Archive for iulie 2012

Dependenta (de Net,Tv,Pub,droguri,tigari,etc)


    In ultimele zile mi-am propus sa-mi „poluez” (si eu!!!),un pic (mai mult!!!),mentalul cu Net-ul,si sa ma uit ,mai mult, la TiVi,sa maninc de la KFC (doar ies din bloc,si pac!,descind la ei!!.si..cita „amabilitate!”..bani sa fie ,ca aripioare-s din belsug!.),sa beau (si eu ,ca doar si eu is om!),o bere.Trec  prin ..Centru’ Istoric. Poate imbin utilul cu placutul(imi zic).CENTRUL ISTORIC …(Socant! In acest pretins Centru Istoric-cel putin in cel bucurestean (prin mijlocul caruia trec zi de zi,inspre locul de munca si apoi,inapoi acasa)-,oricit am cautat ceva istorie,n-am gasit decit… „istorii”: Pub-ul X, Pub-ul Y, Pub-ul Z. Puzderie…sa nu mai zic de „galeria aia de  arta” ,plasata ,parca anume,de catre „autor „, intre Pub-uri!!! Mai sa fie!,imi zic. Oare asta sa insemne ISTORIE,si eu sa nu stiu?Mda..
-Hai,nu te mai faloshi,ca nu le stii, tu ,pe toate!,imi „sufla” „cineva” in ueche…Ce vrei? Astea-a vremurile! Se mai schimba! Facem din viciu,Arta!..Doamne!..)…
…Numai ce-am traversat  micutul culoar ramas trecatorilor -printre mesele insiruite,ticsit,una in alta,prin harmalaia de nedescris,zgomot de „muzica” decibeli  la maxim,si clinchet de sticle de bere -si nu numai- ,desfacute,de forfota dintre mese si de pe asa-zisul culoar (in)accesibil,razbind anevoios,aproape fara aer,inhalind ,la greu ,mult fum de tigara si de mai-noua ,narghilea – ca-mi trece pofta sa mai  cercetez, cel putin pentru acest sezon,”Centrul Istoric”,si merg,acum ,cu pasi grabiti catre casa..tragind aer in piept pe Lipscani,si Academiei,pe linga Banca Nationala,apoi pe Calea Victoriei,cu berea la purtator.Luata de la Buticul din colt…
O s-o beau ,in liniste,uitindu-ma la TiVi,imi zic…
As!…Stirile…Vin stirile! Pe toate lungimile de unda.Oriunde-as comuta,STIRI,STIRI si iar STIRI…Crime,violuri,spargeri,fraude,saracie,miliardari de carton,foamete,seceta…ARD Padurile!!!,si…Basescu…Referendum 2012..Delirul Paranoic!…Maiculitaaa!!!….Vreau sa ma rup,sa inchid si sa nu mai vad.Evenimentele ultimelor zile,au iesit din Canal-(ul Tv) si mi-au invadat sufletul,intinindu-mi-l.Buruieni otravitoare ..
…Renunt ,oarecum la Tv (oarecum ,caci ii dau doar sonorul mic,lasind imaginile,vizualul,sa curga,si..trag cu coada ochiului ,din cind in cind ,spre ecranul…LD-ului 4…(ce mai panorama!!),si-mi mut fizicu’ la computer.Intru pe  NET.Aceasta „nazdravanie” a secolului, contemporana mie,care,ma pune,instant,fata in fata cu..”reactiunea”.Ai chef ,sau n-ai chef,iti invadeaza habitatu’ ,fel de fel de indivizi,cu sau fara capatii,dar cu mult timp disponibil, fel de fel de chestii,oferte,care mai de care mai „tentanta” si mai cu „vino’n’coa”….Deschid mail-ul si..surpriza..Full! Mai,dar ce „iubita” mai sint..As! Zeci de mail-uri ma duc spre Netlog.Cine naiba m-a pus sa-mi fac un cont acolo? Da’ cum ,naiba,Doamne iarta-ma!,de-mi scriu numai din aia care stiu scrie doar in ..”limbricei”? Nu mai sint romani pe mapamond? Cum de le-oi fi stirnit eu astora asa de tare interesu’? Si cind te gindesti ca nici macar nu am un cont pe vreun site de matrimoniale! Toti  arabii „ma plac”,toti isi doresc „prietenia” mea..Si ..multi-multi „ofiteri” din  „Marina  Militara a USA”!!!..Mai sa fie! „Sint flatata”,dragilor!,si uite-acush va dau : DELETE! Duce-va-ti de unde-ati venit!Sau..colindati voi la alta fereastra…ca ,mie-mi suna ,cam fals,afon,melodia voastra…Nu v-ati gasit omul potrivit,cu mine…
„Curat” totul,las alb,imaculat,si ..ma duc la citeala…
..Dintotdeauna mi-a placut sa citesc.Si sa scriu.Citesc cu pixul in mina.Citesc si notez….
…Asa faceam de obicei. Dar „obiceiurile” implementate in decursul acestei saptamini,mi-au creat o oarecare dependenta.M-am atasat de Tivi,m-am atasat de PiCi,m-am atasat de bere,de KFC si de vestitele lor aripioarele ,m-am atasat de ..lene…dar..
…ma „destept” si ,imi revin.
 Dependenta ,ca stare psihica,sau patima (in limbaj duhovnicesc),atasamentul de ceva ,preocuparea asiduua pentru ceva,nu poate aduce,in viata noastra, nimic bun. Omori timpul! Si,te omori pe tine. Esti condamnat la  suicid! Si esti ,iremediabil ,pierdut…
Dependenta,te fura! Vine usor. Este egoista.Te vrea numai pentru ea! Iti gidila orgoliul. Si..adesea,nu mai pleaca. Fara o disciplina interioara,asiduua,nu o mai poti alunga…
..Sa ne disciplinam!,pina nu e prea..TIRZIU!dependent de net,drog,tutun,alchool
 
Reclame

Ucenicii lui Hristos


…”Dupa faptele lor ii veti cunoaste ca sint UCENICII MEI!”, zice Domnul Hristos. Iar eu, zic -au spus-o, de fapt si de drept, altii inaintea mea, si eu nu fac decit sa repet, din convingere- ca, depinde de noi de care parte a BARICADEI alegem sa fim…
…putem gresi, evident, de-a lungul vietii, chiar si de mai multe ori, caci :”a gresi e omeneste!”, dar..”numai un nebun va ramine in greseala lui!”…
Ca sa fii cu Hristos, ca Hristos….drumul e lung, si e anavoios..Crucea GREA. Dar..daca vrem sa fim cu El, ca El, Hristos este de partea noastra. El lupta pentru fiecare dintre noi…

Icoana (făcătoare de minuni,sau nu?)


Icoana

(Facatoare de Minuni,sau nu?)

Arhanghelul Rafail,pictura

Rafail,arhanghelul

  Nu voi vorbi, astăzi, aici, despre Arhanghelul Rafail -din imaginea expusă- ci despre ICOANă, în general…
  Icoana: ” a fi, sau, a nu fi!” -„aceasta-i întrebarea!”-, Făcătoare de Minuni!..
  Este, sau nu este, ICOANA, Fătoare de Minuni? Scepticii ar spune: Nu.
 Eu, am citit undeva, că : „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei ce cred!, ceea ce înseamnă că, ORICE ICOANă este făcătoare de minuni, dacă, tu, crezi! Personal, m-am convins de lucrul acesta. Şi, vreau să spun că, nu este nevoie să alergi sute, mii de km, să treci graniţe, să ajungi în Athos sau Jerussalem, sau la Ghighiu şi Siliştea-Gumeşti, la Pecerska sau Deveevo, sau mai-ştiu-eu pe unde, pentru a te afla în faţa vreunei Icoane Făcătoare de Minuni. Ci, poţi descoperi asta, chiar la tine acasă, în cămăruţa ta, unde ai, poate, întîmplător  -sau nu- vreo modestă ..litografie…De ce spun asta? Pentru că, am „văzut”! Am trăit..MINUNEA!..
 Evident că, nu-i deloc în regulă, cu noi, că alergăm, disperaţi uneori, prin şi după locuri unde s-au arătat semne. Nu ştiu nici cît de plăcut este lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu. Uneori, cînd am tentaţia de a merge în astfel de locuri, despre care aud, de la cineva, sau din mass-media, adesea, îmi vin în minte cuvintele Mîntuitorului: „puţin credinciosule!..cauţi semne şi minuni”…Şi..mă simt, un mic Toma (Necredinciosul)…
  Sîntem nişte Toma multiplicaţi.Vrem dovezi! Pentru că, oameni  -slabi în CREDINŢĂ- fiind, avem nevoie de…DOVEZI. Şi Dumnezeu, ştiind despre neputinţele noastre, nu se zgîrceste să ni le dea…
  ..Eu şi partenerul meu pictam. Mai mult el decît eu… Promisesem cuiva o Icoana pictată. Partenerul meu (oarecum  sceptic la anumite capitole, dar, cu precădere, la MINUNILE pe care le fac Sfinţii şi/sau Icoanele, tema pe care ne „confruntasem” de nenumărate ori), îmi promisese că va picta acea Icoană. Numai că de la a zice, pînă la a face, uneori e..drum lung. La unii!!…Şi aşa a fost şi în cazul nostru. Iar Icoana, nu era „orice” Icoană, ci era una arhicunoscută -şi mult- contestată, de către unii şi/sau alţii!…- era Ic MD de la…
Cerusem şi primisem binecuvîntare, de la pr Paroh, pentru pictură, şi ne punem pe lucru. El, partenerul meu, că eu, doar dădeam „directive”(în zisa lui!…)! Făcusem, ce-i drept, şi eu ceva: cumpărasem pînza, culorile, pensulele potrivite, etc!, şi pentru aceste motive, mă consideram  îndreptăţită să…”sucălesc”(în zisa lui!)…
..El, zi de zi, mai dădea o pensulă-două, dar..cam atît. Şi aşa s-a scurs ,cred, mai bine de un an, iar persoana căreia îi promisesem Icoana, şi care şi-o dorea foarte tare, mă mai întreba, din cînd în cînd, la telefon: „ce se mai aude cu icoana?” Eu, oarecum încurcată, bălmăjeam te-miri-ce bîlbîieli, şi, mai apoi, după ce închideam telefonul, furioasă, îmi vărsam năduful pe bietul om (îmi vine să zic: animal!!; da mi-e că citeşte şi..mă crapăăă!!!; ăsta-i sensibilos nevoie-mare!!..)…Iar el, mai dădea cîte-o pensulă, şi iar mai lăsa la o parte pensulatul…Asta a durat ceva timp. Apoi persoana, jenată probabil, de penibilul situaţiei, n-a mai sunat cîteva …luni. Icoana, aproape terminată, „zăcea”, prăfuită, printr-un cotlon, printre alte „minunăţii”, marunţişuri trebuincioase desfăşurării activităţii şi profesiunii noastre( ambii artişti!!sîc!…). Un haos: bile, sîrme, sfori, pensule, tuburi cu vopsele, ştrasuri, hîrtii speciale, cd-uri cu diverse imagini necesare, pixuri, sticle şi sticluţe cu fel de fel de soluţii şi uleiuri, recipiente de diverse tipuri, etichete, mărgeluţe, cîlţi, cleşti , pungi şi punguţe, aţe, buturugi – cîndva copaci falnici, acum nişte biete putregaiuri pline de carii, care-şi aşteptau, cuminţi, rîndul pentru a fi prelucrate, şi punerea lor în valoare (artistică!!!; de către nişte neisprăviţi ca noi..)-,etc. „Ospiciu!!!, în toată „splendoarea” lui”… Trăim în fugă!!! Şi ..haotic!!… Muncim mult, cîştigăm puţin, experimentăm „evenimente” după „evenimente”, sumedenie de „încercări” în care ne pune existenţa!!! Încercăm, ne străduim din răsputeri, să ne ţinem „drepţi” în faţa „intemperiilor” la care sîntem supuşi, în mod repetat!!! Şi ca să nu clacăm, luam soarta în rîs, făcînd glume pe seama ei…În fapt ea rîdea de noi, dar noi, în inocenţa noastră, voiam să credem că-i invers.
….Sună telefonul! Offf,telefoanele astea!!!..Mereu strică ele „bunul mers” al vieţii, oarecum paşnice!…
… Mă duc să răspund! Asta era „obligaţia” mea! „Boulică” nu „servea”! Eu eram „omul de serviciu”!
-„Ce se mai aude cu Icoana mea?”, mă întreabă vocea de la capătul firului.( Recunosc că nu mi-o mai aminteam. Aşa că, doamna, mi-a precizat despre ce anume icoană este vorba…

-Păi…m…da…mda..În curînd!, zic, făcîndu-mă mică-mică…, apoi, regăsindu-mă zic: În curînd va fi gata! Mai este de pus fondul, cu foiţă ..Ştiţi ,vă rog să ne iertaţi dar…ştiţi…a….a…
…_
– Înţeleg!, zice, oarecum dezamăgită, vocea..
Trecuse multă, mult prea multă!, vreme…şi eu, enervată pentru că mă făcusem de pomină, promiţînd, şi neputîndu-mi ţine promisiunea făcută, îmi strig partenerul şi, fără menajamente, îl admonestez! El, care se afla, atunci, angajat, într-un „schimb de informaţii” -pe NET!-, deranjat de faptul că-l întrerupsesem cu „aberaţiile” mele, vine furios, smulge icoana, din locul în care zăcea de multă vreme, şi ..nici una-nici două, o înfinge, cu o furie oarbă, în colţul unei mese, zicînd: „NA, UITE CE FAC, EU, CU ICOANA! ASTA FAC!”..şi, o face bucăţi, fîşii-fişii (era Ic pe pînză, aşa că nu era mare lucru de „făcut”), după care, relaxat, se întoarce la calculator, şi-şi continuă „interferenţa”…Am înnebunit, instant! Am văzut negru-n faţa ochilor. M-a cuprins furia. Uitîndu-mă la icoana care zăcea pe jos, ruptă bucăţi, revolta mi-a copleşit raţiunea. Primul impuls a fost acela de a lua rama de pe jos, şi a i-o-nfinge-n gît. M-am aplecat, am ridicat rama cu fîşiile atîrnînde, şi m-am îndreptat, furioasă, spre camera alăturată, unde se afla omul…Însă CEVA m-a îmblînzit, instant, şi m-a oprit să-mi duc „lucrarea” pîna la capăt…Poate şi din pricina că educaţia mea nu-i în acord cu violenţa verbala şi/sau fizică. Todeauna le-am evitat pe cît am putut. Acum însă eram într-un moment de mare, foarte mare tensiune. Mihnire-amestecată cu furie! Gestul lui mi se păruse a fi incalificabil şi inacceptabil structurii mele(şi chiar şi a lui; el fiind un om f f calm -mai calm decît mine- şi extrem de raţional) Voiam să mă duc şi să-l pun la punct, „înrămîndu-l”!! S-o răzbun pe Maica Domnului!, pe care el o batjocorise în chip josnic! Şi…şi totuşi…m-am oprit! Ceva mai presus de furia mea, mai presus de raţiunea mea din acel moment, ceva din spatele raţiunii mele…m-a oprit brusc, în pragul dintre camere! Şi-am făcut cale-ntoarsă…cu pînza şi rama rupte-n mîna. Nici nu-ndrăzneam să mai privesc imaginea Maicii Domnului, sfîşiată bucăţi!..
  Mihnită peste puterea mea de-a suporta, dar nevrînd să dau amploare evenimentului, m-am retras într-un coltişor al unei camere, departe de locul în care se alfa el, şi..am plîns. Am plîns îndelung…Ore-n şir, am plîns…
…La un moment dat, am luat bucăţile de pînză, şi le-am alipit, rudimentar, fără dibăcie, apoi le-am lipit cu un leucoplast pe spate (aşa a rămas pînă azi 2013, iunie!), apoi am aprins o candelă, am îngenunchiat în faţa Icoanei, şi am rămas, vreme îndelungată, aşa ghemuită, îndurerată, în rugăciune..plîngînd. Nu mai plîngeam eu, ci inima mea plîngea..Eram parcă sfişiată eu însămi, şi golită de ceea ce era, pt mine ,SFÎNT…Primisem „o palmă” grea, de la un om îndumnezeit prin har! Şi nu-mi venea să-mi cred!!! Eram contrariată!…Plîngeam tăcut…adînc! Şi-am plîns pîn-am adormit! Dar, na-am dormit prea mult, că..m-am trezit. Somnul însă, mă liniştise puţin, şi-am început să pot gîndi! Lucid!
Mi-am dat seama că am greşit…Am continuat să mă rog! Şi-am început s-o rog pe Maica Domnului sa nu fie supărată pe el, pentru ce făcuse, pentru că el nu fusese vinovat, ci eu, pentru că-i cerusem  să facă un lucru pentru  care el nu se simtea pregătit să-l facă. Eu, prin atitudinea mea, l-am adus în starea aceea, şi l-am determinat să facă acel lucru necugetat. Şi considerîndu-mă principalul vinovat pentru fapta săvîrşită de către el, mîhnită pîna în străfundul sufletului meu, am rugat-o , îndelung, pe Maica Domnului, să mă ierte şi, totodată, să-l ierte şi pe el, pentru gestul făcut, şi totodată, să-l ajute, ca într-un viitor apropiat, să se căiască, şi s-o cinstească aşa cum se cuvine, aşa cum INSUŞI DOMNUL HRISTOS, Domnul nostru, a cinstit-o şi a onorat-o! Şi, am mai zis ce-oi fi mai zis eu acolo, în necazul şi mîhnirea mea pentru cele întîmplate..apoi..
..preţ de o săptămînă, pentru că nu-mi ieşea din minte, şi mai ales din inimă, am tot îngenuncheat în faţa „relicvei”, şi-am tot plîns şi m-am rugat, repetînd ruga. Aceeaşi ! Cuvintele mele. Scoase din mîhnirea inimii mele. Eu, nu prea plîng…
…Nu sînt o plîngăcioasă. N-am plîns nici cînd mi-a murit mama, sau cînd 2 dintre fraţii mei -ambii, de foarte tineri-, ne-au  „părăsit” rînd pe rînd, mergînd la Domnul; n-am plîns cînd ne-a ars maşina, scrum, în 7 minute -fără drept de apel!-, în poarta Mănăstirii Cernica, în 2007, n-am plîns nici cînd, în anul următor(2008), ne-a fost furată maşina pe care de-abia o cumparaserăm cu greu; n-am plîns cînd mi-am pirdut familia, într-un „eveniment” oarecare, în 2002, şi cînd am pierdut şi ceva agoniseală pe deasupra; şi n-am plîns, în general..dar, atunci..am plîns..
…am plîns, mult, îndelung, sfîşietor. Am plins de ciuda, am plîns de furie… Am tot plîns..Am plins atunci pentru toţi anii în care nu plînsesem…Am plîns şi m-am rugat. M-am rugat şi am plîns. M-am tînguit, scîncind surd…Şi repetam mereu: Maica Domnului iată, aşa şi aşa, şi te rog…(ajută-l, pe bietul om, să te cinstească)…Mă rugam , fără să aştept vreun răspuns. Cel puţin nu un răspuns imediat. Nici gînd! Ma rugam cu zdroabă. Şi , răspunsul a venit, surprinzator, neaşteptat…
..Şi…s-a făcut ,cum că, partenerul meu  – „BOUL meu” cum îl alint eu, cu dragalasenie!!, spre frustrarea lui maximă!- a fost invitat, la doar cîteva zile de la acel „eveniment” -neplăcut, şi care ne pricinuise un real discomfort-  , de către un MARE PREOT (în sensul de înduhovnicit), la Biserica acestuia, pentru a săvîrşi împreună Paraclisul Maicii Domnului -Acatistul-, în Postul Sf Maria. Partenerul meu nu este teolog. A studiat, în particular, 8 ani, zi de zi, Istoria Religiilor. Şi e preocupat de creştinism, şi de „Lucrurile lui Dumnezeu”. E DOXA. Tteorie. Da’..doar atît!(ne amuzam noi..) Pe preotul respectiv îl cunoscusem  -întîmplator (sau nu!)!-  pentru ca mersesem să-i facem, într-o zi, mai de demult, o ofertă. Şi el, „Boul meu” mai rămăsese, atunci, la un mic taifas, după care, în urma unui schimb de telefoane, plecase, foarte încîntat pentru întrevedere…şi încîntat de „cunoaşterea” cu care fusese binecuvîntat omul acela (preotul), precum şi de bucuria cu care el, „Boul meu” fusese binecuvîntat pt că l-a întîlnit, tocmai el!, pe acest om…şi ..cam atît. Nu-şi făcuse nicio speranţă. Nici eu, aşadar! Nici că vom beneficia de ceva livrare de produse, nici că se vor mai intersecta drumurile noastre. Dar el,”Boul meu”, rămăsese cu bucuria inimii care era deplina. Mi-l elogia mereu pe părintele acela. Fusese fascinat de spiritualitatea  preotului. Şi-mi tot relata una-alta, deste subietele pe care ei le dezbătusera. Şi ,iata ca, taman acum, în împrejurarea dată, a fost invitat, nici mai mult, nici mai puţin, la..slujire. A venit într-o zi acasă, şi mi-a zis categoric:

– Anto, io trebuie să merg, mîine, la parintele V !
– Pentru ce?, îl intreb. Să-i duci ceva? S-a decis, în sfîrşit, să cumpere ceva de la noi???..
– Nu, îmi zice zîmbind enigmatic, precum Gioconda. Să slujesc!
– Tu???.. Să slujeşti?, îl întreb contrariată.
– Da, îmi zice şugubăt. Sa slujesc!
– Fugi de-aici! Tu?! ? Păi ce ştii tu să faci, în materie de slujire? Esti pe lîngă!, îi zic.Iar părintele?! ! Cred că a geşit persoana..

<
– Mai, îmi zice TREBUIE să merg! Şi, află că nu numai mîine, ci tot Postul…

– Eşti cu capu’, „partenere”!, îi zic ,zeflemitor. Vezi-ţi de pensule şi de cioatele alea putregăite ale tale, că ne mănîncă mai acuş cariile plecate la plimbare, şi nu cauta să-ncurci lumea aiurea!!!, că…te crăppp!!!, „Boule”…
– Mă duc!, îmi zice senin. Părintele, aproape că mi-a poruncit, şi…n-am putut zice nu!, mă anunţă el, surîzînd enigmatic…
– Pai, bine!, îi zic, dar ce să faci tu acolo, mai exact? Că tu nu ştii tipicul. Eşti pe lîngă, amice. Ce vei face?, îl întreb. Ce ţi-a zis părintele că se va face? Are cumva vreun spici de ţinut, şi tre’ să-l ţii tu? Ţi-a pregătit cumva lădiţa şi publicul? Că la teorie, eşti cel mai tare!
– Acatistul Maicii Domnului, îmi răspunde, evitînd să comenteze „aprecierile” mele, la adresa lui.
-…OPSSsssssssss!!!..îi zic (opssss, îmi zice şi ,mie, vrăjmaşul, în ureche. Slava Domnului că n-am glăsuit ce-mi tot şoptea!! cu insistenţă şi batjocoritor). Ei, îi zic revoltată de-acum, stai puţin, tu i-ai zis acestui preot că tu nu ai habar de tipic?? Că nu ştii acatiste, şi că, în general, nu ştii cîntări Bisericeşti? Şi, mai ales, i-ai zis că tu nu eşti întru totul de acord cu cinstirea Maicii Domnului (subiectul multelor noastre „dispute”!!; şi-mi sufla cineva în ureche, să-i mai amintesc şi de incalificabila lui faptă şi de ofensa ce-i adusese el maicii Domnului -că-mi picase mănuşă treaba!-; dar, nu i-am zis)?? Cum sa mergi ,tu, la Slujba de Acatist, împotriva convingerilor tale???…
– Ştii ceva, îmi zice, aproape că mi-a poruncit, şi n-am putut să zic nu! Are părintele un fel, „poruncitor” de-a te ruga, îmi zice el, aşa că.. TRBUIE!!! să merg. Şi voi merge…şi, VOI INVĂŢA!<
– Au, mă doare!!! Nu mă-nnebuni!!! Tu şi Acatistele, baba şi kalaşnikovu'! Mare pioşenie!!!, aşa dintr-o dat'!, pe nepusa masă.."Boul meu" şi Acatistele!! {"Mare eşti Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale; Şi niciun cuvînt nu este îndeajuns spre Slava Mareţiei minunilor Tale (îmi şopteşte îngeraşul!)!} Tac!…
– Lasă, îmi zice, nu te îngrijora, mă descurc eu cumva!…
– Aş!!!…
Aveam treabă de nu mă vedeam. Un om în minus conta. Dar, pentru bucuria cu care îmi anunţase vestea, şi de dragul părintelui V, mi-am asumat şi treburile pe care trebuia să le facă el, şi l-am şi încurajat, bucuroasa chiar…dar, fără să-mi fac prea mari speranţe, ci pur şi simplu , doar ca să le fac pe plac, lui şi părintelui respectiv (şi-n gîndul meu zicînd: „Doamne, iartă-i că (poate!) nu ştiu ce fac!”
A doua zi, seară, cînd a ieşit de la Slujbă, m-a sunat imediat ce a ieşit din Biserică, şi, mergînd pe jos (poate şi fără să-şi fi dat seama ), preţ de mai multe staţii, pînă acasă, mi-a povestit, la telefon -şi el nu este tocmai un pasionat al comvorbirilor telefonice- cît de minunat se simte , şi cum aude şi acum în urechi cîntările psaltice, şi ce coruri minunate are în cap…Nu-mi venea să-mi cred urechilor!!! L-am tot întrebat ce slujbă a fost, şi, repetat mi-a răspuns: Acatistul Maicii Domnului, şi-mi relata, bucuros, radiind, cum decurseseră lucrurile, şi cum a cîntat strana, şi cum a  cîntat şi el..(redîndu-mi muzical; incredibil; cînta la flaut, cînta la pian -atîta mă bătuse la cap, pînă am cedat şi le-a cumpărat-; dar..vocal, vocal nu, nu-l auzisem niciodată în atîţia ani; eşti un real talent, amice!, îmi venea sa-i zic!!!)..(?)…(!!??)..
Cînd a intrat pe uşă, cu telefonul la ureche, vorbind cu mine, exact ca-n reclama aia tv, radia…
…Am aşteptat să plece din camera în care-mi dăduse vestea (care era chiar camera unde spărsese Icoana!). Am îngenunchiat, şi…fericită, am mulţumit Maicii Domnului. Pentru că, mi-am dat seama, că Maica Domnului mi-a răspuns la rugăciunea mea, aşa cum a ştiut EA mai bine. Ştiu că şi mai mari lucruri decît acestea, va face, Maica Domnului, cu el..cu noi…cu noi toţi, dacă ne rugăm!
Însuşi Domnul Hristos a spus: „şi cînd staţi de vă rugaţi, să credeţi că veţi primi, ceea ce cereţi, prin rugăciune, şi veţi avea!”-citez din memo-.
Eu nu pot spune că am crezut, cu o CREDINŢă din aceea, astfel încît să mut şi munţii. Nicidecum. Eu spun doar că, mihnită de ceea ce se întîmplase, am suferit ca un cîine, şi m-am tot tînguit, cu părere de rău, şi am rugat-o pe Maica Domnului, să-l ajute ,ca el să fie, pe viitor, un cinstitor al ei. „Şi aceasta s-a făcut lui!” Iar mie, cîtă bucurie!…
Tuturor vă doresc să aveţi parte de experienţe minunate!, şi..LUMINĂ-n Suflet!
Cu drag,
Antoaneta
 

Ruga adresata Proorocului Ilie(pe vremea „imparatului” Basescu)..


Ruga catre Proorocul Ilie

      (29 iulie 2012-Referendum ,pe vremea „imparatului” Basescu)
  Preaminunate Proorocule,Ilie,cel ce ,prin rivna ta fierbinte catre Dumnezeu,stai,acum, inaintea Tronului Imparatului Ceresc,si prin marea Sa bunatate si milostivire,catre tine,te-a binecuvintat cu DAR-ul Facerilor de Minuni,si prin mijlocirea acestui mare DAR,ai infaptuit semne si mari minuni,in vremea Imparatului Ahab,te rugam ,pe tine,bine-placutul lui Dumnezeu,ca si astazi -29 iulie 2012 ,si in „toate zilele imparatului Basescu”- sa fii alaturi de noi,binecredinciosul popor roman,si sa mijlocesti pentru noi!
  Roaga-te,proorocule Ilie,si mijloceste ,grabnic,catre Dumnezeu,ca sa dea, pastorilor nostri,Frica de Dumnezeu,intelepciune ,si purtare de grija fata de supusi.Sa-i vindece,Domnul, de lacomie,sa-i ajute sa  se lepede de pofta cistigurilor,de fatarnicie,de minciuna,de pofta..PUTERII(cu toate derivatele ei)!..
 Ajuta-i Sfinte Ilie,pe guvernantii nostri -in frunte cu „imparatul” tarii,Basescu-  sa-si aduca aminte de promisiunile facute in Campania Electorala,si de indeplinirea,cu sirguinta ,a tuturor indatoririlor pe care le au fata de  supusi  -poporul raman- ,asa incit si supusii – poporul roman-,sa poata arata dragoste si supunere fata de cei care-i ocirmuiesc,si  astfel,in PACE si PROSPERITATE sa petrecem viata care ne-a fost rinduita de la Bunul Dumnezeu,in frumoasa si bogata tara,ROMANIA!
…Daruieste-le ,Sfinte Ilie,dragoste pentru ROSIA MONTANA,asa incit sa n-o vinda pe nimic!
..Si,te mai rog Sfinte Proorocule  ,al lui Dumnezeu,Ilie,si NU IN ULTIMUL RIND,ci INAINTE DE TOATE!,roaga pe bunul Dumnezeu,inaintea Caruia ai trecere,sa dea poporului roman,GRABNIC : PLOAIE de buna vreme,si buna intocmire a vazduhului,spre buna imbelsugare a pamintului! Amin.
 Iti multumesc Sfinte Ilie! Iti multumesc!

Ivana-A

(29 iulie 2012)

Cuv.Pr.Arsenie Boca


Cuv Arsenie Boca

Cineva m-a ‘cadorisit” cu aceasta imagine.Am zeci de imagini cu Parintele Boca,insa imaginea aceasta este una f speciala.Cind am primit-o,nu i-am acordat cine stie ce importanta,intru-cit era ,aproximativ ,ca multe altele pe care le am.Ei,nu! Nu este asa.Astazi am constatat ca imaginea aceasta spune cu mult mai mult decit spun multe altele pe care le-am vizionat.Am postat-o aici,si astept ca,voi,cei ce veti trece pragul Blogului meu,sa va spuneti parerea.Priviti imaginea cu atentie sporita!

Asa-zisa Lege ,103/1992 sau „Legea Monopolului”..Bor


pastor_lup_oaie

Ca Legea 103/’92, revizuita si adaugita, prin nush-ce an, este NECONSTITUTIONALA, deja stie lumea, dar despre „nastrusniciile” care se fac sub „egida” acestei asa-zise Legi, stiu mai putin si mai putini. Asa ca am sa relatez azi, aici, un episod..
Deja, sint unii care stiu ca eu, desi sint ortodoxa, nu prea fac „ascultare” cind e vorba despre „ciudăţeniile” „emanate” din Deal..
…si asa, mi-am permis sa-mi iau cu de la sine „pogoramint” si facind abstractie de aberatia 103/’92 ( in fapt, eu nu stiam  atunci, de „monopolul BOR”; n-aş mai fi ştiut niciodată!!! )  am facut un gest nebunesc de-a dreptul. Am imprumutat, prin 2007, vro douaj’de mii de euro, am  infiintat o firmulita, mi-am scos Certificat de Importator Intracomunitar ( dupa Legea Statului Roman ), si-am zis sa ma folosesc, in sfirsit, si de statutul pe care mi-l da Diploma mea de Absolvire ( ARTA ) si, dupa nenumarate peripetii si  evenimente, unele de-a dreptul, dramatice (  amintind acum, aici, doar de paralizia care m-a tintuit la pat vreme de un an, paralizie din care, nimeni nu mai credea ca voi iesi, dar..Mare-i Dumnezeu! ) am deschis un mic ( f mic, extrem de mic…minuscul ) Magazin, in care vindeam arta religioasa ( mai pe scurt, zis ) si arta decorativa. Souveniruri, daca vreti. Asta se practica, peste tot in lume. In nicio tara din lume, nu este insa interzisa de vreun „monopol” (indiferent cîtă mafie e in lume!!) aceasta indeletnicire, mai ales pentru cei ca mine, care platesc impozite si taxe catre Stat, si care, mai am si o Diploma de Absolvire in domeniu..care imi conferă dreptul sa pictez inclusiv Icoane şi să mă hrănesc din rodul muncii mîinilor mele cît şi din talanţii primiţi în dar de al Dumnezeu! Toate bune si… mai putin bune si frumoase!  Bleah!!!…

Nu stiam ce ma asteapta! Abia cind am intrat mai in  „pîine” am realizat, cu adevarat, cam cum sta treaba in „domeniu”…si cine-mi sint „taticii!!!…”

Că, acum ( in 2013 ), dupa 6 ani incheiati, cei douaj’de mii sau facut treij’de mii ( euro ), n-ar fi chiar asa mare problema, desi se aud „strigatele” creditorilor mei ca niste tunete ce spag vazduhul!!! Basca saraca mea constiinţă (Unii au decretat deja, ca nici macar nu am asa ceva!!!)! Nici ca-s Lefterica Popescu, muritoare de foame, muncind din greu la „Cooperativa Munca in Zadar”, desi am trudit, la greu, cite 14-18 ore pe zi, nepermis de mult avind in vedere starea mea fizica, nu mai conteaza!

Problema mare  e…Biserica. Nu ANAF-ul sau OPC-ul! Desi „m-au calcat”, destul de dur ( ce-i drept la..”sesizare”, sau..la COMANDA, cum vreti sa-i ziceti, tot una e! ). Nu Garda F, desi astia „m-au vizitat” o data pe trimestru, asaaa ..”de curtoazie”..”comandata”. Nici Inflatia, desi, si ea isi spune, serios, cuvintul. Nu! Ci..Biserica! Biserica al carei copil sint, nu numai ca membru numeric…si care -Biserică- n-ar lasa nicio firimitura sa cada de la masa mai-marilor ei,  spre..cei care le-au cazut mai-marilor la împărţeală…Si in hulpavia lor, nici ca le-a pasat de sufletul meu! Nu si-au facut niciun fel de probleme de constiinta, prigonindu-ma! Trimitind drept „killeri” asupra mea, pe cei de la GF, cu care facusera PACT diavolesc ( a se vedea Sedinta  „Sf ” Sinod din 20 nov 2012 si Circulara din 28 febr 2013, Circulara trimisa catre TOATE parohiile din Arhiepiscopia Buc):

Pescari de suflete?!!! Un non-sens…

Mai-marii BOR vor bani, bani si iar bani!!! Nimic altceva!

Oooo, dar greşesc! Mai vor ceva. Vor cit mai multa prostime. Care sa se comporte precum le spun ei! Şi sa cotizeze cuminţei, tăcuţi şi cu prisosinţă! Ba la luminarea brănduită (marca Bor SRL), ba un „mic obol” intru „veşnicie” pentru… Catedrala Mîntuirii Neamului (cui?), ba in taxele pt nunti, înmormîntări si botezuri! Si..cite si mai cite…

Auzi tu? Botez pe bani! Vine omu’ la Hristos, iar ei il taxeaza pt asta!!!  As vrea sa ma abtin sa mai commentez…da` tocmai imi vin in gind „lepădările”, pe care ei înşişi -clericii- le rostesc cînd Botează un prunc:

– Te lepezi de Satana?, îl intreaba preotul pe cel ce urmează a fi Botezat (deşi acesta-i prunc şi habar n-are ce se petrece cu el, nici nu ştie că-i întrebat, nici nu poate răspunde la întrebări…) Iar cel ce urmeaza sa primeasca Botezul ( în cazul ortodocşilor, naşul răspunde în locul celui Botezat ), răspunde:

– Ma lepad de Satana!

Nu stiu cum sa spun, dar…poate ca prea multi dintre „cei care au fost lepadati”, si-au gasit culcus, taman la cei care-i exorcizasera!!! Altfel, de unde-atita rautate? De unde-atita lacomie de bani? De unde atita ura a mai-marilor asupra unuia… „dintre acestia mici ai MEI”?

Si cind zic „acestia mici ai Mei”, ma refer nu numai la un crestin oarecare, cazut in plasa lor la numaratoare, ci ma refer, inclusiv la preotii din subordinea celor mai-mari ai Bor. Care, dupa cum se stie deja, sint prigoniti in fel si chip de citiva golani cu functii prin Deal si fara pic de Frica de Dumnezeu! Spaima si cutremur i-a apucat pe „acestia mici”, de vreo 2-5 ani incoace, caci bietii de ei, nu mai stiu incotro sa apuce! Ei strîng din dinti si..tac!

Dar, A TACEA, in atari conditii, este in totala contradictie cu libertatea de conştiinţă pe care Dumnezeu a dat-o omului! Fie el si cleric! Caci Domnul a zis, ca daca te nedreptateste cineva sa-l spui mai-marelui ierarhic! Ori ei, sarmanii preoti fug de mai-marele ierarhic, precum dracu` de tamiie, dara-mi-te sa-i mai treaca prin fata sau, si mai abitir, sa incerce cu mai-marele vreun dialog! Asta ar fi culmea „neascultarii”! Ferita Sfintul! Astia-s niste despoţi!

Apoi daca nici acesta -mai-marele- nu te asculta, zice Cartea, sa mergi la mai-marele-mai-marelui! Opsssss!!!, asta ar fi culmea culmilor nerusinarii si a nesupunerii si asigurarea caterisirii fara drept de apel…Asa ca, bietii preoti, care-au ramas, datorita „conjuncturii”, niste simpli preoti (ma refer aici, fara ranguri si fotolii calde prin Deal sau prin eparhii), se fac miiici-mici, isi plîng sieşi năduful si merg mai departe ca si cum nimic rau nu s-ar intimpla in sinul Bisericii din care ei fac parte. Ba, mai mult, invaţă si „oiţele” la o tăcere absurdă, tot bătînd monedă pe dictonul: „nu judeca, ca sa nu fii judecat”. Si sub auspiciile dictonului, cind se mai ridica, ici-colo, cite un glascior firav sau cite unul mai cu vlaga, indata se gasesc citiva „credinciosi adevarati”, care sa-l puna la index pe „impostor!” Şi-i dă cu leuca lui: „nu judeca”, de nu se vede! In numele mai-marelui din Deal ori din..eparhie!! Nu în numele lui Hristos! Caci, din pacate, Hristos Domnul, a fost, demult, scos din ecuatia asta!!!

Noi muritorii nu ne mai mîntuim acum din faptele noastre bune, facute din CREDINTA  si spre cinstirea lui Dumnezeu sau din dragostea pt Dumnezeu si pentru semeni (asa cum ne invata Hristos), ci ne mîntuim, instant, daca dam banuţii nostri la Caterdala Mîntuirii Neamului (cui?), lasindu-ne copiii nemincati si lipsiti de orice confort. Ne mîntuim doar daca la un eventual parastas, împărţim pomana doar insotita de lumînari marca BOR (srl), ca cele de la piata, care-s ceva mai ieftine si fara sigla, nu-ti asigura Rai-iul! Ne mîntuim doar daca mergem sa cotizam gras atunci cind cununam si/sau botezam. Si, ne mîntuim DACĂ şi numai DACĂ: TĂCEM!

Sa nu cumva sa te atingi cu vreun singur cuvint de mai-marele, ca ti-ai si asigurat IAD-ul cel VESNIC si  ETERNA scrisnire a dintilor! A, nu! Scrisnirea dintilor nu te asteapta abia cind mori! Ci o auzi, o simţi şi o trăieşti, asurzitor, zanganitor, chiar în viaţa aceasta! E scrisnirea „oitelor” care striga: „Te-ai ars! Ai judecat! Cine esti tu sa judeci pe patriarh sau pe episcop? bla..bla..bla..”

Beheheee!!!..Beheheee…

Hai, la staul cu voi! Retrageti-va in reculegere si… mai scotociti-vă prin buzunare, „oiţelor”, „necuvîntătoarelor”… ia vedeti de nu cumva v-a mai rămas vreun frăncuţ sa-l duceti in Deal, mai-marelui „cîntăreţilor”!!! Nu de alta dar, mai dăunăzi-i căzuse cîteva swarovski de la poalele antiriului, cind s-a urcat in „caleaşca de aur” cu mulţi cai putere sub capotă, cumparata tot din banii vostri de mîntuire…

Voi reveni!…

( Oricum puteti citi cite ceva, caci am postat pe site-ul lor, chiar intr-unul dintre bîrlogurile asa-zisilor crestini-ortodocşi – ooo, de-ar sti bietii de ei, creştinii ortodocşi, cine-i stăpîn acolo!!!-,  cit si  pe drumulevanghelic.bogspot.com sub aceeasi semnatura ori în Cartea: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! sau Spovedania unui învins”, apărută in dec 2014)

Antoaneta-Ivana

Ai grija ce-i DORESTI ,intru-cit s-ar putea sa ti se-ntimple…


    Toata saptamina, dar cu precadere simbata 7 febr 2009, un angajat al meu, unul Iustin, repeta precum papagalul:

 -„Ivanella” ( asa imi zicea el! ), daca m-as sinucide? Sa văd -de parca mai putea vedea!- ce face Bogdana ( iubita lui, care-l „abandonase”, nu fara motiv, si nu-i mai raspundea nici macar la telefon, ceea ce-l facuse sa ajunga la disperare, cit era el de „mascul”, si „feroce” pe deaupra…).

Mai Yust, astea-s vorbe de teolog ( era student la Teologie, in anul 3, atunci. Acum, in 2012, tocmai a absolvit Masteru’: in, ATENTIE! Teologie )?, il intreb. Inceteaza! Ce te-a apucat? Ai luat-o razna? O tii intr-una asa? Ce amprenta ar lasa vorbele tale asupra „clientilor’ nostri, daca te-ar auzi, mai ales ca multi stiu ca esti student la Teologie? Inceteaza! Ma calci pe nervi!, ii tot ziceam..

 -Daca as trage de volan, in viteza, si m-as duce intr-un parapet, ceva acolo?, imi zice, ignorind cuvintele mele…

Inceteaza, si nu mai tot zi asa, ca nu e bine! S-ar putea sa ai surpriza ca chiar sa ti se-ntimple…Si-apoi, nu uita ca circuli cu „autohtona” mea, „netrebnicule”!, îi zic, mai in gluma, mai in serios. Dar el, zeflemitor, rizind ( nu era risu’ lui!..), repeta iar si iar, si-i zice chiar si unei cliente, care tocmai intrase. Femeia l-a admonestat , si ea, caci era una dintre clientele „casei” …zicindu-i, c-o dezamageste s-auda din gura lui asa ceva..Dar lui nu i-a prea  pasat de opinia femeii si si-a purtat „monologul”, mai departe , tinind-o asa, toata ziulica, pina la terminarea programului, caci eu n-am mai avut chef sa mai insist, sa-l determin sa taca, pt ca oricum nu ar fi facut-o. Il cuprinsese un fel de sadism…

…A doua zi, Duminica, 8 febr 2009, la ora 8,15, in timp ce eu il asteptam, l a Manastirea Cernica, de mai mult de jumatate de ora peste ora stabilita, si intrasem deja in panica, deoarece el, de regula, era f oarte punctual -singura lui calitate!-, am primit un telefon…Era el!  Cu vocea-i tremurinda, panicat, m-a anunta plîngind ca un copil, ca a avut accident,  pe Vacaresti, si-a facut masina ţăndări…

Tu cum esti, „netrebnicule”, esti bine? Ai patit ceva? Esti ranit? Sint victime? Ai nevoie de Salvare? ..Nu intra in panica, si nu cumva sa fugi de la locul accidentului, ca eu plec acum spre tine, si incerc s-ajung in max 15 minute. Important este ca esti teafar si ca nu sint victime. Orice altceva s-a intimplat rezolvam! Slava Domnului! …( ca n-ai „crapat”, îmi venea sa-i zic, dar n-am zis, dat fiind ca „aţa” era f subtire, era extrem de panicat, si cine stie ce mai putea face, sa ma mai dea si de belea, ca masina era pe numele meu, si mai aveam si-o juma’ de tonă de marfa-n ea )…las’ că-l „crăp” eu after!, mi-am zis. Bine c-a scapat teafar neisprăvitu’! La cite pagube am, ce mai contează o Dacie si-o juma’ de tonă de bani aruncati pe asfalt sub formă de marfă!!..Bine ca n-a omorit pe nimeni psihopatu’!..

Bine ca macar e-ntreg!, mi-am zis uşurată, reflectind la pagube…

Ce-a-nteles Iustin din asta? Nimic!..

S-a-mpăcat, mai apoi, într-un tîrziu, după N-jde peripeţii, cu Bogdana lui. I-a „administrat” , mai apoi, acesteia, niste bătai zdravene ( „corectii”, ca sa se invete minte, si sa nu mai facă! ); a „subtilizat” substantial, afacerea, spunind tuturor ca el este patronul celor 2 Magazine pe care eu le deţineam atunci -în 2009; nu erau tocmai niste MAGAZINE, ci doar nişte dughenuţe, unul de 3 mp, altul de 30mp, pentru care eu muncisem 24/24, şi acumulasem mult peste 800 milioane ( din pagube „diverse” ), datorii ( acum, în iunie 2013, am cu mult peste un miliard!!!; Doamne, ai milă! )- a bagat mîna pînă peste cot, si-a insusit bani, furnizori si beneficiari!; si-a „sponsorizat” „teologul”, cu de la sine pogorămînt, de-un  MERCEDES -pe care eu nu mi l-as fi permis, si nici nu mi-l voi permite, nici daca-as trai ca Matusalem!!, ca-s datoare vîndută..dar, nici nu mi-l doresc-, si..fiindca viata i se părea de-acum anosta linga Bogdana, si-a „tras” o „papuşică” si ducînd-o la o plimbărica, oarecum clandestină, prim Moldova lu’ Stefan cel Mare şi…sfînt…a iesit in DECOR, peste-un parapet…

…A scapat cu viata, din nou, putin „shifonat” pe ici-pe colo: o mînă rupta, niste coaste deplasate, capul putin zdruncinat ( daca mai era nevoie!! ), iar maşina -MERCEDESU’ lui – de care facea atita caz, laudindu-se la toti „fraierii” de la Teologie, si „aburindu-i”  cum ca frac-su din America, si sor-sa din Italia, l-au gratulat cu sponsorizarea, ca semn că-i el, student eminent (??!!; noroc cu Iustinian!! )- şi cu-un ditai mormanu’ de fiare…”mercedes la pachet condensat”!

– Wake-up, Iustine! Şi…

…nu uita: Norocu’ nu-ţi suride la infinit!..iar eu..

…nu te-am „batut” la vreme ( Domnul CEL Drept a avut si inca VA AVEA grija sa „achiti” pina la ultimul ţechin si chiar mai mult decit atit; nu mie, ca mi-e nu-mi mai pasă -sînt prea bătucită-, ci  tuturor celor pe care i-ai inşelat si batjocorit ). Nu uita ca inselaciunea nu are  intotdeauna echivalent, neaparat, in bani!. Ci, e ceva legat de..MORALA CREŞTINĂ ( noţiune despre care nu prea ai habar!; Iustinian n-avea cum să-ţi insufle asta, pe un pămînt nefertil! La Teologia aia, ce exemplu puteai lua de la cei cu care eşti în cîrdăşie?; păcat de părinţii tăi, amărîţii tăi de părinţi, care te-au crescut cu greu şi cu sdoarea frunţii te-au dat la „Scoale” înalte )! Iar eu, mi-am rezervat dreptul de-a face, aici, un „serial” cu tine…

Be my guest!