Archive for the ‘Jurnal’ Category

Poate că…


Poate că…

Poate că starea mea

nu se va-mbunătăţi

Poate că…

ruga mi-o fi fost în zadar

cum zic unii

şi cum zic

eu însămi

deseori

Poate că…

Domnul m-a auzit

şi tace

Poate că…

toate la un loc sau

nimic

însă eu nu voi abandona

lupta

nu sunt pregătită

nu azi!

Şi nici mâine!!

Dar mâine,

mâine e o nouă zi,

poate că…

mâine se va-ntâmpla!

4 april 2019, Antoanto oval 22

Reclame

Antoaneta Rădoi la Radio Shalom România…


de Antoaneta Radoi

1 martie 2017; Ziua de-nceput a… primăverii.

Am fost invitata dnei Camelia Pantazi Tudor la Emisiunea „Portret de Autor”, la Radio Shalom România şi, deşi iniţial refuzasem invitaţia, am fost „invinsă” de „argumentele” Cameliei şi…m-am dus!!

Nu voiam să mă duc la Emisiunea „Portret de Autor” şi, de fapt, acum un an decisesem să nu accept NICIO eventuală invitaţie care mi s-ar fi făcut pentru…ORIUNDE, după ce eu am emis în ETER nişte PREROGATIVE peste care NU VOIAM să trec.

Zisesem atunci: Cine nu şi-a făcut timp să vorbească şi/sau să scrie  până acum despre scriitura mea sau, mă rog, despre ceea ce eu fac în domeniul ARTEI, în speţă despre munca ce-o depun pentru „ÎNNEMURIREA” (termenul aparţine dlui Vidraşcu Gheorghe-epigramist, căruia îi mulţumesc pentru sincerele aprecieri făcute PUBLIC la adresa muncii mele de..cameraman) celor..creativi dar şi a NON-creativilor, că nah’, dau şi peste d-ăştia şi..nu e vina mea, nici a camerei mele de filmat!! D-ăştia sunt mai peste tot, dar culmea-culmilor este aceea că aceşti NON-talentaţi, NON-valorile sunt cu abilitate scriitoricească aduşi în faţă -de condeiul unora-, scoşi în frunte şi…premiaţi mai abitir decât cei care merită distincţii, dar…să revenim…zisesem, aşadar: cine nu şi-a făcut timp până acum -până în 2016!!- să scrie şi/sau să vorbească despre mine, despre ceea ce fac eu în cadrul Evenimentelor  -numeroase!!!-, la care PRESTEZ muncă la greu!! (acum nu vorbesc despre scriitura mea, despre cărţile mele -asta nu interesează pe NIMENI!!- ci vorbesc de filmări, unde am prestat muuultă, nepermis de multă muncă în folosul comunităţii…; poate fi luat în calcul că..NIMENI

niciun „scribolog” nu şi-a făcut timp să ia în calculele lui scripturistice, să scrie un rând despre ceea ce am facut timp de 4 ani, „înnemurindu-i”, inclusiv pe… „scribologi!!” – „scribologi”, ştiu că iar dau cu mucii în fasole, dar…luaţi-aminte, DA, ştiu, scrisul vostru vă poate „înnemuri”, dar acum ce să-i faci, e la modă şi fi-va secole de-aici încolo…imaginea!-, deh’, sunt prea ocupaţi să ia-n vârful condeiului şi să elogieze  „vedetele TEXTUALISTE şi/ sau pe cele ale  scenei fără Scenă!!…”, nu mai dăm nume, ca să nu supărăm urechiuşele celor de la..”spy news!!”), să nu se mai ostenească de acum încolo să o facă!! Pentru că, ORICE-ar spune/scrie de acum încolo, nu va mai avea niciun…chichirez! Fiindcă eu am un PRINCIPIU, şi anume: dacă cineva nu face ceva cu sufletul pentru tine, dacă nu face dintr-o pornire firească, dacă face abia după ce l-ai tras de mânecă, atunci degeaba mai face…

Cu oarecare părere de rău pentru…nediplomaţia mea, am refuzat invitaţia iniţială a distinsei Camelia Pantazi Tudor. Fineţea ei te obligă şi pe tine să fii fin, dar eu, „capricoarnă”, cabotină, nu şi nu, nu mă pot plia pe fineţea unora, aşa că nu m-am pliat

dintru început nici pe a dumneaei. M-a convins însă într-un final, fiindcă a invocat…„începutul Primăverii”, Întâi Martie, luna doamnelor -din care,nah’, fac şi eu parte, etc, etc… Am acceptat pentru toate aceste „argumente solide” şi..bine am făcut! M-am simţit minunat la Emisiunea „Portret de autor”, m-am simţit minunat la Radio Shalom România!

Camelia Pantazi Tudor, o scriitoare rafinată s-a dovedit şi o bună convingătoare şi..argumentat m-a adus în Emisiunea pe care o moderează o dată pe săptămână. Frumoasă îndeletnicire! Să vorbeşti cu oamenii despre creaţiile lor, despre visurile lor, despre..hobby-urile lor, despre stări de ..LUCRURI. Să le faci..PUBLICITATE confraţilor, aş zice! Că nah’, ce altceva este, până la urmă, apariţia ta  -ca autor a CEVA, oricine-ai fi şi orice ai crea-, într-o emisiune de Radio sau TiVi sau chiar pe..Youtube!! Publicitate!! Ei bine, poate că eu nu aveam nevoie să mă fac cunoscută aici -fiindcă mie mi-a dat Dumnezeu un altfel de şansă de a mă promova singură, dacă aş ţine neapărat s-o fac, prin intermediul a ceea ce fac, prin intermediul camerei mele de filmat, prin propriul meu canal de Youtube, prin Blogurile mele (am 3, dintre care două iniţiate prin 2007: „drumulevanghelic.blogspot”, ivanacristescu.wordpress” şi cel de-al treilea,

mai nou, iniţiat în 2016, „Cafeneaua interviurilor”), şi actualmente prin „Antreprenor Tv”, în cadrul căruia sunt..FOTOREPORTER/cameraman şi nu numai…-, dar m-am bucurat că am acceptat invitaţia şi am venit. M-am simţit minunat la Radio Shalom, m-am simţit ca-n sânul lui Avraam -aş putea zice!, fiindcă DA, Camelia Pantazi Tudor este o prezenţă şi o moderatoare agreabilă, nu are STAS-uri bătute-n cuie, şi la ea -ca şi la mine la „Cafeneaua Interviurilor”; cine-a fost invitat ştie deja!!-, totul e la..vedere, totu-i la Cald, Brut, neprelucrat, ceea ce m-a făcut să mă simt ultra-confortabil!! Mulţam’ Cami Pantazi Tudor! Şi mulţumesc şi colegului tău de la tehnic, al cărui nume nu l-am reţint -cer iertare!! Succes deplin pe mai departe!

 Şi-acum.. la…Radio Shalom România, „Portret de Autor”…

 

 

Fuga noastră şi timpul…


de Antoaneta Rădoi

Trăim în fugă şi pe fugă!                                                                                                                                             Mâncăm pe fugă, dormim pe fugă, iubim pe fugă, ne certăm pe fugă, dar..ne certăm, uitând , chiar în fugă, să ne-mpăcăm!!!                                                                                                                                                   Între o dimineaţă şi o seară o continuă fugă! Trăim singuratici, sugrumându-ne  viaţa trăind închişi în birouri, în bâzâitul aparatelor de aer condiţionat -care nu ne fac decât rău!!- sau în ţârâitul intermitent al telefoanelor mobile -marea nostră comunicare cu…necomunicarea!!-, bem cafele la greu şi-ngurgităm pe post de hrană Mc-Donaldşii aceia  garnisiţi bine ha cu EUri –nişte CHESTII dăunătoare foarte!!, dar cui îi pasă, când acest Mc, un tip dăştept ne-admeneşte de decenii bune cu-o tocătură-făcătură  de umplut maţu’ şi de-amăgit papilele gustative ale unor robotoizi ca noi..-, ne tocim deştele-n tastele calculatoarelor sau stăm cu ochii holbaţi în ecranul TiViului butonând telecomanda de la program la program, ca şi cum ele, programele,  ne-ar fi  singurele ferestre spre lume, ne culcăm târziu în noapte, uitând să mai facem…dragoste şi, poate copii -în fond, la ce bun copiii!!; viitoare generaţie de robotoizi!!, ca şi părinţii lor…, mai bine: NU!!- şi ne sculăm a doua zi buimaci, nişte zoomboizi mai osteniţi decât ne-am culcat şi-o luăm de la capăt, iar şi iar. ..
Postăm pe Facebook  siteul acela de Socializare, unde dacă nu eşti înscris, nu exişti!!-, râvnim likeuri şi dăm tare din coate pentru asta, ne dăm întâlnirile pe mess. -îi zicem “meeting”, deh’, s-a dus cu românismele, am devenit occidentali (era să zic “accidentaţi”), ne exprimăm…americăneşte!!; mama mă-sii, de când aşteptăm…americanii, iată c-au venit!! Să-i primim, dară, cum se cuvine! Să le-mprumutăm cuvintele, portu’, obiceiurile, tradiţia, să ne-nfruptăm cum se cuvine din Halloween şi din Valentine day, etc. Ne trăim iubirile, atâtea câte mai sunt,  pintre  sms-uri şi  emoticoane  -figurile acelea zâmbăreţe sau mirate, ori crizate, după caz, inventate de-un alt “băiat dăştept”; viaţa, emoţiile simplificate, ca la surdo-muţi!!; poi, în fapt ce-am ajuns, ce suntem, nu nişte surdo muţi?? Aaa…a… practicăm yoga, majoritatea mâncăm ro-vegan, că nah’ e la modă!!,  luăm lecţii de coaching, devenim peste noapte toţi, da’  toţi, traineri, gândim pozitiv!!, ne culcăm cu ştiri despre crime şi sinucigaşi ori privim la talk-show-uri politicienilor noştri ca viţelul la poarta nouă ; doar ei pricep ce spun, noi NU!!, şi ne trezim a doau zi cu iluzia cunoaşterii stării în care ne aflăm noi sau ..ţara, deci suntem… fericiţi.

Curios totuşi, dar…DA, se-ntâmplă uneori să le mai facem câte-o vizită celor dragi ai noştri, aşa..a.. ca o binecuvântare de Ziua Lor, dar şi aceea în grabă,  ca apoi, taman când se taie tortul, când să le facem urarea de La Mulţi Ani,  plecăm trântindule-n faţă: Nu mai pot sta, nu mai am timp!!
Facem uneori şi câte-o mică pauză şi ne-o dedicăm nouă.  Plecm în ..VACANŢĂ!! Ca Şcolarii, nu-n-concediu!!, şi ne-ntoarcem mai obosiţi decât am plecat, şi-o luam de la capăt şi mai încrâncenaţi, alergând. Suntem crispaţi, constipaţi, cărăm dupa noi povara grea a prejudecăţilor, devenind prizonieri captivi  în propriile vieţi, doar că…ne place viteza. Suntem avizi de viteză, de parcă, dacă ne-am opri am pierde …trendul!! Gândim şi acţionăm cu viteza… gândului şi-aşa pierdem esenta vieţii, fiindcă niciodată…n-avem timp să ne facem timp pentru noi! Pentru cei dargi ai noştri, nici atât!! Şi tot aşa, iar şi iar, o săptamână, două, un an doi, nouăşnouă fără oprire alergăm spre…nicăieri!!

Şi uite-aşa  ne trezim c-au trecut anotimpurile peste noi  şi odată cu ele, timpul. Anii noştri , hăituiţi de-alergarea noastră, s-au dus şi ei…tiptil!!

Ne citim viaţa dar…îi uităm povestea!!

Vrând-nevrând, facem parte din lumea asta. N-avem încotro, trebuie aşadar să ţinem pasul cu ea! Pasul nostru este preţul pe care îl platim cu toţii, dar noi nu suntem atenţi la paşi. Doar uneori ne mai deşteptăm şi-am vrea să dăm timpul înapoi, dar…nu mai e timp!!…


Nota: Omul cu tigara…Ionesco; Sursa: net.

„M-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată!!!”…!


de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

  Citesc un ACATIST. Acatistul de Multumire. O frumuseţe de Acatist! Frumoasă şi..LUMINATĂ alcătuire! Extrem de relevant, totul, de la cap la coadă! Întreaga viaţă a unui om redată în Textul Acatistului…

  Titlul dat Articolului meu este o bucăţică dintr-un paragraf al Acatistului, şi anume: „Doamne, m-ai adus în viaţa aceasta ca într-un RAI PREASFÎNT; am văzut Cerul  ca un Potir Albastru şi Adînc, în AZURUL căruia CÎNTĂ PĂSĂRILE; am ascultat FOŞNETUL plin de Pace al Pădurii şi SUSURUL Dulce-Glăsuitor al APELOR; m-am înfruptat din Roadele BINE-ÎNMIRESMATE şi DULCI, ca şi din…MIEREA cea PARFUMATĂ; ce bine e la Tine pe Pămînt şi cîtă Bucurie să fii Oaspetele Tău!!…Slavă Ţie, Doamne!„…

  Ei, bine, DA! Citesc Acatistul şi…gîndul mă duce, mai în profunzimea Textului, de fiecare dată, dar azi, mai mult ca oricînd… Da, s-a împlinit deja un an, de cînd Dumnezeu mi-a dăruit şi „mierea cea parfumată!!”

Anul trecut, în 2015, exact pe vremea asta, Dumnezeu mi-a trimis în dar, în mod neaşteptat, UN STUP, cu 20 de rame încărcate cu…”MIEREA cea PARFUMATĂ!!” Nu văzusem niciodată pe dinăuntru un Stup. Acum aveam ocazia să văd! Şi nu unul oarecare, ci…PROPRIUL MEU Stup! Am rămas şocată de îngrămădirea sutelor de albine şi albinuţe şi de puietul ce sta să-şi tragă gălbenuşul ca să-şi poată lua zborul personal în căutarea şi aducerea polenului în urdiniş.

 Stupul îl primisem în dar de la un ..PREOT! Asta ca să nu mai pot să tot zic eu -şi/sau alţii-, că preoţii sînt DOAR nişte POPI şi că au mînă NUMAI de LUAT!!! Iată că mai sînt şi PREOŢI ai lui Dumnezeu, care chiar că se mai şi gîndesc, printre altele, la cei care le trec pragul Bisericii.

Ei, bine! Nu ştiu ce i-o fi venit acestui preot, că-mi zice-ntr-o duminică după Sf Liturghie:

Antoaneta, vrei să-ţi dau ţie Stupul ăla din grădină??…(io, sincer, nici nu ştiam că are „popa” un stup în grădină..Mă duceam la Biserică, de regulă, pe la 10,00, „somnabulă”, că nah’, nu dorm noaptea şi ziua-s un fel de Zombi umblător…, alergam să-mi duc Pomelnicul al Altar, apoi mă băgam într-un colţişor -nu-mi place să mă fîţîi prin Biserică să atrag privirile la toţi cu..întîrzierea mea, de acre, evident, mă ruşinez, dar nah’, „pe nimeni să nu MÎNGÎIE Dumnezeu, cu NUIAUA cu care mă MÎNGÎIE pe mine!!”…aşa că nu aveam io vreme să targ cu coada ochiului prin grădina „popii!!” După Slujbă, plecam în garbă la casa mea să-mi văd de necazu’ meu, şi nu mă interesa restu’…

Oau…ce să fac io, Părinte, cu un STUP?? E drept că am eu la Bloc un balcon, dar nici chiar aşa comfortabil încît să pot face un Stupăriş!! Ş-apoi…în BURICU’ CAPITALEI, unde stau, prin binecuvîntarea Domnului, nu-i zare de floare sau pom! Mor albinele, Părinte!!…

Eu, ţi l-aş dărui! Poate te gîndeşti şi găseşti o soluţie, poate ai vreun PRIETEN la curte, unde să-l duci, să-l înmulţeşti şi să ai şi tu MIERE să mănînci! Poate fi un nou început pentru tine, după LOVITURA pe care ai primit-o de la VIAŢĂ!!…

Un’ să duc io STUPUL??, mă tot gîndeam. Aveam cîteva variante, dar…niciuna nu-mi inspira prea mare încredere! Şi totuşi..am decis. Duminicile următoare, Preotul acela mă tot întreba:

-Hai, ce faci, vrei sau nu vrei stupul?

-Îl vrau, Părinte, îi zic eu într-o zi. Dar numai dacă vi-l plătesc cumva, altfel NU! Nu am bani, dar pot compensa contravaloarea pictîndu-vă ceva..

-Bine! Facem Tîrgul!, dacă numai aşa vrei. Voiam să ţi-l dăruiesc!…

-Nu primesc! Am decis să-l duc la un amic. Nu ştiu ce va ieşi, dar, îl duc la el.

Pretina mea, Ylonka -o catastrofă, femeia asta!! „Mama OMIDA!!” Dacă apucă ea să-ţi prescrie ceva, apoi…musai că va fi aşa cum a zis!!, cînd aude că duc stupul la amicul nostru comun, tot teolog,  îmi zice:

-Dacă duci Stupul ăluia, „te-ai lins pe bot de miere!!”…

-Eşti cu capu’, Ylo!! Ştiu şi eu, „mamă Omido!!”, că nu mă voi umple de miere, dar măcar acolo, de-o gustare de dimineaţă, la  o linguriţă de ceai, poate că l-o-ndura Domnul să-mi dea!…

-Io îţi zic să-ţi iei gîndul!!, îmi cobeşte „Scîrba!!” de…psiholog!! Te pui cu ei!!!… Du-l în altă parte!!, îmi mai zice netrebnica.

Unde să-l duc??, mă întrebam. Mai aveam încă o variantă, dar…era la fel de proastă ca şi prima. A treia nu-mi era la îndemînă, din pricină că n-aveam cu ce transporta Stupul atît de departe, să-l duc la fratele meu, care, sigur că s-ar fi îngrijit cum se cuvine de albine şi mi-ar fi făcut şi parte de miere! Aşa că am decis şi am dus Stupul meu la Cuviosul Igna. L-am dus într-o seară şi l-am ataşat celor 10 stupi ai lui. A doua zi m-am dus ca să umblăm la Stup. Stupul avea mierea neculeasă de multă vreme, plus că trebuia pregătit pentru iernat… M-am echipat (primisem şi echipament de protecţie de la preot şi cîteva ustensile…) şi am purces la desfacerea stupului.

Afară era cald şi, decum am scos dopul de al urdiniş, albinele au ieşit la soare şi la adunat polen, zumzăind fericite. „Zumzăia” şi teologul meu, Cuviosu’ Igna, cum îi zic io,  văzînd ..MINUNEA din stup. Îmi explică pe îndelete, ce şi cum, şi mă pune la treabă. Eram fascinată, dar neştiind eu prea bine cum stă treaba, cînd am apucat una dintre rame s-o scot şi s-o duc unde îmi zisese el s-o duc, deştele mi-au pătruns pe ceva moale şi, instant, un şuvoi de miere s-a revărsat pe mine…Aveam masca pe faţă, aşa că nu-mi puteam nici măcar linge deştele… Mă uitam sidetată cum pierd bunătate de miere, care se scurgea în torent pe iarbă… Albinele, alertate, au năvălit asupra mea. Ţineam rama în mînă, siderată, neştiind ce să fac. Cînd îşi ridică Cuviosu’ nasu’ din alt stup şi mă vede înconjurată agresiv de albine, îmi sare în ajutor cu..fum!! Aha, care va să zică, la asta foloseşte tulumba aia cu moţ şi cu mîner!! La făcut fum, ca să sperii şi să fugă albinele!! Dar..fumul s-a dus, şi albinele s-au întors… Am început să ţip. Igna zice:

-Hei, nu ţipa, nu te agita! Stai in loc!!..

Mă’, ăsta-i cu capu!’, îmi zic în sîn. Cum puii mei să stau pe loc! M-au împresurat astea şi vor să mă omoare!!

-De ce-s aşa agresive??, îl întreb. Ce le-am făcut?? Ce nu le convine??

-Miroşi a parfum!! Nu trebuia să te dai cu parfum, cînd ai plecat de-acasă!!

-Păi de ce nu mi-ai zis, Hăbăucule!! Mare cuvios!!… De un’ să ştiu eu..TAINE d-astea despre albine! Ştiai, Cuvioşia ta, că vin la albine să mă şcoleşti, de ce nu mi-ai zis??

-Am uitat, bre’!!!

Am uitat Bre’!!…şi vrei acum să stau pe loc să mă sacrifice neisprăvitele astea??!!!…

Am luat-o la fugă, cu dou-trei-cinci albine-n intrate pe sub mască. Roiul, după mine!! Am pus mîna pe nişte crengi şi frunze uscate, le-am dat rapid foc şi am rămas lîngă el. Am reuşit să-mi scot masca şi albinele din sîn. Cuviosul striga la mine, să nu-mi scot masca şi să nu mă depărtez de foc şi de fum. 2-3 albine pătrunseseră pe sub masca pe care eu nu mi-o fixasem bine, şi m-au muşcat, care cum şi de unde-au putut. M-am dus ţipînd la Cuviosul care meşterea nedistrubat la un stup şi i-am zis franc:

– Adu-mi apă să mă spăl, Neisprăvitule, că mă devorează albinele. Nu vezi că-s toată plină de miere?? Mi-ai laut lampa de fum, ca vaii!!!, îţi omor albinele, dar de mine nu-ţi pasă!!, mîncate-ar curcile!! Ia uite ce umflături am… Mă scarpin ca nebuna!! Fă ceva, ca te crăpp!, Cuvioşia ta. Mor aici!! Şi nici VEŞNNICA pomenire, nu cred că eşti pregătit să-mi psalmodiezi!!…De colivă ce să mai zic…

-Auuu, Bre’,  ai cumva alergie la muşcatura de albine?? De ce n-ai zis!!

-Eşti cu capu’, Cuvioşia ta, păi, ce, io tot am albinărit??!! Cum să-ţi spun, dacă nu m-ai întrebat?? Ş-apoi, de unde să ştiu eu, Doamne iartă-mă, dacă am sau nu am ..ALERGIE la muscătura de albine?? Io ştiam doar că am ALERGIE la TÎMPIŢI...Abia de-acum încolo voi vedea  şi voi şti dacă am alergie la mucătura de albine!! Da’, fă, odată, ceva, în puii mei!!, Meseriaşule!!, pînă nu mi se umflă capul şi pînă nu explodez aici, pe GLIA ta!!

-Aaa, stai aşa, Bre’, că vin acum!!, îmi zice, Neisprăvitul şi..dispare la chilie. Pînă acolo era însă cale. Stupii erau ceva mai încolo, mai departe de chilii, într-un crînguşor. Mă tăvăleam pe jos de usturime şi de mîncărime, încercînd să mă menţin lîngă foc, loc de care nu se apropiau prea tare hărnicuţele albine, dar cîte una-două mai tupeiste-mi dădeau tîrcoale agresiv, depărtîndu-se şi reapropiindu-se ca nişte elicoptere de luptă!!..

Vine CUVIOŞIA sa, teologu’ Mazăre, şi mă freacă bine cu sare peste muşcăturile de albină!! Ştiu că ştie bine la..naturiste, la d-astea de pe timpul lui taica mare!!

-Mă’, la ce-i bună, Mă’ Cuviosule, treaba asta??, îl întreb pe Neisprăvit!! După ce că m-au înţepat astea de m-au rupt, mă mai omori şi tu cu sarea asta!!, care nu face decît să-mi fie sare pe rană, nu altceva,  NETREBNICULE!! Mor de usturime!! 

-Ei, lasă Bre’, că nu te omor! Ai să vezi tu, mai încolo, mîine, la ce seveşte sarea asta!!

-Îhî!! Păi, mă’ Neisprăvitule, dacă ştiai că sarea e bună, de ce n-ai luat cu tine sare, de la început?? Şi de ce, puii mei, nu ai luat cu tine apă…apă..să mă pot spăla, că-s GARNISITĂ bine cu miere şi..mă cam plac albinele, ticălos nenorocit !! Cum ies de-aici??, că m-am şi copt de la focu’ ăsta, nu mai văd de-atîta fum, pe deasupra…curg apele de pe mine, dar nu pot pleca, fiindcă se ţin suratele astea după…mierea de pe mine…

Ei bine, oameni buni, eu…miroseam a parfum. Nu ştiusem, Cuvioşia sa, Igna, nu-mi spusese, vezi nu te da cu parfum cînd vii la albine!! Aşa că decum a desfacut ăla stupul, ele au tăbărît asupra mea…Cîtă vreme nu vărsasem miere pe mine, le-am putut ţine la distanţă, nu mă asalta decît cîte una-două, pe rînd, dar cînd, involuntar, deştele au spart carapacea, şi mierea a ţîşnit, şuvoi, învăluindu-mă…să te ţii învăluire de roiuri! Bietele albine, nu ştiau că eu devenisem, peste noapte, Stăpînul lor, ci au crezut că sînt vreun Hoţ de…miere!! Şi au tăbărît pe mine, zumzăind a RĂZBOI!!! Aratăm ca un pom de crăciun bine garnisit!! Cum scăpam de un roi, altul îi lua locul… Aruncasem la distanţă rama plină cu albine şi miere, la sugestia Cuviosului  (ei, bine, el îmi spusese să pun cu gesturi uşoare rama jos şi să nu fac tărăboi, dar eu nu am făcut cum mi-a zis, mi-era foarte teamă să întîrzii într-un loc, că albinele se adunau ca turbatele asupra mea, agresîndu-mă!!). Scăpasem pentru moment de marea massă a albinelor, dar la scurt timp s-au reorientat şi regrupîndu-se m-au înconjurat din nou. Divizia a 5a Blindate!!…

În fine, cum-necum, am scăpat. ” Fuga e ruşionoasă dar..e sănătoasă!! Mi-am luat rămas-bun de la Cuvios, de la distanţă, de după gardul Mănăstirii, după ce m-am văzut în stardă, luînd cu mine, pe haine şi 2-3-5 albinuţe mai insistente, de care am scăpat pînă la staţia de autobus…drum destul.. De-atunci, nici că le-am mai revăzut pe albinuţe!! Nici mierea… S-a făcut anul!! Şi-acum, citind Acatistul, care zice: „Doamne, m-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi DULCI ca şi din MIEREA cea PARFUMATĂ!!”, îmi vine-n gînd: „Mă, ia stai aşa!!”...care înfruptare din…„mierea cea parfumată!!” Şi-atunci, am zis: Da, Doamne, Da, Tu, mi-ai dat, „mierea cea parfumată”, a unui stup întreg! Adevărat este şi-Ţi mulţumesc! Doar că…nu m-am înfruptat DELOC din ea… Deh’, Dumnezeu îţi dă, dar…în traistă nu-ţi bagă…

albine

O altă nouă zi din viața și activitatea mea; în Magazin, 9 aug 2013…


 O altă nouă zi din viata și activitatea mea (9 aug 2013)
IMG_0135

 Zi de zi, trecînd pe sub Deal ( al Patriarhiei ), înspre servici, dimineața, îmi fac semnul crucii și-i strig din departare Sfintului Dimitrie rugîndu-l să aibă grijă și de mine, să mă pomenească înaintea Domnului, promițîndu-i că o să ajung într-o zi pe sus -în Deal-, să-l onorez cumva măcar cu o plecăciune… Dar fiindcă aproape în fiecare zi mă grăbesc și sînt în întîrziere, nu mai apuc, de prea multă vreme, să urc Dealul ca să-mi țin promisiunea…

  Astăzi am ajuns în zonă ceva mai devreme, așa că îmi mișc mergătorii la Sfîntuțul Dimitrie. Bucuroasă zburd, apoi, precum un mieluț, pe tăpșan în jos…

 Înarmată de acasă, cu vreun ceas de rugăciune și, mai apoi, de o închinăciune înaintea Sfîntului Dimitrie, ajung la servici, aproape convinsă că nimic nepotrivit nu-mi va tulbura liniștea zilei…

 La munca însă ajunsese de cu zori amica mea -care are cheia de la Biroul meu-, și trona la computer butonînd pe feisbuc, probabil. Pînă aici nimic rău… Ce-o fi cu ASTA de s-a trezit cu noaptea-n cap?!!, m-am întrebat și m-am mirat, totodată, fără să îndrăznesc să gîndesc cu voce tare. Nu de alta dar, ASTA-i Cruella 2. Dacă cumva i se pare ei cum că n-ai întîmpinat-o cum se cuvine, te încarci de ”Doamne ajuta!” cît ai zice: pește! Și-apoi nu te mai speli cu toată apa Dîmboviței. Drept pentru care „m-am scurs” pe lîngă ea, fără să-i întrerup peripluu feisbucian… Profit de ocazie că era foarte ADÎNCITĂ în ”lucru” și mă retrag într-un colțișor. Dar n-apuc să respir că îmi invadează habitatu’ niște cunoștinte. 

  Cobor în aprtea de jos a Magazinului și sporovăim despre una-alta, vro’ juma’ de ceas, după care „intrușii”pleacă. 

Nu mă instalez bine la Birou că vine un pictor să-mi prezinte niste lucrări. Nu vreau să „vizionez” nimic întrucît îi știu lucrările pe de rost. Dar omul insistă! Are nevoie de bani, drept pentru care îmi face capul arșice, insistînd. Îi spun că nu este cazul să mai despacheteze „lucrările” pentru că nu cumpăr  nimic. Dar el nu se lasă și vrea cu orice preț să-mi „salte” banii. Nu cumpăr nimic spre disperarea lui. Atunci mă roagă ca macăr să-i împrumut 20 lei. Scot 20 lei și-i dau. Instant, sare ca arsă amica mea, argumentîndu-mi că avem nevoie de bani (eu avînd față de ea o datorie financiară; împrumutasem de la ea niște bani pe care încă nu-i returnasem!!) și că o să dau faliment dacă mai fac „pomeni” și că..bla..bla..una-alta, cîte-n lună și-n stele… Îmi sar și mie, tot instant, capacele, pe ea. Nu-mi place cînd cineva se bagă în „ciorba” mea, fie ea bună sau rea… Și cînd fac ceva, fie că am făcut bun sau rău, e sctrict problema mea, și nu-mi place să-și dea cineva cu părerea, chiar dacă acel cineva îmi este foarte apropiat. Drept pentru care au avut loc un schimb de replici tăioase și cu…adresa EXACTĂ!! Dupa care, amica mea și-a luat picioarele la spinare și …s-a dus în treaba ei…. Nu putea să plece înainte de-ași vărsa sacul de venin?? Ooo, dar ce liniște se făcu!!, chiar dacă veninul persista… Slavă, Ție, Doamne! 

La nici 2 (douăăă!!!) minute, bagă capul pe ușă o ”rromulană” tînără  și întreabă: 

-Pot sa intru?
-Desigur!
-M-a trimis mama. Are un lanț de aur. Vrea să-l vîndă!
-Nu ma intereseaza! Te rog să pleci! Ai greșit adresa! Aici nu-i Amanet!…
-Bine! Bine!…dar…
– Măi, tu m-ai auzit??, Pleacă!! Du-te!!!..
Plecă ”rromulana” bombănind…. Nu că eu n-am bombănint, poate, chiar mai bombănit decît ea!!
Offf!!!… 
 Pictorul ce fusese mai înainte plecase, dar lasase în urma sa o dîră, un miros indefinit, ca acela din casele cu bolnavi de TBC. Un gînd mă duce chiar înspre acolo. Omul acesta este subțirel ca un fir de ața. Un fel de omulețul lui Gopo. Parcă nici n-ar avea intestine. Pielea și osul de el.  Deși-mi pare rău, nu prea pot face mare lucru  pentru el. Are talanți nenumarăți, însă situația lui materială nu-i permite să facă lucrări vandabile. Dar nici voință deplină de a face lucru bun, nu prea avea…Personal, i-am achizitionat o multime de lucrări, încercind să-l ajut. Lucrări pe care le voi bea cu apă ne-ncepută, dat fiind faptul că nu-s făcute cum trebuie. 
 Nu stiu ce face omul ăsta cu banii, poate-i bea, poate are casa mare…Tot ce știu este că niciodată el  nu are bani, și..oricit de mulți i-ai da, el a doua zi nu mai are niciun ban. Plus că nici nu-și manageriază situația, starea lui de pictor, cum trebuie. Cînd încasează un ban, nu se îngrijește să meargă sa-și cumpere culori, pensule, lemne, pînze etc..etc..lucruri fără de care un pictor nu poate exista… în fine..a plecat…să-si incerce în altă parte norocul…Poate găseste „alți fraieri”, mai deschiși la mîzgălelile lui… Are talanți cu nemiluita, doar ca… asta e! Dă rasoleală… Nu știu ce să mai zic..Soarta?!!!
 Pleacă pictorul, pleacă amica mea, pleacă ”rromulana”… respir ușurată…AȘ!!!
În trecere, bagă capul pe ușa Magazinului, un tînar care-și caută de lucru. Frumușel, prezentabil, ager la mine și bun-simț. Schimbăm cîteva cuvinte. Îmi zice că s-a mutat de la ruda mamei sale, întrucît aceasta nu-l mai putea ține. Deh`, vremurile-s grele… El a găsit de lucru în Anglia și așteaptă să procure bani de drum… Domnul să-i ajute! Îi înmînez o banana. E singurul aliment pe care-l am la îndemină. Îl ia timid. Sigur îi este foame…Mănîncă banana, mulțumește timid și  pleacă…
Toate acestea îmi lasă un gust amar… Nu pot face nimic pentru nimeni. Personal, nu mai pot face mare lucru nici măcar pentru mine. Ce vremuri trăim??!!!…
Vînzările în Magazin sînt zero. De-abia ce mai încropesc, cu chiu-cu vai, să achit chiria Magazinului. Proprietarul spațiului nu vrea să dea la pace, nicicum. Nu vrea, nici in ruptul capului să lase niciun șfanț de la el…Asta e! Iar clientelă ioc! Plus BORu-n capu’ meu cu MONOPOLU’ lor imbecil…care-mi trimit GARDĂ după GARDĂ după..GARDĂ! Financiară!!! Economia de piață… Semenii care..te-ar și ucide pentru a-și asigura loruși supremația (oh, de cîtă iubire -de semeni, și mai ales, de ”tătici” m-am bucurat!!!, vreme de vreo 3 ani!!!; vedeți asat în Cartae mea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dargoste!!, apărută în 2014; nevoia s-arăta s-o scriu…)!!!…
Întreg cvartalul de Magazinașe de pe străduța asta -Șerban-vodă-, de-abia se mai ține pe picioare. Toți sîntem în pragul disperarii… (2013) Nimeni nu mai cumpără nimic, în afar’ de de-ale burții… Toți care-mi intra în Magazin vor să le dai, dacă s-ar putea, de pomană…Nu știm unde se va ajunge, dar…nu se întrevede nimic pozitiv…
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
 Şi..s-a făcut că, „de bună voie şi nesilită de nimeni”, am încheiat „afacerea”, în oct 2013… Am desființat Magazinul. Graţie „iubirii de semeni revărsată, ”cu generozitate”, asupra mea, din..Deal! În cascadă!!! Doamne, voiam să-Ți zic și să TE rog să le răsplăteşti lor după „dragostea” ce-mi poartă, dar mă-ntorc și zic precum  a zis Domnul Hristos cînd era pe cruce: Tată, iartă-le lor, că…poate nu știu ce fac!!!
(duminică 11 mai 2014)
Antoaneta Rădoi -de la Vrancea
 PS: Și s-a făcut că, mai tîrziu, după un timp de mare restriște și mare ZDROABĂ, am scris și am publicat o..CARTE! ( despre asta; dec 2014) Și, mai apoi..încă una și încă una și..tot așa!!

Cafeaua mea!!….


Bună să vă fie inima, oameni buni! Haideți la o vorbuliță…_ITR5414

Vreau să vă vorbesc astăzi despre aventurile cafelei mele, de fiecare dimineață!! Invariabil, cafeaua mea, în loc să ajungă din ibric în ceșcuță, ajunge pe..aragaz!! Uăăhhh!! Și de-abia l-am văzut luminat!!…

Io nu prea stau prin bucătărie! Nu că nu mi-ar plăcea dar…În fine!

Singurul obicei SIGUR care mi-a rămas cu adresa BU-CĂ-TĂ-RIE!! e făcutul cafelei! Îmi place cafeaua făcută de mine și…musai la ibric! (N-o să intru în detalii!!, dar IBRICUL meu arată-ntr-un fel!!! L-am moștenit de la un parlamentar..am uitat cum îl cheamă, dar poate îmi amintresc și, musai vă spun! Și-o să vă povestesc și cum a ajuns ibricu` parlamentarului în bucătăria mea. Eu sînt o ..carte deschisă!! Oh, nu, nu vă grăbiți cu concluzionatu`, parlamentaru` nu-mi era (Dumnezeu să-l ierte pt păcatele ce le-o fi săvîrșit!! Neah`, toți parlamentarii săvîrșesc păcate!!, nu??? Uăhhhhhh, iaca nah`, că m-am deșteptatat instant!! Acu`, fix în momentul în care am scris cuvîntul ”păcate”, m-am luminat!!, am dezlegat misterul cafelelor mele! Vă explic îndată, numai aveți puțintică răbdare!! Să revenim!!) rudă…

De cum mă trezesc, nici bine nu mi se descîrpesc ochii, mă duc pe dibuite în bucătărie și pun ibricu` la foc. Cantitățile de zahar și cafea le știu pe dinafară, așa că NICIODATĂ nu dau greș! Greș dau numai cu ajunsu` în ceșcuță a cafelei din ibric!! Nu știu cu se face, că chiar cînd cafeaua dă în clocot, privirea-mi este atarsă de vreun lucrușor și mă duc io isteață să-l pun în ordinea lui firească. Pînă mă-ntorc, scumpa și mult-prețioasa mea cafea cu busuioc (??!!!; încercați și p-ormă commnetați!!!), e deja pe..aragaz!! Uăăăăăăhhhhhhhhh!!! Iară??? Doamnee, și de cîte ori mi-am promis că o s-o păzesc ca pe Sfintele Moaște!!!

Nu e zi lăsată de la Dumnezeu să nu-mi dea cafeaua pe dinafara ibricului!! Oricît ma-ș strădui, cafeaua mea face zilnic, incursiuni, afară din ibcric și inspectează aragazu`! Bine că n-are pretenții  de incrusiune și mai mari, să mă mai trezesc că, în graba mea, mai fac urgent și o pauză de spălat bucătăria pe jos că nu știu ce fac!! Urăsc asta!! Nu că spălatul aragazului ar fi vreo treabă prea..plăcută mie! dar, dacă neisprăvita de cafea își face de cap și de lucru cu mine??!!!…

Dimineață, ca de obicei, pun ibricul pe foc și-apoi dau fuga să duc gunoiul! Zic să-l duc, c-apoi mă iau cu treaba și… Cînd să ies pe ușă, mă-ntîmpină un ditai pungoi cu gunoaie de la ușa vecinilor mei, proptită-n colțul ușii mele!! Uăăhhh!! Mă seacă!! …

Frate, la apartamnetul vecin, ușă-n ușă cu mine, s-au mutat niște chiriași de vreo 2 ani, și tot cam de atunci a început să troneze la ușă mari-mari saci cu gunoaie! La început nu am zis nimic. Am crezut că-s oameni din provincie care încă nu s-au dumirit cam cum stă treaba pe la bloc. Am încercat să-i atenționez blînd, punîndu-le în ușă un bilețel. Gunoaiele tronau mai departe, zilnic. Crezînd că hîrtia pe care-am scris bilețelul fusese prea mică, inobservabilă, am scris pe o colă A4, apoi, văzînd că situația cu gunoaiele puse-n ușă continuă, am scris pe o coală A3. Apoi am scris la..Administrația Blocului și..NIMIC!! Concluzia la care au ajuns unii: ”Nu vă luați după aia (adică io) că e dusă cu capu`!!!.. ”

Oameni buni, acuma, io nu că nu aș fi, cumva, dusă cu capu`! Cine nu-i dus cu capu`măcar și un pic??!! Că io-s dusă ceva mai mult decît limita permisă de regulament, asta-i o altă poveste, dar…să-mi plantezi, zi de zi, și chiar de mai multe ori pe zi, pungoaiele tale cu gunoi menajer în colțul ușii mele, asta chiar că mă face să mă duc cu..capul și-atunci să vezi tu, măi ciupercă parazitară, care pe cine?? …

Oamnei buni, le-am zis o dată, de două ori, de 99 de ori, cu duhul blîndeții și lor și administrației și proprietarilor și..femeii de serviciu!!  Preș de 2 ani, încheiați!! Ei, te pot înțelege, om cretinoid, o dată că ești de la…provincie și ești, poate, nou pe la oraș, altă dată că n-ai știut, altă dată că ți-a fost rău și că îți mirosea propria mizerie, dar nu aveai puterea fizică să ajungi pînă la Ghenă aflată la 5 pași (deși puterea să spargi ABSOLUT tot din casa, să faci praf o dată la 3 luni, tot, ABSOLUT tot, să faci țandari tot, observ că ai!! Dar, nu mă doare!! Vorba aia: ”nu e banii mei!!!”… Cu banii tăi, humanoidule, faci ce vrei!!! Dar nu cu nervii mei!!!) altă dată că aia-aia, dar…observ, secătură, că mă sfidezi din fotoliul merțanului tău prin parcare cînd mă vezi!!! Acum, că ai Merțan jo m…piș!! N-ai decît să te-nburicești, fanfaronule, pe cît vrei! Dar mută-ți mizeria de la ușa mea!!… Ori de nu, ia-ți matracuca și muta-te-ntr-o vilă cu 16 camere la Șosea, ca să-ncapă-ntraga voastră Șatră!! Nu de alta, da`, prea stați înghesuiți 4 gealați cu plod de țîță, într-o garsonieră de 16 metri pătrați cu tot cu bucătărie!! Sau…mutați-vă-n Merțan, că mai mult comffort aveți în el!! Plus că nah, îl puteți parca, în puii mei!, chiar și..ultracentral, unde observ că vă place să stați ”numa` așa de-al DREACU`!!!” (în zisa voastră!!)…

Așadar, dimineață, cănd ies pe ușă să mă duc la ghenă (care-i fix la 5 metri de la ușile noastre!!!), dau nas în nas cu…

Ei, nu vă grăbiți!! De astă dată nu mai era una bucată pungoaie cu gunoi, ci era una bucata pungă din aceea frumos ornamentată (cu moț, brand nu glumă!! că nah`, nu oricine-i încărcător-descărcător șef la Depozitul de Legume-fructe!!), cu tortițe din panglici colorate!! Ce mai, finețuri boierești!! Doar că, în interior, deasupra altor ”celea!!!”, trona pamperșelul proaspăt schimbat (cu conținut bogat) de la plodișca neisprăviților chiriași… Ei, chiar că mi s-a suit adrenalina-n cap!! Am dus gunoiul meu, m-am întors, am făcut rost de panglică roșie, am făcut o faină funduliță, am atașat-o pungii și am dus frumosul CADOU și l-am agățat cu sfoară la ușa administrației!!! Adminsitrație căreia îi făcusem anterior cerere scrisă, rugînd să-i atenționeze pe acești MUTANȚI și să-i înștiințeze cum că Ghena de gunoi nu e la ușa mea, nu e holul blocului, nu e palierul comun locatarilor, ci Ghena se află la 5 pași de ușa lor!! Ei aș, administratora nu a luat nicio măsură! Azi sper să ia!!!

Cînd m-am întors din peripluul meu (administrația e la subsol, două etaje mai jos de mine!!) în ibric dacă mai erau 3 degetare de cafea!! Restul…pe aragaz!! Ca de obicei!!

Hmm..să fie blestemele femeii de serviciu căreia îi spusesem că dacă cumva îndrăznește să pună mîna să ia punga din clanța în care-o agățasem, de ușa administratoarei, va avea de-a face cu mine??!!! (nu i-am vorbit niciodată atît de poruncitor!!) Să fie KARMA lui Ninosu??? ( Mi-am adus aminte acu`, instant, cum îl cheamă pe parlamentar, sau mai bine zis cum îl chema!!, că s-a dus la  Domnul!!< Domnul să-l ierte cu ibricu` lui cu tot!!!) …

Și, uite-așa, de ce, de ne-ce, cafeluța mea iar îi pe..aragaz!!

Urare la un…pahar în plus


    Despre „prieteni şi prieteniile mele”, am mai vorbit pe ici-pe colo! Aşa că n-am să mai fac decît ceva mici adăugiri la subiect, fiindcă tre` să vă spun -că poate aţi uitat ce v-am mai spus-, şi anume, că: NU AM PRIETENI!

( PORTOFELUL meu s-a golit demult, aşa că… şi PORTOFOLIU`!!! -cu prieteni, evident-)

  Acum, mai am vreo cîţiva amici -cu ”a” (foarte) mic-…

 Printre cei cîţiva a-mici, aveam una, „Frusina”. Cîndva eram cam ca două surori! În sensu` că, da, ea-mi zicea tot ce-o durea. Şi…o cam durea!!! Iar eu…ascultam! Iar cînd n-avea un ban, la mine venea, ca să-i dau! Şi-avea, Frusina asta, multe nevoi şi multe zdroabe!!!…

  Apoi, dintr-o dat’, a dispărut Frusina fără… urmă! Nu tu un mesaj! Nu tu un semnal! Nu tu o veste!…

Măiii, să fie!…Ce-o fi cu Frusina???…

 O caut în stînga şi-n dreapta, nimic! O sun la telefon, nu răspunde!… O caut la muncă, m-agit, dar… degeaba! 

  Eiii, n-a murit! Nu vă-ngrijoraţi! Ci doar s-a-nnecat! Într-o vadră cu vin..de Cotnari!… 

Într-o zi, o zăresc…pe Feisbuc…

  – O, my dear Frusina! God Bless you! I`m glad to see!.. Miss you! I’m bla..bla…îi las un mesaj, c-un Id impersonal…( fiindcă „văzusem” bla..bla-uri în Ingliş…şi kiss-uri, pe-acolo…)

Dar nu primesc niciun semn…

Şi mai trec, uite-aşa -într-o tăcere mormîntală-,  8 luni

O vedeam, radiind, fericită-mpărţind Kiss-uri şi God Bless-uri la toţi de pe net…după metoda NLP-ului…(NLP, de la Neurolingvistica…, dezvoltare personala, ca-i la mare moda!!! Gindesti pozitiv! Gata!!! Te-ai scos!…Vai, ”va iubesc pe toti”, ”Va transmit lumină”, ”bla..bla…”. Care lumină, Frusinica? De un` să-mparți tu  LUMINĂ!!! (Întrebare retorică!)

Şi-ntr-o zi, îi las, din nou, un mesaj şi îi zic cine sînt şi ce vreau, şi-i amintesc că avea de-nturnat nişte bani…dar că…nu-i mai vreau, ci vreau doar…un cuvînt de la ea!

Şi…mai trece o vreme, tăcută… VREME!!  Apoi, într-o noapte, mă trezesc abordată subit, onlain, de-un nickneim, pe Feisbuc…

Şi iar plînge,

Frusina,

şi-mi zice

ce-o doare

şi că…

NU are

parale…

Și plînge

și-mi zice,

cu jale,

c-ar vrea…

să mă duc …

la ea…

în Moldavia…

Şi abia…

mai putea,

biata (beata!)

de ea

să îngaime ceva!

C-a băut…

Ce? 

Nu ştii` nişi` e’! 

Că ea

știe

doar că…

Ştii` doar cî` …

nu mai ari`-o…

para`!!! 

Dar cî`…

ar vrea..

di` s-ar putea…

sî` mai fiu…

din nou,

lîngî`…ea! 

C-ar fi bini` aşa!!!…

Şî…

c-ar fi bini`,

ş’încî`…

bini`

da` bini` di` tăt`!!!…

Am închis…

şi-am plecat,

iar ea..

n-a mai intrat.

Apoi,

s-a RE-ÎNVENTAT!

Pardon!

S-a REÎMBĂTAT!!! 

E drept,

c-a durat!..

Ş-a pus amu`

di` un…colindat:

„Şî`..la anul ( neprecizînd care an! ) cari` vini`,

 sper sî` vii, Anto, la mini`!

c-amu` știu cî` tari` îi ghini`

sî`-mparț` tu banii cu mini`…

La anu` șî` la mulț` ani!”

 Merrrrry Christtttmas!

 Hîc`!

 Sî` mai bem un paharel

 HÎC`!,

 Sî` ni`-nvesălim niţăl…”…

Merry Christmas, Frusina!… 

…………………………………………………………………………………………….

…Şi uite-aşa, s-a mai dus unul dintre a-micii mei!

Următorul, vă rog!


 PS: Cu dedicaţie! ”Prietenii știu de ce!”…