Archive for the ‘oameni ai lui Dumnezeu’ Category

Alin Stoica, tenor al Operei Române…


Un gînd Parintelui Cristian Baroianu, la 3 ani de la plecarea la Domnul!


  Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Au trecut 3 ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Cristian Baroianu. Lumina din candela nu s-a stins niciodata in tot acest timp, in casa mea! L-am purtat, de asemenea, in gindul meu, cu credinciosie, ca pe unul dintre ai mei, cei multi plecati la Domnul! El fusese un apropiat! Un preot care trecea des pragul Magazinului meu. Nu ca sa cumpere, ci sa stea la o vorba. Era un om citit, cu care aveai ce discuta. Vreme de 5 ani, nu trecea o data prin fata Magazinului, sa nu opreasca si sa intre 5 minute macar. Apoi..n-a mai putut veni!! A plecat la Domnul… Năpraznica BOALĂ a venit, s-a insinuat şi l-a smuls dintre ai lui, rapid, dur, fara menajamente, acum 3 ani…

Nu stiu cum s-a scurs timpul acesta. Pentru soţia şi cei doi băieţi ai lui, cu siguranţă, timpul s-a scurs între lacrimi, dus la Cimitir, parastase si..DURERE!! 3 ani de durere si de jale! Eu in toti acesti 3 ani, i-am pastrat vie amintirea. Parcă mai ieri ma sfadeam cu el, incercînd sa-l conving sa renunte la medicamentatie si sa aplice un ALTFEL de tratament BOLII lui! Dar el nu si nu! Argumenta ca sint BOLI care nu ascultă decit de CUTIT si de…citostatice!! O, Doamneee!!, cînd auzeam „citostatice”, mi se zbârlea parul! La vreun an de la declansarea INFERNULUI, dupa ce trecuse prin mai multe operatii (de care, eu cind auzeam, ma cutremuram stiindu-l cu by pass), slăbise mult şi abia se mai tîra, dar avea o voinţă şi o dorinţă de-a se face bine, încît, ca să nu-l „prindă Moartea” (pe care o presimţea -îmi zice din ce în ce mai des: -Gata, mă duc de-acum!! Ştiu că nu mai scap, orice-aş incerca! Şi…ce n-am încercat!! Dar eu îi ziceam: -Ba n-aţi încercat decît tratamentele alea care-mi dau fiori, numai gindindu-ma ca le ingurgitati! Incetati cu ele! Incercati un …ALTFEL de tratament!! si-mi insiram prescripţiile!! Am citit pe net despre BOALA lui, intr-un an, cit nu credeam ca voi citi vreodata. Voiam sa ma informez si..voiam sa-l conving. Stiam ca daca va incerca, va izbindi! El, a incercat, dar…PREA tirziu, din pacate!!) se urca-n maşină şi dădea o fugă la mine. Se simtea la mine, ca la el acasa. Multi dintre cunoscutii lui, chiar credeau ca e Magazinul lui, pentru ca multora le dadea intilnire la mine la Magazin. Cînd îl vedeam intrînd pe uşă între două cîrje, mă treceau fiori pe şira spinării! Unde era omul puternic de mai înainte?? Unde era omul pentru care nu exista „nu pot!” Dacă aveai o problemă şi i-o povesteai şi-i ziceai: -Părinte Cristian, pur si simplu NU POT sa rezolv problema asta! El degrab zicea rîzînd si stapin pe sine: -N-aţi incercat suficient! Nu exista NU POT! La orice problema exista o rezolvare!! Pleca şi..la citeva zile venea cu solutia si de cele mai multe ori cu ajutorul. Nu stiu ce facea, cum ii iesea. Il vedeai, scotea telefonul de sub reverenda, dadea telefoane, intreba, propunea si..rezolva!! Chiar cind tu uitaseşi de problema, ti-o scosesei din calcule!  Asa era pt Cristian Baroianu! El avea SOLUTIE la orice! Doar la BOALA lui nu a mai avut solutie!…Morţii nu i-a putut veni de hac!!

Părintele Cristian Baroinau era omul cu foarte putine defecte si cu foarte multe calitati! Si, in afar’ca era bun la suflet, de un calm imperturbabil, era un om de mare angajament, un om de cuvint şi era punctual pina la extrem. Nu stiu cum ii reusea lui, dar daca iti spunea ca te vezi cu el la ora 3, apoi el la 3 fara 2 minute iti intra pe usa!! -Parinte, cum ati reusit, prin traficul asta infernal, sa va strecurati si sa ajungeti la timp??, il intrebam, iar el raspundea rîzînd: -Care trafic!! Nu a fost NICIUN trafic!! Adesea mergeam spre undeva cu el cu masina şi i-am DESCOPERIT scurtaturile. Am descoperit cum FENTA el infernalul trafic bucurestean. Era un şofer desavirsit! Ştia toate stradutele, toate cotloanele bucurestiului şi se strecura ca o pisica. Numai MOARTEA n-a putut-o pacali!! Parcare? Oriunde te-ai fi dus cu el cu maşina, în oricare loc din infernalul Bucuresti, omul acesta, Părintele Cristian, găsea loc de parcare pentru maşina lui!! Mă uimea, prezenţa lui de spirit şi bafta lui. Numai MORŢII nu i-a putut juca niciun renghi. I s-a oferit fără bătălie?? Nu! Doar că nu i-a întors spatele  la vremea potrivită!!!…

Bunule Părinte Cristian Baroianu, acum, la 3 ani de la plecarea dumneavoastră la Domnul, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă ierte orice aţi greşit, poate, ca un om, cit ati trait pe pamint şi să vă aşeze sufletul de-a dreapta Sa! Eu ŞTIU că aţi făcut numai bine! Numai binele să vi-l socotească Domnul şi să vă aşeze întru Lumină! Amin.

Adormirea Maicii Domnului un Hram al Bisericii de la Sinteşti…


  Comemorarea Adormirii Maicii Domnului era aşteptată în satul Sinteşti din jud Ilfov de toată suflarea cu multă emoţie. Cu mic-cu mare, toţi se făceau părtaşi prăznuirii. Aveau în fruntea obştii un preot, un păstror cu suflet mare. Pe Preotul Cristian Baroianu.  Cu două săptămîni înainte începreau pregătirile. Era zarvă mare…Se aduna lumea şi se sfătuia cu Preotul Cristian ce şi cum vor face. Puneau şi oamenii din sat, dar şi părintele, bănuţ peste bănuţ şi adunau ca să facă o comemorare cumsecade Maicii Domnului. Lumea încă păstrează tradiţiile şi Preotul Cristian deşi era un erudit, încerca să menţină în satul acela, Sinteşti, tradiţia neamului, aşa încît nu încălca obiceiurile tradiţionale româneşti ale locului, acelea de SFÎNTĂ Credinţă în Maica Domnului, unde se dă de pomană colaci şi sarmale. Cu toţii se străduiau să fie acea zi un Mare Praznic şi toată lumea amărîtă din sat lua masa cu preotul, după Sf Litughie. Fără nici o excepţie! L-am văzut personal pe Preotul Cristian stînd la aceeaşi masă cu aurolacii satului…fără mofturi…deşi el era, prin definiţie, un BOER!! Sinteştenii, dacă au verticalitate, pot da mărturie… El era din neam preoţesc… Soţia dumnealui, dna Elena, de asemeni.

Băiatul cel mic al Preotului Cristian se juca în curtea Bisericii cu toţi copiii amărîţi din sat care veneau după un bănuţ sau un biscuit la Preotul Cristian. Era foarte primitor şi..darnic. El nu făcea nicio diferenţă între copiii celor bogaţi din sat şi copiii celor săraci. Îi trata pe toţi la fel. Ştiu asta pentru că l-am cunoscut şi, cîţiva ani l-am ajutat la fiecare NOU An, sau de Crăciun ori de Paşte să pregătească, în ascuns, cîteva pachete cu daruri. Mă ruga să le ţin la mine pînă în preziua  Evenimnetului. Atîta le titirisea, atîta le aranja, numai să-i bucure pe cei mici, şi chiar pe cei mari. De Hramul Bisericii, fiecare om care venea la Biserică primea de la Pr Cristian o Iconaă. În fiecare an, alta. Iar copiii daruri…

Ei, bine! Acum nu ştiu ce mai primesc sinteştenii. Ştiu doar că bravul Preot Cristian Baroinau nu mai este! A plecat la Domnul prea…devreme! Doborît de o boală necruţătoare, care l-a ras fulgerător…în  nov 2013.

Dumnezeu să te aibă de-a dreapta Sa, veşnic, Bunule Părinte Cristian. Maica Domnului să te acopere azi şi în VEAC cu Sfîntul ei Acoperămînt şi să te ducă în RAIul Ceresc, acolo unde ţi-ai aşternut prin fapte bune!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

p kirt1

”Te salut, Voievoade”, de Sebastian Drăgan


Sebastian Dragan în Targoviste, Dâmbovița, Romania.

sebastian dragan

Te salut, Voievoade !

De când te-ai înălțat
suntem mai mici și maica ta, limba română
nu mai e a noastră.
Au siluit-o și-au sfârtecat-o ereții,
ciocoii noi și grofii,
valeții
Din Răsărit și din Apus
cu toții,
netoții
Te salut, Voievoade! Pe-aici
s-au pus lupii paznici la stână și pradă
ne pradă până și sângele supt din țâța de mumă
Codrul tău a căzut sub topoare
Plopii nu-s
s-au dus la Viana și s-au făcut
brichete, peleți și rumeguș pentru
curva de europă
Lacul a secat doar miasma morții mai dăinuie
cu parfum de nuferi
Teiul nu ne mai străjuie
Sub domneasca-i, dumnezeiasca-i floare
Te salut, Voievoade!
România la care visat-ai
s-a cocoșat sub duhoarea hoției
și-a putreziciunii jafului
pe vecie
Ce de cuvinte năvălit-au
peste leșul limbii române, Voievoade!
Ca viermii și mușița hăcuit-au
Crezul, silaba și dorul și Doina
Pe-aici e politically correct
să nu te mai cântăm, Voievoade!
Să nu mai oblojim ROMGLEZA cu versurile tale
să nu mai pomenim nevermore de-un răstignit
atât de hulit În fiecare an epigonii te mai omoară odată
și-ncă odată și-ncă odată și încă o-da-tă
fiindcă ei știu, de fapt, că n-ai murit niciodată
Te salut ca pe-un sfânt Voievoade!
Sebastian Drăgan, 14 ianuarie 2016

Un Hram al Sfintei Maria, fara parintele Cristian, la…Sintesti


  15 August 2014. Adormirea Maicii Domnului.

Multe Biserici Ortodoxe au acest hram. Ziua de 15 August este zi de comemorare a Adormirii Maicii Domnului.

Printre multele Biserici cu acest Hram, este si Biserica din Sintești, care a fost ctitorită, cu dăruire, preț de 20 de ani de către bunul părinte Cristian Baroianu, un om de mare angajament…

An de an, cu cel putin două săptămîni înainte, părintele Cristian Baroianu, începea pregătirile pentru Hram. Se îngrijea, cu meticulozitate și cu maximă dăruire, ca totul să fie perfect la vremea cuvenită! Toata lumea prezentă, de la mic la mare, trebuia să fie gratulată cu un cit de mic dar, iar masa trebuia să fie îmbelșugată.

L-am văzut făcînd lucrurile cu bună rînduială, preț de vreo 5 ani, timp în care îmi solicita sprijinul. Două săptămîni înainte de ”eveniment” părintele se chivernisea și se îngrijea ca fiecare lucrușor să fie pus la punct în detaliu. Era un perfecționist! Și făcea totul, cu dăruire! Ultimul Hram l-am pregătit anul trecut! Părintele era atunci foarte bolnav. Și totuși, m-a sunat și m-a rugat să-l sprijin în aranjarea lucrurilor. Nu mai avea, de ceva vreme, putere să slujească Liturghia, chiar își adusese un înlocuitor. Deși se afla într-o mare ”neputință”, totuși s-a preocupat pentru comemorarea Adormirii Maicii Domnului și pentru Hram. Nu voia ca lumea din sat, enoriașii, să simtă ”neputința” lui. Boala îl obosise și storsese din el toată energia. Devenise o umbră umblătoare. Cu ultimele lui puteri a organizat Hramul Bisericii de la Sintești, anul trecut. Nimănui nu cred că i-a trecut prin minte că va fi ultima lui organizare! Cu totii  ne rugam și speram ca părintele să se facă bine! Eu speram mai mult decît oricine, dintre cei cu care stăteam de vorbă despre starea lui! N-am vrut să cred nicio clipă că el se va da bătut! Fiindcă el, părintele Cristian Baroianu, avea solutii la orice problemă, de orice gen. La el nu exista: NU POT! Deseori mă mai enervam pe dumnealui, cînd încercam să-i demonstrez cîte o situație în care, argumentat, ceva nu puteam rezolva. El găsea soluția instant!!!, la o problemă la care eu mă frămîntasem mult și bine… Uneori acest lucru mă scotea din uz! Practic ar fi trebuit să-mi iasă și mie..”pasența”, fiindcă eram aceeasi zodie, nascuți în ani diferiti, în aceeasi lună, ianuarie, eu pe 6, dumnealui pe 9 ( am aflat acest lucru la decesul dumnealui  )! Ei bine, lui îi ieșea rezultatul EXACT, la orice problemă, în orice situație critică, iară mie, îmi dădea, adesea, cu..virgulă!!…Cum de nu i-o fi ieșit rezultatul pozitiv, în lupta cu boala? Este marele mister care mă bîntuie….

Luni și luni de zile l-am tot rugat, insistînd, să renunțe la tratamentul medicamentos, și în tot atîtea rînduri, dumnealui îmi aducea argumente ”solide” pro…știință! Și, iată că ”știința”, atît de ”solidă” ”în argumente”, l-a băgat, în foarte scurt timp, la 2 metri sub pămînt, lăsîndu-i familia -soția și cei doi băieți ( niște oameni minunați și de un real bun-simț, plus mama sa și un tată octogenar, preot și el, la a cărui durere pentru tragica despărțire de fiul său, puteau plînge și pietrele!!! )- îndurerată și nemîngîiată pentru…eternitate!!! Iar pe enoriasii săi, pe oamenii din Sintești, pe sinteștenii pe care-i iubea în mod cert, demonstrat, i-a lăsat pe ”mîini străine”. Mîini care niciodată nu vor ști să-i mîngîie pe sinteșteni, așa  cum o făcuse el…

Nu stiu ce se va fi petrecut de Adormirea Maicii Domnului la Sintesti, în anul 2014, dar știu sigur că lumea…în proporție de 99,99%…l-a plîns cu amar si cu dor pe bunul lor baci, pe părintele Cristian Baroianu!

Domnul să te aseze întru Lumină!, bunule părinte. Căci lumină ai răspîndit în toată vremea vieții și pe mulți ai bucurat alinîndu-i în fel și chip, în vreme de necaz! Eu iti păstrez VIE amintirea! Și VIU este regretul meu, că n-am reusit să te conving să renunți la tratamentul…știintific-medicamentos…și să bei, în schimb, niște ZEAMĂ de ”buruieni de leac!”…de la Mama Natură…

Odihneste-te-n Pace, bunule samaritean, părinte Cristian! 

                                                                                Fotografie2790

Vine ploaia, vin şuvoaie peste..fraţii noştri!


Dragi creştini,
Vine ploaia! Se anunţă nori negri şi vînt furtunos peste ţară! Acum e în vest, apoi se mută în est, mai apoi în sud-est.
În Banat ori Moldova. Şi nu stă o clipă! Se mută-n tot locul..
Vin ploi…şuvoi
Şi vine …furtună!
Şi ploaia nu-i ploaie, cum ştim şi-am tot învăţat pe la „şcoalele” noastre, ci-i gheaţă cu „bob” cît un ou de găină…iar casa-i luată de val!
Şi-i văd pe rămâni, pe bătrîni, spăimîntaţi şi..nu pot să-şi revină! Ei, doar, se tem de…mînia divină!
Mi-este milă de ei
şi-aş vrea
cumva
să-i pot
răscumpăra!
De-aceea: Mă rog!
Şi
vă rog
şi pe voi
să uităm urîciunea
şi
să ne înfrăţim
într-o stăruitoare
grabnică
URGENTĂ
RUGĂCIUNE!
Pentru
fraţii noştri români!
Pentru
cei care-şi plîng munca
şi SOARTA
într-un CRÎNG blestemat!!!
Vă rog!
Nu uitaţi:
Negreşit vă rugaţi!
Pentru…
ai noştri fraţi
sinistraţi!

Schima si alte „arme” ale calugariei


     La tunderea in monahism candidatii, primesc drept marturie de depunere a voturilor lor monahale, dar si ca „arme”:  crucea, schima mica  sau Paramanul, si siragul de metanii:

ImagineImagine

Aici sint 2 modele ce reprezinta Schima mica sau paramanul, pe care cel care s-a calugarit, si a intrat in monahism, de buna voie, o va purta pe corp, ca un scut impotriva vrajmasului.

In imaginea de jos este un purtator al Shimei Mari. Un schimonah din Rusia, pe care, eu l-am intilnit in  oct 2006. Este primul schimonah REAL, pe care l-am intilnit, pina atunci, spre Slava lui Dumnezeu! Despre Schima mare insa, alta data!

Schimonah rus

Interviu schimonah rus

Siragul de metanii, sau Metanierul, poate avea un numar divers de noduri. Iata mai jos, citeva metaniere:

metanii bob diverse

 Metanierele se fac din ate diverse, insa cele mai apreciate de catre calugari, sint metanierele din lina.

Pe siragul de metanie, monahii (calugarii), si monahiile (calugaritele) isi fac canonul de rugaciune.

Este foarte util in socotirea numarului de inchinaciuni, sau rugaciuni ale inimii ( sau, cum i se mai spune, rugaciunea Isihasta): „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/pacatoasa!” Rugaciune care, spusa, dimpreuna cu inchinaciunea, este o reala si de temut arma impotriva diavolului, care se teme de Hristos, doar la auzul cuvintului Lui!

 Actualmente, foarte multi dintre mireni, purtam (e o moda!) metaniere, pe la oglinda masinilor, sau chiar in stil arab, in mina, ca um moft ( a se vedea, cazul femeii psiholog, care, la toate emisiunile de circarie -mondene- TiVi, poarta, ostentativ, metanier!!!). Eu am o opinie legata de purtarea „la vedre” a metanierului de catre mireni. Cred ca, in fapt, multi dintre cei care-si expun , „la vedere”, metanierul, nu se si roaga pe el! Dar, e parerea mea, si e ..doar o parere!

Si, mai jos, va prezint si o cruce pt calugarie:

cr scultata ruseasca

Aceasta cruce pentru calugarie, este cam de 12 cm inaltime, si este sculptata manual. Poate fi purtata de catre orice crestin insa. Nu neaparat de catre calugari!

De MOS NICOLAE, un gind pios parintelui Cristian Baroianu…


   6 decembrie 2013! 

  Noi, crestin-ortodocsii, de pretutindeni, sarbatorim cu mare cinstire pe Bunul si Blindul Pastor, Sfintul Nicolae! Si, in semn de cinstire a Sfintului, fiecare crestin-ortodox, dupa putinta si credinta, face un mic gest, de milostenie, un dar dupa modelul marelui Nicolae.  In fiecare an, in ultimii 5 ani, pregateam, impreuna cu Parintele Cristian Baroianu, de la Sintesti, Ilfov, pachetele pentru copiii din Parohia dumnealui.  Nu stia cum sa faca sa iasa totul bine si frumos, si sa-i bucure pe copilasii parohiei. Avea si foarte multi copilasi care proveneau din familii nevoiase, si voia sa-i bucure, facindu-le daruri, cumparate cu banuti din propriu-i buzunar!

   Astazi, 6 dec 2013, spre cinstirea Marelui Pastor Nicolae, cit si spre cinstirea celor dragi ai mei care nu mai sint, am mers la Biserica de linga casa mea (pt ca aici m-a prins vremea). De asta data, pomelnicul meu, cel pt cei trecuti la Domnul, si-a marit efectivul! Numele parintelui, a bunului parinte Cristian, a fost trecut in fruntea listei mele! O, Doamne! Un an intreg l-am tot trecut in rugaciunile mele, si la toate Liturghiile , la care am putut participa! Si, m-am rugat mult, staruitor, ca Bunul Dumnezeu, Tatal Ceresc sa-l faca sanatos pe parintele Cristian Baroianu, si facind o minune, sa-l readuca la Slujirea in Sf Altar al Bisericii Ortodoxe, cit si sa-l redea familiei sale! Pe de alta parte, il rugam pe bunul parinte Cristian Baroianu, sa renunte macar pt 3 luni, la citostatice, si sa incerce un tratament alternativ, tratament in care eu aveam o totala incredere, fiind si, TOTAL, impotriva citostaticelor!!! Mi se rupea sufletul cind il vedeam atit de vlaguit! El, cel care fusese atit de puternic, atit de voi, de activ!!! Imi doream tare mult ca parintele sa se faca sanatos! Dar, n-a fost sa fie! Si a trebuit, cu totii, sa acceptam, cu durere, evident, decizia Tatalui Ceresc! Si, iata-ne acum, la prima sarbatorire a Sfintului Nicolae, lipsiti de prezenta bunului, blindului, altruistului parinte Cristian Baroianu!  

  Nu stiu cum o fi fost astazi, 6 dec 2013, in Biserica din Sintesti, Ilfov, fara prezenta parintelui Cristian acolo! Nu stiu ce daruri au primit copilasii din Sintesti, care in alti ani, abia asteptau sa mearga la Slujba de Cinstire a Sfintului Nicolae, stiind ca, mai apoi, dupa Slujba, bunul lor parintele Cristian Baroianu, le imparte mici pachete, dimpreuna cu binecuvintare! Dar, stiu ca toti sintestenii, sint astazi, 6 dec 2013, indoliati! Cu mic, cu mare! Este prima Sarbatoare crestin-ortodoxa, la care sintestenii participa, cu totii, dar la care parohul lor, bunul parinte Cristian Baroianu e.. ABSENT! Fizic! S-a implinit azi, 6 dec 2013, o saptamina de la trecea sa la Domnul!…

 El nu mai este aici, cu noi, fizic. Dar, cu totii il pastram VIU in inimile noastre!Fotografie1528

Odihneste-te-n pace, bunule parinte Cristian Baroianu!

Antoaneta

Sfintii 40 de Mucenici


  Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici coincide în Calendar,  în 2013, cu Pomenirea celor adormiți…
  ..Presupunînd că va fi mare-mare-nghesuiala la Biserici și că fiecare va fi nevoit să împartă, prinoasele, la fiecare, adică între ei, am găsit de cuviință să fac pomenirea, cu o zi mai devreme și asftel, am decis să mă prezint cu prinoasele la Sfîntutul Spiridon.
 Aici vin studenții de la Teologie, întrucît Biserica este Paraclis Patriarhal și, cu siguranță voi bucura pe mulți dintre cei prezenți, că se vor înfrupta cu bucurie din darurile pe care eu le voi duce  în Biserică, spre cinstirea Sfîntului Spiridon  și a Celor 40 de Mucenici!
  Am o oarecare stînjeneală, ori de cte ori merg să duc daruri la Altarul Bisericii Sf Spiridon, deoarece Biserica este păstorită de un calugar, părintele Dimitrie, și nu prea mi-e la indemină, mie, cu călugării, deși am cîțiva „prieteni” printre acestia. Față de părintele Dimitrie, am o oarecare reținere, care, evident că nu este justificată nicicum. Dar, asta e! Mă jenez să-l inoportunez cu prezența mea; și, cel mai ades, cînd merg la Biserică lui, „mă strecor” și aș vrea, dacă s-ar putea,  să mă fac „nevăzută”… Dacă se întîmplă „să ne intersectăm” cumva, mă aplec stîngaci și-i spun discret:
  – Doamne ajută, părinte! După care dispar, la fel de iute precum am venit, nu inainte de a-i face o plecaciune Sfîntului Spiridon -grabnic ajutătorul meu!-…
  Întimplarea ( sau nu!..) a făcut ca din 2009  să am ca și „confident” un părinte care păstorește tot la o Biserică cu Hram-ul Sfîntului Spiridon.
  Necazurile, repetatele mele necazuri, interminabile parcă!!!..INTIMPLAREA sau…DESTINUL, mi-au îndreptat pașii într-o zi spre un om de o blîndețe comparabilă doar cu a parintelui, scumpului și atît de drag mie,  părintele NICODIM BUJOR -autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica; preot despre care am scris si publicat o Carte, foarte draga inimii mele ! Omul acesta, pr N F m-a ascultat cu răbdare, m-a povățuit cu blîndețe și cu înțelepciune de sfînt -om luminat și erudit-. m-a binecuvîntat, și la plecare mi-a spus:
  – Antoaneta, să mergi, te rog!, măcar o dată  pe săptamînă la Sfîntul Spiridon și să i te închini! Că este ..MARE FĂCĂTOR de MINUNI! Eu însa, am plecat de la „confidentul” meu, de la părintele N F, fără să iau-aminte la spusele lui…Ba, în netrebnicia mea, mi-am zis:
  – Ei, na, acuma! Ce să-mi zică și părintele! Mă trimite la Sfîntul Spiridon, că doar nu m-o trimite la alt Sfînt, dacă el, părintele, slujește la o Biserică ce poartă Hramul Sfîntuli Spiridon! Cu siguranță că dacă avea hramul Sfîntului Gheorghe sau al Sfîntului Nectarie sau al oricarui alt Sfînt, mă  îndemna să mă duc să fac închinaciune la Unul dintre Acestia…Și, fie din lipsă de timp, fie din necinstirea cum-se-cuvine a Sfîntului lui Dumnezeu, Spiridon, fie dintr-o oarecare „reținere” ( despre care nu se cade acum, aici, să vorbesc!!!), nu m-am dus să mă închin sau nu m-am dus atît de des cît ar fi TREBUIT!…și cît de des „îmi poruncise”, „confidentul” meu, dragul și blîndul părinte, Nic F. Dar, un singur lucru știu, acum, și anume, că m-am dus la Sfîntul Spiridon într-un moment de mare primejdie, pentru mine, iar  Sfîntul nu numai că m-a primit, dar m-a și ajutat neconditionat!!! Căci rugîndu-l eu cu aprindere de suflet, la mare necaz fiind, degrab’ și-a pus Sfîntul Spiridon papuceii în picioarele sale și degrab’ a purces, dimpreună cu mine, la drum și la..”bătălie!” Și-am ieșit biruitoare din „lupta cea grea!” ( dar, relatarea aceasta pe altă dat’! )
  Așadar, dată fiind „suprapunerea” celor două evenimente, Sîmbăta celor Adormiți și Cei 40 de Mucenici, decid să-i cinstesc pe Cei 40 mai înainte cu o zi, și totodată să-i celebrez, ducînd daruri, unde altundeva decît la ..Sfîntul Spiridon, pentru ca era la 2 pasi de habitatu` meu. Slujea un părinte pe care nu-l știam decît din vedere, profesor la Facultatea de Teologie, dacă nu mă-nșel. Faptul că nu-l știam, aproape deloc, mă stînjenea și mai mult. Fiecare preot are obiceiurile lui, stările lui, rînduiala lui, și eu nu știam absolut nimic, ce și cum să fac acolo, nici ce rînduială are preotul respectiv. Și am făcut așa dupa cum „m-a tăiat capul”, scurt, simplu, rapid. Am dus pungile cu mucenici ( niște covrigei în forma de 8, unși cu miere, peste care se pune nucă pisată ) exact așa cum îi luasem de la o Cofetărie ( fiecare în punga lui de hîrtie și, apoi, puși toți „de-a valma” – martirizîndu-i din nou!!!- în niște pungi de plastic ), pe măsuța din fața Altarului, lîngă Candela care Ardea. Am „atașat” o sticlă de Kagor ( vin dulce, rusesc, care mi-a atras multa antipatie si nenumarate controale de la GF, la micutza mea firma, in urma reclamatiilor pe care GF-ul le primea de la chiar slujitorii Altarului, care se infruptau des din prinoasele mele!!! Slava Domnului!, si ierte-i Domnul pe toti! ) și o lumînare neaprinsă ( luată de la Biserică!!! Prima oară cînd mă comformez!!, anuntului din usa Pangarului Lăcașului …), după care, „m-am prezentat la Altar”.  A ieșit din Sf Altar, părintele care era de rînd la Slujire, căruia, punîndu-i în brațe „jertfa” ce adusesem, îi zic sec, grăbit, fără punct, fără virgulă:
  – Părinte, am adus mucenici AZI!…Să-i slujiți, vă rog! Și să-i împărtiți cu studenții ( și-i indic strana!..care era înconjurată de 10-12 studenti..)! Preotul n-a zis nimic, nici nu știu dacă m-a binecuvîntat…Era parcă preocupat de ceva. Mi s-a părut, un pic, încruntat…Dar, probabil că este doar o părere…Eu întotdeauna am ..PĂRERI! Și nu adesea de rău ( pt faptele mele rele )!!! Și mai am și prostul obicei de a-i cataloga pe oamenii din jur!!!..De data asta însă, nu puteam opina și nici dialoga, pentru simplul motiv că nu era vreme..Trebuia să fug la munca mea, iar preotul să „fugă” la „treaba” lui..Îl aștepta ..LITURGHIA! Așa că am dispărut, chiar mai repede decît mi-aș fi dorit, ca să deranjez cît mai puțin cu prezența mea…Faptul că mă aflu „în frunte ca păduchele” într-un moment în care mi-aș dori să mă fac „nevăzută”, mă stînjenește peste poate, deși eu nu-s așa o timidă, ca să zic asa. Deloc! Dar, ca orice om, am și eu sensibilitățile mele. Și atunci cînd este vorba despre Lucrurile lui Dumnezeu, de lucruri SACRE, am o oarecare ..decență, moștenită de la părinții mei, care nu mai sînt și, în memoria cărora încerc să transpun în fapt educația pe care mi-au dat-o și să cultiv: Frica și iubirea de și pentru Dumnezeu! ( chiar dacă nu-mi iese totdeauna!!…)  Așa că m-am mulțumit că nu m-a certat  părintele, ca, poate, am pus mucenicii într-un loc în care „nu era voie” ( mult prea aproape de Altar, unde oamenii nu pun „jerfele”, cel puțin eu nu văzusem niciodată-vreodată, acolo, dar  nu știam unde să le pun ca părintele să știe de ele și să le binecuvînteze, așa că „le-am plasat” în cel mai vizibil loc…Iertat să-mi fie! Dar eu trebuia să plec la servici! )!!..Și am „fugit” la „corvoada mea zilnică”…oarecum mulțumită ca-mi îndeplinisem dorința de a duce un dar, cu o zi mai devreme, Sfinților Mucenici!…
La vreo două ore distanță, mă „trezesc” cu  doi studenți care dau năvală în Magazinul meu și-mi zic:
  – Bogdaproste, dna Antoanetaaa! Și mulțumim pentru tot! Am mîncat cu toții mucenici de la dvs ( văzuseră ca eu îi dusesem, căci Biserica era aproape goală, doar ici-colo cîte un credincios și, în rest, studentii mai rîvnitori la strana ). Ne-am bucurat de darurile dumneavoastra! Să aveti spor și ajutor și să vă înmulțească Dumnezeu darurile!…Am mîncat cu bucurie! Au fost minunați Mucenicii dvs!, decretară studenții.
  – Mulțumesc mult, dragilor! Ce mai mare bucurie pentru mine decit aceasta, să aud că v-am făcut bucurie!! Nici nu știți cît mă bucur că au fost primite darurile mele!! Vă mulțumesc că mi-ați făcut bucuria aceasta! Să fiți sănătoși! Și vă mulțumesc!
Au plecat studentii lăsîndu-mi …bucuria dăruirii!!
Am avut o zi minunată! Cum foarte puține am avut în ultimele luni de zile…în ultimii ani chiar.
  – Sfinților Mucenici, vă mulțumesc pentru dragostea ce-mi purtați! Ce m-aș fi făcut fără voi!!!…Ce m-aș fi făcut fără truda Sfîntului Spiridon, pentru mine!!…De vie, m-ar fi îngropat cei ce mă răstignesc..( pe nedrept!!! )…Mulțumesc Sfinte al lui Dumnezeu, Spiridoane!
ÎI mulțumesc Îndelug-Răbdătorului și mult-milostivului meu Dumnezeu!anto in ajun de craciun
 
    Antoaneta
 9 martie 2013

Parintele „Iulian” de la Sf Munte


    Nici nu ştiu dacă la Sf Munte Athos există un Părinte/călugăr cu acest nume: Iulian! De ce scriu despre el? Pentru că întîmplarea mi se pare faină. Şi doresc să v-o împărtăşesc…

    Acum vreo lună, intră în Magazinul meu un tip. Şarmant. Sigur pe sine. Intră, şi fără să ceară permisiunea, traversează încăperea destinată clienţilor şi, niciuna-nici două, mă trezesc cu el, postat, în Biroul meu, întrebîndu-mă, tupeist, dacă poate să ia loc. Nu mi-au plăcut niciodată „îndrăzneţii”, aşa că mi-a crescut instant, adrenalina, m-am uitat la el ca elefantul la furnică, şi-i zic, greţos:

 – Dacă tot eşti aici, ia loc şi spuneţi păsul!

El, se asează, tacticos, într-un fotoliu, îşi scoate un carneţel (dinainte pregătit) si-un pix ( le avea, omul, gata pregătite..pentru „fraieri” ca mine; credea el!; drept este ca, uneori, mă mai las ..trasă pe sfoară…), şi-mi zice:

– Vin de la Muntele Athos ( şi-ncepe să-şi deruleze spici-ul, dinainte pregătit și ăsta; derula omu’ mai ceva ca cei de la Trinitas TiVi, cînd varsă lacrimogen slogane cu bănuţu’ văduvei pentru Catedrala Neamului…-mă-sii!!! ). Eu, trebăluiam, absent. Sictirită de felul de cerşetorie pe care-l adoptase individu’ ( şi pe care încercau mulţi să-l aplice în Magazinul meu, de parcă afară ar fi Scris: Asociaţia Caritabilă Lelea Proasta, nu Ermant Art ), aşteptam să-şi  termine „bancul sec” şi să-l invit afar’, ca să-mi pot vedea de treabă nebruiată de indivizi fără scrupule, cerşetori de profesie…Îmi zice, printre altele, că strînge Acatiste pe care le duce părintelui Iulian, un îmbunătăţit de la Sf Munte, care se roagă pentru toţi, şi că acesta, pr Iulian, are mare trecere înaintea lui Dumnezeu şi că mare-i este puterea strigării înaintea Domnului…

– Bine, îi zic, ai nevoie de ceva bănuţi? Eşti în impas? Ceva-mi spune ca eşti..pribeag. Nu-mi plac păcălicii, aşa că zi, omule, verde-n faţă, care-i bai-ul! Şi ca să scap, mai rapid de intrus, îi dau nişte bancnote. El, nu se sfieşte să le ia, şi-mi spune să-i dau totuşi un Pomelnic să i-l ducă părintelui Iulian, la Muntele Athos.

– Lasă-ma, dom’le, cu Pomelnicu’ dumitale! Îmi venea să-i zis: „pomelnicu’ mă-tii!!!, dar m-am abţinut şi i-am zis tare: Mergi sănătos! Şi în gînd: Numa’ elibereaza zona!!!…

A plecat, individul, bolborosind ceva indescifrabil mie…N-aveam vreme pt neaveniţi…La bani nu prea mă uit. Am cam dat, oricui am crezut de cuviinţă. Dac-am vrut să dau, am dat. Şi, în general, MILOSTENIA o fac, cu larghețe. Însă, cînd cineva îmi forţează mîna, amețindu-mă cu subterfugii de genul celor pe care intrusul le încercase, îmi cam ies din pepeni. Aşa s-a întîmplat şi cu individu’…Nu-mi inspira nici mila, nici încredere. Dar, cum nu prea aveam vreme de pierdut cu cercetatu’, am încercat să scap de el, cît mai repede, chiar cu riscul de a-i „scăpa” cîteva bancnote. Intrase în habitatul meu, cu tupeu, sigur pe el, şi asta era un alt lucru care mă călcase pe bătături. Dar, cum, eu sint „OGLINDA” mea şi a „bisniss-ului” meu ( vai bisnis-ul meu!!! ), am încercat să nu dau frîu ispitei de a-l lua la trei, şi l-am lăsat în plata Domnului, cu minciunile lui cu tot…deşi, de regulă nu-mi prea place să mă ia cineva de fraieră…

  A doua zi, nici n-am deschis bine ușa Magazinului, că m-am trezit iarăşi cu el. Rapiditatea cu care traversează încăperea, de la intrarea în Magazin pînă la Biroul meu, mă ia prin surprindere, şi mă aflu descoperită. Iar dezinvoltura cu care abordează ”Strategia”, te descumpăneşte…Încerc urgent o terapie…Cu mine însămi! Pînă s-o aplic însă, mă scoate din impas un cunoscut, care intră în Magazin. Cobor de la Birou, ca să schimb cu acel cunoscut citeva opinii. Coboară şi el -intrusul-, dezinvolt…Încerc un dialog cu amicul meu, să-i spun cum că mă vizitase Garda Financiară şi că sînt nervoasă la culme și supărată foc, din pricina asta, pe cei care mi-au trimis-o, pe sinodali adică -pe cei de la…MINISTERUL IUBIRII de SEMENI!!!; Cîtă iubire!!!- de nu mai ştiu de mine. Amicul, la rîndul lui, înceraca să-mi povestească despre niște necazuri pe care le avea, legat de un CREDIT la Bancă…risca să-și piardă casa!! Nu putem dezvolta însă, fiindcă îsi bagă el -intrusu’- … opinatu’…Mă stăpînesc, cu greu, să-l iau la refec. Nu de alta, dar nu se cădea… „Eu sînt OGLINDA Magazinului!” Aşa îmi spusese, mie, părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor!, atunci cînd mi-a dat binecuvîntare pentru deschiderea Magazinului de Obiecte Religioase. Aşa că..nu puteam încălca, acum, consemnul..Intrusul însă nu se jenează să-l abordeze, franc, pe cunoscutul meu, şi-i zice scurt, concis, cum că el are trecere la un Părinte Îmbunătățit de la Sf Munte şi ca bla..bla..îi poate duce un Acatist….Încerc zadarnic să-l pun la punct. El da mai departe, din gura lui bogată, expunindu-şi povestea, cu…ATHOS-ul. Cunoscutul meu îi cade-n mreje şi dezvoltă nu-ştiu’-ce-necaz…Îi las să „dezbată”, şi urc la Birou…Ei au ieșit afară din Magazin, şi după 10 minute intrusul revine la Biroul meu, radiind. Nu l-am întrebat care-i motivul de zîmbeşte..enigmatic. Presupuneam însă! Îi „suflase”,  englezeşte, omului, cunoscutului meu, nişte bancnote de care avea nevoie şi acum era..fericit. A mai întîrziat la mine la Birou, încercînd, inutil, un dialog. Mă călcase atît de tare pe nervi, încît am devenit „agresivă” în exprimare…Nu mă mai puteam controla, şi-i răspundeam ACID la fiecare întrebare. Mă scosese din uz faptul că în Magazinul meu un om fusese tras pe sfoară. Era sub demnitatea mea să îngădui asta. Aşa ca decisesem. Atunci, pe loc, sa-l dau afară. Simtind pericolul, individul s-a retras. Şi-a luat rămas bun, gratulîndu-mă cu nişte bolboroseli ieftine… Am răsuflat uşurată că s-a simţit şi a plecat şi n-am fost nevoită să-l arunc eu în stradă! Dar..n-am uitat. Mă frămînta jongleria individului…Decisesem că dacă va reveni să-l pun la index…

  La vreo 2 zile apare iarăşi, la prima ora, în Magazin. Atentă, de data asta, şi mai rapidă decit el, îl opresc la scară…Descumpanit, oarecum, dă să plece, nu înainte de-a încearca…o strategie-doua…Şi, văzînd că nici una nu ţine, îmi zice FRANC, că are nevoie de nişte bani, că bla..bla..

– „Domnule”, ai greşit adresa! Afară, la intrarea în Magazinul acesta, nu scrie: Asociatie de Binefacere! O zi bună îţi doresc! Cautăţi alt „fraier”!…Sau mergi la muncă…Ori de nu,  întoarce-te la trîndăvia ta, la..Athos…Du-te şi mai fă metanie înaintea lui Dumnezeu…

..A plecat, oarecum, descumpanit….

…………………………………………………………………………………………………………..Dupa După alte cîteva zile bune, cînd deja uitasem de intrus, mă trezesc iarăşi inoportunată de prezenţa lui…Intră, mai mult alergînd, şi-mi spune că a trecut doar să mă salute şi să-şi ceară scuze pentru neplăceri. Îmi întinde o broşură cu rugăciuni primită în tren..: Acatistul Sf Pantelimon. Eu îi dau, în cinstea Sf Pantelimon, un măr pe care-l aveam pe birou…

– Plec la Athos, îmi zice!

– Foarte bine faci! Dacă aici, în lume, nu te adaptezi şi nu-ţi place munca, mergi la Athos…că acolo-s cîinii cu covrigi în coadă!, îl zeflemisesc eu, şi cîte altele nu i-oi mai fi zis….

…………………………………………………………………………………………………

A plecat.

 M-am bucurat că nu a mai reuşit să mă enerveze…şi, eram, totodată, bucuroasă că nu îi voi mai vedea mutra prin cartier…

Nu mi-am bătut mintea să mă mai gîndesc la tupeul intrusului.. Dus a fost…

Care va să zică, 27 iulie 2012, Sf Pantelimon…

Duminică…august, cam la o lună de la „eveniment”, îmi sună telefonul…Un numar cu muuulte-muuulte cifre…Alo!..Alo ( se auzea întrerupt, în felii…Credeam că e cineva de la Roma. O rudă. Nu mă uitasem atent la prefixul de ţară…)!..

– Alo! Sînt..X!, se aude într-un final..Te sun de la Sf Munte! Am numărul tău de pe cartea de vizită a Magazinului! Am luat-o cînd am fost în Magazin ultima oară. Te-am sunat să-ţi spun că…Părintele Iulian s-a rugat pt tine…

– Auuu!! De-acuma să vezi prosperitate pe mine, frăţicule!! Pot să dorm liniştită, ca aia care şi-au depus banii la FNI!!!, îl persiflez io. Dar el continuă, nestingherit:

– Ştii, i-am dat Acatist pentru tine, Părintelui Iulian. De fapt pentru mai mulţi, i-am dat. Că am tot strîns. Cîteva milioane…Acum mai tre’ să muncesc pt Părintele, încă 2 săptămîni, în contul banilor luaţi de la oameni. …Mi-a dat canon Părintele Iulian. Ca eu am strîns mai mulţi bani, dar i-am cheltuit, şi i-am dat părintelui mai puţin, fără să-i spun că încasasem mai mult. Însă Părintele Iulian, care are 90 de ani, mi-a spus că trebuie să muncesc, pentru banii însuşiţi de la oameni, încă 2 săptămîni…Şi acum, asta voi face! Încă 2 săptămîni, CANON! TREBUIE să muncesc pt cei cărora le-am luat bani pentru Acatiste…deci şi pentru tine, subliniază personajul…

– Spor la muncă!, i-am zis sec. Spor la metanii și la… la mîntuire!…

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea; 2012
 
 

Ps: În ziua de 12 ianuarie 2014, căutînd ceva pe Google, descopar ca, DA, chiar există la Muntele Athos, la Mrea Prodromu, un Părinte cu acest nume: Iulian. Acum știu despre cine vorbea acel șmecheraș!! Ierte-l Domnul!

Imaginea de mai jos,  am descoperit-o, mult timp după ce am scris Articolul de mai sus. Iat-o:

                                                                     Pr iulian athos