Archive for the ‘Manifest Cartea Neagra a Romaniei’ Category

Meritele cărții “MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI” de Mihai Șerban


 Notă: (În sfârşit, aud încă o voce, după a mea -iertat să-mi fie, dar am trâmbiţat, în deşert, din noiembrie până mai acum câteva zile, despre apariţia cărţii “Manifest, cartea neagră a României” şi despre durerea-manifest, exprimată între coperţile ei de compatriotul cu inimă de leu, Mihai Şerban (Bravo, românule!! Bravo OMULE!!), şi-mi era ciudă că, gândeam eu, nime’ n-aude!!; dar, iată că m-am înşelat! Dea Domnul să audă şi să ia atitudine tot cel care are suflet de român!!)!! Să ne unim în CUGET şi-n SIMŢIRI, măcar acum în cel de-al 12-lea ceas, in anul…Centenarului!! Să strigăm TOŢI într-un glas, din toţi rărunchii şi din toate inimile: Vrem o ROMÂNIE LIBERĂ, INDEPENDENTĂ! Vrem să fim lăsaţi să trăim frumos în bogata şi frumoasa noastră Românie! Căci suntem neam binecuvântat de Dumnezeu! Amin. (Notă: Am şi eu, curând-curând, o surpriză de proporţii pt neamul meu şi, în special, pt sinodul BOR -care pare că ar fi foarte mulţumit cu înfăptuirea Mastodontului cu nume pompos şi nu-i prea mai pasă de alte cele, care se-ntâmplă primprejur!!) Antoaneta Radoi

Redau un articol de pe:

Sursa:https://www.incorectpolitic.com/meritele-cartii-manifest-cartea-neagra-romaniei-de-mihai-serban/#comment-249

Eugen Armășoiu
Incorect Politic
Februarie 2, 2018

Aparent, nu sunt lucruri noi. Doar știm cât de rău am ajuns, nu-i așa? Încă unul care ne plânge pe umăr!

Știm și noi că societatea românească se află într-o derivă majoră și într-o dezintegrare accentuată de absența unui leadership lucid sau a unei strategii care să catalizeze eforturile românilor spre un viitor mai bun.

Această constatare este însă mult mai evidentă pentru cei care au părăsit România în speranța unui trai mai bun, în alte țări cu economii mai dezvoltate, decât pentru cei rămași, care s-au văzut nevoiți să se acomodeze cu necazurile mereu multiplicate și amplificate, în care se zbat.

Aveți puțintică răbdare și citiți mai departe. Merită!

Pentru cei care mai sunt încă atenți la ce se întamplă cu capabilitatea României de a înfrunta provocările majore ale mareei globalizatoare sau ale transformărilor induse de “războiul silențios”, deriva și pagubele înregistrate în urma coliziunilor de tot felul se regăsesc într-o îndepărtare a noastră, din ce în ce mai mare, față “de moștenirea și idealurile celor care s-au jertfit pentru neamul românesc” și în evidența consolidării unui sistem din ce în ce mai bine organizat, alcătuit din entități complexe, din interiorul și din afara țării, care hăcuiesc și parazitează resursele, economia și locuitorii acestei țări, sau, și mai rău, neagă istoria și obârșia noastră milenară și uneltesc la izgonirea noastră și înlocuirea cu alți emigranți(românii sunt pe locul 2 ca emigranți în UE, după sirieni).

Meritele cărții MANIFEST

Meritele cărții “MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI”, scrisă de Mihai Șerban, sunt multiple. Primul este acela că, din iubire de neam și de țară, a vrut să înteleagă de ce se întâmplă aceste lucruri nedorite de români și să identifice soluții de redresare, de revenire la valorile unei societăți sănătoase și ale unei trăiri demne, pentru că este “un bărbat care s-a săturat să-și vadă națiunea îngenunchiată și suferind până la sânge pentru interesele altorași pentru că nu poate accepta agresiunea declanșată pe toate planurile, asupra românilor.

Constatărilor noastre logice de genul: nu am avut un lider al românilor după Ceaușescu, sau nu am avut o strategie de dezvoltare economico-socială după revoluție, autorul le contrapune evidența și realitatea faptelor: nu am fost lăsați să avem un lider, nu ni s-a lăsat șansa de a avea și a acționa pentru realizarea vreunei strategii naționale, pentru că “societatea este organizată de sistemul care a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative”, iar ceea ce ni se întâmplă “este rezultatul unui proces de otrăvire național, cu un virus administrat de elita cosmopolită fiecărei națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea dependență și a controla …”,în timp ce românii trebuie să fie înstrăinați de neam, de țară și de credință, risipiți și pierduți pentru totdeauna.

Al doilea merit constă în faptul că autorul nu s-a multumit cu aflarea cauzelor, ci,“conform abordării lui Hipocrat, a căutat să lămurească sursele, fundamentul și modul de manifestare al amenințărilor care provoacă apariția acestor cauze, identificând, în același timp, setul de valori prin care sistemul parazitar poate fi tratat și evidențiind principiile și modalitățile de acțiune pe care ne putem bizui cu speranța că acțiunile demersului de a le vindeca să fie bine pregătite și cu șanse de izbandă.

Cartea ne avertizează că “vracii care i-au degenerat pe vestici sunt astăzi la lucru și în România, s-au delocalizat și profită de structurile pe care le domină generație după generație pentru a oficializa și încrusta adânc, în mintea colectivă, dejecțiile intelectuale și conceptele manipulatoare.”

Al treilea merit este acela de a avea curajul să pubice această carte în care se regăsește lista principalilor uzurpatori ai intereselor românești, prezentați analitic, sub un sistem de ochire de ultimă generație, prin care cititorii care simt românește au privilegiul de a-i identifica și de a-i înregistra pe specii și origini, categorisiți dupa letalitatea veninului, ferocitate și apucături. Pericolul este major pentru că această ferocitate a condus la “un stadiu nemaivăzut în istoria omenirii, în care mai puțin de 0,3% din populația globului concentrează echivalentul bogăției celorlalți 99,7%”.

România este acum în plin proces de acaparare și stoarcere a resurselor, a creierelor și a pământului strămoșesc și a intrat pe o șosea cu semne de interdicție în a-ți exprima libertatea de gândire sau aprecierea față de valorile naționale. Manipularea mediatică promite că este drumul spre un viitor garnisit cu valori europene, dar semnalul de alarmă al autorului ne avertizează că ne îndreptăm spre neomarxism social asezonat cu islam proaspăt, ce duce spre pieirea națiunii.

Pentru că multiculturalismul și metisajul afișate ca valori umane sunt servite simultan cu genocidul împotriva albilor, împotriva lui Eminescu, a românilor și a ortodocșilor.

Un alt merit este acela de a fi un îndemn direct la trezire și la acțiune, o chemare la luptă împotriva sistemului care dirijează agresiunea crescândă a guvernelor împotriva propriului popor. Cartea este o încălcare a embargoului intelectual impus de noul sistem totalitar care se întinde peste noi, un manifest care te pune în situația de a lua o decizie în forul sinelui tău, chiar atunci când îl citești. Mesajul frige, nu poți citi mai departe până nu te hotărăști. Iar când ai terminat de citit, îndemnul vine și nescris “Dă-l mai departe!”.

Apar întrebări firești: cum? …unde? …când? … cine? Sunt cele mai bune întrebări, semn că un prim scop al cărții a fost atins.

Cum: întorcându-ne spre valorile noastre fundamentale: credința în Dumnezeu, istoria, iubirea de neam și de familie, cu sufletul și inima spre țară, spune cartea.

Unde: acolo unde trăim, în țară sau afară, oriunde ne-am afla, spune autorul.

Când: chiar acum, de astăzi înainte, mereu, spune Mihai Șerban.

Cine: eu, tu, noi, om cu om, într-un șir continuu din moși-strămoși, spune manifestul.

Meritele cărții MANIFEST

MANIFEST – CARTEA NEAGRĂ A ROMÂNIEI este ecoul de azi la „Hai să dăm mână cu mână …!” și la „Deșteaptă-te române!”, căruia suntem datori să-i răspundem „PREZENT!” și să ne unim eforturile, fiecare pe măsura capabilităților sale, chiar acum, oriunde ne-am afla.

Același mesaj vi-l transmit și eu: Citește și dă mai departe! Eugen Armăşoiu

maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou

Comentarii pe incorect politic:

  • Mihai Șerban este un dizident, incorect politic este un site dizident, românii adevărați sunt dizidenți, românia eternă este dizidență… Adevărul este o marfă de contrabandă, sunteți niste ilegaliști ai timpurilor moderne și, tocmai din acest motiv, vă prețuim și vă urmăm până la capăt!

  • Elena L. Marinescu

    Am citit și eu cartea domnului Mihai Serban, pur și simplu, impresionantă! Adevăr, luciditate, analiză și logică fără cusur! Totul se leagă și se împletește cu o viteză incredibilă. Călătoria ideatică ne duce dincolo de “oficial”, acolo unde doar meșteșugarii milenari au acces. Găsim toate elementele care au format iluzia în care ne strângem și murim fără să înțelegem absolut NIMIC! Radiografia Occidentului “apostat iudeo-masonic” îți îngheață sângele. Toată “construcția” financiaro-politico-mediatico-culturalo-romanească postdecembristă, se topește precum zăpada în soare. Sursa SURSELOR constituie misterul ce consolidează coloana vertebrală acestei cărți majore. Autorul ne anunță iminența unei confruntări inevitabile “suntem pe buza prăpastiei” și totuși, “Viitorul nostru nu este, totuși, compromis: avem atuuri deosebite, atât de puternice încât se duce o luptă bine disimulată împotriva acestora. Totul este la îndemâna noastră, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele de care am fost agățați… Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită. Dumnezeu este alături de cei care luptă pentru adevăr!” Nu este o carte, ci mai degrabă o necesitate națională. Prof. univ. dr. Elena L. Marinescu.

Reclame

Manifest Cartea Neagră a României, de Mihai Şerban


3 ianuarie 2018; A venit timpul să scriu despre acestă carte.

Lansată pe piaţă la Gaudeamus 2017, noiembrie, cartea acesta este una din cele mai profund-mişcătoare 200 de carţi citite de mine în 2017, aceasta neterminată…încă, în 3 inauarie 2018. Am citit, am recitit fragmente, am închis cartea, am cugetat, iar am deschis-o, iar am citit, am notat şi adnotat, am trecut apoi la altceva mai „soft”, dar m-am întors iar şi iar, frămânată de gând şi de întrebarea: Oare ce-l mână în lupta pe acest român plecat în străinătate să-şi facă un rost? Oare ce-l doare mai mult şi mai tare, durerea c-a trebuit să plece peste hotare în căutarea a ceva mai bun pentru el şi pentru familia lui, sau durerea că încă nu întrevede nicio şansă de întoarcere în ţara lui natală? Durerea că prezentul nostru, al tuturor românilor,  este sumbru, sau durerea că viitorul copiilor şi al copiilor-copiilor noştri e şi mai negru în ţara aceasta? În ţara, în România unde curge lapte şi miere pentru toţi veneticii şi pentru toţi nelegiuiţii lumii care o  prăduie şi  unde  NIMIC bun nu se întrevede pentru românul de rând…unde  Guvernanţii jalnici ies la bară, rânjind cu tupeu şi promiţând românilor…praful de pe tobă!! Auzii de dimineaţă pe parlamentăreasa de Craiova, de la Ministerul muncii, declarând că „a crescut punctul de pensie”. Ia uite cum vede un caricaturist român creşterea de care ne tot vorbeşte doamna ministresă:

Desigur, mai şi zâmbim, dar nu-i zâmbetul nostru. Românului i-a îngheţat umorul. Nu mai e mucalit. A uitat să mai ştie să râdă, şi ce e mai grav e că a uitat ce e bucuria!! Dar..cui îi pasă??!! Graşii pământului, a lor e bucuria!! Veneticii lumii se-nfruptă acum din roadele pământului românesc, vândut lor bucată cu bucată pe preţ de nimic!!, iar el, românul, e păstrat pe linia de plutire doar ca să fie sclav în ţara lui. El e singurul care se scoală de dimineaţă, dis-de-dimineaţă, la-nceput de an, pe 3 ianuarie, (2018) de cum deschide la ANAF, ca să-şi plătească taxele, noile şi grelele taxe pe care un guvern corupt şi incompetent i le tot adaugă în desagă!! Nu de nebun stă iar românul la coadă la ghişeele ANAF-ului pe 3 ianuarie, ci de frică, de teama care i-a intrat în ADN, teama că mîine, mâine s-ar putea să-i fie adăugat ceva la plată!! De-aceea se grăbeşte să plătească azi! Mai bine să stea şi 5 ore la coadă la ANAF, dar s-apuce să plătească azi, ca nu cumva mâine să trebuiască să plătească mai mult decât ştia că are de plătit!! „Că nimic nu mai e sigur cu hoţii ăştia care ne guvernează, maică!!”, zice bunică-mea cu obidă, plecând, şi ea, să se-azeşe la coadă la..Taxe şi impozite!!

Revenind la „Manifest Cartea Neagră a României”, aş vrea să fac un scurt rezumat, numai că nu mi-e la-ndemână să mă opresc asupra unui singur aspect din cele 1000, şi nu ştiu cu ce să-ncep, deoacece capitol după capitol, se desfăşoară-n faţa ochilor mei sumedenia de cuvinte, unul mai dureros decât altul, unul mai revoltător decât altul. O descriere EXACTĂ a stării de fapt din lume, şi o descriere EXACTĂ a stării de lucruri, grave, în care se zbate poporul român, parcă, mai neputincios ca niciodată. Iată ce ne spune într-unul din capitole, Mihai Şerban, -omul care-şi dezvăluie, aşadar, identitatea şi ne-arată, negru pe alb, realitatea din teren: „Democraţia reprezentativă pe care-am primnit-o în dar (eu aş fi zis „la pachet!!”) de la comitetul de primire al lumii libere este atât de toxică încât trebuie denunţată în amănunt” „Tirania exercitată asupra poporului (român: n.b.) este atât de congenitală, încât tratamentul parţial al afecţiunii ar duce inevitabil la metastaze.” De aceea, zice autorul: „Denunţul nu este doar o datorie de ordin sanitar, ci mai degrabă una vitală!”…este vitală pentru noi, românii, „e imperativ să vedem exact UNDE şi CUM pseudo-democraţia impusă în majoritatea ţărilor capitaliste parazitează şi PROGRAMEAZĂ neputinţele popoarelor”, aşadar şi al poporului român. Suntem martorii „propriului declin„, dar stăm cu mâinile-n sânt, ba parcă şi legaţi la ochi!! E drept că sistemul „dă cuvântul poporului o dată la 5 ani”, zice autorul. Şi-atunci cum mai rămâne cu puterea poporului, cu această democraţie…”încătuşată, condiţionată şi programată la un termen fix„at, o dată la…câţiva ani?, „în timp ce guvernul e liber în fiecare zi la..incompetenţă, lipsă de loialitate, măsuri abuzive (taxe peste taxe, legi asupritoare pt popor) şi reforme criminale„…  Bine spunea Mark Twain: „Dacă votul nostru chiar ar conta, atunci nu ni l-ar mai cere nimeni!!” Dar ceva ne subliniază Mihai Şerban în cartea lui „Manifest Cartea Neagră a României”, ceva ce-am să redau cu cuvintele mele, de astă dată, dar rezumat din pagina 182, şi anume: Noi, „animalele” mergem de bunăvoie la votare, o dată la 4 ani, să ne alegem STĂPÂNII, autohtoni („cel puţin aşa ne arată buletinele de vot”, spune M Şerban, şi el ştie ce spune!!, numa’ românul de-ar pricepe zisa lui!!). Şi după ce s-au văzut „votaţi”, „aleşii”, „săracii noştri aleşi!!” „nici nu mai au timp să ne trădeze personal şi pe cale internă, că vin alţii să se suprapună peste ei pentru a ne distruge prezentul, viitorul şi spaşiul vital pe calea extrenă!”

Mihai Şerban, un om citit, un om inteligent, un om foarte…informat, un român cu o inimă care bate puternic pentru România şi pentru acest neam din care-şi trage obârşia, şi-a scos la bătaie arma cuvântului, după ce, probabil, ani, a tăcut. Ne spune multe în cartea acesta, ne arată cât de grosolan suntem manipulaţi prin TOATE canalele Mass-media, ne spune fiecare CANAL (Pfuiii!!) cui aparţine, cine este în spatele tuturor manevrelor de imagine (dar şi de cuvânt din ziare), şi ne mai arată ceva, şi anume, ni-ia rată, cu nume şi prenume, pe cei care guvernează LUMEA!! Pe marii magnaţi, pe STÂPÂNII FONDURILOR care, chipurile se-mpart sărcailor, cu măsură măsurată!!, pe marii financiari, pe GREII BANULUI de pe mapamond!! Toţi..JIDANI!

N-am să mai spun nimic, deocamdată. Dar fiindcă nu aveţi cartea (ea se gaseste din cite stiu la Academia Daco-Română, la dl Geo Stoe; nu ştiu daca a ajuns in Librarii, sau in care anume; dar promit sa vin cu ştiri proaspete în acest sens!!), am să repostez cuvîntul lui Mihai Şerban, rostit la lansarea cărţii, la Gaudeamus 2017. (îl ataşez şi filmat şi text) şi…

Fie ca urechile voastre, dragi români, să fie cu luare-aminte la tot ceea ce vă spune un compatriot cu suflet de român adevărat!

 

Manifest Cartea Neagră a României, de Mihai Şerban, la Gaudeamus 2017

Mihai Serban, carte lansata la Gaudeamus 2017: „Manifest Cartea Neagră a României” (CARTE: stimate domnule Ambasador, Excelentă, așa cum am convenit, vă transmit discursul de la lansare a cărții mele.)
Mă numesc Mihai Serban, am 39 de ani, sunt stabilit în Franța și lucrez în marketing-comunicare. În urmă cu aproape 15 ani, împreună cu soția mea am plecat din România. Ajunși în străinătate împreună cu educația și bagajul nostru de cunoștințe, din păcate pentru ce avea să urmeze, am realizat destul de repede că nu eram neapărat bine veniți. Neînțelegând fenomenul, în primă fază am încercat să ignorăm acest sentiment crezând în mod naiv că este vorba de o perioadă de tranziție. Dar, înverșunarea occidentalului de rând avea să ne ajungă repede din urmă! Confruntarea, care din lipsa elementelor nu putea fi definită cu precizie, avea să fie revelată în cadrul profesional, unde, pentru prima oară în viața mea, am realizat că un european de vatră milenară nu era conform pentru a integra o țară din Vestul Europei! Culmea ironiei, colegii mei de serviciu fie ei africani, arabi, evrei, etc., nu aveau această problemă de integrare, înotând în
societatea occidentală precum pestele în apă! Acest moment a reprezentat pentru mine punctul de ruptură, primul semn de întrebare se născuse și multe aveau să urmeze… românul din mine fusese declanșat!
Evoluția ce a urmat, s-a tradus prin căutarea a ceea ce am numit în cartea mea: SURSA SURSELOR. Această cheie de înțelegere a reprezentat fundația, corpul și finalitatea demersului meu. Ce am descoperit m-a cutremurat! Faptul că această „Europă” vândută pe pâine, atunci când nu e folosită drept amenințare împotriva celor care, încă mai simt românește: nu numai că nu ne agreează deloc, dar ne urăște pentru tot ceea ce suntem și reprezentăm ca popor!
In Occident, am învățat destul de repede că poți spune absolut orice iți trece prin minte, atâta timp cât nu deranjezi grila oficială de gândire! Mirarea este mare, înțeleg… nu auzim despre asta la TV., de aceea, am să profit de această lovitură neașteptată pentru a intra pe fondul problemei! Realitatea ne arată că suntem reprezentanții unei generații mințită, manipulată, vândută, dezmoștenită și împinsă spre buza prăpastiei legată la ochi. Interesant pentru noi, cei care am fost condiționați de televiziune să privim spre Occident cu admirații complexate, să aflăm că libertatea de gândire și a cuvântului sunt la fel de îngrădite astăzi în Vest, precum erau în România lui Hannah Robinsohn Pauker, când ne aflam sub ocupația cominterniștilor de tristă amintire! Mă întreb cât am evoluat de atunci? Așadar, dacă în Occident poți spune orice exceptând ce deranjează, ce anume nu poți spune? Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: orice poziție, idee

sau revendicare ce ar reconsolida edificiul național și suveranitatea poporului, a fost interzisă! Tribunalul uitării, a decis fără drept de apel că trecutul nu mai există! Procedura de radiere a fost inițiată: originea, tradiția, religia, familia, morala, omul liber și în cele din urmă națiunea, toate se află sub semnul lichidării! Pe acest drum al sfârșitului, printre înșiruiții veseli, din păcate, ne aflăm și noi!

Pentru cei care încă mai visează o tară ca în Vest, a venit timpul să se trezească din coșmar! In Occident toate măsurile impuse și adoptate în societate, ne arată că un creștin ortodox cu valori nealterate – un om cu convingeri și principii fundamentale: nu-și mai are locul! Preferința non valorilor umaniste, a neo-marxismului social și al islamului cuceritor, sunt asumate pe față! În occident, nu mai ai voie să spui pe nume celor care se află în spatele puterii! În Occident, nu
ai voie să spui că democrația reprezentativă este o formă ascunsă de dictatură financiară! Nu ai voie să vorbești despre Europa ca fiind, sinteza gândirii elene, a religiei Creștine și a civilizației romane! Nu ai voie să te împotrivești dictatului conform căreia, musulmanii sunt viitorul Europei! Nu ai voie să te ferești de multiculturalism și arma acestuia, metisajul, codul folosit pentru a disimula genocidul albilor din Europa! Nu ai voie să spui că te simți agresat de omniprezenta propagandă L.G.B.T. și, nici să spui că nu te mai simți în siguranță în propria țară simțind agresiunea constantă și crescândă, dar nu a teroriștilor deghizați, ci a guvernelor împotriva propriilor popoare! Si, dacă totuși vrei să-ti riști locul de muncă, locul în societate, anturajul și chiar libertatea, vei afla foarte repede că de fapt ești doar un antisemit, un rasist, un xenofob, un nazist, un islamofob, un homofob; un produs periculos al trecutului întunecat; un monstru de care societatea s-ar dezice fără ca nici măcar să clipească!
Aceste interdicții care, astăzi, fac legea în Vest, exportându-se în România la pachet cu directivele europene și împrumuturile la F.M.I., încearcă să modifice radical modul în care gândim, percepem și ne exprimăm. Fiind conștient că mulți sunt cei care s-au aliniat disciplinați în spatele acestui embargou intelectual, amintindu-mi vorbele lăsate de M. Eminescu : „Fără îndoiala există talente

individuale, dar ele trebuie să intre cu rădăcinile în pământul și modul de-a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent” –, am decis să preiau condeiul și, în pofida riscurilor anunțate, să mă arunc în luptă și să denunț o stare de fapt care ne scapă printre degete, cei mai mulți nici măcar nu o văd. Reforma, mai bine zis reformarea realității pe care am acceptat-o din neatenție, se auto-definește ca fiind „politic corectă” – adică: o pseudo-realitate internă, reformată de unealta politico-mediatică la ordinele externe. Nimic altceva decât noile forme de abuz lingvistic impuse pentru a disimula totalitarismul social și ideologic în care ne desfășurăm existențele. De notat, pe vremuri, dictatura preceda falsificării limbajului în timp ce astăzi, limbajul precedă viitoarei dictaturi! Acest spațiu intelectual a rezultat din tranziția de la comunismul autoritar, trecând prin capitalismul prădător și încheindu-și drumul către iad prin liberalism – ultimul mare „ism” înaintea sfârșitului National!

Astăzi, din păcate, societatea în care trăim poate fi asemănată cu o creație abstractă care, pentru a căpăta substanță și mai ales justificare, trebuie întreținută cu explicații și argumente care se trădează a fi la fel de abstracte, precum imaginea de ansamblu a societății în care trăim. Înțelegând că minciuna are o traiectorie nebănuită, anumite întrebări au început să iasă la iveală: cum este
posibil ca Marxismul ucigaș și zecile lui de milioane de morți, să nu reprezinte o piedică morală pentru televiziunile din Vest care, nu ratează ocazie să-i aducă omagii și retrospective elogioase – în timp nemții anilor ’30 sunt descriși de cinci ori pe săptămână ca niște monștrii însetați de sânge? Cum se face că aceleași televiziuni îi prezintă pe români ca fiind niște fiare țigănești amatoare de
corupție, furt, viol și crimă – în timp ce Americanii, care sunt cei mai mari exportatori de moarte de pe glob, sunt prezentați ca niște eroi internaționali? Tot media internațională îi prezintă pe israelieni ca fiind un popor veșnic persecutat și prigonit, în timp ce palestinienii sunt doar un popor de teroriști? Ceaușescu dictator – Lenin revoluționar! Hitler criminal – Stalin revoluționar! M. Eminescu numai bun de ocolit – Bob Dylan Nobel! Eliade, Cioran, Noica, Țuțea, Gyr, Gafencu interziși – Elie Wiesel Nobel! Cum e posibil ca un om care a asemănat neamul românesc cu o adunătură de substanță târâtă, cu o inima ca un cur, peste tot numai fețe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare – M. Eminescu este cadavrul din debara – un popor numai bun de spânzurat…etc, cum se poate ca ideologul fecalei și al antiromânismului să fie propus Academiei Române tocmai de Uniunea
Scriitorilor din Romania, pentru a primi o pensie viageră din banii noștri?! In definitiv, cum putem ieși în stradă protestând pentru justiție și democrație la imboldul unor O.N.G-uri străine antinaționale, împreună chiar cu Președintele țării, atunci când acesta este supusul U.E. a cărui obiect principal este tocmai distrugerea suveranității populare și a națiunilor europene! – Cât de orbi am ajuns?

Folosirea tot mai pregnantă a strategiilor de comunicare care induc consensul generalizat în locul rațiunii, dovedind această stare de ocupație care bântuie prin societate. Și dacă nu, cum am putea să explicăm derivele morale, sociale și democratice la care asistăm, fără ca acestea să trezească forme de opoziție, stări de rebeliune? Ținând cont de suferințele, amărăciunea, abuzurile și reeducarea constantă la care a fost supus poporul român de la revoluție încoace, având în vedere lipsa de acțiuni și starea de supunere generalizată la care am ajuns,

suntem obligați să recunoaștem un lucru cutremurător: percepția noastră asupra realității, a fost reformată din temelie!
Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală…  Nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam care, urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor politice, mizeriei umane.
Timpul rătăcirii ne-a îndepărtat de idealul național, de destinul nostru! Dacă continuam să tindem prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc sub perfuzia perfidă a finanțelor transnaționale –, atunci să încetăm să mai spunem România!, pentru că oricum vom rămâne fără PATRIE! Fără nici o declarație de război, patruzeci la sută din pământul strămoșesc a ajuns în proprietatea unor firme străine… bătrânii spun că pământul a strigat, poate, pentru ultima oară! Vremea a venit, trebuie doar să lăsăm deoparte himerele
de care am fost agățați! Pentru a avansa în viață nu este destul să mergi: trebuie să mergi în direcția potrivită! Pentru a putea iniția acest proces de recucerire a suveranității și a edificiului NAȚIONAL, România trebuie să-și regăsească timpul pierdut și să-i studieze conținutul în profunzime! În urma unei călătorii extraordinare care s-a desfășurat pe întinsul a patru continente diferite, dea lungul secolelor de istorie, minciună și manipulare, am găsit cutiile negre ale României! In urma unui studiu extrem de complex și năucitor, am reușit să alcătuiesc „Manifest Cartea Neagră a României”.