Archive for August 2017

Bucuria dăruirii


Găsesc o postare, aparţinând unei fiinţe dragi (Liliana Rotaru):

“Important e să fii fericit, nu să pari fericit….!
Ştiu cum a fost să mimezi….groaznic….!!
Aşa că indiferent de vremi şi de vremuri….  de situaţii….şi de Cruce…..fiţi fericiţi….!!!
Din nimic şi în nimic poţi găsi ..Fericirea
Mai puţin în LUCRURI MARI…..
Seară frumoasă!!!”

Şi răspunzând zic: Lucrurile „mici” devin „mari„, „crucea” pare mai uşoară când vremea e bună, cu soare nu prea torid, şi când vremurile-s promiţătoare şi rodnice!!! Atunci dispare şi mimarea fericirii şi vine…împlinirea! Numai ea, împlinirea, te poate face să vibrezi, cu sufletul, şi să zâmbeşti cu inima larg deschisă!

 

Unul dintre lucrurile „mici” devenit „mare” s-a-ntâmplat aseară, 30 aug 2107, dar are ca început, niţică vreme în urmă, când eu am ajuns la Aeroport, la Otopeni, prin iulie, cu scopul de a  o întîlni pe Liliana R, care mi-a dăruit ceva, un lucru..”neînsemnat” -ar zice unii. Un pachet de ROSTA.

Cafea ROSTA

Grozavă cafea! Mă delectez de atunci, în fiecare zi, cu acest produs de calitate (Produs despre care am să scriu un alt articol, fiindcă beam, dar nu ştiam ce beau, şi nu ştiam de ce ceea ce beau e atât de bun!! Instinctiv, la câteva zile după ce primisem pachetul, pe care-l pusesem într-un dulăpior din bucătărie, printre alte acareturi, fără să mă uit ce anume e în pachet, l-am luat, tot instinctiv, şi l-am desfăcut, fără să ştiu că desfăcusem acel pachet primit de la Liliana pe Aeroport!!…).

Aseară mă vizitează BĂTRÂNICA aceea care mi-a dăruit muulte cărţi (https://ivanacristescu.wordpress.com/2017/03/20/carti-carti-daruri-de-mare-pret/

) şi cu care m-am împrietenit, şi-mi mai face, când şi când, cîte-o vizită; are pasiunea scrisului şi nah’…. Delicată, subţiratică precum un fir de păpădie, calcă pe gresie cu sfială (ca să nu alunece; e cu papucii de casă!!, iar gresia mea e alunecoasă RĂU şi nepotrivită tălpilor papuceilor ei..), de un bun simţ ce-i rar întîlnit, se sfieşte parcă să spună ce-o doare! Dar eu o-ntreb:

-Nu doriţi să vă fac o cafeluţă?? Am o cafea super-mega-fainăăă!! Am primit-o de la cineva! Parol că n-aţi băut aşa bunătate!!…

Vede calculatorul deschis şi zice:

-Scumpa mea, nu vreau să te deranjez! Aveai treabă şi te-am intrerupt!…

–Ei na’! haideţi, dacă tot m-aţi “deranjat”, măcar să fie “întreruptul” cu folos! Că tot îmi crăpau ochii în orbite de la “statul” pe calculator!!…Ş-apoi, o cafeluţă ne-ar prinde bine la amândouă! Şi mai sporovăim şi noi niţel, la aburul cafelei!!

Femeia desigur că-şi dorea cafeaua, dar nu îndrăznise să-mi spună. (Ea n-are aragaz, n-are frigider, n-are…multe!!, dar are ceva ce multor bogaţi le lipseşte, are cultură şi are…bun simţ!) Dar eu am intuit că nu trecuse ea “întâmplător” pe la mine, la o oră de..”maximă audienţă!!”. Şi-am dat fuga la bucătărie! Singurul scop în care este vizitată bucătăria mea şi utilizat aragazul meu (un ditai OBECTU’ de la unamienouăsutetoamna, din acela cu ceas pt cuptor, ceas ce ticăie şi acum, dar nu în aragaz, ci într-un sertar unde-i aruncat, spre păstrare, de fro’ treij’de  ani!! –deh’, noi nu facem cozonaci, să trebuiască cronometru!!), este acela al preparatului…cafelei!! (Şi, uneori, dar destul de rar, câte un ceai, spre echilibrarea, oarecum, a balanţei toxinelor din organismul unui mare consumator de..cafea!! ) Deci eram în…elementul meu acum. Preparam o cafea!! Când  am ajuns cu ceaşca (acum nu vă închipuiţi cum că ceaşa ar arăta ca un degetar!! Nuuu! Ci e o ditai stacana, o cană  mare, făcută din lut de un olar destoinic! Şi, SÂC!!, are şi boabe de cafea pe ea!! Dar asta abia acum, când scriu, am observat!!  cana cafea ), şi am pus-o în faţa femeii, a fost mai ceva ca în reclama aia TiVi, care-l trezeşte subit pe un tânăr din vecini şi, somnambul, o ia, desculţ şi-n pijama, în zbor peste acoperişurile caselor, mergând pe aburi de cafea, şi aterizează-n balconul domniţei care-şi savura cafeluţa preferată, iar el, tânărul, tot somnambul,  ghidat de mirosul..cafelei, se strecoară-n balcon şi s-azează tihnit lângă domniţă! Ei bine, în reclama TiVi apare   bărbatu’ domniţei şi dă de individ stând, în picioarele  goale şi-n pajima, alături de soaţa lui, şi-atunci el, soţul, mimează bucuria…prezenţei intrusului în habitatul său şi s-apucă să soarbă şi el dintr-o ceşcuţă aburindă, deşi era…a 5-a roată la căruţă!!, dar noi n-o să stricăm povestea cu..intruşi! Fiindcă pe noi două nu ne-a deranajat nimeni! Ci ne-am savurat liniştite RoSTA! Apoi am  ROSTUIT  musafirei mele, pentru acasă, jumate din jumătatea de pachet pe care-l aveam! L-a luat bucuroasă şi a plecat, iar eu am rămas, la fel de bucuroasă şi m-am gândit la  dubla bucurie pe care a făcut-o Liliana R când a făcut darul!

Se spune că “dăruind vei dobândi”, şi iată că dar din dar se face rai!! Uneori, DA, lucurile “mici”, pot aduce bucurii “mari”, mai ales dacă-s făcute la vremea…potrivită (celui nevoiaş!)!

 

Notă: Aceste rânduri sunt dedicate, cu dragoste, Lilianei Rotaru! Dar şi “femeii cu cărţile”, cum îi spun eu  -pentru că nu-i ştiu numele!

Antoaneta

Anunțuri

Romeo Ioan Roşiianu…


romeo rosianu

Romeo Ioan Roşiianu, un poet căruia i-aş putea da LIKE, şi nu doar unul, ci 100 şi chiar mai mult, fără să citesc ce postează pe Facebook, dar nu mă pot lipsi de bucuria de a citi versuri profunde, cu miez! Dl acesta, ce-şi zice hâtru „femeie de serviciu” la ECreator, dar care este redactor sef la Necenzuratmm şi editor chief la Ştirile MM, fost şi actual jurnalist, te fascinează încă de la titlu şi te incită să parcurgi întregul text! Ba mai mult, te obligă să ai grijă să nu pierzi vreun verset! Totul este plin de semnificaţii de-o profunzime ce te trimite şi te poartă prin Univers, prin UNIVERSUL SUFLETULUI, cu o decenţă plină de eleganţă a cuvântului! Nu-s în măsură să spun eu vorbe despre sublima lui creaţie literară, doar vreau să atrag atenţia spre unicitatea acestui gen de creaţie, un fel de…poezie în proză sau..nici nu ştiu cum să-i zic, să atrag atenţia că omul acesta, poetul R I Roşiianu, creatorul de la ECreator, este un arhitect ce-şi creionează cu mare fineţe conturul, dar şi fondul poemelor sale, dându-le umbre şi lumini şi..străluciri fără egal, un sculptor desăvârşit de cuvinte-poem!

Vă propun doar atât  („Subtilizată” de pe Facebook, pg lui R I Roşiianu; 29 aug 2017):

Romeo Ioan Rosiianu

 

Scrisoare despre o moarte aproape

IUBITO, niciodată nu mi-a fost atâta frică de moarte ca acum
niciodată, Iubito moartea nu a fost atât de aproape de mine
i-am simţit respiraţia rece în ceafă sângele îngheţa în vene
aerul se stafidea în plămâni şi pe cărarea ce ducea mereu înspre tine urmele mele-au fost acoperite de vânt
aşa a fost, Iubito în ceasul acela de seară moartea a venit şi m-a găsit singur acasă
eroii din cărţi au făcut zid în jurul trupului meu plăpând
metaforele au dat cu poeme în ea cuvintele închideau uşa ferecau calea spre inima mea
picturile m-au ascund în culorile lor şi cu respiraţia întretăiată desenam alte panze în spaţiul speriat
mirosea a coşmar şi-n liniştea făcută fărâme mi-era mai dor de tine ca acum.

(Mai ştii când păşeam grăbiţi spre niciunde pe drumul nostru ce ducea nicăieri?)

Iubito, aşa de frică nu mi-a fost niciodată de moarte deşi ştiam că e îndrăgostită de mine de mult
credeam că-s pregătit să mă-ntâlnesc cu ea visam la cina de taină şi la poemul nescris
credeam c-o pot convinge să mă lase să-mi termin poemele şi cărţile multe
credeam că sunt prelungirea mâinii lui Dumnezeu cum mi-ai zis tu cândva
credeam că mai am multe de spis şi făcut.

(Mai ştii când în sauna aceea îngustă am simţit în plamâni aerul rece al morţii?)

Iubito, m-am speriat de moartea urâtă şi rea în seara aceasta de gol
m-au salvat cuvintele nespuse şi cărţile încă nescrise, Iubito au pledat pentru răstignitul din mine
a fost ca atunci când stăteam singur la Cina de taină şi totuşi cineva mă vindea mereu
a fost ca atunci când băteam la uşa inimii tale şi telefonul vieţii suna ocupat.

 

 

Scriitoarei Aura Dan, preţuire!


Marţi, 22 august 2017; Pentru unii MARŢEA nici iarba nu creşte. Pentru alţii însă e altceva. Tocmai atunci le creşte iarba şi e …verde-verde, iar ei înfloresc ca nişte crini!! Succesul este desăvârşit când pleacă MARŢEA la drum!! O spun, ca s-o afle şi scepticii.

Aura Dan nu s-a temut să-şi programeze Dubla lansare de carte într-o zi de MARŢI! Şi bine a făcut! Ştia ea ce ştia!!! 💡  💡  💡

Nici eu nu mă tem de ziua de MARŢI. Dimpotrivă, dacă am o problemă majoră de rezolvat, plec la drum într-o zi de marţi şi reuşita mi-e deplină!!

Scriitoarea Aura Dan a decis să-şi organizeze DUBLA lansare de carte, de proză şi de poezie: „De 3 ori 33” şi „Jurnal despre ceilalţi”, într-o zi de marţi. Şi iată că această zi, de marţi, i-a adus bucuria aşteptată şi, poate, chiar pe cea…neaşteptată. Zic acest lucru pentru că a avut parte de prezenţa unui critic literar de prestigiu, care nu numai că a fost prezent, fizic, adică..în carne şi oase, la lansare, dar a mai şi luat cuvântul. Şi când un acreditat de asemenea calibru cuvântează la o lansare de carte, şi o face în modul în care a făcut-o distinsul critic literar, dl Daniel Cristea Enache, apoi, chiar că nu prea mai ai ce-i cere lui Dumnezeu de la viaţă!!

Zic.

Îi văzusem numele trecut pe afiş şi am întrebat:                                                                    -Mă’, ia stai aşa!!, chiar vine Daniel Cristea Enache la lansarea asta?                             -Da, mi s-a răspuns sec!                                                                                                                           Măi să fie!! „Ce are ea şi nu am eu!!…”, îmi venea să fredonez!! Auzisem, aşadar, cu urechile mele,  că dl D C Enache va veni la lansarea aceasta, dar nu am crezut. Vă spui drept! Io mi-s aşa mai sceptică în anumite privinţe. Cam ştiu în ce împrejurări vin critici de asemenea calibru la lansările celor „mici„, a „noului val” (pe care nu-l doreşte şi nu-l agreează  „vechiul val”). În viziunea mea, criticii literari (ştiu că acum îmi mai dau încă o dată -dacă mai era nevoie!!-, O, Doamne, pentrua  câta oară!!, foc la valiză, dar am s-o spun totuşi!!) nu se prea ostenesc ei să-şi descătuşeze limba ca să cuvânteze despre  unii dintre aceştia „mici„, chiar dacă, prin absurd, ar fi nimerit sub ochii lor cărţile publicate de aceştia…, preţioasele lor condeie nu se vor tocite cu…”insignifianţii” „noului-val„!!, cu aceste…”chiştoace anonime„, cum, tare simpatic, spunea (fără vreo precizare anume!!; sau , poate, n-am prins-o eu!!, cine ştie) în romanul său „Enigma”, dramaturgul E L, dar iată că…există minuni şi  pentru cei „mici„! Şi încă MARI! Când l-am văzut pe dl D C Enache că intră alergând, după ce se încheiase şi ultima sută de metri [Întârziase din pricina sensurilor unice din centru!! Rătăcise drumul, încurcase locaţiile, mergând, poate şi din instinct, zic!, la Casa de Cultură a Ministerului de Interne în loc de Casa de Cultură Calderon (deh’, puterea obişnuinţei!! Zic. Deşi, şi într-un loc şi în altul, se face…cultură!!! Ah, Doamne, plizzz, fă să nu mă duc iar în păpuşoi!!, ma Ti prego!). Iar eşti răutăcioasă!!, veţi zice. Nuuu, nicidecum!! Nu gândiţi voi ce n-am gândit eu, jmechereilor! Ce vă mai place să-mi puneţi în gură ceea ce eu nici măcar n-am gândit!! Vă ştiu eu, pezevenchilor!! Hai, lăsaţi-o aşa cum a  picat!! Nu mă deranjează! Îmi asum!, fiindcă-mi sunteţi simpatici!! Deci sunteţi iertaţi!] şi cele de două ori cinşpe minute de-aştepare a organizatorilor, mi-am zis: Ooo, My God!! Taci, a coborât MUNTELE la Mahomed!! Măi să fie!! Când am văzut că mai ia şi cuvântul şi când l-am mai şi auzit ceea ce exprimă, mi-am zis:  Hmm,  „mahomedul” nostru chiar însemnă ceva pentru PRICEPUTUL ăsta! PRICEPUTUL (Hai, nu-mi săriţi la jugulară, pretinaşi!; nu l-am omorât!!, ba, dimpotrivă!!; scuze: MAESTRE!!) fiind nimeni altul decât arhicunoscutul critic literar! Bravo Aura Dan, mi-am zis în gând! Eşti mare! Ai dat lovitura! Ai atins cu scriitura ta inima criticii literare!! În ce lapte te-ai scăldat scumpete?? Zi, să-ncercăm şi noi, retroactiv!! Şi-am mai zis şi altele şi..m-am felicitat, totodată, în gând, evident, şi pe mine pentru flerul meu, legat de valoarea scriitoricească a Aurei. Şi eu fusesem una dintre cei care o sfătuiseră pe Aura Dan să scrie proză. Şi eu!! Dar eu…nu ştiam, la vremea când i-am dat sfatul, că ea are sertarul bogat în texte de proză, ce stau gata pregătite să-şi ia startul într-o carte!! Bravo Aura! Felicitări şi, totodată, mulţumiri distinsului critic literar, dlui Daniel Cristea Enache! Pe care-l rog să treacă peste pasajele „glumeţe

de mai sus cu nobleţea unui…”boier!!” MAESTRE, fiţi cu înţelegere faţă de „neputinţele” mele!! Iaca, spre iertăciune, postez Cuvântul domniei voastre!!  Mulţam’ de iertare!

Desigur că o să postez şi cuvântul meu, dedesubt! Iată-l:

Cărţile Aurei Dan, scriitura ei, de fapt, a  fost foarte apreciată. Nu ştiu numele tuturor celor care au ţinut să o onoreze pe prietena noastră cu prezenţa lor şi chiar cu câte un cuvânt rostit, aşa că nu o să mai amintesc pe niciunul aici, însă am postat pe canalul meu de pe Youtube, cam tot ce am filmat  la acest Eveniment. Fiecare vorbitor, fiecare dintre cei care au luat cuvântul, pot vedea ceea ce au spus, dând căutare pe Google: „Antoaneta Radoi pe Youtube„.

N-am să mai adaug nimic în plus de ceea ce am spus în Cuvântul meu din cărţile Aurei Dan, nici n-am să spun mai mult decât am spus în  cuvântul meu la lansarea cărţii. O felicit din toată inima pe Aura Dan, şi îi doresc spor la scris şi publicat! Mă bucur pentru ea, aşa cum mă bucur pentru mine! Îmi doresc să i se înmulţească, totodată, VORBITORII de calibrul celui care a fost prezent la lansare, în speţă, D C Enache! Nădăjduim şi la CRONICI  literare, în Reviste LIterare, despre scriitura Aurei Dan, fiindcă ea merită din plin! Este un real talent! Mulţumiesc tuturor!

Anto-si-Aura-dan-cu-cartea

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea; 28 aug 2017

Linşajul Preotului Pomohaci; Luis Lazarus versus Ion Spânu; Acuzatorii versus apărătorii în cazul Preotului Cristian Pomohaci


Anto PP 3331

Mă uit la o emisiune TiVi, în care se dezbate, pentru nu ştiu câta oară, situaţia Preotului Cristian Pomohaci. Nu ştiu ce rele, ce „neascultare” a săvârşit (gama sinodului e destul de elastică la acest capitol!!) acest slujitor  afar’ de ceea ce se vorbeşte prin Târg. Dar na’, gura Târgului n-o astupă decât pământul!!                                                                                                                                                      Am ami spus, însă repet, nu îl cunosc personal pe preotul Pomohaci, dar asta nu mă opreşte să opinez! Aşa că am să spun şi acum, ceea ce am mai spus: Preotul Pomohaci e decapitat de mai marii lui. Cineva a decis că nu-l mai vrea pe Pr Pomohaci în Biserică şi, gata, i-au pus de prohod!! Cuiva îi stătea în gât, aşa că a decis să-l elimine şi a făcut-o! Mârşav!

Las baltă treaba, m-aşez confortabil în fotoliu şi decid să urmăresc linşajul mediatic. Sub pretext că aduc ei ştiri Bombă de ultimă oră, moderatorii unui post TiVi anunţă cu surle şi trâmbiţe, cu voci grave, că vom avea ŞTIREA Ştirilor dacă ne vom uita. Personal nu înghit găluşte de-astea. Ştiu cam cum stă treaba cu TiVi-ul. El te ridică, el te coboară, aşa că nu mă aştept la vreo minune mult trâmbiţată, dar mă uit ca să văd ce, cum şi cât aberează fiecare invitat şi chiar moderatorul. Nu mă aşteptam ca ateul Luis Lazarus să creadă că în Biserica Ortodoxă sunt, într-adevăr,  preoţi şi oameni sfinţi! Şi că, DA, prin intermediul unora se pot înfăptui şi se înfăptuiesc minuni, şi încă mari!! Lazarus spune că mai-marii BOR ar fi declarat că actualmente în Biserică Ortodoxă nu s-ar fi semnalat MINUNI. Eronat! Zic. Pentru că în Biserica Ortodoxă se întâmplă ZILNIC minuni, dar că oamenii, şi, mai ales, ateii (precum Lazarus),  sunt orbi, aşa că ei..nu pot vedea!! Lazarus nici atât!! Cât despre mai-marii Bor, de la care, chipurile, ar fi auzit Luis Lazarus ceea ce el a susţinut în emisiunea TiVi din 26 august 2017, şi anume că „nu s-au constatat minuni în Biserica Ortodoxă„, am să spun că ei ştiu şi spun despre ceace ei  înşişi n-ar putea să facă, din pricina necredinţei lor în Dumnezeu! Fiindcă dacă ar avae credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu, ar şti, că doar Hristos le-a spus lor, prin glasul Apostolilor, că minuni MARI (şi mai mari decât acestae; adică mai mari decât cele făcute de Hristos) vor putea face şi ei, ucenicii, preoţii, de vor avea credinţă cât un bob de mei! Dar cum să poată face ei minuni dacă sunt ocupaţi cu…caterisiri nejustificate! Şi cu…alte cele!!

Mă surprinde, totodată,  lipsa de…nici nu ştiu cum s-o numesc, ca să nu jignesc, de intuiţie profesională a avocatei nou numite a Preotului Pomohaci. Poate o fi o strategie pe care eu nu o înţeleg, dar eu cred că mai mult păgubeşte decât face servicii doamna aceasta. N-are experienţa intrării în direct la TiVi, la o oră de vârf, n-are experienţa atacului la baionetă în lupta cu şacalii mediatici, n-are spici, n-are informaţie, n-are sânge-n instalaţie, n-are…mai nimic! Pardon, greşesc! Are ceva, are…dragoste pentru Preotul Pomohaci. Dar asta, doamna mea, nu-i destul când ai de-a face cu un linşaj. Şi când întreg aliotmanul s-a pornit împotriva unui preot dintr-un sătuc oarecare, preot despre care mulţi mărturisesc că ar avea har. (Oare toţi sunt nebuni?? Oare toţi sunt mincinoşi?? Tind să cred că nu!) Aşa că, doamnă avocat, ori renunţi să mai apari în direct, ori te înarmezi serios cu toate armele de trebuinţă unei BĂTĂLII dure! Este în joc soarta unui om. Nu ne putem juca de-a şoarecele şi pisica cu şacalii mediatici şi, mai ales, cu şacalii din Sinod!! Ăştia, de regulă, ştiu ce vor! Şi  când îşi pun ceva-n gând, ies învingători! Şi asta nu din pricina DREPTĂŢII lor, ci pentru că ei deţin…iarba fiarelor, care le deschid lor orice uşă!!

Singurul care este documentat şi care ştie cu ce se mănâncă Şedinţele Consistoriale ale Bor şi chiar Legile laice este ziaristul Ion Spânu. Dar oricât de pregătit ar fi, când trâmbiţaşii mai-marilor sunt trimişi să sune din goarne şi să bată tamburinele caterisirii, nu prea mai are ce face Spânu cu toată priceperea şi cu toată documentarea lui!

Vom vedea ce se va întâmpla. Sănătoşi să fim şi s-avem nervi să ne ţină!! Dar..acest om, Preotul Pomohaci, care este târât şi tăvălit în acest dublu linşaj, medaitic şi BORist, câţi neuroni întregi să mai aibă după atâta tevatură!!!

Şi când te gândeşti că totul pleacă de la bani!! Fieacare dintre părţi îşi are TARGETUL ei. Mai-marii Preotului Pomohaci vor mai multă pincă de la el (că de la aceasta a plecat totul, în opinia mea), televiziniştii vor mai mult RATING (care înseamnă tot bani), avocaţii vor mai multă…recunoaştere!! Preotul Pomohaci se alege cu paguba! Iar psihicul lui, mai devreme şi/sau mai târziu, va avea de suferit! Din toată nebunia perdantă este Biserica Ortodoxă! Căci mulţi oameni nu mai ştiu ce să creadă din tot circul acesta!! Ţara s-a împărţit în două: Pro şi Contra… Pomohaci, uitând de Dumnezeu! Dar, doar EL va face lumină în acest caz. Să ne rugăm, dară!

Dea Domnul bine!

Nevoia omului de a-şi killări semenii…


…Ce bine că nu suntem canibali!! Fiindcă la câtă APLECARE  avem spre a ne killări semenii, a-i mânca n-ar mai fi decât un simplu gest spre a-i şti sterşi definitiv din universul care ne-nconjoară şi ne suportă pe toţi cu toate răutăţile noastre.

Oricât de umani ne-am crede, sau oricât ne-am strădui să fim, nu ne iese! Nu ne iese în totalitate, vreau să spun. Dacă nu suntem, măcar şi un pic, invidioşi pe semenii noştri, n-am făcut nimic!! Uite, eu, spre exemplu, ca scriitor, sunt invidioasă când constat că altul e mai bun decât mine! Mi s-a-ntâmplat chiar să mă cert cu Cel ce împarte darurile, pentru că nu mi-a împărţit şi mie ceva mai mult şi că risc să rămân un…”chiştoc anonim”!! Ca fotoreporter,  am regrete că n-am prins EU cea mai caldă şi mai senzaţională ştire! Că nu sunt eu cea îmbatabilă!! Ca artist plastic, sunt total dezamăgită de faptul că n-am făcut carieră şi sunt invidioasă pe cei care au reuşit să se remarce în domeniu!! Şi DA, sunt uneori invidioasă până la…Ei, nu vă grăbiţi să vă daţi cu presupusul, nu am fost niciodată invidioasă pe vreun semen chiar până la gradul acela de să-ţi vină să-l strângi de gât!! Nu. Parol! Cine nu mă crede, nu mă cunoaşte suficient, deşi ştiţi bine că-s precum o carte deschisă…pe care a-ţi fi putut-o citi. Mulţi însă nu ştiţi să citiţi! Regret să v-o spun! Chiar dăună…seară am avut surpriza să descopăr că mi-a fost răstălmăcit un text!! Mi s-a spus că într-un anume text aş fi spus nuş-ce, când eu mă exprimasem FOARTE CLAR, cu subiect şi predicat, şi nu lăsasem loc de interpretare! Şi, deşi am încercat să lămuresc, în viu grai, persoana, tot n-am fost crezută. Adică a crezut tot ce a gândit, chipurile c-aş fi  spus, şi nu ceea ce am spus clar în textul acela!! Chestiune de..percepţie, până la urma-urmei!! No comment! No more!, dar..să revenim. Eu pot spune multe, dacă m-apucă amocu’ (şi fac asta DOAR când sunt călcată RĂU de tot pe bătătură, că altfel sunt tolerantă cât cuprinde!!), însă nu merg, nici cu cuvântul, nici cu gândul, nici cu fapta, chiar până la gestul suprem, acela de..killărire!! Uneori NU VREAU să killăresc nici măcar un gândac de bucătărie care-mi pătrunde INTEMPESTIV în habitat, ba, dimpotrivă, îl compătimesc, fiindcă ştiu c-o să moară de foame pe-aici dacă nu se grăbeşte s-o ia din loc şi să-şi caute firimitura-n altă parte!! E drept însă că am un CUVÂNT cam cu..greutate! Şi ştiu că dacă l-am scos pe gură, acţiunea lui e cam ca un tăiş de sabie …bine ascuţită! Tocmai de aceea, chiar şi când mă apuc de scris, îmi muşc bine deştele mai înainte. Însă nu ştiu cum se-ntâmplă că nu totdeauna îmi reuşeşte şi, chiar cu deştele-mpachetate-n feşe, tot lansez săgeţi otrăvite!! Acum na’, ce să fac, nu-s de vină eu că cei cu care mă intersectez mă provoacă atât de…sublim!! Mă străduiesc totuşi să nu pun în vârful săgeţii otrava …mortală!! Că-i ţintuieşte niţeluş la pat pe adversari, asta e! Asta poate fi pentru ei un motiv de..meditaţie! Dar, nu doresc moartea nimănui! Ci…”să se întoarcă -de la răutatea lui- şi să fie VIU!” Acesta a şi fost scopul publicării articolului meu anterior: „Cât de mici sunt oamenii mari„, cât şi a altor articole şi chiar cartea mea: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!”(publicată în 2014), tot cu acest gând, „al întoarcerii lor de la răutatea lor„, am scris-o şi am publicat-o!!

Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi în cele ce le gândiţi în inimile voastre!„, zice Psalmistul. Ce cred eu că vrea să spună versetul acesta e aceea că TREBUIE să fim atenţi la interpretările pe care le dăm noi sensurilor cuvintelor auzite. Să nu fim gata, instant, să sărim la jugulara celui pe care-l considerăm adversar, ci să mai cugetăm niţeluş mai înaite de a o face!! De aceea zic, asemenea Psalmistului: De cele pe care le-aţi săvârşit, pe parcursul unei zile, să vă pară rău! Şi…până la apusul soarelui, împăcaţi-vă cu cei cu care v-aţi sfădit! Cereţi iertare şi…iertaţi! Ca să fiţi bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu şi să fie PACE în lume!

Eu..Antoaneta, cer iertare tuturor celor care se regăsesc (fie că i-am pus eu, fie că ei înşişi cred că sunt prezenţi, deşi eu, poate, nici nu m-am gândit la ei!!),  în ipostaze neconvenabile lor, în textele mele! Trebuie însă să înţeleagă fiecare că: EU SCRIU despre CEEA CE  VĂD! Faceţi, dară, ca ochiul meu să nu mai vadă cele strâmbe ale voastre! (Hei, atenţie, nu-mi daţi cu sare-n ochi!!) Despre cele strâmbe ale mele voi avea grijă eu însămi, şi..voi continua să scriu!

Cineva, citind un articol, DUR (în opinia sa), pe care l-am scris despre nişte STĂRI de FAPT..REAL, îmi spunea mai dăunzi: „Antoaneta, pe tine e mai bine să te aibă omul de prietenă, decât de duşman!” Ei bine, dragii mei, poate că e şi acesta un punct de vedere, drept pentru care îl respect, dar nu pot să-i dau dreptate persoanei, chiar dacă o preţuiesc. Fiindcă NU E AŞA  cum spune! Nu tre’ să-mi fii prieten ca să scriu frumos de tine!! Şi nu tre’ să-mi fii duşman ca să scriu despre tine, să arăt racilele tale! Nu, nicidecum. Eu SCRIU despre CE VĂD! Fie că e BUN, fie că e RĂU! Ghinionul celui care-i RĂU şi cade-n vârful condeiului meu şi a vizorului camerei mele de filmat!! Cât despre prietenie, personal, nu am prieteni şi nu mi-i doresc! Pentru simplul motiv că NU CRED în PRIETENIE! Am crezut cândva într-o prietenie. Şi asta a durat 27 de ani!! O viaţă de om. Desigur a fost DOAR o iluzie a vieţii mele. Iluzie pe care nu mi-a băgat-o nimeni în sân cu anasâna, ci eu mi-o creasem. Mi-am încasat papara, iar…iluzia, chiar şi după 27 de ani, s-a destrămat. Asta-i soarta iluziilor!! Dur a fost să constat că mă înşelasem un…amar de ani. Să cred într-o…caricatură de PRIETENIE, în care NIMENI în afara mea nu credea!!! Însă… Dumnezeu când vrea să te deştepte din…somnul cel de moarte, nu-şi mai alege uneltele!! Nu te mai unge cu-alifie de-aloe, nici cu mir, ci-ţi apică toiagul sau te-atinge cu sfichiul biciului, iar tu, atins, te deştepţi! Slavă Ţie, Doamne!! Oh…dar cât m-a durut! Nu sfichiul biciului! Ci…trezirea!! M-am trezit, dar asta NU ÎNSEAMNĂ că urăsc persoana aceea. NU! Dimpotrivă. O compătimesc! Şi o port în gândul meu şi-i doresc tot binele! Domnul va cerceta! În fine, NU, nu trebuie să mă aibă nimeni de prietenă, trebuie doar să se poarte cu bun simţ şi să nu-mi spună-n faţă, precum îmi spuneau odinioară sinodalii Bor: „sora noastră, Antoaneta„, şi-n spate să-mi trimită Garda Fiannciară, să mă killărească prin mijlocirea Comisarilor fiindcă, nah’, ei, sinodalii, nu-şi puteau mânji, chipurile,  mâinile lor „sfinte” cu sângele unei..păcătoase!!! Fiţi, dar, dragii mei, înţelepţi! Purtaţi-vă ca nişte oameni liberi, fără însă ca libertatea voastră să fie pricină de sminteală!! Nu-mi daţi apă la moara…condeiului!!anto 2 caricatura al microfon

     Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Cât de „mici” sunt oamenii „mari”!!…


Motto: Cuvintele sunt oase de peşte pentru mine! Mă înec cu ele!! Aşa că…le eliberez!!! Mai bine să crape alţii, decât să-mi crape mie fierea…

Abjectă lume în care trăiesc! Mi-e o greaţă aproape..metafizică!! În fiecare zi simt cum moare în mine speranţa că va putea fi altfel! În literatură, ca în oricare alt domeniu, CASTELE nu se dezmint. maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou……………………………………………………………………………………………………………….

Ajung ieri la o lansare de carte pe ultima sută de metri, ca la maraton, de parcă aş fi fost unul de la Armata Salvării!  Ca să mai pot salva ceva, să nu moară PACIENTU’!!

Mă sună un scriitor [pe care-l preţuiesc, altfel l-aş fi lăsat cu ochii-n Soare!!, să se uite luuung după fotoreporteru’…lu’ Peşte!!!)] şi-mi zice:

-Săru’mâna Antonella!

Ah, începe cu săru’mâna, e clar!! Ăsta vrea ceva de la mine!!, îmi zic. Fă urechile mari, şi-ascultă Antoaneto!!

–Antonella, rogu-te, vino să-mi filmezi lansarea de carte!! (Era ceasu’ 15,00; Lansarea urma să aibă loc la ora 16,30; Eu nu mă aflam AT HOME, ci pe coclauri, cu treburi personale!! Locaţia cu pricina era..hăt departe!! Cum s-ajung?? Eram plecată fără camera de filmat. Ca s-ajung la filmare, ar fi trebuit, totuşi, să trec pe-acasă, ca s-o iau. Îmi trebuia un avion cu reacţie, o rachetă, ceva..ultrarapid, care să străbată distanţele…bucureştene!!)

–Mă’ Nene, cu toată dragostea, da’ nu eşti (cu căpuţu’, îmi venea să-i zic, dar nu i-am zis. Din respect!!) cu toate ţiglele pe casă!! Păi ce, sunt cumva de la Armata Salvării şi nu ştiu?? Sunt …Smurdu’ lu’ Arafat??

– Hai, te rrrog!!! Te rrrog, iartă-mă că nu te-am anunţat din timp! Te rrog, fă un efort şi vino!! E musai să filmezi!! Am nevoie de înregistrarea asta ca de aer!!

– Iar eu trag aer în piept, ca să nu mă-năbuş!! Şi-mi înghit cuvintele, ca să nu mă exprim prea…licenţios!! Păi bine mă’ Nene, mă’, filmez, filmez! Ai nevoie, da’  realizezi cât e ceasu’?? Bine că nu-ţi amintişi că vrei filmat şi să mă fi sunat  după lansare!!…

– Ohh, iartă-mă, iartă-mă,  am fost prins cu treburi şi-am uitat!!

– Şi eu sunt prinsă cu…treburi!!

–Te rrrog, te rrog!! Nu mă lăsa!!…Am uitat, salveză-mă!! Hai, te rrog!!

Eh, ce să-i faci. Nu sunt aşa o…persoană importantă, altfel. Dacă apar la o lansare de carte purtând la braţ trepiedu’ şi camera de filmat, toţi îmi zâmbesc! Uauu, ce prietenoşi sunt toţi cu mine!! Chiar şi cei pe care nu i-am văzut niciodată!! Dar dacă apar într-o locaţie fără camera de filmat la braţ, nici mucii nu-i dă careva pe mine!!(Nu c-aş avea nevoie de mucii lor!!) Ce mi-i scaunul, sau tabloul de pe perete, ce mi-s eu!! Confraţii bucureşteni, de condei –ca să fie clar, să nu existe interpretări particulare, după mintoşenia fiecăruia, să-mi mai pună-n careva-n gură vorbe pe care nici măcar nu le-am gândit!!-, habar n-au că mi-s şi eu…condeier!! Criticii literari, recenziştii, cum îmi place mie să le spun, nici atât! Dar nu-i bai! „Confraţilor” care mă „preţuiesc arzător”, le spun ca să ştie, au, şi ei, la rândul lor, de la mine, toată „consideraţia” pe care ei mi-o arată! Cât despre recenzişti, fie-le ţărâna uşoară! Pentru mine sunt deja morţi şi-ngropaţi! Ieri am mai îngropat unul. Păcat, mă doare sufletul pentru că…ţineam la el!! Îl credeam a fi mare, dar..s-a dovedit a fi..”mic”!!! Întâlnindu-mă (întâmplător sau nu!!) ieri pe stradă cu domnia sa îi zic:

-Maestre vreau să trimit un articol la Ziarul pe care-l diriguieşti! Vreau să scriu ceva despre un om, o personalitate căreia i s-a decernat o Medalie…omul are o venerabilă vârstă, peste 100. E  important de consemnat, nu doar pentru mine, ci, poate, pentru…istorie. Zic.

– Da’ e scriitor?

–NU. E preot.

–Atunci nu pot să public articolul!!

–(…)

–Nu, nu pot dacă omul nu e scriitor!!

–Păi omul nu este, da’ io sunt!! Zic.

-Dar el nu e! Revista este una de cultură…

-Păi io reprezint..cultura. Zic.

–Ei bine, mă mai gândesc. Să văd articolul..ă..ă…

– Nu, mulţam’, nu mai este nevoie!!

Voiam să scriu despre un preot (cu mare har de la Dumnezeu). Merita, zic, să se puncteze despre un om care a trăit  remarcabil şi care a avut onoarea să i se decerneze la vârsta de 100 de ani o..medalie!! Asta nu se-ntâmplă în fiecare zi!!, dar nah’…

Vreau să spun acum, aici, că în Revista aia de..cultură, fiecare scriitor publică FIX ce-i trece prin tărtăcuţă. În ea semnează lună de lună aceiaşi autori. Ermetic închisă!! Nu tot ce citesc în ea e..cultură! Un articol în plus nu cred că ar fi întinat (cu mult!!) conţinutul publicaţiei, dar nah’, MAESTRUL decide!!

Acum, fără nicio legătură cu Publicaţia pe care o manageriază MAESTRUL din povestea mea, gândesc şi..întreb retoric: Dacă „POPA ŞAPCĂ” are un colţişor al lui într-o Revistă  (alta decât cea în care doream să public articolul, dar..LITERARĂ), deşi nu-i scriitor, ci…popă,  atunci de ce nu s-ar putea publica, de către un scriitor, în speţă eu (măh’, mare mă mai cred!!), un artocol în care ar fi vorba despre un..preot?? Şi nu unul oarecare, ci unul exemplar din toate punctele de vedere şi ajuns la o venerabilă vârstă!! Şi dacă într-o Biserică se ţin Colocvii literare, de ce nu s-ar putea scrie într-o Revistă literară şi despre preoţi cu har??

Refuzul, bâlbâiala MAESTRULUI mi s-a părut de un teribil…prost bun simţ, ca să nu zic altfel. De ce? Fiindcă anul trecut, fix pe vremea aceasta, mă gratula, (am imagini filmate!!) cum că eu scriu într-un mare fel (exprimarea dumnealui era academică, literară, filologică, recenzistă, dar eu sunt aşa..a..mai butuc, mai din topor, şi, prin urmare, îmi permit să mă exprim mai..plastic) şi că bla..bla… Acum, dintr-o dată, îi dispăruse memoria!! Îi dispăruse subit consideraţia pentru…condeiul meu!!                                                                                                                           Ah!! Ce-mi vine să-i aplic una neaoşă!! Farisei făţarnici!!, în zisa lui Hristos. Nu se mai satură să-şi ridice loruşi osanale în Revistele pe care le diriguiesc pe banii statului!! Toate moliile, toţi „maneliştii literari”, toţi „poeţii nepereche” umplu pagini întregi ale Revistelor literare şi literar-artistice cu tot felul de „creaţii” de te ia cu leşin la lingurică, dar nu s-ar da, cu decenţă, niciunul, nici un pic mai la o parte ca să mai facă loc şi altora!! Mă Nene, mă, n-aţi obosit?? Nu vă dor deştele?? Nu vă e, mă’ Nene, olecuţă, jenă!! Vă-nţeleg, până la un puct!, mai aveţi puţintel şi deveniţi defuncţi şi vreţi să vă înnemuriţi, dar..totuşi. Mi-e puţin jenă să v-o spun, dar am s-o fac totuşi. Mi s-a acrit să tot dau cu ochii peste voi şi-ale voastre interminabile elucubraţii. Mai luaţi o hâtie higienică! Mai şetgeţi-vă la gură! Mai luaţi o pauză, mai respiraţi, că vă daţi duhul…

 

Notă: Ceea ce am scris mai sus, NU are NICIO legătură cu eventu’ la care am participat ieri, nu are legătură cu NIMIC din ce v-aţi închipui! Singura legătură este doar aceea că plecând de-acolo, pe Magheru  m-am intersectat cu MAESTRUL care manageriază o Revistă de cultură. M-am bucurat că l-am întâlnit. Asta mă scutea să-l mai caut pe la Redacţie ca să-i propun articolul. Am avut, aşadar, îndrăzneala să-i propun un articol.Câtă îndrăzneală pe capul meu!! Punct!

Notă1: Poate că întâlnirea mea cu acest domn nu a fost totuşi întâmplătoare. Poate a trebuit să mă lămuresc (dacă mai era nevoie!!, şi se pare că era!!) cum stă treaba cu FARISEII…făţarnici!!

Antoaneta Rădoi –de la Vrancea (25 aug 2017)

 

Edituri de..familie!!!


Edituri de..familie!!!

„Cuvintele nespuse sunt oase de peşte pentru mine! Mă înec cu ele!!” Aşa că…le dau drumul să zburde şi…fie ce-o fi, dar astăzi nu pot să tac.

Cineva mă invită să-i admir o Pagină de Facebook!! Cum nu pot lăsa persoana să aştepte „admiraţia” mea, dau fuga pe pagină. Uauu!! Mai descopăr, ca şi cum nu îmi era de-ajuns ce ştiam (Vai păcatele mele, Doamne!! Ce ispite pe capu’ meu!! Cum mă laşi, Doamne, să mă-mpovărez iar cu Judecăţi de..VALOARE?? Phui!!!…),  încă o EDITURĂ al cărui Editor şef e soţia, iar soţul e…coordonator (al editurii), iar în viaţa lui de zi cu zi este…critic literar!!

De mult aveam în căpşor să scriu despre asemenea cazuri, dar…am tot amânat. Se pare că SCORPIONUL nu-mi dă pace. Altfel nu-mi explic ce l-a împins pe Editorul respectiv să mă INVITE să-i admir Pagina…noi neavând nicidecum vreo amiciţie, chiar dacă ne-am şi întersectat în câteva rânduri, la anumite Evenimente culturale, în ultimii 5 ani. Dar nu-mi dădea semne cum că ar şti omu’ cine sunt sau cu ce mă ocup. Ba, dimpotrivă, IGNOR-ul total la adresa mea era la cote înalte, chiar dacă, îmtâmplător sau nu, i-am făcut chiar servicii (făcându-i publicitate fără să mă fi plătit!!), iar acum iată-mă invitată să-i admir pagina!! Poi, nu e asta o oportunitate să mă exprim??…Cum să pierd, aşadar, ocazia s-o fac!! (Doamneee,  fii bun şi nu mă înscrie la păcate!! Tu ştii că nu pot să tac!!)

Treaba, la aceste Edituri de..familie, stă cam aşa: Cineva dăştept înfiinţează o Editură. Când soţul, care e, în anumite cazuri, şi critic literar sau, mă rog, vreun scriitor cu ştaif, e director-manager, soţia lui e recenzista, adică cea care  scrie Cuvântul Înainte la cartea ce urmează s-o publice un autor la Editura lor. Nu ştim cine scrie acest cuvânt, nu ştim dacă ea, soaţa, are vreo calificare în domeniu, vreo pregătire oarecare, dar ştim ce vedem, adică vedem Cuvântul înainte semnat de…soţia editorului. Situaţie valabilă şi invers, adică soţul în postura soţiei. Sunt şi asemenea cazuri, doar să vreţi să le cercetaţi. Inteligentul Googălică vă stă la dispoziţie oricând! Când soţia este directorul-manager al Editurii, atunci rolurile se inversează, şi soţul este cel ce scrie Cuvântul înainte al Cărţii respective. Tot el este cel care va lua  cuvântul la lansarea cărţii, la prezentarea autorului cărţii, şi tot el este cel care va scrie o cronicuţă, două, nouă, după caz, şi după INTERESE (şi, poate chiar după BONUSUL încasat de la autor) o va publica în vreo Revistă de profil şi, de ce nu, tot el, soţul, care este, de multe ori, cum am spus, chiar critic literar (cu ştaif; adică recunoscut şi/sau care are un cuvânt greu de spus în URS -ţintă spre care îşi îndreaptă antenele mai toţi autorii de cărţi, chiar dacă unii sunt de-a dreptul catastrofali în materie de..literatură!!, dar sunt comparaţi cu „Votaire sau cu..Camil Petrescu”, atribuindu-li-se, adesea…”feminin”, cum mi-a fost dat mie odată să aud despre o cucoană; vai, ce onoare pe mine, să-mi fie dat să respir acelaşi aer cu un „Camil Petrescu-feminin”!!!), va pune umărul la intrarea în Uniune a autorului pe care l-a pulicat la Editura lui.

După principiul o mână spală pe alta şi-amândouă obrazul (deşi în acest caz, nu face decât să-l păteze!!) partenerii de..afacere, de…familie!!, merg mână-n mână prin pădurea deasă, uneori plină de bălării, a literaturii române, luându-şi co-parteneri de năstruşnicii unu-doi foşti colegi de breaslă, în speţă, critici liteari sau…cronicari, părerologi, şi cu toţii, uniţi în CUGET şi SIMŢIRI, participă activ, ca vorbitori pe la lansările de carte ale Editurii respective, ori pe la alte Evenimente organizate de ei înşişi sau de alţii.  Părerologii, apropiaţi ai managerului Editurii, cunoscuţi scriitori cu, să zicem, ştaif, ori unu-doi critici literari de renume sau măcar, oarecum, cunoscuţi în branşă, se ung şi ei, din belşug, pe botic cu dulceaţă!! Bondăreiii!!

Aşadar, Editură de..familie!! Când soţul este director/manager al Editurii, soţia recenzează cartea încredinţată Editurii spre tipărire, iar când soţia este managerul editurii, atunci rolurile se schimbă şi soţul devine recenzist, ori creator de..Cuvânt Înainte. Părerologii, RECENZIŞTII -cum îmi place mie să le spun, unu-doi per Editură, sunt acreditaţi şi stimulaţi cu BONUSURI aferente, zice-se-n Târg, funcţie de interesul…autorului!! Şi dacă TARGETU’ autorului este intrarea în UNIUNE, să te ţii recenzii, tată!! Să te ţii osanale!! Să te ţii câta-i tonele de saci de ciment puşi la soclu’ unei statui!!  Aşa s-a umplut USRu’ de…manelişti literari! Punct.

Primind invitaţia aceasta despre care am vorbit ami sus, m-a prins o curiozitate şi mi-am aruncat o privire pe Google. Aşa am descoperit că destul de mulţi dintre criticii literari, care au un cuvânt de spus în USR şi-au înfiinţat Edituri, iar aparţinătorii familiei sunt şi ei angrenaţi în treabă, şi nu oricum, ci pe post de dătători cu opinatu’, autointitulându-se…cronicari!! Mai publică o cronicuţă într-o..FIŢUICĂ, şi aceea înfiinţată tot de familia editorului, uneori, mai ia cuvântul în public, ba pe la Bookfest ori Gaudeamus, mai într-un cerc , mai strâns ori mai larg de…literaţi, deh’, după …”buget!!”, adică, mai explicit spus, după  bonusul oferit de autorul Manuscrisului ce urmează a fi publicat în cadrul Editurii. Când editorul este şi critic literar şi/sau membru marcant al USR, atunci autorul a dat de-a dreptul lovitura! Destui sunt autorii care, deşi muritori de foame, strâng din fese şi îşi duc Manuscrsiul la o Editură „de succes”, deşi sumele pentru publicare unei cărţulii de nici o sută de pagini, (pe care unii o numesc „roman”), de multe ori, este astronomic!!, dar o fac doar pentru că au convingerea, şi CUVÂNTUL editorului, evident, (care este, de multe ori, chiar critic literar cu ştaif!! adică cu un CUVÂNT de SPUS în cadrul URS -ţintă urmărită în ultimii ani de toti „maneliştii literari”), că se va vorbi şi/sau scrie despre el. Şi-atunci când eşti încredinţat, de cuvântul dat de editor, că X sau Y, marele critic literar, va scrie şi/sau va vorbi despre scriitura ta, cum naiba să nu-ţi pui poalele-n cap, cum să nu faci pe dracu’ ghem, cum să nu te-mprumuţi de bani la CAR-u’ din cartier şi să nu-ţi duci, şi tu,  Manuscrisul la un astfel de Editor, despre care s-a dus veste-an Târg că…face şi drege pentru lansarea ta pe Piaţa…literară!!! Nebun să fii să nu dai şi tu un pic din coate!! Ce naiba!! Dai şi tu din ce ai!! Adică din…coate! Unde nu-ţi poţi face loc cu capul, îţi poţi face loc cu coatele!! Iar banu’,  cu banu’ muţi munţii…literaturii!! Schimbi opţiuni…

Notă: Datele despre N Edituri de..familie le-am descoperit pe Google. Personal, nu cunosc astfel de cazuri, şi, prin urmare, orice asemănare cu realitatea cotidiană este…pur întâmplătoare!! Aşadar, nu-mi puneţi în cârcă ceea ce nici eu n-am insinuat!! 🙄  🙄  ➡