Archive for martie 2017

Petre Moise, inegalabilul.


 

 

 

 

Antoaneta Rădoi la Radio Shalom România…


de Antoaneta Radoi

1 martie 2017; Ziua de-nceput a… primăverii.

Am fost invitata dnei Camelia Pantazi Tudor la Emisiunea „Portret de Autor”, la Radio Shalom România şi, deşi iniţial refuzasem invitaţia, am fost „invinsă” de „argumentele” Cameliei şi…m-am dus!!

Nu voiam să mă duc la Emisiunea „Portret de Autor” şi, de fapt, acum un an decisesem să nu accept NICIO eventuală invitaţie care mi s-ar fi făcut pentru…ORIUNDE, după ce eu am emis în ETER nişte PREROGATIVE peste care NU VOIAM să trec.

Zisesem atunci: Cine nu şi-a făcut timp să vorbească şi/sau să scrie  până acum despre scriitura mea sau, mă rog, despre ceea ce eu fac în domeniul ARTEI, în speţă despre munca ce-o depun pentru „ÎNNEMURIREA” (termenul aparţine dlui Vidraşcu Gheorghe-epigramist, căruia îi mulţumesc pentru sincerele aprecieri făcute PUBLIC la adresa muncii mele de..cameraman) celor..creativi dar şi a NON-creativilor, că nah’, dau şi peste d-ăştia şi..nu e vina mea, nici a camerei mele de filmat!! D-ăştia sunt mai peste tot, dar culmea-culmilor este aceea că aceşti NON-talentaţi, NON-valorile sunt cu abilitate scriitoricească aduşi în faţă -de condeiul unora-, scoşi în frunte şi…premiaţi mai abitir decât cei care merită distincţii, dar…să revenim…zisesem, aşadar: cine nu şi-a făcut timp până acum -până în 2016!!- să scrie şi/sau să vorbească despre mine, despre ceea ce fac eu în cadrul Evenimentelor  -numeroase!!!-, la care PRESTEZ muncă la greu!! (acum nu vorbesc despre scriitura mea, despre cărţile mele -asta nu interesează pe NIMENI!!- ci vorbesc de filmări, unde am prestat muuultă, nepermis de multă muncă în folosul comunităţii…; poate fi luat în calcul că..NIMENI

niciun „scribolog” nu şi-a făcut timp să ia în calculele lui scripturistice, să scrie un rând despre ceea ce am facut timp de 4 ani, „înnemurindu-i”, inclusiv pe… „scribologi!!” – „scribologi”, ştiu că iar dau cu mucii în fasole, dar…luaţi-aminte, DA, ştiu, scrisul vostru vă poate „înnemuri”, dar acum ce să-i faci, e la modă şi fi-va secole de-aici încolo…imaginea!-, deh’, sunt prea ocupaţi să ia-n vârful condeiului şi să elogieze  „vedetele TEXTUALISTE şi/ sau pe cele ale  scenei fără Scenă!!…”, nu mai dăm nume, ca să nu supărăm urechiuşele celor de la..”spy news!!”), să nu se mai ostenească de acum încolo să o facă!! Pentru că, ORICE-ar spune/scrie de acum încolo, nu va mai avea niciun…chichirez! Fiindcă eu am un PRINCIPIU, şi anume: dacă cineva nu face ceva cu sufletul pentru tine, dacă nu face dintr-o pornire firească, dacă face abia după ce l-ai tras de mânecă, atunci degeaba mai face…

Cu oarecare părere de rău pentru…nediplomaţia mea, am refuzat invitaţia iniţială a distinsei Camelia Pantazi Tudor. Fineţea ei te obligă şi pe tine să fii fin, dar eu, „capricoarnă”, cabotină, nu şi nu, nu mă pot plia pe fineţea unora, aşa că nu m-am pliat

dintru început nici pe a dumneaei. M-a convins însă într-un final, fiindcă a invocat…„începutul Primăverii”, Întâi Martie, luna doamnelor -din care,nah’, fac şi eu parte, etc, etc… Am acceptat pentru toate aceste „argumente solide” şi..bine am făcut! M-am simţit minunat la Emisiunea „Portret de autor”, m-am simţit minunat la Radio Shalom România!

Camelia Pantazi Tudor, o scriitoare rafinată s-a dovedit şi o bună convingătoare şi..argumentat m-a adus în Emisiunea pe care o moderează o dată pe săptămână. Frumoasă îndeletnicire! Să vorbeşti cu oamenii despre creaţiile lor, despre visurile lor, despre..hobby-urile lor, despre stări de ..LUCRURI. Să le faci..PUBLICITATE confraţilor, aş zice! Că nah’, ce altceva este, până la urmă, apariţia ta  -ca autor a CEVA, oricine-ai fi şi orice ai crea-, într-o emisiune de Radio sau TiVi sau chiar pe..Youtube!! Publicitate!! Ei bine, poate că eu nu aveam nevoie să mă fac cunoscută aici -fiindcă mie mi-a dat Dumnezeu un altfel de şansă de a mă promova singură, dacă aş ţine neapărat s-o fac, prin intermediul a ceea ce fac, prin intermediul camerei mele de filmat, prin propriul meu canal de Youtube, prin Blogurile mele (am 3, dintre care două iniţiate prin 2007: „drumulevanghelic.blogspot”, ivanacristescu.wordpress” şi cel de-al treilea,

mai nou, iniţiat în 2016, „Cafeneaua interviurilor”), şi actualmente prin „Antreprenor Tv”, în cadrul căruia sunt..FOTOREPORTER/cameraman şi nu numai…-, dar m-am bucurat că am acceptat invitaţia şi am venit. M-am simţit minunat la Radio Shalom, m-am simţit ca-n sânul lui Avraam -aş putea zice!, fiindcă DA, Camelia Pantazi Tudor este o prezenţă şi o moderatoare agreabilă, nu are STAS-uri bătute-n cuie, şi la ea -ca şi la mine la „Cafeneaua Interviurilor”; cine-a fost invitat ştie deja!!-, totul e la..vedere, totu-i la Cald, Brut, neprelucrat, ceea ce m-a făcut să mă simt ultra-confortabil!! Mulţam’ Cami Pantazi Tudor! Şi mulţumesc şi colegului tău de la tehnic, al cărui nume nu l-am reţint -cer iertare!! Succes deplin pe mai departe!

 Şi-acum.. la…Radio Shalom România, „Portret de Autor”…

 

 

Cine-i invitat să citeasca la Cercul de Proză şi cine nu….


de Antoaneta Rădoi

Hmm, iar mă mâncă deştili, oameni buni şi dragi, şi..dacă tot mă mâncă, iaca nah’ că le scarpin râcâind nervos tastatura, biata de ea!!

Mai dăună-seară (dacă-i permis dăunăzi, gândesc că voi „academicienilor” veţi fi îngăduitori şi cu dăună-seara!!, iar dacă nu sunteţi, pagubă-n ciuperci, că io tot ce vreau fac şi mă exprim, că doar mă exprim pe pagina mea nu întru vreun…CERC de literaţi cu ştaif!!, mă exprin cu creieraşu’ meu; ei, ce n-aţi da voi s-aveţi unul ca al meu!! Sâc!!), aflu care-i invitatu’ serii la următorul Cerc de Proză. Hâc! Pardon, da’ m-a luat cu sughiţ! Abia născuă cărticeaua, nici bine nu s-a uscat cerneala pe text, că scriitorul (hai, să nu fiu rea, era cât pe ce să-i zic scriitoraş, dar nah’, nobless oblige, nu pot, parol, omu’ e bun, n-am ce zice!) e şi invitat la lecturare. Şi, fiindcă dintr-o greşeală a naturii, naturală de altfel, sunt şi eu…prozatoare, şi-am publicat şi eu câteva…cărticele, şi mă-nvârt oarecum cam în aceleaşi cercuri de…literatură, că nu le pot zice, exclusivist, proză, în aceleaşi CERCURI cu el şi cu alţi scriitori,  eu nefiind invitată niciodată (c-o mică excepţie, probabil o „gafă” impardonabilă  a „jonglerului”, ştiu eu?, fie-mi iertat!!), m-apucă pizma, că dacă i-aş zice nedumerire nu m-aţi crede,  şi-ntreb, vorba cântecului: „Ce are el (ea) şi nu am eu???”.

Aaa, probabil că nu fac parte din CERCUL acela cu…CERCURI CONCENTRICE…poate sunt doar un satelit pârlit care se-nvârte-n jurul CERCULUI, pe dinafara lui adică…deşi, tot gurile „jonglerilor” o spun, (dar doar în surdină, chiar dacă o fac cu gura larg deschisă), cum că…n-aş fi chiar „un pârlit”, ca autor…

Si-acum iertaţi, că, brusc, mi-a dispărut inspiraţiunea…

Vieti în vâltoare, de Marina Costa


de Antoaneta Rădoi

23 martie 2017; ora 17,00; Casa de Cultura Calderon; Eveniment Editura Betta;  Lansare de carte: „Vieţi în vâltoare”, autor Marina Costa.

Pe numele ei real Lelia Vasilescu, Marina Costa lansează un nou titlu, în două volume, „Viţi în vâltoare”, după ce mai anul trecut debuta cu „Pribegii mărilor”.

Ambele titluri poartă amprenta inegalabilă a unui povestitor iscusit, ca şi cum povestitorul însuşi ar fi trăit aventura epocii respective. Nu-i simplu deloc, zic, să relatezi povestiri intercalate cu fapte istorice concrete petrecute într-o epocă ce nu-ţi este cunoscută decât din istorie sau, mai bine zis, din….”istorii”. În „Vieţi în Vâltoare”, ca şi în „Pribegii mărilor” dealtfel, Marina Costa îmbracă pielea personajului despre care vorbeste, aici Rossana, purtându-te în aventură printr-o antrenantă lectură pe care eu ca cititor am parcurs-o, parţial aseară după lansarea cărţii, cu inocenţa şi curiozitatea cititorului care vrea să afle ce se afla-n capitoul următoar şi în următorul şi aşa mai departe şi să descopăr finalul.

Marina Costa şi-a adunat materialul cărtilor sale prin 1985/1985, le-a revizuit apoi în 2007 şi le-a publicat în …2017. Aceasta nu-i o treabă deloc uşoară, ci presupune muncă, documentare (de văzut că în Text ne relatează despre viaţa unor comunităţi de pe meleaguri străine nouă, despre obiceiurile şi tradiţiile acestora, despre relaţiile interumane în comunitatea respectivă dar şi coabitarea cu alţii, cu…”intruşii” sau despre luptele date pentru supravieţuire şi/sau dominaţie, etc), presupune inteligenţă, efort, tact şi, nu în ultimul rând, talent.

Povestirile Marinei Costa te cuceresc prin farmecul lor, scot la iveală un real talent narator obligându-te să-i parcurgi creaţia până la capăt.

Citind, parţial din primul volum din „Vieţi în Vâltoare”, aseară, imediat după lansarea cartii, oarecum obosită fiind după ce muncisem -eu n-am fost un simplu spectator din mulţime care a stat cuminţel pe scăunel, nici vreun critic literar care şi-a ţinut spiciul la vremea stabilită, ci..am filmat, ceea ce se cheamă c-am muncit!!, iar de citit am citit în timp ce ..muceam, adică, totodată, supravegheam calculatorul la prelucrarea a ceea ce filmasem!!-, m-am simţit în fotoliul meu de-acasă ca la Cinematograf unde pe-un ecran PANORAMIC se derula un fim de..”aventuri istorice!!” Bravo Marina! Dă-i aşa mai departe, că-i dai bine din condei!!

Cărţi, cărţi, daruri de mare preţ…


de Antoaneta Rădoi

Ieri, tocmai ieşisem din casă, alergând pe scări, grăbindu-mă s-ajung la o-ntâlnire. Se pare că luasem startul cu-n minut mai târziu şi voiam să recuperez sprintând s-ajung la-ntâlnirea cu Marius P dela Antreprenor TV. Şi, ca-ntotdeauna când te grăbeşti, când eşti într-o întârziere spre undeva, se-ntâmplă să te oprească cineva cunoscut şi să aibă chef de vorbă, dau şi eu nas în nas cu cineva. Mă opreşte, scuzându-se. Mă văzuse echipată ca la Armata Salvării, într-o altă variantă, evident, dar cică mă urmărea demult ca să-mi vorbească. Ce bine că doar ca să-mi vorbească!!!

-Spuneţi, dar vă rog, spuneţi repede ce vă doare că..tare mă grăbesc!!

-Ştiu, iubita mea, te rog să mă ierţi, dar….

-O, Doamne, pune-o pe femeia asta să spună mai degrab ce-are a-mi spune, ştii că nu-mi plac oamenii molcomi. Simt că-mi mănâncă timp din..viaţă!! îmi zic în gând. Şi zice femeia:

-Iubita mea, am un Manuscris, mă jenez, ştii eu….

-Aaa, da! Mi-aţi mai spus odată…demult…abia aştept să-l citesc. Nu vă jenaţi. Acum mă grăbesc, mă duc undeva să fac un Interviu, nu ştiu cât o să întârzii acolo, dar, aduceţi-mi-l diseară, căutaţi-mă până daţi de mine, nu ştiu când mă-ntorc!! Veniţi diseară, nu vă jenaţi!! Chiar de vin târziu, nu mă culc, lucrez…sunt noctambulă…V-aştept! Scuzaţi-mă acum, mă grăbesc!! Ohhh, timpul…

-Am să v-aduc manuscrisul şi am să vă aduc şi altceva…

-Oh, nu, vă rog nu!! Nu vreau răspaltă ca să vă citesc un Manuscris. Abia aştept să-l citesc, presimt că o să fie ceva care o să mă delecteze după corvoadă!!!, îi zic şi-o salut din mers…

Biata femeie!! Cândva, femeia aceasta a vieţuit ani mulţi, într-o maşină, în faţa blocului meu. Ierni şi veri la rând, primăveri şi toamne!! O femeie care, probabil, dintr-o pricină oarecare, îşi pierduse casa, familia, totul. Poate că doar demnitatea nu şi-o pierduse, dar nah’, să locuieşti într-o maşină stricată, în mizerie şi să fii la mila publică, ce fel de demnitate o mai fi şi asta??!!! Îi dădusem şi eu de mâncare cândva şi o alinam adesea stând de vorbă cu ea, deşi atunci nu era prea…comunicativă. Desigur, se ruşina de satrea ei, poate o durea, iar prezenţa unui semen care făcea parte dintr-o altă clasă socială decât cea în care se afla ea, nu-i producea, decât răni sufleteşti. Deşi diferenţa dintre ea şi mine nu era decât aceea

că eu aveam un acoperiş deasupra capului. În fine, am suferit ca un câine în toată perioada cât femeia a stat acolo, pripăşită în mşina aceea abandonată. Adesea mă luam de vecinii mei cu ochii albaştri, celebri de-acum,  Băieţii de la doi şi-un sfert,  care treceau nepăsători pe lângă maşina stricată, parcată ilegal pe spaţiul de parcare al blocului nostru. Treceu impasibili, mergând spre joburile lor. Le reproşam că sunt orbi şi că nu fac şi ei cunoscut la Protecţia Socială, că ei au mai multă trecere decât noi locatarii care dădusem N telefoane şi făcusem cunoscut cazul amărâtei  femei, şi le ziceam aia şi ailaltă…Veneau televiziunile, multeee, cum şi astăzi vin, mai ales când e reţinut pentru cercetări câte un interlop cu ştaif, vedeau maşina aia şi vedeau că vieţuieşte un om amărât în ea, dar..nu făcaeu NIMIC!! Mă-nfuriam la culme, când le vedeam nepăsarea faţă de acel suflet, dar nu aveam ce sa fac! Scrisesem la Primărie, telefonasem la Protectia Socială, nu vreţi să aflaţi răspunsurile iresponsabililor…responsabili de soarta amărâţilor!! V-ar da dureri de cap. În fine, sfrârşeam cu-n oftat amar după fiecare-ncercare şi mă seca inima ori de câte ori intram sau ieşeam din bloc, privind la biata femeie!! Mă gândeam că..sigur are toate bolile şi poate şi păduchi de la nespălare…

Într-o bună zi, aflu o veste mare cât viitoarea Catedrală a..Neamului!!( a neamului cui??) Hmm, BĂIEŢII cu ochii albaştri de la…Poliţia Capitalei, megieşii mei de-o viaţă, făcuseră, în sfârşit ceva, dăduseră dispoziţie să se ridice rabla din parcarea noatră!! Ok, dar ce se va-ntâmpla cu femeia?? Locatarii au făcut Şedinţă de bloc şi s-a decis  ca ea  să stea într-una din cămăruţele din podul blocului nostru!! Erau multe, acolo aveam noi, locatarii, camere de serviciu alea-alea…, plus spaţii de spălătorie

şi etc. Nu le folosea nimeni, aşa că peste biata femeie venise…Paştele!! Venise Învierea!! Doamneee, ce m-am bucurat! Slavă Ţie, Doamne!!! O cămăruţă, 3 metri pătraţi, doar atât, dar…câtă bucurie!!! Plus că sus, acolo în pod era baie, era uscătoria pe acre n-o mai folosea nimeni, avea şi ea unde să se spele, avea un pătuc unde să-şi pună capul, avea…linişte!! Slavă Ţie, Doamne!!

Mă bucuram că nu o mai vedeam chinuindu-se-n maşina din parcare. O ştiam acum la loc sigur. Nu era cine ştie ce, dar era confort unu sporit, comparat cu ceea ce avusese!!

O salutam, din mers,  când o-ntâlneam pe la scara blocului, dar..cam atât. Iar acum ea mă oprea să-mi spună că are un Manuscris. Sigur avea nevoie de ajutor. Sigur nu are acasă un computer şi nici să lucreze pe el nu ştie..o voi ajuta, orice mi-ar cere, mi-am zis…

M-a căutat aseară. Mă-ntorsesem târziu, dar femeia venise şi revenise şi ciocănea în uşă. S-a bucurat când, în sfârşit, pentru a N-a oară, i-a răsuns cineva. Smerită îmi pune-n faţă o Agndă în care avea Manuscrisul.  Agenda în care era textul arăta impecabil…

-Oauuu…ce coperţi?? De unde-aveţi frumuseţe de Agendă??

-Am găsit-o la ghenă împreună cu ALTE LUCRURI, aruncate de nişte italieni! Nici nu ştii ce de lucruri aruncă unii la ghenă!!

-Mda….mi-ar fi plăcut şi mie o Agendă atât de faină. Ceva regal…

Deschid Agenda şi-ncet să citesc. Interesant…Scrisul impecabil. Un scris de artist, de proiectant destoinic. O caligrafie arar întâlnită. (o să postez imagini, ca să vă convingeţi, dar momentan n-am, că n-am facut, i-am dat Agenda inapoi, dar va reveni şi-o va aduce, nu terminase ce-avea de scris…; Azi, 20 martie 2017, iată şi o mostră de caligrafie ) M-am dus cu gândul la un unchi al meu care trăgea linia perfect dreaptă  fără riglă şi făcea nişte cercuri perfecte fără raportor. Doamne, cât har!!

-Lăsaţi-mi-l aici, sunt cam obosită…ochii îmi joacă feste… Mâine dimineaţă, la „bibliotecă” (prietenii ştiu locaţia!!), sigur mă voi delecta cu SUBIECTUL…apoi vorbim!

Dimineaţa mea a venit cu-n ciocănit în uşă. Era ora 8… Uăhhhh!! N-am apucat să dorm, lăsasem deschis geamul, bătuse vântul toată noaptea şi fusese curent dar lenea-i lene şi nu m-am mai ridicat din pat să-l închid, şi-acum aveam ochii umflaţi… Cine-o fi?? Realizam că e…foarte devreme, pentru mine. M-am dus buimacă la uşă. Era femeia. Îmi promisese seara că-mi va dărui ceva şi venise cu nopatea-n cap, bucuroasă că acceptasem să-i citesc Manuscrisul, de parcă i l-ar fi încredinţat celui mai mare..recenzist de pe planetă!!

-Ooo, iartă-mă!! Dormeai??

-Nu-i bai! Doar că daca-ţi venit după Agendă, n-am apucat să citesc, dar uite-acuş intru în „bibliotecă”, numa’ să-mi fac o cafeluţă, şi-n câteva caesuri vă dau verdictu’…

-A, nu de asta am venit, ci am venit să-ţi aduc ceva!!

-Ouauuuuuuu….să-mi bat copiii cu fularu’ ud!!!, nu m-abţin io să rostesc idiomul acesta care-mi dă satisfaţie maximă…

-Ce e, te-am supărat cumva??

-Cum să mă superi, Femeie!! E cel ami mare dar pe care mi-l face viaţa!!! Cărţi..Cărţi!!! Te iubesc, Femeie!!Lasă-le-aici!! Mulţam’, mulţam’… Te iubesc, Doamne!!!

-Îţi plac?? Îţi mai aduc!! Am foarte multe, iar eu nu mai am loc nici în pat, dorm pe un scaun lângă uşă de luni de zile, că nu mai am loc de cărţi…cineva a aruncat la ghenă multe…multe, şi…n-am putut să le las acolo, să le ardă la crematoriu…

-Bine-ai făcut, Femeie!! Dumnezeu să te răsplătească pentru generozitate!! Mi-ai făcut cea mai mare bucurie!! Mulţumesc! Mulţumeeesc!!!

-Lasă-mi uşa deschisă, că vin să-ţi mai aduc! Eu le-am citit! Îmi opresc doar câteva pe care n-am apucat să le citesc!!

-Ok…mulţam’!

…Şi uite-aşa a început ziua mea de 17 martie 2017!! Mulţam’ Doamne!! Generosul meu Dumnezeu! Care lucrezi prin…oamenii de lângă noi!! Unde nu-mi faci în fiecare zi aşa bucurii!!

(Cărţile din imagine sunt doar cele pe care mi le-a adus, dar…VESTEA BUNĂ e că vor mai veni!! Mulţam’ Doamne!! Mulţam Doamneee!!! Carte vrei, de carte ai parte!!; Poate c-ar trebui să-i mulţumesc şi Sfântului Alexie, care-i sărbătorit azi, pentru acest dar de mare preţ. Mulţumesc Sfinte Alexie!! Şi-ţi mulţumesc ţie, Femeie -al cărei nume nu-l ştiu!!)

Fuga noastră şi timpul…


de Antoaneta Rădoi

Trăim în fugă şi pe fugă!                                                                                                                                             Mâncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă, ne certăm pe fugă, dar..ne certăm, uitând , chiar în fugă, să ne-mpăcăm!!!                                                                                                                                                   Între o dimineaţă şi o seară o continuă fugă! Trăim singuratici, sugrumându-ne  viaţa trăind închişi în birouri, în bâzâitul aparatelor de aer condiţionat -care nu ne fac decât rău!!- sau în ţârâitul intermitent al telefoanelor mobile -marea nostră comunicare cu…necomunicarea!!-, bem cafele la greu şi-ngurgităm pe post de hrană Mc-Donaldşii aceia  garnisiţi bine ha cu EUri –nişte CHESTII dăunătoare foarte!!, dar cui îi pasă, când acest Mc, un tip dăştept ne-admeneşte de decenii bune cu-o tocătură-făcătură  de umplut maţu’ şi de-amăgit papilele gustative ale unor robotoizi ca noi..-, ne tocim deştele-n tastele calculatoarelor sau stăm cu ochii holbaţi în ecranul TiViului butonând telecomanda de la program la program, ca şi cum ele, programele,  ne-ar fi  singurele ferestre spre lume, ne culcăm târziu în noapte, uitând să mai facem…dragoste şi, poate copii -în fond, la ce bun copiii!!; viitoare generaţie de robotoizi!!, ca şi părinţii lor…, mai bine: NU!!- şi ne sculăm a doua zi buimaci, nişte zoomboizi mai osteniţi decât ne-am culcat şi-o luăm de la capăt, iar şi iar. ..
Postăm pe Facebook  siteul acela de Socializare, unde dacă nu eşti înscris, nu exişti!!-, râvnim likeuri şi dăm tare din coate pentru asta, ne dăm întâlnirile pe mess. -îi zicem “meeting”, deh’, s-a dus cu românismele, am devenit occidentali (era să zic “accidentaţi”), ne exprimăm…americăneşte!!; mama mă-sii, de când aşteptăm…americanii, iată c-au venit!! Să-i primim, dară, cum se cuvine! Să le-mprumutăm cuvintele, portu’, obiceiurile, tradiţia, să ne-nfruptăm cum se cuvine din Halloween şi din Valentine day, etc. Ne trăim iubirile, atâtea câte mai sunt,  pintre  sms-uri şi  emoticoane  -figurile acelea zâmbăreţe sau mirate, ori crizate, după caz, inventate de-un alt “băiat dăştept”; viaţa, emoţiile simplificate, ca la surdo-muţi!!; poi, în fapt ce-am ajuns, ce suntem, nu nişte surdo muţi?? Aaa…a… practicăm yoga, majoritatea mâncăm ro-vegan, că nah’ e la modă!!,  luăm lecţii de coaching, devenim peste noapte toţi, da’  toţi, traineri, gândim pozitiv!!, ne culcăm cu ştiri despre crime şi sinucigaşi ori privim la talk-show-uri politicienilor noştri ca viţelul la poarta nouă ; doar ei pricep ce spun, noi NU!!, şi ne trezim a doau zi cu iluzia cunoaşterii stării în care ne aflăm noi sau ..ţara, deci suntem… fericiţi.

Curios totuşi, dar…DA, se-ntâmplă uneori să le mai facem câte-o vizită celor dragi ai noştri, aşa..a.. ca o binecuvântare de Ziua Lor, dar şi aceea în grabă,  ca apoi, taman când se taie tortul, când să le facem urarea de La Mulţi Ani,  plecăm trântindule-n faţă: Nu mai pot sta, nu mai am timp!!
Facem uneori şi câte-o mică pauză şi ne-o dedicăm nouă.  Plecm în ..VACANŢĂ!! Ca Şcolarii, nu-n-concediu!!, şi ne-ntoarcem mai obosiţi decât am plecat, şi-o luam de la capăt şi mai încrâncenaţi, alergând. Suntem crispaţi, constipaţi, cărăm dupa noi povara grea a prejudecăţilor, devenind prizonieri captivi  în propriile vieţi, doar că…ne place viteza. Suntem avizi de viteză, de parcă, dacă ne-am opri am pierde …trendul!! Gândim şi acţionăm cu viteza… gândului şi-aşa pierdem esenta vieţii, fiindcă niciodată…n-avem timp să ne facem timp pentru noi! Pentru cei dargi ai noştri, nici atât!! Şi tot aşa, iar şi iar, o săptamână, două, un an doi, nouăşnouă fără oprire alergăm spre…nicăieri!!

Şi uite-aşa  ne trezim c-au trecut anotimpurile peste noi  şi odată cu ele, timpul. Anii noştri , hăituiţi de-alergarea noastră, s-au dus şi ei…tiptil!!

Ne citim viaţa dar…îi uităm povestea!!

Vrând-nevrând, facem parte din lumea asta. N-avem încotro, trebuie aşadar să ţinem pasul cu ea! Pasul nostru este preţul pe care îl platim cu toţii, dar noi nu suntem atenţi la paşi. Doar uneori ne mai deşteptăm şi-am vrea să dăm timpul înapoi, dar…nu mai e timp!!…


Nota: Omul cu tigara…Ionesco; Sursa: net.

Tu esti, mama!, de prof Petru Demetru Popescu