Archive for Noiembrie 2016

Un gînd Parintelui Cristian Baroianu, la 3 ani de la plecarea la Domnul!


  Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Au trecut 3 ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Cristian Baroianu. Lumina din candela nu s-a stins niciodata in tot acest timp, in casa mea! L-am purtat, de asemenea, in gindul meu, cu credinciosie, ca pe unul dintre ai mei, cei multi plecati la Domnul! El fusese un apropiat! Un preot care trecea des pragul Magazinului meu. Nu ca sa cumpere, ci sa stea la o vorba. Era un om citit, cu care aveai ce discuta. Vreme de 5 ani, nu trecea o data prin fata Magazinului, sa nu opreasca si sa intre 5 minute macar. Apoi..n-a mai putut veni!! A plecat la Domnul… Năpraznica BOALĂ a venit, s-a insinuat şi l-a smuls dintre ai lui, rapid, dur, fara menajamente, acum 3 ani…

Nu stiu cum s-a scurs timpul acesta. Pentru soţia şi cei doi băieţi ai lui, cu siguranţă, timpul s-a scurs între lacrimi, dus la Cimitir, parastase si..DURERE!! 3 ani de durere si de jale! Eu in toti acesti 3 ani, i-am pastrat vie amintirea. Parcă mai ieri ma sfadeam cu el, incercînd sa-l conving sa renunte la medicamentatie si sa aplice un ALTFEL de tratament BOLII lui! Dar el nu si nu! Argumenta ca sint BOLI care nu ascultă decit de CUTIT si de…citostatice!! O, Doamneee!!, cînd auzeam „citostatice”, mi se zbârlea parul! La vreun an de la declansarea INFERNULUI, dupa ce trecuse prin mai multe operatii (de care, eu cind auzeam, ma cutremuram stiindu-l cu by pass), slăbise mult şi abia se mai tîra, dar avea o voinţă şi o dorinţă de-a se face bine, încît, ca să nu-l „prindă Moartea” (pe care o presimţea -îmi zice din ce în ce mai des: -Gata, mă duc de-acum!! Ştiu că nu mai scap, orice-aş incerca! Şi…ce n-am încercat!! Dar eu îi ziceam: -Ba n-aţi încercat decît tratamentele alea care-mi dau fiori, numai gindindu-ma ca le ingurgitati! Incetati cu ele! Incercati un …ALTFEL de tratament!! si-mi insiram prescripţiile!! Am citit pe net despre BOALA lui, intr-un an, cit nu credeam ca voi citi vreodata. Voiam sa ma informez si..voiam sa-l conving. Stiam ca daca va incerca, va izbindi! El, a incercat, dar…PREA tirziu, din pacate!!) se urca-n maşină şi dădea o fugă la mine. Se simtea la mine, ca la el acasa. Multi dintre cunoscutii lui, chiar credeau ca e Magazinul lui, pentru ca multora le dadea intilnire la mine la Magazin. Cînd îl vedeam intrînd pe uşă între două cîrje, mă treceau fiori pe şira spinării! Unde era omul puternic de mai înainte?? Unde era omul pentru care nu exista „nu pot!” Dacă aveai o problemă şi i-o povesteai şi-i ziceai: -Părinte Cristian, pur si simplu NU POT sa rezolv problema asta! El degrab zicea rîzînd si stapin pe sine: -N-aţi incercat suficient! Nu exista NU POT! La orice problema exista o rezolvare!! Pleca şi..la citeva zile venea cu solutia si de cele mai multe ori cu ajutorul. Nu stiu ce facea, cum ii iesea. Il vedeai, scotea telefonul de sub reverenda, dadea telefoane, intreba, propunea si..rezolva!! Chiar cind tu uitaseşi de problema, ti-o scosesei din calcule!  Asa era pt Cristian Baroianu! El avea SOLUTIE la orice! Doar la BOALA lui nu a mai avut solutie!…Morţii nu i-a putut veni de hac!!

Părintele Cristian Baroinau era omul cu foarte putine defecte si cu foarte multe calitati! Si, in afar’ca era bun la suflet, de un calm imperturbabil, era un om de mare angajament, un om de cuvint şi era punctual pina la extrem. Nu stiu cum ii reusea lui, dar daca iti spunea ca te vezi cu el la ora 3, apoi el la 3 fara 2 minute iti intra pe usa!! -Parinte, cum ati reusit, prin traficul asta infernal, sa va strecurati si sa ajungeti la timp??, il intrebam, iar el raspundea rîzînd: -Care trafic!! Nu a fost NICIUN trafic!! Adesea mergeam spre undeva cu el cu masina şi i-am DESCOPERIT scurtaturile. Am descoperit cum FENTA el infernalul trafic bucurestean. Era un şofer desavirsit! Ştia toate stradutele, toate cotloanele bucurestiului şi se strecura ca o pisica. Numai MOARTEA n-a putut-o pacali!! Parcare? Oriunde te-ai fi dus cu el cu maşina, în oricare loc din infernalul Bucuresti, omul acesta, Părintele Cristian, găsea loc de parcare pentru maşina lui!! Mă uimea, prezenţa lui de spirit şi bafta lui. Numai MORŢII nu i-a putut juca niciun renghi. I s-a oferit fără bătălie?? Nu! Doar că nu i-a întors spatele  la vremea potrivită!!!…

Bunule Părinte Cristian Baroianu, acum, la 3 ani de la plecarea dumneavoastră la Domnul, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă ierte orice aţi greşit, poate, ca un om, cit ati trait pe pamint şi să vă aşeze sufletul de-a dreapta Sa! Eu ŞTIU că aţi făcut numai bine! Numai binele să vi-l socotească Domnul şi să vă aşeze întru Lumină! Amin.

Anunțuri

Minunata mea maşină de cusut NECCHI…


Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Astăzi, 18 oct 2016, după mai mult de 12 ani, am scos şi am despachetat minunata mea maşină de cusut Necchi, pe care am platit cînd am cumpărat-o, în 1984, o sumă  de bani  cu care mi-aş fi putut cumpăra o Garsonieră, de au zis toţi cunoscuţii că..am înnebunit!! Atunci aveam bani, iar maşina asta, minunata mea Necchi şi-a meritat fiecare leuţ învestit. Ei, bine, n-o să mă credeţi, dar cei 8000 de lei pe care i-am plătit pe ea, bani mulţi pentru acea vreme (cumpărând-o de la dl Romică -Dumnezeu să-l treacă de-a drepta Sa!, că s-a dus demult la Domnul, fiind bolnav de nu-ştiu-ce!!-, reparatorul de maşini de cusut de la Casa de Modă Venus, -condusă la acea vreme de renumita Zîna Dumitrescu-, cel mai meseriaş şi cel mai correct reparator pe care l-am întîlnit; el îţi repara maşina de cusut şi îţi cerea o pestelcă de bani, dar îţi spunea: „10 ani nu mă mai chemi, dnă!” Şi..aşa era!! Aaa, îl mai solicitam să-mi dea un cuţit pentru triploc sau ceva aţe speciale ori fermoare faine, pe care nu le găseam pe nicăieri altundeva decît la el! În rest, Slavă lui Dumnezeu, maşina asta nu a avut nevoie de reparaţie, niciodată! Şi e..meseriaşă!! A facut munca la greu, non-stop!! Şi nu e industrială, nici semi-industrială, ci e o maşină casnică, dar a facut faţă ore-n şir, zile, luni si ani în şir, NON-Stop!! Plus că arată fain!! ), i-am scos a 3-a zi, toţi, într-o singură zi, la Mare!! Plecasem în Vacanţă şi am luat-o, într-o doară, cu mine. Am găsit o oportunitatea de afceri şi…am pus-o la treabă, lucruri ff simple…Nu dau detalii, dar..am martori care pot să vă comfirme ceea ce spun! Nişte fustiţe cu şnuruleţe, cu nişte buzunăraşe haioase, 3-5 cusături acolo şi gata marfa, aplicam o emblemă cu vopsea gonflabilă sau, după caz, la cere cu vopsea fosforescentă (care dădea bine în Discoteca de la Costineşti, aveam cereri la bani buni, cărora nu le puteam face faţă!! -acum trăiesc din amintiri!! A banilor!! Cît şi a succesului profesional…) şi..pe-aci ţi-e drumul spre clientelă, fustiţo dragă! Şi aveam clientelă cîtă frunză şi iarbă…Har Domnului!

Când, după ce am paralizat, în 2004, cînd, realmente nu m-am mai putut ridica din pat, când mi-am dat seama că nu mai e de glumit cu BOALA, cu necazul care vine, INTEMPESTIV, peste om, am pus pe cineva şi a împachetat-o pe Necchi, am pus-o bine la păstrare, iar celelalte maşini din Atelier au fost trase şi ele pe dreapta, am eliberat fetele de obligaţiile ce le aveau faţă de mine. Îmi formasem 3-4 fete pentru croitorie pe gustul meu! Mă chinuisem împreună cu fosta mea prietenă, Ylonka, vreo 2 ani să le formăm. Am avut o vreme Atelier împreună, la ea acasă. Dădeam anunţ şi veneau, bietele fete să se angajeze la Atelierul nostru, dar nu ştiau, unele, nici să bage aţa-n ac. Unele erau de-a dreptul CATASTROFE!! Oricît le-nvăţai ce şi cum, nu pricepeau neam, în schimb aveau pretenţii să fie bine-plătite, fiindcă aveau Diplome de Absolvire şi pentru asta se considerau deja meseriaşe!! Mă lua capul!! Ai Diplomă, fătuco, dar ce Paula mea ai învăţat tu la cursurile alea, 3 ani, ca să obţii Diploma aia? Ce ştii să faci?? Nu mă interesează DIPLOMA ta, fă-o sul şi bagă-ţi-o undeva!! Mă interesează ce ştii să faci!!, îi spuneam, cînd mă enervam prea rău, fătucii care, dacă i se rupea aţa din ac, chema o colegă de Atelier să-i bage la loc aţa în ac sau să-i pună aţă pe mosorel!! De scos mosorelul din graifer, nici nu se punea problema. Aia era o reală..problemă pentru Absolventă!! Cred că în decursul a doi ani, am schimbat cel puţin 30 de lucrătoare şi să-mi fac un miliard de nervi!! Dar am reuşit să facem ca 3 dintre ele să facă exact ceea ce doream noi, în materie de CROITORIE!  Ylonka, care de obicei era DESPOT,  era mai maleabilă, dar eu, care eran, de obicei, blîndă ca o mieluşea, deveneam o adevărată zbiroaică, dacă nu făceau cusăturile cum trebuie şi mă obligau să repet un lucru de Njde ori ca să-l priceapă! Eu nu lăsam să-mi ÎNŞULĂREASCĂ aţa peste material!! Voiam cusături impecabile!!, cusături franţuzeşti, iar ele mai dădeau rasol, mai ales cînd aveam comenzi multe sau dacă erau plătite la bucată!! Cînd m-am înbolnăvit, aşadar, am spus fetelor să meargă să-şi găsească de lucru unde vor crede de cuviinţă. Am zăcut, la pat, un an şi încă unul a durat refacerea, convalescenţa, aşa că..dusu-sa Atelierul meu şi chiar gîndul meu pentru el, chiar cînd m-am restabilit binişor pentru a-mi putea relua munca, deşi nu mai puteam face mişcări ca un om normal, nu puteam sta vertical perfect, nu mai puteam multe. Deci..adio Atelier, adio Modă, adio Ţoale! Adio Vis! Crizată din pricina neputinţei, am vîndut ce am putut vinde rapid, pe mai nimic, şi restul am dat de pomană, maşini şi materiale!! Cu tona!! Şi..m-am reorientat..profesional. Am făcut ceea ce niciodată nu mă gîndisem că o să fac, şi anume..metanii. Nu că „metanii” nu făcusem pînă atunci la GREU!! Dar acum, făceam altfel de…metanii! Metanii împletite!!! Dar, din metanii nu cîştigam mare lucru, aşa că trebuia să INVENTEZ reoede ceva. Mi-am adus aminte, ca prin vis, că totuşi, la Şcoala aia de Artă mă-nvăţaseră să şi pictez şi m-am apucat de pictat CAI VERZI pe PEREŢI, care nu făceau prea mulţi ..purici şi în plus  nu-mi aduceau nicio satisfacţie, ce satisfacţie să-ţi aducă nişte…CAI VERZI pe PEREŢI??  Am schimbat macazul şi m-am apucat de pictat..Icoane! Greu! Greu cu Arta Sacră! Mi-a şi pus capac, într-o zi!! În fine! Nu mai dezvoltăm!! Am făcut-o deja de prea multe ori. Oui Prodest??…Sinodului BOR, care a confiscat spre propria favoare Arta Sacră??…Sature-i Domnul!!, sa-i văd odată..sătui!!

Azi am depachetat-o pe frumoasa mea Necchi. După 12 ani!! Credeam că va face nazuri, că va vrea să fie unsă, că alea-alea!! Ei, bine! Nimic din toate cele gîndite de mine, nu s-a-ntîmplat! Am despachetat-o, am pus-o-n priză şi..treci, Necchiţo, la treabă! Am făcut, la sucăleala lui Alex, minunatul meu AMIC şi kamarad de nădejde, o draperie de care aveam mare nevoie! Se poate vedea aici:

drapeeia-bn

Iar scumpa şi ff PREŢIOASA mea Necchi, aici! O iubesc..INFINIT!

necchi

Maşina asta este una dintre primele maşini de cusut Necchi din lume, din cîte ştiu! Dl Romică, meşterul de a Casa de Midă Venus, a recuperat-o dintr-un pod, de la nişte bătrîni, de printre nişte vechituri uitate acolo, de cel puţin două generaţii. Erau LUCRURI de aruncat, şi dl Romică a luat de-acolo maşina asta de cusut, a  şters-o, a uns-o şi..mi-a vîndut-o mie, la un preţ ASTRONOMIC!!, în 1984….

Acum, că am despachetat-o şi primul pas a fost făcut, sper să pot face LUCRURILE gîndite pentru o..Paradă de Modă!

Pe curînd!, oameni buni…

„Cuvintele, ah Cuvintele!…”


 Titlul unei cărţi a poetului Marian Ilie, originar din părţile Brăilei…

cartea-lui-marian-ilie

L-am cunoscut acum vreo 2 ani la Gaudeamus Bucureşti. L-am văzut lecturîndu-şi, cu emoţie, cu timiditate de  adolescent îndrăgostit, aş putea spune, poemele! E impresionant să vezi un ofiţer, de orice natură (armată, marină, poliţie, aviaţie, etc)  trăgînd timid de propriile-i versuri, ca să le aducă şi să le pună înaintea publicului! Mi-a plăcut! A reuşit chiar să mă convingă să-i citesc TOATE poeziile din cărţile pe care le-am primit de la domnia sa. Am citit inclusiv poeziile de dragoste, care sînt un REGAL închinat IUBIRII!!…

 Anul acesta, prin ianuarie, l-am însoţit cu camera de filmat la un Eveniment cultural la Constanţa, unde a fost primit ca un prinţ arab de către foştii lui colegi de..arme (de scris şi de..alte arme!!) Încă de la intrare, l-am pierdut de muşteriu!! Nu ştiu cine şi cum l-a făcut dispărut de lîngă mine într-o fracţiune de secundă! Rămasă singură în holul Centrului Marinei Militare, cu harnaşamentele după mine, încărcată ca un măgăruş de transport montan, m-am străduit preţ de cîteva minute bune să găsesc drumul spre Aula unde urma să aibă loc Evenimentul. Noroc că, văzîndu-mă cu camera de filmat şi în derută, nişte scriitori puşi la 4 ace (se cunoşteau de la 7 metri că sînt scriitori-ofiţeri!!; erau spilcuiţi nevoie-mare, deh’, scriitori cu bani -un pleonasm, dar..totuşi!! Ofiţeri sau foşti ofiţeri!! ) m-au recuperat şi dus  unde trebuie. Nu mă cunoştea nimeni, nu cunoşteam pe nimeni!! Ajunsă acolo, nu ştiam dacă am sau nu am DREPTUL să filmez, dl M Ilie dispăruse, parcă fără urmă, nu apărea nicicum, zadarnic mă tot uitam, disperată spre..uşa salvatoare, pe inde-ar fi putut apărea!! După cîteva momente de aşteptare şi de derută, lungi cît veacul, mi-am căutat un locşor care mi s-a părut cel mai favorabil filmării (în definitiv, venisem acolo să filmez, nu?? Ce aprobare-mi mai trebuia?? Dacă mă lua careva la refec, era treaba dlui Marian Ilie!!, mi-am zis şi.. Punct.) şi m-am apucat totuşi să-mi montez aparatura! Cum însă? Trepiedul rămăsese la dl Marian Ilie. Cel ce-l „răpise”, îl răpise cu tot cu trepiedul meu, aşa că eu nu aveam pe ce monta camera de filmat!! Am scos Nikonu’ şi l-am pus în funcţiune, băgînd fotografie în rafală, parcă să mă răzbun pe cel care mi-l comfiscase pe dl Marian şi nu mai avea de gînd să mi-l returneze! Am fotografiat de-a valma, tot ce mişca prin Aulă. Apoi aud o voce: „Doamnelor şi domnilor, Bine aţi venit şi…bla..bla…” Aurel Lăzăroiu. Hmmm! „Bine am venit!”, doar că eu tocmai am picat că musca-n lapte!! Unde eşti dle Mariaaannn…??, îmi venea să strig!! M-ai părăsit, lăsîndu-mă ca în Pustiu, deşi-i aici lume ca la miting!!! Ei, bine, oamenii aceia, disciplinaţi, evident, ca nişte militari, au început Evenimentul EXACT la minutul şi secunda programate! Mie asta-mi plăcea MAXIM, doar că îmi piedusem un tovarăş de nădejde şi acum nu-mi găseam locul între atîta omenire total necunoscută! Vocea care dăduse bineţe celor prezenţi, dă mai departe din gură şi anunţă desfăşurarea evenimentului! Se decernează Diplome, se paăstrează un moment de reculege pentru un coleg plecat la Domnul! Urmează unul după altul cîţiva scriitori, care-şi expun fiecare cuvîntul, umoristul Anania Gangniuc mă destinde cu cîteva epigrame colosale, fac cunoştinţă cu Norea Dan, cu George M, cu Aurel Lăzăroiu, cu Ionuţ-Nu-Ştiu-Cum, descopăr o mulţime de doamne-scriitor şi mulţi domni-scriitori, umorişti, epigramişti, şi pe distinsa reporteriţă, Lt Camelia Şeulean,  de la „Scutul Dobrogei”

  şi alţii al căror nume nu l-am reţinut! Erau nume multe de scriitori, nume pe care le auzeam pentru prima dată! Nu-i puteam reţine pe toţi dar am reţinut foarte bine, numele de..Gagniuc! Anania Gagniuc! O şotie de om!! Îl puteti urmări aici, de la minutul  4,28. Merită!!

În sfîrşit, apare şi dl Marian Ilie şi îşi ocupă locul rezervat, relaxat,  ca şi cum eu nu existasem pe-acolo, nici singură printre străini nu mă lăsase, de m-a disperat de viaţă!! Îi venise rîndul să ia cuvîntul şi apăruse la ţanc. Nu mai am acel cuvînt la-ndemînă, dar îl puteţi urmări lecturînd „Rugă la rugi” la Gaudeamus 2015…Aici

(Iar în clipul de mai jos, eu, la Constanţa, plecasem de la camera de filmat şi m-am dus să fac fotografii; mă văd pe film, undeva în spatele prezidiului, fata cu fes, nu cea cu părul în coamă, aceea este distinsa locotenenta de la Scutul Dobrogei!!)

Revenind la comandorul Marian Ilie, poetul care scrie poezie într-un stil inconfundabil, care m-a fascinat cu luările lui de atitudine vis-a-vis de guvernarea deficitară, faţă de Legi care nu-şi au rostul -cum ar fi Legea antifumat; în opinia dumnealui şi nu numai (Vis-a-vis de Legea antifumat a şi creionat un PROTEST în versuri, foarte incisiv…pe care-l interpretează actriţa Doina Ghiţescu aici:

https://youtu.be/lskQ3D3wTS0)

, şi atitudine faţă de..prostie! Iată un exemplu:

Dăşteptule

Dăşteptule, nu vezi cît eşti de prost?

Adormi adînc în sunet de manele

Şi te trezeşti strigînd în somn: „Dorele

Ia zi, ce-ai mai făcut, pe unde-ai fost?”

Şi rîzi în somn de ce-a făcut Dorel

-iar Dorel face cu nemiluita-

Şi te visezi la masă cu Elita

Cînd eşti de fapt un biet actor, ca el.

Era pe vremuri -cred că n-ai uitat-

Un gînditor rural numit Păcală

Un tăntălău sucit fără de Şcoală

Cu un SiVi de filozof ratat

Ce meşterea tăcut de capul său

Întîmplături de nemaipomenit

Se descurca şi el ca un sucit

Făr-a le face celorlalţi vreun rău…

Dorel, în schimb, cu care tu te bucuri

E-un uragan aducător de glod

Decît Păcală e mul mai nerod

El face jaf, nu face giumbuşlucuri.

Iar tu te bucuri, eşti dăştept sadea

Chiar te-ntristeaz-o zi fără Dorel

Şi ţie multe lucruri ţi-ies la fel

Dorerolog ce eşti -ce pana ta!

…………………………………………….

sau

MIT CARPATIC

Multe cărţi v-am dăruit şi încă

Nu v-am spus destul din ce-am de zis

Astăzi decretez vechea opincă

Drept stindard de tandru compromis

Să-l proptim prins strîns de-un vîrf de lance

Sus pe Parlamentul din Bruxelles

Străjuit de-un biet român ţăran ce

Cheamă Europa la apel…

………………………………………..

Am mai pus odată steagul ăsta

Mai acum un secol -l-am proptit

Sus pe Parlament la Budapesta-

Doamne apoi cum ne-am răcorit

……………………………………………

În fine, merită citit cam tot ce scrie! Iar ca om, este unul de un mare bun simţ! Unul dintre puţinii oameni de calitate pe care i-am cunoscut în ultimii 20 de ani…

Iată şi un autograf dat mie!…Antoaneta Rădoi

_itr0521