Archive for the ‘Recenzii si carti’ Category

„Jurnal despre ceilalţi”, sau MINUNEA de azi, de ieri şi de-a…pururi!!


Minunea de azi, de ieri şi de-a…pururi poartă numele unei delicate, discrete fiinţe, Aura Dan.

Am mers cu ea de mână, mână-n mână, azi la Editură. Avea palmele transpirate de emoţia…întâlnirii cu  noua sa creaţie: „Jurnal despre ceilalţi„. Pe drum mi-a mărturisit că, ştiind că va merge azi să-şi ia prototipul cărţii, nu a dormit toată noaptea trecută!! Hmm, ea nici nu ştia că tocmai din acest motiv şi eu îmi lăsasem baltă anumite trebuţe, ca nu cumva să mai slăbească, biata de ea, şi mai mult,  aşteptând mai mult. Ştiu că aşteptarea îi creează emoţii mari, aşa că am dat bice cailor spre întâlnirea cu ea. Am luat-o de-o aripioară, de la metrou şi…când am ajuns la Sediul Editurii, abia mai putea păşi. N-am văzut un om mai emoţiv decât ea ( afar’ de regizorul Daniel Pralea Blaga -autorul „Admirabel-ul” publicat la Ed Astralis, manageriată de scriitoarea Camelia Pantazi Tudor, pe care l-am întîlnit mai acum vreo două săptămâni- şi de traducătoarea lui Paulo Coelho, Gabriela Banu!!). Emoţii pînă la leşin, dom’le!! N-ai văzut aşa ceva!! Le-aş putea zice chiar smeriţi acestor oameni. Nu le place deloc să iasă-n faţă, şi-atunci când o fac leşină!!! Ei fac asta, pe când neisprăviţii, non-valorile, te dărâmă cu tupeul lor!!…

Aura Dan, o scriitoare foarte talentată, a strâns un mănunchi…un fel de FAPT DIVERS şi le-a întocmit într-un „JURNAL despre ceilalţi!” Un JURNAL mucalit!

Cititorii ei vor găsi în acest JURNAL  despre ceilalţi situaţii de ..FAPT DIVERS trecute prin filtrul gândirii şi simţirii AUREI DAN, care gândeşte şi simte puţin…altfel! PRIETENII ştiu de ce!!!…

Iată câte ceva despre…

ŞŞttt!!!…Vorbeşte filologul şi…criticul literar, Dl Marian Nencescu!!!


 ….Doamneee, ajută!! Să se-audă unde trebuie!!

Cândva, o poetă se plângea că, nefiind suficient de citită, nu este nici îndeajuns de înțeleasă de public. Desigur, în această situație există și un remediu. Scriitorul autentic își formează întâi cititorii, apoi publică. Asta se întâmpla cândva…cam pe vremea lui Paul Valery. Astăzi, între autor și cititor a intervenit un soi de supra-cititor, criticul, sau mai bine spus „interpretul” literar. El explică, judecă, recomandă ori respinge (tot mai rar !) orice nouă creație, pretinzând că face aceste gesturi dintr-o vocație altruistă. Orgoliul lui secret rămâne, ne asigură academicianul Eugen Simion, acela de a compune texte care „să dureze”, dacă se poate cel puțin cât operele recomandate.
Așa au procedat marii critici, așa aspirăm și noi. Așadar, judecând după ocupație, criticul este cam tot un soi de cititor, dar mai avizat, mai informat. El nu publică romane, poezie ori teatru, dar dă impresia că este cel puțin egalul, dacă nu superiorul autorilor comentați. Este, ca să mă exprim într-un limbaj la modă, un cititor „jucător”. Cu excepția criticilor instituționalizați, retrași deja în adâncimile profunde și repetitive ale spațiului universitar, majoritatea criticilor activi publicistic, indiferent de vârstă, condiție sau grup, practică încurajarea „mediatică”, de regulă în varianta ei populistă, orală.
De aceea, la cenacluri, lansări de carte sau la chermeze literare dai de cititorul „jucător”, un actor nelipsit al acestor scene colorate divers și care reprezintă, generic, „lumea literară”. El comenteaza, uneori chiar fără să citească acea carte la care se referă, căci, la nevoie, elocvența îi ține loc de cunoștințe. În lipsa suportului scris (de regulă, textul se produce separat, în cu totul alte circumstanțe), cititorul „jucător”, evoluează oral și se bazează mai mult pe charismă ca să-i convingă pe ceilalți (potențiali) cititori de virtuțiile cărții respective.

Se mai poate vorbi în aceste condiții de o lectură obiectivă, pe criterii estetice, temeinice? Răspunsul ține, paradoxal, de calitatea literaturii comentate, căci, nu-i așa ?, „spiritul critic șomează, când dispare literatura autentică”, cum ne învața, cândva, la Facultate, profesorul Eugen Simion. Așadar, șansa noastră, a celor din tagma cititorilor „jucători”, este să ne întâlnim, din când în când, cu creația autentică. Nimeni nu ne scuză dacă, în clipa de grație a impactului cu capodopera, am ratat esențialul.

Marian Nencescu -critic literar, filolog (as putea spune si..filozof!! A.R.)

(Nota: aici, de la mine, A R, in loc de comentariu: ganditorul2)

Daniela Şontică Un scenariu de coşmar pentru scriitor: criticul care „critică” fără să fi citit!
Nicolae Rotaru
Nicolae Rotaru Sau sa fi citit fara sa fi inteles

Îmi place · Răspunde · 1 · 3 ore

Antoaneta Radoi Din gama: Iartă-i, Doamne, că poate nu ştiu ce fac!!(si unii si altii) Dle Nencescu, mi-aţi facut ziua mai buna, aveti de la mine o…

Captiv în inutil…


     de: Antoaneta Rădoi

Exceptând desenele de pe coperta I-a, pe care, să zicem, nu le înţeleg, dar presupun că au o oarecare trimitere pe undeva… Cartea, scriitura, naraţiunea celor evocate mi-a placut maxim!

Captiv-in-inutil

„Captiv în inutil” (autori: George Hodorogea si Claudia Mesea Paraschivescu; recunosc n-am înţeles niciodată de ce publică în aceeaşi carte doi scriitori!!, dar e strict problema lor!!) începe aşa: „În Italia sec XIX, un puşti din Napoli, Giuseppe,  şi-a început copilăria furând o pâine, iar RĂSPLATA a fost…Şcoala de Corecţie, de unde a fugit de mai multe ori şi tot de atâtea ori a fost prins”, astfel trecând prin faza de adolescenţă şi, mai apoi, de adult, petrecând doar CAPTIV  într-o Şcoală sau Alta de…CORECŢIE!!  CORECŢIA i-a fost aceea că pe la SCOLILE astea el nu învăţa altceva decât cum să fure mai bine ca să nu mai fie…prins, ne sugerează autorii. Şi aşa a trăit Giuseppe din Napoli, ani şi ani, chiar şi după ce devenise…adult şi bărbat în toată firea. Vreo 50 de ani şi-i petrecuse Giuseppe numai şi numai după gratii, fiindcă Societatea nu-i putea oferi unui PUNGAŞ altceva decât OCNA. Cu LIBERTATEA nu prea ştia ce să facă, atunci când, temporar, o obţinea! Societatea îl respingea de fiecare dată când avea şansa să fie LIBER, şi chiar când nu săvârşea nicio tâlhărie, bietul de el, era bănuit. De lucru nu găsea. Toţi fugeau de el ca de un proscris! La urma-urmei, era un proscris, că ce patron de firmă şi-ar angaja un pungaş cu..patalama? Din pricina asta, bietul Giuseppe, ajunsese să fure doar ca să fie săltat şi trimis iarăşi la Închisoare, loc în care avea cele minim-necesare traiului, pentru care nici nu era nevoit să plătească taxele şi iar taxele, pe care trebuia să le achite un cetăţean liber…şi unde nu i se amintea chiar în fiecare zi că e un borfaş nenorocit!! Greşise cândva, când fusese copil fără minte sau…pentru că-i fusese prea foame, furase o pâine, doar… o pâine!!!, iar Societatea nu i-a mai dat, după aceea, NICIO şansă!! Nu că altor săraci  le-ar da!… Ea, SOCIETATEA, se bucură să ne ţină, pe  mai toţi (cu excepţia unora care au dat UTIL din coate)…Captivi în inutil…

Foarte interesant punct de vedere şi, al naibii de REAL! Doar că, plecând de la mica jonglerie a lui Giuseppe din Napoli, jonglerie din vremea în care era copil şi când a reuşit să fure o pâine, dar, vaii, cu ce preţ!!, autorii lucrării de faţă ne aduc,  pe curpen, cu mostre, cu demonstraţii şi argumente concrete, în JONGLERIILE Societăţii româneşti din zilele noastre şi al marilor JONGLEORI care au făcut din România o tară a proscrişilor, o ţară de flămânzi, de goi şi de disperato-depresivi, în timp ce JONGLEORII se desfată copios din toate avuţiile patriei dimpreună cu toţi veneticii posesori de multinaţionale şi de Mega-Mall-uri – întinse pe întreg teritoriul României, pe mii şi mii de metri pătraţi, unde nu plătesc taxe- şi..alte cele, venetici care ne asupresc şi ne sug seva dacică precum suge plăşniţa! Nu-i găseşti pe bandiţii acestia la Beciul Domnesc, unde le-ar fi locul, ci în vile luxoase pe care LEGIUITORII care ne guvernează (prost) nu le comfiscă şi nu le ia drept daune pentru incomensurabilele lor furturi…, în schimb am auzit şi văzut de multiplicaţii „Giuseppe de România” care stau după gratii mult şi ..era să zic bine!!, Doamne fereşte de binele acela, stau la carceră pentru o biată pâine cum e cazul femeii care a furat dintr-un Butic salamul şi o pâine ca să le dea de mâncare copiilor ei nemâncaţi de prea multă vreme!!  Crunt adevăr!

Recomand cartea…

 

De la “Taine în vis” a Cameliei Pantazi Tudor, la…Panait Istrati!!


În sfîrşit, am decis, după 48 de ore, să iau o pauză de la munca silnică şi să-mi bucur sufletul cu nişte slove.  Oameni buni, nu sînt o mare inteligenţă, dar dacă nu citesc într-o zi  măcar şi cîteva zeci de pagini, dacă nu scriu măcar două pagini, daca nu-mi pun gîndul pe hîrtie, mor cu siguranţă, mă asfixiez!! Pune-mă să fac orice corvoadă şi nu-mi da NIMIC  drept plată, dar compenseză-mă cu-o Carte!! Şi..lasă-mă s-o citesc!! Apoi…lasă-mă să scriu!! Sau invers!!!

Am, şi eu, în sfîrşit, o carte de-a Cameliei Pantazi Tudor! Şi unde mai pui că e şi cu…autograf!!

Uite!!

autograf-cami333

Citesc din volumul acesta,

coperta-cami333

al cărui autor este sensibila doamnă Camelia Pantazi Tudor.

 Nici nu ştiu cînd am ajuns la pagina 47, dar mă surprind gîndind asemenea ei, însă…puţin altfel!!

  Doamneee, m-am luat de griji!! Locuiesc într-un bloc cu “GRAD de RISC SEISMIC RIDICAT, Clasa Întîi de Risc Seismic”-cum îi spun edilii-, pe a cărei faţadă tronează un CERC mare, o BULINĂ colorată în roşu, pe care stă scris cu majuscule, textul dintre ghilimele!! BULINA ROŞIE şi GURILE RELE spun că, la un eventual cutremur, nu va mai rămîne nici praful din blocul acesta!! Hmm, vorbeşte lumea!!!  Zic! Şi, totodată, mă încăpăţînez să CRED că la un cutremur, apartamentul meu va pluti prin aer, pe deasupra tuturor apartamentelor şi va aseleniza peste mormanul de cărămizi şi resturi…!!, chiar dacă eu stau la etajul 2 şi, prin natura lucrurilor voi fi MIEZUL molozului, al amestecăturii de cărămizi şi trupuri!! Eu ŞTIU şi VREAU să CRED că voi ajunge plutind, deasupra mormanului, şi voi sta moţ într-un fotoliu, cu-o cească aburindă cu cafea într-o mînă, cafea musai făcută în inconfundabilul meu ibric de aramă, vechi de zile, voi citi nestingherită din…Panait Istrati, incurabilul visător!! Asta mă ajută în fiecare “seară” să pot adormi, mai spre 5 dimineaţa, după ce PRICOLUL NOPŢII a trecut déjà şi să uit că am pe faţada blocului o Bulină Roşie avertizoare, care mă face să mă simt asemenea unui proscris!! Doar incurabilul visător Istrati, mă mai face să visez şi chiar să cred că, poate, şi eu, asemenea lui, voi fi apreciată într-o binecuvîntată zi, dacă nu în Franţa (Sîc!!), dacă nu în oraşul meu de reşedinţă, fost cîndva..”Micul Paris”, Bucureşti, măcar în satul natal, acolo unde-şi dorm somnul de veci, bunii, scumpii şi sfinţii mei părinţi -Domnul să-i odihnească de-a dreapta Sa!-, care şi ei, asemeni “sfintei mame” a lui Istrati, şi-au trudit oasele la munci grele ca să ne poată creşte şi educa frumos, pe mine, “Smărăndiţa Popii” –care făceam cu mult mai multe RELE decît cei 3 fraţi ai mei la un loc şi decît juma’ de sat de odrasle alintate!!- şi pe fraţii mei, toţi băieţi, mai mari şi…mai cuminţi decît mine!!, şi să ne facă oameni de nădejde ai Neamului!…

  Nu ştiu şi n-am înţeles NICIODATĂ LOGICA edililor bucureşteni, legată de această …BULINĂ ROŞIE de pe faţada blocului meu cît şi de pe alte blocuri!! Să fim, oare, mai în siguranţă dacă ştim că blocului nostru i s-a aplicat o asemenea ŞTAMPILĂ, sau edilii au scăpat de obligaţii prin afişarea preţioasei Buline Roşii??! Cert este că, CEVA pozitiv tot s-a-ntîmplat în ultimii 10 ani, graţie prezenţei Bulinuţei Avertizoare! Am SCĂPAT de o mulţime de musafiri PRETINI şi NE-PRETINI care-şi tot făceau cale prin Beldiman Street, sub diverse pretexte, ori de cîte ori traversau Centrul Oraşului!! Acuma tare bine mă hodinesc din punctul acesta de vedere!! Slavă Ţie, Doamne!! M-ai scăpat de farisei! Ah, ce păcat că doar de o părticică dintre ei, de cei mai laşi… Cît şi de scoal’te masă, pun’te masă, pe banii mei… Dar, acum, că am scăpat de FARISEII FĂŢARNICI –în zisa lui Hristos-, mă-ntreb: Ei, bine, Doamne, dar dacă ai de gînd să dărîmi din temelii,  la un cutremur, blocul ăsta, aşa după cum ne indică BULINA ROŞIE avertizoare ce tronează pe faţada lui, unde va mai putea fi pusă PLACA MEMORIALĂ pentru ..micuţa scriitoare care sînt eu??!! Aaaa….m-am elucidat!! Micuţii scriitori nu au PLĂCI MEMORIALE pe pereţii caselor unde au locuit, aşa cum nu au loc nici în Revistele vremii!! Hmm, să nu ne grăbim! Nici lui Panait Istrati –scriitorul cu 4 clase abia-abia absolvite -dar cu nota 1o la CITIRE!!- şi o mie de meserii, niciuna cu Patalama, un rupt în dos, un “Vagabond de Brăila”, un proscris şi un renegat în patria sa, care scria dumnezeieşte, care a învăţat franceza din dicţionare, dar atît de bine încît chiar a scris şi a publicat în franceză şi căruia Franţa i-a acordat o mare recunoaştere scriitoricească şi pe care l-a tratat ca pe un Zeu al scrisului, nu i-a trecut niciodată prin gînd că va avea cîndva, în viitorul lui ÎNCERT,  o Casă Memorială cu o Placă inscripţionată cu numele lui la poartă, nici că un geamantan pricăjit, cu care singuraticul şi aventurierul Panait Istrati făcuse înconjurul lumii, cel mai adesea fără bilet, turist clandestin ascuns în cala cîte unui vapor…pînă-l găseau marinarii şi-l puneau la spălatul podelelor ca plată pentru găzduire şi pentru transport sau pentru un blid de mîncare…un geamantan pricăjit, ziceam, va ajunge o PIESĂ de MUZEU la..Brăila lui natală sau că ceaşca din care mama lui bea, poate cafea, cînd avea, poate un ceai ori, poate, apă din Cotul Dunării, va ajunge exponat în amintirea “sfintei mame” a lui Panait…căreia adolescentul Istrati nu i-a ascultat NICIODATĂ cuvîntul, acela de a se întoarce acasă şi de a rămîne lîngă ea, ca să-l ştie ea, “Sfînta lui mamă, Joiţa”, sănătos şi bine, şi lipsit de păduchi, ci “călcîndu-şi sieşi cît şi mamei lui pe suflet”,  de fiecare dată, după o întoarcere, spre infinita lăcrimare de bucurie a mamei lui, după o scurtă şedere, o STERGEA de-acasă, luînd adesea şi puţinul mărunţiş agonisit din truda de spălătoreasă a mamei lui “celei sfinte” şi spăla putina…plecînd în căutarea sau spre împlinirea..DESTINULUI!!, lăsînduşi, iar şi iar, îndurerată dincolo de lacrimi, scumpa şi sfînta mamă, care a şi murit fără să-l mai strîngă o dată în braţe, cel mai probabil, cu gîndul la scumpul ei Panait!!…

Sînt multe lucruri care mă definesc ca FRATE a lui Istrati. Şi nu e doar suferinţa singurătăţii la care m-a condamnat DESTINUL nemilos, după ce “mi-a furat” rînd pe rînd, tot ce mi-a binecuvîntat mie Dumnezeu!!!, multe, despre care, poate am să vorbesc cîndva!

Demult voiam să pun în pagină cîteva gînduri despre asemănarea mea, într-o oarecare măsură, cu Istrati, ale cărui scrieri le citesc cu o lăcomie devoratoare şi ale căror pagini le întorc cu moleşeala melcului, doritoare să mai rămîn, să mai zăbovesc un pic asupra unei expresii, asupra unei fraze, asupra unei..TRĂIRI de-a lui Istrati. Acest autodidact GENIAL!

istrati

 Cine nu l-a citit pe Istrati, poate considera că nu făcut mare lucru în viaţă, chiar de ar fi citit toate bibliotecile lumii celei mari!! Şi…

revenind la “Taine în vis”, volumul din care am citit 47 de pagini pe nerăsuflate, parcă-mi vine şi mie, asemea scriitoarei să mă întreb: “Ce e viaţa?” Dar, tot vorba ei, “mai bine lăsăm filosofia şi trăim aşa cum ne este dat!”, însă zic: să nu ne lipsim a lua, a ne strădui să adunăm din viaţă BOGĂŢIILE ce ne sînt date, dar pe lîngă care trecem, adesea, nepăsători!!

Dragii mei nu treceţi nepăsători pe lîngă cărţile marelui scriitor român Panait Istrati. Nici pe lîngă Cărţile Cameliei Pantazi Tudor! La fel ca la Istrati, scriitura Cameliei e curgătoare, te fascinează şi te rupe cu totul de la..ALTE TREBI, descopăr că avem pasiuni comune afar’ de scris şi citit, cafeaua la ibric, aburindă!! şi altele… Vă invit să-i citiţi pe cei doi, pe Istrati şi pe Camelia Pantazi Tudor şi, totodată, vă asigur că dacă nu o veţi face, voi veţi fi cei păgubiţi! Eu, mi-am făcut DATORIA şi v-am pus la curent… Nu mă credeţi pe cuvînt!! „Cercetaţi TOATE lucrurile -în acest caz CĂRŢILE; cititi-le-, şi luaţi ceea ce este bun!!”, din ele!!…

În fiecare carte citită vei descoperi măcar şi o fărîmă de viaţă, şi chiar di viaţa ta, cititorule…

   Antoaneta Rădoi –de la Vrancea

   23 oct 2016 ora 00,00