Archive for the ‘Daruri de mare pret’ Category

PRIVEȘTE CERUL…


Bis Sf vasilie si sf Ghe Lehliu sat 28 aug 2020 333

Cineva, care a ajuns la Biserica Sf Gheorghe și Sf Vasilie cel Mare, la Lehliu-sat, -una dintre Bisericile unde slujeste părintele Gheorghe Pandelică; a doua fiind în satul Reviga(amanuntele le gasiti in alte postari, anterioare acesteia)-, mi-a trimis la 8,30, pe Whatsapp, poza de mai sus. Priviti-o. Priviti Biserica, dar priviti…cerul! Manifestarea lucrurilor  ”nevăzute” este vizibilă. Reflectați!!

Dumnezeu este cu noi, și Se arată tuturor, fiecăruia la măsurile la care ÎL poate vedea…

Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din ”morminte”(ele sufletului), viață dăruindu-le(ne)!! Amin. Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii LUI!

Să se pogoare Harul Duhului Sfânt peste noi toți, peste Planeta Pământ, peste România și peste poporul român! Amin.

 

Multumesc persoanei care mi-a trimis poza! Dumnezeu sa-ti binecuvinteze drumurile și cererile sa ti le implinească! Amin.

Slujirea și Sf Maslu; Pr Gheorghe Pandelică, vineri 28 aug 2020


pr Gh Pandelica 2020 6 ian

Sf Maslu, pe data de 28 august 2020 (vineri), ar fi trebuit sa  aiba loc la Lehliu-sat, dar datorita unui necaz, o inmormintare, părintele va sluji la REVIGA!!

 

Sf. Maslu incepe dimineata (probabil la 8,00, și va incepe, mai întâi cu spovedania și impartasirea celor prezenti, apoi vor urma Acatiste -A Domnului Iisus și Maicii Domnului-, după care dezlegari și rugaciuni). Apoi fiecare credincios va sta de vorba cu părintele, acolo, in Biserica.

Incercati sa ajungeti nemincati (va lauti un pachetel cu mincare, ca sa aveti ce minca dupa spovedit și impartasit -căci multi veti avea bucuria sa primiti de la Dumnezeu, prin Părintele, Sfinta Impartasanie -care dezleaga toate, vindeca toate, iarta toate!! Amin. Amin. Amin).

Nu uitati, cind ajungeti la Biserica, treceti-va pe listă (o gasiti acolo unde sunt luminari  de cumparat), fiindca dupa Slujba, dupa Sf Maslu, fiecare va sta de vb cu parintele in functie de cum a ajuns la Biserica. Se respecta, in mare parte, (sau, mai bn zis, cu ff mici exceptii: cum ar fi persoane ff in virsta, sau ff bolnave, care nu pot sta ff mult in picioare etc), rândul.

La Lehliu-sat, la Biserica unde slujeste Părintele Gheorghe Pandelica se ajunge asa:

Pe drumul vechi (adica nu pe Autostrada Soarelui, NU!!) care duce de la Bucuresti spre Călărași, la 60 de km distanță se află Lehliu-sat. Drumul este excelent, e liber se circula fain!!

Cam pe la mijlocul satului, (Lehliu-sat) undeva pe partea stângă de mers, se afla un monument, o statuie, iar pe dreapta drumului este un este un indicator (spre Horia). Acolo la Monument, si la acel indicator, faceti la stânga, pe linga statuie, spre satul Horia. Fiti atenti, conduceti incet, caci imediat ce se termina casele de pe partea dreaptă a drumului acela, -care duce spre satul Horia-, se află, in cimp, Biserica cu hramul Sf Gheorghe și Sf Vasile cel Mare.

NOTĂ: Daca circulati dinspre Călărași spre Bucuresti, manevra este invers. La statuie (in Lehliu-sat) faceti dreapta.

De la Lehliu-sat pina la Reviga mai sunt 60 km. Aici trebuie sa va puneti GPS-ul, sau opriti masina si intrebati, ca nu stiu sa va explic drumul.

Dumnezeu sa ni-l tina pe Parintele Gheorghe Pandelică sanatos și sa ne ajute sa ajungem cit mai des la dumnealui! Amin.

OBSERVATIE: Dacă vrem sa-l avem timp cât mai îndelungat, TREBUIE sa-l prețuim, sa-l respectam, sa-l protejam, ascultind cu luare-aminte invataturile sfintiei sale, pe care ni le ofera cu larghete de inimă, cu dragoste si cu deosebita dăruire spre a ne vindeca si a fi biruitori in luptele noastre, ale fiecaruia! Amin.

Să ne-amintim sa mai și postim (sa nu mincam carne, lapte, brinza, oua), miercurea si vinerea și mai ales…sa nu-i mai mâncăm pe semenii nostri (sa parasim bârfa, cleveateala, minciuna, ura, și se va bucura Domnul Hristos! Cite putin, daca ne dam silinta, putem face schimbari majore in vietile noastre și tot raul se va tarnsforma in bine, bucurie, implinire! Amin.

Postim de carne, dar postim si de facerea răului, a slobozirii din gura a sudalmelor fata de semeni și, amia les, a urii din ochi!

Sa ne indeletnicim mai mult cu rugaciunea si sa facem crucea mare, ca vrăjmașul e tare viclean și subtil-grosolan (daca imi e permis as am exprim așa)!

Să iertăm, ca sa fim iertati!Sa cerem iertare, chiar daca nu suntem vinovati intr-o disputa cu semenii! Sa nu asteptam sa vina la noi cel care ne-a gresit, ci sa-l iertăm…de la distanată, zicind: Doamne, eu l-am iertat, Te rog, iarta-l! Multumesc, Doamne, pentru bunătatea Ta și mare Ta iubire!! Amin.

S-aveti parte de toată darea cea bună și de tot darul cel desăvârșit!!

(vorba și binecuvintarea de la un alt ..sfânt Părinte, ff drag mie, pr. Nicodim Bujor; fie-i vesnic vie amintirea și…binecuvântarea lucratoare! Amin.)

OBS.1: Daca ceva nu ca e clar, ma puteti contacta (dar nu pre in zori!!) la nr: 0723 906 446 sau 0734035430, prin mesaj este mai sigur, deoarece eu nu prea am semnal in zona…crepusculara in care imi duc existenta.

Multumesc pentru intelegere! Sa auzim numai si numai de bine! Antoaneta

O recunoaștere…


DIPLOMA de DOCTOR Anto r 333

La doi ani și jumătate de la absolvirea bursei de cameramani/fotoreporteri, cineva, observând (atent) munca depusă de mine (Pro Bono – din 2013  până în 2017; să ne-nțelegeam făceam fotoreportaje -și cronică de eveniment- încă înainte să-mi iau licență) pe tărâm cultural-artistic, mi-a conferit ceea ce se vede în imagine.

Chiar dacă imaginile obținute de mine, (uneori pe furatelea), nu au fost totdeauna dintre cele mai reușite (așa cum mi-aș fi dorit, căci nu fotografiam/filmam SUBIECTUL ca pe ”modele”, care stau și privesc in obiectiv de bună voie și mereu zâmbind contra-cost, ci, de cele mai multe ori, în viteza desfășurării câte unui eveniment, adesea încercând să ”fur” o imagine a unor oameni -gomoși- care nu stau la pozat, ba te mai iau și la rost…), știu că mi-am dat osteneala și am făcut cu dăruire munca, pentru care, pâmă în 2017, arar dacă mă alegeam cu câte un fursec rămas pe undeva pe vreo tavă, nedevorat de cei care trecuseră prin sala de dineu, în timpul sau la finalul unui eveniment. Deseori eram atât de sfârșită de munca mea, că de abia mă puteam târî până  acasă cu calabalâcul în spatele meu rupt de oboseală. Uneori, se mai găsea câte un samarinean (cum ar fi Silvan G. Escu, Marian Ilie -scriitori), care se ofereau să mă care cu mașina -mai ales de la Bookfest și Gaudeamus, unde stăteam zi-lumină, încercând să prind și să imortalizez foto și pe film cât mai multe activități desfășurate în incinta Romexpo București, la Târgurile de Carte; le multumesc celor doi!)

 

Și, fiindcă veni vorba despre imagine, despre ce am făcut, postez cu nostalgie o surpriză pe care mi-a făcut-o distinsa doamnă Paula Romanescu la un eveniment al acre filmam, când am avut bucuria să mă scoată din spatele camerei de filmat și să mă invute să spun -eu anonima-, ceva despre…mine. (Mulțumesc pe acestă cale, distinsei și sensibilei Doamne, Paula Romanescu! Om atent la detalii). Iată-mă!

și un moment drag mie

iar filmuletul acesta(de mai jos) imi place de…mor!! Fiindca nu ne mersese sunetul, și ne tot chinuisem sa-l  convingem sa mearga, dar, nah, tehnica modernă pe mâna canibalițelor -eu și Luminita Zaharia- și așistentul de cameră nu mai ajungea odata la locatia cu pricina, ca sa ne scoată din impas, și tot butonând eu pe panoul de control al camerei, numa` ce-i zic Luminiței, ”ei, hai să mai încercăm o dată”, și am dat drumul înregistrării fara sa mă mai opresc din întrebat, și Luminita, crezând -ca și mine, de altfel-, că sunetul nu funcționează, se amuza copios de mimetismul nostru, chipurile, dar la final, s-a văzut că nu fusese mimetism și că totul, inclusiv râsul ei și relaxul ei s-au inregistrat, caci, altfel, avea niște emoții cât China. Îmi place interviul acesta foarte mult pentru naivitatea, pentru naturaletea lui. Și daca aș fi vrut, n-ar fi ieșit așa. Căci nu-i totul după cum se pregătește, ci după cum se nimerește…

și nu pot să nu o arăt și pe Aura Dan, colega mea de redactie (la Convorbiri literar-artistice; redactor-sef adj), în 2016, când inca nu publicase proză, când  nici nu știusem eu de existența ei sau ea de a mea si nu bănuiam că vom deveni colege), care avea emoții infinite, dar totul a decurs bine, zic.

Pentru toate, dau Slavă lui Dumnezeu!

 

APEL la…trezire!!! Haideți să ne-ntoarcem la TATĂL, prin Fiul!!


potir cu

Mai-marii lumii, aceste satane ucigătoare de vieți și de suflete, care după ce ne-au vândut străinilor, sărăcindu-ne în hal-nehal, aducându-ne la stadiul de colonie, au decis interzicerea ÎMPĂRTĂȘANIEI, și, văzând că nu ne este frică de ”linguriță” (în care noi știm, de vreo 700 de ani -nu dintodeauna s-a împărtășit cu lingurița-, că se află Hristos), au hotărât să încuie Lăcașele de Cult, spre bucuria luciferică a mai-marilor lumii și a stăpânului lor!! Au interzis CUMINECAREA acum, când lumea avea mai multă nevoie de EA!!!

Să nu uităm, frați români, (câți mai suntem FRAȚI!!, căci frățietatea noastră e mâncată de LUP); chiar și pe timpul holerei oamenii se împărtășeau (cine are bătrâni credincioși și iubitori de Dumnezeu, să-i întrebe și aceia le vor povesti!!). Apoi, niciun conducător nu a fost atât de DESPOT, nu a fost atât de TIRAN și de URÂTOR de Dumnezeu și de oameni, nici măcar Ceaușescu – cel pe care scârbavnicii slujitori ai Satanei l-au împușcat în 89, ca să-i ia locul, că, vezi Doamne, el nu era bun de nimic!!), nu a încuiat ușile Bisericilor și nu a interzis ÎMPĂRTĂȘANIA!!

Frați români, frați creștini, (câți mai suntem frați, -că nu prea se mai simte între noi frățietatea!!; câți mai suntem…CREȘTINI -că nu prea se mai simte creștinătatea noastră, creștinismul real!!, o spun cu regret.), să nu ne lăsăm atât de mult manipulați încât să credem că vom muri dacă ne împărtășim. Ei bine, fie, dacă o fi să murim de la Împărtășanie, măcar murim  că am ales, liber, să o facem, adică…să ne împărtășim!! Totodată, nu vom muri nici dacă NU ne împărtășim temporar, pe perioada izolării. Și-am să vin cu câteva argumente și, totodată, am să supun atenției și un alt aspect al situației nou create.

Și eu m-am lamentat, la început, apoi m-am dus mai în profunzimea lucrurilor și mi-am dat seama că totul are un rost, de aceea îndrăznesc să-l supun atenției cititorilor mei, cerându-le iertare pt ”logica” mea!, și zic, înainte de a ne lamenta atât că, vai, nu mai putem de dorul Împărtășaniei (de parcă ne-am fi omorât până acum după Trupul și Sângele lui Hristos!!, ostenindu-ne să-L primim cum se cuvine în trup și în inimi!!, dacă înțelegeți ce vreau să spun, și să mă iertați că am îndrăzneala să atrag atenția asupra acestui fapt), bine-ar fi să cercetăm lucrurile și să le vedem rostul. Găsim tot felul de vinovați pentru situația creată, în schimb, nu ne gândim absolut deloc că, poate, Dumnezeu, Hristos Însuși nu ne-a mai îngăduit acest lucru!!! Haideți să facem un exercițiu de înțelepciune! Haideți, dar, să vedem DE CE s-a-ntâmplat ceea ce s-a-ntâmplat!! Haideți să vedem DECE S-a scârbit până-ntr-atât Hristos de noi, de nu ne-a mai lăsat să ne apropiem de POTIR!!

Propun tuturor creștinilor ortodocși care mă citesc, să ne facem, fiecare, o ANALIZĂ de VALOARE! Să facem asta toți, de la Vlădică pină la opincă, și-o să vedem cât de căzuți ajunsesem, TOȚI!! (de la cap, din Deal, de la patriarh, mai exact, ca sa se inteleagă clar, până jos în vale, la ultimul dintre noi -inclusiv eu; îngâmfați, curvari, lacomi de bani, ”superiori”, nababi, îmbogățiți din banul văduvei și al orfanului, neiubitori de semeni, egoiști peste poate, invidioși, neiertători, nepostitori, nemilostivi față de semenii aflati in nevoi, râzători de cei neputincioși etc…), și, descoperindu-ne racilele, făcându-ne MEA CULPA, să cădem înaintea lui Dumnezeu în genunchi, cu smerenie adâncă să-I cerem iertare, dar, mai înainte, să-i iertăm pe toți cei care ne-au greșit, (așa cum cere Scriptura), totodată, cerând iertare tuturor cărora, in vreun fel oarecare, le-am greșit! Să părăsim curviile, lăcomia de bani, înavuțirea din banul văduvei  și  alte cele, să punem bun început vieții noastre părăsind fățărnicia și neiubirea de semeni! Amin.

Să ne-nțelegem, sunt revoltată, la fel ca voi toți, pentru că ni s-au încuiat ușile Bisericilor, și, astfel, dreptul, liber-consimțit, la împărtășirea cu Hristos! Sunt împotriva îngrădirii oricărei libertăți, și, pentru că mă consider un OM LIBER (de orice asuprire, mai puțin a mea însămi, de care mă lupt să scap și trag nădejde că, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi reuși!!), tocmai de aceea mi-am luat ”pogorământ” să cuvântez cele de aici. Iubesc libertatea, iubesc, mai ales, libertatea de conștiință, și conștiința mea îmi spune că Dumnezeu este foarte supărat pe noi pt toate cele ce le-am enumerat mai sus, și pentru multe altele, și de aceea, sub pretextul COVIDului, (pe care, vijelios, printr-un lucrător luciferic, l-a trimis asupra noastră), a admis încuierea Bisericilor, și doar pe preoți i-a lăsat să slujească singuri (…), cu Lăcașele de Cult goale!! Nu vă-ntrebați, dragi ortodocși, de ce a îngăduit Dumnezeu acest lucru, preoții singuri cu Bisericile goale?? Cu siguranță că o faceți, și, desigur, ați găsit și răspunsul, însă e mai ușor să arătăm cu degetul spre vinovații din afară, și asta pentru că n-avem curaj să arătăm cu degetul spre vinovații dinlăuntru, adică spre noi și spre cei care ne păstoresc. Ei bine,  cu riscul de-a supăra pe mulți, și pe ”frați” și mai mult, am să cuvântez și voi spune că vinovații pentru încuierea Lăcașelor de Cult suntem noi, noi copiii Bisericii, de la Vlădică (Ciubotea), până la opincă, adică eu, tu, el, ea, oricare dintre noi (mai puțin câțiva, fiindcă printre noi mai sunt destui oameni, creștini și preoți sfinți, -rugători, smeriți, credincioși lui Dumnezeu, care împlinesc Poruncile, așa cum scrie Scriptura- deci excluși de turma de capre care ne-am lăsat duși de val, rătăcindu-ne în Pustie!!), cauza fiind câteva chestiuni despre care am vorbit undeva mai sus. Eu spun că e vremea să nu ne mai lamentăm, acuzând guvernul și nu-știu-ce alte entități, pe care le socotim a fi vinovate de situație, când, de fapt, noi, creștin-ortodocșii, ”evlavioșii fără pereche”, suntem vinovați de trădare față de Hristos, Mântuitorul nostru, de la Vlădică (Ciubotea), la sub-vlădicii zonali (înalt-prea-sfințiții și preasfințiții -și, cu riscul de-a fi ”anatemizată” de careva -și n-ar fi prima oară!!, aș propune chiar schimbarea, DE URGENȚĂ, a acestor titulaturi, din smerenie față de Hristos, Căruia noi toți Îi spunem  simplu ”TU”, fără niciun fel de altă titulatură!!, deși EL este incomensurabil!!!) și așa mai departe până la ultimul creștin, până la cel mai mic dintre cei mici ai Bisericii. Eu spun că, în loc să ne tot lamentăm că ni s-au încuiat Lăcașele de Cult și că, astfel, ni s-a interzis dreptul la Împărtășanie, ar fi musai trebuință, DE URGENȚĂ, să ne punem cenușă-n cap, nouă înșine, și să batem metanie neîncetată spre iertare, să-I cerem Tatălui Ceresc restabilirea dreptului de fii ai LUI, prin Iisus Domnul și Mântuitorul nostru! Să ne străduim să restabilim frățietatea de care am uitat cu toții, căci mor de foame lângă noi Lazării, care-s puși anume lângă noi, ca să facem milostenie cu ei (acești Lazări, acești Hristoși goi, flămânzi, înlăcrimați, deznădăjduiți..), și noi…nici nu-i observăm, trecem pe lângă ei precum preotul și levitul din Evanghelie fără să-i mângâiem, fără să le uscăm lacrima, dar facem danii până la transpirație pe unde nu gândește nici Satan că le-am face!! Haideți, dar, frați creștini, creștini-ortodocși, să fim creștini, haideți să ne trezim! Haideți să ne tragem, unii pe alții, de mâneca hainei, inclusiv de mâneca reverendei și/sau a veșmântului preoțesc, să ne-arătăm unii altora, în smerenie și cu iubire, racilele, să ne vorbim, unii altora, deschis despre ele, haideți să ne facem o spovedanie, nouă înșine și unii altora, haideți să ne facem MEA CULPA, haideți să ne venim în fire, căci din fire suntem buni, suntem frumoși, suntem milostivi, suntem iubitori de Dumnezeu și de semeni! Haideți să lepădăm fariseismul, și milostivul și iubitorul Hristos ne va deschide iarăși ușile iubirii Sale, va pune pe fugă COVIDul, și-atunci ușile Bisericilor se vor descuia pentru noi, și va dezveli POTIRUL, permițându-ne accesul la Trupul și Sângele Lui, la CUMINECARE!!

Haideți, dar, să procedăm așa cum a procedat FIUL RISIPITOR! Să ne-ntoarcem smeriți la Tatăl, prin Fiul!

Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

(Anto R., 1 aprilie 2020, ora 01; Și nu, nu este o glumă de-ntâi april, este un apel la reîntoarcere la Dumnezeu și la Cuvântul Evangheliei Lui, un apel la credincioșie sfântă, un apel la trezirea semenilor și chiar a mea!! Amin.)

Florin Adams (de la Spirit TV), de vorbă cu Anto Rădoi despre pr Ilie Lăcătușu


Vieti în vâltoare, de Marina Costa


de Antoaneta Rădoi

23 martie 2017; ora 17,00; Casa de Cultura Calderon; Eveniment Editura Betta;  Lansare de carte: „Vieţi în vâltoare”, autor Marina Costa.

Pe numele ei real Lelia Vasilescu, Marina Costa lansează un nou titlu, în două volume, „Viţi în vâltoare”, după ce mai anul trecut debuta cu „Pribegii mărilor”.

Ambele titluri poartă amprenta inegalabilă a unui povestitor iscusit, ca şi cum povestitorul însuşi ar fi trăit aventura epocii respective. Nu-i simplu deloc, zic, să relatezi povestiri intercalate cu fapte istorice concrete petrecute într-o epocă ce nu-ţi este cunoscută decât din istorie sau, mai bine zis, din….”istorii”. În „Vieţi în Vâltoare”, ca şi în „Pribegii mărilor” dealtfel, Marina Costa îmbracă pielea personajului despre care vorbeste, aici Rossana, purtându-te în aventură printr-o antrenantă lectură pe care eu ca cititor am parcurs-o, parţial aseară după lansarea cărţii, cu inocenţa şi curiozitatea cititorului care vrea să afle ce se afla-n capitoul următoar şi în următorul şi aşa mai departe şi să descopăr finalul.

Marina Costa şi-a adunat materialul cărtilor sale prin 1985/1985, le-a revizuit apoi în 2007 şi le-a publicat în …2017. Aceasta nu-i o treabă deloc uşoară, ci presupune muncă, documentare (de văzut că în Text ne relatează despre viaţa unor comunităţi de pe meleaguri străine nouă, despre obiceiurile şi tradiţiile acestora, despre relaţiile interumane în comunitatea respectivă dar şi coabitarea cu alţii, cu…”intruşii” sau despre luptele date pentru supravieţuire şi/sau dominaţie, etc), presupune inteligenţă, efort, tact şi, nu în ultimul rând, talent.

Povestirile Marinei Costa te cuceresc prin farmecul lor, scot la iveală un real talent narator obligându-te să-i parcurgi creaţia până la capăt.

Citind, parţial din primul volum din „Vieţi în Vâltoare”, aseară, imediat după lansarea cartii, oarecum obosită fiind după ce muncisem -eu n-am fost un simplu spectator din mulţime care a stat cuminţel pe scăunel, nici vreun critic literar care şi-a ţinut spiciul la vremea stabilită, ci..am filmat, ceea ce se cheamă c-am muncit!!, iar de citit am citit în timp ce ..muceam, adică, totodată, supravegheam calculatorul la prelucrarea a ceea ce filmasem!!-, m-am simţit în fotoliul meu de-acasă ca la Cinematograf unde pe-un ecran PANORAMIC se derula un fim de..”aventuri istorice!!” Bravo Marina! Dă-i aşa mai departe, că-i dai bine din condei!!

Cărţi, cărţi, daruri de mare preţ…


de Antoaneta Rădoi

Ieri, tocmai ieşisem din casă, alergând pe scări, grăbindu-mă s-ajung la o-ntâlnire. Se pare că luasem startul cu-n minut mai târziu şi voiam să recuperez sprintând s-ajung la-ntâlnirea cu Marius P dela Antreprenor TV. Şi, ca-ntotdeauna când te grăbeşti, când eşti într-o întârziere spre undeva, se-ntâmplă să te oprească cineva cunoscut şi să aibă chef de vorbă, dau şi eu nas în nas cu cineva. Mă opreşte, scuzându-se. Mă văzuse echipată ca la Armata Salvării, într-o altă variantă, evident, dar cică mă urmărea demult ca să-mi vorbească. Ce bine că doar ca să-mi vorbească!!!

-Spuneţi, dar vă rog, spuneţi repede ce vă doare că..tare mă grăbesc!!

-Ştiu, iubita mea, te rog să mă ierţi, dar….

-O, Doamne, pune-o pe femeia asta să spună mai degrab ce-are a-mi spune, ştii că nu-mi plac oamenii molcomi. Simt că-mi mănâncă timp din..viaţă!! îmi zic în gând. Şi zice femeia:

-Iubita mea, am un Manuscris, mă jenez, ştii eu….

-Aaa, da! Mi-aţi mai spus odată…demult…abia aştept să-l citesc. Nu vă jenaţi. Acum mă grăbesc, mă duc undeva să fac un Interviu, nu ştiu cât o să întârzii acolo, dar, aduceţi-mi-l diseară, căutaţi-mă până daţi de mine, nu ştiu când mă-ntorc!! Veniţi diseară, nu vă jenaţi!! Chiar de vin târziu, nu mă culc, lucrez…sunt noctambulă…V-aştept! Scuzaţi-mă acum, mă grăbesc!! Ohhh, timpul…

-Am să v-aduc manuscrisul şi am să vă aduc şi altceva…

-Oh, nu, vă rog nu!! Nu vreau răspaltă ca să vă citesc un Manuscris. Abia aştept să-l citesc, presimt că o să fie ceva care o să mă delecteze după corvoadă!!!, îi zic şi-o salut din mers…

Biata femeie!! Cândva, femeia aceasta a vieţuit ani mulţi, într-o maşină, în faţa blocului meu. Ierni şi veri la rând, primăveri şi toamne!! O femeie care, probabil, dintr-o pricină oarecare, îşi pierduse casa, familia, totul. Poate că doar demnitatea nu şi-o pierduse, dar nah’, să locuieşti într-o maşină stricată, în mizerie şi să fii la mila publică, ce fel de demnitate o mai fi şi asta??!!! Îi dădusem şi eu de mâncare cândva şi o alinam adesea stând de vorbă cu ea, deşi atunci nu era prea…comunicativă. Desigur, se ruşina de satrea ei, poate o durea, iar prezenţa unui semen care făcea parte dintr-o altă clasă socială decât cea în care se afla ea, nu-i producea, decât răni sufleteşti. Deşi diferenţa dintre ea şi mine nu era decât aceea

că eu aveam un acoperiş deasupra capului. În fine, am suferit ca un câine în toată perioada cât femeia a stat acolo, pripăşită în mşina aceea abandonată. Adesea mă luam de vecinii mei cu ochii albaştri, celebri de-acum,  Băieţii de la doi şi-un sfert,  care treceau nepăsători pe lângă maşina stricată, parcată ilegal pe spaţiul de parcare al blocului nostru. Treceu impasibili, mergând spre joburile lor. Le reproşam că sunt orbi şi că nu fac şi ei cunoscut la Protecţia Socială, că ei au mai multă trecere decât noi locatarii care dădusem N telefoane şi făcusem cunoscut cazul amărâtei  femei, şi le ziceam aia şi ailaltă…Veneau televiziunile, multeee, cum şi astăzi vin, mai ales când e reţinut pentru cercetări câte un interlop cu ştaif, vedeau maşina aia şi vedeau că vieţuieşte un om amărât în ea, dar..nu făcaeu NIMIC!! Mă-nfuriam la culme, când le vedeam nepăsarea faţă de acel suflet, dar nu aveam ce sa fac! Scrisesem la Primărie, telefonasem la Protectia Socială, nu vreţi să aflaţi răspunsurile iresponsabililor…responsabili de soarta amărâţilor!! V-ar da dureri de cap. În fine, sfrârşeam cu-n oftat amar după fiecare-ncercare şi mă seca inima ori de câte ori intram sau ieşeam din bloc, privind la biata femeie!! Mă gândeam că..sigur are toate bolile şi poate şi păduchi de la nespălare…

Într-o bună zi, aflu o veste mare cât viitoarea Catedrală a..Neamului!!( a neamului cui??) Hmm, BĂIEŢII cu ochii albaştri de la…Poliţia Capitalei, megieşii mei de-o viaţă, făcuseră, în sfârşit ceva, dăduseră dispoziţie să se ridice rabla din parcarea noatră!! Ok, dar ce se va-ntâmpla cu femeia?? Locatarii au făcut Şedinţă de bloc şi s-a decis  ca ea  să stea într-una din cămăruţele din podul blocului nostru!! Erau multe, acolo aveam noi, locatarii, camere de serviciu alea-alea…, plus spaţii de spălătorie

şi etc. Nu le folosea nimeni, aşa că peste biata femeie venise…Paştele!! Venise Învierea!! Doamneee, ce m-am bucurat! Slavă Ţie, Doamne!!! O cămăruţă, 3 metri pătraţi, doar atât, dar…câtă bucurie!!! Plus că sus, acolo în pod era baie, era uscătoria pe acre n-o mai folosea nimeni, avea şi ea unde să se spele, avea un pătuc unde să-şi pună capul, avea…linişte!! Slavă Ţie, Doamne!!

Mă bucuram că nu o mai vedeam chinuindu-se-n maşina din parcare. O ştiam acum la loc sigur. Nu era cine ştie ce, dar era confort unu sporit, comparat cu ceea ce avusese!!

O salutam, din mers,  când o-ntâlneam pe la scara blocului, dar..cam atât. Iar acum ea mă oprea să-mi spună că are un Manuscris. Sigur avea nevoie de ajutor. Sigur nu are acasă un computer şi nici să lucreze pe el nu ştie..o voi ajuta, orice mi-ar cere, mi-am zis…

M-a căutat aseară. Mă-ntorsesem târziu, dar femeia venise şi revenise şi ciocănea în uşă. S-a bucurat când, în sfârşit, pentru a N-a oară, i-a răsuns cineva. Smerită îmi pune-n faţă o Agndă în care avea Manuscrisul.  Agenda în care era textul arăta impecabil…

-Oauuu…ce coperţi?? De unde-aveţi frumuseţe de Agendă??

-Am găsit-o la ghenă împreună cu ALTE LUCRURI, aruncate de nişte italieni! Nici nu ştii ce de lucruri aruncă unii la ghenă!!

-Mda….mi-ar fi plăcut şi mie o Agendă atât de faină. Ceva regal…

Deschid Agenda şi-ncet să citesc. Interesant…Scrisul impecabil. Un scris de artist, de proiectant destoinic. O caligrafie arar întâlnită. (o să postez imagini, ca să vă convingeţi, dar momentan n-am, că n-am facut, i-am dat Agenda inapoi, dar va reveni şi-o va aduce, nu terminase ce-avea de scris…; Azi, 20 martie 2017, iată şi o mostră de caligrafie ) M-am dus cu gândul la un unchi al meu care trăgea linia perfect dreaptă  fără riglă şi făcea nişte cercuri perfecte fără raportor. Doamne, cât har!!

-Lăsaţi-mi-l aici, sunt cam obosită…ochii îmi joacă feste… Mâine dimineaţă, la „bibliotecă” (prietenii ştiu locaţia!!), sigur mă voi delecta cu SUBIECTUL…apoi vorbim!

Dimineaţa mea a venit cu-n ciocănit în uşă. Era ora 8… Uăhhhh!! N-am apucat să dorm, lăsasem deschis geamul, bătuse vântul toată noaptea şi fusese curent dar lenea-i lene şi nu m-am mai ridicat din pat să-l închid, şi-acum aveam ochii umflaţi… Cine-o fi?? Realizam că e…foarte devreme, pentru mine. M-am dus buimacă la uşă. Era femeia. Îmi promisese seara că-mi va dărui ceva şi venise cu nopatea-n cap, bucuroasă că acceptasem să-i citesc Manuscrisul, de parcă i l-ar fi încredinţat celui mai mare..recenzist de pe planetă!!

-Ooo, iartă-mă!! Dormeai??

-Nu-i bai! Doar că daca-ţi venit după Agendă, n-am apucat să citesc, dar uite-acuş intru în „bibliotecă”, numa’ să-mi fac o cafeluţă, şi-n câteva caesuri vă dau verdictu’…

-A, nu de asta am venit, ci am venit să-ţi aduc ceva!!

-Ouauuuuuuu….să-mi bat copiii cu fularu’ ud!!!, nu m-abţin io să rostesc idiomul acesta care-mi dă satisfaţie maximă…

-Ce e, te-am supărat cumva??

-Cum să mă superi, Femeie!! E cel ami mare dar pe care mi-l face viaţa!!! Cărţi..Cărţi!!! Te iubesc, Femeie!!Lasă-le-aici!! Mulţam’, mulţam’… Te iubesc, Doamne!!!

-Îţi plac?? Îţi mai aduc!! Am foarte multe, iar eu nu mai am loc nici în pat, dorm pe un scaun lângă uşă de luni de zile, că nu mai am loc de cărţi…cineva a aruncat la ghenă multe…multe, şi…n-am putut să le las acolo, să le ardă la crematoriu…

-Bine-ai făcut, Femeie!! Dumnezeu să te răsplătească pentru generozitate!! Mi-ai făcut cea mai mare bucurie!! Mulţumesc! Mulţumeeesc!!!

-Lasă-mi uşa deschisă, că vin să-ţi mai aduc! Eu le-am citit! Îmi opresc doar câteva pe care n-am apucat să le citesc!!

-Ok…mulţam’!

…Şi uite-aşa a început ziua mea de 17 martie 2017!! Mulţam’ Doamne!! Generosul meu Dumnezeu! Care lucrezi prin…oamenii de lângă noi!! Unde nu-mi faci în fiecare zi aşa bucurii!!

(Cărţile din imagine sunt doar cele pe care mi le-a adus, dar…VESTEA BUNĂ e că vor mai veni!! Mulţam’ Doamne!! Mulţam Doamneee!!! Carte vrei, de carte ai parte!!; Poate c-ar trebui să-i mulţumesc şi Sfântului Alexie, care-i sărbătorit azi, pentru acest dar de mare preţ. Mulţumesc Sfinte Alexie!! Şi-ţi mulţumesc ţie, Femeie -al cărei nume nu-l ştiu!!)