Archive for the ‘N-aduce anul ce-aduce ceasul’ Category

Neprevăzutul umblă liber prin lume, lovind cum îi vine…


Antoaneta Radoi
(Din gama: Toate mi se-ntâmplă NUMAI mie!!…)

Dialog intre doi NEBUNI (eu, unul, interlocutorul meu, altul; Nu stiu care dintre noi era mai nebun!!;Sau..despre cum iti poate fi stricata o zi, care părea a fi…bună, dimineață când ai făcut ochi. Părea!! In fond, la mine, o zi ca oricare dintre zile!!): -Bună ziua, dna. As vrea sa stiu daca mai aveti de vinzare…m-ar interesa sa cumpar. -Nu, nu am, dar va pot directiona in alta parte. -Bine, când ies din spital va caut si-mi spuneti atunci unde sa merg sa cumpar. -Sunteti in Spital? Unde? (l-am intrebat in ideea ca e in Bucuresti si ca, poate, are omul nevoie de ceva, nu aș fi putut sa-i duc mare lucru, dar…totusi, măcar să-l vizitez pe om, sa vada ca il viziteaza in Spital cineva, daca tot s-a intersectat cu mine, pe calea undelor!!). -Ei, să nu punem întrebări care nu ne privesc, zice omul. -Iertați!, mă gândeam că poate…aveți nev de ceva, că totusi sunteți, ziceti, venit din Provincie. -Nu trebuie sa vă intereseze pe dvs la ce Spital sunt si pe ce motiv!, zice omul, vizibil iritat (desi nu-l intrebasem de ce suferă, ci doar la ce Spital e internat). -Mă iertați!, zic. -Oricum va voi suna cind mă externez, salvați-mi nr. O sa va sun. -Nu-i nevoie sa-l salvez, nr dvs era in telefonul meu, m-ati mai sunat, mai demult!, cam acum un an, cred, îi zic. -Cum să fie dna nr meu in telef dvs, ca eu nu v-am sunat niciodată pină acum!, zice. -Domnul meu, s-o luăm cătinel, aveam nr dvs in telefon, nu-mi mai amintesc cind l-am salvat, dar il aveam salvat in telef, se pare ca noi doi am mai vorbit cindva, acum vreun an, zic. -Nuu, niciodată!!Eu n-am mai vb cu dvs dna niciodată, zice. -Domnul meu, poate ati uitat, eu aveam nr dvs in telef, zic. -Bine, dna, eu sunt un mincinos, un mincinos, nu intelegeti ca v-am gasit nr acum pe un site de Ob de cult! -Desigur, nu neg, doar ca v-am spus ca am nr dvs in telef, și daca-l am, probabil ca m-ati mai sunat, iar eu am salvat nr atunci, așa ca sunteti trecut ca fiind un fost cumparator de ob de cult de la mine. -Aaa, eu sunt un mincinos, un mincinos, bine atunci sunt un mincinos!!, zice. Click.
Și apropo de ajutor, un preot mi-a zis odată: Antoaneta, să nu sări în ajutor dacă nu ti se cere!! Azi am primit inca o palmă, pt ca NU mi-am insusit POVATA inteleaptă!! Și, mă simt ca lovită cu leuca!! Satana nu se odihneste NICIODATĂ, NICIODATĂ!!!! Și-acum mă-ntreb: n-o fi cumva sosia lui Dincă ăla de la Caracal. Glumesc, desigur. N-am a mă teme, n-am 15 ani!! Nici la ocazie nu umblu.

Este posibil ca imaginea să conţină: mâncare
Reclame

Se-ntîmplă…MINUNI!!


Se-ntîmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem noi sau pentru că prea ne „omorîm” noi în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă”osteneala” noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pt ceva anume!!), ci pentru că AŞA A RÎNDUIT şi Rînduieşte EL!! Ca să bucure în necaz sufletul nostru!!!…

Drept este că eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osîrdie, dar..Domnul ştie „neputinţele” mele…

De cînd mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la prînz ori seara, sau  Dimineţa, la Prînz şi Seara…după putinţă ori după STAREA sufletului care, poate…tînjeşte după întîlnirea cu Dumnezeu! Ce ştiu eu!! Nu eu fac ceva cu vreo vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu -Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi…şi fie, ca Domnul să înţelepţească pe fiecare, să priceapă LUCRAREA Lui!

  Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasic-cunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am, ci..ÎNTÎMPLAREA a făcut ca această CARTE-Acatistier să ajungă şi apoi să şi rămînă în custodia mea.

Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vînd nişte CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplar-Acatsitier. Îl pusesem la vînzare cu 20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci pe  la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la Mănăstire îmi îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă a paraliziei mele (care a durat un an paralizia -2004- plus un an convalescenta -2005- cu reminiscente şi prin 2006 cînd încă mergeam cu paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o VEŞNICIE…îngrozitoare!!), după ce lichidasem absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în speranţa că mă vor face doctorii bine!! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine, dimpotrivă medicamentatia era cît pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a LUCRAT cum a ştiu EL şi..cînd NIMENI -nici doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele mele, dar mă îndopau cu..chimicale!! scumpe, iar eu în NEBUNIA mea le îngurgitam fără crîcnire… Dar într-o bună şi binecuvîntată zi am zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai VREAU să urmez niciun tatament, ci mă voi pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele, afar’ de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată, era totuşi..rugăciune şi strigare la Dumnezeu, cu şi fără nădejde!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rînduise EL, plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!! Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că NIMIC nu mă va mai atinge atît de grav!! Oho…cîte ALTELE mă aşteptau la cotitură să mi-o tragă sub centură!!! Dar, pentru moment, mi-era bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre…

Pusesem Cartea-Acatstier la vînzare dar..NIMENI nu băga în seamă cartea, ca şi cum nici nu ar fi exista.  Nici eu! Nu mi-am aruncat ochii peste ea. Aveam acasă Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa că nu-mi doream decît să-i vînd omului aceluai cartea şi să-i dau bănuţii pt ea. Doar că NIMENI nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în 7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri  Glina era ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi marfa s-au făcut un ghem imens de metal contorsionat amestecat cu pămînt, ceva indefinit…Cartea  însă se afla deja expusă pe o masă şi cineva foarte inspirat strînsese într-o bocceluţă obiectele expuse acolo, care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă. Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat NIMIC. Am fost ca un ZOMBI cîteva luni. Nu auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar’ de pălălaia de flăcări şi fum care urcau pînă la CER…şi nişte pompieri care se agitau inutil să-şi dea „inteligent” cu părerea de unde a luat foc…Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu presupusul!! Cum, Doamne iaartă-mă, să mai poţi şti cînd totul e SCRUUUM??? Dar, nah’, trebuia să afcă şi ei un RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi înţeleg. Mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la Incendii, nu circulă decît cu 40 la oră…În fine…

După cîteva luni de la Eveniment, mă sună cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE că am acolo nişte obiecte salvate de la  Incendiu de la Cernica!  Erau nişte cunoscuţi care tocmai veniseră la Mănăstire pt Slujbă atunci şi văzînd incendiul s-au grăbit să dea o mînă de ajutor!! Oauuu!! Îmi rămăsese totuţi ceva, şi eu..NU ŞTIAM!! Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartae masinii, talonul, pina si actele casei -care dintr-o rea întîmplare le aveam în geantă!!, ochelarii de vedere, tot..tot..inclusiv telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că eram RUPTĂ total de toate…). Am fost surprinsă plăcut să descopăr cîteva OBIECTE de MARE Preţ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost, că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi aveau ăştia nişte preţuri de numa’numa…; acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din pagubă, nu mult însă..slavă lui Dumnezeu!! cînd devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier. Am dus acasă toate obiectele pe care doamna  respectivă le spălase, le curăţase de arsuri, de fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în Acatistier. Numai după mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa am descoperit că avea nişte Acatiste ale Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit mai..aprofundat, apoi!!

Dăună..seară iau Cartea- Acatsitier şi o deschid la întîmplare. Surprinsă, m-aşez în genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc: Bucurie neaşteptată!!…

Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult. M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în „bibliotecă” la..citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei (Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cît face cartea asta!!! De Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!) un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie, după..Julien Green! Panait Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă absolvită, repetent de două ori în clasa întîia primară…”vagabondul din Brăila” consacrat la Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe’ mîncare (mai bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea -parol!!, cînd îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să exprim mai corect revolta faţă de Calsele asupritoare şi cîte alte cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait Istrati. Cîtă CULOARE dă personajului!! Şi cîtă greutate are cuvîntul său!! Aşa că..am intrat în transă..pînă mult spre ora 10. Adio..dus la Biserică!! Eram în pijamale…Cînd am văzut că-i deja trecut de 10, m-am pus din nou pe citeală…însă totuşi cu regretul că nu m-am dus la Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n Cuvînt de folos…Deodată îmi vine un gînd: „dece oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pt CEVA trebuia să rămîn, dar pt ce? Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i prima oară cînd ţi se-ntîmplă, cînd chiar de la uşă te-i întors…”

N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul:

-Sărut-mîna, dna A. Ce faceţi?

-Biiineee!!, mormăi eu un „bine” super!!…morcovit, că fusesem întreruptă din lecturare…

-Sînteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sînt în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot veni??

-Mdaaa…

Ce-o fi vrînd, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea, dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă, de la trezire, o STARE de comfort sufletesc inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi se-ntîmplă…Comfortul sufletesc şi cu Faptul Real din viaţa mea, două LUCRURI infinit..paralele!!! Dar azi??…

Trec cele 15 minute şi cobor în faşa blocului. Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu, de pe vremea cînd aveam Magazinul, căruia încă îi mai datorez nişte bani…Are în mînă o..ICOANĂ. A Maicii Domnului!!

-Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era pregătită mai demult dar…

-Ouauuuu!!!! (După ce am scos instant pe gură acest grosolan „oau”, mi-am astupat gura cu mîna şi am rămas fără..cuvînt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă impresionez aşa oricum…; dar..ce să însemne asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de curînd!! Da, îi făcusem, dar..altădată..demult!!! În urmă cu cîţiva ani. Acum doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult, însă..totuşi datoare!!)

Nu mai ştiu ce să zic! Cu-adevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe..Fecioara Maria..Maica mea cea..grijulie!!

Am luat Icoana şi am urcat în casă. Am aşezat-o în  Parasclis! Aşteptăm…

Uitaţi ce minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită, argintată, cu ramă de lemn…Eu, am Icoane muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA bine-venită!! „Binecuvîntată fii ceea ce eşti plnă de dar, Marie, Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îşi mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa mea!…Tu ştii DE CE…

Eu nu-s decît un mic copil al lui Dumnezeu! Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai adesea, nu pricep nimic în…nepriceperea mea… Doar că, vine o vreme cînd Dumnezeu îmi arată LUCRUL Mîinilor sale!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

_ITR8145

PS:

Antoaneta Radoi Hai sa va mai zic ceva: m-am dus sa pun la loc de cinste Icoana si zic, hai sa fac si io macar o rugaciune de multumire Maicii Domnului ca a venit in casa mea, şi am ingenuncheat si, rugîndu-mă, la un moment dat aud pîş-pîş-pîş pe culuoarul dinspre bucătărie. N-am ridicat capul, m-am rugat mai departe concentrîndu-mă pe ceea ce voiam să-i spun Maicii Domnului, pînă am terminat ce aveam de zis. Am uitat apoi..definitiv de pîş-pîş şi, la finalul rugăciunii, cînd ridic ochii, în faţa mea un porumbel alb cu pete negre (sau invers) mă privea..liniştit. Nu m-am mişcat, ca să nu-l sperii, şi am mai rămas lingă Icoană, jos, ghemuit pe duşumea. După cîteva minute porumbelul meu a plecat, pîş-pîş în dormitor. Toate uşile de peste tot erau larg deschise asa ca se plimba ca Vădă prin lobodă…Am luat telefonul şi m-am dus după el, umblînd spăşită, sa-i fac o fotografie, temîndu-mă să nu cumva  sa-l sperii! Aş, n-avea nicio treabă! S-a urcat peste nişte cărţi lăsate vraişte pe linga TiVi (la mine asa e peste tot, vraişte: cărti, caiete, pixuri, notite..) şi a stat liniştit la pozat, uitîndu-se la mine gingaş!! Vorbeam cu el, de-ale mele…Am intins mîna şi m-a lăsat să-l cuprind… Am mai vorbit noi cîte ceva, după care l-am dus pe pervaz. Nu s-a grăbit DELOC să-şi ia zborul…

Fotografia postată de Antoaneta Radoi.

Înţeleptul spune: să-ţi faci iarna car şi vara sanie sau…n-aduce ANU’ ce-aduce ceasu’!!


Ei, iaca, SANIE am primit şi eu în dar în plin iulie 2016!! 18 iulie!!!…

Nimic nu prevedea dimineaţă, la trezire că voi primi daruri! Şi încă de MARE PREŢ!! (în sensul de..scumpeeee!!!, adică cu multe zerouri…)

 Dormisem pe sponci şi m-am sculat obosită!! Mi-am făcut şi eu ca tot creştinul (ortodox) o CRUCE mare şi o micuţă rugăciune. I-am pus în faţă lui Dumnezeu bunele şi, mai ales, RELELE mele, dar şi ZDROABELE mele cele de muuulte feluri, după care îi zic ÎNGERULUI meu PROTECTOR [arar vorbesc cu el!! În rest, sîntem cam..ANFROA’!!! (Asta-i o vorbă de-a mamei mele!!, Dumnezeu s-o odihnească de-a dreapta Sa!) Ştie el, nu vă mai zic şi domniilor voastre despre CIONDĂNEALA dintre noi, că nu vreau să vă…smintesc!! mai RĂU decît de fiecare dată cînd postez cîte ceva p-aici…]:

 -Hai, ÎNGERE, fii acuma bun şi cere de la Dumnezeu binecuvîntare pentru cele ce le avem de înfăptuit azi!! Şi nu mai pleca de lîngă mine!!, că vezi cît de neisprăvită sînt!!! (I-am mai zis io şi altele, dar…să lăsăm!!! Rămîne între mine şi el!!)

MAREA BUCURIE şi preocupare a dimineţii de zi cu zi, după cele pe care vi le-am enumerat mai sus, este…CAFEAUA!! Fără CAFEA, nici Îngeru’ nu-mi mai e de prea mare folos!!! Aşa că merg la ibric!! (hmm, IBRICU’ meu!! Nu cred că ar bea cineva Cafea făcută în el!! Mai ales „sensibiloşii!!” E un ibric din aramă ce a aparţinut unui MINSTRU! Io l-am căpătat, pentru că neisprăvitu’ ăla de ministru, ierte-l Domnul, îşi cumpărase un inbric nou şi voia să arunce bunătate de ibric de aramă PURĂ, ce-i drept de la una-mie-nouăsute-toamna!! Dar era super-ofertă!! Soacra prietenei mele, Yla, l-a salvat de la…fiare vechi şi ibricul a ajuns la mine!! Era o sucitură de metal, indefinit ca formă şi culoare!! L-am luat acas’, l-am spălat fain-frumuşel-şi-bine-ha, l-am fiert cu sare şi l-am pus, apoi, la loc de cinste în Bucătăria mea! Să tot fie vreo 12 ani de-atunci!! Ei, bine, de-atunci, bietul ibricel, nici că a mai văzut BĂIŢĂ!!! Mi l-a spălat cineva o dată, acum cîţiva ani, fără să ştie că EU NU VREAU SĂ SPĂL INBRICUL!!, care arăta într-un…mare fel!!!, io am făcut  ca toatea ALEA, şi de atunci NIMENI NICIODATĂ nu-mi mai intră în BUCĂTĂRIE să-şi bage nasu’ unde nu-i fierbe…ibricu’!! Evident că din acel ibric, doar eu beau cafea! Musafirilor, putini la număr şi EXTREM de RARI -cin’ să vie la mine, dacă-s aşa ciufutăăă!!!-, le pregătesc în altul cafeaua. Am şi eu NEBUNIILE mele, cum ar fi: scaunul personal, fotoliul personal, paharul personal, ibricul personal…de care nu permit nimănui să se atingă, că dacă o face, se strică la căciulă cu mine…), îmi prepar tacticos cafeluţa, căreia îi adug totdeauna un vîrfişor de busuioc (n-aţi băut niciodată cafea cu 3-4 boabe de busuioc? Nu ştiţi ce aţi pierdut!!!). O torn în cana mea preferată, o oală de pămînt, şi descind în sufragerie, ca să-mi savurez în linişte cafeluţa!!

 – Hai, Îngere, să ne desfătăm niţel -mai mult…-  cu stacana asta de cafea şi, totodată, să pregătim interviul ăla care aşteaptă la rînd de vreo două săptămîni! Azi e luni, nici la Poliţie nu deschide, iarba nu creşte şi nici gazon n-avem, noi nu plecăm azi nicăieri, n-avem filmări LUNEA!!, aşa că AZI avem timp!! Aş!!! N-apuc să-mi pun picioarele pe birou, nici să deschid Notesu’ cu interviuri, nici să sorb o gură de cafea fierbinte -mie aşa îmi place să beau cafeau! Să mă frigă!!-, că încep să sune ambele telefoane!! Ufff…  La naiba-n puii mei!! Altă dată stau mute ore-n şir!! Ambele!!! Răspund. Nimic important! Unii oameni anunţă că vor ceva, după care se răzgîndesc şi revocă! Ei, bine! Sînt de acord cu asta, dar, s-o ia aşa cu veştile proaste de luni dimineaţa, nu-mi prea convine! Însă..cum nu am încotro, notez şi mă resemnez!! Şi pentru că-mi sărise şi muştaru cu-n…muşteriu, nu am mai avut chef de lucru şi intru pe net! Opsss!! Amica mea, Ylenia K, era cu „capu’ aprins!!” Iar a adormit ASTA cu PCul deschis, cu capu’ pe tastatură!! Consumă curentu’ de năroadă!!, mi-am zis. Da’, ia hai să-i dau un buzzz! Nu vorbisem cu ea de fro’ săpămînă. Se dăduse la fund! Asta, cînd se dă la fund are două faze: ori n-are bani, ori are prea mulţii! Uhu…era pe fază. Mi-a răspuns INSTANT! Lucru ce nu se prea-ntîmplă. Ea, cînd e pe telefon şi vrea să scrie ceva mesaje, îşi dă cu stîngu’-n dreptu’, şi scrie nişte fraze de te prăpădeşti!! Chineză pură!!! Nu-i place să scrie, aşa că mă abordează telefonic şi scurt îmi zice să dau fuga pîn’ la ea! Cum n-aveam chef nici să mor, mă-mbrac, oarecum de oraş, şi plec!

De cum intru pe uşă, zăresc pe pat o pereche de cizmuliţe noi-nouţe, care mi-au făcut cu ochiul. Şi nici una, nici două, îi cer şoseţele să le probez! Îmi dă, pe muteşte, uitîndu-se chiorîş!

-Oauuu, ce fain îmi vin!!!

-Nici să te gîndeşti!!

-Ho, c-am zis DOAR că-s faine!! Ce te-aprinzi aşa???!!!…

-Dacă-ţi plac, mergem la Magazin şi-ţi iau altă preche!, croncăne Zuzulina precum o cloşcă care-şi apără Puişorii de Vultur. P-astea vreau să le-mbrac, ACUM,  la…rochia asta!!, îmi subliniază ZUZULINA, şi-mi arată o splendoare de rochiţă…nouă şi scumpăăăăă….

N-am mai stat pe gînduri, m-am descălţat instant cînd am văzut minunăţia aia de rochiţă!! Mergea cu cizmele beleaaa. Iar picioarelor mele, le stătea tare bine în şlapii mei de acum 12 ani…

-Atunci, hai afar’, că doar nu m-ai chemat să mă SUFOC aici între stivele astea de haine, genţi, parfumuri şi bijuterii!!!

-Ho, că ieşim acum!! Stai kalm şi zi: vrei sau nu vrei să îţi iau cizme la fel ca astea???

-Hmmm, mănînci calule ovăz!! Sigur că DAAAA!!! Dacă tu vrei, eu vreau!!

 Cînd am văzut cum se numea Magazinul în care m-a dus, m-a luat…ameţeala!!

Aşa m-am făcut eu azi, 18 iulie 2016, în plină lună a lui Cuptor, cu o pereche minunată de cizme!!Cizme1Că… aşa îşi face omu’ gospodar, iarna car şi vara sanie!! Dar nah’, n-aduce ANUL ce-aduce CEASUL!!

Şi cînd te gîndeşti că ziua începuse cu VEŞTI proaste!!!…

Treaba e că eu AM OBLIGAŢIA…contractuală să port aceste cizme la 2-3 EVENIMENTE în vara asta!! Noroc că au..găurele!!!

Mulţam’ Ylonko! La RAI să le găseşti!! Să-ţi fie LEGITIMAŢIE de INTRARE!!!…

 

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea