Posts Tagged ‘biserica’

LUCRAREA cea REA a Vrăjmaşului VS LUCRAREA cea BUNĂ a ÎNGERULUI


_f_1000Inger-Pazitor-1

3 iulie 2016. Azi m-am trezit oarecum mai dimineaţă şi oarecum bine comparativ cu alte duminici, drept pentru care am decis să mă duc la Sf Liturghie. Eram un pic adormită, dar urma să mă dezmeticesc eu pe drum. Aveam Pomelnicele, cu cei VII şi cu cei ADORMIŢI din neam şi cu alţii din afara neamului meu, pe care m-am obişnuit să-i pun spre pomenirea înaintea Domnului, scrise încă de la Sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel -Liturghie la care nu am mai ajuns atunci-, aşa că am pus în geantă biletele cu nume şi cutiuţa cu tămîie pentru Altar, mi-am aruncat ceva ţoale pe mine şi am plecat la o Biserică, mai departe mult de casa mea, unde mai merg de obicei. Autobuzul nu s-a lăsat aşteptat. Am ajuns ff aproape de începutul Liturghiei! Încă nu mă trezisem de-a binelea…De cum m-am prezentat cu Pomelnicele la Altar, părintele paroh, care nu mă mai văzuze pe la Biserica lui de vreo lună, dîndu-mi o binevenită binecuvîntare mă-ntreabă:

-Ce mai faci, Antoaneta.

  • Bine! La superlativ!!!…zic şi plec lăsîndu-l pe preot, oarecum nedumerit, în uşa Altarului. Spusesem un BINE atît de apăsat şi de convingător  încît, atunci cînd după cîteva secunde bune am adăugat „la superlativ”, a căscat ochii a mirare şi aşa a rămas, mirat, că eu somnambulă, mi-am luat tălpăşiţa de la Altar şi m-am dus să-mi găsesc un locşor, mai în spate spre ieşire, locul meu preferat, mai lîngă uşă.

  • Cînd a sosit vremea ÎMPĂRTĂŞANIEI nu m-am dus să mă împărtăşesc, deşi îmi doream, căci nu mă mai Împărtăşisem de pe la Înălţare. Dar cum nu mai trecusem vreo 3 săptămîni sau, poate, o lună pe la Biserica aceasta, m-am gîndit că nu se cade să mă duc să mă Împărtăşesc atîta timp cît nici nu mai apucasem să mai schimb o vorbă cu preotul.  După ce a fost miruită toată lumea, l-am rugat pe preot şi m-a Împărtăşit. I-am explicat motivul pentru care nu mă dusesem să mă Împărtăşesc atunci cînd zisese: „Cu CREDINŢĂ, cu FRICĂ şi cu DRAGOSTE să vă apropiaţi!!” El ştie că mie atunci îmi place să mă duc la Împărtăşit şi fusese surprins că nu mersesem la timpul acela, ci acum îl rugasem să mă Împărtăşească…

  • La sfîrşitul Sf Liturghii cînd tocmai mă îndreptam spre uşă să plec, mă aud strigată. Părintele avea ceva treabă de făcut şi rugase cîteva persoane să-l ajute! Voia să rămîn şi eu. M-am întors şi am rămas două ceasuri, am făcut LUCRUL acela cerut, după care am plecat împreună cu o femeie. Am rămas cu femeia în staţie pînă i-a venit  ei autobusul potrivit, 312, deşi autobusul 381 cu care trebuia să plec eu venise în staţie inaintea  aceluia, după care, la vreo 10 minute distanţă îmi soseşte şi mie un alt 381. Urc pe ultima uşă din spate, înaintez pe culoar şi taxez de pe cartelă, undeva aproape de uşa de la mijloc, cu gînd să şi rămîn acolo, ca să cobor la prima. De regulă, cînd mă duc şi cînd mă întorc de la Biserica aceasta, NICIODATĂ NU TAXEZ!!! Acum însă, nu ştiu ce mi-a venit, căci decum am urcat, am scos cartela şi am taxat. În secunda doi, pînă să-mi bag cartela îm buzunar, un individ cu un maieu-vestă albastru pus peste hainele de stradă, maieu ce avea inscriptionat pe el ITB, mă apucă zdravăn de mînă, îmi înşfacă cartela, o duce la aparat, aparatul o retaxează…şi ăla începe gălăgia:

  •   Unde te-ai urcat?, mă întreabă, ţinînd cartela mea în labele lui.

  • La prima! îi răspund relaxat, ştiind că abia urcasem în autobuz, împreună cu alte 2-3 persoane şi că taxasem.

  • Ba n-ai urcat la prima, că nu te-am văzut! Ai urcat la Şincai, altfel te vedeam, că eu am fost în staţie…

  • Şi ce vină am eu că nu m-ai văzut? Ştii ceva, nici eu nu te-am văzut pe tine! aşa că sîntem chit.

  • Scoate buletinu’ îmi zice.

  • Nu scot niciun buletin. Am urcat la prima, prin uşa din spate, am venit aici la mijloc, am taxat, aşa că, te rog dă-mi cartela şi dă-te din faţa mea…

  • Scoate buletinu’ să văd cu cine am de-a face!, îmi zice tipul.

  • Păi uită-mă-s, în faţa ta, în carne şi oase, ce altceva crezi că ţi-ar spune buletinul, în afar’ de ceea ce vezi limpede în faţa ochilor tăi acum?, îi zic relaxat. Şi-apoi, dacă nu eşti convins că m-am urcat la prima staţie, uite, poate să-ţi comfirme doamna aceea în verde, cu care am aşteptam în staţie cam 10 minute… Doamna comfirmă, dar controlorul nu era interesat să asculte mărturia femeii şi-şi pune labele împrejurul meu pe o bară care se află acolo în mijlocul autobusului. Scoate un telefon şi sună, chipurile un Echipaj de Poliţie. Solicită ceva, nu am auzit ce, nu mă interesa. Nu mă temeam. De POLIŢIE nu mă tem! De vreo 38 de ani vieţuiesc în bună-vecinătate cu Oamenii cu Ochii Albaştri de la 2 şi-un sfert!! Albastru văd dimineaţă, la prînz şi seara în faţa ochilor mei, ori de cîte ori plec sau mă reîntorc acasă!!! N-am nicio treabă!! Eu cu ale lor, eu cu ale mele… Acum eram TOTAL telaxată. Cel mult riscam să mă ducă pînă acasă cu Reno-ul Poliţiei!! Ce rău îmi făcea să merg pe căldura asta în maşină cu aer condiţionat, dusă la..SCARĂ??!! La staţia Sf Gheorghe îi zic tipului:

  • Dacă vrei să mă verifice un Echipaj de Poliţie, coboară cu mine, că eu aici cobor!

  • Ba nu cobori!, îmi zice ferm. Îl rog să se dea din faţa mea şi nu vrea. Ba dimpotrivă micşorează spaţiul ce ne delimita. Atunci îl împing să-mi fac loc, căci maşina se apropiase de staţie şi urma să deschidă uşile. Cînd şoferul a deschis uşa, barbatul-controlor m-a apucat de mîini să mă ţină pe loc. Eu îi spun:

  • Ia-ţi mîinile de pe mine, dă-te la parte sau coboară cu mine, că eu AICI vreau să cobor! Şi în secunda doi, în timp ce el vorbea, chipurile cu un echipaj la telefon, micşorînd totodată spaţiul ce ne despărţea, aproape sufocîndu-mă, o tînără, subţiraţică, m-a apucat de o mînă şi m-a smuls din loc, trecîndu-mă peste matahală şi spunîndu-i răspicat că e ILEGAL ce face şi că N-ARE VOIE sa mă obstrucţioneze… Aşa am ajuns afară din autobusul în care controlorul cretinoid voia să mă sechestreze, fara temei, să mă ducă cine ştie cîte staţii, sau ce naiba de STRATEGII or mai avea şi ăştia în nebunia lor. Nici nu-l interesase faptul că o dnă care urcase cu mine din aceeaşi staţie îi spusese de vreo două ori că urcasem exact de acolo de unde îi spusesem eu că am urcat, adică de al Budapesta, plus că taxasem cartela. Aparatul o comfirmase…

  • Ce-a fost asta??? Desigur LUCRAREA VRĂJMAŞULUI contra LUCRĂRII lui DUMNEZEU sau..INVERS!!

  • 1) Mersesem la Biserică. 2) Mă Împărtăşisem. 3) Mă-ntorsesem din drum să-l ajut pe Părintele paroh două ceasuri, la o treabă pe care nu o putea face singur.

  • Cînd faci binele, cînd vrei să fii copilul lui Dumneuzeu, VRĂJMAŞUL rău se mai înfurie!!!

  • De aprox 4 ani circul, cu intermitente, evident, de acasă la Biserica aceasta şi înapoi, fără să taxez cartela. Parol!! În 4 ani NICIODATĂ nu am avut nici măcar un gînd să apropii cartela de aparat!! Azi însă era prima oară cînd am scos cartela şi am taxat-o, chiar în prezenţa a două dintre colegele controlorului. El a venit de undeva dinspre uşa din faţă, la 10 secunde după ce tocmai taxasem, acuzîndu-mă, fără temei, că urcasem, nu aici la Budapesta, ci la Şincai, că el nu mă văzuse în staţie, unde el aşteptase şi că bla..bla…Eu însă urcasem la Budapesta, unde stătusem aprox 10-15 minute pe o bancă, alături de o dna în verde, cu care nu făcusem conversaţie, dar care îi comfirmase controlorului că urcasem de-acolo, de la Budapesta.. Cotrolorul o ţinea pe-a lui! Se vede treaba că VRĂJMAŞUL îl trimisese din faţă, dinspre şofer, trecînd peste colegele lui, care ele fuseseră mai aproape de mine, deci ele ar fi trebuit, eventual, să mă controleze de bilet…Dar ele stăteau nepăsătoare acolo. M-am dumirit că mă aflu lîngă ele, abia după ce am văzut acele VESTE-maieu albastre, pe care era inscriptionat sigla ITB. Era prima oara cînd vedeam aşa ceva!!, şi chiar m-am mirat în gîndul meu că le-a făcut şi lor, controlorilor, nişte SEMNE distinctive, ca să ştie şi cetăţeanu’ cu cine are de-a face, măcar la prima aruncare de privire. Că ăştia n-aveau UNIFORMĂ, pentru a putea fi recunoscuţi…Ei doar îţi băgau sub nas o legitimaţie şi cam atît!! Acum însă aveau ca semne distinctive, de restul calatorilor din autobus, acele veste-maieu albastre… Ăsta, individul, nici măcar nu se legitimase, ci venise dinspre şofer şi-mi smulsese din palmă catela, după ce eu taxasem. Eu nu-l văzusem mai înainte! Eram absentă, mă gîndeam la ale mele şi, sincer, habar n-am ce mi-a venit să taxez!!! Acum cînd scriu realizez faptul acesta!! Că taxasem..instinctiv, intuitiv…

  • Mai urcaseră încă 2-3 persoane cu mine din aceeaşi staţie, dar eu o reţinusem pe dna în verde pentru că stătusem pe aceeaşi bancă cu dumneaei în staţie, după ce plecase cu 312 femeia cu care venisem de la Biserică. Dar deşi şi alţi 2 sau 3 cetăţeni mă văzuseră, cu siguranţă, cînd s-au înghesuit spre urcare pe aceeaşi uşă cu mine, nu au scos niciun chiţăit. În schimb femeia aceea subţiratică, lîngă care ajunsesem după ce am taxat, care nici nu ştiu dacă mă văzuse taxînd (una dintre controloare, colegele controlorului pus aiurea pe harţă, sigur m-a văzut, pentru că se afla chiar lîngă aparat!!, dar nu ştiu de ce nu a intervenit, ci, pur şi simplu s-a scurs, alături de colega sa şi au dispărut în neant…), a luat SOLEMNĂ atitudine şi a mers pînă la capăt, coborînd în staţie la Sf Gheorghe cu mine de mînă…M-a smuls cu o PUTERE cu mult mai mare decît o arăta TRUPUL ei firav!!!…

  • Dna IRINA (aşa se numeşte dna), vă mulţumesc!, i-am zis cînd am ajuns jos, în staţie (am reţinut-o un minut ca să-i înmînez două  dintre cărţile mele, pe care ÎNTÎMPLĂTOR le aveam în geantă)!

  • Nu aveţi de ce! Am făcut ce trebuia să facă oricine! Ce trebuiau să facă toţi cei prezenţi în autobus!! Acuma, vă rog să mă scuzaţi, dar mă cam grăbesc!!, mi-a spus şi a luat-o la mers grăbit spre Universitate!!…

  • Unde s-o grăbi acest ÎNGER care mi-a fost trimis să mă smulgă din strîmtorarea …VRĂJMAŞULUI? Ce semen o mai avea nevoie de ARIPA lui ocrotitoare??? Pe unde i-o mai tubura VRĂJMAŞUL pe copiii nevinovaţi ai lui Dumnezeu???

  • Slavă ŢIe, Doamne!!!

  • Mulţumescu-ŢI ÎNGERE!!!

  • Binecuvîntată fii…FEMEIE-ÎNGER!!!, IRINA!!!

  • Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Reclame

Circul mediatic cu Icoana Sfintului Efrem cel Nou


 Nu stiu de unde a pornit tot circul acesta pe care un anumit post Tv il face legat de o Icona a Sfintului Efrem cel Nou -Icoana despre care unii au spus ca din lemnul ei ar curge mir!-, dar banuiesc. Insa n-am sa spun acum, aici, care-i banuiala mea, nici pe ce argumente se bazeaza. Cert este ca proprietarul Icoanei i-a refuzat unui anume „coleg” sa faca slujbe la „Garajul Sfintului Efrem” si acesta i-a intors „amabilitatea” dupa cum stia el mai bine!! Plus ca na, si detinatorul Icoanei, „proprietarul”, cum il numesc eu, a cazut in plasa mediatica, acceptind la inceput o filmare cu acel cintaret de la Strehaia, ( care, chipurile, se inchina la Icoana si, vai!!! s-a vindecat -pai p-ala nu-l mai vindeca nici un intreg Sobor de Sfinti!!!, caci BOALA lui e..netratabila!!!, in opinia mea. L-as sfatui cu niste vorbe de-ale parintelui Boca: „Fereste-ti capul de FRIG si de PROSTIE!!!”, mă băiatule! Banii pe care-i ai, nu te scapă de sărăcia minții!!! ), mai apoi, incintat de Bahmu (care-i călca destul de des pragul, vinerea seara), a acceptat sa intre in direct din ”Garaj” la Necenzuratu` ei, mai apoi a acceptat sa mearga acasa sa-i faca o sfestanie acelei fătuci de la TiVi (care, mai apoi, a si postat pe pagina ei de Feisbuc poze cu monahul, poze facute acasa la ea!). Fatuca nu-i prea ”dusa pe la Biserică” sau, ma rog, nu-i dusa la BISERICA-Biserică -fiindca cei dusi pe la Biserică stiu cam cum miroase un mir si stiu sa deosebească duhurile!!!; mai explicit, ar sti se diferențieze mirosul de esența, de cel emanat natural de lemn si cu atit mai mult de mirosul, de adierea de HAR de la Dumnezeu!-, dar care s-a grabit sa prindă si ea, pentru emisiunea lui Morar o gîscă grasă sau, mai bine zis, o..oaie bună de muls!!, pentru RATINGUL lor. Si asa i-a cazut in plasa acel ”proprietar” al Icoanei Sfintului Efrem!, care nu a avut de-a face cu televiziunea si, evident, nu stie cît de hulpavi sînt ăștia din mass-media ca să te devoreze, după ce mai întîi te urcă pe un piedestal!!! Dar, dupa cum bine stiut este ca nu e bine sa te joci si sa iei in deridere ori in gluma  TAINELE , ”lucrurile si lucrările” lui Dumnezeu, iata ca…Sfintul Efrem nu a mai răbdat si…iata ce-a iesit!!! Realmente un circ! Nu poti face bani oricum! Si daca cineva este cuprins de duhul lăcomiei, mai devreme sau mai tirziu isi primește ..răsplata! Sfîntul Efrem lucrează, cu și fără curgerea de mir (artificial adăugat ori natural apărută)! Și toti Sfinții lui Dumnezeu lucrează căci..prin ei lucrează Dumnezeu cu Harul Său! Așadar, trebuie să fim atenți la …ceea ce facem cu Sfinții!!!

Mă uitam aseară si m-am uitat si alaltăseara cu stupefacție la tot circul făcut de acel post Tivi si ma uitam, totodată, cu compasiune la monahul incoltit de intrebarile reporteritei (Careia monahul, in decembrie ttrecut, ii trecuse pragul casei si-i binecuvintase casa!!! Bietul de el, monahul O, nu stia in ce kkt se baga!!!) si ale colegului ei din Studio, ascultam răspunsurile puierile ale monahului si intrebările pline de substanță ale avocatului din Studio, si-mi derulau prin fata citeva etape in care îl reintîlnisem, acum vreo două luni în urmă pe monah si indraznisem sa-i dau un sfat, sfat pe care, evident, nu-l luase-n seama!… Gindesc ca, poate, acum, încolțit fiind de acești LEI -poate chiar ”infierați” si ei de vreo suma importanta de pe la vreun ”sponsor” cu ”dare de mînă!!!” (a se citi: interese!)-, isi va aduce aminte de povețele mele…pe care..nu le-a luat în seamă atunci…

De ce s-o fi lăsat monahul O tîrît în..publicitatea asta ieftină?, m-am intrebat cînd l-am văzut pe romulanul de la Strehaia ”prosternat”,  făcînd shooting în fața Icoanei Sfîntului Efrem. Monahul O, desigur că nu știa că ”shooting” mai înseamnă și ”junghi” sau ”a vîna”, și..naca na, a fost…vînat, pentru că s-a amestecat cu..junghiul!!!, permițîndu-i acestuia -și apoi și altora- să facă…shooting prin Garaj și prin fața Sfîntului Efrem! Ați văzut ce se-ntîmplă cu cei care batjocoresc Profeții? Parisul e în flăcări! S-a dezlănțuit un adevărat Jihad!!! Așadar, luați aminte voi cei care…aveți MINTE!!! Nu vă jucați de-a v-ați-ascunselea cu darurile lui Dumnezeu! Ci, lăsațile, în taină, să lucreze!…Mergeți fiecare, cu decență, la Sfinți, oriunde s-ar afla aceștia, căci ei lucrează! Nu lucrează lemnul sau pînza ori foaia de hîrtie pe care a fost imprimată imaginea, ci lucrează Însuși Dumnezeu! Și lucrează prin acești Sfinți reprezentați în Icoane, doar pentru unii, care în alt fel nu pricep TAINELE lui Dumnezeu! Căci Dumnezeu ne dă să-L cunoaștem după cum știe EL că am înțelege. Și unii dintre noi, așa ÎL înțelegem. Prin Icoana! Fiecare om la măsurile lui! Iar noi, cei care, printr-o tainică minunte, am primit darul acesta atît de mare, ca să fim deținătorii unei asemenea Icoane (nu că alte Icoane pe care le avem în casă nu ar lucra la fel!!!; dar..pentru asta, TREBUIE să crezi! Și să faci în așa fel ca Sfinții să te audă, ca, mai apoi ..să LUCREZE în viața ta. Iar viața ta, creșrinule, TREBUIE să fie…într-un fel!!!), sîntem datori să-o păstrăm cu grijă…NEALTERAȚA!…Și să stăm în fața Icoanei ca și cum am sta înaintea Sfîntului și chiar înaintea lui Dumnezeu! Cu smerenie si cu credincioșie! Că altfel..”o să ne doară capul!!!”…sau riscăm să devenim vedete în serial…

Nu vreau sa pun in discutie curgerea sau necurgerea de mir din lemnul Icoanei respective. Acest lucru va ramine intre monahul O si Dumnezeu si, poate, intre monah si Sfintul Efrem cel Nou! Ci vreau sa evidentiez șacalismul cu care s-au aruncat cei de la TiViul cu pricina asupra acestui monah! Si mă-ntreb: De ce, oare, nu-s atît de vigilenți si în ”alte…situatii?” Nu întreb asta pentru ca aș fi de acord cu ce se întîmplă în ”Garaj”. Departe de mine gîndul acesta! Dumnezeu ne-a dat creierul ca să știm să analizăm lucrurile și să discernem. Cine nu o face, nu-L poate invinovați pe Dumnezeu de neiubire!!! Însă ma deranjeaza tupeul cu care pitt-bulii de la TiViul ăla sar la jugulara monahului O. Cîtă ferocitate!!! Ohhhh, despre ”alte cele” ale celor care-si atribuie loruși jilțuri înalte-n BOR, si care fac ei chiar mai mari decit acestea ale monahului din ”Garaj” și pe care-l înfierați si-l incolțiți ca pe o căprioara ce merge liniștită pe-o pajiște intinsă ca sa-și caute izvorul cu apa…

Pe cînd te-oi vedea pe tine Morar dîndu-te, cu avocati de marca cu tot -ca cel pe care l-ai avut invitat in Studio, joi 8 ian 2014-, la jugulara celor mari din Bor care calca in picioare demnitatea unui intreg popor ortodox și nu numai a celui ortodox?… Te dai la monahul O? Ești tare? Ei bine! Dă-te, frățioare, și la alții!!! Da-te și la pitt-bulii mari nu numai la cățelandri. Dă-te la lei si la tauri grasi!!, la care te duci si cotizezi fara commentarii ca sa-ti increstinezi copilul… Nu-i monahul de la ”Garaj” singurul care are o Icoana despre care el si adeptii spun ca ar curge mir… Cin` te-a pus Morarule sa faci atîta tevatură? Da` pe tine fătucă-reporteriță?…Habar n-ai cu ce se mănîncă ”lucrurile” în care te-ai amestecat precum musca-n lapte!!! Ati zis o dată? Ok! Dar n-o țineți lanț! Cine are urechi de auzit sa auda! Nu prelungiți circul mediatic…

Monahului O, un sfat: Ieșitți din capcana pe care fătuca aceea, reporterița, v-a întins-o, cu șiretenie! Puneți-va genunchii înaintea Sfîntului Efrem cel Nou -căci mare trecere au Sfinții înaintea lui Dumnezeu!; de aceea ei NU TREBUIE batjocoriți, în nivci un fel, ci cinstiți cum se cuvine!- și rugați-vă! Domnul va vedea și vă va binecuvînta cu iubirea Sa!, iertîndu-vă dacă…ați greșit!

Lansarea Cărţii: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!”…


   Prigonitorii - 19 noiembrie

Vineri, 19 dec 2014, a avut loc, la Casa Calderon 39, sector 2, Bucuresti, lansarea Cărţii mele: „Progonitorilor mei din Sinod, cu dragoste” sau „Spovedania unui învins”. A venit multă lume, neaşteptat de multă! Ei bine, oamenii aceia mulţi, scriitori , poeţi, critici literari, nu veniseră pentru mine. Nu! Eu eram, pentru majoritatea, o necunoscută sau…doar „fata de la camera de filmat!!!” ori..”doamna care ne filmează!!!”

Doar cîţiva dintre cei prezenţi, aflaseră că eu..scriu..CĂRŢI!, dar, desigur că NIMENI nu dădea pe mine nici măcar o ceapă degerată!

Am ajuns mai devreme la Casa Calderon, deoarece „organizasem” o surpriză tuturor. Una singură…programată!!! Îl invitasem pe psaltistul şi prietenul meu de suflet, Petre Moise, o inegalabilă VOCE în psaltica romînească. M-am temut pînă în ultima clipă că „pretinu” îmi va trage clapa, iar eu mă voi face de rîs, căci…îl anunţasem pe..”neisprăvit” cu surle şi trîmbiţe!!! Îi spusesem organizatorului, moderatorului de Cenaclu, domnului Geo Călugăru, care neştiind „ce-i poate pielea” lui Moise Petre, s-a bucurat infinit, la aflarea veştii. Anunţasem ca psaltistul, INEGALABILUL PETRE MOISE, le va face o seară de vis! Aşadar, după atîtea „osanale” cîte îi adusesem psaltistului meu de suflet, vă daţi seama, ce frumos ar fi fost ca..”neisprăvitul” să …”mă sară”…Dar, nu. Nu! Petre era acolo. Mă aştepta o surpriză de proporţii! Căci a pregătit şi prelucrat, în manieră proprie, nişte colinde de vis! Cînd Petre Moise a început să cînte,  doar la primele vocalize, cei din sală se uitau..sideraţi! Nu credeau că acea..UNICĂ VOCE, poate ieşi din firavul său plămîn! Mădălin Marin, cel care-l acompania la orgă pe Petre Moise, era şi el, chiar mai silfid decît cantorul!! Eu ştiam „ce pot” amicii mei, dar publicul prezent acolo -la lansarea unor Cărţi; şi care, evident, nu se aşteptau să participe la un ..CONCERT de/cu colinde!!!, şi încă atît de suav interpretate! Înterprretarea lui Petre Moise, deşi într-o manieră proprie, modernistă, o modificare de structură a unor Colinde tradiţionale, a determinat-o pînă şi pe doamna Doctor în Folclor, dna X, să se ridice în picioare, să-l aplaude şi să se încline înaintea lui!!!, ca mai apoi, să-mi solicite numărul lui Petre Moise de telefon, ca să-l invite să cînte -ca invitat special- într-un Concert de folclor…”autentic”…organizat de domnia sa, doamna DOCTOR in FOLCLORISTICĂ. Şi-a dat seamă doamna, că are de-a face cu o VOCE UNICĂ! Mi-a şi spus-o, dealtfel….

După plecarea psaltiştilor, în timp ce aşteptam să înceapă lansarea de Carte, mă trezesc îmbrăţişată de o distinsă doamnă, pe care nu o cunoşteam, dar care-mi înghesuie, după îmbrăţişare, şi un buchet de trandafiri roz, în braţe!!!…

– Sint învitată de doamna profesor Floarea Necşoiu, prietena mea!, îmi zice distinsa doamnă, în timp ce-mi înghesuia buchetul în braţe…

Mă uit siderată la femiea cu trasaturi distinse. Dar dumneaei continuă, ignorînd uimirea mea:

– Prietena mea, dna prof Floarea Necşoiu, mi-a spus că scrieţi foarte frumos! Vă rog să primiţi acest buchet de flori!

Le-am primit. Ce era să fac??! Era atît de distinsă şi mi le-a oferit cu atîta căldură, încît nu am putut zice nu. Simţeam însă că nu-mi erau destinate!!! Dar..le-am luat, am mulţumit şi mi-am văzut de…aşteptare!!!

Fusesem invitata la Prezidiu şi mă simţeam inconfortabil în fotoliu prea…mare pentru mine!!! Eu eram obişnuită să stau mai mult prin genunchi, ba în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, ba la…camera de filmat. Coloana mea vertebrală, şubrezită  -nu de prea multă îngenunchere în faţa cuiva dintre pămînteni!!, ci de SCIATICUL care-mi joacă feste, destul de des- mă determină să  îngenunchez, ca să capăt puteri…

Au  urmat prezentările de Carte.

Prima, şi aşa cum era, dealtfel, firesc, a fsot prezentată cartea şi autorul ei, o doamnă..doctor. Au vorbit despre scriitura domniei sale critici, colegi, prieteni. I-au oferit flori, aplauze şi elogii!

Scrisese o carte cu iz religios, ceva cu Utrenia…N-am reţinut exact.

Doamna profesor Floarea Necşoiu, ascultînd ce se tot vorbea în sală şi că era ceva legat de UTRENIE, de religie, se-ntoarce către mie şi-mi şopteşte:

– Ce bine „se leagă” lucrurile…

_ Mă simt un pic…inconfortabil, îi şoptesc.

_ De ce?, zice doamna profesor, întristîndu-se.

_ Vă spun eu pe urmă, îi şoptesc, făcîndu-i semn, totodată, că…să nu deranjăm…

Începe partea a 2-a. Prezentarea Cărţii mele.

A vorbit dna profesor Floarea Necşoiu. A vorbit foarte frumos. De fapt a citit Cuvîntul Îainte pe care mi-l scrisese pentru Carte. A vorbit dl profesor Geo Călugăru, moderatorul Cenaclului. A vorbit cum nu mă aşteptam. A fost impresionat de scriitura mea, cît şi de curajul cu care AM SPUS cele pe care..le-am spus şi le-am scris NEGRU pe ALB.

Apoi actriţa Doina Ghiţescu, a făcut o SCENETĂ  impresionantă dintr-un fragment din Carte. (Apropos, actriţa Doina Ghiţescu este un REAL TALENT, este un om cu suflet mare şi cu mult har de la Dumnezeu. Ea, actriţa Doina Ghiţescu este  omul care transformă orice în ARTĂ PURĂ! Sacră! Slăvit să fie Dumnezeu Atotputernicul, pentru o aşa zămislire!)

Din sală cer să ia cuvîntul doi epigramişti, care „au încropit” pe loc, „la obiect” şi „pe subiect” , fiecare cîte 4 rînduri…geniale, pentru mine!

Prezentarea a luat sfîrşit! M-au înconjurat oamenii, venind să-mi strîngă mîna şi să mă felicite pentru SCRIPT!

Era o îmbulzeală căreia, dacă nu aş fi avut lîngă mine pe buna mea Baby (care a avut grijă de masă, de bucate, de oaspeţi  ), pe Elena, prietena mea, psihologul Elena Constantin, „asistenta şi PR-ul meu!!!” -şi omul bun la toate!!!-, pe Dragoş Ghiţă la camera de filmat (în locul meu) şi pe Georgia, nu i-aş fi făcut faţă… Toţi ce prezenţi veneau să le dau cîte un autograf, să mă întrebe una-alta… Aşa…dintr-o dată „îi lovise” interesu’ pentru…”fata de la camera de filmat!!” sau „fata care ne filmează!”…

Moderatorul vine şi el, se înclină în faţa mea şi-mi zice bucuros şi cu zîmbet latg (aşa cum nu îl văzusem niciodată;  radia):

_ Doamnă, aţi crescut în ochii mei!

_ Da? Mulţumesc! Dar..cam cît arătam?, îl întreb rîzînd şi arătîndu-i vro 30 de cm de la podea…

– Vă felicit pentru curaj şi pentru..felul în care aţi spus lucrurilor pe nume!…

_ „Nevoia s-arăta să le-o spun, acestor „haiduci în sutană”, ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii dintre cei prigoniţi, să-i răcoresc pe preoţii parohi, cărora li se „subtilizează” de către mai-marii lor, arhiereii, Biserici la cheie…”, pentru că..nimeni nu şi-ar sacrifica nici măcar un fir de păr, ca să le-o spună…aşa..verde-n faţă sau..NEGRU pe ALB…”cu dragoste!!!”. Nu puteam să fiu atît de ingrată să las în umbră „dragostea” sinodalilor fata de umila lor..”sora mai mica!!!”….

În fine, au venit toţi pe rînd sau mai multi deodata şi m-au înconjurat ca şi cum m-ar fi văzut pentru prima oara ca pe un OZN, ca pe o curiozitate a naturii. Toţi voiau să mă atingă, să mă pipăie ca să se convingă că sînt în carne şi oase şi nu o…apariţie… Abia acum au observat ei ca eu..”fata de la camera de filmat”, omul de la „munca de jos” sînt dotată şi cu..creier!! Că gîndesc, şi încă cum!!! Că, iată!!!…SCRIU, şi încă cum!!! Erau toţi luminaţi la faţă, radiau ca nişte luceferi de dimineaţă… Mi-au umplut şi mie inima de bucurie.

Cînd se mai răresc îmbrăţişările şi felicitările, se apropie sfios, delicat, doamna care-mi oferise florile înainte de începerea evenimentului. Mă îmbrăţişează cald, măs trînge chiar, cu căldură, în braţe şi-mi zice liniştit:

Florile pe care vi le-am oferit, nu fuseseră pentru dumneavoastră! Dar, NU REGRET! Acum, după ce am citit din Carte, îmi dau seama că am făcut un  lucru bun! Vă felicit, stimată doamnă! Vă felicit pentru demnitatea dvs umană! „Cînd stai în genunchi înaintea lui Dumnezeu, poţi să te ridici în picioare în faţa lumii şi o poţi înfrunta!”, mai adugă doamna care-mi oferise florile destinate altei ..scriitoare!!!

S-a terminat seara şi am ajuns acasă tîrziu, mai tîrziu ca niciodată de la un astfel de eveniment.Am început să derulăm, cu prietena mea Elena C şi cu Baby (care ma însoţiseră acasă), stările serii. Atunci, abia atunci mi-am dat seama că singura care nu venise să-mi întindă o mînă şi să mă felicite, fusese autoarea care-şi lansase în aceeaşi seară, a Njdea carte…

Şi, mai fusese cineva în sală care nu venise să mă felicite. De fapt, „personajul”, un „domn”, s-a ridicat din scaun, imediat ce a inceput prezentarea Cărţii mele, şi..a părăsit sala!! Dar despre acest „personaj” pe altă dată. Poate chiar cu date de la..DNA!!! Oricum, cred că „l-a stînjenit” foarte tare, la „şezut”, pe domnul CPA, duritatea lemnului din scaunul în care nevoit a fost să stea şi să mă privească pe mine, care tronam în..fotoliul lui ( din prezidiu; în care, sînt sigură că nu îl invita nimeni NICIODATĂ, ci se autoînscăuna dintr-o nevoie de mărire deşartă) , fotoliu…mult prea mare pentru „statura” mea mică….

A fost o seară minunată, o seară ce m-a confirmat şi …mi-a confirmat…

Cuvînt despre..”Prigonitorii mei…”


 Cuvînt despre Prigonitorii mei

  Am scris această Carte, ca o Spovedanie a ..unui învins, ca ”omagiu” adus progonitorilor mei, cei care au proclamat anul 2014, ”Anului Omagial al Spovedaniei”, carte care, dacă dădeam o altă formă textului şi mai adăugam cîteva ataşamente, putea fi cîndva o Carte-document. Zic. Fiindcă am scris despre „bunele obiceiuri” ale sinodalilor BOR. Am scris despre „dragostea” cu care arhiereii şi alţi sus-puşi ai Sinodului m-au înconjuratnvreme de mai mulţi ani, despre cîte „sfinte masluri” mi-au administrat în Anul Omagial al Sfîntului Maslu şi al întrajutorării bolnavilor ( 2012) şi de cîte „sfinte binecuvîntări” am avut parte în toată vremea în care eu m-am „încăpăţînat” să menţin în funcţiune un Magazin cu Obiecte religioase ( al meu), încălcînd „flagrant” ( în zisa lor!) o LEGE, a fărădelegii ( zic eu), emanată din minţile şi inimile lipsite de frica de Dumnezeu și de iubirea de semeni ale Sinodalilor, Lege care, ea însăşi, prin conţinutul textului, încalcă, FLAGRANT, legea bunului simţ şi a demnităţii umane, încălcînd, totodată, drepturile ce decurg din Constituţia Romîniei -cum ar fi dreptul la liberă asociere şi la liberă practică şi nu numai-, precum şi Legea concurenţei, ”lucruri” despre care, se pare că Sinodalii Bor, nici n-au auzit darmite să o mai şi respecte!

Am scris despre aceasta şi despre..”alte faceri de bine” ale sinodalilor bor pe care le-am mai văzut şi auzit, pe ici-pe colo, cît şi despre cum mai pun în practică, aceşti „haiduci în sutană”, „legea fărădelegii” pe care o fac după „bunul” lor plac, ei care-şi zic loruşi, tăticii noştri spirituali! Personal, eu nu mai văd spiritul, din cauza ceţii dense, ce s-a interpus între .. ei şi mine! ”Scumpii mei tătici!!!”…

  Cu sufletul contorsionat de durere am scris această carte, care, culmea, printr-o minune, am şi publicat-o, deşi cînd am terminat Manuscrisul nu aveam nici măcar „o monedă de 50 de bani, a mea, în buzunar!!”

 Cînd publici o Carte, e ca şi cum ţi s-ar fi născut un prunc. Bucuria este nemărginită. Ei, dar, la „naşterea” aceasta, n-am simţit nicio bucurie! Sau, cel puţin, nu am simţit acea revărsare de inimă pe care-am simţit-o în luna mai, anul acesta, la apariţia anterioarei mele Cărţi: „Părintele Ilie Lăcătuşu, grabnic-ajutătorul!”

  Nu-s fericită c-am scris despre „făptaşii” din Bor şi despre reprobabilele lor fapte.  N-am avut, după cum v-am spus, nicio revărsare de bucurie la apariţia Cărţii, în chiar Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2014. Dar mă simt de parcă mi-aş fi împlinit o misiune. Şi simt asta pentru că, de-a lungul cîtorva ani, pe care, întîmplător sau nu, i-am petrecut printre…sutane şi printre…creştin-ortodocşi și, am observat să NIMENI nu a avut demnitatea -acest „curaj nebunesc”-, să le spună ipocriţilor din Bor, cît de…IPOCRIŢI sînt!! Ei, iată că eu am comis-o! Le-am spus-o verde-n faţă! Şi încă şi negru pe alb!!! Le-am spus-o fără ocolişuri, fără menajamente! Căci…nici ei nu m-au menajat, atunci cînd m-au tot asmuţit, re-re-repetat, preţ de trei ani, o dată  la trei luni, cu PITT-BULII de la Garda Financiară!! Şi, na! Cei care asmuţeau pitt-bulii de la GF asupra mea, erau învăţătorii şi păstorii mei!!!, iar eu, nu eram decît o…„oiţă rătăcită!!!” căreia ei, păstorii, au decis să-i..taie capul! S-o sacrifice şi s-o ofere drept jertfă de sînge, pe altarul…JERTFEI…CAINICE! (De la Cain, cel care și-a sacrificat fratele, ucigindu-l din..invidie!!) Să mă ofere, pe mine, o micuţă şi neînsemnată mieluşea din Turma lor, spre junghiere! M-au oferit, ZEULUI lor -cel căruia ei slujesc, cu „credincioşie neştirbită!” Spre…orgasmica lor bucurie!! Iertați!!! Căci biata de mine, tot încercînd să-mi ţin în picioare Magazinul, mai „cotizam” La GF, o data la 3 luni, cu sume între 10-30 milioane lei vechi, contravaloarea unei amenzi, conform Legii (faradelegii) 103/’92, revizuită, readăugită şi refasonată de imputerniciții zilei, ca să le dea lor bine şi să iasă banu’ după Legea facută de ei!!! –Legea mamii lor!!!, vorba lui Ion Săracu al lui Cezar Petrescu ( Ion, cel din romanul „Războiul lui Ion Săracu!!”).

  Eu, poate ca mulţi dintre dumneavoastră, sufăr şi mă doare că cei din Biserica în care sînt botezată şi în care-am crezut, păstorii şi învăţătorii mei, m-au lăsat pe drumuri şi m-au adus la disperare, ucigîndu-mi, cu încetinitorul, spiritul, pentru un pumn de arginţi! Sufăr cînd văd lumea că suferă sau cînd lîngă mine-i un om care plînge pentru că cineva l-a umilit ori jecmănit. Sufăr cînd duhovnicul meu –un preot al lui Hristos şi un om pita lui Dumnezeu- este deposedat de Biserica pe care dimpreună cu ai săi credincioşi a construit-o, dar nu se mai poate bucura de rodul muncii şi a strădaniei sale, din pricina acestor hulpavi- Sinodalii Bor!! Şi sufăr cînd duhovnicului meu, în loc de cinstea cuvenită, i se întinde, de către mai-marii lui, un potir plin cu…pelin!! Iar el, duhovnicul meu, e nevoit sa-l bea…pînă la ultima picătură!!!

  Am scris şi ce e scris rămîne! Poate ca un DOCUMENT la ceea ce este acum în Biserica al cărei copil încă…sînt, spre Slava lui Dumnezeu!

  Nu le-aş fi spus-o, poate, niciodată, „Prigonitorilor mei din Sinod”, cu..atîta dragoste, însă nevoia s-arăta să le-o spun ca să mă răcoresc şi, poate, să mai răcoresc şi pe alţii şi să-i răcoresc şi pe preoţii cărora li s-au tot „subtilizat” Biserici la cheie, Biserici pe care Sinodalii le-au oferit, mai apoi, acoliţilor lor, „doctorilor docenţi” (în Teologie, fireşte!!!), drept ofrandă pentru „doctoratele” lor! Să-i răcoresc pe aceşti preoţi ai lui Dumnezeu care trudesc din greu, arînd şi semănînd pe Ogorul lui Hristos, străduindu-se, nu să-nalţe Măreţe Catedrale, Ziduri Reci, fără suflare de viaţă, ci să adune suflete pentru Hristos şi să ţină aprinsă flacăra Luminii Sfinte în sufletele noastre!

  Vă ofer spre lecturare o „delicioasă”, deși-i o carte, scrisă cu suflet din suflet şi cu lacrimi de sînge! Căci mi-am jelit cu amar închiderea Magazinului  -deh, „de bună voie şi nesilită de nimeni” am făcut-o, ca să nu le mai stea-n gît  „Prigonitorilor mei din Sinod”, ci să le ofer Pacea şi Liniştea mult dorite -pe care ei n-au fost în stare să le gestioneze-, cît şi exclusivitatea încasărilor din vînzarea Obiectelor de cult și să-i văd sătui și…fericiți!

 Vă ofer Cartea şi, tare m-aş bucura s-o lecturaţi şi să luaţi din ea ceea ce este bun! Fiindcă eu cred, şi cred cu tărie, că am pus şi ceva bun în carte, în afară de obida mea şi nişte…umile păreri despre…! Trebuie doar ca dumneavoastră să descoperiţi, citind Cartea!

  Toată darea cea bună şi tot darul cel desăvîrşit, pogorîndu-se de la Părintele Luminilor, să fie peste domniile voastre şi să vă bucuraţi de iubirea lui Dumnezeu acum şi în veac!

Prigonitorii - 19 noiembrie

 

Rugaciune de pocainţă, pentru pruncii avortaţi


Dăunăzi, mi-a revenit în minte un lucru petrecut în viaţa mea cu mult-mult timp în urmă. Uitasem definitiv (…) de lucrul acesta. Tot frămîntîndu-mă sa înteleg „rostul” unor evenimente neplăcute care au avut loc, repetat, în viaţa mea, am pus multa rugăciune înaintea Domnului meu Hristos. Am rugat-o pe Maica Domnului şi a mea, pe Fecioara Maria, cît şi pe Sfinţi, pe Îngerul Păzitor să-mi fie mijlocitoari în a descoperi ce anume îmi împiedica evoluţia, atît pe scara spirituală cît şi pe scara socială. Şi, surprinzător, un răspuns am primit.

   Mi-a aparut, din strafund de minte, venind la suprafata, în conştiinţa mea, un lucru demult uitat….”

{ Cu mulţi ani în urmă, am îndemnat o femeie să facă avort. Femeia avea mulţi copii şi familia trăia modest. Muncea mult pe bani puţini, avea un bărbat care cam bea, şi deşi era foarte, foarte harnic şi priceput la multe, nu-şi găsea un servici stabil cu carte de muncă, aşa că muncea cu ziua pe unde apuca, iar cei cărora le slujea îl răsplateau pentru munca sa, cel mai ades, cu cîte un pahar de vin sau cu cîteva ţuici.

Cînd am văzut-o pentru a N-a oară pefemeie cu burta mare, i-am zis cu seninatate:

– FEMEIE, la ce-ţi mai trebe’ încă un plod? N-ai şi aşa destui?

– Păii..păiii… zice, fîstîcit, femeia…păi, dacă am rămas grea, acu’ îl las,  ce să-i fac, dacă Domnu’ mi l-a dat?

– Cum, ce să-i faci? Dă-l afar’!, îi zic sec.

– Păii..păiii…

– Ce păi? Niciun păi!  Esti dusă, FEMEIE! Ce le mai dai să mănînce? Cu ce-i mai îmbraci? Cu ce-ţi mai plăteşti hangaralele casei, dacă tot torni la plozi?…Şi nici una, nici două îi propun s-o recomand cuiva să-i provoace un AVORT. Femeia s-a cam codit. Nu prea voia. Îi era frică…

Nu mai ţin minte cum sau în ce fel am ajuns la femeia care se pricepea la „meşteşug”.

Nu-mi mai amintesc ce s-a întîmplat. Tot ce-mi mai aduc aminte acum este aceea că „meştera” nu şi-a desăvîrşit „opera”, şi FEMEIA a dat naştere la două atunci,

frumoase gemene. Dar la vreo două săptămîni după naştere, una dintre ele a murit. Nici cealaltă nu era prea bine. Plîngea întruna, era mereu agitată, nu dormea, nu voia la sîn şi părea bolnăvicioasă. Femeia a dat fuga la mine şi m-a rugat să-i BOTEZ prunca. N-am stat pe gînduri. Am luat copila, am dat fuga la Biserica de care aparţinea  casa FEMEII, l-am rugat pe preot să săvîrseasca Botezul, şi acesta s-a şi înfăptuit.

Am dus copila acasă la părinţii ei. Naşul a înălţat-o în prag, mai sus de înălţimea lui (1,84) zicînd: fiica Daciei libere, fii binecuvîntată!!! După care a aşezat-o în pătut şi am plecat la casa noastră. Nu am „petrecut”, aşa cum petrec oamenii, cu băutura şi muzică. Oamenii cărora le Botezasem copila erau amicii noştri, trăiau modest

iar noi, naşii, nu eram petrecăreţi de felul nostru. Ne-am bucurat că am putut creştina copila, mai ales că mama se temea ca aceasta să nu „plece” dupa sora ei geamană…

Nu ne vizitam. Mai bine-zis, noi nu mergeam la ei. Treceau ei, din cînd în cînd, pe la noi, şi mai aduceau şi prunca uneori. Era frumoasă şi creştea, „cît alţii într-un an!!” Îi mergea excelent după Botez, spre bucuria noastră şi a părinţilor ei.

După o vreme nu ne-am mai văzut, timp de mai mulţi ani, desi locuiam în acelaşi oraş, dar în cartiere diferite.

Cînd copila a facut 14 ani, ne-am dus acasa la ei şi i-am dus finuţei noastre un dar de preţ. Ceva de aur, care , ziceam noi, să-i amintească de naşi, cît şi de vîrsta de 14 ani…apoi nu ne-am mai revăzut, decît la Cununia ei, la care finuţa a ţinut morţiş să fim prezenţi. După care ne-am dat uitării reciproc, finută căsătorindu-se cu un neamţ şi urmîndu-l pe acesta în ţara sa….

…………………………………………………………………………………………………………..

Ani în şir am ţinut POSTURILE şi m-am spovedit. O dată, preotul duhovnic m-a întrebat:

– Ai făcut avort?

– Nuuu, părinte!, i-am răspuns, oarecum MÎNDRĂ de mine!!!Apoi, instant, mi-a venit în minte…imaginea cu avortul…Şi-atunci, pun virgula şi-i zic preotului: Personal, n-am facut avort!, dar…am dus pe cineva, am îndemnat, pe cineva să facă avort!

-Ioi, ioi!!!, a zis părintele, dînd din cap, a tragedie. Şi-mi zice, mai apoi, ca trezindu-se dintr-un vis urît:

– Trebuie să Botezi un prunc!! Negreşit!

– Dar, am şi Botezat, părinte !, ii zic, victorioasă…şi-i povestesc, pe scurt, SENIN!!!, cum s-a întîmplat să Botez, chiar pe cea căreia eu, în netrebnicia mea, îi hotărisem SOARTA, prin îndemnul insistent pe care-l dădusem mamei sale..şi care, ca prin urechile acului, a scăpat, vie şi navătămată…şi care astăzi este o FRUMUSEŢE de femeie cu copii la casa ei…

– Da. Ai făcut bine! Dar..să mai botezi! Să mai botezi!

– Mai Botez, părinte!, îi răspund, senin, pierdut…fără să realizez DRAMA VIEŢII MELE în plinătatea ei…

…………………………………………………………………………………………………………………

Nu mai ţin minte mare lucru din „dialogul”, de atunci. Nici nu mi-am mai amintit, pînă mai ieri, despre CAZ. Nici măcar atunci cînd Dumnezeu a rînduit şi pe nepregătite, pe negîndite, am Botezat gemeni, copii în vîrstă de 6 luni ai unei femei ce-şi făcea veacul pe la poarta Mănăstirii Cocoşu de la Niculiţel, unde mersesem la un Hram, prin 2009. La „solicitarea” expresă a stareţului -cu care eu şi partenerul meu eram f apropiaţi-, am încreştinat pruncii. Atît! Doar i-am încreştinat. Cu peripeţii (despre care, poate voi scrie), dar..i-am încreştinat şi nu mai ştiu nimic despre prunci, deoarece, „soarta” ne-a purtat de atunci pe drumuri diferite şi nu ne-am mai intersectat…

Nu mi-am adus aminte de vorbele părintelui duhovnic, nici măcar atunci cînd mi-a fost rînduit s-o Botez pe o turcoaică. N-am Botezat-o pt păcatele mele, ci am Botezat-o pentru că ea a cerut! Şi nu mi-am adus aminte că am un păcat de..moarte!; pe care trebuie să-l ispăşesc! Şi nu mi-am adus, niciodată, aminte că am săvîrşit păcat,  nici spovedania nu am făcut-o, NICIODATĂ cu revărsare de părere de rău şi/sau cu zdrobire de inimă. N-am avut, pînă mai ieri, nicio apăsare!…

Şi pentru că, mai dăunăzi, păcatul acesta mi-a invadat conştiinţa, venind din străfund de minte şi de suflet, AZI  mă spovedesc!…}

atî

…………………………………………………………………………………………………………..

Mi-am petrecut aşadar ziua „meşterind” o rugăciune, personală, dar pe care vreau s-o fac cunoscută şi altora.

Atît femei cît şi bărbaţi! Poate nu strica!! Poate încă nu e prea tîrziu!!!…

pergament 98

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

„Dumnezeu nu miluieste la privat”…


Este titlul unei emisiuni tv., pe care am urmarit-o duminică, 27 ian 2013. La o masă rotundă, la care participau: un poet, un psiholog, si un politician (politicianul, fost preot!!??), moderatorul emisiunii încerca să dezbată Hotărârea 943, a „sfântului sinod”. Prin această hotărâre, BOR înceraca să pună monopol pe cimitire…

Văzându-și subminată autoritatea, de către cei care „ies din ascultare” și care îndrăznesc să aibă libera initiațivă de a-și investi banii într-un Cimitir Privat, BOR decide să emită Hotărârea 943, din 17 febr 2012, solicintind primăriilor să caute, să găsească  nod în paură privaților, și, astfel, să  anuleze Autorizațiile deținătorilor de Cimitire Private. Apoi mai lansează și către supușii lor, preotii, porunci, ca nu cumva vreunul să  mai oficieze Slujbe de înmormântare în aceste Cimitire…pe motivul că acestea –cimitirele respective, ale privaților adică- n-ar fi sacre!!!….tocmai pentru faptul că sunt..private. Și dacă tot îs private, atunci să fie ..private și de slujirea unui preot…ordin de la „împarația sinodală!!”

Eu cred, mai degrabă, că este vorba despre faptul că BOR se vrea iarăși lider de piață în domeniu, știut fiind faptul că vreme îndelungată biserica a deținut monopolul absolut la acest capitol: cimitirele; iar în ultimii ani, prin apariția Cimitirelor Private, și-a cam pierdut din supremație. 

Intervine în emisiune, invitat fiind, evident, de moderator, un preot dintr-o episcopie oarecare și încearcă stânjenitor de icoerent să dea o oarecare noblețe gestului „sfântului sinod” de a emite Hotărirea cu pricina. Avea, desigur, un discurs elevat, chiar sofisticat, îmbrăcând frumos, artistic chiar, expunerea sa. Duhovnicesc (aș!!)…Inutilă încercare! N-a facut decât să esueze, lamentabil, în fața evidenței, cât și a „punerii la colț” de către doi dintre invitații din studio…

M-a lovit ca un trasnet dictonul emis de acest „purtator de cuvânt” fariseu (fățarnic, în zisa Domnului Hristos!!), și anume: „afacerile bisericii sunt binefacere pentru societate”! Doar că a „omis” să numeasca SOCIETATEA cu pricina….

…și-i dă mai departe, absent parcă la subiectul dezbătut, cu cele 700 de Asociatii social-filantropice aparținătoare Patriarhiei Romane.Wow!!! Mi-ai pus deștiu pe rană amice!!!….Mă omori cu zile!!!Nu mai da, „frate”!!! Care filantropie? Păi bine, omule, dacă măcar 20 dintre cele 700 (anunțate pe situl oficial al BOR s.r.l.) ar face filantropie, în mod real, măcar și din banii strânși din donațiile creștinilor (cu dare de mână și cu inima largă), nu și din cei -cu multe zerouri !!!- de care BOR beneficiaza annual de la Bugetul de Stat, cu încuviințarea, semnăturile, și „larghețea  inimii”  primarului Oprescu, comform înțelegerii dintre BOR și govern (ul statal și/sau local), n-ar mai fi nici urmă de sărac pe sub poalele Patriarhiei și pe aiurea, pretutindeni in țara asta. Nu te mai căzni, Tănăsescule de Constanța, să convingi că nu ține! Și vorba nu-știu-cui: ”biserica se ocupă de noi după ce murim!” Nimic mai adevarat! Ei bine, nu e și cazul meu. De mine „s-a ocupat” încă pe când eram în viață, dar…nu-i acum acesta subiectu’ dezbaterii…

 Mă întreb, retoric, evident, după care biblie vă ghidați, scumpi sinodali BOR, când emiteți Hotărâri gen 943?…Voi mai-marii Bor…dar și voi cei care sunteti „purtători de cuvânt”, mai mult sau mai puțin oficiali…

 Iată ce spune Hristos, Domnul: ”Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi…”… Nu mai ține cu discursul, amice Tănăsescule (de Constanța). Omul s-a alfabetizat. Și, dacă nu știai, demult este în pozitia BIPED. Și asa va rămâne! Nu-l veți mai îngenunchea, voi fățarnicii, cu vorbele voastre mieroase… N-aveți decât să vă cântati vouă înșivă osanale, și în strună…Mai aveți încă baftă cu credincioșii orbi, care, ca și voi, n-au pus mâna, vreodată, pe o BIBLIE (ne re-scrisa și ne re-adăugită!!!), s-o citească, să-i lumineze si să-i ajute să vă descopere fățărnicia și subterfugiile ascunse în slogane gen: ”afacerile bisericii sunt binefacere pt societate”… Bieții oameni, creduli, în nădejdea că făcând donații ”împrumută pe Dumnezeu”, cotizează, în fapt, ca să aveți voi „calești de aur, cu mii de cai putere, sub capotă”…Cotizează, bieții de ei, nădăjduind că-și vor răscumpara, cu bani donați vouă, păcatele tinereții și chiar ale  bătrâneților lor…, sau, dupa caz, crezând că donând vouă, tocmai au scos pe un sărman din săracia lui sau că și-au cumpărat propriul rai. Dă, Doamne, dar eu cred ca mulț sunt in eroare…

 Și-acum să revin la „oile noastre”: cimirirele. Legat de înmormintari, răsfoind rapid Biblia, găsesc câteva repere. Descopăr că: 1) Avraam și Sara au fost înmormântați într-un Cimitir Privat -o peștera cumpărată de  ei de la fii lui Het. 2) Lazăr, (prietenul Domnului Hristos), a fost înmormântat într-un Cimitir Privat, acoperit cu o piatră. 3) Isaac și Iacob -mari prooroci și aleți ai lui Dumnezeu (după cum ne-arată Biblia)-, au fost înmormântați în terenuri private, cumparate de ei înșiși în acest scop. 4) Domnul meu (și al vostru, al Aceluia Căruia pretindeți că-I sunteți slujitori!), Iisus Hristos, a fost înmormântat într-un mormânt PRIVAT, care aparținea lui Iosif  -din Arimateea- . Ce ai de zis,”părintele Tănăsescule  de Constanța”, prtătorule de cuvânt, la cele pe care ți le-am expus, mai sus, și care sunt extrase din Biblie? Nu din Hotărirea 943, cea a „sfântului sinod”. Sfânt sinod? Ce blasfemie!! Acestui „sfânt sinod” nu-i pasă de Legile lui Dumnezeu, ci îi pasă DOAR de LEGEA ARGINȚILOR, acoperiți fiind nu de Duhul Sfânt, ci de cel finanțist! Și, evident, nu-i pasă de noi decât în măsura în care cotizăm și ne prefacem că nu vedem si nici că pricepem ce se ascunde sub egida sloganelor voastre…

Domnul atotmilostivul să vă ierte pe voi, si sa va dea DUHUL pocăinței! Pentru aceasta insa, trebuie sa vreti si voi! Domnul vă asteaptă! 

Toate vi le-am zis:

Cu dragoste!

Antoaneta-Ivana

P.S: Cele de mai sus nu sunt adresate preoților lui Dumnezeu, ci altora…Am cunoscut si cunosc, spre Slava lui Dumnezeu, mulți preoți care fac cinste Bisericii lui Hristos. Preoti pe care ii cinstesc si-i respect, si despre care, macar si in parte, am mai si spus si scris câte un cuvint, pe ici pe colo…

 

Pr Isaia de la Horia


L-am cunoscut pe Părintele Isaia de la Horia în 2010..

..Era într-o duminică  în care tocmai se dăduseră ceasurile  înapoi…Mă trezisem la ora 10 fix, după ora veche. Hm!..somnoroasă încă, mă uit la tv și văd că ceasul arăta  ora 9. Mă frec la ochi..mă spăl ..revin, mă uit la tv și  văd că  ceasul arăta cîteva minuțele în plus..Telefonul îmi indica 10 și ceva, tv-ul îmi arăta 9 și ceva… Care să fi arătat ora exactă? Ca să mă luminez, mai butonez pe canalele Tv-ului. Toate ceasurile  arătau 9 și ceva..Buuun!!!  Care va să zică..n-am ratat ..mersul la Biserică, cu somnul meu…

O  sun, instant,  pe buna mea Baby -mama Maria, pentru alţii- şi-i trasez nişte directive legate de locul în care să se înfăţişeze URGENT!!!, zicîndu-i că trec să o iau, din zbor…că plecăm la…Horia!!!

– Buuun!!! Gata! M-am îmbrăcat rapidos!, şi ies în faţa blocului!, aprobă buna Baby, care niciodată, 24/24, nu pregetă să plece la drum, oriunde-ar fi drumul acela!!!

Îi trasez sarcina să „proceseze” rapid locaţia unui Market, mai puţin aglomerat şi în care să găsim..ştie ea bine ce, şi care să ne fie, oarecum, şi în drum!

Îmi arunc,  în grabă, ceva pe mine și cobor, alergînd, la mașină, vorbind deodată la două telefoane!!!…

Demarez! O iau din mers pe buna mea Baby și descindem la un Complex Comercial, pus, parcă, anume pentru graba noastră, în cale!!!

Umplem  rapid, jumătate din portbagaju’ mașinii cu produse ( pastramă multă, mezeluri multe, cafea, pîine, fructe, apă, hîrtie higienică -pun pariu că nimeni n-a dus vreodată la Mănăstire, hîrtie ”inginerică!!!”-, farfurii de unică folosință, furculiţe de plastic, șervețele, etc..), punînd de-a valma în coş, ce ne ieşea în cale pe rafturi, fără prea multă chiverniseală, şi..tai-o spre Horia! Am vreme!… Speram să prindem finalul Liturghiei şi să punem o masă bogată acolo…

De mult îmi tot programasem în minte să vizitez Mănăstirea aia, despre care auzisem ca ar fi nevoie să ajutăm. Dar timpul îmi tot încurca planurile. Iată că sosi vremea!…Taman acum, cînd se dăduse TIMPUL înapoi – pentru a-mi face mie un hatîr-. Și ce hatîr!!!…

Ajung anevoie la Horia..accesînd  „drumul” pe care alţii se îndreptau spre..mare!!!…

Cîteva persoane stăteau în fața Bisericuței de lemn, pe niște băncuțe..De ce oare lumea asta nu-i înăuntru, în Biserică?, mă întrebam iscoditoare..Să fi făcut noi cu mașina chiar așa mult, încît să se fi terminat Liturghia? Să fi arătat TiVi-ul, ora greşit? Vom vedea!…

Cobor și intru în curtea Bisericii. Oamenii, nu mulți, formaseră două grupulețe ( bisericuţe! ) Circuit închis!?, am gîndit instant şi..pripit.

Cum să intru în vorbă, așa nitam-nisam, să întrerup „bunul-mers” al conversaţiilor lor?..M-apropiasem de ei, dar parcă nu mă văzuseră! sporovăiau, şoptit, mai departe, făcînd abstracţie de prezenţa mea!

Plec în prospecţie! Ocolesc Biserica..cercetînd. Admir împrejurimile..Nu cine știe ce..Totul în ..construcție…Şantier! N-aveai ce admira.

Vreo două  buldozere, nişte mormănoaie de pămînt scos şi gropile aferente…O Bisericuţă din lemn, în care nu îndrăzneam să intru atîta vreme cît oamenii stăteau afară, în faţa Bisericuţei şi..sporovăiau şoptit…

Nu vedeam niciun preot…
La Pangar nu era nimeni… m-am uitat prin geam înăuntru (deşi..ştim că..nu-i frumos!!! )…

În spatele Bisericii descopar un om care..trebăluia!!! M-am apropiat şi i-am dat bineţe! La capitolul „comunicare” stau bine!!! Omul.. făcea …grătar!!! Un grătar rustic! O groapă în pămînt peste care erau puse lemne de foc, niște cioate, iar deasupra gropii era pusă o tablă. Pe tablă tronau niste… frumuseți de pești apetisant rumeniţi!!!…Mmm!!!…”Unde dai şi unde crapă!!!”…Cum de-am nimerit eu din somn, în Market, şi din Market la Grătar??!!! S-au dat ceasurile-n urmă dar, parcă, se-ntorsese lumea pe dos! Plecasem la Biserică şi am nimerit la..Grătar!!! Bun aşa!!!..

În viața mea n-am rîvnit decît la slană, la murături și varză murată, precum și la..pește..Mămulicăăă!!!, îmi zic, o să mor aici!! Salivînd, intru în vorbă cu grataragiu..Amabil! Io nu mă formalizez! Sînt aşa mai..dintr-o bucată! N-am fasoane!!! După primele schimburi de „politețuri”, omul mă  îmbie -pe neașteptate- cu una bucată pește bine-rumenit.

– Mulțam fain, domnu’! Nu fac eu nazuri la așa ceva! Dimpotrivă!!! ( Slavă, Ție, Doamne!-Îi zic Domnului meu, în gînd!!!-, pt generozitatea omului .) Schimbăm opinii. Una-alta…Aflu,  că „nenea grataragiul”, era muncitor constructor şi că mai sînt nişte „neni -o fi bine pluralul ăsta???- constructori”  pe-acolo. Mi-a derulat nenea constructorul, rapid, pe scurt „istoricul” trebii de-acolo! Aşa că, m-am  dumirit instant! Aflu, cu stupoare că:  „aici, e..Mănăstire, în formare şi că…nu se mănîncă ..CARNE!”. Opss! Și eu care tocmai adusesem juma de „tonă” de ..cărnuri, sub diverse preparate!!!…

Ce mă fac? Nu vreau să-i ispitesc pe călugari ( io așa-mi închipuiam, că acolo sînt o..obște-ntreagă! ) cu ..cărnurile!!..Şi mă frămîntam dacă să spun sau nu, cuiva, ce aveam în portbagaj, drept „daruri” pentru o ..Mănăstire…

În fapt eu/noi nu intenţionasem să ducem mîncărurile, în dar, Mănăstirii, călugarilor – nu ştiusem, la plecarea din Bucureşti, unde mergem exact. Nu ştiam dacă acolo, la Horia este preot şi Biserică de mir sau Mănăstire.  Ştiam că un preot construieşte o Biserică şi că e nevoie cam de orice, fiindcă totul este la început!! Aşa ne spusese o femeie şi nu ne dăduse prea multe lămuriri!-  ci am zis că odată ajunse la Biserica aia, să facem urgent multe-multe sandvişuri şi să dăm la toată lumea să..mănînce, după Liturghie! Aşa că ..luasem din destul, că-mi imaginam lume..puhoi..Da’ de unde? Erau vreo 15 persoane maxim… Din afara Bisericii. Veniţi, mai toţi de al Bucureşti…

Mănînc pe-ndelete, porţia de peşte, mulţumind de mai multe ori, samariteanului -care mă mai îmbia cu încă una!!- şi revin la maşină. Îi  zic doamnei  care mă însoţise la drum:

– Baby, nu putem „debarca” bagaju’, că tocmai am „descoperit” că aici la pr Isaia nu se mănîncă…carne! Se duc pe apa sîmbetei -într-o duminică!!- o pestelcă de bani.. Doamne ce nechibzuite am fost!!! Dar Baby a mea, nu se dă bătută, şi nu şi NU, ca ea duce înăuntru tot ce-am adus şi duce şi cărnurile…şi punem masă la credincioşii prezenţi ( aşa făceam noi la Bucureţti, pe unde mergem, duminica, după Litughie )

– Mă, îi zic, tu eşti turcă? Tu nu înţelegi că mi-a zis un om care locuieşte şi lucrează aici, că nu se mănîncă aşa ceva aici? Nu vreau să facem sminteală. Lasă, găsim noi o altă fereastră la care să ..”colindăm!”, îi zic. Dar ea, nu şi nu, că ea debarcă „marfa”…eu ca nu o las, şi tot ciorovăindu-ne noi aşa, a apărut pr Isaia, de printre nişte ditai utilajele, şi ne zice, să ducem ce-am adus la ..Bucătărie…

– Dar..ştiţi..părinte, ne iertaţi, noi..nu am ştiut că…şi ..ştiţi..am adus..cărnuri ..pastramă, mezeluri, pateuri…ne iertaţi!..

– Fiţi binecuvintate! Noi călugării şi vieţuitoarii Mănăstirii nu consumăm carne! Dar, după cum vedeţi, avem aici o Construcţie în lucru..şi avem..muncitori, care …

– Slavă Domnului!…Am „debarcat” ‘marfa” şi s-a reinstalat liniştea între mine şi Baby …Am răsuflat uşurate…

Pr Isaia a plecat, solicitat fiind de către un inginer, care venise pentru nişte detalii la ..lucrare…

Oamenii aşteptau cuminţi pe băncuţe, în faţa Bisericii.

Noi, eu şi Baby, după ce am scăpat de  „corpul delict” , ducîndu-l la bucătărie şi abandonîndu-l, cu bucurie – fiindcă nu ne certase Părintele, aşa cum ne aşteptam, pentru că dusesem cărnuri sub diverse preparate, acolo!-, ne-am băgat în maşina şi ne-am aşezat pe …aşteptare..

Nu ştiam nimic din ce se întîmplă acolo! Şi cum nu pusesem nimănui nicio întrebare, aşteptam să vedem ce ne rezervă viitorul..apropiat!
Nu ştiam mersul şi ca să deranjăm cît mai puţin, stăteam liniştite, retrase  în maşină şi ascultam Buletinul de ştiri..sporovăind..cu geamurile închise şi cu aerul condiţionat deschis. Afară era f oarte cald!…Vreo 37 de grade, la umbră.

La un moment dat ne trezim că bate cineva în geam.

Era pr Isaia care ne invită la..masă.

Ups!!! Pai nu pentru masă venisem, noi -eu şi Baby-, acolo…

Am protestat, cuviincios…dar, n-am avut sorţi de izbîndă. Pr Isaia a adunat pe toată lumea, cu mic, cu mare, pe toţi cei prezenţi, cu muncitori, şi ne-a dus la …masă! Rustic..Totul…

De la mesele din  lemn, la ligheanele de pus pîinea tăiată felii, castronaşele de lut, lingurile din lemn, pîinea făcută-n vatră, şi mălai -un fel de mămăligă cu un bogat conţinut de făină de grîu, pusă în tăvi şi băgată în cuptor; un deliciu!!!-, etc…Iar mîncarea, felurile de mîncare…de multă vreme nu mai mîncasem eu aşa minunăţii gustoase!!! Ospitalitate 100%.. Classă!!!… Rafinament..culinar!..Artistic!!! Tradiţional!…

După ce s-a servit mîncarea, eu am avut suprpriza surprizelor!!! Un tînăr care servea, a venit la masa mea, s-a aplecat la urechea mea şi m-a întrebat:

– Serviţi ceai sau cafea?

Am crezut că n-am auzit bine!!! Nu eram la Capşa, pe Calea Victoriei, în Bucureşti! Ci..la Schitul Horia! M-am uitat luuuung la tînărul care aştepta un răspuns de la mine! Preocupată să mă hrănesc cu lingura de lemn, cît mai corect ca să nu dau pe jos sau să mă fac de rîs -fiindcă nu mai mîncasem cu lingura de lemn, decît cu mulţi ani în urmă, la o filmare, un documentar despre  „Tradiţii româneşti”, eu care mă uitasem doar în strachină şi la  lingura mea ( şi după ce că nu mă prea descurcam cu lingura aia de lemn, mai cerusem încă o porţie de ciorbă, care era un deliciu!!! ), nu observasem că rămăsesem cu mult în urma celor prezenţi ( care se descurcaseră de minune cu lingura şi strachina!! ) la masă şi care-şi savurau, liniştiţi, ba un ceai, ba o cafea, fiecare după cum dorise!!! Tînărul, îmi zîmbeşte prietenos şi repetă întrebarea:

– Doriţi ceai sau cafea?

– Ooo!!! Desigur că o..cafea!!! Domnule, am ajuns în RAI!!! ( Plecasem în fuga mare, mai mult buimacă, nu avusesem timp de cafea la plecare! Plus că, na, mergeam la Biserică! Mai speram la o Împărtăşanie, Ceva..acolo!!  După cum o rîndui Domnul!!! Dar, iată că Domnul rînduise..Pentru puturoşi, o..CAFEA!!! Mămulicăăă, şi ce cafea!!! Neam de neamu’ meu nu mai băuse aşa o cafea grozavă!!! Şi cît de bine-venită era acea cafea!!! Doamne, Slavă, Ţie!

Părintele a stat răbdător, după toată lumea, nezorind pe nimeni! Apoi a rostit  Rugăciunea de mulţumire şi a dat binecuvîntare!

După care,  a intrat în Bisericuţă şi a stat de vorbă cu fiecare persoană.

Părintele Isaia  ne-a primit, pe toţi,  cu bucurie, cu blîndete, ne-a ascultat, cu răbdare, pe fiecare şi a dat sfaturi şi îndemnuri cu largheţe sufletească…Fiecăruia după cum l-a îndemnat Duhul!

Am fost surprinsă plăcut de ospitalitatea Părintelui Isaia! Nu-i un lucru atît de simplu să pui la masă atîţia oameni deodată, pe asemenea vremuri, într-o Mănăstire, Schit, care-i abia în..Construcţie!!! Şi cu cîtă dragoste!!! Adevărată părtăşie frăţească! Şi cînd mă gîndesc că am fost, o dată, în trecere, la un măreţ „edificiu”, şi nu te puteai apropia măcar de aleea care ducea spre…bucătărie! Ceea ce îţi lăsa un gust amar! Cu atît mai mult cu cît tu, trecător, nici măcar în gînd nu aveai intenţia să te abaţi pe la bucătăria ălora, ca să mănînci!! Ci doar, să soliciţi o sticlă goală ca să-ţi iei un strop de..aghiazmă!!!

Bunul Dumnezeu să-l ajute, pe Părintele Isaia, să-şi ducă, pînă la capăt misiunea pe care  şi-a asumat-o!

Antoaneta-Ivana

PS: În 2013, am descoperit că la Schitul Horia, a fost adusă o copie a Icoanei Kato-Xenia, din Grecia. Am scris un Articol, pe Blog, legat de prima mea incursiune la..Icoană! „Căutaţi şi veţi găsi!”…

P.S.2:  Textul de mai sus a fost scris prin 2012, cred, in urma primei mele vizite la Schitul Horia. Nu mai tin minte exact anul. O vreme eu n-am mai știut nimic de pr Isaia, mai exact de pe la sfârsitul lui 2014, fiindca plecase din satul Horia, plecase pe undeva pe linga Brasov. Ei bine, acum știu ca dumnealui se află la Negresti (jud. Constanta), unde construieste un Schit cu hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. În momentul de fată acolo este o Bisericuță din lemn. In Bisericta se afla o Icoana a Sfântului Gherasim Kefalonitul. (Toate acestea le stiu chiar de la părintele Isaia, cu care m-am intilnit intimplător pe stradă mai dăunăzi! M-am bucurat mult să-l întâlnesc!) Vă așteapta pe toti cu drag!)

Cei care doresc sa mearga la părintele Isaia, sa-l contacteze pe dl Cristian Andrei, la nr de telefon: 0724.44.13.40

Bucurie să aveți! (Semnat Antoaneta-Ivana; 23 decembrie 2018)

Sf Gherasim Kefalonitul  și pr. ierodiacon Isaia va asteapta!!

 

(Notă: Fotografiile de mai sus sunt făcute de mine, Antoaneta -Ivana, in ziua de 29 dec 2018, la Schitul Gherasim Kefalonitul -singurul din țara noastra, ROMÂNIA, in Dobrogea, la Negrești , lângă Cobadin, in constructie sub osteneala și cu dragostea pt Dumnezeu, Sfinți și semeni a pr. ierodiacon Isaia; Dumnezeu sa-i binecuvânteze lucrarea!!; in ceea ce priveste Sf Gherasim Kefalonitul și lucrarea lui Dummnezeu prin Sfintii Lui, voi adăugi câteva, în viitorul ff apropiat! Multumesc Domnului pt LUCRAREA SA, pe care o face prin Sfinții pe care dintre oameni i-a ales! Amin.)

sf gherasim kefalonitul

Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul- în România

Aș vrea să-i informez pe românii iubitori și cinstitori de SFINȚI că de curând s-a început construirea pe teritoriul României, anume în Dobrogea, la Negrești, lângă Cobadin, un Schit ce are hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. Acest lucru se face prin mila Domnului și prin dragostea de Dumnezeu, de Sfinți și de semeni a ierodiaconului Isaia (cel fost  prigonit, prin 2014, de mai-marii lui -pt ca nu le-a dat șperțul cerut!!) la Schitul Horia, după ce-l construise cu multă dragoste și osteneală. Ei bine, monahul (la acea vreme) Isaia nu s-a dat bătut de la lucrarea pe care o avea de împlinit, aceea de a face, mai departe, lucrarea lui Dumnezeu încredințată lui. S-a mutat de colo-colo, încercând să se așeze undeva. 4 ani a tot pribegit, ba pe la Gruiu (de Giurgiu), ba pe la Fundata (Brașov), ba prin județul Constanța. Dar…n-a fost să fie!! Se apuca monahul Isaia de un lucru, dar nu-l putea termina, căci lucrarea cea mârșavă a diavolului, dușmanul lui Dumnezeu și a omului cuminte, depășea, de fiecare dată, cu mult, lucrarea începută de cumintele monah și de bunii credincioși. Dar răbdarea monahului Isaia a fost și ESTE mare, iar dragostea lui pentru Dumnezeu, pentru Sfinți și pentru semeni l-a făcut să nu abandoneze lucrarea încredințată lui de Dumnezeu și… nădăjduind, sârguind în post, rugăciune și cumințenie, iată-l acum construind un alt Schit, (nici nu mai știu al câtelea început!!), de data asta cu hramul Sfântului Gherasim Kefalonitul!

L-am vizitat, pe 29 dec. 2018, la acest Șantier în lucru, ce va purta hramul Sfântului cel bine plăcut Domnului, Gherasim Kefalonitul. Actualul ieromonah, pr Isaia, cu revărsare de inimă, ne-a vorbit celor prezenți despre lucrarea începută. Cu sclipiri în ochi și în glas, pr. Isaia, vorbea despre construirea Schitului și de cât de minunat va arăta curând acel loc ca și cum ar fi gata… desăvârșit! Vorbea dezinvolt, cu credință tare, deși locul dimprejurul construcției (din lemn) începute nu era decât o frământare de pași călcați des în niște noroaie, care, mie, bucureșteancă împământenită în asfaltul citadin, mi-au dat fiori pe spate, iar drumul până la  budă este o adevărată aventură, utilitățile esențiale (cum ar fi apa și curentul) fiind încă în faza de cerere depusă pe masa… birocrației autorităților locale! Autoritățile, ca autoritățile, mai lente în mișcare…Dar monahul Isaia nu este dezarmat! Dimpotrivă. Îmi etalează,  încrezător, toate „schițele” ce-i guvernează, bine așezate, mintea. Mie, sincer, mi-a fost greu să-l urmăresc! Parcă urmăream un film SF în 3D. Chiar i-am și spus, la un moment dat: Părinte Isaia, prefer să-mi puneți pe hârtie ce-mi povestiți, că eu, sincer, nu vă pot urmări! Aveți capul plin de scheme!! Mi-e greu să cred realizabil ceea ce spuneți!! Nu realizabil, în viitorul apropiat! La care dumnealui îmi spune, senin: Când vei veni în 12 februarie (2019) sau…dacă nu ajungi în 12 februarie, atunci în 30 martie…tot ce vezi acum început aici (și-mi zice făcând vânt cu mâna aerului dimprejur, descrind un cerc foarte..larg!!), va arăta cu totul altfel, și-mi descrie, din nou, în amănunt, toate schițele desenate-n capul lui sau…mă rog, undeva în cosmos, în niscai cronici invizibile mie. Evident, acolo, în mintea lui totul avea logică, dar mie, uimită de sărăcia locului, de noroiul frământat și de clisa ce se lipise cu sârg de bocănceii mei (vai lor, nu se-așteptau la un așa tratament!!) și ai însoțitorilor mei, doar cât am străbătut drumul de la mașină până-n bisericuță și-napoi-, cât și ținând cont de prețurile la materialele de construcție, nu mi-a mai rămas decât să-i spun: -Să vă ajute Dumnezeu, părinte!! -Ai să vezi cu ochii tăi!, mai adaugă pr Isaia, și dialogul nostru se încheie zicându-mi că mă așteaptă pe 12 febr (ziua lui?!) sau, cel târziu pe 30 martie 2019 (de data asta nu-s prea sigură, adica nu-s prea sigură că a zis 30 martie), când voi avea o altfel de uimire decât cea de azi (29 dec.2018)…

Omul acesta, ierodiaconul (actualmente), Isaia, este dotat cu un calm desăvârșit și cu o credință arar întâlnită. Parcă ar fi o stâncă de neclintit, atunci când își pune-n gând ceva. Vorbea despre cum va arăta foarte, foarte curând construcția Schitului, ca și cum ar fi fost un copil care construiește, din componentele unui joc Lego, un castel, una-două, și..dacă nu l-aș cunoaște într-o oarecare măsură, l-aș cataloga un…nu-știu-cum, dar cunoscându-l știu că va face! Căci Dumnezeu i-a hărăzit multe daruri! Se pricepe la construcții, așa cum i s-a dat și darul priceperii la…oameni și la cele ale lor: boli, căderi, frământări! Se uită la tine și te citește ca pe o carte deschisă. Vorbești cu el despre vreme (sau vremuri) și…dintr-o dată, te trezești că ți-a spus un lucru ciudat, altceva decât prevedea conversația începută…

Este bine de stiut și de luat aminte ca prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, Dumnezeu face mari minuni! Foarte mulți bolnavi de boala secolului XX -care face ravagii in secolul XXI, CANCERUL-, s-au vindecat in chip miraculos cind s-au atins de moaștele sfântului sau după ce au citit cu aplecare și credincioșie Acatistul si/sau Paraclisul Sfântului Gherasim Kefalonitul.
Deja se află la Schit o Icoană a Sfântului Gherasim Kefalonitul. Părintele Isaia, însoțit de un preot, Pr Zante George, și un cântăreț (…), trimiși de preasfințitul Teodosie, săvârșesc Sfânta Liturghie, slujbe de Acatist și rugăciuni de trebuință, în fiecare zi.
Am  participat la slujbă în ziua de 29 dec 2018, și tare m-am bucurat să constat larghețea dragostei cu care a fost săvârșită, și cum, preotul (regret nu i-am reținut numele!), după sărvârșirea Sfintei Liturghii de obște, i-a strâns pe cei prezenți să le mai citească, adaos, încă două-trei rugăciuni, care de călătorie, care de binecuvântare pentru alte cele de trebuință!

Să trăiești, preabunule Părinte George Zante! Dumnezeu să-ți primească dragostea, osteneala și râvna și să-ți răsplătească cu infinita Lui dragoste!!

(Am constatat, din câteva cuvinte schimbate de un companion al meu cu acest preot, că deține un foarte dezvoltat simț al umorului fin!).

Voi mai scrie pe parcursul timpului, pe măsură ce vor mai fi noutăți.
De asemeni, postez aici numărul de telefon al șoferului care ajunge de 3 ori pe săptămână (sau de câte ori este nevoie), la pr Isaia și, de acum încolo, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.
Cristian Andrei: o724 441 340, un om de mare angajament și un conducător auto cum arar am întâlnit! Iar ca o completare am să spun despre domnia sa că este un fin observator al lucrurilor, are un umor de calitate, vorbeste rar și bine, și, ceea ce este și mai de mare preț, dacă toți conducătorii auto ar conduce cu atâta responsabilitate, pe șoselele României nu ar exista niciun accident!! Și vă spune acest lucru un conducător auto cu oarecare experiență în condus mașina, căruia nu-i place să meargă la drum pe scaunul din dreapta șoferului, ci pe cel al..șoferului!! M-am simțit in super-siguranță cu acest domn la cârma autoturismului, ceea ce nu mi s-a-ntâmplat prea des in viață!! Felicitări dle Cristian Andrei! Domnul Dumnezeu să vă țină așa ÎNTRU MULȚI ANI!

Dumnezeu să binecuvânteze construcția Schitului Sfântul Gherasim Kefalonitul și pe toți cei care se ostenesc întru construire și slujire, fie ei preoți, monahi sau mireni și pe toți donatorii! Fiecăruia dintre cei care-și doresc să ajungă la Schit și ajung, Dumnezeu Atotputernicul, prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, să le dea întreită bucurie!

Binecuvântat să fie, ACUM și de-a PURURI, Părintele ierodiacon Isaia!

Dumnezeu să-i răsplătească preasfințitului Teodosie dragostea și gândul clipei în care a decis hirotonia Părintelui ierodiacon Isaia!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile!

Amin.

(Antoaneta-Ivana)