Archive for iunie 2017

„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”…


…că tot ceea ce cauzezi altora, vei primi înapoi înzecit.

maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou

Bătrânii au o vorbă: “Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”.  Ei au descoperit înaintea noastră că, pe lumea asta nimic nu este întâmplător, ci tot ceea ce ne este dat, ni s-a dat pentru ca noi am gândit, am acţionat, am proiectat, am…implementat. Răul şi/sau binele făcut altuia prin orice mijloace, gând, vorba sau faptă ni se întoarce înzecit.

Legea bunei rânduieli este Legea de Bază a Universului. Ce dai bine sau rău, aceea primeşti, deseori, înzecit. Facem rău, el se va întoarce la noi, mai devreme sau mai târziu, aşa cum vom primi binele dacă am făcut bine. Tot ce emite individul în mediu, vibratoriu (gânduri, sentimente, dorinţe,  cuvinte, fapte), dacă sunt de natură rea va produce efecte perturbatoare şi se va întoarce la individ, mai devreme sau mai târziu. La fel se-ntâmplă şi cu vibraţiile bune, positive, de pace, de bunătate, fiindcă acţiunile noastre, gândurile, cuvintele, sunt energii şi tot ce emitem în exterior se întoarce la noi. Prin urmare, ceea ce semănăm (în Univers), aceea vom şi culege…Bine facem, bine vom găsi…

Dacă cineva va agresa pe altcineva, aceeaşi agresiune se va întoarce împotriva agresorului, adesea înzecit. Dacă cineva nu se îndreaptă, nu se căieşte de fapta lui cea rea şi persistă în a face răul, în a ataca, el va atrage asupra sa aceeaşi agresiune şi chiar una şi mai grozavă, chiar dacă nu imediat. Tot ceeea ce trimitem în Univers: afecţiune, gând, cuvânt, faptă, se întoarce către noi, uneori înzecit, când nici nu ne gândim. Culegem roadele faptelor noastre, bune sau rele! Noi atragem asupra noastră, în permanenţă, evenimente compatibile cu ceea ce emitem. Toate noxele energetice şi informaţionale le atragem la noi, la casa noastră, dar şi în structura corpului nostru prin gândurile de tristeţe, ură, mânie, invidie, lăcomie, frustrare despre noi sau despre alţii şi aşa ne scade imunitatea şi ne îmbolnăvim. Sângele va fi primul atacat de vibraţiile joase prin gândurile şi cuvintele rostite, apoi tot corpul fizic, şi cel eteric şi…etc. Noi singuri suntem cei care ne implementăm întâmplările vieţii. Nimeni altcineva, afară de noi înşine, nu poate fi răspunzător de implementarea întâmplărilor noastre decât noi înşine, fiecare în dreptul lui….

Izbucnirile nervoase însoţite de cuvinte necontrolate, nu trec niciodată fără urme, nici pentru cel căruia îi sunt adresate, nici pentru cel care le adresează”. Aşadar…atenţie la cuvintele ce necesită muulte…beep-uri!! Aviz amatorilor!!…(Mie mi-am spus asta!!)
Înţelepţii susţin, şi eu nu am motive (întemeiate, deocamdată) să nu-i cred (încă mai cercetez, experimentez, vai, pe pielea mea!!), că fiecare se agresează de fapt singur prin acţiunile lui, prin ceea ce gândeşte. Fie şi sieşi! Aşa că: “Noi suntem singurii responsabili pentru consecinţele faptelor, gândurilor, sentimentelor şi cuvintelor noastre; Orice cuvânt, orice gând, orice faptă rămân întipărite în arhiva conştiinţei cosmice şi după ele vor fi judecate de  spiritele noastre după moarte”. Iată că şi Scriptura zice:Vă spun vouă că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
(Matei 12: 36, 37)

Sărbătorile între IERI şi AZI…


 (notă: art preluat din pg de facebook a dlui Marian Nencescu -filolog)
Marian Nencescu

Raportarea la timpul sărbătoriia avut valenţe diferite în trecut faţă de azi. Simpla evocare a modului cum strămoşii noştri, chiar şi cei de acum două-trei generaţii, se raportau la Drăgaică sau la Sânpietru (Moşii de Vară) ne conduce, paradoxal, către o problemă de psihologie colectivă.

Concret, în loc să folosească sărbătoarea ca pe o modalitate firească şi naturală de întărire a coeziunii de grup, autorităţi-le se concentrează, mai degrabă, pe latura spectaculară a fenomenului, ratand ab initio „întâlnirea“ spirituală cu strămoşii. Trăirea sărbătorii în armonie cu natura şi cu universul cosmic conferea omului din vechime o forţă spirituală suplimentară. De aici decurgea şi ideea că fertilitatea pământului este strict legată de cea a familiei, iar îndeplinirea unor anumite ritualuri ar conduce, în esenţă, la creşterea sporului natural de urmaşi. În acest sens, Universul cu stelele şi planetele sale era comun cu universul casnic, familial, fapt relevat şi de poemul lui Kypling. Învaţă de la toate…, expresie devenită
astăzi caducă şi chiar neînţeleasă.
Privită astfel, sărbătoarea de Sânziene, una dintre cele mai spectaculoase sub aspect etnografic şi spiritual din totansamblul de sărbători ale verii, corespunde unei credinţe că odată cu solstiţiul de vară (23/24 iunie) natura se înnoieşte.
Etimologic, Sânzienele (popular zâne) reprezintă divinităţi arhaice cărora poporul le-a atribuit un rol benefic, divinator şi farmacologic. În imaginaţia populară, zânele verii sunt stăpâne absolute ale câmpului, conferind florilor, buruienilor în general, puteri miraculoase. În acest sens, copiii, dar şi fetele de măritat, culegeau flori de vară (numite popular şi „sânziene“) pe care le legau în buchete şi le aruncau pe acoperişurile caselor, în scop protector. La îndemnul unor bătrâne „pricepute“, fetele nemăritate se scăldau în rouă (sau, după caz, apă de izvor „neîncepută“), apoi se înveşmântau în „pânza de sânziene“, o ţesătură fină, din fibre vegetale, sperând astfel să-şi
atragă ursitul. Privită sub acest aspect, sărbătoarea de Sânziene capătă, în imaginarul colectiv, semnificaţii similare cu Dragobetele, cu deosebirea că, în acest caz, divinităţile sunt exclusiv feminine.
Legat de acest obicei este şi postul Sânpietrului (Sfinţii Petru şi Pavel erau sărbătoriţi la 29 iunie), când se făceau pomeni pentru morţi, constând în colivă, faguri de miere, nuci şi mere dulci. Practica sărbătorilor de Sânpietru are la bază
credinţa că „omul“ sau „cumătrul“ lui Dumnezeu, deţinătorul cheilor Raiului, are puteri magice, inclusiv aceea de a scoate la lumină licuricii şi a îmblânzi balaurii subpământeni.
Privite astfel, sărbătorile verii capătă nu doar un rol
public, dar mai ales unul spiritual, profund şi tainic.

sinziene

13 km făcuţi aiurea, cu camera de filmat în cârcă pentru un… „popor de idioţi”…


Iertat să-mi fie, dar a trebuit s-o zic!!…

„Societatea Civilă e magnifică, dar lipseşte cu desăvârşire!!”

Marti, 27 iunie 2017, mă sună un coleguţ şi-mi propune să ne ducem să facem un reportaj. N-aveam chef nici să mor, darmite să mă duc pe căldura asta cu ditai harnaşamentele-n spate pe coclauri, când coloana mea-i varză, abia mai şade oarecum vertical, dar nah’, spiritu’ civic…

Sucălită de insistenţele coleguţului, cum-necum plec, ajung la locul cu…placarda: „Aici se termina Parcul Herăstrău!” (semnat Primăria).

 

 

 

Zăresc, de departe, şi doi bodygarzi, unul pe dreapta şi unul pe stânga aleii. Nu erau mai acum vreo 10 zile, când fusesem într-un tur al Parcului. Acum stăteau planton. Am trecut prin faţa lor, salutându-i. Nu ne-au spus nimic, ne-au lăsat să trecem. Îi lăsa pe toţi cei care voiau sa treaca si pe sportivii care alergau, drept pentru care nu le-am înţeles rolul, dar nici nu i-am întrebat. Aveam de făcut o treabă şi voiam s-o fac, nestingherit.

După câţiva zeci de paşi am ajuns la baza podului, la treptele care, dacă le urci ajungi direct la…linia ferată, unde, destul de des trec trenuri, fie de persoane, fie cu marfă. Lumea circulă pe-acolo, întrucât prin acel loc se trece dintr-o parte în alta a Lacului/Parcului Herăstrău. Sunt mulţi sportivi care aleargă, pentru a se antrena. Ei pleacă dintr-un punct, ajung la aceste scări, le urcă, traversează podul de cale ferată, apoi coboară în cealaltă parte a Parcului Herăstru. Lumea obişnuită de prin cartier, traversează prin acest loc.

 

 

 

 

 

Dăunăzi Primăria a baricadat aceastră trecere cu nişte traverse ca de cale ferată. Cică le-a ajuns edililor câţi oameni au murit acolo, surprinşi de suflul trenului sau din neatenţie la traversare!! Şi au găsit soluţia baricadării trecerii respective. Dar lumea tot trece. Unii poate pentru că încă n-au aflat de decizia edililor Primăriei, alţii pentru că, pur şi simplu n-au încotro. După ce ai străbătut vreo 6 km, ajungând aici, nu te mai întorci să ajungi la punctul de plecare, ci, te rişti, escaladând baricada…

 

 

 

 

Nu ştiu, o fi bine, n-o fi bine ce a făcut Primăria…dar, cert este că, deşi 99,99% dintre cei MUULŢI care au trecut în aprox un sfert de oră, cât am filmat, pe-acolo, toţi, la unison au înjurat, am bombănit, dar…doar pentru sine. Când i-am invitat să spună un cuvânt despre..TOŢI s-au exchivat, fiecare în felul lui. Aşa civism: DA!!

Mi-am împachetat camera de filmat şi am plecat să mă relaxez sub umbra unui copac…înţelept, dar,  şi el…tăcut!! Colegul meu amuţise şi el! Eu însă, revoltată de ideea lui, m-am gândit la Petre Ţuţea, filosoful, care a conchis: „Am pătimit 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi!!” Iată că, şi eu, am pătimit cu bagaju-n spate, 13 km (dus/întors), prin Herăstrău, şi am mai pierdut şi 13 minute din viaţa mea pe Podul de cale ferată (timp în care au trecut două trenuri: unul de persoane şi unul de marfă), încercând să smulg un cuvânt cetăţeanului urbei mele, dar…NIMIC!! Nu mă interesa un cuvânt anume, voiam să-i aud opinând deschis, fie pro baricadă, fie contra baricadă!! Dar n-am obţinut decât…priviri piezişe. Ba o cucoană, ca să-mi arate că-şi cunoaşte drepturile (de cetăţean cu drepturi depline!!), de cum a ieşit de pe sub traversele alea, chinuită, transpirată, obosită, intră de-a buşilea-n vizorul camerei de filmat şi striga cât o mai ţineau bojogii: „Să nu mă filmaţi, vă rog, am dreptul la intimitate!!” De parcă mă dusesem cu camera de filmat în patul ei, pe fereastră sau pe hornul casei…

Halal civism! Şi mai zic: „Omenirea nu va pieri din pricina celor care fac rău (o distrug), ci din pricina celor care se uită tăcuţi la cei care  fac rău (o distrug) şi nu intreprind nimic ca să schimbe lucrurile!!” (apox: după Einstein)

Şi încă ceva, aflând de corvoada mea, o amică (înţeleaptă) mi-a spus: „Draga mea, lumea nu o schimbi tu!!…” (Relevant, nu..)

Binecuvântaţi persoanele cu care interacţionaţi. Aşa este mai bine, aşa veţi fi binecuvântaţi şi voi…


Iată:
Nu stiu cine scris o dar a facut o bine!:-)
BINECUVÂNTAȚI !
Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare, pentru ca a binecuvanta inseamna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.
Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, la locul de munca, la cel de relaxare, binecuvantati-i pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina a acesteia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane, binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii. Binecuvantati-le aspectul financiar si abundenta din vietile lor, binecuvantati in orice fel imaginabil pentru ca aceste acte nu numai ca vor sadi semintele vindecarii in viata acestora, dar si pentru voi, intr-o buna zi, vor rasari roadele acestor acte si va vor lumina viata acolo unde ea parea arida.
Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu tine intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare; binecuvantati cu bucurie, sincer, complet, pentru ca astfel de actiune care porneste din inima se constituie ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.
A binecuvanta insemna ca din adancul fiintei tale, din cel mai launtric colt al inimii, sa doresti binele in mod neconditionat, complet, fara a astepta ceva in schimb. A binecuvanta inseamna a recunoaste si a preaslavi ceea ce este darul lui Dumnezeu.
A binecuvanta inseamna a invoca astfel ca grija Divina sa se reverse peste cel la care ne gandim, inseamna a vorbi sau a gandi cu recunostinta.
A binecuvanta tot ceea ce ne inconjoara, fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui. Cei pe care ii binecuvantam nu vor sti niciodata de unde a aparut acea raza de soare pe cerul innnourat al vietii lor, iar noi rareori vom vedea lumina care se revarsa in vietile lor.

Cand ceva in vietile voastre nu merge asa cum doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, binecuvantati cu fervoare, pentru ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti.Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea. A binecuvanta inseamna a deveni constient de frumusetea universala, omniprezenta ascunsa ochilor nostri; inseamna sa activezi legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata noastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucrurile de care ne vom bucura.
Este imposibil sa binecuvantezi si sa judeci in acelasi timp! Deci, pastrati-va permanent intentia de a binecuvanta tot ceea ce intalniti, pentru ca astfel, intr-o buna zi, veti vedea in tot ceea ce va inconjoara prezenta lui Dumnezeu.”

Fiti binecuvantati!

ascetic-1

partaj imposibil şi gelozie, de Vali Orţan


 

partaj imposibil

amintirile noastre/ sunt comune/ doar gramatical/ altfel/ oricat de comune ar fi/ nu pot fi impartite/ niciodata/ tii minte noaptea aceea/ cand eu am chemat un fulger/ sa deschida/ cerurile/pentru tine/ iar tu te-ai speriat/ de furtuna/ sau noaptea aceea/ la malul marii/ cand eu ascultam/ luminile vapoarelor/ din larg/ iar tu erai suparata/ ca oricat ai fi incercat/ nu puteai prinde valurile/ in selfie/ amintirile nu pot fi impartite/ niciodata / in mod egal/ pentru ca/ fiecare/ iubim/ altfel

gelozie

nu stiu cum/ nu stiu de ce/ nu stiu de unde/ a ajuns la mine/ o barfa/ cica izma creata/ este geloasa pe lintita/ pe motiv ca/ o iubesc mai mult/ decat pe ea/ minte de planta/ eu/ daca iubesc/ o fac indiferent/ de clorofila

maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou

„Jurnal despre ceilalţi”, sau MINUNEA de azi, de ieri şi de-a…pururi!!


Minunea de azi, de ieri şi de-a…pururi poartă numele unei delicate, discrete fiinţe, Aura Dan.

Am mers cu ea de mână, mână-n mână, azi la Editură. Avea palmele transpirate de emoţia…întâlnirii cu  noua sa creaţie: „Jurnal despre ceilalţi„. Pe drum mi-a mărturisit că, ştiind că va merge azi să-şi ia prototipul cărţii, nu a dormit toată noaptea trecută!! Hmm, ea nici nu ştia că tocmai din acest motiv şi eu îmi lăsasem baltă anumite trebuţe, ca nu cumva să mai slăbească, biata de ea, şi mai mult,  aşteptând mai mult. Ştiu că aşteptarea îi creează emoţii mari, aşa că am dat bice cailor spre întâlnirea cu ea. Am luat-o de-o aripioară, de la metrou şi…când am ajuns la Sediul Editurii, abia mai putea păşi. N-am văzut un om mai emoţiv decât ea ( afar’ de regizorul Daniel Pralea Blaga -autorul „Admirabel-ul” publicat la Ed Astralis, manageriată de scriitoarea Camelia Pantazi Tudor, pe care l-am întîlnit mai acum vreo două săptămâni- şi de traducătoarea lui Paulo Coelho, Gabriela Banu!!). Emoţii pînă la leşin, dom’le!! N-ai văzut aşa ceva!! Le-aş putea zice chiar smeriţi acestor oameni. Nu le place deloc să iasă-n faţă, şi-atunci când o fac leşină!!! Ei fac asta, pe când neisprăviţii, non-valorile, te dărâmă cu tupeul lor!!…

Aura Dan, o scriitoare foarte talentată, a strâns un mănunchi…un fel de FAPT DIVERS şi le-a întocmit într-un „JURNAL despre ceilalţi!” Un JURNAL mucalit!

Cititorii ei vor găsi în acest JURNAL  despre ceilalţi situaţii de ..FAPT DIVERS trecute prin filtrul gândirii şi simţirii AUREI DAN, care gândeşte şi simte puţin…altfel! PRIETENII ştiu de ce!!!…

Iată câte ceva despre…

În sfârşit, l-am prins pe criticul literar Aureliu Goci!!!…


L-am prins!!

anto si goci 333

Ieri, 22 iunie 2017; La Casa de Cultură Calderon, Bucureşti.

De 3 ani încheiaţi m-ameţeşte de cap, promiţându-mi că „ne vedem mâine” pentru un interviu!!! Şi, nu ştiu cu se făcea că…mâinele devenea poimâine şi tot aşa. Asta de pe la Gaudeamus 2014  (când i-am SMULS muuulte cuvinte, chiar prea…multe!! -nu că mie nu mi-a surâs ce-am cules!! 🙄 🙄 🙄 -,  …nepublicabile!!; deşi domnia sa le-a rostit, conştient fiind că le voi publica BRUT/necenzurat!!, dar..n-a sosit vremea!! Mai păstrăm şi noi ceva la sertăraşul cu..surprize!!) şi uite-acuş vine Gaudeamus 2017…

Ieri l-am prins la lansarea cărţii dlui Dan Tipuriţă: „Dreptul de a nu fi neuitaţi”, publicată la ed Betta, i-am pus microfonul în faţă şi..gata!! Se grăbea ff tare, spaţiul nu ne era DELOC prielnic, fâţâiala obişnuită de după lansarea unei cărţi, timpul acela când toată lumea vorbeşte şi nimeni n-ascultă, dar am zis, na’, că nu-l mai las să dispară. Domnia sa se tot codea că se grăbeşte, io că …nici că-mi pasă, doamna, soţia dumnealui, dna Gabriela Banu (o scriitoare si traducatoarea lui Paulo Coelho), care-l aştepta făcând semne disperate şi tot arătându-ne ecranul unui ceas imaginar!!, şi ..uite ce-a ieşit, aşa..a… la foc rapid!

Aureliu…Goci! Critic literar. Unul dintre GREII USR. Nu s-a lăsat GREU, nicidecum, pentru a-mi da un interviu, o face cu mare largheţe sufletească de fiecare dată, doar că timpul, şi pe dumnealui, la

fel cam ca pe noi toţi, îl ucidea…Aşadar NU FIŢI CÂRCOTAŞI! Vizualizaţi cu înţelegere…

Mulţam’ MAESTRE!

Traianică Imperatorul…


Acum că s-a terminat cavalcada…Eminescu şi pot respira uşurată, hai să vă descreţesc apăsarea niţel! Oh, eminesccientiştilor, nu-mi săriţi la jugulară!! Sau dac-o faceţi, faceţi-o mai cu milă!! Gata, l-aţi jelit, l-aţi omagiat, l-aţi osanat infinit, v-aţi asemuit lui, aţi recitat până la dislocarea bojogilor Odă în metru antic, Glossă, ba v-aţi încumetat până şi la…Luceafărul, aţi făcut incantaţii întru pogorârea Muzei lui la voi, am văzut-o şi re-văzut-o pe Doina Ghiţescu încă de miercuri seară ANGAJATĂ SOLEMN în Kilo-metru dedicaţiunii, l-am ascultat până şi pe prea-încruntatul general de miliţie Ulieru tinând „predici” pro…Eminescu la o Serată Eminescu şi zic: gata, ajunge!! Opriţi-vă! Mai şi respiraţi! Gata cu Eminescu până la runda de anul viitor!!…Lăsaţi omul, să-i fie somnul lin, să-şi doarmă somnul de veci în pace!..

Acum să-l trecem în revistă pe…strămoşul nostru, Traianică Imperatorul. Ia să vă servesc niţică…proză! Luaţi de aici…

Pe nişte trepte din faţa Muzeului de Istorie, Bucureşti, din Calea Victoriei, tronează măreaţa, costisitoarea, făurită din câteva kintale de bronz masiv, statuia lui Traian

traia inmperatorul

-împăratul Romei, duşmanul de moarte şi oropsitorul străbunilor noştri- ţinând în braţele-i vânjoase un bolovan de câteva kile bune de bronz transformat în…lupoaică sau cine ştie ce “măiastră” de “operă de artă” o fi aia…căci am facut Şcoala de Artă degeaba, întrucât nu reusesc să pricep „conceptul artistic” ce tronează pe scările Muzeului de Istorie din centru Capitalei României,  Bucureşti, CONCEPT instalat acolo după “buna gospodărire” şi după „priceperea” fără hotar a primarului Sorin Oprescu (un fost edil, puşcăriabil prins cu mâna-n portofel, dar pentru care, iată, nu e loc la..Mititica, ci a fost cantonat doar o vreme pe la Beciul Domnesc şi nu i-a priit, aşa că îndrituiţii judecători l-au socotit fără de pată şi l-au scos afară, ba încă i-au dat şi dreptul să profeseze ca medic…). Statuia imperatorului Traianică s-a săvârşit însă şi graţie  măiestriei fără margini  a sculptorului plătit pentru “operă” cu bani grei  din banii noştri, ai umililor cetateni ai urbei, pe care nimeni nu-i întreabă, nici ne-a întrebat dacă ne dorim să-i „admiram”  imperatororului, GOLICIUNEA…ori de câte ori traversăm cu treabă Calea Victoriei. Ce ironie! …Imperatorul, cu minusculul lui penis la vedere (capodoperă artistică!!!), gol puşcă, cum ar spune românul, inconfundabilul duşman al strămoşilor noştri, acest Traian, tronând despuiat, în văzul lumii pe scările unui atât de important edificiu bucureştean: Muzeul de Istorie!… Dacă-i vorba despre ISTORIE, de ce nu l-am fi pus pe Burebista sau pe Decebal, ori pe Ştefan cel Mare sau, mă rog, după caz, un PERSONAJ viteaz din Ţara Românească?? De ce pe Traian??!!… („Dizertatia” de mai sus, poate fi considerată o…”audienţă la un DEMON mut”- şi surd- sau la mai mulţi edili ai oraşului Bucureşti şi ai ţării, care batjocorind poporul român şi neamul nostru românesc, au investit bani de la Buget pentru această “inegalabilă” operă de artă, apoi au decis şi l-au aşezat la loc de cinste pe acest barbar, pe acest torţionar: Traian, imperatorul!..Şi nici măcar n-au avut inspiraţia să-i astupe cu o  hlamidă scârbavnicul, „sărăcăciosul” său mădular…despre care se vorbeşte cum că ar fi profitat mult de strămoaşele noastre dace, ceea ce eu NU CRED! E doar un banc prost! Cu-aşa mădular…)

Iată, căutând ceva pe net, astăzi, 16 iunie 2017, am descoperit şi părerea dlui Horia Gârbea: „O togă putea salva decența împăratului care desigur nu se arăta poporului roman, nici celui dacic, învins, cu mătărânga la vedere, fie și în vremurile acelea de atletism olimpic. Iar sexul său putea fi mai imperial”.

Aşadar, nu sunt singura care cuvântă…

Studiu asupra drepturilor de autor…


(Notă: Art preluat de pe pg de Facebook a dlui Marian Nencescu -critic literar, filolog)

M Nencescu vb la Carturesti 333

La 20 „ghenare” 1869, Vasile Alecsandri (1821-1890) îi scria, într-o epistolă, amicului său Iacob Negruzzi (1842-1932), director al Convorbirilor literare dacă poate să-i indice un posibil editor al operelor sale dramatice : „Caut un editor căruia să-i las tot beneficiul vânzării, dar care să-şi asume osteneala şi cheltuiala tiparului. N-ai putea să-mi găseşti un asemenea juvaer ? (s.n.)”. Câteva zile mai târziu, la 10 februarie, acelaşi an, poetul îi mulţumea binevoitorului său amic în următorii termeni : „Cristofor Columb a descoperit America. Dumneata ai făcut o descoperire şi mai rară ! Ai descoperit un editor de opere literare”.
Problema, aparent simplă şi cu un substrat mai degrabă comercial, ne duce cu gândul la o situaţie cvasi-valabilă şi azi şi anume la raportul, nedeplin clarificat, între autor şi editor şi, în subsidiar, asupra dreptului proprietăţii literare, aspect cu totul nou în legislaţia vremii, rezolvat la noi încă din 1862, când apărea prima Lege a presei din ţara noastră, copiată în mare măsură după cea franceză, din 1793, susţine marele jurist Constantin N. Hamangiu (1869, Bârlad – 1932, Bucureşti), menită a atenua, în parte măcar, veşnicele şi încordatele relaţii dintre autori şi editori, pe de o parte, şi, indirect, cele între jurnalişti şi patronii de presă. Faptul că în România, deşi cu întârziere faţă de Franţa, dar cu un substanţial avans faţă de Italia (1882), Belgia şi Ungaria (1886) şi Rusia (1888) s-a aliniat acestor cerinţe a contribuit, indirect şi la dezvoltarea climatului literar şi jurnalistic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai ales că disputa asupra produselor „rupte din inima şi sufletul artiştilor” a continuat să stârnească pasiuni. Cu toate acestea, în opinia lui Hamangiu : „E datoria noastră a ne gândi şi la dânşii, la drepturile ce în mod natural şi logic au asupra producţiilor intelectuale ale talentului şi geniului lor” (Scriitori şi artişti. Studiu asupra drepturilor lor, Bucureşti, Editura Librăriei Carol Gobl, 1897, p. 10).

Vegetarienii…la „Vegetarianul, povestea ta”….


de Antoaneta Rădoi

Sâmbătă, 10 iun 2017.

Pe la 10 fix, diminaţă, mă sună Marius Petrescu de la Antreprenor TiVi.

-Ce vrei Boss?? De ce mă deranjezi la orili’ astea, nu ştii că dorm??…

-Ba da, madam’, ştiu da’….

Cred că se scărpina-n cap, să scoată ideea…ştia că urma să-l sudălmesc şi, dacă scotea ceva ingenios, se gândea că, poate aşa, îl voi sudălmi mai…subţire!! Aş!!!…

-Şi-atunci, de ce mă suni?? Dar, dacă tot m-ai sunat, glăsuieşte, că nu ţi-oi fi înghiţit limba!! Dă-i drumul! S-aud!! Iar vreo filmare??? Iar mă trimiţi ca la Armata Salvării??? Ţi-am spus că nu mă mai prinzi dacă faci asta?? Am filmare la ora 14,oo, eşti cu capu’, pretinaşule???

Ăsta dacă-i zici vreo sudalmă, chiar şi în glumă, aşa cum ades îi zic eu (ca în exemplul de mai sus: „eşti cu capu’, pretinaş!!”- a fi cu capu’ pentru el e vorbă de mare supărare!!,  se strofocă tot, se dă de ceasu’ morţii, că cică îi bag programe negative!! Bleah!! Aşa mi-i drag să-l necăjesc, şi-aşa îi

mai administrez cîteva-n plus de ce voiam iniţial să-i zic, încât omul se lasă păgubaş. Acum însă avea nevoie s-ajung, şi încă…URGENT!!, la o filmare.

-Ce filmare, Marius Petrescu??!! (Moare când îi rostesc cu accent nervos numele!! Şi d-aia io şi mai abitir îi zic, subliniat: MARIUS PETRESCU, şi mai tre’ să şi dorm pân-atunci, neisprăvitule…

-Măh’, haidi’ măh’, nu mai zi aşa….Te rog frumos!! Te rog muuult! Hai, plizzzz, fă ceva, du-te măcar o oră că aia şi ailaltă…

-Nu mă duc nicăieri, Maris Petrescu! auzi al el e 10 şi io să fiu al 11 nu-ştiu-unde!!! Mă duc la…somnic, pretinaş!! Şi fă bine să nu mă mai suni tu pe mine dimineaţa la ora 10, că ştii că nu-s aptă la ora asta!! Trebuia să-mi spui, cel puţin, de ieri că vrei să-ţi filmez ceva. Io nu-s anagajată la Armata Salvării, măi Boss, auzi?? sau, mă rog, fie, dar..cine-mi plăteşte mie URGENŢA asta?? Aud!!!

Au urmat NEGOCIERI, după care s-a tars cortina peste convorbirea noastră telefonică, fiecare cu sudalma lui la adresa celuilalt, una mai dulceagă decât alta…Io recunosc, Marius Petrescu nu recunoaşte!! Sau poate da, dar doar sieşi!…

Urma să mă duc la lansarea de carte a lui Marius Vornicescu, la Cinema Pro. Doi paşi de casa mea. Aveam, aşadar cum să ajung al 11,00.

Ştiam că Vornicescu are lansare de carte, dar ştiind că se cam suprapune, cel puţin un timp, cu un Event la care urma să muncesc, nu mi-am anuţat prezenţa la Vornicescu, cu care, dealtfel, mă cunosc. Nu-mi place să promit că fac ceea ce ştiu că nu voi putea face!…

Ei bine, pisălogită bine ha’ de Bossul de la Antreprenor TiVi şi sub auspiciile unei promisiuni a unui BONUS consistent de la acesta, m-am dus. Şi…bine am făcut, deşi nu mă interesa pe mine SUBIECTUL de-acolo. VEGETARIANISMUL nu mă preocupă cum nu mă preocupă dacă Baba Cloanţa avea clonţi sau nu!! Se presupune că-i urâtă şi fără clonţi. Iar eu pot trăi liniştită, la fel de mulţi ani şi fără…cârnaţii din legume, la fel cum trăiesc şi fără…cei din carne de porc! Deh, nu mi-i permit nici pe unii, nici pe ceilalţi!! Postire de bună voie şi…nesilită de nimeni, cel mai SFÂNT Vegetarianism!!

Prezentarea cărţii „Vegetarianul, povestea ta”, scrisă de Marius Vornicescu începe promiţăror. Vegetarienii s-au adunat, cu mic-cu mare, în fastuoasa sală a CinemaPro-ului. Fotografii, mulţi (fără număr, îmi vine să zic!!), cameramani (şi io printre…), o cântăreaţă, Alyanna Lu (am aflat cum o cheamă tot de pe Facebook, din pg lui Vornicescu, acum o vedeam prima oară, straşnică muieruşcă!!) de numa’numa a făcut o figură frumoasă.

Au fost câţiva spikeri, buni de gură, a vorbit, cu mai puţin aplomb, cu emoţie, poate, şi Marius Vornicescu, dar…nu ne-a spus, secretosul, NIMIC despre carte. O fi vreo strategie!, mi-am zis. O şti el, ca scriitor, ce nu ştiu eu ca..scriitoare, şi chiar ca şi cameraman!!, la capitolul promovare!! Doamne ajută să fie bine! El, Marius Vornicescu,  ne-a

prezentat o mulţime de imagini care, recunosc, m-au bulversat pe moment, aşa încât nici nu le-am privit!!! Ăsta să fi fost targetu’ lui?? Să ne bulverseze pe noi, mâncătorii de…carne??!! Nu ştiu. Cert este că eu, cu toată bulversarea, m-am întors acasă şi înainte de-a intra în casă, am trecut pe la KFC şi mi-am luat de la unchiaş, în duşmănie, o porţie de fro’ 12…aripioare!! Aici e doar..ce-a mai rămas după ce m-am săturat!!

 

 

Aveam nevoie să-mi crească…apripi, după tot ceea ce vizionasem pe ecran. Nu mai aveam pic de vlagă al plecare. Văzusem, pe ecran panoramic, numai porci care se zbăteau să scape de moş Ignat care-i alerga cu cuţitul, găini care-şi răsuceau capul pe tăietor, şi câte altele de nedescris, care mai de care mai profunde…

M-am şi distrat copios la lansarea cărţii „Vegetarianul…”, a lui Maris Vornicescu. Nişte năstruşnici actori, al căror nume, recunosc cu jenă, nu-l ştiu, au făcut o reprezentaţie de zile mari. (Dau numele lor aşa cum le-am cules din pg de Facebook a lui Marius Vornicescu, dacă i-am botezat, cer anticipat scuze! Asadar: Carmen Magdalena Sascau, Ştefan Oprean şi Ştefana Badiu). Urmăriţi reprezentaţia! Aşa vegetarieni, mai da! Bestiali!!

Felicitări Marius Vornicescu. Felicitări invitaţilor tăi speciali! La mai mare! şi…

vorba ta, la lansarea cărţii, Vornicescule, felicitări mie, c-am venit!!