”, căci „poporul are întotdeauna dreptate!!!” Mai fariseic de-atît, nici că se putea!! Amin, zic!

Iohănnacul şi Pontacul


Pontacul şi Iohănnacul! Priviţi-i!!! Şi..aprofundaţi! Apoi..mai vorbim!

Pittbull-ul a fost învins! Cu brio! Asta după ce a muşcat cu lăcomie, halcă după halcă ( în confruntare) din stîrvul împuţit (un pleonasm ce dă bine! sîc!), al lui Iohannis! Ce mi-i unu, ce mi-i altu! Tot un drac!

Nu mă bucur, nu mă întristez! Ci, pur şi simplu sînt într-o lehamite de…fără cuvinte!!!

Dea Domnul bine! Dar, ia priviţi! Ce mai feţe!!! Pontacul mă lasă rece, oarecum, dar Iohănacul mă..îngrijorează!!! Îmi dă, chiar, fiori pe şira spinării!!!…

ponta

iohannis-02

Preşedintele meu drag!!!…


16 noiembrie 2014! Alegeri pentru preşedinţia României! Turul 2. Aveam de ales între un neamţ şi un, probabil, evreu (în niciun caz român!; nu ştiu, zic -a se reţine că nu am nimic antisemit în mine! Pace lumii! Toţi sîntem copii şi fii ai lui Dumnezeu! Voiam doar să precizez că poporul român nu a avut de unde alege şi pune-n fruntea sa, ca să-l conducă -precum făcuse Moise odinioară cu poporul său- , prin PUSTIA care s-a abătut asupra noastră, nu a avut de unde-şi alege un fiu de dac!). 

Eu nu ştiu ce să fac acum după acest scrutin. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez că am un preşedinte neamţ, în Dacia mea dragă. Dar ştiu sigur că aş fi fost extrem de tristă astăzi, dacă ieşea Pontacul!!…

Îmi pare rău că poporul român nu a avut oportunitatea de a-şi alege ca şi conducător, care să-l ghideze, să-l conducă prin PUSTIA în care ne-am afundat ( de fapt, din PUSTIA în care ne-au afundat conducătorii), şi din care nu vedem nicicum..de 25 de ani…luminiţa de la capătul tunelului!! Regret că nu am avut de unde alege un …pui de dac! Dar poporul român a ales, cred că, de data asta cu creierul, nu un derbedeu care a ştiut doar să dea din coate -şi mai abitir din GURĂ-, ca să ajungă sus, sus, iar acum voia să urce şi mai sus! Dar, nu i-a ţinut! Sper să se fi făcut aceasta spre slava lui Dumnezeu! Poate că Dumnezeu a decis să binecuvînteze cumva poporul acesta credincios LUI! Nu ştiu! …

…Mi-e greu să discern acum lucrurile! Poporul avea de ales dintre două rele! Aşa că mi-e greu să înţeleg ce anume or fi pus în balanţă cetăţenii! Tot ce ştiu estea ceea că DA, i-am văzut venind la vot, cu mic, cu mare! Şi cred -căci am văzut cu ochii mei (ca una care am participat ca membru într-o Comisie electorală şi care am numărat voturi, la ora 21,00, la înghidere)-, că poporul şi-a decis soarta. Bună-rea, vor vedea ei un piculeţ mai tîrziu, ce fel de „eroi au fost!!” ( în zisa lui Iohannis).. Să nădăjduim -chiar şi cu deznădăjduită nădejde- că va fi bine! Deşi binele poporului român l-au furat unii (băieţii dăştepţi!!!, jmecherii)  şi l-au depozitat bine -da bini di tăt!!- în conturile lor de prin Băncile elveţiene şi de pe aiurea!!!, iar noi, poporul, cetăţenii de rînd, vom duce mai departe greul, şi vom suferi de frig, de foamne şi de..FRICI!!! Noi vom fi, pe mai departe, goi, flămînzi şi..deznădăjduiţi!!!, pentru încă multă vreme…pînă cînd Dumnezeu va decide să-i ruşineze pe aceşti farisei făţarnici, care dau din gură ca să ne ameţească de cap şi să-i tot votăm iar şi iar pentru cîte o porţie de fasole cu cărnaţi ( nu e cazul meu, eu nu m-am intersectat niciodată cu vreo farfurie, nici cu vreo găleată elactorală şi nici cu altceva…Nu m-a interesat!), ori după principiul: „vin ai noştri pleac-ai noştri”, căci HOŢII, pentru-o semnătură, ne lasă PRAFU-n BĂTĂTURĂ!!!; HOŢII „jură toţi că-s patrioţi, şi tu, ROMÂNE, mori de foame, iar ei adună..milioane!!”…”ei toţi se lăfăie în bani, în vile…/ mari guzgani/ la ei merge totul cu spor, deci…ce le-ar păsa de popor??” „Străinii sapă, taie, strică totul/iar după ei..numai POTOPUL!/ fabrici şi combinate..rase/şi din toate ei trag foloase!; drama? Totul în nămol/ Pe locul lor mai vezi doar MALL!!!” (versuri achiziţionate de mine dintr-o urnă de vot!!; scrise cu năduf de un..poet anonim…)

Treaba este că, parcă voi auzi iar şi iar, lamentări despre…”moştenirea” pe care am dobîndit-o, de la înaintaşii noştri guvernanţi, politicieni, etc… Aşa că, personal, mi s-a acrit, şi niciun Pontac, niciun Iohănnac, nu mă mai poate determina să cred în el! Dar tu, popor român, în întregul tău, eşti mai mult decît sînt eu singură -poate singura care nu mai am niciun CREZ!!- şi ai decis cine să-ţi fie mai-marele, cine să te conducă! Îţi doresc, aşadar: Drum drept şi…Lumină, scumpul meu popor român!

Iar tu, România mea dragă, dea Domnul Dumnezeul nostru să fii iubită de EL şi să te apere de tot răul! Domnul Dumnezeu să binecuvînteze poporul român cu iubirea Sa, acum şi în veci!

Vai, frumoasa noastră ţară


Vai, frumoasa noastră ţară, rele zile-a mai ajuns!

Căci ghearele-a toţi spurcaţii, pieptu-i fără milă-au smuls

Şi-n bucăţi şi-mpart, infamii, şi pe faţă şi-n ascuns!

Tot ce strînseră străbunii, cu-a lor muncă si sudoare.

Toţi stricaţii de prin lume, o şleahtă de derbedei

Mulţi nemernici fără suflet şi fără de căpătîi,

Te-au deposedat de-avere şi te ţin pe sub călcîi,

Ţărişoara mea iubită, n-ai avea parte de ei!