Circulara BOR, emisa de “sfintul” sinod. Circulara care, prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni impotriva altor semeni


În anul 2014 am descoperit, cu stupoare, pe net, o Circulara emisa de Sinodul BOR, in ziua de 29 oct 2013. Circulara Sinodala prin TEXTUL ei, instiga pe unii semeni împotriva altor semeni. Dar am sa ma refer acum, aici, strict la Firma la care am fost citiva ani manager.

Vreme de citiva ani, mai exact din aprilie 2011, Sinodul Bor a dus o lupta crîncenă asupra firmei pe care o menegeriam (care comercializa cu Autorizatie emisa de Camera de Comert a României  si cu Autorizatie de Importator Intracomunitar , Obiecte de Cult ), trimitind in mod repetat ( din 3 in 3 luni, mai exact ) Garda F și OPCul  ca sa ma KILLĂREASCĂ aceștia, iar ei, sinodalii, vezi Doamne, nici usturoi n-au mincat, nici gura nu le mirosea!!! Numai ca eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, Care așa cum spune Psalmistul: ”Ți-i va arăta pe dușmanii tăi!!”, i-am descoperit pe cei care ma vrajmașeau și mă prigoneau, cu ”nemăsurată…iubire!”  După multe LUPTE, nemaiputind lupta cu acesti MAFIOTI din SINOD ( care-si rezervasera lor, printr-o NECONSTITUTIONALA lege a Monopolului pus pe Ob de Cult, dreptul EXCLUSIV asupra comercializarii Ob de cult ), am abandonat ”afacerea” si am inchis Magazinul, sperind sa le acord linistea si Pacea sinodalilor. Asa ca, in luna octombrie, pina in Sarbatoarea Sfintului Dimitrie deja inchisesem Magazinul care le statuse in git si le daduse ”dureri de cap si insomnii” sinodalilor și lui Veniamin Goreanu (un tip fara scrupule din Chisinau, ajuns dintr-o grava eroare calugar la Bucuresti si, destul de rapid, membru cu niste DREPTURI EXCLUSIVISTE si cu un cuvint greu in Sinodul Bor!!!, care slujea/slujeste la Sf Spiridon -offf, multe a vazut Sf Spiridon din ”slujbele” pe care acest indivind impreuna cu Ionut Gabriel Corduneanu -secretar sinodal, la acea vreme- le savirseau la Sf Altar al Bisericii cu hramul Sf Spiridon! Oricum, STIU ca SF Spiridon nu va tacea la infinit!!! Am mare nadejde la acest capitol!!!-) Sinodul, prin Circulare repetate pe care le trimitea sub semnatura in parohii,  a instigat pe preoti împotriva enoriasilor care pictau /sculptau Icoane ori produceau candele, cruci si alte obiecte de cult. Prin repetate Circulare, pe care le emitea Sinodul Bor, prin mai-marii înscăunați in Deal, îi obliga pe preoții din subordine să-i TOARNE pe semeni, eventual pe ai lor ucenici care pictau Icoane ori sculptau sau faceau candele, cruci si alte ob de cult, la Garda Financiara ori la ORGANELE LEGII (”organele legii” fiind in prima faza, mai-marii BOR SRL; după cum reiese dintr-o alta Circulara emisa prin febr 2013, pe care am expus-o in alt Articol).

N-am sa mai intru in amnunte, am scris deja zeci, sute de pagini, inclusiv Cartea: ”Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! sau Spovedania unui învins”, aparuta in dec 2014. Acum,a ici, vreau sa arat o Circulara pe care am descoperit-o pe internet, emisa in 29 oc 2013, la citeva zile dupa ce eu deja inchisesem Magazinul si Sinodul stia acest lucru. Dar ca  sa-mi arate ca ei sint PUTERNICI si NECRUTATORI, au pomenit si numele firmei mele spre a fi..URMARITA si sanctionata ca atare!!! Puteti citi TEXTUL Circularei si va puteti face propria parere despre…iubirea de semeni a acestor tatici din Sinod!

Sint profund dezamagita de FAPTELE SINODALILOR…

sinod 29 oct 20130001sinod 2 din 29 oct 20130001

Si, mai jos, coperta Cartii mele:

prigonitorii-19-noiembrie

Si cite ceva din textul cartii:

pt prigonitori  bn0001 scan0004

Lansare carte la Casa Calderon


IMG_0901nescoiu vb si dragos anto bnIMG_0903la pupitru ant fbn26032014172prigonitorii-19-noiembrie

Protosinghelul Nicodim Bujor, Avraamul meu…


Protosinghelul  Nicodim Bujor, Avraamul meu

                                      (Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica )

                                                un…ILUSTRU NECUNOSCUT!

                                                                          006

  Înțeleptul spune: Cine nu are BĂTRÎNI să-și cumpere! Ei, bine! De nu l-aș fi avut pe părintele Nicodim Bujor, ar fi fost necesarmente trebuință să mi-l cumpăr! Dar, Dumnezeu în mărinimia Sa, mi l-a dăruit pe gratis! Așa că nu-mi mai rămîne decît să spun: Slavă, Ție, Doamne! Și Binecuvîntat fii bunule, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor, omule al lui Dumnezeu!

 Protosinghelul Nicodim Bujor a fost și va rămîne una dintre prealuminatele stele ale Bisericii lui Hristos din Biserica Ortodoxă română! A fost un duhovnic iscusit, un preot și om de o rară noblete sufletească și este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica! A fost unul dintre preoții trăitori în Hristos și unul dintre duhovnicii iscusiți pe care Biserica Ortodoxă din România i-a avut (dar nu i-a prețuit!) și cel care, cu un an înaintea canonizării Sfîntului Calinic de la Cernica, atunci cînd se zvonea că va urma canonizarea, a întocmit într-o dudovnicească limbă unul dintre cele mai minunate Acatiste creionate vreodată. Și, cu toate că el a dat neamului rămânesc acest minunat Acatist (cinstindu-l, astfel, pe Sf Calinic și prin el pe Dumnezeu -Cel Care a pus Har peste Har în lucrările Sale, prin Sfinții Săi pe care ni i-a dăruit spre folos!), părintele Nicodim Bujor, el, autorul Acatistului, așadar, este un…”ilustru necunoscut!”

  L-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor în primăvara anului 2005, pe cînd sfinția sa avea 90 de ani! M-am bucurat cîțiva ani buni de binecuvîntarea de a-l fi cunoscut și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a bucurat pe mine -ingrata!- cu această Sfîntă Binecuvîntare!

 Părintele Nicodim Bujor s-a născut la Piatra Neamț și este al 8-ulea copil din cei 11 ai familiei. A studiat la Liceul Petru Rareș, liceu pe care la- absolvit cu notă maximă, după care a s-a înscris la Scoala de Geniu din Timișoara, pe care a abandonat-o în favoarea Teologiei. A fost închinoviat la Mănăstirea Cernica în anul 1935 ”la recomandarea și cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh de la acea vreme, Nicodim Munteanu”, la propunerea lui Gala Galaction, care l-a și însoțit la Mănăstire și căruia părintele Nicodim Bujor i-a păstrat, în întreaga sa viață, o cinstire deosebită. Nu era dată să ne ducem la Părintele și, printre altele sau înainte de toate, să nu ne vorbească despre marele Gala Galaction, cel care ”l-a descoperit” pe tînărul Nicolae (Pr Nicodim de mai tîrziu și de-a pururi!) și, mai apoi, ”l-a recomandat” la…Dumnezeu, prezentîndu-l celor care administrau la acea vreme Mănăstirea Cernica.

 Părintele era mic de statură și subțiratic, drept pentru care, Secretarul Mănăstirii, cînd l-a văzut pe tînărul Nicolae (pe atunci), n-a putut să-și reprime mirarea, așa că l-a întrebat pe preotul și profesorul Gala Galaction (Grigorie Pișculescu era numele lui și era profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă și preot slujitor la Mănăstirea Radu-vodă din București.):

  • Ce va face el la Mănăstire? La care, marele Gala Galaction i-a răspuns concis:
  • Găina asta mică, să vedeți ce ouă multe are să facă!

Mulți dintre cei care au avut bucuria de a-l fi cunoscut știu ”ce multe ouă a făcut”  acest blind, bun și înduhovnicit preot al lui Dumnezeu. Iar eu știu și mai bine cite ”ouă” a făcut ”găina asta mică!!”, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, cel pe care eu l-am numit, Avraamul meu!

La închinovierea părintelui Nicodim Bujor ca monah în Mănăstirea Cernica, la depunerae voturilor monahale, marele Gala Galaction a mai spus:

  • Bucură-te Mănăstire, că frumoasă floare-ți vine!

Ce frumos!… Știa părintele, profesorul Gala Galaction, ce știa!!…”Frumoasă floare” a Bisericii lui Hristos a fost, atît cît a trăit, și ”frumoase flori” a sădit în Biserica, în Grădina lui Dumnezeu și în multe inimi!

  Ceea ce mi se pare interesant și, poate, demn de reținut, în cazul Bătrînului Nicodim Bujor, este aceea că el a venit pe lume într-o zi de Sărbătoare (pentru ortodocși), pe 5 mai 1915, de Sfînta Irina și a plecat din lume tot într-o zi de Sărbătoare, pe 30 ianuarie 2011, de Sfinții Trei Ierarhi  -trei arhierei și dascăli ai lumii creștine: Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul! Și ceea ce mi se pare și mai interesant este aceea că părintele Nicodim Bujor, dăduse examen și intrase cu brio la Școala de Geniu-Timișoara, dar nu a urmat-o, ci, din pronie dumnezeiască, a urmat calea…monahismului și a ajuns un… ”monah de geniu”, ”un soldat de geniu” în Mănăstirea Cernica! El devenind un brav soldat al lui Hristos! Se îmbrăcase în Armele Luminii și a trăit ca un Înger în Trup, fiind de-o bunătate și blîndețe arar întîlnite și de o curățenie sufletească care…te sfințea! Era un preot, un monah ”bolnav de iubire!” El chiar avea o vorbă, și anume: ”Aș vrea să pot răspîndi o EPIDEMIE, ca să-i îmbolnăvesc pe toți de SFINȚENIE!” Așa o dragoste mare avea, încît își doarea să aibă puterea ca, prin atingerea sa de noi să ne sfințească! Ceea ce se și întîmpla! Numai că noi ne desfințeam, grabnic, de cum plecam de la sfinția sa, umplîndu-ne iarăși cu păcate, lucru pentru care părintele suferea, însă nu ne certa niciodată ci, de fiecare dată, de cum ajungeam la sfinția sa, ne curăța cu rugăciune și cu dragostae lui nemăsurată  plîngea la Dumnezeu și la Maica Domnului pentru noi! N-o făcea fățiș, la vedere, ci…în taină! Am simțit asta de nenumărate ori! Și am văzut lucrarea lui Dumnezeu săvîrșită prin acest iscusit duhovnic! Și nu odată!… De cum intram pe ușă, ne lua pe fiecare în brațele lui primitoare și făcîndu-și mîinile căuș în jurul capului nostru, ne binecuvînta  cu binecunoscuta-i, UNICA, DUMNEZEIASCA sa binecuvîntare: ”Duhul Înțelepciunii, Duhul Răbdării și al Modestiei, Duhul Bărbăției și al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună și tot Darul cel Desăvîrșit să se pogoare de Sus, de la Părintele Luminilor!, după care ne pecetluia cu Semnul Crucii și ne săruta pe frunte, sfințindu-ne! Prin această Sfîntă Sărutare deveneam ai lui!…

  Părintele Nicodim Bujor, acest ”ilustru necunoscut”, era un erudit. Știa 4-5 limbi străine. Dar încă de cînd a intrat în Mănăstire a făcut foarte multa muncă fizică, lucrînd din greu pe lîngă Cantinele de Săraci de la Așezămîntul Sfinții Apostoli, unde alegea grîul pentru 20 de colive care se făceau săptămînal pentru pomenirea celor căzuți pentru apărarea Patriei și a neamului, plus că ajuta la tot ce era muncă fizică acolo. Ne spunea că acolo, în vremea aceea, mîncau 150 de oameni ai străzii, pe care, după ce el ajuta la prepararea mîncării, îi servea la masă!…

 Părintele a întocmit  multe lucrări scripturistice necesare la stăreție (lucru despre care nu se vorbește încă nimic -deși au trecut deja 4 ani de la plecarea lui dintre noi-, ca și cum nu s-ar ști, deși acele lucrări există, din cite știu eu de la părintele Nicodim Bujor, și ele pot da mărturie despre activitatea intelectuală desfășurată de sfinția sa în cadrul Mănăstirii și nu numai!) și tot dumnealui s-a ocupat de editarea ziarului ”Cuvînt Bun” . A făcut parte, alături de marele Dumitru Stăniloaie (și de alții mai puțin cunoscuți mie!) din Rugul Aprins, al cărui CREZ era apărarea CREDINȚEI și a VIEȚII CREȘTINE, care erau amenințate de Comunism.

 Despre munca fizică pe care a trebuit să o exercite în cadrul Mănăstirii, părintele ne povestea cu umor că, de cum a sosit a fost repartizat la Arhondar (loc unde se primesc oaspeții), iar administratorul l-a întrebat dacă știe cumva ceva limbi străine și dacă da, care anume, iar el a răspuns:

  • Da știu! Știu germană, franceză, greacă, latină, ebraică. La care, administratorul i-a zis:
  • Ei, acum o să înveți o limbă nouă: tîrnăcop, sapă, hîrleț!…

Părintele Nicodim Bujor a slujit cu credincioșie  făcînd, așadar, fel de fel de munci fizice, chiar dacă structura lui fizică nu-l prea ajuta, dar și muncă intelectuală, pentru că intelectul îl ajuta mult!!!…

 Pe vremea aceea se avansa greu și el a trebuit să facă multă ascultare pînă să ajungă să capete ”medalia” de protosinghel, pe care a obținut-o după ani mulți de multă osteneală și slujire adusă lui Hristos, Maicii Domnului, Sfîntului Calinic și oamenilor! Cu ”medalia de protosinghel” a și rămas părintele pînă în ultima zi a vieții sale, medalie cu care va merge și în…CERURI și cu ea se va prezenta înaintea Tronului Slavei!!!… Căci Biserica Ortodoxă, căreia părintele i-a slujit cu credincioșie neștirbită timp de cîteva decenii bune, nu și-a mai găsit timp să-i acorde acestui duhovnic și învățător iscusit, acestui Avva, bravului soldat al lui Hristos, părintelui Nicodim Bujor, nicio altă…medalie! Niciun rang preoțesc! Slavă, Ție, Doamne!, că acum bunul, blîndul, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, se bucură în Ceruri de Slava Ta! Și aceasta ne este nouă, ucenicilor lui, mîngîiere! Și ne dă nădejde, totodată!

În 1955, Părintele Nicodim Bujor, a avut un însemnat rol, participînd activ, trup și suflet, la canonizarea Sfîntului Calinic, eveniment despre care ne relata, povestind cu mare revărsare de suflet. Trăia, de fiecare dată cînd ne povestea, fiecare moment al Actului Canonizării Sfîntului, față de care sfinția sa avea o mare-mare evlavie și cinstire! Cinstire pe care și-a manifestat-o încă înainte de canonizarea Sfîntului, alcătuind un Acatist de o dumnezeiască frumusețe stilistică! Ascultati, vă rog, simfonia duhovnicească revărsată din sufletul lui: ”Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, iar atingerea de Racla Sfintelor tale Moaște sfințește sufletele și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, cinstindu-te, cu bucurie îți cîntăm: Bucură-te Sfinte Ierarhe Calinic, cel ce de Dumnezeu ai fost înțelepțit”…

Tot Părintele Nicodim Bujor, prin pronia dumnezeiască, însemnase cîndva Cinstitul cap al Cuviosului Stareț Gheoghe de la Cernica, acest lucru fiind de folos mai tîriu -prin 2006 parcă- la identificarea și proslăvirea acestuia, la vremea canonizării.

  L-am cunoscut pe părintele și pot spune, și o spun cu bucurie, că am avut cu sfinția sa o legătură specială (lucru despre care vorbesc pe larg în cartea mea: ”Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut!”. Nu înțeleg ”taina„. Nici nu am încercat să o descifrez. Doar mă bucur de binefacerile ”prieteniei” noastre, și-atît! Pentru că, DA, pot spune, în adevăr, că BĂTRÎNUL Nicodim Bujor îmi este un real prieten! Poate singurul pe care îl am!…Cum altfel să înțeleg grabnicul ajutor, sprijinul și ocrotirea de care mă bucur din partea lui, încă din prima zi în care l-am întîlnit? Căci, din prea-plin de duhovnicească dragoste, mi-a revărsat în inimă, îndrăznesc să zic…un strop de har

 -Îți mulțumesc, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor! Binecuvîntat fii între Sfinții lui Dumnezeu și Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Care mi-a dăruit mie bucuria de a te fi întîlnit și de a mă bucura de binecuvîntările sfinției tale!

 Despre părintele Nicodim Bujor, Avraamul meu, cum cu duiosă dragoste l-am numit eu, aș putea vorbi la nesfîrșit, findcă am multe experiențe de viață trăite, dar nu o voi face și aici! Cei interesați pot citi cartea mea, despre care am făcut cunoscut mai sus! Tot ce aș vrea însă să mai spun este aceea că, părintele a slujit în Mănăstirea Cernica vreme de mulți-mulți ani și a slujit cu credincioșie, cu sfințenie, punîndu-și sufletul pentru Mănăstire, pentru Maica Domnului, pentru Sfîntul Calinic și pentru oameni!

 A fost multă vreme faorte-foarte bolnav, timp în care, avînd binecuvîntarea mai-marelui său, s-a retras din Mănăstire pentru a-și urma drasticul tratament! A viețuit la o familie din Ploiești care a avut mare grijă de sfinția sa. Acolo l-am cunoscut și eu. Și pot spune că dacă nu ai fi știut că este bolnav, că suferă de o boală atît de cruntă, nu ai fi descoperit, pentru că părintele NU SE VĂITA NICIODATĂ! Și era primitor de oaspeți! Ne primea, totdeauna, cu bucurie și cu larghețe mare de suflet ”la orice oră din zi și din noapte!” Tăifăsuiam cu sfinția sa ore în șir și nu se sătura să ne vorbească despre sfinți, despre marii noștri cărturari, despre al său duhovnic, marele Gala Galaction, iar despre Sfîntul Calinic și despre Maica Domnului ne vorbea cu revărsare de suflet, îndemnîndu-ne să-i cinstim cu mare evlavie și să-i chemăm în ajutor! Despre Maica Domnului făcea mereu remarca: ”Toată guvernarea lumii a dat-o Hristos, mamei Sale, Fecioara Maria și cu ea, prin mijlocirea ei, vom rezolva multe lucruri!” (Pentru cine are urechi de auzit, sa audă!)

 Cu ceva vreme înainte de plecarea sa la Domnul, Dumnezeu a rînduit și părintele Nicodim Bujor a fost readus la Cernica și a viețuit în chilia sa, pe care stă scris: Pr. Nicodim!

 După o viață de sfințenie închinată lui Dumnezeu, Biseicii și mădularelor ei, oamenii, BĂTRÎNUL a trecut la Domnul, la 96 de ani, așa cum am mai spus, pe 30 ian 2011! Ziua în care Biserica Ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Trei Ierarhi! Așadar, într-o zi de Sărbătoare venise pe lume și tot într-o zi de Sărbătoare pleca la Domnul! Și aceasta este pentru mine UN SEMN ce-mi dă nădejde! Și nu-s singura!

A plecat la Domnul! Acolo de unde și venise!…Și venise spre bucuria și mîntuirea multora, printre care, îndrăznesc să mă număr…și eu! Căci îndrăznesc la mîntuire, din pricina promisiunilor părintelui! Și pentru ale lui sfinte rugăciuni și promisiuni, îndrăznim -cred- noi toți, cei care am avut binecuvînatata bucurie de a-l fi întîlnit!

A fost înmormîntat, fără fast, în Cimitirul Mănăstirii Cernica…

S-a dus Părintele…tiptil…smerit! Așa cum a trăit! Și, la 4 ani de la plecarea lui la Domnul, ucenicii lui încă tac! Parcă înadins s-ar vrea ca el, părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, acest Avva care a trăit smerit și care a lăsat națiunii ortodoxe un minunat Acatist -după care se slujește în Mănăstiri și Biserici ce poartă HRAMUL Sfîntului Calinic-, să rămînă un..”ilustru necunoscut!”

Prea multă discreție domnilor!! Dar…

                                                              Fiți iertați! Și…Iertați!

                                                                                           Autor: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Articol pentru Revista “Buletinul Parohial” și pentru revista ”POD de DOR catre…BĂTRÎNII noștri” )

Vinerea mea neagră


Astazi, cu siguranta-i VINEREA neagră! Mă dau și io, abia-abia, jos din pat pe la orele 10,30. Ehei, nu va grabiti cu concluzionatu`, nu v-a; dori sa fiti nevoiti sa trindaviti asa…In fine, treaba e ca…ma dau! Slava Domnului! Se putea si mai rau! Avem precedente… Imi zic, neah!!!, azi nu mai incepem cu Rugăciunea! Dumnezeu s-astepte!!! Drept pt care recurg la o cafea, ca prima faza, a zilei ce abia se mijise, cum v-am zis, pe la orele 10 spre unșpe, ziua in amiaza mare!!! Cafeaua, la mine, nu se bea in ordinea asta. Ea, cafeaua, e cam a 3-a pe lista, dar azi, am decis sa-i dau prioritate, si..i-am dat! Dar nush-cum-s-a facut, ca mi-a iesit dulceeeee!!! Drept pt care o arunc in GHIVETĂ!!! Ma duc sa mă si spal pe ochi cu ocazia asta, ca nah, m-am atins de apa ca sa spal ibricu` si cana in care turnasem cafeaua, ca nu cumva sa mai ramina otrava aia de zahar pe cana… M-am spalat? Nicidecum, fiindca a sunat telefoanul. Mai auzisem in somn beepuri pe ambele telefoane dar nevrind sa le bag in seama le-am ignorat! Oricum, pe mine nu ma suna decit cREDITORII! Ei las, ca au de primit!! Hmm, ma duc si raspund. Ma conversez aiurea-n tramvai, ca nici eu nu mai stiu cine si de ce m-a sunat, dupa care-mi zic sa incerc sa fac LUCRURI. As! Deschid computerul sa aflu o adresa din Bucuresti, ca trebuia sa ajung la un Holding păpător de bani de la UE, sa vad si io cam care-i treaba cu bashibuzucii de-acolo si cam pe ce cheltuie ei leushorii nostri dragi pentru care pina si strabunica-mea, femeie trecuta de unasutacinciani, tre sa plateasca din minuscula ei pensioara de fosta colectivista (CAPista). Deschid, asadar, computeru` și caut. Îl gîdil io pe Goagălică pe toate susbsuorile dar el..nimic. Nici ca vrea sa-mi dee locatia respectiva! Mai sa fie!!! Ditai Holdingu cu pretentii europene si stă chitit pe nush-unde!! Da` las` ca dau io cu CRUCEA peste el! Mai caut! Vreau sa plec pe jos, s-o iau la picior prin Bucuresti, dar ma salveaza in ultima clipa, inainte sa ies pe usa, INTUITIA mea, Scumpa de ea! Tare-i desteapta! Numa` ca io nu prea o ascult! Acum m-am supus rapid si m-am intors din pragul usii. Am reusit sa contactez un personaj din Holdin. Am sunat. Am vorbit dar…nu m-am lamurit! Am pus intrebari la care n-a putut sa-mi raspundă personajul, desi intrebarile mele erau simple ca o regula de 3 simpla…In fine. A ramas ca ma vor suna si-mi vor da raspunsuri clare! Multam fain!
Am ramas, asadar, in STANDBY! Zic, daca am ramas acas, sa mă fac utila, si, m-am apucat sa scanez niste hirțoage necesare. As!!! Imprimanta mea a inceput să turuie si sa dee rateuri pe ritmuri de kalasnikov. O mai opresc, o mai pornesc, repetind, iar si iar, faza de Njde ori! Nimic! Unul si acelasi rezultat:tu-tu-tu-tu-tu…tu-tu-tu-tu-tu…Mai sa fie, `mi bag banii la Banca lu` Țiriac!, in ea de imprimanta. Mama lui de HP! Acu` s-a gasit sa ma crizeze!!!… Dar l-am aranjat io, ca i-am tras citeva CADRE si l-am pus sa-l fac de rusine pe youtube! Sa se-nvete minte sa ma mai crizeze, cind arde cameșa pe mine, de urgenta…
Dau sa manînc ceva. Ce? Puii mei! Azi e VINERI!!! De ce puii mei mi-o fi foame vinerea? N-am piine. Io maninc cu piine, ca d-aia o făcut DUMNEZĂU pînea, ca să fie mîncată! M-as lipsi bucuroasa de piine azi, dar..mi-e foame! M-a crizat HPu si acu` musai tre` sa maninc. Maninc orice in atari situatii! Mi-arunc ceva pe mine, incercind sa camuflez PIJAMAUA! Nu de alta da-n fața blocului meu, mai mereu sint cite 15 CARe de Reportaj de la Televiziuni, spre vînarea de NIUZURI pt PRIME TIME!! si n-am chef sa ma surprinda careva in pijama si sa apar asa hălăucă la TiVi, să le stric amărîților ălora, care stau cu orele prin frig după o știre de senzație, cadru. Cobor, așadar, după pîine si in scara blocului o doamna venerabila ma roaga sa-i citesc la AVIZIER, sa-i spun citi bani are de platit la intretinere. ”M-a lovit!” Avizierul ăla este unul dintre lucrurile de care n-aș mai vrea să am parte, drept pentru care exclam: -Și tu Brutus??, ii zic doamnei… dar, biata de ea, nu pricepu unde bat, asa ca m-am uitat pe lista la apt ei. 600 lei!!! Upsssss. O persoană. drept e că nu am reusit să descifrez cit spatiu avea, ce dimensiune avea apt dumneaei. Si, daca tot ma aflam in fata INSTANTEI, am zis să mă uit, sa văd cit am io de executat!! Bleahhhhh 450,00. fara caldura!!! Pe ce-oi da io ”banutii” acestia!!! Ma uit mai pe alaturi la..EXPLICATII EXPLICATIVE! Asa constat ca, printre altele io si co-locatarii mei, tre sa mai platim, printre altele, si vreo 300 lei pt o REPARATIE la una bucata pivnita a unui nou-venit (cu coaie mari; scuzati, va roooog!!!), care lucră pe post de nuș-ce-fel de consilier pe al Ministerul transporturilor si care, are vreo 3 case ULTRACENTRAL in Bucuresti, România, UE, si vreo alte 3 prin Italia, tot UE, cit si Conturi grase prin ambele tari din UE, si caruia i s-a spart un calorifer din pivnita aia (comfiscata si aia de la o amarita care a fost evacuata pe Legea 112 si careia nu i s-a mai dat niciodata vreo repartitie de casa!!!). Iaca-șa! Lui i se sparge caloriferu` si noi locatarii platim. Pentru ca, bietul de el, nici nu are de unde! D-aia dna administrator a decis, unilateral, sa faca cheta si sa-l intrajutoram!!! In fine..plec! Imi venea s-o string de git pe venerabila care ma pusese sa-i dau in ghioc! Imi cumpar piinea si ma-ntorc. Incerc sa maninc ceva. Ce? Piine pe care am cumparat-o, nu-mi place nici in cizme. Piine alba! Zici ca-i GUMILASTIC!!! Bleah! Am aruncat banii pe apa dimbovitei (după ce că ș-așa n-aveam!!) si piinea la…porumbei! Gata, nu mai maninc azi! Imi fac o cafă! Ăsta-i bunul cel mai de preț! Dc am cafea, totu-i in regula! Doar ca, nu stiu cum se face ca CINEVA vrea sa bea o..cafea, și pentru ca am incapatinez sa-l servesc, imi suna telefonu`> -Anto, Antoo, Antooo, te caută un fraier!, ma anunta spikăru`. Păi, daca-i fraier, las s-astepte, ii zic spikărului., eu rămînînd de pază llingă ibric, în bucătărie. -Măă, Anto, n-auzi, te caută un FRAIERRRR!!! Asa ca, siluita de strigare, ma duc dupa telefon. Nu suna unul, sunau amindoua! -Ce-i graba asta FRAIERE?, zic, fara sa gindesc. -Ce?, intreaba interlocutorul. – Aaa, scuzati, dle critic! Scuzati, va rog, știți…știți….Beeep..beppp…beeppp, aud in telefon… Și uite-așa, m-am lins io pe bot de o RECENZIE!!! Intoarsă în bucătărie, ibricul meu era…gol! Dăduse-n foc! CINEVA-ul își însușise cafeaua mea…, prin șmecheria, ”iți sună telefonu!” Dar, nu-i bai! E doar o VINERE NEAGRA dintr-o mie cite am avut io pina acum! Autentic life! By Anto.

  • Ivana Cristescu
    Scrie un comentariu…

Florăreasa, “Sfîntul din Ploieşti”, Erm şi ..gardul cel nou


          Florăreasa;

    ”Sfîntul din Ploieşti”;

    Erm; Gardul cel nou

O dată m-am dus cu Erm la Ploieşti.Voiam să mergem fără “gloată”. Şi-am plecat “fără surle şi trîmbiţe”, cît am putut de discret, închizîndu-ne telefoanele, ca să nu fim “descoperiţi”…

Speram să ne descurcăm fără “ghid”. Uşor de zis, greu de făcut!… Dar…mare-I Dumnezeu!

[ Erm, e ( ra )”tovarăşul meu!” Om bun, da’.. cu “lipsuri!”…Pămîntu-i rău că-l ţine!”, ne mai amuzam noi cîteodată. Ăsta e aşaa, mainu-ştiu-cum… Dacă-l lauzi, nu-i convine; dacă-l critici, iarăşi nu-i convine. Aşa că…tot n-o nimereşti, oricum ai da-o! Are nişte mîini de aur. Şi-un creier de numa-numa. Păcat însă că ”n-are mintea-n cap!!!”… E mai tot timpu’..”plecat!” ( în  lumea …lui!!! ), zic eu… I-a dat Dumnezeu talanţi din belşug. Cîntă la flaut şi la pian, scrie, pictează -fără a copia pe cineva- şi e un fin observator al “Lucrurilor lui Dumnezeu!”…doar că trebuie mereu impulsionat…

Am totuşi nădejdea că va veni şi ziua cînd se va hotărî să înmulţească aceste minunate  sfinte daruri!….

N-a sosit vremea!!!”, în zisa părintelui Nicodim Bujor.

Aşadar…”cînd va fi vremea!!”, Erm dragule ( “Boulică al meu”, cum, “ cu graţie” îl alint eu; spre maxima lui frustrare!!! ). Nădăjduim!!!… Ce altceva putem face!… Dumnezeu a lucrat, eu am lucrat…acum, mai trebuie “ lucrezi” şi tu… Nu la ceea ce faci ( în  2009 )!! NU!… Ci să înmulţeşti, cu maximă responsabilitate, talanţii pe care i-ai primit în dar de la Dumnezeu, ca răsplată şi recunoştinţă faţă de Cel Căruia Îi datorezi atît de mult!…

Deocamdată, bucură-te că: “La barza chioară, i-a făcut Dumnezeu cuib!, în zisa părinte-

lui; exact aşa a zis Bătrînul: i-a făcut, nu că îi face, ci că: i-a făcut!]

Noi nu ştiam cum se numea strada şi nici numărul casei unde locuia părintele Nicodim Bujor nu-l ştiam.

De fiecare dată cînd mergeam la sfinţia sa, eu fiind şoferul, eram ghidată de nelipsitul Johan sau de către oricare altul dintre “supuşii” săi. Acum însă nu avusesem “chef” să-i simt prin preajmă, aşa că am plecat la drum, ”fără escortă”.

– Ne-om descurca noi!, îi zic lui Erm. Ploieştiu-i mic, dacă “ne supărăm”, o luăm la pas, stradă cu stradă şi tot îl găsim pe părintele!..

Ajunşi la Ploieşti, n-am rătăcit prea mult…Doar cîteva întoarceri şi reveniri pe unele şi aceleaşi străduţe, ce-mi  păreau a fi cunoscute..

Opresc maşina la o Florărie.

De fiecare dată, cînd mergeam la părintele, îi duceam flori! Le iubea nespus. Le cumpăram, de obicei, din drum, de pe şosea, de pe la porţile caselor. Flori adevărate. Naturale. Crescute în pămînt îngrăşat natural. Acum nu văzusem flori pe şosea. Aşa că, am oprit la o Florărie în oraş.

– Doamnă, vă rog să-mi daţi cele mai frumoase flori şi să-mi faceţi cel mai frumos bu-chet!, îi zic florăresei. Dar ştiţi cum?? Aşa cum n-aţi mai făcut vreodată!, mai adug.

– Îţi fac, frumoasa mea! Îţi fac! Dar  e …scumpe!, zice “negresa”, pardon rroma.

– N-auzi, femeie!, i-am zis, lăsînd la o parte politeţurile ( că doar şi ea mă luase la jargoa-ne..). Am zis: să-mi faci, cel mai frumos  buchet din cele mai frumoase flori! Şi..nu-ţi fă griji! Văd că …”e scumpe!” Dar, îţi zic ceva, şi anume: CEL CĂRUIA I LE VOI DĂRUI, E LA FEL DE SCUMP PRECUM O FLOARE! I-am zis apăsînd cuvintele, căci mă grăbeam şi voiam să mă fac repede înţeleasă…

– Aaa…frumoaso! Se pare că matale mergi la un ..sfînt! Am să-ţi fac cel mai frumos bu-chet!

Bre, aşa să faci! Vezi să nu mă “ameţeşti” cu vorbe, şi, în fapt, să-mi pui niscai pălituri, că nu-ţi merge cu mine. Io-ţi dau cît ceri, fără să mă tocmesc, da’ să-mi faci treabă bună!

– Stai liniştită , ”scumpo!”, mă gratulează “negresa”, schimbînd registru’, nu fac io d’astea! Ai zis frumoase, frumoase-ţi pun! Că doar matale plăteşti!

– Mă bucur c-ai priceput!…

Şi-n timp ce titirisea la întocmirea celui mai frumos buchet, din cele mai frumoase flori,

îmi zice sec:

– Auzi, frumoasao! Ştii că şi noi, aici la Ploieşti, avem un..SFÎNT?

– Haide bre! Nu mai spune!, îi zic. Unu-i prea puţin, dar doi, e deja prea..mult pentru Ploieştiu’ ăsta!! Unde stă şi cum îl cheama? Că poate-i duc lui florile astea!, îi zic în zeflemea…

– Uite-acile-aşa, o iei mata pe strada asta  -îmi zice ea arătînd cu mîna-, mergi pînă la capăt ( vezi că-i cam lungă strada şi un pic şerpuită! ), apoi coteşti la stînga, şi gata! Da’…nu  ştie “mama” numărul casei! Da’ te descurci mata şi fără, că te văd isteaţă!, îmi  zice, fără să-i pese prea mult, dăcă o să mă descurc sau nu…”Facea conversaţie” , feme-ia…ca să treaca timpu’, şi să-mi “ia ochii” de la pălituri… Din zece vorbe m-a lămurit! Sfîntul ei era …sfîntul meu! Părintele Nicodim Bujor! L-am “dibuit” mai repede decît ne aştepam. Şi cît de simplu??!!..

( “Cu o floare poţi cuceri -cîteodată- CERUL!!!” ), se adeverea mie, acum, zicala..

Îmi iau buchetu’, plătesc fără să mai aştept restul la bancnota consistentă, îi mulţumesc “negresei”, şi dispar la maşina…

-“Boulică” ( aşa  îl “alintam” eu pe Erm, spre maxima lui frustrare!! Frumos alint, nu?; îmi plăcea să-l necăjesc, cu alintul acesta ), îi zic “suav”, am cea mai preţioasă informaţie! Hai că l-am “dibuit” pe “MOŞU’ Nicodim!” Uite-acuş ajungem! La capătul străzii ăsteia, pe care taman, ne aflăm, facem stînga şi gata… Numa’ de-om mai dibui şi casa!!!.., îi zic.

– Ei naa! Uraaa!! Ta-na-na-na!! Ta-na-na-na!, fredonează, Erm, fericit -trecînd cu vederea faptul că-i zisesem iarăşi “Boulică” expresie care-l scotea din uz şi pe care eu o rosteam ostentativ-. Ta-na-na-na!!! Sigur c-o dibuim! Doar am fost de-atîtea ori!, zice Erm încrezator ( El era -şi este- mereu încrezător. Chiar şi cînd evidenţele spun altceva. El rămîne încrezător!!! Şi se lasă în grija Domnului! Eu, nu-s aşa…).

– Da. Am fost. Dar uiţi că mereu am avut GHID? Şi uiţi că eu conduceam maşina asta, în timp ce tu ascultai Haggard dormitînd?..

– Mdaa ştiu!!! Dar mai ştiu şi că, atunci cînd mă trezeam “din dormitare”, o făceam, mereu lîngă un gard VERDE!

– Bun indiciu’!!, dragul meu. Un gard verde, în Ploieşti pe stînga! Bine-aşa!, îi ziceam persiflîndu-l…

N-apucarăm să ne contrăm  prea mult, c-a şi sosit  “staţia terminus”. Parcăm pe trotuar undeva lîngă un gard…maro. PROASPĂT-VOPSIT! Coborîm din maşina.  Nedumeriţi, oarecum, pentru că nu era niciun gard verde pe-acolo. Ne începem căutarea…

– Parc-ar fi poarta asta!, zice Erm, arătînd spre una dintre porţi.

( Acum, erau 3-4 case, cu garduri de aceeasi culoare: maro! ) Hai să sunăm!, Anto.Unde-o fi soneria?, zice şi caută bîjbîind, Erm, băgîndu-şi mîinile după un gard, în interiorul curţii, unde ştia el că era soneria )…

– Nuuuu!!! Nu e aia poarta! Nu suna! Că nu e aia casa. Şi vezi să nu te-nhaţe cîinele!!…

Nu-i asta casa! Părintele n-avea cîine! Sau, cel puţin, eu n-am văzut niciodată vreunul. Poate mi-a scăpat! Oricum, hai, te rog, fii mai cu grijă, că ne punem lumea-n cap, pe-aici, şi-or să creadă oamenii că sîntem niscai spărgători, ziua în amiaza mare!!!..Am venit la părintele după Cuvînt de Folos, şi… plecăm bătuţi! Ai grijă! Să facem gălăgie cît mai puţină!!…Hai să gîndim de două ori înainte de-a acţiona!…Să nu-i facem supărare părintelui, deranjîndu-i vecinii!!.. Nu mai suna aiurea, măăă…”Boulică” ( îl gratulez eu! )! Nu-i nici asta casa!, îi zic după încercarea trei…

– Ba da, Anto, uite fereastra aia deschisă e de la camera părintelui! Ştii că o ţinea totdea-una deschisă vara!…

– Aş! Nu mai ţine altul fereastra deschisă, că de’, tre’ să vină doi proşti de la Bucureşti şi să se ghideze după o fereastră deschisă, în Ploieşti pe stînga! Măi-măi, ce mai logică! Spargi ziduri cu ea!  Au închis ăştia din Ploieşti ferestrele că vine Erm, din Bucureşti, în vizită la părintele Nicodim Bujor şi nu cumva să-şi piardă reperu’! Stai blînd, nu mai su-na să deranjezi oamenii pe-aici! Hai s-o luăm prin eliminare!, îi..tot dădeam eu,”inteli-gent”. Şi dăi şi luptă…

Nu mai era niciun gard verde acolo. Principalul nostru punct de reper se evaporase! Apoi, parcă nici aleea din curte nu mai semăna, nici pomii nu mai erau dispuşi, parcă, în ordi-nea pe care noi o ştiam…Offf!!! Eram derutaţi.

Am tot orbecăit de la un gard la altul, dus-întors, preţ de cîteva zeci de minute …Şi cînd te gîndeşti că plecasem pe furiş, din Bucureşti, ca să nu ne ştie Johan!!! Pfui!! Ce s-ar mai veseli,”neisprăvitul” ăla, de-ar şti că noi rătăcim de-a surda, prin Ploieşti, şi nu-l găsim pe Moşu’ Nicodim !!!…

Pierzindu-şi răbdarea, Erm, se opreşte la una dintre porţi, care i se păruse cel mai aproape de ceea ce ştia, şi-mi zice:

– Anto, io sun aici! Că aici stă parintele! Uite şi tu…şi îmi dă tot felul de argumente “solide”…ca chişleagu’…

– Biiine, sună! Dar dacă te ia cineva cu reteveiul, nu eşti cu mine!, îi zic sec.

– Ei naaa!..Mă renegi???!!!, îmi zîmbeşte larg…enigmatic. Asta e!..Risc acum, ce să fac?!!!Şi zicînd, împinge de poartă. Dar poarta era încuiată! Se vedea cheia pe dinăuntru, printre stinghiile gardului…Sunăm ! Nimic!… Mai sunăm o dată, încă o dată şi încă o dată şi..nimic!

– Măi Erm, poarta pare a fi asta! Dar..de ce nu iese nimeni? De ce nu răspunde dna Mia

( Proprietăreasa. Doamna la care locuia, de cîţiva ani buni, părintele.) Ea ieşea pe dată. Se pare că am geşit adresa!, îi zic lui Erm.Totuşi asta pare a fi casa…chiar dacă gardul e acum maro. Se vede, clar, că e proaspăt-vopsit. Deşi nu pare a fi gardul pe care-l ştim noi…Ăla era din lemn ceva mai vechi, erau mai mîncate scîndurile pe la capete…

Ia mai sună, Erm! Mai sună!, îl îmbii. Părintele nu pleacă nicăieri. Şi nu cred că-l lăsa dna Mia nesupravegheat… Ştii doar cît e de grijulie cu el !!…

Mai sunăm o dată şi încă o dată şi, cînd ne aşteptam mai puţin…ţac!, se deschide uşa la tindă…În spatele uşii, părintele!!! Ghemuit, stătea pe jumătate într-un fotoliu, pe jumătate pe jos, slăbit…ţinîndu-se cu o mînă de clanţa uşii, uitîndu-se tăcut, neputincios, la noi…

– Văleleuuu, părintele!!!, zice Erm…Na, Anto, ce-am făcut? Uite părintele s-a dat jos din pat şi s-a tîrît pînă la uşă!!!…ca să ne deschidă nouă!!!…Doamne, Anto, ce-am făcut? Ce fac acum ? Sar gardu’? Dacă se ridică din fotoliul ăla ca să ajungă la poartă şi cade pe caldarîm?…Ce fac, Anto?, mă tot întreba, Erm, disperat. Uite-l, dă să se ridice! Doamne, dacă…

– Dacă..dacă..bla..bla…Sări, desigur! Nu mai pierde timpul! Faci ca ăia cu drobul de sare! Sări! Dar, nu înainte a-l întreba pe părintele. Să nu se supere dna Mia! Ştii că şi aşa nu-i trebe’ ei prea mult!!…  Şi-apoi e curtea omului…

Şi nici una, nici două, strig la părintele:

– Părintee, poa’ să sară gardu’? Staţi acolo, cuminte, pe fotoliu, vă rugăăăm! Staţi acolo! Nu vă ridicaţi! Că venim noi! Nu vă  ridicaţi!!!

Poa’ să sară gardu’???…

Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, ca pentru sine, abia auzit, părintele…

– Nu-i bai! Numa’ staţi acolo, părinte, vă rugăm!…Şi ziceţi dacă să sară gardul …

Da’ să nu cadă! Să nu cadă!, repeta, “absent”, “Bătrînul”… Nu vorbea cu noi…

– Nu cade!, părinte. Şi dacă va cădea, ”pagubă-n ciuperci!, îi zic…

Nici una, nici două, cum primi încuviinţarea -sau ce i s-a părut lui a fi încuviinţare!!-, Erm, se-avîntă pe gard..Şi, cînd credeam că tocmai a scăpat şi a trecut dincolo, i s-a agă-ţat un crac de la pantaloon în una dintre scînduri şi l-a atîrnat  în..gard…cu josu’-n sus…Offf!!! Exact ce ne trebuia ( Ştiam eu ca “Boulică ăsta al meu, nu-i bun de nimic!!!”, îmi zic în gînd )! Erm se zbătea acum, neputincios, prins în gard, ca şoarecele-n capcană…

Încerca să scape.Trăgea de crac, să-l rupă, ca să se elibereze şi…nimic. Era suspendat, aiurea de tot, într-o poziţie care nu-i permitea să mai facă nicio mişcare. Se zbătea ca un pui de găină prins în gard ( Ce să-ţi fac “Boulică?” Ăsta-i “riscul” dacă porţi blugi de fir-mă!!!, îmi venea să-i zic fudulului. Care, atunci cînd era vorba să-şi cumpere o pereche de pantaloni, mă căra tot Tîrgu’, pe la cele mai “de fiţe” Magazine, să-şi ia lucru’ de mar-că!!! Numa’ branduri prefera! Vorba aia: şi sărac şi fudul!; Strîmba din nas, mofturind, mai ceva ca un prinţ!!! Îmi venea să-i “amintesc” eu acum, toate astea, în timp ce el atîrna, ridicol, în gard!!!; dar ştiind că şi-ar fi ieşit din pepeni şi nu mi-ar fi iertat-o prea curînd, am păstrat…sobrietatea ce se impunea momentului!!! )! …Faza era de Benny Hill. Sau, mai degraba, era de rîsu’-plînsu’…

- Să nu cadă! Să nu cadă!, repeta părintele…

Cu chiu cu vai am urcat pe gard, numai Dumnezeu ştie cum ( gardul era foarte înalt pentru mine, era un gard, nefiresc, înalt ), şi am  reuşit să-l “desprind” pe Erm din gard, tăindu-i cracul pantalonului lui de fiţe!!!, cu-n cutter găsit prin port-bagajul maşinii…

Ajuns la sol, în cap, s-a dezmeticit rapid ( n-aveam timp de pierdut cu văicăreala! ), mi-a descuiat poarta şi am intrat, alergînd amîndoi, la părintele…

Părintele, văzîndu-ne, în sfîrşit, lîngă el, ne-a îmbrăţişat, strîngîndu-ne afectuos, în bra-ţele-i plăpînde, ca pe nişte odoare de mare preţ, repeta mereu:

Măi copii! Măi copii!!…M-am temut să nu cadă! M-am temut să nu cadă! Mă rugam…să nu cadă!!!, zice, într-un tîrziu, părintele, după ce ne strînge bine la piept, ca pe nişte comori de mare preţ… Apoi, făcînd abstracţie, parcă, de prezenţa noastră, zice ca pentru sine: ”Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale, şi niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre Slava Măreţiei Minunilor Tale!”  Şi repetă de trei ori: ”Mare esti, Doamne…”

M-am temut tare, să nu cazi!, îi zice apoi lui Erm, sărutîndu-l pe frunte, mîngîindu-l,  îmbrăţişîndu-l, binecuvîntîndu-l şi pecetluindu-l cu semnul Sfintei Cruci…

( Bătrînula ştiut” că, dacă se va sui pe gard, ca să-l sară, Erm, va avea  ..probleme!!! El, “văzuse” dinainte, cele ce aveau să se întîmple şi de aceea tot zicea: ”Să nu cadă! Să nu cadă!“, evitînd să dea un răspuns direct, la o întrebare directă, atunci cînd noi îl tot întrebam dacă ne permite să sărim gardul.)

Stăteam acolo în hol, părintele în fotoliu, iar noi pe jos, la picioarele lui, precum puii sub cloşcă şi ne bucuram de mîngîierile şi de îmbrăţişările părintelui şi-l ascultam…

Şi cum ne bucuram noi, infinit, şi ne îmbrăţişam duios cu părintele nostru drag şi scump, numa’ ce-apare, pe uşa din spate, dinspre bucătărie, nimeni alta, decît …dna Mia!, şi dă peste noi, acolo-n hol, pe jos, toţi trei, îmbrăţişaţi, ca-ntr-un “grup statuar”.

– Pe unde-aţi intrat,  măăăiii?, răcneşte ea…”spărgînd văzduhul”…

– Pe poartă!…Ammm..am ..sărit gardul!, zice Erm cu seninătate, oarecum fîstîcit de strigătele ei ( Ăsta nu ştie să mintă! Nici măcar atunci cînd e strict necesar..Mă seacă uneori cu sinceritatea lui imbecilă.Uneori mai e necesar ca omul să mai şi ocolească adevărul, îi ziceam adesea, dar ăsta n-avea urechi de auzit. El mergea aşa de-a-n boulea…Iar acum, îmi venea, de-a dreptul să-l sugrum!!; dar… nu era locul potrivit!!!…).

– Pai, de ce-aţi făcut asta, măăăiiii? Dacă rupeaţi garduuu’???…D-abia l-am făcut! M-a costat 10 milioaneee!!! Dacă rupeaţi garduuu’???, turuia dna Mia….Şi..cîte-o fi mai strigat ea acolo, în năduful ei. Răcnea de ne spărgea urechile! Sau, cel puţin aşa ni se părea, nouă, acolo, în liniştea ce domnise pînă la sosirea ei “intempestivă”…

Noi rămăseserăm sideraţi şi nu prea mai ştiam ce să facem şi cum să ne comportăm. Dna Mia striga cît o ţinea gura. Se vede treaba că o cam supăraserăm! Un pic mai mult!!!…

Ne părea rău că i-am făcut femeii supărare, dar cel mai rău ne părea că-i făcem tulburare părintelui. Nouă, sincer, nu ne prea păsa de ea! Nouă ne păsa de părintele! El însă, tăcea..mîlc! Iar noi, eu şi Erm, nu ştiam cum am mai fi putut s-o dregem. Ne ceream scuze mereu, dar dna Mia, parcă nici nu ne mai auzea.Turuia întruna, amintindu-ne, printre altele că gardul costase 10 milioane şi că noi i l-am fi putut  rupe, aşa de nou!!!…Dar, ce mai puteam face? Nu mai puteam schimba lucrurile, deşi tare mi-aş fi dorit!  Îmi venea, la un moment dat să-i zic:

– Da’mai taci, femeie!, că-ţi dau dublu cît ai dat pe el, numa’ să faci linişte…Dar, nu-mi permiteam pentru că şi aşa “sărisem calul”, sărind gardul şi nu voiam să înmulţim răul prin “zona” şi aşa..”minată”…Şi-apoi, ne era atît de drag părintele, că nu i-am fi făcut, noi, o aşa supărare! Să o afrontăm -pe faţă- pe dna Mia!, “patriarhul” lui [Aşa o “bote-zase” el, sau aşa o percepusem noi. Nimeni nu mai ştie. Cert este că noi ( toţi din grupul nostru ) ne “temeam” de ea şi n-am fi vrut s-o supărăm pentru nimic în lume. Deşi, nu ştiu cum se făcea că, mai mereu, ne ieşea pe dos!!…Şi mai tot timpul îi dădeam pricina de sfadă…Cu cît ne străduiam mai mult să-i fim pe plac, cu-atît mai mult dădeam cu “oiştea-n gard! Oricît ne străduima, ne ieşea, mai mereu, pe dos…]

Şi ca să incheiem “represaliile”, în semn de pace, îi şoptesc lui Erm la ureche:

– Dă-i florile! Dă-i florile, Erm!…Erm, însă încremenise cu braţul de flori în mîini, se uita siderat spre femeie şi nu mai scotea nici un chiţăit! Nici paşi spre dna Mia nu făcea şi mai stătea nemişcat şi-n faţa mea, blocîndu-mi trecerea! Drept pentru care, îl împing de la spate, zicîndu-i răspicat, în urechi:

– Du-i florile, Erm! Du-i florile!! Tu nu auzi?? Du-i florile!!! ( măi “Boulică”, îi şotesc apăsat, accentuînd pe apelativu’ “Boulică”, în urechea ascunsă după claia de păr lung. Eşti surd?!!, îi zic aranjîndu-i părul pe după ureche, ca să nu-şi dea seama dna Mia că-l sudălmesc şi-l împing de la spate.)

Dar Erm nu îndrăznea să facă un pas. Parcă era înfipt în podea! Şi-atunci, îi smulg din braţe buchetul cu Crini albi Imperiali, îl împing la o parte, înaintez spre dna Mia şi-i întind florile peste masa care ne despărţea, zicîndu-i sec:

– Dna Mia, vă rugăm să ne iertaţi pentru gard! Noi… v-aduseserăm un buchet de flori! Vă rugăm să-l primiţi!… Şi primiţi, vă rog, şi scuzele noastre, dar.. ştiţi…părintele era pe prag şi…

Aş!..Am pus paie pe foc! Abia atunci, uitîndu-se ea mai atent, ştiind că de fiecare dată cînd îi aduc flori BĂTRÎNULUI  îi aduc şi dumneaei, a “văzut” că părintele avea braţele încărcate cu Crini Imperiali, pe care sfinţia sa le strîngea la piept, mai-mai să le strivească şi le mirosea …“absent”, băgat cu nasul în buchet, ca şi cum pe-acolo, prin jurul lui, nu se-ntîmpla nimic!!!… Şi-atunci a început iar să tune:

– Ce faceţi părinteee!!! Nuuuu!!! N-aveţi voieee!!!…Ştiţi că aveţi probleme! Vă rog, NUUUuuu!!! Şi, într-o fracţiune de secundă, ajunge lîngă “Bătrîn” şi dă să-i smulgă buchetul de crini din mîini.

Ce-am făcut ?, ne întrebam, eu şi Erm, uitîndu-ne şi mai nedumeriţi, unul la altul şi, totodată, la părintele şi la dna Mia, privind cu uimire scena. Îi dădusem părintelui nişte flori, nu otravă!!!…Eram tare dezamăgiţi…

Nu-i nimic! Nu-i nimic!, vorbea, părintele, ca pentru sine, abia auzit. Nu-i nimic!, repeta, mirosind, parcă absent, florile, nedîndu-le drumul din braţe…

Jenaţi de situaţie şi oarecum “în culpă” ( deşi neintenţionat! ) am vrut să i le luăm din mîini, ca să dregem situaţia, dar părintele ne-a rugat să i le mai lăsăm să le mai miroase…doar puţin, că tare-i plac..

– Bine! Puţin, da’ pe urmă gata!, a decretat, cedînd, dna Mia. Auzindu-l şi văzînd cu cîtă ardoare ţinea părintele la piept buchetul de flori de Crini Albi, s-a mai îmblînzit un pic.

– Ştiţi, părinte, că nu vă fac bine?!, a mai adăugat ea, după care, a luat florile de la mine, a mulţumit, s-a liniştit oarecum, ne-a şi zîmbit şi ne-a zis că ar fi trebuit să sunăm ( de parcă noi nici nu sunasem din destul!! ), că ea se dusese la bucătărie să-i facă părintelui ceva de mîncare…

Apoi s-a retras în bucătărie şi şi-a văzut de oalele ei ( ce noroc pe noi că avea treabă!!! Uraa !!!.), uitînd chiar şi de florile din braţele părintelui (Aşa era ea, mai mereu, vulcanică. – Dumnezeu s-o odihnească în pacea Sa!- Dar uita repede şi, apoi, se purta cu noi, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat! ). Iar noi am putut tăifăsui, liniştiţi, mult şi bine, cu scumpul şi dragul nostru părinte Nicodim Bujor, căci nimeni nu ne-a mai tulburat…spre bucuria noastră supremă…Dumnezeu ne-a compensat mîhnirea, cu vreo două ceasuri de “taifas” duhovnicesc! Slavă, Ţie, Doamne! Ne aflam acum în sînul lui “Avraam”…Şi am stat acolo pe săturate! El era AVRAAMUL nostru!!

Ne-am cuibărit, din nou, la picioarele părintelui, iar el ne mîngîia şi ne vorbea, blajin, liniştitor. Şi am cules învăţătură şi-am luat sfat! Apoi, din nou, ne-a vorbit părintele, în parabole ( ??!!.) I-a sărutat mîinile lui Erm, înainte ca el să apuce să şi le retragă…şi i-a spus vorbe de “nedesluşit!!!”...După care am puces la drum…nu înainte de a-l întreba:

– Părinte, cînd să mai venim? Cînd, cam pe la ce ore să ajungem ca să nu deranjăm?

Oricînd! Oricînd! Cînd vreţi şi cînd puteţi!, zice părintele. Şi, ca şi cum şi-ar fi adus aminte de ceva, a continuat: …pe parcursul zilei!…

– Bine, părinte! Pe parcursul zilei! Am înţeles! Mulţumim pentru dragostea cu care ne înconjuraţi! Şi ne iertaţi!

V-aş fi zis: 24 din 24, completează părintele, dar…”patriarhul!!!”…ne zice şugubăţ. Nu mă lasă “patriarhul!”, trebuie fac ascultare depatriarh!”, precizează părintele!!!, că eu v-aş primi 24 din 24…

– Mulţumim, părinte! S-a reţinut! Surutăm mîinile!, părinte. Să vă găsim sănătos, data viitoare!, i-am zis tare ca să ne facem auziţi, iar mai în taină, mai în sîn, am zis: şi eliberat de subjugul fascist!”…Şi ne-am îndreptat spre poartă chicotind de gluma noastră proastă, care-i era adresată, evident, “cerberei” dnă ..Mia!!

Nu mai mult de 100! Nu mai mult de 100, copii!!!…ne zice părintele, după ce ne mai binecuvîntează încă o dată.

( Se referea, evident, la faptul să nu merg mai mult de-o sută km la oră. Ştia că nu prea am răbdare în trafic…)

– Am înţeles!, părinte. Voi încerca! “Nu mai mult de 100”, îl asigur. Dacă atît permite Radarul!…mă supun

Era în vara anului 2007

                                         Cap 6

                         “Lucrarea” părintelui în viaţa mea

       Binecuvîntarea din 2005; Alergatul

În convalescenţă fiind eu, în 2005, după o îndelungă paralizie -care a durat mai bine de un an ( o VEŞNICIE!!! )-  am ajuns la părintele Nicodim Bujor, pentru prima oară, aşa cum am mai spus, în prima zi a Paştelui, împreună cu alţi, vreo 10-12 amici – la acea vreme.

Păşeam încet, mărunt-mărunt în poziţie semiîncovoiat.Una dintre vertebre, cît şi cocci-sul mă împiedicau să păşesc şi să merg vertical, aşa cum merge tot omnul…

Va continua…

( Fragment din cartea: “Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut”, de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea)

Și tot despre IPOCRIZIE și..SOFISME….


Intru pe Feisbuc și găsesc o invitatie la o..Seară de poezie. Io, după cum deja mulți știu, nu mă topesc după poezie, decît dacă ea, poezia, este ca cea a lui Coșbuc: ”Noi vrem pămînt!” sau cum e ”Moartea căprioarei” a lui N Labiș (după mine, cea mai faină poezie de pe mapamond!!)! Lirismele mă bagă-n Spital, subito!!! Și cum mi-e frică de injecții, îmi iau măsuri de protecție.., mai ales că, în ultimul timp mi s-a-ntîmplat să aud și să văd..”cai verzi pe pereți” și să-mi audă urechile multeeeee ”cuvinte goale”…

Sumedenie de ”poeți și ..poetese!!!”, mă asasinează, zilnic, fără milă, pe situri cu pretenții literare, astfel încît, cînd mai dau peste un verset acatării (apropos, îmi place f tare Luminița Zaharia; Felicitări doamnă! Ești UNICĂ! Asemenea lui Petre Moise în muzica psaltica! Felicitări și ție, Petre Moise! Și-mi place Constantin Cristescu, Lupul Alb; Felicitări! Sînteți buni! Și-mi mai plac cîțiva al căror nume îmi scapă acum. Vorbesc de cei din ”poezia română actuală”, la care se referea criticul de la Ed Po…, vol.I, după cum veti vedea mai jos) care să-mi mai mîngîie auzul cu simfonia versului, a rimei și a iambului, plec de la computer și bat mătănii Domnului pentru Harul divin pe care l-a pus în creatura sa, omul, poetul!

Am mai spus, dar o voi repeta, eu sînt pentru ca, fiecare individ să se individualizeze prin Har, nu prin ipocrizie, și să facă fiecare după TALANTUL primit: cel căruia i-a fost harazit dansul, să danseze, cel căruia i-a fost dată mînuirea tîrnăcopului, să-l mînuiască, celui care tre` să conducă tractorul în brazdă să o facă, cel căruia i-a pus Dumnezeu o MUZĂ în destin, să creeze, dar, versuri și așa mai departe…

Care va să zică întru pe Feisbuc. Găsesc o Invitație la o Serată literară. Intru să văd locația! Hmmm! Locul în care nu am fost NICIODATĂ dar…nici nu tînjeam să merg! Dau să văd despre ce EVENIMENT este vorba și găsesc. Citesc ceva, un fel de recenzie-recomandare: {”În poezia Adxxxx GRxxxxxx textul e locul în care realitatea și imaginea ei apar într-un continuu entanglement și “viața îți oferă tot felul de surprize”. Imaginația lucrurilor, “surori gemene cu amintirea lor”, e eliberată de litera “rostită la momentul oportun”, și rădăcinile lor se împletesc ca o strângere de mâini sub spărtura făcută de ea în zidul incomunicabilității. Atrase în crăpătura timpului, prezența și absența constituie prin alternanța și reflexiile lor cromatismul unei melodii gestuale ce alcătuiește sinestezic, în rotirea sa, vederea recuperatoare a lumii “chiar în acest proces de instituire spontană a realului în literă”, după cum observa criticul Mxxxx Mxxxx. Acesta din urmă o consideră pe autoare, în volumul “poezia română actuală” (ed. pontica, 1998, vol. I), “cel mai tânăr poet post-textualist” } Uffffff, mă ia capu`! I-auzi frate, ce zice FC aici: ” ..realitatea și imaginea ei apar într-un continuu ENTANGLEMENT”. I-auzi bre!!! Au uitatără rumânașii noștri (deveniți poeti, prozatori, critici literari, unii, și..formatori de opinie ) limba română! Autentica noastră…limbă română plînge și se tînguiește, cu amar, sub presiunea franțuzismelor, a englezismelor, a neologismelor în general!!! A smiorcăitelor sofisme de doi bani!!  Că deh`, tre` să ne dăm oleacă în stambă, că sîntem docți!!!, măcar așa ca să arătăm c… ”am cu ce măh, am cu ce!!!” Da ia mai auzi ceea ce niciodată nu ai mai auzit pînă acum, neicușorule: ” cel mai tînăr poet-textualist!!”. Pfuiiiiiii, cîtă imaginație  ca să creezi asemenea sofisme!! Apoi, dragii mei, nu-s deloc curioasă să ajung la Seara de Poezie la care cineva, necunoscut mie, m-a invitat pe Feisb! Mă tem că poemele ar putea fi asemenea prezentării din introducere, și anume, mult zgomot pentru…prea puțin. Și să am parte de o pleiadă de sofisme deșănțate, care să mă scoată din uz în loc să-mi creeze o stare de comfort. Deși..s-ar putea să mă-nșel! Și poetesa ori poetul să fie într-adevăr la înălțimea…sofismelor exprimate mai sus de FC, cel care ne recomnadă Seara literară și pe poet/ă! Dea Domnul să fei așa, deși, pe mine, intuiția nu m-a înșelat NICIODATĂ! Așa că..n-am chef să risc! Mai ales că afară plouăă, plouăăă, plouăăăăăăă…

Te salut, VOIOS, generație de..”tineri poeti-textualiști!”, la care realitatea și imaginea ei sînt într-un continuu ENTANGLEMENT. Ce să-i faci? ”Viața îți oferă tot felul de surprize”. Surpriză, și încă una mare, a fost și pentru mine să descopăr ENTANGLEMENT-ul dlui FC!! Upssss, mi-am stîlcit limba destul! Tre` să fac exerciții serioase cu EN-TAN-GLE-MENT-ul  acesta!!!…

Ipocrizie…


  La mare rang a adus românul ipocrizia! De fapt, toți oamneii o practică într-o mai mică ori mai mare măsură, dar la noi, la români, parca mai abitir decît la alte nații. Ei bine, că nu am umblat eu prin lume ca să știu, dar…mai bine, fiindcă măcar așa nu mă mai lovesc și de ipocrizia altor ..neamuri. Mi-ajung neamurile noatre proaste!! Le zic proaste pentru ca NU SINT DEȘTEPTE în a cultiva PRINCIPIILE care, după cum se știe, sînt LEGI NESCRISE ale lui Dumnezeu! Dar ce vorbesc eu? Cui îi mai pasă acum de Dumnezeu și de Legile LUI?? Acum primează BANU`, Rangu` și JILȚU` în care stai! Iară mie, pur și simplu, mi s-a actrit de ipociti și de toată ipocrizia lor! M-am săturat de SISTEME și de GĂȘTI, de CASTE care ”fac legea” in țata asta în care DESTINUL m-a hărăzit să viețuiesc! Viețuiesc??!! Exist, și asta îi încurcă mult pe unii, dar…și mie îmi dă ceva (mai mult!!!) bătăi de cap!!!

Nu de mult am ieșit, cum-necum, dintr-o MAFIE ( cea a Obiectelor de Cult peste care mai-marii BOR au pus  MONOPOL, sub TAINICA și NEÎNȚELEASA TĂCERE a preotilor și a enoriașilor ascultători la cele administrate de mai-marii lor -și nu vorbesc acum de cele sfinte, că pe acelea nu se silesc ei a le administra, ci de cele ce par a fi…sfinte) și  DESTINUL, implacabilul meu DESTIN, m-a purtat el (multe giumbușlucuri mai face cu mine!!; asta pînă m-o sictiri suficient cît să-i trag una-n freză!!! si sa-l trimit la plimbare..) spre o…altă Mafie!!! MAFIA CĂRȚILOR! Acum, Doamne iartă-mă (că era să-l pomenesc pe Stăpînul Mafiilor!!), încă nu știu care dintre cele două e mai mare, dar știu că au CĂPĂTENII aproape identice, care se ghidează după același princiupiu: BANU`! Și..dacă ai bani, evident că ai PUTEREA și ai..un cuvînt de spus într-o societate lipsită de PRINCIPII, în care BANU face Legea! Iar tu, individ cu principii, n-ai decît să ți le faci sul și să ți le bagi în cur, fiindcă NIMENI nu dă doi bani pe tine, pentru că oamneii au nevoie de bani, de ranguri, de jilțuri, nu de kkturile tale de principii!!! Plus că, dacă ești un individ care ții la principii, automat vei intra în confict deschis cu cei fără și vei ajunge curînd UNA BUCATĂ PERSONA NON GRATA! Și apoi ”cînd cineva e prigonit, ceilalți fug de acesta ca de un lepros” sau, mai exact, ca dracu` de tămîie!!

Eiiiiiiii, și…s-a făcut că, ieri am ajuns să mai cunosc încă un EDITOR (să-i zicem așa unui individ oarecare, care si-a înființat într-o pivniță, într-un subsol de bloc -plin cu tevi  prin care se scurge, la propriu, kakatu` uman; tot e bine și-n pivniță, măcar asta există FIZIC și-i mai mult decît una virtuală, la care așa-zisul patron sau, mai nou, MANAGER, profitînd de naivitatea ta să-ți mai ia și banii- nici mai mult nici mai puțin, o…EDITURĂ!, de unde-nvîrte, și el, o cîtime din CARTEA produsă în Țara lu` Paură-vodă…)! Încă unul!!! “Doamneeee, spune-mi ce-am greșit!!!”, vorba lu` Bănică jr….

M-am prezentat cu un Manuscris la care am lucrat cam 3 ani! Speram într-o colaborare, deși știut este că editorii ăștia nu oferă mare brînză pe creația ta! Proporția dintre ceea ce-și oferă ție și ceea ce-și rezervă luiși, este nu jenantă ci umilitor de jenantă!!!…

M-am dus totuși…

Am găsit locația, oarecum, repede, doar că descoperind-o mi-era cam tîrșă să intru. Dar fiindcă earm însoțită de ”secretara și PR-ul meu”, ne-am îndemnat una pe alta și am coborît treptele spre o…Pivniță!!!, prin spatele unui bloc de cartier…Eheiiii, oamnei buni, habar n-aveți ce bani învîrt unii, chiar și prin aceste..subsoluri de bloc!!! În fine! Am intrat ”comentînd” cu ”secretara mea” starea locației. Aia, ”secretara si PR-ul meu” nu voia nici în ruptul capului să intre, de teamă ”să nu o violeze careva” prin subsolul ala!!! Plus că are fobie de coborît scări…și de spații de genul celora în acre tocmai încercam s-o conving să mă însoțească și să intrăm…Am intrat dar am intrat…comentînd! pe asat n-o poți opri cîn ceva nu-i convine! seamănă cu mă-sa! E mai așa, mai…din topor. De la Zamostea de sus! Acolo oamenii spun pe față, fără ocolișuri ceea ce au de spus!! Și asta, ”țăranca de Zamostea” nici ea nu se dezminte! Poți s-o tai cu toporu`, că ea tot se exprimă…A;a c[ s-a exprimat și acum, coborînd, mai mult siluită de mine, scările PIVNIȚEI, pardon..EDITURII…

Ei bine, individu`, patronul Editurii de Pivniță, nu știa cine sînt! Dar, vorba Mititelului cu maneaua (cînd l-a luat Iulia Albu la un post TiVi cu: ”îmi pare rău dle Adi M, dar eu nu vă cunosc, nu știu cine sînteți!!!” -asta așaaaa, ca afront căci, cine, Doamne iartă-mă, nu a auzit măcar și o dată în trafic, răzbătînd în miliarde de Hertzi dintr-o mașină, la un semafor care ține o veșnicie, lătrătura lui Cel atît de Mititel ca mărime fizică, din lumea manelei, și anume: ”auuuuuuuuuuu, viața meeeeaaaaaaa!!!!”; imposibil, așadar să nu-l fi auzit chiar și ”maestuoasa stilistă”, Iulia Albu, care-și plimbă ”cu stil” găina, pe LULU a ei, pe Calea Victoriei, în loc să poposeasca, sărăcuța, măcar și pentru o vreme, cu găina ei cu tot, dacă vrea -că și ăleia, adică găinii, îi trebe` de-acum ceva tratament, ca s-a molipsit, biata de ea, de la stăpînă-sa!-, pe la Sănăcădiți, să încerce cumva vreun tratament adecvat pentru eliberarea de EUL care-o stăpînește și-o face să se creadă Regina Fashion-designului din Univers!!!-, la care A Mititelu i-a răspuns frac: ”nici eu nu vă cunosc, don`șoară!” (Corect! La obrăznicie se răspunde cu obrăznicie! Zic. Pentru că ”don`șoara” asta prea se crede buricu` pămîntului!!!; trebuia să i-o (s)pună careva, cumva!!! M-a uns pe suflet manelistu`!!!, cînd i-a dat replica asta INTELIGENTĂ!!!, a crescut ]n ochii mei!!!), nici eu nu-l cunoșteam pe el, pe EDITOR, așa că am purces mai întîi la scurte descrieri curriculare și așa am ajuns să-i spun cum că am mai publicat și alte cărți decît cea cu care mă prezentasem la ”Editura” `mnealui, pentru un eventual contract de colaborare! Dar cînd a descoperit domnia sa Editorul cine sînt și ce fel de teme abordez, cînd a aflat despre mine că tai în carne vie și că NU CRUȚ pe nimeni și NIMIC  atunci cînd e vorba de ADEVĂR, nu a mai fost interesat nicicum de scriitura mea, chiar daca publicarea, cel putin a unui Manuscris al meu, chiar și într-un singur tiraj, i-ar fi adus importante zerouri in cont! O propunere mi-a făcut totuși, dar a fost cam ca cea din filmele cu Big Mac, in care, Gardianul Închisorii le zicea prizonierilor: ” băh, aici ori faci ca mine ori faci ca mine!!!”, adică aveam oportunitatea sa public sub Editura `mnealui, doar dacă: ori publicam sub preudonim, ori schimbam ”pe alocuri” Structura Textului!!!, ceea ce însemna cam 90%. Și cum nu puteam să accept nici una, nici alta, m-am ridicat de la ”masa tratativelor” (unde a fost cam ca România la Yalta), și, luîndu-mi Manuscrisul, am părăsit ”Sediul Editurii” .

Apoi, toată după-amiaza am fost urmărită de ipocrizia individului! Nu a lui, neapărat! Ci a individului care-și caută doar comfortul material și un statut social bine implementat între mafioții care fac legea în toate domeniile, de la cel Religios, pînă la Asociația Drumurilor ori a Kăkănarilor și a mai știu eu ce!!! Nimeni nu mai caută ADEVĂRUL! Minciuna și fățărnicia au ajuns la loc de mare cinste! Iar indivizii societății, din ce în ce mai ipocriți! Căci, nu-i așa, învățăm unul de la altul…

În incursiunea aceasta am descoperit în plus -nu că pînă acum îmi era străin lucrul acesta! nicidecum!  aș putea exemplifica chiar, dar nu e cazul acum- că indivizi din aceștia fără scrupule sînt cei care scot pe piață cărți precum ”Viețile și minunile anumitor sfinți”, iar lumea le cumpără, înghesuind, astfel, bănet de bănet în buzunarul, mă rog: CONTUL, editorului, căruia nici că-i pasă lui de viața de sfințenie a Sfîntului despre care a scris/publicat sau de sufletul individului care cumpără, ci de numărul de exemplare tipărite și vîndute la..”fraieri”. Și întru aceasta, mă gîndesc că acele cărți, nu sînt cu mult mai departe decît maneaua aia pe care-o tot aud pe la semafoare răzbătînd să-mi ardă și să-mi desființeze timpanele cu lătratura decibelilor: ”auuuuuuuu, viața mea!!!” Drept pentru care, nu-mi rămîne decît să mă aolesc și eu…”auuuuuuu, viața meeeaaaaaa!!!”…Ce mă fac, Doamne, cu ea??, în condițiile în care, toți semenii mei, indiferent de rasă, sex, nație sau religie sînt stăpîniți de DUHUL FINAȚIST… ori de..EVLAVIA de a NU SUPĂRA…

Renunțăm sau nu la PRINCIPII???

Eu una, prefer să deranjez cu ADEVĂRUL!

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 368 other followers