Posts Tagged ‘schitul sf gherasim kefalonitul’

Hramul Sfântului Gherasim Kefalonitul


Suntem anunţaţi de Părintele ierodiacon Isaia, pr isaia si sf gherasim k

stareţul Schitului Sfântul Gherasim Kefalonitul

sf gherasim kefalonitul

de la Negreşti din judetul Constanţa că, in 16 august 2019, suntem aşteptaţi la Hram, la Schit.

64510101_890036348026730_8712227811454091264_n

Asadar, Vineri, 16 august 2019 la 08:00 – 18:00 UTC+03

Localitatea NEGRESTI, Comuna COBADIN, jud Constanta.

Pentru detalii intrati pe pagina dumnealui de Facebook:

https://www.facebook.com/events/1304645263037262/

Reclame

Interviu cu preotul George Zante, de la Schitul Sf Gherasim Kefalonitul


Interviu publicat în Convorbiri literar-artistice nr 10:

SPIRITUALITATE (INTERVIU part. I)

PREOTUL GEORGE ZANTE,  salvamarul de la Schit

Antoneta Rădoi: -Bine aţi venit!, părinte George Zante.    

George Zante (preot): -Bine v-am găsit!

A.R.: -Am avut emoţii că nu ne-am putea întâlni nici azi…data trecută v-a pus Vrăjmaşul pietre de poticneală pe Autostradă…

G.Z.: -Acum a rânduit Maica Domnului…

A.R.: -Aş vrea să public interviul în revista Convorbiri literar-artistice nr.10, dacă sunteţi de acord!

G.Z.: -Cu toată dragostea!

A.R.: -Pentru început să spunem cititorilor unde slujiţi?

G.Z.: -În satul Negreşti, jud. Constanţa, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.

A.R.: -Vreau să fac un mic intro, să spun cititorilor că eu am ajuns întâmplător (dar ce e întâmplător în lumea aceasta, când totul e aşezat şi rânduit de Dumnezeu…) la Schit, invitată fiind de stareţul Schitului, pr. ierodiacon Isaia (cu care mă cunoşteam de mai demult, care a construit şi Schitul de la Horia, şi care şi de-aici înainte, şi de-ar mai construi 10 schituri, cred că tot aşa îi va rămâne renumele: „Pr Isaia de la Horia”). Habar n-aveam că există în România un schit cu hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul, iar de părintele Isaia nu mai ştiam, de 4 ani, nimic, căci nu mai vorbisem. Şi, la finalul anului 2018, nitam-nisam, mă sună părintele şi-mi zice c-ar vrea să ajung la dumnealui, iar eu m-am cam codit, şi nu am acceptat din prima invitaţia, tot argumentând, ba distanţa până la Negreşti, ba starea mea de…neputinţe, (fără număr), dar, până la urmă am ajuns, şi bine am făcut! Fiindcă, printre alte bucurii, am avut-o şi pe aceea de a vă întâlni. Deşi n-am schimbat atunci cu dvs. niciun cuvânt, am simţit că nu sunteţi un preot oarecare, ci unul hăruit, şi mi-am zis: „Doamne, mi-aş dori să-l cunosc mai îndeaproape şi să stau de vorbă cu acest preot al Tău”! Şi Dumnezeu, iată, a rânduit! Iar lucrul acesta  s-a întâmplat.nesperat de rapid! Chiar dacă nici Vrăjmaşul n-a stat prea în banca lui, încurcându-ne lucrurile de nu ne-am putut întâlni la prima programare. Ştiu că aveţi o poveste de viaţă…

G.Z.: -Ca fiecare..

A.R.: -Ca fiecare, dar nu oricine din salvamar ajunge preot. Vă rog să începeţi povestirea cu ce doriţi dvs., însă ţineţi cont că pe mine m-ar interesa, cu precădere, pentru cititorii revistei, cum aţi ajuns din salvamar preot. Povestiţi-ne! Unde v-aţi născut, unde-aţi copilărit, ce vă doreaţi să fiţi când veţi fi mare… Oricum, salvamar nu v-a ieşit!!…

G.Z.: -Sunt altfel de…salvamar, acum!! Sunt născut la Brăila, în 1977, în noiembrie, după cutremur. Se spune că generaţia de-atunci a rămas un pic zgâlţâită...să sperăm că a ieşit la suprafaţă partea pozitivă…Am terminat Liceul Sportiv. După terminarea Liceului, părinţii mei s-au despărţit. din pricina unor neînţelegeri, şi-atunci au început s-apară şi alte probleme la mine, nu se lega nimic, plus că m-am îmbolnăvit şi-am ajuns la spital. M-au găsit c-o mare absorbţie de mercur în organism. Argint-viu, zis popular. Mi-au făcut analize, apoi am mers şi la alţi medici, trei internări în 6 luni, îmi făceau perfuzii în fiecare dimineaţă. Mercurul a lucrat mult şi foarte rapid pe interior, am fost operat de ulcer, am făcut, apoi, şi hepatită. Doctorii nu dădeau de cap bolilor şi starea mea se înrăutăţea. O doamnă asistentă mi-a zis într-o zi: „mercurul ăsta nu-i intrat în organism dintr-un mediu în care lucrezi, ci…pe altă cale, ţi-a fost trimis, dacă vrei să te faci bine, trebuie să te duci la alt doctor să-ţi cauţi rezolvarea”. La-nceput n-am priceput ce-a vrut să zică, dar femeia a insistat şi mi-a spus mai pe îndelete cum stă treaba cu…mercurul din organismul meu. Mai clar, mi-a spsu să caut vreun preot, să merg la Biserică…

A.R.: -Am înţeles, asistenta-i asistentă, dar…doctorul, el ce-a zis?

G.Z.: -La un moment dat, şi medicul mi-a spus acelaşi lucru, cu alte cuvinte, dar…evident, el nu avea atâta credinţă cât avea dna asistentă. Însă era nedumerit, căci nu ştia de unde vine aşa o mare cantitate de mercur.

A.R.: -N-aţi urmat un tratament?

G.Z.: -Ba da. Şi eliminam o cantitate destul de mare, dar în corp nu scădea cantitatea, iar starea mea de sănătate se înrăutăţea. Am mai mers şi la alt medic, am făcut alte rânduri de analize, am urmat tartament, dar n-am rezolvat nimic. Şi-atunci şi medicul mi-a zis c-ar trebui să încerc şi pe la preoţi, la Sfântul Maslu…

Plecând din spital, oarecum dezamăgit, mă simţeam rău. Eram dezorientat. Am rătăcit foarte mult. Am anjuns pe la preoţi diverşi, unii mai înduhovniciţi, mai trăitori, mai…Dar am fost şi la dat în cărţi, la ghicit în cărţi, în cafele, la… hai să ne-apucăm de reiki, de yoga, lucruri care, la-nceput, au părut interesante, fiindcă, majoritatea conţineau informaţii din cele creştineşti, dar aveau adăugate de orientali de-ale lor, şi nu corespundeau structurii mele. Am simţit că e un drum greşit! Am rătăcit aşa vreo 4-6 ani buni…

A.R.: -Mulţi ani! Mulţi ani, părinte, mulţi, nu buni!!

G.Z.: -Da, mulţi ani!!

A.R.: -În tot acest timp vă simţeaţi şi rău?

G.Z.: -Da, mă simţeam rău!

A.R.: -Dar ce simptome aveaţi??

G.Z.:-Eram apatic, n-aveam putere, eram ca o legumă, eram foarte nervos. Aveam o stare de stres permanentă, dar nu manifesatm aceasta faţă de celelalte persoane, ci în interiorul meu mă agitam şi mă frământam foarte mult.. Mă mânca pielea foarte tare, că-mi ieşiseră pe tot corpul nişte bubiţe şi-mi curgea mereu, din senin, sânge din nas. Şi-atunci am zis că trebuie să caut mai serios un preot cu har. Şi-aşa am ajuns la Părintele Papacioc (Dumnezeu să-l ierte!, c-a trecut la Domnul.). Când am ajuns însă la părintele, a ieşit o maică şi-a zis că părintele nu primeşte, fiindcă-i foarte bolnav.

A.R.: -Upss!!

G.Z.: -Dar eu mi-am zis, nu plec de-aici, mai stau, stau până diseară, şi-abia atunci, dacă nu iese părintele să vorbească cu mine, o să-mi pun capul pe clanţa uşii, şi-am să-mi imaginez c-am luat binecuvântare de la părintele Papacioc, şi-apoi am să plec!! Simţeam că acolo mi-e salvarea!

A.R.: -Dar ce vă determina să gândiţi aşa?

G.Z.:-Păii…cât am stat acolo, la rând (era lume multă, nimeni n-a plecat când a ieşit măicuţa aceea şi-a zis că părintele nu va primi lume), mi-era rău, aveam fel de fel de stări, mi-era greaţă, îmi venea să vomit, tremuram, n-aveam putere. Şi, mi-am dat seama că ceva e-n neregulă şi că cuiva nu-i venea bine deloc că mă aflu acolo, fiindcă nu aveam starea să rămân, dar m-am împotrivit şi n-am plecat. Simţeam că mă aflu în locul potrivit. Şi nu m-am înşelat. Am intrat totuşi la părintele.

A.R.: -V-a primit?!

G.Z.: -Da.

A.R.: -Păi, de ce acea măicuţă ieşise şi vă spusese că părintele nu vă va primi?

G.Z.: -Păi, mi-a spus părintele, când am intrat la dumnealui, mai spre seară, că fusese bolnav şi 3 zile nu primise pe nimeni.

A.R.: -Aha. Ce-aţi simţit când aţi dat ochii cu părintele Papacioc?? Era un mare duhovnic!! Un preot cu mult har. Citea în om ca-ntr-o carte deschisă.

G.Z.: -Când am intrat la dânsul, n-am mai avut niciuna din acele stări pe care le avusesem mai înainte. Mi-au dispărut ca printr-o minune. Mi-a dispărut agitaţia, şi o stare de linişte m-a cuprins. Aveam o stare de bine, cum nu mai avusesem. Aveam o listă-ntreagă. Îmi făcusem de-acasă o ditai lista cu-ntrebări, cu puncte şi subpuncte. Dar n-apuc să-i pun părintelui prima-nrtebare, că-mi zice: „Eşti preot??”; „Nuuu!!! N-am nicio treabă cu preoţia…”; Probabil că părintele ştia ce-avea să urmeze… A-ntins mâna, mi-a luat hârtiuţa cu-ntrebări, a mototolit-o, a aruncat-o la coş şi-a zis: „Acum hai să discutăm despre probleme!”. Şi-a-nceput să-mi spună lucruri din viaţa mea. Eu stăteam şi, uimit, ascultam…poveşti…din viaţa mea, derulate de un preot despre care auzisem, evident, şi eu, dar pe care nu-l mai întâlnisem până atunci. Nu mă cunoştea, dar…ştia aproape totul despre mine!

A.R.: -Taree!!…

G.Z.: -Da, tare! Şi mi-a spus unde sunt problemele, de unde-au pornit şi…care-i tratamentul.

A.R.: -Da??

G.Z.: -Da. Am stat la dânsu-n chilie vreo două ore şi ceva, şi-am vorbit mult cu părintele, mult.

A.R.: -Şi cei care-aşteptau la uşă ce-au zis când aţi ieşit? Cum au reacţioant?  Nu v-au laut la zor?? Ştiu că venea multă lume la pr. Papacioc. Iar când aştepţi afară, şi-altcineva îl ţine de vorbă prea mult pe duhovnicul îmbunătăţit, îţi cam trece alba prin ham, cum se zice. Aşa am păţit noi, odată, la pr. Isaia, dar ne-am dus, i-am bătut în geam, i-am zis că s-a făcut dimineaţă şi că deja cântă cocoşii, n-a avut niciun stres, şi-a văzut de vorba lui cu pacientul…

G.Z.: -Nu m-a interesat despre ce fac sau ce zic cei de la uşă. Ştiţi cum e, când ajungi pe masa de operaţie, nu pleci până nu se termină operaţia!!

A.R.: -Exact!!

G.Z.: -Părintele ştia că are foarte mult de lucru cu mine şi că eu trebuia să plec lămurit. Am plecat lămurit, dar nu încrezător. S-a aprins un beculeţ în mine, de prima dată, dar…am ieşit cam bulversat de la părintele.

A.R.: -Păi de ce?? Ce v-a bulversat?? Că doar auziserăţi de sfinţia sa. Cine n-auzise?? Presupun că ştiaţi că nu bate câmpii şi că are darul înaintevederii.

G.Z.: -Ba da, auzisem dar…nu m-aşteptam ca cineva să ştie problemele din viaţa mea, probleme aşa de personale, chiar aşa în detaliu…

A.R.: -Da, da! Ştia. Şi…ce-aţi făcut mai departe?

G.Z.: -Mai departe, puţin sceptic, am zis că nu-i destul şi că trebuie să mai cercetez. Şi-am aflat de părintele Iustin Pârvu. Şi-n acea zi, primind informaţii despre pr. Iustin (de la Petru-vodă), de pe la creştinii care erau în aşteptare ca să intre la pr. Papacioc,  am plecat şi am şi ajuns la dumnealui, chiar în acea seară, nopatea târziu, de fapt. Şi pr. Iustin mi-a spus 80% din informaţiile pe care mi le spusese şi pr. Papacioc, plus altele. Evident, am plecat bulversat şi de-acolo, şi m-am dus la pr. Puiu, la Caraiman.

A.R.: -Upss!! Aşa în cuircuit?!

G.Z.: -Da, am zis să iau informaţia din 3 surse, ca la S.R.I…(glumeşte; de altfel, pr Zante e cam şotios, îmi place că nu-i „cu luminile stinse”, nu-i un încruntat şi cred că pe mulţi îi câştigă cu firea dumnealui. Este extrem de inteligent, foarte…spiritual), ca să fiu sigur.

A.R.: -Ca să fiţi sigur că informaţia e cea corectă, ori să vă testaţi pe dvs. sau pe preoţii aceştia despre care toată lumea ştia că sunt preoţi cu har?

G.Z.: -Nu ştiu. Eram bulversat. Cam aceleaşi lucruri le auzisem despre mine la toţi trei. Nu toate lucrurile erau atunci frumoase în viaţa mea. Primisem aceleaşi informaţii  şi, invariabil, aceleaşi îndrumări, mi s-au aprins beculeţele şi mi-am zis că nu fusesem pe drumul bun, dar simţeam că acesta-i drumul corct, dacă fiecare părinte mi-a spus: să ţin post, să mă spovedesc, să…!

A.R.: -Şi-aţi făcut ce v-au spus ei?

G.Z.: -Da, dar prima dată am făcut de capul meu, fără să-mi caut un duhovnic. Am făcut pe pielea mea, cum se zice, fără binecuvântare de la vreun preot, am ţinut post de 3 zile, de 40 de zile, m-am înfometat, am ajuns la 50 de kilograme, citeam Molitve noaptea, fără să am habar ce sunt şi ce efect pot avea, şi-am avut multe bubuieli. Am început să citesc multe cărţi, dar am început să merg la preoţi şi-ntrebam ce cărţi să citesc, spunându-le că citesc, dar fac multe lucruri greşite şi nu prea ştiu de capul meu. Eram însetat de informaţie, ştiam că-i drumul pe care tre` să merg, dar nu ştiam de unde să-ncep, până mi-am găsit un duhovnic iscusit şi lucrurile au început să se-aşeze. Am început să merg la Mănăstire la Frăsinei, unde-am stat mult, foarte mult, apoi am venit la Mrea Cernica, unde-am stat aproape 4 luni de zile. Stând la Mrea Cernica, am început să merg prin cimitir, am  descoperit mormântul părintelui Stăniloaie, am aflat cine a fost el, ce-a făcut, ce-a scris, am aflat despre pr. Nicodim Bujor, cel care a scris Acatistul Sfântului Calinic…la Mănăstire se vorbea despre el…

A.R.: -Da?, Ce tare!! O s-aveţi o surpriză, nu ştiu dacă ştiţi că eu am scris o carte despre părintele Nicodim Bujor!!

G.Z.: -Nu, nu ştiam!

A.R.: -Păi… logic! De unde să ştiţi, dacă noi abia ne-am cunoscut…dar sunt foarte bucuroasă să descopăr că aţi fost interesat de viaţa părntelui Nicodim Bujor. O să vă ofer cartea. Eu l-am cunoscut. Este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele…dar, sunt curioasă, cine mai amintea de părintele Nicodim Bujor prin Cernica, fiindcă dânsul nu mai vieţuia la mănăstire atunci, era la Ploieşti, urma un tratament…

G.Z.: -Păi…un ucenic de-al dânsului, părintele Georgescu Ioan mi-a povestit multe…

A.R.: -Aha, interesant! Dar, mai departe, despre drumul dumneavaostră!

G.Z.: -Păi, am început să adun diverse informaţii, citeam mult, mă rugam, mă spovedeam, s-au aşezat şi multe lucruri în viaţă şi…toată lumea mă-ndruma către Facultatea de Teologie. Dar eu credeam că nu e cazul şi le ziceam: staţi puţin că…nu-i de mine! Eu dusesem, oarecum, o viaţă aşa…a…mai dezordonată, mai neechilibrată şi înţelegeam totuşi responsabilitatea preoţiei. Ei bine, nu ca acum…

A.R.: -Nici cum o so-nţelegeţi de-aici încolo…

G.Z.: -Da, da, şi cât o s-o-nţeleg mai târziu…fiindcă, pe zi ce trece înţeleg că, da, e frumoasă, dar e foarte grea, trebuie să fii mereu cu garda sus, ca-n sport, că altfel…îţi iei bătăiţă. Totuşi am decis să dau la Teologie. Voiam să mă-nscriu la Bucureşti, dar n-aveam mutaţie, am rezolvat cu mutaţia, dar trebuia să iau binecuvântare de la Episcopul de Constanţa, preasfinţitul Teodosie. Mergând să iau binecuvântare, dânsul a zis: „Păi de ce să dai la Bucureşti, că tu eşti de-aici, eu te ştiu de când lucrai la Salvamar, şi când eu aruncam crucea de Bobotează, şi voi v-aruncaţi în apele îngheţate să scoateţi crucea! De ce să dai examen la Bucureşti, dă aici la Constanţa, că eşti copilul nostru”…I-am zis c-aş dori să fac o spovedanie generală, ca să afle tot ce trebuie să ştie despre mine, gândind că spunându-i tot ce făcusem până atunci, tot traseul vieţii mele, dânsul ar fi fost în măsură să-mi spună dacă era cazul să urmez drumul acesta al preoţiei, şi-a fost de acord. A fost încântat să afle că mergeam la muntele Athos…

Acolo am cunoscut un părinte, pr. Caliopie, care ne ducea în zona de pustie, pe la Sf. Ana, că el avea grijă de foarte mulţi pustnici. De la el am luat foarte mult Cuvânt de Învăţătură…, dormeam între chiparoşi, făceam Liturghiile noaptea, era foarte frumos…

A.R.: -Dar atunci nu eraţi preot…

G.Z.: -Nu, nu eram, dar mergeam cu nişte preoţi, dânşii săvârşeau Sfânta Liturghie. Şi-acum mergem. Merg împreună cu nişte prieteni, de 4-5 ori pe an, de câte ori putem…Acum merg şi fac eu Liturghie.

A.R.: -Aţi venit de curând din Muntele Athos, cât aţi stat acolo?

G.Z.: -O săptămână.

A.R.: -Oho…superrr!!

G.Z.: -Da, suntem mai mulţi care ne-adunăm aşa..a.. ca o familie, mai strângem alimente, haine, una-alta, şi ducem la părinţii din Athos, mai ajutăm, că au şi dânşii nevoie, e un ajutor mare şi pentru ei. Trebuie să ne-ajutăm reciproc. Din Muntele Athos am luat foarte multă învăţătură de la pr. Iulian, de la Prodromu. El ne-nvăţa cam ce-avem de făcut, încotro s-apucăm, cum să respirăm pe rugăciunea lui Iisus…

A.R.: -Ştiu despre sfinţia sa. Am o poveste interesantă, o dezbatem altă dată. Cam câţi ani are acum pr. Iulian?

G.Z.: -Vreo …97.

A.R.: -Ştiu c-a fost bolnăvior acum mai vreun an în urmă…

G.Z.: -Da, a fost. Chiar când am ajuns noi era la aparate, şi-am intrat doar un pic, fiindcă n-am vrut să deranjăm, am luat doar aşa o …mică binecuvântare, dar am stat altă dată mult de vorbă cu sfinţia sa, stătea afară cu noi şi ne-a vorbit şi câte două orea, avem înregistrări, c-am înregistrat cu telefoanele.

A.R.: -Interesant!

G.Z.: -Da, şi au început să mi se deschidă multe drumuri, şi cu locul de munacă, am început şi facultatea, dar după primul an am renunţat.

A.R.: -Dar ce lucraţi?

G.Z.: -Lucram în construcţii şi, în sezon, ca salvamar, şi-mi ziceam: gata cu teologia!!, dar un părinte mi-a zis: „Ei, nu-i chiar cum crezi tu, tot la preoţie ai s-ajungi”! Iar eu credeam că face glume cu mine, că şi eu mai fac glume…

A.R.: -Dar nu v-a certat preasfinţitul Teodosie când aţi renunţat la Facultate?

G.Z.: -Ba daaa!!! M-a chemat şi m-a certat, dar i-am spus că trebuie să muncesc, să cumpăr casă, că n-am unde locui cu soţia…

A.R.: -Vă căsătoriserăţi între timp?

G.Z.: -Da. Şi n-aveam casă. Trebuia să muncesc să fac rost de bani, ca să ne cumpărăm casă. Lucram şi în construcţii şi în sezom lucram şi ca salvamar. Dar preasfinţitul Teodosie a fost înţelept şi înţelegător şi mi-a zis: „Uite, lucrezi, dar vii şi la examene!! Nu face pe plac vrăjmaşului! Tu vino la Facultate şi las-o pe Maica Domnului să te-ajute, şi-om mai vedea..”. Şi-am terminat Teologia. Am făcut şi Masterul. După Master, preasfinţitul m-a chemat la dumnealui, vrând să mă preoţească, dar eu i-am zis că…nu-s pregătit şi-am tot fugit de preoţie,  6 luni…

A.R.: -Ca sfântul Grigorie Teologul…

G.Z.: -Da…da, dar m-a prins la spovedanie şi…n-am mai săpat. Îmi tot zicea că are nevoie de mine, că a văzut în mine un copil…io însă ştiam că înainte de preoţie ar fi trebuit să-mi dea nişte canoane mai aspre, şi i-am cerut, ca să ştiu c-am intrat în preoţie aşa cum ar trebui, şi-am ţinut vreo doi ani …Mi-a dat şi două canoane foarte frumoase, pe care trebuie să le ţin, care mi-au adus şi-mi aduc bucurie, apoi m-a chemat cu soţia şi m-a preoţit.

A.R.: -Pentru unde v-a preoţit, pentru care Biserică?

G.Z.: -Am fost hirotonit pentru Catedrala din Constanţa…urmând să mai vedem pe urmă ce se ivea.

A.R.:-Părinte, e foarte interesantă povestea dvs, dar aş vrea s-o scurtăm, fiindcă vreau să aflu cum aţi ajuns să slujiţi cu părintele Isaia, la Negreşti, la Schitul Sfântului Gherasim Kefalonitul?? De unde până unde??

G.Z.: -Simplu. Anul trecut am ajuns în spital, că oboseam, nu mai puteam să respir, şi-am făcut o operaţie de deviaţie de sept. Acolo m-am trezit cu-n telefon de la pr diacon Isaia, spunându-mi că are nevoie de mine. I-am promis că imediat ce mă externez mă duc la dumnealui şi-l ajut, cu toată dragostea, cu ce pot.

A.R.: -Dar vă cunoşteaţi cu pr Isaia?

G.Z.: -Da, ne ştiam de vreo 6 ani.

A.R.: -Şi nu v-aţi pus mâinile-n cap când aţi văzut noroaiele de la Negreşti??

G.Z.: -Ei nu, că-s obişnuit cu…construcţiile. Chiar şi-n muntele Athos când am fost am mai făcut câte ceva, iar când am văzut ce era la Schit şi-am văzut numai betoane, nici acoperişul…am zis: Doamne-ajută!! Trebuia, odată cu construirea, să facem şi 40 de Sfinte Liturghii, că părinte Isaia fusese diaconit şi ar fi trebuit s-anjungă la Caterdrală să împlinească acest canon, aşa că i-am cerut preasfinţitului Teodosie binecuvântare să facem Liturghiile la Schit, dar dânsul, ştiind că Schitul n-avea nici acoperiş, ne zice: „Păi eu vă dau binecuvântare să faceţi, dar n-o să vă plouă?” „N-o să ne plouă, preasfinţite, că ne-acoperă Maica Domnului, cât săvârşim Sfânta Liturghie”. Şi ne-am pus pe treabă. Asta era prin noiembrie 2018. A dat şi zăpada peste noi, nu erau geamuri, am stat şi cu bocanci şi cu şosete groase, cu căciuli, mănuşi şi haine groase, încotoşmănaţi precum eschimoşii…

A.R.: -Când se-ntâmpa asta?? Eu am ajuns la Schit în 29 dec 2018.

G.Z.: -Când aţi ajuns dvs.  aveam fix 60 de Sfinte Liturghii.

A.R.: -Dar..preasfinţitul dăduse binecuvântare pentru Schitul acesta??

G.Z.: -Da, da, dăduse binecuvântare, numai că era nevoie de un preot slujitor acolo, şi mi-a zis: „Dacă vrei tu să faci jerfa asta, să stai să slujeşti în frig şi-n condiţiile de-acolo..”, iar eu i-am zis: „Păi, cu toată dragostea, cum să nu”. Avem şi un program de rugăciune foarte frumos: Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul, apoi Sfânta Liturghie şi după aceea facem Paraclisele. A sfântului Gherasim Kefalonitul şi Maica Domnului (Portăriţa), şi …

A.R.: -Dar pe tânărul acela de la strană, Bogdan  şi mai cum îl cheamă…

G.Z.: -Bogdan Iorgulescu.

A.R.: -Pe el cum l-aţi convins să vină acolo-n pustietatea aceea??

G.Z.: -Păi e un fiu de-al meu duhovnicesc, i-am propus, a acceptat, şi plecăm amândoi dimineaţa, ne-ntoarcem amândoi.

A.R.: -Îmi place cum duce slujba. Se descurcă, pentru vârsta lui. El este la Facultate?

G.Z.: -Da, e la Facultate, anul II.

A.R.: -Dar cum vă descurcaţi totuşi cu benzina, că e ceva drum, 120 km, cel puţin, dus-întors, nu mai zic de alte cele…

G.Z.: -Asta nu e treaba noastră. Pr. stareţ Isaia are grija aceasta, noi avem grijă să fim prezenţi la Sfintele Slujbe.

A.R.: -Dar, ştiţi, aş vrea să vă-ntreb, şi mă iertaţi de-ntrebare, dar nu-mi prea vine mie la socoteală, dvs. sunteţi preot de mir, aveţi familie, ori pentru rânduiala de-acolo, presupun c-ar trebui un preot de Mănăstire, un călugăr…

G.Z.: -Da, da, ar trebui, dar încă nu e rânduiala de mănăstire, ar trebui să fie totuşi un preot de mănăstire, şi doi cântăreţi, dar până se va organiza obştea, mergem înainte…Eu sunt foarte bucuros că sunt acolo…

A.R.: -Spuneţi-mi, părinte Zante, când am ajuns eu la Schit era ceva lume, toţi veniţi însă pentru părintele Isaia, cunoscuţi de-ai lui, oameni care-au ţinut şi ţin aproape de dânsul de ani şi ani, pentru că e un preot cu har, şi-un om bun, care-i mângâie pe cei îndureraţi. Vin oameni, aşadar, de prin marile oraşe, nu sătenii de-acolo, aţi avut cumva vreun moment când aţi slujit cu Biserica goală, doar dvs, pr. Isaia şi cântăreţul de la strană??

G.Z.: -Ohoo… daa!! păi… ucenicii părintelui Isaia veneau numai sâmbăta şi duminica. Şi era aşa frig…

A.R.: -Era foarte frig, dar a durat ceva până s-a re-adunat turma părintelui Isaia, până l-au re-descoperit, că s-a tot mutat de colo-colo. Ştiind c-am scris câte ceva despre dumnealui pe internet, tot primeam mesaje şi toată lumea mă-ntreaba unde e de găsit, dar eu nu ştiam ce să le răspund, fiindcă nu mai vorbisem cu dumnealui de prin 2014, îi pierdusem urma, ca să zic aşa… Şi-aţi slujit aşa, în condiţii vitrege, cu intemperiile vremii deasupra capului, fără acoperiş…

G.Z.: -Da, da. Până acum două săptămâni când am plecat pentru câteva zile  în Athos, am săvârşit 123 de Sfinte Liturghii şi sunt foarte bucuros. La-nceput ziceam: „Doamne, s-ajungem măcar să le facem pe cele 40, de canon!”, că nu e uşor să faci 40 de Litughii…

A.R.: -Staţi aşa, să lămurim un lucru: la-nceput n-aţi avut apă, n-aţi avut gaz, n-aţi avut lumină!

G.Z.: -Dar staţi, că nici acum n-avem!

A.R.: -Dar, încă ceva, dvs. plecaţi acasă după slujbă, dar pr. Isaia unde dormea?

G.Z.: -Sunt două căsuţe tip butoi, dacă le-aţi văzut…

A.R.: -Da, le-am văzut, le-am văzut!! Şi am spus la toată lumea că pr. Isaia doarme-ntr-un butoi, şi oamenii mă-ntrebau: „ei cum aşa??”. Dar nu aveam cum să le-arăt, că, fiind foarte mare noroiul nu m-am băgat prea adânc să-l iau în picioare, că şi-aşa l-am păgubit pe părintele de câteva kile bune, şi n-am făcut o poză, poate-mi trimiteţi dvs. una… O, Doamne, şi părintele a dormit acolo, în butoi, pe frigăraia aia??…

 

G.Z.: -Da, da…

A.R.: -Păi şi…n-a murit?…

G.Z.: -N-a murit, c-a făcut metanie!! (râde).

A.R.: -??!!!…

G.Z.: -Căsuţa aceea sub formă de butoi are un culuar foarte mic, doar cât să poţi face metania…Dânsul, ca monah, are nişte ascultări, doarme foarte puţin noaptea, face rugăciuni de nopate şi metanii…multe. Dar doarme un picuţ la prânz.

A.R.: -Care prânz, părinte George, că de câte ori am fost eu la dânsul, nu am văzut să dispară la somn. Stă de vorbă cu lumea non-stop. Ultima oară, am plecat eu de-acolo la ora 23,00, dar mai rămăseseră cel puţin 6 persoane cu care urma să stea de vorbă. Având în vedere că vorbeşte mult cu fiecare, sigur l-a apucat dimineaţa următoare nedormit. În fine..

G.Z.: -Eu nu ştiu, eu plec după Sfânta Liturghie. Dânsul zice că se va odihni olecuţă după prânz…

A.R.: -Vă zic eu că nu doarme. Dar să lăsăm! Dumnezeu are cu dumnealui o socoteală, şi-i dă putere şi-i înmulţeşte harul!!

Părinte George, e o bucurie să vorbesc cu dvs, nici nu ştiu când s-a scurs timpul, multe aş mai avea să vă-ntreb, dar poate ne mai întâlnim şi mai vorbim! Vă mulţumesc mult! Aş fi vrut să vă-ntreb pentru cititori despre spovedanie, despre post, despre credinţă, despre milostenie, sper să-mi răspundeţi data viitoare la aceste întrebări şi la multe altele.

Până atunci, le spun cititorilor că la Negreşti, în judeţul Cinstaţa, îi aşteaptă Sfântul Gherasim Kefalonitul, împreună cu pr. Isaia şi pr. George Zante şi că nimeni nu va pleca dezamăgit de la Schit. Dumneavoastră, părinte George Zante, vă mulţumesc pentru bunăvioinţa de a-mi da interviul şi pentru dragostea cu care aţi răpuns întrebărilor!  Sunteţi un om minunat! Alăturarea de părintele Isaia, nu este întâplătoare! Este un om deosebit, îndumnezeit prin har. Sunt foarte bucuroasă c-am avut acestă binecuvântare de la Dumnezeu de a vă fi întâlnit pe amândoi! Vă dorim sănătate, spor duhovnicesc şi să crească mare schitul Sfântului Gherasim Kefalinitul! Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate!

G.Z.: -Da, mulţumim! Dar vreau să spun, totuşi, acum, oamenilor, să fie credincioşi lui Dumnezeu, să ierte şi să ceară iertare, să facă binele fiecare şi să facă milostenie, pe cât este cu putinţă, ca să se împuţineze săracii şi să se înmulţească bucuria, pacea şi prosperitatea în ţara noastră! Amin.

A.R.: -Amin. 

Nota: INTERVIU necenzurat, nepregatit dinainte (Semnat: Anto R).

Sfântul Gherasim Kefalonitul- minuni


Aș vrea să-i informez pe românii iubitori și cinstitori de SFINȚI că de curând s-a început construirea pe teritoriul României, anume în Dobrogea, la Negrești, lângă Cobadin, un Schit ce are hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. Acest lucru se face prin mila Domnului și prin dragostea de Dumnezeu, de Sfinți și de semeni a ierodiaconului Isaia (cel fost  prigonit, prin 2014, de mai-marii lui -pt ca nu le-a dat șperțul cerut!!) la Schitul Horia, după ce-l construise cu multă dragoste și osteneală. Ei bine, monahul (la acea vreme) Isaia nu s-a dat bătut de la lucrarea pe care o avea de împlinit, aceea de a face, mai departe, lucrarea lui Dumnezeu încredințată lui. S-a mutat de colo-colo, încercând să se așeze undeva. 4 ani a tot pribegit, ba pe la Gruiu (de Giurgiu), ba pe la Fundata (Brașov), ba prin județul Constanța. Dar…n-a fost să fie!! Se apuca monahul Isaia de un lucru, dar nu-l putea termina, căci lucrarea cea mârșavă a diavolului, dușmanul lui Dumnezeu și a omului cuminte, depășea, de fiecare dată, cu mult, lucrarea începută de cumintele monah și de bunii credincioși. Dar răbdarea monahului Isaia a fost și ESTE mare, iar dragostea lui pentru Dumnezeu, pentru Sfinți și pentru semeni l-a făcut să nu abandoneze lucrarea încredințată lui de Dumnezeu și… nădăjduind, sârguind în post, rugăciune și cumințenie, iată-l acum construind un alt Schit, (nici nu mai știu al câtelea început!!), de data asta cu hramul Sfântului Gherasim Kefalonitul!

L-am vizitat, pe 29 dec. 2018, la acest Șantier în lucru, ce va purta hramul Sfântului cel bine plăcut Domnului, Gherasim Kefalonitul. Actualul ieromonah, pr Isaia, cu revărsare de inimă, ne-a vorbit celor prezenți despre lucrarea începută. Cu sclipiri în ochi și în glas, pr. Isaia, vorbea despre construirea Schitului și de cât de minunat va arăta curând acel loc ca și cum ar fi gata… desăvârșit! Vorbea dezinvolt, cu credință tare, deși locul dimprejurul construcției (din lemn) începute nu era decât o frământare de pași călcați des în niște noroaie, care, mie, bucureșteancă împământenită în asfaltul citadin, mi-au dat fiori pe spate, iar drumul până la  budă este o adevărată aventură, utilitățile esențiale (cum ar fi apa și curentul) fiind încă în faza de cerere depusă pe masa… birocrației autorităților locale! Autoritățile, ca autoritățile, mai lente în mișcare…Dar monahul Isaia nu este dezarmat! Dimpotrivă. Îmi etalează,  încrezător, toate „schițele” ce-i guvernează, bine așezate, mintea. Mie, sincer, mi-a fost greu să-l urmăresc! Parcă urmăream un film SF în 3D. Chiar i-am și spus, la un moment dat: Părinte Isaia, prefer să-mi puneți pe hârtie ce-mi povestiți, că eu, sincer, nu vă pot urmări! Aveți capul plin de scheme!! Mi-e greu să cred realizabil ceea ce spuneți!! Nu realizabil, în viitorul apropiat! La care dumnealui îmi spune, senin: Când vei veni în 12 februarie (2019) sau…dacă nu ajungi în 12 februarie, atunci în 30 martie…tot ce vezi acum început aici (și-mi zice făcând vânt cu mâna aerului dimprejur, descrind un cerc foarte..larg!!), va arăta cu totul altfel, și-mi descrie, din nou, în amănunt, toate schițele desenate-n capul lui sau…mă rog, undeva în cosmos, în niscai cronici invizibile mie. Evident, acolo, în mintea lui totul avea logică, dar mie, uimită de sărăcia locului, de noroiul frământat și de clisa ce se lipise cu sârg de bocănceii mei (vai lor, nu se-așteptau la un așa tratament!!) și ai însoțitorilor mei, doar cât am străbătut drumul de la mașină până-n bisericuță și-napoi-, cât și ținând cont de prețurile la materialele de construcție, nu mi-a mai rămas decât să-i spun: -Să vă ajute Dumnezeu, părinte!! -Ai să vezi cu ochii tăi!, mai adaugă pr Isaia, și dialogul nostru se încheie zicându-mi că mă așteaptă pe 12 febr (ziua lui?!) sau, cel târziu pe 30 martie 2019 (de data asta nu-s prea sigură, adica nu-s prea sigură că a zis 30 martie), când voi avea o altfel de uimire decât cea de azi (29 dec.2018)…

Omul acesta, ierodiaconul (actualmente), Isaia, este dotat cu un calm desăvârșit și cu o credință arar întâlnită. Parcă ar fi o stâncă de neclintit, atunci când își pune-n gând ceva. Vorbea despre cum va arăta foarte, foarte curând construcția Schitului, ca și cum ar fi fost un copil care construiește, din componentele unui joc Lego, un castel, una-două, și..dacă nu l-aș cunoaște într-o oarecare măsură, l-aș cataloga un…nu-știu-cum, dar cunoscându-l știu că va face! Căci Dumnezeu i-a hărăzit multe daruri! Se pricepe la construcții, așa cum i s-a dat și darul priceperii la…oameni și la cele ale lor: boli, căderi, frământări! Se uită la tine și te citește ca pe o carte deschisă. Vorbești cu el despre vreme (sau vremuri) și…dintr-o dată, te trezești că ți-a spus un lucru ciudat, altceva decât prevedea conversația începută…

Este bine de stiut și de luat aminte ca prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, Dumnezeu face mari minuni! Foarte mulți bolnavi de boala secolului XX -care face ravagii in secolul XXI, CANCERUL-, s-au vindecat in chip miraculos cind s-au atins de moaștele sfântului sau după ce au citit cu aplecare și credincioșie Acatistul si/sau Paraclisul Sfântului Gherasim Kefalonitul.
Deja se află la Schit o Icoană a Sfântului Gherasim Kefalonitul. Părintele Isaia, însoțit de un preot, Pr Zante George, și un cântăreț (…), trimiși de preasfințitul Teodosie, săvârșesc Sfânta Liturghie, slujbe de Acatist și rugăciuni de trebuință, în fiecare zi.
Am  participat la slujbă în ziua de 29 dec 2018, și tare m-am bucurat să constat larghețea dragostei cu care a fost săvârșită, și cum, preotul (regret nu i-am reținut numele!), după sărvârșirea Sfintei Liturghii de obște, i-a strâns pe cei prezenți să le mai citească, adaos, încă două-trei rugăciuni, care de călătorie, care de binecuvântare pentru alte cele de trebuință!

Să trăiești, preabunule Părinte George Zante! Dumnezeu să-ți primească dragostea, osteneala și râvna și să-ți răsplătească cu infinita Lui dragoste!!

(Am constatat, din câteva cuvinte schimbate de un companion al meu cu acest preot, că deține un foarte dezvoltat simț al umorului fin!).

Voi mai scrie pe parcursul timpului, pe măsură ce vor mai fi noutăți.
De asemeni, postez aici numărul de telefon al șoferului care ajunge de 3 ori pe săptămână (sau de câte ori este nevoie), la pr Isaia și, de acum încolo, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.
Cristian Andrei: o724 441 340, un om de mare angajament și un conducător auto cum arar am întâlnit! Iar ca o completare am să spun despre domnia sa că este un fin observator al lucrurilor, are un umor de calitate, vorbeste rar și bine, și, ceea ce este și mai de mare preț, dacă toți conducătorii auto ar conduce cu atâta responsabilitate, pe șoselele României nu ar exista niciun accident!! Și vă spune acest lucru un conducător auto cu oarecare experiență în condus mașina, căruia nu-i place să meargă la drum pe scaunul din dreapta șoferului, ci pe cel al..șoferului!! M-am simțit in super-siguranță cu acest domn la cârma autoturismului, ceea ce nu mi s-a-ntâmplat prea des in viață!! Felicitări dle Cristian Andrei! Domnul Dumnezeu să vă țină așa ÎNTRU MULȚI ANI!

Dumnezeu să binecuvânteze construcția Schitului Sfântul Gherasim Kefalonitul și pe toți cei care se ostenesc întru construire și slujire, fie ei preoți, monahi sau mireni și pe toți donatorii! Fiecăruia dintre cei care-și doresc să ajungă la Schit și ajung, Dumnezeu Atotputernicul, prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, să le dea întreită bucurie!

Binecuvântat să fie, ACUM și de-a PURURI, Părintele ierodiacon Isaia!

Dumnezeu să-i răsplătească preasfințitului Teodosie dragostea și gândul clipei în care a decis hirotonia Părintelui ierodiacon Isaia!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile!

Amin.

(Antoaneta-Ivana)

Pr Isaia de la Horia


L-am cunoscut pe Părintele Isaia de la Horia în 2010..

..Era într-o duminică  în care tocmai se dăduseră ceasurile  înapoi…Mă trezisem la ora 10 fix, după ora veche. Hm!..somnoroasă încă, mă uit la tv și văd că ceasul arăta  ora 9. Mă frec la ochi..mă spăl ..revin, mă uit la tv și  văd că  ceasul arăta cîteva minuțele în plus..Telefonul îmi indica 10 și ceva, tv-ul îmi arăta 9 și ceva… Care să fi arătat ora exactă? Ca să mă luminez, mai butonez pe canalele Tv-ului. Toate ceasurile  arătau 9 și ceva..Buuun!!!  Care va să zică..n-am ratat ..mersul la Biserică, cu somnul meu…

O  sun, instant,  pe buna mea Baby -mama Maria, pentru alţii- şi-i trasez nişte directive legate de locul în care să se înfăţişeze URGENT!!!, zicîndu-i că trec să o iau, din zbor…că plecăm la…Horia!!!

– Buuun!!! Gata! M-am îmbrăcat rapidos!, şi ies în faţa blocului!, aprobă buna Baby, care niciodată, 24/24, nu pregetă să plece la drum, oriunde-ar fi drumul acela!!!

Îi trasez sarcina să „proceseze” rapid locaţia unui Market, mai puţin aglomerat şi în care să găsim..ştie ea bine ce, şi care să ne fie, oarecum, şi în drum!

Îmi arunc,  în grabă, ceva pe mine și cobor, alergînd, la mașină, vorbind deodată la două telefoane!!!…

Demarez! O iau din mers pe buna mea Baby și descindem la un Complex Comercial, pus, parcă, anume pentru graba noastră, în cale!!!

Umplem  rapid, jumătate din portbagaju’ mașinii cu produse ( pastramă multă, mezeluri multe, cafea, pîine, fructe, apă, hîrtie higienică -pun pariu că nimeni n-a dus vreodată la Mănăstire, hîrtie ”inginerică!!!”-, farfurii de unică folosință, furculiţe de plastic, șervețele, etc..), punînd de-a valma în coş, ce ne ieşea în cale pe rafturi, fără prea multă chiverniseală, şi..tai-o spre Horia! Am vreme!… Speram să prindem finalul Liturghiei şi să punem o masă bogată acolo…

De mult îmi tot programasem în minte să vizitez Mănăstirea aia, despre care auzisem ca ar fi nevoie să ajutăm. Dar timpul îmi tot încurca planurile. Iată că sosi vremea!…Taman acum, cînd se dăduse TIMPUL înapoi – pentru a-mi face mie un hatîr-. Și ce hatîr!!!…

Ajung anevoie la Horia..accesînd  „drumul” pe care alţii se îndreptau spre..mare!!!…

Cîteva persoane stăteau în fața Bisericuței de lemn, pe niște băncuțe..De ce oare lumea asta nu-i înăuntru, în Biserică?, mă întrebam iscoditoare..Să fi făcut noi cu mașina chiar așa mult, încît să se fi terminat Liturghia? Să fi arătat TiVi-ul, ora greşit? Vom vedea!…

Cobor și intru în curtea Bisericii. Oamenii, nu mulți, formaseră două grupulețe ( bisericuţe! ) Circuit închis!?, am gîndit instant şi..pripit.

Cum să intru în vorbă, așa nitam-nisam, să întrerup „bunul-mers” al conversaţiilor lor?..M-apropiasem de ei, dar parcă nu mă văzuseră! sporovăiau, şoptit, mai departe, făcînd abstracţie de prezenţa mea!

Plec în prospecţie! Ocolesc Biserica..cercetînd. Admir împrejurimile..Nu cine știe ce..Totul în ..construcție…Şantier! N-aveai ce admira.

Vreo două  buldozere, nişte mormănoaie de pămînt scos şi gropile aferente…O Bisericuţă din lemn, în care nu îndrăzneam să intru atîta vreme cît oamenii stăteau afară, în faţa Bisericuţei şi..sporovăiau şoptit…

Nu vedeam niciun preot…
La Pangar nu era nimeni… m-am uitat prin geam înăuntru (deşi..ştim că..nu-i frumos!!! )…

În spatele Bisericii descopar un om care..trebăluia!!! M-am apropiat şi i-am dat bineţe! La capitolul „comunicare” stau bine!!! Omul.. făcea …grătar!!! Un grătar rustic! O groapă în pămînt peste care erau puse lemne de foc, niște cioate, iar deasupra gropii era pusă o tablă. Pe tablă tronau niste… frumuseți de pești apetisant rumeniţi!!!…Mmm!!!…”Unde dai şi unde crapă!!!”…Cum de-am nimerit eu din somn, în Market, şi din Market la Grătar??!!! S-au dat ceasurile-n urmă dar, parcă, se-ntorsese lumea pe dos! Plecasem la Biserică şi am nimerit la..Grătar!!! Bun aşa!!!..

În viața mea n-am rîvnit decît la slană, la murături și varză murată, precum și la..pește..Mămulicăăă!!!, îmi zic, o să mor aici!! Salivînd, intru în vorbă cu grataragiu..Amabil! Io nu mă formalizez! Sînt aşa mai..dintr-o bucată! N-am fasoane!!! După primele schimburi de „politețuri”, omul mă  îmbie -pe neașteptate- cu una bucată pește bine-rumenit.

– Mulțam fain, domnu’! Nu fac eu nazuri la așa ceva! Dimpotrivă!!! ( Slavă, Ție, Doamne!-Îi zic Domnului meu, în gînd!!!-, pt generozitatea omului .) Schimbăm opinii. Una-alta…Aflu,  că „nenea grataragiul”, era muncitor constructor şi că mai sînt nişte „neni -o fi bine pluralul ăsta???- constructori”  pe-acolo. Mi-a derulat nenea constructorul, rapid, pe scurt „istoricul” trebii de-acolo! Aşa că, m-am  dumirit instant! Aflu, cu stupoare că:  „aici, e..Mănăstire, în formare şi că…nu se mănîncă ..CARNE!”. Opss! Și eu care tocmai adusesem juma de „tonă” de ..cărnuri, sub diverse preparate!!!…

Ce mă fac? Nu vreau să-i ispitesc pe călugari ( io așa-mi închipuiam, că acolo sînt o..obște-ntreagă! ) cu ..cărnurile!!..Şi mă frămîntam dacă să spun sau nu, cuiva, ce aveam în portbagaj, drept „daruri” pentru o ..Mănăstire…

În fapt eu/noi nu intenţionasem să ducem mîncărurile, în dar, Mănăstirii, călugarilor – nu ştiusem, la plecarea din Bucureşti, unde mergem exact. Nu ştiam dacă acolo, la Horia este preot şi Biserică de mir sau Mănăstire.  Ştiam că un preot construieşte o Biserică şi că e nevoie cam de orice, fiindcă totul este la început!! Aşa ne spusese o femeie şi nu ne dăduse prea multe lămuriri!-  ci am zis că odată ajunse la Biserica aia, să facem urgent multe-multe sandvişuri şi să dăm la toată lumea să..mănînce, după Liturghie! Aşa că ..luasem din destul, că-mi imaginam lume..puhoi..Da’ de unde? Erau vreo 15 persoane maxim… Din afara Bisericii. Veniţi, mai toţi de al Bucureşti…

Mănînc pe-ndelete, porţia de peşte, mulţumind de mai multe ori, samariteanului -care mă mai îmbia cu încă una!!- şi revin la maşină. Îi  zic doamnei  care mă însoţise la drum:

– Baby, nu putem „debarca” bagaju’, că tocmai am „descoperit” că aici la pr Isaia nu se mănîncă…carne! Se duc pe apa sîmbetei -într-o duminică!!- o pestelcă de bani.. Doamne ce nechibzuite am fost!!! Dar Baby a mea, nu se dă bătută, şi nu şi NU, ca ea duce înăuntru tot ce-am adus şi duce şi cărnurile…şi punem masă la credincioşii prezenţi ( aşa făceam noi la Bucureţti, pe unde mergem, duminica, după Litughie )

– Mă, îi zic, tu eşti turcă? Tu nu înţelegi că mi-a zis un om care locuieşte şi lucrează aici, că nu se mănîncă aşa ceva aici? Nu vreau să facem sminteală. Lasă, găsim noi o altă fereastră la care să ..”colindăm!”, îi zic. Dar ea, nu şi nu, că ea debarcă „marfa”…eu ca nu o las, şi tot ciorovăindu-ne noi aşa, a apărut pr Isaia, de printre nişte ditai utilajele, şi ne zice, să ducem ce-am adus la ..Bucătărie…

– Dar..ştiţi..părinte, ne iertaţi, noi..nu am ştiut că…şi ..ştiţi..am adus..cărnuri ..pastramă, mezeluri, pateuri…ne iertaţi!..

– Fiţi binecuvintate! Noi călugării şi vieţuitoarii Mănăstirii nu consumăm carne! Dar, după cum vedeţi, avem aici o Construcţie în lucru..şi avem..muncitori, care …

– Slavă Domnului!…Am „debarcat” ‘marfa” şi s-a reinstalat liniştea între mine şi Baby …Am răsuflat uşurate…

Pr Isaia a plecat, solicitat fiind de către un inginer, care venise pentru nişte detalii la ..lucrare…

Oamenii aşteptau cuminţi pe băncuţe, în faţa Bisericii.

Noi, eu şi Baby, după ce am scăpat de  „corpul delict” , ducîndu-l la bucătărie şi abandonîndu-l, cu bucurie – fiindcă nu ne certase Părintele, aşa cum ne aşteptam, pentru că dusesem cărnuri sub diverse preparate, acolo!-, ne-am băgat în maşina şi ne-am aşezat pe …aşteptare..

Nu ştiam nimic din ce se întîmplă acolo! Şi cum nu pusesem nimănui nicio întrebare, aşteptam să vedem ce ne rezervă viitorul..apropiat!
Nu ştiam mersul şi ca să deranjăm cît mai puţin, stăteam liniştite, retrase  în maşină şi ascultam Buletinul de ştiri..sporovăind..cu geamurile închise şi cu aerul condiţionat deschis. Afară era f oarte cald!…Vreo 37 de grade, la umbră.

La un moment dat ne trezim că bate cineva în geam.

Era pr Isaia care ne invită la..masă.

Ups!!! Pai nu pentru masă venisem, noi -eu şi Baby-, acolo…

Am protestat, cuviincios…dar, n-am avut sorţi de izbîndă. Pr Isaia a adunat pe toată lumea, cu mic, cu mare, pe toţi cei prezenţi, cu muncitori, şi ne-a dus la …masă! Rustic..Totul…

De la mesele din  lemn, la ligheanele de pus pîinea tăiată felii, castronaşele de lut, lingurile din lemn, pîinea făcută-n vatră, şi mălai -un fel de mămăligă cu un bogat conţinut de făină de grîu, pusă în tăvi şi băgată în cuptor; un deliciu!!!-, etc…Iar mîncarea, felurile de mîncare…de multă vreme nu mai mîncasem eu aşa minunăţii gustoase!!! Ospitalitate 100%.. Classă!!!… Rafinament..culinar!..Artistic!!! Tradiţional!…

După ce s-a servit mîncarea, eu am avut suprpriza surprizelor!!! Un tînăr care servea, a venit la masa mea, s-a aplecat la urechea mea şi m-a întrebat:

– Serviţi ceai sau cafea?

Am crezut că n-am auzit bine!!! Nu eram la Capşa, pe Calea Victoriei, în Bucureşti! Ci..la Schitul Horia! M-am uitat luuuung la tînărul care aştepta un răspuns de la mine! Preocupată să mă hrănesc cu lingura de lemn, cît mai corect ca să nu dau pe jos sau să mă fac de rîs -fiindcă nu mai mîncasem cu lingura de lemn, decît cu mulţi ani în urmă, la o filmare, un documentar despre  „Tradiţii româneşti”, eu care mă uitasem doar în strachină şi la  lingura mea ( şi după ce că nu mă prea descurcam cu lingura aia de lemn, mai cerusem încă o porţie de ciorbă, care era un deliciu!!! ), nu observasem că rămăsesem cu mult în urma celor prezenţi ( care se descurcaseră de minune cu lingura şi strachina!! ) la masă şi care-şi savurau, liniştiţi, ba un ceai, ba o cafea, fiecare după cum dorise!!! Tînărul, îmi zîmbeşte prietenos şi repetă întrebarea:

– Doriţi ceai sau cafea?

– Ooo!!! Desigur că o..cafea!!! Domnule, am ajuns în RAI!!! ( Plecasem în fuga mare, mai mult buimacă, nu avusesem timp de cafea la plecare! Plus că, na, mergeam la Biserică! Mai speram la o Împărtăşanie, Ceva..acolo!!  După cum o rîndui Domnul!!! Dar, iată că Domnul rînduise..Pentru puturoşi, o..CAFEA!!! Mămulicăăă, şi ce cafea!!! Neam de neamu’ meu nu mai băuse aşa o cafea grozavă!!! Şi cît de bine-venită era acea cafea!!! Doamne, Slavă, Ţie!

Părintele a stat răbdător, după toată lumea, nezorind pe nimeni! Apoi a rostit  Rugăciunea de mulţumire şi a dat binecuvîntare!

După care,  a intrat în Bisericuţă şi a stat de vorbă cu fiecare persoană.

Părintele Isaia  ne-a primit, pe toţi,  cu bucurie, cu blîndete, ne-a ascultat, cu răbdare, pe fiecare şi a dat sfaturi şi îndemnuri cu largheţe sufletească…Fiecăruia după cum l-a îndemnat Duhul!

Am fost surprinsă plăcut de ospitalitatea Părintelui Isaia! Nu-i un lucru atît de simplu să pui la masă atîţia oameni deodată, pe asemenea vremuri, într-o Mănăstire, Schit, care-i abia în..Construcţie!!! Şi cu cîtă dragoste!!! Adevărată părtăşie frăţească! Şi cînd mă gîndesc că am fost, o dată, în trecere, la un măreţ „edificiu”, şi nu te puteai apropia măcar de aleea care ducea spre…bucătărie! Ceea ce îţi lăsa un gust amar! Cu atît mai mult cu cît tu, trecător, nici măcar în gînd nu aveai intenţia să te abaţi pe la bucătăria ălora, ca să mănînci!! Ci doar, să soliciţi o sticlă goală ca să-ţi iei un strop de..aghiazmă!!!

Bunul Dumnezeu să-l ajute, pe Părintele Isaia, să-şi ducă, pînă la capăt misiunea pe care  şi-a asumat-o!

Antoaneta-Ivana

PS: În 2013, am descoperit că la Schitul Horia, a fost adusă o copie a Icoanei Kato-Xenia, din Grecia. Am scris un Articol, pe Blog, legat de prima mea incursiune la..Icoană! „Căutaţi şi veţi găsi!”…

P.S.2:  Textul de mai sus a fost scris prin 2012, cred, in urma primei mele vizite la Schitul Horia. Nu mai tin minte exact anul. O vreme eu n-am mai știut nimic de pr Isaia, mai exact de pe la sfârsitul lui 2014, fiindca plecase din satul Horia, plecase pe undeva pe linga Brasov. Ei bine, acum știu ca dumnealui se află la Negresti (jud. Constanta), unde construieste un Schit cu hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. În momentul de fată acolo este o Bisericuță din lemn. In Bisericta se afla o Icoana a Sfântului Gherasim Kefalonitul. (Toate acestea le stiu chiar de la părintele Isaia, cu care m-am intilnit intimplător pe stradă mai dăunăzi! M-am bucurat mult să-l întâlnesc!) Vă așteapta pe toti cu drag!)

Cei care doresc sa mearga la părintele Isaia, sa-l contacteze pe dl Cristian Andrei, la nr de telefon: 0724.44.13.40

Bucurie să aveți! (Semnat Antoaneta-Ivana; 23 decembrie 2018)

Sf Gherasim Kefalonitul  și pr. ierodiacon Isaia va asteapta!!

 

(Notă: Fotografiile de mai sus sunt făcute de mine, Antoaneta -Ivana, in ziua de 29 dec 2018, la Schitul Gherasim Kefalonitul -singurul din țara noastra, ROMÂNIA, in Dobrogea, la Negrești , lângă Cobadin, in constructie sub osteneala și cu dragostea pt Dumnezeu, Sfinți și semeni a pr. ierodiacon Isaia; Dumnezeu sa-i binecuvânteze lucrarea!!; in ceea ce priveste Sf Gherasim Kefalonitul și lucrarea lui Dummnezeu prin Sfintii Lui, voi adăugi câteva, în viitorul ff apropiat! Multumesc Domnului pt LUCRAREA SA, pe care o face prin Sfinții pe care dintre oameni i-a ales! Amin.)

sf gherasim kefalonitul

Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul- în România

Aș vrea să-i informez pe românii iubitori și cinstitori de SFINȚI că de curând s-a început construirea pe teritoriul României, anume în Dobrogea, la Negrești, lângă Cobadin, un Schit ce are hramul Sfântul Gherasim Kefalonitul. Acest lucru se face prin mila Domnului și prin dragostea de Dumnezeu, de Sfinți și de semeni a ierodiaconului Isaia (cel fost  prigonit, prin 2014, de mai-marii lui -pt ca nu le-a dat șperțul cerut!!) la Schitul Horia, după ce-l construise cu multă dragoste și osteneală. Ei bine, monahul (la acea vreme) Isaia nu s-a dat bătut de la lucrarea pe care o avea de împlinit, aceea de a face, mai departe, lucrarea lui Dumnezeu încredințată lui. S-a mutat de colo-colo, încercând să se așeze undeva. 4 ani a tot pribegit, ba pe la Gruiu (de Giurgiu), ba pe la Fundata (Brașov), ba prin județul Constanța. Dar…n-a fost să fie!! Se apuca monahul Isaia de un lucru, dar nu-l putea termina, căci lucrarea cea mârșavă a diavolului, dușmanul lui Dumnezeu și a omului cuminte, depășea, de fiecare dată, cu mult, lucrarea începută de cumintele monah și de bunii credincioși. Dar răbdarea monahului Isaia a fost și ESTE mare, iar dragostea lui pentru Dumnezeu, pentru Sfinți și pentru semeni l-a făcut să nu abandoneze lucrarea încredințată lui de Dumnezeu și… nădăjduind, sârguind în post, rugăciune și cumințenie, iată-l acum construind un alt Schit, (nici nu mai știu al câtelea început!!), de data asta cu hramul Sfântului Gherasim Kefalonitul!

L-am vizitat, pe 29 dec. 2018, la acest Șantier în lucru, ce va purta hramul Sfântului cel bine plăcut Domnului, Gherasim Kefalonitul. Actualul ieromonah, pr Isaia, cu revărsare de inimă, ne-a vorbit celor prezenți despre lucrarea începută. Cu sclipiri în ochi și în glas, pr. Isaia, vorbea despre construirea Schitului și de cât de minunat va arăta curând acel loc ca și cum ar fi gata… desăvârșit! Vorbea dezinvolt, cu credință tare, deși locul dimprejurul construcției (din lemn) începute nu era decât o frământare de pași călcați des în niște noroaie, care, mie, bucureșteancă împământenită în asfaltul citadin, mi-au dat fiori pe spate, iar drumul până la  budă este o adevărată aventură, utilitățile esențiale (cum ar fi apa și curentul) fiind încă în faza de cerere depusă pe masa… birocrației autorităților locale! Autoritățile, ca autoritățile, mai lente în mișcare…Dar monahul Isaia nu este dezarmat! Dimpotrivă. Îmi etalează,  încrezător, toate „schițele” ce-i guvernează, bine așezate, mintea. Mie, sincer, mi-a fost greu să-l urmăresc! Parcă urmăream un film SF în 3D. Chiar i-am și spus, la un moment dat: Părinte Isaia, prefer să-mi puneți pe hârtie ce-mi povestiți, că eu, sincer, nu vă pot urmări! Aveți capul plin de scheme!! Mi-e greu să cred realizabil ceea ce spuneți!! Nu realizabil, în viitorul apropiat! La care dumnealui îmi spune, senin: Când vei veni în 12 februarie (2019) sau…dacă nu ajungi în 12 februarie, atunci în 30 martie…tot ce vezi acum început aici (și-mi zice făcând vânt cu mâna aerului dimprejur, descrind un cerc foarte..larg!!), va arăta cu totul altfel, și-mi descrie, din nou, în amănunt, toate schițele desenate-n capul lui sau…mă rog, undeva în cosmos, în niscai cronici invizibile mie. Evident, acolo, în mintea lui totul avea logică, dar mie, uimită de sărăcia locului, de noroiul frământat și de clisa ce se lipise cu sârg de bocănceii mei (vai lor, nu se-așteptau la un așa tratament!!) și ai însoțitorilor mei, doar cât am străbătut drumul de la mașină până-n bisericuță și-napoi-, cât și ținând cont de prețurile la materialele de construcție, nu mi-a mai rămas decât să-i spun: -Să vă ajute Dumnezeu, părinte!! -Ai să vezi cu ochii tăi!, mai adaugă pr Isaia, și dialogul nostru se încheie zicându-mi că mă așteaptă pe 12 febr (ziua lui?!) sau, cel târziu pe 30 martie 2019 (de data asta nu-s prea sigură, adica nu-s prea sigură că a zis 30 martie), când voi avea o altfel de uimire decât cea de azi (29 dec.2018)…

Omul acesta, ierodiaconul (actualmente), Isaia, este dotat cu un calm desăvârșit și cu o credință arar întâlnită. Parcă ar fi o stâncă de neclintit, atunci când își pune-n gând ceva. Vorbea despre cum va arăta foarte, foarte curând construcția Schitului, ca și cum ar fi fost un copil care construiește, din componentele unui joc Lego, un castel, una-două, și..dacă nu l-aș cunoaște într-o oarecare măsură, l-aș cataloga un…nu-știu-cum, dar cunoscându-l știu că va face! Căci Dumnezeu i-a hărăzit multe daruri! Se pricepe la construcții, așa cum i s-a dat și darul priceperii la…oameni și la cele ale lor: boli, căderi, frământări! Se uită la tine și te citește ca pe o carte deschisă. Vorbești cu el despre vreme (sau vremuri) și…dintr-o dată, te trezești că ți-a spus un lucru ciudat, altceva decât prevedea conversația începută…

Este bine de stiut și de luat aminte ca prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, Dumnezeu face mari minuni! Foarte mulți bolnavi de boala secolului XX -care face ravagii in secolul XXI, CANCERUL-, s-au vindecat in chip miraculos cind s-au atins de moaștele sfântului sau după ce au citit cu aplecare și credincioșie Acatistul si/sau Paraclisul Sfântului Gherasim Kefalonitul.
Deja se află la Schit o Icoană a Sfântului Gherasim Kefalonitul. Părintele Isaia, însoțit de un preot, Pr Zante George, și un cântăreț (…), trimiși de preasfințitul Teodosie, săvârșesc Sfânta Liturghie, slujbe de Acatist și rugăciuni de trebuință, în fiecare zi.
Am  participat la slujbă în ziua de 29 dec 2018, și tare m-am bucurat să constat larghețea dragostei cu care a fost săvârșită, și cum, preotul (regret nu i-am reținut numele!), după sărvârșirea Sfintei Liturghii de obște, i-a strâns pe cei prezenți să le mai citească, adaos, încă două-trei rugăciuni, care de călătorie, care de binecuvântare pentru alte cele de trebuință!

Să trăiești, preabunule Părinte George Zante! Dumnezeu să-ți primească dragostea, osteneala și râvna și să-ți răsplătească cu infinita Lui dragoste!!

(Am constatat, din câteva cuvinte schimbate de un companion al meu cu acest preot, că deține un foarte dezvoltat simț al umorului fin!).

Voi mai scrie pe parcursul timpului, pe măsură ce vor mai fi noutăți.
De asemeni, postez aici numărul de telefon al șoferului care ajunge de 3 ori pe săptămână (sau de câte ori este nevoie), la pr Isaia și, de acum încolo, la Schitul Sfântul Gherasim Kefalonitul.
Cristian Andrei: o724 441 340, un om de mare angajament și un conducător auto cum arar am întâlnit! Iar ca o completare am să spun despre domnia sa că este un fin observator al lucrurilor, are un umor de calitate, vorbeste rar și bine, și, ceea ce este și mai de mare preț, dacă toți conducătorii auto ar conduce cu atâta responsabilitate, pe șoselele României nu ar exista niciun accident!! Și vă spune acest lucru un conducător auto cu oarecare experiență în condus mașina, căruia nu-i place să meargă la drum pe scaunul din dreapta șoferului, ci pe cel al..șoferului!! M-am simțit in super-siguranță cu acest domn la cârma autoturismului, ceea ce nu mi s-a-ntâmplat prea des in viață!! Felicitări dle Cristian Andrei! Domnul Dumnezeu să vă țină așa ÎNTRU MULȚI ANI!

Dumnezeu să binecuvânteze construcția Schitului Sfântul Gherasim Kefalonitul și pe toți cei care se ostenesc întru construire și slujire, fie ei preoți, monahi sau mireni și pe toți donatorii! Fiecăruia dintre cei care-și doresc să ajungă la Schit și ajung, Dumnezeu Atotputernicul, prin Sfântul Gherasim Kefalonitul, să le dea întreită bucurie!

Binecuvântat să fie, ACUM și de-a PURURI, Părintele ierodiacon Isaia!

Dumnezeu să-i răsplătească preasfințitului Teodosie dragostea și gândul clipei în care a decis hirotonia Părintelui ierodiacon Isaia!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile!

Amin.

(Antoaneta-Ivana)