Archive for the ‘Evanghelia’ Category

Acatist Slavă lui Dumnezeu; Lectura Antoaneta Rădoi


APEL la…trezire!!! Haideți să ne-ntoarcem la TATĂL, prin Fiul!!


potir cu

Mai-marii lumii, aceste satane ucigătoare de vieți și de suflete, care după ce ne-au vândut străinilor, sărăcindu-ne în hal-nehal, aducându-ne la stadiul de colonie, au decis interzicerea ÎMPĂRTĂȘANIEI, și, văzând că nu ne este frică de ”linguriță” (în care noi știm, de vreo 700 de ani -nu dintodeauna s-a împărtășit cu lingurița-, că se află Hristos), au hotărât să încuie Lăcașele de Cult, spre bucuria luciferică a mai-marilor lumii și a stăpânului lor!! Au interzis CUMINECAREA acum, când lumea avea mai multă nevoie de EA!!!

Să nu uităm, frați români, (câți mai suntem FRAȚI!!, căci frățietatea noastră e mâncată de LUP); chiar și pe timpul holerei oamenii se împărtășeau (cine are bătrâni credincioși și iubitori de Dumnezeu, să-i întrebe și aceia le vor povesti!!). Apoi, niciun conducător nu a fost atât de DESPOT, nu a fost atât de TIRAN și de URÂTOR de Dumnezeu și de oameni, nici măcar Ceaușescu – cel pe care scârbavnicii slujitori ai Satanei l-au împușcat în 89, ca să-i ia locul, că, vezi Doamne, el nu era bun de nimic!!), nu a încuiat ușile Bisericilor și nu a interzis ÎMPĂRTĂȘANIA!!

Frați români, frați creștini, (câți mai suntem frați, -că nu prea se mai simte între noi frățietatea!!; câți mai suntem…CREȘTINI -că nu prea se mai simte creștinătatea noastră, creștinismul real!!, o spun cu regret.), să nu ne lăsăm atât de mult manipulați încât să credem că vom muri dacă ne împărtășim. Ei bine, fie, dacă o fi să murim de la Împărtășanie, măcar murim  că am ales, liber, să o facem, adică…să ne împărtășim!! Totodată, nu vom muri nici dacă NU ne împărtășim temporar, pe perioada izolării. Și-am să vin cu câteva argumente și, totodată, am să supun atenției și un alt aspect al situației nou create.

Și eu m-am lamentat, la început, apoi m-am dus mai în profunzimea lucrurilor și mi-am dat seama că totul are un rost, de aceea îndrăznesc să-l supun atenției cititorilor mei, cerându-le iertare pt ”logica” mea!, și zic, înainte de a ne lamenta atât că, vai, nu mai putem de dorul Împărtășaniei (de parcă ne-am fi omorât până acum după Trupul și Sângele lui Hristos!!, ostenindu-ne să-L primim cum se cuvine în trup și în inimi!!, dacă înțelegeți ce vreau să spun, și să mă iertați că am îndrăzneala să atrag atenția asupra acestui fapt), bine-ar fi să cercetăm lucrurile și să le vedem rostul. Găsim tot felul de vinovați pentru situația creată, în schimb, nu ne gândim absolut deloc că, poate, Dumnezeu, Hristos Însuși nu ne-a mai îngăduit acest lucru!!! Haideți să facem un exercițiu de înțelepciune! Haideți, dar, să vedem DE CE s-a-ntâmplat ceea ce s-a-ntâmplat!! Haideți să vedem DECE S-a scârbit până-ntr-atât Hristos de noi, de nu ne-a mai lăsat să ne apropiem de POTIR!!

Propun tuturor creștinilor ortodocși care mă citesc, să ne facem, fiecare, o ANALIZĂ de VALOARE! Să facem asta toți, de la Vlădică pină la opincă, și-o să vedem cât de căzuți ajunsesem, TOȚI!! (de la cap, din Deal, de la patriarh, mai exact, ca sa se inteleagă clar, până jos în vale, la ultimul dintre noi -inclusiv eu; îngâmfați, curvari, lacomi de bani, ”superiori”, nababi, îmbogățiți din banul văduvei și al orfanului, neiubitori de semeni, egoiști peste poate, invidioși, neiertători, nepostitori, nemilostivi față de semenii aflati in nevoi, râzători de cei neputincioși etc…), și, descoperindu-ne racilele, făcându-ne MEA CULPA, să cădem înaintea lui Dumnezeu în genunchi, cu smerenie adâncă să-I cerem iertare, dar, mai înainte, să-i iertăm pe toți cei care ne-au greșit, (așa cum cere Scriptura), totodată, cerând iertare tuturor cărora, in vreun fel oarecare, le-am greșit! Să părăsim curviile, lăcomia de bani, înavuțirea din banul văduvei  și  alte cele, să punem bun început vieții noastre părăsind fățărnicia și neiubirea de semeni! Amin.

Să ne-nțelegem, sunt revoltată, la fel ca voi toți, pentru că ni s-au încuiat ușile Bisericilor, și, astfel, dreptul, liber-consimțit, la împărtășirea cu Hristos! Sunt împotriva îngrădirii oricărei libertăți, și, pentru că mă consider un OM LIBER (de orice asuprire, mai puțin a mea însămi, de care mă lupt să scap și trag nădejde că, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi reuși!!), tocmai de aceea mi-am luat ”pogorământ” să cuvântez cele de aici. Iubesc libertatea, iubesc, mai ales, libertatea de conștiință, și conștiința mea îmi spune că Dumnezeu este foarte supărat pe noi pt toate cele ce le-am enumerat mai sus, și pentru multe altele, și de aceea, sub pretextul COVIDului, (pe care, vijelios, printr-un lucrător luciferic, l-a trimis asupra noastră), a admis încuierea Bisericilor, și doar pe preoți i-a lăsat să slujească singuri (…), cu Lăcașele de Cult goale!! Nu vă-ntrebați, dragi ortodocși, de ce a îngăduit Dumnezeu acest lucru, preoții singuri cu Bisericile goale?? Cu siguranță că o faceți, și, desigur, ați găsit și răspunsul, însă e mai ușor să arătăm cu degetul spre vinovații din afară, și asta pentru că n-avem curaj să arătăm cu degetul spre vinovații dinlăuntru, adică spre noi și spre cei care ne păstoresc. Ei bine,  cu riscul de-a supăra pe mulți, și pe ”frați” și mai mult, am să cuvântez și voi spune că vinovații pentru încuierea Lăcașelor de Cult suntem noi, noi copiii Bisericii, de la Vlădică (Ciubotea), până la opincă, adică eu, tu, el, ea, oricare dintre noi (mai puțin câțiva, fiindcă printre noi mai sunt destui oameni, creștini și preoți sfinți, -rugători, smeriți, credincioși lui Dumnezeu, care împlinesc Poruncile, așa cum scrie Scriptura- deci excluși de turma de capre care ne-am lăsat duși de val, rătăcindu-ne în Pustie!!), cauza fiind câteva chestiuni despre care am vorbit undeva mai sus. Eu spun că e vremea să nu ne mai lamentăm, acuzând guvernul și nu-știu-ce alte entități, pe care le socotim a fi vinovate de situație, când, de fapt, noi, creștin-ortodocșii, ”evlavioșii fără pereche”, suntem vinovați de trădare față de Hristos, Mântuitorul nostru, de la Vlădică (Ciubotea), la sub-vlădicii zonali (înalt-prea-sfințiții și preasfințiții -și, cu riscul de-a fi ”anatemizată” de careva -și n-ar fi prima oară!!, aș propune chiar schimbarea, DE URGENȚĂ, a acestor titulaturi, din smerenie față de Hristos, Căruia noi toți Îi spunem  simplu ”TU”, fără niciun fel de altă titulatură!!, deși EL este incomensurabil!!!) și așa mai departe până la ultimul creștin, până la cel mai mic dintre cei mici ai Bisericii. Eu spun că, în loc să ne tot lamentăm că ni s-au încuiat Lăcașele de Cult și că, astfel, ni s-a interzis dreptul la Împărtășanie, ar fi musai trebuință, DE URGENȚĂ, să ne punem cenușă-n cap, nouă înșine, și să batem metanie neîncetată spre iertare, să-I cerem Tatălui Ceresc restabilirea dreptului de fii ai LUI, prin Iisus Domnul și Mântuitorul nostru! Să ne străduim să restabilim frățietatea de care am uitat cu toții, căci mor de foame lângă noi Lazării, care-s puși anume lângă noi, ca să facem milostenie cu ei (acești Lazări, acești Hristoși goi, flămânzi, înlăcrimați, deznădăjduiți..), și noi…nici nu-i observăm, trecem pe lângă ei precum preotul și levitul din Evanghelie fără să-i mângâiem, fără să le uscăm lacrima, dar facem danii până la transpirație pe unde nu gândește nici Satan că le-am face!! Haideți, dar, frați creștini, creștini-ortodocși, să fim creștini, haideți să ne trezim! Haideți să ne tragem, unii pe alții, de mâneca hainei, inclusiv de mâneca reverendei și/sau a veșmântului preoțesc, să ne-arătăm unii altora, în smerenie și cu iubire, racilele, să ne vorbim, unii altora, deschis despre ele, haideți să ne facem o spovedanie, nouă înșine și unii altora, haideți să ne facem MEA CULPA, haideți să ne venim în fire, căci din fire suntem buni, suntem frumoși, suntem milostivi, suntem iubitori de Dumnezeu și de semeni! Haideți să lepădăm fariseismul, și milostivul și iubitorul Hristos ne va deschide iarăși ușile iubirii Sale, va pune pe fugă COVIDul, și-atunci ușile Bisericilor se vor descuia pentru noi, și va dezveli POTIRUL, permițându-ne accesul la Trupul și Sângele Lui, la CUMINECARE!!

Haideți, dar, să procedăm așa cum a procedat FIUL RISIPITOR! Să ne-ntoarcem smeriți la Tatăl, prin Fiul!

Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

(Anto R., 1 aprilie 2020, ora 01; Și nu, nu este o glumă de-ntâi april, este un apel la reîntoarcere la Dumnezeu și la Cuvântul Evangheliei Lui, un apel la credincioșie sfântă, un apel la trezirea semenilor și chiar a mea!! Amin.)

Cum ne tratăm de pandepidemia de… frică


Veștile din ultimele două săptămâni, de pe întreg mapamondul, sunt extrem de alarmante. Ne uităm la televizor și programele de știri nu mai contenesc cu veștile rele.  Știri îngrozitoare. În jurul nostru totul a devenit morbid. CONVIV 19 face ravagii, iar mai-marii lumii, întreaga lume științifică dă acum din umeri, neputincioasă. Ne uităm cu toții, neputincioși, disperați, căci vedem cum cad lângă noi semeni, loviți de această pandemie. Ne este, poate pentru prima oară în viață, cu-adevărat, frică. Cum ne tratăm de epidemia de frică, agravată de pandemia COVID 19? Să ”stăm acasă”, ni se spune. Ei, bine, ”stăm acasă”, dar… cum stăm?

Să încercăm, zic, să ”stăm acasă”, dar să nu stăm nepăsători, ci să stăm cu noi înșine în noi înșine. Să stăm cu Dumnezeu! Să stăm cu Sfinții Lui, cu Îngerii Lui și cu Maica Domnului!

Poate e timpul să ne facem o ANALIZĂ de VALOARE. Poate e timpul să stăm mai mult în rugăciune. Căci dacă nu vom sta acasă cu smerenie, dacă nu vom sta în rugăciune, dacă nu vom sta în smerenia cea bine-plăcută lui Dumnezeu, dacă nu vom sta în duhul de pocăință, dacă nu vom  căuta îndreptarea, dacă nu vom cere iertare celor cărora le-am greșit și nu îi vom ierta pe cei care ne-au greșit, cerând cu pocăință iertare lui Dumnezeu și cerând îndurarea Sa, nimic vom face, nimic vom obține stând izolați la domiciliu, stând, pur și simplu!!

S-avem grijă, așadar, să nu ne izolăm de semenii noștri, vremelnic, și să rămânem în uitarea de sine, de alții și de Dumnezeu! Să evităm contactul cu ceilalți, așa cum ne cer autoritățile și cum ne cere situația, nou creată de Conviv 19, ca să ne apărăm fizicul, dar să ni le apărăm și pe cele dinlăuntru ale noastre, să ne apărăm fărâma de Divin din noi, să ne apărăm Spiritul. Să-L hrănim. Să-L hrănim cu rugăciunea, să-L hrănim cu pocăința, să-L hrănim cu fiecare vibrație pozitivă. Să-l hrănim cu gânduri bune pentru cei aflați în sufeință!

Cineva spunea foarte frumos: ”Să-L invităm pe Domnul Hristos la noi, Lui să-I deschidem ușa”, ușa casei și pe cea a inimii. Ei, bine, ne izolăm de semeni, dar să-i păstrăm în gândurile nostre, în rugăciunile noastre, punându-i înaintea lui Dumnezeu! Să folosim răgazul acesta, penitența aceasta, dacă vreți, ca timp de cunoaștere a noastră, să-l folosim ca timp de pocăință și de iertare!

Trăim vremuri tulburi, și știut este că românul, când a dat de greu a pus-o de-o glumiță, a mai băut un păhărel, a mai cântat o doină. Oricât am fi noi un popor vesel și viteaz, bag, samă că acum nu mai e vreme de glumit! Fiindcă am fost introduși în ARENĂ. Ni s-a declarat RĂZBOI!! (După cum vedem cu toții, un război..nevăzut. Nu-l vedem pe inamic. Îii simțim doar boldul! Șimțim doar mirosul morții…). Acum suntem gladiatorii din vremea lui Spartacus, invitați în Arenă. Lupta este pe viață și pe moarte. Sau…, poate e LUPTA pentru CREDINȚĂ, ori e LUPTA cea MARE pentru cucerirea lui Hristos!! De care parte a baricadei ne dăm. Abandonăm din start războiul, lăsându-ne uciși de…invizibilul CONVIV 19. Abandonăm fără luptă acest război, ancorându-ne în deznădejde și lașitate? Ne lăsăm pradă disperării?? Îi deschidem brațele larg fricii?? Fugim?? Ne ascundem?? Ei bine, o putem face, dar…unde vom fugi de la mânia lui Dumnezeu?? Unde ne vom ascunde, așa fel încât El să nu știe locul??…

Oameni buni, să ne-aducem aminte de înaintașii noștri, dacii, care porneau la luptă, dar nu porneau oricum! Ci, mai întâi îți pregăteau armele?? Și, oameni buni, ce arme aveau ei atunci?? Niște biete unelte rudimentare, în timp ce dușmanii aveau cel mai măiastru armament. Dar dacii au ieșit biruitori de atâtea și atâtea ori în bătălii, încât l-au înspăimântat, în urmă cu multe veacuri, pe Împăratul Romei, cuceritorul multor popoare. Ne-o spun poeții acelei vremi. O spune Ovidiu, un roman. Și nu ne-o spune nouă, ci i-o spune imperatorului Augustus. Ce aveau străbunii noștri în comparatie cu ceea ce avem noi astăzi? Aveau multe, dar mai presus de orice, aveau…CREDINȚA! ÎL aveau pe Dumnezeu! Ei nu plecau la luptă înainte de a ține post. Nu plecau la luptă înainte de a se ruga. Și n-am  să mai dezvolt mai mult. Cu toții știm câte ceva, fiecare dintre noi știm din ce neam sănătos (la minte, la trup și la spirit), ne tragem! De aceea vă invit astăzi la o porție de spiritualitate! Să înlocuim teama de virus cu iubirea de frați, cu iubirea de Dumnezeu. Să ne-aducem aminte, măcar acum, în ceasul al 12-lea, că suntem…FII ai LUMINII! N-avem arme?? Ei bine, poate că e doar o părere. Eu spun că avem. Avem arma rugăciunii! Și e cea mai puternică armă! Să ne folosim de ea! Haideți, dar, să ne rugăm! Haideți să-L chemăm pe Hristos, căci El nea- spus: ”Cheamă-Mă în ajutorul tău și EU voi veni, și-ți voi ajuta ție, și tu mă vei proslăvi!” Vino, Doamne, Iisuse! Ajută-ne!

Sunt ape tulburi?? Am căzut în deznădejde, ba chiar în disperare? Ne-a cuprins frica?? Ei bine, poate că e vremea să ne-aducem aminte de Petru, când se afla în ape tulburi. Căci el, deznădăjduit fiind, văzând că se îneacă, și-a încercat totuși, măcar și un pic, puțina lui credință și a strigat: ”Iisuse, ajută-mă” Și Iisus l-a ajutat! Chiar dacă, mai întâi l-a certat, zicându-i: ”Puțin credinciosule…, de ce te îndoiești…” (am citat din memorie). Să-L chemăm și noi pe Hristos. S-avem credință. Să insităm să-L strigăm. Chiar dacă ne va certa, chiar dacă nu ne va întinde mâna Sa de la prima strigare, dacă vom insista, EL va veni și ne va salva! CREDE NUMAI, omule! Și Roagă-te! Amin.

Sfat: Să alergăm mai puțin la Marketuri după mâncare, fiindcă ”Nu doar cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot CUVÂNTUL lui Dumnezeu!” (Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos!!; Să ne hrănim cu EL, agățându-ne, măcar acum, în ceasul al 12-lea, de poala hainei LUI! Să strigăm precum a strigat Apostolul Petru, când era să se înece în valurile înspăimântătoare: DOAMNE, PIER, SCAPĂ-MĂ!!).

Viu este DOMNUL și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!

Vă propun să rostiți mai întâi rugăciunea Tatăl nostru, apoi, de câteva ori, la rând, Psalmul 50. (Vi-l atașez în facsimil; e un Psalm, un pic ”prelucrat” de mine; A. R.).

Mulțimim lui Dumnezeu pentru că ne cheamă, pentru că ne primește, pentru că răspunde rugăciunilor noastre, așa cum numai un TATĂ știe să răspundă fiilor LUI!! Amin.

 

 

 

Să ne fie de folos! Amin.

Florin Adams (de la Spirit TV), de vorbă cu Anto Rădoi despre pr Ilie Lăcătușu


A doua venire a lui Hrisos


 

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

vine

Se zice ca Noe ar fi predicat cam 120 de ani. El a primit un MESAJ de al Dumnezeu pe care l-a transmis lumii. Unii au crezut. Alţii nici măcar nu  l-au luat în seamă. Unii, crezând la început,  l-au ajutat chiar, cu bani şi/sau cu materialele necesare, să construiască ARCA salvatoare. Altii însă l-au ridiculizat. De ce? Pentru că Potopul despre care le vorbea Noe, întârzia… Astfel, chiar oamenii care la început crezuseră, şi-au pierdut credinţa. Tocmai pentru că TIMPUL trecea şi Potopul nu venea! Credinţa celor care crezuseră la început, încet-încet, s-a stins şi odată cu trecerea timpului  oamenii au uitat motivatia lui Noe de a construi ARCA salvatoare… Dar…

Într-o zi, pe cerul senin, un norişor şi-a făcut apariţia. Nimeni nu l-a luat în seamă la început. E doar un norişor ivit pe cerul senin! şi-au zis oamenii şi şi-au văzut, mai departe, de treburile lor.  Fiecare de treaba lui, fiecare în gospodăria lui! Dar norişorul îsi „vedea „, şi el, la rîndul sau, de…traba lui. Şi s-a făcut din mic, mare, şi din ce în ce mai mare şi mai întunecos, acoperind, din ce în ce mai mult, de la un capăt la altul, cerul. Ba încă a coborât până la pământ, acoperindu-l! A început să plouă. La început mărunt, uşor, liniştit, obişnuit. Apoi din ce în ce mai abundent, picături mari şi dense. Tunetele şi-au făcut apariţia şi zguduiau văzduhul. Apa se revarsa, şuvoaie, peste lume. Şi-a fost aşa, NOAPTE şi ZI şi-apoi.. Zile si nopţi de-a rândul, fără-ncetare! Prăpădul s-a dezlănţuit! Abia atunci, oamenii,  şi-au amintit de „bătrânul nebun” care-şi construise Arca! Şi mulţimea a alergat spre ea. Dar…

Dumnezeu a închis USA…

                                                     ……CORABIEI!!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

  Lumea îl crezuse pe Noe nebun, şi mulţi făcuseră chiar glume pe seama lui. Dar Noe, om al lui Dumnezeu, îsi văzuse de treaba încredinţată lui de Dumnezeu! Şi CREZÂND,

se pusese pe lucru! Şi pe propovăduire! Lucra şi propovaduia. Propovaduia şi lucra. Aşa se pregătea el de…venirea POTOPULUI! Încercase de multe ori să-i convingă pe cei din jur să se pregătească şi ei! Inutil însă!!…

……………………………………………………………………………………………………………………………….

Oameni buni, şi astăzi se-ntâmpla la fel ca-n vremea lui Noe! Se tot vesteşte CEA de-A Doua Venire a lui HRISTOS. Ei şi!!!…

  Unii, contemporanii noştri, spun despre cei care se pregătesc pentru CEA de-A   DOUA VENIRE a DOMNULUI HRISTOS cum că acesţia ar trăi într-o..”altă lume”, că ar fi puţin plecaţi cu…PLUTA, că ar fi…NEBUNI!, argumentând, poate, ca şi cei din vremea lui Noe: „unde este făgăduinţa venirii LUI? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau la începutul zidirii!” (Petru 3,3-4)…

  Mulţi sunt dintre cei care azi, ca şi în vremea lui Noe, iau în râs vestea despre reVENIREA Domnului Iisus şi-i iau în râs pe „vestitori”, dar uită că: „la Dumnezeu, 1000 de ani sunt ca o singură zi”…

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut şi doreşte ca nimeni să nu piară! Însă nu obligă pe nimeni! Fiecare, personal, decide dacă vrea sau nu vrea să fie salvat!

Dumnezeu ne-a lasat pe noi sa alegem.  EL doar ne pune-n faţă alternativele. Iar noi, “băieţi dăştepţi”…ne facem că nu vedem, ne facem că nu auzim Glasul Domnului! IL ignorăm pe Hristos şi ignorăm învăţătura Lui! Nici că ne pasă. Avem 10 PORUNCI dumnezeieşti! Lăsate nouă de al Tatăl Ceresc! Şi-avem un singur TESTAMENT, lăsat nouă de Mântuitorul Hristos, şi anume: „Iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fiţi fii ai Tatălui ceresc!” Noi însă, ce facem?? Mâncăm, bem, chefuim, dusmănim „cu ardoare!!” –ca şi cei din vremea lui Noe-,  ne uităm în ograda altuia, fără să luăm-aminte la cuvântul Scripturii care zice: „Luaţi seama, dar, la voi însivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi de băutură sau cu oricare dintre imprejurările lumii acesteia (inclusiv cu sunetul de SIRENĂ www…-aviz amatorilor!!) şi,  astfel, ZIUA ACEEA să vină fără de veste asupra voastră!! Vegheaţi, dar, TOT TIMPUL! PRIVEGHEAŢI şi..RUGAŢI-vă!!, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea FIULUI OMULUI” (Luca 21,34-36)…la CEA de-A Doua Venire a SA!!!, aş adăuga eu.

Nota: PACE celor ce vin, BUCURIE celor ce rămân (şi citesc), BINECUVÂNTARE SFÂNTĂ celor ce pleacă

„Şi ne iartă, nouă, greşalele noastre”…


Astăzi am ramas acasaă,  mai mult decît de obicei, aşa că am întîrziat, un pic, la servici.  Cînd mai aveam doar cîţiva paşi pînă să ajung la muncă, opreşte lîngă mine, la colţul străzii, o „potaie”, minusculă,  de maşină, căreia nici nu i-aş zice maşină (căci nici formă nu are!!), dar cum producătorul ei este o mare companie de fabricat maşini, nu am încotro…

Se extrage din ea, deşirat, lung cît o prăjina, Iustin, un fost angajat de-al meu, masterand în Teologie -ultimul an,ultima sută de metri-, cu care nu vorbeam de mai mult de 3 ani, şi fără să-mi dea timp de gîndire, îmi zice:

– Dna Antonella (aşa îmi zice el, derivat de la Antoaneta, ş i eu nu l-am corectat, căci puţin îmi pasă cum îmi spune, de vreme ce, oricum mi-ar zice, nu o va zice cu respect…), staţi aşa să vă dau daruri de la Sfinta Biserică!, zice el, subliniind, apasind cuvintele. Deschide „ideea” de portbagaj a aşa-zisei maşini, scoate nişte pungi  pline şi mi le îndeasă în braţe, „blagoslovind” ceva ce n-am înţeles. Eu, accept „bagajele”, fără să-l privesc, fără să protestez, fără nazuri, zicînd:

– Bogdaproste şi mulţam’! La RAI să le găseşti!

– Sa aveţi un Paşte binecuvîntat!, îmi blagosloveşte el.

– Şi tu la fel!, îi răspund nonşalant, tot fără să-l privesc. Era ca şi cum n-ar fi fost…

Nu ne vorbeam de mai mult de 3 ani, de cînd „l-am pus pe liber”, luîndu-i pîinea şi cuţitul, „laptele şi mierea”, de la gură… Umblase cu mierea pe care i-o dădusem în administrare şi, „se cam îndulcise”, băgînd mîna, pîna la umăr (şi tot pîna acolo, i-o pusese Domnul Hristos, în ghips, pentru „trezire”, la foarte scurtă vreme, după comiterea faptelor, după ce i-a făcut praf, într-un accident, maşina – un Mecedez!- pe care şi-o cumpărase din banii mei; asta în timp ce eu deveneam..falită!!,si datoare..vîndută!!!), în urdiniş…

Nu ne vorbeam, cînd ne întîlneam faţă către faţă, deşi SOARTA ne cam ademenea, şi ne juca, adeseori feste. Ba de mai multe ori, el chiar „m-a înfrunta”, ca să zic aşa, cînd ne întîlneam şi erau de faţă şi alte persoane, salutîndu-le pe acelea, ,subliniind, doar pe acelea, sau vorbind doar cu ele, cum a fost cazul o dată, cînd ne-am întîlnit în poarta Mănăstirii Radu-Vodă. Eu fiind cu o dnă,mama Maria, noi amîndouă fiind, urcam, iar el, singur fiind, cobora, şi a zis, apăsat, concis (ca să priceapă „lumea”):

-Sărutmîna, mama Maria!

Nu fusese singura dată cînd se purta astfel. Mă durea nesimţirea lui (mai ales că, atunci cînd il angajasem era „rupt-în-cur” şi vai-de-lume”,sărac lipit pămîntului), dar îmi vedeam de necazu’ meu, mergiîd mai departe. La cît mă paăubise, ce mai conta acum, această purtare?!! M-am limitat la a-i trimite sş a-i transmite nişte mesaje, mai dure decît viaţa însăşi. Însa erau personale. Între mine şi el. Telefonic! Dacă el, mai apoi a vorbit altora, şi chiar le-a arătat (căci unele fuseseră în scris), unora, a fost strict problema lui! Eu am zis ceea ce era real. N-am fabulat, şi n-am încercat să-l subminez, şi nici să-l batjocoresc. Îmi doream ca Dumnezeu să-l ducă pe bine, şi, dacă EL voia, chiar, cît mai departe de mine, căci nevăzîndu-l fîţîindu-se pe sub nasul meu, în maşini de marcă, nu-mi mai aminteam de pagube. Dar, nu a fost să fie aşa. Ci încă mai abitir, viaţa ne aducea în împrejurări în care dădeam nas în nas. Adevarate lecţii de viaţă, şi încercare…L-am iertat, deşi nu-şi ceruse niciodată iertare, şi nu dădea semne că-i pare rău pentru furtişag. Ba, mai spunea unora, dintre apropiaţi, că nu am niciun motiv să fiu supărată pe el, că el nu a greşit cu nimic. Şi că el m-a respectat şi mă respectă, că i-am întins o mînă!!!…Asta mă înfiera să le zic ălora: Nu, nu a gresit cu nimic, numai că şi-a însuşit bunuri din bunurile mele şi etc, etc… Şi nu înţeleg ce Teologie aprofundează?!!!…Teologia Fariseilor!, îmi răspundeam singură, sau mai degrabă, îmi sufla în ureche „îngerul căzut”…

I-am mai dat, o vreme, nişte teme de cercetat -din Scriptura, pe care se presupunea că o studiază la masterul lui-, după care mi-am văzut de viaţa mea, încercînd să uit, să muncesc pînă-mi sar capacele ca să pot plăti furnizorii ca să pot merge mai departe cu Firma mea, şi ..sa-l  iert. Nu ţi-e însă totuna, cînd paguba e atît de mare şi gura „păcătosului” şi mai mare!!!..Dar, pînă la urmă, am reuşit, şi..l-am iertat!

Dăună-zi aproape că-mi trecuse pragul magazinului, dar nu a îndrăznit prea mult. Era cu un coleg, cu care făcuse un parteneriat oarecare, şi cu care mă mai intersectasem şi eu, şi pe care, personal, nu-l prea agream. Dar, individu’ e genul de om care „se bagă-n seamă”, fără să-i pese de ce cred alţii despre el…
Colegul a intrat, el a rămas în prag. I-am auzit glasul. Ăla a intrat, şi-a cerut iertare pentru lucrurile pentru care,”poate”, „m-a suparat”(a zis el),vreodată, zicînd:
-Să nu mai ziceţi despre noi că am făcut cele ce le-aţi zis, fiindcă noi sîntem nevinovaţi!, a zis, rînjind, colegul lui, care intrase. Eu i-am răspuns, la modul general, dar şi ştiind că la uşa care era întredeschisă se afla Iustin:

-Am zis despre voi lucruri reale! Si, v-am zis ceea ce a fost de zis! V-am zis vouă şi altora. Şi, da, am fost supărată pe voi, căci m-aţi mîhnit, nu atît cu „năştruşniciile” voastre, cu pagubele pe care mi le-aţi pricinuit, fiecare în chip diferit, cît cu purtarea voastră ulterioară, dar…v-am iertat! Să fiţi sănătosi, şi să aud că v-aţi pocăit, că vă faceţi oameni cumsecade, şi că aţi ajuns mari arhierei (visul oricarui student la Teologie!!!)!, am adăugat eu în glumă… Apoi ei au plecat rîzînd, iar eu „am uitat” de ei…

Şi acum, iată că Iustin, cel care preţ de 3 ani încheiaţi nu a dat niciun semn de părere de rău, pentru faptele lui, vine să-mi „aducă daruri de la Sfinta Biserică”!!! Dumnezeule Mare!!! Cum, dar, să nu le primesc?!…Şi dacă nu acum, în Săptmîna Patimilor, atunci cînd?…

Slavă, Tie, Doamne! Tu eşti CEL CARE ai zis: „de 70 de ori cîte 7, să iertaţi!”…

Iată, Doamne, am iertat! Ca să-ŢI pot zice, atunci cînd rostesc TATĂL NOSTRU: „şi ne iartă, nouă,
greşalele noastre; precum şi noi iertăm, greşiţilor noştri!” Amin.

Antoaneta

2 mai 2013

PS: Aveam o problemă, la rostirea rugăciunii Tatăl Nostru. Cînd ajungeam la versetul: „şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum iertăm şi noi, greşiţilor noştri, dintr-o dată intram în impas. Să zic!!! Sau să nu mai zic!!! Aveam atîţia pe care nu-i iertasem!! Şi pentru că voiam să-mi duc Rugăciunea la bun-sfîrşit ziceam: Şi ne iartă, Doamne, geşalele noastre; şi ne AJUTĂ, SĂ IERTĂM, ŞI NOI, greşiţilor noştri și, totodată, să cerem și să primi iertare de la cei cărora, noi, le-am geșit! Ca să putem zice, cu inima curată: „şe ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!”

Sfintii 40 de Mucenici


  Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici coincide în Calendar,  în 2013, cu Pomenirea celor adormiți…
  ..Presupunînd că va fi mare-mare-nghesuiala la Biserici și că fiecare va fi nevoit să împartă, prinoasele, la fiecare, adică între ei, am găsit de cuviință să fac pomenirea, cu o zi mai devreme și asftel, am decis să mă prezint cu prinoasele la Sfîntutul Spiridon.
 Aici vin studenții de la Teologie, întrucît Biserica este Paraclis Patriarhal și, cu siguranță voi bucura pe mulți dintre cei prezenți, că se vor înfrupta cu bucurie din darurile pe care eu le voi duce  în Biserică, spre cinstirea Sfîntului Spiridon  și a Celor 40 de Mucenici!
  Am o oarecare stînjeneală, ori de cte ori merg să duc daruri la Altarul Bisericii Sf Spiridon, deoarece Biserica este păstorită de un calugar, părintele Dimitrie, și nu prea mi-e la indemină, mie, cu călugării, deși am cîțiva „prieteni” printre acestia. Față de părintele Dimitrie, am o oarecare reținere, care, evident că nu este justificată nicicum. Dar, asta e! Mă jenez să-l inoportunez cu prezența mea; și, cel mai ades, cînd merg la Biserică lui, „mă strecor” și aș vrea, dacă s-ar putea,  să mă fac „nevăzută”… Dacă se întîmplă „să ne intersectăm” cumva, mă aplec stîngaci și-i spun discret:
  – Doamne ajută, părinte! După care dispar, la fel de iute precum am venit, nu inainte de a-i face o plecaciune Sfîntului Spiridon -grabnic ajutătorul meu!-…
  Întimplarea ( sau nu!..) a făcut ca din 2009  să am ca și „confident” un părinte care păstorește tot la o Biserică cu Hram-ul Sfîntului Spiridon.
  Necazurile, repetatele mele necazuri, interminabile parcă!!!..INTIMPLAREA sau…DESTINUL, mi-au îndreptat pașii într-o zi spre un om de o blîndețe comparabilă doar cu a parintelui, scumpului și atît de drag mie,  părintele NICODIM BUJOR -autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica; preot despre care am scris si publicat o Carte, foarte draga inimii mele ! Omul acesta, pr N F m-a ascultat cu răbdare, m-a povățuit cu blîndețe și cu înțelepciune de sfînt -om luminat și erudit-. m-a binecuvîntat, și la plecare mi-a spus:
  – Antoaneta, să mergi, te rog!, măcar o dată  pe săptamînă la Sfîntul Spiridon și să i te închini! Că este ..MARE FĂCĂTOR de MINUNI! Eu însa, am plecat de la „confidentul” meu, de la părintele N F, fără să iau-aminte la spusele lui…Ba, în netrebnicia mea, mi-am zis:
  – Ei, na, acuma! Ce să-mi zică și părintele! Mă trimite la Sfîntul Spiridon, că doar nu m-o trimite la alt Sfînt, dacă el, părintele, slujește la o Biserică ce poartă Hramul Sfîntuli Spiridon! Cu siguranță că dacă avea hramul Sfîntului Gheorghe sau al Sfîntului Nectarie sau al oricarui alt Sfînt, mă  îndemna să mă duc să fac închinaciune la Unul dintre Acestia…Și, fie din lipsă de timp, fie din necinstirea cum-se-cuvine a Sfîntului lui Dumnezeu, Spiridon, fie dintr-o oarecare „reținere” ( despre care nu se cade acum, aici, să vorbesc!!!), nu m-am dus să mă închin sau nu m-am dus atît de des cît ar fi TREBUIT!…și cît de des „îmi poruncise”, „confidentul” meu, dragul și blîndul părinte, Nic F. Dar, un singur lucru știu, acum, și anume, că m-am dus la Sfîntul Spiridon într-un moment de mare primejdie, pentru mine, iar  Sfîntul nu numai că m-a primit, dar m-a și ajutat neconditionat!!! Căci rugîndu-l eu cu aprindere de suflet, la mare necaz fiind, degrab’ și-a pus Sfîntul Spiridon papuceii în picioarele sale și degrab’ a purces, dimpreună cu mine, la drum și la..”bătălie!” Și-am ieșit biruitoare din „lupta cea grea!” ( dar, relatarea aceasta pe altă dat’! )
  Așadar, dată fiind „suprapunerea” celor două evenimente, Sîmbăta celor Adormiți și Cei 40 de Mucenici, decid să-i cinstesc pe Cei 40 mai înainte cu o zi, și totodată să-i celebrez, ducînd daruri, unde altundeva decît la ..Sfîntul Spiridon, pentru ca era la 2 pasi de habitatu` meu. Slujea un părinte pe care nu-l știam decît din vedere, profesor la Facultatea de Teologie, dacă nu mă-nșel. Faptul că nu-l știam, aproape deloc, mă stînjenea și mai mult. Fiecare preot are obiceiurile lui, stările lui, rînduiala lui, și eu nu știam absolut nimic, ce și cum să fac acolo, nici ce rînduială are preotul respectiv. Și am făcut așa dupa cum „m-a tăiat capul”, scurt, simplu, rapid. Am dus pungile cu mucenici ( niște covrigei în forma de 8, unși cu miere, peste care se pune nucă pisată ) exact așa cum îi luasem de la o Cofetărie ( fiecare în punga lui de hîrtie și, apoi, puși toți „de-a valma” – martirizîndu-i din nou!!!- în niște pungi de plastic ), pe măsuța din fața Altarului, lîngă Candela care Ardea. Am „atașat” o sticlă de Kagor ( vin dulce, rusesc, care mi-a atras multa antipatie si nenumarate controale de la GF, la micutza mea firma, in urma reclamatiilor pe care GF-ul le primea de la chiar slujitorii Altarului, care se infruptau des din prinoasele mele!!! Slava Domnului!, si ierte-i Domnul pe toti! ) și o lumînare neaprinsă ( luată de la Biserică!!! Prima oară cînd mă comformez!!, anuntului din usa Pangarului Lăcașului …), după care, „m-am prezentat la Altar”.  A ieșit din Sf Altar, părintele care era de rînd la Slujire, căruia, punîndu-i în brațe „jertfa” ce adusesem, îi zic sec, grăbit, fără punct, fără virgulă:
  – Părinte, am adus mucenici AZI!…Să-i slujiți, vă rog! Și să-i împărtiți cu studenții ( și-i indic strana!..care era înconjurată de 10-12 studenti..)! Preotul n-a zis nimic, nici nu știu dacă m-a binecuvîntat…Era parcă preocupat de ceva. Mi s-a părut, un pic, încruntat…Dar, probabil că este doar o părere…Eu întotdeauna am ..PĂRERI! Și nu adesea de rău ( pt faptele mele rele )!!! Și mai am și prostul obicei de a-i cataloga pe oamenii din jur!!!..De data asta însă, nu puteam opina și nici dialoga, pentru simplul motiv că nu era vreme..Trebuia să fug la munca mea, iar preotul să „fugă” la „treaba” lui..Îl aștepta ..LITURGHIA! Așa că am dispărut, chiar mai repede decît mi-aș fi dorit, ca să deranjez cît mai puțin cu prezența mea…Faptul că mă aflu „în frunte ca păduchele” într-un moment în care mi-aș dori să mă fac „nevăzută”, mă stînjenește peste poate, deși eu nu-s așa o timidă, ca să zic asa. Deloc! Dar, ca orice om, am și eu sensibilitățile mele. Și atunci cînd este vorba despre Lucrurile lui Dumnezeu, de lucruri SACRE, am o oarecare ..decență, moștenită de la părinții mei, care nu mai sînt și, în memoria cărora încerc să transpun în fapt educația pe care mi-au dat-o și să cultiv: Frica și iubirea de și pentru Dumnezeu! ( chiar dacă nu-mi iese totdeauna!!…)  Așa că m-am mulțumit că nu m-a certat  părintele, ca, poate, am pus mucenicii într-un loc în care „nu era voie” ( mult prea aproape de Altar, unde oamenii nu pun „jerfele”, cel puțin eu nu văzusem niciodată-vreodată, acolo, dar  nu știam unde să le pun ca părintele să știe de ele și să le binecuvînteze, așa că „le-am plasat” în cel mai vizibil loc…Iertat să-mi fie! Dar eu trebuia să plec la servici! )!!..Și am „fugit” la „corvoada mea zilnică”…oarecum mulțumită ca-mi îndeplinisem dorința de a duce un dar, cu o zi mai devreme, Sfinților Mucenici!…
La vreo două ore distanță, mă „trezesc” cu  doi studenți care dau năvală în Magazinul meu și-mi zic:
  – Bogdaproste, dna Antoanetaaa! Și mulțumim pentru tot! Am mîncat cu toții mucenici de la dvs ( văzuseră ca eu îi dusesem, căci Biserica era aproape goală, doar ici-colo cîte un credincios și, în rest, studentii mai rîvnitori la strana ). Ne-am bucurat de darurile dumneavoastra! Să aveti spor și ajutor și să vă înmulțească Dumnezeu darurile!…Am mîncat cu bucurie! Au fost minunați Mucenicii dvs!, decretară studenții.
  – Mulțumesc mult, dragilor! Ce mai mare bucurie pentru mine decit aceasta, să aud că v-am făcut bucurie!! Nici nu știți cît mă bucur că au fost primite darurile mele!! Vă mulțumesc că mi-ați făcut bucuria aceasta! Să fiți sănătoși! Și vă mulțumesc!
Au plecat studentii lăsîndu-mi …bucuria dăruirii!!
Am avut o zi minunată! Cum foarte puține am avut în ultimele luni de zile…în ultimii ani chiar.
  – Sfinților Mucenici, vă mulțumesc pentru dragostea ce-mi purtați! Ce m-aș fi făcut fără voi!!!…Ce m-aș fi făcut fără truda Sfîntului Spiridon, pentru mine!!…De vie, m-ar fi îngropat cei ce mă răstignesc..( pe nedrept!!! )…Mulțumesc Sfinte al lui Dumnezeu, Spiridoane!
ÎI mulțumesc Îndelug-Răbdătorului și mult-milostivului meu Dumnezeu!anto in ajun de craciun
 
    Antoaneta
 9 martie 2013