Archive for the ‘Icoane’ Category

„Dă mai departe! Ştiu că tu ai prieteni mulţi”.


Primesc un mail. Două fraze scurte cam ca pumnii dintr-o partidă de box cu sportivi number one: „Dă mai departe! Ştiu că tu ai prieteni mulţi!”

Mailul avea un ataşament. Nu l-am deschis, nu l-am citit! Ci..l-am dat mai departe. Doar că cele două fraze scurte -cu text aproape onomatopeic (apropos: mă ucid „dialogurile” onomatopeice)- ale celui care-mi trimisese mailul m-a lovit, pur şi simplu ca un bumerang, despicîndu-mi inima-n două. Dat fiind faptul că cel care-mi trimisese mailul era un cunoscut al meu ( deci nu o persoană străină ), nu m-am putut abţine să nu-i dau un replay. Iată-l: Prietenii mei? Vorba lui Vadim Tudor, care spusese odată un citat care mi-a plăcut maxim: „Nişte duşmani deghizaţi!” Cu amendamentul că, „prietenii mei” sînt muuulţi, poartă veşminte preoţeşti şi au mitre puse peste ceea ce ei spun că ar fi…cap! Şi culmea se numesc..creştini! Cei mai ceimai dintre creştini! Ortodocşi adică! Şi-mi poartă o dragoste!!!….

Maica Domnului Kato-Xenia de la…Schitul Horia


  13 oct 2013…Plec spre Schitul Horia, pentru o „întîlnire” cu Maica Domnului Kato-Xenia, Icoană adusă din Grecia, de către egumenul Mănăstirii, părintele Isaia.

  La Brăneşti-Ilfov, la aprox 500 metri după sensul giratoriu, mă opreşte Rutiera, mă amendează cu 160 lei pentru depăşirea vitezei ( aveam 76 la oră; posibil!!!; nu contest  viteza, ci atitudinea „rutieriştilor” faţă de cetăţean…). După un schimb „amabil” de opinii, plec cu dureri de cap, şi-mi continui drumul spre Schit.  Ajung şi mai „prind” o părticică din Slujba Sf Maslu.

  Maica Domnului Kato-Xenia mă întîmpină la intrare. Îngenunchez şi-i zic simplu: Maica Domnului, dacă acesta a fost tributul pe care a trebuit să-l plătesc pentru „întîlnirea” noastră, iată-mă-s!

  Mă ridic din genunchi să scriu un Pomelnic. Cînd să scot banii să plătesc Pomelnicul, constat că Actele mele  lipseau din portofel. M-am tulburat mai tare.  Am ieşit afară din Bisericuţă, şi caut din nou, răsturnînd conţinutul genţii. Nimic însă. Actele mele, cele pe care le prezentasem „rutieristului” lipseau. Măi să fie!!!

 În stradă, lîngă gardul Mănăstirii staţiona o maşină a Poliţiei Locale. Merg şi îl rog pe poliţist să dea un telefon la „colegul” de breaslă, şi să întrebe de Acte. Dar nu primeşte un răspuns, din pricina „bunei-voinţe” a colegilor… Nu-i bai!, încerc să mă liniştesc. La întoarcerea spre casă, o să opresc şi-mi recuperez Actele de la agent!…

  Fac ceea ce aveam de făcut la Horia şi mă întorc spre casă, pe acelaşi drum pe care venisem. La intrarea în Brăneşti văd un Echipaj de la Rutieră. Opresc şi întreb dacă nu cumva „colegul” din tura de dimineaţă i-a lăsat nişte acte. Răspunsul a fost că acest echipaj nu este din aceeaşi Divizie cu cel de dimineaţă…şi să încerc în sat. În sat aflu că nu mai există …Rutieră!!! Plec mai departe la Pantelimon. „Amabilitate” maximă, la Poliţistul de Proximitate!! Are loc un scurt schimb de „opinii” şi „replici”, pentru că „domnia sa” Poliţistu’ de Proximitate, încearcă să mă lămurească, cum că nu e „treaba” lui să mă ajute pe mine, cetăţeanul de rănd, care-i cerusem sprijinul. Sprijin care consta în a da un telefon la „colegul” de breaslă, ca să-i spună că îmi caut Actele, pe care acesta -colegul lui de Breaslă- nu binevoise să mi le înmîneze odată cu Procesul-verbal şi chitanţa amenzii încasate…În fine, am mai scris despre asta. Treaba e că m-am cam enervat, pe poliţistul de proximitate pentru că mi-a zis că nu e treaba lui să dea acest telefon la colegu’…Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’!!!…

– Păi dacă nu e treaba dumitale, dle Poliţist de proximitate, ca să ajuţi cetăţeanul care-ţi solicită sprijinul, atunci..cine???…Şi, atunci care-i rolul unui poliţist de serviciu???…

  După un schimb impresionant de „amabilităţi”, cu poliţistul de serviciu, am plecat un car de nervi. Îmi vîjîia capul! Şi doar avusesem „semnale” de dimineaţă, că nu e cazul să mai plec la acest drum, chiar dacă promisesem cuiva că voi merge la Schit!!! Treaba se îngroşase acum. Între Acte, aveam talonul maşinii, care era a fratelui meu. Mă gîndeam cu groază că va trebui să-l rog să meargă la Vrancea să facă un nou talon!!! Bucuria nebunilor!!! A da cu subsemnatul la frate-miu, era mai grav decît a da cu subsemnatu’ pe la Rutieră… Ăsta, frate-miu, e mai catîr decît catîrii! Şi el, are întotdeauna ..dreptate!!! Mi-ar fi zis că cine ştie ce mama-măsii de chestie am încălcat! Iar eu, doar călcasem, „cu greutate pe picior” (în zisa „glumeţului” poliţist de la Rutiera Brăneşti!!), pedala Roverului, proprietate a frăţiorului meu drag… „Rutieristul” mă depistase, tîşnise din tufişul în care-şi făcea pînda, şi agil, mă oprise la vreme, „salvîndu-mi..VIAŢA”!!! Eu, abia demarînd 500 metri mai în urmă, căci după sensul giratoriu de la Brăneşti (sens în care, automat opreşti sau, după caz, încetineşti!!!), oprisem la o florăreasă, căci văzusem flori, şi..cumpărasem…după care am pornit la drum. Cam 500 metri…rulasem de la florăreasă pînă la poliţist. Aşadar, imaginaţi-vă cam cît puteam avea la oră…cît „pericol” prezentam…

  Am ajuns, asadar, acasă, seara tîrziu. Oprisem în mai multe puncte şi sperasem să-mi recuperez actele: talonul maşinii (fratelui meu), permisul meu, Bulentinul meu. Ceea ce nu se întîmplase. Eram acum..fiul ploii!!! [Şi cu banii daţi (160,00 amendă pt depăşirea vitezei regulamentare din oraşul european Brăneşti; 50/oră!!!; eu aveam, chipurile 76/oră; nu contest asta, ci comportamentul agentului)]! Să vezi ce mai alergare…

 Luni, n-am făcut niciun demers în a-mi recupera actele. După cum zice şi zicala: „lunea, nici iarba nu creşte!”. Aşa că am stat cuminţică în vizuina mea. Abia marţi, înarmată cu răbdare, şi pregătită psihic pentru o confruntare cu „băieţii cu ochii albaştri”, am purces la drum. Am ajuns pe undeva pe la Sediul Central al Rutierei Ilfov -Departament din care făcea parte „rutieristul” care mă oprise, unde aflu că: ” o doamnă (adică eu) pierduse nişte acte, un cetăţean onest le găsise şi le predase, taman poliţistului de la rutieră care mă oprise”!!! Măi să fie!!! Nu ştiam că în Poliţia Romănă se minte atît de …sublim!!!

 Mulţam’ Domnului!, că am recuperat Actele. Nu de alta dar, după toate astea, ar mai fi trebuit să mai dau cu explicaţia, şi fratelui meu. Şi el ar fi fost cel mai greu de lămurit!!!…

  M-am necăjit destul pentru călătoria de pe 13 0ct 2013! Şi-mi ziceam: oare Maica Domnului (Kato-Xenia; la care mă dusesem) să nu aibe nimic de spus?…

…Şi au trecut aşa cam vreo 8-9 zile! Timp în care Maica Domnului Kato-Xenia a tăcut!

 Cînd tocmai am uitat de „întîmplările zilei de 13 oct 2013”, vine Baby, care fusese cu mine în maşină, în ziua cu pricina, şi-mi zice:

– Antoaneta, hai să-ţi zic ceva! Maica Domnului care a văzut cîtă supărare ţi-au făcut neisprăviţii ăia care te-au amendat şi apoi şi-au mai bătut şi joc, oprindu-ţi actele…n-a tăcut! Ăia u fost „săltaţi” de DNA!!! Vreo 11 poliţişti de la Rutiera Ilfov!!

– Ei, na!?

– Da!, zice Baby. Maica Domnului Kato-Xenia, n-a tăcut! Ci i-a adus Înaintea Domnului pe neisprăviţi! I-am văzut eu la televizor!, zice ea.  La ştiri….

 Seara m-am uitat la Ştiri, şi i-am văzut şi eu. Numai că eu nu-l mai recunoscusem pe cel care mă oprise. Baby fusese mai atentă însă…eu îs aşa…mai superficială…Nu-s atentă la detalii…

 Nu mă bucur pentru necazul lor! Dar, desigur că, mă bucur să văd cum lucrează Maica Domnului!…

Ataşez mai jos, Icoana Maica Domnului Kato-Xenia, de la Schitul Horia:

                                                          md kato xenia  horia si pr Isaia

„Sa promovam pictura bizantina…”, Icoana bizantina


Maica Domnului cu Iisus de mina

MD(primii pasi ai lui Iisus)

freedom, image bn bn

„Saă promovăm pictura bizantină, cumpărînd icoane pictate canonic”..Găsesc acest articol la un blogger. În ultimul timp, destul de des, am tot găsit și răsgăsit, pe diverse site-uri -unele cu pretenții creștin-ortodoxe-, acest laitmotiv..pictura „canonică”…Mă seacă ideea că, în ultimul timp, mai toți, ne dam „deștepți”, mai toți ne dăm „cunoscători”, ai ..artei, și nu numai. Mă seacă ideea ca cineva să-mi spună ce și cum să-mi folosesc TALANTUL, dăruit de către Dumnezeu…Mă omoară cu zile „frații” aceștia care sînt stăpîniți de „complexul Cain” și nimic altceva, căci..sincer, cred că nici măcar nu le pasă că Icoana -indiferent de reprezentarea de pe lemn, pînză, piatră, etc-, este sau nu „canonică”, cît de faptul că pretinzindu-se și autointitulîndu-se doar ei, singurii „zugravi” care „lucrează canonic”, își obțin sieși exclusivitate și, prin aceasta, sume importante în cont. Și, nu mi se pare deloc „canonic”…

…UNICUL, Rubliov, n-am auzit să fi avut vreo „binecuvîntare” de la  patriarhul Rusiei, din vremea sa, sau de pe la vreo ”comiție”, întocmită „ad-hoc”, din  „cunoscători ai artei” sau să-și fi luat vreo „autorizație” de la Țarul Rusiei sau de la administratorii vremii sale, pentru a picta sublima SFÎNTĂ TREIME, unică în lume…Nu cred că a stat cineva la spatele lui să-i dea niscai indicații, gen: mai pune ici, mai scoate colo, o pensulă…mai adaugă o nunață ..Nu. Categoric: Nu! Și..vedeți ce-a ieșit? O minune! Luați exemplu de la Rubliov, voi cei ce știți mînui pensula și culoarea! Și..lăsați-i pe acești „atoateștiutori”, cu ideile lor ( imbecile ) cu tot!..

..În fond, dacă Bunul Dumnezeu te-a înzestrat cu TALANTUL, cine este cel care să te poată împiedica să-l înmulțești, și de ce  sa nu te poti bucura de roadele muncii tale?

O să-mi ziceți că vorbesc cu ușurință și mă comport cu larghețe, pentru că, poate, sînt novice. Nicidecum. Pentru cei care nu mă știți, vă spun că, am absolvit  ȘCOALA de Artă. Ei și? Știu pe cineva care pictează dumnezeiește, și acela n-a trecut nici măcar pe trotuarul din fața…Scoalii de artă!… Cu asta te naști, sau nu! Diploma te ajută să arții altora că ești „doct”. Școala te poate ajuta să..exersezi. Să mai descoperi tehnici. Să te îmbunătățești. Dar, dacă ai parte de un „maestru” zgîrcit cu el însuși și cu alții (  am avut prieteni care au avut ”bucuria” să aibe parte de o profesoară extrem de zgîrcită în a da mai departe ), ce te faci? Mergi la Școala, în virtutea inerției, ca să ai de un’ să te-ntorci și ca să ai de un’ să obții mai apoi o..diplomă..care să-ți dea „DREPTUL”, cîndva, cînd, printr-o întîmplare nefericită, ai devenit „cineva” pe „undeva”, să-ți poți da, tu, cu opinatu’, cum că Ăla (Cutare), un „oarecare”, deși talentat, nu pictează..canonic. Haida de! Șezi cuminte „frate”! Nu mai face pe ”milostivul!” Lasă omu’ să faca ceea ce Însusi Dumnezeu i-a rînduit să facă! Și, mai scutiți-mă cu mofturile astea cu..canonicitatea! Și cu ..bizantinul…

…Eu, spre ex, apreciez la fel, atît icoana pictată în STIL BIZANTIN, cît și cea pictată REALIST. Care-i problema?Acum îi iubim așa tare pe bizantinii ăstia? Ați uitat cîtă asuprire ne-au pus pe capete? Cît BIR au plătit străbunii noștri? Ați uitat că ne-au jupuit de vii BRÎNCOVENII?…

Și Brîncoveanu -ierte-l Domnul!- a pus  biruri mari, la rîndul său, peste popor, ca să poată plăti tributul!

Am găsit într-un documnet istoric, că cele mai mari taxe, din toate timpurile ( excepție facind, evident, doar epoca băsesciană cu guvernările-i de rigoare ), le-a avut țara noastră, România, pe timpul domniei lui Ctin Brîncoveanu ( fie-i țărina ușoara!; iar eu acum tre` să mă-nchin la el! )! Și asta din cauza..bizantinilor! Și-acum, iată, nu mai putem de dragul lor! Așa încît, noi, trebuie să ne supunem și azi fanarioților, prin pictura în stil bizantin!!!! Adică să-i cinstim și cînd nu mai sîntem obligați s-o facem!!! De parcaăstilul voronețian, al mesterului nostru popular, nu ar merge!? Și nu persistă și se păstrează de atîtea sute de ani, în pictura de la Voronet, dînd clasă..clasicilor, dar și moderniștilor și post-moderniștilor!!!…

Meșterul acela popular, zugravul satului, care a „zugrăvit” Voronețul nostru, Moldovița și atîtea Mănăstiri Moldave ( și nu numai! ) cu atîta măiestrie și dăruire, lucrare bine-făcută și  care dăinuie, de-atîta timp, în… timp, peste timp, nu avea nici Belle Arte, nici pe la Școli fanariote ( bizantine ) n-a trecut, nici de  ”comiția” de „artă sacră” nu a avut nevoie! Ca să-și dea ea, „comiția sacră”, girul ei, pentru măreața lucrare ce s-a săvîrșit, prin Har divin, de către un oarecare „nenea Gheoghe” al nostru!

..Și, ce nu vă place la Icoanele  realiste?

Ce nu va place la Icoanele rusești? Ați uitat cumva de Rubliov?

Nu. Nu cred c-ați uitat! Nici n-aveați cum, că vă stă-n coastă, impunîndu-se ,”intempestiv”, cu-a sa UNICA, SUBLIMA, INCONFUNDABILA, Sfîntă TREIME…Hei, bizantinoizilor, Rubliov era ..RUS. Sadea. Renegați-l ca pictor ( de artă..SACRĂ! ) dacă vă e la-ndemînă! Coboriți-l de pe piedestalul, pe care ÎNSUȘI Domnul l-a ridicat, prin talanții pe care i-a dăruit! Cît și de către cei ce privesc și..le place! Că pînă la urmă, asta înseamnă să faci Artă! Să faci un lucru plăcut ochiului, în cazul picturii și urechii, în cazul muzicii! Și dacă plăcutul e după Chipul Domnului, sau a Fecioarei Maria, atunci, îl definim ca, sacru!

..Și, mai lăsați-ne cu ale voastre „comitete și comiții”, care să ne spuna și impună, noua ( tuturor ), celor înzestrați cu darul penelului, ce și cum în materie de așezat culorile în forme…

Ce vă mai taie capul?…

 Un mare înduhovnicit, părintele Sofian Boghiu  ( Odihnească-l Domnul în rînd cu Sfinții Săi! ), care și sfinția sa, era un iconar ( în dublă ipostază: una de Icoane ale chipurilor de sfinți -căci el însuși picta-, și alta, iconar de suflete!!!; avea un mare numar de ucenici ), spune clar: „Cine vrea să picteze icoane, trebuie mai întîi, ca el însuși să devină..Icoană!” Ce definiție mai clară vreți, voi, sinodalilor? Ce ”comiție” mai poate decide, cine-i azi, „icoana” care să picteze Icoane? Căci dacă nu strigă conștiința-n tine, `geaba stigă o intreagă „comiție” și un întreg „comitet”!  Cît ar fi el de ..”legitim” ( a se citi: „canonic” )!

 Așa că, nu vă mai atribuiți vouă înșivă „dreptul” de-a fi voi unicii administratori ai Artei Sacre! Și nu mai emiteți voi, sinodalilor – în detrimentul artiștilor, a celor care au primit în dar, de la Dumnezeu, Talanți – Legi „juridico-canonice” ( omenești, emise dintr-un interes meschin și nimic altceva!)! Stați cuminți în strana voastrî! Faceți-vă MEA CULPA, și purcedeți degrab` la metanie, pînă nu-și întinde Domnul mîna Sa asupra puterii pe care  EL v-a dăruit-o! Și pînă nu-Și retrage girul Său de la voi!

 Haideti să trăim în pace și să nu-L mai răstignim pe Hristos iar și iar, cu fariseisme ieftine! Este loc sub soare pentru toaăa lumea! 

Hristos în mijlocul nostru!

Antoaneta-Ivana

Galerie Icoane


Rastignirea-Icoana Pictata

Icoana Pictata -Rastignirea

Ic Litografie Sfintii Arhangheli
Sfintii Arh.Mihail /Gavriil

Cuv Arsenie Boca
Litografie -Cuv Arsenie Boca

Sf Gheorghe-ferecatura
Ic Sf heorghe

Ic-Ferecatura (Maica Domnului cu Pruncul)
Maica Domnului cu Pruncul-ic

Maica Domnului-Axionita
Ic

Pictura Unicat-scene Biblice
unicat-pictura

Pictura Unicat-scene biblice
Obiect Unicat,pictat

Pictura Unicat- Iisus/scene Biblice
Pictura Unicat fateta 3

Icoane (farfurioare decor)pictate
Icoana (farfurioare)

Vaza 2 fete pictate cu icoane
vaza pictatacu icoane

Galeriile Ivanei


Marturii Botez

Cruciulite/marturii pentru BOTEZ

 

 

smirna originala

smirna originala

NGP_0118tamiie naturalaCasete pt SF TaineCaseta pt Sf MoasteCandela de perete (lemn)Candela cu lant UK rainaBrățări UnisexBratari traditionale (Pachistan )2Bratari barbatesti Brățări Unisex

Bratari dama strasuri

Bratari cu strasuri

Troita  LemnIcoana Sf Ecaterina

cruci agate

Cruci Agat/pt git

Cr Rustic

Rustic

Cr Rustic 1

Rustic 1

Vaza 2 fete pictate cu icoane

vaza acu icoane

unicat-pictura

Ic-Ferecatura (Maica Domnului cu Pruncul)

Maica Domnului cu Pruncul Ic Catapeteasma(imaginea de sus)

 

Candela lemn-Rustic

Candela lemn-Rustic(de masa)

 

Icoana (făcătoare de minuni,sau nu?)


Icoana

(Facatoare de Minuni,sau nu?)

Arhanghelul Rafail,pictura

Rafail,arhanghelul

  Nu voi vorbi, astăzi, aici, despre Arhanghelul Rafail -din imaginea expusă- ci despre ICOANă, în general…
  Icoana: ” a fi, sau, a nu fi!” -„aceasta-i întrebarea!”-, Făcătoare de Minuni!..
  Este, sau nu este, ICOANA, Fătoare de Minuni? Scepticii ar spune: Nu.
 Eu, am citit undeva, că : „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei ce cred!, ceea ce înseamnă că, ORICE ICOANă este făcătoare de minuni, dacă, tu, crezi! Personal, m-am convins de lucrul acesta. Şi, vreau să spun că, nu este nevoie să alergi sute, mii de km, să treci graniţe, să ajungi în Athos sau Jerussalem, sau la Ghighiu şi Siliştea-Gumeşti, la Pecerska sau Deveevo, sau mai-ştiu-eu pe unde, pentru a te afla în faţa vreunei Icoane Făcătoare de Minuni. Ci, poţi descoperi asta, chiar la tine acasă, în cămăruţa ta, unde ai, poate, întîmplător  -sau nu- vreo modestă ..litografie…De ce spun asta? Pentru că, am „văzut”! Am trăit..MINUNEA!..
 Evident că, nu-i deloc în regulă, cu noi, că alergăm, disperaţi uneori, prin şi după locuri unde s-au arătat semne. Nu ştiu nici cît de plăcut este lucrul acesta înaintea lui Dumnezeu. Uneori, cînd am tentaţia de a merge în astfel de locuri, despre care aud, de la cineva, sau din mass-media, adesea, îmi vin în minte cuvintele Mîntuitorului: „puţin credinciosule!..cauţi semne şi minuni”…Şi..mă simt, un mic Toma (Necredinciosul)…
  Sîntem nişte Toma multiplicaţi.Vrem dovezi! Pentru că, oameni  -slabi în CREDINŢĂ- fiind, avem nevoie de…DOVEZI. Şi Dumnezeu, ştiind despre neputinţele noastre, nu se zgîrceste să ni le dea…
  ..Eu şi partenerul meu pictam. Mai mult el decît eu… Promisesem cuiva o Icoana pictată. Partenerul meu (oarecum  sceptic la anumite capitole, dar, cu precădere, la MINUNILE pe care le fac Sfinţii şi/sau Icoanele, tema pe care ne „confruntasem” de nenumărate ori), îmi promisese că va picta acea Icoană. Numai că de la a zice, pînă la a face, uneori e..drum lung. La unii!!…Şi aşa a fost şi în cazul nostru. Iar Icoana, nu era „orice” Icoană, ci era una arhicunoscută -şi mult- contestată, de către unii şi/sau alţii!…- era Ic MD de la…
Cerusem şi primisem binecuvîntare, de la pr Paroh, pentru pictură, şi ne punem pe lucru. El, partenerul meu, că eu, doar dădeam „directive”(în zisa lui!…)! Făcusem, ce-i drept, şi eu ceva: cumpărasem pînza, culorile, pensulele potrivite, etc!, şi pentru aceste motive, mă consideram  îndreptăţită să…”sucălesc”(în zisa lui!)…
..El, zi de zi, mai dădea o pensulă-două, dar..cam atît. Şi aşa s-a scurs ,cred, mai bine de un an, iar persoana căreia îi promisesem Icoana, şi care şi-o dorea foarte tare, mă mai întreba, din cînd în cînd, la telefon: „ce se mai aude cu icoana?” Eu, oarecum încurcată, bălmăjeam te-miri-ce bîlbîieli, şi, mai apoi, după ce închideam telefonul, furioasă, îmi vărsam năduful pe bietul om (îmi vine să zic: animal!!; da mi-e că citeşte şi..mă crapăăă!!!; ăsta-i sensibilos nevoie-mare!!..)…Iar el, mai dădea cîte-o pensulă, şi iar mai lăsa la o parte pensulatul…Asta a durat ceva timp. Apoi persoana, jenată probabil, de penibilul situaţiei, n-a mai sunat cîteva …luni. Icoana, aproape terminată, „zăcea”, prăfuită, printr-un cotlon, printre alte „minunăţii”, marunţişuri trebuincioase desfăşurării activităţii şi profesiunii noastre( ambii artişti!!sîc!…). Un haos: bile, sîrme, sfori, pensule, tuburi cu vopsele, ştrasuri, hîrtii speciale, cd-uri cu diverse imagini necesare, pixuri, sticle şi sticluţe cu fel de fel de soluţii şi uleiuri, recipiente de diverse tipuri, etichete, mărgeluţe, cîlţi, cleşti , pungi şi punguţe, aţe, buturugi – cîndva copaci falnici, acum nişte biete putregaiuri pline de carii, care-şi aşteptau, cuminţi, rîndul pentru a fi prelucrate, şi punerea lor în valoare (artistică!!!; de către nişte neisprăviţi ca noi..)-,etc. „Ospiciu!!!, în toată „splendoarea” lui”… Trăim în fugă!!! Şi ..haotic!!… Muncim mult, cîştigăm puţin, experimentăm „evenimente” după „evenimente”, sumedenie de „încercări” în care ne pune existenţa!!! Încercăm, ne străduim din răsputeri, să ne ţinem „drepţi” în faţa „intemperiilor” la care sîntem supuşi, în mod repetat!!! Şi ca să nu clacăm, luam soarta în rîs, făcînd glume pe seama ei…În fapt ea rîdea de noi, dar noi, în inocenţa noastră, voiam să credem că-i invers.
….Sună telefonul! Offf,telefoanele astea!!!..Mereu strică ele „bunul mers” al vieţii, oarecum paşnice!…
… Mă duc să răspund! Asta era „obligaţia” mea! „Boulică” nu „servea”! Eu eram „omul de serviciu”!
-„Ce se mai aude cu Icoana mea?”, mă întreabă vocea de la capătul firului.( Recunosc că nu mi-o mai aminteam. Aşa că, doamna, mi-a precizat despre ce anume icoană este vorba…

-Păi…m…da…mda..În curînd!, zic, făcîndu-mă mică-mică…, apoi, regăsindu-mă zic: În curînd va fi gata! Mai este de pus fondul, cu foiţă ..Ştiţi ,vă rog să ne iertaţi dar…ştiţi…a….a…
…_
– Înţeleg!, zice, oarecum dezamăgită, vocea..
Trecuse multă, mult prea multă!, vreme…şi eu, enervată pentru că mă făcusem de pomină, promiţînd, şi neputîndu-mi ţine promisiunea făcută, îmi strig partenerul şi, fără menajamente, îl admonestez! El, care se afla, atunci, angajat, într-un „schimb de informaţii” -pe NET!-, deranjat de faptul că-l întrerupsesem cu „aberaţiile” mele, vine furios, smulge icoana, din locul în care zăcea de multă vreme, şi ..nici una-nici două, o înfinge, cu o furie oarbă, în colţul unei mese, zicînd: „NA, UITE CE FAC, EU, CU ICOANA! ASTA FAC!”..şi, o face bucăţi, fîşii-fişii (era Ic pe pînză, aşa că nu era mare lucru de „făcut”), după care, relaxat, se întoarce la calculator, şi-şi continuă „interferenţa”…Am înnebunit, instant! Am văzut negru-n faţa ochilor. M-a cuprins furia. Uitîndu-mă la icoana care zăcea pe jos, ruptă bucăţi, revolta mi-a copleşit raţiunea. Primul impuls a fost acela de a lua rama de pe jos, şi a i-o-nfinge-n gît. M-am aplecat, am ridicat rama cu fîşiile atîrnînde, şi m-am îndreptat, furioasă, spre camera alăturată, unde se afla omul…Însă CEVA m-a îmblînzit, instant, şi m-a oprit să-mi duc „lucrarea” pîna la capăt…Poate şi din pricina că educaţia mea nu-i în acord cu violenţa verbala şi/sau fizică. Todeauna le-am evitat pe cît am putut. Acum însă eram într-un moment de mare, foarte mare tensiune. Mihnire-amestecată cu furie! Gestul lui mi se păruse a fi incalificabil şi inacceptabil structurii mele(şi chiar şi a lui; el fiind un om f f calm -mai calm decît mine- şi extrem de raţional) Voiam să mă duc şi să-l pun la punct, „înrămîndu-l”!! S-o răzbun pe Maica Domnului!, pe care el o batjocorise în chip josnic! Şi…şi totuşi…m-am oprit! Ceva mai presus de furia mea, mai presus de raţiunea mea din acel moment, ceva din spatele raţiunii mele…m-a oprit brusc, în pragul dintre camere! Şi-am făcut cale-ntoarsă…cu pînza şi rama rupte-n mîna. Nici nu-ndrăzneam să mai privesc imaginea Maicii Domnului, sfîşiată bucăţi!..
  Mihnită peste puterea mea de-a suporta, dar nevrînd să dau amploare evenimentului, m-am retras într-un coltişor al unei camere, departe de locul în care se alfa el, şi..am plîns. Am plîns îndelung…Ore-n şir, am plîns…
…La un moment dat, am luat bucăţile de pînză, şi le-am alipit, rudimentar, fără dibăcie, apoi le-am lipit cu un leucoplast pe spate (aşa a rămas pînă azi 2013, iunie!), apoi am aprins o candelă, am îngenunchiat în faţa Icoanei, şi am rămas, vreme îndelungată, aşa ghemuită, îndurerată, în rugăciune..plîngînd. Nu mai plîngeam eu, ci inima mea plîngea..Eram parcă sfişiată eu însămi, şi golită de ceea ce era, pt mine ,SFÎNT…Primisem „o palmă” grea, de la un om îndumnezeit prin har! Şi nu-mi venea să-mi cred!!! Eram contrariată!…Plîngeam tăcut…adînc! Şi-am plîns pîn-am adormit! Dar, na-am dormit prea mult, că..m-am trezit. Somnul însă, mă liniştise puţin, şi-am început să pot gîndi! Lucid!
Mi-am dat seama că am greşit…Am continuat să mă rog! Şi-am început s-o rog pe Maica Domnului sa nu fie supărată pe el, pentru ce făcuse, pentru că el nu fusese vinovat, ci eu, pentru că-i cerusem  să facă un lucru pentru  care el nu se simtea pregătit să-l facă. Eu, prin atitudinea mea, l-am adus în starea aceea, şi l-am determinat să facă acel lucru necugetat. Şi considerîndu-mă principalul vinovat pentru fapta săvîrşită de către el, mîhnită pîna în străfundul sufletului meu, am rugat-o , îndelung, pe Maica Domnului, să mă ierte şi, totodată, să-l ierte şi pe el, pentru gestul făcut, şi totodată, să-l ajute, ca într-un viitor apropiat, să se căiască, şi s-o cinstească aşa cum se cuvine, aşa cum INSUŞI DOMNUL HRISTOS, Domnul nostru, a cinstit-o şi a onorat-o! Şi, am mai zis ce-oi fi mai zis eu acolo, în necazul şi mîhnirea mea pentru cele întîmplate..apoi..
..preţ de o săptămînă, pentru că nu-mi ieşea din minte, şi mai ales din inimă, am tot îngenuncheat în faţa „relicvei”, şi-am tot plîns şi m-am rugat, repetînd ruga. Aceeaşi ! Cuvintele mele. Scoase din mîhnirea inimii mele. Eu, nu prea plîng…
…Nu sînt o plîngăcioasă. N-am plîns nici cînd mi-a murit mama, sau cînd 2 dintre fraţii mei -ambii, de foarte tineri-, ne-au  „părăsit” rînd pe rînd, mergînd la Domnul; n-am plîns cînd ne-a ars maşina, scrum, în 7 minute -fără drept de apel!-, în poarta Mănăstirii Cernica, în 2007, n-am plîns nici cînd, în anul următor(2008), ne-a fost furată maşina pe care de-abia o cumparaserăm cu greu; n-am plîns cînd mi-am pirdut familia, într-un „eveniment” oarecare, în 2002, şi cînd am pierdut şi ceva agoniseală pe deasupra; şi n-am plîns, în general..dar, atunci..am plîns..
…am plîns, mult, îndelung, sfîşietor. Am plins de ciuda, am plîns de furie… Am tot plîns..Am plins atunci pentru toţi anii în care nu plînsesem…Am plîns şi m-am rugat. M-am rugat şi am plîns. M-am tînguit, scîncind surd…Şi repetam mereu: Maica Domnului iată, aşa şi aşa, şi te rog…(ajută-l, pe bietul om, să te cinstească)…Mă rugam , fără să aştept vreun răspuns. Cel puţin nu un răspuns imediat. Nici gînd! Ma rugam cu zdroabă. Şi , răspunsul a venit, surprinzator, neaşteptat…
..Şi…s-a făcut ,cum că, partenerul meu  – „BOUL meu” cum îl alint eu, cu dragalasenie!!, spre frustrarea lui maximă!- a fost invitat, la doar cîteva zile de la acel „eveniment” -neplăcut, şi care ne pricinuise un real discomfort-  , de către un MARE PREOT (în sensul de înduhovnicit), la Biserica acestuia, pentru a săvîrşi împreună Paraclisul Maicii Domnului -Acatistul-, în Postul Sf Maria. Partenerul meu nu este teolog. A studiat, în particular, 8 ani, zi de zi, Istoria Religiilor. Şi e preocupat de creştinism, şi de „Lucrurile lui Dumnezeu”. E DOXA. Tteorie. Da’..doar atît!(ne amuzam noi..) Pe preotul respectiv îl cunoscusem  -întîmplator (sau nu!)!-  pentru ca mersesem să-i facem, într-o zi, mai de demult, o ofertă. Şi el, „Boul meu” mai rămăsese, atunci, la un mic taifas, după care, în urma unui schimb de telefoane, plecase, foarte încîntat pentru întrevedere…şi încîntat de „cunoaşterea” cu care fusese binecuvîntat omul acela (preotul), precum şi de bucuria cu care el, „Boul meu” fusese binecuvîntat pt că l-a întîlnit, tocmai el!, pe acest om…şi ..cam atît. Nu-şi făcuse nicio speranţă. Nici eu, aşadar! Nici că vom beneficia de ceva livrare de produse, nici că se vor mai intersecta drumurile noastre. Dar el,”Boul meu”, rămăsese cu bucuria inimii care era deplina. Mi-l elogia mereu pe părintele acela. Fusese fascinat de spiritualitatea  preotului. Şi-mi tot relata una-alta, deste subietele pe care ei le dezbătusera. Şi ,iata ca, taman acum, în împrejurarea dată, a fost invitat, nici mai mult, nici mai puţin, la..slujire. A venit într-o zi acasă, şi mi-a zis categoric:

– Anto, io trebuie să merg, mîine, la parintele V !
– Pentru ce?, îl intreb. Să-i duci ceva? S-a decis, în sfîrşit, să cumpere ceva de la noi???..
– Nu, îmi zice zîmbind enigmatic, precum Gioconda. Să slujesc!
– Tu???.. Să slujeşti?, îl întreb contrariată.
– Da, îmi zice şugubăt. Sa slujesc!
– Fugi de-aici! Tu?! ? Păi ce ştii tu să faci, în materie de slujire? Esti pe lîngă!, îi zic.Iar părintele?! ! Cred că a geşit persoana..

<
– Mai, îmi zice TREBUIE să merg! Şi, află că nu numai mîine, ci tot Postul…

– Eşti cu capu’, „partenere”!, îi zic ,zeflemitor. Vezi-ţi de pensule şi de cioatele alea putregăite ale tale, că ne mănîncă mai acuş cariile plecate la plimbare, şi nu cauta să-ncurci lumea aiurea!!!, că…te crăppp!!!, „Boule”…
– Mă duc!, îmi zice senin. Părintele, aproape că mi-a poruncit, şi…n-am putut zice nu!, mă anunţă el, surîzînd enigmatic…
– Pai, bine!, îi zic, dar ce să faci tu acolo, mai exact? Că tu nu ştii tipicul. Eşti pe lîngă, amice. Ce vei face?, îl întreb. Ce ţi-a zis părintele că se va face? Are cumva vreun spici de ţinut, şi tre’ să-l ţii tu? Ţi-a pregătit cumva lădiţa şi publicul? Că la teorie, eşti cel mai tare!
– Acatistul Maicii Domnului, îmi răspunde, evitînd să comenteze „aprecierile” mele, la adresa lui.
-…OPSSsssssssss!!!..îi zic (opssss, îmi zice şi ,mie, vrăjmaşul, în ureche. Slava Domnului că n-am glăsuit ce-mi tot şoptea!! cu insistenţă şi batjocoritor). Ei, îi zic revoltată de-acum, stai puţin, tu i-ai zis acestui preot că tu nu ai habar de tipic?? Că nu ştii acatiste, şi că, în general, nu ştii cîntări Bisericeşti? Şi, mai ales, i-ai zis că tu nu eşti întru totul de acord cu cinstirea Maicii Domnului (subiectul multelor noastre „dispute”!!; şi-mi sufla cineva în ureche, să-i mai amintesc şi de incalificabila lui faptă şi de ofensa ce-i adusese el maicii Domnului -că-mi picase mănuşă treaba!-; dar, nu i-am zis)?? Cum sa mergi ,tu, la Slujba de Acatist, împotriva convingerilor tale???…
– Ştii ceva, îmi zice, aproape că mi-a poruncit, şi n-am putut să zic nu! Are părintele un fel, „poruncitor” de-a te ruga, îmi zice el, aşa că.. TRBUIE!!! să merg. Şi voi merge…şi, VOI INVĂŢA!<
– Au, mă doare!!! Nu mă-nnebuni!!! Tu şi Acatistele, baba şi kalaşnikovu'! Mare pioşenie!!!, aşa dintr-o dat'!, pe nepusa masă.."Boul meu" şi Acatistele!! {"Mare eşti Doamne, şi minunate sînt lucrurile Mîinilor Tale; Şi niciun cuvînt nu este îndeajuns spre Slava Mareţiei minunilor Tale (îmi şopteşte îngeraşul!)!} Tac!…
– Lasă, îmi zice, nu te îngrijora, mă descurc eu cumva!…
– Aş!!!…
Aveam treabă de nu mă vedeam. Un om în minus conta. Dar, pentru bucuria cu care îmi anunţase vestea, şi de dragul părintelui V, mi-am asumat şi treburile pe care trebuia să le facă el, şi l-am şi încurajat, bucuroasa chiar…dar, fără să-mi fac prea mari speranţe, ci pur şi simplu , doar ca să le fac pe plac, lui şi părintelui respectiv (şi-n gîndul meu zicînd: „Doamne, iartă-i că (poate!) nu ştiu ce fac!”
A doua zi, seară, cînd a ieşit de la Slujbă, m-a sunat imediat ce a ieşit din Biserică, şi, mergînd pe jos (poate şi fără să-şi fi dat seama ), preţ de mai multe staţii, pînă acasă, mi-a povestit, la telefon -şi el nu este tocmai un pasionat al comvorbirilor telefonice- cît de minunat se simte , şi cum aude şi acum în urechi cîntările psaltice, şi ce coruri minunate are în cap…Nu-mi venea să-mi cred urechilor!!! L-am tot întrebat ce slujbă a fost, şi, repetat mi-a răspuns: Acatistul Maicii Domnului, şi-mi relata, bucuros, radiind, cum decurseseră lucrurile, şi cum a cîntat strana, şi cum a  cîntat şi el..(redîndu-mi muzical; incredibil; cînta la flaut, cînta la pian -atîta mă bătuse la cap, pînă am cedat şi le-a cumpărat-; dar..vocal, vocal nu, nu-l auzisem niciodată în atîţia ani; eşti un real talent, amice!, îmi venea sa-i zic!!!)..(?)…(!!??)..
Cînd a intrat pe uşă, cu telefonul la ureche, vorbind cu mine, exact ca-n reclama aia tv, radia…
…Am aşteptat să plece din camera în care-mi dăduse vestea (care era chiar camera unde spărsese Icoana!). Am îngenunchiat, şi…fericită, am mulţumit Maicii Domnului. Pentru că, mi-am dat seama, că Maica Domnului mi-a răspuns la rugăciunea mea, aşa cum a ştiut EA mai bine. Ştiu că şi mai mari lucruri decît acestea, va face, Maica Domnului, cu el..cu noi…cu noi toţi, dacă ne rugăm!
Însuşi Domnul Hristos a spus: „şi cînd staţi de vă rugaţi, să credeţi că veţi primi, ceea ce cereţi, prin rugăciune, şi veţi avea!”-citez din memo-.
Eu nu pot spune că am crezut, cu o CREDINŢă din aceea, astfel încît să mut şi munţii. Nicidecum. Eu spun doar că, mihnită de ceea ce se întîmplase, am suferit ca un cîine, şi m-am tot tînguit, cu părere de rău, şi am rugat-o pe Maica Domnului, să-l ajute ,ca el să fie, pe viitor, un cinstitor al ei. „Şi aceasta s-a făcut lui!” Iar mie, cîtă bucurie!…
Tuturor vă doresc să aveţi parte de experienţe minunate!, şi..LUMINĂ-n Suflet!
Cu drag,
Antoaneta
 

Pt Nicodim Bujor


Pt Nicodim Bujor

Pr Nicodim Bujor

  Este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica. Fotografia de mai sus este una personală, făcută chiar de mine, şi am postat-o aici, pentru cei care l-au cunoscut, l-au iubit şi s-au bucurat de binecuvîntările Avvei Nicodim Bujor!

  Am avut bucuria de al cunoaşte, de a mă bucura de binecuvîntările sale şi de prezenţa sa în viaţa şi activitatea mea.

  Am cu parintele Nicodim Bujor o relaţie specială, despre care, poate, că voi vorbi cîndva…

 A plecat la Domnul, în 30 ian 2011, şi înmormîntat cu …discretie, doua zile mai tîrziu, în Cimitirul Mănăstirii Cernica, Mănăstire în care, pr Nicodim Bujor, a slujit ani mulţi cu smerenie, cu Frică de Dumnezeu şi cu Credinţă Tare, cu dragoste pentru Sfînta Fecioara Maria, pentru Sfinţi şi pentru Biserica lui Hristos!

 Pr Nicodim Bujor l-a cinstit cu deosebită evlavie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, la canonozarea căruia a şi participat, şi despre care nu pregeta să ne povestească, cu Bucurie Sfîntă, ori de cîte ori aveam bucuria să-i trecem pragul ( eu şi încă 2-5-7-9 „netrebnici”, cîţi reuşeam să bag în break-ul meu, autohton, atît pe banchete, în mod regulamentar, cît şi prin port-bagaj!!! ), „inoportunîndu-l” cu prezenţa noastră…ori de cîte ori ne „tăia” pe noi „pofta”…şi..ne cam tăia!!! Ne primea cu bucurie şi ne dădea binecuvîntări pe măsura aşteptărilor şi mai mult deît ale aşteptărilor noastre, şi ne umplea sufletele de LUMINĂ.

 Ne „descoperea” năzbîtiile, pe care le săvîrşeam, însă avea un fel de-a o spune, că după plecarea de la părintele, ne băteam capu’ o săptămînă întreagă, ca să realizăm ce-o fi voit să spună Bătrînul nostru drag şi scump!..Uneori desluseam, alteori nu..

 O dată am condus autohtona mea, spre Ploieşti, cu mult mai mult decît limita admisă, de radarele „plantate” pe şosea, şi unul dintre ocupanţii locurilor, care avea o frică patologică, îmi tot zisese, pe parcursul drumului: „mergi fată mai încet!; mergi fată mai încet! Dar eu nu şi nu, nu-l luam în seamă!  Nimic! Călcam acceleraţia şi mă duceam ca vîntu’ şi ca gîndu’, nerăbdătoare să ajung. Cînd am ajuns la Bătrînul, ne-a tot întrebat,  repetat, cu ce-am venit, a cui este maşina şi cine a condus, la care, invariabil, ceilalţi mă aratau pe mine. Şi părintele nu a zis nimic, dar, la plecare a spus limpede: „ei!!!…cam mult, cam mult..dar, hai..mergeţi!, dar nu mai mult de 100 !”… Care va să zică, nu mai avea să mă bată la cap, tot drumu’,  „netrebnicul” ăla fricos, căci acum puteam merge cu  100 la oră, fara probleme!…dar, nu mai mult!!… Însă, nici mai puţin!!!..N-a ca ţi-a făcut-o Batrînul!, „Johan”, „scumpule!!!”…

 Altă dată mîncasem pe drum porumb fiert. Rămăsese o bucată de porumb, iar ocupanţii maşinii o tot dădeau de la unul la altul, şi se tot codeau s-o mănînce. La un moment dat, le-am zis: ia nu vă mai invitaţi atîta la porumbu’ ăla! Lăsaţi-mi-l, mie! Acum conduc şi nu pot mînca! Şi, cuminţi, l-au „pus bine”. Pe drum, am oprit şi i-am cumpărat părintelui nişte fructe, ceva banane şi cîteva caise nou apărute. Cînd am ajuns la părintele, ne-am dus în curte sub pomi. Noi stăteam pe scăunele iar părintele într-un  balansoar din acela vechi de lemn. Eu îl hrăneam pe ascuns ( ca să nu mă vadă dna Mia -„patriarhul” părintelui-, că mă CRÎPA, la propriu!…ş-apoi, nici că mai „pupam” io la părintele, multă..vreme!!! ) cu cîte o bucăţică, băgîndu-i în gură ca la puii de găină cînd sînt mici şi nu se pot hrăni singuri!!! Părintele mînca supus, bucuros, şi nu zicea nici mîrc, iar eu, înciudată că nu zicea nimic, îl tot întrebam:

– Vă place părinte? E bună? Şi îi dădeam bucata şi tot insistam cu întrebatu’. La care, după îndelungi aşteptări în a primi un răspuns, şi chiar unul afirmativ, părintele zice, parcă absent:

– „Daaa..a..a…, tare frumos îi porumbu’ şi tare bun, anu` acesta!”…

 Unde dai şi unde crapă?!! Ce legătură are caisa cu porumbu’?, mă tot întrebam. Dar, n-a trecut vreme şi am realizat care era chestiunea!!! Na! Ce mă fac acum că m-a „descoperit” Bătrînu’ că am porumb fiert pitit în maşină, iar lui îi dau banane şi caise, la greu!..

L-am trimis pe unul dintre  „netrebnici” să scotocească şi să aducă acel „corp delict”, în faţa „instanţei”. Ce-a urmat nici nu mai vreau să-mi amintesc! C-a sosit „Cruella” ( dna Mia!.. iertaţi! ), chiar în toiul „acţiunii” şi…m-a prins în „fapt”! Părintele avea gura plină cu boabe de porumb, iar eu, pumnul plin..Cine-o cunoaşte pe dna Mia, ştie cam prin ce-am trecut! Femeie bună, dar..cam aprigă!!.. Experienţele cu ea erau dintre cele mai dure. Un adevarat Jandarm în exercitiul funcţiunii!!! Mă treceau fiori, uneori, tot drumul de la Bucureşti la Ploieşti, gîndindu-mă la simpla ei prezenţă! Trebuia să fii pregătit pentru orice!..

 Mi-aduc aminte că, odată, partenerul  meu, a inţepenit, la propriu, cu-n ditai buchetu’ de crini  în mînă ( achizitionat cu bani grei, de la o „negresă” din Ploieşti, care „m-a taxat” comform cu „valoarea Sfîntului” căruia-i dedicam florile )! A rămas în poziţia de drepţi, fără grai, cînd femeia şi-a făcut apariţia dinspre uşa ce dă în bucătărie!!!…

Sărisem gardul ( „abia reconstruit”!! ) şi reuşisem să ajungem în holul casei, lîngă pr Nicodim, şi tocmai ne guduram ca nişte  miei…Părintele ne strîngea în braţe, şi noi eram în culmea fericirii, cînd a dat peste noi doamna..Mia!!! Aş fi dat tot aurul din lume să nu fi sărit gardu’ ăla, în ziua aia!!!…Dar, sunasem de ne venise acru, bietul părinte venise din camera sa, tîrîş, ajunsese în hol, şi de-acolo nu s-a mai putut mişca. Il părăsiseră puterile ( avea vreo 94 de ani, atunci, nu mai era tocmai ca la 30! )! Şi-atunci, noi, de teamă că va încerca, cumva, să ajunga la poartă şi, Doamne fereşte, va cădea pe caldarîm, l-am strigat de după gard şi am cerut voie să sărim gardul, ca să ajungem noi la el…înainte de-a se „întîmpla” ceva rău!!! Erm, cînd să sară dincolo de gard, în curte, se prinsese-ntr-o scîndură din gard, şi  a rămas spînzurat cu capu-n jos…Cînd am ajuns lîngă părintele el ne strîngea în braţe, ne săruta şi ne binecuvînta de mama focului…Şi doamna Mia cînd a venit în casă şi ne-a găsit aşa , ca pe un GRUP STATUAR, îmbrăţişaţi, în sufrageria casei ei, evident că nu se aştepta să ne „descopere” acolo, fiindcă ştia prae bine cî..încuiase poarta cu gheia!!!…Ne-a bruftuit de numa-numa…În fine!…

  Avea însă, dna Mia, şi momente cînd era amabilă pînă la extrem. Dar…atunci nu era ea, căci eu, personal, n-o recunoşteam…Iartă-mă dna Mia!, aş da mult ca să mai pot veni, să mă cerţi, să mă înfrunţi, să-mi zici şi să-mi faci orice, numai să-l mai pot vizita şi să-l îmbrăţişez pe Părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor !