Archive for the ‘Poezii și..poeme, de la LUME adunate’ Category

Unor poeţi, de Livia Frunză


Unor poeți
Livia Frunză

livia frunza

Nu vă mai scoateți pălăria
După canonul politeții,
Că v-a încălecat mândria,
Pe unii dintre voi, poeții!

Și pe cadavre se mai calcă
Pentru-a luci precum o stea!
Mai dați și palme peste falcă
Sau lingușiți fără perdea!

Tot voi, de parc-ar fi paradă,
Cu-nalte titluri vă făliți,
Strigând la câte-un colț de stradă
Că sunteți talentați, școliți!

În fond, uitați esențialul –
Că poezia este-un dar!
Nu vă lăsați luați de valul
Vreunei cronici din ziar!

Nu vă-mbătați cu apă rece!
Nu vă hrăniți doar cu himere!
O laudă, un simplu zece
Sunt numai glorii efemere!

Compuneți doar după dictare
Ce Însuși Domnul vă dictează!
Poemele, pe fiecare,
Cu-al vostru nume le semnează.

Să scrieți deci, o rugăciune
De mulțumire pentru dar
Și vă-nchinați c-o plecăciune
Că sunteți înzestrați cu har!

Și faceți poezia pâine –
Cu ea flămânzi-i săturați,
Că va veni curând un mâine
Cu toții când veți fi uitați.

super 2

Anunțuri

Viața, de Liliana Rotaru


Viata..

Viata..o lupta tare grea
Castiga cine poate
Dar,uneori trecem prin ea
Traind pe jumatate

Ceva ciudat cum sa explic
Mii de dorinti tacute
Un fel de a nu simti nimic
Desi ar fi prea multe

Clipe pierdude cu regret
Sau doar cu ..resemnare
O stiti si voi nu e secret
Tristetile ca..doare

Si ne mintim trecand prin zi
Ca totul este bine
Dar adevarul dulce amar
Il tii ascuns in tine

Traiesti mereu cam indecis
Si viata iute zboara
Placeri marunte ti-ai promis
Dar grijile..le-omoara

Si atunci ce este de facut
Asulta-ma pe mine
Traieste clipa de-nceput
Dar s-o sfarsesti cu bine…

Fotografia postată de Liliana Rotaru.

De-ale lui Gagniuc; Anania Gagniuc


anania gagnuc foto mic

Întâlnirea foştilor celibatari

– Pe unde mai umbli, dragul meu Ilie?
– Eu? Tot după fuste, dar pentru soţie!

Gică Petrescu lui Păstorel

Ia mai bea un păhărel!”
I-a cântat lui Păstorel
Care s-a răstit urât:
„Cum aşa, numai atât?!

Invitaţie la expoziţie

Foarte-amabil şi atent
La pictură o invită:
– Haide, e un nou curent…
– Nu mă duc. Şi-aşa-s răcită!

La dermatolog

Întâlnindu-l într-o sală
Îl opri şi-l puse-n temă:
– N-am venit cu mâna goală
Am în palmă… o eczemă!

Voltaire, despre un biet condeier

Acest Gagniuc e genial,
Talentu-i înnăscut;
Exprim regretul meu total
Că nu l-am cunoscut!

Autoepitaf (Fostului şef, care mă tot trimitea la activităţi în locul lui)

Să vă amintiţi mereu
De-acest om, arză-l-ar focul!
Aici zace şeful meu
M-a trimis să îi ţin locul!

”Te salut, Voievoade”, de Sebastian Drăgan


Sebastian Dragan în Targoviste, Dâmbovița, Romania.

sebastian dragan

Te salut, Voievoade !

De când te-ai înălțat
suntem mai mici și maica ta, limba română
nu mai e a noastră.
Au siluit-o și-au sfârtecat-o ereții,
ciocoii noi și grofii,
valeții
Din Răsărit și din Apus
cu toții,
netoții
Te salut, Voievoade! Pe-aici
s-au pus lupii paznici la stână și pradă
ne pradă până și sângele supt din țâța de mumă
Codrul tău a căzut sub topoare
Plopii nu-s
s-au dus la Viana și s-au făcut
brichete, peleți și rumeguș pentru
curva de europă
Lacul a secat doar miasma morții mai dăinuie
cu parfum de nuferi
Teiul nu ne mai străjuie
Sub domneasca-i, dumnezeiasca-i floare
Te salut, Voievoade!
România la care visat-ai
s-a cocoșat sub duhoarea hoției
și-a putreziciunii jafului
pe vecie
Ce de cuvinte năvălit-au
peste leșul limbii române, Voievoade!
Ca viermii și mușița hăcuit-au
Crezul, silaba și dorul și Doina
Pe-aici e politically correct
să nu te mai cântăm, Voievoade!
Să nu mai oblojim ROMGLEZA cu versurile tale
să nu mai pomenim nevermore de-un răstignit
atât de hulit În fiecare an epigonii te mai omoară odată
și-ncă odată și-ncă odată și încă o-da-tă
fiindcă ei știu, de fapt, că n-ai murit niciodată
Te salut ca pe-un sfânt Voievoade!
Sebastian Drăgan, 14 ianuarie 2016

Poem tristeții sau ”Ninsorile sufletului” de Caprar Florin


 

Ninsorile sufletului

E neagră ninsoarea de-atâta minciună
Și cerul de-atâta trădare-a-nnegrit,
Când negrii sunt norii ce-n suflet se-adună
Uităm de iubire sub gândul umbrit.

Uităm de iubire, uităm de cuvânt,
Uităm ne-ncetat de visele moarte,
Coșciugul lor i-un ne-mplinit jurământ,
Îngropat adânc în vorbe deșarte.

Azi Ție, Doamne-ți înălțăm o rugă,
Topește din suflet negrele ninsori,
Ca-n inimile noastre să nu mai ajungă
Zăpezi încărcate de hâde culori.

Ninsori de iubire, ninsori de tăceri,
Ninsori cu dor de un alb fără pată,
Pornească din ceruri! Noi muti și stingheri
Să ningem în noi altă soartă.

Căprar Florin
Sursă foto-internet

Poeme, de Nicolae Nicoară-Horia


Harul…
Duminică, 10 Ianuarie 2016
„Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul
după măsura darului lui Hristos.”
Efeseni 4, 7

Hristos ne-a iubit pe fiecare la fel,
fiecare dintre noi și-a primit harul,
unii au avut grijă de el,
alții l-au băut cu paharul…

De harul din mine nu sunt străin,
și nu-i o povară pe creștetul meu,
de-aceea întotdeauna când scriu
mă rog înainte lui Dumnezeu

să-mi fie cerneala din suflet curată,
harul nu se cumpără cu arginți,
cuvintele vin, nu le chem niciodată
și se așează pe frunte cuminți!

Când scriu mi se umple auzul de dor
și gândurile în lumină se scaldă,
poemul pe urmă îl împart tuturor
ca pe o pâine rumenă, caldă…

Nicolae Nicoară-Horia

Închide ochii…
Duminică, 10 Ianuarie 2016

Închide ochii și m-ascultă,
Pe lume e durere multă,
Dar și iubire, doar să vrei
Să te cuprindă vraja ei!

Eu știu că vremea e flămândă,
De parcă lupii stau la pândă
Și-aud mereu în jurul meu
Cum geme aerul-mi-e greu!

Dar fie voia ta deplină,
Să ne iubim până-i lumină
Și întunericul când vine
Să mă găsească lângă tine;

Cuprindă-te încet fiorii
Și până se revarsă zorii
Și până încă nu-i târziu,
Închide ochii să te scriu,

Închide ochii, ochii tăi,
În ei mă mistui în văpăi
Și arderea să-mi fie-ntreagă,
Vederea cât mi-a fost de dragă!

Nicolae Nicoară-Horia

Să citești e mult mai greu…
8 Ianuarie 2016

„E ușor a scrie versuri”,
Să citești e mult mai greu!
Unul, „critic” fără dresuri,
Bâzâie împrejurul meu,

Eu nu am cu el nimic
Și îl rog să mă-nțeleagă
Nu-i dușman și nici amic,
Nici nu știu de ce se leagă

Dacă mintea nu îl doare,
Ori un alt organ vital,
Nu-l trimit nici la plimbare
Nici la birt, nici la spital;

Dacă versul nu-i convine,
„Boala” lui, care persistă
Se tratează mult mai bine
Doar pe cale naturistă.

Dar „neliniștea”-i adâncă,
Duhul rău, cel nesătul,
Poate nu-i botezat încă,
Poate încă nu-i destul…

Nicolae Nicoară-Horia

Când scrie poetul…
7 Ianuarie 2016

Nicio stare ca inspirația
nu-i!
Nimeni
nu o poate atinge,
precum
culorile
din curcubeu!
Când scrie poetul
uitați-vă
cu băgare de seamă
la respirația
lui-
parcă stă de vorbă
cu
Dumnezeu…

Nicolae Nicoară-Horia

Poem


femeia scria un poem, bărbatul o poezie

bărbatul scria o poezie
femeia năștea un poem
criticul pretins asexuat le culegea
pe furiș, celulele stem

bărbatul își recita poezia
în gura mare, descheiat la cămașă
trăgea cu ochiul la publicul feminin
la spate ascundea, just in case, o cravașă

femeia nu-și permitea alintări de lăuză
alăpta poemul cu ființa ei toată
îi cînta în surdină nani pui nani pui
în solitara ei cazemată

cînd poemul a-ntîlnit poezia, a fost
coup-de-foudre și care-pe-care
Snellius se răsucea în mormînt
nici lumina nu cunoscuse o așa propagare

ajunsă la cer, iubirea nebună
de absolutul ei îmbătată
sparse porțile raiului
avidă de prea dreaptă judecată

/dar cei șapte ani de-acasă cuvîntul și-au spus
poezia, semeață, s-a vrut mai presus
poemul, umil, și-a lăsat capul a lacrimă-n jos
iar Dumnezeu – privea neputincios
cum se-alege praful și pulberea de toată magia
și șterse din geneză poezia
pe mine, m-a mai îngăduit un timp, să vă povestesc
cum a fost odată ca niciodată iubirea
acestă durere reflexă
a dintelui dumnezeiesc/

(din volumul „Singularia tantum”)

Opinia mea (Antoaneta Rădoi):super 2