Posts Tagged ‘pr nicodim bujor’

Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica


11 aprilie; Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica

Notă: Asta seara il cinstesc in acest fel pe Sfântul Calinic de la Crnica, oferindu-vă Acatistul, care a fost alcătuit (cam prin anul 1954-1955) de Părintele Nicodim Bujor  -acel ”ilustru necunoscut” despre care am scris o carte…; Pr Nicodim Bujor a trăit 96 de ani într-o sfințenie de heruvim. Acatistul este de o frumusețe dumnezeiască. Să vă fie de folos celor care îl veți citi! Amin.

 

 

 

 

 

Condacul 1

Pomenirea ta cea purtatoare de lumina, Ierarhe Calinic, veseleste sufletele celor credinciosi si atingerea de racla sfintelor tale moaste sfinteste siturile si daruieste tamaduiri; pentru aceasta, dupa datorie, te cinstim pe tine si cu bucurie iti cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

 

Icosul 1

Adunarea ingerilor si soborul oamenilor cunoscandu-te ca pe un vindecator al bolnavilor, ajutator al saracilor si indreptator al monahilor, cel ce ai dus viata ingereasca pe pamant si prin nevointe si fapte bune te-ai adus jertfa neintinata lui Hristos, te lauda, o Sfinte Ierarhe Calinic, si cu dragoste graieste tie:

Bucura-te, alesul lui Dumnezeu, placutul tuturor sfintilor, lauda arhanghelilor si bucuria ingerilor;
Bucura-te, veselia pruncilor si mireasma chipului calugaresc;
Bucura-te, scutul si acoperamantul Cernicai, ocrotitorul Bucurestiului, pazirea Frăsineiului  si lauda Ramnicului Severin;
Bucura-te, lauda cea mare, ca, dupa darul lui Dumnezeu, cu cuvantul tau ai legat ca parte femeiasca la Frasinei sa nu intre;
Bucura-te, ca prin pilda vietii tale esti calauza buna ostenitorilor in viata calugareasca;
Bucura-te, ca de mari daruri te-ai invrednicit, fiind bolnavilor tamaduire, orbilor vedere, surzilor auzire, mutilor graire;
Bucura-te, izbavitorul celor nedreptatiti, bucuria celor necajiti si veselia celor ce nadajduiesc intru tine si te cheama intr-ajutor;
Bucura-te, indreptatorul celor rataciti, ridicarea celor cazuti si vistieria faptelor celor bune;
Bucura-te, locasul luminii celei dumnezeiesti, organ al Preasfantului Duh si stalp neclintit al Bisericii;
Bucura-te, bine-luptatorule, cel ce ai fost neinvins de furtuni si de ispite;
Bucura-te, parinte, de trei ori fericite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 2

Vazand noi smeritii pe parintii tai cucerindu-se si afierosindu-te Domnului si stiindu-te noi pe tine, sfinte, ca din bratele maicii tale ai avut inima locas al Preasfantului Duh, prin care te-ai dovedit mare intre alesii lui Dumnezeu, pentru aceea si noi, ca unii ce in Dumnezeu viem, traim si ne miscam, impreuna cu parintii tai aducem Domnului toata slava, lauda, cinstea si inchinaciunea, zicand : pe Tine Doamne, Cel ce te odihnesti intru sfinti binecuvantandu-Te, Te adoram, pe Tine Te laudam, Tie Iti multumim, Tie ne inchinam, in tot locul stapanirii Tale, Tie Iti aducem ale Tale dintru ale Tale, de toate si pentru toate, cantand: Aliluia!

Icosul 2

Intelegerea vietuirii celei ascunse in Iisus Hristos cautind a o intelege, ai alergat din tinerete in ostrovul pustnicesc al celui preacuvios si sfant parinte Gheorghe, staretul de la Cernica, si viata ti-ai jertfit lui Hristos, facandu-te Biserica Preasfantului si inchinatului Sau Duh; trupul ti l-ai smerit cu privegherea, postul si rugaciunea, punand tuturor simtirilor povatuitor bun cugetul cel dinauntru; ochiul ti-a fost ferit de toata vederea cea vicleana si auzul nestrabatut de cuvinte desarte, iar limba curata de vorbe necuviincioase; buzele curatate de lauda Domnului, mainile ferite de faptele rele, lucrand numai cele bineplacute Domnului; toate madularele si gandul ti le-ai intarit cu harul Sfantului Duh, binevietuind in duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii, al ascultarii si al dragoste. Drept aceea, acum cu ingerii in ceruri petrecand, primeste de la noi laude ca acestea:

Bucura-te, diamantul rabdarii in Ostrovul Cernicai ascuns;
Bucura-te, cel in care lucreaza Dumnezeu cel nepatruns;
Bucura-te, porumbelul Domnului, cel cu aripile Duhului mereu desfacute;
Bucura-te, urmas iubit si mostenitor in virtute al staretului cuvios Gheorghe;
Bucura-te, cel unit intru Dumnezeu cu duhovnicul tau, Pimen;
Bucura-te, cel pecetluit cu amindoi in pravilele calugaresti;
Bucura-te, ca de bunavoia ta venind dupa Iisus, de tine insuti te-ai lepadat;
Bucura-te, ca, luandu-ti crucea ta, ai urmat lui Hristos fara intoarcere;
Bucura-te, ca ravna asprimii tale celei de canon a uimit pe carmuitori;
Bucura-te, ca ai amutit pe clevetitori, ajunand prin indelungate postiri de cate 40 de ziie;
Bucura-te, raiul fecioriei, intru care curatia a odraslit;
Bucura-te, pomul dragostei ceresti, ca de dorul si de focul dragostei preadulcelui nume al lui Iisus ti s-a mistuit inima;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 3

Puterea Celui de sus adumbrindu-ti inima ta, ai dorit, parinte sfinte, pe duhovnicul tau Pimen, precum odinioara Ioasaf pe Varlaam, si luand cu tine daruri de mult pret pentru sfintele lui Dumnezeu locasuri, ai pornit la Sfantul Munte al Atonului in cautarea lui acolo; apoi aprinzindu-se in tine focul cel netrupesc de ravna sfanta pentru altarele Domnului, te-ai intors in patria ta, „gradina Maicii Domnului”, cantand: Aliluia!

Icosul 3

Avand pe Dumnezeu cel in Treime inchinat salasluit in sufletul tau, mare osardie dovedit-ai parinte, in vremea staretiei tale, cand cu lacrimi fierbinti catre facatorul de minuni Nicolae ti-ai pus sufletul tau pentru ocrotirea multimilor flamande si inspaimintate ce alergasera la tine ingrozite de urgia cea pagana, ca, inca in priveghere fiind cu toata obstea ta, carute cu grau in graba si soseau; iar ostile pagane intelegand ocrotirea cea de sus si sfintenia ta, s-au intors rusinate, lasandu-ne amintire peste veacuri „fantana turcului”. Pentru aceasta, impreuna cu cei trecuti prin foc si prin apa si adusi la odihna, cantare de multumire inaltam si cu dragoste graim:

Bucura-te, asemanare cu Domnul prin iubirea de oameni, care suspina, inseteaza si alearga sa vindece orice patimire;
Bucura-te, milostivire de samarinean, ce arde pentru intreaga zidire;
Bucura-te, alinarea suspinului celor ferecati;
Bucura-te, caci cu maretia gloriei bratului tau pazesti pe fiii celor apasati;
Bucura-te, vapaie dornica sa ne indrume;
Bucura-te, revarsare de har peste lume;
Bucura-te, cuibul celor inviforati;
Bucura-te, hrana celor infometati;
Bucura-te, ca ai scapat de foamete si de boala obstea crestineasca din razboi;
Bucura-te, cel ce asemenea lui Moise te-ai aratat mare ocrotitor in primejdii;
Bucura-te, ca si tu ai implinit faptele facatorului de minuni Nicolae;
Bucura-te, limanul cel lin al gloatelor amagite si dosadite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 4

Vifor de ginduri despre sfarsitul veacului acestuia tulburandu-te, ingeri coborand din inaltimea Tronului Preasfintei Treimi ti s-au infatisat, descoperindu-ti taine asupra celor ce vor urma; si tie, celui ce iubesti oamenii, ti s-au aratat aievea Ierarhul Nicolae si Marele Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, impreuna cu preacuviosul si sfantul parinte staret Gheorghe, poruncindu-ti sa zidesti slavit locas de inchinare, liman de mantuire celor pacatosi si sfanta cetate cu viata de obste, dupa dreapta randuiala, pentru ca sa nu se strice chipul calugaresc; de care descoperire incredintandu-te, indata ai si dat ascultare poruncii dumnezeiesti, cantand: Aliluia!

Icosul 4

Urmand poruncii Sfantului Ierarh Nicolae, cu barbatie ai zidit biserica Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, in vreme de cutremure si de razmerite, lasandu-ne invatatura, ca de nu ne vom izbavi de lenevire, de uitare si de necredinta, nu ne vom putea mantui; la care invatatura luam aminte, noi fiii tai, cei ce ne rugam sa avem parte si soarta cu toti cei ce se tem de Domnul in adevar si pazesc poruncile Lui; pentru aceasta iti cantam cu intelegere, preaintelepte, zicand:

Bucura-te, ochi al bisericii, mai dinainte vazator;
Bucura-te, vifor spulberator de pleava indoielilor;
Bucura-te, veghetor neadormit sub candela aprinsa;
Bucura-te, scaun al spovedaniei, ascultator de plangeri;
Bucura-te, duhovnicie aducatoare de ingeri;
Bucura-te, primavara bine inmiresmata de balsamul rugaciunii inalte si tacute;
Bucura-te, ca ai trecut prin „Raiul iubirii de virtute”;
Bucura-te, buna sporire a casei lui Dumnezeu;
Bucura-te, podoaba cea cu har a neamului tau;
Bucura-te, ca te-ai dovedit destoinic plinind masura varstei lui Iisus;
Bucura-te, barbat impodobit cu slujirile depline;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 5

Impotrivindu-te, Parinte, uneltirilor lui faraon cel netrupesc, care voia sa te piarda prin otravire, si chemand preadulcele nume al lui Iisus, ai invins rautatea aceluia, ca glas din ceruri ai auzit intarindu-te si vestindu-ti ca nu vei vedea moartea pana ce nu vei fi ridicat la vrednicia arhieriei; iar not pentru o biruinfa ca aceasta, aducind doxologia noastra cea dupa putere, multumim impreuna cu tine Domnului Celui Unuia, Caruia se pleaca tot genunchiul al celor ceresti, al celor pamantesti si al celor dedesubt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim, pentru binefacerile cele aratate si cele nearatate care s-au facut noua si laudand maretia cea neajunsa a Dumnezeirii, cu veselie aducem Domnului cantare sfanta: Aliluia!

Icosul 5

Dumnezeu cel negrait si necuprins cu gandul, nevazut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind, Cel care a iubit lumea atat de mult, incat pe Unul-Nascut Fiul Sau L-a dat, ca tot cel ce crede intr-Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnca, Insusi El, Pastorul cel Mare, te-a ales pe tine, in ceruri sa intaresti Biserica Olteniei. Drept aceea, si domnitorul tarii, cu sfetnicii sai, urmatori facandu-se sfatului Celui de sus, te-au pus pastor al turmei celei cuvantatoare pe calea mantuirii. Deci si noi fericiti fiind de alegerea ta, tie aducem laude ca acestea:

Bucura-te, bunule si vrednicule pastor al Olteniei;
Bucura-te, fericit luminator al plaiurilor noastre;
Bucura-te, dreptarul vredniciilor arhieresti;
Bucura-te, trimis al Preasfintei Treimi ca sa ne pastoresti;
Bucura-te, ca in Iisus ai aflat adevar si temei;
Bucura-te, cel ce ai iubit cu dragoste fierbinte pe Domnul;
Bucura-te, ca ai aflat tot rostul firior lui Hristos;
Bucura-te, arhiereu ales si cu buna biruinita;
Bucura-te, inger pamantesc de aspra nevointa;
Bucura-te, arhanghel izbavitor din viclene curse impatimite;
Bucura-te, iscusit carmaci al corabiei celei induhovnicite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 6

Auzit-au vestea despre sfintenia vietii tale multimile dreptcredinciosilor si, fericiti fiind ca le vine pastorul cel bun, te-au intimpinat ca pe un trimis al cerului cu adevarat si impreuna cu ingerii inaltau in grai de sarbatoare cantare sfanta: Veniti toti credinciosii sa laudam pe Ierarhul Calinic, pe arhipastorul Olteniei; sa se bucure faptura si sa infloreasca ca si crinul; si impreuna sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Urmator Mantuitorului Hristos facandu-te, bunule pastor, te-ai aratat oglinda nepatata, chip al bunatatii lui Dumnezeu, stralucire a luminii celei negraite, mare ocrotitor al celor din nevoi. Pentru aceasta si noi, cei ce tanjim dupa vrednicia de a ramane intru desfatarea luminii celei neapropiate, dupa datorie te cinstim pe tine si luminat te laudam graind:

Bucura-te, ca prin iubire si prin curatie, pace si armonie esti asemuit a fi pecete a chipului dumnezeiesc;
Bucura-te, ca esti invaluit in stralucire de orbitoarea frumusete cereasca negraita a Schimbarii la fata;
Bucura-te, ca n-ai adunat bogatii pieritoare;
Bucura-te, ca ai urmat saraciei lui Hristos;
Bucura-te, ocrotitorul vaduvei celei cuminte;
Bucura-te, parinte scump al orfanilor;
Bucura-te, cel ce aduci bucurie acolo unde-i intristare;
Bucura-te, ca, chemandu-te pe tine, zorile nadejdii se ivesc acolo unde este deznadejde;
Bucura-te, cel ce vestesti pacea pe pamant si bunavoirea intre oameni;
Bucura-te, ortodoxie, cu maretie de vis;
Bucura-te, cel ce aprinzi lumina in sufletele intunecate si robite;
Bucura-te, pilda a smereniei si a iubirii de oameni celei negraite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 7

Alergat-a la tine vaduva cea impovarata de nevoi, care se mahnise de ucenicul cel putin milostiv; iar tu, parinte, binecunoscand lipsurile ei, ai induplecat pe ucenic spre milostenie, inteleptindu-ne si pe noi, ca in chipurile saracilor ne poate incerca insusi Cel ce a plinit toata rinduiala parinteasca, Hristos Mantuitorul nostru, Care a sters toata lacrima de la toata fata. Pentru aceasta, cu umilinta aducem cantare de lauda lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Putere de sus primit-ai, bunule pastor, nu numai a certa pe diavoli spre a elibera faptura omeneasca, ci si spre a statornici adevarul in obstea crestineasca, inca si putere de a preface ramasitele pamintesti ale celor morti de multi ani si neputrezite, precum si apa a izvori in locurile cele secatuite. Pentru aceste alese daruri, cu dragoste, prin noi, fiii tai, faptura cea indumnezeita te lauda graind unele ca acestea:

Bucura-te, fulger ce arzi duhurile inselaciunii;
Bucura-te, tunet ce risipesti sfaturile minciunii;
Bucura-te, carte scrisa de Duhul Sfant, caci cu darul intelepciunii, al intelegerii, al sfatului si al tariei te-ai invesmantat;
Bucura-te, ca ai sfaramat prin stiinta si evlavie si prin temere de Dumnezeu puterile diavolesti;
Bucura-te, cel ce ai vindecat in biserica pe femeia cea stapanita de duhul necurat;
Bucura-te, ca ai ridicat din neputinta pe tanara pastorita cea cazuta;
Bucura-te, ca de departe ai slobozit de diavolul cel cumplit pe fiul prietenului tau, dulgherul Costache;
Bucura-te, ca, fiind pedepsita minciuna celui ce se prefacuse mort, adevarul s-a statornicit;
Bucura-te, ca s-a aflat izvor cu apa racoritoare la schitul Frasinei unde ai insemnat stinca;
Bucura-te, ca, dezlegand blestemul, ai schimbat in tarina trupul celui mort si neputrezit;
Bucura-te, ca din pricina suspinurilor smeritelor tale graiuri multimile au ramas inmarmurite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 8

Spaimantatu-s-au duhurile necurate numai auzind de numele tau, facatorule de minuni, parinte Calinic; iar cei straini de cunostinta lui Hristos, cuceriti fiind de virtutile tale, se luminau botezandu-se. Drept aceea, cunoscand ca Dumnezeu primeste rugaciunea ta precum a primit darurile lui Abel, jertfele lui Noe, arderile cele de tot ale lui Avraam, preotia lui Moise si a lui Aaron, cele de pace ale lui Samuel si precum a primit de la sfintii Sai apostoli inchinarea cea adevarata, cu bucurie graim: slava Celui ce te-a preaslavit, slava Celui ce te-a incununat, slava Celui ce lucreaza prin tine, si cu toti cantam Domnului: Aliluia!

Icosul 8

Aducandu-ti pururea aminte de porunca cea mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi, de cruce, de groapa, de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea cea de-a dreapta si de cea de a doua si slavita venire, ai fost Bisericii lui Hristos faclie purtatoare de lumina cat ai trait pe pamint, Parinte Calinic, iubitorule de oameni. Iar indrazneala catre Dumnezeu si dupa moarte ai dovedit-o, vindecand toata neputinta si toata boala credinciosilor. Pentru aceasta ia aminte la glasul rugaciunii noastre al celor ce, lucrind cu frica si cu cutremur pentru a noastra mantuire, cu mare cinste, cu adanca smerenie cantam si cu dragoste graim:

Bucura-te, dangat de clopot, ce ne glasuiesti ca toti cei ce urmam invataturilor divine intreolalta sintem una si cu Dumnezeu asemenea;
Bucurd-te, far calauzitor, ce ne indrumezi sa traim viata in iubire si pace, in curatie si in desavarsita armonie a Preasfintei Treimi, a Unimii in Treime;
Bucura-te, blandete si bunatate, cinste si ingaduinta;
Bucura-te, dragoste si dreptate, rabdare si recunostinta;
Bucura-te, trandafir al Noului Ierusalim;
Bucura-te, ca noi bine ne simtim sub carja pastoriei tale;
Bucura-te, crinul arhieriei cel cu placuta mirosire;
Bucura-te, luceafar dumnezeiesc, cu prealuminoasa stralucire;
Bucura-te, lumina biruitoare, necuprinsa de intuneric;
Bucura-te, faptura sfinta din crestet pina in talpi;
Bucura-te, cel ce cu nume de buna biruinta esti numit;
Bucura-te, vrednicule pastor al Bisericii de noi pomenit;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 9

Toata firea ingereasca se mira, preacuvioase parinte, de ravna ta cea sfinta in a impodobi Biserica, mireasa lui Hristos, cu pravili de sfanta vietuire, cu scoli si tiparnite pentru inmultirea cartilor sfinte, care sa fie spre slava lui Dumnezeu, pentru matuirea sufletelor noastre, intocmai ca niste rauri cu curgerile cu totul de aur, ce veselesc gradinile raiului. Pentru aceasta, uimindu-ne de ravna si de osteneala ta, cantam lui Dumnezeu, Celui preaslavit in sfatul sfintilor: Aliluia!

Icosul 9

Cu totul te-ai daruit impodobirii scaunului arhieriei, nu numai cu viata ta cea plina de mireasma sfinteniei, ci si cu ravna zidirii de biserici, de scoli si spitale, de schituri si manastiri, pentru ca noi toti care ne impartasim din aceeasi paine si din acelasi potir, sa fim uniti unul cu altul prin impartasirea Aceluiasi Duh Sfant, ca unii ce am aflat mila si har, impreuna cu toti sfintii care din veac au bine-placut Domnului si cu tot sufletul drept ce s-a savarsit intru buna credinta, mai ales cu preasfanta, preacurata, preabinecuvantata, slavita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; pentru care cu bunavointa te laudam, cantand si graind:

Bucura-te, cel ce in impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta a strabatut dincolo de hotarele tarii;
Bucura-te, cel ce te-ai asemanat marilor ierarhi ai lumii;
Bucura-te, cel ce ai fost chemat de la cetele calugarior;
Bucura-te, pastorul cel ales, care ai intrat prin usa oilor in staul;
Bucura-te, cel ce ai adapat turma cu apa cea vie din izvorui de apa nemuritoare intru viata vesnica saltatoare;
Bucura-te, cel ce intelepteste te-ai logodit cu numele cel prea dulce al lui Iisus;
Bucura-te, Biserica prea doritoare sa se cunune cu Hristos;
Bucura-te, ca ostenelile tale au fost jertfite pentru bine, adevar, frumos si sfant;
Bucura-te, striga manastirile cele zidite de tine: Cernica si Pasarea, Frasineiul si Episcopia Ramnicului;
Bucura-te, glasuiesc cu veselie multimile de scoli si biserici, de schituri si manastiri ctitorite de tine;
Bucura-te, striga catre tine cu recunostinta obstile calugaresti de pe intinsul tarii ocrotite de tine;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 10

Vrand sa-ti mantuiesti turma cea incredintata tie intru pastorirea ta, ai plans cu lacrimi, parinte preacuvioase, vazand cu duhul inmormantarea parintelui Nicandru, cel randuit de tine staret, la plecarea ta de la Lavra Cernicai. Cunoscand gandurile pentru inaltarea ta ale ucenicilor tai, i-ai povatuit la smerenie, tacere, aducandu-le aminte de ceasul intrebarii de la infricosatoarea judecata ce va sa fie. Drept aceea, cu intelepciune luand aminte la darul vederii tale celei duhovnicesti, cu tine impreuna cantam in grai de sarbatoare lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Zid nebiruit te-ai aratat Bisericii lui Hristos, preablandule parinte, ridicat la darul proorociei prin inaltimea intelepciunii si sfinteniei tale. Pentru aceasta si noi te rugam sa risipesti de la noi intunericul inselaciunii si la primavara linistitei odihne ceresti sa ne aduci cu caldura Duhului Sfant, ca, incununandu-te cu laudele ca si cu niste flori duhovnicesti, sa te cinstim graind:

Bucura-te, albina proorociei, cea aducatoare de miere duhovniceasca;
Bucura-te, alauta a Duhului Sfant, dulce viersuitoare;
Bucura-te, om ceresc si inger pamantesc, care pe cele viitoare le vezi ca si cum ar fi de fata;
Bucura-te, carbune duhovnicesc al focului ceresc, datator de viata;
Bucura-te, ca ai prevestit sfarsitul vrajbei si silniciei omenesti;
Bucura-te, ca ai vazut peste veacuri intronarea in lume a pacii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca ucenicii s-au intarit deplin in credinta prin daruriie tale;
Bucura-te, luminatorul celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, inceput de vrei, de nadejdi si de inviere;
Bucura-te, inflorire de muguri si primaveri;
Bucura-te, cel prin care sunt risipite taberele tulburatorilor demoni;
Bucura-te, ca prin tine s-au mantuit sufletele pastoritilor tai;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 11

Spus-ai ierarhe preaintelepte, ucenicilor tai: Luati aminte de voi insiva la cele ce cugetati in inimile voastre; sa nu ganditi desertaciuni pentru ca deseori ne invrednicim de soli ceresti, Maica Domnului cu sfintii ingeri. Iar mai-nainte de mutarea ta la cele vesnice, instiintat fiind de catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu despre ziua si ceasul iesirii tale din cele vremelnice, ai fagaduit ucenicilor tai ca de vei avea ascultare inaintea lui Dumnezeu, te vei ruga pentru ei. Pentru aceasta, da-ne si noua, cu rugaciunile tale cele bine-primite, trecere fara primejdie prin marea vietii, ca, ajungand cu inimi ranite de dor la limanul manturii sa inaltam impreuna cu tine lui Dumnezeu sfanta cantare: Aliluia!

Icosul 11

Aratatu-ti-s-a insasi Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ierarhe mult-milostive, vestindu-ti sfarsitul; si, fiind instiintat mitropolitul Nifon despre plecarea ta din viata aceasta si venind el la tine cu smerita dragoste, ai spus ca „si pentru Nifon este nadejde de mantuire” si ai proorocit ca la sapte ani cand tu vei fi dezgropat, Nifon va intra in mormant. Aceasta intamplandu-se intocmai, cu smerenie te laudam, zicand:

Bucura-te, cel ce te asezi in soborul celor sfinti;
Bucura-te, ca te veselesti cu sfintii parinti;
Bucura-te, mostenitorul Bisericii celei triumfatoare din cer;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii celei luptatoare de pe pamant;
Bucura-te, smirna cu Dumnezeiasca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, ca impreuna cu tine, toata suflarea si toata faptura lauda maretia cea neajunsa a Dumnezeirii;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in frumusetile raiului;
Bucura-te, ca te bucuri luminat in camara imparateasca;
Bucura-te, cu Vasile, Grigore si Ioan Gura de Aur al Bisericii luminator;
Bucura-te, dulce chemator al imparatiei ceresti, fluier pastoresc;
Bucura-te, ca Cel fara de moarte te-a invrednicit de lumina cea lina;
Bucura-te, iubit arhiereu al preacuratei si neprihanitei Fecioare, care luminezi pe cele intunecate si aduni pe cele risipite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 12

Minune s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, parinte preacuvioase, ca ti s-a prelungit viata, dupa dorinta ta, pana la slujirea Sfintei Invieri, in care zi sarbatorim omorarea mortii, sfaramarea iadului, inceputul altei vieti vesnice si, rugandu-te in paraclisul chiliei tale, ai luat Sfintele Taine; apoi pecetluindu-te cu semnul Sfintei Cruci ai zis: „Sfanta Cruce, ajuta-mi!”, „Slava lui Dumnezeu pentru toate!” si „Sa ne vedem in Rai!”. Si dandu-ti sufletul pe bratele ucenicilor tai si Lumina cea negraita asupra fiintei tale stralucind, ai trecut la cele vesnice, impreuna cu ingerii cantand: Aliluia!

Icosul 12

Cel ce prin curatia vietii tale celei ingeresti te-ai invrednicit a vedea preafericita fata a Treimii Celei de o fiinta si nedespartita si neincetat te rogi pentru buna sporirea Bisericii lui Hristos, pe care din frageda virsta si pana la sfarsitul vietii tale cu multe osteneli ai sprijinit-o, facatorule de bine al sufletelor noastre, ierarhe Calinic de Dumnezeu incununate, primeste lacrimile noastre de multumire pentru tot darul cel bun si tot darul cel desavarsit mijlocit noua de sus de la Parintele luminilor; pentru care cu dragoste te binecuvantam, graind:

Bucura-te, cel ce ai aflat comoara din Evanghelie;
Bucura-te, ca pe aceasta ai castigat-o cu osteneli calugaresti;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor duhovnicesti;
Bucura-te, prieten iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, ca ai impodobit haina de nunta, cu virtutile tale;
Bucura-te, ca acum vezi pe Acela de care erai dorit;
Bucura-te, privitorule al celor ce nu se pot rosti in graiuri omenesti;
Bucura-te, ca acum ai descoperit tainele cele dumnezeiesti;
Bucura-te, ogorul cel cu bogata rodire al Semanatorului ceresc;
Bucura-te, rugatorule fierbinte pentru a noastra mantuire;
Bucura-te, comoara virtutiior crestinesti la lume impartita;
Bucura-te, icoana firii omenesti celei indumnezeite;
Bucura-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu inteleptite!

Condacul 13

O, prealuminate parinte ierarhe Calinic, primeste smerita noastra rugaciune, precum Mantuitorul a primit cei doi bani ai vaduvei, si cere pentru noi dar si putere, ca toate poftele trupesti calcand, sa vietuim in buna cinstire si curatie, agonisind iertare de pacate si trecere fara primejdie in ceasul mortii, si cand vom trece noi intru nadejdea invierii spre viata de veci, pururea sa ne desfatam de preafericita fata a lui Dumnezeu Celui in Treime inchinat si slavit, cantandu-I cu toti sfintii: Aliluia!

 

Atenţie!!! O parte din cărţile mele vor fi prezente la Bookfest 2017


Voi anunţa mâine, 24 mai, exact numărul Standului din pavilionul C4. Va fi expusă şi cartea care va vedea lumina tiparului în noaptea aceasta: „De la Nuntă la Iad şi…drumul spre Lumină!”

carti pt Bookfestcoperta Drumul spre iad 1

La taifas cu iubirea, de Sf Valentin…


14 februarie 2017!!  Sa mai zic ca NU SUNT IUBITA!!Iata ce mi-a adus Sf Valentin!!! Se tine de surprize prin…Fun Currier!!! Acum, CALD, fierbinte!!! Nu pot decit sa ma bucur nespus de aparitia mea in aceasta Antologie cu GUSTURI RAFINATE, de la StarPRESS Vâlcea, fiindcă TEMA a fost…IUBIREA, iar eu l-am iubit si IL iubesc infinit pe cel despre care am scris, care a fost, este si fi-va vesnic…Avraamul meu!! Părintele Nicodim Bujor! Vesnica fie-i amintirea!antologie-1-anto-infopress coperta-4-antologia-infopress-cu-anto-cap-de-lista textul-meu-din-antologia-infopressmormint-crucea-pr-nic-buj-bun _dsc3224

Un GÂND pios dragului, scumpului si sfântului meu Părinte, protosinghelul Nicodim Bujor!!


Un GÂND pios dragului, scumpului si sfântului meu Părinte, protosinghelul Nicodim Bujor!!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

29/01/2017
Pe 30 ianuarie 2017 se împlinesc 6 ani de la plecarea la Domnul a celui mai drag mie dintre pământeni, Părintele, protosinghelul Nicodim Bujor.
La Comemorarea a 4 ani de la plecarea sfinţiei sale la Domnul, am reuşit şi am publicat câteva gânduri pe care le adunasem într-o…carte. Mulţumesc Domnului pentru bucuria aceasta!

Am vorbit şi am scris, am povestit despre Părintele Nicodim Bujor, despre cum era sfinţia sa, am spus în cuvinte simple şi uneori cu umor, unii ar zice ca, poate..cu prea mare „uşurinţă”, naraţiunea mea din carte părând unora o..snoavă, dar totu-i aievea, pur, natural, EXACT aşa cum a fost…, iar eu mărturisesc încă o dată, aici şi acum, că am întocmit cartea cu dragoste şi din dragostea ce-i port Părintelui şi am făcut-o cu credinţa că pomenirea lui va fi veşnică şi prin…mărturia mea!
Un singur lucru aş vrea să reamintesc acum, Părintele Nicodim Bujor este autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica (Acatist de o dumnezeiasca frumusete) şi, de-ar fi să fie osteneala lui doar întru aceasta şi tot ar fi trebuit să i se acorde de către UCENICII sfinţiei sale şi chiar de către BOR, o cinstire aparte! Dumnealui, DA, era un om, un monah tare smerit, dar..totusi! Sa-i dam „Cezarului” ce-i al „Cezarului!” Zic!
Eu, mă ţin de poala HAINEI lui şi-i trimit ACUM un gând şi-un strop de lumina din candela…

_dsc3221 _dsc3224 candela-pr-buj mormint-crucea-pr-nic-buj-bun

Bunul meu Părinte, Nicodim Bujor


Am mai scris despre „LUCRURILE” părintelui Nicodim Bujor.  Relaţia mea cu el -sau a lui cu mine ( Domnul ştie! )-, nu mai este niciun secret pentru nimeni. Am spus şi răs-spus…
  Ei, bine! În ultimul timp, cîteva luni bune, nu am mai avut parte de ceva demn de consemnat. Doar că mergeam şi aprindeam candela în micuţul Paraclis, unde sălăşluieşte BĂTRÎNUL meu, bunul şi blîndul Părinte Nicodim Bujor, alături şi dimpreună cu Maica Domnului şi  Sfînţii apropiaţi sufletului meu. La aprinderea candelei ( care, na’, se mai şi stinge dacă nu te preocupi ca ea să rămînă permanent aprinsă, plus că..vrăjmaşul, niciodată nu oboseşte. Uneori îşi permite să se  „giumbuşlucărească” şi-mi stinge candela, eu iarăşi o reaprind şi …tot aşa, de cîteva ori, pînă cînd ajung să schimb N fitile şi să-i spun franc BĂTRÎNULUI,  că eu am aprins-o pentru ultima oară, aşa că, să facă bine, să aibă grijă ca ea, candela, să nu mai fie la cheremul „cuiva”, ci să rămînă aprinsă prin grija dumnealui…Îl cam boscorodeam, recunosc! Dar, BĂTRÎNUL meu, scump şi drag, e învăţat cu „boscorodeala” mea. El îmi ştie toate neputinţele, fiindcă lui îi fac capul arşice…zi de zi, cu toate zdroabele şi „neputinţele” mele… 
  În ultimele luni, în afară de episoadele cu stinsul şi reaprinsul candelei şi cu cîte un mic schimb de replici şi priviri ( din care, recunosc, nu am mai înţeles mare lucru!!! ), nu s-a mai „întîmplat” nimic special…nu-mi mai repartizase de ceva vreme, porţia de zîmbet. Ba, parcă era chiar întristat, ceea ce nu era tocmai un semn bun.
  Azi, la prînz, am deschis calculatorul şi m-am dus să caut în mail ( Pe ecran am o fotografie de-a Părintelui Nicodim Bujor, în care sfinţia sa, binecuvîntează. Şi cu el, prin intermediul acelei imagini, ori de cîte ori închidd şi/sau deschid acel computer, „vorbesc” cu Părintele…de-ale noastre!!! ), şi pînă se derula operaţiunea de deschidere a mail-ului, îi zic Părintelui: 

–  Sărutmîna scump şi drag Părinte! Ce să fac? Deschid şi io, Părinte, în ideea că am să primesc vestea mult aşteptată. Dar, ce se putea „întîmpla” de aseară, de cînd am închis calculatorul ( mai exact astă-noapte!!! ) şi pînă acum??!! Însă eu, AM DREPTUL să sper, nu??!… Că d-aia strig la Dumnezeu! Ca să mă audă!!!… Cu-n pic de ajutor de la sfinţia ta, Părinte, sigur că..lucrurile s-ar putea..întîmpla!!…


 Recunosc, nu eram deloc încrezătoare; aşteptam un răspuns care ştiam că nu avea cum să vină atît de rapid. Nici Armata Salvării nu vine aşa prompt!!! Aşa că nici eu nu mă puteam aştepta la miracole. Părintele mă privea, parcă impasibil. În ultimul timp, simt că mă iubeşte mai puţin (Hmm). Nu ştiu dacă i-am dat motive, însă neştiind logica Sfinţilor lui Dumnezeu ( printre care, nădăjduiesc, că şi dînsul se află! ), nu pot analiza corect. Îi mai spun un sarutmîna ta, Părintele meu drag şi scump, îl mai asigur de dragostea mea, prin cîteva cuvinte, şi trec la rasfoirea mail-ului. Nu era nimic nou! Numai şi numai rahaturi fezandate, publicitatea care-mi intra cu anasîna şi căreia nu-i pot veni de hac!
Răsfoiesc prin calculator, boscorodindu-l pe BĂTRÎNUL meu şi reproşîndu-i că m-a cam uitat. Bătrînul schiţează, şugubăţ, un zîmbet discret.
  Slavă Domnului că, în sfîrşit, mai faci asta, Părintele meu drag!, îi zic, şi-mi continui răsfoirea.
 Răsfoind însă, gîndul îmi spune:
– Nu-i nimic! Acum, nu vei găsi nimic demn de luat în seamă, dar..orice se poate întîmpla în secunda următoare! La Dumnezeu toate sînt cu putinţă, că..”repede aleargă Cuvîntul Lui!”
– Da, gîndule! Cred! Doar că..mai cad şi eu în deznădejde!, îi răspund gîndului.
– Să crezi şi să nu te îndoieşti în inima ta!, mă asaltează gîndul.
– Offff, gîndule! De-aş putea avea aşa o CREDINŢĂ!…
Şi, pînă să mai am un schimb de „opinii” cu GÎNDUL, iată că intră un mail…
Nu era mail-ul aşteptat de mine, ca răspuns la un mail trimis aseară, însă era un răspuns la un alt mail, răspuns pe care-l aşteptasem, inutil, cîteva zile… la care renunţasem să mai aştept un răspuns, fie el şi negativ. Mail-ul conţinea un mesaj pozitiv!!!…
 Cu siguraţă că, peste ceva vreme, voi primi răspuns şi la mail-ul trimis aseară!, mi-am zis acum, oarecum, încrezătoare…
Slavă lui Dumnezeu!
Binecuvîntare scumpului meu Părinte Nicodim Bujor! Cel care mă îmbărbătează în căderile mele!IMG_6382
                                                                         
Antoaneta
7 aprilie 2014

S-a nascut…


8 aprilie 2015, Miercuri, s-a nascut…

Iat-o:

IMG_6382 IMG_6379 IMG_6381

Aceasta s-a facut spre Slava lui Dumnezeu, din dragoste si spre vesnica pomenire a celui ce a scris, cu dumnezeiesc har, Acatistul Sfintului Calinic de la Cernica, scumpului meu parinte, Nicodim Bujor (Avraamul meu) si spre cinstirea Sfintului Calinic, a carui praznuire se face pe 11 aprilie!

partial acatist calinic din carte Nic Buj goci about me Nu facem mare lucru

Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti!

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                     Dragul, scumpul şi sfîntul meu Părinte,

                                         Nicodim Bujor

             Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica

un “ilustru ..necunoscut!”-

                              PR Nicodim Bujor

                                               Cap l

                                         Privegherea

Pe 31 ianuarie 2011, luni seara mă aflam la căpătîiul părintelui Nicodim Bujor, la “catafalc”. I-am citit din Psaltire. Şi eu! Doamne, Slavă Ţie!…

Părintelui îi plăcea să-i citesc. Ştiam asta! Din repetatele vizite pe care i le făcusem, vreme de 6 ani, la Ploieşti. Aşa că, am făcut tot posibilul să mă “infiltrez” printre ştiutorii de carte şi printre “purtătorii de veşminte”, printre preoţii şi monahii prezenţi, printre rubedeniile şi apropiaţii lui, şi i-am dedicat, pe ultima sută de metri, o catismăntreagă! Slavă Tie, Doamne! I-aş fi citit pînă-n zori!!!…

Stăteam printre “nuntaşi” şi nu-ndrăzneam să ies în faţă, pentru că: nu aveam “haine de nuntă!” Nu-ndrăzneam să mă duc să-l îmbrăţişez. Să-i sărut mîinile cu care mă binecuvî-ntase de atîtea ori! Mîinile lui, cu care făcea adevărate tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, doar la o atingere! Mîinile, minunatele lui mîini, pe care, doar ce le atinsese de trupul meu -încovrigat şi înţepenit de paralizie-, ridicîndu-le mai apoi spre CER, dimpreună cu glasul său firav, spre binecuvîntare, că mă şi ridicase din patul bolii, în Ziua întîi a Paştelui 2005!…

Mîinile cu care mi-a dat -şi îmi dă!!!- mie, părintele Nicodim Bujor, atîtea Sfinte Binecuvîntări!

Nu-ndrăzneam să înaintez, din cel puţin două motive. Nu eram îmbrăcată conform cu starea momentului ( plecasem în fugă de le serviciu, după terminarea programului de 12 ore ) şi, mai apoi, mă temeam de stareţul nou instalat precum “cineva”de tămîie. Nu voiam să deranjez! Nu acum!..

Era acolo o “nouă orînduială” …care-mi “ucidea” orice speranţă. Călugării intrau în faţă. Apoi neamurile şi cei mai apropiaţi dintre apropiaţi. Cum să deranjez aşadar? Nici prinoasele pe care le dusesem, spre cinstirea părintelui, nu îndrăzneam să le scot la vede-re. Pentru că acolo nu erau mese. Era doar sicriul -pus pe o masă, pe post de catafalc- şi puţinii apropiaţi care reuşiseră să afle de “eveniment” şi-şi făcuseră apariţia la căpătîiul părintelui. Fiindcă eu cunoşteam, oarecum, “locurile” pe-acolo, prin Mănăstire, am încercat “ fac rost” de-o masă, dar un călugăr, străin mie, “m-a pus la colţ”. Şi-acolo am rămas multă vreme, suspinînd în sîn şi suferind în tăcere, precum un cîine pribegit. Eram, oarecum, stingherită. În alte împrejurări i-aş fi pus eu la index! Dar acum, în împrejurarea dată, am preferat să mă fac mică-mică şi să devin asemenea părintelui meu drag şi scump: silenţioasă!

Aş fi vrut să ies în faţă şi să strig: plecaţi de-aici! Plecaţi cu toţii! Voi nu vedeţi că eu sint aici? E al meu ! Al meu, nu al vostru!…Dar..n-aveam niciun drept!…

Cine eram eu?

Un oarecarr! Unul din mulţime!

Şi-mi venea să mai strig unora: Plecaţi de-aici! Ce vă tot fanfaroniţi atîta? Ce-i aicea? Circ?…

Dar, nu puteam! Nu puteam să-i fac părintelui meu drag şi scump –şi sfînt–  una ca aceasta!!! El niciodată nu ne dădea pe faţă “năzdrăvăniile”, aşa că nu era să fac eu acum una ca asta! Să-i dau pe faţă pe farisei???…Pentru nimic în lume n-aş fi putut să-i fac asemenea supărare părintelui…Drept aceea, m-am făcut mică şi-am tăcut, suferind în inima mea pentru “nedreptăţile” ce i se făceau celui care n-a supărat, niciodată, pe nimeni!…Cît şi pentru “nedreptăţile” ce mi se făceau, fără ca cei din jur să ştie măcar că mă nedreptăţesc…

O, scumpule şi drag părinte, Nicodim Bujor! Nu este zi dată mie de la Dumnezeu să nu-ţi sfinţesc pomenirea! Nu este zi în care să nu-mi răsune-n urechi toate binecuvîntările sfinţiei tale, cu care Dumnezeu a bucurat inima mea cea săracă şi îndurerată de atîtea necazuri, de ZDROABE şi neputinţe! Nu este zi în care să nu-mi amintesc şi să simt că: exişti pentru mine! Şi nu este zi, nici ceas, în care eu să nu dau Slavă lui Dumnezeu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de-a primi acele minunate, UNICE, Sfinte Binecuvîntări de care-am avut parte!

Scump şi drag părinte, Nicodim Bujor, îţi mulţumesc acum pentru tot!

Îti mulţumesc acum, pentru că n-am mai ajuns să vin şi să-ţi mulţumesc! Şi n-am venit, pentru că nu credeam că pleci!…

Ştiam că “vei pleca”, dar îmi refuzam mie însămi aceasta. Credeam că dacă nu vin, şi dacă nu vin o zi, două, nouă, nouăzecişinouă…mă vei aştepta aşa…pînă la sfîrşitul veacurilor!! Şi aşa, amăgindu-mă eu însămi, zi de zi…într-o zi…team pierdut! Team pierdut tocmai pentru că: nu voiam să te pierd!!! Şi am pierdut clipa în care ţi-aş mai fi putut spune, încă şi încă o dată: cît TE IUBESC!

Mă consolez cu ideea că ai reţinut măcar ceea ce ţi-am zis în acea zi de sfîrşit de octombrie 2010, în pridvorul chiliei de la Mănăstirea Cernica, cu două luni înainte de …”plecare”. Şi mă consolez la gîndul că ştiai, şi ştii, că te am în inima mea şi eşti aici, cu mine, mereu prezent!…

Ştiai de ce voiam să vin cît mai des la Ploieşti. Ştiai de ce o boscorodeam, în sîn, pe dna Mia ( Domnul să mă ierte!; Dumnezeu s-o odihnească în Pace! ), pentru că-mi era oprelişte uneori, cînd venean şi-mi spulbera toate sentimentele, toate trăirile…făcîndu-mă să aştept în..antecameră, chiar şi cîteva minuţele, care mie-mi păreau lungi cît veacul…

Mă consolez, drag, scump şi sfînt părinte Nicodim Bujor, la gîndul că ştii că eşti SPECIAL pentru mine!

Mă consolez la gîndul că, sfinţia ta, a îngăduit şi mîinilor mele să te hrănească! Îţi mulţumesc! Fiindcă-mi umpleai sufletul de mîngîiere şi de bucurie cînd făceai aceasta! Mai ales că te simţeam “complotînd” -cînd îţi strecuram, direct în gură, fructe proaspete ( din primul rod al anului )-, acoperindu-mă ca să nu mă prindă dna Mia. Şi păpuşoiul!! Era rod nou, părinte, şi-ai poftit! Iar eu te-am hrănit în ascuns, cu boabe de porumb fiert…

Şi mă consolez la gîndul că, da, am putut să-ţi aduc, în acea ultimă seară, la Cernica, un ultim PSALM! Un omagiu adus prieteniei noastre tainice şi…trainice!!

Nu uit cum s-au întors capetele celor prezenţi acolo, la catafalc, cînd eu, în blugi şi cu capul descoperit -cum plecasem de la serviciu- m-am postat în dreptul maicii care citea din Psaltire!  M-am postat foarte-foarte aproape de ea!! Şi-am stat acolo, stîlp, preţ de peste jumătate de ceas! Iar ea, “femeia în negru, maica, “nu înţelegea” ce caut eu –una în blugi şi fără basma pe cap!!!– acolo! La căpătîiul unui Avva! Citea, maica, nestingherită, ba chiar “înfruntîndu” în subsidiar, făcîndu-se că nu mă observă, deşi-i stăteam înfiptă-n  “coastă”, precum o ţepuşă!!!…

Te chemam în ajutor, în gînd, şi încercam să-mi fac curaj. Şi pentru că “femeia în negru” sorbea, cu lăcomie, catismă după catismă şi nu dădea semne că s-ar opri, nici că m-ar observa, m-am decis să-mi fac mai simţită  prezenţa, cît şi intenţia. Şi, într-un răstimp, m-am aplecat şi i-am zis franc, femeii, în ureche, ceea ce vreau! Aşa că..într-un tîrziu, pricepînd, ea s-a dat la o parte cu obidă!!! Iar eu, în cea mai grotescă ţinută, m-am prezentat Înaintea Domnului meu Hristos, cu inima ajunsă-n gît, bătînd să-mi spargă pieptul şi ţi-am adus, drag şi scump părinte Nicodim Bujor,..un ultim omagiu! Dar nu cel mai de pe urmă…

TE IUBESC!, părinte drag şi scump, Nicodim Bujor. Sfinte al lui Dumnezeu! Silenţios ai trăit, silenţios ai plecat!!!…

Ai plecat, dar…ne-ai lăsat un dar de MARE PREŢ! Ne-ai lăsat o valoroasă operă: Acatistul Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica! Ni l-ai lăsat nouă, tuturor românilor! Şi celor care n-au avut bucuria de a te fi cunoscut! Dar, ei, te vor cunoaşte de-acum prin mijlocirea Acatistului. Şi îl vor cunoaşte pe Sfîntul Calinic! Îl vor cunoaşte pe CEL Care v-a sfinţit pe amîndoi -pe sfinţia voastră şi pe Sfîntul Calinic-, ÎL vor cunoaşte pe Dumnezeu!

Ai plecat, dar…mi-ai lăsat un milliard de trăiri, de gînduri şi de amintiri frumoase! UNICE!

  Ai plecat, dar…nu m-ai părăsit! Eşti cu mine în fiecare zi! În fiecare ceas! Te port, drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor, în inima mea mereu-mereu!

Binecuvîntat să fie Dumnezeul meu, Cel Care m-a binecuvîntat pe mine cu bucuria de a mă bucura de binecuvîntările sfinţiei tale, sfinţite al lui Dumnezeu, părinte Nicodim Bujor!

 

                                    Înmormîntarea

Înmormîntarea părintelui Nicodim Bujor a fost scurtă, fără fast, făcută în pripă, rapid…pe o vreme cîinească.

Era un ger de crăpau pietrele….iar pe jos o gheţăraie de nu-ţi stăteau piciorele unul lîngă altul în mers, decît dacă erai foarte dibaci în patinaj artistic…Un participant din cortegiul funerar, un preot, a căzut şi şi-a rupt  piciorul, fiind luat cu Salvarea de acolo…

Totul pe jos, era..STICLĂ!!! Fusesem în seara precedentă înmormîntării la Priveghere şi căzusem prin curtea Mănăstirii de cîteva ori -de la poarta Mănăstirii pînă la uşa Bisericii fiind distanţă destul de mare- aşa încît adresasem, în seara aceea, suficiente “cuvinte de laudă” stareţului şi călugărilor care nu se îngrijiseră să presare nişte nisip sau un pic de sare pe alei…semn că puţin le păsa lor de BĂTRÎNUL NICODIM BUJOR şi de cei care urmau să ajungă la Cernica să-l petreacă pe ultimul..drum cît şi de credincioşii care veneau mereu, în număr mare la  Slujbă acolo!!!

N-am participat la înmormîntare. N-am putut! Pur si simplu n-am putut să mă duc să mă uit cum Avva al meu va intra în groapa aceea şi acoperit cu pămînt…

Nu era prima oară cînd aveam “neputinţa” aceasta. Mai avusesem trăirea aceasta şi la altcineva, un apropiat, care plecase la Domnul timpuriu..Prea timpuriu…

Înmormîntările şi mersul la Spital, în vizită la bolnavi, sînt două dintre lucrurile pe care, cu anevoie le fac. Şi dac-ar sta exclusiv în alegerea mea, nu aş face-o niciodată!

Dac-ar fi fost după mine, nici la înmormîntarea părinţilor mei sau la cea a celor doi fraţi ai mei, plecaţi prea de timpuriu, nu m-aş fi dus! Dar, na! Viaţa te obligă uneori, în mod paradoxal, să faci lucruri pe care nu îţi e la îndemînă să le faci!…

Nu mă dusesem la înmormîntare, aşa că am fost scutită să văd, pe viu, nişte “chestiuţe”, pe care le-am auzit, mai apoi, de la persoane de încredere…”chestiuţe” care m-au rănit profound cînd le-am aflat…Ierte-i Domnul! ( Pe principiul că: “poate nu ştiau ce fac!” Deşi..mă-ndoiesc de “neştiinţa” unora!!! )

Cert este că BĂTRÎNUL plecase, cum-necum, să-şi ocupe locul său din Cimitirul Cernica şi locul său de-a dreapta Domnului, unde era aşteptat cu dragoste de Maica Domnului ( pe care părintele Nicodim Bujor a adorat-o şi a cinstit-o cu mare evlavie ) şi  de Sfinţii lui Dumnezeu! Dar, cred că era aşteptat, mai ales, de către Sfîntul Calinic, cel pe care îl cinstise în chip deosebit şi căruia, cu credincioşie, părintele Nicodim Bujor îi alcătuise un dumnezeiesc Acatist! Acatist ce va rămîne peste veacuri, mărturie de credincioşie a părintelui faţă de Biserica lui Hristos şi mărturie de sfinţenie a bunului, smeritului meu drag, scump şi sfînt părinte, Nicodim Bujor!

I-am făcut colivă şi l-am pomenit, după aceea, cîteva zile consecutiv. Am umblat un timp mîhnită, cum nu mai fusesem la niciuna dintre multele despărţiri anterioare de unii dintre cei foarte dragi ai mei…printre care doi fraţi, mama şi tata, plus tatăl lui Erm ( care-mi lăsase un sentiment foarte ciudat, despărţire din aceea cu rupere de suflet, deşi nu-l cunoscusem decît cu vreo două săptămîni mai înainte de plecarea sa la Domnul. Acum mă gîndesc că, poate tocmai asta fusese tragedia, care mai apoi, s-a transformat pentru mine şi pentru Erm, într-o…dramă! Că nu-l cunoscusem şi nu ajunsesem la tatăl lui, la Spital, mai din vreme, la timp, ca să-l putem salva!!!, salvîndu-ne, oarecum, şi pe noi!…).

Am suferit şi sufăr după plecarea Părintelui Nicodim Bujor, precum un cîine căruia i-a murit stăpînul şi nu mai are cine să-l mîngîie…

Ajung la el, la locul din cimitir, arar, după cum rînduieşte Domnul… iar din pomelnicele mele este nelipsit, alături de cei dragi ai mei, care, şi ei, au fost chemaţi -unii prea de timpuriu!!- şi au plecat la Domnul! Candela  aprinsă pentru părintele, încă din 2005, din ziua în care l-am cunoscut, cînd era în viaţă, nu se stinge niciodată. Arde lîngă fotografia făcută atunci, fotografie în care BĂTRÎNUL nostru ne binecuvîntează pe toţi ce prezenţi atunci, acolo. Fotografia aceasta este cea prin care…comunic cu părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor! Prin intermediul ei ştiu dacă sînt în regulă sau nu! Ştiu dacă se va întîmpla ceva rău sau ceva bun în viaţa mea! Dacă voi avea bucurii sau tristeţi! Privindu-l, în fotografie, atunci cînd merg să verific flacăra candelei şi să-i adaug ulei, părintele îmi transmite stări diferite. Nu întotdeauna le percep atunci pe loc. Dar, nu trece multă vreme şi…înţeleg!!!

Cele mai importante trăiri legate de părintele Nicodim Bujor mi le exprim public pe  Blogurile mele sau le mai dezbat cu cîte cineva care l-a cunoscut. Dar sînt şi lucruri pe care doar părintelui Nicodim Bujor şi lui Dumnezeu le pot împărtăşi!…

Binecuvîntat fie Domnul Dumnezeul meu, Care m-a binecuvîntat cu bucuria de a-l fi întîlnit pe bunul, blîndul, dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor!

Binecuvîntat fie părintele Nicodim Bujor între Sfinţii lui Dumnezeu!

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

( Volumul este înTipografie şi va apărea pe 30 ianuarie 2015, cu ocazia comemorarii a 4 ani de la plecarea la Domnul a părintelui meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor. Volum ce i-l dedic cu nepreţuită dragoste! )

Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un..”ilustru necunoscut”.


                                 Capitolul 2

Pr Nic Buj, Leon si Anto

          Binecuvîntarea părintelui Nicodim Bujor

Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat… toată Darea cea Bună şi tot Darul Cel Desăvîrşit de la Dumnezeu, Pogorîndu-se de la Părintele Luminilor!, să te acopere pe tine copilul meu!”…

Acestea erau, în mare, cuvintele cu care era întîmpinat fiecare, atunci cînd îi trecea pragul părintelui. Aşa ne întîmpina, iar şi iar, pe noi, o trupă de neisprăviţi -între 7 şi 12, la număr-, ori de cîte ori descindeam, inoportun, în “teritoriile” părintelui Nicodim Bujor. De fiecare dată, cînd ajungeam la el, de cum îi treceam pragul, părintele ne întîmpina cu multă căldură, cu blîndeţe, cu chip luminos şi cu dragoste nemăsurată, ceea ce, personal, îmi umplea sufletul de bucurie. Era totdeauna primitor de oaspeţi! Fie ei şi “nepoftiţi”, aşa cum era trupa noastră…Răbdarea părintelui mă găsea de multe ori descoperită, căci era asemenea unui martir…părintele fiind foarte bolnav, iar noi nişte mici dar mulţi asasini. Îl găseam adesea în aşternut, palid şi “moţăind” ghemuit. Probabil că avea şi dureri, dar nu s-a văitat niciodată. El doar îşi cerea scuze că ne primeşte ..ghemuit. Apoi îşi începea binecuvîntarea cu glasul său firav dar cu solemnitate şi angajament… îmbrăţişîndu-ne călduros, pe fiecare, sărutîndu-ne pe frunte şi însemnîndu-ne cu SEMNUL CRUCII! Acum deveneam ai lui! Şi prin mijlocirea lui, ai lui Dumnezeu!…

           Vizitele la Ploieşti

Descindeam la Ploieşti ( oraş în care şi-a petrecut părintele Nicodim Bujor, mulţi ani  din existenţa sa ), destul de des ( dar nu atît de des pe cît ne-am fi dorit noi!!!),

aproape de fiecare dată, cu o “gaşcă” de vreo 7-8, uneori chiar şi 12 ( Cifra maximă “admisă” de “capacitatea” Break-ului meu, cu port-bagaj cu tot, cînd “necesitatea” o impunea şi …o impunea cam des!!! ), deoarece nu mă înduram să lipsesc pe vreunul de binecuvîntările părintelui…deşi…sincer, le-aş fi păstrat, doar pentru mine!!! Şi nu nea-părat binecuvîntările, cît pe părintele cu totul. Îl îndrăgisem încă din prima clipă şi sim-pla lui prezenţă era pentru mine o reală binecuvîntare…

Părintele, deşi foarte-foarte bolnav şi destul de înaintat în vîrstă ( avea 90 de ani cînd l-am cunoscut ), ne primea cu dragoste şi cu bucurie şi ne binecuvînta cu largheţe sufle-tească, după care ne puneam pe “taifas” duhovnicesc. El ne vorbea despe una, despre al-ta, iar noi eram ca nişte albinuţe care aveau de unde să culeagă nectar, de îndată ce FLOAREA  îşi deschidea petalele…Nu eram noi prea hărnicuţe, dar..mila lui Dumnezeu!

Apoi plecam zburdînd ca nişte miei, bucuroşi de “roadele” culese şi de revărsarea de bucurie cu care primeam aceeaşi, invariabilă, inconfundabilă, SFÎNTĂ binecuvîntare: ”Duhul Înţelepciunii, Duhul Răbdării, al Blîndeţii, al Gîndului Curat …Toată Darea cea Bună şi tot darul cel desăvîrşit, de la Dumnezeu, de la Părintele Luminilor, să se pogoare peste tine copilul meu!”…

     Gaşca; Radarul şi…radarul; “Descoperiri” şi poveţe

Nu ştiu cum se făcea, că oricît mă străduiam şi oricîte strategii inventam ca să pot ajunge măcar cu mai puţini, măcar în trei-patru, la părintele, de fiecare dată, ca un făcut, se strîngeau la “Johan” acasă ( punctul  de plecare ), cu mult mai mulţi decît numărul locurilor maşinii mele şi de fiecare dată, în drumul meu spre Ploieşti, eram în culpă, încălcînd flagrant Legea Circulaţiei, căci aveam, oficial, doar 5 locuri  pentru pasageri, iar eu îi înghesuiam pe toţi, ca pe cartofi, pe banchete, pe sub banchete şi prin…portbagaj, căci niciunul nu renunţa la a merge la Bătrînul şi zadarnic îi ziceam lui “Johan”:

-“Netrebnicule”, vin în mare viteză să te iau la “Bătrînul”. Vezi, nu mai trîmbiţa la în-treg cartieru’ că plecăm la Ploieşti, că te crăppp!!!..El, îmi răspundea, invariabil:

– Daa..a… Merge numai “Xtela” ( nevastă-sa ). Da’-l luăm şi pe Florin cu pruncii şi nevasta, pe Maria cu “smărăndiţele”…şi…că sînt aici, la noi…

– Nu-mi pasă de nimeni!!! Acum,“strecoarăte”, din casă, ieşi şi aşteaptă-mă la colţul străzii, că nu mai vreau să iau pe nimeni, de data asta! Am o “vorbă” să-i zic “bătrînului”, şi-i musai să merg fără “tămbălău”, fără “trupa de şoc!” În 10 minute ajung la  Cocărăscu!, îi ziceam. Aşa că: fă bine şi vino, la colţ, singur! Numai tu! Mă auzi?

– Da, fată! Numai eu!

– Slavă Domnului că ai priceput, “căpcăunule!, îi ziceam, şi-o tăiam la drum, strecurîn-du-mă “graţios” printre benzi, spre Cocărascu, pe Griviţa, ca să-l iau pe “netrebnic”. El era ghidul meu! Ştia drumul la părintele. Eu, deşi fusesem de N ori, nu reţinusem numele străzii unde locuia, nici puncte de reper nu-mi luasem. Drept urmare, nolens-volens, trebuia să merg în “tovărăşie”…

Tot el, “Johan”, mă dusese pentru prima oară la părintele Nicodim Bujor -spre Slava lui Dumnezeu!-. Şi pentru asta îi port recunoştinţă, deşi nu i-am mărturisit niciodată. “Netrebnicul!!!…” O să afle acum! Pe această cale… O să se mîndească nevoie-mare!!!.. Ori îmi mai dă o “blagoslovenie”, marca: By Alexie!..Domnul cu mila asupra mea! Şi asupra lui! Că avem mare nevoie!!!…

Dar la colţul străzii nu mă aştepta nimeni. Oi fi ajuns prea devreme!, îmi ziceam în sinea mea. Ia să cotesc, să intru pe Cocărăscu!…

Ajungînd în dreptul imobilului, trăgeam maşina cît mai aproape de trotuar pentru că strada era îngustă şi cu sens unic. Scoteam capul pe geam să mă uit în sus spre ferestrele “amicilor” mei. De sus, de la fereastră, îmi făcea bezele “Xtela”, nevasta “netrebnicului”, care, cu zîmbet larg, senin, mă îmbia să urc. Mă aştepta cu masa pusă  -de fiecare dată- şi cafeaua pregătită. Cum altfel?!!..( Făcea femeia asta o cafea, de numa’-numa’! Şi-o mîncare!! Mmm!!..-Mai tîrziu am “descoperit” şi “secretul”, dar…mult prea…tîrziu!…)

Mîncam hulpav, grăbit, ca să-mi fac mai mult timp pentru cafea. Singurul timp în care

nu zoresc: băutul cafelei! Mîncam, aşadar, repede, savuram “minunăţie de cafea”, după care îi zicem “netrebnicului”:

– Hai să-i dăm bătaie, că-mi pierd şiru’! Ş-apoi n-o să mai ştiu ce voiam să-i zic  “Bătrînului”…

– Stai, fată!, că n-a ajuns Maria. Ia vezi, “Xtela”, sun-o pe Maria şi spune-i că dacă nu intra pe uşă în secunda doi, o ia “mama cucului!”…

Xtela” se comforma rapid, şi, pe dată, “făcea rost” de “una bucată  Maria”, ”escortată” de cele “două bucăţele” ale ei: fiicele! “Smărăndiţele popii!!” Slavă Ţie, Doamne!, îmi ziceam, încercînd să-mi păstrez, oarecum, calmul…Bine că nu-s decît două!!!  ( Oricum făceau cît zece!!!)…

– Păi, nu era vorba că nu mai vreau un batalion, “escortă”, la drumul ăsta?, îi ziceam “netrebnicului”, trăgîndu-l deoparte, ca să nu audă “restul lumii”…

– Lasă-i, fată, să meargă, că au -şi ei- nevoie!!..mă copleşea el, cu zicerile…

– Bravos!! Ce-mi pasă mie?! Tu nu înţelegi că am O TREABĂ cu BĂTRÎNUL? Fierbe sufletu-n mine! Abia de am încropit 35 de lei ( în 2005 ), pentru 10 litri de benzină, şi tu, “netrebnicule”, îmi umpli maşina cu “neisprăviţi” să-i car? Şi mai iei şi plozii Mariei, să-mi împuie capu’ pînă la Ploieşti şi-napoi!!! Să ştii că nu opresc pe drum! …M-am săturat!!, îi ziceam cu obidă. Data viitoare, nu mai mergi nici tu! Nici “Xtela” ta! Plec singură!…SINGURĂ!!!

I-am zis asta, apăsînd silabele şi-am ieşit fulger din casă, trăgînd uşa după mine, nu înainte de a le spune tuturor, răspicat:

– Care nu-i în maşină cînd bag cheia-n contact, rămîne de căruţă! Să n-avem vorbe! Şi, nu uitaţi: faceţi-vă “nevoile”, că nu facem popas!…

– Aş!! N-aveam nicio şansă să pot pleca neînsoţită, pentru că toţi săreau ca arşi, aler-gînd, împiedicîndu-se unii de alţii pe scările înguste, în spirală, înghesuindu-se care mai de care să ajungă mai întîi în maşină şi să apuce un loc pe canapea. Cei mai molatici făceau drumul, pînă la Ploieşti şi-napoi, înghesuiţi printre banchete, iar leneşii, în port-bagaj. Şi nu ştiu să le fi fost ultra-comfortabil!! Dar, din dorinţa de-a ajunge la părintele Nicodim Bujor, suportau “tortura”…Eu nu-i cruţam. Goneam cît putea autohtona mea ( aveam, pe atunci, o Dacia Break, gri-metalizat, făcută pe comandă, într-o vreme cînd fusesem şi eu în bani!!!, prin 2004, înainte de paralizia mea…), şi n-o slăbeam nici măcar în “Zona Crepusculară” ( Bărcăneşti-Prahova), unde Poliţia Rutieră  ”plantase” succesiv vreo două-trei radare, aparate care mă “luau la ochi” de fiecare dată, fară nicio excepţie ( ba o dată, m-am trezit acasă, la vreo trei săptămîni după vizita noastră la părintele, cu “trei felicitări în plic”, toate emise în aceeaşi zi, made:  by Poliţia Bărcăneşti! Intervalele orare erau 4-7 minute distanţă. Măi să fie!!!..Şumahăr autohton!!! Nu le-am “onorat” nici în ziua de azi!…)…

Eram nerăbdătoare să ajung cît mai degrabă şi zoream cît putea motorul maşinii. De cum ajungeam, părintele ne îmbrăţişa şi ne binecuvînta, luîndu-ne, pe fiecare, cu ambele lui mîini făcute căuş în jurul capetelor noastre, şi începea: “Duhul înţelepciunii, al răbdării, al gîndului curat…”. Apoi ne făcea Semnul Crucii pe cap şi ne săruta pe frunte, după care, noi ne aşezam în faţa părintelui, pe nişte scăunele, ca la grădiniţă şi ..tăceam.

Tăceam!!! De parcă merseserăm pînă acolo ca să tăcem. Aproape că ni se auzeau răsuflările şi bătăile inimii, în liniştea care se aşternea în încăpere. Ne uitam la părintele, sideraţi parcă, în timp ce el stătea cu capul aplecat spre în faţă, tăcut, cu ochii închişi, cu cele cîteva fire de păr alb, lung, atîrnîndu-i drept pe lîngă obraji!! “ Ne cerceta!…”  Şi nici-unul dintre noi nu încerca să rupă tăcerea. Nu îndrăzneam să-i întrerupem gîndurile..

Aşteptam ca el să ne vorbească. Să ne pună întrebări…

Mă seca atitudinea noastră. Îmi ziceam în gînd: nimeni nu deschide gura să-l întrebe ceva!? Doar n-am venit pînă la Ploieşti să tăcem! Dar, probabil că fiecare dintre noi, aştepta ca celălalt să rupă tăcerea…Pînă la urmă o rupea părintele, cu întrebarea:

Cu ce-aţi venit copii?

– Cu maşina.

Şi cine-a condus?

– Antoaneta.

A cui este maşina?

– A Antoanetei, ziceau ei în cor.

Cam mult! Cam mult!..Cam mult 100!, zicea părintele, după o îndelungă tăcere…

Opsss!!! M-a prins radarul!, îmi ziceam, chicotind în gînd. Dacă scap la Bărcăneşti, ajunge la Ploieşti!!! [ Goneam cu 100, 120 şi chiar mai mult, de fiecare dată, în drum spre Ploieşti -deşi aveam dreptul la 50 sau 60 km/oră în cel mai fericit caz-  şi nu opream pe drum, pentru nimic în lume, puteau “să facă pe ei”, ”intruşii”. Afar’ de cazu’ în care vedeam fructe şi / sau flori şi opream ca să cumpăr pentru părintele meu drag şi scump…Nicodim Bujor. Îi plăceau florile, iar pentru mine era o reală bucurie să-i duc un buchet mare-mare din cele mai frumoase flori proaspete, de care părintele se bucura mult ( Le lua  în braţe şi le mirosea, strîngîndu-le la piept mai-mai să le strivească!! ). Şi-i  plăceau fructele, drept pentru care eu nu pregetam să cumpar “din drum”, ca mai apoi, cînd ajungeam la sfinţia sa, “să-l îndop” cu fructe de sezon. Făceam asta cu nespusă bucurie dar şi cu teamă să nu fiu surprinsă de către dna Mia,”patriarhul” părintelui Nicodim Bujor, care, dacă ne “prindea în ofsaid”, ne gratula cu “cartonaşe galbene” sau, dupa caz, chiar cu “roşii”, după care eram “suspendaţi cîteva etape!!!” De fapt, noi înşine “ne suspendam” şi nu ne mai duceam la părintele un timp ( ne era ruşine de dna Mia ) şi, aşa, dna Mia uita “nefăcutele noastre”,  iar cînd ne revedeam, după o vreme, ea era iarăşi foarte pietenoasă.. Şi ca să comitem “infracţiunea”, fără să fim “prinşi”, unul dintre noi, se “sacrifica”, lipsindu-se de bucuria de a sta cu părintele, şi o ţinea de vorbă pe doamna Mia,  în altă încăpere]…

Nu e bună viteza copii!, continua să ne zică părintele la plural, de parcă neisprăviţii de ocupanţi ai locurilor din maşină erau de vină că eu conduceam grăbit.

– Da’… nu e mult 100, părinte! Nu e mult!,…încercam eu timid, descoperindu-mă.

Nu e bună viteza copii!, vorbea ca pentru sine părintele.

– Ştiu că nu e bine, părinte. Da’ 100 nu e mult. Trec alţii, cu maşini “bune”, pe lîngă mine, ca racheta!! Dar..gata! O să încerc să nu mai fac! Promit!, îi ziceam îmbrăţişîndu-l. Da-i ziceam doar ca să schimbăm subiectul. Oricum după ce plecam de la Bătrînul, ”omiteam“ sfaturile lui, cît şi “promisiunile” făcute. Niciodată nu-mi ţineam promisiunea. Nici cînd Johan, care avea o frică morbidă de maşini, îmi împuia capul cu-a lui: “Lasă, fată, mai încet! Lasă, fată, mai încet!”, presărat, evident, din belşug, cu nişte drăgălaşe binecuvîntări… Nici chiar de dragul părintelui, pe care, personal, l-am îndragit din prima clipa cînd l-am întîlnit şi îl preţuiesc nespus! Viteza cu care mergeam nu o consideram însă o “încălcare a poruncii” sau a promisiunii. Nu mergeam cu viteză acolo unde şoseaua şi / sau traficul nu permiteau. Viteza de 100-120 la oră o consideram viteză de siguranţă…Şi-apoi nu eram de capul meu în trafic. Erau alte sute de “nebuni” care goneau şi mă obligau şi pe mine să fac asta, ca să defluiez traficul…

Apoi, părintele ne mai întreba cîte ceva despre viaţa şi activitatea noastră, ne dădea po-veţe, ne îndemna să citim ( sugerîndu-ne ce şi cum, neuitînd, niciodată, să ni-l amintească pe Gala Galaction, faţă de care, părintele Nicodim Bujor, avea o preţuire deosebită ). Ne povăţuia s-o cinstim pe Maica Domnului şi ne spunea că : “toată guvernarea lumii a dato Domnul Hristos, Maicii Sale, Fecioara Maria ”, şi că, prin mijlocirea ei, vom birui toate greutăţile şi ispitele, dacă o vom chema în rugăciunile noastre şi dacă o vom cinsti aşa cum Însuşi Fiul ei, Iisus, a cinstit-o! Apoi ne binecuvînta pe fiecare, ne îmbrăţişa şi plecam.

Întotdeauna plecam foarte bucuroşi de la părintele, dar uneori plecam mai buimăciţi decît ne dusesem. Avea părintele un dar de a ne băga în ceaţă, de numa’-numa’! Ne vorbea în pilde, trecea pe lîngă “subiect” cu nişte parabole pe care noi habar n-aveam să le tălmăcim. Pînă la Bucureşti, plus trei săptămîni după vizitele noastre la părintele, mă întrebam: ce anume voise să ne transmită? Şi, mai ales, cui se adresase? Căruia dintre cei prezenţi îi “plasase bomba sub capotă?”…

Personal, eu nu eram total străină de spusele Bătrînului. Mă cam “prindeam”, dar, de fiecare dată, în egoismul meu, speram că vorbele părintelui, nu erau, poate, pentru mine. Ci pentru un altul dintre noi. Fusesem doar atîţia!!…Şi, mă amăgeam zicîndu-mi: cu sigu-ranţă că nu pentru mine a vorbit! Mai ales dacă ceea ce reieşea din parabolele lui, nu prea suna a bine… Dar, aproape de fiecare dată, după un timp, realizam că taman despre mine fusese vorba în ..propoziţie!!!…Şi că, în fapt, mie mi se adresase părintele, fară să preci-zeze persoana.

      “Popică”; Port-bagajul şi..Poliţia Rutieră

Eram un grup, de vreo 7-9-12 ( şi chiar mai mulţi, dupa caz! ), care-l “inoportunam”, destul de des ( repet, nu atît de des pe cît ne-am fi dorit noi! ), pe părintele Nicodim Bujor, cu prezenţa noastră. Mergeam de fiecare dată cam în aceeaşi formulă. Era Johan şi Xtela, Florin cu nevasta şi cei 2 copii, Clau şi Maria dimpreună cu cele două “smărăndiţe”, era unul Marian, ”student” pe la Şcoala de Cîntăreţi. Mai erau două fete, una Mary şi una nu mai ştiu cum o chema, Flori parcă, era unul Serafim, de făcea pe schimonahu’, şi mai era…”popică”, alias ”Părintele Ioan”, cum îi ziceau cei din grup ( afar’ de mine! ), şi cum şi el pretindea să i se spună. P-ăsta-l căram, aproape de fiecare dată, în port-bagaj…

El, chipurile, era smerit, şi ca să nu mai fie ceartă, pentru că nu încăpeau atîţia în maşină, nici dacă-i condensam, el, “popică”, se “smerea” şi, aşa îmbrăcat în nedespărţita-i reverendă şi cu rucsacu-n spate, pe dată se băga în port-bagaj. Plăcerea era de partea mea!!! Făceam slalom pe caldarîm, frînam brusc ( deh’, traficu’!!… ) după care iarăşi por-neam în trombă şi iar frînam brusc…Păi, nu? Voia omu’ smerenie!!! Îi ofeream şansa…

De regulă ţineam deschis capacul care acoperea portbagajul din interiorul maşinii, ca “popică” să aibă aer, să poată respira. Dar, într-una din zile, co-partenerii de trafic, care veneau din sensul opus, mă flapsau în disperare. Era “semn” că pe traseu “e hingherii!!”… Eu, care eram “în culpă”, cu “mortu-n portbagaj” ( cu popică )şi cu maşina încărcată full cu “personaje”, am înţeles rapid pericolul care mă putea paşte, dacă mă opresc băieţii cu ochi albaştri de la Rutieră, aşa că trag pe dreapta şi-l acopăr pe “părinţelu’ Ioan” cu-o pătura, înghesuindu-l bine printre nebunia de băgăjeturi, apoi trag capacul interior al maşinii subliniindu-i grav:

– Să nu scoţi un chiţăit, dacă mă opresc “hingherii”, că te crăp ”părinţele!” Ai auzit? Bagă bine la cap! Că, dacă faci o mişcare greşită şi te află ăştia în portbagaju’ meu, şi-mi “comfiscă” cumva permisu’, te crăppp!!! Nu înainte de-a-ţi tunde barba şi a-ţi scoate ifosele de “mare Avă” din capul ăla sec al tău!…

– Stai liniştită, soră Antoaneta, că nu-ţi fac eu probleme!!!, încercă el să mă liniştească.

– Mă, tu m-ai auzit? Să n-aud musca-n portbagaj, că dai de belea cu mine! Şi nu-mi mai zice “soră” că mă scoţi din uz! Ieşit din gura ta, sună a blasfemie, ”netrebnicule!” Scuteşte-mă, cu apelativu’! Dacă mai zici o dată “soră” te leg fedeleş şi te agăţ de roata maşinii! Bagă-ţi mintea-n cap şi vezi-ţi de “sărăcia” ta!…Hai, şi să nu-ţi aud respiraţia ( Făceam asta pentru că mă scotea din uz cu “pioşenia” lui )!!, îi mai zic, trîntind apoi, capacul portbagajului maşinii peste el, după care, demarez uşor, după cuvîntul Legii ( din “Zona Crepusculară BărcăneştiPrahova; Potrigrafu” etc..), încercînd să ţin kilometraju’ sub 50. Aş!!!…Nu ştiu cum se făcea că acul urca, inevitabil…Şi  doar  nici n-am atins acceleraţia!!!…dar ce să faci…dacă am “picior cu greutate!!”…

 “Băieţii buni” şi cu ochii-albaştri, vigilenţii ( !!! ), de la Rutieră …m-au tras pe dreapta, cîteva sute de metri mai încolo. Opsss!!.. “Începe dansul!!!…”

– Sublocotenent Vasilică Anăstăsoaie! Poliţia Rutieră Prahova! Actele la Control!, vă rog.

Erau deja pregătite şi puse pe bord. Totdeauna, cînd plecam la Ploieşti, aveam Actele ( toate ) gata pregătite, ca nu cumva să întîrzii prea mult cu staţionarea, la un eventual control. Era, practic, imposibil să nu fii oprit şi / sau “luat la ochi” de RADARELE vigilente din  “Zona Crepusculară”  Bărcăneşti de Prahova!…Dacă scăpai la dus, prin cine ştie ce minune, “te luau” la-ntoarcere! Era regulă generală. Şi-apoi, pînă “dădeai la pace” cu ei, îţi lua vreme!!…

– Be my guest!, îi întind actele, triumfătoare, adăugînd: “sublocotenente” …( Sublocotenent??!! “Piesă Rară”  în traffic! )…

Ştiam că am încetinit la limita “siguranţei” şi că nu aveam niciun motiv să mă tem. Credeam că m-a oprit pentru depăşirea vitezei, iar eu eram tare pe poziţie ştiind c-am ţinut “caii” în frîu. Sublocotenentu’ Vasilică Anăstăsoaie se aplecă şi-şi băgă capul pe geamul maşinii şi …numarăăă!!!..Scoate capul din maşină, se uită lung şi întrebător la mine! Eu mă uit tîmp la el! El nu vorbeşte, eu nu vorbesc! Fiecare aştepta! Sublocotenetului nu-i ieşea ceva!! Îi dădea cu virgulă!!!…Îşi scoate cascheta, se scarpină-n creştet, bagă din nou capul pe geam ţinîndu-şi cascheta-ntr-o mînă şi… iar numără! Îşi extrage capul din interiorul maşinii mele şi ”intelligent”, mă-ntreabă:

– Cîţi pasageri aveţi în maşină, stimată doamnă?

– Păi…cîţi v-au ieşit?!!, îi zic complice…

– ??!!!…Oricît m-aş fi străduit, îmi zice isteţul, “numărul ocupanţilor, nu concordă cu locurile legal autorizate pentru transport  persoane ale maşinii pe care o conduceţi!”

– Mdaa?!!!…

– Se reţine permisu’!, zise el. Şi sesizînd, imediat, ironia din glasul mda-ului meu, rutieristu’ continuă: şi talonul! ..Vă “prescriu” şi o “mică” amendă…Şi.. asta se va solda şi cu cîteva ..puncte!!!, mă gratulează triumfător, sublocotenetu’ Anăstăsoaie Vasilică, ofiţer de Bărcăneşti, Prahova…

– Nu-i cam în extenso “partenere?Şi talon, şi permis, iar pe deasupra mă mai gratulezi şi cu-n bonus!!! Eşti tare generos!! Mulţam’ fain! Dar..nu primesc!, îmi încerc eu norocu’.

– Păăiii, asta e! Aţi încălcat Art X, din Cod Rutier Y şi bla..bla…şi.. bla..bla..…conform cu bla..bla…dă el mai departe cu gura, enumerînd articolele Codului Rutier în vigoare, pe care eu le încălcasem “flagrant”…

– Hellooo, partenere!!! Stai calm! Mă laşi fără lăscaie? Şi fără permis!!! Şi fără…Nu vezi că am o căruţă de plozi în maşină? Sînt toţi bolnavi! Nu vrei să ştii de ce boli suferă!!! Tre’ s-ajung cu ei la Mănăstire, la Ghighiu! La Icoană! Ia colea bancnota asta şi…”nu m-ai văzut p-aici!” Ia colea !, îi zic fluturîndu-i bancnota de 50 de lei, pe sub ochii lui “albaştri”. Cum ai zis ca te cheamă?  Să te trec la Acatist! ( Pentru “merite deosebite!”..zic în gînd. )

– Anăstăsoaie!, îmi răspunde el, oarecum, derutat.

– Ia notaţi, mai, careva! Notaţi: A-năs-tă-soa-ie!, le zic celor din autoturism.

– Anăstăsoie şi mai cum?, îl întreb. Numele de botez, te rog!, îi zic tupeist.

– Anăstăsoaie, răspunde el absent, ca şi cum n-ar fi fost vorba despre el…şi se pune pe scris Procesul-verbal de amendă…pe capota maşinii mele, ştergînd praful gros ( maşina mea-i mereu prăfuită, arar o spăl!!, şi-atunci, imediat, vine..ploaia!! ) cu uniforma lui, care arăta ca… scoasă din cutie.

– Hai, frăţicule, că-n banii ăştia îmi speli şi maşina!, îmi venea să-i zic, dar simţind că e cam groasă treaba, am schimbat gama, şi-i zic pe alt ton:

– Domnule sublocotenent Anăstăsoaie ( reţinusem, în sfîrşit, care-i este numele; aveam o problemă: niciodată nu reţineam, din prima, numele celor de la Rutieră, cînd mă opreau în trafic; personal nu mi se părea..demn de reţinut ), uite cum zic să facem ( îi zic dîndu-mă jos din maşina şi apropiindu-mă de el ): îţi dau bancnota asta ( una de 50; valoare mare pentru acea vreme! ), şi dumneata, în schimb, te faci că n-ai văzut cîţi pasageri am în “autohtonă!”  Îmi returnezi actele şi mă laşi să plec, fiindcă tare mă grăbesc!! Şi-apoi,  p-ăştia mici, nici pasageri nu-i poţi numi!… Hai fii bun!..

– Doamnă, ia deschide ‘mneata portbagaju’!, îmi zice isteţu’, uşor iritat…

O, my God!!! ( am înlemnit! )…Domnule poliţist, da’..ce crezi dumneata că aş putea avea în portbagaj? Ne ducem la Mănăstire, la Ghighiu, să ducem copiii ăştia, că-s bolnavi ( şi am indicat o boală incurabilă  -nu eram prea departe de adevăr, numai că “micuţii noştri” sufereau, mai cumplit, de “obrăznicită cronică”- ), să ducem ceva prinoase şi să ne-nchinăm la Icoana Maicii Domnului -Făcătoare de minuni-, după care mă duc, să duc pruncii ăştia ( şi-i arăt pe cei  4  “plozi’ pe care-i ţineau părinţii lor în braţe -care constituiau “pasagerii în plus”- şi care, din cauza căldurii -era iulie-, dar, mai ales, din cauza problemelor de sănătate, chirăiau ca din gură de şarpe!!…), la un ..SFÎNT, aici, în Prahova domniei voastre, la Ploieşti. Că sînt bolnăviori! Sîntem aşteptaţi! Iar dumneata mă ţii în loc, tăindu-mi elanul.Tocmai mi-ai înterupt un “act de caritate!, îi zic, încercînd o glumă..( proastă, evident )!….Şi-i ziceam asta, în timp ce încercam “inutil” să deschid portbagajul…care, ca un făcut, se blocase !!…I-am dat cheia, rugîndu-l pe el să încerce.  Mi-era totuna, de-acum!…Talonul era la el, permisul era la el…Procesul-verbal era pe jumătate scris, iar pasageri aveam vreo 9, plus “popică”-n port-bagaj, în loc de 5…

– Voiam să văd dacă aveţi roata de rezervă, dar..lăsaţi, doamnă! M-aţi convins!…Uitaţi actele! Şi…aveţi grijă cum conduceţi! Drum bun!, îmi zice, cu bunăvoinţă neaşteptată, ofiţerul.

– Mulţam’ fain!, “partenere” ( nici nu ştii ce “roată de rezervă” faină am, în port-bagaj!, îi zic în gînd ) Ia bancnota, te rog! O meriţi!..

– Nu, doamnă! Păstraţi-o şi cumpăraţi micuţilor ceva dulce!…

– Aşa am să fac! Mulţam’ fain! Domnul să te răsplătească!,”partenere” ( Îmi placi! Eşti “isteţ”, foc -?!- şi..pe deasupra miroşi a parfumuri brănduite!, îmi venea să adaug. Dar, am tăcut mîlc.). Să ai o zi faină!, îi mai zic, şi o iau din loc, nu cumva să se răzgîndească.

Am demarat în trombă, făcîndu-i bezele!!..Îmi îngheţase inima cu mîna pe portbagaj. Băgasem cheia în broască şi răsucind, mă gîndeam, cu groază, la ce faţă va face şi cum va reacţiona poliţistu’ cînd, după densitatea populaţiei din autoturism, îl va mai “descoperi” şi pe “popicăal meu”, pe părinţelu’ Ioan, încolăcit acolo, printre băgăjeturi, îmbrăcat în jerpelita-i reverendă şi cu smeritu’ lui fes călugăresc tras pînă peste sprîncene, plus proverbialul lui rucsac, care puţea de numa-numa, căci uitase de curînd, în unul dintre buzunarele laterale, nişte ciuperci culese din pădure, şi ciupercile se-mpuţiseră-n buzunarul ăla, împuţind totul în jur…iar el circulase lejer, singur în compartiment, neînghesuit de nimeni în tren, de la Vîlcea la Bucureşti, de nu ştia nici el ce noroc dăduse peste el şi de ce culoarul trenului era arhiplin, iar cei care deschideau uşa compartimentului în care se afla el, în loc să intre să ia loc -fiindcă erau locuri libere-, strîmbau din nas şi închideau uşa pe dianfară, după care se adăugau şi ei înghesuielii de pe culoar, alături de ceilalţi călători. Le-o plăcea în înghesuială!, îşi zisese părinţelu’, tolănindu-se, fericit ca un motan, pe toate banchetele rămase libere pe toată durata călătoriei…Îl luasem în grabă, pe ultima sută de metri de la gară şi acum se afla înghesuit printre bagajele portbagajului maşinii mele. Cred că visa la comfortul sporit al compartimentului din trenul cu care tocmai venise la Bucureşti, cu doar 30 de minute-n urmă…Era cît pe ce să mi-l descopere poliţistu’ de la Rutieră, cît şi garanţia mea, sigură, de a rămîne fără permis, fără talon, plus un bonus consistent în lei…

Dumnezeu Atotputernicul n-a îngăduit însă ca poliţistul Anăstăsoaie să dea nas în nas cu “preacuviosul” nostru “părinte Ioan”, zis Erminigheld!!!…zis Costeluş, zis…( Doamne, cum şi-o mai zice acum? Aud cum că s-ar fi preoţit “de-adevăratelea” pe la nuş-care-biserică paralelă cu Bor.)

Slava Ţie, Doamne! Mi-a trebuit ceva timp ca să-mi revin! Încercasem să mă ţin tare şi mă consumasem energetic la maxim! Mi-am revenit la chiotele ocupanţilor maşinii şi la chirăiturile copiilor plictisiţi şi lipsiţi de aer condiţionat. Autohtonei mele îi lipsea “opţiunea”. Aveai o alternativă totuşi: puteai ţine geamul des-chis! Numai că se lăsa, mai apoi, cu..nevralgită acută…

Ne-am continuat, drumul spre Ploieşti veseli nevoie-mare, făcînd bancuri pe seama “isteţului de la Rutieră”. Ne permiteam, deh’!…

Cînd am ajuns la Ploieşti, am coborît grăbiţi din maşina, cu mic, cu mare, am încuiat maşina şi am intrat la părintele. Părintele ne-a binecuvîntat pe fiecare, aşa cum făcea de obicei, după care, noi ne-am aşezat pe scăunele cu gînd să ne punem pe “tăifăsuială”. Părintele stă ce stă, fără să scoată o vorbă, apoi ne întreabă:

Mai e cineva de venit? Îşi roteşte privirea peste grupul nostru, ca şi cum ne-ar număra…şi nemulţumit de socoteală, ne scanează iar şi iar…Nu-i ieşea nicicum…aşa că întreabă din nou:

Mai e cineva de venit?

– Opss!! “Netrebnicilor!!!”, l-am uitat pe “popică”-n portbagaj, le zic, şoptit  ( chicotind totodată ), celorlalţi. Duceţi-vă careva şi-l scoateţi! Şi aduceţi-l aici!, ca să-i iasă numărătoarea părintelui, că altfel stăm pînă mîine…

Se duce unul, descuie port-bagajul, îl scoate afară pe “popică”, şi-l aduce în încăpere. Părintele vorbeşte ca pentru sine:

Ştiam eu!…Ştiam eu!…Măi copii, măi!..Măi copii!!!…Năzdrăvanii!!!..

Nimic nu-i era ascuns părintelui. Ne “dibuia” pe dată. Nu puteai să-l minţi. Nici nu  aveai curaj să-i spui vreun neadevăr…Noi nu-l minţeam pentru că, îl iubeam. Doar mai omiteam cîte ceva…Iar el nu ne certa niciodată!

Dacă se-ntîmpla să ajungi la părintele, dacă aveai o frămîntare, o problemă de conştiinţă ceva, de cum intrai pe uşă, imediat după ce ne binecuvînta pe fiecare-n parte, dumnealui aducea vorba despre acel subiect, dar, în parabole. Noi, cel mai adesea, nu ne dumiream, atunci, pe loc, ce anume tot vorbeşte el acolo…în anecdotele lui…

Mi-aduc aminte că o dată, eu adusesem la părintele nişte oameni, care aveau nişte probleme de sănătate ceva mai…delicate, probleme despre care eu nu ştiam nimic atunci. Am avut o perioadă cînd îi tot căram, ba pe unul, ba pe altul, pe ici-pe colo, pe la părinţi îmbunătăţiţi, pentru vindecare şi ajutor. Şi adesea umpleam maşina cu persoane despre a căror “biografie” nu ştiam nimic. Şi aşa am ajuns să car şi pe cîţiva care aveau..”tulburări de posesie” ( ca să zic aşa ), dar despre care, evident, eu nu ştiusem dintru început. Ba pe unii i-am cărat chiar mult şi bine, pînă mi s-a descoperit chestiunea. Aşa a fost şi în cazul despre care vreau, doar în treacăt, să amintesc.

Descinsesem la părintele, ca de obicei, în grup masiv. Umplusem casa cînd am ajuns! Ne primeşte Bătrînul nostru cu binecunoscuta-i binecuvîntare, ne îmbrăţişează duios, pe fiecare, apoi, noi, ne aşezăm cuminţei pe arhicunoscutele scăunele, ca la grădiniţă, şi aşteptam, aşa cum o făceam de obicei, ca părintele să ne vorbească. Toţi tăceam! Părintele stătea pe marginea patului, cu capul aplecat spre înainte şi nu scotea niciun sunet. Noi aşteptam tăcuţi, cu respiraţia tăiată. Tăcerea părintelui se prelungea. Atmosfera devenea apăsătoare ( pt mine ). La un moment dat, părintele se apleacă mai în faţă şi-i numără unuia dintre băieţi nasturii de la vestă. Avea o vestă neagră, gen călugăresc. Şi numără Bătrînul: 1, 2, 3, 4, 5. După care îl întreabă pe băiat:

Dar ceilalţi doi unde-s?

Ăla nu zicea nimic.Doar se uita siderat la părintele. Părintele iar numără cu voce tare: 1, 2, 3, 4, 5.

Lipsesc doi! Unde-s ceilalţi doi?, îl întreabă părintele pe băiat. Ăla, se uită la nasturi, şi-i numără şi el, tacticos, după care-i zice părintelui:

– Atîţia am! După care-i zîmbeşte, “enigmatic”, părintelui.

Măi, ce-are ăsta de se hlizeşte şi nu-i zice părintelui cîţi nasturi are amărîta aia de vestă a  lui?, mă întrebam eu nedumerită. Şi mai ales, ce “i-o fi venit” părintelui, de, în loc să ne vorbească, să ne mai dea ceva nectar, ceva cuvînt de folos, să ne mai întrebe de viaţa noastră, să ne mai povestească despre Mănăstire, despre trăirile lui, “îl pasionează” acum nasturii “neisprăvitului” ăstuia!, mă frămîntam eu, în sinemi. Dar, n-am glăsuit. Mai am şi eu, unori decenţa să tac! Ce-i drept cam rar, da’..bine!

Aici sînt numai 5, dar ai 7! Ai 7!!!, precizează sfinţia sa. Unde-s ceilalţi doi?, insistă părintele cu întrebatul, scotocindu-l pe ăla prin buzunare. Şi tot scotocindu-i aşa, prin buzunare, numai ce se ridică de la unul dintre buzunare clapeta. Şi dedesubtul ei, trona ..”nasturele!!!”.

Apoi, nu a mai fost decît o chestiune de timp ca să-l dibuiască şi pe “celălalt”, la cel de-al doi-lea buzunar, sub clapetă  ( Stătea “pitit” acolo, ca să nu-l “dibuiascăBătrînul!!! ; şi să-i dea la..corniţe! ).  Părintele însă, l-a scos la lumină” şi i-a numărat apoi “pe toţi”, avînd, de data aceasta, clapetele scoase din buzunare, şi nasturii trecuţi prin clapete. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, numără părintele. L-a apropiat, apoi, pe băiat de pieptul lui, i-a pus mîinile căuş în jurul capului şi i-a zis o rugăciune, mai mult şoptit. Ăla a stat ca un mieluşel blînd, n-a zis nici mîrc. După care hlizea tîmp, şiret şi tăcut, ca năucul, spre surprinderea mea! Noi, sau cel puţin eu ( unii dintre cei prezenţi ştiau, fiind ei, dimpreună, chiar “coparteneri” întru “năstruşnicii!!!” ), n-am înţeles nimic atunci, din toată “schema!” Apoi, cu mult mai tîrziu, mult-mult prea…tîrziu ( pentru mine! ) “mi s-a descoperit”,  acel “mister”. “Mister” despre care nu vreau să vorbesc mai mult… aici.

Părintele era extrem de discret şi foarte delicat. Şi era foarte atent cu noi! Nu ne-a certat niciodată! Ne vorbea cu blîndeţe, şoptit. Niciodată nu ni se adresa la singular ori la persoana întîi, să zică ceva de genul, asta să faci tu, asta să dregi tu, atunci cînd era de faţă cineva. Ci ne zicea, la plural, spre ex:

Mergeţi la Sfîntul Calinic şi vă rugaţi, dacă aveţi vreodată vreo problemă! Şi Sfîntul vă va ajuta! Opsssss! Ia de ghiceşte! Cui i-o fi zis Bătrînul nostru asta?, ne-ntrebam de năuci. Dar, după o vreme “descopeream” fiecare-n dreptul lui, cu cine vorbise părintele-atunci.

                                                 Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Aventurile unei credincioase în luptă cu sistemul, de Aureliu Goci


Aventurile unei credincioase în luptă cu sistemul…

                                  de Aureliu Goci

                           ( scriitor, critic literar)

Antoaneta Rădoi dovedeşte un real talent literar, rafinament estetic şi o adevărată rigoare epică. „Povestind” ( aparent ) nişte banale încurcături personale sau nişte disproporţionate confruntări cu diverse ( şi puternice ) instituţii ale statului, autoarea construieşte remarcabile arhitecturi narative, pline de haz ( dar şi de semnificaţie ) şi care se urmăresc în relatarea surprinzător de dinamică şi revoluţionară, cu sufletul la gură. De fapt, personalitatea autoarei -care nu este o natură conflictuală, nu are nicio statură impunătoare, ba dimpotrivă!- este îmbibată de un spirit de dreptate şi de un elan al echităţii care determină să intre în contradicţie cu anumite forţe decizionale, de la înalţii BOR, pînă la miliţienii tablagii care îşi răsucesc mîinile pe şosea şi doinesc a jale cu fluiericiul.

  Autoarea e un adevărat personaj de epopee care atrage toate necazurile şi suportă nedreptatea, impostura şi toată cohorta de agresiune din partea forţelor represive şi discreţionare. Ea nu admite nici cel mai mic afront şi, chiar dacă pare -numai apare- o victimă sigură şi, oarecum, inocentă- ei bine, nu este!

  Fiinţa minionă şi blîndă, se transformă într-un redutabil adversar, capabil să se înfrunte cu giganţii puterii şi ordinii publice şi, pînă la urmă, chiar să cîştige!

 Textele ei, care nu au cum să fie încă romane ( fără nicio idee de construcţie ), înregistrează aventurile unei luptătoare care se simte neîndreptăţită în lupta cu oamenii şi instituţiile. Talentul ei narativ rămîne fermecător. Autoarea ştie să convertească în „poveşti nemuritoare”, mici întîmplări sau incidente generate însă de un om pragmatic care deţine nu numai spiritul justiţiar, ci şi talentul evocativ de a face din orice relatare anostă o poveste credibilă. De exemplu, eu ca cititor, nu pot să-mi dau seama cîte din întîmplările relatate sînt reale şi cîte înventate, adică texte ficţionale. Concluzia mea nu face decît să evidenţieze capacitatea de invenţie, de a spune poveşti cu totul credibile. Cred că cele mai multe sînt şi verificabile, adică demonstrabile cu documente şi martori, dar toate intră sub cupola ficţiunii. De fapt, calitatea primordială a autoarei rămîne instinctul prieteniei, voinţa şi talentul de a trăi şi socializa în mici comunităţi de prieteni -şi în această zonă acţionează talentul portretistic, chiar genial tipologic al Antoanetei Rădoi, care surprinde exact şi cu acurateţe diversitatea caracterelor umane. Apar oameni cu mare credinţă, binefăcători dar şi excesivi, grandomani în tot ce fac, spirite avide de putere, lăudăroşi, vicleni, împăciuitori, rataţi, din toate sferele profesionale şi/sau artistice. Ochiul neîndurător al autoarei înregistrează totul, cu o înaltă rezoluţie a adevărului, avînd încredere că poate face dreptate cu ajutorul lui Dumnezeu.

  Povestitor universal şi, în acelaşi timp, personaj principal, narator înzestrat şi fidel, şi, în acelaşi timp, protagonist al acţiunii, autoarea Antoaneta Rădoi deţine, instinctiv, măsura echilibrului în aprecierea situaţiilor umane conflictuale şi talentul narativ, modalitatea de a relata cu fidelitate şi semnificativ. Ea potenţează oralitatea familială, spiritul popular, la fel cum făcea, în urmă cu un secol şi jumătate, într-o altă zonă socială, Ion Creangă. Autoarea identifică sigur centrul de greutate al evenimentelor relatate şi marchează firesc substanţa socială a întîmplărilor care provin dintr-o zonă puţin cunoscută -lumea bisericii. Nu se fereşte de pitoresc, ba, chiar, aş zice că, uneori, îl caută, nu evită caricaturalul şi tuşa groasă în portretizarea acelor caractere care îi incită interesul. Povesteşte uşor şi atractiv şi nu-i lipseşte nici spiritul de construcţie, de a contura o arhitectură epică, oricît de fragilă. În plus, există şi o solidaritate discretă cu această lume ficţională, elaborată şi selecţionată din elemente preluate din universul real al Bisericii Ortodoxe.

Expunerea e vie, dinamică, şi reflectă foarte sugestiv, „fotosinteza” vieţii, din care nu lipsesc cruzimea, violenţa, nedreptatea. Spiritul colocvial, de „gaşcă”, nu opresează şi nu elimină sentimentele nobile şi judecăţile subtile, într-un discurs unitar şi convingător expresiv. Distincţiile narative şi opţiunile specifice personalităţii autoarei nu o opresc să aibă atitudini şi poziţii contrastive. Faptul că este credincioasă, un spirit cu adevărat religios, nu o reţin să emită judecăţi criticiste asupra înaltului BOR, iar spiritul său de dreptate se activează cînd sesizează inechităţile şi tranzacţiile pe care le operează pe şosea agenţii de circulaţie care fac ordine şi dreptate după raţiuni financiare personale.

  Ar mai fi de adăugat că texte scrise de Antoaneta Rădoi nu ţin deloc de registrul „prozei feminine”. Fără lirism şi subiectivitate, căutînd, dimpotrivă, o exprimare exactă, obiectivă, mulată pe dimensiunile şi distorsiunile realităţii.

Şi nu lipseşte o anume gravitate, să-i spunem chiar, solemnitate a atitudinii narative.

Sînt convins că autoarea Antoaneta Rădoi îşi va lărgi universul creativităţii sale narative, că va elabora romane adevărate cu largă perspectivă socială şi profundă complexitate epică.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

  Recomfortantă în vremurile noastre,  în care tinerii se constituie în grupuri „tematice”: „pasionaţi de rock”, „băutori de bere al halbă”, „fanii net-ului (sau internetului)” sau mai ştiu eu ce, este ideea că există şi grupuri de iubitori ( şi practicanţi ) ai credinţei, comunităţi constituite în spiritul credinţei creştine. Pentru Antoaneta Rădoi însă, totul este firesc, normal, în firea lucrurilor. E miraculos, dar mai există tineri care-şi structurează existenţa pe spiritul unităţii religioase ortodoxe.

  Credinţa are două deschideri, spre moralitate şi spre estetică, împlinind deci binele şi frumosul. Genul acesta de naraţiune eu îl definesc ca boccaccesc ( de la Boccaccio ), pentru că o poveste nu se termină niciodată şi fiecare poveste atrage altă poveste, pînă rămînem definitiv în ţara poveştilor. Iată cum spune acest lucru, Antoaneta Rădoi: „ca să spun în ce împrejurări l-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor, ca să arăt frumuseţea sufletească a părintelui, să vorbesc despre căldura inimii lui, despre blîndeţea, răbdarea şi dragostea sfinţiei sale, trebuie, înainte de toate, să vorbesc despre alte întîmplări pretrecute cu mult înainte, cît şi despre anumite persoane şi „personaje”…între care îmi duceam existenşa sau care-şi duceau existenţa pe lîngă mine”…

                                                 Aureliu Goci -scriitor; critic literar

                                                            27 dec 2014

                          

           ( Cuvînt Înainte, scris/spus de scriitorul şi criticul literar Aureliu Goci, pentru cartea: „Dragul, scumpul şi sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, un…ilustru necunoscut”, carte care, cu binecuvîntarea lui Dumnezeu şi a Cuviosului meu drag, pr Gavriil,  va apărea în inauarie 2015 -carte care ar fi trebuit să apară încă din 2012, în semn de mare preţuire pentru BĂTRÎNUL Nicodim Bujor   -Autorul Acatistul

Puterea Rugaciunii


” Şi cînd staţi de vă rugaţi,  să credeţi că aţi şi primit ceea ce cereţi în rugăciune,  şi veţi avea!”,  zice Domnul Hristos.
Eu nu am o asemenea mare credinţă,  dar..de rugat,  mă rog.  Cu nădejde uneori,  şi fără  nădejde de cele mai multe ori…
Am intrat în colaps.  La toate capitolele!  Prin urmare şi la capitolul nădejde. Dar..m-am rugat.  Şi răspunsul la rugăciune, nu a întîrziat să vină.  Iată un exemplu ( dintre multe ):
Împrumutasem cuiva, acum vreun an  ( 2012 ) o sumă importantă de bani, şi ca de obicei, după zicala: „dacă dai, pe urmă n-ai!”, persoana respectivă s-a …volatilizat. Nu mai trecea pe la mine, nu mai răspundea la telefon, iar eu nici unde locuia şi/sau lucrează nu ştiam. Aşa că..ce-mi mai rămînea de făcut? Să mă duc la Poliţie, nu mă prea îndemna cugetul, iar faptul că nu aveam nume, adrese, etc, mă obliga să stau în loc, şi să-mi fac MEA CULPA, pentru prostia de care am dat dovadă, împrumutînd unei necunoscute o asemenea sumă.
Faptul ca fusesem escrocată, îmi ceea un oarecare discomfort psihic ( cît şi financiar, evident ) şi totodată mă scotea din uz. Dar ce mai puteam face?…N-aveam decît să strig acum la Dumnezeu, Care poate orice!
Eu împrumutasem de la cineva, la urgenţă, suma pe care o „împrumutasem”, mai departe, „pt o săptamînă”, chipurile, unei femei, despre care nu ştiam decît că se numeşte Maria, că este „bolnavă de cancer”, că.. a avut o fiică, Adriana -care a murit de leucemie, prin 2005-, şi acum, femeia, Maria, are o Fundaţie, care „se ocupa cu..bolnavii de cancer”….”Ocupatie” pe care „o practică”, cu succes, împreună cu fiul ei, avocat, pe numele lui Traian…Prin urmare, am fost asigurată, că voi primi suma pe care i-o împrumutasem, „pentru o săptamînă”. Actele Fundaţiei respective, păreau a fi în regulă, şi  azi, 10 oct 2013, ştiu, fiindca azi am aflat, ca Fundaţia aia chiar există…Deşi..mai bine n-ar mai fi existat!!! Căci atunci mai puţini oameni, de bună-credinţă ( sau fraieri, ca mine!; Dar Mare-I Domnul! ) ar fi fost escrocaţi, înşelaţi, de către avocatul Traian şi de către mama sa Maria…Dar să vedeţi cum am aflat…
După un an întreg de aşteptare ca femeia, dna Maria, să vină cu banii pe care eu i-i împrumutasem, pentru un „scop nobil”, chipurile ( mă „ameţise de cap”, îndrugîndu-mi , lacrimogen, o poveste despre un copil bolnav de cancer, internat într-un spital din Italia, bla..bla…) , mi-am dat seama -intr-un final dramatic!!!-, că am fost escrocată de un cuplu, mamă şi fiu (!!!), şi totodata, am realizat că nu am cum să dau de ei, nici măcar cu Poliţia ( pentru că nu aveam date despre ei; nu avem numele lor întregi, nu ştiam unde locuiesc, nici măcar Cartierul; nu aveam pe cine reclama de escrocherie, căci nu ştiam decît că, pe femeie o cheamă Maria, iar pe fiul ei Traian, căreia ea, mama , îi zicea Vasilică, ori cu asemenea date, nu ai cum să te duci să reclami la..Politie!). Mai ştiam de la mamă, că fiul ei era avocat şi că acum urmează cursurile Facultăţii de Teologie la Sibiu. Dar ce era real din toate astea?!!…

 De vreo cîteva zile, imi venise un gind, si anume, sa-i pun la rugaciune. Pe principiul „la Dumnezeu toate sint cu putinta!”, m-am pus pe strigat la Dumnezeu, făcîndu-mi, evident, MEA CULPA, pt prostie. Şi I-am zis Domnului meu Hristos aşa: Doamne, Tu ştii nerozia mea, căci Tu ştii toate şi vezi toate! În acelaşi timp, Tu eşti CEL Care pe toate le poţi! Tu eşti, Doamne, Cel Care ai pus în pieptul meu inima pe care o am!( As fi vrut sa-I zic pe shleau, ce fel de inima imi daduse, dar, cum, cu Hristos nu e voie sa vorbesti in jargon -dupa naduful inimii-, m-am revizuit, rapid, si am gasit de cuviinta sa procedez in consecinta, sa ma arat smerita si inteleapta macar in rugaciune, fiindca Domnul meu, imi daduse cu generozitate intelepciune si pricepere, numai ca eu, nu le pusesem in aplicare, asa ca, macar acum sa fiu un pic, intelepata!!! Acum nu-I puteam reprosa nimic lui Dumnezeu, prin urmare, trebuia sa fiu umila! Si am continuat, zicindu-I: Tu, Doamne,  ştii împrejurările în care am făcut acest gest! Căci nimic nu-Ţi este străin! Fă aşadar, cum numai Tu ştii, şi adu-o pe Maria, de unde-oi şti Tu, că, uite m-a escrocat! Că eu nu am de unde s-o iau, dar Tu, Doamne, Tu ştii şi unde şade, şi ce face, şi că împreună cu fiul ei, Traian, îsi rîd de mine, acolo unde-or fi! Doamne, Tu ştii că n-am credinţa aceea ca să pot muta şi munţii, dar, Te Rog, dă-mi, şi mie, CREDINŢĂ, măcar cît un firişor de nisip!……………………………………………………………………….
Mă rugasem cîteva zile la rînd, şi mai apoi şi pe la 8 ale dimineţii de 10 oct 2013, puţin bosumflată că atîrnasem în pat (din pricini obiective, însă; vertebrala mea îşi face simţită prezenţa, şi-i nemulţumită de felul în care am tratat-o de-a lungul vremii!!!; iar acum..mă pune la colţ!! ), mai mult decît îmi puteam permite, iar acum timpul nu-mi prea mai îngăduia să stărui în rugăciune, şi să-I spun Domnului toate cîte mă apăsau. Bătrînul, dragul, scumpul şi SFINTUL meu părinte, Nicodim Bujor ( un mare duhovnic,  „un ilustru necunoscut”, Autorul Acatistului Sfintului Calinic de la Cernica ),  îmi surîde enigmatic ( ca de obicei! ), din fotografie ( Pr N Buj, este un preot care a trecut la Domnul la virsta de 96 de ani, si cu care eu am avut si am o relatie..speciala! Iar eu, ii port o cinstire deosebita, si in acest sens inca din 2005, de cind era in viata, ii tin aprinsa, la o fotografie a sa, o candela. Si ori de cite ori merg sa mai schimb fitilul, sau sa mai reaprind candela, care se mai si stinge, mai schimbam o opinie -doua…), deşi eu nu văd „rostul” voioşiei lui! Eu sint plina de naduf si de zdroaba, iar lui ii arde de zimbete!!! Îi mulţumesc pentru că face asta, deşi eu nu eram într-o formă deloc propice surîsului, aşa ca nu i-am întors surisul, ci doar am zis:
– Zimbeşti, părinte! Numai tu ştii, părinte drag, ce motivaţii ai! Numai tu şi Dumnezeu! Eu nu! Dar, măcar sînt ceva mai bucuroasă pentru că te văd radiind. Ştiu, din experientă, că ăsta-i semn bun! Dar, oare, ce mai e bun în viaţa mea!!!!, îi zic, totuşi, BĂTRÎNULUI meu Nicodim Bujor -care-mi zîmbea continuu, enigmatic,  din fotografie-, şi plec, mulţumindu-i, şi mulţumind Sfinţilor mei ocrotitori, precum şi părintelui Boca, prezent şi el pe acolo, într-un portret pictat…la dimensiuni gigantice

Pr Boca, ce-i drept, mă cam stinghereşte. O dată pentru că mă jenez să mai stau şi eu, în voie, cu MOŞU’ meu, Nicodim Bujor, la „şuetele” noastre obişnuite. Doi la mînă, pentru că, mă priveşte încruntat, criticist, iscoditor, sfredelitor, din portretul-gigant…Dar, na! Mi-am asumat, oarecum, prezenţa lui aici, în casa mea!!!…………………………………………………….
Plec, în sfîrşit la servici, nepermis de tîrziu! Deşi n-aş prea avea motive să mă grăbesc, decît doar, dintr-un bun-simţ îndelung exersat. Pentru că nu mă dă clientela afară din Magazin! În ultimul timp, cam de prin  2011,  ( de cînd Patriarhia noastră prin „sfîntul ei sinod” au decis să mă „decimeze”, dîndu-mă din doi în doi, drept „miel de junghiere”, pe mîna Garzii Financiare  -„dintr-o prea-plină duhovnicească dragoste de semeni”!!!-, pentru că, chipurile încalc Legea Monopolului Bor ), vînzările au început să scadă şi au scăzut zi de zi, an de an, iar acum sînt…zerooo, aşa încît nu mai ştiu încotro o să-apuc…si..Merg la Magazin doar aşa, în virtutea inerţiei!…

Şi dacă tot am întîrziat, mă taie capul, să mă duc să-mi caut ghete. Fac precum americancele cînd îs stresate: merg la shoping! Numai că americancele au şi cu ce!!! În fine! Eu n-am mai intrat într-un Magazin să cumpăr ceva pentru sufletul meu, de nu mai ţin minte!!!

Plec, aşadar, de-acasă, destul de tîrziu şi fără prea mare tragere de inimă, şi nici cu responsabilitatea că m-ar putea aştepta vreo bătrînică, la uşa Magazinului, pentru vreo punguţă cu tămîie. Să m-aştepte!, mi-am zis! Destul îi aştept eu, pe toţi, de atîţia ani, zi de zi, iar ei întîrzie să apară!!!..

O tai pe Lipscani. Mă întîlnesc cu o veche cunostinţă, tăifăsuim, „lejer” ( în sensul că am făcut o serioasă „Analiză de Valoare”!!! asupra cîtorva cunoscuţi, fără să ne pese de timp; de Domnul nici atît!!!…) ceva vreme, după care, mă abat din drum, şi mă îndrept spre Biserica Sf Antonie, de lîngă Curtea-veche.
Ce-ar fi să intru un pic să mă închin! Că aici e ctitor Sfîntul căruia-i port eu numele!!! Să mă ajute, şi pe mine, să-l port cu cinste şi cu demnitate! Că..am mare nevoie! Şi, poate împuşc doi „iepuri”, că poate o fi la slujire şi un părinte pe care-l cunosc,  si stiu ca are „mina buna”, si poate-mi da, şi mie, o binecuvîntare pt ziua de azi, să-mi meargă şi mie bine!!!, îmi zic, cu nădejde de data asta, şi..intru.
Preotul acela nu era, dar era..Sfîntul Antonie! El nu pleaca nicaieri. Bisniss-ul lui e sa stea acolo, si sa ne astepte sa-i spunem pasul! Aşa că am îngenuncheat şi i-am zis Sfîntului  Antonie două vorbuliţe, după care am zbughit-o pe uşă…avind in mina cele două turtici cumpărate în mers, de la un Butic din apropierea Bisericii ( Turtici din alea turcesti; imi plac de mor!; pentru turticile astea, le-am iertat turcilor toate nelegiuirile pe care le-au savirsit asupra stramosilor mei!!!: desi..si stramosii nostri le-au cam tras-o pe la apa neajlovului si nu numai!! ) Cumpărasem 2, cu ideea ca una să i-o dau părintelui pe care-l cunosteam, iar cea de-a doua s-o mănînc eu. Din una deja începusem să mănînc cu poftă! Pe cealaltă, pentru că pe părintele nu-l găsisem, ca să i-o dau, o înghesuiam în rucsac, cu gînd s-o mănînc mai tîrziu, la muncă. Dar „omul din căruţ”, care se afla imediat în afara gardului Bisericii, „m-a convins” dintr-o singură privire, să mă privez de „dreptul” meu la pita aia minunată!!! Aşa că „am  plasat” din mers, cu largheţe de inimă, turtica ( gîndindu-mă că: mi-ar plăcea să mă întîmpine Domnul Hristos, la cea de-a doua venire a Sa, cu turtici din astea!!! ), şi grăbesc pasul spre intersecţie.
Ajunsă la semafor ce-mi văd ochii?!!! Pe doamna careia îi împrumutasem acum un an suma de bani!!! Dimpreună cu iubitul ei fiu, Traian Vasilică!!! Oauuuuuuuu!! Mamulicăăăăă!!! O my GOD!!!…” Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt lucrurile mîinilor Tale, şi nici un cuvînt nu este îndeajuns spre slava Măreţiei Minunilor Tale!”, mi-am adus aminte, instantaneu, de aceste cuvinte pe care, scumpul meu părinte Nicodim Bujor, mi le spunea să le zic, şi cărora eu nu le înţelesesem, pînă acum, sensul real…Sau, mă rog, atît de… „authentic de real”, ca acum…

  Primul instinct a fost acela să mă înfing în ea ( ei! ). Dar Îngerul meu bun şi inteligent, s-a opus, şi mi-a şoptit:
– Stai pe loc! Dă-te-n spate, ca nu cumva să te vadă cît ţine semaforul roşu! Apoi urmăreşte-i!… Azi vei afla adevărul despre ei! „Fii, aşadar înţeleaptă precum  şerpii!”, mi-a venit, din strafund de minte, sfatul…
Mulţam Îngeraşule scump!..

L-am ascultat cu credincioşie şi supunere!

S-a dat verde la semafor. M-am luat după cei doi.  Surpriză Mare!!! Au intrat în Tribunal. Eu după ei!…
Şi uite-aşa, am ajuns să descopar despre femeie, ceea ce nu descoperisem într-un an de căutare…căci am luat de la avizierul Sălii de Judecată, numele, nr de dosar, şi cu acelea, am purces la întrebări pe scumpul şi foarte preţiosul GUGĂLICĂ…
Gugălică să trăiască!!! Domnului, Slavă! Sfinţilor, cinstire! Maicii Domnului, binecuvîntare! Îngerului meu Păzitor, mulţumire!
Şi nu pot să nu adaug, din nou, cele pe care le-am învăţat de la părintele meu drag, scump şi sfînt, Nicodim Bujor: „Mare eşti, Doamne, şi minunate sînt LUCRURILE Mîinilor Tale! Niciun cuvînt nu este îndeajuns, spre Slava Măretiei Minunilor Tale!”
Acum ştiu de ce era Bătrînul meu Nicodim Bujor atît radios, dimineaţă!!! El ştia dinanite cele ce aveau să urmeze. Eu, nu!

Acum ştiu, o dată în plus, că: „mult poate rugăciunea stăruitoare”!