Posts Tagged ‘parada militara’

Ţării mele, România!


1 dec 2017: Ziua României!Toate posturile Tv, radiourile, transmit, la unison, Parada. S-anceput cu…”Deşteaptă-.te române!”. Imnul acesta, cântat acum, mi se pare o glumă…! Păi de ce cântaţi, oameni buni, dacă încă dormiţi şi vă simţiţi bine în somnul vostru cel spre…pierirea neamului românesc?? Se stringe carnea pe Guvernanţi la auzul inmului?? NU!! Nicidecum! Ei ştiu că e…doar un cântec şi nicidecum vreo luare de poziţie faţă de duşmanii României, care sunt ei, guvernanţii vânduţi! Ei stau la Paradă, rânjind a batjocură la adresa naţiunii române, căreia, probabil, îi va oferi azi, din nou, o porţie de cârnaţi cu fasole!! Iar după Paradă, de mâine-ncolo, vor trece iar la asuprirea şi îngenuncherea poporului român şi la vânzarea a ceea ce a mai rămas din România!! Şi fac asta pentru că…au cu ce, mă! Au cu ce!!
Nu ies în stadă, nu vreau să văd şi/sau să particip la paradă, nu vreau..fasole cu cârnaţi, ci, în acestă SFÂNTĂ ZI pentru România, încă de dimineaţă mi-am pus genunchi înaintea lui Dumnezeu şi mă rog Lui ca România să devină INDEPENDENTĂ şi…LIBERĂ! Eliberată de toţi neaveniţii, de toţi lacomii de la putere, de gunoiele care ne-au vândut…Europei şi NATO la preţ de nimici! Să-mi trăieşti!, scumpă Românie: LIBERĂ şi INDEPENDENTĂ! Să trăieşti ..demn, popor român! Asta îţi doresc, ţie neamul meu, ţie, iubită şi frumoasă ţară, România! Să te scape Dumnezeu de păgâni şi de barbari! Amin.

ascetic-1

Reclame

De Ziua Națională a României, la Palatul Victoria


  Întîi Decembrie. Sună telefonul! Răspund!

-Hai, ce faci? Dormeai? Ooo, scuze!!!

-Hai, zi!

-Păiii, promiseseși că mă-nșoțești la Parada de-Ntîi Decembrie!!!

-Uăhhh ( Cine m-o fi pus!!)!!! Am zis io asta?? Nu recunosc NIMIC!!! Tocmai mă-ntorsesem pe partea cealaltă!! Am avut ceva de lucru și m-am culcat spre 4-5 dimineață! Tu chiar vrei să mergem la Paradă?? Urăsc EVENIMENTELE unde-i lume ca la balamuc!! Dar, hai, dacă ți-am promis, hai că mă tîrăsc jos din pat și vin! Numai grăbește-te, tu, că stai cam depărtișor, că e deja tîrziu. Parada este anunțată pt ora 11, 00 și acum e 10,30. Pînă vii tu din Muncii…

-Hai că zbor acuș!!, îmi zice vocea de la capătul firului, fericită că n-am refuzat!! Ohhh, și ce-aș mai fi dormit!!!

  Mă spăl pe ochi ca să mi-i descîrpesc, ca nu cumva să mă-mpiedic de vreun TANC pe la Palatul Parlamentului. În timp ce-mi arunc ceva țoale pe mine, sună iarăși telefonul:

-ce faci?

-Bn!, ms!

-Ăăăă, știi, mi-ai randat filmul cu Floarea Nălbaru, io-l voiam, cu prioritate, pe Dodu Bălan…

– L-am randat și pe Dodu Bălan, dar n-am apucat să-l postez! Da-l arunc acum pe net, cît ai zice Pește!

-Ei, nu. Nu acum!, pînă vineri!

-N-auzi, omule, că-l postez acum! (ohh, shit!! Tre’ să plec la Paradă!!) Deschid repede PCul! Repede??? Hmmm, ăsta se-nvîrte ca o moară hodorogită! E Full…nu mai are memorie nici cît o babă sclerotică de 105 ani… deși are vreo 4 harduri ”agățate” de hardul principal!! (Meșteșugirile lui Dragoș Ghiță! Electronistu’. Io? Habar n-am ce-a făcut el acolo. Putea să pună și-o bombă cu ceas!! Un miliard de firișoare colorate și de drăcii cu nume exotic!! Pe post de memorie!! Hmm, ce-a mai ajuns și memoria asta?!!! ) Îmi vine să-i dau două picioare și să-l arunc și pe geam! Dar..n-am altul!! Reușesc totuși sa arunc pe net clipurile cu pricina! Promisesem, așa că…

Sună telefonul:

-Hai, mai am o stație! Sînt la Unirii!

-(Uăhhh!!!) În 5 minute-s la Izvor. Vezi să nu te pierzi în mulțime, că nu stau să te caut!! Urăsc Aglomerația!! Nu-mi amintesc cînd ți-am promis sacrilegiul ăsta, dar..hai…N-am apucat să-mi extrag gălbenușul, nici să-mi beau cafeaua! Singurul LUX pe care nu mi-l refuz!! Înghit în grabă, cu noduri, cîteva guri! Hmm, nu-i bine! Nu așa se bea cafeaua!!!…

Îmi iau Nikonu’, și-o tai pe scări! Salut, în mers, un vecin, apoi o zbughesc pe Eforiei, apoi în pas alergător pe străzile adiacente! Doar mergeam la Paradă, nu? facem olecuță efort! Pentru România și pentru o..româncuță! Din Ardeal! Merită! Ardealu-i fruncea!!

O recuperez pe Adriana P, în sfîrșit! Era tristă!

– Ce ai?De ce ești așa ACRĂ??

-S-a terminat Parada!

-Deja? Ahhh, mă miram  de ce toată lumea venea și io, singura, mă duceam!!! Hai, totuși să mai căutăm, că poate mai găsim un TANC ceva, să-ți fac poze, și zici și tu c-ai fost la Paradă!

-Hai!, subscrie, Adriana.

Căutăm, găsim! Nu unul, ci mai multe TANCURI! Îi fac poze! Foto, NEMA! Se blocase jucăria!!  Apoi, Adriana nu se lasă.

– Hai și noi la Guvern! E Ziua Porților Deschise!  (Uăhhh! Fata asta NU UITĂ NIMIC!!)

Hmmm..( Nu vă mai descriu ce-mi putea mintea la ora aia!! Ratasem Parada de-NTÎI DECEMBRIE, mare lucru de nu ratam și Ziua Porților Deschise!! Era ceva de mers pînă la Guvern!)

Am ajuns. Hop! Instant mi-amintesc că nu am buletinul la mine! Îi zic Adrianei. Ea zice: -Lasă că am io! De parcă eu eram vreun țînc d-ăla…micu’!! Încercăm marea cu deștiu’. M-au pozat și, un domn simpatic, foarte amabil, pus la 4 ace, mi-a luat, zîmbind permanent -șarmant-, un scurt ”interviu”. Intrăm.

Lumeeee… nu știam că Ziua Aceasta-mi va aduce o numire! Aceea de PURTĂTOR de CUVÎNT al Guvernului  (interimar, ce-i drept!!) Iată-mă:

Declarațiile Conferinței de Presă, la N24 Tv…

A fost o zi pe cinste!!

 

Antoaneta Rădoi -de la Vrancea