Posts Tagged ‘prieteni falsi’

Nimic din ceea ce pare a fi, nu este cum pare!!!…


Miercuri, 11 mai 2016, a avut loc un eveniment important in viaţa mea, aşa ca mi-am invitat singura prietena, UNICA, pentru că mi-am dorit să fie cu mine să ne bucurăm amândouă de succesul meu sau…să plângem împreună de insuccesul meu, dacă s-ar fi întâmplat să fie!! Toate au fost bune şi frumoase, chiar daca nu a fost o reuşită sută la sută, dar tot ce trece de 95% poţi să-l treci la..succese!! Abia a doua zi aveam sa aflu ca-l puteam trece la…”succesuri”, şi abia a doua zi, după o noapte de nesomn, aveam să aflu de ce nu putusem dormi toată noaptea şi de ce avusesem o stare ff rea, sufleteşte, cu toate ca seara fusese excelentă! M-am răsucit în pat şi nu m-a prins somnul decit spre ora 7, dimineaţa, dar din răzbunare pe Moş Ene, n-am mai vrut eu să-i fac pe plac şi nu m-am suspus somnului în zori. Ne-am răţoit  unul la altul, un pic, apoi eu m-am dat jos din aşternut, mi-am făcut tabieturile, şi înainte de a trece la trebuţele zilei, am intrat un pic pe net. Aveam in inbox un mesaj. Era de la PRIETENA mea. Ce-o fi cu ea aşa matinală?, m-am intrebat. Căci ceasul arata 10,00. Ea, de obicei, la ora asta doarme tun!! Şi n-o trezeşti nici cu slujbele lu’ Daniel Ciobotea!! Citesc mesajul şi am rămas paf!!! Prietena mea, de care ma despărţisem cu vervă seara, destul de…spre miezul nopţii, după ora 23,00 -fusesem şi la teatru invitate, după „succesul” meu de mai devreme, de actriţa Doina Ghiţescu. Fuseserăm vesele, bine dispuse toată după-amiaza zilei anterioare, şi tot aşa bucuroase ne despărţisem. Eu chiar am crezut în bucuria ei pentru bucuria mea. Doar că mesajul găsit in inbox m-a bulversat complet. PRIETENA mea, UNICA mea prietenă (la acea vreme), îmi adresa vorbe pe care nici de la duşmani nu cred că le-aş fi putut încasa. Erau ca o lovitură neaşteptată sub centură aplicată unui boxer profesionist de către un amator de arte marţiale…

Din clipa aceea am decis să-i fiu şi eu ei aceeaşi…prietenă. Însă, la naiba, nu-mi reuşeşte! N-am exerciţiu!!

Reclame

Dez(s)nădejdea…


  Ca oricarui om, mi s-a-ntîmplat,  -şi mie- destul de des, să cad în deznădejde. Şi-mi vine-n minte-acum, acel motto, atribuit lui Magellan: „ca mulţi dintre semenii mei, şi eu am fost la strîmtoare!”…
..

  Mulţi dintre cei care mă cunosc ar putea zice: păi, unde ţi-e credinţa? Acelora le-aş putea răspunde că nu, nu am ajuns  -încă!!-  la măsurile la care să pot fi biruitoare prin credinţă! Nicidecum! 

  Desigur că-mi fac mustrare pentru puţina mea credinţă, dar mă consolez, ducîndu-mă, cu gîndul la Apostolii Domnului Hristos, care, zi de zi trăiau, fizic!!, în prezenta Lui. Ştiau cine este EL. Cunoşteau, cuvînt cu cuvînt, ceea ce avea sa urmeze. Le spusese Însuşi Hristos! Aşadar cunoşteau! 

Ştiau ca Învaţătorul va fi Crucificat şi Îngropat. 
Ştiau că Acesta: VA MURI!  Ştiau şi că Domnul Hristos: Va INVIA ( a 3-a zi )! Şi totuşi…S-au indoit! 

Şi Apostolii nu erau oricine.  Ci erau cei care ştiau! Pentru că fuseseră informaţi. 

De Insuşi Hristos, Domnul şi Învăţătorul lor. Cel alături de care se aflau permanent…

…Citind şi recitind scrierile Sfintei Scripturi, ca un profan ce sînt, om limitat şi superficial – eu, Antoaneta, un munte de superficialitate!!!, şi de prostie crasa, uneori-, aprofundînd și socotind după socotința mea, mă bate gîndul că Iisus Însuşi a şovăit. Doar un pic!  Dar..a şovăit! Zic.

Cum altfel să traduc cuvintele Mîntuitorului, cînd se ruga Tatălui, în gradina Ghetsimani astfel: „Tată, dacă este cu putinţă, deşartă paharul acesta!” sau ”Ia de la mine paharul acesta!” …( citez din memorie ). 
Un foarte scurt moment de ezitare. Nu neapărat un refuz, dar…

Aşa am simţit eu, omul limitat şi superficial, din acele cuvinte ale Mîntuitorului. Un moment, un foarte scurt moment de ezitare, de deznădejde i-aş zice, după care, Domnul Hristos încrezîndu-se în Tatăl  şi înţelegîndu-şi, totodată, misiunea pe care o avea de îndeplinit pe pămînt, şi-a revenit, şi a spus: „Facă-se voia TA!”…
..Apostolii, şi ei, au fost adînc zdruncinaţi în credinţa lor. Și nu o dată, însă cea mai evidenta zdruncinare a credinței lor a fost…Actul Răstignirii lui Iisus!

ACTUL RĂSTIGNIRII desfășurat atît de autentic de crud, aproape i-a convins, determinîndu-i să creadă că „Spîzuratul ” nu v-a mai Învia  -aşa cum ştiau ei de la Hristos-. Căci, după gîndirea umană, limitată, după cum vedeau ei ca se desfășurau și decurgeau lucrurile , ÎNVIEREA, nu ar mai fi fost cu putinţă. Ei, Apostolii, bulversaţi de evenimente, „au uitat” , pe moment – şi chiar mai mult decît pentru moment- că : „Ceea ce nu este putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu!” Erau derutaţi. Înspăimintaţi, chiar. Au deznădăjduit și înă rău de tot! Zic. Să nu uităm, că au fugit și s-au răspîndit care încotro. Şi să ne amintim, chiar de lepădarea – cea de 3 ori!!- a lui Petru! Apostolii erau …oameni!

Găsim pe parcursul lecturării și aprofundării Scripturii, multe versete din care rezultă îndoiala Ucenicilor lui Hristos!…

 În viaţa mea, mi-a fost dat, în mai multe rînduri -mult prea multe rînduri!!!- să cunosc nefericirea (deznădejdea), în diversele ei forme ( imi vine să zic: stiluri ). Acum reflectind mai adînc la situaţiile respective, în care-am trăit din plin nefericirea, cred că aceasta a fost posibilă şi pentru că, poate, în anumite împrejurări, mi-am făurit o REALITATE din care LOGICA lucrurilor, chiar acea elementară logică umană, a fost scoasă afară  -pentru o vreme-, ceea ce a dat naştere, mai apoi, fructului amar al…DEZNĂDEJDII. Şi nu numai că am gustat deznădejdea, aşa un pic, de suprafață. Nu! Ci am mîncat din destul, întregul FRUCT, să mă satur…

Și-am mîncat, și-am tot mîncat și mîncam!!… Și mîncînd încercam, INUTIL, să-mi ţin ochii neumeziţi de lacrimi. Căci mă aruncasem în apa adîncă, învolburată, fără ca mai înainte să fi învăţat să înot! Și neînvățînd să înot era firesc că mă voi îneca. Doar că mi-am dat seama de acest lucru…cam tîrziu. Din pricina FRUCTULUI, care mi se păruse dulce și rumen, nu  observasem furtuna care se apropia cu nori negri și grei și..m-a luat VALUL!!, dar…
…în apa tulbure, învolburată, care mă învăluia luptîndu-se să mă afunde, am găsit, într-un final, puterea şi curajul de a striga la Dumnezeu ( ca şi Petru, de altfel! ). Crezînd numai pe jumatate, ori pe sfert, sau chiar mai puţin, aproape deloc, dar atît încît, DEZNĂDEJDEA, NECREDINŢA,  substituindu-se CREDINŢEI -atîta cîtă a fost-, să  reuşesc a mă încredinţa lui Dumnezeu, rugîndu-mă!..
Nu mi-a fost uşor….     

Sînt o persoană căreia nu i-a fost şi nu-i este ruşine să se roage. Poate că şi de aceea, Dumnezeu în mărinimia Sa m-a ascultat și m-a miluit!

Şi chiar dacă mi-a mai şi tras ( la greu) bîte -de beisbol!! -nu niscai nuieluşe-acolo!!!-, pentru că nu-mi învăţam lecţia pe care mi-o dădea de învăţat ( deşi, nu-s un elev tocmai „neputincios” -dar, poate că tocmai de aceea și are asteptari de la mine!!!- ), totuşi, nu m-a lăsat de izbelişte. Şi tocmai cînd credeam că mă afund, mi-a întins Mîna SA ( ca lui Petru! )!…

Învăţînd să înot, experimentînd ( făcînd la început pluta pe spate; sau înotul cîineşte!!!), am înţeles -în sfîrşit-  că trecerea prin viaţă, cu nepăsare, este de la ..DIAVOL! Creştinul trebuie să fie mereu ATENT!  Tot omul trebuie să fie atent! În fond, tot ceea ce ni se întîmplă, RĂU, ni se întîmplă pentru simplul motiv că: NU SÎNTEM ATENŢI! Iar eu, NU FUSESEM …ATENTĂ!!

Revenind al Iisus și la Ucenicii Lui din vremea cînd Domnul umbla cu ei pe Cale, mă duc cu gîndul la
Ilie şi Cleopa, care în drumul lor spre Emaus, n-au fost atenţi! Erau ei, dar nu erau suficient de atenţi. Au simțit ei ceva cînd li s-a alăturat Hristos pe cale, însă nu înţelegeau. Din pricina neluării-aminte! Nu înţelegeau ceea ce mulţi dintre noi, nu înţelegem. Eu însămi nu înţeleg, de multe ori, sau uit că: DUMNEZEU ESTE PREZENT! Și cad! Cad și deznădăjduiesc! Dar ce deznădejde!!! Și cît de deS!! Atît de des încît am numit-o deS(Z)nădejde… Am momente cînd îmi zic: Da, Dumnezeu Și-a uitat de mine!! Ei bine, NU! Dumnezeu nu uită de noi! Noi de EL, Da, dar EL de noi, NU. Niciodată! Este lînga noi, este cu noi! …Important este ca, chiar în deznădejde aflîndu-ne noi, la un moment dat -sau..mai mereu (cum e cazul meu!!!)-, să nu ezităm, totuși, să-L strigăm pe Dumnezeu! Şi…
………cu siguratnţă: 
                                 VA VENI!

de Antoaneta Rădoi

molitva_kor01