Archive for Mai 2013

5 mai 2013,Întreită Sărbătoare…


Învierea Domnului Hristos!

 ( 5 mai 2013. Trei Sărbători în una! )

 

  Paştile, s-au suprapus anul acesta peste ziua naşterii celui atît de drag mie, părintele Nicodim Bujor ( 5 mai 1915)! Cel care şi-a dedicat întreaga viaţă, cu credinciosie si smerenie, si cu multa osteneala, închinării şi slujirii lui Iisus Hristos, Domnul nostru!  I s-a supus Lui, cu toată fiinţa! Trup si suflet! I-a slujit LUI, cu CREDINTĂ, cu NĂDEJDE, cu Frica şi cu DRAGOSTE! Iar pe noi – cei care-am avut bucuria de a-l intilni, de a-l cunoaste si de a ne bucura de binecuvintarile sfintiei sale; Slavit sa fie Domnul Dumnezeu!- ne-a iubit necondiţionat! Si, s-a jertfit mult pentru noi!

Multumim Domnului!

Si binecuvintat sa fie dragul, scumpul si sfintul meu parinte Nicodim Bujor, intre si dimpreuna cu Sfintii lui Dumnezeu, cu sfintul Calinic de la Cernica -pe care l-a cinstit intreaga viata-, si cu Sfinta Fecioara Maria -careia i-a purtat consideratie si cinstire deosebita, si pe care a slujit-o fara egal-!

Astăzi, 5 mai 2013, la Praznicul Învierii, în această Sfîntă Zi, iţi spun drag şi scump părinte Nicodim Bujor, ceea ce atît de mult iubeai să ne spui cind ne intimpinai:

                             HRISTOS a INVIAT!

Şi astăzi, mai este un sărbatorit! Cel puţin încă unul! Este sarbatorit Sfîntul Efrem cel Nou! Tămăduitor şi grabnic ajutător! Binecuvîntat fii Sfinte Efrem cel Nou, dimpreună cu toţi Sfinţii lui Dumnezeu!

Astăzi se bucură Cerurile şi pămîntul! Se bucură întreg Universul!

Să ne bucurăm si noi, toti, de ÎNVIEREA lui Hristos, întru ÎNVIEREA…noastră!

  HRISTOS a INVIAT!

invierea

Anunțuri

„Şi ne iartă, nouă, greşalele noastre”…


Astăzi am ramas acasaă,  mai mult decît de obicei, aşa că am întîrziat, un pic, la servici.  Cînd mai aveam doar cîţiva paşi pînă să ajung la muncă, opreşte lîngă mine, la colţul străzii, o „potaie”, minusculă,  de maşină, căreia nici nu i-aş zice maşină (căci nici formă nu are!!), dar cum producătorul ei este o mare companie de fabricat maşini, nu am încotro…

Se extrage din ea, deşirat, lung cît o prăjina, Iustin, un fost angajat de-al meu, masterand în Teologie -ultimul an,ultima sută de metri-, cu care nu vorbeam de mai mult de 3 ani, şi fără să-mi dea timp de gîndire, îmi zice:

– Dna Antonella (aşa îmi zice el, derivat de la Antoaneta, ş i eu nu l-am corectat, căci puţin îmi pasă cum îmi spune, de vreme ce, oricum mi-ar zice, nu o va zice cu respect…), staţi aşa să vă dau daruri de la Sfinta Biserică!, zice el, subliniind, apasind cuvintele. Deschide „ideea” de portbagaj a aşa-zisei maşini, scoate nişte pungi  pline şi mi le îndeasă în braţe, „blagoslovind” ceva ce n-am înţeles. Eu, accept „bagajele”, fără să-l privesc, fără să protestez, fără nazuri, zicînd:

– Bogdaproste şi mulţam’! La RAI să le găseşti!

– Sa aveţi un Paşte binecuvîntat!, îmi blagosloveşte el.

– Şi tu la fel!, îi răspund nonşalant, tot fără să-l privesc. Era ca şi cum n-ar fi fost…

Nu ne vorbeam de mai mult de 3 ani, de cînd „l-am pus pe liber”, luîndu-i pîinea şi cuţitul, „laptele şi mierea”, de la gură… Umblase cu mierea pe care i-o dădusem în administrare şi, „se cam îndulcise”, băgînd mîna, pîna la umăr (şi tot pîna acolo, i-o pusese Domnul Hristos, în ghips, pentru „trezire”, la foarte scurtă vreme, după comiterea faptelor, după ce i-a făcut praf, într-un accident, maşina – un Mecedez!- pe care şi-o cumpărase din banii mei; asta în timp ce eu deveneam..falită!!,si datoare..vîndută!!!), în urdiniş…

Nu ne vorbeam, cînd ne întîlneam faţă către faţă, deşi SOARTA ne cam ademenea, şi ne juca, adeseori feste. Ba de mai multe ori, el chiar „m-a înfrunta”, ca să zic aşa, cînd ne întîlneam şi erau de faţă şi alte persoane, salutîndu-le pe acelea, ,subliniind, doar pe acelea, sau vorbind doar cu ele, cum a fost cazul o dată, cînd ne-am întîlnit în poarta Mănăstirii Radu-Vodă. Eu fiind cu o dnă,mama Maria, noi amîndouă fiind, urcam, iar el, singur fiind, cobora, şi a zis, apăsat, concis (ca să priceapă „lumea”):

-Sărutmîna, mama Maria!

Nu fusese singura dată cînd se purta astfel. Mă durea nesimţirea lui (mai ales că, atunci cînd il angajasem era „rupt-în-cur” şi vai-de-lume”,sărac lipit pămîntului), dar îmi vedeam de necazu’ meu, mergiîd mai departe. La cît mă paăubise, ce mai conta acum, această purtare?!! M-am limitat la a-i trimite sş a-i transmite nişte mesaje, mai dure decît viaţa însăşi. Însa erau personale. Între mine şi el. Telefonic! Dacă el, mai apoi a vorbit altora, şi chiar le-a arătat (căci unele fuseseră în scris), unora, a fost strict problema lui! Eu am zis ceea ce era real. N-am fabulat, şi n-am încercat să-l subminez, şi nici să-l batjocoresc. Îmi doream ca Dumnezeu să-l ducă pe bine, şi, dacă EL voia, chiar, cît mai departe de mine, căci nevăzîndu-l fîţîindu-se pe sub nasul meu, în maşini de marcă, nu-mi mai aminteam de pagube. Dar, nu a fost să fie aşa. Ci încă mai abitir, viaţa ne aducea în împrejurări în care dădeam nas în nas. Adevarate lecţii de viaţă, şi încercare…L-am iertat, deşi nu-şi ceruse niciodată iertare, şi nu dădea semne că-i pare rău pentru furtişag. Ba, mai spunea unora, dintre apropiaţi, că nu am niciun motiv să fiu supărată pe el, că el nu a greşit cu nimic. Şi că el m-a respectat şi mă respectă, că i-am întins o mînă!!!…Asta mă înfiera să le zic ălora: Nu, nu a gresit cu nimic, numai că şi-a însuşit bunuri din bunurile mele şi etc, etc… Şi nu înţeleg ce Teologie aprofundează?!!!…Teologia Fariseilor!, îmi răspundeam singură, sau mai degrabă, îmi sufla în ureche „îngerul căzut”…

I-am mai dat, o vreme, nişte teme de cercetat -din Scriptura, pe care se presupunea că o studiază la masterul lui-, după care mi-am văzut de viaţa mea, încercînd să uit, să muncesc pînă-mi sar capacele ca să pot plăti furnizorii ca să pot merge mai departe cu Firma mea, şi ..sa-l  iert. Nu ţi-e însă totuna, cînd paguba e atît de mare şi gura „păcătosului” şi mai mare!!!..Dar, pînă la urmă, am reuşit, şi..l-am iertat!

Dăună-zi aproape că-mi trecuse pragul magazinului, dar nu a îndrăznit prea mult. Era cu un coleg, cu care făcuse un parteneriat oarecare, şi cu care mă mai intersectasem şi eu, şi pe care, personal, nu-l prea agream. Dar, individu’ e genul de om care „se bagă-n seamă”, fără să-i pese de ce cred alţii despre el…
Colegul a intrat, el a rămas în prag. I-am auzit glasul. Ăla a intrat, şi-a cerut iertare pentru lucrurile pentru care,”poate”, „m-a suparat”(a zis el),vreodată, zicînd:
-Să nu mai ziceţi despre noi că am făcut cele ce le-aţi zis, fiindcă noi sîntem nevinovaţi!, a zis, rînjind, colegul lui, care intrase. Eu i-am răspuns, la modul general, dar şi ştiind că la uşa care era întredeschisă se afla Iustin:

-Am zis despre voi lucruri reale! Si, v-am zis ceea ce a fost de zis! V-am zis vouă şi altora. Şi, da, am fost supărată pe voi, căci m-aţi mîhnit, nu atît cu „năştruşniciile” voastre, cu pagubele pe care mi le-aţi pricinuit, fiecare în chip diferit, cît cu purtarea voastră ulterioară, dar…v-am iertat! Să fiţi sănătosi, şi să aud că v-aţi pocăit, că vă faceţi oameni cumsecade, şi că aţi ajuns mari arhierei (visul oricarui student la Teologie!!!)!, am adăugat eu în glumă… Apoi ei au plecat rîzînd, iar eu „am uitat” de ei…

Şi acum, iată că Iustin, cel care preţ de 3 ani încheiaţi nu a dat niciun semn de părere de rău, pentru faptele lui, vine să-mi „aducă daruri de la Sfinta Biserică”!!! Dumnezeule Mare!!! Cum, dar, să nu le primesc?!…Şi dacă nu acum, în Săptmîna Patimilor, atunci cînd?…

Slavă, Tie, Doamne! Tu eşti CEL CARE ai zis: „de 70 de ori cîte 7, să iertaţi!”…

Iată, Doamne, am iertat! Ca să-ŢI pot zice, atunci cînd rostesc TATĂL NOSTRU: „şi ne iartă, nouă,
greşalele noastre; precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!” Amin.

Antoaneta

2 mai 2013

PS: Aveam o problemă, la rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Cînd ajungeam la versetul: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi, greşiţilor noştri, dintr-o dată intram în impas. Să zic!!! Sau să nu mai zic!!! Aveam atîţia pe care nu-i iertasem!! Şi pentru că voiam să-mi duc Rugăciunea la bun-sfîrşit ziceam: Şi ne iartă, Doamne, geşalele noastre; şi ne AJUTĂ, SĂ IERTĂM, ŞI NOI, greşiţilor noştri și, totodată, să cerem și să primi iertare de la cei cărora, noi, le-am geșit! Ca să putem zice, cu inima curată: „şe ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”