Archive for the ‘Conferinta de presa’ Category

Politia Română i-a pus din nou „botniță” lui Eminescu


Din păcate, nu e un fake news. Acest afiș promoțional, care îi sfătuiește pe cetățeni să Eminescu-mască2folosească, pentru „a izola riscurile”, plata cu cardul, la cumpărături, e o blasfemie instrumentată de Poliția Română. De ce tocmai de poliție, n-am înțeles. Poate pentru că România este condusă acum de Ministerul Afacerilor Interne, condus, la rândul lui, de „gugulanul” Marcel Vela? Poate.  Și de ce așa, punându-i încă o dată „botniță” lui Eminescu? Nu i se poate cere însă ministrului să aibă atâta cultură sau un asemenea simț al nuanțelor încât să-și dea seama că reeditează, în plan simbolic, un moment tragic din viața lui Eminescu și din istoria presei, când marele nostru poet și ziarist a fost băgat, de un comisar de poliție din București, comisarul  Niculescu, în cămașa de forță.

Practic, în acea zi nefastă de 28 iunie 1883, s-a pus pentru prima dată „botniță” lui Eminescu și, în sens mai larg, libertății presei. Situația s-a repetat la 13 ianuarie 1889 când, în urma unui articol al lui Eminescu, apărut în România Liberă, guvernul României a fost pe punctul de a se dizolva. A urmat sugrumarea definitivă a glasului său, la 15 iunie 1889. Iar de atunci Eminescu a fost cenzurat, interzis sau denigrat tot timpul, până în ziua de azi, în funcție de tipul de  „corectitudine politică” a momentului sau perioadei…

Elaborarea sau girarea, de către Marcel Vela, a afișului cu Eminescu purtând „botniță” (mască) s-a făcut din prostie, evident, căci nu-l suspectăm pe ministru că ar fi putut imagina vreun scenariu subcersiv. El este subversiv în mod involuntar și inconștient, fiind convins că face bine.

Afișul Poliției Române are un grad de profanare culturală comparabil cu cel din 2014 al firmei Veneris, care a folosit imaginea lui Mihai Eminescu într-o campanie on-line de promovare a unui test pentru depistarea bolilor venerice.

Inițiativa Poliției este însă mult mai gravă decât cea a firmei Veneris, pentru că aceea era o firmă privată, pe când aici e vorba de o instituție a statului român. O instituție importantă (Ministerul Afacerilor Interne), cu prerogative militare acordate peste noapte căci, deși e un minister civil, dă ordonanțe militare. În timp ce avem, totuși, o armată. Sau nu mai avem…?

Imaginea lui Eminescu purtând mască a fost ștearsă, în cele din urmă, de pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române, sub presiunea opiniei publice. Până și președintele Academiei Române a reacționat, cerând Poliției să scoată afișul și să-și ceară scuze. Rămâne fapta în sine, care vorbește singură despre periculozitatea prostiei și a inculturii în vreme de pandemie.

Molima a făcut posibilă realizarea unui „vis” bolșevic care nu s-a putut împlini nici pe vremea Anei Pauker: România este condusă acum de Ministerul de Interne. Deci România este un stat polițienesc. Sau, mă rog, caricatura unui stat polițienesc, având în vedere cine este ministrul și ce e în stare să decidă.

Miron Manega

certitudinea.ro

sursa:https://uzp.org.ro/30541/politia-romana-i-a-pus-din-nou-botnita-lui-eminescu/

”Sunt unii…ce nu respectă… distanța socială!!”…


De la maestrul Leonte Năstase citire….

Maestrul Leonte e…bestial de…genial!! Ne mai aduce zimbete-n decor.

Cum ne tratăm de pandepidemia de… frică


Veștile din ultimele două săptămâni, de pe întreg mapamondul, sunt extrem de alarmante. Ne uităm la televizor și programele de știri nu mai contenesc cu veștile rele.  Știri îngrozitoare. În jurul nostru totul a devenit morbid. CONVIV 19 face ravagii, iar mai-marii lumii, întreaga lume științifică dă acum din umeri, neputincioasă. Ne uităm cu toții, neputincioși, disperați, căci vedem cum cad lângă noi semeni, loviți de această pandemie. Ne este, poate pentru prima oară în viață, cu-adevărat, frică. Cum ne tratăm de epidemia de frică, agravată de pandemia COVID 19? Să ”stăm acasă”, ni se spune. Ei, bine, ”stăm acasă”, dar… cum stăm?

Să încercăm, zic, să ”stăm acasă”, dar să nu stăm nepăsători, ci să stăm cu noi înșine în noi înșine. Să stăm cu Dumnezeu! Să stăm cu Sfinții Lui, cu Îngerii Lui și cu Maica Domnului!

Poate e timpul să ne facem o ANALIZĂ de VALOARE. Poate e timpul să stăm mai mult în rugăciune. Căci dacă nu vom sta acasă cu smerenie, dacă nu vom sta în rugăciune, dacă nu vom sta în smerenia cea bine-plăcută lui Dumnezeu, dacă nu vom sta în duhul de pocăință, dacă nu vom  căuta îndreptarea, dacă nu vom cere iertare celor cărora le-am greșit și nu îi vom ierta pe cei care ne-au greșit, cerând cu pocăință iertare lui Dumnezeu și cerând îndurarea Sa, nimic vom face, nimic vom obține stând izolați la domiciliu, stând, pur și simplu!!

S-avem grijă, așadar, să nu ne izolăm de semenii noștri, vremelnic, și să rămânem în uitarea de sine, de alții și de Dumnezeu! Să evităm contactul cu ceilalți, așa cum ne cer autoritățile și cum ne cere situația, nou creată de Conviv 19, ca să ne apărăm fizicul, dar să ni le apărăm și pe cele dinlăuntru ale noastre, să ne apărăm fărâma de Divin din noi, să ne apărăm Spiritul. Să-L hrănim. Să-L hrănim cu rugăciunea, să-L hrănim cu pocăința, să-L hrănim cu fiecare vibrație pozitivă. Să-l hrănim cu gânduri bune pentru cei aflați în sufeință!

Cineva spunea foarte frumos: ”Să-L invităm pe Domnul Hristos la noi, Lui să-I deschidem ușa”, ușa casei și pe cea a inimii. Ei, bine, ne izolăm de semeni, dar să-i păstrăm în gândurile nostre, în rugăciunile noastre, punându-i înaintea lui Dumnezeu! Să folosim răgazul acesta, penitența aceasta, dacă vreți, ca timp de cunoaștere a noastră, să-l folosim ca timp de pocăință și de iertare!

Trăim vremuri tulburi, și știut este că românul, când a dat de greu a pus-o de-o glumiță, a mai băut un păhărel, a mai cântat o doină. Oricât am fi noi un popor vesel și viteaz, bag, samă că acum nu mai e vreme de glumit! Fiindcă am fost introduși în ARENĂ. Ni s-a declarat RĂZBOI!! (După cum vedem cu toții, un război..nevăzut. Nu-l vedem pe inamic. Îii simțim doar boldul! Șimțim doar mirosul morții…). Acum suntem gladiatorii din vremea lui Spartacus, invitați în Arenă. Lupta este pe viață și pe moarte. Sau…, poate e LUPTA pentru CREDINȚĂ, ori e LUPTA cea MARE pentru cucerirea lui Hristos!! De care parte a baricadei ne dăm. Abandonăm din start războiul, lăsându-ne uciși de…invizibilul CONVIV 19. Abandonăm fără luptă acest război, ancorându-ne în deznădejde și lașitate? Ne lăsăm pradă disperării?? Îi deschidem brațele larg fricii?? Fugim?? Ne ascundem?? Ei bine, o putem face, dar…unde vom fugi de la mânia lui Dumnezeu?? Unde ne vom ascunde, așa fel încât El să nu știe locul??…

Oameni buni, să ne-aducem aminte de înaintașii noștri, dacii, care porneau la luptă, dar nu porneau oricum! Ci, mai întâi îți pregăteau armele?? Și, oameni buni, ce arme aveau ei atunci?? Niște biete unelte rudimentare, în timp ce dușmanii aveau cel mai măiastru armament. Dar dacii au ieșit biruitori de atâtea și atâtea ori în bătălii, încât l-au înspăimântat, în urmă cu multe veacuri, pe Împăratul Romei, cuceritorul multor popoare. Ne-o spun poeții acelei vremi. O spune Ovidiu, un roman. Și nu ne-o spune nouă, ci i-o spune imperatorului Augustus. Ce aveau străbunii noștri în comparatie cu ceea ce avem noi astăzi? Aveau multe, dar mai presus de orice, aveau…CREDINȚA! ÎL aveau pe Dumnezeu! Ei nu plecau la luptă înainte de a ține post. Nu plecau la luptă înainte de a se ruga. Și n-am  să mai dezvolt mai mult. Cu toții știm câte ceva, fiecare dintre noi știm din ce neam sănătos (la minte, la trup și la spirit), ne tragem! De aceea vă invit astăzi la o porție de spiritualitate! Să înlocuim teama de virus cu iubirea de frați, cu iubirea de Dumnezeu. Să ne-aducem aminte, măcar acum, în ceasul al 12-lea, că suntem…FII ai LUMINII! N-avem arme?? Ei bine, poate că e doar o părere. Eu spun că avem. Avem arma rugăciunii! Și e cea mai puternică armă! Să ne folosim de ea! Haideți, dar, să ne rugăm! Haideți să-L chemăm pe Hristos, căci El nea- spus: ”Cheamă-Mă în ajutorul tău și EU voi veni, și-ți voi ajuta ție, și tu mă vei proslăvi!” Vino, Doamne, Iisuse! Ajută-ne!

Sunt ape tulburi?? Am căzut în deznădejde, ba chiar în disperare? Ne-a cuprins frica?? Ei bine, poate că e vremea să ne-aducem aminte de Petru, când se afla în ape tulburi. Căci el, deznădăjduit fiind, văzând că se îneacă, și-a încercat totuși, măcar și un pic, puțina lui credință și a strigat: ”Iisuse, ajută-mă” Și Iisus l-a ajutat! Chiar dacă, mai întâi l-a certat, zicându-i: ”Puțin credinciosule…, de ce te îndoiești…” (am citat din memorie). Să-L chemăm și noi pe Hristos. S-avem credință. Să insităm să-L strigăm. Chiar dacă ne va certa, chiar dacă nu ne va întinde mâna Sa de la prima strigare, dacă vom insista, EL va veni și ne va salva! CREDE NUMAI, omule! Și Roagă-te! Amin.

Sfat: Să alergăm mai puțin la Marketuri după mâncare, fiindcă ”Nu doar cu pâine se va hrăni omul, ci cu tot CUVÂNTUL lui Dumnezeu!” (Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos!!; Să ne hrănim cu EL, agățându-ne, măcar acum, în ceasul al 12-lea, de poala hainei LUI! Să strigăm precum a strigat Apostolul Petru, când era să se înece în valurile înspăimântătoare: DOAMNE, PIER, SCAPĂ-MĂ!!).

Viu este DOMNUL și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos!

Vă propun să rostiți mai întâi rugăciunea Tatăl nostru, apoi, de câteva ori, la rând, Psalmul 50. (Vi-l atașez în facsimil; e un Psalm, un pic ”prelucrat” de mine; A. R.).

Mulțimim lui Dumnezeu pentru că ne cheamă, pentru că ne primește, pentru că răspunde rugăciunilor noastre, așa cum numai un TATĂ știe să răspundă fiilor LUI!! Amin.

 

 

 

Să ne fie de folos! Amin.

Maraton Guinness World Records la Canal 33 România: Alexandru Răducanu


Azi vreau să aduc în atenția cititorilor Cafenelei interviurilor/ivancristescu.wordpress acest lucru extraordinar inițiat de Alexandru Răducanu de la Canal 33, 73 de ore de maraton, talk-show, în care el, Alex Răducanu  este moderatorul permanent pe parcursul acestui interval de timp, lucru cu care ar putea intra în GUINNESS WORLD RECORDS. Cartea oamenilor puternici!!

L-am urmărit destule ore, așa încât mi-am dat seama că omul, DA, are o mare dorință de a-și învinge orice neputință și orice stare de moleșeală care ar putea să-l năpădească (mai ales acum în ultimele 23 de ore de emisie, când, știm cu toții, partea de final a oricărei acțiuni umane este cea mai dificilă și ne poate pune capac!! Doamne ferește!! -Fii tare Alexandru, eu îți țin pumnii și te sustin pe cât pot cu resurse din resursele mele!! Fii binecuvântat!!), având și accesând din interior (dar și din afară!!) o putere divină și o voință de fier. Acum în cea de-a 53 spre a 54-a oră de moderare non -stop a talk-shwoului, poate cu foarte mici  semne de amenințare a oboselii acumulate, (nu-i deloc ușor să rămâi treaz, în condițiile în care oboseala maratonului și-ar putea spune cuvântul!! Ferească Dumnezeu!!), Alexandru Răducanu e pe baricadă, străduindu-se să cucerească muntele acesta care se numește Guinness World Records și poate chiar un pariu cu el însuși. ”Sunt într-o stare ALFA, dar trebuie să funcționez într-o stare Beta (maximă vigilență, n. r.)”, fiindcă…telespectatorii noștri s-ar putea ca de acum înolo să fie …amuzați”, spune Alexandru, gândinsu-se că, Doamne ferește, ar putea claca pe ultima sută de metri, -evident că gândul negativ vine și el, se ițește, bate și el la ușă, încercându-și norocul!! Bătu-l-ar gândul cel BUN și PUTERNIC!!!

El are deja 54 de ore de maraton, dar ne mărturisește că nu-s doar cele 54 de ore petrecute in studioul Tv , Canal 33, ci încă alte 24 de ore nedormite înainte de începerea Talk-show-ului, fiindcă în pre-noaptea începerii maratonului pt Guinness World Records el nu a putut dormi din cauza emoțiilor, firești, desigur, dar care i-ar putea juca un rengi, Doamne ferește!!

Să nu uităm că presiune asupra sa a pus și situația legată de CONVIV 19 asupra României, asupra noastră, a tuturor! El a  avut programați invitați  la acest maraton, invitați care, datorită interdicției date de Guvern, ar fi putut să nu mai ajungă la emisiune!! Stresul lui în acest caz, desigur că a crescut. ”A fi sau a nu fi…prezenți??; Vor veni ori nu vor putea veni??”, poate se întreba. Stresul lui e mare, mai ales că timpul lui liber nu era/e decât de 5 minute la o oră, iar în acest mic interval, desigur, nu putea/nu poate face mare lucru, nu putea/nu poate lua legătura cu invitații, nu putea/nu poate avea foarte multe informații și vești venite de afară. El era (este) ”campat”, ca să zic așa, izolat, chiar, de exterior și de ceea ce se întâmplă afară!! Comunică doar cu regia de emisie, și ce să-i comunice aceasta mai întâi când sunt atâtea de comunicat?? Are o cameră de luat vederi care este non-stiop îndreptată asupra a tot ceea ce se întâmplă în studio. Acea cameră de filmat, camera-martor, ca să zic așa, ”camera-spion” care-i monitorizează fiecare mișcare, pe acre o vor transmite comisiei Guinness W.R. spre analiză și, eventual, spre decernarea  premiului recordului obținut…Doamne ajută!! Iar eu sa-i iau un interviu pentru revista Convorbiri literar-artistice!!

Să-l susținem pe Alexandru Răducanu, de la Canal 33, în demersul lui, să-l susținem fiecare cu un gând de lumină, cu un gând de iubire, cu un gând de dăruire, și dea Domnul să-l vedem înscris în Guinness World Records!!

Haideți, cu toții, să-l înconjurăm cu dragoste, fiindcă…DRAGOSTEA ÎNVINGE!!

Mai sunt 23 de ore!!… Să-i fim alături în acest timp!!

Eu te susțin din toată puterea mea și-mi doresc să ai împlinirea dorită, Alexandru Răducanu!!

Antoaneta Rădoi

 

Asta-s eu…


…asta fac

Me! AntoR; dec 2019


CENTENAR ROMÂNIA, batjocura multinaţionalelor…


DragosGabriel Ghita se simte înfuriat.

Am trait sa o vad si pe asta ! sigla centenar pe suporturile periilor de toaleta in Carefour Mega Mall Pantelimon.

Am gasit postarea de mai sus pe pagina de Facebook a colaboratorului meu Dragos Gabriel Ghita (IT-ist; fotograf de eveniment). Se simte furios. Dar eu?? Mă-ntreb: Oare absolut nimeni sa nu fi observat batjocura la care suntem supuşi?? Nimeni sa nu fi vazut sigla Centenar România pusa pe obiectele de pus la toaletă??? Cum e posibil ca sigla Centenarului României -cea mai sfântă sărbătoare a poporului român- să fie folosită într-un mod abject. Nădăjduiesc să vadă cine trebuie şi să ia, de urgenţă, măsurile de rigoare!!

Dac-ar fi după mine, aş scoate peste graniţă în regim de urgenţă tot ce-nseamnă Carefour, Mega Mall ş.a.m.d…şi-aş lăsa românul să trăiască frumos şi bine în ţara lui binecuvântată de Dumnezeu cu absolut de toate!!

Antoaneta Rădoi -redactor şef revista Convorbiri literar-artistice.

Revista Convorbiri literar-artistice anunță…POȘTA REDACȚIEI!!!


Începând cu nr 4, iunie 2018, revista Convorbiri literar-artistice  va avea…POȘTA REDACTIEI!

Vă așteptăm opiniile PRO/CONTRA, pe toate cu măsură măsurată și cu..DUHUL BLÂNDEȚII! Suntem mici și vrem să creștem...MARI, FRUMOȘI și….LIBERI de orice asuprire!!

Aveți grijă ce scrieți, mâine puteți fi oricare dintre voi autori în Revistă!! Ne rezervăm dreptul de a vă face…surprize!! (Redacția)

Adresa de mail este. antoradoi@yahoo.com.

Alexandru Nagy –născut pentru a fi pe scenă, deopotrivă ACTOR şi REGIZOR!


Alex sNagy single

Teatru: Godot Cafe, str Blănari 14, Bucureşti; Joi, 14 sept 2017; Ora 20,00; Piesă: Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec; Actori: Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel; Regia: Alex Bogdan.

Un pic în întârziere, atât cât să-şi fi savurat în linişte lumea delicioasele cockteiluri comandate la micuţul bar şi aduse la masă de tineri ospătari amabili peste poate, Alexandru Nagy, actorul (de data asta) îşi face intrarea în scenă, ca în mai toate piesele în care joacă în calitate de actor, (cât şi în cele regizate de el), într-o beznă care incomodează ochiul…magic al camerei mele de filmat!! Oricât ar fi de performantă o cameră de filmat, totuşi, cu greu face faţă să-şi dibuie SUBIECTUL pe-ntuneric, mai ales dacă nu-i dinainte programată să filmeze în atari condiţii!! Dar…după secunde, care mi s-au părut lungi cât veacul, timp în care actorul vorbea, interpretându-şi rolul, pe-ntuneric, evident, licăreşte, în sfârşit, o lumină, şi reuşesc să dibui personajul! Vocea i-o auzem şi cunoscându-l ştiam că e el, dar ..nah’!…

Am auzit de Alex Nagy, şi l-am şi întâlnit, în 2015. O colegă de la Media Fem, Antonella –tiza mea-, mă rugase s-o însoţesc la un Spectacol, unde avea ceva de filmat. Sigur ea nu avea nevoie de mine, ci de..camera mea de filmat! Ca mai toţi cunoscuţii mei! Dar..nu m-am supărat! Am însoţit-o! Fără prea mare tragere de inimă! Numele, NAGY, mi se părea foarte cunoscut, dar nu ştiam de unde să-l iau, cu ce sau cu cine să-l asociez. Colega îmi spusese:

-Vino, n-ai să regreţi că m-ai ajutat! Tipul e un COLOS! La 25 de ani e un MARE REGIZOR (în sensul că nu regizează doar la noi în România, ci şi pe..MAPAMOND!!)

– Ia mai lasă-mă, Colega, cu ifose d-astea! Auzi la ea, „un COLOS!!”, la nici 25 de ani!! Păi ăsta ori e fiu’ lu’ tac-su’, ori cine ştie ce..coajă de banană o fi!! Cum să fii regizor internaţional la nici 25 de ani!! Mă laşi, că mă ia capu’!!…

-Nu mă’, e bun Tipu’! E foarte bun!!

-Îhî, „e bun!, e Foarte bun!!…”!! Hai că văd eu câte parale-ţi face marfa ce vrei să-mi vinzi!!, i-am zis, şi m-am dus s-o ajut să-şi facă treaba.

Când am ajuns la Locaţie, Colţei 23, etaju’ nuş-cât, undeva în nori…, mi-am pus mâinile-n cap!! Nu mai văzusem aşa o..Sală de Teatru! Am crezut c-am ajuns la Ospiciu!! (Scuze, Alex!! Asta a fost la primul impact!! Şi dacă nu spun, mă-nec!!) Ceva ..ULTRA-NONCONFORMIST!! Pereţii măzgăliţi cu tot felul de CHESTII, texte şi desene, unele indescifrabile, altele prea…DESCIFRABILE şi prea..îndrăzneţe. Actorii, la prima vedere insignifianţi (deh’, nu Arşinel şi Popeasca, care ne intră-n casă cu anasâna să ne aducă pastila din Farmacia Inimii…). Nişte fete subţiratice, parcă fără vlagă-şi făcură apariţia! Actriţele. După ele au apărut „băieţii”, actorii. Nu-i cunoşteam pe niciunul. Nu auzisem de ei, nu-i văzusem jucând pe undeva! (Ei bine, nu-mi prea rup eu ciubotele pe la Teatru, recunosc!! Şi-aşa nu ştiu ce să fac mai întâi!!) Nu le-am reţinut numele şi regret că n-am o memorie măcar 10% cât a lui Vadim Tudor!! Mi-ar fi plăcut să le fi putut trece numele aici!… Au început repetiţiile şi aveam să-mi dau seama de valoarea lor şi, totodată, de valoarea regizorală a lui Alex Nagy. Mi-a plăcut  încă de la primele indicaţii regizorale! Mi-am zis: O, da, tipul are stofă!! Deci..nu e „fiul lu’ tac-su!!” Nici „vreo coajă de banană” nu e! Ci..talent pur! Ce bine că n-am dat peste vreun ifosit!! Am rămas, oarecum, într-o relaţie de amiciţie! Atât cât este posibil într-un secol care te obligă la..singularism!!

…………………………………………………………………………………………………………

După ce l-am cunoscut, Alex m-a mai invitat, când şi când, la câte o Piesă! Astfel am avut ocazia să-l văd interpretând roluri în mai multe piese. L-am văzut interpretând roluri în piese regizate de el, dar şi de alţi regizori. L-am văzut, aşadar, în ipostaze diferite, iar ca actor l-am văzut JUCÂND roluri de personaje diferite. Concluzia la care am ajuns este aceea că omul acesta, Alexandru Nagy este destinat de SOARTĂ să fie, cu prioritate, ACTOR şi REGIZOR! În amândouă ARTELE, deopotrivă excelează. Şi DA, este unul căruia la vârsta aceasta, ce pare a fi adolescentină, (că nu-i dai lui Alex Nagy nici cei 26 de ani ai lui!!), i te poţi înclina înainte-i, şi i te poţi adresa cu…MAESTRE! Nu cred că alcineva, care l-ar vedea jucând teatru, sau regizând, ar putea avea o altă opinie, chiar de i-ar fi duşman MICULUI PRINŢ al Scenei! Joacă magistral! Trăieşte, vibrează la fiecare replică rostită! Simte Scena! Simte publicul! Simte..rolul! Din orice rol, cât de insignifiant ar fi, Alex Nagy face..ARTĂ!

Orice aş mai adăuga entuziasmului meu, la descoperirea acestui FENOMEN, ALEXANDRU NAGY, ar fi derizoriu, deşi sunt o multitudine de lucruri mari de spus despre el! Omul e născut să fie, deopotrivă, aşa cum am mai spus,  ACTOR şi REGIZOR! Scena este VIAŢA lui, este respiraţia lui! Este un om care şi-am găsit vocaţia, vocaţia care îi va aduce, dacă nu cumva chiar i-a adus, împlinirea! Şi, ce poate fi mai fain în viaţă decât aceea să-ţi împlineşti visul? Să faci ceea ce-ţi este SCRIS prin DESTIN, să faci ceea ce sufletul tău simte să facă, să fii, deopotrivă, actor şi regizor în PIESELE de TEATRU şi, totodată, regizorul propriei tale vieţi!! Ce DESTIN UNIC!!! Să zbori cu avionul ca să joci şi/sau să regizezi, teatru,  marţi la Londra sau mai ştiu eu unde, „aiurea” şi joi să te-ntorci să joci şi/sau să regizezi, teatru, la tine acasă, în România, acesată Românie cărora multor talentaţi de valoarea lui Alex Nagy, nu le deschide nicio..uşă!! Ce bucurie mai mare decât aceasta poate exista? Să-ţi împlineşti menirea! Să-ţi împlineşti visul!! Câţi dintre noi, talentaţi fiind, avem asemenea şansă??

Minunându-mă de minunea acestui destin, mă-ntreb: Unde, oare, au fost Zânele celorlaţi talentaţi când aceştia s-au născut?? Cu ce-o fi momit mama şi/sau bunica lui Alex Nagy pe Crăiasa Cerului, când acesta, prunc fiind, a apărut pe Terra?? Ce TAINE, necunoscute nouă, celolalţi muritori, o fi ştiut ea, mama, şi&sau bunica acestui binecuvântat copil! Ce descântec o fi aplicat! În ce fel de lapte şi-o fi scăldat femeia pruncul?? Cât HAR ai putut să reverşi, Doamne, peste un singur om!! PREAMINUNATE sunt, Doamne, UNELE dintre LUCRURILE mâinilor TALE! Minunat LUCREZI Tu, Doamne, când vrei să ne uimeşti…

Am auzit aseară, La Godot, un glas de femeie care râdea cristalin în public. Se simţeau bine mulţi, dar femeia aceea vibra la fiecare replică rostită de Alex Nagy, şi-şi lăsa simţămintele să zburde, liber, desupra altora. Ce lucru mai frumos pe lumea asta este altul, decât acela de-a şti că i-ai făcut pe alţii fericiţi? Că ai bucurat, poate, un suflet întristat şi impovărat, care şi-a rupt din sărăcia lui şi şi-a cumpărat un bilet la..TEATRU! Alt TEATRU decât teatrul vieţii lui de zi cu zi! Ce bucurie mai mare, decât aceea că l-ai scos pe omul acela din tragedia vieţii lui de zi cu zi, şi l-ai urcat în braţele mângâietoare ale bucuriei! Fie ea şi pentru un ceas!!

Ce bucurie să te naşti şi să fii..ALEXANDRU NAGY!!! Regizor şi actor! Şi..OM!

Alături de Alex, a jucat cu mare dăruire actorul Ştefan Pavel, căruia doresc să-i dedic un gând amplu într-un alt articol! Cât despre regie, e greu să mă exprim! Fiindcă nu ştiu în ce punct anume, Alex, ca regizor, şi-a intrat în rol, adăugând sau scoţând din Piesă, în timpul interpretării, CHESTII..regizorale cu..de la sine..regie!! Tuturor Felicitări!

   Antoaneta Rădoi -fotoreporter la Cafeneaua Interviurilor; scriitoare; 15 sept 2017.    

La taifas cu Badea Gheorghe (Să vezi cum aş face-o io)…


de Virgil Razesu (doctor, scriitor, academician)

Virgil-Razesu-PM-33

 

SĂ VEZI CUM AŞ FACE IO ….(I)

 

Mărturisesc că nu mică mi-a fost mirarea când, într-o bună dimineaţă, m-am trezit cu badea Gheorghe, o veche cunoştinţă, la uşă. M-am grăbit să-l întreb :

  • Ce s-a întâmplat, bade Gheorghe ? Ştiu că nu-ţi sunt pe plac drumurile la oraş. Te supără ceva, eşticumva bolnav ?
  • Nici vorbă, domnu’ doctor, mulţămesc lu’ Dumnezeu, că m-o ferit de necazuri cu sănătatea. Altele mă pun pe drumuri. Numa’ ce am venit la mata, că eşti om cu şcoală, să mă sfătuieşti dacă să merg mai departe, ori să-mi văz d-ale mele. Că … vreau să trimit o scrisoare la ăi mai mari şi cu putere de la Bucureşti şi nu ştiu cum s-o chitesc :deschisă ori închisă ? Cum a fi mai bine ?
  • Bată-te Dumnezeu cu norocul, că tot şugubăţ ai rămas. Dacă e să fiu cinstit, cred că ori închisă, ori deschisă, ai să-ţi baţi gura degeaba, că nimeni nu se uită la dumneata ;cei mari or să facă tot cum le vine lor mai bine la socoteală.
  • Ba eu nu zic aşa şi tot nu m-aş lăsa, că vezi dumneatapoate că s-or lumina şi ei ; nici pentru ei nu e aşa simplu … mai trebuie ajutaţi cu un sfat, două. Şi apoi, Brâncuş aista al nostru, fie de-a pururi pomenit, a greşit cu ”Cuminţenia pă­mân­tului”. Că o luat-o toată câtă era şi o închis-o în piatră. Ce să mai rămână pentru noi ? La drept vorbind, el s-o gândit la pământul nostru, da’când văzatâtea şi atâtea semne că nicări în lume, cuminţenia nu dă pă dinafară, cum să nu te întrebi unde o să ajungem ?Nu mai ştim cum să ne fălim, pe drept, nu zic ba, cu toate năzdrăvăniile astea, cu mobil, MP3, tăbliţe, fezbucuri şi câte altele, de te miri cum nu se încurcă atâtea cărări în mintea omului. Da’ el, omu’, tot pe loc o rămas, ba s-o înrăit şi s-o afurisit şi mai tare, s-o întors cu faţa cătră trecut, ba aş zice că chiar la sălbătăcie, la ghioagă ori la petroiul slobozit spre unia care nu ţi-or greşit cu nimica. Unde dracu’ (iartă-mă, Doamne, că i-am pronunţat numele !)să mai afli un loc în care să ştii că după ce ai ieşit din casa ta, în trebile tale, ai să te mai întorci viu sau teafăr ?
  • Ei, bade Gheorghe, nu pot să zic că nu ai dreptate, dar aşa e croită lumea asta a noastră ; nici eu nu-s prea mulţumit de ea, dar nu prea avem ce face. Spune-mi mai bine ce ai vrea să scrii la marii noştri.
  • Domnu’meu, nu ştiu cum să zic ca să nu greşesc, da’ şi eu şi ’mneata am trăit vremuri ana­poda, nu zic ba, n-am zburdat ca iezii pă câmp, da’ mai cu bune, mai cu rele, parcă lucrurile erau mai aşezate şi mai puteai să te sprijini pe ceva. Acuuuu’, ce să zic, parcă e un blestem, dăm înapoi ca racul, zi de zi, nimic nu se mai leagă, nimic nu ne mai reuşeşte,nimerim ca Irimia cu oiştea-n gard la tot pasul, trăim tot mai greu şi mai prost, în vreme ce unii huzuresc ca în sânurile lu’ Avram, chiar dacă nu pe merit, ci pe ruşine. Nu ne mai înţă­legem, precum surzii cu orbii, ne hărţuim fără preget, facem spume la gură de-atâta vorbărie fără rost, doar de dragu’ spusei, ba uite că trebuie să tremurăm iar de frica războiului, ducă-se pe pustii. Da’ altfel, unde te uiţi, unde te învârteşti, numai de deştepţi dai, care văd, constată, descoperă şi ştiu totu’ la perfecţie, care mai de care ajunge la rădăcina răului şi arată cu degetul cătră ticăloşi, da’ mai departe …. nimic. Nu vine unul să spună, gata, s-a terminat, uite cum tre’ să facem, că sar alţii, o groază, să-l întoarcă. Tare mi-i că ne-om scufunda şi nimeni n-o să ne mai aducă la suprafaţă. Altfel, să-ţi zic io, om cu carte puţină, da’ cu viaţa trăită, cam cum şi ce aş face şi-aş drege. De-aia vreau să scriu.
  • Bine faci, numai adastă oleacă, să umplu două ulcelcuţe, cum îţi place dumitale, cu un strop din sângele Domnului, că numai ce mi l-a adus un apropiat, pentru Sfintele Paşti. S-or potrivi vorbele mai bine şi ne-om lumina.
  • Ştii … poate că nu m-aş fi pornit la drum, da’ ce m-o supărat, mai amu’ ceva vreme, Chiriac or Ţârâiac ăsta al nostru, ălcu mustaţă, perciuni şi barbă ca ale lu’ Franţ Iosif (să mă ierte Dumnezeu, m-am întrebat odată dacă dă cu o ţâră de gaz pe ele, că ce rai mai bun pentru păduchi să află acolo ?!), ăl de măcelăreşte fără frica lu’ Dumnezeu, mistreţii ăia, ce dacă sunt ai lui ?, când l-am auzit cu urechile mele la teveu, că el să are mai bine cu hoţu’ decât cu prostu’. Cum să slobozeşti asemine gând, de să te auză şi alţii, decât numa’ dacă şi tu eşti ditamai hoţomanu’, încă neprins şi te dai negustor cinstit ? Mai că-mi venea să-l scuip în obraz …
  • Bade Gheorghe, nu lua seama la toate de pe sticla televizorului, omul mai dă în mintea copiilor când îmbătrâneşte. Nu are el grija noastră, ci doar să mai pună doi go­lo­gani peste câţi are. Curaţi, murdari, nu stăm noi să vedem ce şi cum. Spune mai bine cum e cu scrisoarea …
  • Stai, stai, s-o iau pe îndelete, că nu e chiar simplu, că multe sunt de închipuit ori de îndreptat. Nu ştii de unde să începi mai bine. Cea mai grea şi mai urgentă, da’ şi fără dezlegare uşoarămi se pare asta a puşcăriilor. Păcat de Dumnezeu că încep cu ele, fiindcă nu-i am la suflet pe ăi de ajung acolo. Nu sunt oameni de treabă, oricum ar întoarce-o ei şi avocaţii lor. Şi s-or înmulţit ca ciupercile după ploaie, de ai zice că mai mulţi ar trebui să fieîn puşcărie ca afară. Ei bine, nimic de zis, i-ai pedepsit, i-ai pus după gratii, nu mai poţi să-i pedepseşti a doua oară şi să-i ţii grămadă ca sardelele, să nu aibă nici aer de respirat. Aşa făcea vechiul regim cu politicii, doar ca să-i isprăvească. Da’ acu’… de, s-oîntors lumea, eştiobligat să le faci condiţii ca să-şi ispăşească pedeapsa.
  • Ai dreptate, ceva trebuie făcut … dar uşor nu e.
  • Ştiu, da’ să-ţi zic ce aş face io : condamnaţii care au ispăşit o parte bună din pe­deap­să (trei sferturi,două treimi sau cât or hotărî cei mari), să fie liberaţi. Şi asta fiindcă, suntem oameni, pedeapsanu se cântăreşte cu balanţa, cu suta de grame orcu centime­tru’, mai scade un an ori mai pune câteva luni, acolo.Toatăpedeapsa are în ea o sămânţăde întâmplare sau noroc. Sigur că ştie el jude­că­torul, că de-aia e judecător, din ştiinţa şiexperienţa lui, unde să scurteze sau să adauge ceva, da’tot rămâne loc de discuţie. Cu scurtatu’ pedepsei s-ar mai răsfira locurile din puşcărie, până s-or construi unele noi, că nu prea am auzit. Sunt atâtea cazărmi goale, nefolosite, că nu mai avem armată ca altădată, şi care s-ar putea transforma în închisori.
  • Da, ar fi o soluţie, dar nu crezi că ar fi mai simplu cu graţierea ori amnistia ?
  • Doamne păzeşte ! Cum ţi-a putut ieşi aşa ceva pă gură ? Apăi, nu te supăra, cre­deam că eşti mai mintos la asemine lucruri. Păi diferenţa e mare, se vede de la o poştă. Prin amnestie sau cum îi zici mata, îl iert de pedeapsă. Asta înseamnă că îi iert şi fapta. Or, eu zic că faptele, numai singur Dumnezeu le poate ierta. Alceva e cu scurtatu’ pedepsei. Fapta şi pedeapsa rămân la locu’ lor, oamenii doar ce întind o mână spre îndreptarevino­vatului. Ba oamenii legii pot opri de la scurtarea pedepsei pe unia care nu mai au leac, ştiu ei mai bine. Şi mai departe, cei care se dovedesc oameni cuminţi le ajunge şi o zi de închisoare şi bagă la cap, în vreme ce răulenii ori ăi fără cale de îndreptare or să se întoarcă după gratii mai devreme ori mai târziu.
  • Bade Gheorghe, chiar că n-ai trăit degeaba. Frumos judeci şi uite că am să te ajut să scrii scrisoarea, ba s-o şi trimiţi…
  • Numai că cu ce ţi-am spus, n-am terminat, că mă frământă destule altele care se cer limpezite. Şi atâta vreme cât mai am judecată, nu m-aş da în lături să mai aduc la lumină niscai gânduri. Şi dacă tot am pornit cu judecăţile şi cu dreptatea, stai să-ţi mai zic ceva, ca să terminăm cu ele ….
  • Mă gândeam că ai să vrei să vorbeşti de sănătate. Ştii … sunt mai acasă, pot să-mi dau cu părerea … N-aş vrea să te fereşti, doar fiindcă şi eu ţin de breasla doctorilor.
  • Nu te grăbi, domnu’ doctor, doar nu-s chiar atât de prefăcut. Cum aş putea să las la o parte, taman ce ustură cel mai tare ? Că dacă n-ai sănătate, degeaba mai vrei să ai ceva alta. Ai puţintică răbdare, ştii vorba, că sunt altele mai în faţă. Uite … nu o singură dată m-am gândit că, pentru noi românii, tare e greu să-ţi cauţi şi să-ţi găseşti dreptatea. Cam aşa a fost întodeauna da … acu’ …, ca niciodată. Mi-aduc aminte cât te-ai cătrănit că a trebuit să te judeci mai bine de doi ani de zile cu Casa de Pensii și, pân la urmă te-ai lăsat păgu­baş. Multă lume necăjită să plânge de dreptate şi nu mai ştie cum să facă să ajungă la ea. Am trecut şi eu prin destule judecăţi, am mai auzit de unii şi de alţii şi toţi au pătimit. 
  • Aşa-i bade, dar ca să ajungi la adevăr şi dreptate e cale lungă.
  • Nu, nu, calea nu e lungă, oamenii o lungesc, trag de ea, fiindcă au de câştigat. Uite cum aş face io : simplu, mai întâi şi mai întâi, aş da un ordin ca nici o pricină ajunsă la judecată, să nu dureze mai mult de (zic şi eu la întâmplare), trei ori maxim şase luni de zile. Dreptatea nu se coace precum co­zonacul la dospit. Dreptatea o ai ori n-o ai. Sigur că nu toate procesele sunt la fel, da’ sistemul ăsta cu ani şi ani de zile pentru un proces nu mai înseamnă dreptate. Ştiu că îmi iau în cap toată suflarea avocaţilor, da’ amânarea cauzei este prima chichiţă pe care tinerii o învaţă. De la ăi bătrâni. Și o folosesc cu sârg. Ai văzut cum merg trebile la tribunal ? Când intră completu’ în sală, prima şi prima lucrare e amânarea cauzelor : 5, 12, 33, 49, 55, 76 şi aşa mai departe. Vreo întrebare despre motivele amânării ? Nici vorbă ! Poţi s-o condamni pe doamna jude­că­toare că amână peste două săptămâni ? Nu, fiindcă tot mai rămân destule pricini din cele peste 100 trecute pe listă pentru ziua respectivă. Mai mare păcatu’ !Păi când amâni şi tot amâni cauza, sigur că ajungi la o avalanşă de cauze şi cedezi. Soluţia ar fi la mintea cocoşului : nici o cauză nu intră pe rol până când dosarul nu este complet, gata pregătit de judecată. Nu te mira, că nu e nărozie. Avocaţii ştiubine ce trebuie să conţină un dosar. În sistemu’ de acum, dosarul se deschide cu două foi : cu chemarea în judecată a părţii adverse şi cu chitanţa de angajare a avocatului. Și apoi, la fiecare termen se mai adaugă o adeverință, un certificat, un martor, unul mai lipsește, vine şi partea adversă cu ale ei, altădată avocatul este prins în altă acțiune, mai prinzi vacanţa, și uite așa, cauzele cele mai simple şi uşoare, grosu’ dosarelor, durează ani și ani de zile. Dacă mai punem la socoteală și planificarea aia aleatoare ori cum naiba îi mai zice, altă năzbâtie pitrocită de vreo minte interesată … adio dreptate. Poţi să mori înainte de a afla cum e cu adevăru’. Și ne mai mirăm că Strasburgu’ sau Bruxelu’ ne pun la plată de despăgubiri ? Cine plăteşte ? Statu’ adică tot noi, amărâţii.
  • Apoi, bade Gheorghe… zău că nici cămă aşteptam la dumneata să mai iei aminte la atâtea câte sunt ….Hai să lăsăm şi pe mâine ceva, să nu ni se aprindă, cumva, mintea.

 


 

La taifas

SĂ VEZI CUM AŞ FACE IO …. (II)

….

  • Mi-ai trimis scrisoarea ?
  • Stai, bade Gheorghe, că treaba nu-i aşa simplă. Ziceai că mai ai câte ceva de pus pe răboj..
  • Am destule …
  • Nu putem să-i bombardăm pe cei care vrei să te ia în seamă, cu câte o scrisoare în fiecare zi. Şi apoi, nu trebuie să riscăm totul pe o scrisoare. O găseşte unul şi o aruncă într-un sertar şi, gata, s-a terminat totul. S-au văzut din astea, destule. Dosare uitate, cu bună intenţie zeci de ani, sunt cu sutele. Zice cineva, cuiva, o vorbă ? Să adunăm tot ce îţi vine în minte, să mai pitrocim lucrurile, să le trimitem la vreun ziar, să-şi mai dea şi alţii cu părerea, că doar e vorba de noi toţi …Recunosc că povestea cu reducerea pedepselormi-a plăcut dar … să mai auzim şi altele.
  • Uite, domnu’ doctor, tot aud în dreapta şi în stânga de Programu’ ăla de lapesedişti. Nu-i am la suflet, că doar au fost la putere de la începutu’ începutulu’, de când cu tătuca Iliescu şi mare brânză nu au prea făcut, că prea i-or lăsat pă unii, barosani (acu’, i-or făcut nobili,le zice baroni), să să căpătuiască. Am grăit cătră fecior să mi-l aducă, programu’, să-l văz şi eu, că ce s-o mai vânturat tot felul de vorbe despre el. Să nu zici că nu l-am cetit din scoarţă-n scoarţă, ca pe Evanghelie, ba am şi subliniat câte unele. Ce să spun ? Musai că e copiat de pe undeva, ori întocmit de vreun cap străin, că altfel e greu de gândit cămintea românului de acu’ l-a pitrocit. Ei, aş zice că e aproape fără cusur, înafară de unu’ singur, mare şi greu : ca să-l pui în faptă şi nu doar să-l porţi precum drapelul la paradă şi cu promisiuni pentru 20 ani de-acu’ încolo, îţi trebuie vână, adică izvor şi bani cât mai multe o comori, nu glumă. De unde să-i iei, când fabrici nu mai avem, agricultura e cum e, totul se cumpără de la mii şi mii de kilometri, batem pasu’ pe loc, ba mai împrumutăm bani pentru pensii şi salarii ? Numa’ că, pe măsură ce judecam la una şi la alta, mi-o venit gândul cel bun, care mi-o şoptit că mai important şi mai important ca banii şi partea materială, este altăceva şi asta se cheamă … dorinţa de a urni lcrurile din loc, voinţa de a pune la treabă planul cumpănit… Or zis-o şi alţii, nu numa’ io, şi nu e vorbă de clacă.
  • Ei, bade, trebuie timp pentru aşa ceva, nu poţi bate din palme şi gata.
  • Ei, nu, uite aici greşeşti şi mata, domnu’ meu, şi alţii. Ascultă la mine : dacă dorinţa este neclintită şi încolţeşte cum trebuie la cei cu pâinea şi cuţitu’ în mână, nu-i nevoie de nimic altceva, să să aşeze unia şi cu capul şi cu fundul de-a curmezişul, că tot să face, ba chiar de azi pe mâine. Ştiu ei cum, că doar aşa au vrut s-o facă cu pustia aia de ordo­nanţă 13 (număru’ dracu’), de ne-oadus în gura lumii. Cum zic io, nu-i nevoie nici de parlament ori senat, de legi noi, nici de avocatu’ poporului, CCI, ICCJ, CSM şi alte alea.
  • Hai că mă făcuşi curios ….
  • Uite aici ….mai întâi și mai întâi de toate, aș spune cătră toţi oamenii din con­ducere, mari și mici,că sunt puzderie, care au dreptul la maşină şi şofer, să nu să sperie,că rămân mai departe cum o fost. Numa că, în situaţia nu prea bună în care statul se află, nu îi dă mâna să le pună la dispoziţie decât Loganul nostru. Și asta de la cel mai de jos, până sus, la președinte. Cum o făcut poliţia mai acu’ nişte ani, când o separat „poliţia rurală” de ălelalte.Maşina e bună şi întrebată peste hotare. Asta ar însemna producţie şi vânzare mai mari, locuri de muncă mai multe şi căştig mai ca lumea. Sigur, Doamne păzeşte, cine vrea, cine doreşte altă ma­şină, nimic mai simplu, poate să ia orice tip şi marcă, fără popreală, dar cu plata din buzunarul lui. Nu-s invidios pe alţii, da’ zău că mă zgârie la privire, când îi văz cum se lăfăie unii în maşini din astea luxoase, când atâta lume nu are ce pune pe masă.
  • Apoi, bade Gheorghe, zău că nu te las să pleci din casa mea cu cursa, trebuie să te iau sub aripa mea. Rişti să dea peste dumneata vreun şef cu drept la maşină, să te bage în spital. Îţi dai seama câţi ţi-ar sări în cap ori ţi-ar dori moartea ? Cum să-şi mai trimită o­dras­lele la şcoală ori amantele la cumpărături, cu maşini din astea de doi bani, fără ta­piserie de piele asortată cu culoarea maşinii, ori să meargă pe şoselele noastre cu 50 de ki­lo­metri la oră, ca ghiolbanu ?! Nu crezi că sângele lor albastru s-ar face de-a dreptul negru şi ar face explozie ? Zău că nuînţeleg de unde îţi țâșnesc ideile astea cu … iz de democraţie adevărată ?
  • Stai, domnu’ doctor, că n-am terminat. Şi dacă e bal, apoi să fie.
  • Uite, zic zău că parcă nu am curajul să te mai ascult…
  • Ba să asculţi, că acu’am adus eu oleacă de udătură…. Cum ziceam, tot necazu’ nostru vine de la afurisiţii ăştia de bani. Că zboară mai dihai ca vrăbiile din copac, şi când cauţi, visteria statului e goală. Da’ de fapt, bani sunt, da’ nu unde le e locu’. Sunt la ăi de i-or furat ori au înşelat statu’. Fără număr ! Nu ştiu cine naiba ne-a învăţat … se apucă unu’ de-o afacere, de o treabă. Bravo ! Numa’ că nu cată să vadă cum să facă mai multe cuie, pantofi sau ciorapi mai buni or mai mulţi metri de drum, că primu’ lucru care îi trece prin minte e cum să tragă în piept statu’ sau pe alţi’, adică să să îmbogăţească pe seama altora. Ce să mai vorbesc de hoţii cei nedovediţi ?! Că ăi cunoscuţi şi trecuţi prin judecăţi, fac ceva puşcărie, nu se obişnuiesc bine cu gratiile că, gata, sunt afară. Da’ de averea lor agonisită prin fur­tişag nu se atinge nimeni. Trebuie o lege nouă ? Nici poveste, legea e făcută, numa’ că nu se aplică decât la amărâtu’ care abia dacă are de pus ceva în gură. Eu nici nu i-aş băga la puşcărie pe hoţomani şi ticăloşi, că tot eu trebuie să-i hrănesc şi mă reclamă că nu le asigur condiţii. Da’ le-aş lua tot ce-au furat. La bănuţ, nici un leu mai mult. Şi nu m-aş mai scumpi cu câţiva lei pentru o pensie pe care nu ştii cum s-o mai întinzi, ca să acoperi viaţa de fiecare zi. Din câte ştiu, există instituţiispeciale care asta trebuie să facă, să aducă înapoi banii furaţi. Sigur că sunt conduse de oameni plătiţi ca domnii adevăraţi, cu maşină la scară şi şofer, numa’ că averile nemuncite rămân tot la cei care le-au furat. Să nu faci haz când vezi că mintea românului nu a rămas datoare şi i-a numit … miliardari de carton ? Da’ vezi că cartonu’ ăsta (iartă-mă de spusă, că o greşesc şi alţii mai învăţaţi) se dovedeşte un fel de beton care îi apără, să nu li se împuţineze strânsura. Murdară, murdară, da’ nu spunea nu ştiu cine că banii n-au miros ? Şi … fii pe pace, că năravu’ din fire n-are lecuire, ticăloşii nu stau şi caută alte şi alte metode să-şi sporească, pe mai departe, agoniseala.
  • Iar ai dreptate, ce să zic, nu că te-aş propune ministru, dar într-un sfat al înţe­lep­ţilor, cum exista altădată, tot te-aş numi.
  • Ei numai asta nu mi-ar trebui ; nu vezi că pă oamenii de bine nu-i ia în seamă nimeni ? Ba aş zice că cum apare unul, gata sar o sută să-i dea în cap, să-i închidă pliscu’.
  • Mai ai ceva pe ţeava puştii ?
  • D-apoi cum ? Că tot am vorbit de bani şi de fonduri. Gândul meu întârzie de multă vreme la povestea aia cu tot atâta impozit şi pentru ăl de câştigă 500 de lei şi pentru ăl cu 500 de milioane. Păi unde e dreptatea ? Credeam că oamenii s-or mai deşteptat, da’ puţine speranţe. Măsura aia a fost bine şi şmechereşteticluită de domnu’ Tăriceanu, că tot mare a rămas, numa’ ca averile lor să sporească mai lesne. De ce nu ne luăm după ţările alelalte, cu impozitu’ urcător … Mai ştii de actoru’ ăla, franţuzu’ cu nas mare, nu mai ştiu cum Dumnezeu îi zicea …
  • Depardieu ..
  • Chiar aşa. Cine era mai mare ca el acasă şi ce a ajuns ?! A plecat din Franţa la ruşi, să nu plătească impozitu’ de 75%, că i se părea prea mare, cu toate că-i rămânea berechet. Bine a făcut, că n–am mai auzit nimic de el, ca actor, să vede treaba bine că s-o îmbibat de votcă ru­seas­că şi mai multe nu. Ei bine, eu cred că guvernu’ ar trebui să să întoarcă la impozitul urcător. Ar fi mai mulţi bani la puşculiţa statului, şi cel în cauză ar contribui mai mult decât alţii la nevoile lui, că sunt atâtea. Chiar dacă nu ajunge la 75 sau 85%, da’ până la un 50-60 tot ar fi drept, mai ales pentru averile mari. Că nic una nu poate fi justificată pe cale cinstită. Şi asta fiindcă tot câştigu’ se datorează şi celor din jur. Dacă ar fi de unul singur, ăl cu câştigu n-ar face nici o lescaie. Şi-apoi, Doamne iartă-mă, guvernul ar trebui să pună stavilă unor salarii şi pensii prea din cale afară, de 30-40.000 de lei sau mai mult. Nu degeaba le-ozis cine le-ozis neruşinate ori deşănţate sau nesimţite, când sunt plătite din acelaşi buzunar. Cum naiba nu-ţi arde obrazul de ruşine că faci miliardu’ de lei în 3-4 luni de zile, când ştii perfect de bine că sunt pensionari şi salariaţi care o duc greu de tot ? Nu sunt şi ei oameni ca toţi oamenii ? Nu au aceleaşi nevoi ? Că doar nu mănâncă aur. Văz că tot să prefiră legea asta cu salarizarea de un singur fel, cum boala îi zice, treaba nu e simplă, da’ miros eu că până la urmă, tot ăi mari şi cu putere au să tragă spuza pe turta lor, şi nu omul de jos. Dumnezeu să mă ierte.
  • Dar cum ai vedea mata lucrurile ?
  • Păi io aş porni de sus, aş chiti bine socotelile, şi acolo aş pune o stavilă, hai să zic la 15.000 de lei. Peste pragu’ ăsta nu se poate trece. Doar acolo unde omul munceşte pe două locuri şi face treaba unuia care lipseşte de la un loc important, care nu poate rămâne descoperit. Ei bine, după ce aş stabili marginea de sus, apoi aş coborî jos, treaptă cu treaptă, ca să dau la toţi o plată care să le asiguretraiu’ de azi pe mâine.
  • Dă, bade Gheorghe, dacă n-ai avea anii pe care îi ai, aş zice că multe minte îţi mai trebuie … ca la copii. Dar hai să mai lăsăm pe altădată ce-a mai fi să fie …


 

La taifas

SĂ VEZI CUM AŞ FACE IO …. (III)

 

  • Bade Gheorghe, uite că treburile m-au dus prin alte părţi, daaa … nu te-am uitat cu scrisoarea aia. Om vedea mai încolo dacă o lăsăm deschisă sau o lipim. Venind spre casa dumitale, cum ţi-am promis, m-am gândit că mai ai şi altele de aşternut pe hârtie.
  • D’apoi mult m-am mai frământat zilele aistea. Şi pot zice că nu mă simt în apele mele, când văd unde am ajuns, în coada cozilor Europei.
  • Bine că ai adus vorba, cum vezi dumneata istoria asta, că ne-am dat mână cu mână să facem şi noi o Uniune ca americanii ?
  • D’apăi iată cum. Cine zice că am intrat în Europa e un neisprăvit, că doar am fost în Europa de când ne ştim, ba le-am fost altora pavăză împotriva duşmanilor şi păgânilor. Am făcut bine că ne-am adunat, că vorba ceea, unde-s mai mulţi … Numa’ că nu înseamnă că trebuie să ne pierdem obiceiurile şi toată moştenirea de am primit-o de la strămoşi, şi gata, să ne maimuţărim după alţii. Că nu-s mai breji ca noi. Să punem la mijloc toate ce se cer pentru traiul mai bun şi mai uşor, să ne apărăm de ticăloşii care râvnesc la ce nu e al lor, să putem să ne ducem unde dorim, să muncim unde vrem fără stavile şi să ne însoţim cu cine ne place. Da’ asta nu înseamnă să ne lăsăm umiliţi şi socotiţi de râsul lumii, ca servitori ai altora, aşa cum se cam întâmplă de-o bună bucată de vreme. Uite, să ştii de la mine că românu’ e mai inteligent decât ceilalţi şi e neîntrecut să găsească vorba potrivită. Povestea asta cu Europa cu mai multe viteze (nu ştiu cine a zis-o mai întâi, da’ bine a spus-o) m-a uns la suflet. Fincă dacă ştii de ce e vorba, te fereşti de ea din capul locului, îţi arăţi colţii oleacă, nu când nu mai ai nimicuţa de făcut. Numa’ că trebuie să fim mai dârzi şi să ne apărăm mai bine.

Şi dacă vorbim de mai multe viteze, nu-s chiar împăcat. Noi am avut darul ăsta, ducă-se pe pustii, al distrugerii, cum nu l-a mai avut-o nici o altă seminţie. N-am lăsat piatră peste piatră din ce am clădit cu sudoarea frunţii şi cu eforturile noastre, ale tuturor. Nu se mai există alt neam care să fi făcut ca noi. Şi nici acum, când am scăpat de ferbinţeala de după revoluţie, nu dăm nici un semn că vrem să mai facem, să mai închegăm câte ceva mai de Doamne ajută. Cum începem ceva, cum se dovedeşte că e numai spumă deşartă, cu dedesubturi şi cu şmecherie. Şi asta fiincă toate angaralele sunt pe capu’ statului, care a rămas doar vaca bună de muls. Mai mişcăm ce mai mişcăm cu sectoru’ privat, da’ el să sprijină tot pe avutu’ statului. Aici lucrurile trebuie mai bine separate. Când se mestecă una cu alta, statu’ e întotdeauna păgubit. După mine, sunt lucruri în care priv­atu’ şi stră­inu’ nu au ce căuta, în vreme ce altele trebuie lăsate numa’ pe seama lor.  

  • Da, dar vezi că în capitalism lucrurile stau altfel.
  • Domnu’ meu, scuteşte-mă de vorba asta ! La noi nu e capitalism. Nu e chiar nimic, cu formă şi rost. Sau dacă vrei să fie capitalism, e o formă bolnavă, stricată de la început şi ticăloasă, care nu ne duce decât la pierzanie. Cu racilele lui, care ne dau peste cap, mai înainte de fi gustat ceva avantaje.

După viaţa pe care am trăit-o, ştiu cum trebuie să meargă o gospodărie şi, mai presus, şi ţara, fiindcă tot de o gospodărie e vorba. Şi dacă ar fi după mine, eu aş pune stavile zdravene, că sunt domenii pe care numa’ statul se cuvine să le mâ­nu­iască şi să le folo­sească.

  • Eiiii, asta e chiar treabă grea. Doar ai auzit de investiţii străine, de parteneriat între sectorul de stat şi cel privat. Cum să le separi ?
  • Domnu’ doctor, astea de care zici, nu sunt pentru noi, ci pentru ţările bine aşezate, nu care se schimbă legile şi miniştrii de azi pe mâine. Cum vine unu’ nou, gata, pune de-o schimbare, da’ numai cum îi e lui mai bine. Vezi, cu bogăţiile cu care ne-a blagoslovit Dumnezeu, că sunt pe pământ ori dedesubt, nu ne putem juca. Sunt ale statuluişi ale oamenilor lui, şi ele nu trebuie lăsate din mână. Altfel, câştigă alţii din afară, se îmbogăţesc, tot profitu’ se duce la ei şi noi ne alegem cu te miri ce şi mai nimicuţa. De ce să vină unu’ de nu ştiu unde, să esploateze petrolu’ nostru, sarea, pădurile, gazu’, apele şi munţii şi câte şi mai câte ? Că avem de toate, da’ îi înavuţim pe alţii, care n-au ce avem noi, în vreme ce românu’ nostru nu are unde să muncească şi trebuie să plece peste hotare, să îngrijească bătrânii altora. Nu cred că mai trebuie să–ţi dau exemple. Aproape toţi rechinii mari dinafară, îşi fac interesele, ce interese ?!, mendrele  la noi. N-am nimic cu privatul, să vină, dar numai ca partener al statului. El să-şi câştige partea lui din ce nu poate acoperi statul, tehnologie sau chiar oameni.

La fel e cu justiţia, cu educaţia, cu sănătatea, ba şi cu armata. Că veni vorba de armată, am văzut centru’ militar păzit de civili ? Că, cică,  paza e, dragă Doamne, asigurată de primărie. Cum naiba să accepţi aşa ceva ? Nu e de râsu’ curcilor ?

  • Ei, bade, nu cred că ai dreptate. Hai, cu justiţia mai merge, dar cu educaţia şi sănătatea ?
  • Păi stai să ne înţelegem. Şi educaţia şi sănătatea sunt probleme de stat. Adică el trebuie să aibă ultimu’ cuvânt. Cetăţeanu’ nu are dreptu’ să spună că el nu-şi dă copilul la şcoală,că nu vrea el, ori că nu-şi vaccinează copilul, că a auzit de nu ştiu ce nenorociri ? Păi cum ? Dacă statul a hotărât că orice copil trebuie să facă atâţia ani de şcoală, sau că vaccinarea e obligatorie, aşa trebuie să fie. Fiindcă dacă copilul nevaccinat se îmbol­năveşte, îi pune în pericol şi pe ai celorlalţi. Aici, drum cu întoarcere nu mai există. Să-ţi aduc eu aminte bâlbâielile din ultimii ani cu vaccinarea aia la fetiţe pentru cancer ? Mai multe generaţii au ratat o poveste sigură sută la sută. Cine răspunde pentru asta ? Ce să mai zic de pustia asta de pojar care a răpus o mulţime de copilaşi şi încă nu s-a terminat ?
  • Uite că ai ajuns la sănătate, ce zici ’mneata de ea ? Daaa’‚ spune-o pe direct.
  • Mi-e că te-oi supăra.
  • Nu, nici vorbă.
  • Ei atunci, ascultă la mine vorbă de om bătrân : să te ferească Dumnezeu să fii bolnav, la noi. Că uşor şi simplu n-o să-ţi fie. Maiacu’ câţiva ani, un preşedinte de re­pu­blică din America Centrală, de-i ziceam subdezvoltată, s-a îmbolnăvit şi doctorii l-au sfătuit să meargă să să opereze la Paris ori Berlin, nu şi la americani, că să certase cu ei mai acum un an. Şeful acela le-a zis : „Nu ! Rămân aici să mă operaţi voi ! Şi dacă nu vă pri­ce­peţi, vinovatul principal sunt eu, că nu v-am creat condiţii, să ajungeţi ca îi de la Paris ori Berlin !”. Cum să nu-ţi scoţi pălăria în faţa lui ? La noi, oamenii cu dare de mână, po­litici­enii noştri se caută prin străinătăţi şi pentru o hernie sau eczemă. Şi cu ocazia asta, mai iau şi nevestele să prăduiască niscai parale prin magazine. Ce se petrece acasă cu ceiklalkţi bolnavi nu-i interesează, prostimea să moară. Nu e bine.
  • Cum vezi mata că doctorii pleacă pe capete în alte ţări, după ce statul nostru s-a chinuit cu ei şi i-a făcut ?
  • Ei, da, pleacă şi au dreptate. Un doctor nu se formează de azi pe mâine şi ajunge târziu să trăiască după urma eforturilor lui. Numai că dacă nu sunt plătiţi cum se cuvine, cum să rămână acasă ? Să trăiască tot pe buzunaru’ părinţilor ? Că altă alegere nu au. Ia uite cât e plătit un procuror şi un judecător, şi vezi cât primeşte un doctor. Ba magistratul mai are spor de praf, spor de arhivă, de suprasolicitare, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, concedii plătite pentru toatâ familia, ca să nu mai zic că iese la pensie cu 85% din leafă. Are medicu’ ceva din toate astea ? Nu ! Şi atunci, dacă primeşte ceva ca recunoştinţă din partea bolnavului, repede strigăm cu folosele necuvenite, şpaga şi altele. Eu, ce să zic, l-aş pedepsi foarte tare, pe doctoru’ care să face negustor : „îmi dai atâta, te tratez ! Nu, du-te la altul !”. Da’ alfel nu le-aş zice nimic, ba aş găsi o formă de înregistrare şi impozitare a banilor dăruiţi de bolnavi.
  • Ei … nu s-au găsit, nici la alţii, soluţii. Cel mai bine ar fi să fie plătiţi cum se cuvine şi să nu aibă nevoie să primească suplimente. Dar … ce zici dumneata de povestea asta cu amestecătura din medicină : ba la stat, ba la privat. E drept ca acelaşi doctor să lucreze şi la un sector şi la altu’ ?
  • Fără doar şi poate. Îţi mai spusei, sănătatea trebuie să fie problemă de stat. Statu’ să vegheze ca lucrurile să meargă bine şi mai ales să preîntâmpine îmbolnăvirile. Da’ bolile trebuie tratate şi într-o parte şi în alta. Fiindcă apare concurenţa între ele şi din asta bo­l­navii au de câştigat. Numai că aici apare năcazu’ cel mare şi românul tocmai pă ăsta pune preţ, ca să-şi sporească câştigul. Dacă nu le separi cum se cuvine, statul iese în întotdeauna în pierdere, privatu’ niciodată. Adică mă duc la doctoru’ de la stat şi el îmi zice : „păi stai să vezi că aici, la spital, nu am nu ştiu ce aparat. Vino la mine la cabinet să te văz cu aparatu’ ăla”. Nu te întrebi de ce la stat nu există aparatul respectiv ? Că nu a avut spitalu’ bani să-l cumpere ori că nu a avut interes doctoru’ să-l procure ? Şi dacă mergem şi mai departe, doctoru’ vede bolnavu’ la privat, îltaxează ca acolo, dar duce bolnavul în spital,îl operează sau îi face tratamentul pe seama statului. Or, face operaţia bolnavului în spitalul privat, dar dacă face o complicaţie, gata fuge cu el la stat, fără să acopere nimic din cheltuielile statului. Păi nu aşa neică ! Nu merge. Şi mai vorbim de deontologie !

Mie mi-ar fi ruşine de somitatea aia mare, mare de tot, pe bune, nu pe vorbe, scrie prin jurnale, ba chiar care n-a ţipat cât îl ţin bojocii să ceară reparaţia nu ştiu cărui aparat a­bandonat de 8 sau 10 ani, tocmai ca bolnavii să curgă spre cabinetul privat, ţinut cu fe­ciorul pe din două, unde aparatul respectiv merge strună. Cam ruşinos !

Nu, nu, aici trebuie căutate şi descoperite micile tertipuri sau, mai pe de-a dreptul, găinăriile, nedemne de nişte profesionişti adevăraţi. Lucrurile trebuie limpezite. Şi nu e greu. Mărunţişuri din astea cu efecte mari sunt cu duiumul. Şi nu că lucrurile n-ar fi cunoscute. Dar ne facem că nu le vedem. Din păcate, cei care suferă sunt bolnavii.

Medicina privată are locul ei şi trebuie încurajată, dar ea să trăiască prin ea, nu pe seama statului.Ştiu un apropiat care are un fecior în Canada, unde nu există medicină privată, şi care susţinea că până şi-a văzut copilul săltat la 6-8 ani, s-a chinuit, nu glumă. Aştepta ore întregi, cu băiatul cu 40 de grade temperatură sau cu convulsii, până cobora medicul de la etaj. Doamne păzeşte să se arată supărat, că tot el o păţea.

Medicina privată şi cea publică împreună aratănivelul medical al unei ţări. Nu se poate accepta o medicină privată de vârf, în vreme ce aia publicăe la pământ. Bolnavul este singurul în măsură să aleagă. Nu zic că nu trebuie să existe diferenţe între ele. Dar ele se regăsesc în condiţiile de confort, nu în calitatea actului medical.

  • Bade Gheorghe, să-şi dea Dumnezeu sănătate, judeci sănătos. Hai să ne oprim şi să mai cumpănim la scrisoarea aia, de-i dăm drumul ori ba …

 

Virgil Răzeşu

Piatra Neamţ