Posts Tagged ‘poet’

Autorii primului număr al revistei „Convorbiri literar-artistice” (dec 2017)


Revista „Convorbiri literar-artistice nr 1 arată aşa:

 

Coperta 1

Caseta redactionala

Autorii care au publicat în primul  numar sunt (ordine aleatorie):

Alexandru Ionuţ Mihai(proza)(    )

Marilena Ioan (dramaturgie) (    )

Marian Nencescu (proza) (   );

Liviu Stelian (pictura)(   );

Julian Radu (caricatura)(  );

Dinu Stefan Lucian (grafica) (  );

Iulia Ramona Niţă (grafica)(   );

Andreea Dumitru (arte vizuale)(  );

Mihai Catruna (grafica)(   );

Ioana Stuparu (poezie)(     );

Raluca Ignat Mirela (proza/poezie)(   );

Dan Tipuriţă (poezie biogenetică)(  );

Ştefan Apostol (cronica de film) (  );

Magda Băcescu (poezie) (  );

Cristina Creţu (poezie/proză) (  );

Simona Dobrin (poezie/proză)(  );

Robertp Kuzmanovic (poezie)(  );

Ionuţ Luca (poezie/proză)( );

Gabriela Banu (proză)( );

Ada Nemescu (poezie)(  );

Virgil Ursu Munceleabu (poezie) ( );

Aureliu Goci (proză (  );

Marian Ilie (poezie) (  );

Victor Atanasiu (proză)(  );

Adriana Pavel (proza/poezie)(  );

Alexandru Nicoară (proză) (  );

Aura Dan (proza/poezie) (  );

Antoaneta Rădoi (proză)(  )

”Te salut, Voievoade”, de Sebastian Drăgan


Sebastian Dragan în Targoviste, Dâmbovița, Romania.

sebastian dragan

Te salut, Voievoade !

De când te-ai înălțat
suntem mai mici și maica ta, limba română
nu mai e a noastră.
Au siluit-o și-au sfârtecat-o ereții,
ciocoii noi și grofii,
valeții
Din Răsărit și din Apus
cu toții,
netoții
Te salut, Voievoade! Pe-aici
s-au pus lupii paznici la stână și pradă
ne pradă până și sângele supt din țâța de mumă
Codrul tău a căzut sub topoare
Plopii nu-s
s-au dus la Viana și s-au făcut
brichete, peleți și rumeguș pentru
curva de europă
Lacul a secat doar miasma morții mai dăinuie
cu parfum de nuferi
Teiul nu ne mai străjuie
Sub domneasca-i, dumnezeiasca-i floare
Te salut, Voievoade!
România la care visat-ai
s-a cocoșat sub duhoarea hoției
și-a putreziciunii jafului
pe vecie
Ce de cuvinte năvălit-au
peste leșul limbii române, Voievoade!
Ca viermii și mușița hăcuit-au
Crezul, silaba și dorul și Doina
Pe-aici e politically correct
să nu te mai cântăm, Voievoade!
Să nu mai oblojim ROMGLEZA cu versurile tale
să nu mai pomenim nevermore de-un răstignit
atât de hulit În fiecare an epigonii te mai omoară odată
și-ncă odată și-ncă odată și încă o-da-tă
fiindcă ei știu, de fapt, că n-ai murit niciodată
Te salut ca pe-un sfânt Voievoade!
Sebastian Drăgan, 14 ianuarie 2016

Păşesc anevoie prin hăţişuri de vers…


Eu, despre mine, pot spune că…sînt un stînjenitor monument de superficialitate şi uneori fac Gafe monumentale! Odată, fiind invitată la un Cenaclu Literar, tot ascultînd poezele, din pricină că mă hlizeam, nevoie-mare, împreună cu prietena mea Ylonka, moderatoarea se-ndreaptă cu microfonu’ spre mine şi vîrîndu-mi-l, intempestiv, sub nas, mă-ntreabă ce părere am despre poezie şi despre poeţi, iar eu, mai în glumă mai în serios, am zis, senin: Poeţii?? Nu-mi plac poeţii. Pentru mine, ei sînt doar nişte… poeţi!!!  Wow!!! Ce afront! A luat cerul foc!!!….Pardon, AULA… A fost supărare mare!! Unii nu şi-au mai revenit nici azi, deşi eu am explicat în mai multe rînduri că făcusem doar…o glumă. Proastă! dar..glumă!!!

În AULĂ, majoritatea, erau …poeţi! Aşa că…mi-am cam dat foc la valiză, cum se zice! Ce curaj nebunesc pe mine? Să-i înfrunt aşa făţiş, chiar in casa…poeziei….

Am plecat de la acel Cenaclu, oarecum, fără să am senzaţia că cineva-mi va purta ranchiună. Dimpotrivă, chiar mai glumisem cu cei prezenţi acolo. Îi mai „ciupisem” eu, mă mai „ciupiseră” ei, dar, seara fusese frumoasă. Crezînd ei că sînt o novice în materie de poezie, ori de-a dreptul o..lipsită de cultură, ca să mă pună în inferioritate, chiar „m-au invitat” să le recit, în fine…a fost fain…Ne-am despărţit, inclusiv de moderatoarea respectivă, cu îmbrăţişări. Abia după, cînd i-am „cerut” accept pe pagina de Feisbuc şi nu mi-a dat niciun „semn”, mi-am dat seama că…”doamna poetă”  avea resentimente faţă de..ingrata de mine, care nu făcusem altceva decît o glumă pe care…poeta din ea, n-o gustase!…Ceilalţi care fuseseră prezenţi acolo, îmi dădeau „semne” că sîntem ok!…

La următorul Cenaclu la care fusesem invitată, doamna care-mi ignorase „cererea” pe Feisbuc, „se şterge” de mine şi …trece mai departe, ca şi cum eu nu aş fi existat, iar ea, „se lovise” de-un copac. Îşi făcea pozele, ca un paparazzo în misiune, plin de rîvnă, ignorîndu-mă, ori de cîte ori era nevoită să se intersecteze cu mine. O urmăream prin „ochiul” camerei mele de filmat. Ce mîndră era de succesul ei! Fotografia pe toată lumea, se îmbrăţişa cu toată lumea, îi gratula pe toţi, mai puţin pe mine şi pe prietena mea Yle. Acu’, io mi-s mai puţin sensibiloasă, sînt aşa..a..a.. „mai butuc”, vorba părintelui Teofil Pârâianu („orbu de la Sîmbăta”; fie-i vesnică pomenirea! ), mă mai fac şi că nu observ cînd cineva se dă important (fără sa fie!!) prin jurul meu, dar Yle, Yle, niciodată nu rabdă! Ea nu îngăduie nimănui s-o calce pe bătături…

Credeam că tipa, doamna care mă ignorase pe Feisbuc, mă ignoră aici, la Cenaclul acesta, numai pe mine. Dar, nu. Ea se purta la fel şi cu Yle. Iar Yle nu avea decît vina de a fi…prietena mea şi de a fi fost împreună cu mine la Cenaclul acela în care eu am avut „nesimţirea” -citez din clasici în viaţă!!!-  să spun că…nu iubesc poezia, iar poeţii, pentru mine sînt doar…nişte poeţi!!!

Apoi, cînd se făcu de doişpefărăzece ( noaptea; tiii, ce onoare mi se făcuse!!!. Ca un „invitat” ce eram!!! la acel Event), numa’ ce mi se dă, şi mie, în sfîrşit, cuvîntul, să-mi expun, şi eu!!!, „creaţia”…

Nu poetică, ci..prozatoricească….

Cei prezenţi acolo, plictisiti, după 5 ore de şedere acolo, grupuri-grupuri, zumzăiau gălăgios, ca albinele dintr-un stup cînd vine vreme rea…Părăsiseră locurile şi erau care- înotro, pe la Bar, pe la  Washington DC, care înghesuindu-se unul în altul pe după colţuri. Nimeni nu mai asculta pe nimeni, toata lumae vorbea cu toată lumea, în timp ce unul de-al lor se expunea pe Scenă, de-a surda. M-am dus, subit, cu gîndul la părintele Vasile -Dumnezeu să-l ierte!, că trecu la Domnul-, care dacă te prindea „zumzăind” în Biserica pe care o păstorea, îţi dădea un „bonus”, canon, 500 de metanii înainte de culcare, ceea ce însemna că, pe tine, un neisprăvit de mirean, neobişnuit cu pravila, te putea apuca, nu numai dimineaţă, pînă să le faci, dar te putea apuca chiar şi a doua dimineaţă şi chiar a treia!!!  sau chiar Revelionu’, aşa că, urcînd pe Scenă, loc din care vedeam poeţimea disipată, zumzăind fiecare pe limba lui ameţită de prea multă..”poezie”, îmi venea să le strig zumzăitorilor:

-Gurrrrrraa, neisprăviţilor! Ia, să-mi faceţi înainte de culcare 500 de metanii! M-aţi auzit???…

Urc pe scenă şi.. cu voce baritonală, mă prezint, de-a răsunat AULA! Microfonul, care nu-şi găsea, nici el locul -cum nu şi-l găsise toata seara „doamna paparazzo”; cea care mă ignorase pe Feisbuc-, se scurge pe stativ …în jos. Dau să m-aplec după el. Îmi cad ochelarii. Un domnişor, inginer de sunet (Hmm, „inginerii” ăştia!!! Numai lor nu prea le iese..ingineria!!!; De curînd chiar, am filmat  chiar la..Clubul înginerilor şi..nu le mergea..sunetul!!! Ingineria-i grea dom’le, precum ..carnea de porc!!!),  aleargă pe scenă să m-ajute. Încearcă, inutil, să convingă microfonul să stea..cuminte-n stativ…Hîrtiile pe care-mi notasem cîteva cuvinte „ajutătoare” spiciului, mi-au zburat, ŞI ELE!!!, graţios, în picaj…În fine…

Stabilizăm, oarecum, situaţia microfonului, îl punem sub „ascultare” , adun spiciul de pe jos, recuperez ochelarii şi purced la lecturare…din toţi bojogii.

Lumea, ca la un semnal, s-adună de pe unde plecase, ia fiecare loc in bancuţă şi ascultă….cuminţică.

Ca să-mi spăl păcatele faţă de „doamna paparazzo”, care încă mai păstra în „procesor” gluma proastă pe care io o făcusem la adresa poeţilor -fără intentia de-a aduce cuiva vreun afront, dar cu ideea că poeţii pot gusta o glumă, chiar şi una proastă, aşa cum avusesem eu „inspiraţia” să fac atunci, la acel Cenaclul moderat de domnia sa- şi ca să-i arăt că nu urăsc poezia şi că poeţii nu-s pentru mine doar  nişte… poeţi, mă dusesem în acea seară acasă, pentru că-s un BUN CREŞTIN, îmi făcusem, afar de mea culpa, şi vreo patrijde’metanii, şi m-am pus pe scris..poezie! Iată ce-a ieşit!

Păşesc anevoie

uimit

prin hăţişuri de vers

de cuvînt rostit

„emanat” scrupulos,

şi simt că mă pierd

şi-mi vine

să m-ascund

de-al meu gînd

căci mă tem

să scriu

fiindcă nu ştiu ce să spun

ce să scriu, cum să scriu

ce să spun

ce să pun în cuvînt

căci nu ştiu

nici nu vreau

nici nu pot să m-avînt

într-un CRÎNG ce-i dospit de…Eroi!

Dar ştiu

că atît mi-am dorit:

SĂ FIU PRINTRE VOI!

Şi vă spun acum, aici: BUN-GĂSIT, dragi eroi!

Eu sînt: Antoaneta Rădoi

Cei prezenţi au aplaudat la scenă deschisă. Eram siderată şi, totodată, emoţionată. Impresionasem auditoriu şi aplaudau frenetic, strigînd: Bravo! Bravo!!!

Am mai spus, apoi, cîteva cuvinte despre mine ( presupuneam că  NIMENI nu mă cunoştea acolo, afar’ de moderatoarae Cenaclului -cea acre mă invitase la Eveniment-,  iar cine mă ştia, nu mă ştia ca prozatoare ci, poate, tot ca fiind „fata de la camera de luat filmat” ). Dar…n-am apucat să spun prea multe, fiidcă moderatoarea (cea care mă invitase la Cenaclu, ca să expun o „creaţie” de-a mea) a urcat, furibund, pe scenă şi, cu-n zîmbet laaaarg în colţul gurii, mi-a smuls microfonul din mînă, zicînd: Îţi mulţumim Antoaneta Rădoi! Îţi mulţumim, dar..nu mai avem timp…Poate…altă dată…

No fain! Şi io care, scriitor fiind, prozator, m-am străduit să vă arăt că..VĂ IUBESC, pe voi..poeţii!  Mulţam’ de invitaţie!…

..păşesc anevoie

prin hăţişuri…

iată-mă…

goci bn bn anto

alături de..criticul literar: Aureliu Goci!

Va urma….