Posts Tagged ‘recenzii’

La convorbiri literar-artistice…


La convorbiri literar-artistice

La convorbiri literar-artistice

Astăzi vom prezenta o poveste de viață care poate fi luată ca un exemplu de așa da, care poate să vă inspire, care vă poate face să vă simțiți puternici și care să vă dea speranța că orice doriți să faceți în viață – puteți reuși!

Antoaneta Rădoi – de la Vrancea se recomandă ca fiind prozatoare! Dar surpriza este cu atât mai plăcută întrucât, noi știm că ea este mai mult decât o prozatoare! Este o artistă și… poate cel mai important – un om bun!

Ca prozatoare știm că a scris cărți despre „Părintele Ilie Lăcătușu, grabnic-ajutătorul”, „Prigonitorilor mei din Sinod, cu dragoste!… („Spovedania unui învins”)”, „Dragul, scumpul și sfântul meu Părinte, protosinghelul Nicodim Bujor – autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica -, un… „ilustru necunoscut”, „Minuni prin Maica Domnului la… Letca-Nouă” și „De la Nuntă direct în IAD și drumul spre Lumină”.

Antoaneta Rădoi, te rog să ne povestești puțin despre cărți, despre motivul pentru care au apărut ele pe piața literară românească și ce urmează în materie de proză?

Antoaneta Rădoi: Dacă mă întrebi despre cărțile mele, atunci am să-ți răspund simplu: Ele au apărut pentru că așa a fost scris undeva, ca ele să apară. Eu nu am făcut decât să urmez calea a ceea ce a fost scris…

Noi nu prea cunoaștem prozator care să nu cocheteze cu poezia. Știm că scrii și poezie deși nu pari prea dornică de a evidenția asta.

A.R.: Roberto, se spune despre român că este, prin natura sa, poet. Așadar de ce nu și eu? Că doar româncă mi-s! Deși n-am cochetat cu poezia decât în intimitatea mea, da, scriu – și eu! – poezie. Am scris câteva poezii și… poate într-o zi o să le pun în fața publicului. Poate!
A treia poezie pe care am scris-o, a fost aceea inspirată de manuscrisul cărții tale: „Cu tine capăt glas„, la care am scris – și eu! – un cuvânt. A fost pentru mine o reală bucurie să fac acest lucru, fiindcă, omule, nu te gratulez, eu nu fac niciodată gratulațiuni decât când situația o impune, adică doar atunci, și acolo, unde descopăr talentul real. Ei bine, citind manuscrisul ăla al tău, deși inițial am fost nițel depășită de situație, (creația ta poetică fiind una care m-a luat oarecum prin surprindere, poezie de nivel înalt, care te bagă în meditație filosofică în mod automat și fără drept de împotrivire (am fost surprinsă plăcut de ceea ce am descoperit acolo, am fost foarte inspirată de creația ta și am scris chiar în acel Cuvânt câteva versuri… cu dedicație. Nu-s o capodoperă, dar… iată-le: Poem lui Roberto

Eşti la-nceput de drum. / Ești stea care privești spre… stele! / Te temi să urci, deşi ai drum deschis. / Calea e lungă și e grea, / dar… aștrii te așteaptă!, / căci ești de-al lor! / Și-aș zice, tinere Roberto: dă-i zor! / Pe-o treaptă, Sus, în Lumea Poeziei, / te-aşteaptă / suită de… luceferi! / Și-n fruntea lor e Însuși…Eminescu, / El e Luceafărul ce te inspiră… // (11. 01. 2016)

Îți mulțumesc frumos, Antoaneta! Spune-ne pe scurt povestea vieții tale. Cum ți-ai descoperit latura artistică și înclinațiile spre cultură, ce obstacole ai întâmpinat și cum le-ai depășit?

A.R.: Latura „artistică” mi-am descoperit-o pe la vreo 3-4 anișori când, la amiaza fiecărei zile, ai mei mă duceau forțat la culcare și plecau la grădinărit, știindu-mă la nănică. Eu, în loc să dorm (uram să fac asta, dar ca să nu mă păzească prea mult), mă prefăceam c-am și adormit, de cum mă duceau în casă, de nu știau nici ei ce să mai creadă. Mi-am dat seama că era mai simplu așa, încercasem cu plânsul, cu datul cu dosul de pământ, cu smiorcăiala, dar tot mă puneau să dorm –cică să cresc mare. Doamne, se temeau că nu voi ajunge mare! Ce oameni! -, așa că am aplicat altă strategie. Eram… inventivă de-atunci. Cum ieșeau ai mei din cameră, pe vârfuri, ca să nu se trezească „Smărăndița Popii” – eram un drăcușor! – mă ridicam din pat, luam foarfeca, ce aștepta gata pregătită, apoi cea mai bună și mai apretată cămașă a tatălui meu – care era inspector la bancă!, deh`, nu se putea duce oricum îmbrăcat la serviciu -, era imediat forfecată și transformată în… „țolișoare” pentru păpuși și chiar pentru mine! Hmm, ce „distracție” era a doua zi, dimineață, când tata, la ora 5:00 se pregătea de plecare la muncă! Făcea naveta la oraș, unde era Sediul Băncii. Dacă tata chiar avea în gând să îmbrace taman cămașa ce fusese forfecată, ce nu se mai afla în șifonier pe umeraș, începea show-ul! Mama insista că e acolo, la locul ei, dar tata, desigur, nu o vedea, fiindcă nu era, iar mama striga la el, în timp ce-i prepara un ceai pe la bucătărie, zicându-i că nu-și găsește cămașa fiindcă are ”orbul găinilor” și că așa e el ”că-i place să i se aducă totul la nas”, ”că-i place să fie servit”, ”că-i dos de boier” (bunicii dinspre partea tatălui au fost într-adevăr boieri și încă foarte mari!) și câte altele. Tata renunța să mai caute, bea rapid ceaiul, îmbrăcând altă cămașă decât cea dorită, care lipsea, și pleca, altfel dacă se-ntindea la discuție să-ncerce să-i demonstreze maică-mii că nu-i cămașa și că el nu are orbul găinilor, pierdea autobuzul, iar altul mai era foarte târziu, ori el trebuia să fie la Bancă la ora 8. Papara mi-o-ncasam de la mama pe parcusul zilei, dar eu tot o țineam, fără frică, pe-a mea, forfecam de zor. Aveam 3 frați, deci cămăși din belșug! Când m-am făcut mare, m-am înscris la Arte și culmea, deși nu știam să desenez liber (eram în schimb foarte bună la desen tehnic), am luat examenul. Prima mea licență este cea de designer.

Convorbiri literar-artisticeDe scris, scriu de când mă știu. Am acasă o tonă de caiete pline cu de toate. Pe biroul meu e un balamuc. Numai notițe și… multe pixuri! (Să nu-mi atingă nimeni biroul, că iau foc! Să nu-mi dispară nicio hârtiuță, cât de mică, fiindcă se-aprinde Beldimanul! Am caiete, cărți și pixuri peste tot. Până și la Washington House, unde lecturez în fiecare zi… Nu vă mirați, nu râdeți, voi cei care citiți! Habar n-aveți câte planuri mi-am făcut eu la Washington. Poate că și de aceea, multe s-au dus pe Apa… Sâmbetei). De publicat, am publicat ceva mai târziu, fiind ocupată mulți ani cu activitățile primei mele profesii: designul. Dar bucuria și împlinirea vieții mele este: scrisul!

Obstacole? Da, sunt și au fost. Nu, nu m-a ajutat nimeni în cariera artistică, iar în cea literară nici atât! Eu sunt omul care se ajută singur! Io centrez, io dau cu capul, cum se spune. Dar… nu sunt chiar singură. Am un ghid undeva… Sus! Slavă, Domnului!

Nu pari omul care dă importanță gurii lumii. Dar ce au spus apropiații tăi despre proiectele pe care intenționai să le inițiezi? Au crezut în tine? Te-au ajutat? Sau te-au descurajat spunându-ți că “poeții sunt muritori de foame, visele nu țin de saț”?

A.R.: Roberto, ”gura lumii”, eu o ascult când aceasta are, într-adevăr, ceva de spus. Chestiuni de morală, de etică, de bun simț. La astea țin. Dar când cineva îmi spune că ”numai un nebun ar face ce fac eu!”, ”că numai un prost face muncă fără să fie plătit!”, ”că nu știu să mă evaluez și să mă prețuiesc!”, atunci mă apucă nervii și nu ascult decât de propriul meu imbold. Eu, dacă intuiția îmi spune, fă asta, atunci fac! Fără să mă mai intereseze cât câștig și dacă o să câștig ori o să pierd! Merg înainte! Am făcut foarte multă muncă ”patriotică” la viața mea. Dar, am să explic puțin, poate așa mă vor înțelege unii, care… nu mă înțeleg. Eu dacă știu că pot să ofer unui semen ceva ce el nu are – sunt fericită. Am scris, spre exemplu, pentru semeni care nu știu să utilizeze calculatorul sau nu au unul. Ei și? N-am murit. Am făcut fericit pe cineva. Mă gândesc că și eu aș fi fost fericită, dacă nu aș fi avut, dar dacă aș fi fost ajutată de cineva.

Nu toți colaboratorii mei au crezut în mine, dar… am avut o mare satisfacție când la apariția revistei Convorbiri literar-artistice, un critic literar (dintre cei mai bine cotați la noi) a spus: ”Eu am avut întotdeauna încredere în Antoaneta, dar încrederea pe care am avut-o, mi-a fost depășită de realitate!” Ce poate fi mai mobilizator și mai mulțumitor decât să auzi așa ceva din gura unui… guru?

Legat de descurajări sau încurajări, au fost și pro, dar, da, mai multe contra. Dar eu sunt stâncă, nu mă descurajez cu una, cu două. Și știi de ce? Pentru mine nu banii contează, ci ceea ce fac!

Antoaneta RadoiÎn prezent activezi și ca un reporter în domeniul cultural. Participi la evenimente, faci fotografii, filmezi, intervievezi… ai ceva activitate, nu glumă! Vorbește-ne despre evenimentele la care ai participat, ce părere ai despre ele, cum e business-ul în care te învârți?

A.R.: Oh, m-atingi la lingurică! Am atâtea chestiuni care nu-mi plac și despre care o să public într-o zi, că totul e înmagazinat, mi-a intrat în ADN, încât nu există riscul de-a se pierde ceva.

Da, am activitate intensă, dar asta pentru că așa vreau eu, nu pentru că mă obligă cineva. Particip la multe evenimente culturale, dar nu chiar la atât de multe pe cât mi-aș dori. Problema mea e aceea că nu mă pot diviza, să fiu mai multe Antoaneta deodată.

A apărut numărul III al revistei Convorbiri literar-artistice. Cum te simți?

A.R.: Ooo, sunt extrem de fericită! Dar am o fericire dulce-amăruie despre care o să vorbim altă dată. Promit! E în curs de apariție numărul 4 și am făcut și un supliment pe aprilie. Desigur, Convorbiri literar-artistice, este o mare, poate cea mai mare realizare a mea. Revista asta mi-o doresc de 20 de ani, dar doar acum a fost posibil împlinirea visului meu de-o viață!

Pentru cei care nu știu, te rog să ne prezinți scopul și obiectivele acestei reviste!

A.R.: Ei, bine! Cred că am realizat revista dintr-o necesitate. Poate din orgoliu! Poate din ambiție, dar, la naiba, nu știu care cuvânt ar fi mai potrivit situației în sine. Treaba e că mă supărasem, maxim, pe niște unii pentru care muncisem vreo 5 ani de-a-nboulea! Și-au făcut o revistă, mai acum un an, și voiau să mă ia rob pe glie, dar fără simbrie! Trebuia ca eu, cu camera mea personală, să merg la evenimente, să filmez, să prelucrez de să mă găsească dracii (e muncă multă la procesarea filmelor, nu-i joacă!), să scriu reportaje, dar ei să nu mă plătească pentru asta, fiindcă respectivele chipuri n-au bani. Ei, draci! M-am umplut de spume! Și după ce am spumegat vreo juma` de an, am zis: Gata! Gata cu văicăreala! Las’ că vă arăt eu vouă, neisprăviților, ce poate Antoaneta, pe care voi o subestimați! Și… le-am arătat! Ei bine, află că personajul principal din niște unii, nici azi nu dă semne că ar fi văzut că am făcut revista! Ha, ha, crapă pielea pe el!

Scopul meu este să promovez talente. Din diverse domenii. Prioritatea mea este creativitatea individului. Dăruirea cu care face artă prin dat-ul care i-a fost încredințat de Sus, de la Dumnezeu. În scris, caut condeie. Nu-mi place să-i public pe cei prea… publicați, pe cei despre care prea mult s-a vorbit sau s-a scris, dar va trebui să mai fac și eu excepții de la regulile mele! Nu voi face însă rabat de la calitate!

Se regăsesc nume mai mult sau mai puțin importante în Convorbiri literar-artistice. Ce feedback ai primit din partea acestora când au aflat de revistă?La convorbiri literar-artistice

A.R.: Măi, foarte curios, deși eu, (cea care am realizat totuși revista Convorbiri literar-artistice), nu sunt nici apreciată, nici iubită, nici dorită pe nicăieri, am primit feedback foarte-foarte bun. Neașteptat de bun. Lansarea, care a avut loc în 18 decembrie 2017, a fost una care m-a bucurat infinit. A fost grandioasă. A avut loc în Sala de Spectacole a AGIR (Clubul inginerilor, București, un loc cu reputație aleasă!). Nimeni nu știa că eu am lucrat și că voi lansa pe piața de profil o revistă. A fost totul ținut în secret până la lansare. În sală, prezenți pentru un alt eveniment, au fost câțiva care au fost trecuți prin șoc termic la apariția mea pe scenă. Noroc că stăteau bine cu inima! Că făceau infarct când le-am arătat prunca! A fost un botez pe cinste! Dl prof. dr. inginerul Nicolae Vasile ne-a fost naș. El ne-a cumpărat și primul exemplar, așa, ca să ne meargă bine!

Sunt bucuroasă! Feedback-ul, deocamdată e bun. Startul e bun. S-a scris despre apariția revistei în câteva publicații (tipărite). Nu dau nume acum, dar te asigur că suntem pe drum bun! Să vedem cum facem s-ajungem pe autostradă! Muncim!

Cititorii sunt în cele din urmă cei mai importanți. Cum au reacționat aceștia în momentul în care au ținut pentru prima oară în mână revista?

A.R.: Măi, n-aș putea să spun. Nu știu încă la câți a ajuns revista. Apoi, nu toți dau feedback. Tot ce știu este că autorii primului număr au fost emoționați să-și vadă numele și textul acolo. Pe unii i-am publicat fără să le spun că o fac, așa că au fost luați prin surprindere. Desigur plăcută! Revista a ajuns în biblioteci din București și din țară. Curios este că, deși filmul de la lansare a fost ratat și nu am putut, prin urmare, să-l urc pe internet, totuși s-a aflat despre apariția revistei și am avut solicitări de la niște biblioteci din țară (și nu puține). Primul număr al revistei așa l-am epuizat. Trimițându-l la biblioteci. M-au bucurat aceste solicitări, mai ales că ele au venit la nici 24 de ore de la lansare.

Cafeneaua interviurilor e un alt proiect pe care încerci să îl ții pe linia de plutire. Aici se poate regăsi în mare parte toată activitatea ta și toate informațiile necesare celor care vor să te descopere. De ce crezi că ar trebui să revină constant cititorii la „Cafeneaua interviurilor”?

A.R.: Postez pe Cafenea câte ceva, dar nu tot ce fac. Nu am timp. Eu mai am două site-uri pe care scriu/postez de vreo 12-13 ani. Acelea sunt primii mei copii. Ăsta, al treilea e mai încăpățânat, mai îndărătnic, mai nesociabil, mai neprietenos și nu înțeleg de ce, fiindcă eu am investit și investesc în el! Cafeneaua interviurilor a fost gândită cu un scop, unul cultural, bineînțeles, dar am o frecvență mică de audiență pe ea. Eu scriu, postez, anunț evenimente, dar lumea tot pe Facebook se duce! Acolo, la admirat căței și pisicuțe! Ori eu nu pot să mă scălâmb pe Cafenea, doar așa de amoru` laicurilor!

Îți mulțumim pentru timpul acordat, noi îți suntem alături. Îți urăm mult succes în tot ce faci!

A.R.: Mulțumesc și eu Roberto! Îți mulțumesc pentru tot! Își doresc succes în tot ceea ce întreprinzi! Faci și tu lucruri minunate, poate mai minunate decât ale mele! Să ai împliniri! Aaa, uitam: La mulți ani frumoși și rodnici BIBLIOCĂRȚI, la ceas aniversar! 5 ani nu-s de colea! La mulți ani binecuvântați! Să ne mai auzim și peste 5 ani, și peste încă 5 și… tot așa!

Cu mare drag!

Reclame

Convorbiri literar-artistice nr 2 a apărut pe 15 febr 2018


Arată aşa:

caseta redactionala

Moartea fostului suveran al Rom\niei, Mihai I, prilej de mascaradă şi de aservism televizat…


Despre morţi, numai de bine! Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta SA pe fostul suveran Mihai I!

Aşadar, despre morţi numai de bine, dar ce ne facem cu cei vii (aceşti morţi-umblători, aş zice!! , care-s mai morţi decât cei morţi de-adevăratelea!!), ce ne facem cu cei aserviţi, care n-au contenit, zile-n şir, cu linguşeala şi cu adulaţia la adresa monarhiei, dar cu cei care s-au prosternat fără discernământ, închinându-se, ca lui Dumnezeu, înaintea unui catafalc (pe care nu se ştie dacă era aşezat cadavrul fostului suveran sau vreo mumie, ori daca era  ceva sau nu!!). Ce ne facem cu aceşti indivizi care au mers, nesiliţi de nime’, şi au sărutat covorul de sub catafalc stând în genunchi, de parcă ce-au fost siliţi să facă mulţi, mulţi ani, (inclusiv pe vremea regalităţii), adică statul în genunchi, le-ar fi intrat in instinct, precum necuvântătoarelor!!! EXemplu:

Am asistat, zile-n şir, la un periplu de linguşeli, de leorbăieli pro manarhie. Nu era vorba că ar fi spus, aşa cum se spune: „despre morţi numai de bine”, ci, zile-n şir, televiziunile (ca delatfel, cred, toată MEDIA -audio/vizual, presa scrisă, etc) n-au contenit pupincureala monahistică. Păcat că „Principele” Duda, a fost ocupat cu obligativitatea princiară, aceea de a participa la înmormântarea socrului său, care, iată, îi lasă moştenire, (cu acordul, poate, chiar tacit al statului român!!), un titlu nobiliar (de imprumut, dar titlu), Njde hectare de proprietăţi de o valoare inestimabilă, deşi când a abdicat, fostul suveran (cum/necum, nu asta analizăm acum!!) a spus clar:act abdicare rege

Păcat, zic, că princiarul Duda nu a putut vedea, în direct, toate imaginile cu prostimea care a ieşit să aplaude şi să se închine…monarhiei…defuncte!! Dacă ar fi văzut ar fi intrat in extaz până la ejaculare!! Îţi dai seama, moare sorcu-su, şi pe dată se declanşează fraternitatea! Milioane de români manipulaţi prin dirijabilul MASS-media!! „Istoricii” români şi-au scos fracurile (era să zic fracturile!! minţii) de la naftalină, le-au şetrs de praf, au dat năvală, gătiţi ca de bal!!, care mai de care, mai agitat, ca scăpaţi de la Balamuc, şi dăi şi luptă, au făcut spume la gură, vorbindu-ne ca la nişte „empatici” despre „onoare”, despre „ţinută morală” despre Njde alte rahaturi fezandate!! Ba încă s-a găsit un scăpat de la Balamuc, un „rege al canalelor”” (tii, ce mai rege, tii ce mai canal!!), avocat, zice-se, (avocatul cui??), unu’ Ionaşcu, discipol al renumitei Paula Iacob, să spună că „monahia este imperios necesară!!

av ionascu patetic la regeMă rog, nu acestea au fost cuvintele lui, dar sensul era fix acesta!! Adică, încă un plătit să facă lobby pro manarhism în România! (Despre acest Ionaşcu am mai vorbit şi altă dată. Unde-i rost de ceva bomboane pe colivă, hop şi el!! Simbriaş cu ora!! la televiziuni, aşa încât eu nu mai ştiu când mai are vreme să practice meseria pe care şi-a ales-o, aceea de avocat! De fapt şi aici e tot pe post de avocat, avocat al diavolului, aş zice, având în vedere că pledează pro monarhism, adică pro…Duda, şe ştie!! Zic)

Aşadar, întreagă populaţie a fost în vrie! Cu mic, cu mare, au ieşit şi s-au dus, ba la catafalc, ba întru întâmpinare ori întru „drum bun, majestate!!”. Ce i-a mânat pe români pe străzi? Ce i-a dus la catafalc, cu miile? Ce i-a determinat să stea la interminabila coadă, nesiliţi de nime’? Aşa cum erau siliţi pe vremea lui Ceauşescu, par ezamplu!!, de care erau foarte nemulţumiţi că-i obligă să stea la coadă la lapte şi la iaurt, pe când, dacă ăştia, organizatorii, îl mai ţineau pe fostul suveran pe catafalc şi juma de an, sau 10 ani, tot atâta timp românii s-ar fi  preumblat şi s-ar fi prosternat, aiurea-n palat!!, ca să sărute covoarele de pe duşumeaua palatului..regal!! Fiindcă, bieţii români, s-au învăţat cu circul!! Până într-atât încât vor să fie..actori în Piesă, actori-păpuşi, actori-marionetă!!…

Nu pot crede că i-ar fi mânat dragostea pentru un fost suveran, fiindcă despre acesta   majoritatea celor prezenţi nu au ştiut aproape nimic, sau mă rog, au aflat abia în aste zile de la „istoricii” aserviţi.

„Regele nostru” a fost cuvântul de ordine!! Mă ia capul!!… Noi nu mai avem rege de când acesta a abdicat!! Iată dovada sub semnătura lui Miahi!act abdicare rege

Aud cum că şi ierarhul argeşului Calinic ar fi inventat, şi el, şi ar fi spus o poveste, relatând, chipurile, după o convorbire a lui cu fostul suveran şi că vai..aşa şi pe dincolo… Păi, vorbe putem spune acum infinit!! (Iar Calinicul Argeşului, e „motivat” să povestească…poveşti, că l-au umplut ăştia de cinstire!! Are-n găzduire numai morţi celebri!!) Treaba e, ce mai credem, cum mai discernem noi între atâtea… manipulaţiuni!! Mai gândeşte românul cu propriul lui creier? Mai poate?? Da, dar…mai rar. Fiindcă nu are acest exerciţiu, al gândirii proprii!! E manipulat într-un aşa hal, încât, ce am văzut noi înainte de ’89 (pe casetele video, făcute rost cu greu la acea vreme; dar azi e la liber, poate viziona oricine!! aşa că: aviz amatorilor!!) în memorabilele „1984” şi/sau „Ferma animalelor”, demonstrează că…totul e posibil. Orwel, marele vizionar, e mai actual azi decât atunci când a avut „viziunea..viitorului”!!

Am citit pe internet, fiindcă am vrut să descopăr opinii despre…Eveniment. Am citit replici atât de acide, atât de vulgare, atât de fără noimă, încât am ajuns la concluzia că: Românii sunt gata să-şi sară loruşi la jugulară pentru un fost suveran mort, dar şi pentru un viitor al…monarhiei în România, chiar dacă, poate, îşi dau seama că, în caz că…, ei vor fi nişte viitori supuşi ai actorului Duda, ajuns peste noapte prinţ consort!! Dar, se pare că le place statutul de supuşi, şi nu le mai pasă cui pleacă capul!! Grav! Şi asta pentru că românii nu mai au nicio speranţă, gata, nu mai întrezăresc, nicicum, luminiţa de la capătul tunelului. Au trecut prea mulţi ani. 28 (de la asasinarea lui Ceauşescu)! O viaţă de om. Românii sunt gata să încerce…moharhia. Iată ce moment oportun!! Tocmai moartea ultimului fost suveran!! S-au dezmorţit monarhiştii şi-s gata să reintre-n scaune! Poporu-i în delir!! Aplaudă!!..

O, poporul meu! Cât de naivi sunteţi! Ce repede aţi uitat cât de mult se strânge-n jurul gâtului vostru funia UE!! Ce-aţi mai aplaudat la aderare!! Ce vă mai fluturau steagurile! Ce mai vervă, atunci!! Ce mai jale acum!! că v-a murit „regele nostru!!” Dar ce mai lacrimi fi-vor mâine în sânul tău, fratele meu român!! Deşi eu…mă rog zilnic, să te lumineze Dumnezeu şi să te înţelepţească!! Dar tu întru întuneric umbli…

Să vă mai aduc aminte, fraţii români, de cei 13 ani împliniţi de la aderarea în NATO?? DE carnea de tun care sunt soldaţii români pe câmpurile de luptă a unui război care nu ne aparţine?? I-azi şi tu, fratele meu român, ce-am auzit eu dimineaţă la un post TiVi (Vajnicul nostru MANI-pulator!!): „De 13 ani soldaţii români sunt acolo unde ALIANŢA o cere!!” Dar uită vorbitorul că tot de 13 ani trupele ALIANŢEI şi-au făcut „casă” în ţara noastră!! Însă, poate şi fără să-şi dea seama, spune un adevăr crud: ” România este un aliat de nădejde, mereu gata să-şi îndeplinească misiunile încredinţate!” Dar..să trecem la oile noastre…că-n chestiunea cu UE şi NATO ce-a mâncat LUPU-i bun mâncat!!

De ce atât de mulţi lingăi, de ce atâta lobby regal, la toate televiziunile, şi, mai ales, la TVR -televiziune bugetată de la Bugetul de stat!!-??

Făcând o retrospectivă a acestor „zile de doliu”, dedicate fostului suveran, văzându-i pe aşa-zişii istorici, puşi la frac, dând din gură, re-scriind, practic, istoria (pe care, pe ici-pe colo, tot ei o scriseseră cândva!!), mi-am dat seama că istoria a fost, este, şi va fi scrisă de istorici, în funcţie de „convingerile” istoricului respectiv. Acum, subit, au devenit, toţi, istorici regalişti, probabil la comanda lui Duda! Şi, nu-mi rămâne de adăugat decât atât: Românule eşti perfect! Rămâi aşa! Să nu te schimbi! Dimpotrivă, aliază-te, înscrie-te grabnic în Clubul Pro Duda de Hohenzzolern! Dacă acum îţi e rău, curând vei huzuri sub camarila hohenzzolerniană!! Vei pupa poala Margaritei şi cizma lui Duda!!–pupinciubota

 

Tara mea frumoasă, România


Nu e pasiunea mea participarea cu texte în Antologii, dar când mi s-a propus să trimit un material legat de România, de limba română, am decis pe loc s-o fac şi m-am pus pe scris. Am pus pe hârtie, fix ce mi-a venit atunci, instant, în minte, şi am trimis Textul fără să mai  adaug sau să mai elimin vreun cuvânţel. Mulţumesc Starpress! Iată ce-a ieşit!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Notă: Sunt din Bucureşti, născută în Vrancea! Semnez cărţile cu: Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Vegetarienii…la „Vegetarianul, povestea ta”….


de Antoaneta Rădoi

Sâmbătă, 10 iun 2017.

Pe la 10 fix, diminaţă, mă sună Marius Petrescu de la Antreprenor TiVi.

-Ce vrei Boss?? De ce mă deranjezi la orili’ astea, nu ştii că dorm??…

-Ba da, madam’, ştiu da’….

Cred că se scărpina-n cap, să scoată ideea…ştia că urma să-l sudălmesc şi, dacă scotea ceva ingenios, se gândea că, poate aşa, îl voi sudălmi mai…subţire!! Aş!!!…

-Şi-atunci, de ce mă suni?? Dar, dacă tot m-ai sunat, glăsuieşte, că nu ţi-oi fi înghiţit limba!! Dă-i drumul! S-aud!! Iar vreo filmare??? Iar mă trimiţi ca la Armata Salvării??? Ţi-am spus că nu mă mai prinzi dacă faci asta?? Am filmare la ora 14,oo, eşti cu capu’, pretinaşule???

Ăsta dacă-i zici vreo sudalmă, chiar şi în glumă, aşa cum ades îi zic eu (ca în exemplul de mai sus: „eşti cu capu’, pretinaş!!”- a fi cu capu’ pentru el e vorbă de mare supărare!!,  se strofocă tot, se dă de ceasu’ morţii, că cică îi bag programe negative!! Bleah!! Aşa mi-i drag să-l necăjesc, şi-aşa îi

mai administrez cîteva-n plus de ce voiam iniţial să-i zic, încât omul se lasă păgubaş. Acum însă avea nevoie s-ajung, şi încă…URGENT!!, la o filmare.

-Ce filmare, Marius Petrescu??!! (Moare când îi rostesc cu accent nervos numele!! Şi d-aia io şi mai abitir îi zic, subliniat: MARIUS PETRESCU, şi mai tre’ să şi dorm pân-atunci, neisprăvitule…

-Măh’, haidi’ măh’, nu mai zi aşa….Te rog frumos!! Te rog muuult! Hai, plizzzz, fă ceva, du-te măcar o oră că aia şi ailaltă…

-Nu mă duc nicăieri, Maris Petrescu! auzi al el e 10 şi io să fiu al 11 nu-ştiu-unde!!! Mă duc la…somnic, pretinaş!! Şi fă bine să nu mă mai suni tu pe mine dimineaţa la ora 10, că ştii că nu-s aptă la ora asta!! Trebuia să-mi spui, cel puţin, de ieri că vrei să-ţi filmez ceva. Io nu-s anagajată la Armata Salvării, măi Boss, auzi?? sau, mă rog, fie, dar..cine-mi plăteşte mie URGENŢA asta?? Aud!!!

Au urmat NEGOCIERI, după care s-a tars cortina peste convorbirea noastră telefonică, fiecare cu sudalma lui la adresa celuilalt, una mai dulceagă decât alta…Io recunosc, Marius Petrescu nu recunoaşte!! Sau poate da, dar doar sieşi!…

Urma să mă duc la lansarea de carte a lui Marius Vornicescu, la Cinema Pro. Doi paşi de casa mea. Aveam, aşadar cum să ajung al 11,00.

Ştiam că Vornicescu are lansare de carte, dar ştiind că se cam suprapune, cel puţin un timp, cu un Event la care urma să muncesc, nu mi-am anuţat prezenţa la Vornicescu, cu care, dealtfel, mă cunosc. Nu-mi place să promit că fac ceea ce ştiu că nu voi putea face!…

Ei bine, pisălogită bine ha’ de Bossul de la Antreprenor TiVi şi sub auspiciile unei promisiuni a unui BONUS consistent de la acesta, m-am dus. Şi…bine am făcut, deşi nu mă interesa pe mine SUBIECTUL de-acolo. VEGETARIANISMUL nu mă preocupă cum nu mă preocupă dacă Baba Cloanţa avea clonţi sau nu!! Se presupune că-i urâtă şi fără clonţi. Iar eu pot trăi liniştită, la fel de mulţi ani şi fără…cârnaţii din legume, la fel cum trăiesc şi fără…cei din carne de porc! Deh, nu mi-i permit nici pe unii, nici pe ceilalţi!! Postire de bună voie şi…nesilită de nimeni, cel mai SFÂNT Vegetarianism!!

Prezentarea cărţii „Vegetarianul, povestea ta”, scrisă de Marius Vornicescu începe promiţăror. Vegetarienii s-au adunat, cu mic-cu mare, în fastuoasa sală a CinemaPro-ului. Fotografii, mulţi (fără număr, îmi vine să zic!!), cameramani (şi io printre…), o cântăreaţă, Alyanna Lu (am aflat cum o cheamă tot de pe Facebook, din pg lui Vornicescu, acum o vedeam prima oară, straşnică muieruşcă!!) de numa’numa a făcut o figură frumoasă.

Au fost câţiva spikeri, buni de gură, a vorbit, cu mai puţin aplomb, cu emoţie, poate, şi Marius Vornicescu, dar…nu ne-a spus, secretosul, NIMIC despre carte. O fi vreo strategie!, mi-am zis. O şti el, ca scriitor, ce nu ştiu eu ca..scriitoare, şi chiar ca şi cameraman!!, la capitolul promovare!! Doamne ajută să fie bine! El, Marius Vornicescu,  ne-a

prezentat o mulţime de imagini care, recunosc, m-au bulversat pe moment, aşa încât nici nu le-am privit!!! Ăsta să fi fost targetu’ lui?? Să ne bulverseze pe noi, mâncătorii de…carne??!! Nu ştiu. Cert este că eu, cu toată bulversarea, m-am întors acasă şi înainte de-a intra în casă, am trecut pe la KFC şi mi-am luat de la unchiaş, în duşmănie, o porţie de fro’ 12…aripioare!! Aici e doar..ce-a mai rămas după ce m-am săturat!!

 

 

Aveam nevoie să-mi crească…apripi, după tot ceea ce vizionasem pe ecran. Nu mai aveam pic de vlagă al plecare. Văzusem, pe ecran panoramic, numai porci care se zbăteau să scape de moş Ignat care-i alerga cu cuţitul, găini care-şi răsuceau capul pe tăietor, şi câte altele de nedescris, care mai de care mai profunde…

M-am şi distrat copios la lansarea cărţii „Vegetarianul…”, a lui Maris Vornicescu. Nişte năstruşnici actori, al căror nume, recunosc cu jenă, nu-l ştiu, au făcut o reprezentaţie de zile mari. (Dau numele lor aşa cum le-am cules din pg de Facebook a lui Marius Vornicescu, dacă i-am botezat, cer anticipat scuze! Asadar: Carmen Magdalena Sascau, Ştefan Oprean şi Ştefana Badiu). Urmăriţi reprezentaţia! Aşa vegetarieni, mai da! Bestiali!!

Felicitări Marius Vornicescu. Felicitări invitaţilor tăi speciali! La mai mare! şi…

vorba ta, la lansarea cărţii, Vornicescule, felicitări mie, c-am venit!!

Clopotnița din gând


Clopotnița din gând

Mi-am însușit descrierea iubirii
aia din cărțile cu coperte groase cât minciunile din biblii
ce dacă dragostele de-acolo erau sfrijite ca niște adăugiri de aripi
flecuștețe de însușiri deșarte
toate iubitele mele
alea câte-or fi,
puține ca nălucirile-mplinite joia după apus
dracul a văzut așa ceva
sau nenumărate,
plutoane-nșirate-nșirate,
translucide ca niște meduze aduse de valuri,
înnisipate și terne
aidoma altor iluzii cărora, beți de atâta nostalgie după noi înșine,
cine nu s-a căutat printre morțile altora
le zicem tot iubiri
sau cu nevoile date de tălmăciri
tălmăcitorii iubirilor sunt cei mai prețuiți dintre ratați
dacă-i priviți din orice unghi
chiar urcați pe cocoașa unor nemuriri cu aromă de deșert
de cactuși visânzi, cu alte cuvinte
e-o filozofie fără sens, așa c-o las iubitelor cu ochii ascunși în palme
adică, mai tuturora
că asta sunt iubitele – adulmecări, nimic mai mult
am, așa nebun de nimic din ceea ce înseamnă bunul,
certitudinea
că nici acum după atâta vreme de la zvârlire
(am uitat să vă spun că se întâmpla în clopotnița din gând)
nu m-a găsit pământul.

Mihail Soaremihail soare

ŞŞttt!!!…Vorbeşte filologul şi…criticul literar, Dl Marian Nencescu!!!


 ….Doamneee, ajută!! Să se-audă unde trebuie!!

Cândva, o poetă se plângea că, nefiind suficient de citită, nu este nici îndeajuns de înțeleasă de public. Desigur, în această situație există și un remediu. Scriitorul autentic își formează întâi cititorii, apoi publică. Asta se întâmpla cândva…cam pe vremea lui Paul Valery. Astăzi, între autor și cititor a intervenit un soi de supra-cititor, criticul, sau mai bine spus „interpretul” literar. El explică, judecă, recomandă ori respinge (tot mai rar !) orice nouă creație, pretinzând că face aceste gesturi dintr-o vocație altruistă. Orgoliul lui secret rămâne, ne asigură academicianul Eugen Simion, acela de a compune texte care „să dureze”, dacă se poate cel puțin cât operele recomandate.
Așa au procedat marii critici, așa aspirăm și noi. Așadar, judecând după ocupație, criticul este cam tot un soi de cititor, dar mai avizat, mai informat. El nu publică romane, poezie ori teatru, dar dă impresia că este cel puțin egalul, dacă nu superiorul autorilor comentați. Este, ca să mă exprim într-un limbaj la modă, un cititor „jucător”. Cu excepția criticilor instituționalizați, retrași deja în adâncimile profunde și repetitive ale spațiului universitar, majoritatea criticilor activi publicistic, indiferent de vârstă, condiție sau grup, practică încurajarea „mediatică”, de regulă în varianta ei populistă, orală.
De aceea, la cenacluri, lansări de carte sau la chermeze literare dai de cititorul „jucător”, un actor nelipsit al acestor scene colorate divers și care reprezintă, generic, „lumea literară”. El comenteaza, uneori chiar fără să citească acea carte la care se referă, căci, la nevoie, elocvența îi ține loc de cunoștințe. În lipsa suportului scris (de regulă, textul se produce separat, în cu totul alte circumstanțe), cititorul „jucător”, evoluează oral și se bazează mai mult pe charismă ca să-i convingă pe ceilalți (potențiali) cititori de virtuțiile cărții respective.

Se mai poate vorbi în aceste condiții de o lectură obiectivă, pe criterii estetice, temeinice? Răspunsul ține, paradoxal, de calitatea literaturii comentate, căci, nu-i așa ?, „spiritul critic șomează, când dispare literatura autentică”, cum ne învața, cândva, la Facultate, profesorul Eugen Simion. Așadar, șansa noastră, a celor din tagma cititorilor „jucători”, este să ne întâlnim, din când în când, cu creația autentică. Nimeni nu ne scuză dacă, în clipa de grație a impactului cu capodopera, am ratat esențialul.

Marian Nencescu -critic literar, filolog (as putea spune si..filozof!! A.R.)

(Nota: aici, de la mine, A R, in loc de comentariu: ganditorul2)

Daniela Şontică Un scenariu de coşmar pentru scriitor: criticul care „critică” fără să fi citit!
Nicolae Rotaru
Nicolae Rotaru Sau sa fi citit fara sa fi inteles

Îmi place · Răspunde · 1 · 3 ore

Antoaneta Radoi Din gama: Iartă-i, Doamne, că poate nu ştiu ce fac!!(si unii si altii) Dle Nencescu, mi-aţi facut ziua mai buna, aveti de la mine o…