Archive for the ‘Trezirea inteligentei’ Category

13 km făcuţi aiurea, cu camera de filmat în cârcă pentru un… „popor de idioţi”…


Iertat să-mi fie, dar a trebuit s-o zic!!…

„Societatea Civilă e magnifică, dar lipseşte cu desăvârşire!!”

Marti, 27 iunie 2017, mă sună un coleguţ şi-mi propune să ne ducem să facem un reportaj. N-aveam chef nici să mor, darmite să mă duc pe căldura asta cu ditai harnaşamentele-n spate pe coclauri, când coloana mea-i varză, abia mai şade oarecum vertical, dar nah’, spiritu’ civic…

Sucălită de insistenţele coleguţului, cum-necum plec, ajung la locul cu…placarda: „Aici se termina Parcul Herăstrău!” (semnat Primăria).

 

 

 

Zăresc, de departe, şi doi bodygarzi, unul pe dreapta şi unul pe stânga aleii. Nu erau mai acum vreo 10 zile, când fusesem într-un tur al Parcului. Acum stăteau planton. Am trecut prin faţa lor, salutându-i. Nu ne-au spus nimic, ne-au lăsat să trecem. Îi lăsa pe toţi cei care voiau sa treaca si pe sportivii care alergau, drept pentru care nu le-am înţeles rolul, dar nici nu i-am întrebat. Aveam de făcut o treabă şi voiam s-o fac, nestingherit.

După câţiva zeci de paşi am ajuns la baza podului, la treptele care, dacă le urci ajungi direct la…linia ferată, unde, destul de des trec trenuri, fie de persoane, fie cu marfă. Lumea circulă pe-acolo, întrucât prin acel loc se trece dintr-o parte în alta a Lacului/Parcului Herăstrău. Sunt mulţi sportivi care aleargă, pentru a se antrena. Ei pleacă dintr-un punct, ajung la aceste scări, le urcă, traversează podul de cale ferată, apoi coboară în cealaltă parte a Parcului Herăstru. Lumea obişnuită de prin cartier, traversează prin acest loc.

 

 

 

 

 

Dăunăzi Primăria a baricadat aceastră trecere cu nişte traverse ca de cale ferată. Cică le-a ajuns edililor câţi oameni au murit acolo, surprinşi de suflul trenului sau din neatenţie la traversare!! Şi au găsit soluţia baricadării trecerii respective. Dar lumea tot trece. Unii poate pentru că încă n-au aflat de decizia edililor Primăriei, alţii pentru că, pur şi simplu n-au încotro. După ce ai străbătut vreo 6 km, ajungând aici, nu te mai întorci să ajungi la punctul de plecare, ci, te rişti, escaladând baricada…

 

 

 

 

Nu ştiu, o fi bine, n-o fi bine ce a făcut Primăria…dar, cert este că, deşi 99,99% dintre cei MUULŢI care au trecut în aprox un sfert de oră, cât am filmat, pe-acolo, toţi, la unison au înjurat, am bombănit, dar…doar pentru sine. Când i-am invitat să spună un cuvânt despre..TOŢI s-au exchivat, fiecare în felul lui. Aşa civism: DA!!

Mi-am împachetat camera de filmat şi am plecat să mă relaxez sub umbra unui copac…înţelept, dar,  şi el…tăcut!! Colegul meu amuţise şi el! Eu însă, revoltată de ideea lui, m-am gândit la Petre Ţuţea, filosoful, care a conchis: „Am pătimit 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi!!” Iată că, şi eu, am pătimit cu bagaju-n spate, 13 km (dus/întors), prin Herăstrău, şi am mai pierdut şi 13 minute din viaţa mea pe Podul de cale ferată (timp în care au trecut două trenuri: unul de persoane şi unul de marfă), încercând să smulg un cuvânt cetăţeanului urbei mele, dar…NIMIC!! Nu mă interesa un cuvânt anume, voiam să-i aud opinând deschis, fie pro baricadă, fie contra baricadă!! Dar n-am obţinut decât…priviri piezişe. Ba o cucoană, ca să-mi arate că-şi cunoaşte drepturile (de cetăţean cu drepturi depline!!), de cum a ieşit de pe sub traversele alea, chinuită, transpirată, obosită, intră de-a buşilea-n vizorul camerei de filmat şi striga cât o mai ţineau bojogii: „Să nu mă filmaţi, vă rog, am dreptul la intimitate!!” De parcă mă dusesem cu camera de filmat în patul ei, pe fereastră sau pe hornul casei…

Halal civism! Şi mai zic: „Omenirea nu va pieri din pricina celor care fac rău (o distrug), ci din pricina celor care se uită tăcuţi la cei care  fac rău (o distrug) şi nu intreprind nimic ca să schimbe lucrurile!!” (apox: după Einstein)

Şi încă ceva, aflând de corvoada mea, o amică (înţeleaptă) mi-a spus: „Draga mea, lumea nu o schimbi tu!!…” (Relevant, nu..)

Reclame

Fuga noastră şi timpul…


de Antoaneta Rădoi

Trăim în fugă şi pe fugă!                                                                                                                                             Mâncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă, ne certăm pe fugă, dar..ne certăm, uitând , chiar în fugă, să ne-mpăcăm!!!                                                                                                                                                   Între o dimineaţă şi o seară o continuă fugă! Trăim singuratici, sugrumându-ne  viaţa trăind închişi în birouri, în bâzâitul aparatelor de aer condiţionat -care nu ne fac decât rău!!- sau în ţârâitul intermitent al telefoanelor mobile -marea nostră comunicare cu…necomunicarea!!-, bem cafele la greu şi-ngurgităm pe post de hrană Mc-Donaldşii aceia  garnisiţi bine ha cu EUri –nişte CHESTII dăunătoare foarte!!, dar cui îi pasă, când acest Mc, un tip dăştept ne-admeneşte de decenii bune cu-o tocătură-făcătură  de umplut maţu’ şi de-amăgit papilele gustative ale unor robotoizi ca noi..-, ne tocim deştele-n tastele calculatoarelor sau stăm cu ochii holbaţi în ecranul TiViului butonând telecomanda de la program la program, ca şi cum ele, programele,  ne-ar fi  singurele ferestre spre lume, ne culcăm târziu în noapte, uitând să mai facem…dragoste şi, poate copii -în fond, la ce bun copiii!!; viitoare generaţie de robotoizi!!, ca şi părinţii lor…, mai bine: NU!!- şi ne sculăm a doua zi buimaci, nişte zoomboizi mai osteniţi decât ne-am culcat şi-o luăm de la capăt, iar şi iar. ..
Postăm pe Facebook  siteul acela de Socializare, unde dacă nu eşti înscris, nu exişti!!-, râvnim likeuri şi dăm tare din coate pentru asta, ne dăm întâlnirile pe mess. -îi zicem “meeting”, deh’, s-a dus cu românismele, am devenit occidentali (era să zic “accidentaţi”), ne exprimăm…americăneşte!!; mama mă-sii, de când aşteptăm…americanii, iată c-au venit!! Să-i primim, dară, cum se cuvine! Să le-mprumutăm cuvintele, portu’, obiceiurile, tradiţia, să ne-nfruptăm cum se cuvine din Halloween şi din Valentine day, etc. Ne trăim iubirile, atâtea câte mai sunt,  pintre  sms-uri şi  emoticoane  -figurile acelea zâmbăreţe sau mirate, ori crizate, după caz, inventate de-un alt “băiat dăştept”; viaţa, emoţiile simplificate, ca la surdo-muţi!!; poi, în fapt ce-am ajuns, ce suntem, nu nişte surdo muţi?? Aaa…a… practicăm yoga, majoritatea mâncăm ro-vegan, că nah’ e la modă!!,  luăm lecţii de coaching, devenim peste noapte toţi, da’  toţi, traineri, gândim pozitiv!!, ne culcăm cu ştiri despre crime şi sinucigaşi ori privim la talk-show-uri politicienilor noştri ca viţelul la poarta nouă ; doar ei pricep ce spun, noi NU!!, şi ne trezim a doau zi cu iluzia cunoaşterii stării în care ne aflăm noi sau ..ţara, deci suntem… fericiţi.

Curios totuşi, dar…DA, se-ntâmplă uneori să le mai facem câte-o vizită celor dragi ai noştri, aşa..a.. ca o binecuvântare de Ziua Lor, dar şi aceea în grabă,  ca apoi, taman când se taie tortul, când să le facem urarea de La Mulţi Ani,  plecăm trântindule-n faţă: Nu mai pot sta, nu mai am timp!!
Facem uneori şi câte-o mică pauză şi ne-o dedicăm nouă.  Plecm în ..VACANŢĂ!! Ca Şcolarii, nu-n-concediu!!, şi ne-ntoarcem mai obosiţi decât am plecat, şi-o luam de la capăt şi mai încrâncenaţi, alergând. Suntem crispaţi, constipaţi, cărăm dupa noi povara grea a prejudecăţilor, devenind prizonieri captivi  în propriile vieţi, doar că…ne place viteza. Suntem avizi de viteză, de parcă, dacă ne-am opri am pierde …trendul!! Gândim şi acţionăm cu viteza… gândului şi-aşa pierdem esenta vieţii, fiindcă niciodată…n-avem timp să ne facem timp pentru noi! Pentru cei dargi ai noştri, nici atât!! Şi tot aşa, iar şi iar, o săptamână, două, un an doi, nouăşnouă fără oprire alergăm spre…nicăieri!!

Şi uite-aşa  ne trezim c-au trecut anotimpurile peste noi  şi odată cu ele, timpul. Anii noştri , hăituiţi de-alergarea noastră, s-au dus şi ei…tiptil!!

Ne citim viaţa dar…îi uităm povestea!!

Vrând-nevrând, facem parte din lumea asta. N-avem încotro, trebuie aşadar să ţinem pasul cu ea! Pasul nostru este preţul pe care îl platim cu toţii, dar noi nu suntem atenţi la paşi. Doar uneori ne mai deşteptăm şi-am vrea să dăm timpul înapoi, dar…nu mai e timp!!…


Nota: Omul cu tigara…Ionesco; Sursa: net.

Meditatii zilnice cu Krishnamurti – Pasiunea fara motiv


Articol preluat de pe Blogul „Trezirea inteligentei”

„În această stare de pasiune fără nici un motiv, există intensitatea eliberată de orice atașament, dar când pasiunea are o cauză, există atașament, iar atașamentul este începutul durerii.

Cei mai mulți dintre noi se atașează, se agață de o persoană, de o țară, de o credință, de o idee și atunci când obiectul atașamentului este îndepărtat sau își pierde semnificația în alt mod, ne trezim goi, insuficienți. Vom încerca să umplem acest gol, agățându-ne de altceva, care devine din nou obiectul pasiunii noastre.

Examinați-vă inimile și mințile. Sunt pur și simplu o oglindă în care să te privești. Dacă nu dorești să te privești, totul este în regulă, dar dacă te uiți, observă-te în mod clar, fără milă, cu intensitate – nu cu speranța de a-ți dizolva nefericirea, neliniștile, sentimentele de vinovăție, ci pentru a înțelege această extraordinară pasiune, care duce mereu la durere.

Când pasiunea are o cauză, devine poftă. Când există pasiune pentru ceva – pentru o persoană, pentru o idee, pentru o anumită împlinire – atunci din această pasiune apare contradicția, conflictul, efortul.

Vă străduiți pentru a obține sau a menține o anumită stare, sau să recuceriți ceva ce ați avut și ați pierdut. Dar pasiunea de care vorbesc eu nu dă naștere la contradicții, la conflicte. Nu are nici un motiv, și prin urmare nu este un efect.”