Posts Tagged ‘poem umil’

Poem


femeia scria un poem, bărbatul o poezie

bărbatul scria o poezie
femeia năștea un poem
criticul pretins asexuat le culegea
pe furiș, celulele stem

bărbatul își recita poezia
în gura mare, descheiat la cămașă
trăgea cu ochiul la publicul feminin
la spate ascundea, just in case, o cravașă

femeia nu-și permitea alintări de lăuză
alăpta poemul cu ființa ei toată
îi cînta în surdină nani pui nani pui
în solitara ei cazemată

cînd poemul a-ntîlnit poezia, a fost
coup-de-foudre și care-pe-care
Snellius se răsucea în mormînt
nici lumina nu cunoscuse o așa propagare

ajunsă la cer, iubirea nebună
de absolutul ei îmbătată
sparse porțile raiului
avidă de prea dreaptă judecată

/dar cei șapte ani de-acasă cuvîntul și-au spus
poezia, semeață, s-a vrut mai presus
poemul, umil, și-a lăsat capul a lacrimă-n jos
iar Dumnezeu – privea neputincios
cum se-alege praful și pulberea de toată magia
și șterse din geneză poezia
pe mine, m-a mai îngăduit un timp, să vă povestesc
cum a fost odată ca niciodată iubirea
acestă durere reflexă
a dintelui dumnezeiesc/

(din volumul „Singularia tantum”)

Opinia mea (Antoaneta Rădoi):super 2

Reclame