Archive for the ‘Prigonitorilor mei din Sinod!’ Category

„Între Dumnezeu, poporul Său şi arhiereu”…


În luna februarie, 2019, am primit la redacţie -printre alte cărţi, o carte care, după titlu, mi-a atras în mod deosebit atenţia. Numele autorului îmi era cunoscut. Nu ca autor de carte, caci nu mai citisem nimic scris de acest domn, ci îmi era foarte cunoscut numele lui din mass-media. Giorgică Vatră, un preot depus din treapta preoţiei de mai-marii lui, după ce, câţiva ani, fusese târât de episcopul Ciprian Câmpineanu (ajutat de întreaga lui suită  de la Curtea episcopală), în tot felul de şantajlâcuri şi batjocoriri. Personal, nu-l cunosc pe acest preot. Prin urmare nu ştiu şi n-aş putea spune vreun cuvânt, nici pro, nici contra lui, dar cunoscându-l pe mai-marele Ciprian Câmpineanu, cred, într-o măsură considerabilă, peste 97%, ceea ce scrie depusul din treapta preoţiei, Vatra Giorgică, în cartea: „Între Dumnezeu, poporul Său şi arhiereu”. Cred, pentru că îl cred/il stiu în stare pe episcop de cele descrise in carte. Desigur, autorul s-a ferit să-i dea numele, ceea ce, în opinia mea, este un mare minus cărţii. Nu, domule, nu părinte Vatră, nu trebuia procedat aşa! Trebuia să mergeţi cu ADEVĂRUL până la capăt! Iată de ce cred, şi cred cu tătie, că ar trebui să rescrieţi cartea! Daţi suficient de multe detalii în carte, abundă chiar detaliile, negru pe alb, aşa încât oricine din judeţ (din Vrancea dvs. dragă; şi a mea!), îşi dă seama, imediat, că e vorba despre satrapul Ciprian Câmpineanu, care după ce a făcut nenumărate supărări unora prin Bucureşti, -pe când avea pâinea caldă şi cuţitu-n mână, cât şi aşternutul cald în Palatul patriarhal si/sau episcopal-, a trecut cu toate armele din dotare la Buzău şi Vrancea, iar acolo are şi mai mult decât avea la Bucuresti, fiindcă acolo-i singurul stăpân peste două judeţe; aşadar, are balta peste!!, pardon, are păşunea aiţe din belşug!!, deci are păstorul ce mulge cât şi ce biciui pentru…neascultare!!

Ei bine, aflăm din carte, detaliat, toate şicanele -le-aş zice josnicii- la care a fost supus preotul Vatră până la depunerea lui din treapta preoţiei, precum şi toate demersurile, cu lux de amănunte, pe care preotul le-a iniţiat în speranţa unei împăcări cu episcopul lui. Dar împăcarea cu episcopul presupunea „ascultare” din partea „oii”, ori „oaia” acesta era una care nu consimţea să se supună, adică nu voia să treaca bunul din proprietatea ei, in proprietatea episcopiei, şi, prin urmare, s-a ales cu…depunerea din treapta preoţiei. Unii ar zice că e cea mai gravă pedeapsă, dar eu zic că e una care, pină la urmă, l-a ajutat pe preotul Vatra sa „rupă pisica-n două”, după un noian de umilinţe la care a fost supus, -şi nu doar el, ci şi o mare parte dintre enoriaşii cu care trudise la construirea clădirii Lăcaşului de cult (Biserica Sf. Andrei din Focşani)-, iar umilinţa acesta nu cred că a fost întocmai pe placul Bunului Hristos, Domnul nostru. Doar că, oameni buni, cui îi pasă de Hristos?? Lui Ciprian Câmpineanu?? Nicidecum! Celor din suita sa, cu care se-nfruptă din belşug din cele „subtilizate”, mai de voie, mai de nevoie de la credincioşi?? Nici atât!! Atunci, cui îi pasă de Hristos, Cel atât de propovăduit şi despre a Cărui dragoste ne tot vorbesc aceşti episcopi din înaltul… Anvon?? Desigur, o să spuneţi că nici mie, pentru că m-am găsit să vorbesc de rău un semen, şi nu unul oarecare, ci pe episcop. (Parca vad ca-mi sare vreun evlavios cu zicala devenită  istorică: Nu judeca! Ţie, celui care imi vei servi asta, te-aş trimite la origine, cu recomadarea sa revii cind devii mai intelept!!) Ei bine, îmi asum asta, daca rostirea adevărului înseamnă vorbire de rău, atunci fie!! Eu rostisem adevărul, mai exact spus, realitatea in care se scaldă liniştiti mai-marii BOR, înaintea preotului Vatră. Şi făcusem asta, pentru că eu fusesem înaintea lui umilită. Şi, culmea, tot datorită acestui „bun samaritean”, episcopul C Câmpineanu, însă nu-s foarte sigură că individul acesta ştia pe cine biciuia, când dădea cu pixu pe hârtie, între 2010-2013, când îmi făcea reclamaţii către G.F., ca să vină comisarii ăia „să mă depună ei din treaptă”, (adica sa ma debarce, sa-mi inchida Magazinul), pe când eu „nu făceam ascultare”, nu voiam  să renunţ la micuţul Magazin care mi-ar fi asigurat şi azi o bucată de pâine şi nu ar fi trebuit, graţie „binecuvântărilor” repetate ale „tăticilor iubitori” din Deal, (al Patriarhiei) să ajung sa fac foamea de 6 ani şi să ajung într-o stare de boală şi disperare pe care să n-o doreşti nici celui mai aprig duşman. Dar iarăşi vin şi întreb: cui îi pasă?? Urâte lucruri se petrec, şi se petrec tocmai pentru că…cel mare asupreşte pe cel mic. Şi nu doar ca-l asupreşte, ci vrea să-i ia acestuia mic tot ce-i apartine prin drept divin. (Ei, episcopii, patriarhul, crezind ca au acest drept asupra unui credincios!! Dar, i le iau doar pe cele lumesti, caci darul divin nu i-l poate lua omului  un episcop, fie el şi Ciprian C sau Daniel-patriarhul cu toţi epoleţii lor.) Bafta lor care e?? Aceea ca…pe nu stiu ce criterii,  Dumnezeu Atotputernicul îngăduie. Iar episcopii, scumpul nostru megafericit patriah -proaspăt cetăţean de onoare al Capitalei!!; Ptiu!! Madam Firea asta, primăriţa de Bucureşti nu-i in toate ale ei!! După ce a îndesat purcoaie de euro la Catedrala Mântuirii (Catedrala cui??; stati fara grija, de-acum sunteti mântuiti cu tot neamul vostru de potlogari!! Despre asta vă va întreba Domnul Hristos la Dreapta  lui Judecata, despre câte milioane de euro aţi extras din vistierie să dati la Catedrala, şi nu despre câţi orfani şi cite văduve ati vaduvit de pâinea cea de toate zilele, neisprăviţilor!! Dar, cine ştie, şi-o pregati femeia terenul pentru când n-o mai fi în politică!! În fond, vremurile se pot schimba. Nimic nu e etern în afară de schimbare!!), atâta timp cât văd ei că nu-i cutremură Domnul, cât nu le zdruncină jilţurile, n-au nicio tresărire!! Lor sa le fie bine şi la vară cald… Cât despre prostime, ea stea acolo-n…evlavia ei!!…că-n ortodoxie, în zisa unora, nu e trebuinţă de de-alde preotul Vatră, sau de-ale…alţii care glăsuiesc!!

M-a răscolit cartea, fiindcă, citind-o,  am retrăit cei 3 ani, bătuţi pe muchie, cât am fost eu însămi prigonită. Nu sunt bucuroasă că apar astfel de cărţi, însă sunt de părere că ADEVĂRUL nu trebuie ascuns. Câtă vreme vom fi farisei, cita vreme vom da dovada de falsă evlavie, ori de credincioşie prost inteleasa, cita vreme vom ascunde gunoiul sub preş, lumea va avea doar de suferit! Dumnezeu i-a dat omului demnitate sfântă! Prin urmare întreb: cine esti tu episcope (indiferent ce nume ai purta; Ciprian C. nu e singular in cauză), ca să-i umileşti pe cei ce ţi-au căzut la  împărţeală?? Au, oare, doar tu ai stomac? Au, oare, numai tu ai inima? (Despre casă, haine, si celelalte trebuincioase nu te-ntreb, episcope, fiindca tu ai Palat episcopal, in care nu achiti nimic, ca asta o fac oitele ascultătoare. Nu duci tu grija achitarii facturilor!! Tu nu disperi că ti-a sărit un colţ dintr-o măsea şi că-ţi sar capacele de durere, căci ai doctori, 10, care sar sa-ţi pună plomba, „cu iubire”…”de semeni”, chipurile, dar dac-ar merge un sărac, vai lui, de i-ar pune vreun stomatolog bucata de masea inapoi, fara bani!!; dar deh, cică episcopii „sunt sfinţi”,  aşa zicea avocata mea cind ii ziceam că iar mi-a făcut episcopu` reclamaţie  la G.F. -făcea asta la 3 luni odată!  Ea zicea: ei, cum aşa?, pr CC e un sfânt!! Hah, nu vă spui ce replica i-am dat inainte să renunţ la serviciile ei şi la firma mea definitiv…) Ai grijă, episcope, ai grijă preafericite patriarh ca va sosi scadenţa! Şi vorba lui Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, ca s-a apropiat ziua!!” Pocăiţi-vă, se referă la întreg sinodul, se-nţelege!

 

Reclame

De ce am scris? Pentru că…nevoia s-artăta s-o spun….


                                                                           prigonitorii-19-noiembriesub brad prigonitorii

  Am scris această Carte, căreia, dacă-i dădeam o altă formă şi dacă mai adăugam cîteva ataşamente putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjurat vreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE (a fărădelegii, zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu, ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd perceptele creștinismului, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, de care, se pare, Sinodalii Bor, se prefac că nici n-au auzit, darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre…”alte faceri de bine” ale sinodalilor bor, pe care le-am mai văzut şi auzit pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tătici spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine!

  Cu sufletul contorsionat de durere am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi, cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul Domnului 2014, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte!  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Mă simt, așa cum am spus și la lansarea cărții, precum un soldat român întors din Războiul din Afganistan!! Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane şi printre…creştin-ortodocşi, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor sinodali ai Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani încheiați, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!…iar eu…nu eram decît…o „oiţă rătăcită!!!”…Căreia, păstorii au decis să-i…taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…jetfei…cainice! Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -SATAN, cel căruia ei slujesc, cu credincioşie neştirbită! Spre…orgasmica lor bucurie!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată, casă le dea lor -sinodalilor-  bine la socoteala şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! -Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”; cine n-a citit această carte a pierdut mult, caci autorul descrie intr-un limbaj stilistic de neegalat, ”politica vremii”, care este aceeasi ca si cea de azi!!!).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată, şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu -un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale din pricina acestor hulpavi: sinodalii!! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!! Sau chiar cu cucută!!! Și el, duhovnicul meu, este silit să bea pina la ultima ..picăturaă!!!

  Am scris şi ce e scris, rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt, spre Slava lui Dumnezeu!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta ”dragoste”, însă ”nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii”, şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe preoţii lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale -Ziduri Reci, fără suflare de viaţă-, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă” Carte, scrisă cu suflet din suflet, cu durere și cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar falimentul în care m-au băgat cei din Biserica mea, determinîndu-mă, prin atitudinea lor, să închid Magazinul. Deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni” l-am închis, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze! Ba știau zic, ca niste INȚELEPȚI ce erau! Că aveau nevoie de exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult, pentru a-si satisface neostoitele lor pofte!!!…

Vă ofer Cartea şi m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte..umile și dureroase păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste voi toți, iubiții mei cititori, şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Eu…mă duc să-mi pansez sufletul rănit….

                                                           IMG_0901(In cele doua imagini, dna prof Floarea Necsoiu, recenzie la carte, la lansare )nescoiu vb si dragos anto bnpt-prigonitori-bn0001 text bn (Aici, un fragment din Textul cartii)

Prigonitorilor mei, cu dragoste!!!…(fragment)


Prigonitorii - 19 noiembriept prigonitori  bn0001scan0004

„Naşterea” unei Cărţi…


Vin de la Tipografie. S-au făcut ultimele retuşuri la cartea mea: „Prigonitorilor mei din sinod, cu dragoste!!!…”, care are un subtitlu celebru, şi anume: „Spovedania unui învins”, şi care, a plecat, în sfîrşit, la Biblioteca Naţională pentru ISBN!!

Am scris Textul cărţii relativ repede, cuvintele venind năvală. Doar că deştele, năstruşnice, se duceau care încotro pe tastaura calculatorului şi în loc de „care”, îmi apărea „acre”, în loc de „la” îmi apărea „al” şi cîte alte „scheme”, care mai de care mai năstruşnică, încîlcindu-se parcă dinadins ca să nu fac o treabă bună. CINEVA voia, parcă, să mă determine să renunţ, s-arunc la coş Manuscrisul….

Astă noapte am corectat pînă la  ora 2. Mai aveam 10 pagini de revizuit, însă ochii mei refuzau să mai vadă citeţ. Tot ce mai vedeam era o ploaie măruntă de vară de..litere, ce mi se tot cerneau prin faţa ochilor! M-am dat bătută şi m-am întins în pat, cu gîndul că o să şi pot dormi şi că, poate, dimineaţă, mai odihnită o să pot relua de acolo de unde am rămas. Aş!!! M-am trezit fix la ora 9,00. La 10,30 trebuia să fiu la Tipografie, ca să facem acolo ultimele retuşuri, pe viu. Doar că eu abia mă tîram. O durere de coloană mă înţepenise şi nu reuşeam să mă dau jos din pat! Plus că mă cuprinsese şi o mîhnire de nedescris! Ce să fie oare? Nu că aş fi avut motive să fiu prea veselă în ultimii 20 de ani, dar…totuşi! Azi urma să „se nască” unul dintre copilaşii mei! Aşadar, ar trebui să fie o zi cu bucurie!…

Cu un oarecare efort, am reuşit să mă dau jos din pat! Ufff, toate alea mă dor! Mi-am adus aminte de tatăl meu care vreme de mulţi ani s-a tot văitat de picioare, de coloană, de ceva acolo, habar n-am de ce anume, dar el, se văita tot timpul dimineaţa cînd era vorba să se dea jos din pat! Noi, copiii lui, şi mama, ne distram copios, îl luam în zeflemea, şi nu-l credeam neam! El nu prea gusta glumiţele noastre, şi adesea era morocănos. M-or fi ajus „blagoslovelile” lui, îmi suflă gîndul. Dar, stai cuminte gîndule! Pe tata, nu-l pot acuza de „blagosloveli” pentru simplul fapt că el nu „blagoslovea” niciodată! Însă…mai este un TATĂ  în Cer care ne-a văzut hlizeala şi zeflemeaua şi..na, că acu’ mi-o cam iau!!! Iartă-mă tată! Acum ştiu că, bietul de tine, chiar aveai acele dureri de picioare, de şale, şi de cîte altele, fiindcă tu, tatăl meu drag, munceai, erai rupt de muncă, fiindcă tu alergai kilometri zilnic pentru ca să ne poţi asigura nouă piinea cea de toate zilele, iară mie, cele mai frumoase rochiţele şi cei mai frumoşi patofiori de lac, care făceau din răsfăţata ta fetiţă, cel mai de invidiat copil din sat! Mulţumescu-ţi, tatăl meu! Şi ţie, iubita mea mamă, care mă îmbrăcai ca pe o prinţesă…Scumpii mei părinţi! Niciodată nu v-am spus cît de mult v-am iubit! Mereu m-am luat cu altceva! Acum, nu vă mai pot spune! Dar Îl rog pe Domnul Dumnezeul nostru să vă aşeze de-a dreapta SA, în RAIUL cel veşnic! Bunii mei!… Şi Domnul o va face, căci voi, L-aţi slujit cu credincioşie, iar pe noi, copiii voştri, ne-aţi crescut şi educat cum aţi ştiut şi putut voi mai bine!

Ce să faci mai întîi cînd te-ai trezit tîrziu, cînd ai o oră anume stabilită pentru o întîlnire undeva şi cînd vertebrala îţi joacă feste? Apoi nu mai ai vreme să te speli pe ochi, să te închini, să mai înghiţi vreo gură de cafea, ce mai…cînd nici măcar gălbenuşul nu ţi l-ai înghiţit calumea, cum se spune….

Nu-ţi rămîne decît să-ţi arunci ceva pe tine, ce-o fi acolo -că tot nu te-alege nimeni; numa’ să-ţi ascuzi cumva sub ceva, claia de păr nepieptănat, că arăţi ca zăluda!!!…şi sperii trecătorii-, să-ţi iei gentuţa cu Manuscrisul şi trăgînd uşa după tine, să te scurgi pe scări, închinîndu-te şi strigînd la Dumnezeu să-ţi ajute să nu calci strîmb pe trepte, apoi să-ţi aducă rapid un tramvai, un troleibus, ceva acolo, ce-o fi, ca să ajungi cît de cît, mai aproape de ora stabilită, ca să nu-ţi treacă rîndul şi să nu faci impresie proastă…

Cum-necum am ajuns!

Ăştia de la Tipografie nişte oameni super! Eu sînt agitată, ei nu! Calmi, relaxaţi…Fiecare ştie ce are de făcut în dreptul lui şi atmosfera foarte relaxantă! Neavînd încotro, mă relaxez şi eu!!…

Începem corectura! Fătucuţa asta, Violeta parcă o cheamă, o femeie şi jumătate! O dulceaţă de nuci verzi, aş putea zice! Pită, dom’le! Pita lui Dumnezeu! Calmă, caută fiecare rînd, fiecare cuvînt scris greşit (de mine!!!) şi îl corectează, după dictarea mea! Mie îmi vine să mă dau cu capul de monitor! Cum, puii mei!, s-au strecurat atîtea greşeli, cînd eu am re-recitit de Njde ori textul ăsta??? În fine…

Terminăm treaba! Oare?? Eu nu am curajul să mai recitesc …încă o dată textul! Rămînă, aşadar, aşa cum a căzut!!!

Desigur că mi-aş fi dorit să fie perfect, dar…cum nu mai vreau să-i prelungesc agonia, nou-născutului, să-l lăsăm, dară, să vină pe lume…

Iată-l: faţă/spate

Prigonitorii - 19 noiembrie

Prigonitorilor mei…


masca de gaz letal