Archive for the ‘Multumesc!’ Category

Se-ntîmplă…MINUNI!!


Se-ntîmplă MINUNI! Şi nu pentru că vrem noi sau pentru că prea ne „omorîm” noi în rugăciune (deşi Dumnezeu ia în seamă”osteneala” noastră de a ne înfăţişa înaintea Sa spre a-I cere sau spre a-I mulţumi pt ceva anume!!), ci pentru că AŞA A RÎNDUIT şi Rînduieşte EL!! Ca să bucure în necaz sufletul nostru!!!…

Drept este că eu…m-am rugat! Nu cu prea mare osîrdie, dar..Domnul ştie „neputinţele” mele…

De cînd mă ştiu, mă rog. Mă rog dimineaţa sau la prînz ori seara, sau  Dimineţa, la Prînz şi Seara…după putinţă ori după STAREA sufletului care, poate…tînjeşte după întîlnirea cu Dumnezeu! Ce ştiu eu!! Nu eu fac ceva cu vreo vrednicie, ci Dumnezeu face, prin Îngerul meu -Căruia ÎI mulţumesc!! Acum relatez, nu spre a mă lăuda, ci spre a fi pildă şi altora care vor citi…şi fie, ca Domnul să înţelepţească pe fiecare, să priceapă LUCRAREA Lui!

  Am în casă un Acatistier, nu din acelea clasic-cunoscute, ci unul apărut într-o EDIŢIE mai aparte. Nu, nu este meritul meu că-l am, ci..ÎNTÎMPLAREA a făcut ca această CARTE-Acatistier să ajungă şi apoi să şi rămînă în custodia mea.

Mi-adusese cineva prin 2006 să-i vînd nişte CĂRŢI, printre care şi acest UNIC exemplar-Acatsitier. Îl pusesem la vînzare cu 20,00 lei, cît ceruse pe el omul. Vindeam atunci pe  la Mrea Cernica, pe şanţ…şi ziceam bogdaproste lui Dumnezeu că Economul de la Mănăstire îmi îngăduise acest lucru. Eram după perioada cruntă a paraliziei mele (care a durat un an paralizia -2004- plus un an convalescenta -2005- cu reminiscente şi prin 2006 cînd încă mergeam cu paşi mărunţi şi încovoiată precum o seceră…; o VEŞNICIE…îngrozitoare!!), după ce lichidasem absolut toată agoniseala mea de mulţi ani, în speranţa că mă vor face doctorii bine!! Aş!! Nu doctorii m-au făcut bine, dimpotrivă medicamentatia era cît pe ce să mă ducă la…clopot!!, dar Dumnezeu a LUCRAT cum a ştiu EL şi..cînd NIMENI -nici doctorii; de fapt ei NU AU CREZUT NICIODATĂ că voi mai merge pe picioarele mele, dar mă îndopau cu..chimicale!! scumpe, iar eu în NEBUNIA mea le îngurgitam fără crîcnire… Dar într-o bună şi binecuvîntată zi am zis: STOP! Şi am anunţat medicul că nu mai VREAU să urmez niciun tatament, ci mă voi pune pe băut ceaiuri şi ..alte cele, afar’ de rugăciunea mea, care chiar dacă era disperată, era totuşi..rugăciune şi strigare la Dumnezeu, cu şi fără nădejde!! Şi Domnul a binevoit, nu pentru că m-am rugat eu, ci pentru că aşa rînduise EL, plus că…avea ALTE NOI PLANURI cu mine!! Şi io care crezusem că m-am vindecat şi că NIMIC nu mă va mai atinge atît de grav!! Oho…cîte ALTELE mă aşteptau la cotitură să mi-o tragă sub centură!!! Dar, pentru moment, mi-era bine, fiindcă NU ŞTIAM ce mai avea să urmeze!!, dar…să revenim la OILE noastre…

Pusesem Cartea-Acatstier la vînzare dar..NIMENI nu băga în seamă cartea, ca şi cum nici nu ar fi exista.  Nici eu! Nu mi-am aruncat ochii peste ea. Aveam acasă Acatistier, aveam N cărţi cu Rugăciuni, aşa că nu-mi doream decît să-i vînd omului aceluai cartea şi să-i dau bănuţii pt ea. Doar că NIMENI nu era interesat de carte, luni şi luni. Apoi mi-a laut foc maşina, acolo, în Poarta Mănăstirii, şi în 7 minute totul, inclusiv maşina s-a făcut scruuumm!! Pompierii nu au ajuns la timp să mai salveze ceva, deşi Staţia de Pompieri  Glina era ff aproape. Pe urmă am descoperit asta! Maşina şi marfa s-au făcut un ghem imens de metal contorsionat amestecat cu pămînt, ceva indefinit…Cartea  însă se afla deja expusă pe o masă şi cineva foarte inspirat strînsese într-o bocceluţă obiectele expuse acolo, care fuseseră şi ele atinse de foc. Le-a aruncat într-o maşină şi le-a dus acasă. Bulversată de situaţie, nu m-a mai interesat NIMIC. Am fost ca un ZOMBI cîteva luni. Nu auzeam, nu vedeam pe nimeni şi nimic, afar’ de pălălaia de flăcări şi fum care urcau pînă la CER…şi nişte pompieri care se agitau inutil să-şi dea „inteligent” cu părerea de unde a luat foc…Enervanţi indivizi!! După ce că nu ajung NICIODATĂ la vreme, îşi mai dau şi cu presupusul!! Cum, Doamne iaartă-mă, să mai poţi şti cînd totul e SCRUUUM??? Dar, nah’, trebuia să afcă şi ei un RAPORT de ACTIVITATE!! Pe undeva îi înţeleg. Mastodontul acela plin cu apă, cu care ei ajung la Incendii, nu circulă decît cu 40 la oră…În fine…

După cîteva luni de la Eveniment, mă sună cineva şi-mi zice să mă duc în strada CUTARE că am acolo nişte obiecte salvate de la  Incendiu de la Cernica!  Erau nişte cunoscuţi care tocmai veniseră la Mănăstire pt Slujbă atunci şi văzînd incendiul s-au grăbit să dea o mînă de ajutor!! Oauuu!! Îmi rămăsese totuţi ceva, şi eu..NU ŞTIAM!! Îmi arsese şi geanta cu acte (toate, buletin, cartae masinii, talonul, pina si actele casei -care dintr-o rea întîmplare le aveam în geantă!!, ochelarii de vedere, tot..tot..inclusiv telefonul care se afla pe bordul maşinii…aşa că eram RUPTĂ total de toate…). Am fost surprinsă plăcut să descopăr cîteva OBIECTE de MARE Preţ (şi ca PREŢ în sine, ca şi cost, că erau nişte obiecte importate din Grecia, şi aveau ăştia nişte preţuri de numa’numa…; acum, prin regăsirea lor, mai recuperam din pagubă, nu mult însă..slavă lui Dumnezeu!! cînd devii sărac peste noapte, orice de oriunde, e bine-venit!!), printre care şi Cartea-Acatistier. Am dus acasă toate obiectele pe care doamna  respectivă le spălase, le curăţase de arsuri, de fum, de noroi… Nu m-am uitat nicio clipă în Acatistier. Numai după mulţi ani, nuş-ce mi-a venit şi l-am deschis. Aşa am descoperit că avea nişte Acatiste ale Domnului Iisus şi ale Maicii Domnului despre care nu stiusem ca există. Le-am frunzărit mai..aprofundat, apoi!!

Dăună..seară iau Cartea- Acatsitier şi o deschid la întîmplare. Surprinsă, m-aşez în genunchi, în micuţul meu Paraclis şi citesc: Bucurie neaşteptată!!…

Azi, 28 august 2016, îmi propusesem să mă duc la Biserică unde slujeşte un preot la care ţin mult. M-am şi trezit devreme, dar…m-am dus în „bibliotecă” la..citeală. Îmi cumpărasem ieri cu 5 lei (Doamneeee, 5 lei??!!! Dar cît face cartea asta!!! De Njde ori ori, Njde ori înmulţit cu 5 lei!! Parol!!) un..Panait Istrati!! Cel mai drag mie, după..Julien Green! Panait Istrati, autodidactul, omul cu nicio clasă absolvită, repetent de două ori în clasa întîia primară…”vagabondul din Brăila” consacrat la Paris!!! Asta DA baftă!!! Îmi place scriitura acestuia de mor!! Nu-mi mai trebe’ mîncare (mai bine că şi-aşa prea multă n-am!!), nici cafea -parol!!, cînd îl citesc!! Ce zic eu, citesc??!! Îl DEVOREZ!! Mă satur! Respir! Trăiesc prin scriitura lui Panait Istrati!! Nici eu n-aş putea să exprim mai corect revolta faţă de Calsele asupritoare şi cîte alte cele, aşa cum o exprimă, foarte pragmatic, Panait Istrati. Cîtă CULOARE dă personajului!! Şi cîtă greutate are cuvîntul său!! Aşa că..am intrat în transă..pînă mult spre ora 10. Adio..dus la Biserică!! Eram în pijamale…Cînd am văzut că-i deja trecut de 10, m-am pus din nou pe citeală…însă totuşi cu regretul că nu m-am dus la Biserică, în ideea să mă mai îmbogăţesc cu-n Cuvînt de folos…Deodată îmi vine un gînd: „dece oare oi fi rămas eu acasă, totuşi???; pt CEVA trebuia să rămîn, dar pt ce? Kalm, Antoaneta! Vei vedea!! Nu-i prima oară cînd ţi se-ntîmplă, cînd chiar de la uşă te-i întors…”

N-apuc să cuget prea mult că sună telefonul:

-Sărut-mîna, dna A. Ce faceţi?

-Biiineee!!, mormăi eu un „bine” super!!…morcovit, că fusesem întreruptă din lecturare…

-Sînteţi cumva acasă? Puteţi coborî un pic? Sînt în Colentina, cam în 15 minute aş ajunge. Pot veni??

-Mdaaa…

Ce-o fi vrînd, oare, Omul??? Nu ştiu ce-o vrea, dar ştiu că e de bine!! Aveam încă de dimineaţă, de la trezire, o STARE de comfort sufletesc inexplicabil stării mele de FAPT. Arar mi se-ntîmplă…Comfortul sufletesc şi cu Faptul Real din viaţa mea, două LUCRURI infinit..paralele!!! Dar azi??…

Trec cele 15 minute şi cobor în faşa blocului. Dintr-o maşină iese un fost colaborator al meu, de pe vremea cînd aveam Magazinul, căruia încă îi mai datorez nişte bani…Are în mînă o..ICOANĂ. A Maicii Domnului!!

-Am trecut să vă dăruiesc Această Icoană!! Era pregătită mai demult dar…

-Ouauuuu!!!! (După ce am scos instant pe gură acest grosolan „oau”, mi-am astupat gura cu mîna şi am rămas fără..cuvînt! Şi, credeţi-mă, e cam greu să-mi astupe mie cineva cu ceva gura!!! Nu mă impresionez aşa oricum…; dar..ce să însemne asta??!!! Cu ce ocazie?? Cum?? De ce??? Nu-i făcusem vreo favoare omului! Nu acum! Nu de curînd!! Da, îi făcusem, dar..altădată..demult!!! În urmă cu cîţiva ani. Acum doar îi eram eu datoare!! Nu foarte mult, însă..totuşi datoare!!)

Nu mai ştiu ce să zic! Cu-adevărat simt că dacă aş mai zice ceva, chiar aş supăra, cu-adevărat pe Dumnezeu şi pe..Fecioara Maria..Maica mea cea..grijulie!!

Am luat Icoana şi am urcat în casă. Am aşezat-o în  Parasclis! Aşteptăm…

Uitaţi ce minunăţie de Icoană…Costă o avere!!! Aurită, argintată, cu ramă de lemn…Eu, am Icoane muuulte în casă, dar una în plus e TOTDEAUNA bine-venită!! „Binecuvîntată fii ceea ce eşti plnă de dar, Marie, Domnul Iisus este cu tine şi prin tine cu noi!” Îşi mulţumesc pentru că ai binevoit a veni în casa mea!…Tu ştii DE CE…

Eu nu-s decît un mic copil al lui Dumnezeu! Unul mic dintre cei mai mici, care, cel mai adesea, nu pricep nimic în…nepriceperea mea… Doar că, vine o vreme cînd Dumnezeu îmi arată LUCRUL Mîinilor sale!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

_ITR8145

PS:

Antoaneta Radoi Hai sa va mai zic ceva: m-am dus sa pun la loc de cinste Icoana si zic, hai sa fac si io macar o rugaciune de multumire Maicii Domnului ca a venit in casa mea, şi am ingenuncheat si, rugîndu-mă, la un moment dat aud pîş-pîş-pîş pe culuoarul dinspre bucătărie. N-am ridicat capul, m-am rugat mai departe concentrîndu-mă pe ceea ce voiam să-i spun Maicii Domnului, pînă am terminat ce aveam de zis. Am uitat apoi..definitiv de pîş-pîş şi, la finalul rugăciunii, cînd ridic ochii, în faţa mea un porumbel alb cu pete negre (sau invers) mă privea..liniştit. Nu m-am mişcat, ca să nu-l sperii, şi am mai rămas lingă Icoană, jos, ghemuit pe duşumea. După cîteva minute porumbelul meu a plecat, pîş-pîş în dormitor. Toate uşile de peste tot erau larg deschise asa ca se plimba ca Vădă prin lobodă…Am luat telefonul şi m-am dus după el, umblînd spăşită, sa-i fac o fotografie, temîndu-mă să nu cumva  sa-l sperii! Aş, n-avea nicio treabă! S-a urcat peste nişte cărţi lăsate vraişte pe linga TiVi (la mine asa e peste tot, vraişte: cărti, caiete, pixuri, notite..) şi a stat liniştit la pozat, uitîndu-se la mine gingaş!! Vorbeam cu el, de-ale mele…Am intins mîna şi m-a lăsat să-l cuprind… Am mai vorbit noi cîte ceva, după care l-am dus pe pervaz. Nu s-a grăbit DELOC să-şi ia zborul…

Fotografia postată de Antoaneta Radoi.
Reclame

Maica Domnului Kato-Xenia de la…Schitul Horia


  13 oct 2013…Plec spre Schitul Horia, pentru o „întîlnire” cu Maica Domnului Kato-Xenia, Icoană adusă din Grecia, de către egumenul Mănăstirii, părintele Isaia.

  La Brăneşti-Ilfov, la aprox 500 metri după sensul giratoriu, mă opreşte Rutiera, mă amendează cu 160 lei pentru depăşirea vitezei ( aveam 76 la oră; posibil!!!; nu contest  viteza, ci atitudinea „rutieriştilor” faţă de cetăţean…). După un schimb „amabil” de opinii, plec cu dureri de cap, şi-mi continui drumul spre Schit.  Ajung şi mai „prind” o părticică din Slujba Sf Maslu.

  Maica Domnului Kato-Xenia mă întîmpină la intrare. Îngenunchez şi-i zic simplu: Maica Domnului, dacă acesta a fost tributul pe care a trebuit să-l plătesc pentru „întîlnirea” noastră, iată-mă-s!

  Mă ridic din genunchi să scriu un Pomelnic. Cînd să scot banii să plătesc Pomelnicul, constat că Actele mele  lipseau din portofel. M-am tulburat mai tare.  Am ieşit afară din Bisericuţă, şi caut din nou, răsturnînd conţinutul genţii. Nimic însă. Actele mele, cele pe care le prezentasem „rutieristului” lipseau. Măi să fie!!!

 În stradă, lîngă gardul Mănăstirii staţiona o maşină a Poliţiei Locale. Merg şi îl rog pe poliţist să dea un telefon la „colegul” de breaslă, şi să întrebe de Acte. Dar nu primeşte un răspuns, din pricina „bunei-voinţe” a colegilor… Nu-i bai!, încerc să mă liniştesc. La întoarcerea spre casă, o să opresc şi-mi recuperez Actele de la agent!…

  Fac ceea ce aveam de făcut la Horia şi mă întorc spre casă, pe acelaşi drum pe care venisem. La intrarea în Brăneşti văd un Echipaj de la Rutieră. Opresc şi întreb dacă nu cumva „colegul” din tura de dimineaţă i-a lăsat nişte acte. Răspunsul a fost că acest echipaj nu este din aceeaşi Divizie cu cel de dimineaţă…şi să încerc în sat. În sat aflu că nu mai există …Rutieră!!! Plec mai departe la Pantelimon. „Amabilitate” maximă, la Poliţistul de Proximitate!! Are loc un scurt schimb de „opinii” şi „replici”, pentru că „domnia sa” Poliţistu’ de Proximitate, încearcă să mă lămurească, cum că nu e „treaba” lui să mă ajute pe mine, cetăţeanul de rănd, care-i cerusem sprijinul. Sprijin care consta în a da un telefon la „colegul” de breaslă, ca să-i spună că îmi caut Actele, pe care acesta -colegul lui de Breaslă- nu binevoise să mi le înmîneze odată cu Procesul-verbal şi chitanţa amenzii încasate…În fine, am mai scris despre asta. Treaba e că m-am cam enervat, pe poliţistul de proximitate pentru că mi-a zis că nu e treaba lui să dea acest telefon la colegu’…Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamu’!!!…

– Păi dacă nu e treaba dumitale, dle Poliţist de proximitate, ca să ajuţi cetăţeanul care-ţi solicită sprijinul, atunci..cine???…Şi, atunci care-i rolul unui poliţist de serviciu???…

  După un schimb impresionant de „amabilităţi”, cu poliţistul de serviciu, am plecat un car de nervi. Îmi vîjîia capul! Şi doar avusesem „semnale” de dimineaţă, că nu e cazul să mai plec la acest drum, chiar dacă promisesem cuiva că voi merge la Schit!!! Treaba se îngroşase acum. Între Acte, aveam talonul maşinii, care era a fratelui meu. Mă gîndeam cu groază că va trebui să-l rog să meargă la Vrancea să facă un nou talon!!! Bucuria nebunilor!!! A da cu subsemnatul la frate-miu, era mai grav decît a da cu subsemnatu’ pe la Rutieră… Ăsta, frate-miu, e mai catîr decît catîrii! Şi el, are întotdeauna ..dreptate!!! Mi-ar fi zis că cine ştie ce mama-măsii de chestie am încălcat! Iar eu, doar călcasem, „cu greutate pe picior” (în zisa „glumeţului” poliţist de la Rutiera Brăneşti!!), pedala Roverului, proprietate a frăţiorului meu drag… „Rutieristul” mă depistase, tîşnise din tufişul în care-şi făcea pînda, şi agil, mă oprise la vreme, „salvîndu-mi..VIAŢA”!!! Eu, abia demarînd 500 metri mai în urmă, căci după sensul giratoriu de la Brăneşti (sens în care, automat opreşti sau, după caz, încetineşti!!!), oprisem la o florăreasă, căci văzusem flori, şi..cumpărasem…după care am pornit la drum. Cam 500 metri…rulasem de la florăreasă pînă la poliţist. Aşadar, imaginaţi-vă cam cît puteam avea la oră…cît „pericol” prezentam…

  Am ajuns, asadar, acasă, seara tîrziu. Oprisem în mai multe puncte şi sperasem să-mi recuperez actele: talonul maşinii (fratelui meu), permisul meu, Bulentinul meu. Ceea ce nu se întîmplase. Eram acum..fiul ploii!!! [Şi cu banii daţi (160,00 amendă pt depăşirea vitezei regulamentare din oraşul european Brăneşti; 50/oră!!!; eu aveam, chipurile 76/oră; nu contest asta, ci comportamentul agentului)]! Să vezi ce mai alergare…

 Luni, n-am făcut niciun demers în a-mi recupera actele. După cum zice şi zicala: „lunea, nici iarba nu creşte!”. Aşa că am stat cuminţică în vizuina mea. Abia marţi, înarmată cu răbdare, şi pregătită psihic pentru o confruntare cu „băieţii cu ochii albaştri”, am purces la drum. Am ajuns pe undeva pe la Sediul Central al Rutierei Ilfov -Departament din care făcea parte „rutieristul” care mă oprise, unde aflu că: ” o doamnă (adică eu) pierduse nişte acte, un cetăţean onest le găsise şi le predase, taman poliţistului de la rutieră care mă oprise”!!! Măi să fie!!! Nu ştiam că în Poliţia Romănă se minte atît de …sublim!!!

 Mulţam’ Domnului!, că am recuperat Actele. Nu de alta dar, după toate astea, ar mai fi trebuit să mai dau cu explicaţia, şi fratelui meu. Şi el ar fi fost cel mai greu de lămurit!!!…

  M-am necăjit destul pentru călătoria de pe 13 0ct 2013! Şi-mi ziceam: oare Maica Domnului (Kato-Xenia; la care mă dusesem) să nu aibe nimic de spus?…

…Şi au trecut aşa cam vreo 8-9 zile! Timp în care Maica Domnului Kato-Xenia a tăcut!

 Cînd tocmai am uitat de „întîmplările zilei de 13 oct 2013”, vine Baby, care fusese cu mine în maşină, în ziua cu pricina, şi-mi zice:

– Antoaneta, hai să-ţi zic ceva! Maica Domnului care a văzut cîtă supărare ţi-au făcut neisprăviţii ăia care te-au amendat şi apoi şi-au mai bătut şi joc, oprindu-ţi actele…n-a tăcut! Ăia u fost „săltaţi” de DNA!!! Vreo 11 poliţişti de la Rutiera Ilfov!!

– Ei, na!?

– Da!, zice Baby. Maica Domnului Kato-Xenia, n-a tăcut! Ci i-a adus Înaintea Domnului pe neisprăviţi! I-am văzut eu la televizor!, zice ea.  La ştiri….

 Seara m-am uitat la Ştiri, şi i-am văzut şi eu. Numai că eu nu-l mai recunoscusem pe cel care mă oprise. Baby fusese mai atentă însă…eu îs aşa…mai superficială…Nu-s atentă la detalii…

 Nu mă bucur pentru necazul lor! Dar, desigur că, mă bucur să văd cum lucrează Maica Domnului!…

Ataşez mai jos, Icoana Maica Domnului Kato-Xenia, de la Schitul Horia:

                                                          md kato xenia  horia si pr Isaia

Sfintii 40 de Mucenici


  Pomenirea Sfinților 40 de Mucenici coincide în Calendar,  în 2013, cu Pomenirea celor adormiți…
  ..Presupunînd că va fi mare-mare-nghesuiala la Biserici și că fiecare va fi nevoit să împartă, prinoasele, la fiecare, adică între ei, am găsit de cuviință să fac pomenirea, cu o zi mai devreme și asftel, am decis să mă prezint cu prinoasele la Sfîntutul Spiridon.
 Aici vin studenții de la Teologie, întrucît Biserica este Paraclis Patriarhal și, cu siguranță voi bucura pe mulți dintre cei prezenți, că se vor înfrupta cu bucurie din darurile pe care eu le voi duce  în Biserică, spre cinstirea Sfîntului Spiridon  și a Celor 40 de Mucenici!
  Am o oarecare stînjeneală, ori de cte ori merg să duc daruri la Altarul Bisericii Sf Spiridon, deoarece Biserica este păstorită de un calugar, părintele Dimitrie, și nu prea mi-e la indemină, mie, cu călugării, deși am cîțiva „prieteni” printre acestia. Față de părintele Dimitrie, am o oarecare reținere, care, evident că nu este justificată nicicum. Dar, asta e! Mă jenez să-l inoportunez cu prezența mea; și, cel mai ades, cînd merg la Biserică lui, „mă strecor” și aș vrea, dacă s-ar putea,  să mă fac „nevăzută”… Dacă se întîmplă „să ne intersectăm” cumva, mă aplec stîngaci și-i spun discret:
  – Doamne ajută, părinte! După care dispar, la fel de iute precum am venit, nu inainte de a-i face o plecaciune Sfîntului Spiridon -grabnic ajutătorul meu!-…
  Întimplarea ( sau nu!..) a făcut ca din 2009  să am ca și „confident” un părinte care păstorește tot la o Biserică cu Hram-ul Sfîntului Spiridon.
  Necazurile, repetatele mele necazuri, interminabile parcă!!!..INTIMPLAREA sau…DESTINUL, mi-au îndreptat pașii într-o zi spre un om de o blîndețe comparabilă doar cu a parintelui, scumpului și atît de drag mie,  părintele NICODIM BUJOR -autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica; preot despre care am scris si publicat o Carte, foarte draga inimii mele ! Omul acesta, pr N F m-a ascultat cu răbdare, m-a povățuit cu blîndețe și cu înțelepciune de sfînt -om luminat și erudit-. m-a binecuvîntat, și la plecare mi-a spus:
  – Antoaneta, să mergi, te rog!, măcar o dată  pe săptamînă la Sfîntul Spiridon și să i te închini! Că este ..MARE FĂCĂTOR de MINUNI! Eu însa, am plecat de la „confidentul” meu, de la părintele N F, fără să iau-aminte la spusele lui…Ba, în netrebnicia mea, mi-am zis:
  – Ei, na, acuma! Ce să-mi zică și părintele! Mă trimite la Sfîntul Spiridon, că doar nu m-o trimite la alt Sfînt, dacă el, părintele, slujește la o Biserică ce poartă Hramul Sfîntuli Spiridon! Cu siguranță că dacă avea hramul Sfîntului Gheorghe sau al Sfîntului Nectarie sau al oricarui alt Sfînt, mă  îndemna să mă duc să fac închinaciune la Unul dintre Acestia…Și, fie din lipsă de timp, fie din necinstirea cum-se-cuvine a Sfîntului lui Dumnezeu, Spiridon, fie dintr-o oarecare „reținere” ( despre care nu se cade acum, aici, să vorbesc!!!), nu m-am dus să mă închin sau nu m-am dus atît de des cît ar fi TREBUIT!…și cît de des „îmi poruncise”, „confidentul” meu, dragul și blîndul părinte, Nic F. Dar, un singur lucru știu, acum, și anume, că m-am dus la Sfîntul Spiridon într-un moment de mare primejdie, pentru mine, iar  Sfîntul nu numai că m-a primit, dar m-a și ajutat neconditionat!!! Căci rugîndu-l eu cu aprindere de suflet, la mare necaz fiind, degrab’ și-a pus Sfîntul Spiridon papuceii în picioarele sale și degrab’ a purces, dimpreună cu mine, la drum și la..”bătălie!” Și-am ieșit biruitoare din „lupta cea grea!” ( dar, relatarea aceasta pe altă dat’! )
  Așadar, dată fiind „suprapunerea” celor două evenimente, Sîmbăta celor Adormiți și Cei 40 de Mucenici, decid să-i cinstesc pe Cei 40 mai înainte cu o zi, și totodată să-i celebrez, ducînd daruri, unde altundeva decît la ..Sfîntul Spiridon, pentru ca era la 2 pasi de habitatu` meu. Slujea un părinte pe care nu-l știam decît din vedere, profesor la Facultatea de Teologie, dacă nu mă-nșel. Faptul că nu-l știam, aproape deloc, mă stînjenea și mai mult. Fiecare preot are obiceiurile lui, stările lui, rînduiala lui, și eu nu știam absolut nimic, ce și cum să fac acolo, nici ce rînduială are preotul respectiv. Și am făcut așa dupa cum „m-a tăiat capul”, scurt, simplu, rapid. Am dus pungile cu mucenici ( niște covrigei în forma de 8, unși cu miere, peste care se pune nucă pisată ) exact așa cum îi luasem de la o Cofetărie ( fiecare în punga lui de hîrtie și, apoi, puși toți „de-a valma” – martirizîndu-i din nou!!!- în niște pungi de plastic ), pe măsuța din fața Altarului, lîngă Candela care Ardea. Am „atașat” o sticlă de Kagor ( vin dulce, rusesc, care mi-a atras multa antipatie si nenumarate controale de la GF, la micutza mea firma, in urma reclamatiilor pe care GF-ul le primea de la chiar slujitorii Altarului, care se infruptau des din prinoasele mele!!! Slava Domnului!, si ierte-i Domnul pe toti! ) și o lumînare neaprinsă ( luată de la Biserică!!! Prima oară cînd mă comformez!!, anuntului din usa Pangarului Lăcașului …), după care, „m-am prezentat la Altar”.  A ieșit din Sf Altar, părintele care era de rînd la Slujire, căruia, punîndu-i în brațe „jertfa” ce adusesem, îi zic sec, grăbit, fără punct, fără virgulă:
  – Părinte, am adus mucenici AZI!…Să-i slujiți, vă rog! Și să-i împărtiți cu studenții ( și-i indic strana!..care era înconjurată de 10-12 studenti..)! Preotul n-a zis nimic, nici nu știu dacă m-a binecuvîntat…Era parcă preocupat de ceva. Mi s-a părut, un pic, încruntat…Dar, probabil că este doar o părere…Eu întotdeauna am ..PĂRERI! Și nu adesea de rău ( pt faptele mele rele )!!! Și mai am și prostul obicei de a-i cataloga pe oamenii din jur!!!..De data asta însă, nu puteam opina și nici dialoga, pentru simplul motiv că nu era vreme..Trebuia să fug la munca mea, iar preotul să „fugă” la „treaba” lui..Îl aștepta ..LITURGHIA! Așa că am dispărut, chiar mai repede decît mi-aș fi dorit, ca să deranjez cît mai puțin cu prezența mea…Faptul că mă aflu „în frunte ca păduchele” într-un moment în care mi-aș dori să mă fac „nevăzută”, mă stînjenește peste poate, deși eu nu-s așa o timidă, ca să zic asa. Deloc! Dar, ca orice om, am și eu sensibilitățile mele. Și atunci cînd este vorba despre Lucrurile lui Dumnezeu, de lucruri SACRE, am o oarecare ..decență, moștenită de la părinții mei, care nu mai sînt și, în memoria cărora încerc să transpun în fapt educația pe care mi-au dat-o și să cultiv: Frica și iubirea de și pentru Dumnezeu! ( chiar dacă nu-mi iese totdeauna!!…)  Așa că m-am mulțumit că nu m-a certat  părintele, ca, poate, am pus mucenicii într-un loc în care „nu era voie” ( mult prea aproape de Altar, unde oamenii nu pun „jerfele”, cel puțin eu nu văzusem niciodată-vreodată, acolo, dar  nu știam unde să le pun ca părintele să știe de ele și să le binecuvînteze, așa că „le-am plasat” în cel mai vizibil loc…Iertat să-mi fie! Dar eu trebuia să plec la servici! )!!..Și am „fugit” la „corvoada mea zilnică”…oarecum mulțumită ca-mi îndeplinisem dorința de a duce un dar, cu o zi mai devreme, Sfinților Mucenici!…
La vreo două ore distanță, mă „trezesc” cu  doi studenți care dau năvală în Magazinul meu și-mi zic:
  – Bogdaproste, dna Antoanetaaa! Și mulțumim pentru tot! Am mîncat cu toții mucenici de la dvs ( văzuseră ca eu îi dusesem, căci Biserica era aproape goală, doar ici-colo cîte un credincios și, în rest, studentii mai rîvnitori la strana ). Ne-am bucurat de darurile dumneavoastra! Să aveti spor și ajutor și să vă înmulțească Dumnezeu darurile!…Am mîncat cu bucurie! Au fost minunați Mucenicii dvs!, decretară studenții.
  – Mulțumesc mult, dragilor! Ce mai mare bucurie pentru mine decit aceasta, să aud că v-am făcut bucurie!! Nici nu știți cît mă bucur că au fost primite darurile mele!! Vă mulțumesc că mi-ați făcut bucuria aceasta! Să fiți sănătoși! Și vă mulțumesc!
Au plecat studentii lăsîndu-mi …bucuria dăruirii!!
Am avut o zi minunată! Cum foarte puține am avut în ultimele luni de zile…în ultimii ani chiar.
  – Sfinților Mucenici, vă mulțumesc pentru dragostea ce-mi purtați! Ce m-aș fi făcut fără voi!!!…Ce m-aș fi făcut fără truda Sfîntului Spiridon, pentru mine!!…De vie, m-ar fi îngropat cei ce mă răstignesc..( pe nedrept!!! )…Mulțumesc Sfinte al lui Dumnezeu, Spiridoane!
ÎI mulțumesc Îndelug-Răbdătorului și mult-milostivului meu Dumnezeu!anto in ajun de craciun
 
    Antoaneta
 9 martie 2013

„Ruina” de la Chiajna..5 august, Sf Ioan Hozevitul


"Ruina" de la Chiajna

La Ruina de la Chiajna, de linga Bucuresti, se construieste o Bisericuta…

Miine 5 august, va fi prima mare Sarbatoare, la Ruina. Este Hram-ul Bisericii. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul. Cel de-al doi-lea este: Acoperamintul Maicii Domnului.

Si fiindca  in 5 august este Sarbatorit Sfintul Ioan Hozevitul, miine, 5 august, la Ruina, va fi ..SARBATOARE!

Bisericuta a „crescut” in inaltime, desi sint doar, aprox 3 saptamini, de cind Preafintitul Varsanufie a pus  Piatra de Temelie…Asta seara, l-am „intilnit” si aici..Radia!..Stati linistiti! Nu despre preasfintitul Varsanufie vreau sa va vorbesc..nu ma dau in vint sa aduc elogii…nu e-n firea mea..ci vreau sa vorbesc, despre cei doi monahi: Athanasie si Gavriil.

De mai bine de un  an, la Ruina de la Chiajna, ostenesc doi preoti, monahi: parintele staret Athanasie, si ..NU IN AL DOI-lea RIND ( ma ierti pr Athanasie! ), parintele Gavriil ( Cuviosul G, cum, cu dragoste, ii zic eu ).

Au dus-o greu, f greu, anul trecut, caci nu aveau apa curenta, nu aveau curent electric, nu aveau unde dormi, unde-si face de-ale gurii. Aveau in schimb, ciini vagabonzi ( pardon:comunitari! ), balarii, tot felul de ginganii, munti de gunoie ( Groapa de Gunoi, Giulesti Sirbi ! ), „miresme” care mai de care, functie de adierea vintului…, croncanituri de ciori, scirtiit de sine de tren, huruit de avioane, ditai troienele de zapezi, asta-iarna, si, nu in ultimul rind..foarte probabil HOTI. La propriu!.. Nu stiu! Zic. Avind in vedere ca Ruina e la o distanta apreciabila de sat, si mult-prea-multa vreme..parasita….

Ei, cei doi monahi, au ignorat toate impedimentele, si renuntind la comfortul „chiliilor” din Radu-Voda ( n-o zic in zeflemea, ci am pus ghilimele, tocmai pentru ca, stiut este ca ceea ce la Sf Nectarie, numim chilii, nu are acelasi sens cu chilia parintelui Proclu, spre ex, sau cu cea a Sf Ioan Hozevitul sau Sfintei Teodora de la Sila!  Nicidecum! ), au ales sa ramina la ..RUINA de la Chiajna. Au infruntat greutatile – ceea ce nu-i simplu-, si au inceput, la Ruina , Slujbele. Ucenicii celor doi, i-au urmat, majoritatea, chiar daca le era si lor greu. ( Precizez ca eu, nu sint ucenica niciunuia dintre cei doi monahi; dar am fost in trecere pe acolo de vreo 2-3 ori, si am vazut oameni pe care ii vazusem adesea pe la Radu-voda, cind stateam impreuna sa asteptam pe acesti parinti pentru o  rugaciune, o binecuvintare, ceva..) Drumul pina la Ruina, este … unul ca acela cu …:”aici sint banii Dumneavoastra!!!”…Un colt uitat  de lume..doar la 5 pasi de Capitala. O salbatcie! (vorbesc de 2011-2012 si inca  si in 2013..sept, cind am trecut eu pe acolo..) La care puteti aduga si „povestile incintatoare” despre Ruina de la Chiajna. Un loc incarcat de istorie, lasat in paragina ani si ani, din cine stie ce considerente…

Cit despre drumeagul ce duce de la sosea pina la Ruina…de-ar sti Cristian Erbasu,”scumpu” de el, cite „binecuvintari” i-am dat, la fiecare trecere, pe linga Balastiera lui…degrab ar  face milostenie cu vro 2-3 camioane de pietris, c-o avea si el pacate -ca tot omu!;…si  asa, nici eu nu le-as mai inmulti pe-ale mele-…

Nimic nu i-a facut, asadar, pe cei doi monahi, sa dea inapoi. Nici lipsa apei  -si cit de toride au fost cele 2 veri petrecute de catre ei acolo ( acusica se duce  si cea de-a doua! )!!!- , nici ciinii vagabonzi (pardon, comunitari! Scuzati dom’ Primar! ), nici lighioanele care se preumblau, linistite printre balarii ( le-am vazut, intr-o zi, pe asa-zisele alei, chiar in fata mea, de mi-a stat ceasu’!, si-am decretat instant: ei, Cuviosule…, nu ma mai vezi p-aici, cit va fi lumea!!! Dar, in nici 5 zile, m-am intors, ca de, nu-l puteam lasa, de izbeliste, acum, la greu!!!,  ca nici el nu m-a lasat pe mine, la nevoie! Slavit sa fie Domnul Dumnezeul meu,  Binecuvintat fie Sf Nectarie!, precum si el, Cuviosul! ), nici mirosurile pestilentiale emanate de muntii de gunoaie, nici lipsa curentului, a oricarui minim comfort..Nimic! Ei si-au vazut de „lucru” pentru care s-au angajat…Slujirea lui Dumnezeu si a semenilor. Nu le aduc eu laude. Pe Pr staret Athanasie, il stiu doar din vedere, de la Radu-Voda. Nu prea aveam tangente cu dumnealui. N-am schimbat niciodata nici macar o vorba, in afara de simplu, si sacru (pt mine): Doamne ajuta!, daca cumva il intilneam in cale. Dar pe pr Gavriil il cunosc, mai  indeaproape, si pot spune ca e un om, un monah, un preot de mare angajament. Un om al lui Dumnezeu! La propriu! Cei care l-au cunoscut se pot socoti fericiti! Printre aceia ma numar si eu, Antoaneta, ultima dintre muritori! Si-i multumesc Bunului Dumnezeu! Si nu in ultimul rind ,”Cuviosului” …”Bucuria mea”!, vorba marelui Serafim de Sarov, Sfintul lui Dumnezeu!

Megeti  la Ruina, miine 5 august -adica azi!, deja azi..-, la Marea Sarbatoare! Hram-ul Bisericii de la Ruina Chiajna. Unul dintre Hram-uri: Sf Ioan Hozevitul! Binecuvintat fie Sf Ioan Hozevitul, dimpreuna cu toti Sfintii lui Dumnezeu! Binecuvintati fie cei doi monahi: Athanasie si Gavriil!

Respectele mele, Cuviosilor! Eu, nu mi-s prea …evlavioasă, dar …MERITAŢI! Faceţi cinste Bisericii lui Dumnezeu!
Sarut dreapta, cuvioase Gavriil!

Cu drag,

Antoaneta-Ivana
Articolul de mai sus, l-am scris în 2012, iar acum, 4 august 2013, am nişte precizări de făcut…şi anume,

PS: Nu voi sterge Articolul, dar am de facut un anunţ FOARTE IMPORTANT, şi anume: Pr Gavriil, nu mai vietuieste la Ruina Chiajna, ci la Mrea Ciorogirla. S-a alaturat altui FRATE, pr Gherontie ( o minune de om!) fost dicaon-econom la Mrea Cernica. Vi-i recomand cu multă bucurie, şi căldură pe amindoi! Sînt nişte oameni minunaţi! Nădăjduiesc să facă echipă bună, Întru Mulţi Ani,  spre Slava lui Dumnezeu! Si spre bucuria credinciosilor si a lor!
La mrea Ciorogîrla ( Sau Mrea Sămurcăşeşti i se mai spune), se poate ajunge cu un microbus de la Autogara Militari. Intr-un sfert de ora se ajunge la mănăstirea Ciorogîrla, unde îi veţi găsi pe preoţii Gavriil si Gherontie. Minunaţi amîndoi! 4 august 2013.

Monahii Gavriil şi Athanasie -de al stînga la dreapta, cum priviţi-

Ps 2) Asa cum am spus si in atentionarea anterioara, nu voi sterge articolul, dar am de facut o mica-MARE precizare, si anume: Părintele Gavriil, nu mai este la Ciorogirla, ci este plecat! deja cred ca ati aflat cu totii! uite ca mie, abia acum, mi-a venit ideea sa va anunt!

Nu ma intrebati unde il puteti gasi, caci nu va pot raspunde, pentru simplul motiv ca si eu stiu tot cam cit stiti si voi! Cu amendamentul ca DA, eu stiam ca va pleca! Imi spusese, ODATĂ, doar ca eu, un munte de superficialitate, n-am bagat la cap…

Orinde-ar fi însă, fiți siguri că va poartă în rugăciunle lui! Fiți convinși că, la plecare, printre bagajele lui și-a luat și AGENDA în care vă are scriși pe toți..ucenicii lui! Și vă are în inima lui și în rugăciunile lui!

Dumnezeu să te aibe în paza Sa, Cuvioul meu drag, Gavriil, oriunde te-ai afla! Și noi te  purtăm în inimile și rugăciunile noastre! Așa umile cum or fi ele!!!

Ne lipsești mult! ( Eu chiar ți-aș ”administra niște nuielușe” și te-aș aduce-napoi, cu arcanu`, de mi-ar sta mie în putere să fac asta! Totodată, eu sînt prima care subscriu la libertatea de conștiință și respect decizia pe care ai luat-o! Așa că…retrag..nuielușele!!! ) Dar ne mîngîiem știind că fiecare om trebuie să poposească unde îi e datul! Bucurie Sfîntă! Te iubim necondiționat! Eu, Anto și Baby! Și cred că nu sîntem noi singurele, dar..nu mă pot pronunța în numele altora…