Posts Tagged ‘realizare’

Marţea mea norocoasă…


Se spune că marţea ar fi trei ceasuri nu-ştiu-cum. Eu niciodată nu m-am temut de  ziua de marţi, fiindcă am o deviză: Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus! Doar că ziua asta a fost, parcă, prea din cale afară de generoasă şi încă din prima ei parte: dentistul nu mi-a luat bani pe-o lucrare pentru care altul m-ar fi uşurat cel puţin de-un portret cu nenea Inacu, însoţit de doi Aurel Vlaicu şi chiar şi de vreo doi-trei bancnote reprezentând pe făuritorul lucrării “car cu boi”. Dar omul nu mi-a luat nimic, niciun centişor. Şi nu era nici Ziua Femeii, nu era nici 1 Martie, nu era nici Sâmbăta morţilor, nici Mucenicii consumatori ai celor 44 pahare! Mulţam` Domnului! Să vedem, la acest capitol, ce ne-aduce viitorul, căci…mai avem de lucru (la măsele!!…; Bucuria nebunilor!!)

Plec de la dentist, săltând de bucurie şi uimită, totodată, de atitudinea stomatologului –mă rog, ştie el că sunt strâmtorată, dar…chiar aşa, să facă de două ori în cinci şedinţe milostenie cu-n amărât!! Nu, aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat! Nu mie!! Poate sunt în alt film!! În fine..Slava Domnului, zic!- şi tot zicând, ajung acasă. Când să intr-un bloc ce-mi văd ochii vizavi?? Un “personaj” pe care-l căutam de un an. (Ei bine, recunosc, nu l-am căutat cu prea mare râvnă, ca-l gaseam!). Se urca-ntr-o maşină. Îmi las cheile-n uşa blocului şi zbor înaintea maşinii strigând: Stai aşa!!! S-a oprit şi s-a dat jos din maşină, privindu-mă întrebător. Dar io-l iau la rost: –Ce-i, domle, ce te uiţi aşa la mine? Oh…nu m-ai recunoscut!! Sunt Cutare, ce nu mă mai ştii?? Ai uitat cum ne sfădeam pe locurile de parcare?? Eu plăteam locul, iar tu parcai, bine merci, fără să ai vreo greaţă şi dispăreai cu orele-n clădire!  –Aaa, iartă-măă, iartă-măăă, Vecina!, zise. Te-ai schimat, nu te-am recunoscut din prima.  (Ei bine, nici n-avea cum, pe-atunci purtam… o tunsoare 0,5; el aşa ştia, să vadă o tivdă goală…).  –Stai, domle, că am o vorbă să-ţi spun. -Ia, zi!! (Şi-i expun problema, sumar. Se grăbea, ca de obicei, aşa cum o făcea acum mulţi ani când trebăluia prin Zona cu Băieţi cu Ochi albaştri. Ne-am pus de acord să ne vedem, într-o oarecare zi, să dezvoltăm, şi s-a tirat. Treaba e că a subscris din prima propunerii mele, şi asta e de bine…). Carevasăzică…bine!!

Urc sus, noroc că nu s-a găsit vreun neisprăvit să-mi salte cheile din uşa blocului. Au intrat mai mulţi, au deschis uşa folosind cheia mea, dar a lăsat fiecare, cuminţel, smocul de chei la locul lor, în broască. Ajung sus, nu mă descotoşmănez bine de ţoalele de oraş, dau să-mbuc ceva, dar n-apuc că-mi sună telefonul. Răspund. (Curios lucru!: am semnal! Şi chiar pot azi să port o convorbire cap-coadă. Mare lucru!!…) Hmmm, m-am re-împachetat la loc, rapid, am uitat de foame, şi am zburat la Casa Armatei.  Mă ruga cineva sa mă duc sa-i iau un interviu cuiva. Punct ochit, punct lovit! Aveam camera de filmat pregatită de-asearaă. (C-aseară, după ce i-am facut mezamplasul, vrând s-o iau cu mie la un eveniment, am renunţat la idee chiar în ultimul moment, când să ies pe uşă să plec. Nu ştiu ce mi-a venit!! Dar a fost norocul meu, sau o fi lucrat puternic INTUIŢIA –ea, intuiţia mea- lucrează mereu, numai că aseară, aproape că mi-a poruncit!! Şi, culmea, am scultat-o!!-, fiindca la ieşirea din bloc, am alunecat pe scari si m-am dus grămadă, 3-4 trepte, ajungând ghem lângă uşă! Firesc era, la o asemenea căzătură, să mă ridic de-acolo, cel puţin cu o gleznă fracturată, dar eu…eu am scapat fara o zgârietură!! Apoi, ridicându-mă de-acolo, şi constatând că-s neatinsă, am realizat de ce renunţasem să iau cu mine camera de filmat, renunţasem chiar în ultimul moment. Sigur, aş fi făcut-o ţăndări, c-aveam intenţia s-o iau fără geanta ei de protecţie!! -Drept îi că mă cam dor şalele, mă ţine un pic glezna stângă, dar sunt ok, Slavă Domnului! Putea fi naşpa rău, dar…vorba unui amic, ce-mi zise mai an, uitându-se la mine pătrunzător: Măi-măi, ce apărată eşti! Vrăjmaşul îţi aruncă un vas cu flori în cap de la un balcon, Dumnezeu îţi trimite un Înger şi-l prinde!! Nu-i este permis Vrăjmaşului să te-atingă! Dar, de văzut, vezi cum vine să te lovească… Bun aşa!!…). Am cunoscut nişte oameni frumoşi şi-am văzut o expoziţie cu nişte lucrări absolut magnifice. Puteţi merge să vă convingeţi. Cred că vor mai fi deschise expoziţiile cel puţin o săptămână. Intrarea e liberă…

Vin acasă şi m-apuc de lucru, da-ntreup că-mi vine o idée. O pun în practică şi, ce crezi, punct ochit-punct lovit!! Îmi iese paşienţa!! Şi-acum, minunându-mă, zic: Prelungeşte, Doamne, marţea asta!!