Posts Tagged ‘paraclis’

Paraclisul Cuviosului Părinte Arsenie Boca


                                                 Paraclis

                             ( Spre cinstirea părintelui Arsenie Boca )

055colier  color cu cruce f b

                                            Tropare ( glasul al 4-lea ):

Slavă Tatălui Şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Tatăl nostru

Psalmul 50

( Recitată )

Pe Sfîntul Părinte Arsenie Boca, slujitorul cel plin de rîvnă şi dragoste dumnezeiască, cu bucurie toţi cei cedincioşi să-l lăudăm, caci sfînt povăţuitor şi rugător fierbinte ni l-a rînduit Dumnezeu, spre izbăvire de necazuri, boli şi suferinţe, spre mîntuirea şi sfinţirea sufletelor noastre! (de 2 ori )

( Cîntată )

  Întru tine Părinte, cu osîrdie s-a mîntuit cel după chip, căci luînd Crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrînd ai învăţat să nu se uite la trup, caci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu Îngerii dimpreună se bucură, Preacuvioase Părinte Arsenie Boca, duhul tău!

Slavă…Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Maria, pururi a spue puterile tale, noi nevrednicii, că de nu ai fi stat tu inaintea Fiului tău, Hristos Dumnezeul nostru, rugîndu-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atîtea nevoi, sau cine ne-ar fi păzit pe noi, pînă acum, slobozi?

Nu ne vom depărta de la tine, Stăpînă, că tu izbăveşti pe robii tăi, pururi, din toate nevoile!

Sfine Dumnezeule…( de 3 ori)

                                                  Canonul

Apa trecînd-o ca pe uscat, şi din răutatea egiptenilor scăpînd, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cîntăm:

                          Slavă, Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

( Recitată )

Preacuviosului Părintelui Arsenie Boca -al multora luminător şi îndreptător de suflete- veniţi creştinilor, să-i aducem cu mulţumire cîntare şi să-l cinstim, zicîndu-i din inimă: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 

 

  Vlăstar ales din pămînt românesc, plămădit cu har în grădina Maicii Sfinte, ai adunat, Părinte, cu îmbelşugare daruri cereşti şi roade nemuritoare, spre a Domnului slăvire şi a noastră mîntuire.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Chemat spre a Domnului slujire, prin a Măicuţei Cereşti ocrotire, ai purtat cu aleasă cinstire a preoţiei jertfire, prin care, ca un părinte adevărat, cu vrednicie te-ai încununat.

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Făclie luminoasă te-ai arătat celor ce rătăcesc în neguri de păcat. Luminează-ne şi pe noi, Părinte Sfinte, cu darul şi rugăciunea ta fierbinte.

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

                   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

 

    Fecioară Preacurată ai milă şi te roagă pentru noi, cei cufundaţi în patimi şi nevoi, să alegem calea de sfinţenie, asemenea Sfîtului Părintelui Arsenie, care urmîndu-ţi ţie, este sălaş strălucitor de curăţie!

 

  Slava Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.                       Amin.

 

  Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule iubitorule de oameni!

                   Slavă Tatălui şi…

 

  Făcîndu-te asemenea serafimilor, prin slujire neprihănită, prin post, rugăciune, şi aspră nevoinţă, te-ai împodobit cu rodul ostenelilor, din care ne dăruieşte şi nouă, grabnicul tău ajutor!

  Stih: Sfinte Păinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşiii!

 

  Prin lacrimă şi nevoinţă, prin jertfă şi suferinţă, te-ai făcut, Sfinte Părinte, pildă de curăţie şi răbdare, de-aprinsă rugă şi iubire, ajungînd la limanul cel lin, de unde ne ajuă ca şi noi să ne sfinţim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dumnezeiescule Părinte, izbîndă în viaţă şi mîngîiere în nevoi, uşurare în ispite, şi vindecare de păcate ne dăruieşte, celor ce am dobîndit mijlocirea ta fiebinte şi-al tău ajutor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

        Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

  Preasfîntă Măicuţă, pădoabă de lumină cerească şi har dumnezeiesc, luminează şi sufletele noastre, ca să cunoască pacea şi bucuria Mirelui Ceresc!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Izbăveşte-ne pre noi, Sfinte Părinte, purtătorule de Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabnic ajutător în nevoi, şi cere pentru noi îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Apărător puternic şi turn nebiruit, te-ai arătat preaînţelepte, celor ce cu credinţă şi cucernicie aleargă la tine, iar cu umilinţă şi nădejde îţi strigă:

Stih: Sfinte Părinte Arsenie, Roagă-te lui Hristos  Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte Arsenie, de Dumnezeu purtătorule, vino degrabă şi din primejdii ne slobozeşte, ca cel ce stai pururi înaintea Sfintei Treimi!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca,  roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sf Duh,  acum şi pururea şi în vecii vcilor. Amin.

  Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi…

   Am auzit, Doamne, taina rînduielii Tale, am înţeles lucrul mîinilor Tale şi-am preaslăvit Dumnezeirea Ta!

  Slavă….

  Cel ce întreaga-ţi făptură şi inimă le-ai împodobit cu iubirea cea sfîntă şi dumnezeiască, prin mijlocire, dragoste şi mîngîiere părintească, nu înceta sfinţita-ţi rugăciune, pentru pacea între oaameni şi bună-voire în lume!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Scînteie de har ce aprinde sufletele noastre de căinţă, de rugă şi ceresc dar, eşti pentru noi, Părinte, făclie spre luminare şi cale spre cer, prin smerită ascultare!

 Stih; Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii! …

 

  Cu rîvnă şi trudă neobosită ai adunat, Părinte, vistierii nemuritoare, podoabe şi daruri alese, din care ne îmbogăţeşti pe noi cei sărăciţi, ce sîntem de patimi şi păcate istoviţi!

  Stih: Sfinte Părintre Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

  De dor ceresc şi rîvnă sfintă, Preasfîntă Preacurată Maică, ne umple inimile noastre, iar prin a ta povăţuire, ridică-ne din multa lenevire!

    Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Luminează-ne pre noi, Doamne, cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, Pacea Ta dă-ne-o nouă, iubitorule de oameni!

   Slavă Tatălui….

  Din dureri, păcate şi amar, aducem lacrimi şi rugă fierbinte, ca să primim iertare şi mîngîiere de har, prin tine bun şi sfînt Părinte!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Dăruit de Cecerul Preaînat pentru a noastră mîntuire, dreptar te-ai făcut prin povăţuire, inimă curată arzînd de foc ceresc şi iubire; arată-ne şi nouă calea ce duce la nepătimire, prin iertare de păcate şi dumnezeiască întărire!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Părinte, a pămîntului românesc odraslă sfîntă, sfeşnic luminat şi podoabă binecuvîntată, alinare şi vindecare a durerilor, te rugăm, scapă-ne din viforul primejdiilor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

    Preabinecuvîntată Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, de-a purururi a noastră mijlocitoare, caută spre fiii duhovniceşti ai Părintelui Arsenie, povăţuindu-ne pe calea de smerenie şi te roagă Fiului Tău, să ne păzească de ispita celui rău!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh…

  Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, căci s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de IAD s-a apropiat, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune, scoate-mă!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfăntului Duh, şi acum…

Rugămu-te pe tine, Sfinte Părinte, ca prin rugăciunile tale şi cu a ta apărare, degrab’  să aflăm uşurare de vicleniile cele multe, dăruindu-ne cu îndurare, a ta Binecuvîntare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te  lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!..

 

  Cuvînt de înţelepciune, prin glasul tău ceresc, rosteşte-l cu putere inimilor noastre, ca să ne izbăvim din patimi şi năpaste, prin multă străduinţă şi cu adîcă pocăinţă!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Ocrotitor şi pavăză nebiruită eşti celor ce te cheamă la vreme de ispită, căci cu grăbire ridici amara suferinţă, unde găseşti un bob de rodnică credinţă stropit cu lacrimă de umilinţă!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

 

  Preasfîntă Maică, a noastră bună rugătoare, ne fii de-a pururi lumină călăuzitoare pe marea vieţii învolburată de răutate şi păcate, să ajungem la viaţa de sfinţenie, asemenea Sfîntului Părinte Arsenie!

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh,  acum şi…

  Izbăveşte-ne pre noi păcătoşii, Sfinte Părinte Arsenie, purtătorule de Dumnezeu, pre cei ce cu credinţă curată alergăm la tine ca la un grabic-ajutător în nevoi, şi cere nouă îndreptare, sufletelor luminare şi trupurilor vindecare!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Părinte, de trei ori fericite, jerfelnic slujitor al Tainelor Sfinte, fierbinte rugător şi mare liturghisitor, stîlp de răbdare şi cale de îndreptare, ai multă îndurare spre cei de rele înlănţuiţi, spre cei din lume istoviţi, ai milă şi te roagă Cerescului Părinte, să ne scape de patimi şi năpaste!

  Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Mare apărător şi rugător te are pe tine neamul nostru românesc, Sfinte Părinte Arsenie Boca.  Acoperămînt şi scăpare te-au dobîndit cei ce cu credinţă te cheamă în rugăciune. Pentru aceasta, nu ne lipsi pe noi de a ta sfîntă ocrotire, ca să lăudăm din adîncul sufletelor noastre ale tale învăţături şi lucruri bine-plăcute lui Dumnezeu!

  Stil: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne, învredniceşte-mă, pre mine, păcătosul servul Tău, să rostesc cu buzele mele cele întinate, cuvînt din Sfînta Evanghelie:

( Evanghelia de la Ioan 15, 7-16

  Dacă rămîneţi întru Mine, şi cuvintele mele rămîn în voi! Cereţi ceea ce voiţi, şi vi se va da vouă! Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să vă faceţi ucenicii Mei! Precum M-a iubit Tatăl pe Mine, aşa v-am iubit şi EU pe voi; rămîneţi întru iubirea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămîne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămîn întru iubirea Lui!

  Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi, şi ca bucuria Mea să fie deplină! Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decît aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi! Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc! De acum, nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpînul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate cîte am auzit de la Tatăl Meu, vi le-am făcut cunoscute.

  Nu voi M-aţi ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi, şi v-am rînduit să mergeţi şi roadă să duceţi, şi roada voastră să rămînă, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu!

      Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

   Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, la necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu!

Doamne miluieşte ( de 3 ori )

Sfinte Părinte Arsenie cel plin de înţelepciune şi dar ceresc, arată pline de fericire sufletele celor ce te caută şi te cinstesc, învăţîndu-le să cînte totdeauna: Dumnezeul părinţilor nostri, bine eşti cuvîntat!

 Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincişii!

 

  Prin patimă de ucenic ai devenit strălucitor, aprinzîndu-şi sufetul de cerescul dor. Ne umple şi-ale noastre inimi, robite de păcat, cu foc ceresc şi-adevărat, ca să cîntăm cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noipăcătoţii şi neputincioşii!

 

  Cinstitul tău mormînt, Părinte bun şi sfînt, e pentru ai tăi fii chemaţi şi binecuvîntaţi, tărîm de pace, linişte şi har, în care noi cîntăm cu adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoţii şi neputincioşii!

 

 

   Viaţă curată şi minte luminată, duh de smerenie şi viaţă de sfinţenie, dăruieşte-ne Fecioară Preasfîntă Preacurată, în care noi cîntăm cu-adevărat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!

   Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

   Să nu ne laşi, Părinte, lipsiţi de ajutorul tău, că mult ne-am depărtat de Bunul Dumnezeu! De aceea te rugăm: întinde a ta mînă, să ne aşezi, din nou, întru lumină. Ca să-L cinstim şi să-L înălţăm, pe Hristos, întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Bobul de credinţă al sufletului meu, fă-l să rodească apa cerească a darului tău, ca împreună cu ai tăi fii, să fiu părtaş veşnicei bucurii. Ca să-L slăvim şi să-L lăudăm pe  Dumnezeu întru toţi vecii!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Hristoase, Preadulce Mîntuitor, să nu ne pierzi pe noi, cei robiţi de patimi şi nevoi, ci ne iartă pentru al nostru solitor, părintele Arsenie, scump şi Sfînt odor!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu petru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Primeşte sufletele noastre, o, Maică Sfîntă Preacurată, şi ruga noastră cea săracă, o-nalţă-n cerurile sfinte, de unde şi al nostru bun  şi Sfînt Părinte, ne ajută cu mult mai mult ca înainte!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Prin rugăciune, jertfă şi viaţă neîntinată, pildă aleasă şi binecuvîntată te-ai arătat spre bucuria celor pămînteşti şi preaslăvirea celor Sfinte şi Cereşti!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătşii şi neputincioşii!

 

  Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, nu ne uita pe noi cei renăscuţi spre sfinţenie, căci alergăm la tine purtaţi de dragostea fiiască şi-nvredniciţi de mîngîierea cea dumnezeiască!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Pe cel minunat între slujitorii şi Sfinţii lui Hristos, care prin viaţă îngerească şi trudă pămîntească, mărgăritar ceresc ş-a arătat, pe Părintele Arsenie, cel binecuvîntat, cu cîntări să-l cinstim!

  Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

   Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Pe steaua cea strălucitoare şi în chip cugetător luminătoare, pe  dumnezeiescul Părinte Arsenie, toţi credincioşii, cu mare dragoste l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagăte lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

Se bucură pămîntul romînesc, tresaltă inimile noastre de darul cel dumnezeiesc, cu care Domnul şi Măicuţa Sfîntă l-au încununat, căci sufletele noastre în adînc le-a cercetat. Şi pentru aceasta, mulţimea credincioşilor, cu cîntări să îl cinstim!

 Stih:  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

 

  Vas ales de sfinţenie şi purtător al Duhului Sfînt, comoară cerească plămădită din al nostru strămoşesc pămînt, pe Părinetle Arsenie, cu aleasă dragoste să-l cinstim!

Stih: Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi păcătoşii şi neputincioşii!

               

         Cuvine-se cu adevărat…

  Măicuţă Sfăntă Preacurată, acoperămîntul celor ce te iubesc pe tine, roagă-te împreună cu dumnezeiescul Părinte Arsenie Boca, să dobîndim cu toţii Cereasca-Împărăţie!

  Cu Înainte-Mergătorul, cu Apostolii, cu Mucenicii, cu toţi Cuvioşii, Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Dumnezeu, ca să miluiască sufletele noastre! Iar noi, primind vindecare şi alinare în nevoi şi în necazuri, cu bucurie şi cu dragoste să-ţi cîntăm:

  • Bucură-te, al tuturor creştinilor grabnic-ajutător;
  • Bucură-te, al bolnavilor tămăduitor;
  • Bucură-te, al întristaţilor mîngîietor;
  • Bucură-te, al Sfîntului Altar ales liturghisitor;
  • Bucură-te, cinsit Părinte cu sufletul aprins de cerescul dor;
  • Bucură-te, de-a pururi al nostru bun şi sfînt povăţuitor!

 

 

  • Bucură-te, cel ce ne primeşti şi ne îîmplineşti rgăcinile;
  • Bucură-te, cel ce ….

        Rugăciune către Sfîntul Părinte Arsenie Boca ( 1 )

  Preacuviose Părinte Arsenie Boca, îndreptar al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adînc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm, în vreme de durere şi mîhnire, caută cu milostivire spre noi cei care alergăm la tine, şi mijloceşte pentru noi, neputincioşii, către Preabunul nostru Mîntuitor, şi cere pentru noi iertare de păcate, ajutor pentru îndreptare şi vindecare de toată neputinţa!    Sfinte Părinte Arsenie Boac, pe tine, cel ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului Ceresc, te chemăm cu lacrimi de suflet şi cu nădejde şi cerem mijlocirea ta, ca să primim, prin tine, răspuns la cererile cele spre sfinţire!

 Căci ne-ai încredinţat, Părinte Sfînt, cînd erai cu noi, prin aceste cuvinte: ”Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult decît pînă acum!”

  După cum în viaţă, pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe, îi tămăduiai îndată, aşa şi nouă, scump şi Sfînt Părinte, ne dăruieşte mîngîierea ta! Şi ne ajută, ca prin binecuvîntarea ta, să purtăm cu uşurinţă şi răbdare, spre Înviere, Crucea Vieţii

Si precum pe cei ce vin la Sfinţitul tău mormînt îi mîngîi şi le dai  uşurare, mîngîie-ne şi pe noi, cei asupriţi de patimi şi nevoi! Căci cu nădejde te rugăm:

  Sfinte Părinte Arsenie Boca, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

 O, preaminunate Părinte Arsenie Boca, grabnicul nostru ajutător, cu bucurie îţi mulţumim pentru toate binefacerile primite şi cu dragoste duhovnicească, spre cintire, îţi  aducem din inimă  aceste cîntări:

Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie cu bcurie să-i cîntăm!………

…………………………..

 

 

 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Tuturor Sfinţilor celor ce din veac au bineplăcut Ţie, pentru ale Puterilor Cereşti şi Îngereşti şi pentru ale Sfîntului Părinte Arsenie Boca, miluieşte-ne pe noi păcătoşii şi neputincioşii!

( Paraclis prelucrat şi adăugit de A R, după Paraclisul original )

 

 

 

   

 

  

Reclame

„Minuni”! Altfel… la Mormîntul Cuviosului nostru părinte, Arsenie Boca


  Mă încearcă o oarecare mustrare de conştiinţă să postez ceea ce vreau să spun, însă, asta-s eu! Trebuie să spun ceea ce demult voiam să spun, în ideea şi în nădejdea că, cineva MARE, va lua măsuri, vis-a-vis de comportamentul maicilor de la Mrea Prislop, „reşedinţă” a Cuviosului nostru Părinte Boca. Sau, poate, ele însele, vor auzi şi îşi vor revizui execrabilul comportament. Cine ştie! Căci nu o dată m-am lovit eu însămi de despotismul acestor „măicuţe” care veghează, precum satrapii, Mormîntul Cuviosului Părinte, mormintul acestui SFÎNT al Ardealului şi al României noastre! 

Ştiu că voi „cucernicilor şi evlavioşilor”, mulţi, o să-mi săriţi la jugulară, dar, vă asigur că mi-am asumat aceasta! Şi încă înainte de a purcede la scris, i-am făcut Cuviosului Părinte Boca, metanie. Căci sfinţia sa, sălăşluieşte în casa mea, într-un portret 60/80

Imagine

şi se află la loc de cinste, dimpreună cu scumpul, dragul şi sfîntul meu părinte Nicodim Bujor ( autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica ) -un „ilustru necunoscut”, de altfel-, cu Maica Domnului ( în multiplele ei ipostaze ), şi cu multi Sfinţi, care-s PRIETENII mei nedespărţiţi! Aşa că mi-a fost simplu să îngenunchez şi să-i comunic intenţia mea! Ei bine, stă şi mă priveşte impasibil, din portret, aşa cum o face de vreun an şi jumătate, de cînd l-am adus în casă!!! Nu i-am cerut binecuîntare, ci doar l-am înştiinţat de ceea ce voi face! Io, nu le prea am cu..binecuvîntările! O singură dată am cerut o binecuvîntare, cuiva de la care, eram sigură că o să şi primesc!!! În rest…Dumnezeu cu mila SA, asupra mea!…

Relaţia mea cu Părintele Boca, este una căreia nici nu ştiu ce conotaţie să-i dau. Căci, fie „m-a bătut” de numa-numa, fie a „lucrat” nişte minuni, de m-a lăsat fără cuvinte!!! Personal, nu prea am îndrăznire la Sfinţia sa! Şi cum în acest portret, realizat cu stîngăcie, dar cu îndrăzneală… Cuviosul Arsenie Boca, e un pic..cam..ursuz, cînd mă uit spre Sfinţia sa, îmi dispare, vorba unui amic, toată contemplaţia!!! Mă mustră, fără cuvinte, din privire! Şi zic, atunci:

– Off, Părinte Boca! Nu ştiu de ce ai venit în casa mea…Dar, de vreme ce ai binevoit a veni, CRED că nu ai venit degeaba! Aşa că, pînă mă dumiresc eu de ce ai venit, îţi zic : bine-ai venit!

Cam asta e conversaţia mea, zilnică, cu Pr Boca… El mă priveşte, sfredeliror -din portret-, poate mustrător, iar eu, trec zilnic, de 200 de ori, incolo-şi-ncoace, pe lîngă el, vorbind cu el, după cum mi-i starea şi..neputinţa… E un fel de supliciu, dacă vreţi! Al meu sau..al sfinţiei sale!!! Aş putea, simplu, să-l mut. Să-l duc în alt spaţiu în care să nu ne „intersectăm”.  Cel puţin fizic. Dar, nu! Eu, îl las, „îl ţin”, „încarcerat”…Şi sincer, nu ştiu care dintre noi, eu sau Sfinţia sa, face..canon!!! În fine…Să revenim la „oile” noastre…Căci acum, despre alte „oi rătăcite” voiam să vorbesc. Că pe mine, mă ştiţi deja, ca pe un cal breaz! Şi dacă nu v-aş spune ce gindesc dupa ce obsev ceva nelalocul lui -sau ceea ce mie mi se pare a fi la..nelalocul lui-, n-aş fi eu….

Care va să zică, vorbeam despre Mrea Prislop. Un loc unde pelerinii, credincioşii, fie creştin-ortodocşi, catolici, adventisti şi/sau alte confesiuni şi turişti de toate naţiile şi religiile se duc cu bucurie, şi unde se aşteaptă să găsească o atmosferă de Legendă,  iscusit ţesută, de „povestitori” cu imaginaţie bogată şi cu interese numai de către unii ştiute, iar creştin-ortodocşii se duc pentru..minuni!

Prislopul a devenit loc de pelerinaj religios, datorită numelui Părintelui Arsenie Boca. Dar Prislopul mai este şi un loc turistic, încărcat de istorie, pe care vor să-l viziteze inclusiv străinii. Şi ajungînd oamenii, fie ei pelerini, credincioşi sau simpli turisti, la Prislop, la Mănăstire, adesea, găsesc o atmosferă care nu concordă cu ..Legendele!!! Şi asta din pricina neospitalităţii unor femei îmbrăcate în călugăriţe, poate chiar călugăriţe, care „veghează” la Mormîntul Părintelui Boca. Şi o fac, fără pic de smerenie, fără..bun-simţ. În niciun caz, nu fac cinste numelui Părintelui Boca. Nici Mănăstirii, iar Bisericii ortodoxe nici atît. Numai că lor, nu le pasă. Au ridicat nesimţirea la rang de cinste!…

Credeţi-mă, am fost la Mausoleul lui Lenin, la Moscova. Acolo m-a întîmpinat  PAZĂ Militarizată şi o atmosferă atăt de rece şi solemnă, încît nici nu mi-a mai ars să mai fac turul de rigoare. Întrucît am fost însoţită pas cu pas de către omu’ cu kalaşnicovu’, îndreptat asupra mea,  şi eu nu mai aveam curaj nici să mai respir. Cînd am ieşit afară, din Mausoleu, am respirat uşurată că am scăpat teafără ( orice mişcare a mea, i se putea părea suspectă rusului care păzea şi puteam fi făcută pulbere in 2 timpi şi 3 miscări; se vedea asta pe chipul soldatului rus, care după cum ştim, nu prea stă el la discuţii, cînd e vb de patriotismul lor!!!, şi de „tăticul” lor; am simţit acolo, înăuntru aşa o atmosferă sordidă, încît parcă simţeam că nici să gîndesc nu aveam voie…)! Ce credeau ăia, că is nebună să-mi doresc vreun deget sau vreun fir de păr de la Lenin? Ducă-se! M-a urmărit soldatul rus, pas cu pas, cu kalaşnicovu’ îndreptat asupra mea. Mergea soldatul înarmat pînă în dinţi, în spatele meu, uşor în lateral, cît să-mi vadă faţa, şi îmi urmărea fiecare gest, fiecare mişcare…Mă sfredelea cu privirea şi mă îndemna, cu patul armei: – Bîstro, bistro!!!… adică să merg mai repede şi să nu-mi mai rotesc ochii în jur….Că şi aveai ce să vezi!!!…

…Ei, cam aşa te simţi şi la Prislop. Excepţie fiind doar cazul cînd ai o baftă chioară şi s-au dus la culcare, „femeile în negru”, care mai şi obosesc, spre slava lui Dumnezeu! Desi, personal, nu mi s-a-ntimplat „minunea” sa-l gasesc vreodata SINGUR pe parintele Boca, ca sa pot avea „intimitate”…ci mereu am avut..companie…”maicutele” sau „femeile in negru” cum imi place mie sa le zic. Niste zbiroaice! Toate! Il pazesc de parca s-ar teme ca nu cumva sa-l dezgroape cineva  si sa-l ia acasa!!! Desi lumea ar lua de la Mormint, doar niste amarite de pietricele de marmura ca sa duca acasa la cei bolnavi si necajiti in nadejdea unor „lucrari” miraculoase! Dar ele, „maicutele” chiar si pentru 3 pietricele sau pentru un fotografiat, fac un taraboi de numa-numa!!! V-o spun cu toată responabilitate şi cu oarecare părere de rău. Nu-mi pare rău că v-o mărturisesc, ci îmi pare rău că lucrurile astea se-ntîmplă, şi că, într-un fel, noi, închidem ochii ( unii din evlavie, alţii dintr-o evlavie prost înţeleasă, alţii pentru că-l cinstim pe Părintele Boca, alţii că…vezi Doamne, ca să nu facem sminteală!!!; numai ele, „maicile”, „gardiencele” de la Prislop, de la Mormîntul Părintelui Boca, nu se tem că fac sminteală, prin comportamentul lor ). Închidem ochii şi tăcem, iar lucrurile merg mai departe, urît…deranjant…”crestineste!!!”

Am fost de mai multe ori la Prislop, la Mănăstire. Am fost si eu, ca mulţii alţii, cu SCOP precis, şi am fost şi ca pelerin, dar am fost şi „incognito”…Niciodată, nu am găsit la Prislop, la Mormîntul Părintelui Boca o atmosferă bună. In sensul ca niciodata nu mi s-a-ntimplat sa gasesc vreo maicuta binevoitoare. Ci totdeauna am descoperit linga Mormint cite un pitt-bull in haine negre. Poate-am avut ghinion! Dar..de fiecare dată?!!!…

E o stare de fapt a mea, sau a..lor? O dată e prea puţin, dar de 2-3-5 ori, deja e..prea mult! Zic.

De fiecare dată am găsit sau am lăsat o atmosferă ostilă. Şi nu am creat-o eu! Nici pelerinii şi/sau turiştii! Ci..maicile sau, ma rog, femeile in negru.  Şi-am să exemplific:

O dată cînd am ajuns acolo la Mormînt, eu m-am apropiat şi am îngenuncheat la Cruce, să mă rog. Colegul meu, cu care eram acolo -în interes de serviciu-,  „vîna ciori”, printre pomi, cu aparatul de filmat, undeva mai în vale. Era linişte la Mormînt şi mai erau vreo doua persoane care se rugau. De cum l-au văzut „îngrijitoarele de Mormînt”, pe colegul meu că şi-a scos „puşca” si şi-a pus-o la ochi, a început să răsune valea şi codrii de primprejur de strigătele „femeilor în negru”! Erau doar doua, dar..făceau cît 20!!! Ăsta, colegul meu, nu ştia ce-a dat peste el. Nu-i venea să creadă ce aude!!! Mă ridic din genunchi, ma strecor mai linga el şi-i fac semn să bage „puşca-n teacă” . Cabotin din fire însă, nu o  face. Venise să ia „trofee”, de la faţa locului, şi nu voia să piardă ocazia. Făcusem 500 km ca să ne alegem cu ceva. Iar acum, „maicile” îi puneau piedici. Erau nişte simple imagini, peisaj cu pomi şi iarbă. Habar n-am ce găsise el de filmat, că nici măcar la Mormînt nu era, ci mult mai în vale, printre copaci! Dar, deh’, dacă-i dădusem camera pe mînă, a început a se juca cu ea!!! Atmosfera s-a încins. Ele ziceau una, el zicea doua, alea ziceau trei, el zicea cinci (vorbe), şi cînd el a tăcut şi şi-a strîns „pusca”, băgînd-o în teacă, „maicile”, au chemat, prin intermediul HITech-ului, ajutoare, şi au tăbărît pe el, ca să-l deposedeze de „instrumentul flagrantului”. Atunci m-am apropiat, vizibil, dîndu-mă de partea lui, pentru echilibrarea balanţei, încercînd să ponderez cînd pe colegul, cînd „micul grup de comando”, în sutană, care se năpustise asupra lui, recuperîndu-mi totodată camera de filmat. Să te ferească Dumnezeu de mînia unei „maici”!!! Eu am păţit-o, aşa că vreme de 6 ani am păstrat tăcerea, asupra  „evenimentului” petrecut la Prislop, la Mormînt. Dar, iată că a venit vremea să vorbesc despre el!(Si de asta data, doar despre unul)

Şi pentru că am smuls aparatul de filmat din mîinile colegului meu şi am luat-o la fugă, spre maşina mea, pe care-o lăsasem chiar în faţa stăreţiei, unde şi stătusem de vorbă cu maica stareţă de atunci ( în 2009, aprilie; nu ştiu dc acum e altă stareţă, sau tot aceea de atunci ), şi „maicile”, nu au putut pune mîna pe aparat, nici n-au putut pune mîna pe mine, că am avut sprint ca un iepure, au lansat în urma mea, o ploaie de belsteme, de m-am cutremurat…Ziceai că sînt în IAD, între un batalion de draci, nu in curtea Manastirii Prislop, linga Mormîntul Sfîntului Ardealului, între măicuţe, pe care noi, oamenii de rînd le vedem şi le tratăm ca pe nişte îngeraşi!! Ehei…da’ ce „îngeraşi” erau astea!!! Înainte să ajung să bag cheia în broasca uşii ca să deschid maşina, m-am prăbuşit. M-a luat capul. Se învărteau copacii, curtea, cladirile cu mine…Nu avusesem absolut nimic pînă atunci! Fusesem într-o stare perfectă de sănătate.

Am reuşit totuşi să deschid şi să intru în maşină. M-a luat subit cu frig, şi pe tot capul mi-au apărut nişte guguloaie cît nişte nuci de mari, care mă dureau de-mi crăpa capul şi care mă înjungheau. Am început să am frisoane. Am pornit motorul şi am dat drumul căldurii la maxim. Curgeau apele pe geamurile maşinii de cald ce făcusem, aproape că mă sufocam de cald, iar eu dîrdîiam de numa-numa… Am început să mă rog, după cum da Domnul! La un moment dat, am zărit lîngă geamul maşinii un preot, care stătea de vorbă cu o doamnă, şi am vrut să dechid uşa să-l strig, să vină să-mi facă o rugăciune, dar..n-am putut, deşi preotul acela, a stat de vorbă, cu doamna aceea, mult, lîngă maşina mea. După ceva timp a ajuns, cu chiu cu vai, la mşină şi colegul meu, care scăpase teafăr, dar bine „aghezmuit” din mîinile „maicilor”. Cînd a dechis uşa şi m-a văzut,albăstrie şi dîrdîind, a rămas înlemnit! Nu-i venea să creadă. Eu eram vineţie şi tremuram ca epilepticii ( atenţie, eu nu sufăr de acest sindrom!,; ferească Dumnezeu pe toată lumea! Şi pe „scumpele măicute” care nu ştiu ce jar şi-au pus pe cap, făcînd ceea ce au făcut!!! )! L-a apucat furia şi a vrut să se ducă la stareţă, să-i spună despre comportamentul „maicilor” de la Mormînt. Dar eu nu l-am lăsat (ajungea zilei necazul ei!!!) Am zis că nu mersesem acolo să facem supărare mai mare decît făcusem, din nepricepere, şi fără nicio intentie prealabilă. Colegul meu s-a aşezat afară lîngă maşină pe o buturugă, şi-a pus faţa în palme şi a rămas acolo doua ceasuri, mut, timp în care eu am dat să mor. Am trecut prin toate stările posibile şi imposibile! La vrăjmaşul, sînt multe cu putinţă!!! Mai ales cînd are „servitori” vajnici, precum nişte..”măicuţe” sîrguinciose în a-l sluji!!!…Sa fereasca Dumnezeu pe orice om de gura lor bogata in sudalme!!!

La un moment dat m-a sunat un părinte călugăr de la Bucureşti. Un BĂTRÎN orb, pe care eu îl mai „căram” cu maşina la Biserică şi-napoi. Avea nevoie de mine să-l „car” pînă undeva. I-am spus unde sînt şi în ce stare! Mi-a spus să părăsesc, după cum pot, cît mai repede cu putinţă, chiar de-ar fi să las şi maşina acolo, incinta Mănăstirii, şi să ies afară…că el, va pune, pe dată genunchiul la rugăciune pentru mine! Dar, eu, să ies de acolo, să mă depărtez, urgent, de acele „femei în negru”, care-şi lansaseră „artileria grea” asupra mea.

Zis şi făcut. Am oprit motorul, m-am dat jos din maşină şi la braţul colegului meu m-am dus spre poartă. Lumea care intra se uita ca la circ. Cineva dintr-un grup a şi întrebat ce-am păţit. Colegul a spus, la un moment dat cuiva. Şi cineva, dintr-un grup a spus că i s-a întimplat să aibe altercaţie, din senin, cu „maicile” de la Mormînt. Apoi stînd afară, dincolo de poartă, aşa cum îmi spusese părintele călugăr la telefon, tot venea lumea şi întreba ce am, căci eram învineţită şi tremuram de frig, deşi afară, oamenii erau în tricou cu mîneci scurte.

Lumea îi dădea sfaturi colegului meu. El mi-a pus la un moment dat, mîinile lui căuş pe cap şi mi-a spus, la plus infinit, Tatăl nostru. Altceva nu ştia bietul om! Dar, slavă Domnului, că ştia asta! Am început să-mi revin. Nu mai vedeam în ceaţă. Ne-am întors, am luat maşina, şi încet-încet, am scos maşina pe poarta Mănăstirii şi am plecat pe drumul şerpuit spre Haţeg. Colegul meu nu conducea, dar m-a ajutat, ţinîndu-mi, permanent mîinile pe cap, şi rostind neincetat Tatăl nostru. Am ajuns, cu chiu-cu vai, la Haţeg, apoi ne-am mai aşezat pe drumeagul bun, şi la şosea a fost oarecum ceva mai comod. Nu puteam merge cu viteză însă, pentru că nu aveam control total asupra mîinilor şi picioarelor mele. Mergeam uşor, atent, şi ne rugam, şi eu şi colegul meu.  Într-un final, la Sibiu, m-a sunat din nou părintele călugăr, să mă întrebe cum sînt. I-am spus că am făcut precum mi-a zis şi că sînt într-o oarecare stare de bine, dar nu-s bine. M-a binecuvîntat şi a închis. Abia la ieşirea din Sibiu, am început să mă..luminez la cap. Au dispărut una cîte una „nucile” de pe cap. Şi, într-un final, am ajuns acasă! Dar, m-a urmărit, multă-multă vreme, atitudinea „maicilor” de la Mormîntul Părintelui Boca…Iar colegul a spus ca in viata lui nu va mai pune piciorul intr-o..Manastire!!! Asa ca, sa fac bine sa nu-l mai „accesez” in Echipa!

În 2010, în septembrie, am mers din nou la Prislop. Aveam oarecare tîrşă, dar a trebuit să merg. Am luat cu mine o femeie credincioasă, o femeie pe care o cunosc trei sferturi dintre credincioşii-ortodocşi -practicanţi- din Bucureşti, şi încă mulţi de prin ţară. Femeia a slujit cu credincioşie pe la nişte Biserici, fără plată. E o femeie de un mare bun-simt, care iubeşte Biserica, preoţii, maicile, şi care îi iubeşte pe semeni şi, totodată, îi ajută mult pe toţi „aurolacii” şi pe toţi amăriţii soartei, după cît îi stă ei în putinţă…şi peste putinţă…

A dorit s-o duc la Prislop, şi, pentru că ţin la ea şi pentru că o iubesc, nu i-am putut refuza, si…am dus-o!

Eu am intrat în Biserică să admir pictura şi am rămas de vorbă cu o maicuţă, cu o femeie care se pricepea la pictură, iar Baby a mea ( asa îi zic eu femeii pe care am dus-o la Prislop ) s-a dus la Mormînt. S-a întors de la Mormînt, plîngînd în hohote, şi mi-a spus că vrea să plecăm urgent, că nu mai vrea nicio secundă să rămînă acolo.

M-am supus. Pe drum, plîngănd mi-a spus că i-a făcut „maica” de la Mormînt o panaramă, fiindcă luase 10 pietricele de marmură, şi că „sudălmise” aia de-i săriseră capacele…

Acum, ca o paranteză, marmura aia la Mormînt, o aduce o cunoştinţă de-a mea, care are undeva, pe lîngă Deva, o Carieră de Marmură. Şi el, patronul Carierei de Marmură, mi-a spus că duce destul de des, cu maşina, pietricele de marmură la Prislop. Prin urmare, nu cred că „seca”, nici nu seacă  marmura, dacă lumea, cu credincişie şi cu nădejde în binefacerile Părintelui, ia cîte 1-2-5 pietricele de la Mormînt, ca să le ducă celor dragi, sau poate, chiar unor bolnavi! Căci ele, „maicile”, „pitt-bullii”, aşa motivează comportamentul lor, că cică..”dacă toată lumea ia cîte-o pietricică, rămîne Mormîntul descoperit!”  Dar, măcar de-ar zice, doar fraza asta!!! Căci, ele fac „completări” cu „adaosuri suplimentare”, de n-ai auzit nici ..la ţigănci…Plus că îl mai scot „la înaintare” şi pe Pr Boca, zicînd că „face şi desface” Părintele, şi că..”praful şi pulberea” şi…”alte cele”, se-alege de tine dacă..bla..bla… Şi mă-ntreb: pînă cînd le va îngădui Părintele Boca, acestor „maici”, atitudinea lor despotică? Şi deloc comformă cu ţinuta unei maici şi a Mănăstirii!

De ce-am scris  Articolul? Pentru că…

Uitasem de toate cele de mai sus, pînă mai adineauri, cînd mă sună un amic. Era prin zonă, cu treburi, şi s-a abătut din drum, ca să meargă la Prislop. Pentru că LEGENDA e stufoasă, multă lume vrea să ajungă acolo. Aşa ca, de ce nu si amicul meu!

M-a sunat amicul meu, puţin mai devreme, să-mi spună că a ieşit un tambălău cu „maicile” de la Mormînt, „pitt-bulii” cum le zic eu ( ierte-mă Domnul şi Părintele Boca! ). Că el a luat cîteva imagini cu camera de filmat, plus că mai erau nişte turişti „rătăciţi”, care filmaseră ( ăştia, turiştii, toţi sînt cu camere foto sau video atîrnate de gît ) şi i-au vazut „maicile”, şi …a ieşit o „distracţie” de numa-numa!!! N-am stat să-mi povestească tărăşenia, fiindcă îl auzeam în felii, din pricina semnalului…Dar, mie, nici nu trebuia să-mi povestească prea mult, fiindcă sînt în cunoştinţă de cauză..pe propria-mi piele…Doar că el, neştiind, care-i bai-iul cu „maicile”, a fost cam..dezamăgit…Ca atunci cînd te duci la Pomul Lăudat, şi-l găseşti fara roade sau chiar fara..frunze!!!…

Nu numai „maicile” de la Mormînt, se comportă cum nu-i stă bine unei măicuţe, sau unei vieţuitoare de Mănăstire, ci multe maici, de la Prislop, au un comportament inadecvat cu Lăcaşul în care se află…

Altă dată, la o altă vizită, după ce stătusem de vorbă cu maica staretă, şi-i spusesem scopul şi durata vizitei mele la Prislop, maica stareţă, mi-a spus să mă duc la Bucătărie să beau un ceai, pînă vine o maicuţă, care trebuia să mă însoţească, şi să se ocupe de mine. Condusesem noaptea şi ajunsesem dis-de-dimineaţă, la Prislop. Un soare fain îşi trimitea cu generozitate razele asupra mea, pădurea emana un miros plăcut! Plouase cu ceva timp în urmă, iar acum picăturile de ploaie tronau încă, în mărgele, pe iarba din curtea Prislopului, aşa încît nu mă-nduram s-o calc cu roţile maşinii. Îmi venea, mie însă-mi, din respect pentru darul lui Dumnezeu, să mă descalţi şi să calc, desculţă, prin iarba  verde, înviorată de ploaie şi de razele calde, îmbietoare ale soarelui generos!…

Nu-mi era foame! Aveam juma’ de portbagaj cu mîncare. Căci luasem provizii, fiind plecată, cu treburi, pentru un timp nedefinit, în zone..indefinite…

Nu eram nici măcar obosită, cu toate că şofasem toată noaptea. Dar, m-am îndreptat totuşi, spre Bucătărie, cu gînd să cer o sticlă de plastic, goală, ca să iau agheazmă, căci văzusem un Preot care, însoţit de o măicuţă, tocmai săvîrşise slujirea Agheazmei mici. Şi bucuroasă, mi-am zis, că să iau şi eu un pic, să stropesc un pic maşina, că poate aşa nu mă mai opresc „Băieţii cu ochii albaştri”, şi nu-mi mai dau amenzi, să mă lase fără finanţe pe coclaurii ăia!!! Dar neavînd sticlă, iar maşina fiind rămasă jos la stăreţie, m-am îndreptat pe cărăruia care duce spre Bucătărie…Dar n-am făcut prea mulţi paşi, că dintr-o încăpere ( nu era chilie), din apropierea cvartalului de construcţii în care se află şi Bucătăria, undeva în dreapta Bisericii, a iesit o femeie, o maică probabil ( era o „femeie in negru” ) şi cu o atitudine de jandarmerita, a strigat la mine, zicindu-mi să rămîn pe loc şi să-i spun de acolo ce vreau!!!

– Upsss! Nu mai vreau NIMIC! De fapt..nici..n-am vrut!!!, îi zic uşor stingherit.

– Cum adică nu vrei nimic?!! De ce-ai ajuns pînă aici??? Ce vrei? Ce intenţii ai avut?, mă chestiona zbirul din faţa mea, de la distanţă, strigînd de parcă o invadaseră hoţii. Deşi eu, eram cu mîinile goale, avînd atîrnată de gît doar o poşetuţă cît un portofel în care aveam actele şi banii. Şi eram cu mîinile atărnîndu-mi, goale, pe lîngă corp.

Eram însoţită de doi colegi, însă ei erau mult în urma mea. Ăia, bărbaţii, cind au auzit strigatele „maicii”, au intors spatele, „boscorodind” si  taxînd „ospitalitatea maicii”, cu suficienre cuvinte „alese pe spînceană”…

Eu însă, mă apropiam de „maica” aceea guralivă, şi-i explicam că, în fapt, ea ar trebui să ne pună şi la masă, comform „protocolului”, dar că  eu nu doresc asta, întrucît am mîncare cît să satur un Asezămînt întreg! Doar că voiam să-i cer o sticlă goală pentru ca să-mi iau puţină Agheazmă, pe care tocmai o făcuse preotul lor. Şi auzind „maica”, doleanţa mea, mi-a strigat iar, să nu mă mai apropii mai mult, ci..să aştept acolo, la distanţă, că-mi va aduce ea, acolo, o sticlă goală..dacă va găsi!!!…

Cam asta a fost! Şi, mă întreb: oare ce-or fi avut de tăinuit, acolo, maicile?!!! De ce acest comportament? Noi nu făcusem nimic care să le incite.

Să nu mai spun că, unei maici i-am spus că a spus maica Stareţă, să facem aşa şi aşa…la care ea, maica-însoţitoare, a spus că: „maica stareţă, să facă ea ce a spus, fiindcă eu, nu fac!; dacă ea a spus, n-are decît să facă ea asta!; eu nu fac decît ce a spus Cuviosul Boca!”, mai adaugă maicuţa, care nu avea nici măcar anii, la care ar fi putut pretinde că ar fi putut auzi ea ceva din gura Cuviosului  Boca, acest Sfînt strateg al Ardealului!!!

Cam asta-i treaba cu maicile de la Prislop! Şi proporţia-i mare! Păcat! Ruşinos şi jalnic! N-au niciun respect pentru pelerini sau pentru cei care se ostenesc -cu credinciosie fata de Sfintul Arsenie Boca- sa duca daruri Manastirii Prislop. Ele, „maicile” au sentimentul ca „totul li se cuvine”, drept pentru se comporta ca atare…

Ştiu mulţi despre ce vorbesc eu aici, şi mulţi au avut „evenimente” neplăcute şi dispute, mai mici si/sau mai mari cu „pitt-bulii”, de la Prislop, dar oamenii, de ruşine sau, poate, dintr-o „evlavie”… tac. Iar nouă, mai ales ortodocşilor, ne cam place să ne dăm după ..cireş! Sîntem farisei! Farisei fătarnici!, în zisa Domnului Hristos.

Cu toţii mărturisim, şi ne place să spunem că, vai, ce minune mi s-a întîmplat la Prislop, dar nimeni nu spune despre „minunile”, colaterale. Şi ştiu, PE SURSE, şi din experienţele-mi proprii, că multe sînt…Eu însămi aş putea si-aş mai avea de adăugat, dar n-am s-o fac. Cel puţin deocamdată!  Şi nu se jenează nimeni de neruşinarea „personalului” deservant de la Mormîntul Părintelui Boca… Şi nimeni nu ia atitudine!!..De ce? Ca nu cumva să se destrame..LEGENDA?…ATENTIE! Nu interpretati dupa cum va convine! Eu nu-l contest pe Parintele Arsenie ca Sfint! Ci contest faptele reprobabile ale „pitt-bulilor”, ale maicilor care ingrijesc Mormintul! Care pentru ele, nu-i deloc Sacru! Caci de-ar fi, ar avea dragoste pentru dragostea cu care vin credinciosii…si-ar avea intelegere pentru nevoia lor de-a lua o pietricica de la Mormint!

Multă lume, care se duce acolo, ca la o MECCA românească, pleacă de acolo cu un gust amar…Si asta nu-i deloc in ordine!

Da, pot mărturisi, cu mîna pe inimă, că Părintele Arsenie Boca, chiar poate face minuni, cînd vrea şi cui vrea, după cum porunceşte Domnul, şi eu însămi am dat, dau si voi da mărturie SCRISĂ întru aceasta, dar, ceea ce fac acele măicuţe ( la Mormînt ), este sub demnitatea oricărui om, fie el creştin sau necreştin, pelerin sau un turist oarecare, de a suporta! Iar nouă, creştin-ortodocşilor, nu ne face cinste! Dimpotrivă!