Archive for februarie 2018

Convorbiri literar-artistice; Nr.1 şi nr. 2.


Cine doreşte să achiziţioneze revista să mă contacteze: antoradoi@yahoo.com, sau să lase mesaj cu nr de telef.

Costul revistei 10 lei. (Plus taxe postale, acolo unde e cazul -plata se poate face şi in cont pentru cei din afara ţării sau din provincie; În Bucuresti livrarea/plata se face personal.)

Spicuiri din nr 2…

Reclame

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea în Antologia „Amintiri din Secolul XX”, Starpress 2018


20 febr 2018. Mi-a sosit proaspătă, caldă, de la Editură, verde ca iarba şi ca VIAŢA, Antologia „Aminiri din secolul XX”.

Nu particip, de regulă în Antologii. Am eu nebunia mea şi criteriile mele după care imi asimilez valorile. Sunt cârcotaşă fin fire şi găsesc ceva de cârcoteală în orice lucru făcut de altcineva. Se-nţelege, afar’ de cel făcut de mine!! În fine, am acceptat să public doar in Antologiile Starpress. Nu stiu ce m-a împins intr-acolo, dar am constatat că acolo, al Starpress, se fac lucruri bune, care-s pe lungimea mea de undă. Prin urmare, iată-mă-s! Vin în faţa publicului cititor cu…”Amintirile mele, frumoasele mele amintiri”, din care vă arăt aici, şi vouă, cititorilor mei FIDEA!!, doar un facsimil din tot!!

Bucurati-vă şi vă veseliţi de viaţa ce vi s-a dat!!

Semnat: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Iata si textul:

Amintirile mele, frumoasele mele amintiri…

Ei bine, am prins câţiva  ani buni din secolul XX, din anii denumiţi „epoca de aur”, epoca multdetestatului, celui catalogat drept despot, Ceauşescu, zis Ceaşcă. Înainte de ultimul an al domniei lui eu am intrat la Arte. Am absolvit după… Dar pentru că intrasem, având legitimaţie, puteam deja expune la Fondul Plastic. Minunăţii ieşiseră din mâinile mele şi din creieraşul meu cu mult timp înainte, dar nu aveam dreptul să expun, fiindcă…n-aveam diplomă, n-aveam statut de artist. Intrarea mea la Arte,  a făcut ca eu, imediat după primul trimestru al anului, graţie profesoarei mele, dna Doroteea Botez, (care aprecia foarte mult tot ce ieşea din mâinile mele; îi mulţumesc acum, pe această cale!), să fiu imediat admisă printre…expozanţii Fondului Plastic. De asemeni, eram printre cei care puteau participa la parade de modă cu piese vestimentare. Am beneficiat din plin de oportunitate. Nu pentru că asta-mi doream negreşit, ci pentru că profesoara mea nu admitea ca eu să nu fiu prezentă la evenimente. Se mândrea cu mine, (care făceam imprimerie textilă, chestiune stăpânită de foarte puţini atunci; cine mai era ca mine!! Eram number one!!…), şi cu un coleg care confecţiona din piele absolut orice. Executam piese UNICAT, care se vindeau la preţ foarte bun. Eu avem avantajul că deţineam o sursă de vopsele speciale aduse din afara ţării, nu rămâneam niciodată fără, iar obiectele confecţionate şi imprimate cu aceste vopsele erau la foarte mare căutare. Succesul în vânzări îmi era asigurat! Puterea de muncă nu-mi lipsea! Lucram non-stop. Expuneam. Vindeam. Veneau banii!! Nu-i număram niciodată. Niciodată nu ştiam câţi bani am! Acum ştiu, fiindcă arar rătăceaşte câte-o bancnotă mai consistentă prin buzunarul meu!!!…dar nu staţionează prea mult că se topeşte instant…

Aveam  atunci două surse care-mi asigurau aducerea vopselelor necesare imprimării din Germania. O vopsea specială: gonflabilă, fluorescentă, fosforescentă, lucru greu de achiziţionat. Dar şi tehnica, dacă nu o stăpâneai, apoi risipeai bunătate de vopsea, care avea preţuri foarte mari, dar care mirosea…apetisant, avea consitenţa smântânei şi arăta precum o cremă delicioasă, de mai că-ţi venea s-o pui pe pâine s-o mănânci, nu pe bucata de pânză!!

Arhicunoscuţi pe atunci, băieţii formaţiei „Roşu şi Negru” şi, mai târziu, cei de la „Holograf”, aveau ieşiri periodice în afară. Concertau în Germania! Eu, împreună cu un amic, Florin Vasile, le confecţionam vestimentaţia, pe care scriam ROŞU şi NEGRU şi/sau HOLOGRAF. Nu le luam bani pentru vestimentaţie, ci preferam să facem cu ei barter, adică, să aducă la schimb, la întoarcerea în ţară, vopselele de care noi aveam nevoie. Când plecau afară, piteau băieţii în tobe şi în bagaje, treninguri imprimate, confecţionate special şi imprimate cu ce voiau ei, luau multe şi le vindeau, şi, în compensaţie, noi ne alegeam cu materia primă, vopseaua specială de care aveam nevoie!! Ei erau mulţumiţi, noi, de asemenea. Vopseaua  ne aducea înmiit venituri. Pot zice, fără teama de a greşi, că în Bucureşti deţineam monopolul acestui bisnis, la acea vreme! Se mai iviseră pe ici-pe colo câte unii, dar…erau slăbuţi. Munca mea era istovitoare, însă beneficiile materiale obţinute din vânzarea produselor îmi aducea satisfacţii infinite. Îmi puteam permite orice lux mi-aş fi dorit. Pentru că timpul nu-mi mai ajungea pentru gospodărie, luam masa, zilnic, la restaurantul Grand Hotel du Bulevard, Capşa sau Capitol. Când n-aveam timp să merg la restaurant, veneau ospătarii acasă cu mâncarea pe tavă!! Atunci am avut, câţiva ani buni, şofer la scară, cum se zice, şi mi-am permis vacanţe de neuitat!! Eu eram maestra şi aveam…discipoli. 5-6 studenţi, foarte îndemânatici, au beneficiat de lecţii de la mine, şi unul a ajuns chiar, cu banii obţinuţi de pe imprimerie, să-şi cumpere în `91 un hotel la mare!! Nu m-a mai cunoscut când a devenit patron de hotel!!!…

Eu aveam atunci mulţi bani, proveniţi din două surse: serviciul şi…Fondul Plastic. Într-un an mi-a venit ideea să-i cer Boss-ului concediu prelungit şi să plec la mare. Mi-am pus calabalâcul, (ce consta în zeci de şabloane, raclete, vopsele, şablonăraie, dar şi câinele şi bărbatul din dotare), şi…pe-aci ţi-e drumul…cu escală la Feteşti, de unde am luat 3 kile de icre negre. Costau o avere, dar eu le luam gratis. Soţului meu îi plăceau la nebunie, eu nu le puteam suferi, nu puneam gura pe ele, de m-ai fi omorât, dar el mânca cu…lingura, ca ghiolbanu’, deşi era fiu de oameni rasaţi!! Ce stomac avea, nu mă întrebaţi!! Plus că mai aveam nişte amici la Craiova, nişte descendenţi ai pictorului Medrea, care erau topiţi după icrele negre. Ştiau ei că am eu o sursă şi nu pregetau să se miorlăie să le fac rost!! Le făceam, că nu mă costa!! Printr-o întâmplare fericită, ajunsesem să lucrez la Centrocoop, „secretar 2”, la Cabinetul ministrului Paul Niculescu-Mizil. Deci „achiziţiile” erau pe mâna mea, cum s-ar zice. Un telefon şi gata comanda!! Televizorul color, frigiderul, Dacia, Aro-ul, sturionii, icrele negre, salamul de Sibiu, pantofii Otter şi Leonardo, din piele, toate erau prohibite la acea vreme, dar la ministerul condus de Mizil erau la îndemână, deci şi la îndemâna mea! Şi nu pregetam să profit de oportunitate!

Am plecat la mare, aşa într-o doară. Îi spusesem Boss-ului c-aş vrea să mă delege pe litoral. Se făceau nişte controale la unităţile comerciale, deci nu conta cine-i inspecta!! Puteam fi eu ...inspectorul de serviciu! Atâta lucru ştiam şi eu, să deosebesc un aliment alterat de unul proaspăt sau să apreciez gramajul unui sandviş ori a unei clătite!! Zis şi făcut. Mi-am făcut delegaţia, a fost aprobată şi semnată, că doar eu băgam lucrările în mapa Boss-ului!!

–Ai nevoie de ceva special?, m-a-ntrebat dl ministru (O bunătate întruchipată!; Am auzit că nu mai trăieşte. Dumnezeu să-l aşeze de-a dreapta Sa! O minune de om. În minister niciun angajat nu era discriminat. Ne trata pe toţi, inclusiv pe portar şi pe femeia de serviciu, ca pe egalii lui! De era careva necăjit, dacă auzea că un angajat are un necaz oarecare, îl chema la cabinet şi-i oferea ajutorul şi-i oferea bani. Tot ce avea dumnealui la masa de Paşte şi/sau de Crăciun -şi-n toată vremea- aveam şi noi, angajaţii. Nimic nu ne lipsea! Acu-mi lipseşte torul!! 2018…)

–Da. Cazare pentru 6-7 persoane (noi şi amicii din Craiova, se-nţelege!!) şi…păpica aferentă gurilor!

–Telefonează la „omoloaga” (dacă unii de la USR folosesc „secretară generală -aşa cum vă arătam dăunăzi într-un articol pe-aci-, eu de ce n-aş folosi „omoloagă”??) ta de la turism şi spune-i ce doreşti. Alimentele şi tot ce ai nevoie, sucuri, vinuri, ape minerale, vermuturi, mezelăraie, fructe exotice etc, îţi vor fi trimise sptămânal de la Casa de Comenzi!, spuse Boss-ul şi-mi dădu „dezlegare” pe vară…

Super-ofertă!! Să trăiască Şefu’!!… Telefonasem secretarei de la turism şi-i spusesem să rezerve pentru o delegaţie pe vară, două vile în staţiunea Venus. Erau nişte vile de protocol acolo. Confort sporit, parcare asigurată, body-garzii lui nea Ceaşcă în dispozitiv. Trai neneacă…

După ce ne-am cazat, ne-am pus pe lucru. Ne-am luat loc de vânzare în Costineşti, Legitimaţia de artist plastic îmi permitea. Am angajat studenţi cu ziua, ca să stea la vânzare, să care marfa, să alea-alea. Angajasem şi doi şoferi. Unul să conducă maşina mea, când eu eram prea obosită de la prea multă muncă, şi altul să conducă maşina angajaţilor, să ducă marfa unde era nevoie etc. Imprimam tricouri (de bumbac, chinezeşti!!), cu sigla: Coca-Cola, Lacoste, Dunlop, Ray-Ban, Adidas etc. Trei cm de imprimerie/trei secunde, un pumn de bani câştig. Şi numa’ ce-apăream cu marfa-n zonă, că se vindea precum pâinea caldă. Apoi m-au asaltat mandatarii, nişte ţigani (aud c-acum le zice rromulani!! tii…) din Roşiori. Trei fraţi, care deţineau monopulul Costineştiului. Studenţimea, câtă frunză şi iarbă, avidă după tricouri cool (care-i făceau vizibili în discotecă!!)! Am bătut palma cu cei trei fraţi pentru marfă angro. Mi-am retras studenţii de la tarabe. Aşa fusese înţelegerea mea cu cei trei mandatari. Am avut contract cu ei 3 ani la rând, până a venit Revoluţia. Stabilisem: ei îmi cumpără toată marfa, eu mă retrag din piaţă. Zis şi făcut! Am retras studenţii de la tarabă, dar i-am băgat, în schimb, la Solar. Full de aşi!! Nu puteam face tricouri cât puteam vinde!! Mi-am angajat studenţi, i-am învăţat repede procedeul de lucru şi…dă-i bătaie! Banii curgeau în valuri!! (Din ce încasam vărsam la Fondul Plastic săptămânal un procent.) Cei trei fraţi erau la concurenţă şi-mi promiteau să mă şi cadorisească dacă i-aş fi dat unuia marfă mai multă decât altuia! I-am ţinut în frâu, zicându-le că nu e corect şi că-şi primeşte fiecare câte 300 de tricouri pe zi, că doar sunt farţi!! S-au împăcat cu gândul, că n-au avut încotro! Trebuia să m-asigur că am timp să-mi fac şi eu bisnisu’ meu! Trebuia să am timp pentru marfa mea, pe care o aşteptau studenţii ca pe o pâine caldă. Unii veniseră la mare huseni, deci aveau nevoie de bani. Eu şi Solarul eram pentru ei o sursă inepuizabilă. Veniseră la mare în chiloţi şi tricou, cu cortul, ba unii nu aveau nici bani de dormit în Camping, iar acum ajunseseră să petreacă precum  nababii. Seara mergeau în discotecă, îşi permiteau luxul de a mânca bine, la restaurant, nu la târâie-tava, şi să-şi plătească o cazare decentă. Nu mai stăteau la cort, cum avuseseră de gând la venirea pe litoral, ci…la hotel. Apoi toamna, când se sfârşea sezonul, plecau acasă şi cu ceva economii în teşcherea! Unii, mai economicoşi, îşi luau şi câte o Dacie!! Bucurie!! Trei ani de nababat pentru ei!! Pentru mine au fost mai mulţi.

Apoi…a venit Revoluţia! Doar un an-doi a mai mers. Au pătruns în ţară turcismele!! Colorate, sclipicioase, înzorzonate! Au venit şi utilaje de imprimerie şi au venit şi…vopsele!! Toată gama!! S-a dus afacerea mea cu tricouri. Fondul Plastic, încet-încet, îşi închidea din Magazine. Apoi, la puţin timp, mi-am închis şi eu Atelierul. Taman când eram…liberi să ne…liberalizăm!!  După un timp mi-am schimbat profilul activităţilor. Dar bani ca atunci n-am mai avut niciodată, ba dimpotrivă, orice am mai intreprins a fost în pagubă! Deh’, secolul XXI. A venit capitalismul peste mine!! Şi eu, nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului!!…

 

Convorbiri literar-artistice nr 2 a apărut pe 15 febr 2018


Arată aşa:

caseta redactionala

Dar cu pomii ce-aţi avut, doamna Firea??


Mai dăunăzi primesc pe telefon un mesaj de la un oarecare…civic. Mesajul suna cam aşa: „La colţ, Academiei cu Elisabeta, madam Firea (primăreasa) a mutilat pomii!!! Scrie, te rog, ceva pe tema asta!” Ei acum, şi cu ăsta!! O fi pus Firea angajaţii să curăţe pomii, să-i toaleteze, îmi zic. Gata, să-i sărim numaidecât la jugulară…Off, ce ţi-e şi cu civicii ăştia!!…

Am uiat de mesaj, imediat, dar astăzi, duminică, 4 febr 2018, pe la prânz primesc un telef. Ceva urgent ma chema la..strada!!Când ajung în intersecţie, ce-mi văd ochii?? Al naibii „toaletare” a pomilor!! Ras/tuns/frezat!, cum se zice. Bieţii pomi!! Despuiaţi rău de tot!!Aproape că-mi venea să urlu de ciudă!! Civicul mă chemase să filmez chiar la momentul potrivit, chiar când oamenii madamei Firea erau pe felie, la lucru!! Dar eu mă împotrivisem, nerăspunzându-i…

Acum, ajunsă în intersecţia cu pricina, peste drum de casa mea, m-am răsucit pe toate părţile, crezând că biata femeie, madam Firea asta, care nu prea e-n firea ei uneori -cam des!!-,, o fi decis să „toaleteze” pomii pentru că a lor coroană, prea mare (pomi centenari, superbi, singurii care mai oxigenau zona), stânjeneşte cumva firele troleibuselor care circulă de-o sută de ani prin zonă. Da de unde?? Nicidecum!! Coroana pomilor din zona Univerităţii, (mai exact pe Bdul Regina Elisabeta în Zona Restaurnatului La Mama/Patiseria Paul/ Pizza Hut, şi pe partea opusa, în dreptul fostului Magazin Romarta Copiilor, actualmente Banca BRD), este cu mult deasupra liniilor pe care circulă troleibusele! Atunci, de ce această ciumpăvire jalnică a bieţilor pomi??

 

(Toaletare marca: Primăriţa Firea!!!)

E bine de ştiut că pomul din dreptul uşii restaurantului La Mama, vara, cind coroana era infrunzita in toată splendoarea ei, crea un portal deosebil peste stradă, ajungând până aproape dincolo, pe celălalt trotuar, într-o divină splendoare!! (Am fotografii cu acest portal, o sa le caut şi le voi adăuga textului).

Aloo, doamna Firea, da’ ce-aţi avut cu minunile acelea de pomi??…Ce rău v-au făcut de i-aţi ciumpăvit în aşa hal??

Meritele cărții “MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI” de Mihai Șerban


 Notă: (În sfârşit, aud încă o voce, după a mea -iertat să-mi fie, dar am trâmbiţat, în deşert, din noiembrie până mai acum câteva zile, despre apariţia cărţii “Manifest, cartea neagră a României” şi despre durerea-manifest, exprimată între coperţile ei de compatriotul cu inimă de leu, Mihai Şerban (Bravo, românule!! Bravo OMULE!!), şi-mi era ciudă că, gândeam eu, nime’ n-aude!!; dar, iată că m-am înşelat! Dea Domnul să audă şi să ia atitudine tot cel care are suflet de român!!)!! Să ne unim în CUGET şi-n SIMŢIRI, măcar acum în cel de-al 12-lea ceas, in anul…Centenarului!! Să strigăm TOŢI într-un glas, din toţi rărunchii şi din toate inimile: Vrem o ROMÂNIE LIBERĂ, INDEPENDENTĂ! Vrem să fim lăsaţi să trăim frumos în bogata şi frumoasa noastră Românie! Căci suntem neam binecuvântat de Dumnezeu! Amin. (Notă: Am şi eu, curând-curând, o surpriză de proporţii pt neamul meu şi, în special, pt sinodul BOR -care pare că ar fi foarte mulţumit cu înfăptuirea Mastodontului cu nume pompos şi nu-i prea mai pasă de alte cele, care se-ntâmplă primprejur!!) Antoaneta Radoi

Redau un articol de pe:

Sursa:https://www.incorectpolitic.com/meritele-cartii-manifest-cartea-neagra-romaniei-de-mihai-serban/#comment-249

Eugen Armășoiu
Incorect Politic
Februarie 2, 2018

Aparent, nu sunt lucruri noi. Doar știm cât de rău am ajuns, nu-i așa? Încă unul care ne plânge pe umăr!

Știm și noi că societatea românească se află într-o derivă majoră și într-o dezintegrare accentuată de absența unui leadership lucid sau a unei strategii care să catalizeze eforturile românilor spre un viitor mai bun.

Această constatare este însă mult mai evidentă pentru cei care au părăsit România în speranța unui trai mai bun, în alte țări cu economii mai dezvoltate, decât pentru cei rămași, care s-au văzut nevoiți să se acomodeze cu necazurile mereu multiplicate și amplificate, în care se zbat.

Aveți puțintică răbdare și citiți mai departe. Merită!

Pentru cei care mai sunt încă atenți la ce se întamplă cu capabilitatea României de a înfrunta provocările majore ale mareei globalizatoare sau ale transformărilor induse de “războiul silențios”, deriva și pagubele înregistrate în urma coliziunilor de tot felul se regăsesc într-o îndepărtare a noastră, din ce în ce mai mare, față “de moștenirea și idealurile celor care s-au jertfit pentru neamul românesc” și în evidența consolidării unui sistem din ce în ce mai bine organizat, alcătuit din entități complexe, din interiorul și din afara țării, care hăcuiesc și parazitează resursele, economia și locuitorii acestei țări, sau, și mai rău, neagă istoria și obârșia noastră milenară și uneltesc la izgonirea noastră și înlocuirea cu alți emigranți(românii sunt pe locul 2 ca emigranți în UE, după sirieni).

Meritele cărții MANIFEST

Meritele cărții “MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI”, scrisă de Mihai Șerban, sunt multiple. Primul este acela că, din iubire de neam și de țară, a vrut să înteleagă de ce se întâmplă aceste lucruri nedorite de români și să identifice soluții de redresare, de revenire la valorile unei societăți sănătoase și ale unei trăiri demne, pentru că este “un bărbat care s-a săturat să-și vadă națiunea îngenunchiată și suferind până la sânge pentru interesele altorași pentru că nu poate accepta agresiunea declanșată pe toate planurile, asupra românilor.

Constatărilor noastre logice de genul: nu am avut un lider al românilor după Ceaușescu, sau nu am avut o strategie de dezvoltare economico-socială după revoluție, autorul le contrapune evidența și realitatea faptelor: nu am fost lăsați să avem un lider, nu ni s-a lăsat șansa de a avea și a acționa pentru realizarea vreunei strategii naționale, pentru că “societatea este organizată de sistemul care a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative”, iar ceea ce ni se întâmplă “este rezultatul unui proces de otrăvire național, cu un virus administrat de elita cosmopolită fiecărei națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea dependență și a controla …”,în timp ce românii trebuie să fie înstrăinați de neam, de țară și de credință, risipiți și pierduți pentru totdeauna.

Al doilea merit constă în faptul că autorul nu s-a multumit cu aflarea cauzelor, ci,“conform abordării lui Hipocrat, a căutat să lămurească sursele, fundamentul și modul de manifestare al amenințărilor care provoacă apariția acestor cauze, identificând, în același timp, setul de valori prin care sistemul parazitar poate fi tratat și evidențiind principiile și modalitățile de acțiune pe care ne putem bizui cu speranța că acțiunile demersului de a le vindeca să fie bine pregătite și cu șanse de izbandă.

Cartea ne avertizează că “vracii care i-au degenerat pe vestici sunt astăzi la lucru și în România, s-au delocalizat și profită de structurile pe care le domină generație după generație pentru a oficializa și încrusta adânc, în mintea colectivă, dejecțiile intelectuale și conceptele manipulatoare.”

Al treilea merit este acela de a avea curajul să pubice această carte în care se regăsește lista principalilor uzurpatori ai intereselor românești, prezentați analitic, sub un sistem de ochire de ultimă generație, prin care cititorii care simt românește au privilegiul de a-i identifica și de a-i înregistra pe specii și origini, categorisiți dupa letalitatea veninului, ferocitate și apucături. Pericolul este major pentru că această ferocitate a condus la “un stadiu nemaivăzut în istoria omenirii, în care mai puțin de 0,3% din populația globului concentrează echivalentul bogăției celorlalți 99,7%”.

România este acum în plin proces de acaparare și stoarcere a resurselor, a creierelor și a pământului strămoșesc și a intrat pe o șosea cu semne de interdicție în a-ți exprima libertatea de gândire sau aprecierea față de valorile naționale. Manipularea mediatică promite că este drumul spre un viitor garnisit cu valori europene, dar semnalul de alarmă al autorului ne avertizează că ne îndreptăm spre neomarxism social asezonat cu islam proaspăt, ce duce spre pieirea națiunii.

Pentru că multiculturalismul și metisajul afișate ca valori umane sunt servite simultan cu genocidul împotriva albilor, împotriva lui Eminescu, a românilor și a ortodocșilor.

Un alt merit este acela de a fi un îndemn direct la trezire și la acțiune, o chemare la luptă împotriva sistemului care dirijează agresiunea crescândă a guvernelor împotriva propriului popor. Cartea este o încălcare a embargoului intelectual impus de noul sistem totalitar care se întinde peste noi, un manifest care te pune în situația de a lua o decizie în forul sinelui tău, chiar atunci când îl citești. Mesajul frige, nu poți citi mai departe până nu te hotărăști. Iar când ai terminat de citit, îndemnul vine și nescris “Dă-l mai departe!”.

Apar întrebări firești: cum? …unde? …când? … cine? Sunt cele mai bune întrebări, semn că un prim scop al cărții a fost atins.

Cum: întorcându-ne spre valorile noastre fundamentale: credința în Dumnezeu, istoria, iubirea de neam și de familie, cu sufletul și inima spre țară, spune cartea.

Unde: acolo unde trăim, în țară sau afară, oriunde ne-am afla, spune autorul.

Când: chiar acum, de astăzi înainte, mereu, spune Mihai Șerban.

Cine: eu, tu, noi, om cu om, într-un șir continuu din moși-strămoși, spune manifestul.

Meritele cărții MANIFEST

MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI este ecoul de azi la „Hai să dăm mână cu mână …!” și la „Deșteaptă-te române!”, căruia suntem datori să-i răspundem „PREZENT!” și să ne unim eforturile, fiecare pe măsura capabilităților sale, chiar acum, oriunde ne-am afla.

Același mesaj vi-l transmit și eu: Citește și dă mai departe! Eugen Armăşoiu

maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou

Comentarii pe incorect politic:

  • Mihai Șerban este un dizident, incorect politic este un site dizident, românii adevărați sunt dizidenți, românia eternă este dizidență… Adevărul este o marfă de contrabandă, sunteți niste ilegaliști ai timpurilor moderne și, tocmai din acest motiv, vă prețuim și vă urmăm până la capăt!

  • Elena L. Marinescu

    Am citit și eu cartea domnului Mihai Serban, pur și simplu, impresionantă! Adevăr, luciditate, analiză și logică fără cusur! Totul se leagă și se împletește cu o viteză incredibilă. Călătoria ideatică ne duce dincolo de “oficial”, acolo unde doar meșteșugarii milenari au acces. Găsim toate elementele care au format iluzia în care ne strângem și murim fără să înțelegem absolut NIMIC! Radiografia Occidentului “apostat iudeo-masonic” îți îngheață sângele. Toată “construcția” financiaro-politico-mediatico-culturalo-romanească postdecembristă, se topește precum zăpada în soare. Sursa SURSELOR constituie misterul ce consolidează coloana vertebrală acestei cărți majore. Autorul ne anunță iminența unei confruntări inevitabile “suntem pe buza prăpastiei” și totuși, “Viitorul nostru nu este, totuși, compromis: avem atuuri deosebite, atât de puternice încât se duce o luptă bine disimulată împotriva acestora. Totul este la îndemâna noastră, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele de care am fost agățați… Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită. Dumnezeu este alături de cei care luptă pentru adevăr!” Nu este o carte, ci mai degrabă o necesitate națională. Prof. univ. dr. Elena L. Marinescu.