Vă invit şi vă aştept şi pe la ….”CafeneauaInterviurilor”


Aici:http://cafeneauainterviurilor.info/

(Undeva lîngă Armeneasca; in Bucuresti)

Bem şi Cafea, evident, dar..doar daca o aduceti voi!!! Aici discutam…DISCUTII…. Asadar..INDRAZNITI!! Eu va pun la dispozitie microfonu’, camera de luat vederi, poate si un..fotograf -Dragos Ghita (si electronist!!, pe deasupra; cind VREA!!!), iar voi va spuneti PĂSU’! Despre CULTURA, ARTA, Guvernare, Proble sociale, etc…

Moderator: Antoaneta Rădoi

 

anto-va-invita-al-cafeanua-interv-bn333

„M-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată!!!”…!


de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

  Citesc un ACATIST. Acatistul de Multumire. O frumuseţe de Acatist! Frumoasă şi..LUMINATĂ alcătuire! Extrem de relevant, totul, de la cap la coadă! Întreaga viaţă a unui om redată în Textul Acatistului…

  Titlul dat Articolului meu este o bucăţică dintr-un paragraf al Acatistului, şi anume: „Doamne, m-ai adus în viaţa aceasta ca într-un RAI PREASFÎNT; am văzut Cerul  ca un Potir Albastru şi Adînc, în AZURUL căruia CÎNTĂ PĂSĂRILE; am ascultat FOŞNETUL plin de Pace al Pădurii şi SUSURUL Dulce-Glăsuitor al APELOR; m-am înfruptat din Roadele BINE-ÎNMIRESMATE şi DULCI, ca şi din…MIEREA cea PARFUMATĂ; ce bine e la Tine pe Pămînt şi cîtă Bucurie să fii Oaspetele Tău!!…Slavă Ţie, Doamne!„…

  Ei, bine, DA! Citesc Acatistul şi…gîndul mă duce, mai în profunzimea Textului, de fiecare dată, dar azi, mai mult ca oricînd… Da, s-a împlinit deja un an, de cînd Dumnezeu mi-a dăruit şi „mierea cea parfumată!!”

Anul trecut, în 2015, exact pe vremea asta, Dumnezeu mi-a trimis în dar, în mod neaşteptat, UN STUP, cu 20 de rame încărcate cu…”MIEREA cea PARFUMATĂ!!” Nu văzusem niciodată pe dinăuntru un Stup. Acum aveam ocazia să văd! Şi nu unul oarecare, ci…PROPRIUL MEU Stup! Am rămas şocată de îngrămădirea sutelor de albine şi albinuţe şi de puietul ce sta să-şi tragă gălbenuşul ca să-şi poată lua zborul personal în căutarea şi aducerea polenului în urdiniş.

 Stupul îl primisem în dar de la un ..PREOT! Asta ca să nu mai pot să tot zic eu -şi/sau alţii-, că preoţii sînt DOAR nişte POPI şi că au mînă NUMAI de LUAT!!! Iată că mai sînt şi PREOŢI ai lui Dumnezeu, care chiar că se mai şi gîndesc, printre altele, la cei care le trec pragul Bisericii.

Ei, bine! Nu ştiu ce i-o fi venit acestui preot, că-mi zice-ntr-o duminică după Sf Liturghie:

Antoaneta, vrei să-ţi dau ţie Stupul ăla din grădină??…(io, sincer, nici nu ştiam că are „popa” un stup în grădină..Mă duceam la Biserică, de regulă, pe la 10,00, „somnabulă”, că nah’, nu dorm noaptea şi ziua-s un fel de Zombi umblător…, alergam să-mi duc Pomelnicul al Altar, apoi mă băgam într-un colţişor -nu-mi place să mă fîţîi prin Biserică să atrag privirile la toţi cu..întîrzierea mea, de acre, evident, mă ruşinez, dar nah’, „pe nimeni să nu MÎNGÎIE Dumnezeu, cu NUIAUA cu care mă MÎNGÎIE pe mine!!”…aşa că nu aveam io vreme să targ cu coada ochiului prin grădina „popii!!” După Slujbă, plecam în garbă la casa mea să-mi văd de necazu’ meu, şi nu mă interesa restu’…

Oau…ce să fac io, Părinte, cu un STUP?? E drept că am eu la Bloc un balcon, dar nici chiar aşa comfortabil încît să pot face un Stupăriş!! Ş-apoi…în BURICU’ CAPITALEI, unde stau, prin binecuvîntarea Domnului, nu-i zare de floare sau pom! Mor albinele, Părinte!!…

Eu, ţi l-aş dărui! Poate te gîndeşti şi găseşti o soluţie, poate ai vreun PRIETEN la curte, unde să-l duci, să-l înmulţeşti şi să ai şi tu MIERE să mănînci! Poate fi un nou început pentru tine, după LOVITURA pe care ai primit-o de la VIAŢĂ!!…

Un’ să duc io STUPUL??, mă tot gîndeam. Aveam cîteva variante, dar…niciuna nu-mi inspira prea mare încredere! Şi totuşi..am decis. Duminicile următoare, Preotul acela mă tot întreba:

-Hai, ce faci, vrei sau nu vrei stupul?

-Îl vrau, Părinte, îi zic eu într-o zi. Dar numai dacă vi-l plătesc cumva, altfel NU! Nu am bani, dar pot compensa contravaloarea pictîndu-vă ceva..

-Bine! Facem Tîrgul!, dacă numai aşa vrei. Voiam să ţi-l dăruiesc!…

-Nu primesc! Am decis să-l duc la un amic. Nu ştiu ce va ieşi, dar, îl duc la el.

Pretina mea, Ylonka -o catastrofă, femeia asta!! „Mama OMIDA!!” Dacă apucă ea să-ţi prescrie ceva, apoi…musai că va fi aşa cum a zis!!, cînd aude că duc stupul la amicul nostru comun, tot teolog,  îmi zice:

-Dacă duci Stupul ăluia, „te-ai lins pe bot de miere!!”…

-Eşti cu capu’, Ylo!! Ştiu şi eu, „mamă Omido!!”, că nu mă voi umple de miere, dar măcar acolo, de-o gustare de dimineaţă, la  o linguriţă de ceai, poate că l-o-ndura Domnul să-mi dea!…

-Io îţi zic să-ţi iei gîndul!!, îmi cobeşte „Scîrba!!” de…psiholog!! Te pui cu ei!!!… Du-l în altă parte!!, îmi mai zice netrebnica.

Unde să-l duc??, mă întrebam. Mai aveam încă o variantă, dar…era la fel de proastă ca şi prima. A treia nu-mi era la îndemînă, din pricină că n-aveam cu ce transporta Stupul atît de departe, să-l duc la fratele meu, care, sigur că s-ar fi îngrijit cum se cuvine de albine şi mi-ar fi făcut şi parte de miere! Aşa că am decis şi am dus Stupul meu la Cuviosul Igna. L-am dus într-o seară şi l-am ataşat celor 10 stupi ai lui. A doua zi m-am dus ca să umblăm la Stup. Stupul avea mierea neculeasă de multă vreme, plus că trebuia pregătit pentru iernat… M-am echipat (primisem şi echipament de protecţie de la preot şi cîteva ustensile…) şi am purces la desfacerea stupului.

Afară era cald şi, decum am scos dopul de al urdiniş, albinele au ieşit la soare şi la adunat polen, zumzăind fericite. „Zumzăia” şi teologul meu, Cuviosu’ Igna, cum îi zic io,  văzînd ..MINUNEA din stup. Îmi explică pe îndelete, ce şi cum, şi mă pune la treabă. Eram fascinată, dar neştiind eu prea bine cum stă treaba, cînd am apucat una dintre rame s-o scot şi s-o duc unde îmi zisese el s-o duc, deştele mi-au pătruns pe ceva moale şi, instant, un şuvoi de miere s-a revărsat pe mine…Aveam masca pe faţă, aşa că nu-mi puteam nici măcar linge deştele… Mă uitam sidetată cum pierd bunătate de miere, care se scurgea în torent pe iarbă… Albinele, alertate, au năvălit asupra mea. Ţineam rama în mînă, siderată, neştiind ce să fac. Cînd îşi ridică Cuviosu’ nasu’ din alt stup şi mă vede înconjurată agresiv de albine, îmi sare în ajutor cu..fum!! Aha, care va să zică, la asta foloseşte tulumba aia cu moţ şi cu mîner!! La făcut fum, ca să sperii şi să fugă albinele!! Dar..fumul s-a dus, şi albinele s-au întors… Am început să ţip. Igna zice:

-Hei, nu ţipa, nu te agita! Stai in loc!!..

Mă’, ăsta-i cu capu!’, îmi zic în sîn. Cum puii mei să stau pe loc! M-au împresurat astea şi vor să mă omoare!!

-De ce-s aşa agresive??, îl întreb. Ce le-am făcut?? Ce nu le convine??

-Miroşi a parfum!! Nu trebuia să te dai cu parfum, cînd ai plecat de-acasă!!

-Păi de ce nu mi-ai zis, Hăbăucule!! Mare cuvios!!… De un’ să ştiu eu..TAINE d-astea despre albine! Ştiai, Cuvioşia ta, că vin la albine să mă şcoleşti, de ce nu mi-ai zis??

-Am uitat, bre’!!!

Am uitat Bre’!!…şi vrei acum să stau pe loc să mă sacrifice neisprăvitele astea??!!!…

Am luat-o la fugă, cu dou-trei-cinci albine-n intrate pe sub mască. Roiul, după mine!! Am pus mîna pe nişte crengi şi frunze uscate, le-am dat rapid foc şi am rămas lîngă el. Am reuşit să-mi scot masca şi albinele din sîn. Cuviosul striga la mine, să nu-mi scot masca şi să nu mă depărtez de foc şi de fum. 2-3 albine pătrunseseră pe sub masca pe care eu nu mi-o fixasem bine, şi m-au muşcat, care cum şi de unde-au putut. M-am dus ţipînd la Cuviosul care meşterea nedistrubat la un stup şi i-am zis franc:

– Adu-mi apă să mă spăl, Neisprăvitule, că mă devorează albinele. Nu vezi că-s toată plină de miere?? Mi-ai laut lampa de fum, ca vaii!!!, îţi omor albinele, dar de mine nu-ţi pasă!!, mîncate-ar curcile!! Ia uite ce umflături am… Mă scarpin ca nebuna!! Fă ceva, ca te crăpp!, Cuvioşia ta. Mor aici!! Şi nici VEŞNNICA pomenire, nu cred că eşti pregătit să-mi psalmodiezi!!…De colivă ce să mai zic…

-Auuu, Bre’,  ai cumva alergie la muşcatura de albine?? De ce n-ai zis!!

-Eşti cu capu’, Cuvioşia ta, păi, ce, io tot am albinărit??!! Cum să-ţi spun, dacă nu m-ai întrebat?? Ş-apoi, de unde să ştiu eu, Doamne iartă-mă, dacă am sau nu am ..ALERGIE la muscătura de albine?? Io ştiam doar că am ALERGIE la TÎMPIŢI...Abia de-acum încolo voi vedea  şi voi şti dacă am alergie la mucătura de albine!! Da’, fă, odată, ceva, în puii mei!!, Meseriaşule!!, pînă nu mi se umflă capul şi pînă nu explodez aici, pe GLIA ta!!

-Aaa, stai aşa, Bre’, că vin acum!!, îmi zice, Neisprăvitul şi..dispare la chilie. Pînă acolo era însă cale. Stupii erau ceva mai încolo, mai departe de chilii, într-un crînguşor. Mă tăvăleam pe jos de usturime şi de mîncărime, încercînd să mă menţin lîngă foc, loc de care nu se apropiau prea tare hărnicuţele albine, dar cîte una-două mai tupeiste-mi dădeau tîrcoale agresiv, depărtîndu-se şi reapropiindu-se ca nişte elicoptere de luptă!!..

Vine CUVIOŞIA sa, teologu’ Mazăre, şi mă freacă bine cu sare peste muşcăturile de albină!! Ştiu că ştie bine la..naturiste, la d-astea de pe timpul lui taica mare!!

-Mă’, la ce-i bună, Mă’ Cuviosule, treaba asta??, îl întreb pe Neisprăvit!! După ce că m-au înţepat astea de m-au rupt, mă mai omori şi tu cu sarea asta!!, care nu face decît să-mi fie sare pe rană, nu altceva,  NETREBNICULE!! Mor de usturime!! 

-Ei, lasă Bre’, că nu te omor! Ai să vezi tu, mai încolo, mîine, la ce seveşte sarea asta!!

-Îhî!! Păi, mă’ Neisprăvitule, dacă ştiai că sarea e bună, de ce n-ai luat cu tine sare, de la început?? Şi de ce, puii mei, nu ai luat cu tine apă…apă..să mă pot spăla, că-s GARNISITĂ bine cu miere şi..mă cam plac albinele, ticălos nenorocit !! Cum ies de-aici??, că m-am şi copt de la focu’ ăsta, nu mai văd de-atîta fum, pe deasupra…curg apele de pe mine, dar nu pot pleca, fiindcă se ţin suratele astea după…mierea de pe mine…

Ei bine, oameni buni, eu…miroseam a parfum. Nu ştiusem, Cuvioşia sa, Igna, nu-mi spusese, vezi nu te da cu parfum cînd vii la albine!! Aşa că decum a desfacut ăla stupul, ele au tăbărît asupra mea…Cîtă vreme nu vărsasem miere pe mine, le-am putut ţine la distanţă, nu mă asalta decît cîte una-două, pe rînd, dar cînd, involuntar, deştele au spart carapacea, şi mierea a ţîşnit, şuvoi, învăluindu-mă…să te ţii învăluire de roiuri! Bietele albine, nu ştiau că eu devenisem, peste noapte, Stăpînul lor, ci au crezut că sînt vreun Hoţ de…miere!! Şi au tăbărît pe mine, zumzăind a RĂZBOI!!! Aratăm ca un pom de crăciun bine garnisit!! Cum scăpam de un roi, altul îi lua locul… Aruncasem la distanţă rama plină cu albine şi miere, la sugestia Cuviosului  (ei, bine, el îmi spusese să pun cu gesturi uşoare rama jos şi să nu fac tărăboi, dar eu nu am făcut cum mi-a zis, mi-era foarte teamă să întîrzii într-un loc, că albinele se adunau ca turbatele asupra mea, agresîndu-mă!!). Scăpasem pentru moment de marea massă a albinelor, dar la scurt timp s-au reorientat şi regrupîndu-se m-au înconjurat din nou. Divizia a 5a Blindate!!…

În fine, cum-necum, am scăpat. ” Fuga e ruşionoasă dar..e sănătoasă!! Mi-am luat rămas-bun de la Cuvios, de la distanţă, de după gardul Mănăstirii, după ce m-am văzut în stardă, luînd cu mine, pe haine şi 2-3-5 albinuţe mai insistente, de care am scăpat pînă la staţia de autobus…drum destul.. De-atunci, nici că le-am mai revăzut pe albinuţe!! Nici mierea… S-a făcut anul!! Şi-acum, citind Acatistul, care zice: „Doamne, m-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi DULCI ca şi din MIEREA cea PARFUMATĂ!!”, îmi vine-n gînd: „Mă, ia stai aşa!!”...care înfruptare din…„mierea cea parfumată!!” Şi-atunci, am zis: Da, Doamne, Da, Tu, mi-ai dat, „mierea cea parfumată”, a unui stup întreg! Adevărat este şi-Ţi mulţumesc! Doar că…nu m-am înfruptat DELOC din ea… Deh’, Dumnezeu îţi dă, dar…în traistă nu-ţi bagă…

albine

Se-ntîmplă…MINUNI!!


Se-ntîmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem noi sau pentru că prea ne „omorîm” noi în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă”osteneala” noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pt ceva anume!!), ci pentru că AŞA A RÎNDUIT şi Rînduieşte EL!! Ca să bucure în necaz sufletul nostru!!!…

Drept este că eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osîrdie, dar..Domnul ştie „neputinţele” mele…

De cînd mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la prînz ori seara, sau  Dimineţa, la Prînz şi Seara…după putinţă ori după STAREA sufletului care, poate…tînjeşte după întîlnirea cu Dumnezeu! Ce ştiu eu!! Nu eu fac ceva cu vreo vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu -Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi…şi fie, ca Domnul să înţelepţească pe fiecare, să priceapă LUCRAREA Lui!

  Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasic-cunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am, ci..ÎNTÎMPLAREA a făcut ca această CARTE-Acatistier să ajungă şi apoi să şi rămînă în custodia mea.

Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vînd nişte CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplar-Acatsitier. Îl pusesem la vînzare cu 20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci pe  la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la Mănăstire îmi îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă a paraliziei mele (care a durat un an paralizia -2004- plus un an convalescenta -2005- cu reminiscente şi prin 2006 cînd încă mergeam cu paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o VEŞNICIE…îngrozitoare!!), după ce lichidasem absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în speranţa că mă vor face doctorii bine!! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine, dimpotrivă medicamentatia era cît pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a LUCRAT cum a ştiu EL şi..cînd NIMENI -nici doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele mele, dar mă îndopau cu..chimicale!! scumpe, iar eu în NEBUNIA mea le îngurgitam fără crîcnire… Dar într-o bună şi binecuvîntată zi am zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai VREAU să urmez niciun tatament, ci mă voi pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele, afar’ de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată, era totuşi..rugăciune şi strigare la Dumnezeu, cu şi fără nădejde!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rînduise EL, plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!! Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că NIMIC nu mă va mai atinge atît de grav!! Oho…cîte ALTELE mă aşteptau la cotitură să mi-o tragă sub centură!!! Dar, pentru moment, mi-era bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre…

Pusesem Cartea-Acatstier la vînzare dar..NIMENI nu băga în seamă cartea, ca şi cum nici nu ar fi exista.  Nici eu! Nu mi-am aruncat ochii peste ea. Aveam acasă Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa că nu-mi doream decît să-i vînd omului aceluai cartea şi să-i dau bănuţii pt ea. Doar că NIMENI nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în 7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri  Glina era ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi marfa s-au făcut un ghem imens de metal contorsionat amestecat cu pămînt, ceva indefinit…Cartea  însă se afla deja expusă pe o masă şi cineva foarte inspirat strînsese într-o bocceluţă obiectele expuse acolo, care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă. Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat NIMIC. Am fost ca un ZOMBI cîteva luni. Nu auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar’ de pălălaia de flăcări şi fum care urcau pînă la CER…şi nişte pompieri care se agitau inutil să-şi dea „inteligent” cu părerea de unde a luat foc…Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu presupusul!! Cum, Doamne iaartă-mă, să mai poţi şti cînd totul e SCRUUUM??? Dar, nah’, trebuia să afcă şi ei un RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi înţeleg. Mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la Incendii, nu circulă decît cu 40 la oră…În fine…

După cîteva luni de la Eveniment, mă sună cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE că am acolo nişte obiecte salvate de la  Incendiu de la Cernica!  Erau nişte cunoscuţi care tocmai veniseră la Mănăstire pt Slujbă atunci şi văzînd incendiul s-au grăbit să dea o mînă de ajutor!! Oauuu!! Îmi rămăsese totuţi ceva, şi eu..NU ŞTIAM!! Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartae masinii, talonul, pina si actele casei -care dintr-o rea întîmplare le aveam în geantă!!, ochelarii de vedere, tot..tot..inclusiv telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că eram RUPTĂ total de toate…). Am fost surprinsă plăcut să descopăr cîteva OBIECTE de MARE Preţ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost, că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi aveau ăştia nişte preţuri de numa’numa…; acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din pagubă, nu mult însă..slavă lui Dumnezeu!! cînd devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier. Am dus acasă toate obiectele pe care doamna  respectivă le spălase, le curăţase de arsuri, de fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în Acatistier. Numai după mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa am descoperit că avea nişte Acatiste ale Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit mai..aprofundat, apoi!!

Dăună..seară iau Cartea- Acatsitier şi o deschid la întîmplare. Surprinsă, m-aşez în genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc: Bucurie neaşteptată!!…

Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult. M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în „bibliotecă” la..citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei (Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cît face cartea asta!!! De Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!) un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie, după..Julien Green! Panait Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă absolvită, repetent de două ori în clasa întîia primară…”vagabondul din Brăila” consacrat la Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe’ mîncare (mai bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea -parol!!, cînd îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să exprim mai corect revolta faţă de Calsele asupritoare şi cîte alte cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait Istrati. Cîtă CULOARE dă personajului!! Şi cîtă greutate are cuvîntul său!! Aşa că..am intrat în transă..pînă mult spre ora 10. Adio..dus la Biserică!! Eram în pijamale…Cînd am văzut că-i deja trecut de 10, m-am pus din nou pe citeală…însă totuşi cu regretul că nu m-am dus la Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n Cuvînt de folos…Deodată îmi vine un gînd: „dece oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pt CEVA trebuia să rămîn, dar pt ce? Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i prima oară cînd ţi se-ntîmplă, cînd chiar de la uşă te-i întors…”

N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul:

-Sărut-mîna, dna A. Ce faceţi?

-Biiineee!!, mormăi eu un „bine” super!!…morcovit, că fusesem întreruptă din lecturare…

-Sînteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sînt în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot veni??

-Mdaaa…

Ce-o fi vrînd, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea, dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă, de la trezire, o STARE de comfort sufletesc inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi se-ntîmplă…Comfortul sufletesc şi cu Faptul Real din viaţa mea, două LUCRURI infinit..paralele!!! Dar azi??…

Trec cele 15 minute şi cobor în faşa blocului. Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu, de pe vremea cînd aveam Magazinul, căruia încă îi mai datorez nişte bani…Are în mînă o..ICOANĂ. A Maicii Domnului!!

-Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era pregătită mai demult dar…

-Ouauuuu!!!! (După ce am scos instant pe gură acest grosolan „oau”, mi-am astupat gura cu mîna şi am rămas fără..cuvînt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă impresionez aşa oricum…; dar..ce să însemne asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de curînd!! Da, îi făcusem, dar..altădată..demult!!! În urmă cu cîţiva ani. Acum doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult, însă..totuşi datoare!!)

Nu mai ştiu ce să zic! Cu-adevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe..Fecioara Maria..Maica mea cea..grijulie!!

Am luat Icoana şi am urcat în casă. Am aşezat-o în  Parasclis! Aşteptăm…

Uitaţi ce minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită, argintată, cu ramă de lemn…Eu, am Icoane muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA bine-venită!! „Binecuvîntată fii ceea ce eşti plnă de dar, Marie, Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îşi mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa mea!…Tu ştii DE CE…

Eu nu-s decît un mic copil al lui Dumnezeu! Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai adesea, nu pricep nimic în…nepriceperea mea… Doar că, vine o vreme cînd Dumnezeu îmi arată LUCRUL Mîinilor sale!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

_ITR8145

PS:

Antoaneta Radoi Hai sa va mai zic ceva: m-am dus sa pun la loc de cinste Icoana si zic, hai sa fac si io macar o rugaciune de multumire Maicii Domnului ca a venit in casa mea, şi am ingenuncheat si, rugîndu-mă, la un moment dat aud pîş-pîş-pîş pe culuoarul dinspre bucătărie. N-am ridicat capul, m-am rugat mai departe concentrîndu-mă pe ceea ce voiam să-i spun Maicii Domnului, pînă am terminat ce aveam de zis. Am uitat apoi..definitiv de pîş-pîş şi, la finalul rugăciunii, cînd ridic ochii, în faţa mea un porumbel alb cu pete negre (sau invers) mă privea..liniştit. Nu m-am mişcat, ca să nu-l sperii, şi am mai rămas lingă Icoană, jos, ghemuit pe duşumea. După cîteva minute porumbelul meu a plecat, pîş-pîş în dormitor. Toate uşile de peste tot erau larg deschise asa ca se plimba ca Vădă prin lobodă…Am luat telefonul şi m-am dus după el, umblînd spăşită, sa-i fac o fotografie, temîndu-mă să nu cumva  sa-l sperii! Aş, n-avea nicio treabă! S-a urcat peste nişte cărţi lăsate vraişte pe linga TiVi (la mine asa e peste tot, vraişte: cărti, caiete, pixuri, notite..) şi a stat liniştit la pozat, uitîndu-se la mine gingaş!! Vorbeam cu el, de-ale mele…Am intins mîna şi m-a lăsat să-l cuprind… Am mai vorbit noi cîte ceva, după care l-am dus pe pervaz. Nu s-a grăbit DELOC să-şi ia zborul…

Fotografia postată de Antoaneta Radoi.

Scîrbavnica lamentaţiune a lui Mircea Badea…


  Nu-mi place Mircea Badea nici dacă m-ar plăti! E de-o greţoşenie inimaginabilă! Un fanfaron!! Aseară şi-a dat ultimul examen în faţa mea!

  Invitat la Emisiunea lui Gîdea -„pastorul”, jurnalistul Cătălin Tolontan a fost pus la colţ, în repetate rînduri, de scîrbavnicul Mircea Badea, într-un fel în care NU SE FACE cu un INVITAT! Sperînd să-l facă pe jurnalistul Tolontan Knock-out, Mircea Badea a utilizat fel de fel de..”proceduri!!” Numa pe sîrmă la mare înălţime nu s-a suit… Desigur că „Pastorul” Gîdea, stătea mai la o parte, deşi el este MODERATORUL Emisiunii de la CANALUL rău mirositor (de la împuţiciunea Varanului Voiculescu, „tatăl” adoptiv la „micuţilor” Gîdea şi Badea) Antena 3, Canalul Varanului, care a furat Statul cu multe milioane de euro!! prin afacerile lui de culise…dar…prospere pt el şi „familia” lui de  Antene…), şi chibiţa satisfăcîndu-şi orgoliul la fiecare „scuipătură” a maimuţoiului Mircea Badea către obrazul lui Cătălin Tolontan, acuzîndu-l cu grosolănie cum că din pricina dezvăluirilor „incorecte” ale lui Tolontan s-ar fi sinucis Condrea, patronul HexiPharma, cînd de fapt, ştie toată lumea, adică şi plodiştele de grădiniţă, că bietul Condrea a fost…”sinucis!!”

  M-a îngreţoşat aseară Mircea Badea pînă la vomă!! Niciodată nu mi s-a părut mai dizgraţios, mai dezbrăcat de caracter decît aseară, mai „golaş” la minte, cînd cu o obrăznicie de nedescris l-a tot scuipat „intelectual” pe jurnalistul Cătălin Tolontan!

  Ei, bine! Mircea Badea, în opinia mea, nu eşti decît un ieftin măscărici plătit să-ţi joci un rol la fel de prost precum caracterul tău! N-ai să-i calci nicodată pe urme jurnalistului Cătălin Tolontan, decît doar să-i miroşi băşinile, pardon, flatulenţele, ca să mă exprim…academic, nu cumva să-ţi jenez audio/vizualul tau ‘telectual!! Nu-l poţi tu micşora pe Tolontan, MICUŢULE, oricît de intelectual te-ai da! N-ai cum! Tre’ să înţelegi că INTELECTUL şi TĂRIA de CARACTER ţi-s date de la Dumnezeu, iar tu şi neamul tău nu s-a avut bine cu divinitatea! Ceea ce nu înţelegi tu, dar eşti iertat pt puţinătatea duhului tău, este aceea că nici măcar de acum înainte NU VREI să te pui bine, ca măcar de acum înainte să capeţi şi tu măcar 3% din înţelepciunea, din tenacitatea,  din intelectul şi din profesionalismul  lui Tolontan! Acum însă am descoperit şi eu cum de-ţi faci veacul de atîta amar de vreme pe Tărîmul Varanului!! O ai pe sor’ta „producător la Antenă!!”, zici tu şi, iaca..m-am luminat subit!! Asta explică longevitatea ta la Trust!!!… Bucură-te în BUCURIA ta! Şi bucură-te că ai avut ce DOS să pupi, altfel erai un neica nimeni, un anonim sărac şi flămînd…

  Ce supărat, nevoie-mare, erai tu asear’, la Emisiunea lu’ frac’tu Gîdea, că nu te-a preluat Tolontan să te citeze pe tine, să-ţi ia nuş-ce „operă” şi să o ataşeze, ca link, la Articolele lui!! Bă, băiatule!! Păi eşti idiot?? În primul rînd că tu nu eşti decît un măscărici, un Circar ieftin al Antenei 3 şi un blogăr oarecare, cum sînt mii, care, sictir măgarule, că..nu ai NIMIC concret de spus!!, ca să te preia pe tine, mă rog, articolul din Blogul tău şi să-l ataşeze ca link într-unul din Articolele publicate de Tolontan în Ziar. Omul, jurnalistul Cătălin Tolontan, foarte documentat şi foarte… MESERIAŞ (ceea ce tu nu o să fii nicioadtă, oricîte scamatorii ai face! Toate-s ff ieftine!! Pe care lumea nu dă niciun ban!!), publică EXACT ceea ce vrea MUŞCHIUL lui, şi tu, un gîndac, nu-i poţi impune să te citeze pe tine..buricu’ pămîntului! Şi nu-i poţi impune să facă asta, chiar dacă în mod mîrşav l-aţi invitat, chipurile, la dialog..constructiv, gunoaielor!! Tu şi Gîdea! Nu aşa se procedează cu un invitat! Îl inviţi în casa ta, crezînd că-l poţi prinde mai uşor în capcană, ca să-i dai la cap sau să-l tot scuipi în obraz, aşa cum aţi făcut, tu, Mircea Badea şi Mihai Gîdea, la Emisiunea Antenei 3 din 24 august 2016. Sînteţi de-o viclenie de antologie!! Farisei făţrnici! Cum să inviţi tu pe om în casa ta, ca să-i dai la cap??? Aşa ceva nu se face!! L-aţi încercat pe toate părţile, cînd tu, M Badea, cînd fanfaronul de moderator, Gîdea, care stătea la pîndă ca şarpele gata să sară şi el la atac asupra lui Tolontan. I-aşi scuipat venin cu nemiluita!! V-aţi folosit întreaga artilerie ca să-l batjocoriţi pe un profesionist invitat in CURTEA voastră! Mîrşavă încercare!…Ăsta-i IUDA zilelor noastre: cînd nu te poate ataca pe la spate, te invită făţarnic la „dialog frăţesc!!…”

  Îl felicit pe Cătălin Tolontan pentru atitudinea lui demnă! Nicio clipă nu a dezarmat şi nici măcar un rid nu i s-a mişcat pe chip, deşi îl simţeam că v-ar fi întors SCUIPATUL cu aceeaşi..GRAŢIE cu care îl tot scuipaţi voi, scîrbavnicilor antenişti!! Voi chiar credeţi că el n-avea SCUIPAT?? Ba da!, MICUŢILOR. Doar că SCUIPATUL lui TOLONTAN era prea preţios ca să-l rispiească pe nişte măscărici ca voi!!

Cine mama-naibii vă plăteşte să faceţi asemenea giumbuşlucuri, neispăviţilor?? Pe cine vreţi să acoperiţi! Vaiii, acum nu mai sînt contrafăcute produsele Hexipharma şi Condrea, patronul firmei, s-ar fi sinucis, chipurile, din pricina presiunii puse asupra lui de articolele şi investigaţiile jurnalistului Tolontan şi bla..bla… Şi vai!!, nu mai mor oameni infectaţi în Spitale, că vai…nu se cade să spunem public aşa ceva, aşa cum a făcut-o, cu demnitate şi asumat, jurnalistul de mare clasă, Cătălin Tolontan. Căruia NICIODATĂ-VREODATĂ n-o să-i călcaţi voi, tu, Mircea Badea şi frac’tu întru suferinţă, Mihai Gîdea-pastorul.

Băh’, Mircea Badea şi Mihai Gîdea, fariseilor! Mor oamenii în Spitale pt că întreg Sistemul românesc este BOLNAV şi CORUPT şi pentru că există PORCI ca voi -formatori de opinie- care ascundeţi sau, mă rog, muşamalizaţi, ameţiţi  ADEVĂRUL spus ASUMAT de alţii mai profesionişti decît voi!! Crapă rînza-n voi, a neputinţă!! Băh’, MB şi MG sînteţi virusaţi!! Sînteţi atinşi de o Bacterie arhicunoscută, dar INDESTRUCTIBILĂ: fariseismul! Ce este însă foarte grav, este aceea că vai vouă, lişiţelor, mai sînteţi şi formatori de opinie!! Se uită lumea la voi şi…”la naiba-n puii mei”, după ce-l citeşte la Ziar pe Cătălin Tolontan -care arată REALITATEA din TEREN, CRUDĂ realitate!!-,  nu mai ştie ce să creadă şi ce nu, cînd miroase borşul vostru fără termen de garanţie pe etichetă! Cînd vii tu, micuţule Mircea Badea, şi zici că…nu-i adevărat, că NU SE MOARE în Spitale din cauza viruşilor şi etc!! Dar ADEVĂRUL nu-i în Curtea voastră! Ci în curtea lui Tolontan! Asta o ştiu şi pruncii!

Adevărul va triumfa! Dar mai e cale şi vreme de trecut… Bagă la cap, Mircea Badea, ce bîiguia timid aseară frac’tu Gîdea (ştie el ceva, din Teologia pe lîngă care a trecut!!, doar că nu pune şi în practică!!), şi anume:  „Căutaţi ADEVĂRUL şi EL vă va face…LIBERI!!” Liberi şi de CONTRACT!!, dacă mă înţelegi ce vreau să-ţi spun, Mircică!!, micuţule….

  Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Anto oval cu Nikon si roz

 

 

Regăsire…


  Duminică, 21 august 2016, m-am reîntîlnit, după mai mult de 3 ani de cănd nu ne văzusem, cu un om foarte drag inimii mele, Preotul Dragoş C, despre care am scris în una dintre cărţile mele…

  Fusese luat cu anasîna de către un ÎNALT, un superior al lui, la …Vîlcea, cînd acela  fusese numit acolo. Îl dezţelenise pe pr Dragoş de la Biserica lui şi-l luase cu el la Vîlcea, că, chipurile,  pr Dragos „e un bun constructor de Biserici”. Da „Bun constructor ” era, căci ridicase deja două în Bucureşti şi de fiecare dată, după muncă cu enoriaşii, cînd să se bucure cu toţii…hop…îi pica..”schimbarea!!” Şi, da, era „bun constructor de Biserici”, dar, mă frate, omul era familist, avea doi copii mici! Cum să-l smulgi de lîngă familie şi să-l duci la Vîlcea şi să-l laşi să vină la Bucureşti doar Sîmbăta şi Duminica pentru Slujbele la Biserica unde încă era paroh. Pentru Familia lui, cînd îi dai tu, „înţeleptule” înalpreasfinţit, timp acestui om?? Că te lasă şi nevasta, la o adică…Dar ce ştii tu, călugăr fiind preasfinţite (oahhh,  „preasfinţite!!”, mi-e ff greu să te numesc aşa, fara ghilimelele de rigoare!!), despre viaţa de familie, despre anumite obligaţii ale unui şoţ şi tată?? Că de ucenicii şi enoriaşii lui, nu mai vorbim, că tu nu ştii mai nimic despre..IUBIRE!!! Omenia, acest cuvînt care exprima o stare de fapt, îţi este complet străină, preasfinţite sau, mă rog,  acum..înaltpreasfinţite de Vîlcea!! Dar uite că, totuşi, te-ai înmuiat! Şi i-ai dat drumul să plece!! Oare cum de s-a-ntîmplat MINUNEA asta??…

  După o „captivitate” de vreo 2 ani şi ceva, i-ai prmis să plece, preasinţite…şi aşa s-a întors omul, preotul Dragoş, la familia sa (soţia şi copiii), la enoriaşii lui, dar la o ..altă Parohie bucureşteană, alt Cartier…

  Cînd eşti iubit de ucenici, cînd ştii să te faci iubit şi apreciat pentru omul care eşti în esenţa ta divină, ucenicii te urmează aşa cum Ucenicii l-au urmat pe Hristos. Ei, bine! Enoriaşii şi ucenicii lui, nu putuseră să-l urmeze la Vîlcea, aşa că au plîns mult după plecarea lui şi..s-au rugat. Rugăciunile şi lacrimile lor au ajuns într-o binecuvîmtată zi  înaintea Domnului! Mult poate face Rugăciunea colectivă!!! Preotul lor s-a întors…

   L-am descoperit acum într-o micuţă Biserică din Bucureşti, de pe strada Oţetari. În Biserică lume puţină. Cam 35 de persoane! Doi preoţi, un diacon si cîntăreţii de Strană -nu ştiu cîţi erau că am rămas mai spre uşa de la intrare, în spate de tot, dar 3 sigur erau, socotind după timbrul vocilor. Ce să agoniseşti de la atît de puţină lume prezentă? Cît să dea omul la Pomelnic, ca să poată fi răsplătită osteneala a 2 preoti, un diacon şi 3 Cîntăreţi de Strană?? Aceştia toţi au familii şi ei, că sînt într-o Biserică de Mir, nu Mănăstire de călugări, care n-au obligaţii lumeşti: facturi, mincare si ahine pentru copii, etc.  Preotul de la Altar se hrăneşte! Straniştii, de la Strană!! Mă-ntreb, cu ce-au plecat acasă cei 6 Slujitori?? Ce duc aceştia la familie, în urma Serviciului prestat?? Cui îi pasă?? Patriarhului?? Nicidecum! El are tot ce-i trebuie, aşa că, cu burdihanul plin, n-are cum să se mai gîndească la cel ce se culcă cu burta goală… De ce i-a fost repartizată părintelui Dragoş Parohia aceasta atît de săracă în enoriaşi?? Pentru că ştiau mai-marii dumnealui, sinodalii, că, în curînd Biserica se va umple!! Dar…cîtă răbdare va trebui să aibă Pr Dragoş şi chiar familia dumnealui pînă atunci?? Prin cîte lipsuri va trebui să mai treacă??…

Zîmbea tuturor! Îi îmbrăţişa pe toţi, cu dragoste! Obicei încă păstrat de pe vremea cînd fusese co-paroh în Titan, loc de unde fusese smuls şi dus la Biserica din Basarabiei şi apoi smuls şi de aici şi dus la…Vîlcea!! Zîmbea! Mi-a zîmbit şi mie, larg,  nerecunoscîndu-mă iniţial. Abia cînd i-am spus numele, la Împărtăşit, a rămas cu linguriţa suspendată în aer, zicînd:

-dna Antoanetaaaa, nu v-am recunoscut!!…

Cu Împărtăşanie în gură, nu-i puteam răspunde. I-am făcut semne surdo-mute, că o să vorbim după..-

-Musai!, îmi zice dumnealui, zîmbind larg..plăcut surprins de SURPRIAZA pe care i-o făcusem, cu prezenţa mea..tainică acolo în Habitatul lui, pînă la momentul Împărtăşaniei…

Am vorbit după…după ce au plecat toţi cei cu care stătuse pe-ndelete de vorbă, ascultîndu-le păsul, dîndu-le un sfat, îmbrăţişîndu-i şi mai făcîndu-le cîte o rugăciune!!

Am aşteptat, răbdătoare!! Trebuie însă ştiut despre mine că..RĂBDAREA, nu-i o VIRTUTE a mea! De fapt, eu..n-am virtuţi!! Sînt EXTREM de săracă la acest acpitol. Deja ştie toată lumea asta, aşa că nu vă zic o noutate, decît celor mai noi p-aici!! Dar, bucuria revederii, m-a făcut fff răbdătoare! Voiam să stau pe-ndelete de vorbă cu acest om al lui Dumnezeu! Ei bine! Am stat, dar nu atît cît ne-am fi dorit amîndoi! La un moment dat, cînd eram noi în toiul povestirilor si aducerilor-aminte, l-a sunat cineva cu o PROBLEMĂ urgentă în eparhie! „Da, da, desigur, daţi-mi adresa şi vin imediat!” -lam auzit spunînd în telefon. Şi aşa ne-am despărţit, amîndoi regretînd întreruperea povestirilor…

Zîmbea!! Zîmbea tuturor. Îi îmbrăţişa pe toţi cu căldură! …

M-a îmbrăţişat şi ne-am despărţit, promiţîndu-ne să ne mai vedem…acum că are o Parohie ff aproape de casa mea…

N-am apucat să vorbim nimic despre Timpul în care a fost plecat, dar..i-am simţit frămîntarea! Ceea ce m-a uimit, este felul demn în care îşi poartă..PREOŢIA! Cîtă vocaţie! Cîtă dragoste de semeni, înaintea dragostei de sine!!

Slavă lui Dumnezeu pentru această minunată Zi! Bucurie mare a fost pentru mine, bucuria revederii! Poate mi-am regăsit, după 3 ani de umblet fără ţintă, în sfîrşit, şi Biserica unde să mă simt creştin şi copil iubit al lui Hristos! Unde să simt harul lui Dumnezeu şi cuminţenia preotului! De unde, după Slujbă, să plec zburînd spre casa mea…

Nu ştiu, dar..pot spera!

anto oval 22

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

„Am decis sa fiu fericit/a si sint responsabil/ă de fericirea mea…”


„Iubesc viata pe care o am, nu pentru ca ar fi mai usoara ca a altora, ci pentru ca am decis sa fiu fericita ca si persoana si sunt responsabila de fericirea mea. Fii fericit, chiar daca e cald, chiar daca esti bolnav, char daca nu ai bani, chiar daca cineva te-a ranit, chiar daca cineva nu te iubeste. Invata din experientele trecatoare si traieste pe cele care sunt eterne precum a iubi, a ierta, a ajuta, a intelege, a accepta, a consola. Sunt fericita de mine. Alte lucruri, persoane, momente sau situatii sunt pentru mine experiente care pot sa-mi ofere momente de bucurie sau de tristete. Trebuie sa decid sa fiu fericita independenta de tot ceea ce exista ! Daca azi am casa goala sau plina, sunt fericita ! Daca ies singura sau insotita, sunt fericita ! Sunt fericita de mine. Toate acestea sunt valabile pentru barbati si femei de orice varsta.

Cu drag…XY !”

Găsesc postarea asta pe un Site de socializare! Cînd citesc, am două faze: ori îmi vine să vomit, ori să mă dau cu capul de ceva.

Trăim într-o lume în care individul e bombardat agresiv cu „Tehnici informationale”, fel de fel de „TRAINERI” care-şi oferă „SERVICIILE” spre a te face…FERICIT. Spre  a face din tine un homuleţ fără personalitate, fara sentimente reale, fara trăire, gîndire şi simţire personală. Totul îţi este indus, mai cu seamă…FERICIREA!!  Uau, ce ZEN!! E ZEN sa spui ca esti…ZEN! Mai greu e sa fii… Dar, zic unii, dacă-ţi zici de 24 de miliarde de ori în 24 de ore că eşti ZEN -în varianta lor-, adică ..FERICIT , poiii…sigur ai să devii. Probabil, persoana cu TEXTUL de mai sus, e în faza asta. A spusului! A..MANTREI!!…

Ce obsev eu? Omul nu mai e om azi, ci …ceva indefinit. Doar forma fizică ce mai e de el, că-n rest…nu mai ştie să facă diferenţa între FERICIRE şi…NEFERICIREA dureros de produndă pe care o trăieşte zi de zi, ceas de ceas.

Mă uit curios la chipul de sub text. O fotografie a persoanei, la zi. Dumnezeule, eu nu pricep! Se vede CLAR ca lumina Zilei, că acel chip nu exprimă fericirea. Nici măcar una …relativă, sau, mă rog una care să mai alterneze nefericirii pe care o trăieşte măcar din cînd în cînd…Ş-atunci mă-ntreb: pe cine păcăleşte? Destinul? În niciun caz! Un biet muritor asuprit de OSHO!!! De Biblie nu-i putem vorbi că nu ştie ce-i aia! Acum e la modă: NLP (Neurolongvistica). Spui o Mantră şi gata! Hop, fericirea la uşa ta! Ce simplu!!! Şi eu, care ca o idioată caut să găsesc soluţii. Nu pentru FERICIRE, ci pentru…ADEVĂR!Anto oval cu Nikon si roz

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Adormirea Maicii Domnului un Hram al Bisericii de la Sinteşti…


  Comemorarea Adormirii Maicii Domnului era aşteptată în satul Sinteşti din jud Ilfov de toată suflarea cu multă emoţie. Cu mic-cu mare, toţi se făceau părtaşi prăznuirii. Aveau în fruntea obştii un preot, un păstror cu suflet mare. Pe Preotul Cristian Baroianu.  Cu două săptămîni înainte începreau pregătirile. Era zarvă mare…Se aduna lumea şi se sfătuia cu Preotul Cristian ce şi cum vor face. Puneau şi oamenii din sat, dar şi părintele, bănuţ peste bănuţ şi adunau ca să facă o comemorare cumsecade Maicii Domnului. Lumea încă păstrează tradiţiile şi Preotul Cristian deşi era un erudit, încerca să menţină în satul acela, Sinteşti, tradiţia neamului, aşa încît nu încălca obiceiurile tradiţionale româneşti ale locului, acelea de SFÎNTĂ Credinţă în Maica Domnului, unde se dă de pomană colaci şi sarmale. Cu toţii se străduiau să fie acea zi un Mare Praznic şi toată lumea amărîtă din sat lua masa cu preotul, după Sf Litughie. Fără nici o excepţie! L-am văzut personal pe Preotul Cristian stînd la aceeaşi masă cu aurolacii satului…fără mofturi…deşi el era, prin definiţie, un BOER!! Sinteştenii, dacă au verticalitate, pot da mărturie… El era din neam preoţesc… Soţia dumnealui, dna Elena, de asemeni.

Băiatul cel mic al Preotului Cristian se juca în curtea Bisericii cu toţi copiii amărîţi din sat care veneau după un bănuţ sau un biscuit la Preotul Cristian. Era foarte primitor şi..darnic. El nu făcea nicio diferenţă între copiii celor bogaţi din sat şi copiii celor săraci. Îi trata pe toţi la fel. Ştiu asta pentru că l-am cunoscut şi, cîţiva ani l-am ajutat la fiecare NOU An, sau de Crăciun ori de Paşte să pregătească, în ascuns, cîteva pachete cu daruri. Mă ruga să le ţin la mine pînă în preziua  Evenimnetului. Atîta le titirisea, atîta le aranja, numai să-i bucure pe cei mici, şi chiar pe cei mari. De Hramul Bisericii, fiecare om care venea la Biserică primea de la Pr Cristian o Iconaă. În fiecare an, alta. Iar copiii daruri…

Ei, bine! Acum nu ştiu ce mai primesc sinteştenii. Ştiu doar că bravul Preot Cristian Baroinau nu mai este! A plecat la Domnul prea…devreme! Doborît de o boală necruţătoare, care l-a ras fulgerător…în  nov 2013.

Dumnezeu să te aibă de-a dreapta Sa, veşnic, Bunule Părinte Cristian. Maica Domnului să te acopere azi şi în VEAC cu Sfîntul ei Acoperămînt şi să te ducă în RAIul Ceresc, acolo unde ţi-ai aşternut prin fapte bune!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

p kirt1