Posts Tagged ‘omagiu’

Un gînd Parintelui Cristian Baroianu, la 3 ani de la plecarea la Domnul!


  Antoaneta Rădoi -de la Vrancea

Au trecut 3 ani de la plecarea la Domnul a Parintelui Cristian Baroianu. Lumina din candela nu s-a stins niciodata in tot acest timp, in casa mea! L-am purtat, de asemenea, in gindul meu, cu credinciosie, ca pe unul dintre ai mei, cei multi plecati la Domnul! El fusese un apropiat! Un preot care trecea des pragul Magazinului meu. Nu ca sa cumpere, ci sa stea la o vorba. Era un om citit, cu care aveai ce discuta. Vreme de 5 ani, nu trecea o data prin fata Magazinului, sa nu opreasca si sa intre 5 minute macar. Apoi..n-a mai putut veni!! A plecat la Domnul… Năpraznica BOALĂ a venit, s-a insinuat şi l-a smuls dintre ai lui, rapid, dur, fara menajamente, acum 3 ani…

Nu stiu cum s-a scurs timpul acesta. Pentru soţia şi cei doi băieţi ai lui, cu siguranţă, timpul s-a scurs între lacrimi, dus la Cimitir, parastase si..DURERE!! 3 ani de durere si de jale! Eu in toti acesti 3 ani, i-am pastrat vie amintirea. Parcă mai ieri ma sfadeam cu el, incercînd sa-l conving sa renunte la medicamentatie si sa aplice un ALTFEL de tratament BOLII lui! Dar el nu si nu! Argumenta ca sint BOLI care nu ascultă decit de CUTIT si de…citostatice!! O, Doamneee!!, cînd auzeam „citostatice”, mi se zbârlea parul! La vreun an de la declansarea INFERNULUI, dupa ce trecuse prin mai multe operatii (de care, eu cind auzeam, ma cutremuram stiindu-l cu by pass), slăbise mult şi abia se mai tîra, dar avea o voinţă şi o dorinţă de-a se face bine, încît, ca să nu-l „prindă Moartea” (pe care o presimţea -îmi zice din ce în ce mai des: -Gata, mă duc de-acum!! Ştiu că nu mai scap, orice-aş incerca! Şi…ce n-am încercat!! Dar eu îi ziceam: -Ba n-aţi încercat decît tratamentele alea care-mi dau fiori, numai gindindu-ma ca le ingurgitati! Incetati cu ele! Incercati un …ALTFEL de tratament!! si-mi insiram prescripţiile!! Am citit pe net despre BOALA lui, intr-un an, cit nu credeam ca voi citi vreodata. Voiam sa ma informez si..voiam sa-l conving. Stiam ca daca va incerca, va izbindi! El, a incercat, dar…PREA tirziu, din pacate!!) se urca-n maşină şi dădea o fugă la mine. Se simtea la mine, ca la el acasa. Multi dintre cunoscutii lui, chiar credeau ca e Magazinul lui, pentru ca multora le dadea intilnire la mine la Magazin. Cînd îl vedeam intrînd pe uşă între două cîrje, mă treceau fiori pe şira spinării! Unde era omul puternic de mai înainte?? Unde era omul pentru care nu exista „nu pot!” Dacă aveai o problemă şi i-o povesteai şi-i ziceai: -Părinte Cristian, pur si simplu NU POT sa rezolv problema asta! El degrab zicea rîzînd si stapin pe sine: -N-aţi incercat suficient! Nu exista NU POT! La orice problema exista o rezolvare!! Pleca şi..la citeva zile venea cu solutia si de cele mai multe ori cu ajutorul. Nu stiu ce facea, cum ii iesea. Il vedeai, scotea telefonul de sub reverenda, dadea telefoane, intreba, propunea si..rezolva!! Chiar cind tu uitaseşi de problema, ti-o scosesei din calcule!  Asa era pt Cristian Baroianu! El avea SOLUTIE la orice! Doar la BOALA lui nu a mai avut solutie!…Morţii nu i-a putut veni de hac!!

Părintele Cristian Baroinau era omul cu foarte putine defecte si cu foarte multe calitati! Si, in afar’ca era bun la suflet, de un calm imperturbabil, era un om de mare angajament, un om de cuvint şi era punctual pina la extrem. Nu stiu cum ii reusea lui, dar daca iti spunea ca te vezi cu el la ora 3, apoi el la 3 fara 2 minute iti intra pe usa!! -Parinte, cum ati reusit, prin traficul asta infernal, sa va strecurati si sa ajungeti la timp??, il intrebam, iar el raspundea rîzînd: -Care trafic!! Nu a fost NICIUN trafic!! Adesea mergeam spre undeva cu el cu masina şi i-am DESCOPERIT scurtaturile. Am descoperit cum FENTA el infernalul trafic bucurestean. Era un şofer desavirsit! Ştia toate stradutele, toate cotloanele bucurestiului şi se strecura ca o pisica. Numai MOARTEA n-a putut-o pacali!! Parcare? Oriunde te-ai fi dus cu el cu maşina, în oricare loc din infernalul Bucuresti, omul acesta, Părintele Cristian, găsea loc de parcare pentru maşina lui!! Mă uimea, prezenţa lui de spirit şi bafta lui. Numai MORŢII nu i-a putut juca niciun renghi. I s-a oferit fără bătălie?? Nu! Doar că nu i-a întors spatele  la vremea potrivită!!!…

Bunule Părinte Cristian Baroianu, acum, la 3 ani de la plecarea dumneavoastră la Domnul, Îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă ierte orice aţi greşit, poate, ca un om, cit ati trait pe pamint şi să vă aşeze sufletul de-a dreapta Sa! Eu ŞTIU că aţi făcut numai bine! Numai binele să vi-l socotească Domnul şi să vă aşeze întru Lumină! Amin.

Reclame

S-a nascut…


8 aprilie 2015, Miercuri, s-a nascut…

Iat-o:

IMG_6382 IMG_6379 IMG_6381

Aceasta s-a facut spre Slava lui Dumnezeu, din dragoste si spre vesnica pomenire a celui ce a scris, cu dumnezeiesc har, Acatistul Sfintului Calinic de la Cernica, scumpului meu parinte, Nicodim Bujor (Avraamul meu) si spre cinstirea Sfintului Calinic, a carui praznuire se face pe 11 aprilie!

partial acatist calinic din carte Nic Buj goci about me Nu facem mare lucru

Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti!

4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!


4 ani de la plecarea Avraamului meu la Domnul! Pios omagiu, bunule Părinte Nicodim Bujor!

                                  Luminătorii cei mari ai Bisericii:
Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur
3 ierarhi faini

  Pe apărătorii și luminătorii cei mari și stîlpii cei neclintiți ai Bisericii Apostolice, podoabele cele mai alese ale ierarhilor, ai lumii învățători, pe Vasilie cel Mare (cel cu dumnezeiască minte), pe Grigorie (cel cu dulce glas) si pe Ioan (luminătorul a toată lumea), noi cei care ne bucurăm de învățăturile lor și ne luptăm cu noi înține și cu alții să le păstrăm și să le împlinim, cu dragoste și cu evlavie să-i cinstim!
  Nu-s destoinică eu, netrebnica, a deschide buzele mele și a-i lăuda cum se cuvine pe acești Trei Mari ierarhi și Preoți ai lui Dumnezeu, însă nu pot tăcea și întru slava lui Dumnezeu, Cel care ni i-a daruit, îndrăznesc astăzi sa le spun: Bucurati-va, voi aleșii Sfintei Treimi, voi cele TREI FLORI bine-mirositoare ale Gradinii celei nestricăcioase, voi îngeri pămîntești și oameni ceresti! Care ați covîrșit mintea omenească cu darurile cele multe și cu înmulțirea talanților pe care i-ați primit în dar de la Dumnezeu!

  Asemenea vouă, Sfinților TREI IERARHI ai lui Dumnezeu si ai Bisericii Apostolice, îl număr, eu netrebnica, pe dragul, scumpul si sfintul meu Părinte, Nicodim Bujor, cel ce a fost chemat la Domnul în urmă cu 4 ani, în chiar ziua sărbătoririi voastre de către creștinătatea ortodoxă! Și acesta este pentru mine un semn, în plus, că părintele Nicodim Bujor este un bineplăcut al lui Dumnezeu, care s-a arătat în toată viața lui ca un Înger în trup de om, un vrednic soldat al lui Hristos, o prealuminată stea a Bisericii Ortodoxe! Asemenea vouă IERAHILOR Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost Părintele Nicodim Bujor, cel care a slăvit prin viața sa pe Domnul, a cinstit-o cu mare evlavie pe Maica Domnului si l-a cinstit cu credincioșie pe Sfîntul Calinic de la Cernica, căruia i-a dedicat si Acatistul, spre slava lui Dumnezeu și bucuria celor care-l citesc! De aceea în acesată Sfîntă Zi, îmi înalț gîndul la Dumnezeul Luminilor și îngenunchind, aduc mulțumire SFINTEI TREIMI pentru darul pe care eu l-am primit de la Dumnezeu: bunul, blîndul si sfîntul părinte Nicodim Bujor, Avraamul meu!

  Binecuvînat ești Doamne Dumnezeul meu întru SFINȚII în care ai binevoit!
În această Sfîntă Zi a Ortodoxiei noastre, spre cinstirea Sfinților TREI IERARHI, zi în care dragul, scumpul și sfîntul meu părinte Nicodim Bujor a fost chemat la Domnul (în urmă cu 4 ani, 30 ian 2011, duminică seara la orele 21,00), vreau să împart cu voi creștinii o scumpă si sfîntă binecuvîntare pe care părintele mi-a încredințat-o mie, spre a o împărtăși celor ce vor să o primească! Iat-o:papirus 5
 Pios omagiu îți aduc astăzi, la 4 ani de la plecarea sfinției tale la Domnul, drag, scump si sfînt Părinte, Nicodim Bujor, AVRAAMUL meu!pr nic bujor lungit in pat0001Pr Nic Buj, Leon si Anto006pr nicodim in rama cu luminare alba0001poya bn bn bn cu Md si alte si pr Nic Buj

Lacrima durerii…


…Nu mai poți face nimic, decît doar… să plîngi…să plîngi și… să te rogi! Sau..să speri! De-a surda!!!…

……………………………………………………………………………………………………….

  Ai pierdut -într-un fel sau altul- pe cineva la care ai ținut/ții, pe cineva drag? Te-ai despărțit, dintr-o pricină sau alta???…
Totdeauna se găsesc pricini de despărțire!!! ”Prietenii știu de ce!!!”…

 E greu să descrii tristețea sufletului.
Inima ți se sfîșie și, oricît ai încerca, nu ai puterea să accepți realitatea dură! Îți vine să urli, să-ți strigi durerea… Dar, nu o faci! Taci!…

Taci, chinuit de zdroabă…

Taci, lăsînd lacrimile sufletului tău sfîșiat de durere …să vorbească! Curg în șiroaie, uneori, brăzdînd pe obraz, șănțuind adînc! Ravărsare de lacrimi, revarsare a durerii din sufletul neîmpăcat…

”Întotdeauna exista un om, din doi, care, mai devreme sau mai tîrziu, va plînge!…” după cel…plecat…

Despărțirea este lucrul cel mai greu de suportat de fiinta umană. Și cred că fiecare dintre noi a trăit-o, și nu doar o dată în viață! Am trăit-o și eu și încă o trăiesc și mă simt uneori, parcă, incapabilă să-mi continui viața, fără cel atît de drag mie, care…nu mai este!

Am pierdut, pe rînd, mai mulți dintre cei foarte dragi sufletului meu. Deznădejdea mă asuprește cumplit, dîndu-mi, repetat, tîrcoale, transformîndu-se, de multe ori, în frică, amorțindu-mi, anihilîndu-mi chiar, dorința de-a mai ști și de-a urma sfaturile primite ori…sfatul Domnului Hristos. Toată teoria însușită de-a lungul timpului, nu mai face doi bani în momentul în care ești obligat, prin DESTIN ( Da, eu cred și cred cu tărie!!!, că DESTINUL există și că, ”DESTIN”, nu-i doar o simplă formă de exprimare verbală, ci o formă de…”asuprire spirituală!!!” Și dacă-i reziști e ok! Dacă reușești să învingi  ”asuprirea” sau…s-o convingi  să… dispară, ești tare!!! Dacă nu, ești…pierdut!!!), să o aplici în practica de zi cu zi. O, Doamne! Ce mai pot spune? Căci, se știe!!!.. Tot ce am spus, tot ce spun și voi spune va fi folosit, mai devreme sau mai tîrziu, împotriva mea!!!…

Neputința de a mai putea face ceva că să-mi pot alina durerea, apoi tristețea durerii, mă slăbește și mai mult și mă face să mă simt ca și cum aș fi căzută într-o prăpastie în care, rostogolindu-mă, mă afund din ce în ce mai mult, mă scufund pînă la înec…și mă afund, parcă, cu-atît mai mult cu cît mă lupt mai mult… să ies la liman! Întunericul pune stăpînire pe mine… M-agăț de ceva și, parcă, mă ridic și sper și… parcă prind putere, și-mi zic atunci c-o să reușesc să scap, să mă ridic de tot, să ies din prăpastie, dar …alunec, din nou, iar și iar, și m-afund (iarăși??..)!!! Și luptînd, iarăși dau să m-agăț…încercînd să mă prind, să mă țin de ceva… De CEVA ce-am tot învățat în vremurile în care eram… noi doi, fericiți, împreună: Nădejdea, Dragostea, Credința!…
Și cînd, cu OBIDĂ și ZDROABĂ, cu JALE, cu DOR, cu DURERE îmi vine să urlu, să strig, să sudălmesc, să BLESTEM, să-l trag la răspundere  pe cel care ne-a făcut răul acesta -indiferent CINE!; nu-mi mai pasă!; pe mine, pe el sau …pe alții-, cînd, în durerea fără margini îmi trece un gînd să ”mă cert” cu… Dumnezeu (???!!!; cine n-a făcut-o, măcar o dată-n viață, să ridice mîna sau..PIATRA!!!)-„, îmi revine-n minte, mereu, ca o Salvare supremă…RUGĂCIUNEA. Și-atunci  zic: Doamne, miluiește-l… și mîngîie durerea inimilor noastre!
Căci, nu-mi închipui că el/ea, cel …plecat, nu suferă acolo unde este! Nu cred asta! Chiar dacă suferă, poate, mai puțin decît sufăr eu, de pe urma despărțirii noastre sau sufera ALTFEL!… Chiar dacă, „MORT” sau „VIU”, s-a dus la mai bine decît ne era împreună!…
Și mă rog, înălțînd rugăciune…

Și aștept, și sper, dar…

Singur, el, ECOUL RUGĂCIUNII, se aude în singurătatea…durerii! Iar eu, doar eu, aud…

                                        DUREREA,

                                                               dorului…de el!!!

Și-atunci, îmi zic, și zic:
– Doamne! Nu-mi rămîne decît să plîng! Să plîng …

Nu mai sînt lacrimi…
Plînge doar… sufletul! RĂSTIGNIT! DE…”Trădarea” ta, omule! Plînge sufletul!…

Plînge!…
Uscat! Gol! Îndurerat! Rănit! Însîngerat!…
Ce mai pot face?
Plîng și…MĂ ROG!

Dar…nici LACRIMA, nici STRIGĂTUL, nici URLETUL durerii, nici măcar RUGĂCIUNEA nu pot umple golul absenței celui drag! Nici LACRIMA, nici RUGĂCIUNEA nu-mi pot adormi durerea și dorul de tine…
Uneori, buzele mele nu mai găsesc puterea nici măcar să mai ȘOPTEASCĂ …o rugăciune. De multe ori, cu ultimele puteri, încerc s-o  zic în inimă. Ca să nu mă coplesească durerea si deznădejdea cea cumplită!, o zic neîncetat… În zi și în noapte! În NOAPTEA ce-a rămas nemilos de prezentă…
Ea, RUGĂCIUNEA, izvorăște din IUBIREA pentru tine, dragul meu E!…
Din iubirea pentru voi frații mei care „v-ați grăbit” să… plecați! Și în „graba” voastră, ați uitat de sora voastră mai mică!…

Din IUBIREA pentru tine, scumpă…mama mea! Pentru tine, scumpul meu tată! Pentru voi iubiții mei părinți care nu mai sînteți aici cu mine…(Voi n-ati vazut, niciodată, lacrimile mele! Caci nu lacrimam…văzut!!)

Din iubirea, pretuirea si dorul după, și pentru, scumpul meu și sfîntul lui Dumnezeu, dragul părinte, Nicodim Bujor! Pentru tine Avraamul meu!!!…

Din pretuirea pentru bunul prieten drag, părintele Cristian Baroianu, care, și el!!, prea grabit a plecat!…

Din dragoste pentru tine, Iacob Ivanof, care prematur și IREMEDIABIL ai plecat dintre noi!, lasîndu-ne ca ultim cuvînt, o Sfintă Binecuvîntare: ”Mergeti cu Dumnezeu!”…

Din dragoste pentru voi TOȚI care…ați plecat! Fiecare după cum i-a fost lui rînduit din veac!!! Si nu mai sînteți aici, cu mine. Ca să mă mîngîiați cu prezența voastră!
Singura mîngîiere-mi este, acum, RUGĂCIUNEA! Da nu-mi mai e, parcă, îndeajuns! Oricît de multă ar fi…

Domnul Hristos tace! Deși ÎL simt cum PLÎNGE… și EL… uneori, dimpreună cu mine!…Pentru…mine!!! Plînge, desigur, și pentru voi, cei plecați… Caci dorul din noi, și pe EL, ÎL doare! CRED asta! Si CRED, cu tărie!…

În inima mea e un gol imens! Gol lăsat de dureroasa absență a celui drag, plecat!

Gol ce s-a lărgit, repetat, prin plecarea celor atît de mulți dintre cei dragi ai mei!

Gol ce se-adîncește într-o tristețe continuuă, apăsătoare, ucigătoare!

Gol și tristețe ce transformă totul în Hău!

E prea mult!!!…

Prea mulți sînteți cei care, nemilos, ați plecat…

Tot mai des mă simt copleșită de durere… De amintiri… De, DE CE-uri?, cărora nu le găsesc răspuns ori cărora le găsesc mai multe răspunsuri! Răspunsuri care mă fac să mă răzvrătesc mie însămi și…SOARTEI! Sau… unor SORȚI!! SORȚI ce-au fost aruncați de pe nu-știu-unde, de nu-știu-CINE!!!….

Proastă încercare!, din partea mea. Pentru ca ea, SOARTA, scoate colții și mai abitir! Iar cel/cei care au aruncat SORȚII își revendică DREPTURI,  îngenunchindu-mă! Eu dau să mă ridic, dar ei, STĂPÎNII (Soarta/SORȚII -cei care m-au cîștigat la Tumim și Umim, acele două bile ce-s rotite-n pumn, precum o Ruletă rusească!!! ), mă asupresc și mai rău și mă readuc în genunchi! Și-atunci, cînd mă văd pusă-n genunchi, iar și iar, îmi zic, c-ar TREBUI să încep… să mă rog! Să mă rog! Iarăși și iarăși…să mă rog! Și…mă rog! Uneori timid…fără nădejde (Ce nădejde-aș mai putea avea? Cînd Soarta mă joacă la Ruleta Rusească?)…

Mda, știu! Știu! Îmi dau seama că sînt slabă în CREDINȚĂ și NEPUTINCIOASĂ în fața DURERII ce doare ACUT! Cine nu e?…

Și iarăși  mă rog și …plîng!

Plîng neputincios, tăinuit…

Nu mai sînt lacrimi…

Nu-mi mai curg demult pe obraz.

Sînt alt fel de lacrimi!

Lacrimi izvorîte dintr-o inimă îndurerată, o inimă rănită, SFÎRTECATĂ, sîngerîndă!

Durerea despărțirii de cel pe care ți-l împropriaseși e cumplită!

Durere după cel pe care l-ai încuibărit în inima ta și el, a ..plecat!!, e DURERE ce DOARE!!! Și arde, PROFUND!  Arde, uneori MOCNIT, alteori cu FOC ARZĂTOR, cu FLĂCĂRI și JAR ce aprinde totul in juru-ți!  Căci, prea TE DOARE…PLECAREA aceasta!..

Și TE DOARE, fiindcă tu știi că inima ta nu avea pentru el decît: INTRĂRI!…

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Fie, Doamne, lacrimile mele ofrandă adusă ȚIE și izbăvește-l (i) pe cel (i) care mi-a (u) pricinuit incomensurabilă… durere!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Mai am o speranță. Ultima?!…
Știu că despărțirea-i trecătoare! Ca orice lucru pămîntesc… Și știu că: ne vom REGĂSI!

Și veni-va ea…ziua… în care…Domnul va șterge lacrimile de pe sufletul meu…

                                                                                       …..și al tău!…

 
(Dragului meu E; părinților și fratilor mei.., scumpului meu părinte Nicodim Bujor, bunului pr Cristian Baroianu, necunoscutului-cunoscut Iacob Ivanof)
(… )
Antoanetaanto in ajun de craciun