Posts Tagged ‘test’

Interviu acordat de Antoaneta Rădoi scriitorului George A Stroia, de la Armonii Culturale, Adjud…


…publicat in volumul 1 În dialog cu inima, apărut ăn iunie 2018, la Ed Armonii culturale, Adjud, interviu pe care i l-am dat cu toata deschiderea inimii mele acestui om minunat care este George Stroia!

Interviu Anto citat G Stroia 333

Și acum interviul:

Interviu Antoaneta Rădoi

George Stroia: Pentru fiecare dintre noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre. Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte… cine sunteți?

 

Antoneta Rădoi: -Antoneta Rădoi. Actualmente sunt director-fondator şi, totodată, redactor-şef la Convorbiri literar-artistice. De profesie sunt artist plastic, designer vestimentar  (ţoale), şi… cameraman/fotoreporter. Originară din Vrancea, Bogheşti. Am publicat 6 titluri; Proză. Altele sunt în curs de apariţie.

  1. Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om – ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?


A.R: -Să fii şcolar este unul dintre cele mai faine perioade ale vieţii unui om. De-am fost buni ori de-am fost mai puţini buni la învăţătură, sau de-a dreptul catastrofali, spre disperarea părinţilor şi-a profesorilor noştri, eu cred că, pentru frumuseţea a ceea ce este Şcoala, cu toţii ne aducem aminte, cu drag, măcar de năzbâtiile pe care le făceam, cu inocenţă, în acei ani, cel puţin în clasele gimnaziale. Sunt multe amintiri duiose… N-am să relatez una frumoasă, dar una semnificativă am la purtător, c-am rămas cu un semn, pe viaţă, mi-am spart arcada de la sprânceana dreaptă –semn vizibil şi azi!-, alergând, după ce am bătut un băiat –care nu mă lasase să joc fotbal cu băieţii, în recreaţia mare, pe motiv că…sunt fată, şi l-am caftit zdravăn, după care am luat-o la fugă, uitându-mă în spate!!-, şi căzând am intrat cu capul într-un cui al unei scânduri căzute din prispa şcolii. Smărăndiţa Popii era un îngeraş, comparativ cu mine!!

  1. Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar… cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?

A.R.: -Personal, cred că am avut această scânteie dintotdeauna, (cu asta te naşti, scrisul este un dar, un dat deosebit de la Dumnezeu). Am scris toată viaţa mea. Am mormane de manuscrise, de caiete pline de notaţii şi notiţe, un camion  -au ce-arunca urmaşii mei la gunoi, ca nesemnificativ pentru ei!!, când n-oi mai fi!!-, dar …o viaţă m-am ocupat cu altceva, profesional vorbind, altceva decât scriitura. De publicat am publicat abia în 2014, debutând furtunos cu două titluri la intervale foarte mici.

  1. Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul,  ce aduc nou scrierile dumneavoastră?

A.R.: -Nimic nou sub soare! Un autor în plus!, ar zice răutăcioşii. Temele, dintotdeauna aceleaşi. Viaţa cu suişurile şi coborâşurile ei. Stilul este însă ceea ce îl defineşte pe fiecare scriitor în parte. Motivul pentru care am publicat –că de scris am scris de când mă ştiu, de când mi-a fost pus tocul în mână!-, a fost necesitatea acelui moment, dacă vreţi, oportunitatea de a publica. Atunci a fost momentul cel mai propice pentru mine. Îmi semnez cărţile cu: Antoaneta Rădoi –de la Vrancea.

  1. Dacă ar fi să raportați scrisul dumneavoastră la scrisul contemporan, ce anume v-ați reproșa și ce ați reproșa scrisului sau chiar scriitorilor de azi? 

A.R.:-Dragă George, mă inciţi la a mi se dezlega limba, omule!! Scrisului meu, stilului meu nu am ce să-i reproşez. E impecabil!!☺☺He, he, dacă nu o spun eu, ci să o spună?!! În opinia mea, nu există scris contemporan şi altfel de scris, doar epoca diferă, exprimarea, stilul, amprenta pe care o pune fiecare. Scriitorilor de azi nu le-aş reproşa nimic, fiindcă chiar dacă le-aş spune UNORA să nu mai scrie –„înşirând cuvinte goale”-, ei nu numai că nu m-ar asculta, dar o vor face şi mai cu înverşunare decât o fac în prezent, umplând lumea cu maculatura lor!! Iară mie, îmi reproşez doar că nu am baza financiară, nici timpul care să-mi permită să public ceea ce am deja în sertarele calculatorului sau ceea ce ar mai ieşi din capul ăsta la meu, plin până la refuz de idei care mă asaltează!

  1. Despre scris știm că uneori perceput ca o nevoie personală, individuală. Dar, scriem… și ca să fim citiți, fiecare carte/autor își are publicul său. Ce credeți că se mai citește astăzi, mai au oamenii nevoie de lectură? Care era/ este lectura dumneavoastră favorită?

A.R.:-Desigur, dragă George, că fiecare scriitor îşi doreşte să fie citit, dar nu i te poţi vârî cu anasâna cititorului în habitat. Gusturile cititorului sunt la poli. Poţi fi tu dumnezeul scrisului, dacă cititorii doresc să citească NLP-uri fezandate (texte de…aşa-zisă dezvoltare personală, foarte la modă azi), ori chestioare care le dau „fluturi în stomac” sau le stimulează nuş-ce-emoţii…empatice, atunci geaba mai scrii, geaba te mai omori publicând o carte, geaba te omori tu să dai tot ce-i mai bun în tine. Dacă mai ai proasta inspiraţie să le vorbeşti oamenilor, în textele tale despre Dumnezeu, ai rupt-o-n fericire  definitiv, că neam, nu te mai citeşte nime’, omule!! Căci mai nime’ nu mai vrea să audă de Dumnezeu. În niciun caz de Dumnezeul nostru, al ortodocşilor!! (Cel Slăvit în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sf. Duh!). Dar, DA, oamenii încă citesc şi azi, citesc carte, chiar dacă tableta, calculatorul, ifonul, le este ceva mai la îndemână unora. Nimic nu se compară însă cu ceea ce simţi răsfoind o pagină de carte scrisă pe hârtie. Personal, n-am avut lecturi favorite, nici n-am. Bineînţeles că-mi selectez lecturile, şi-mi aleg cu grijă titlurile sau autorii pe care îi citesc, dar aceia sunt dintre cei pe care-i citesc cu pixu-n mână. Acele cărţi arată cum nu vrei să vezi, sublinieri, adnotări, comentarii pe margine sau printre rânduri. Vai lume!! Să nu-mi împrumuţi niciodată o carte!!…

  1. Știm cu toții că pentru a te putea afirma, ai nevoie de promovare, mai ales în mareea de informații care circulă global cu viteza luminii. Unii te susțin, alții dimpotrivă. Ați putea să ne spuneți cum ați reușit dumneavoastră să vă promovați și unde vă pot găsi cititorii noștri?

A.R.:-Hmm, vrei, negreşit, să-mi dai lovitura de graţie, don George!! În librării în niciun caz nu vei găsi vreun titlu semnat: Antoaneta Rădoi –de la Vrancea. Ca editor (ce eşti; de carte), şi ca editor (ce sunt; de revistă), amândoi aşadar, și tu și eu, ştim cam în ce condiţii putem fi puşi în galantarul librăriilor! E un preţ prea mare, pe care, personal, nu l-am putut susţine! N-am să spun mai mult, dar am să amintesc, în treacăt, că pentru a  expune revista mea, Convorbiri literar-artistice, la chioşcul de difuzare a  presei, ar fi trebuit să achit difuzorului de presă, jumătate din preţul de vânzare, ceea ce m-a determinat să mă lipsesc de-o aşa…favoare!! Am dat în dar multora, atât cărţile mele, cu sutele, cât şi revista, însă revista neaparţinându-mi în exclusivitate, mai trebuie s-o dau şi pe bani, că altfel nu avem cu ce mai publica numerele următoare și nu vreau să mor în faşă…

  1. Cred că fiecare dintre noi a trăit emoția începutului, atunci când am încercat să ne definim, să ne aflăm calea, sensul și, de ce nu, lumina. Ce sfat i-ați da începătorului, celui care aspiră la un loc în galeria scriitorilor contemporani? 

A.R.:- Da, am trăit! Sentiment UNIC! Nu îl poţi compara cu nimic.

Am deja 3 scriitori lansaţi în proză, la îndemnul meu. Scriau poezie şi scriau bine, dar stând de vorbă cu ei, atunci când le-am luat interviu, am constatat că au darul povestirii şi am insistat până la a-i conjura, să scrie şi să publice proză, şi am avut bucuria ca, la apariţia căţilor lor de proză, ei să fie foarte apreciaţi, (inclusiv de criticii literari), ceea ce mi-a adus o mare bucurie! Am fler!!, aş putea zice. Aşadar 3 condeie!! Le pot da şi numele, căci mă mândresc cu ei: Cristina Creţu, Aura Dan, Gogoaşă Alexandru. Ei au scris şi publicat proză la sucălirea mea!!

  1. Vorbind despre inspirație, se spune că unii pot scrie doar în momente de inspirație, alții spun că pot scrie indiferent de moment. Ce înseamnă să ai inspirație și cum se aplică aceasta în cazul dumneavoastră?

A.R.:-Ei…io am inspiraţie non-stop. Dacă-mi dai hârtie şi creion, scriu oriunde şi oricând. Nu-mi trebuie un cadru adecvat sau ceva special ca să pot scrie, însă cel mai bine scriu când am nervi pe ceva sau pe…cineva!! Dacă m-apuc de scris într-o atare împrejurare –şi-au fost destule!!-, altădată când recitesc acel text, nu mi-l recunosc, nu-mi vine să cred că l-am scris eu!!, nu ştiu de unde-am scos cuvintele, dar…mă felicit în sine-mi.

  1. Ce gen/specie literar/ă vă este mai apropiat/ă de suflet și de ce? Ați putea să exemplificați cu una dintre cărțile dumneavoastră?

A.R.:-Mie-mi place polemica. Mă iau de tot, de toţi şi de toate.  Vrei să ştii un titlu relevant? Atunci îţi voi spune: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!! (Spovedania unui învins”), unul dintre titlurile cărților mele. Mai relevant de-atât… Dar ce anateme mi-oi fi luat, să te ţii!!

  1. Scrisul nu este un sinonim al bunăstării materiale pentru scriitor. Se mai câștigă astăzi din scris, este scrisul o componentă a prosperității celui care scrie?

A.R.:-Oauuu, ce mă loveşti, don George!! Nu mai da, frate, că mă doare rău!! Păi ce, toţi ne naştem un…Cărtărescu de România, ca să fim trimiși de Uniune la Paris?? Toţi am scris „De ce iubim femeile” şi alte chestii atrăgătoare…!! Ce, suntem toţi OSHO, mult-căutatul, sau Coelho?? Stai kalm, ia-ţi întrebarea şi te du!, până nu pun mâna pe vargă!!…Doamneee, ai milă de el! Şi de mine!!… Auzi la el, prosperitate, când eu de-abia am câte-un coltuc de pâine să-mi târăsc zilele, plus restanțe la-ntreținere, iar de vândut nu mai am ce vinde de prin casă, iar ceea ce creez eu, –în scriitură-, nu prețuiește nimic în ochii nimănui, n-am frății cu librarii, nici cu difuzorii de carte!!

  1. Despre uniunile de creație literară ce părere aveți, sunt sau nu oportune, au un rol clar definit în propășirea literaturii române? V-a ajutat în demersurile literare proprii apartenența dumneavoastră la o astfel de uniune?

A.R.:-George dragă, Uniunile de Creaţie sunt bune în sine. Iniţial, ca şi Partidul Comunist, au intenţii bune, pleacă de la premize frăţeşti și de egalitate, însă, din păcate, sfârşesc huiduite, ca şi partidul amintit mai sus, din pricină că ele au ca scop şi unic ideal, acela de a-şi servi doar intereselor lor, adică a acelor câtorva membri fondatori, însă au nevoie de spinări pe care să poată urca. Nimeni nu-mi poate demonstra altceva, aşadar, în ceea ce mă priveşte nu mă omor după nicio aderare!!…

  1. Există în fiecare dintre noi mulțumiri și nemulțumiri. Există oameni, cărora, deși nu recunoaștem întotdeauna, le suntem datori cu secvențe din ascensiunea noastră, de ce nu, fie ea și literară. Din contră, există oameni care au încercat să ne demoralizeze, unii dintre ei poate nu neapărat cu intenții negative. Pentru tot ceea ce sunteți în acest moment, vă încearcă o nemulțumire față de ceva/cineva? În antiteză, există e persoană în spectrul literar contemporan față de care nutriți sentimente de admirație și care ar fi motivele pentru care o faceți?

A.R.:- Da, am nemulțumiri și n-am avut niciodată o problemă în a-mi arăta nemulțumirea ce m-a-ncercat sau mă-ncearcă. Mă-ncearcă, spre exemplu, un sentiment de frustrare când văd că nu talentul real e invitat la…masa bucatelor Uniunii Scriitorilor sau la Cercurile de Proză/Poezie/Artă, (care au bugete de la stat), sau când văd că publicațiile ieșite sub egida USR sau a Ministerului Culturii sunt pline ochi numai și numai de textele unora și acelorași autori, un fel de….circuit închis, dacă vrei, unde tu, un oarecare, oricât de talentat ai fi, nu ai acces!! De asemeni, ca să răspund în întregime la întrebarea ta, nu am o problemă în a recunoaşte şi a mulţumi celui ce mi-a întins o mână. Sunt mulți cei cărora trebuie să le mulțumesc pentru multe și le mulțumesc acum și pe această cale, dar legat de scriitura mea și de publicistică, îi sunt recunoscătoare dnei profesor Floarea Necşoiu! Pentru că, domnia sa, citind un manuscris al meu, foarte încântată de ceea ce a citit, s-a oferit și mi-a făcut şi corectura acelui text, fără plată (puțini fac asta!), şi mi-a dat BUN de TIPAR, ca să zic aşa, la prima mea carte. Şi, totodată, trebuie să-i mulţumesc criticului literar Aureliu Goci, pentru minunatele cuvinte cu care mi-a încântat auzul după ce a citit prima mea carte, spunându-mi, mai pe înțelesul tuturor -deși dumnealui a a vorbit în limbaj de specialitate-, că…am stofă și că să scot, să public tot ce am la sertar! Venite din partea unui greu al criticicii literare româneşti, cuvintele lui mi-au mers la inimă şi mi-au confirmat că pot fi cu brio printre cei care au ceva de spus în literatura română!

  1. Activitatea dumneavoastră literară este una prolifică. Ce proiecte de viitor aveți? Îmi puteți dezvălui câte ceva, în premieră?

A.R.:-Eu lucrez non-stop. Editez revista Convorbiri literar-artistice, ceea ce îmi ia ff mult timp, căci totul trece prim mâna mea, eu fiind redactorul-şef şi directorul. Iar ca plan personal, lucrez de vreo 2 ani la o tălmăcire a Psaltirii pentru…români şi România, carte pe care îmi doresc s-o public și s-o lansez în acest an, 2018, an al Centenarului Unirii. Este, dacă vrei, darul meu pentru neamul meu, pentru poporul român.

  1. Există o întrebare pe care nu ați primit-o, dar la care ați dori să-mi răspundeți? Vă rog…

A.R.:-Păi…ar cam fi! Nu ai întrebat cum stăm la capitolul recenzii, la cum se ocupă de noi, ăştia mici, de noul val, critica literară!! Se pare că te-ai fi temut de răspunsuri, dragă George! Aşa că nu o să mă bag prea mult în vorbă, neîntrebată…, dar mă mâncă deştele totuşi, -că am dureri mari la acest capitol, că prea sunt zgârciți maeștrii aceștia în a-și pune condeiul pe hârtie când e vorba despre noi ăștia…”fără mamă, fără tată, fără bani de buzunar”…-, şi am să dau, legat de acest fapt, un citat dintr-o carte a  epigramistului Dorel Vidraşcu, o epigramă faină:

 Criticului meu drag

“Cred că i-ai citit pe toţi,
Precum ne-ai mărturisit;
Te rog, spune-mi, dacă poţi,
Ştii pe câţi i-ai cam sărit?
La motivul săriturii
Eu îmi trag fermoarul gurii”.

  1. În încheiere, mulțumindu-vă pentru amabilitatea cu care ați răspuns provocării mele, credeți în utilitatea și succesul acestei cărți cu interviuri? Ce sugestie ne puteți da? 

A.R.:-Da, cred! Bună iniţiativă. Cred că am s-o preiau. De fapt, eu am deja câteva zeci de interviuri, filmate –deh, sunt cameraman/fotoreporter, cum spuneam mai sus-, de 5 ani asta fac, chestionez oameni, -din diverse domenii de activitate-, şi, totodată, îi înnemuresc, fiindcă totul e urcat pe Youtube. M-am apucat, de ceva vreme,  să transcriu aceste interviuri cu gândul că am să le public. E în lucru totul, doar că e multă muncă!! Dar…e fain să intri prin dedesubturile oamenilor! Eşti ca în catacombe, descoperi multe!! Şi, astfel, viaţa mea nu mai e anostă….Desigur pe filme, le vezi oamenilor şi emoţiile, dar voi avea grijă ca ele, emoţiile, să se vadă şi în text, când voi publica!

Sugestii? Nu am! Te descurci de minune! Îţi mulţumesc, George! Îți doresc reuşită cu cartea şi succes în toată activitatea! (31 martie 2018)

Reclame

Luni, Ziua 13…


Luni, Ziua 13…
13 iulie, Luni, ora 21,30
Cobor din metrou la Universitate. Nu-mi place sa calatoresc cu metroul. Arar o fac. Luni, 13 iulie 2015, veneam de la cursuri. Tocmai incheiasem un Examen, o Evaluare, evaluare care, din pricina SU-PER-FI-CI-A-LI-TA-TII mele (sint UN MUNTE, o Himalaya de superficialitate, uneori!!!), s-a soldat cu un 9 in loc de 10-le mult dorit! Asta e! Mi-am dat cu TESLA…dar, lucrurile nu am avut cum sa le mai indrept dupa ce dadusem foaia. Treaba e ca n-am priceput, neam, de ce o colega, care a avut acelasi numar de raspunsuri la TEST, a incasat juma` de punct in plus fata de mine? Fiidca la inceputul TESTARII dl Prof ne spusese ca..sint 10 intrebari, cite un punct pt fiecare intrebare. Asadar, cum si colega mea omisese un raspuns la o intrebare, de ce ea o fi fost suplimentata cu juma de punct??!!! Intrebare retorica… Treaba e ca stiusem de 10 (ca invatasem pt el), dar SPIRIDUSHUL shugubatz si-a bagat coditza si..mi-a furat 1 punct. Bagă-ți-l in cur, spiridushule shugubatz si sa nu te mai prind prin preajma mea ca te crapp!! M-au trecut toti nervii de furie!! In fine! Asta e! Neatent, ce poti sa zici…
Plec acasa plina de spume. Cind NU STII, nu Stii, dar cind stii, si nu dai raspunsul corect, ce mai ai de facut apoi? Lamentatie inutila! Treaba e ca…aveam nevoie de 10-le ala! „Prietenii” stiu de ce!!!…
Cobor din metrou la Universitate, buimaca..Uitasem sa cobor. Noroc cu niste colege ca m-au impins afar` pe usa, taman cind metroul aproape ca se pusese in miscare!!!
Cind ajung la scara rulanta pe cine vad? Un preot induhovnicit pe la care mai treceam din cind in… GIND, pe la Biserica unde slujeste!!! Alerg dupa el (tare repede merge omuletul acesta!!!; mereu INCOGNITO!!!: ades fara PARIMANTILILI` preotesti!! Imi place de el de mor!!! E un super-mega-fain!! Darnic ca gura unei precupetze! Il stiu de vreo 7 ani. Il tot vedeam pe la fostul Lăcaș unde a slujit, Lăcaș care se afla peste drum de habitatul meu. Il vedeam pe geam, fara sa vreau sa-l vad… Toti cersetorii din zona il asaltau, cu mic-cu mare, insotindu-l de la iesirea din curtea Bisericii pina la metrou!! Toti aurolacii din Zona ii stiau programul de slujba, ceas, si se infiintau in fata portii Bisericii, asteptind, cuminti, terminarea Slujbei. Erau fericiti! Parintele slujea o zi da, una ba. Preotul acesta, de cum vede un sarman, pe data scoate jerpelitul lui portofel si, apucind cu doua deshte o „bancutza”, o imnineaza amaritului, oricare-ar fi acela, fara sa puna intrebari, si pleca INCOGNITO mai departe, imbracat cu un trenci modest si purtind, adesea, pe cap, o palarie) strigindu-l pe nume, voind sa-l salut si sa mai schimb cu `mnealui o opiniutza, ca sa-mi treaca off-ul dupa punctul lipsa de la Testul de Evaluare!! Auzindu-si numele, se opreste, apoi, se intoarce si, vazindu-ma, imi zimbeste larg! Mă asteaptă. Ma intreabă ce mai fac, iar eu ii raspund stricto-senso la intrebare, apoi mai vorbim noi despre una-despre alta, urcind scarile rulante, eu pe una, dumnealui pe alta, in paralel (La Universitate sint doua scari rulante care urca, doua scari rulante care coboara si functioneaza amindoua deodata (probabil din cauza afluentei mari de calatori cu metroul). Nitam-nisam, părintele D, imi spune ca a citit una dintre cartile pe care le-am publicat anul trecut si ca i-a placut marfăă!!! Dumnezeule Mare!!!, Atotputernice Dumnezeul meu, asta-i prea de tot!!! Nu-i dadusem lui, personal, cartea. Gindisem ca daca-i dau cartea, o „sa dea cu mine de pamint!!” si, nu voiam asta…Mai ales dupa ce am scris si publicat: „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!!!” Ii argumentez faptul ca nu i-am dat Cartea, pe motiv ca…nah`, preot fiind el…(Si-apoi, sincer, eu credeam ca preotul acesta nici numele nu mi-l stie. Eu il stiam pe dumnealui pentru ca il vazusem ani de-a rindul la slujire, in Altar (caci ma duceam pe-acolo, ba cu o coliva pt cei plecati ai mei -multi si dragi-, la Domnul, ba cu o Liturghie, ba cu ceva pt Domnul, dupa invatatura primita prin traditia strabunilor mei, crestini, din neam in neam: ”Ale Tale dintru ale Tale, Tie, Dumnezeul meu, Îți aduc de toate si pentru toate!” -cele pe care Tu mi le-ai daruit! ) Eu il stiam, asadar, dar ca dumnealui imi stie numele si stie cine sint si cu ce ma ocup, la asta nu ma asteptam!! Cita omenire nu-i trece dumnealui prin fata?? Cum sa stie el toate persoanele dupa numele lor?? Eu, personal, nu aveam ”taine” cu dumnealui. Nicidecum. Ma duceam la Altar, duceam pomelnicul si mica mea jertfa si plecam, la fel de rapid sau chiar mai rapid decit ma duceam!!. Arar participam acolo la Slujba de duminică. Eu, prin alta parte, in alta zona, in alta Biserica imi ”faceam veacul!!”, iar in Lăcasul în care slujise acest preot imbunatatit, pina mai acum 2 ani, ma duceam fuguta, pe graba, in timpul saptaminii, cu ”scop precis”… Parintele s-a revoltat, acum, la auzul scuzelor mele. „Adevarul trebuie spus, fara menajamente!”, imi zice parintele D. ”Te felicit pentru demnitatea aceasta pe care o ai! Uite, noi preotii, nu am avut si nu avem asemenea demnitate! Nici renuntari ca ale dumitale, scumpa mea, nu avem!”, imi zice. O, Doamne!! Parinte!!! Usurel ca ma fring!! Cum asa?? Pai..”nu ma duc in IAD, precum ORIGEN?? Din pricina „smintelilor ce le vor aduce cartile mele, semenilor mei??!!”, in zisa unui co-breslaș de-al dvs (un „Clasic in viata!!!”), il intreb (stapinindu-mi, cu greu, persiflarea dura la adresa co-breslasului sau, singurul, de altfel, care mi-a adus critici. Fătarnicul! A uitat cînd ”ma ispitea” cu ”sfaturi”, sa-l dau in git al G F, pe un co-breslaș de-a ”sfintiei sale”, care-i facuse lui nedreptate!!! Ierte-l Domnul! Si pe el si pe co-breslașul lui!! Niste hahalere amindoi! ”Mari duhovnici!!” Niste incurabili FAȚARNICI!! FARISEI FAȚARNICI!!!, ii numea, pe cei de teapa lor, Domnul Iisus Hristos. O sa-i amintesc eu intr-o zi, de ”povata” pe care mi-o dadea, si de care eu…”n-am facut ascultare!!!” El, personal, nu avea ”demnitatea” sa-l infrunte pe ”superiorul” lui, insa, credea el ca-si gasise chibitzul care sa scoata in locul lui, castanele din foc!, caci, nah„, nu voia el, ”induhovnicitul” sa se pîrleascaă/ardă!!!). Ei hai, ca tu esti fata desteapta!, imi raspunde. Dumnezeu ti-a dăruit HAR! Inmulteste-l, asadar, si nu te lua dupa „filosofii vremii acesteia!”…
Mai schimabm noi una-doua opiniutze, apoi il salut si dau sa plec. Dumnealui, cu miscari ultra-rapide, scoate dintr-un buzunar jerpelitu-i portofel si, cu doua deshte extrage una bancnota de cinci sute si mi-o impinge-n palma! Ia-o!, imi zice. Nu vreau, Parinte!, ii zic. Ia banii!, imi zice! Paiii, pentru ce?, il intreb, nedumerita, caci am surprinsese gestul lui. Pentru carti! Vreau si eu toate cartile pe care le-ai scris/publicat! Am citit una dintre cartile tale. E MI-NU-NA-TA!!!, imi subliniaza! Mi-a imprumutat-o parintele X, caruia i-ai dat-o, cu dedicatie. Sa treci pe la mine, cind ai sa poti, sa-mi aduci si mie cartea aceea si sa-mi aduci si celelalte carti pe care le-ai publicat anul trecut, ca..tare fain mai scrii! Ai talent mare, măi! Sint fascinat! Imi doream mult sa te intilnesc, dar n-ai mai trecut pe la noi!! Si ridicindu-si mina drepata deasupra capului meu, incepe si zice: „Binecuvinteaza, Doamne Dumnezeule, pe aceasta copila a Ta, sa scrie cit mai multe carti! Mare dar I-ai dat, Doamne, ajut-o sa il inmulteasca!”…
-Multumesc, parinte! Atit i-am mai putut zice! Ma bulversase! Imi iesea inima din piept de bucurie! O mare revarsare de har am simtit asupra mea! Omul, preotul, ma binecuvintase fara sa-i cer!! Am zbughit-o spre casa, usoara ca un fulg…
Mare-i PUTEREA lui Dumnezeu! Tocmai ISI trimisese AMBASADORII sa mi-l aduca-n cale pe Parintele D, la metrou (mijloc de locomotie cu care eu merg RAR, EXTREM de rar!!), ca sa-mi distraga atentia de la punctul lipsa de la Testul de Evaluare!! O minune de om, parintele D! O minune de PREOT! Un PREOT al lui Dumnezeu!
Slavit sa fie Domnul Dumnezeul meu, ca m-a binecuvintat pe mine, ingrata, cu bucuria ACELEI bine-venite binecuvintari!

PS: Si unde mai pui ca mi-a daruit, parintele D; si una bancnota consistenta!!! E a doua oara cind un preot imi da bani pentru cartile mele. Mai primisem in ianuarie, in mod surprinzator pentru mine (care nu ma dusesem sa-i dau cartile pe bani, ci in dar), una suta lei, de la un alt „mina larga, suflet caritabil, pentru doua exemplare, cu sublinierea urmatoare: „cartile astea merita toti banii!!”… Plecaciune, Padre L! Domnul Dumnezeu sa va primeasca in vistieriile Sale, milosteniile, dragostea si larghetea cu care le savirsiti si, sa vi le socoate la Dreapta Judecata, drept inmultita Jertfa adusa Lui!

Binecuvintat sa fii parinte D, caci binecuvintat este Domnul Dumnezeu de toti cei cărora le aduci…Sfîntă Bucurie! Amin.

anto bosulmf fes - Copy