Archive for the ‘Preoti’ Category

Despre TAINICELE DARURI ale lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, dar şi despre iubirea de semeni , sau…MIRAREA de AZI!!


Eu, totdeauna când se-ntâmplă să mă rog, atunci când îl pomenesc pe Sf Nicolae, zic: “Îţi mulţumesc Sfinte Nicolae, aducătorule de tainice daruri!”, sau îi zic: “Mângâie-mă, tu aducătorule de tainice daruri, Sfinte Nicolae!!”. Chiar şi când, în drumurile mele prin oraş, întâlnesc o Biserică ce are hramul Sfântului Nicolae, mă opresc o secundă şi-i adresez ruga sau mulţumirea aceasta, după caz. (Sf Nicolae, e unul dintre Sfinţii pe care-i port mai aproape de inima mea, alături de Sfântul Antonie –al cărui nume îl port-, de Sfântuţul Spiridon –cu care am io “taine”-, şi de alţi Sfinţi). Şi iată că azi, mi-a adus un TAINIC dar. După Sfânta Liturghie, zic să dau o fugă până la  un preot, pe la a cărui Biserică nu mai fusesem de vreo…3 ani. Se mâhnise un pic atunci când a constatat că nu mă mai duc la Biserica lui, dar nah, asta e!…  Azi, după Sfânta Liturghie, mi-am zis să dau o fugă să mai schimb o vorbă cu părintele Alex, care este paroh la acea Biserica ce are hramul Sfântului Nicolae. Ştiam că-l voi găsi, fiindcă dumnealui săvârşeşte o Liturghie ceva mai desfăşurată, plus că ţine o Predică aşişderea (uneori, când mă duceam acolo la Sfânta Liturghie, chiar îi ziceam: Părinte, vorbeşti bine, dar…cam lung cuvântul! Le-au amorţît chişioarili` bătrânelelor di` colo!! Las` c-au şi dormit ghinişor!!; Pe-atunci dac-avea  vreo cinşpe-douăzeci de enoriaşi, şi-mi părea rău să-i piardă din pricina spiciului prea desfăşurat.). Aici unde fusesem azi, -mai aproape de casa mea-, la ora 11,00 era gata Liturghia, cu Predică cu tot. Scurt şi la Obiect!! Exact ce-mi place mie! Punct ochit, punct lovit! Să nu mă ostenesc prea mult cu “ascultarea!!”. Am plecat, aşadar, cu autobuzul, spre destinaţie. Câteva staţii bune, apoi printre blocuri, pe nişte străzi. Nu m-am grăbit. Ştiam că îl găsesc. L-am găsit în câmpul muncii pe Părintele Alex. Avea musafiri de la Protoierie. Musafirul ţinea un discurs. (Dar despre asta, alta data!). După ce termină musafirul de vorbit, se-apucă de miruit lumea, iar eu m-apropii de Altar sa-i dau binete părintelui Alex. Credeam că mă văzuse când stăteam lângă uşă, mai ales că făcusem şi poze (mai făcuseră şi alţii, dar cu telefoanele mobile, eu însă cu-n aparat foto şi cu blitzul armat; nu puteam rata ocazia, chit că  riscam să se băşice „musafirul” şi să fiu scoasă de-o aripioară afară, căci nu cerusem permisiunea fotografierii în Sfântul Lăcaş…), dar nu, nu mă observase. Era, probabil, preocupat de musafir, de ce-i va pune la masă, de etc… Văzându-mă-n uşa Altarului, se uită lung la mine (nu m-a recunoscut pe moment; m-am tuns, evident, pe-atunci –acum 3 ani, de când nu mă mai văzuse-, aveam părul lung), după care se dezmeticeşte şi-mi zice: -Măi, măi…ce surpriză!! Vino să te-mbrăţişez! Ştii, chiar azi, când ţi-am citit pomelnicul mă gândeam:  ce-o mai fi făcând, oare, Antoaneta? –Ei, na, dar ce pomelnic, Părinte Alex? Nu ţi-am călcat în bătătură 3 ani!! –Păi..pomelnicul ăla de mi l-ai dat tu odată demult! -Când?  Am 3 ani de când n-am mai fost pe-aici! –Păi nu mai ţin minte, cam de când am venit eu în parohie (chestie de vreo 6-7 ani) tu mi-ai dat un pomelnic cartonat. Îl am în Altar. –Ei, na, îl mai aveţi şi-acu`, şi vreţi să vă cred că-i pomeniţi pe cei scrişi acolo?!! –Da! Uite, vrei să vezi?, mă-ntreabă şi dispare în Altar, şi se-ntoarce cu-n dosăroi cu pomelnice, şi cât ai zice AMIN, a scos pomelnicul meu. Am rămas cu gură căscată la pomelnic!! Evident că m-am şi ruşinat, fiindcă ştiu că îi păruse rău şi că se mâhnise că nu mă mai dusesem, nici măcar în treacăt,  pe la Biserica aceea, dar să-mi pomenească pomelnicele de atâta timp şi după atâta timp, nu m-aşteptam??!!!

N-am mai dezvoltat subiectul, nici alte cele pe care voiam să le vorbesc cu dumnealui, fiindcă avea “musafiri”. Bucuros de revedere, Părintele Alex, m-a invitat să rămân la masă, dar n-am rămas, aşa că am plecat, promiţându-i că voi trece zilele următoare pe-acolo şi vom vorbi pe-ndelete.

Mergând spre staţia de autobus cugetam în sinea mea: ia uite, domle, Mare este Dumnezeu! Mari sunt Sfinţii Lui!! Păi, cum să nu lucreze Sfântul Nicolae?? Nu-i tot strig eu Sfântului că-i aducător de…tainice daruri!! Ăsta da DAR, da …TAINIC DAR! Mulţumesc Sfinte Nicolae! Mulţumesc părintelui Alex! Asta da dragoste de semeni!

De ce-am scris toate astea?? Ca s-arăt că în Biserica Ortodoxă există preoţi ai lui Dumnezeu! Există preoţi care nu-s stăpâniţi de duhul finanţist (aşa precum le merge buhul, din pricina unora ca-ţi ia pe-un pomelnic fără număr, fără număr…)! Ci sunt, avem preoţi plini de Duhul Sfânt! Care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi slujesc pe credincioşi cu largheţe de inimă! Iar eu, eu pot spune că mi-a făcut Dumnezeu parte de preoţi plini de Duhul Sfânt, {începând cu părintele Nicodim Bujor, cu Părintele Nicanor Lemne,  şi lista poate continua… ajungând în zilele nostre, amintindu-i doar pe câţiva: Pr Timotei (de la Cernica), pr Nectarie şi pr Policarp (de la Radu-Vodă), Pr Gavriil (fratele meu de suflet, ajuns acum pe la Cucuieţii dintre mărăcini, la smerenie sfântă),  Pr Bogdan M (actualmente in Spania), Pr Isaia şi pr Zante George (de la Schitul Sf Gherasim), Pr Lucian Z ( Padre, cum îi zic eu, dimpreună cu care am bătut o vreme multe Lăcaşuri de Cult şi am cunoscut mulţi duhovnici iscusiţi),  un alt preot, Bogdan, Pr Alex -despre care am să mai scriu altă dată-, şi mulţi alţii, am o lista de întindere mare, apoi teologul Alex Nicoară ( adjunctul meu de la Convorbiri literar-artistice, o bunătate de om, milos şi râvnitor în a ajuta)}, şi pentru acest lucru, pentru această binecuvântare, pentru acest mare dar de care mi-a facut parte Domnul, se cuvine să dau mărturie şi, totodată, să-i dau, şi-I dau, Slavă lui Dumnezeu! Amin. (Antoaneta)

 

 

 

Incendiu la casa preotului Pandelică Gheorghe de la Reviga…


 

pr ghe reviga

„Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în localitatea Reviga, judeţul Ialomiţa, la lăcaşul de cult al lui Casian şi Gheorghe Pandelică, doi foşti preoţi din judeţul Ialomiţa, caterisiţi în decembrie 2011. Flăcările s-au extins rapid la anexele imobilului.

În octombrie 2011, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor l-a acuzat pe preotul Casian Pandelică de la biserica din Reviga că a nesocotit rânduielile bisericeşti şi şi-a neglijat obligaţiile faţă de biserică pentru a se ocupa de societatea agricolă proprie. Drept pedeapsă, preotul ar fi fost trimis la o mănăstire, pentru rugăciune şi meditaţie, însă „nu s-a supus”. Lui i s-a alăturat tatăl acestuia, Gheorghe Pandelică, care îl sprijină „în neascultare”.

Potrivit reprezentanţilor Bisericii, în pofida tentativelor de reconciliere iniţiate de Episcopie cei doi preoţi au refuzat dialogul şi au continuat să slujească fără a avea binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.

Ulterior, cei doi foşti preoţi din localitatea Reviga şi-au construit în curte propria biserică.” (Adevărul; ziarul…)

*

„Pedeapsă divină? Flăcările au mistuit biserica privată a doi preoți caterisiți (FOincendiu reviga

(Titlu, fragment şi foto preluate de la de: B1.ro | 26 Oct 2017, 23:30)Mica afacere bisericească privată a doi foști preoți a fost spulberată de flăcări.

„Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în localitatea Reviga, judeţul Ialomiţa, la lăcaşul de cult al lui Casian şi Gheorghe Pandelică, doi foşti preoţi din judeţul Ialomiţa, caterisiţi în decembrie 2011. Flăcările s-au extins rapid la anexele imobilului.Consistoriul Eparhial Bisericesc a decis, în decembrie 2011, caterisirea preoţilor Ovidiu Casian Pandelică de la Reviga şi Gheorghe Pandelică de la Mircea cel Bătrân, tată şi fiu, pentru „încălcarea statutului şi nesupunerea la ascultările primite”, conform Biroului de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.”

Incendiu de proporţii la Reviga…

Independent, ziar ialomiţean: „Lăcaşul de cult al răspopiţilor Pandelică, înghiţit de flăcări

Pompierii intervin cu 7 autospeciale pentru a stinge un incendiu produs în localitatea Reviga. Din primele informaţii, flăcările au cuprins locuinţa şi lăcaşul de cult în care slujesc preoţii Gheorghe şi Casian Pandelică. Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă se luptă cu flăcările de aproape o oră. De asemenea, focul a distrus şi câteva automobile care se aflau în curtea imobilelor cuprinse de flăcări.

UPDATE Flăcările au cuprins iniţial câteva anexe gospodăreşti în care erau depozitate materiale combustibile. Apoi, din cauza vântului puternic, focul s-a extins cu repeziciune la casa în care preoţii locuiesc şi la lăcaşul de cult. Incendiul nu s-a soldat cu victime.”

Ei bine, am navigat pe net după rezultate şi am dat peste aceeaşi Mărie cu aceeaşi păllărie. Toate ziarele, mai amri sau mai…MICI, au preluat ştirea cam în aceeaşi formă. Cuvintele utilizate in descrierea incendiului au fost sărace comparativ cu avalanşa de cuvinte folosite pentru a-i denigra pe cei doi foşti preoţi ai BOR, până prin 2011, când Sinodu’ a hotîrât caterisirea celor doi preoţi, tată şi fiu, chipurile pentru…”neascultare!!”.

 

Ei bine, am să opinez! În 2012, aflând despre „caterisirea” părintelui Gheorghe de la Reviga (nu ştiam atunci că are şi un fiu, tot preot şi el, şi că şi acela fusese caterisit!!, am aflat ulterior), eu însămi fiind atunci „biciuită” de căre administraţai sinodală BOR, m-am urcat în maşină şi m-am dus să-l…”cercetez” Mă interesează foarte tare TOATE CAZURILE de „caterisire” din Bor, prin urmare am zis : mă’, ia stai aşa!! Încă o caterisire pentru…”neascultare”?? Ia să dau o fugă să văd cu ochii mei [cum „deschide cartea”, că aşa se vorbea-n Târg, şi prin Sinod!! (Atenţie cititorule: nu pt ca să-mi deschidă cartea m-am dus pina la Reviga, dc aş fi vrut asa ceva, gaseam in Bucuresti!!) ce mi-e una ce mi-e alta!!, ierte-mă Domnul, Care le ştie pe toate!!] şi să aud cu urechile mele, la faţa locului. Şi…m-am dus! Ce-am constatat? Nici vorbă de deschis cartea!!

Am ajuns dimineaţă, pe la 6,45. La 7 fix preotul Gheorghe Pandelică, un om cam la 70 de ani, a venit şi a deschis poarta, lăsând-o larg deschisă. Eram însoţită de o prietenă. Am intrat. Preotul era deja în Altar. Ne-am dus fiecare Biletelul cu Pomelnicul, însoţit de o lumânare aprinsă, aşa cum obişnuim noi ortodocşii.

Bileţelul meu, în care aveam scris pomelnicul, era împăturit. L-a luat dim mâna mea, l-a pus într-un sertăraş şi mi-a dat o binecuvântare. Eu m-am retras şi a urmat altcineva, şi aşa, unul câte unul, într-o silenţiozitate desăvârşită oamenii şi-au dus pomelnicele. Apoi ne-a spovedit pe fiecare, în timp ce cineva la o Strană cânta în surdină cântece bisericeşti.. După aceea a început Sfânta Liturghie. La final i-a împărtăşit pe cei pe care-i rândui-se la Împărtăşanie. După o pauză de jumătate de oră, timp în care preotul Gheorfhe a plecat din Altar, iar noi ne-am aşezat, care pe jos, care pe scunele, şi am aşteptat, pr Gheorghe a revenit şi a reluat Spovedania, pentru cei care nu ajunseseră la timp dimineaţă, apoi a început un fel de Slujbă de Acatist (pentru cunoscători: Ac Domnului Iisus). A citit după aceea dintr-un MOLIFTELNIC (al cărui conţinut eu îl ştiu aproape pe de rost!!) Rugăciunile Sf Vasilie cel Mare şi al lui Ioan Gură de Aur. Aşadar, după MOLIFTELNIC (cartea aceea cu coperţi roşii, binecunoscută de TOŢI cei ce sunt creştini ortodocşi practicanţi; adică cei care merg la Sfintele Liturghii, se roagă, postesc, fac milostenie şi FAPTE bune, etc!) MOLIFTELNICUL este o carte veche „de când lumea”, aş putea zice, şi cuprinde RUGĂCIUNI care se fac de către preoţi, atât la Sf Liturgjie, cât şi la alte slujbe, cum ar fi Slujba de Acatist, sau la Înmormântări ori Botez, sau Nuntă, după caz. Tot după MOLIFTELNIC de slujeşte şi HIROTONIA întru Preot ori Diacon, cântăreţ, tunderae în monahism, etc.

Foarte mulţi oameni, care nu ştiu cum stă treaba cu acele RUGĂCIUNI, intitulate MOLITVE ale Sf Vasilie (rugăciuni) sau ale Sf Ioan Gură de Aur, din pricină că multe persoane suferinde, POSEDATE fac urât. Să spun mai pe de-a dreptul, ca să se înţeleagă; căci am ajuns la concluzia că însuşi purtătorul de cuvânt al Patrairhiei, dl Bănescu, -căruia i-aş zice mai degrabă „purtătorul de vorbe!!”-, face confuzii grave, numind aceste slujbe: „Exorcizări”, şi asta doar pentru că, în momentul rostirii de către preot a acestor rugăciuni, foarte puternice, dracii din om se revoltă şi se contorsionează şi fac ca toate alea, determinând persoana posedată (îndrăcită, i se mai spune uzual) să scuipe, să înjure, să capete putere nebănuită, încât dacă te-ar atinge te-ai simţi ca lovit de tren!!, ..etc. Am văzut de N ori situaţii darmatice ale unor persoane cu care mai înainte de începerea acestor MOLITVE (Rugăciuni ale Sf Vasilie cel Mare şi/sau Ioan Gură de Aur) stătusem de vorbă paşnic şi nu manifestaseră niciun feşl de tulburare, dar care, la începerea Rugăciunilor de către preot se tarnsformau, pur şi simplu, în fiare!! De aici multe confuzii între necredincioşi… Preotul NU FACE NIMIC altceva decât să rostească RUGĂCIUNEA! Nu este EXORCISM; ci o RUGĂCIUNE! Dacă, cum a fost şi în „Cazul Tanacu„, anumiţi preoţi îşi iau măsuri de precauţie şi îl leagă de mâini pe cel posedat (eu NU am văzut însă aşa ceva, dar nici nu pretind că aş fi văzut cele mai periculaose situaţii, nici nu-mi doresc!!, dar am văzut suficiente încât să por vorbi despre acestea, chiar cu nume şi prenume!!, dar nu o voi face.), face acesta pentru a nu tulbura toată lumea din Biserică şi pentru a nu se ajunge la cine ştie ce situaţie. Repet, în momentul rugăciunii, omul posedat (de diavol!!), care mai înainte era paşnic, poate deveni ff periculos sieşi cât şi celorlalţi!! Nu am văzut un CAZ ff periculos, dar am văzut destule la graniţa periculosului!! Dar..să revenim!

Aşa cum am spus, l-am văzut pe preotul Gheorghe de la Reviga slujind. Eu sunt un copil ortodox, prin botez şi prin propria mea voinţă. Dar nu pot să nu intervin cu-n cuvânt, când este cazul, chiar şi când este vorba despre ABUZURILE sinodalilor Bor, aceşti administratori care…sunt şi ei oameni şi…pot greşi!! Părerea mea este aceea că, cel puţin cu Pr Gheorghe de la Reviga (despre alţii încă nu mă pronunţ), sinodul a greşit caterisindu-l! Dacă eşti om cu scaun la cap, chiar dacă ai o funcţie şi un rang suprem, cum este cazul preafericitului Daniel sau episcopului (care l-a caterisit pe pr Ghe) ori al altcuiva cu funcţie, nu cateriseşti un preot trecut mult de 60 de ani, care a slujit comunitatea vreme de 40 de ani ca preot!! Acest preot nu MERITA să fie tratat astfel!! L-am văzut la Slujbă şi cred că ştiu ce vorbesc!

Ei bine, l-au caterisit! Asta NU înseamnă că i-au laut HARUL! Ei i-au dat preoţia, ca noţiune, dar HARUL i l-a dat Dumnezeu încă înainte de naşterea sa! Şi acest HAR, primit în DAR de la Dumnezeu nu i-l poate lua Sinodul! Sinodul cel mult îl poate opri de la Slujirea sub tutela BOR! Dacă Pr Gheorghe şi-a găsit o Biserică sau, mă rog, o Asociaţie sub oblăduirea căreia să meagă mai departe, consider că a făcut un lucru bun! Căci Domnul spune: „Unde se vor aduna 2 sau 3 în Numele MEU, acolo voi fi şi EU!!” Restul, chestiune de orgoliu şi de..preamărire, de „geografizare” gen: asta-i felia mea, aia-i a ta…!!

Că i-a laut casa foc, dargă cititorule, şi ţie, oricine ai fi, ţi se poate întâmpla o aşa nenorocire (Sa te fereasca Dumnezeu!, mai ales pe tine, omule care NU ŞTII ce înseamnă să ai dea-a face cu FOCUL!! In citeva clipe te lasă falit, poţi chiar înnebuni de spaimă!!, iar tu, cu toţi pompierii din lume, nu ai scăpare!! Ţi-o spune un om care a trecut prin aşa ceva!!), iar ea, nenorocirea, se poate întâmpla fie dintr-o neglijenţă, fie venită de la un..duşman! Dar, de oriunde ar veni, mai bine să te ferească Dumnezeu! Să nu uităm că azi se bucură unul şi se întristează altul, iar mâine se poate întrista cel ce dăunăzi fu vesel şi invers!!…

Necazurile vin şi pleacă sau pleacă şi vin, noi, dacă suntem creştini, păi atunci: SĂ FIM, zic! Să vorbim când e cazul şi să tăcem când e trebuinţă de tăcere!! Nimeni nu e mai de vază înaitea lui Dumnezeu, nici un preot BOR, nici unul din aşa-zisele Biserici paralele! Ci toţi suntem chemaţi la pocăinţă şi la..”iubiţi-vă unii pe alţii, ca să fiţi FII ai lui Dumnezeu!!”. Facem noi asta?? Nicidecum! Eu însămi NU fac! Mai calc delături. Mai am invidii, mai am orgolii, mă mai revolt, mai rănesc, poate şi fără să vreau, şi câte altele, dar… Da, nu vă miraţi! Eistă un DAR…Eu mă străduiesc să mă îndrept! Faceţi asemenea!

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea minte şi..TOATĂ DAREA LUI CEA BUNĂ! Sfintele LUI Binecuvântări să vă acopere în toată vremea vieţii voastre, oricine aţi fi şi oriunde v-aţi afla! Amin.

Notă: Îl recomand din toată largheţea inimii mele pe Preotul Gheorghe Pandelică! (Repet, pe fiu dumnealui nu-l cunosc, de aceea nu pot spune nimic despre dumnealui) Pr Gheorghe este un om al lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

Regăsire…


  Duminică, 21 august 2016, m-am reîntîlnit, după mai mult de 3 ani de cănd nu ne văzusem, cu un om foarte drag inimii mele, Preotul Dragoş C, despre care am scris în una dintre cărţile mele…

  Fusese luat cu anasîna de către un ÎNALT, un superior al lui, la …Vîlcea, cînd acela  fusese numit acolo. Îl dezţelenise pe pr Dragoş de la Biserica lui şi-l luase cu el la Vîlcea, că, chipurile,  pr Dragos „e un bun constructor de Biserici”. Da „Bun constructor ” era, căci ridicase deja două în Bucureşti şi de fiecare dată, după muncă cu enoriaşii, cînd să se bucure cu toţii…hop…îi pica..”schimbarea!!” Şi, da, era „bun constructor de Biserici”, dar, mă frate, omul era familist, avea doi copii mici! Cum să-l smulgi de lîngă familie şi să-l duci la Vîlcea şi să-l laşi să vină la Bucureşti doar Sîmbăta şi Duminica pentru Slujbele la Biserica unde încă era paroh. Pentru Familia lui, cînd îi dai tu, „înţeleptule” înalpreasfinţit, timp acestui om?? Că te lasă şi nevasta, la o adică…Dar ce ştii tu, călugăr fiind preasfinţite (oahhh,  „preasfinţite!!”, mi-e ff greu să te numesc aşa, fara ghilimelele de rigoare!!), despre viaţa de familie, despre anumite obligaţii ale unui şoţ şi tată?? Că de ucenicii şi enoriaşii lui, nu mai vorbim, că tu nu ştii mai nimic despre..IUBIRE!!! Omenia, acest cuvînt care exprima o stare de fapt, îţi este complet străină, preasfinţite sau, mă rog,  acum..înaltpreasfinţite de Vîlcea!! Dar uite că, totuşi, te-ai înmuiat! Şi i-ai dat drumul să plece!! Oare cum de s-a-ntîmplat MINUNEA asta??…

  După o „captivitate” de vreo 2 ani şi ceva, i-ai prmis să plece, preasinţite…şi aşa s-a întors omul, preotul Dragoş, la familia sa (soţia şi copiii), la enoriaşii lui, dar la o ..altă Parohie bucureşteană, alt Cartier…

  Cînd eşti iubit de ucenici, cînd ştii să te faci iubit şi apreciat pentru omul care eşti în esenţa ta divină, ucenicii te urmează aşa cum Ucenicii l-au urmat pe Hristos. Ei, bine! Enoriaşii şi ucenicii lui, nu putuseră să-l urmeze la Vîlcea, aşa că au plîns mult după plecarea lui şi..s-au rugat. Rugăciunile şi lacrimile lor au ajuns într-o binecuvîmtată zi  înaintea Domnului! Mult poate face Rugăciunea colectivă!!! Preotul lor s-a întors…

   L-am descoperit acum într-o micuţă Biserică din Bucureşti, de pe strada Oţetari. În Biserică lume puţină. Cam 35 de persoane! Doi preoţi, un diacon si cîntăreţii de Strană -nu ştiu cîţi erau că am rămas mai spre uşa de la intrare, în spate de tot, dar 3 sigur erau, socotind după timbrul vocilor. Ce să agoniseşti de la atît de puţină lume prezentă? Cît să dea omul la Pomelnic, ca să poată fi răsplătită osteneala a 2 preoti, un diacon şi 3 Cîntăreţi de Strană?? Aceştia toţi au familii şi ei, că sînt într-o Biserică de Mir, nu Mănăstire de călugări, care n-au obligaţii lumeşti: facturi, mincare si ahine pentru copii, etc.  Preotul de la Altar se hrăneşte! Straniştii, de la Strană!! Mă-ntreb, cu ce-au plecat acasă cei 6 Slujitori?? Ce duc aceştia la familie, în urma Serviciului prestat?? Cui îi pasă?? Patriarhului?? Nicidecum! El are tot ce-i trebuie, aşa că, cu burdihanul plin, n-are cum să se mai gîndească la cel ce se culcă cu burta goală… De ce i-a fost repartizată părintelui Dragoş Parohia aceasta atît de săracă în enoriaşi?? Pentru că ştiau mai-marii dumnealui, sinodalii, că, în curînd Biserica se va umple!! Dar…cîtă răbdare va trebui să aibă Pr Dragoş şi chiar familia dumnealui pînă atunci?? Prin cîte lipsuri va trebui să mai treacă??…

Zîmbea tuturor! Îi îmbrăţişa pe toţi, cu dragoste! Obicei încă păstrat de pe vremea cînd fusese co-paroh în Titan, loc de unde fusese smuls şi dus la Biserica din Basarabiei şi apoi smuls şi de aici şi dus la…Vîlcea!! Zîmbea! Mi-a zîmbit şi mie, larg,  nerecunoscîndu-mă iniţial. Abia cînd i-am spus numele, la Împărtăşit, a rămas cu linguriţa suspendată în aer, zicînd:

-dna Antoanetaaaa, nu v-am recunoscut!!…

Cu Împărtăşanie în gură, nu-i puteam răspunde. I-am făcut semne surdo-mute, că o să vorbim după..-

-Musai!, îmi zice dumnealui, zîmbind larg..plăcut surprins de SURPRIAZA pe care i-o făcusem, cu prezenţa mea..tainică acolo în Habitatul lui, pînă la momentul Împărtăşaniei…

Am vorbit după…după ce au plecat toţi cei cu care stătuse pe-ndelete de vorbă, ascultîndu-le păsul, dîndu-le un sfat, îmbrăţişîndu-i şi mai făcîndu-le cîte o rugăciune!!

Am aşteptat, răbdătoare!! Trebuie însă ştiut despre mine că..RĂBDAREA, nu-i o VIRTUTE a mea! De fapt, eu..n-am virtuţi!! Sînt EXTREM de săracă la acest acpitol. Deja ştie toată lumea asta, aşa că nu vă zic o noutate, decît celor mai noi p-aici!! Dar, bucuria revederii, m-a făcut fff răbdătoare! Voiam să stau pe-ndelete de vorbă cu acest om al lui Dumnezeu! Ei bine! Am stat, dar nu atît cît ne-am fi dorit amîndoi! La un moment dat, cînd eram noi în toiul povestirilor si aducerilor-aminte, l-a sunat cineva cu o PROBLEMĂ urgentă în eparhie! „Da, da, desigur, daţi-mi adresa şi vin imediat!” -lam auzit spunînd în telefon. Şi aşa ne-am despărţit, amîndoi regretînd întreruperea povestirilor…

Zîmbea!! Zîmbea tuturor. Îi îmbrăţişa pe toţi cu căldură! …

M-a îmbrăţişat şi ne-am despărţit, promiţîndu-ne să ne mai vedem…acum că are o Parohie ff aproape de casa mea…

N-am apucat să vorbim nimic despre Timpul în care a fost plecat, dar..i-am simţit frămîntarea! Ceea ce m-a uimit, este felul demn în care îşi poartă..PREOŢIA! Cîtă vocaţie! Cîtă dragoste de semeni, înaintea dragostei de sine!!

Slavă lui Dumnezeu pentru această minunată Zi! Bucurie mare a fost pentru mine, bucuria revederii! Poate mi-am regăsit, după 3 ani de umblet fără ţintă, în sfîrşit, şi Biserica unde să mă simt creştin şi copil iubit al lui Hristos! Unde să simt harul lui Dumnezeu şi cuminţenia preotului! De unde, după Slujbă, să plec zburînd spre casa mea…

Nu ştiu, dar..pot spera!

anto oval 22

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Adormirea Maicii Domnului un Hram al Bisericii de la Sinteşti…


  Comemorarea Adormirii Maicii Domnului era aşteptată în satul Sinteşti din jud Ilfov de toată suflarea cu multă emoţie. Cu mic-cu mare, toţi se făceau părtaşi prăznuirii. Aveau în fruntea obştii un preot, un păstror cu suflet mare. Pe Preotul Cristian Baroianu.  Cu două săptămîni înainte începreau pregătirile. Era zarvă mare…Se aduna lumea şi se sfătuia cu Preotul Cristian ce şi cum vor face. Puneau şi oamenii din sat, dar şi părintele, bănuţ peste bănuţ şi adunau ca să facă o comemorare cumsecade Maicii Domnului. Lumea încă păstrează tradiţiile şi Preotul Cristian deşi era un erudit, încerca să menţină în satul acela, Sinteşti, tradiţia neamului, aşa încît nu încălca obiceiurile tradiţionale româneşti ale locului, acelea de SFÎNTĂ Credinţă în Maica Domnului, unde se dă de pomană colaci şi sarmale. Cu toţii se străduiau să fie acea zi un Mare Praznic şi toată lumea amărîtă din sat lua masa cu preotul, după Sf Litughie. Fără nici o excepţie! L-am văzut personal pe Preotul Cristian stînd la aceeaşi masă cu aurolacii satului…fără mofturi…deşi el era, prin definiţie, un BOER!! Sinteştenii, dacă au verticalitate, pot da mărturie… El era din neam preoţesc… Soţia dumnealui, dna Elena, de asemeni.

Băiatul cel mic al Preotului Cristian se juca în curtea Bisericii cu toţi copiii amărîţi din sat care veneau după un bănuţ sau un biscuit la Preotul Cristian. Era foarte primitor şi..darnic. El nu făcea nicio diferenţă între copiii celor bogaţi din sat şi copiii celor săraci. Îi trata pe toţi la fel. Ştiu asta pentru că l-am cunoscut şi, cîţiva ani l-am ajutat la fiecare NOU An, sau de Crăciun ori de Paşte să pregătească, în ascuns, cîteva pachete cu daruri. Mă ruga să le ţin la mine pînă în preziua  Evenimnetului. Atîta le titirisea, atîta le aranja, numai să-i bucure pe cei mici, şi chiar pe cei mari. De Hramul Bisericii, fiecare om care venea la Biserică primea de la Pr Cristian o Iconaă. În fiecare an, alta. Iar copiii daruri…

Ei, bine! Acum nu ştiu ce mai primesc sinteştenii. Ştiu doar că bravul Preot Cristian Baroinau nu mai este! A plecat la Domnul prea…devreme! Doborît de o boală necruţătoare, care l-a ras fulgerător…în  nov 2013.

Dumnezeu să te aibă de-a dreapta Sa, veşnic, Bunule Părinte Cristian. Maica Domnului să te acopere azi şi în VEAC cu Sfîntul ei Acoperămînt şi să te ducă în RAIul Ceresc, acolo unde ţi-ai aşternut prin fapte bune!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

p kirt1

Îmi pare rău!…


Îmi pare rău

(Dedicaţie!!; Ylonkăi)

Astăzi, sufletul meu este/aşa a..a…precum al unui/animal…hăituit!

Căci am UCIS un alt suflet/hăituit …şi el!

Astăzi, am degetele pătate/de sîngele ţîşnit/din apăsarea…/tastaturii!

Astăzi, am sufletul hăituit/de vina de-a fi UCIS/un alt…SUFLET!

Şi-acum REGRET/c-am decis să răspund/cu dispreţ, dispreţului!

Dispreţului cu care am fost/…împroşcată/de mult… prea multe ori!!

Astăzi, am sufletul hăituit/fiindc-am ales: Să UCID!

Să UCID: un alt…SUFLET!

C-am ales să răspund/cu dispreţ…dispreţului,/în defavoarea…

IUBIRII/ şi/sau a ..IERTĂRII!!

Astăzi…mai e un pic/şi se termină/ZIUA!

Acum, zadarnic încerc să-mi rostuiesc…/CUVINTELE!

Tăcerea, se substituie/unei lacrimi căzută, GREU,/nu pe obraz, ci..

pe SUFLET!

Acum, deja nu mai e…/AZI!

Acum,/sînt doar un CONDAMNAT!

ACUM, tot ce ştiu/ tot/ ce mai pot să fac/e aceea că

mai am doar dreptul/la UN ULTIM CUVÎNT!

Şi-am să-l rostesc/din 3:/ÎMI PARE RĂU!

Şi-am să adaug, ca să se ştie:/Ceea ce trebuia spus, s-a spus ACUM!

Ca un răspuns al meu/la prea multele…TĂCERI

în care mi-am încleştat dinţii/ca să nu cuvînt!

Prea mult m-ai batjocorit!,

Iar eu../Prea mult, am tăcut!!!

anto bereta alba pt post articole

Antoaneta Rădoi (15 mai 2016)

Un Hram al Sfintei Maria, fara parintele Cristian, la…Sintesti


  15 August 2014. Adormirea Maicii Domnului.

Multe Biserici Ortodoxe au acest hram. Ziua de 15 August este zi de comemorare a Adormirii Maicii Domnului.

Printre multele Biserici cu acest Hram, este si Biserica din Sintești, care a fost ctitorită, cu dăruire, preț de 20 de ani de către bunul părinte Cristian Baroianu, un om de mare angajament…

An de an, cu cel putin două săptămîni înainte, părintele Cristian Baroianu, începea pregătirile pentru Hram. Se îngrijea, cu meticulozitate și cu maximă dăruire, ca totul să fie perfect la vremea cuvenită! Toata lumea prezentă, de la mic la mare, trebuia să fie gratulată cu un cit de mic dar, iar masa trebuia să fie îmbelșugată.

L-am văzut făcînd lucrurile cu bună rînduială, preț de vreo 5 ani, timp în care îmi solicita sprijinul. Două săptămîni înainte de ”eveniment” părintele se chivernisea și se îngrijea ca fiecare lucrușor să fie pus la punct în detaliu. Era un perfecționist! Și făcea totul, cu dăruire! Ultimul Hram l-am pregătit anul trecut! Părintele era atunci foarte bolnav. Și totuși, m-a sunat și m-a rugat să-l sprijin în aranjarea lucrurilor. Nu mai avea, de ceva vreme, putere să slujească Liturghia, chiar își adusese un înlocuitor. Deși se afla într-o mare ”neputință”, totuși s-a preocupat pentru comemorarea Adormirii Maicii Domnului și pentru Hram. Nu voia ca lumea din sat, enoriașii, să simtă ”neputința” lui. Boala îl obosise și storsese din el toată energia. Devenise o umbră umblătoare. Cu ultimele lui puteri a organizat Hramul Bisericii de la Sintești, anul trecut. Nimănui nu cred că i-a trecut prin minte că va fi ultima lui organizare! Cu totii  ne rugam și speram ca părintele să se facă bine! Eu speram mai mult decît oricine, dintre cei cu care stăteam de vorbă despre starea lui! N-am vrut să cred nicio clipă că el se va da bătut! Fiindcă el, părintele Cristian Baroianu, avea solutii la orice problemă, de orice gen. La el nu exista: NU POT! Deseori mă mai enervam pe dumnealui, cînd încercam să-i demonstrez cîte o situație în care, argumentat, ceva nu puteam rezolva. El găsea soluția instant!!!, la o problemă la care eu mă frămîntasem mult și bine… Uneori acest lucru mă scotea din uz! Practic ar fi trebuit să-mi iasă și mie..”pasența”, fiindcă eram aceeasi zodie, nascuți în ani diferiti, în aceeasi lună, ianuarie, eu pe 6, dumnealui pe 9 ( am aflat acest lucru la decesul dumnealui  )! Ei bine, lui îi ieșea rezultatul EXACT, la orice problemă, în orice situație critică, iară mie, îmi dădea, adesea, cu..virgulă!!…Cum de nu i-o fi ieșit rezultatul pozitiv, în lupta cu boala? Este marele mister care mă bîntuie….

Luni și luni de zile l-am tot rugat, insistînd, să renunțe la tratamentul medicamentos, și în tot atîtea rînduri, dumnealui îmi aducea argumente ”solide” pro…știință! Și, iată că ”știința”, atît de ”solidă” ”în argumente”, l-a băgat, în foarte scurt timp, la 2 metri sub pămînt, lăsîndu-i familia -soția și cei doi băieți ( niște oameni minunați și de un real bun-simț, plus mama sa și un tată octogenar, preot și el, la a cărui durere pentru tragica despărțire de fiul său, puteau plînge și pietrele!!! )- îndurerată și nemîngîiată pentru…eternitate!!! Iar pe enoriasii săi, pe oamenii din Sintești, pe sinteștenii pe care-i iubea în mod cert, demonstrat, i-a lăsat pe ”mîini străine”. Mîini care niciodată nu vor ști să-i mîngîie pe sinteșteni, așa  cum o făcuse el…

Nu stiu ce se va fi petrecut de Adormirea Maicii Domnului la Sintesti, în anul 2014, dar știu sigur că lumea…în proporție de 99,99%…l-a plîns cu amar si cu dor pe bunul lor baci, pe părintele Cristian Baroianu!

Domnul să te aseze întru Lumină!, bunule părinte. Căci lumină ai răspîndit în toată vremea vieții și pe mulți ai bucurat alinîndu-i în fel și chip, în vreme de necaz! Eu iti păstrez VIE amintirea! Și VIU este regretul meu, că n-am reusit să te conving să renunți la tratamentul…știintific-medicamentos…și să bei, în schimb, niște ZEAMĂ de ”buruieni de leac!”…de la Mama Natură…

Odihneste-te-n Pace, bunule samaritean, părinte Cristian! 

                                                                                Fotografie2790

Schima si alte „arme” ale calugariei


     La tunderea in monahism candidatii, primesc drept marturie de depunere a voturilor lor monahale, dar si ca „arme”:  crucea, schima mica  sau Paramanul, si siragul de metanii:

ImagineImagine

Aici sint 2 modele ce reprezinta Schima mica sau paramanul, pe care cel care s-a calugarit, si a intrat in monahism, de buna voie, o va purta pe corp, ca un scut impotriva vrajmasului.

In imaginea de jos este un purtator al Shimei Mari. Un schimonah din Rusia, pe care, eu l-am intilnit in  oct 2006. Este primul schimonah REAL, pe care l-am intilnit, pina atunci, spre Slava lui Dumnezeu! Despre Schima mare insa, alta data!

Schimonah rus

Interviu schimonah rus

Siragul de metanii, sau Metanierul, poate avea un numar divers de noduri. Iata mai jos, citeva metaniere:

metanii bob diverse

 Metanierele se fac din ate diverse, insa cele mai apreciate de catre calugari, sint metanierele din lina.

Pe siragul de metanie, monahii (calugarii), si monahiile (calugaritele) isi fac canonul de rugaciune.

Este foarte util in socotirea numarului de inchinaciuni, sau rugaciuni ale inimii ( sau, cum i se mai spune, rugaciunea Isihasta): „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/pacatoasa!” Rugaciune care, spusa, dimpreuna cu inchinaciunea, este o reala si de temut arma impotriva diavolului, care se teme de Hristos, doar la auzul cuvintului Lui!

 Actualmente, foarte multi dintre mireni, purtam (e o moda!) metaniere, pe la oglinda masinilor, sau chiar in stil arab, in mina, ca um moft ( a se vedea, cazul femeii psiholog, care, la toate emisiunile de circarie -mondene- TiVi, poarta, ostentativ, metanier!!!). Eu am o opinie legata de purtarea „la vedre” a metanierului de catre mireni. Cred ca, in fapt, multi dintre cei care-si expun , „la vedere”, metanierul, nu se si roaga pe el! Dar, e parerea mea, si e ..doar o parere!

Si, mai jos, va prezint si o cruce pt calugarie:

cr scultata ruseasca

Aceasta cruce pentru calugarie, este cam de 12 cm inaltime, si este sculptata manual. Poate fi purtata de catre orice crestin insa. Nu neaparat de catre calugari!