Articol preluat de pe Blogul „Trezirea inteligentei”
„În această stare de pasiune fără nici un motiv, există intensitatea eliberată de orice atașament, dar când pasiunea are o cauză, există atașament, iar atașamentul este începutul durerii.
Cei mai mulți dintre noi se atașează, se agață de o persoană, de o țară, de o credință, de o idee și atunci când obiectul atașamentului este îndepărtat sau își pierde semnificația în alt mod, ne trezim goi, insuficienți. Vom încerca să umplem acest gol, agățându-ne de altceva, care devine din nou obiectul pasiunii noastre.
Examinați-vă inimile și mințile. Sunt pur și simplu o oglindă în care să te privești. Dacă nu dorești să te privești, totul este în regulă, dar dacă te uiți, observă-te în mod clar, fără milă, cu intensitate – nu cu speranța de a-ți dizolva nefericirea, neliniștile, sentimentele de vinovăție, ci pentru a înțelege această extraordinară pasiune, care duce mereu la durere.
Când pasiunea are o cauză, devine poftă. Când există pasiune pentru ceva – pentru o persoană, pentru o idee, pentru o anumită împlinire – atunci din această pasiune apare contradicția, conflictul, efortul.
Vă străduiți pentru a obține sau a menține o anumită stare, sau să recuceriți ceva ce ați avut și ați pierdut. Dar pasiunea de care vorbesc eu nu dă naștere la contradicții, la conflicte. Nu are nici un motiv, și prin urmare nu este un efect.”
ivanacristescu 