Archive for the ‘Lansarea Revistei ARENA LITERARA’ Category

Lansare: ARENA LITERARĂ; O nouă Revistă pe Piaţa…


…literară!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Aseara 27 oct 2016, un Grup de oameni s-au adunat la Casa Calderon Bucuresti, întru năşirea unui Pruc! Naşterea unui Prunc este un eveniment important într-o Familie cît şi între..neamuri şi chiar între Prieteni şi NEprieteni, mai ales cînd”progenitura” promite!!

ARENA, nou-născuta REVISTĂ, ce se vrea a fi LITERARĂ -aşa au declarat fondatorii, cofondatorii şi iniţiatorul Proiectului, iar noi, ceilalţi, îi credem pe cuvînt pînă la proba contrarie-, a fost năşită aseară de critici literari de anvergură, precum: Dl prof Ioan Dodu Bălan, Victor Atanasiu, Florentin Popescu, Aureliu Goci, Nicolae Grigorescu, Lucian Gruia, nu neapărat în ordinea aceasta,  dl Emil Lungeanu, dramaturg -unul dintre scriitorii pe care i-am citit şi ale cărui scrieri îmi plac, iar luările lui de cuvînt mă fascinează, dl Dan Fruntelată -despre a cărui scriitură nu cunosc NIMIC; mea culpa!-, şi dl Stefan Dimitriu, a cărui scriere îmi doresc nespus să o achiziţionez, pentru că ştiu că vorbeşte în scris despre nişte lucruri care mă preocupă şi are un stil de a scrie care este în graţia mea! Doamna Gabriela Banu, o scriitoare şi traducătoare „discretă pînă la sinucidere”, a fost, şi dumneaei, prezentă…discret! Mulţi, foarte mulţi scriitori mai vechi (de zile) sau mai noi, ori arhicunoscuţi prin scriitura lor sau alţii mai puţin cunoscuţi publicului şi mie însămi. Mulţi! Sala arhiplină! Başca şi un scriitor român venit din America, MN Rusu de la „Lumină Lină şi News Magazin”, pe care cei prezenţi l-au tratat cu osebită consideraţie!

Iniţiatorul, patronul şi directorul ARENEI LITERARE -să-i zicem aşa de-acum, că am aflat cum au botezat-o NAŞII ei-, Nicolae Roşu, de la arhicunoscuta Editură Betta, ne-a făcut o scurtă prezentare a PRUNCIŢEI lui, ne-a pus pe tapet şi cam ce ar vrea domnia sa, dimpreună cu  NAŞII, să facă din Arena Literară cînd aceasta se va face mare, invitîndu-ne şi pe noi, cei prezenţi, să punem umărul la această…devenire!! Mulţi invitaţi, puţini aleşi! vorba ceea…Vom vedea…

A fost anunţat Colegiul editorial, Seniorii editori şi, stupoare, la capitolul DIVERSE, sau cum ar fi mai corect spus: ” şi Alţii” apare şi numele meu!! Mie, mi-ar reveni o SARCINĂ, despre care am să mă exprim, pe larg, într-un  Articol separat…

„Botezul” ARENEI LITERARE s-a încheiat, ca orice BOTEZ cu ştaif, cu piscoturi şi şampanie!! Calitatea nu le-o cunosc deoarece eu…am plecat!!! De ce? De aceea!!…Pentru că…

Ca PROZATOARE, dar şi ca fotoreporter/cameraman, îi doresc „ARENEI LITERARE”  MULŢI ANI într-o DISPUTĂ scriitoricească de anvergură şi, personal, îmi doresc să fie o reală ARENĂ, unde autorii să se dispute în priceperea şi măiestria  mînuirii cuvîntul scris -aşa cum de altfel declară atît patronul cît şi naşii, ca totul să fie spre  BUCURIA PĂRINŢILOR, NAŞILOR, a TUTUROR celor care se vor regăsi în paginile ei ca autori, dar şi spre bucuria acelora despre care, poate, se va vorbi în paginile Revistei!

Iată cîteva imagini „preluate”…

Anunțuri