Archive for the ‘De toate pentru toti’ Category

15 iun 2019, dor de Eminescu…


500

luminare aprinsa

Alimentaţia dezordonată (şi chiar cea „ordonată”), boala noastră cea de toate zilele…


Daca s-ar face o statistica (dar nu făcută de statisticienii care incaseaza bani de la buget ca sa intocmeasca 8 ore pe zi statistici, şi nici de aşa-zişii nutriţionişti, îmnulţiţi ca ciupercile după ploaie şi care s-ar grăbi să ne dea „o mână de ajutor”), o reală statistică, am constata că ALIMENTAŢIA  alan-dala ucide mai multi oameni decat orice boală, că, de fapt, alimentatia alan-dala este BOALA noastră cea de toate zilele!! Chiar ALIMENTAŢIA  întocmită „la gramaj” de anumiţi nutriţionişti poate face mai mult rău decât bine.

Ne plac tare cartofii prăjiţi, îi devorăm cu privirea înainte de-ai băga în gură (eu nu mai mănânc de ani, decât ff rar, când sunt invitată undeva şi ca să nu refuz ce mi se pune pe masă, mănânc şi tac). Cartofii prăjiţi sunt otravă pentru corp.

Mie-mi plac sarmalele, desigur că sunt foarte grele pt organism, dar…îmi plac. Până mai acum vreo lună mâncam, dacă aveam ocazia, până plesneam, mai ales dacă erau făcute în foi de viţă, dar nu mă dădeam deloc deoparte dacă erau în foi de varză…murată!! (Acum o lună am pus STOP!! Nu fiindcă am vrut, ci fiindca, pur şi simplu, nu le-a mai acceptat organismul. Sunt şi azi în congelator, de dinainte de Paştele 2019, aşteptându-şi clientul potrivit.

Ne plac cârnaţii, mie în mod deosebit. Salivez numai dacă mă gândesc la ei, dar sunt nocivi, mai ales cei de la Alimentara. Ăştia, de ce mănânci, de ce-ai mai mânca, şi nu te saturi, dar…te umfli ca un balon cu heliu.

Până mai ieri, dacă îmi zicea cineva KFC (îl prefer Mc-ului), salivam, mă şi vedeam mâncând preţioasele aripioare. Îmi luam, când aveam bani disponibili, -ceea ce nu mi s-a-ntâmplat prea des în ultimii 6 ani-, câte 12 odată şi le mâncam, precum Haplea, până-mi crăpa burta…

Cărnurile sunt, toate, preferatele omului, şi simte că n-ar putea trăi fără ele. Am auzit multă lume spunând că n-ar putea trăi fără carne. Preparată sub toate formele, dar, mai ales, friptura (nu e cazul meu; n-am fost cărnăreasă, nu sunt, dar am mâncat, totuşi, carne cu plăcere,în multe ocazii,  fără să fie o prioritate gastronomică a mea).

Micii, mititeii noştri vestişi, ah, ce buni sunt!! (Staţi caml, „ah-ul” meu e doar o expresie, nu salivez acum, dar…salivam cândva numai când auzeam cuvântul „mici”, darmite când mai treceam pe lângă vreun grătar.. Mă-nţepeneam acolo, şi dacă se terminau micii înainte să-mi pot procura, măcar unul, leşinam lângă gratar. Probabil din pricina grataragiului… Anul trecut (2018) am mâncat, la Bookfest, ultima dată mititei. Nu erau mititei, erau chiar…măricei, şi domnul care-i servea era foarte amabil. Mi-a dat murăturile (parcă ştia că-mi plac), gratis!! 4 zile cât a durat Bookfestu`, i-am fost credincioasă. Pe urmă l-am uitat!! Desigur dacă o să-l regăsesc anul acesta (mâine, poimâine; mai 2019), o să reînnodăm relaţia, căci un mic-trei acolo…nu mă va omorî!! Spun asta, fiindcă, desigur nu pot jura c-am să pot  şi nici nu vreau să trec nepăsătoare pe lângă grătar!!

Prăjiturile, ciocolata, bomboanele, moartea pasiunii pentru mulţi. Mie nu-mi spun absolut nimic. Aşa că …sunt o fericită! Asta nu înseamnă că n-am nefericiri!! Tocmai am relatat câteva mai sus, la care mai adaug una: regret că n-am câte un lighean de murături şi / sau varză murată la fiecare masă!! Desigur că nici prăjiturile, nici ciocolata, nici bomboanele n-ar fi noxe în organism, dacă ne-am rezuma la o gustărică acolo, dar…cine poate?? Amica mea, Adriana Pavel (ştiu, o să mă omoare c-am dat-o etalon..bombonela, ciocolăţela), a demonstat că poate, o zi, o săptămâna, două luni, că aşa i-a „prescris” nenea Nutri, dar când a scăpat caii, să te ţii. Ea salivează numai dacă-i zici: Ciocolată!! Eu strâng ciocolatele şi bombonetul (primesc des aşa ceva), şi dau strigarea, iar Adriana vine la mine călare pe mătură şi strgă de la uşă, având gura plină de ploaie: Unde-i ciocolataaa??…

Acum când scriu, mănânc. Da, mănânc. O salată: castraveţi, roşii, mărar. (Asta pt ca ieri am fost la Piaţa Obor. De regulă, n-am aşa trufandale în casă). Eu de 10 ani mănânc pe tastatură. Fiindcă n-am răbdare să stau, ca omu`, la masă. Impropriu spus „mănânc”, fiindca, în fapt, doar înghit. Înghit precum curcanul, care-i îndopat că se apropie Crăciunul. Desigur, ştiu că nu-i bine ce fac. Şi ce dacă ştiu!!…

Ei bine, ştiu că tot ce fac, fac aiurea, şi asta-mi ortăveşte organismul şi mi-l îmbolnăveşte, dar nu mă schimb. Şi-atunci cine-i de vină că mi-s cât un tanc rusesc?? Şi nu-i vorba doar despre alimentaţie, ci şi de fapte, de stresul zilnic, pe care, uneori, cu sadism mi-l alimentez. Şi-atunci, cine-i de vină că digestia e încetinită, că am anxietăţi, că devin depresivă?? Desigur, eu! Ei şi! Ce fac să mă schimb? Nimic! îmi vine să zic, dar nu pot zice, fiindcă daca-aş face nimic încă ar fi bine, dar eu continui să îmi otrăvesc organismul cu nocivităţi. Başca că, de ani şi ani, am transformat noaptea în zi, ceea ce este un mare rău pecare mi-l provoc nesilită de nimeni!! Dar de-acum o lună (de când am fost la pat, şi încă rău, dar…cui îi pasă!!), mă bag la somn, (chiar daca nu ma prinde somnul!! -până-n zori, voiam să zic!!), fix la ora 22,30, aşa că…aviz amatorilor de vorbit la telefon: nu mai sunaţi după ora 22.00…(Sâc!).

În fine, voiam să vorbesc doar despre proasta gestionare a alimentaţiei, dar iată că am  făcut adăugiri conexe şi n-am spus nimic despre sucurile „tradiţionale”, fără de care…nu se mai poate. Vezi vara, pe stradă, când canicula e ucigătoare, oameni care poartă la ei sticle, nu apă, ci cu…”tradiţionala” băutură lăsată moştenire de  unchiul Sam. Bem suc (nu e cazul meu, arar pun pe limba mea aşa ceva, Slavă Domnulu!, măcar aici să capăt şi eu câteva puncte..), în loc să bem apă. Şi mai e ceva, sosurile! Moartea pasiunii!! Acum au nişte denumiri sofisticat-alambicate, că numai şi să te dai mare comanzi un sos supra-mega-colosal-de-scump (deh, brandu` costa!! Fiţele, la fel) la… de 3 lei cartofi prăjiţi.

În povestea de mai sus nu era vorba despre mine. Nuu!! Eu sunt în afara sferei de influenţă…nocivă. Sunt un Îngeraş. Începând de azi. Dă Doamne!!…

Un om cu mintea la purtător va mânca des şi puţin sau…puţin şi des, între 5 dimineaţa şi 5 după-amiaza. Va mânca moderat, absolut tot ce-i pofteşte inima, chiar şi carne, cui îi place, şi va putea mânca şi puţin sărat, şi va putea degusta şi câte un păhăruţ de vin…bun.

Dragii mei, mâncaţi cu măsură, mâncaţi sănătos! Gândiţi în virtutea Scripturii. Faceţi binele ori de câte ori aveţi ocazia, şi de nu aveţi, creaţi-o!!

Să vă dea Domnul viaţă îmbelşugată, ca să vă puteţi procura …FRUCTE, LEGUME şi…APĂ!! (valabil şi pentru mine. Eu TREBUIE sa cumpăr apa de la ALIMENTARA, fiindcă acasă, pe conductă, apa e dezastru. Dar la Alimentara e o problemă, apa e păzită, plus că-i ambalată în..sticle de plastic, deşi pe toate lungimile de unda ni se spune că plasticul este toxic…).

Fiţi binecuvântaţi! Dacă Dumnezeu e cu noi, NIMENI împotriva noastră!

Eu. În omienouăsutetoamna…

Să ne prefacem că-i aşa…


Dăunăzi trec pe Kiseleff. Bănănăi fără ţintă. Nu că nu aveam, dar eram în căutare a ceva, aşa că…dă-i şi luptă. Cum aproape în 99,99% din cazuri plec din casă cu armamentul din dotare la purtător, desigur c-am găsit şi ceva pentru…cârcotaşul din mine, şi…pac la răzbelu` cu Nikonelu`!

str Rege Mihai pe Kiseleff

Şi-acum că aveţi obiectu` muncii în imagine, întreb, e firesc ca aşa să fi fost inscripţionată tabla aia indicatoare? Mihai I, se ştie, nu a fost regele României până în 2017. Unui rege, unui conducător de stat, i se ataşează această etichetă la statut doar pt perioada in care a deţinut rangul respectiv, din câte ştiu eu. Ori Mihai I, nu mai e rege din 30 dec 1947.

Dacă cetăţenii adolescenţi, -care se plimbă cu rolele prin Herăstrău-, trec pe stradă şi citesc inscripţia, ce vor înţelege: că Mihai I a fost rege până-n 2017??

 

 

Spici…


La AGIR (Clubul inginerilor), 19 martie 2018. Serată literară… Eu, A R, fac „inginerii” printre …ingineri!!

Subtilizatorii” de fotografii…atenţie, v-am descoperit!!


De vreo 9 ani tot scriu despre 2 preoti cu har, unul: Pr Nicodim Bujor; al doilea Pr Nicanor Lemne, care tocmai a plecat la Ceruri, a fost astăzi înmormântat. Eu n-am fost la înmormântare! Nu-mi place să fiu părtaşă la aşa ceva! Nici la Pr Nicodim Bujor n-am fost! Iar de la Pr Nicanor Lemne mi-am luat rămas-bun aseară târziu, când m-am dus să-l văd şi să-i cer iertare pentru o făgăduinţă pe care i-o făcusem şi nu am împlinit-o! N-am plans! Gândind că Părintele era fericit atunci, n-am vrut să-l mâhnesc cu plânsul meu! S-a dus s-o întâlnească pe mult iubita lui soţie, Olga, despre care ne vorbea condescendent, aproape de fiecare dată când ne duceam la sfinţia sa! M-am strecurat, discret, lângă sicriu şi i-am vorbit tainic! Era exact aşa cum îl ştiam. Era..VIU! Dumnezeu şi-a mai chemat la dreapta Sa un Înger Pământesc! NU spun vorbe mari, ştiu ce spun! „L-am cercetat” pe acest înduhovnicit, 9 ani!! Destul cât să-mi dau seama că e o PIESĂ rară în Biserica noastră!!

Ştiind că trecerea la Domnul a Părintelui Nicanor Lemne, care a trăit ca un Înger în Trup, aici pe Pământ, e un SUBIECT care va face valuri, că vor sări pe condeie toţi oportuniştii, am cutreierat  ieri Google-ul să văd ce mai scriu mâncătorii de sarmale de pe urma defuncţilor, să văd ce mai inventează scribologii de serviciu, religioşii vânători de senzaţii tari, curioasă să văd cu ce-şi mai umplu pupătorii de moaşte inventate Blogurile, am descoperit că pe mai toate Siturile şi Blogurile unor „cap limpede”, în ficare articol scris de ei erau ataşate una-două fotografii “subtilizate” din cele 3 Bloguri ale mele, Bloguri pe care le ţin de 12 ani cu mari osteneli!! “Subtilizatori”, cum ar fi C Voicilă (mare amator de descoperiri de „sfinte moaşte!!” şi de morţi care „mişcă busuiocu-n vază!!„); Fl N, un spiker din Ploieşti (pe ăsta îl iert c-a furat fotografia mea, fiindca mi-a trims odată -benevol şi fără să-i cer- o fotografie UNICAT; deci e iertat); rubrica Spiritualitatea de la..Formula As, Teodor D de la Situ CreTin Ort (să n-aud voci, da!!), şi alţii, au „subtilizat” fotografii din Blogurile mele (fotografii făcute de mine carevasăzică, la locul faptei -dar deh’, Pr Nicanor nu se lăsa pozat şi ei, evlavioşii lu Peşte Prăjit, nu se riscau să fotografieze incognito, „fără binecuvântare” simpaticii papiţoi nu trag, iertaţi,  niciun pârţ!!, că.. nu e creştineşte, zic ei, dar fură fotografii făcute de alţii, că deh’ asta e creştineşte!! -fotografii din care au tăiat câte un colţişor, un unghi, adică au tăiat coada la căţel sau au tăiat aripile găinilor din curte, ori l-au ciopârţit nepermis, pur şi simplu, pe Părintele -, şi le-au utilizat, fără să-mi fi cerut, în prealabil acordul şi fără să precizeze Sursa fotografiei, că aşa ştiu ei, unii chiar ziarişti de profesie, că e..DEONTOLOGIC!!) şi le-au postat în propriile lor Bloguri, Situri, Reviste chiar, din a căror vânzare şi /sau publicitate încasează bani grei!! Au adăugat fotografiile mele, la articolele scrise de ei despre Pr Nicanor Lemne!! Ba încă un cotidian, de anvergură, şi-a permis să-şi treacă el numele în josul fotografiei făcute de mine, ştiind clar că nu vreun fotograf de-al cotidianului a realizat acea fotografie!! Ei bine, fotografiile mele chiar daca nu sunt semnate, sunt codate!! Şi eu le pot identifica oriunde le-aş descoperi!! Asta nu o ştiau furăcioşii cu ştaif, nici furăcioşii cu pretenţii de mari evlavioşi, chipurile creştini, ucenici, chipurile, ai unor mari înduhovniciţi pe care din „Avva al meu” nu-i scoate!! Mă-ntreb, ce s-o fi prins de ei!! La ce bun să te mai numeşti UCENIC al unuia asemenea cu SFINŢII, dacă tu nu eşti decât un simplu fluturător de steag!!…

Şi fiindcă veni vorba despre „subtilizatori” de fotografii, nu-s ăştia singurii, chiar un editor cu care am fost într-un conflict deschis la un moment dat, încă utilizează la greu fotografii de-ale mele, pe care nu-mi achită drepturi de autor, nici nu precizează Sursa fotografiilor, nici TÂRG cu mine n-a făcut în vreun fel oarecare! Am strâns ceva material doveditor, pretinaşule!! Şi hai să te văd eu cu cât tupeu îmi mai înjuri tu morţii!!, şi ce-ţi mai BAGI şi ce-ţi mai scoţi din ceea ce n-ai, când m-oi da eu la tine întru…recuperarea drepturilor de autor pt fotografiile cu care îşi asezonezi Fiţuica fără să plăteşti fotograful!!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

tia cazut creierul

 

Doi oameni frumoşi, soţ şi soţie, actorii Magda Băcescu şi Stefan Apostol


Cât de „mici” sunt oamenii „mari”!!…


Motto: Cuvintele sunt oase de peşte pentru mine! Mă înec cu ele!! Aşa că…le eliberez!!! Mai bine să crape alţii, decât să-mi crape mie fierea…

Abjectă lume în care trăiesc! Mi-e o greaţă aproape..metafizică!! În fiecare zi simt cum moare în mine speranţa că va putea fi altfel! În literatură, ca în oricare alt domeniu, CASTELE nu se dezmint. maladies-mentales-mon-voisin-est-il-fou……………………………………………………………………………………………………………….

Ajung ieri la o lansare de carte pe ultima sută de metri, ca la maraton, de parcă aş fi fost unul de la Armata Salvării!  Ca să mai pot salva ceva, să nu moară PACIENTU’!!

Mă sună un scriitor [pe care-l preţuiesc, altfel l-aş fi lăsat cu ochii-n Soare!!, să se uite luuung după fotoreporteru’…lu’ Peşte!!!)] şi-mi zice:

-Săru’mâna Antonella!

Ah, începe cu săru’mâna, e clar!! Ăsta vrea ceva de la mine!!, îmi zic. Fă urechile mari, şi-ascultă Antoaneto!!

–Antonella, rogu-te, vino să-mi filmezi lansarea de carte!! (Era ceasu’ 15,00; Lansarea urma să aibă loc la ora 16,30; Eu nu mă aflam AT HOME, ci pe coclauri, cu treburi personale!! Locaţia cu pricina era..hăt departe!! Cum s-ajung?? Eram plecată fără camera de filmat. Ca s-ajung la filmare, ar fi trebuit, totuşi, să trec pe-acasă, ca s-o iau. Îmi trebuia un avion cu reacţie, o rachetă, ceva..ultrarapid, care să străbată distanţele…bucureştene!!)

–Mă’ Nene, cu toată dragostea, da’ nu eşti (cu căpuţu’, îmi venea să-i zic, dar nu i-am zis. Din respect!!) cu toate ţiglele pe casă!! Păi ce, sunt cumva de la Armata Salvării şi nu ştiu?? Sunt …Smurdu’ lu’ Arafat??

– Hai, te rrrog!!! Te rrrog, iartă-mă că nu te-am anunţat din timp! Te rrog, fă un efort şi vino!! E musai să filmezi!! Am nevoie de înregistrarea asta ca de aer!!

– Iar eu trag aer în piept, ca să nu mă-năbuş!! Şi-mi înghit cuvintele, ca să nu mă exprim prea…licenţios!! Păi bine mă’ Nene, mă’, filmez, filmez! Ai nevoie, da’  realizezi cât e ceasu’?? Bine că nu-ţi amintişi că vrei filmat şi să mă fi sunat  după lansare!!…

– Ohh, iartă-mă, iartă-mă,  am fost prins cu treburi şi-am uitat!!

– Şi eu sunt prinsă cu…treburi!!

–Te rrrog, te rrog!! Nu mă lăsa!!…Am uitat, salveză-mă!! Hai, te rrog!!

Eh, ce să-i faci. Nu sunt aşa o…persoană importantă, altfel. Dacă apar la o lansare de carte purtând la braţ trepiedu’ şi camera de filmat, toţi îmi zâmbesc! Uauu, ce prietenoşi sunt toţi cu mine!! Chiar şi cei pe care nu i-am văzut niciodată!! Dar dacă apar într-o locaţie fără camera de filmat la braţ, nici mucii nu-i dă careva pe mine!!(Nu c-aş avea nevoie de mucii lor!!) Ce mi-i scaunul, sau tabloul de pe perete, ce mi-s eu!! Confraţii bucureşteni, de condei –ca să fie clar, să nu existe interpretări particulare, după mintoşenia fiecăruia, să-mi mai pună-n careva-n gură vorbe pe care nici măcar nu le-am gândit!!-, habar n-au că mi-s şi eu…condeier!! Criticii literari, recenziştii, cum îmi place mie să le spun, nici atât! Dar nu-i bai! „Confraţilor” care mă „preţuiesc arzător”, le spun ca să ştie, au, şi ei, la rândul lor, de la mine, toată „consideraţia” pe care ei mi-o arată! Cât despre recenzişti, fie-le ţărâna uşoară! Pentru mine sunt deja morţi şi-ngropaţi! Ieri am mai îngropat unul. Păcat, mă doare sufletul pentru că…ţineam la el!! Îl credeam a fi mare, dar..s-a dovedit a fi..”mic”!!! Întâlnindu-mă (întâmplător sau nu!!) ieri pe stradă cu domnia sa îi zic:

-Maestre vreau să trimit un articol la Ziarul pe care-l diriguieşti! Vreau să scriu ceva despre un om, o personalitate căreia i s-a decernat o Medalie…omul are o venerabilă vârstă, peste 100. E  important de consemnat, nu doar pentru mine, ci, poate, pentru…istorie. Zic.

– Da’ e scriitor?

–NU. E preot.

–Atunci nu pot să public articolul!!

–(…)

–Nu, nu pot dacă omul nu e scriitor!!

–Păi omul nu este, da’ io sunt!! Zic.

-Dar el nu e! Revista este una de cultură…

-Păi io reprezint..cultura. Zic.

–Ei bine, mă mai gândesc. Să văd articolul..ă..ă…

– Nu, mulţam’, nu mai este nevoie!!

Voiam să scriu despre un preot (cu mare har de la Dumnezeu). Merita, zic, să se puncteze despre un om care a trăit  remarcabil şi care a avut onoarea să i se decerneze la vârsta de 100 de ani o..medalie!! Asta nu se-ntâmplă în fiecare zi!!, dar nah’…

Vreau să spun acum, aici, că în Revista aia de..cultură, fiecare scriitor publică FIX ce-i trece prin tărtăcuţă. În ea semnează lună de lună aceiaşi autori. Ermetic închisă!! Nu tot ce citesc în ea e..cultură! Un articol în plus nu cred că ar fi întinat (cu mult!!) conţinutul publicaţiei, dar nah’, MAESTRUL decide!!

Acum, fără nicio legătură cu Publicaţia pe care o manageriază MAESTRUL din povestea mea, gândesc şi..întreb retoric: Dacă „POPA ŞAPCĂ” are un colţişor al lui într-o Revistă  (alta decât cea în care doream să public articolul, dar..LITERARĂ), deşi nu-i scriitor, ci…popă,  atunci de ce nu s-ar putea publica, de către un scriitor, în speţă eu (măh’, mare mă mai cred!!), un artocol în care ar fi vorba despre un..preot?? Şi nu unul oarecare, ci unul exemplar din toate punctele de vedere şi ajuns la o venerabilă vârstă!! Şi dacă într-o Biserică se ţin Colocvii literare, de ce nu s-ar putea scrie într-o Revistă literară şi despre preoţi cu har??

Refuzul, bâlbâiala MAESTRULUI mi s-a părut de un teribil…prost bun simţ, ca să nu zic altfel. De ce? Fiindcă anul trecut, fix pe vremea aceasta, mă gratula, (am imagini filmate!!) cum că eu scriu într-un mare fel (exprimarea dumnealui era academică, literară, filologică, recenzistă, dar eu sunt aşa..a..mai butuc, mai din topor, şi, prin urmare, îmi permit să mă exprim mai..plastic) şi că bla..bla… Acum, dintr-o dată, îi dispăruse memoria!! Îi dispăruse subit consideraţia pentru…condeiul meu!!                                                                                                                           Ah!! Ce-mi vine să-i aplic una neaoşă!! Farisei făţarnici!!, în zisa lui Hristos. Nu se mai satură să-şi ridice loruşi osanale în Revistele pe care le diriguiesc pe banii statului!! Toate moliile, toţi „maneliştii literari”, toţi „poeţii nepereche” umplu pagini întregi ale Revistelor literare şi literar-artistice cu tot felul de „creaţii” de te ia cu leşin la lingurică, dar nu s-ar da, cu decenţă, niciunul, nici un pic mai la o parte ca să mai facă loc şi altora!! Mă Nene, mă, n-aţi obosit?? Nu vă dor deştele?? Nu vă e, mă’ Nene, olecuţă, jenă!! Vă-nţeleg, până la un puct!, mai aveţi puţintel şi deveniţi defuncţi şi vreţi să vă înnemuriţi, dar..totuşi. Mi-e puţin jenă să v-o spun, dar am s-o fac totuşi. Mi s-a acrit să tot dau cu ochii peste voi şi-ale voastre interminabile elucubraţii. Mai luaţi o hâtie higienică! Mai şetgeţi-vă la gură! Mai luaţi o pauză, mai respiraţi, că vă daţi duhul…

 

Notă: Ceea ce am scris mai sus, NU are NICIO legătură cu eventu’ la care am participat ieri, nu are legătură cu NIMIC din ce v-aţi închipui! Singura legătură este doar aceea că plecând de-acolo, pe Magheru  m-am intersectat cu MAESTRUL care manageriază o Revistă de cultură. M-am bucurat că l-am întâlnit. Asta mă scutea să-l mai caut pe la Redacţie ca să-i propun articolul. Am avut, aşadar, îndrăzneala să-i propun un articol.Câtă îndrăzneală pe capul meu!! Punct!

Notă1: Poate că întâlnirea mea cu acest domn nu a fost totuşi întâmplătoare. Poate a trebuit să mă lămuresc (dacă mai era nevoie!!, şi se pare că era!!) cum stă treaba cu FARISEII…făţarnici!!

Antoaneta Rădoi –de la Vrancea (25 aug 2017)