Archive for 18 iulie 2016

Cuvinte de folos, de Ioana Stuparu


http://confluente.ro/ioana_stuparu_1468845952.html#

Cuvinte de folos
Dragul, scumpul şi sfântul meu Părinte protosinghelul Nicodim Bujor – autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica – , un …”ilustru necunoscut”, este intitulat volumul de proză al autoarei Antoaneta Rădoi, pe care l-a publicat la Editura Bucureşti, în 2015. Este un omagiu adus unui slujitor al Lui Dumnezeu, care, până la vârsta de 96 de ani a trăit în smerenie, în iubire de oameni, oferind, prin cuvinte înţelepte şi de folos, ajutor duhovnicesc, celor aflaţi în suferinţă.
Fiind înzestrată cu darul povestirii, verbală sau în scris naraţiunea având aceeaşi curgere, autoarea recurge de această dată la a aşterne pe hârtie, pentru rămânere, despre modul în care l-a cunoscut pe Părintele Nicodim Bujor, precum şi despre binefacerile întâlnirii cu el, ajutorul duhovnicesc primit pe parcursul mai multor ani.
Întâmplările de toate felurile se ţin lanţ, căutând-o, parcă, anume pe ea. Nu că ea s-ar considera fără de păcat, că, de, om este, iar în afară de Dumnezeu, cu toţii suntem predispuşi păcatelor mai mari sau mai mici, mai multe sau mai puţine. Doar că, Antoaneta Rădoi are calitatea, curajul de a-şi recunoaşte greşelile şi a scrie despre ele ca pe o „spovadă”.
Modul de viaţă creştinească venind din familie, încă din anii copilăriei, dar, mai ales, puterea credinţei care o înnobilează zi de zi, au dus la povestirile din viaţa personală, ea fiind personajul principal, se înţelege… Fiindcă cele mai multe dintre greşeli s-au petrecut împreună sau datorită societăţii din care face parte, automat îi împlică şi pe alţii în povestire. Însă, are puterea să ia adesea asupra ei şi păcatele celorlalţi, cerându-i iertare Lui Dumnezeu, în numele ei, pentru toţi.
Limbajul folosit în povestirile Antoanetei Rădoi este cât se poate de colorat, ceea ce face deliciul povestirilor şi depăşirea anumitor situaţii, de multe ori foarte complicate. Totuşi, termenii duhovniceşti folosiţi din belşug, scot la iveală şi pun în prim plan caracterul autoarei, educaţia, sinceritatea – una dintre caracteristicile de bază. Ea nu-şi caută personajele, ele se ivesc, pur şi simplu. Iar după ce au apărut, nu se mai dezlipesc, ci fac parte din soartă, cum s-ar spune. Din momentele povestite realizează tablouri de viaţă, pe care le înfrumuseţează cu sentimente, gesturi, care, deşi par superficiale, obişnuite, au o mare încărcătură de omenie, de iubire faţă de semeni, alcătuind adevărate cântări duhovniceşti.
Aşa cum unicat este fiecare om, şi scrierea Antoanetei Rădoi este unică şi de laudă.
M-au impresionat, în primul rând, paginile de la începutul cărţii, unde autoarea vine cu însemnări din biografia Părintelui Nicodim Bujor, precum şi cu relatări referitoare la plecarea lui la Domnul, în special din timpul „Privegherii”. Am citit, minunându-mă, adevăraţi psalmi, scrieri sensibile pornite dintr-un suflet milostiv, creştin, în momentele despărţirii pentru totdeauna, de o persoană foarte, foarte dragă.
Lucrarea este consistentă, cuprinzând aproape 200 de pagini, cu o povestire fermecătoare, cu descrierea unor peripeţii antrenante, cu tablouri rupte din viaţă, cu o coloratură fascinantă, atrăgându-l şi implicându-l pe cititor, însă, chiar şi doar prin cele câteva pagini de la începutul cărţii, numele Părintelui Nicodim Bujor (n. 1915 – d. 2011), rămâne înscris în veşnicie, datorită autoarei Antoaneta Rădoi.
Doamne-ajută!
Ioana Stuparu
1 iunie – 2016, Bucureşti
  ioana_stuparu_1468845952

Înţeleptul spune: să-ţi faci iarna car şi vara sanie sau…n-aduce ANU’ ce-aduce ceasu’!!


Ei, iaca, SANIE am primit şi eu în dar în plin iulie 2016!! 18 iulie!!!…

Nimic nu prevedea dimineaţă, la trezire că voi primi daruri! Şi încă de MARE PREŢ!! (în sensul de..scumpeeee!!!, adică cu multe zerouri…)

 Dormisem pe sponci şi m-am sculat obosită!! Mi-am făcut şi eu ca tot creştinul (ortodox) o CRUCE mare şi o micuţă rugăciune. I-am pus în faţă lui Dumnezeu bunele şi, mai ales, RELELE mele, dar şi ZDROABELE mele cele de muuulte feluri, după care îi zic ÎNGERULUI meu PROTECTOR [arar vorbesc cu el!! În rest, sîntem cam..ANFROA’!!! (Asta-i o vorbă de-a mamei mele!!, Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!) Ştie el, nu vă mai zic şi domniilor voastre despre CIONDĂNEALA dintre noi, că nu vreau să vă…smintesc!! mai RĂU decît de fiecare dată cînd postez cîte ceva p-aici…]:

 -Hai, ÎNGERE, fii acuma bun şi cere de la Dumnezeu binecuvîntare pentru cele ce le avem de înfăptuit azi!! Şi nu mai pleca de lîngă mine!!, că vezi cît de neisprăvită sînt!!! (I-am mai zis io şi altele, dar…să lăsăm!!! Rămîne între mine şi el!!)

MAREA BUCURIE şi preocupare a dimineţii de zi cu zi, după cele pe care vi le-am enumerat mai sus, este…CAFEAUA!! Fără CAFEA, nici Îngeru’ nu-mi mai e de prea mare folos!!! Aşa că merg la ibric!! (hmm, IBRICU’ meu!! Nu cred că ar bea cineva Cafea făcută în el!! Mai ales „sensibiloşii!!” E un ibric din aramă ce a aparţinut unui MINSTRU! Io l-am căpătat, pentru că neisprăvitu’ ăla de ministru, ierte-l Domnul, îşi cumpărase un inbric nou şi voia să arunce bunătate de ibric de aramă PURĂ, ce-i drept de la una-mie-nouăsute-toamna!! Dar era super-ofertă!! Soacra prietenei mele, Yla, l-a salvat de la…fiare vechi şi ibricul a ajuns la mine!! Era o sucitură de metal, indefinit ca formă şi culoare!! L-am luat acas’, l-am spălat fain-frumuşel-şi-bine-ha, l-am fiert cu sare şi l-am pus, apoi, la loc de cinste în Bucătăria mea! Să tot fie vreo 12 ani de-atunci!! Ei, bine, de-atunci, bietul ibricel, nici că a mai văzut BĂIŢĂ!!! Mi l-a spălat cineva o dată, acum cîţiva ani, fără să ştie că EU NU VREAU SĂ SPĂL INBRICUL!!, care arăta într-un…mare fel!!!, io am făcut  ca toatea ALEA, şi de atunci NIMENI NICIODATĂ nu-mi mai intră în BUCĂTĂRIE să-şi bage nasu’ unde nu-i fierbe…ibricu’!! Evident că din acel ibric, doar eu beau cafea! Musafirilor, putini la număr şi EXTREM de RARI -cin’ să vie la mine, dacă-s aşa ciufutăăă!!!-, le pregătesc în altul cafeaua. Am şi eu NEBUNIILE mele, cum ar fi: scaunul personal, fotoliul personal, paharul personal, ibricul personal…de care nu permit nimănui să se atingă, că dacă o face, se strică la căciulă cu mine…), îmi prepar tacticos cafeluţa, căreia îi adug totdeauna un vîrfişor de busuioc (n-aţi băut niciodată cafea cu 3-4 boabe de busuioc? Nu ştiţi ce aţi pierdut!!!). O torn în cana mea preferată, o oală de pămînt, şi descind în sufragerie, ca să-mi savurez în linişte cafeluţa!!

 – Hai, Îngere, să ne desfătăm niţel -mai mult…-  cu stacana asta de cafea şi, totodată, să pregătim interviul ăla care aşteaptă la rînd de vreo două săptămîni! Azi e luni, nici la Poliţie nu deschide, iarba nu creşte şi nici gazon n-avem, noi nu plecăm azi nicăieri, n-avem filmări LUNEA!!, aşa că AZI avem timp!! Aş!!! N-apuc să-mi pun picioarele pe birou, nici să deschid Notesu’ cu interviuri, nici să sorb o gură de cafea fierbinte -mie aşa îmi place să beau cafeau! Să mă frigă!!-, că încep să sune ambele telefoane!! Ufff…  La naiba-n puii mei!! Altă dată stau mute ore-n şir!! Ambele!!! Răspund. Nimic important! Unii oameni anunţă că vor ceva, după care se răzgîndesc şi revocă! Ei, bine! Sînt de acord cu asta, dar, s-o ia aşa cu veştile proaste de luni dimineaţa, nu-mi prea convine! Însă..cum nu am încotro, notez şi mă resemnez!! Şi pentru că-mi sărise şi muştaru cu-n…muşteriu, nu am mai avut chef de lucru şi intru pe net! Opsss!! Amica mea, Ylenia K, era cu „capu’ aprins!!” Iar a adormit ASTA cu PCul deschis, cu capu’ pe tastatură!! Consumă curentu’ de năroadă!!, mi-am zis. Da’, ia hai să-i dau un buzzz! Nu vorbisem cu ea de fro’ săpămînă. Se dăduse la fund! Asta, cînd se dă la fund are două faze: ori n-are bani, ori are prea mulţii! Uhu…era pe fază. Mi-a răspuns INSTANT! Lucru ce nu se prea-ntîmplă. Ea, cînd e pe telefon şi vrea să scrie ceva mesaje, îşi dă cu stîngu’-n dreptu’, şi scrie nişte fraze de te prăpădeşti!! Chineză pură!!! Nu-i place să scrie, aşa că mă abordează telefonic şi scurt îmi zice să dau fuga pîn’ la ea! Cum n-aveam chef nici să mor, mă-mbrac, oarecum de oraş, şi plec!

De cum intru pe uşă, zăresc pe pat o pereche de cizmuliţe noi-nouţe, care mi-au făcut cu ochiul. Şi nici una, nici două, îi cer şoseţele să le probez! Îmi dă, pe muteşte, uitîndu-se chiorîş!

-Oauuu, ce fain îmi vin!!!

-Nici să te gîndeşti!!

-Ho, c-am zis DOAR că-s faine!! Ce te-aprinzi aşa???!!!…

-Dacă-ţi plac, mergem la Magazin şi-ţi iau altă preche!, croncăne Zuzulina precum o cloşcă care-şi apără Puişorii de Vultur. P-astea vreau să le-mbrac, ACUM,  la…rochia asta!!, îmi subliniază ZUZULINA, şi-mi arată o splendoare de rochiţă…nouă şi scumpăăăăă….

N-am mai stat pe gînduri, m-am descălţat instant cînd am văzut minunăţia aia de rochiţă!! Mergea cu cizmele beleaaa. Iar picioarelor mele, le stătea tare bine în şlapii mei de acum 12 ani…

-Atunci, hai afar’, că doar nu m-ai chemat să mă SUFOC aici între stivele astea de haine, genţi, parfumuri şi bijuterii!!!

-Ho, că ieşim acum!! Stai kalm şi zi: vrei sau nu vrei să îţi iau cizme la fel ca astea???

-Hmmm, mănînci calule ovăz!! Sigur că DAAAA!!! Dacă tu vrei, eu vreau!!

 Cînd am văzut cum se numea Magazinul în care m-a dus, m-a luat…ameţeala!!

Aşa m-am făcut eu azi, 18 iulie 2016, în plină lună a lui Cuptor, cu o pereche minunată de cizme!!Cizme1Că… aşa îşi face omu’ gospodar, iarna car şi vara sanie!! Dar nah’, n-aduce ANUL ce-aduce CEASUL!!

Şi cînd te gîndeşti că ziua începuse cu VEŞTI proaste!!!…

Treaba e că eu AM OBLIGAŢIA…contractuală să port aceste cizme la 2-3 EVENIMENTE în vara asta!! Noroc că au..găurele!!!

Mulţam’ Ylonko! La RAI să le găseşti!! Să-ţi fie LEGITIMAŢIE de INTRARE!!!…

 

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea