Archive for the ‘Daruri de mare pret’ Category

Vieti în vâltoare, de Marina Costa


de Antoaneta Rădoi

23 martie 2017; ora 17,00; Casa de Cultura Calderon; Eveniment Editura Betta;  Lansare de carte: „Vieţi în vâltoare”, autor Marina Costa.

Pe numele ei real Lelia Vasilescu, Marina Costa lansează un nou titlu, în două volume, „Viţi în vâltoare”, după ce mai anul trecut debuta cu „Pribegii mărilor”.

Ambele titluri poartă amprenta inegalabilă a unui povestitor iscusit, ca şi cum povestitorul însuşi ar fi trăit aventura epocii respective. Nu-i simplu deloc, zic, să relatezi povestiri intercalate cu fapte istorice concrete petrecute într-o epocă ce nu-ţi este cunoscută decât din istorie sau, mai bine zis, din….”istorii”. În „Vieţi în Vâltoare”, ca şi în „Pribegii mărilor” dealtfel, Marina Costa îmbracă pielea personajului despre care vorbeste, aici Rossana, purtându-te în aventură printr-o antrenantă lectură pe care eu ca cititor am parcurs-o, parţial aseară după lansarea cărţii, cu inocenţa şi curiozitatea cititorului care vrea să afle ce se afla-n capitoul următoar şi în următorul şi aşa mai departe şi să descopăr finalul.

Marina Costa şi-a adunat materialul cărtilor sale prin 1985/1985, le-a revizuit apoi în 2007 şi le-a publicat în …2017. Aceasta nu-i o treabă deloc uşoară, ci presupune muncă, documentare (de văzut că în Text ne relatează despre viaţa unor comunităţi de pe meleaguri străine nouă, despre obiceiurile şi tradiţiile acestora, despre relaţiile interumane în comunitatea respectivă dar şi coabitarea cu alţii, cu…”intruşii” sau despre luptele date pentru supravieţuire şi/sau dominaţie, etc), presupune inteligenţă, efort, tact şi, nu în ultimul rând, talent.

Povestirile Marinei Costa te cuceresc prin farmecul lor, scot la iveală un real talent narator obligându-te să-i parcurgi creaţia până la capăt.

Citind, parţial din primul volum din „Vieţi în Vâltoare”, aseară, imediat după lansarea cartii, oarecum obosită fiind după ce muncisem -eu n-am fost un simplu spectator din mulţime care a stat cuminţel pe scăunel, nici vreun critic literar care şi-a ţinut spiciul la vremea stabilită, ci..am filmat, ceea ce se cheamă c-am muncit!!, iar de citit am citit în timp ce ..muceam, adică, totodată, supravegheam calculatorul la prelucrarea a ceea ce filmasem!!-, m-am simţit în fotoliul meu de-acasă ca la Cinematograf unde pe-un ecran PANORAMIC se derula un fim de..”aventuri istorice!!” Bravo Marina! Dă-i aşa mai departe, că-i dai bine din condei!!

Reclame

Cărţi, cărţi, daruri de mare preţ…


de Antoaneta Rădoi

Ieri, tocmai ieşisem din casă, alergând pe scări, grăbindu-mă s-ajung la o-ntâlnire. Se pare că luasem startul cu-n minut mai târziu şi voiam să recuperez sprintând s-ajung la-ntâlnirea cu Marius P dela Antreprenor TV. Şi, ca-ntotdeauna când te grăbeşti, când eşti într-o întârziere spre undeva, se-ntâmplă să te oprească cineva cunoscut şi să aibă chef de vorbă, dau şi eu nas în nas cu cineva. Mă opreşte, scuzându-se. Mă văzuse echipată ca la Armata Salvării, într-o altă variantă, evident, dar cică mă urmărea demult ca să-mi vorbească. Ce bine că doar ca să-mi vorbească!!!

-Spuneţi, dar vă rog, spuneţi repede ce vă doare că..tare mă grăbesc!!

-Ştiu, iubita mea, te rog să mă ierţi, dar….

-O, Doamne, pune-o pe femeia asta să spună mai degrab ce-are a-mi spune, ştii că nu-mi plac oamenii molcomi. Simt că-mi mănâncă timp din..viaţă!! îmi zic în gând. Şi zice femeia:

-Iubita mea, am un Manuscris, mă jenez, ştii eu….

-Aaa, da! Mi-aţi mai spus odată…demult…abia aştept să-l citesc. Nu vă jenaţi. Acum mă grăbesc, mă duc undeva să fac un Interviu, nu ştiu cât o să întârzii acolo, dar, aduceţi-mi-l diseară, căutaţi-mă până daţi de mine, nu ştiu când mă-ntorc!! Veniţi diseară, nu vă jenaţi!! Chiar de vin târziu, nu mă culc, lucrez…sunt noctambulă…V-aştept! Scuzaţi-mă acum, mă grăbesc!! Ohhh, timpul…

-Am să v-aduc manuscrisul şi am să vă aduc şi altceva…

-Oh, nu, vă rog nu!! Nu vreau răspaltă ca să vă citesc un Manuscris. Abia aştept să-l citesc, presimt că o să fie ceva care o să mă delecteze după corvoadă!!!, îi zic şi-o salut din mers…

Biata femeie!! Cândva, femeia aceasta a vieţuit ani mulţi, într-o maşină, în faţa blocului meu. Ierni şi veri la rând, primăveri şi toamne!! O femeie care, probabil, dintr-o pricină oarecare, îşi pierduse casa, familia, totul. Poate că doar demnitatea nu şi-o pierduse, dar nah’, să locuieşti într-o maşină stricată, în mizerie şi să fii la mila publică, ce fel de demnitate o mai fi şi asta??!!! Îi dădusem şi eu de mâncare cândva şi o alinam adesea stând de vorbă cu ea, deşi atunci nu era prea…comunicativă. Desigur, se ruşina de satrea ei, poate o durea, iar prezenţa unui semen care făcea parte dintr-o altă clasă socială decât cea în care se afla ea, nu-i producea, decât răni sufleteşti. Deşi diferenţa dintre ea şi mine nu era decât aceea

că eu aveam un acoperiş deasupra capului. În fine, am suferit ca un câine în toată perioada cât femeia a stat acolo, pripăşită în mşina aceea abandonată. Adesea mă luam de vecinii mei cu ochii albaştri, celebri de-acum,  Băieţii de la doi şi-un sfert,  care treceau nepăsători pe lângă maşina stricată, parcată ilegal pe spaţiul de parcare al blocului nostru. Treceu impasibili, mergând spre joburile lor. Le reproşam că sunt orbi şi că nu fac şi ei cunoscut la Protecţia Socială, că ei au mai multă trecere decât noi locatarii care dădusem N telefoane şi făcusem cunoscut cazul amărâtei  femei, şi le ziceam aia şi ailaltă…Veneau televiziunile, multeee, cum şi astăzi vin, mai ales când e reţinut pentru cercetări câte un interlop cu ştaif, vedeau maşina aia şi vedeau că vieţuieşte un om amărât în ea, dar..nu făcaeu NIMIC!! Mă-nfuriam la culme, când le vedeam nepăsarea faţă de acel suflet, dar nu aveam ce sa fac! Scrisesem la Primărie, telefonasem la Protectia Socială, nu vreţi să aflaţi răspunsurile iresponsabililor…responsabili de soarta amărâţilor!! V-ar da dureri de cap. În fine, sfrârşeam cu-n oftat amar după fiecare-ncercare şi mă seca inima ori de câte ori intram sau ieşeam din bloc, privind la biata femeie!! Mă gândeam că..sigur are toate bolile şi poate şi păduchi de la nespălare…

Într-o bună zi, aflu o veste mare cât viitoarea Catedrală a..Neamului!!( a neamului cui??) Hmm, BĂIEŢII cu ochii albaştri de la…Poliţia Capitalei, megieşii mei de-o viaţă, făcuseră, în sfârşit ceva, dăduseră dispoziţie să se ridice rabla din parcarea noatră!! Ok, dar ce se va-ntâmpla cu femeia?? Locatarii au făcut Şedinţă de bloc şi s-a decis  ca ea  să stea într-una din cămăruţele din podul blocului nostru!! Erau multe, acolo aveam noi, locatarii, camere de serviciu alea-alea…, plus spaţii de spălătorie

şi etc. Nu le folosea nimeni, aşa că peste biata femeie venise…Paştele!! Venise Învierea!! Doamneee, ce m-am bucurat! Slavă Ţie, Doamne!!! O cămăruţă, 3 metri pătraţi, doar atât, dar…câtă bucurie!!! Plus că sus, acolo în pod era baie, era uscătoria pe acre n-o mai folosea nimeni, avea şi ea unde să se spele, avea un pătuc unde să-şi pună capul, avea…linişte!! Slavă Ţie, Doamne!!

Mă bucuram că nu o mai vedeam chinuindu-se-n maşina din parcare. O ştiam acum la loc sigur. Nu era cine ştie ce, dar era confort unu sporit, comparat cu ceea ce avusese!!

O salutam, din mers,  când o-ntâlneam pe la scara blocului, dar..cam atât. Iar acum ea mă oprea să-mi spună că are un Manuscris. Sigur avea nevoie de ajutor. Sigur nu are acasă un computer şi nici să lucreze pe el nu ştie..o voi ajuta, orice mi-ar cere, mi-am zis…

M-a căutat aseară. Mă-ntorsesem târziu, dar femeia venise şi revenise şi ciocănea în uşă. S-a bucurat când, în sfârşit, pentru a N-a oară, i-a răsuns cineva. Smerită îmi pune-n faţă o Agndă în care avea Manuscrisul.  Agenda în care era textul arăta impecabil…

-Oauuu…ce coperţi?? De unde-aveţi frumuseţe de Agendă??

-Am găsit-o la ghenă împreună cu ALTE LUCRURI, aruncate de nişte italieni! Nici nu ştii ce de lucruri aruncă unii la ghenă!!

-Mda….mi-ar fi plăcut şi mie o Agendă atât de faină. Ceva regal…

Deschid Agenda şi-ncet să citesc. Interesant…Scrisul impecabil. Un scris de artist, de proiectant destoinic. O caligrafie arar întâlnită. (o să postez imagini, ca să vă convingeţi, dar momentan n-am, că n-am facut, i-am dat Agenda inapoi, dar va reveni şi-o va aduce, nu terminase ce-avea de scris…; Azi, 20 martie 2017, iată şi o mostră de caligrafie ) M-am dus cu gândul la un unchi al meu care trăgea linia perfect dreaptă  fără riglă şi făcea nişte cercuri perfecte fără raportor. Doamne, cât har!!

-Lăsaţi-mi-l aici, sunt cam obosită…ochii îmi joacă feste… Mâine dimineaţă, la „bibliotecă” (prietenii ştiu locaţia!!), sigur mă voi delecta cu SUBIECTUL…apoi vorbim!

Dimineaţa mea a venit cu-n ciocănit în uşă. Era ora 8… Uăhhhh!! N-am apucat să dorm, lăsasem deschis geamul, bătuse vântul toată noaptea şi fusese curent dar lenea-i lene şi nu m-am mai ridicat din pat să-l închid, şi-acum aveam ochii umflaţi… Cine-o fi?? Realizam că e…foarte devreme, pentru mine. M-am dus buimacă la uşă. Era femeia. Îmi promisese seara că-mi va dărui ceva şi venise cu nopatea-n cap, bucuroasă că acceptasem să-i citesc Manuscrisul, de parcă i l-ar fi încredinţat celui mai mare..recenzist de pe planetă!!

-Ooo, iartă-mă!! Dormeai??

-Nu-i bai! Doar că daca-ţi venit după Agendă, n-am apucat să citesc, dar uite-acuş intru în „bibliotecă”, numa’ să-mi fac o cafeluţă, şi-n câteva caesuri vă dau verdictu’…

-A, nu de asta am venit, ci am venit să-ţi aduc ceva!!

-Ouauuuuuuu….să-mi bat copiii cu fularu’ ud!!!, nu m-abţin io să rostesc idiomul acesta care-mi dă satisfaţie maximă…

-Ce e, te-am supărat cumva??

-Cum să mă superi, Femeie!! E cel ami mare dar pe care mi-l face viaţa!!! Cărţi..Cărţi!!! Te iubesc, Femeie!!Lasă-le-aici!! Mulţam’, mulţam’… Te iubesc, Doamne!!!

-Îţi plac?? Îţi mai aduc!! Am foarte multe, iar eu nu mai am loc nici în pat, dorm pe un scaun lângă uşă de luni de zile, că nu mai am loc de cărţi…cineva a aruncat la ghenă multe…multe, şi…n-am putut să le las acolo, să le ardă la crematoriu…

-Bine-ai făcut, Femeie!! Dumnezeu să te răsplătească pentru generozitate!! Mi-ai făcut cea mai mare bucurie!! Mulţumesc! Mulţumeeesc!!!

-Lasă-mi uşa deschisă, că vin să-ţi mai aduc! Eu le-am citit! Îmi opresc doar câteva pe care n-am apucat să le citesc!!

-Ok…mulţam’!

…Şi uite-aşa a început ziua mea de 17 martie 2017!! Mulţam’ Doamne!! Generosul meu Dumnezeu! Care lucrezi prin…oamenii de lângă noi!! Unde nu-mi faci în fiecare zi aşa bucurii!!

(Cărţile din imagine sunt doar cele pe care mi le-a adus, dar…VESTEA BUNĂ e că vor mai veni!! Mulţam’ Doamne!! Mulţam Doamneee!!! Carte vrei, de carte ai parte!!; Poate c-ar trebui să-i mulţumesc şi Sfântului Alexie, care-i sărbătorit azi, pentru acest dar de mare preţ. Mulţumesc Sfinte Alexie!! Şi-ţi mulţumesc ţie, Femeie -al cărei nume nu-l ştiu!!)