Archive for august 2012

Parintele „Iulian” de la Sf Munte


    Nici nu ştiu dacă la Sf Munte Athos există un Părinte/călugăr cu acest nume: Iulian! De ce scriu despre el? Pentru că întîmplarea mi se pare faină. Şi doresc să v-o împărtăşesc…

    Acum vreo lună, intră în Magazinul meu un tip. Şarmant. Sigur pe sine. Intră, şi fără să ceară permisiunea, traversează încăperea destinată clienţilor şi, niciuna-nici două, mă trezesc cu el, postat, în Biroul meu, întrebîndu-mă, tupeist, dacă poate să ia loc. Nu mi-au plăcut niciodată „îndrăzneţii”, aşa că mi-a crescut instant, adrenalina, m-am uitat la el ca elefantul la furnică, şi-i zic, greţos:

 – Dacă tot eşti aici, ia loc şi spuneţi păsul!

El, se asează, tacticos, într-un fotoliu, îşi scoate un carneţel (dinainte pregătit) si-un pix ( le avea, omul, gata pregătite..pentru „fraieri” ca mine; credea el!; drept este ca, uneori, mă mai las ..trasă pe sfoară…), şi-mi zice:

– Vin de la Muntele Athos ( şi-ncepe să-şi deruleze spici-ul, dinainte pregătit și ăsta; derula omu’ mai ceva ca cei de la Trinitas TiVi, cînd varsă lacrimogen slogane cu bănuţu’ văduvei pentru Catedrala Neamului…-mă-sii!!! ). Eu, trebăluiam, absent. Sictirită de felul de cerşetorie pe care-l adoptase individu’ ( şi pe care încercau mulţi să-l aplice în Magazinul meu, de parcă afară ar fi Scris: Asociaţia Caritabilă Lelea Proasta, nu Ermant Art ), aşteptam să-şi  termine „bancul sec” şi să-l invit afar’, ca să-mi pot vedea de treabă nebruiată de indivizi fără scrupule, cerşetori de profesie…Îmi zice, printre altele, că strînge Acatiste pe care le duce părintelui Iulian, un îmbunătăţit de la Sf Munte, care se roagă pentru toţi, şi că acesta, pr Iulian, are mare trecere înaintea lui Dumnezeu şi că mare-i este puterea strigării înaintea Domnului…

– Bine, îi zic, ai nevoie de ceva bănuţi? Eşti în impas? Ceva-mi spune ca eşti..pribeag. Nu-mi plac păcălicii, aşa că zi, omule, verde-n faţă, care-i bai-ul! Şi ca să scap, mai rapid de intrus, îi dau nişte bancnote. El, nu se sfieşte să le ia, şi-mi spune să-i dau totuşi un Pomelnic să i-l ducă părintelui Iulian, la Muntele Athos.

– Lasă-ma, dom’le, cu Pomelnicu’ dumitale! Îmi venea să-i zis: „pomelnicu’ mă-tii!!!, dar m-am abţinut şi i-am zis tare: Mergi sănătos! Şi în gînd: Numa’ elibereaza zona!!!…

A plecat, individul, bolborosind ceva indescifrabil mie…N-aveam vreme pt neaveniţi…La bani nu prea mă uit. Am cam dat, oricui am crezut de cuviinţă. Dac-am vrut să dau, am dat. Şi, în general, MILOSTENIA o fac, cu larghețe. Însă, cînd cineva îmi forţează mîna, amețindu-mă cu subterfugii de genul celor pe care intrusul le încercase, îmi cam ies din pepeni. Aşa s-a întîmplat şi cu individu’…Nu-mi inspira nici mila, nici încredere. Dar, cum nu prea aveam vreme de pierdut cu cercetatu’, am încercat să scap de el, cît mai repede, chiar cu riscul de a-i „scăpa” cîteva bancnote. Intrase în habitatul meu, cu tupeu, sigur pe el, şi asta era un alt lucru care mă călcase pe bătături. Dar, cum, eu sint „OGLINDA” mea şi a „bisniss-ului” meu ( vai bisnis-ul meu!!! ), am încercat să nu dau frîu ispitei de a-l lua la trei, şi l-am lăsat în plata Domnului, cu minciunile lui cu tot…deşi, de regulă nu-mi prea place să mă ia cineva de fraieră…

  A doua zi, nici n-am deschis bine ușa Magazinului, că m-am trezit iarăşi cu el. Rapiditatea cu care traversează încăperea, de la intrarea în Magazin pînă la Biroul meu, mă ia prin surprindere, şi mă aflu descoperită. Iar dezinvoltura cu care abordează ”Strategia”, te descumpăneşte…Încerc urgent o terapie…Cu mine însămi! Pînă s-o aplic însă, mă scoate din impas un cunoscut, care intră în Magazin. Cobor de la Birou, ca să schimb cu acel cunoscut citeva opinii. Coboară şi el -intrusul-, dezinvolt…Încerc un dialog cu amicul meu, să-i spun cum că mă vizitase Garda Financiară şi că sînt nervoasă la culme și supărată foc, din pricina asta, pe cei care mi-au trimis-o, pe sinodali adică -pe cei de la…MINISTERUL IUBIRII de SEMENI!!!; Cîtă iubire!!!- de nu mai ştiu de mine. Amicul, la rîndul lui, înceraca să-mi povestească despre niște necazuri pe care le avea, legat de un CREDIT la Bancă…risca să-și piardă casa!! Nu putem dezvolta însă, fiindcă îsi bagă el -intrusu’- … opinatu’…Mă stăpînesc, cu greu, să-l iau la refec. Nu de alta, dar nu se cădea… „Eu sînt OGLINDA Magazinului!” Aşa îmi spusese, mie, părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor!, atunci cînd mi-a dat binecuvîntare pentru deschiderea Magazinului de Obiecte Religioase. Aşa că..nu puteam încălca, acum, consemnul..Intrusul însă nu se jenează să-l abordeze, franc, pe cunoscutul meu, şi-i zice scurt, concis, cum că el are trecere la un Părinte Îmbunătățit de la Sf Munte şi ca bla..bla..îi poate duce un Acatist….Încerc zadarnic să-l pun la punct. El da mai departe, din gura lui bogată, expunindu-şi povestea, cu…ATHOS-ul. Cunoscutul meu îi cade-n mreje şi dezvoltă nu-ştiu’-ce-necaz…Îi las să „dezbată”, şi urc la Birou…Ei au ieșit afară din Magazin, şi după 10 minute intrusul revine la Biroul meu, radiind. Nu l-am întrebat care-i motivul de zîmbeşte..enigmatic. Presupuneam însă! Îi „suflase”,  englezeşte, omului, cunoscutului meu, nişte bancnote de care avea nevoie şi acum era..fericit. A mai întîrziat la mine la Birou, încercînd, inutil, un dialog. Mă călcase atît de tare pe nervi, încît am devenit „agresivă” în exprimare…Nu mă mai puteam controla, şi-i răspundeam ACID la fiecare întrebare. Mă scosese din uz faptul că în Magazinul meu un om fusese tras pe sfoară. Era sub demnitatea mea să îngădui asta. Aşa ca decisesem. Atunci, pe loc, sa-l dau afară. Simtind pericolul, individul s-a retras. Şi-a luat rămas bun, gratulîndu-mă cu nişte bolboroseli ieftine… Am răsuflat uşurată că s-a simţit şi a plecat şi n-am fost nevoită să-l arunc eu în stradă! Dar..n-am uitat. Mă frămînta jongleria individului…Decisesem că dacă va reveni să-l pun la index…

  La vreo 2 zile apare iarăşi, la prima ora, în Magazin. Atentă, de data asta, şi mai rapidă decit el, îl opresc la scară…Descumpanit, oarecum, dă să plece, nu înainte de-a încearca…o strategie-doua…Şi, văzînd că nici una nu ţine, îmi zice FRANC, că are nevoie de nişte bani, că bla..bla..

– „Domnule”, ai greşit adresa! Afară, la intrarea în Magazinul acesta, nu scrie: Asociatie de Binefacere! O zi bună îţi doresc! Cautăţi alt „fraier”!…Sau mergi la muncă…Ori de nu,  întoarce-te la trîndăvia ta, la..Athos…Du-te şi mai fă metanie înaintea lui Dumnezeu…

..A plecat, oarecum, descumpanit….

…………………………………………………………………………………………………………..Dupa După alte cîteva zile bune, cînd deja uitasem de intrus, mă trezesc iarăşi inoportunată de prezenţa lui…Intră, mai mult alergînd, şi-mi spune că a trecut doar să mă salute şi să-şi ceară scuze pentru neplăceri. Îmi întinde o broşură cu rugăciuni primită în tren..: Acatistul Sf Pantelimon. Eu îi dau, în cinstea Sf Pantelimon, un măr pe care-l aveam pe birou…

– Plec la Athos, îmi zice!

– Foarte bine faci! Dacă aici, în lume, nu te adaptezi şi nu-ţi place munca, mergi la Athos…că acolo-s cîinii cu covrigi în coadă!, îl zeflemisesc eu, şi cîte altele nu i-oi mai fi zis….

…………………………………………………………………………………………………

A plecat.

 M-am bucurat că nu a mai reuşit să mă enerveze…şi, eram, totodată, bucuroasă că nu îi voi mai vedea mutra prin cartier…

Nu mi-am bătut mintea să mă mai gîndesc la tupeul intrusului.. Dus a fost…

Care va să zică, 27 iulie 2012, Sf Pantelimon…

Duminică…august, cam la o lună de la „eveniment”, îmi sună telefonul…Un numar cu muuulte-muuulte cifre…Alo!..Alo ( se auzea întrerupt, în felii…Credeam că e cineva de la Roma. O rudă. Nu mă uitasem atent la prefixul de ţară…)!..

– Alo! Sînt..X!, se aude într-un final..Te sun de la Sf Munte! Am numărul tău de pe cartea de vizită a Magazinului! Am luat-o cînd am fost în Magazin ultima oară. Te-am sunat să-ţi spun că…Părintele Iulian s-a rugat pt tine…

– Auuu!! De-acuma să vezi prosperitate pe mine, frăţicule!! Pot să dorm liniştită, ca aia care şi-au depus banii la FNI!!!, îl persiflez io. Dar el continuă, nestingherit:

– Ştii, i-am dat Acatist pentru tine, Părintelui Iulian. De fapt pentru mai mulţi, i-am dat. Că am tot strîns. Cîteva milioane…Acum mai tre’ să muncesc pt Părintele, încă 2 săptămîni, în contul banilor luaţi de la oameni. …Mi-a dat canon Părintele Iulian. Ca eu am strîns mai mulţi bani, dar i-am cheltuit, şi i-am dat părintelui mai puţin, fără să-i spun că încasasem mai mult. Însă Părintele Iulian, care are 90 de ani, mi-a spus că trebuie să muncesc, pentru banii însuşiţi de la oameni, încă 2 săptămîni…Şi acum, asta voi face! Încă 2 săptămîni, CANON! TREBUIE să muncesc pt cei cărora le-am luat bani pentru Acatiste…deci şi pentru tine, subliniază personajul…

– Spor la muncă!, i-am zis sec. Spor la metanii și la… la mîntuire!…

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea; 2012
 
 

Ps: În ziua de 12 ianuarie 2014, căutînd ceva pe Google, descopar ca, DA, chiar există la Muntele Athos, la Mrea Prodromu, un Părinte cu acest nume: Iulian. Acum știu despre cine vorbea acel șmecheraș!! Ierte-l Domnul!

Imaginea de mai jos,  am descoperit-o, mult timp după ce am scris Articolul de mai sus. Iat-o:

                                                                     Pr iulian athos
Reclame

Lacrima durerii…


…Nu mai poți face nimic, decît doar… să plîngi…să plîngi și… să te rogi! Sau..să speri! De-a surda!!!…

……………………………………………………………………………………………………….

  Ai pierdut -într-un fel sau altul- pe cineva la care ai ținut/ții, pe cineva drag? Te-ai despărțit, dintr-o pricină sau alta???…
Totdeauna se găsesc pricini de despărțire!!! ”Prietenii știu de ce!!!”…

 E greu să descrii tristețea sufletului.
Inima ți se sfîșie și, oricît ai încerca, nu ai puterea să accepți realitatea dură! Îți vine să urli, să-ți strigi durerea… Dar, nu o faci! Taci!…

Taci, chinuit de zdroabă…

Taci, lăsînd lacrimile sufletului tău sfîșiat de durere …să vorbească! Curg în șiroaie, uneori, brăzdînd pe obraz, șănțuind adînc! Ravărsare de lacrimi, revarsare a durerii din sufletul neîmpăcat…

”Întotdeauna exista un om, din doi, care, mai devreme sau mai tîrziu, va plînge!…” după cel…plecat…

Despărțirea este lucrul cel mai greu de suportat de fiinta umană. Și cred că fiecare dintre noi a trăit-o, și nu doar o dată în viață! Am trăit-o și eu și încă o trăiesc și mă simt uneori, parcă, incapabilă să-mi continui viața, fără cel atît de drag mie, care…nu mai este!

Am pierdut, pe rînd, mai mulți dintre cei foarte dragi sufletului meu. Deznădejdea mă asuprește cumplit, dîndu-mi, repetat, tîrcoale, transformîndu-se, de multe ori, în frică, amorțindu-mi, anihilîndu-mi chiar, dorința de-a mai ști și de-a urma sfaturile primite ori…sfatul Domnului Hristos. Toată teoria însușită de-a lungul timpului, nu mai face doi bani în momentul în care ești obligat, prin DESTIN ( Da, eu cred și cred cu tărie!!!, că DESTINUL există și că, ”DESTIN”, nu-i doar o simplă formă de exprimare verbală, ci o formă de…”asuprire spirituală!!!” Și dacă-i reziști e ok! Dacă reușești să învingi  ”asuprirea” sau…s-o convingi  să… dispară, ești tare!!! Dacă nu, ești…pierdut!!!), să o aplici în practica de zi cu zi. O, Doamne! Ce mai pot spune? Căci, se știe!!!.. Tot ce am spus, tot ce spun și voi spune va fi folosit, mai devreme sau mai tîrziu, împotriva mea!!!…

Neputința de a mai putea face ceva că să-mi pot alina durerea, apoi tristețea durerii, mă slăbește și mai mult și mă face să mă simt ca și cum aș fi căzută într-o prăpastie în care, rostogolindu-mă, mă afund din ce în ce mai mult, mă scufund pînă la înec…și mă afund, parcă, cu-atît mai mult cu cît mă lupt mai mult… să ies la liman! Întunericul pune stăpînire pe mine… M-agăț de ceva și, parcă, mă ridic și sper și… parcă prind putere, și-mi zic atunci c-o să reușesc să scap, să mă ridic de tot, să ies din prăpastie, dar …alunec, din nou, iar și iar, și m-afund (iarăși??..)!!! Și luptînd, iarăși dau să m-agăț…încercînd să mă prind, să mă țin de ceva… De CEVA ce-am tot învățat în vremurile în care eram… noi doi, fericiți, împreună: Nădejdea, Dragostea, Credința!…
Și cînd, cu OBIDĂ și ZDROABĂ, cu JALE, cu DOR, cu DURERE îmi vine să urlu, să strig, să sudălmesc, să BLESTEM, să-l trag la răspundere  pe cel care ne-a făcut răul acesta -indiferent CINE!; nu-mi mai pasă!; pe mine, pe el sau …pe alții-, cînd, în durerea fără margini îmi trece un gînd să ”mă cert” cu… Dumnezeu (???!!!; cine n-a făcut-o, măcar o dată-n viață, să ridice mîna sau..PIATRA!!!)-„, îmi revine-n minte, mereu, ca o Salvare supremă…RUGĂCIUNEA. Și-atunci  zic: Doamne, miluiește-l… și mîngîie durerea inimilor noastre!
Căci, nu-mi închipui că el/ea, cel …plecat, nu suferă acolo unde este! Nu cred asta! Chiar dacă suferă, poate, mai puțin decît sufăr eu, de pe urma despărțirii noastre sau sufera ALTFEL!… Chiar dacă, „MORT” sau „VIU”, s-a dus la mai bine decît ne era împreună!…
Și mă rog, înălțînd rugăciune…

Și aștept, și sper, dar…

Singur, el, ECOUL RUGĂCIUNII, se aude în singurătatea…durerii! Iar eu, doar eu, aud…

                                        DUREREA,

                                                               dorului…de el!!!

Și-atunci, îmi zic, și zic:
– Doamne! Nu-mi rămîne decît să plîng! Să plîng …

Nu mai sînt lacrimi…
Plînge doar… sufletul! RĂSTIGNIT! DE…”Trădarea” ta, omule! Plînge sufletul!…

Plînge!…
Uscat! Gol! Îndurerat! Rănit! Însîngerat!…
Ce mai pot face?
Plîng și…MĂ ROG!

Dar…nici LACRIMA, nici STRIGĂTUL, nici URLETUL durerii, nici măcar RUGĂCIUNEA nu pot umple golul absenței celui drag! Nici LACRIMA, nici RUGĂCIUNEA nu-mi pot adormi durerea și dorul de tine…
Uneori, buzele mele nu mai găsesc puterea nici măcar să mai ȘOPTEASCĂ …o rugăciune. De multe ori, cu ultimele puteri, încerc s-o  zic în inimă. Ca să nu mă coplesească durerea si deznădejdea cea cumplită!, o zic neîncetat… În zi și în noapte! În NOAPTEA ce-a rămas nemilos de prezentă…
Ea, RUGĂCIUNEA, izvorăște din IUBIREA pentru tine, dragul meu E!…
Din iubirea pentru voi frații mei care „v-ați grăbit” să… plecați! Și în „graba” voastră, ați uitat de sora voastră mai mică!…

Din IUBIREA pentru tine, scumpă…mama mea! Pentru tine, scumpul meu tată! Pentru voi iubiții mei părinți care nu mai sînteți aici cu mine…(Voi n-ati vazut, niciodată, lacrimile mele! Caci nu lacrimam…văzut!!)

Din iubirea, pretuirea si dorul după, și pentru, scumpul meu și sfîntul lui Dumnezeu, dragul părinte, Nicodim Bujor! Pentru tine Avraamul meu!!!…

Din pretuirea pentru bunul prieten drag, părintele Cristian Baroianu, care, și el!!, prea grabit a plecat!…

Din dragoste pentru tine, Iacob Ivanof, care prematur și IREMEDIABIL ai plecat dintre noi!, lasîndu-ne ca ultim cuvînt, o Sfintă Binecuvîntare: ”Mergeti cu Dumnezeu!”…

Din dragoste pentru voi TOȚI care…ați plecat! Fiecare după cum i-a fost lui rînduit din veac!!! Si nu mai sînteți aici, cu mine. Ca să mă mîngîiați cu prezența voastră!
Singura mîngîiere-mi este, acum, RUGĂCIUNEA! Da nu-mi mai e, parcă, îndeajuns! Oricît de multă ar fi…

Domnul Hristos tace! Deși ÎL simt cum PLÎNGE… și EL… uneori, dimpreună cu mine!…Pentru…mine!!! Plînge, desigur, și pentru voi, cei plecați… Caci dorul din noi, și pe EL, ÎL doare! CRED asta! Si CRED, cu tărie!…

În inima mea e un gol imens! Gol lăsat de dureroasa absență a celui drag, plecat!

Gol ce s-a lărgit, repetat, prin plecarea celor atît de mulți dintre cei dragi ai mei!

Gol ce se-adîncește într-o tristețe continuuă, apăsătoare, ucigătoare!

Gol și tristețe ce transformă totul în Hău!

E prea mult!!!…

Prea mulți sînteți cei care, nemilos, ați plecat…

Tot mai des mă simt copleșită de durere… De amintiri… De, DE CE-uri?, cărora nu le găsesc răspuns ori cărora le găsesc mai multe răspunsuri! Răspunsuri care mă fac să mă răzvrătesc mie însămi și…SOARTEI! Sau… unor SORȚI!! SORȚI ce-au fost aruncați de pe nu-știu-unde, de nu-știu-CINE!!!….

Proastă încercare!, din partea mea. Pentru ca ea, SOARTA, scoate colții și mai abitir! Iar cel/cei care au aruncat SORȚII își revendică DREPTURI,  îngenunchindu-mă! Eu dau să mă ridic, dar ei, STĂPÎNII (Soarta/SORȚII -cei care m-au cîștigat la Tumim și Umim, acele două bile ce-s rotite-n pumn, precum o Ruletă rusească!!! ), mă asupresc și mai rău și mă readuc în genunchi! Și-atunci, cînd mă văd pusă-n genunchi, iar și iar, îmi zic, c-ar TREBUI să încep… să mă rog! Să mă rog! Iarăși și iarăși…să mă rog! Și…mă rog! Uneori timid…fără nădejde (Ce nădejde-aș mai putea avea? Cînd Soarta mă joacă la Ruleta Rusească?)…

Mda, știu! Știu! Îmi dau seama că sînt slabă în CREDINȚĂ și NEPUTINCIOASĂ în fața DURERII ce doare ACUT! Cine nu e?…

Și iarăși  mă rog și …plîng!

Plîng neputincios, tăinuit…

Nu mai sînt lacrimi…

Nu-mi mai curg demult pe obraz.

Sînt alt fel de lacrimi!

Lacrimi izvorîte dintr-o inimă îndurerată, o inimă rănită, SFÎRTECATĂ, sîngerîndă!

Durerea despărțirii de cel pe care ți-l împropriaseși e cumplită!

Durere după cel pe care l-ai încuibărit în inima ta și el, a ..plecat!!, e DURERE ce DOARE!!! Și arde, PROFUND!  Arde, uneori MOCNIT, alteori cu FOC ARZĂTOR, cu FLĂCĂRI și JAR ce aprinde totul in juru-ți!  Căci, prea TE DOARE…PLECAREA aceasta!..

Și TE DOARE, fiindcă tu știi că inima ta nu avea pentru el decît: INTRĂRI!…

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Fie, Doamne, lacrimile mele ofrandă adusă ȚIE și izbăvește-l (i) pe cel (i) care mi-a (u) pricinuit incomensurabilă… durere!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mai am o speranță. Ultima?!…
Știu că despărțirea-i trecătoare! Ca orice lucru pămîntesc… Și știu că: ne vom REGĂSI!

Și veni-va ea…ziua… în care…Domnul va șterge lacrimile de pe sufletul meu…

                                                                                       …..și al tău!…

 
(Dragului meu E; părinților și fratilor mei.., scumpului meu părinte Nicodim Bujor, bunului pr Cristian Baroianu, necunoscutului-cunoscut Iacob Ivanof)
(… )
Antoanetaanto in ajun de craciun
 
 
 

Pr Isaia de la Horia


L-am cunoscut pe Părintele Isaia de la Horia în 2010..

..Era într-o duminică  în care tocmai se dăduseră ceasurile  înapoi…Mă trezisem la ora 10 fix, după ora veche. Hm!..somnoroasă încă, mă uit la tv și văd că ceasul arăta  ora 9. Mă frec la ochi..mă spăl ..revin, mă uit la tv și  văd că  ceasul arăta cîteva minuțele în plus..Telefonul îmi indica 10 și ceva, tv-ul îmi arăta 9 și ceva… Care să fi arătat ora exactă? Ca să mă luminez, mai butonez pe canalele Tv-ului. Toate ceasurile  arătau 9 și ceva..Buuun!!!  Care va să zică..n-am ratat ..mersul la Biserică, cu somnul meu…

O  sun, instant,  pe buna mea Baby -mama Maria, pentru alţii- şi-i trasez nişte directive legate de locul în care să se înfăţişeze URGENT!!!, zicîndu-i că trec să o iau, din zbor…că plecăm la…Horia!!!

– Buuun!!! Gata! M-am îmbrăcat rapidos!, şi ies în faţa blocului!, aprobă buna Baby, care niciodată, 24/24, nu pregetă să plece la drum, oriunde-ar fi drumul acela!!!

Îi trasez sarcina să „proceseze” rapid locaţia unui Market, mai puţin aglomerat şi în care să găsim..ştie ea bine ce, şi care să ne fie, oarecum, şi în drum!

Îmi arunc,  în grabă, ceva pe mine și cobor, alergînd, la mașină, vorbind deodată la două telefoane!!!…

Demarez! O iau din mers pe buna mea Baby și descindem la un Complex Comercial, pus, parcă, anume pentru graba noastră, în cale!!!

Umplem  rapid, jumătate din portbagaju’ mașinii cu produse ( pastramă multă, mezeluri multe, cafea, pîine, fructe, apă, hîrtie higienică -pun pariu că nimeni n-a dus vreodată la Mănăstire, hîrtie ”inginerică!!!”-, farfurii de unică folosință, furculiţe de plastic, șervețele, etc..), punînd de-a valma în coş, ce ne ieşea în cale pe rafturi, fără prea multă chiverniseală, şi..tai-o spre Horia! Am vreme!… Speram să prindem finalul Liturghiei şi să punem o masă bogată acolo…

De mult îmi tot programasem în minte să vizitez Mănăstirea aia, despre care auzisem ca ar fi nevoie să ajutăm. Dar timpul îmi tot încurca planurile. Iată că sosi vremea!…Taman acum, cînd se dăduse TIMPUL înapoi – pentru a-mi face mie un hatîr-. Și ce hatîr!!!…

Ajung anevoie la Horia..accesînd  „drumul” pe care alţii se îndreptau spre..mare!!!…

Cîteva persoane stăteau în fața Bisericuței de lemn, pe niște băncuțe..De ce oare lumea asta nu-i înăuntru, în Biserică?, mă întrebam iscoditoare..Să fi făcut noi cu mașina chiar așa mult, încît să se fi terminat Liturghia? Să fi arătat TiVi-ul, ora greşit? Vom vedea!…

Cobor și intru în curtea Bisericii. Oamenii, nu mulți, formaseră două grupulețe ( bisericuţe! ) Circuit închis!?, am gîndit instant şi..pripit.

Cum să intru în vorbă, așa nitam-nisam, să întrerup „bunul-mers” al conversaţiilor lor?..M-apropiasem de ei, dar parcă nu mă văzuseră! sporovăiau, şoptit, mai departe, făcînd abstracţie de prezenţa mea!

Plec în prospecţie! Ocolesc Biserica..cercetînd. Admir împrejurimile..Nu cine știe ce..Totul în ..construcție…Şantier! N-aveai ce admira.

Vreo două  buldozere, nişte mormănoaie de pămînt scos şi gropile aferente…O Bisericuţă din lemn, în care nu îndrăzneam să intru atîta vreme cît oamenii stăteau afară, în faţa Bisericuţei şi..sporovăiau şoptit…

Nu vedeam niciun preot…
La Pangar nu era nimeni… m-am uitat prin geam înăuntru (deşi..ştim că..nu-i frumos!!! )…

În spatele Bisericii descopar un om care..trebăluia!!! M-am apropiat şi i-am dat bineţe! La capitolul „comunicare” stau bine!!! Omul.. făcea …grătar!!! Un grătar rustic! O groapă în pămînt peste care erau puse lemne de foc, niște cioate, iar deasupra gropii era pusă o tablă. Pe tablă tronau niste… frumuseți de pești apetisant rumeniţi!!!…Mmm!!!…”Unde dai şi unde crapă!!!”…Cum de-am nimerit eu din somn, în Market, şi din Market la Grătar??!!! S-au dat ceasurile-n urmă dar, parcă, se-ntorsese lumea pe dos! Plecasem la Biserică şi am nimerit la..Grătar!!! Bun aşa!!!..

În viața mea n-am rîvnit decît la slană, la murături și varză murată, precum și la..pește..Mămulicăăă!!!, îmi zic, o să mor aici!! Salivînd, intru în vorbă cu grataragiu..Amabil! Io nu mă formalizez! Sînt aşa mai..dintr-o bucată! N-am fasoane!!! După primele schimburi de „politețuri”, omul mă  îmbie -pe neașteptate- cu una bucată pește bine-rumenit.

– Mulțam fain, domnu’! Nu fac eu nazuri la așa ceva! Dimpotrivă!!! ( Slavă, Ție, Doamne!-Îi zic Domnului meu, în gînd!!!-, pt generozitatea omului .) Schimbăm opinii. Una-alta…Aflu,  că „nenea grataragiul”, era muncitor constructor şi că mai sînt nişte „neni -o fi bine pluralul ăsta???- constructori”  pe-acolo. Mi-a derulat nenea constructorul, rapid, pe scurt „istoricul” trebii de-acolo! Aşa că, m-am  dumirit instant! Aflu, cu stupoare că:  „aici, e..Mănăstire, în formare şi că…nu se mănîncă ..CARNE!”. Opss! Și eu care tocmai adusesem juma de „tonă” de ..cărnuri, sub diverse preparate!!!…

Ce mă fac? Nu vreau să-i ispitesc pe călugari ( io așa-mi închipuiam, că acolo sînt o..obște-ntreagă! ) cu ..cărnurile!!..Şi mă frămîntam dacă să spun sau nu, cuiva, ce aveam în portbagaj, drept „daruri” pentru o ..Mănăstire…

În fapt eu/noi nu intenţionasem să ducem mîncărurile, în dar, Mănăstirii, călugarilor – nu ştiusem, la plecarea din Bucureşti, unde mergem exact. Nu ştiam dacă acolo, la Horia este preot şi Biserică de mir sau Mănăstire.  Ştiam că un preot construieşte o Biserică şi că e nevoie cam de orice, fiindcă totul este la început!! Aşa ne spusese o femeie şi nu ne dăduse prea multe lămuriri!-  ci am zis că odată ajunse la Biserica aia, să facem urgent multe-multe sandvişuri şi să dăm la toată lumea să..mănînce, după Liturghie! Aşa că ..luasem din destul, că-mi imaginam lume..puhoi..Da’ de unde? Erau vreo 15 persoane maxim… Din afara Bisericii. Veniţi, mai toţi de al Bucureşti…

Mănînc pe-ndelete, porţia de peşte, mulţumind de mai multe ori, samariteanului -care mă mai îmbia cu încă una!!- şi revin la maşină. Îi  zic doamnei  care mă însoţise la drum:

– Baby, nu putem „debarca” bagaju’, că tocmai am „descoperit” că aici la pr Isaia nu se mănîncă…carne! Se duc pe apa sîmbetei -într-o duminică!!- o pestelcă de bani.. Doamne ce nechibzuite am fost!!! Dar Baby a mea, nu se dă bătută, şi nu şi NU, ca ea duce înăuntru tot ce-am adus şi duce şi cărnurile…şi punem masă la credincioşii prezenţi ( aşa făceam noi la Bucureţti, pe unde mergem, duminica, după Litughie )

– Mă, îi zic, tu eşti turcă? Tu nu înţelegi că mi-a zis un om care locuieşte şi lucrează aici, că nu se mănîncă aşa ceva aici? Nu vreau să facem sminteală. Lasă, găsim noi o altă fereastră la care să ..”colindăm!”, îi zic. Dar ea, nu şi nu, că ea debarcă „marfa”…eu ca nu o las, şi tot ciorovăindu-ne noi aşa, a apărut pr Isaia, de printre nişte ditai utilajele, şi ne zice, să ducem ce-am adus la ..Bucătărie…

– Dar..ştiţi..părinte, ne iertaţi, noi..nu am ştiut că…şi ..ştiţi..am adus..cărnuri ..pastramă, mezeluri, pateuri…ne iertaţi!..

– Fiţi binecuvintate! Noi călugării şi vieţuitoarii Mănăstirii nu consumăm carne! Dar, după cum vedeţi, avem aici o Construcţie în lucru..şi avem..muncitori, care …

– Slavă Domnului!…Am „debarcat” ‘marfa” şi s-a reinstalat liniştea între mine şi Baby …Am răsuflat uşurate…

Pr Isaia a plecat, solicitat fiind de către un inginer, care venise pentru nişte detalii la ..lucrare…

Oamenii aşteptau cuminţi pe băncuţe, în faţa Bisericii.

Noi, eu şi Baby, după ce am scăpat de  „corpul delict” , ducîndu-l la bucătărie şi abandonîndu-l, cu bucurie – fiindcă nu ne certase Părintele, aşa cum ne aşteptam, pentru că dusesem cărnuri sub diverse preparate, acolo!-, ne-am băgat în maşina şi ne-am aşezat pe …aşteptare..

Nu ştiam nimic din ce se întîmplă acolo! Şi cum nu pusesem nimănui nicio întrebare, aşteptam să vedem ce ne rezervă viitorul..apropiat!
Nu ştiam mersul şi ca să deranjăm cît mai puţin, stăteam liniştite, retrase  în maşină şi ascultam Buletinul de ştiri..sporovăind..cu geamurile închise şi cu aerul condiţionat deschis. Afară era f oarte cald!…Vreo 37 de grade, la umbră.

La un moment dat ne trezim că bate cineva în geam.

Era pr Isaia care ne invită la..masă.

Ups!!! Pai nu pentru masă venisem, noi -eu şi Baby-, acolo…

Am protestat, cuviincios…dar, n-am avut sorţi de izbîndă. Pr Isaia a adunat pe toată lumea, cu mic, cu mare, pe toţi cei prezenţi, cu muncitori, şi ne-a dus la …masă! Rustic..Totul…

De la mesele din  lemn, la ligheanele de pus pîinea tăiată felii, castronaşele de lut, lingurile din lemn, pîinea făcută-n vatră, şi mălai -un fel de mămăligă cu un bogat conţinut de făină de grîu, pusă în tăvi şi băgată în cuptor; un deliciu!!!-, etc…Iar mîncarea, felurile de mîncare…de multă vreme nu mai mîncasem eu aşa minunăţii gustoase!!! Ospitalitate 100%.. Classă!!!… Rafinament..culinar!..Artistic!!! Tradiţional!…

După ce s-a servit mîncarea, eu am avut suprpriza surprizelor!!! Un tînăr care servea, a venit la masa mea, s-a aplecat la urechea mea şi m-a întrebat:

– Serviţi ceai sau cafea?

Am crezut că n-am auzit bine!!! Nu eram la Capşa, pe Calea Victoriei, în Bucureşti! Ci..la Schitul Horia! M-am uitat luuuung la tînărul care aştepta un răspuns de la mine! Preocupată să mă hrănesc cu lingura de lemn, cît mai corect ca să nu dau pe jos sau să mă fac de rîs -fiindcă nu mai mîncasem cu lingura de lemn, decît cu mulţi ani în urmă, la o filmare, un documentar despre  „Tradiţii româneşti”, eu care mă uitasem doar în strachină şi la  lingura mea ( şi după ce că nu mă prea descurcam cu lingura aia de lemn, mai cerusem încă o porţie de ciorbă, care era un deliciu!!! ), nu observasem că rămăsesem cu mult în urma celor prezenţi ( care se descurcaseră de minune cu lingura şi strachina!! ) la masă şi care-şi savurau, liniştiţi, ba un ceai, ba o cafea, fiecare după cum dorise!!! Tînărul, îmi zîmbeşte prietenos şi repetă întrebarea:

– Doriţi ceai sau cafea?

– Ooo!!! Desigur că o..cafea!!! Domnule, am ajuns în RAI!!! ( Plecasem în fuga mare, mai mult buimacă, nu avusesem timp de cafea la plecare! Plus că, na, mergeam la Biserică! Mai speram la o Împărtăşanie, Ceva..acolo!!  După cum o rîndui Domnul!!! Dar, iată că Domnul rînduise..Pentru puturoşi, o..CAFEA!!! Mămulicăăă, şi ce cafea!!! Neam de neamu’ meu nu mai băuse aşa o cafea grozavă!!! Şi cît de bine-venită era acea cafea!!! Doamne, Slavă, Ţie!

Părintele a stat răbdător, după toată lumea, nezorind pe nimeni! Apoi a rostit  Rugăciunea de mulţumire şi a dat binecuvîntare!

După care,  a intrat în Bisericuţă şi a stat de vorbă cu fiecare persoană.

Părintele Isaia  ne-a primit, pe toţi,  cu bucurie, cu blîndete, ne-a ascultat, cu răbdare, pe fiecare şi a dat sfaturi şi îndemnuri cu largheţe sufletească…Fiecăruia după cum l-a îndemnat Duhul!

Am fost surprinsă plăcut de ospitalitatea Părintelui Isaia! Nu-i un lucru atît de simplu să pui la masă atîţia oameni deodată, pe asemenea vremuri, într-o Mănăstire, Schit, care-i abia în..Construcţie!!! Şi cu cîtă dragoste!!! Adevărată părtăşie frăţească! Şi cînd mă gîndesc că am fost, o dată, în trecere, la un măreţ „edificiu”, şi nu te puteai apropia măcar de aleea care ducea spre…bucătărie! Ceea ce îţi lăsa un gust amar! Cu atît mai mult cu cît tu, trecător, nici măcar în gînd nu aveai intenţia să te abaţi pe la bucătăria ălora, ca să mănînci!! Ci doar, să soliciţi o sticlă goală ca să-ţi iei un strop de..aghiazmă!!!

Bunul Dumnezeu să-l ajute, pe Părintele Isaia, să-şi ducă, pînă la capăt misiunea pe care  şi-a asumat-o!

Antoaneta-Ivana

PS: În 2013, am descoperit că la Schitul Horia, a fost adusă o copie a Icoanei Kato-Xenia, din Grecia. Am scris un Articol, pe Blog, legat de prima mea incursiune la..Icoană! „Căutaţi şi veţi găsi!”…

P.S.2:  Textul de mai sus a fost scris prin 2012, cred, in urma primei mele vizite la Schitul Horia. Nu mai tin minte exact anul. O vreme eu n-am mai știut nimic de pr Isaia, mai exact de pe la sfârsitul lui 2014, fiindca plecase din satul Horia, plecase pe undeva pe linga Brasov. Ei bine, acum știu ca dumnealui se află la Negresti (jud. Constanta), unde construieste un Schit cu hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. În momentul de fată acolo este o Bisericuță din lemn. In Bisericta se afla o Icoana a Sfântului Gherasim Kefalonitul. (Toate acestea le stiu chiar de la părintele Isaia, cu care m-am intilnit intimplător pe stradă mai dăunăzi! M-am bucurat mult să-l întâlnesc!) Vă așteapta pe toti cu drag!)

Cei care doresc sa mearga la părintele Isaia, sa-l contacteze pe dl Cristian Andrei, la nr de telefon: 0724.44.13.40

Bucurie să aveți! (Semnat Antoaneta-Ivana; 23 decembrie 2018)

Sf Gherasim Kefalonitul  și pr. ierodiacon Isaia va asteapta!!

 

(Notă: Fotografiile de mai sus sunt făcute de mine, Antoaneta -Ivana, in ziua de 29 dec 2018, la Schitul Gherasim Kefalonitul -singurul din țara noastra, ROMÂNIA, in Dobrogea, la Negrești , lângă Cobadin, in constructie sub osteneala și cu dragostea pt Dumnezeu, Sfinți și semeni a pr. ierodiacon Isaia; Dumnezeu sa-i binecuvânteze lucrarea!!; in ceea ce priveste Sf Gherasim Kefalonitul și lucrarea lui Dummnezeu prin Sfintii Lui, voi adăugi câteva, în viitorul ff apropiat! Multumesc Domnului pt LUCRAREA SA, pe care o face prin Sfinții pe care dintre oameni i-a ales! Amin.)

sf gherasim kefalonitul

Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul- în România

Aș vrea să-i informez pe românii iubitori și cinstitori de SFINȚI că de curând s-a început construirea pe teritoriul României, anume în Dobrogea, la Negrești, lângă Cobadin, un Schit ce are hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. Acest lucru se face prin mila Domnului și prin dragostea de Dumnezeu, de Sfinți și de semeni a ierodiaconului Isaia (cel fost  prigonit, prin 2014, de mai-marii lui -pt ca nu le-a dat șperțul cerut!!) la Schitul Horia, după ce-l construise cu multă dragoste și osteneală. Ei bine, monahul (la acea vreme) Isaia nu s-a dat bătut de la lucrarea pe care o avea de împlinit, aceea de a face, mai departe, lucrarea lui Dumnezeu încredințată lui. S-a mutat de colo-colo, încercând să se așeze undeva. 4 ani a tot pribegit, ba pe la Gruiu (de Giurgiu), ba pe la Fundata (Brașov), ba prin județul Constanța. Dar…n-a fost să fie!! Se apuca monahul Isaia de un lucru, dar nu-l putea termina, căci lucrarea cea mârșavă a diavolului, dușmanul lui Dumnezeu și a omului cuminte, depășea, de fiecare dată, cu mult, lucrarea începută de cumintele monah și de bunii credincioși. Dar răbdarea monahului Isaia a fost și ESTE mare, iar dragostea lui pentru Dumnezeu, pentru Sfinți și pentru semeni l-a făcut să nu abandoneze lucrarea încredințată lui de Dumnezeu și… nădăjduind, sârguind în post, rugăciune și cumințenie, iată-l acum construind un alt Schit, (nici nu mai știu al câtelea început!!), de data asta cu hramul Sfântului Gherasim Kefalonitul!

L-am vizitat, pe 29 dec. 2018, la acest Șantier în lucru, ce va purta hramul Sfântului cel bine plăcut Domnului, Gherasim Kefalonitul. Actualul ieromonah, pr Isaia, cu revărsare de inimă, ne-a vorbit celor prezenți despre lucrarea începută. Cu sclipiri în ochi și în glas, pr. Isaia, vorbea despre construirea Schitului și de cât de minunat va arăta curând acel loc ca și cum ar fi gata… desăvârșit! Vorbea dezinvolt, cu credință tare, deși locul dimprejurul construcției (din lemn) începute nu era decât o frământare de pași călcați des în niște noroaie, care, mie, bucureșteancă împământenită în asfaltul citadin, mi-au dat fiori pe spate, iar drumul până la  budă este o adevărată aventură, utilitățile esențiale (cum ar fi apa și curentul) fiind încă în faza de cerere depusă pe masa… birocrației autorităților locale! Autoritățile, ca autoritățile, mai lente în mișcare…Dar monahul Isaia nu este dezarmat! Dimpotrivă. Îmi etalează,  încrezător, toate „schițele” ce-i guvernează, bine așezate, mintea. Mie, sincer, mi-a fost greu să-l urmăresc! Parcă urmăream un film SF în 3D. Chiar i-am și spus, la un moment dat: Părinte Isaia, prefer să-mi puneți pe hârtie ce-mi povestiți, că eu, sincer, nu vă pot urmări! Aveți capul plin de scheme!! Mi-e greu să cred realizabil ceea ce spuneți!! Nu realizabil, în viitorul apropiat! La care dumnealui îmi spune, senin: Când vei veni în 12 februarie (2019) sau…dacă nu ajungi în 12 februarie, atunci în 30 martie…tot ce vezi acum început aici (și-mi zice făcând vânt cu mâna aerului dimprejur, descrind un cerc foarte..larg!!), va arăta cu totul altfel, și-mi descrie, din nou, în amănunt, toate schițele desenate-n capul lui sau…mă rog, undeva în cosmos, în niscai cronici invizibile mie. Evident, acolo, în mintea lui totul avea logică, dar mie, uimită de sărăcia locului, de noroiul frământat și de clisa ce se lipise cu sârg de bocănceii mei (vai lor, nu se-așteptau la un așa tratament!!) și ai însoțitorilor mei, doar cât am străbătut drumul de la mașină până-n bisericuță și-napoi-, cât și ținând cont de prețurile la materialele de construcție, nu mi-a mai rămas decât să-i spun: -Să vă ajute Dumnezeu, părinte!! -Ai să vezi cu ochii tăi!, mai adaugă pr Isaia, și dialogul nostru se încheie zicându-mi că mă așteaptă pe 12 febr (ziua lui?!) sau, cel târziu pe 30 martie 2019 (de data asta nu-s prea sigură, adica nu-s prea sigură că a zis 30 martie), când voi avea o altfel de uimire decât cea de azi (29 dec.2018)…

Omul acesta, ierodiaconul (actualmente), Isaia, este dotat cu un calm desăvârșit și cu o credință arar întâlnită. Parcă ar fi o stâncă de neclintit, atunci când își pune-n gând ceva. Vorbea despre cum va arăta foarte, foarte curând construcția Schitului, ca și cum ar fi fost un copil care construiește, din componentele unui joc Lego, un castel, una-două, și..dacă nu l-aș cunoaște într-o oarecare măsură, l-aș cataloga un…nu-știu-cum, dar cunoscându-l știu că va face! Căci Dumnezeu i-a hărăzit multe daruri! Se pricepe la construcții, așa cum i s-a dat și darul priceperii la…oameni și la cele ale lor: boli, căderi, frământări! Se uită la tine și te citește ca pe o carte deschisă. Vorbești cu el despre vreme (sau vremuri) și…dintr-o dată, te trezești că ți-a spus un lucru ciudat, altceva decât prevedea conversația începută…

Este bine de stiut și de luat aminte ca prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, Dumnezeu face mari minuni! Foarte mulți bolnavi de boala secolului XX -care face ravagii in secolul XXI, CANCERUL-, s-au vindecat in chip miraculos cind s-au atins de moaștele sfântului sau după ce au citit cu aplecare și credincioșie Acatistul si/sau Paraclisul Sfântului Gherasim Kefalonitul.
Deja se află la Schit o Icoană a Sfântului Gherasim Kefalonitul. Părintele Isaia, însoțit de un preot, Pr Zante George, și un cântăreț (…), trimiși de preasfințitul Teodosie, săvârșesc Sfânta Liturghie, slujbe de Acatist și rugăciuni de trebuință, în fiecare zi.
Am  participat la slujbă în ziua de 29 dec 2018, și tare m-am bucurat să constat larghețea dragostei cu care a fost săvârșită, și cum, preotul (regret nu i-am reținut numele!), după sărvârșirea Sfintei Liturghii de obște, i-a strâns pe cei prezenți să le mai citească, adaos, încă două-trei rugăciuni, care de călătorie, care de binecuvântare pentru alte cele de trebuință!

Să trăiești, preabunule Părinte George Zante! Dumnezeu să-ți primească dragostea, osteneala și râvna și să-ți răsplătească cu infinita Lui dragoste!!

(Am constatat, din câteva cuvinte schimbate de un companion al meu cu acest preot, că deține un foarte dezvoltat simț al umorului fin!).

Voi mai scrie pe parcursul timpului, pe măsură ce vor mai fi noutăți.
De asemeni, postez aici numărul de telefon al șoferului care ajunge de 3 ori pe săptămână (sau de câte ori este nevoie), la pr Isaia și, de acum încolo, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.
Cristian Andrei: o724 441 340, un om de mare angajament și un conducător auto cum arar am întâlnit! Iar ca o completare am să spun despre domnia sa că este un fin observator al lucrurilor, are un umor de calitate, vorbeste rar și bine, și, ceea ce este și mai de mare preț, dacă toți conducătorii auto ar conduce cu atâta responsabilitate, pe șoselele României nu ar exista niciun accident!! Și vă spune acest lucru un conducător auto cu oarecare experiență în condus mașina, căruia nu-i place să meargă la drum pe scaunul din dreapta șoferului, ci pe cel al..șoferului!! M-am simțit in super-siguranță cu acest domn la cârma autoturismului, ceea ce nu mi s-a-ntâmplat prea des in viață!! Felicitări dle Cristian Andrei! Domnul Dumnezeu să vă țină așa ÎNTRU MULȚI ANI!

Dumnezeu să binecuvânteze construcția Schitului Sfântul Gherasim Kefalonitul și pe toți cei care se ostenesc întru construire și slujire, fie ei preoți, monahi sau mireni și pe toți donatorii! Fiecăruia dintre cei care-și doresc să ajungă la Schit și ajung, Dumnezeu Atotputernicul, prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, să le dea întreită bucurie!

Binecuvântat să fie, ACUM și de-a PURURI, Părintele ierodiacon Isaia!

Dumnezeu să-i răsplătească preasfințitului Teodosie dragostea și gândul clipei în care a decis hirotonia Părintelui ierodiacon Isaia!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile!

Amin.

(Antoaneta-Ivana)

BOR,asa-zisa lege 103,si Garda Financiara


Imi propusesem ,mai demult sa fac niste comentarii,legate de comportamentul PUR „CRESTINESC”, al unor preoti cu  functii in BOR,fata de semenii lor,fie colegi de slujire,fie crestini de rind. Am tot aminat,fie din lipsa de timp,fie dintr-o lehamite…Dar ,iata ca sosi vremea..

Inainte de toate,pentru cei care nu stiu,exista o „asa-zisa” lege 103/96,revizuita si adaugita,care ,mai pe intelesul tuturor,”prevede” ca ,nimeni in afara BOR (SRL),nu are DREPTUL sa comercializeze ,tamiie,vesminte preotesti,catui,etc, etichetate ca ob de cult…Nu-mi este foarte clar cum s-a „strecurat” aceasta aberatie ,cu pretentia de  lege ,103/96,printre Legile unui Stat de Drept -in  care,prin CONSTITUTIE,orice cetatean are DREPTUL la LIBERA INITIATIVA- ; „lege” ,de care se prevaleaza cei din  Administratia BOR(srl) – care,intr-un exces de …crestinism,si ca un exemplu concret,au si initiat-o- ,ca sa-i sicaneze pe crestini -cei care,dintr-o grava eroare,le-au cazut ,lor,la imparteala!!- ,si sa se comporte fata de acestia -atit fata de  colegii lor,preotii subalterni,cit si fata de  crestinul de rind-,mai ceva decit INCHIZITIA…trimitind Garda Financiara asupra crestinilor,si inspectori patriarhali peste preotii care indraznesc sa nu faca …”ascultare”!

Ca si crestin,mic copil al Bisericii Ortodoxe,ma cutremur numai la gindul ca „taticul nostru” gestioneaza in acest mod  vietile crestinilor ortodocsi…

Desi,cu ceva vreme-n urma, a vuit presa despre „emanatiile” emise din Deal,in legatura cu asa-zisa Lege 103,si despre NOILE  DECIZII ,ale BOR, privind Cimitirele -si nu numai-,preafericitul a tacut chitic,prefacindu-se ca..nu aude strigatul multimii,a nemultumitilor.A acelora care sint revoltati de atitudinea lui fata de proprii crestini.Sta in Deal si-si felicita mascaricii care fac „giumbuslucuri” prin…turma.

-Mascaricilor,va bucurati? Dati din coada,gudurindu-va pe linga dulaul care are halca mare? Faceti-o! Dar…ginditi-va si la vremea cind halca-si va schimba ..stapinul!

Voi reveni!

..

„Ruina” de la Chiajna..5 august, Sf Ioan Hozevitul


"Ruina" de la Chiajna

La Ruina de la Chiajna, de linga Bucuresti, se construieste o Bisericuta…

Miine 5 august, va fi prima mare Sarbatoare, la Ruina. Este Hram-ul Bisericii. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul. Cel de-al doi-lea este: Acoperamintul Maicii Domnului.

Si fiindca  in 5 august este Sarbatorit Sfintul Ioan Hozevitul, miine, 5 august, la Ruina, va fi ..SARBATOARE!

Bisericuta a „crescut” in inaltime, desi sint doar, aprox 3 saptamini, de cind Preafintitul Varsanufie a pus  Piatra de Temelie…Asta seara, l-am „intilnit” si aici..Radia!..Stati linistiti! Nu despre preasfintitul Varsanufie vreau sa va vorbesc..nu ma dau in vint sa aduc elogii…nu e-n firea mea..ci vreau sa vorbesc, despre cei doi monahi: Athanasie si Gavriil.

De mai bine de un  an, la Ruina de la Chiajna, ostenesc doi preoti, monahi: parintele staret Athanasie, si ..NU IN AL DOI-lea RIND ( ma ierti pr Athanasie! ), parintele Gavriil ( Cuviosul G, cum, cu dragoste, ii zic eu ).

Au dus-o greu, f greu, anul trecut, caci nu aveau apa curenta, nu aveau curent electric, nu aveau unde dormi, unde-si face de-ale gurii. Aveau in schimb, ciini vagabonzi ( pardon:comunitari! ), balarii, tot felul de ginganii, munti de gunoie ( Groapa de Gunoi, Giulesti Sirbi ! ), „miresme” care mai de care, functie de adierea vintului…, croncanituri de ciori, scirtiit de sine de tren, huruit de avioane, ditai troienele de zapezi, asta-iarna, si, nu in ultimul rind..foarte probabil HOTI. La propriu!.. Nu stiu! Zic. Avind in vedere ca Ruina e la o distanta apreciabila de sat, si mult-prea-multa vreme..parasita….

Ei, cei doi monahi, au ignorat toate impedimentele, si renuntind la comfortul „chiliilor” din Radu-Voda ( n-o zic in zeflemea, ci am pus ghilimele, tocmai pentru ca, stiut este ca ceea ce la Sf Nectarie, numim chilii, nu are acelasi sens cu chilia parintelui Proclu, spre ex, sau cu cea a Sf Ioan Hozevitul sau Sfintei Teodora de la Sila!  Nicidecum! ), au ales sa ramina la ..RUINA de la Chiajna. Au infruntat greutatile – ceea ce nu-i simplu-, si au inceput, la Ruina , Slujbele. Ucenicii celor doi, i-au urmat, majoritatea, chiar daca le era si lor greu. ( Precizez ca eu, nu sint ucenica niciunuia dintre cei doi monahi; dar am fost in trecere pe acolo de vreo 2-3 ori, si am vazut oameni pe care ii vazusem adesea pe la Radu-voda, cind stateam impreuna sa asteptam pe acesti parinti pentru o  rugaciune, o binecuvintare, ceva..) Drumul pina la Ruina, este … unul ca acela cu …:”aici sint banii Dumneavoastra!!!”…Un colt uitat  de lume..doar la 5 pasi de Capitala. O salbatcie! (vorbesc de 2011-2012 si inca  si in 2013..sept, cind am trecut eu pe acolo..) La care puteti aduga si „povestile incintatoare” despre Ruina de la Chiajna. Un loc incarcat de istorie, lasat in paragina ani si ani, din cine stie ce considerente…

Cit despre drumeagul ce duce de la sosea pina la Ruina…de-ar sti Cristian Erbasu,”scumpu” de el, cite „binecuvintari” i-am dat, la fiecare trecere, pe linga Balastiera lui…degrab ar  face milostenie cu vro 2-3 camioane de pietris, c-o avea si el pacate -ca tot omu!;…si  asa, nici eu nu le-as mai inmulti pe-ale mele-…

Nimic nu i-a facut, asadar, pe cei doi monahi, sa dea inapoi. Nici lipsa apei  -si cit de toride au fost cele 2 veri petrecute de catre ei acolo ( acusica se duce  si cea de-a doua! )!!!- , nici ciinii vagabonzi (pardon, comunitari! Scuzati dom’ Primar! ), nici lighioanele care se preumblau, linistite printre balarii ( le-am vazut, intr-o zi, pe asa-zisele alei, chiar in fata mea, de mi-a stat ceasu’!, si-am decretat instant: ei, Cuviosule…, nu ma mai vezi p-aici, cit va fi lumea!!! Dar, in nici 5 zile, m-am intors, ca de, nu-l puteam lasa, de izbeliste, acum, la greu!!!,  ca nici el nu m-a lasat pe mine, la nevoie! Slavit sa fie Domnul Dumnezeul meu,  Binecuvintat fie Sf Nectarie!, precum si el, Cuviosul! ), nici mirosurile pestilentiale emanate de muntii de gunoaie, nici lipsa curentului, a oricarui minim comfort..Nimic! Ei si-au vazut de „lucru” pentru care s-au angajat…Slujirea lui Dumnezeu si a semenilor. Nu le aduc eu laude. Pe Pr staret Athanasie, il stiu doar din vedere, de la Radu-Voda. Nu prea aveam tangente cu dumnealui. N-am schimbat niciodata nici macar o vorba, in afara de simplu, si sacru (pt mine): Doamne ajuta!, daca cumva il intilneam in cale. Dar pe pr Gavriil il cunosc, mai  indeaproape, si pot spune ca e un om, un monah, un preot de mare angajament. Un om al lui Dumnezeu! La propriu! Cei care l-au cunoscut se pot socoti fericiti! Printre aceia ma numar si eu, Antoaneta, ultima dintre muritori! Si-i multumesc Bunului Dumnezeu! Si nu in ultimul rind ,”Cuviosului” …”Bucuria mea”!, vorba marelui Serafim de Sarov, Sfintul lui Dumnezeu!

Megeti  la Ruina, miine 5 august -adica azi!, deja azi..-, la Marea Sarbatoare! Hram-ul Bisericii de la Ruina Chiajna. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul! Binecuvintat fie Sf Ioan Hozevitul, dimpreuna cu toti Sfintii lui Dumnezeu! Binecuvintati fie cei doi monahi: Athanasie si Gavriil!

Respectele mele, Cuviosilor! Eu, nu mi-s prea …evlavioasă, dar …MERITAŢI! Faceţi cinste Bisericii lui Dumnezeu!
Sarut dreapta, cuvioase Gavriil!

Cu drag,

Antoaneta-Ivana
Articolul de mai sus, l-am scris în 2012, iar acum, 4 august 2013, am nişte precizări de făcut…şi anume,

PS: Nu voi sterge Articolul, dar am de facut un anunţ FOARTE IMPORTANT, şi anume: Pr Gavriil, nu mai vietuieste la Ruina Chiajna, ci la Mrea Ciorogirla. S-a alaturat altui FRATE, pr Gherontie ( o minune de om!) fost dicaon-econom la Mrea Cernica. Vi-i recomand cu multă bucurie, şi căldură pe amindoi! Sînt nişte oameni minunaţi! Nădăjduiesc să facă echipă bună, Întru Mulţi Ani,  spre Slava lui Dumnezeu! Si spre bucuria credinciosilor si a lor!
La mrea Ciorogîrla ( Sau Mrea Sămurcăşeşti i se mai spune), se poate ajunge cu un microbus de la Autogara Militari. Intr-un sfert de ora se ajunge la mănăstirea Ciorogîrla, unde îi veţi găsi pe preoţii Gavriil si Gherontie. Minunaţi amîndoi! 4 august 2013.

Monahii Gavriil şi Athanasie -de al stînga la dreapta, cum priviţi-

Ps 2) Asa cum am spus si in atentionarea anterioara, nu voi sterge articolul, dar am de facut o mica-MARE precizare, si anume: Părintele Gavriil, nu mai este la Ciorogirla, ci este plecat! deja cred ca ati aflat cu totii! uite ca mie, abia acum, mi-a venit ideea sa va anunt!

Nu ma intrebati unde il puteti gasi, caci nu va pot raspunde, pentru simplul motiv ca si eu stiu tot cam cit stiti si voi! Cu amendamentul ca DA, eu stiam ca va pleca! Imi spusese, ODATĂ, doar ca eu, un munte de superficialitate, n-am bagat la cap…

Orinde-ar fi însă, fiți siguri că va poartă în rugăciunle lui! Fiți convinși că, la plecare, printre bagajele lui și-a luat și AGENDA în care vă are scriși pe toți..ucenicii lui! Și vă are în inima lui și în rugăciunile lui!

Dumnezeu să te aibe în paza Sa, Cuvioul meu drag, Gavriil, oriunde te-ai afla! Și noi te  purtăm în inimile și rugăciunile noastre! Așa umile cum or fi ele!!!

Ne lipsești mult! ( Eu chiar ți-aș ”administra niște nuielușe” și te-aș aduce-napoi, cu arcanu`, de mi-ar sta mie în putere să fac asta! Totodată, eu sînt prima care subscriu la libertatea de conștiință și respect decizia pe care ai luat-o! Așa că…retrag..nuielușele!!! ) Dar ne mîngîiem știind că fiecare om trebuie să poposească unde îi e datul! Bucurie Sfîntă! Te iubim necondiționat! Eu, Anto și Baby! Și cred că nu sîntem noi singurele, dar..nu mă pot pronunța în numele altora…

Tamiie/Smirna


Smirna

Cutii cu smirna

tamiie
Tamiie Grecia

Galerie cruci


Cruce pectorala import Grecia

Cruce pectorala

Cr Pictata,cu postament rabatabil
Cruce pictata

Cr Rustic
Rustic

Cr Rustic 1
Rustic 1

cruce import Grecia
Cruce Sf Masa/Altar

cruci agate
Cruci Agat/pt git

Marcasit/cruce
Cruce Marcasit

Cruci postament
Cruci postament/inox/email

Cruci brodate
Cruci brodate pt vesminte

Cr impletite
Cruciulite pt git,impletite