Posts Tagged ‘vesnica pomenire’

„M-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi dulci, ca şi din mierea cea parfumată!!!”…!


de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

  Citesc un ACATIST. Acatistul de Multumire. O frumuseţe de Acatist! Frumoasă şi..LUMINATĂ alcătuire! Extrem de relevant, totul, de la cap la coadă! Întreaga viaţă a unui om redată în Textul Acatistului…

  Titlul dat Articolului meu este o bucăţică dintr-un paragraf al Acatistului, şi anume: „Doamne, m-ai adus în viaţa aceasta ca într-un RAI PREASFÎNT; am văzut Cerul  ca un Potir Albastru şi Adînc, în AZURUL căruia CÎNTĂ PĂSĂRILE; am ascultat FOŞNETUL plin de Pace al Pădurii şi SUSURUL Dulce-Glăsuitor al APELOR; m-am înfruptat din Roadele BINE-ÎNMIRESMATE şi DULCI, ca şi din…MIEREA cea PARFUMATĂ; ce bine e la Tine pe Pămînt şi cîtă Bucurie să fii Oaspetele Tău!!…Slavă Ţie, Doamne!„…

  Ei, bine, DA! Citesc Acatistul şi…gîndul mă duce, mai în profunzimea Textului, de fiecare dată, dar azi, mai mult ca oricînd… Da, s-a împlinit deja un an, de cînd Dumnezeu mi-a dăruit şi „mierea cea parfumată!!”

Anul trecut, în 2015, exact pe vremea asta, Dumnezeu mi-a trimis în dar, în mod neaşteptat, UN STUP, cu 20 de rame încărcate cu…”MIEREA cea PARFUMATĂ!!” Nu văzusem niciodată pe dinăuntru un Stup. Acum aveam ocazia să văd! Şi nu unul oarecare, ci…PROPRIUL MEU Stup! Am rămas şocată de îngrămădirea sutelor de albine şi albinuţe şi de puietul ce sta să-şi tragă gălbenuşul ca să-şi poată lua zborul personal în căutarea şi aducerea polenului în urdiniş.

 Stupul îl primisem în dar de la un ..PREOT! Asta ca să nu mai pot să tot zic eu -şi/sau alţii-, că preoţii sînt DOAR nişte POPI şi că au mînă NUMAI de LUAT!!! Iată că mai sînt şi PREOŢI ai lui Dumnezeu, care chiar că se mai şi gîndesc, printre altele, la cei care le trec pragul Bisericii.

Ei, bine! Nu ştiu ce i-o fi venit acestui preot, că-mi zice-ntr-o duminică după Sf Liturghie:

Antoaneta, vrei să-ţi dau ţie Stupul ăla din grădină??…(io, sincer, nici nu ştiam că are „popa” un stup în grădină..Mă duceam la Biserică, de regulă, pe la 10,00, „somnabulă”, că nah’, nu dorm noaptea şi ziua-s un fel de Zombi umblător…, alergam să-mi duc Pomelnicul al Altar, apoi mă băgam într-un colţişor -nu-mi place să mă fîţîi prin Biserică să atrag privirile la toţi cu..întîrzierea mea, de acre, evident, mă ruşinez, dar nah’, „pe nimeni să nu MÎNGÎIE Dumnezeu, cu NUIAUA cu care mă MÎNGÎIE pe mine!!”…aşa că nu aveam io vreme să targ cu coada ochiului prin grădina „popii!!” După Slujbă, plecam în garbă la casa mea să-mi văd de necazu’ meu, şi nu mă interesa restu’…

Oau…ce să fac io, Părinte, cu un STUP?? E drept că am eu la Bloc un balcon, dar nici chiar aşa comfortabil încît să pot face un Stupăriş!! Ş-apoi…în BURICU’ CAPITALEI, unde stau, prin binecuvîntarea Domnului, nu-i zare de floare sau pom! Mor albinele, Părinte!!…

Eu, ţi l-aş dărui! Poate te gîndeşti şi găseşti o soluţie, poate ai vreun PRIETEN la curte, unde să-l duci, să-l înmulţeşti şi să ai şi tu MIERE să mănînci! Poate fi un nou început pentru tine, după LOVITURA pe care ai primit-o de la VIAŢĂ!!…

Un’ să duc io STUPUL??, mă tot gîndeam. Aveam cîteva variante, dar…niciuna nu-mi inspira prea mare încredere! Şi totuşi..am decis. Duminicile următoare, Preotul acela mă tot întreba:

-Hai, ce faci, vrei sau nu vrei stupul?

-Îl vrau, Părinte, îi zic eu într-o zi. Dar numai dacă vi-l plătesc cumva, altfel NU! Nu am bani, dar pot compensa contravaloarea pictîndu-vă ceva..

-Bine! Facem Tîrgul!, dacă numai aşa vrei. Voiam să ţi-l dăruiesc!…

-Nu primesc! Am decis să-l duc la un amic. Nu ştiu ce va ieşi, dar, îl duc la el.

Pretina mea, Ylonka -o catastrofă, femeia asta!! „Mama OMIDA!!” Dacă apucă ea să-ţi prescrie ceva, apoi…musai că va fi aşa cum a zis!!, cînd aude că duc stupul la amicul nostru comun, tot teolog,  îmi zice:

-Dacă duci Stupul ăluia, „te-ai lins pe bot de miere!!”…

-Eşti cu capu’, Ylo!! Ştiu şi eu, „mamă Omido!!”, că nu mă voi umple de miere, dar măcar acolo, de-o gustare de dimineaţă, la  o linguriţă de ceai, poate că l-o-ndura Domnul să-mi dea!…

-Io îţi zic să-ţi iei gîndul!!, îmi cobeşte „Scîrba!!” de…psiholog!! Te pui cu ei!!!… Du-l în altă parte!!, îmi mai zice netrebnica.

Unde să-l duc??, mă întrebam. Mai aveam încă o variantă, dar…era la fel de proastă ca şi prima. A treia nu-mi era la îndemînă, din pricină că n-aveam cu ce transporta Stupul atît de departe, să-l duc la fratele meu, care, sigur că s-ar fi îngrijit cum se cuvine de albine şi mi-ar fi făcut şi parte de miere! Aşa că am decis şi am dus Stupul meu la Cuviosul Igna. L-am dus într-o seară şi l-am ataşat celor 10 stupi ai lui. A doua zi m-am dus ca să umblăm la Stup. Stupul avea mierea neculeasă de multă vreme, plus că trebuia pregătit pentru iernat… M-am echipat (primisem şi echipament de protecţie de la preot şi cîteva ustensile…) şi am purces la desfacerea stupului.

Afară era cald şi, decum am scos dopul de al urdiniş, albinele au ieşit la soare şi la adunat polen, zumzăind fericite. „Zumzăia” şi teologul meu, Cuviosu’ Igna, cum îi zic io,  văzînd ..MINUNEA din stup. Îmi explică pe îndelete, ce şi cum, şi mă pune la treabă. Eram fascinată, dar neştiind eu prea bine cum stă treaba, cînd am apucat una dintre rame s-o scot şi s-o duc unde îmi zisese el s-o duc, deştele mi-au pătruns pe ceva moale şi, instant, un şuvoi de miere s-a revărsat pe mine…Aveam masca pe faţă, aşa că nu-mi puteam nici măcar linge deştele… Mă uitam sidetată cum pierd bunătate de miere, care se scurgea în torent pe iarbă… Albinele, alertate, au năvălit asupra mea. Ţineam rama în mînă, siderată, neştiind ce să fac. Cînd îşi ridică Cuviosu’ nasu’ din alt stup şi mă vede înconjurată agresiv de albine, îmi sare în ajutor cu..fum!! Aha, care va să zică, la asta foloseşte tulumba aia cu moţ şi cu mîner!! La făcut fum, ca să sperii şi să fugă albinele!! Dar..fumul s-a dus, şi albinele s-au întors… Am început să ţip. Igna zice:

-Hei, nu ţipa, nu te agita! Stai in loc!!..

Mă’, ăsta-i cu capu!’, îmi zic în sîn. Cum puii mei să stau pe loc! M-au împresurat astea şi vor să mă omoare!!

-De ce-s aşa agresive??, îl întreb. Ce le-am făcut?? Ce nu le convine??

-Miroşi a parfum!! Nu trebuia să te dai cu parfum, cînd ai plecat de-acasă!!

-Păi de ce nu mi-ai zis, Hăbăucule!! Mare cuvios!!… De un’ să ştiu eu..TAINE d-astea despre albine! Ştiai, Cuvioşia ta, că vin la albine să mă şcoleşti, de ce nu mi-ai zis??

-Am uitat, bre’!!!

Am uitat Bre’!!…şi vrei acum să stau pe loc să mă sacrifice neisprăvitele astea??!!!…

Am luat-o la fugă, cu dou-trei-cinci albine-n intrate pe sub mască. Roiul, după mine!! Am pus mîna pe nişte crengi şi frunze uscate, le-am dat rapid foc şi am rămas lîngă el. Am reuşit să-mi scot masca şi albinele din sîn. Cuviosul striga la mine, să nu-mi scot masca şi să nu mă depărtez de foc şi de fum. 2-3 albine pătrunseseră pe sub masca pe care eu nu mi-o fixasem bine, şi m-au muşcat, care cum şi de unde-au putut. M-am dus ţipînd la Cuviosul care meşterea nedistrubat la un stup şi i-am zis franc:

– Adu-mi apă să mă spăl, Neisprăvitule, că mă devorează albinele. Nu vezi că-s toată plină de miere?? Mi-ai laut lampa de fum, ca vaii!!!, îţi omor albinele, dar de mine nu-ţi pasă!!, mîncate-ar curcile!! Ia uite ce umflături am… Mă scarpin ca nebuna!! Fă ceva, ca te crăpp!, Cuvioşia ta. Mor aici!! Şi nici VEŞNNICA pomenire, nu cred că eşti pregătit să-mi psalmodiezi!!…De colivă ce să mai zic…

-Auuu, Bre’,  ai cumva alergie la muşcatura de albine?? De ce n-ai zis!!

-Eşti cu capu’, Cuvioşia ta, păi, ce, io tot am albinărit??!! Cum să-ţi spun, dacă nu m-ai întrebat?? Ş-apoi, de unde să ştiu eu, Doamne iartă-mă, dacă am sau nu am ..ALERGIE la muscătura de albine?? Io ştiam doar că am ALERGIE la TÎMPIŢI...Abia de-acum încolo voi vedea  şi voi şti dacă am alergie la mucătura de albine!! Da’, fă, odată, ceva, în puii mei!!, Meseriaşule!!, pînă nu mi se umflă capul şi pînă nu explodez aici, pe GLIA ta!!

-Aaa, stai aşa, Bre’, că vin acum!!, îmi zice, Neisprăvitul şi..dispare la chilie. Pînă acolo era însă cale. Stupii erau ceva mai încolo, mai departe de chilii, într-un crînguşor. Mă tăvăleam pe jos de usturime şi de mîncărime, încercînd să mă menţin lîngă foc, loc de care nu se apropiau prea tare hărnicuţele albine, dar cîte una-două mai tupeiste-mi dădeau tîrcoale agresiv, depărtîndu-se şi reapropiindu-se ca nişte elicoptere de luptă!!..

Vine CUVIOŞIA sa, teologu’ Mazăre, şi mă freacă bine cu sare peste muşcăturile de albină!! Ştiu că ştie bine la..naturiste, la d-astea de pe timpul lui taica mare!!

-Mă’, la ce-i bună, Mă’ Cuviosule, treaba asta??, îl întreb pe Neisprăvit!! După ce că m-au înţepat astea de m-au rupt, mă mai omori şi tu cu sarea asta!!, care nu face decît să-mi fie sare pe rană, nu altceva,  NETREBNICULE!! Mor de usturime!! 

-Ei, lasă Bre’, că nu te omor! Ai să vezi tu, mai încolo, mîine, la ce seveşte sarea asta!!

-Îhî!! Păi, mă’ Neisprăvitule, dacă ştiai că sarea e bună, de ce n-ai luat cu tine sare, de la început?? Şi de ce, puii mei, nu ai luat cu tine apă…apă..să mă pot spăla, că-s GARNISITĂ bine cu miere şi..mă cam plac albinele, ticălos nenorocit !! Cum ies de-aici??, că m-am şi copt de la focu’ ăsta, nu mai văd de-atîta fum, pe deasupra…curg apele de pe mine, dar nu pot pleca, fiindcă se ţin suratele astea după…mierea de pe mine…

Ei bine, oameni buni, eu…miroseam a parfum. Nu ştiusem, Cuvioşia sa, Igna, nu-mi spusese, vezi nu te da cu parfum cînd vii la albine!! Aşa că decum a desfacut ăla stupul, ele au tăbărît asupra mea…Cîtă vreme nu vărsasem miere pe mine, le-am putut ţine la distanţă, nu mă asalta decît cîte una-două, pe rînd, dar cînd, involuntar, deştele au spart carapacea, şi mierea a ţîşnit, şuvoi, învăluindu-mă…să te ţii învăluire de roiuri! Bietele albine, nu ştiau că eu devenisem, peste noapte, Stăpînul lor, ci au crezut că sînt vreun Hoţ de…miere!! Şi au tăbărît pe mine, zumzăind a RĂZBOI!!! Aratăm ca un pom de crăciun bine garnisit!! Cum scăpam de un roi, altul îi lua locul… Aruncasem la distanţă rama plină cu albine şi miere, la sugestia Cuviosului  (ei, bine, el îmi spusese să pun cu gesturi uşoare rama jos şi să nu fac tărăboi, dar eu nu am făcut cum mi-a zis, mi-era foarte teamă să întîrzii într-un loc, că albinele se adunau ca turbatele asupra mea, agresîndu-mă!!). Scăpasem pentru moment de marea massă a albinelor, dar la scurt timp s-au reorientat şi regrupîndu-se m-au înconjurat din nou. Divizia a 5a Blindate!!…

În fine, cum-necum, am scăpat. ” Fuga e ruşionoasă dar..e sănătoasă!! Mi-am luat rămas-bun de la Cuvios, de la distanţă, de după gardul Mănăstirii, după ce m-am văzut în stardă, luînd cu mine, pe haine şi 2-3-5 albinuţe mai insistente, de care am scăpat pînă la staţia de autobus…drum destul.. De-atunci, nici că le-am mai revăzut pe albinuţe!! Nici mierea… S-a făcut anul!! Şi-acum, citind Acatistul, care zice: „Doamne, m-am înfruptat din roadele bine-înmiresmate şi DULCI ca şi din MIEREA cea PARFUMATĂ!!”, îmi vine-n gînd: „Mă, ia stai aşa!!”...care înfruptare din…„mierea cea parfumată!!” Şi-atunci, am zis: Da, Doamne, Da, Tu, mi-ai dat, „mierea cea parfumată”, a unui stup întreg! Adevărat este şi-Ţi mulţumesc! Doar că…nu m-am înfruptat DELOC din ea… Deh’, Dumnezeu îţi dă, dar…în traistă nu-ţi bagă…

albine

Reclame