Posts Tagged ‘zuza’

Întîlniri ÎNTÎMPLĂTOARE??!!!….


ÎNTÎLNIRI…ÎNTÎMPLĂTOARE??!!!

super 2

(Luni 23 mai 2016)

Mă-ntîlnesc cu Elena, Zuza, Ylonka, amica mea de-o viaţă….Mă sună , pe la 11,00 a.m. (abia ce făscusem ochi după o noapte de nesomn şi neodihnă!!O, Doamne!! Oare a cîta??), şi-mi propune să ne întîlnim la Xeroxul din Edgar Quinet -aproape de casa mea- ca să xeroxăm o carte a ei de care eu aveam mare nevoie. Ea are cartea, ea plăteşte xeroxarea…Zis şi făcut! Asta, tre’ să-i faci pe plac la momentul ei!! Aşa că dau zor cu îmbrăcatul şi zbor pe Edgar Quinet!  Nu de alta, dar nu vreau să se răzgîndească!! Am nevoie de Cartea aia!!!…

Dăm cartea la xeroxat, dar fiindcă era ff aglomerat –studenţii de la Arhitectură  sînt în Sesiune şi au multe hîrţogăraie de xeroxat-, a trebuit să lăsăm cartea (de fapt erau 3 cărţi!!) şi să revenim.

Ne-am dus în părculeţul de la Arhitectură, am băut cîte o cafea şi am sporovăit vreo două ceasuri. Apoi  am revenint la Xerox, dar cărţile nu erau gata iar băiatul care lucra acolo era pur şi simplu asaltat, aşa că am  plecat şi am mai hălăduit încă două ceasuri. Ne-am dus la un Magazin de hanţe, la vreo 4 staţii distanţă (ca şi cum aş fi avut prea multe călătorii ITB pe Card!! şi îmi prisoseau…),  să vedem de nişte pantaloni pentru mine, căci eu rămăsesem ruptă-n cur  -la propriu (ultima pereche de blugi descoperită prin dulap, singura care încă îmi mai venea, se rupsese la spălat mai dăunăzi, spre disperarea mea supremă!! , doar la 3 zile de la descoperirea lor printr-un dulap uitat de lume… Neah’, cine m-a pus să-i spăl???  Am haine,  dar din pricină că m-am făcut de-o tonă, luînd, din cauza stresului,  vreo douăj’de kile-n plus faţă de cît ar trebui să am!!!, nimic nu mă mai încape…Aşa că cele nouj’de perechi  -la propriu : 90 bucăţi!!, parol! Pe numărate şi pe luate!!; sînt doar..designer, nu???-, n-au decît să mai aştepte timpuri mai…subţiratice!!!). Am găsit ceva, am pus deoparte în aşteptarea unor eventuali bani…Eu nu mai aveam lăscaie. Nu mai am bani de…mult prea multă…VREME!!! Curînd o să ajung să nu mai recunosc decît…monezile!! Avusesem dimineaţă vreo 7 lei, dar pusesem pentru cafeaua şi  covrigeii pe care îi luaserăm să-i ronţăim în părculeţ, aşa că acum eram…Lefterica Popescu!!! Yonka mai avea DOAR cîţiva leuţi peste banii pentru a achitarea xeroxării… zisese ea. Nu ştiam cîţi! Nu îmi ARUNCASEM azi privirea peste portofelul ei!!! De obicei o mai dibuiesc şi ştiu că ea are ÎNTOTDEAUNA un COMPARTIMENT SECRET unde-şi ţine surplusul!!! Azi însă nu am vrut SĂ VĂD!! Cît îmi zice că are, este LEGE pentru mine!!…iar dacă se-ntîmplă SĂ VĂd, văd…ÎNTÎMPLĂTOR!!!, cînd în Piaţă, unde mă invită destul de des, sau în Magazine (nu ratează NICIUNUL de pe RUTA aleasă…) se tot cotrobăie insistent după…”mărunţiş!!!”(de-o sută sau chiar de 500!!!; cam ăsta-i „mărunţişul” ce-l  dibuie cînd caută prin portofel!!; asta după ce DECLARĂ sus şi tare că n-are..lăscaie!!, de parca-ar întreba-o cineva sau de parcă i-ar lua cineva avutul ei!! Plus că, „în puii mei!!”, nici măcar zgîrcită nu e…dar, nu ştiu de ce-i place ei să-l facă pe celălalt să creadă că ea nu are bani…ca mai apoi să se scotocească şi să scoată ditai bancnota…şi s-o pună la bătaie pînă la ulimul crăiţar…)

Ne-am întors la Xerox. Cînd, la Xerox, ce să vezi? Don  Aurelio!!  RĂPOSATUL şoţ al Ylonkăi!! Uhh…Am intrat ca năroadele hlizindu-ne de nuş-ce amîndouă şi am dat nas în nas cu …reacţiunea!!! Nu puteam să ignorăm un MORT-VIU, aşa că..l-am salutat zîmbind ca două…Gioconde..Enigmatic!!!, şi ne-am tirat afară. Nu voiam să ştie de ce ne aflăm acolo. A ieşit după noi, sprinten. L-am minţit spunîndu-i (ca să-i gîdilăm orgoliu’!!) că-l zărisem pe geam şi am intrat să-l salutăm!! Că..ne pare bine de re-vederea cu el şi..bla…bla… Omul a „îngurgitat„dezgurgitările” noastre, cu bucurie!!! Ne-am luat rămas-bun şi  ne-am tirat fără să trebuiască să ascultăm prea mult noile lui…”oportunităţi de afaceri!!!” şi etc…Astea-s chestii pe care le-am tot auzit de-a lungul a fro’ 13 ani şi mai mult…I-am urat  „SUCCESURI” şi ne-am tirat, hlizindu-ne de întîmplare…şi de nerozia noastră!

Trebuia să rămînem însă în zonă să ne recuperăm Cărţile xeroxate!!

Nu ne depărtăm prea mult de don Aurelio  şi de locaţie, că sună don Florinio Adams, actualul viitor RĂPOSAT al Ylonkăi!! Uah!!! Altă „pagubă!!” Scapi de una, dai de alta… Se ţinea scai de Ylonka, cu telefoanele, de dimineaţă, şi nu vroia să o rateze. Cînd Ylonka i-a spus că sîntem în zona Universităţii dar că el nu poate veni acolo fiindcă e şi don Aurelio pe-acolo, s-a potolit instant don Florinio …Adams (negreşit, Adams!!!) şi s-a tirat sub cupola Sf Nicolae, la Biserica Rusă…unde am ajuns apoi şi noi, însoţite de restul de covrigei rămaşi din părculeţ…şi de 3 cutii cu cea mai ieftină şi mai proastă poşircă de bere existentă în comerţul românesc, cumpărate de Ylonka după ce şi-a făcut, la sînge, socotelile pentru achitarea xeroxului. Ouuu!! Cînd ne vede don Florinio cu berile în curtea Bisericii, l-a luat capu’!!! A început să ne toace mărunt!!! Ne-a luat cu NLP-uri (neurolingvistica!! Puterea cuvîntului..rostit!! Oh, Doamne!! Cîte cuvinte n-am auzit în 4 ani!! Doar că, NIMIC nu „s-a prins” de noi, neiprăvitele!!!O, dar ce Kant aveam în faţă!!! )!! Noi, două ZUZE, ne amuzam copios de lamentabilele-i expuneri  şi, ca să-i retez spiciu’, îi zic:

Uite, don  Adams, hai că mă duc în Biserică să-i fac o metanie Sfîntului Nicolae! Ştii că-i bun şi blînd! O să-i cer voie să ne lase să bem berea pe banca aia  a lui de lîngă lumînărar!! Avem doar cîte una bucată bere pentru fiecare! „Apă chioră de la moară”, don Florinio Adams!! Nu ne-mbătăm din asta! E ca şi cum am bea un suc!!…

Nuuuu!!! Cum să facem aşa ceva în curtea Bisericii??, se lamentează omul mai departe. Mareevlavios!!!…”

N-auzi, omule, că-i cer voie Sfîntului Nic??? Şi zicînd, îl las cu lamentaţiunea lui mai departe , ca să-i facă Ylonkăi capul arşice, şi dispar în Biserică. Am dat o raită şi am ieşit. Nici vorbă să-i suflu fro’ vorbuliţă despre băutul berii Sfîntului Nicolae!!

Ajung afar’, îmi scot cutia cu bere şi o desfac tacticos, după ce îi ofer mai întîi  una bucată cutie cu bere lui don Florinio! Ylonka deja, cît eu fusesem în Biserică, îşi desfăcuse cutia ei cu bere, în interminabilele şi „graţioaselelecţii de dirigenţie şi, mai ales, de „evlavioasă” duhovnicie ale lui don Florinio..Adams!! Io, prinzînd din zbor „satisfacţia” Ylonkăi de a-l şicana pe bietul..”animal!!”, pun cireaşa pe tort şi purced la adăugirea şicanării, desfăcînd zgomotos  cutia cu bere!! Biata de ea!! Licoarea îndefinită ca şi conţinut, sechestrată atîta amar de vreme, de cum s-a văzut eliberată de sub capac, s-a revărsat în şuvoi, ţîşnind mai întîi în sus ca un iezer, împroşcînd totul în jur! Atenţie eu nu mi-s DELOC băutoare!! Dar nu ştiu ce-mi veni să-i ţin acum hangul Ylonkăi şi să-i facem viaţa amară bietului don Florinio!! Adams!! Negreşit: Adams!!!…   O, Doamne!!! Ce l-am mai torturat!!! Era pe-acolo unul care tot căra nişte tomberoane de gunoi şi trecea des prin faţa noastră-n sus şi-n jos, iar don Florinio, Adams, stresat maxim, la fiecare trecere a individului prin faţa noastră, tresărea, intra în fibrilaţii, apoi ne umplea de „sudalme graţioase”, pe noi…”păcătoasele”. Eram fiecare o Maria Magdalena, altfel, în dublu exemplar! Stam  aşezate alături de „preacucernicul Adams”  şi-l blasfemiam, chipurile, pe Sfîntul Nicolae…Nemairezistînd TORTURII la care l-am suspus, s-a prefăcut că-l sună cineva la telefon şi că are grabnic ceva de înfăptuit!! Hmm, omul care NICIODATĂ nu are NIMIC de făcut cînd e vorba de ţinut un SPICI, ACUM, subit, avea…TREABĂ!!! Du-teee…TROI!! Călătorie sprîncenată!!!Mare sfînt”, omul ăsta!!!, dle. O să ajungă precis în Calendar!! Dar nu ştiu dacă CULTUL căruia slujeşte are vreun…calendar!!! În fine!! E părerea mea şi e doar…O PĂRERE!! Trebuie luată ca atare!! NU dezvoltăm!! Cert este că noi două, neisprăvitele, scăpasem, cum-necum, şi de cel de-al doilea MORT-VIU, pretendent la mîna Ylonkăi!! Fiindcă acum, nevoie-mare, tare mai aleargă iar bărbat-su, fostul, don Aurelio, RĂPOSATU’, după fustele ei!!! , după ce o VIAŢĂ de Om a bătut la ea ca la hoţii de cai!!Cît despre don Florinio, ce să mai zic!! Dragoste mare, dom’le!!! Oh…”Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!!!” Ăştia mai degrabă s-ar iubi prin corespondenţă!! Că, decum se întîlnesc faţă către faţă, la 13 secunde sar scîntei!!! Cîinele cu pisica  sînt bieţi pitici pe lîngă ăştia doi! Au ăştia doi nişte gheare de numa-numa!! Fiecare, care mai de care, mai tare în…”argument!!” Şi o ţin aşa de fro’ 4… anişori!!! Mie, mi s-a urît, de „dragostea” asta a lor!! Dar, nah’, nu io hotărăsc!!! Oricum Ylonka, draga de ea, a respirat uşurată şi, după plecarea PRINŢULUI (pe cal ALB!!!), după plecarea…”marelui ASCET!!” şi „isihast” pe deasupra -mare rugător, dle!!!; O, de-aţi şti cît de conştiincios dă pagină după pagina Acatistierului! Şi cît de gros e acesta!!-, ne-am putut bea berea în tihnă…stînd paşnic în sînul Sfîntului Nicolae, care, SIGUR că în viaţa lui pămînteană, şi el a băut măcar o bere!! Dacă o fi fost inventată berea pe-atunci!!…

Ei, bine!! La intrarea pe poarta Bisericii  Sf Nicolae -Biserica Rusă-, după o hălăduială de aproape o Zi LUMINĂ, mai mult fară rost decît cu rost, am dat nas în nas cu o doamnă, o fostă clientă a Magazinului meu, pe care nu o văzusem de vreo 4 ani. Cîtă bucurie pe ea! Şi cîtă bucurie pe mine!! Am afalt LUCRURI despre care NU ŞTIAM! Acum ŞTIU! Dar..

despre asta pe altă dat’!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

 

 

 

Reclame

Asteptind, astept un răspuns la rugăciune…sau..unde dai si unde crapa


   Mi-am tot propus în ultimul timp să mă pot trezi mai în zori, dar efortul meu se dovedea a fi inutil. Starea de stres în care mă aflu de ceva vreme mă ţine trează mai toată noaptea sau dorm „în felii”, iar dimineatza cînd să mă dau jos din pat, mă simt mai obosită decît seara la culcare, aşa încît dacă n-ar fi STRICT OBLIGATORIU, nici nu mi-ar trece prin cap să mă dezlipesc de aşternut. Dar, neavînd încotro, mă tîrăsc jos din pat, dau fuga (somnambul, lovidu-mă inevitabil de tot ce-mi iese-n cale!!!) să-mi spăl ochii ( după metoda tradiţională, exersată îndelung în familia mea…), mă uit buimacă la ceas şi constat că e suficient de tîrziu, că nu mi-ar mai rămîne decît s-arunc ceva ţoale de oras pe mine şi s-o iau la  fugă pe scări, apoi pe stradă, şi s-o ţin tot într-o fugă, ca să ajung, oarecum, la o oră cit mai apropiată de ora de începere a programului meu de muncă…

 

Aşa m-am „trezit” şi azi, 1 febr 2013…Ufff!!! Nacazu-i cît casa peste mine, şi eu n-am vreme nici de-o mica rugăciune!.. Cel mai ades, în ultima vreme ( mult prea multă..vreme!!..), doar ce-am mai reuşit să zic un Doamne, miluieşte-mă!, sărind din treaptă-n treaptă pe scări (în jos, pt că nu mai e vreme să aştept un lift care se mişcă prea greoi pt graba mea!!!) şi rugîndu-mă-n mers ( în fapt o fugă..) strig la Sfinţii lui Dumnezeu, funcţie de cum se intersectează ei cu mine, în drumul meu spre „corvoada zilnică” ( slavă, Ţie, Dumnezeul meu, că o am!): Sfîntul Ciprian şi Sfînta Iustina, Arhanghelii Mihail şi Gavriil ( cît şi Rafail!, care nu ţine de hramul acelei Biserici, pe lîngă care am  traseul, da’ eu îl strig şi-l rog la fel de stăruitor ca pe ceilalţi  Arhangheli care patroneaza Lacasul), Sf Dimitrie, sf Nicolae, Sf Spiridon, Proorocul Ilie, Sf Antonie cel Mare, şi tot aşa, grăbit, strig în mers, pe fugă, la  toţi Sfinţii aşezaţi în Lăcaşurile de pe Chei, de pe lîngă Chei sau de-a lungul lui, atentă ca nu cumva să-mi „scape” vreunul, pînă ajung la ..destinaţie. De ce mă grăbesc? Habar n-am! Oricum, nimeni nu mă doreşte…( prin zonă! )…  Nimeni nu mă caută. Doar vreo bătrinică neputincioasă, care a ieşit din casă pentru a-şi mai dezmorţi „oasili” sau ca să mai „ia pulsu’ politicii”, cît şi să mai „plimbe  bastonu’-n cartier”…N-am chef de ea, nicidecum, da’ cum n-am încotro tre’ s-o ascult, s-o suport(…) şi, poate, să-i mai dau şi un îndem la speranţă…poate ş’-un frăncuţ, acolo unde-i cazu’!!!…

Ei…astazi o să fiţi văduviţi de prezenta mea la primă oră, scumpii mei bătrinei; am să rămin, cuminte, fără grabă, acas’, şi-am să îngenunchez…Voi face rugăciunea mult promisă mie insămi şi Domnului meu, Hristos. 

Îngenunchez,aşadar…

…Aduc înaintea Domnului păcatele mele, neputinţele mele, nedreptăţile ce am făcut altora -marunte, dar muuulteee-, bolile mele, zdroabele mele. Îi pun înaintea Lui pe toţi cei pe care-i port în gîndul meu şi în inima mea. Pe cei vii şi pe cei adormiţi, pe cei pe care-i iubesc cît şi pe cei pe care nu-i iubesc, din pricină că… nici ei !!, nu mă iubesc, pe mine ( mă îndreptăţesc eu!!!);  şi-L rog pe Domnul meu, Hristos, să ne dea tuturor Duh de Pocăinţă şi de smerenie!…ca să ne putem ierta unii pe alţii. Îi amintesc pe cei bolnavi, pe cei singuratici, pe toţi oropsiţii şi pe binefăcătorii mei. Apoi decid, brusc, să fac un Acatist. Aleg Buna-Vestire…după care, fac metanie Dumnezeului meu, mulţumindu-I pentru că m-a primit să mă Împărtăşesc cu EL prin..rugăcine, mijlocitori fiindu-mi Maica Domnului, Sfinţii şi Puterile Cereşti, cît şi Îngerul meu Păzitor. Cer binecuvîntare Domnului, pentru Ziua în curs cît şi pentru toate zilele vieţii pe care EL Însuşi mi le-a hărăzit!… Mă ridic şi plec la muncă, continuîndu-mi obişnuita rugăciune în mers şi  strigînd, rînd pe rînd, la sfinţii ce sălăşluiesc în Lăcaşurile întîlnite în cale, aşa cum fac zilnic…

Ajung la muncă…

M-apuc de lucru…

Muncesc asiduu, concentrat pe lucrul meu, fară să mă uit la ceas. Într-un tîrziu, îmi arunc ochii în computerul de pe birou şi constat ca e ora 2. My God! Nimeni n-a intrat pe usă pîna la ora asta! Nici macar una dintre obişnuitele mele bunicuţe…Ca să nu-mi crape capul, mă repliez pe ceea ce aveam de facut. Înca vreo 2 ceasuri. Nimeni nu-mi invadează habitatu’. Mă uit prin fereastră afară. Un soare, luminos, puternic străpunge încăperea. Afară e, aşadar, frumos! Dar…unde-s oamenii? Unde-i lumea? Parc-aş fi in „pustie”… N-apuc să „cuget” mai mult, că aud uşa. Intra prietena mea, ” Zuza”…
Asta cînd intră pe uşă, zici că-i Cruella, personajul acela „simpatic” din 101 Dalmaţieni. Intră trîntind uşa zgomotos, tîrîndu-şi haina luungaaa de blană, dărîmînd tot în jur cu geanta-i cît un valizoi…Pfuiii!!!, s-a dus toată „liniştea” mea!!…acu-ncepe să-i sune telefoanele, iar ea răspunde urlînd în aparate, repetînd întrebările ( sau răspunsurile, după caz!) către interlocutor ( tot un „surd” ca şi ea!!!), dînd din mîini, cerînd şi dînd interminabile explicaţii. Uneori mă-ntreb: de ce n-o fi stînd ea acas’, să vorbească din destul, sa urle-n telefoane cit ii pofteste inima, să lămurească acolo problema?…Cu ce-or fi obligaţi „auditorii”, s-o suporte?…
Si n-apuc a cugeta bine, ca si aud zornaitul telefoanelor…

Eu încă mă rog! Şi, încă  sper!…

pentru că ştiu, că….

…La Dumnezeu toate sînt cu putinţă! Şi nu va lăsa rugăciunea mea fără răspuns!

28 april, 2013

Antoaneta