Archive for the ‘oameni ai lui Dumnezeu’ Category

Incendiu la casa preotului Pandelică Gheorghe de la Reviga…


 

pr ghe reviga

„Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în localitatea Reviga, judeţul Ialomiţa, la lăcaşul de cult al lui Casian şi Gheorghe Pandelică, doi foşti preoţi din judeţul Ialomiţa, caterisiţi în decembrie 2011. Flăcările s-au extins rapid la anexele imobilului.

În octombrie 2011, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor l-a acuzat pe preotul Casian Pandelică de la biserica din Reviga că a nesocotit rânduielile bisericeşti şi şi-a neglijat obligaţiile faţă de biserică pentru a se ocupa de societatea agricolă proprie. Drept pedeapsă, preotul ar fi fost trimis la o mănăstire, pentru rugăciune şi meditaţie, însă „nu s-a supus”. Lui i s-a alăturat tatăl acestuia, Gheorghe Pandelică, care îl sprijină „în neascultare”.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii, în pofida tentativelor de reconciliere iniţiate de Episcopie cei doi preoţi au refuzat dialogul şi au continuat să slujească fără a avea binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.

Ulterior, cei doi foşti preoţi din localitatea Reviga şi-au construit în curte propria biserică.” (Adevărul; ziarul…)

*

„Pedeapsă divină? Flăcările au mistuit biserica privată a doi preoți caterisiți (FOincendiu reviga

(Titlu, fragment şi foto preluate de la de: B1.ro | 26 Oct 2017, 23:30)Mica afacere bisericească privată a doi foști preoți a fost spulberată de flăcări.

„Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în localitatea Reviga, judeţul Ialomiţa, la lăcaşul de cult al lui Casian şi Gheorghe Pandelică, doi foşti preoţi din judeţul Ialomiţa, caterisiţi în decembrie 2011. Flăcările s-au extins rapid la anexele imobilului.Consistoriul Eparhial Bisericesc a decis, în decembrie 2011, caterisirea preoţilor Ovidiu Casian Pandelică de la Reviga şi Gheorghe Pandelică de la Mircea cel Bătrân, tată şi fiu, pentru „încălcarea statutului şi nesupunerea la ascultările primite”, conform Biroului de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.”

Incendiu de proporţii la Reviga…

Independent, ziar ialomiţean: „Lăcaşul de cult al răspopiţilor Pandelică, înghiţit de flăcări

Pompierii intervin cu 7 autospeciale pentru a stinge un incendiu produs în localitatea Reviga. Din primele informaţii, flăcările au cuprins locuinţa şi lăcaşul de cult în care slujesc preoţii Gheorghe şi Casian Pandelică. Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se luptă cu flăcările de aproape o oră. De asemenea, focul a distrus şi câteva automobile care se aflau în curtea imobilelor cuprinse de flăcări.

UPDATE Flăcările au cuprins iniţial câteva anexe gospodăreşti în care erau depozitate materiale combustibile. Apoi, din cauza vântului puternic, focul s-a extins cu repeziciune la casa în care preoţii locuiesc şi la lăcaşul de cult. Incendiul nu s-a soldat cu victime.”

Ei bine, am navigat pe net după rezultate şi am dat peste aceeaşi Mărie cu aceeaşi păllărie. Toate ziarele, mai amri sau mai…MICI, au preluat ştirea cam în aceeaşi formă. Cuvintele utilizate in descrierea incendiului au fost sărace comparativ cu avalanşa de cuvinte folosite pentru a-i denigra pe cei doi foşti preoţi ai BOR, până prin 2011, când Sinodu’ a hotîrât caterisirea celor doi preoţi, tată şi fiu, chipurile pentru…”neascultare!!”.

 

Ei bine, am să opinez! În 2012, aflând despre „caterisirea” părintelui Gheorghe de la Reviga (nu ştiam atunci că are şi un fiu, tot preot şi el, şi că şi acela fusese caterisit!!, am aflat ulterior), eu însămi fiind atunci „biciuită” de căre administraţai sinodală BOR, m-am urcat în maşină şi m-am dus să-l…”cercetez” Mă interesează foarte tare TOATE CAZURILE de „caterisire” din Bor, prin urmare am zis : mă’, ia stai aşa!! Încă o caterisire pentru…”neascultare”?? Ia să dau o fugă să văd cu ochii mei [cum „deschide cartea”, că aşa se vorbea-n Târg, şi prin Sinod!! (Atenţie cititorule: nu pt ca să-mi deschidă cartea m-am dus pina la Reviga, dc aş fi vrut asa ceva, gaseam in Bucuresti!!) ce mi-e una ce mi-e alta!!, ierte-mă Domnul, Care le ştie pe toate!!] şi să aud cu urechile mele, la faţa locului. Şi…m-am dus! Ce-am constatat? Nici vorbă de deschis cartea!!

Am ajuns dimineaţă, pe la 6,45. La 7 fix preotul Gheorghe Pandelică, un om cam la 70 de ani, a venit şi a deschis poarta, lăsând-o larg deschisă. Eram însoţită de o prietenă. Am intrat. Preotul era deja în Altar. Ne-am dus fiecare Biletelul cu Pomelnicul, însoţit de o lumânare aprinsă, aşa cum obişnuim noi ortodocşii.

Bileţelul meu, în care aveam scris pomelnicul, era împăturit. L-a luat dim mâna mea, l-a pus într-un sertăraş şi mi-a dat o binecuvântare. Eu m-am retras şi a urmat altcineva, şi aşa, unul câte unul, într-o silenţiozitate desăvârşită oamenii şi-au dus pomelnicele. Apoi ne-a spovedit pe fiecare, în timp ce cineva la o Strană cânta în surdină cântece bisericeşti.. După aceea a început Sfânta Liturghie. La final i-a împărtăşit pe cei pe care-i rândui-se la Împărtăşanie. După o pauză de jumătate de oră, timp în care preotul Gheorfhe a plecat din Altar, iar noi ne-am aşezat, care pe jos, care pe scunele, şi am aşteptat, pr Gheorghe a revenit şi a reluat Spovedania, pentru cei care nu ajunseseră la timp dimineaţă, apoi a început un fel de Slujbă de Acatist (pentru cunoscători: Ac Domnului Iisus). A citit după aceea dintr-un MOLIFTELNIC (al cărui conţinut eu îl ştiu aproape pe de rost!!) Rugăciunile Sf Vasilie cel Mare şi al lui Ioan Gură de Aur. Aşadar, după MOLIFTELNIC (cartea aceea cu coperţi roşii, binecunoscută de TOŢI cei ce sunt creştini ortodocşi practicanţi; adică cei care merg la Sfintele Liturghii, se roagă, postesc, fac milostenie şi FAPTE bune, etc!) MOLIFTELNICUL este o carte veche „de când lumea”, aş putea zice, şi cuprinde RUGĂCIUNI care se fac de către preoţi, atât la Sf Liturgjie, cât şi la alte slujbe, cum ar fi Slujba de Acatist, sau la Înmormântări ori Botez, sau Nuntă, după caz. Tot după MOLIFTELNIC de slujeşte şi HIROTONIA întru Preot ori Diacon, cântăreţ, tunderae în monahism, etc.

Foarte mulţi oameni, care nu ştiu cum stă treaba cu acele RUGĂCIUNI, intitulate MOLITVE ale Sf Vasilie (rugăciuni) sau ale Sf Ioan Gură de Aur, din pricină că multe persoane suferinde, POSEDATE fac urât. Să spun mai pe de-a dreptul, ca să se înţeleagă; căci am ajuns la concluzia că însuşi purtătorul de cuvânt al Patrairhiei, dl Bănescu, -căruia i-aş zice mai degrabă „purtătorul de vorbe!!”-, face confuzii grave, numind aceste slujbe: „Exorcizări”, şi asta doar pentru că, în momentul rostirii de către preot a acestor rugăciuni, foarte puternice, dracii din om se revoltă şi se contorsionează şi fac ca toate alea, determinând persoana posedată (îndrăcită, i se mai spune uzual) să scuipe, să înjure, să capete putere nebănuită, încât dacă te-ar atinge te-ai simţi ca lovit de tren!!, ..etc. Am văzut de N ori situaţii darmatice ale unor persoane cu care mai înainte de începerea acestor MOLITVE (Rugăciuni ale Sf Vasilie cel Mare şi/sau Ioan Gură de Aur) stătusem de vorbă paşnic şi nu manifestaseră niciun feşl de tulburare, dar care, la începerea Rugăciunilor de către preot se tarnsformau, pur şi simplu, în fiare!! De aici multe confuzii între necredincioşi… Preotul NU FACE NIMIC altceva decât să rostească RUGĂCIUNEA! Nu este EXORCISM; ci o RUGĂCIUNE! Dacă, cum a fost şi în „Cazul Tanacu„, anumiţi preoţi îşi iau măsuri de precauţie şi îl leagă de mâini pe cel posedat (eu NU am văzut însă aşa ceva, dar nici nu pretind că aş fi văzut cele mai periculaose situaţii, nici nu-mi doresc!!, dar am văzut suficiente încât să por vorbi despre acestea, chiar cu nume şi prenume!!, dar nu o voi face.), face acesta pentru a nu tulbura toată lumea din Biserică şi pentru a nu se ajunge la cine ştie ce situaţie. Repet, în momentul rugăciunii, omul posedat (de diavol!!), care mai înainte era paşnic, poate deveni ff periculos sieşi cât şi celorlalţi!! Nu am văzut un CAZ ff periculos, dar am văzut destule la graniţa periculosului!! Dar..să revenim!

Aşa cum am spus, l-am văzut pe preotul Gheorghe de la Reviga slujind. Eu sunt un copil ortodox, prin botez şi prin propria mea voinţă. Dar nu pot să nu intervin cu-n cuvânt, când este cazul, chiar şi când este vorba despre ABUZURILE sinodalilor Bor, aceşti administratori care…sunt şi ei oameni şi…pot greşi!! Părerea mea este aceea că, cel puţin cu Pr Gheorghe de la Reviga (despre alţii încă nu mă pronunţ), sinodul a greşit caterisindu-l! Dacă eşti om cu scaun la cap, chiar dacă ai o funcţie şi un rang suprem, cum este cazul preafericitului Daniel sau episcopului (care l-a caterisit pe pr Ghe) ori al altcuiva cu funcţie, nu cateriseşti un preot trecut mult de 60 de ani, care a slujit comunitatea vreme de 40 de ani ca preot!! Acest preot nu MERITA să fie tratat astfel!! L-am văzut la Slujbă şi cred că ştiu ce vorbesc!

Ei bine, l-au caterisit! Asta NU înseamnă că i-au laut HARUL! Ei i-au dat preoţia, ca noţiune, dar HARUL i l-a dat Dumnezeu încă înainte de naşterea sa! Şi acest HAR, primit în DAR de la Dumnezeu nu i-l poate lua Sinodul! Sinodul cel mult îl poate opri de la Slujirea sub tutela BOR! Dacă Pr Gheorghe şi-a găsit o Biserică sau, mă rog, o Asociaţie sub oblăduirea căreia să meagă mai departe, consider că a făcut un lucru bun! Căci Domnul spune: „Unde se vor aduna 2 sau 3 în Numele MEU, acolo voi fi şi EU!!” Restul, chestiune de orgoliu şi de..preamărire, de „geografizare” gen: asta-i felia mea, aia-i a ta…!!

Că i-a laut casa foc, dargă cititorule, şi ţie, oricine ai fi, ţi se poate întâmpla o aşa nenorocire (Sa te fereasca Dumnezeu!, mai ales pe tine, omule care NU ŞTII ce înseamnă să ai dea-a face cu FOCUL!! In citeva clipe te lasă falit, poţi chiar înnebuni de spaimă!!, iar tu, cu toţi pompierii din lume, nu ai scăpare!! Ţi-o spune un om care a trecut prin aşa ceva!!), iar ea, nenorocirea, se poate întâmpla fie dintr-o neglijenţă, fie venită de la un..duşman! Dar, de oriunde ar veni, mai bine să te ferească Dumnezeu! Să nu uităm că azi se bucură unul şi se întristează altul, iar mâine se poate întrista cel ce dăunăzi fu vesel şi invers!!…

Necazurile vin şi pleacă sau pleacă şi vin, noi, dacă suntem creştini, păi atunci: SĂ FIM, zic! Să vorbim când e cazul şi să tăcem când e trebuinţă de tăcere!! Nimeni nu e mai de vază înaitea lui Dumnezeu, nici un preot BOR, nici unul din aşa-zisele Biserici paralele! Ci toţi suntem chemaţi la pocăinţă şi la..”iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fiţi FII ai lui Dumnezeu!!”. Facem noi asta?? Nicidecum! Eu însămi NU fac! Mai calc delături. Mai am invidii, mai am orgolii, mă mai revolt, mai rănesc, poate şi fără să vreau, şi câte altele, dar… Da, nu vă miraţi! Eistă un DAR…Eu mă străduiesc să mă îndrept! Faceţi asemenea!

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea minte şi..TOATĂ DAREA LUI CEA BUNĂ! Sfintele LUI Binecuvântări să vă acopere în toată vremea vieţii voastre, oricine aţi fi şi oriunde v-aţi afla! Amin.

Notă: Îl recomand din toată largheţea inimii mele pe Preotul Gheorghe Pandelică! (Repet, pe fiu dumnealui nu-l cunosc, de aceea nu pot spune nimic despre dumnealui) Pr Gheorghe este un om al lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

Anunțuri

Regăsire…


  Duminică, 21 august 2016, m-am reîntîlnit, după mai mult de 3 ani de cănd nu ne văzusem, cu un om foarte drag inimii mele, Preotul Dragoş C, despre care am scris în una dintre cărţile mele…

  Fusese luat cu anasîna de către un ÎNALT, un superior al lui, la …Vîlcea, cînd acela  fusese numit acolo. Îl dezţelenise pe pr Dragoş de la Biserica lui şi-l luase cu el la Vîlcea, că, chipurile,  pr Dragos „e un bun constructor de Biserici”. Da „Bun constructor ” era, căci ridicase deja două în Bucureşti şi de fiecare dată, după muncă cu enoriaşii, cînd să se bucure cu toţii…hop…îi pica..”schimbarea!!” Şi, da, era „bun constructor de Biserici”, dar, mă frate, omul era familist, avea doi copii mici! Cum să-l smulgi de lîngă familie şi să-l duci la Vîlcea şi să-l laşi să vină la Bucureşti doar Sîmbăta şi Duminica pentru Slujbele la Biserica unde încă era paroh. Pentru Familia lui, cînd îi dai tu, „înţeleptule” înalpreasfinţit, timp acestui om?? Că te lasă şi nevasta, la o adică…Dar ce ştii tu, călugăr fiind preasfinţite (oahhh,  „preasfinţite!!”, mi-e ff greu să te numesc aşa, fara ghilimelele de rigoare!!), despre viaţa de familie, despre anumite obligaţii ale unui şoţ şi tată?? Că de ucenicii şi enoriaşii lui, nu mai vorbim, că tu nu ştii mai nimic despre..IUBIRE!!! Omenia, acest cuvînt care exprima o stare de fapt, îţi este complet străină, preasfinţite sau, mă rog,  acum..înaltpreasfinţite de Vîlcea!! Dar uite că, totuşi, te-ai înmuiat! Şi i-ai dat drumul să plece!! Oare cum de s-a-ntîmplat MINUNEA asta??…

  După o „captivitate” de vreo 2 ani şi ceva, i-ai prmis să plece, preasinţite…şi aşa s-a întors omul, preotul Dragoş, la familia sa (soţia şi copiii), la enoriaşii lui, dar la o ..altă Parohie bucureşteană, alt Cartier…

  Cînd eşti iubit de ucenici, cînd ştii să te faci iubit şi apreciat pentru omul care eşti în esenţa ta divină, ucenicii te urmează aşa cum Ucenicii l-au urmat pe Hristos. Ei, bine! Enoriaşii şi ucenicii lui, nu putuseră să-l urmeze la Vîlcea, aşa că au plîns mult după plecarea lui şi..s-au rugat. Rugăciunile şi lacrimile lor au ajuns într-o binecuvîmtată zi  înaintea Domnului! Mult poate face Rugăciunea colectivă!!! Preotul lor s-a întors…

   L-am descoperit acum într-o micuţă Biserică din Bucureşti, de pe strada Oţetari. În Biserică lume puţină. Cam 35 de persoane! Doi preoţi, un diacon si cîntăreţii de Strană -nu ştiu cîţi erau că am rămas mai spre uşa de la intrare, în spate de tot, dar 3 sigur erau, socotind după timbrul vocilor. Ce să agoniseşti de la atît de puţină lume prezentă? Cît să dea omul la Pomelnic, ca să poată fi răsplătită osteneala a 2 preoti, un diacon şi 3 Cîntăreţi de Strană?? Aceştia toţi au familii şi ei, că sînt într-o Biserică de Mir, nu Mănăstire de călugări, care n-au obligaţii lumeşti: facturi, mincare si ahine pentru copii, etc.  Preotul de la Altar se hrăneşte! Straniştii, de la Strană!! Mă-ntreb, cu ce-au plecat acasă cei 6 Slujitori?? Ce duc aceştia la familie, în urma Serviciului prestat?? Cui îi pasă?? Patriarhului?? Nicidecum! El are tot ce-i trebuie, aşa că, cu burdihanul plin, n-are cum să se mai gîndească la cel ce se culcă cu burta goală… De ce i-a fost repartizată părintelui Dragoş Parohia aceasta atît de săracă în enoriaşi?? Pentru că ştiau mai-marii dumnealui, sinodalii, că, în curînd Biserica se va umple!! Dar…cîtă răbdare va trebui să aibă Pr Dragoş şi chiar familia dumnealui pînă atunci?? Prin cîte lipsuri va trebui să mai treacă??…

Zîmbea tuturor! Îi îmbrăţişa pe toţi, cu dragoste! Obicei încă păstrat de pe vremea cînd fusese co-paroh în Titan, loc de unde fusese smuls şi dus la Biserica din Basarabiei şi apoi smuls şi de aici şi dus la…Vîlcea!! Zîmbea! Mi-a zîmbit şi mie, larg,  nerecunoscîndu-mă iniţial. Abia cînd i-am spus numele, la Împărtăşit, a rămas cu linguriţa suspendată în aer, zicînd:

-dna Antoanetaaaa, nu v-am recunoscut!!…

Cu Împărtăşanie în gură, nu-i puteam răspunde. I-am făcut semne surdo-mute, că o să vorbim după..-

-Musai!, îmi zice dumnealui, zîmbind larg..plăcut surprins de SURPRIAZA pe care i-o făcusem, cu prezenţa mea..tainică acolo în Habitatul lui, pînă la momentul Împărtăşaniei…

Am vorbit după…după ce au plecat toţi cei cu care stătuse pe-ndelete de vorbă, ascultîndu-le păsul, dîndu-le un sfat, îmbrăţişîndu-i şi mai făcîndu-le cîte o rugăciune!!

Am aşteptat, răbdătoare!! Trebuie însă ştiut despre mine că..RĂBDAREA, nu-i o VIRTUTE a mea! De fapt, eu..n-am virtuţi!! Sînt EXTREM de săracă la acest acpitol. Deja ştie toată lumea asta, aşa că nu vă zic o noutate, decît celor mai noi p-aici!! Dar, bucuria revederii, m-a făcut fff răbdătoare! Voiam să stau pe-ndelete de vorbă cu acest om al lui Dumnezeu! Ei bine! Am stat, dar nu atît cît ne-am fi dorit amîndoi! La un moment dat, cînd eram noi în toiul povestirilor si aducerilor-aminte, l-a sunat cineva cu o PROBLEMĂ urgentă în eparhie! „Da, da, desigur, daţi-mi adresa şi vin imediat!” -lam auzit spunînd în telefon. Şi aşa ne-am despărţit, amîndoi regretînd întreruperea povestirilor…

Zîmbea!! Zîmbea tuturor. Îi îmbrăţişa pe toţi cu căldură! …

M-a îmbrăţişat şi ne-am despărţit, promiţîndu-ne să ne mai vedem…acum că are o Parohie ff aproape de casa mea…

N-am apucat să vorbim nimic despre Timpul în care a fost plecat, dar..i-am simţit frămîntarea! Ceea ce m-a uimit, este felul demn în care îşi poartă..PREOŢIA! Cîtă vocaţie! Cîtă dragoste de semeni, înaintea dragostei de sine!!

Slavă lui Dumnezeu pentru această minunată Zi! Bucurie mare a fost pentru mine, bucuria revederii! Poate mi-am regăsit, după 3 ani de umblet fără ţintă, în sfîrşit, şi Biserica unde să mă simt creştin şi copil iubit al lui Hristos! Unde să simt harul lui Dumnezeu şi cuminţenia preotului! De unde, după Slujbă, să plec zburînd spre casa mea…

Nu ştiu, dar..pot spera!

anto oval 22

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Adormirea Maicii Domnului un Hram al Bisericii de la Sinteşti…


  Comemorarea Adormirii Maicii Domnului era aşteptată în satul Sinteşti din jud Ilfov de toată suflarea cu multă emoţie. Cu mic-cu mare, toţi se făceau părtaşi prăznuirii. Aveau în fruntea obştii un preot, un păstror cu suflet mare. Pe Preotul Cristian Baroianu.  Cu două săptămîni înainte începreau pregătirile. Era zarvă mare…Se aduna lumea şi se sfătuia cu Preotul Cristian ce şi cum vor face. Puneau şi oamenii din sat, dar şi părintele, bănuţ peste bănuţ şi adunau ca să facă o comemorare cumsecade Maicii Domnului. Lumea încă păstrează tradiţiile şi Preotul Cristian deşi era un erudit, încerca să menţină în satul acela, Sinteşti, tradiţia neamului, aşa încît nu încălca obiceiurile tradiţionale româneşti ale locului, acelea de SFÎNTĂ Credinţă în Maica Domnului, unde se dă de pomană colaci şi sarmale. Cu toţii se străduiau să fie acea zi un Mare Praznic şi toată lumea amărîtă din sat lua masa cu preotul, după Sf Litughie. Fără nici o excepţie! L-am văzut personal pe Preotul Cristian stînd la aceeaşi masă cu aurolacii satului…fără mofturi…deşi el era, prin definiţie, un BOER!! Sinteştenii, dacă au verticalitate, pot da mărturie… El era din neam preoţesc… Soţia dumnealui, dna Elena, de asemeni.

Băiatul cel mic al Preotului Cristian se juca în curtea Bisericii cu toţi copiii amărîţi din sat care veneau după un bănuţ sau un biscuit la Preotul Cristian. Era foarte primitor şi..darnic. El nu făcea nicio diferenţă între copiii celor bogaţi din sat şi copiii celor săraci. Îi trata pe toţi la fel. Ştiu asta pentru că l-am cunoscut şi, cîţiva ani l-am ajutat la fiecare NOU An, sau de Crăciun ori de Paşte să pregătească, în ascuns, cîteva pachete cu daruri. Mă ruga să le ţin la mine pînă în preziua  Evenimnetului. Atîta le titirisea, atîta le aranja, numai să-i bucure pe cei mici, şi chiar pe cei mari. De Hramul Bisericii, fiecare om care venea la Biserică primea de la Pr Cristian o Iconaă. În fiecare an, alta. Iar copiii daruri…

Ei, bine! Acum nu ştiu ce mai primesc sinteştenii. Ştiu doar că bravul Preot Cristian Baroinau nu mai este! A plecat la Domnul prea…devreme! Doborît de o boală necruţătoare, care l-a ras fulgerător…în  nov 2013.

Dumnezeu să te aibă de-a dreapta Sa, veşnic, Bunule Părinte Cristian. Maica Domnului să te acopere azi şi în VEAC cu Sfîntul ei Acoperămînt şi să te ducă în RAIul Ceresc, acolo unde ţi-ai aşternut prin fapte bune!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

p kirt1

Îmi pare rău!…


Îmi pare rău

(Dedicaţie!!; Ylonkăi)

Astăzi, sufletul meu este/aşa a..a…precum al unui/animal…hăituit!

Căci am UCIS un alt suflet/hăituit …şi el!

Astăzi, am degetele pătate/de sîngele ţîşnit/din apăsarea…/tastaturii!

Astăzi, am sufletul hăituit/de vina de-a fi UCIS/un alt…SUFLET!

Şi-acum REGRET/c-am decis să răspund/cu dispreţ, dispreţului!

Dispreţului cu care am fost/…împroşcată/de mult… prea multe ori!!

Astăzi, am sufletul hăituit/fiindc-am ales: Să UCID!

Să UCID: un alt…SUFLET!

C-am ales să răspund/cu dispreţ…dispreţului,/în defavoarea…

IUBIRII/ şi/sau a ..IERTĂRII!!

Astăzi…mai e un pic/şi se termină/ZIUA!

Acum, zadarnic încerc să-mi rostuiesc…/CUVINTELE!

Tăcerea, se substituie/unei lacrimi căzută, GREU,/nu pe obraz, ci..

pe SUFLET!

Acum, deja nu mai e…/AZI!

Acum,/sînt doar un CONDAMNAT!

ACUM, tot ce ştiu/ tot/ ce mai pot să fac/e aceea că

mai am doar dreptul/la UN ULTIM CUVÎNT!

Şi-am să-l rostesc/din 3:/ÎMI PARE RĂU!

Şi-am să adaug, ca să se ştie:/Ceea ce trebuia spus, s-a spus ACUM!

Ca un răspuns al meu/la prea multele…TĂCERI

în care mi-am încleştat dinţii/ca să nu cuvînt!

Prea mult m-ai batjocorit!,

Iar eu../Prea mult, am tăcut!!!

anto bereta alba pt post articole

Antoaneta Rădoi (15 mai 2016)

Pr Isaia de la Horia


L-am cunoscut pe Părintele Isaia de la Horia în 2010..

..Era într-o duminică  în care tocmai se dăduseră ceasurile  înapoi…Mă trezisem la ora 10 fix, după ora veche. Hm!..somnoroasă încă, mă uit la tv și văd că ceasul arăta  ora 9. Mă frec la ochi..mă spăl ..revin, mă uit la tv și  văd că  ceasul arăta cîteva minuțele în plus..Telefonul îmi indica 10 și ceva, tv-ul îmi arăta 9 și ceva… Care să fi arătat ora exactă? Ca să mă luminez, mai butonez pe canalele Tv-ului. Toate ceasurile  arătau 9 și ceva..Buuun!!!  Care va să zică..n-am ratat ..mersul la Biserică, cu somnul meu…

O  sun, instant,  pe buna mea Baby -mama Maria, pentru alţii- şi-i trasez nişte directive legate de locul în care să se înfăţişeze URGENT!!!, zicîndu-i că trec să o iau, din zbor…că plecăm la…Horia!!!

– Buuun!!! Gata! M-am îmbrăcat rapidos!, şi ies în faţa blocului!, aprobă buna Baby, care niciodată, 24/24, nu pregetă să plece la drum, oriunde-ar fi drumul acela!!!

Îi trasez sarcina să „proceseze” rapid locaţia unui Market, mai puţin aglomerat şi în care să găsim..ştie ea bine ce, şi care să ne fie, oarecum, şi în drum!

Îmi arunc,  în grabă, ceva pe mine și cobor, alergînd, la mașină, vorbind deodată la două telefoane!!!…

Demarez! O iau din mers pe buna mea Baby și descindem la un Complex Comercial, pus, parcă, anume pentru graba noastră, în cale!!!

Umplem  rapid, jumătate din portbagaju’ mașinii cu produse ( pastramă multă, mezeluri multe, cafea, pîine, fructe, apă, hîrtie higienică -pun pariu că nimeni n-a dus vreodată la Mănăstire, hîrtie ”inginerică!!!”-, farfurii de unică folosință, furculiţe de plastic, șervețele, etc..), punînd de-a valma în coş, ce ne ieşea în cale pe rafturi, fără prea multă chiverniseală, şi..tai-o spre Horia! Am vreme!… Speram să prindem finalul Liturghiei şi să punem o masă bogată acolo…

De mult îmi tot programasem în minte să vizitez Mănăstirea aia, despre care auzisem ca ar fi nevoie să ajutăm. Dar timpul îmi tot încurca planurile. Iată că sosi vremea!…Taman acum, cînd se dăduse TIMPUL înapoi – pentru a-mi face mie un hatîr-. Și ce hatîr!!!…

Ajung anevoie la Horia..accesînd  „drumul” pe care alţii se îndreptau spre..mare!!!…

Cîteva persoane stăteau în fața Bisericuței de lemn, pe niște băncuțe..De ce oare lumea asta nu-i înăuntru, în Biserică?, mă întrebam iscoditoare..Să fi făcut noi cu mașina chiar așa mult, încît să se fi terminat Liturghia? Să fi arătat TiVi-ul, ora greşit? Vom vedea!…

Cobor și intru în curtea Bisericii. Oamenii, nu mulți, formaseră două grupulețe ( bisericuţe! ) Circuit închis!?, am gîndit instant şi..pripit.

Cum să intru în vorbă, așa nitam-nisam, să întrerup „bunul-mers” al conversaţiilor lor?..M-apropiasem de ei, dar parcă nu mă văzuseră! sporovăiau, şoptit, mai departe, făcînd abstracţie de prezenţa mea!

Plec în prospecţie! Ocolesc Biserica..cercetînd. Admir împrejurimile..Nu cine știe ce..Totul în ..construcție…Şantier! N-aveai ce admira.

Vreo două  buldozere, nişte mormănoaie de pămînt scos şi gropile aferente…O Bisericuţă din lemn, în care nu îndrăzneam să intru atîta vreme cît oamenii stăteau afară, în faţa Bisericuţei şi..sporovăiau şoptit…

Nu vedeam niciun preot…
La Pangar nu era nimeni… m-am uitat prin geam înăuntru (deşi..ştim că..nu-i frumos!!! )…

În spatele Bisericii descopar un om care..trebăluia!!! M-am apropiat şi i-am dat bineţe! La capitolul „comunicare” stau bine!!! Omul.. făcea …grătar!!! Un grătar rustic! O groapă în pămînt peste care erau puse lemne de foc, niște cioate, iar deasupra gropii era pusă o tablă. Pe tablă tronau niste… frumuseți de pești apetisant rumeniţi!!!…Mmm!!!…”Unde dai şi unde crapă!!!”…Cum de-am nimerit eu din somn, în Market, şi din Market la Grătar??!!! S-au dat ceasurile-n urmă dar, parcă, se-ntorsese lumea pe dos! Plecasem la Biserică şi am nimerit la..Grătar!!! Bun aşa!!!..

În viața mea n-am rîvnit decît la slană, la murături și varză murată, precum și la..pește..Mămulicăăă!!!, îmi zic, o să mor aici!! Salivînd, intru în vorbă cu grataragiu..Amabil! Io nu mă formalizez! Sînt aşa mai..dintr-o bucată! N-am fasoane!!! După primele schimburi de „politețuri”, omul mă  îmbie -pe neașteptate- cu una bucată pește bine-rumenit.

– Mulțam fain, domnu’! Nu fac eu nazuri la așa ceva! Dimpotrivă!!! ( Slavă, Ție, Doamne!-Îi zic Domnului meu, în gînd!!!-, pt generozitatea omului .) Schimbăm opinii. Una-alta…Aflu,  că „nenea grataragiul”, era muncitor constructor şi că mai sînt nişte „neni -o fi bine pluralul ăsta???- constructori”  pe-acolo. Mi-a derulat nenea constructorul, rapid, pe scurt „istoricul” trebii de-acolo! Aşa că, m-am  dumirit instant! Aflu, cu stupoare că:  „aici, e..Mănăstire, în formare şi că…nu se mănîncă ..CARNE!”. Opss! Și eu care tocmai adusesem juma de „tonă” de ..cărnuri, sub diverse preparate!!!…

Ce mă fac? Nu vreau să-i ispitesc pe călugari ( io așa-mi închipuiam, că acolo sînt o..obște-ntreagă! ) cu ..cărnurile!!..Şi mă frămîntam dacă să spun sau nu, cuiva, ce aveam în portbagaj, drept „daruri” pentru o ..Mănăstire…

În fapt eu/noi nu intenţionasem să ducem mîncărurile, în dar, Mănăstirii, călugarilor – nu ştiusem, la plecarea din Bucureşti, unde mergem exact. Nu ştiam dacă acolo, la Horia este preot şi Biserică de mir sau Mănăstire.  Ştiam că un preot construieşte o Biserică şi că e nevoie cam de orice, fiindcă totul este la început!! Aşa ne spusese o femeie şi nu ne dăduse prea multe lămuriri!-  ci am zis că odată ajunse la Biserica aia, să facem urgent multe-multe sandvişuri şi să dăm la toată lumea să..mănînce, după Liturghie! Aşa că ..luasem din destul, că-mi imaginam lume..puhoi..Da’ de unde? Erau vreo 15 persoane maxim… Din afara Bisericii. Veniţi, mai toţi de al Bucureşti…

Mănînc pe-ndelete, porţia de peşte, mulţumind de mai multe ori, samariteanului -care mă mai îmbia cu încă una!!- şi revin la maşină. Îi  zic doamnei  care mă însoţise la drum:

– Baby, nu putem „debarca” bagaju’, că tocmai am „descoperit” că aici la pr Isaia nu se mănîncă…carne! Se duc pe apa sîmbetei -într-o duminică!!- o pestelcă de bani.. Doamne ce nechibzuite am fost!!! Dar Baby a mea, nu se dă bătută, şi nu şi NU, ca ea duce înăuntru tot ce-am adus şi duce şi cărnurile…şi punem masă la credincioşii prezenţi ( aşa făceam noi la Bucureţti, pe unde mergem, duminica, după Litughie )

– Mă, îi zic, tu eşti turcă? Tu nu înţelegi că mi-a zis un om care locuieşte şi lucrează aici, că nu se mănîncă aşa ceva aici? Nu vreau să facem sminteală. Lasă, găsim noi o altă fereastră la care să ..”colindăm!”, îi zic. Dar ea, nu şi nu, că ea debarcă „marfa”…eu ca nu o las, şi tot ciorovăindu-ne noi aşa, a apărut pr Isaia, de printre nişte ditai utilajele, şi ne zice, să ducem ce-am adus la ..Bucătărie…

– Dar..ştiţi..părinte, ne iertaţi, noi..nu am ştiut că…şi ..ştiţi..am adus..cărnuri ..pastramă, mezeluri, pateuri…ne iertaţi!..

– Fiţi binecuvintate! Noi călugării şi vieţuitoarii Mănăstirii nu consumăm carne! Dar, după cum vedeţi, avem aici o Construcţie în lucru..şi avem..muncitori, care …

– Slavă Domnului!…Am „debarcat” ‘marfa” şi s-a reinstalat liniştea între mine şi Baby …Am răsuflat uşurate…

Pr Isaia a plecat, solicitat fiind de către un inginer, care venise pentru nişte detalii la ..lucrare…

Oamenii aşteptau cuminţi pe băncuţe, în faţa Bisericii.

Noi, eu şi Baby, după ce am scăpat de  „corpul delict” , ducîndu-l la bucătărie şi abandonîndu-l, cu bucurie – fiindcă nu ne certase Părintele, aşa cum ne aşteptam, pentru că dusesem cărnuri sub diverse preparate, acolo!-, ne-am băgat în maşina şi ne-am aşezat pe …aşteptare..

Nu ştiam nimic din ce se întîmplă acolo! Şi cum nu pusesem nimănui nicio întrebare, aşteptam să vedem ce ne rezervă viitorul..apropiat!
Nu ştiam mersul şi ca să deranjăm cît mai puţin, stăteam liniştite, retrase  în maşină şi ascultam Buletinul de ştiri..sporovăind..cu geamurile închise şi cu aerul condiţionat deschis. Afară era f oarte cald!…Vreo 37 de grade, la umbră.

La un moment dat ne trezim că bate cineva în geam.

Era pr Isaia care ne invită la..masă.

Ups!!! Pai nu pentru masă venisem, noi -eu şi Baby-, acolo…

Am protestat, cuviincios…dar, n-am avut sorţi de izbîndă. Pr Isaia a adunat pe toată lumea, cu mic, cu mare, pe toţi cei prezenţi, cu muncitori, şi ne-a dus la …masă! Rustic..Totul…

De la mesele din  lemn, la ligheanele de pus pîinea tăiată felii, castronaşele de lut, lingurile din lemn, pîinea făcută-n vatră, şi mălai -un fel de mămăligă cu un bogat conţinut de făină de grîu, pusă în tăvi şi băgată în cuptor; un deliciu!!!-, etc…Iar mîncarea, felurile de mîncare…de multă vreme nu mai mîncasem eu aşa minunăţii gustoase!!! Ospitalitate 100%.. Classă!!!… Rafinament..culinar!..Artistic!!! Tradiţional!…

După ce s-a servit mîncarea, eu am avut suprpriza surprizelor!!! Un tînăr care servea, a venit la masa mea, s-a aplecat la urechea mea şi m-a întrebat:

– Serviţi ceai sau cafea?

Am crezut că n-am auzit bine!!! Nu eram la Capşa, pe Calea Victoriei, în Bucureşti! Ci..la Schitul Horia! M-am uitat luuuung la tînărul care aştepta un răspuns de la mine! Preocupată să mă hrănesc cu lingura de lemn, cît mai corect ca să nu dau pe jos sau să mă fac de rîs -fiindcă nu mai mîncasem cu lingura de lemn, decît cu mulţi ani în urmă, la o filmare, un documentar despre  „Tradiţii româneşti”, eu care mă uitasem doar în strachină şi la  lingura mea ( şi după ce că nu mă prea descurcam cu lingura aia de lemn, mai cerusem încă o porţie de ciorbă, care era un deliciu!!! ), nu observasem că rămăsesem cu mult în urma celor prezenţi ( care se descurcaseră de minune cu lingura şi strachina!! ) la masă şi care-şi savurau, liniştiţi, ba un ceai, ba o cafea, fiecare după cum dorise!!! Tînărul, îmi zîmbeşte prietenos şi repetă întrebarea:

– Doriţi ceai sau cafea?

– Ooo!!! Desigur că o..cafea!!! Domnule, am ajuns în RAI!!! ( Plecasem în fuga mare, mai mult buimacă, nu avusesem timp de cafea la plecare! Plus că, na, mergeam la Biserică! Mai speram la o Împărtăşanie, Ceva..acolo!!  După cum o rîndui Domnul!!! Dar, iată că Domnul rînduise..Pentru puturoşi, o..CAFEA!!! Mămulicăăă, şi ce cafea!!! Neam de neamu’ meu nu mai băuse aşa o cafea grozavă!!! Şi cît de bine-venită era acea cafea!!! Doamne, Slavă, Ţie!

Părintele a stat răbdător, după toată lumea, nezorind pe nimeni! Apoi a rostit  Rugăciunea de mulţumire şi a dat binecuvîntare!

După care,  a intrat în Bisericuţă şi a stat de vorbă cu fiecare persoană.

Părintele Isaia  ne-a primit, pe toţi,  cu bucurie, cu blîndete, ne-a ascultat, cu răbdare, pe fiecare şi a dat sfaturi şi îndemnuri cu largheţe sufletească…Fiecăruia după cum l-a îndemnat Duhul!

Am fost surprinsă plăcut de ospitalitatea Părintelui Isaia! Nu-i un lucru atît de simplu să pui la masă atîţia oameni deodată, pe asemenea vremuri, într-o Mănăstire, Schit, care-i abia în..Construcţie!!! Şi cu cîtă dragoste!!! Adevărată părtăşie frăţească! Şi cînd mă gîndesc că am fost, o dată, în trecere, la un măreţ „edificiu”, şi nu te puteai apropia măcar de aleea care ducea spre…bucătărie! Ceea ce îţi lăsa un gust amar! Cu atît mai mult cu cît tu, trecător, nici măcar în gînd nu aveai intenţia să te abaţi pe la bucătăria ălora, ca să mănînci!! Ci doar, să soliciţi o sticlă goală ca să-ţi iei un strop de..aghiazmă!!!

Bunul Dumnezeu să-l ajute, pe Părintele Isaia, să-şi ducă, pînă la capăt misiunea pe care  şi-a asumat-o!

Antoaneta-Ivana

PS: În 2013, am descoperit că la Schitul Horia, a fost adusă o copie a Icoanei Kato-Xenia, din Grecia. Am scris un Articol, pe Blog, legat de prima mea incursiune la..Icoană! „Căutaţi şi veţi găsi!”…

„Ruina” de la Chiajna..5 august, Sf Ioan Hozevitul


"Ruina" de la Chiajna

La Ruina de la Chiajna, de linga Bucuresti, se construieste o Bisericuta…

Miine 5 august, va fi prima mare Sarbatoare, la Ruina. Este Hram-ul Bisericii. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul. Cel de-al doi-lea este: Acoperamintul Maicii Domnului.

Si fiindca  in 5 august este Sarbatorit Sfintul Ioan Hozevitul, miine, 5 august, la Ruina, va fi ..SARBATOARE!

Bisericuta a „crescut” in inaltime, desi sint doar, aprox 3 saptamini, de cind Preafintitul Varsanufie a pus  Piatra de Temelie…Asta seara, l-am „intilnit” si aici..Radia!..Stati linistiti! Nu despre preasfintitul Varsanufie vreau sa va vorbesc..nu ma dau in vint sa aduc elogii…nu e-n firea mea..ci vreau sa vorbesc, despre cei doi monahi: Athanasie si Gavriil.

De mai bine de un  an, la Ruina de la Chiajna, ostenesc doi preoti, monahi: parintele staret Athanasie, si ..NU IN AL DOI-lea RIND ( ma ierti pr Athanasie! ), parintele Gavriil ( Cuviosul G, cum, cu dragoste, ii zic eu ).

Au dus-o greu, f greu, anul trecut, caci nu aveau apa curenta, nu aveau curent electric, nu aveau unde dormi, unde-si face de-ale gurii. Aveau in schimb, ciini vagabonzi ( pardon:comunitari! ), balarii, tot felul de ginganii, munti de gunoie ( Groapa de Gunoi, Giulesti Sirbi ! ), „miresme” care mai de care, functie de adierea vintului…, croncanituri de ciori, scirtiit de sine de tren, huruit de avioane, ditai troienele de zapezi, asta-iarna, si, nu in ultimul rind..foarte probabil HOTI. La propriu!.. Nu stiu! Zic. Avind in vedere ca Ruina e la o distanta apreciabila de sat, si mult-prea-multa vreme..parasita….

Ei, cei doi monahi, au ignorat toate impedimentele, si renuntind la comfortul „chiliilor” din Radu-Voda ( n-o zic in zeflemea, ci am pus ghilimele, tocmai pentru ca, stiut este ca ceea ce la Sf Nectarie, numim chilii, nu are acelasi sens cu chilia parintelui Proclu, spre ex, sau cu cea a Sf Ioan Hozevitul sau Sfintei Teodora de la Sila!  Nicidecum! ), au ales sa ramina la ..RUINA de la Chiajna. Au infruntat greutatile – ceea ce nu-i simplu-, si au inceput, la Ruina , Slujbele. Ucenicii celor doi, i-au urmat, majoritatea, chiar daca le era si lor greu. ( Precizez ca eu, nu sint ucenica niciunuia dintre cei doi monahi; dar am fost in trecere pe acolo de vreo 2-3 ori, si am vazut oameni pe care ii vazusem adesea pe la Radu-voda, cind stateam impreuna sa asteptam pe acesti parinti pentru o  rugaciune, o binecuvintare, ceva..) Drumul pina la Ruina, este … unul ca acela cu …:”aici sint banii Dumneavoastra!!!”…Un colt uitat  de lume..doar la 5 pasi de Capitala. O salbatcie! (vorbesc de 2011-2012 si inca  si in 2013..sept, cind am trecut eu pe acolo..) La care puteti aduga si „povestile incintatoare” despre Ruina de la Chiajna. Un loc incarcat de istorie, lasat in paragina ani si ani, din cine stie ce considerente…

Cit despre drumeagul ce duce de la sosea pina la Ruina…de-ar sti Cristian Erbasu,”scumpu” de el, cite „binecuvintari” i-am dat, la fiecare trecere, pe linga Balastiera lui…degrab ar  face milostenie cu vro 2-3 camioane de pietris, c-o avea si el pacate -ca tot omu!;…si  asa, nici eu nu le-as mai inmulti pe-ale mele-…

Nimic nu i-a facut, asadar, pe cei doi monahi, sa dea inapoi. Nici lipsa apei  -si cit de toride au fost cele 2 veri petrecute de catre ei acolo ( acusica se duce  si cea de-a doua! )!!!- , nici ciinii vagabonzi (pardon, comunitari! Scuzati dom’ Primar! ), nici lighioanele care se preumblau, linistite printre balarii ( le-am vazut, intr-o zi, pe asa-zisele alei, chiar in fata mea, de mi-a stat ceasu’!, si-am decretat instant: ei, Cuviosule…, nu ma mai vezi p-aici, cit va fi lumea!!! Dar, in nici 5 zile, m-am intors, ca de, nu-l puteam lasa, de izbeliste, acum, la greu!!!,  ca nici el nu m-a lasat pe mine, la nevoie! Slavit sa fie Domnul Dumnezeul meu,  Binecuvintat fie Sf Nectarie!, precum si el, Cuviosul! ), nici mirosurile pestilentiale emanate de muntii de gunoaie, nici lipsa curentului, a oricarui minim comfort..Nimic! Ei si-au vazut de „lucru” pentru care s-au angajat…Slujirea lui Dumnezeu si a semenilor. Nu le aduc eu laude. Pe Pr staret Athanasie, il stiu doar din vedere, de la Radu-Voda. Nu prea aveam tangente cu dumnealui. N-am schimbat niciodata nici macar o vorba, in afara de simplu, si sacru (pt mine): Doamne ajuta!, daca cumva il intilneam in cale. Dar pe pr Gavriil il cunosc, mai  indeaproape, si pot spune ca e un om, un monah, un preot de mare angajament. Un om al lui Dumnezeu! La propriu! Cei care l-au cunoscut se pot socoti fericiti! Printre aceia ma numar si eu, Antoaneta, ultima dintre muritori! Si-i multumesc Bunului Dumnezeu! Si nu in ultimul rind ,”Cuviosului” …”Bucuria mea”!, vorba marelui Serafim de Sarov, Sfintul lui Dumnezeu!

Megeti  la Ruina, miine 5 august -adica azi!, deja azi..-, la Marea Sarbatoare! Hram-ul Bisericii de la Ruina Chiajna. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul! Binecuvintat fie Sf Ioan Hozevitul, dimpreuna cu toti Sfintii lui Dumnezeu! Binecuvintati fie cei doi monahi: Athanasie si Gavriil!

Respectele mele, Cuviosilor! Eu, nu mi-s prea …evlavioasă, dar …MERITAŢI! Faceţi cinste Bisericii lui Dumnezeu!
Sarut dreapta, cuvioase Gavriil!

Cu drag,

Antoaneta-Ivana
Articolul de mai sus, l-am scris în 2012, iar acum, 4 august 2013, am nişte precizări de făcut…şi anume,

PS: Nu voi sterge Articolul, dar am de facut un anunţ FOARTE IMPORTANT, şi anume: Pr Gavriil, nu mai vietuieste la Ruina Chiajna, ci la Mrea Ciorogirla. S-a alaturat altui FRATE, pr Gherontie ( o minune de om!) fost dicaon-econom la Mrea Cernica. Vi-i recomand cu multă bucurie, şi căldură pe amindoi! Sînt nişte oameni minunaţi! Nădăjduiesc să facă echipă bună, Întru Mulţi Ani,  spre Slava lui Dumnezeu! Si spre bucuria credinciosilor si a lor!
La mrea Ciorogîrla ( Sau Mrea Sămurcăşeşti i se mai spune), se poate ajunge cu un microbus de la Autogara Militari. Intr-un sfert de ora se ajunge la mănăstirea Ciorogîrla, unde îi veţi găsi pe preoţii Gavriil si Gherontie. Minunaţi amîndoi! 4 august 2013.

Monahii Gavriil şi Athanasie -de al stînga la dreapta, cum priviţi-

Ps 2) Asa cum am spus si in atentionarea anterioara, nu voi sterge articolul, dar am de facut o mica-MARE precizare, si anume: Părintele Gavriil, nu mai este la Ciorogirla, ci este plecat! deja cred ca ati aflat cu totii! uite ca mie, abia acum, mi-a venit ideea sa va anunt!

Nu ma intrebati unde il puteti gasi, caci nu va pot raspunde, pentru simplul motiv ca si eu stiu tot cam cit stiti si voi! Cu amendamentul ca DA, eu stiam ca va pleca! Imi spusese, ODATĂ, doar ca eu, un munte de superficialitate, n-am bagat la cap…

Orinde-ar fi însă, fiți siguri că va poartă în rugăciunle lui! Fiți convinși că, la plecare, printre bagajele lui și-a luat și AGENDA în care vă are scriși pe toți..ucenicii lui! Și vă are în inima lui și în rugăciunile lui!

Dumnezeu să te aibe în paza Sa, Cuvioul meu drag, Gavriil, oriunde te-ai afla! Și noi te  purtăm în inimile și rugăciunile noastre! Așa umile cum or fi ele!!!

Ne lipsești mult! ( Eu chiar ți-aș ”administra niște nuielușe” și te-aș aduce-napoi, cu arcanu`, de mi-ar sta mie în putere să fac asta! Totodată, eu sînt prima care subscriu la libertatea de conștiință și respect decizia pe care ai luat-o! Așa că…retrag..nuielușele!!! ) Dar ne mîngîiem știind că fiecare om trebuie să poposească unde îi e datul! Bucurie Sfîntă! Te iubim necondiționat! Eu, Anto și Baby! Și cred că nu sîntem noi singurele, dar..nu mă pot pronunța în numele altora…

Pt Nicodim Bujor


Pt Nicodim Bujor

Pr Nicodim Bujor

  Este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica. Fotografia de mai sus este una personală, făcută chiar de mine, şi am postat-o aici, pentru cei care l-au cunoscut, l-au iubit şi s-au bucurat de binecuvîntările Avvei Nicodim Bujor!

  Am avut bucuria de al cunoaşte, de a mă bucura de binecuvîntările sale şi de prezenţa sa în viaţa şi activitatea mea.

  Am cu parintele Nicodim Bujor o relaţie specială, despre care, poate, că voi vorbi cîndva…

 A plecat la Domnul, în 30 ian 2011, şi înmormîntat cu …discretie, doua zile mai tîrziu, în Cimitirul Mănăstirii Cernica, Mănăstire în care, pr Nicodim Bujor, a slujit ani mulţi cu smerenie, cu Frică de Dumnezeu şi cu Credinţă Tare, cu dragoste pentru Sfînta Fecioara Maria, pentru Sfinţi şi pentru Biserica lui Hristos!

 Pr Nicodim Bujor l-a cinstit cu deosebită evlavie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, la canonozarea căruia a şi participat, şi despre care nu pregeta să ne povestească, cu Bucurie Sfîntă, ori de cîte ori aveam bucuria să-i trecem pragul ( eu şi încă 2-5-7-9 „netrebnici”, cîţi reuşeam să bag în break-ul meu, autohton, atît pe banchete, în mod regulamentar, cît şi prin port-bagaj!!! ), „inoportunîndu-l” cu prezenţa noastră…ori de cîte ori ne „tăia” pe noi „pofta”…şi..ne cam tăia!!! Ne primea cu bucurie şi ne dădea binecuvîntări pe măsura aşteptărilor şi mai mult deît ale aşteptărilor noastre, şi ne umplea sufletele de LUMINĂ.

 Ne „descoperea” năzbîtiile, pe care le săvîrşeam, însă avea un fel de-a o spune, că după plecarea de la părintele, ne băteam capu’ o săptămînă întreagă, ca să realizăm ce-o fi voit să spună Bătrînul nostru drag şi scump!..Uneori desluseam, alteori nu..

 O dată am condus autohtona mea, spre Ploieşti, cu mult mai mult decît limita admisă, de radarele „plantate” pe şosea, şi unul dintre ocupanţii locurilor, care avea o frică patologică, îmi tot zisese, pe parcursul drumului: „mergi fată mai încet!; mergi fată mai încet! Dar eu nu şi nu, nu-l luam în seamă!  Nimic! Călcam acceleraţia şi mă duceam ca vîntu’ şi ca gîndu’, nerăbdătoare să ajung. Cînd am ajuns la Bătrînul, ne-a tot întrebat,  repetat, cu ce-am venit, a cui este maşina şi cine a condus, la care, invariabil, ceilalţi mă aratau pe mine. Şi părintele nu a zis nimic, dar, la plecare a spus limpede: „ei!!!…cam mult, cam mult..dar, hai..mergeţi!, dar nu mai mult de 100 !”… Care va să zică, nu mai avea să mă bată la cap, tot drumu’,  „netrebnicul” ăla fricos, căci acum puteam merge cu  100 la oră, fara probleme!…dar, nu mai mult!!… Însă, nici mai puţin!!!..N-a ca ţi-a făcut-o Batrînul!, „Johan”, „scumpule!!!”…

 Altă dată mîncasem pe drum porumb fiert. Rămăsese o bucată de porumb, iar ocupanţii maşinii o tot dădeau de la unul la altul, şi se tot codeau s-o mănînce. La un moment dat, le-am zis: ia nu vă mai invitaţi atîta la porumbu’ ăla! Lăsaţi-mi-l, mie! Acum conduc şi nu pot mînca! Şi, cuminţi, l-au „pus bine”. Pe drum, am oprit şi i-am cumpărat părintelui nişte fructe, ceva banane şi cîteva caise nou apărute. Cînd am ajuns la părintele, ne-am dus în curte sub pomi. Noi stăteam pe scăunele iar părintele într-un  balansoar din acela vechi de lemn. Eu îl hrăneam pe ascuns ( ca să nu mă vadă dna Mia -„patriarhul” părintelui-, că mă CRÎPA, la propriu!…ş-apoi, nici că mai „pupam” io la părintele, multă..vreme!!! ) cu cîte o bucăţică, băgîndu-i în gură ca la puii de găină cînd sînt mici şi nu se pot hrăni singuri!!! Părintele mînca supus, bucuros, şi nu zicea nici mîrc, iar eu, înciudată că nu zicea nimic, îl tot întrebam:

– Vă place părinte? E bună? Şi îi dădeam bucata şi tot insistam cu întrebatu’. La care, după îndelungi aşteptări în a primi un răspuns, şi chiar unul afirmativ, părintele zice, parcă absent:

– „Daaa..a..a…, tare frumos îi porumbu’ şi tare bun, anu` acesta!”…

 Unde dai şi unde crapă?!! Ce legătură are caisa cu porumbu’?, mă tot întrebam. Dar, n-a trecut vreme şi am realizat care era chestiunea!!! Na! Ce mă fac acum că m-a „descoperit” Bătrînu’ că am porumb fiert pitit în maşină, iar lui îi dau banane şi caise, la greu!..

L-am trimis pe unul dintre  „netrebnici” să scotocească şi să aducă acel „corp delict”, în faţa „instanţei”. Ce-a urmat nici nu mai vreau să-mi amintesc! C-a sosit „Cruella” ( dna Mia!.. iertaţi! ), chiar în toiul „acţiunii” şi…m-a prins în „fapt”! Părintele avea gura plină cu boabe de porumb, iar eu, pumnul plin..Cine-o cunoaşte pe dna Mia, ştie cam prin ce-am trecut! Femeie bună, dar..cam aprigă!!.. Experienţele cu ea erau dintre cele mai dure. Un adevarat Jandarm în exercitiul funcţiunii!!! Mă treceau fiori, uneori, tot drumul de la Bucureşti la Ploieşti, gîndindu-mă la simpla ei prezenţă! Trebuia să fii pregătit pentru orice!..

 Mi-aduc aminte că, odată, partenerul  meu, a inţepenit, la propriu, cu-n ditai buchetu’ de crini  în mînă ( achizitionat cu bani grei, de la o „negresă” din Ploieşti, care „m-a taxat” comform cu „valoarea Sfîntului” căruia-i dedicam florile )! A rămas în poziţia de drepţi, fără grai, cînd femeia şi-a făcut apariţia dinspre uşa ce dă în bucătărie!!!…

Sărisem gardul ( „abia reconstruit”!! ) şi reuşisem să ajungem în holul casei, lîngă pr Nicodim, şi tocmai ne guduram ca nişte  miei…Părintele ne strîngea în braţe, şi noi eram în culmea fericirii, cînd a dat peste noi doamna..Mia!!! Aş fi dat tot aurul din lume să nu fi sărit gardu’ ăla, în ziua aia!!!…Dar, sunasem de ne venise acru, bietul părinte venise din camera sa, tîrîş, ajunsese în hol, şi de-acolo nu s-a mai putut mişca. Il părăsiseră puterile ( avea vreo 94 de ani, atunci, nu mai era tocmai ca la 30! )! Şi-atunci, noi, de teamă că va încerca, cumva, să ajunga la poartă şi, Doamne fereşte, va cădea pe caldarîm, l-am strigat de după gard şi am cerut voie să sărim gardul, ca să ajungem noi la el…înainte de-a se „întîmpla” ceva rău!!! Erm, cînd să sară dincolo de gard, în curte, se prinsese-ntr-o scîndură din gard, şi  a rămas spînzurat cu capu-n jos…Cînd am ajuns lîngă părintele el ne strîngea în braţe, ne săruta şi ne binecuvînta de mama focului…Şi doamna Mia cînd a venit în casă şi ne-a găsit aşa , ca pe un GRUP STATUAR, îmbrăţişaţi, în sufrageria casei ei, evident că nu se aştepta să ne „descopere” acolo, fiindcă ştia prae bine cî..încuiase poarta cu gheia!!!…Ne-a bruftuit de numa-numa…În fine!…

  Avea însă, dna Mia, şi momente cînd era amabilă pînă la extrem. Dar…atunci nu era ea, căci eu, personal, n-o recunoşteam…Iartă-mă dna Mia!, aş da mult ca să mai pot veni, să mă cerţi, să mă înfrunţi, să-mi zici şi să-mi faci orice, numai să-l mai pot vizita şi să-l îmbrăţişez pe Părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor !