Luna noiembrie a anului 2013, ne-a adus dureroasa despărţirea de un prieten, de un om de omenie, de Părintele Cristian Baroianu. Zilele acestea se împlineşte un an de la plecarea lui la Domnul. Se înteţesc lacrimile pe obrajii şi pe sufletele familiei lui. Se înteţesc lacrimile băieţilor lui -pe care-i iubea şi pe care, desigur că-şi dorea, ca orice tată bun, să-i vadă mari şi să-i vadă la casele lor, dar..Domnul avea alt plan, de la care nimeni nu poate abdica! Se înteţesc lacrimile soţiei, pe capul căreia au rămas dureri şi doruri, parastase, precum şi treburile casei, grija băieţilor şi lipsa celui drag, a omului bun care era părintele, a partenerului ei de viaţă! Se înteţesc lacrimile mamei părintelui şi al tatălui lui, venerabilul Baroianu -preot şi el, om trecut de 80 de ani, în sufletul căruia, mult-prea-grăbita „plecare” a fiului îi rana deschisă şi sîngerează cumplit! Se înteţesc lacrimile de suflet ai celor care am ţinut la el şi care-i păstrăm vie amintirea!
Am mai spus cîte ceva despre părintele Cristian Baroianu, aşa că nu o să mai fac alte referiri. Cuvintele sînt prea puţine pentru a putea reda fondul, structura omului Baroianu. Fiecare dintre noi, cei care l-am întîlnit şi l-am cunoscut avem doar gînduri bune, amintiri bune şi încercăm să ducem cu demnitate durerea despărţirii de el, rugîndu-ne pentru el şi, totodată, pentru noi, căci..nimeni nu este veşnic aici pe pămînt!..Tot ce mai pot spune acum, la un an de la plecarea lui la Domnul, este aceea că, îl purtăm viu în inimile şi în gîndurile noastre, regretăm despărţirea de el şi nu vom înceta să ne rugăm pentru el cu..candelele aprinse!
Odihnească-te, Domnul, în Pacea Sa, bunule samaritean! Condoleanţe familiei!
ivanacristescu 